Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DUNAREA referat
Despre civilizatiile egipteana, mayasa, incasa sau azteca a auzit toata lumea.
Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre
aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizari tehnice si
stiintifice care ne mira si astazi. Crezi ca daca ai ajunge in Egipt sau in Peru
ai intelege cum au fost construite piramidele sau ai reusi sa descifrezi in
laborator compozitia stalpilor si a sferelor din fier care nu ruginesc de mii de
ani, desi se afla la discretia vantului si a ploilor. Cine crede ca are solutia
acestor enigme nu trebuie sa parcurga mii de kilometri pentru a-si verifica
teoriile. Muntii Orastiei sunt mult mai aproape si acolo, desi pare incredibil
sau exagerat, se afla vestigiile unei civilizatii la fel de fascinante: civilizatia
dacica.
'Poate ar trebui sa studiem mai atent legendele care spun ca unele civilizatii
megalitice isi au originea pe pamanturile noastre. Germanii, de exemplu, au
facut cercetari si spun ca stramosii lor ar fi venit din Dacia', este de parere
Vasile Dragomir. Acolo, in Muntii Orastiei, unde satele sunt rasfirate, cu case
'atarnate' de versanti, Sarmisegetuza asteapta sa o redescoperim. Asteapta
sa se faca si despre ea filme, sa-si etaleze enigmele, sa fie vizitata si
admirata. Ne asteapta sa ne descifram originile, sa fim mandri de ea si de
noi.
ARMATA
CADRUL NATURAL
Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau
ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere
cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care
si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au
fost infaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza
inrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc, formand un gen de
unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei
din care se compunea, cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte
arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele
familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si
veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea.
Conducerea militara era asigurata de un sef, care era in acelasi timp si unul
din cei mai buni luptatori, el bucurandu-se de o autoritate aparte. Atunci
cand fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai
apreciat de masa populatiei, intotdeauna cel care intrunea calitati
organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara
de tip tribal si indeosebi amenajarile genistice facute au avut o insemnatate
deosebita pentru intreaga existenta si lupta a poporului geto-dac. Tipologic
si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces
spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-un sistem defensiv specific pe
care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui
Burebista intregul areal dac era impanzit de multe secole, de asezari intarite.
Functiile tot mai importante ale uniunilor de triburi au impus fortificarea unor
asezari si crearea unui comandament central din care face parte seful militar
(basileus, rex) al comunitatii care dispune de structuri militare proprii si de
garnizoane de cetati. Acesti basilei erau din randul nobililor si cu cit aduceau
si puteau sustine mai multi ostasi cu atat erau mai respectati. Devine clara
intentia de a transmite urmasilor directi aceste prerogative punandu-se
astfel bazele unor dinastii locale. Ca urmare directa a acestui fapt se
formeaza o aristocratie militara din randul careia se constituie un corp de
comanda. Fiecare trib isi avea seful sau militar care dispunea de efective
proprii care actionau ca o unitate ce in timpul luptelor de regula nu se
fractiona. El dispunea de un corp de comanda din randul carora se stabileau
sefii de cete ,ai cetatilor si lucrarilor de fortificatii. In caz de necesitate,
fortele triburilor erau intrunite sub conducerea unui sef suprem iar sefii
triburilor alcatuiau un stat-major ad-hoc. Acesti sefi de rangul doi veneau la
puterea militara centrala cu cetele triburilor din care proveneau, ale caror
efective erau variabile in raport cu forta economica si demografica a fiecare
zone. Instructia si pregatirea pentru lupta se desfasurau la triburile
respective dar unele exercitii aveau loc pe scara mai mare si adesea direct in
locurile in care comunitatea avea de aparat ceva. In timpul acestor exercitii
se punea accent pe invadarea modului de folosire a lucrarilor de aparare, pe
utilizarea mijloacelor de lupta de la catapulte si baliste pana la arc si lance.
La aceste exercitii luau parte toata populatia capabila a purta arme, tinandu-
se seama ca lupta se desfasura de regula din spatele fortificatiilor prin
aruncarea de sageti, lanci, pietre si sulite iar in cazul ca inamicul reusea sa
patrunda in incinta era imperios necesar ca toti sa fie in masura sa dea lupta
corp la corp.
Luptatorul era echipat simplu :un suman cu maneci lungi, incins la mijloc, o
mantie aruncata pe umeri prinsa cu o agrafa si un pantalon incretit si bagat
in incaltaminte. Sefii (tarabostesii) purtau suman cu centiron cu ornamente
de aur si argint si o manta cu ciucuri, pantaloni si pe cap caciula rasfrinta.
Dezvoltarea davelor, a atelierelor, a extragerii si prelucrarii materiilor prime
cu valente strategice, a mestesugurilor in general a facilitat dotarea armatei
cu mijloace de lupta suficiente ajungandu- se si la exportarea acestora in
exterior.
Cavaleria avea atat rolul de cercetare cit si pe acela de legatura intre diferite
corpuri militare. Dar principala actiune a calaretilor era lupta de hartuire,
lupta in care dupa aruncarea sulitei si descarcarea arcului, calaretul se
repezea inapoi pentru a scapa de lovitura dusmanului si pentru a reveni din
nou dintr-o alta directie.
Tehnica constructiilor militare sunt a) ziduri, durate din blocuri de piatra bine
si regulat taiate, intarite cu barne de lemn dupa un sistem local, continuate
in sus fie in caramida, fie in lemn; sau b) valuri de piatra si de pamant,
imbinate cu puternice ingradituri de pari grosi si zdraveni (palisada). Gropi,
ascunse in fata intariturilor, si rostogolirea de trunchiuri de copaci sau de
bolovani, faceau aceste cetati, mestesugit intarite de oameni si natura, si
mai de necucerit. Asezarile dacice din Muntii Orastiei nu constituie insa
numai constructii militare.
Dintre 'cetati' putine vor fi avut numai un rol militar. Rol strict militar il au
doar bastioanele si turnurile de paza risipite peste tot. Cele mai multe dintre
'cetati' trebuie considerate ca niste lacasuri intarite ale unor fruntasi militari,
mari proprietari de turme in munti, de ogoare intinse in vaile apropiate si
desigur si de sclavi.
Dar inscriptia se mai poate citi si: 'DE CEBALUS PERSCO RILO': 'De neamul
calului va pieri dusmanul'. Se pare ca acest blestem a circulat printre Daci
pana la disparitia imperiului Roman.
Dacii s-au luptat sub stindardul Lupului, stindard traditional al tracilor: capul
de lup cu corpul de dragon; si se luptau Romanii, a caror capitala Roma a
fost intemeiata 'sub semnul Lupului' si dupa vechile legende, de un trac, de
un troian, Eneas, care i-a dus pe troieni in valea Padului-valea celor sapte
coline-scapandu-i de ahei. Si daca Eneas i-a adus pe troieni cine stie?
Dar numele de Roma inca nu-si are rezolvate originea, provenienta. Anul
infiintarii Romei nu este sigur. Nici numele ei nu este de la Romulus, cum
afirma legenda pastrata de la istoricul Titus Livius: 'CONDITA URBES,
CONDITORIS NOMINE APPELLATA' - ci de la situatia orasului, asezat langa o
apa, 'RAU' sau 'RUMON' (cuvant trac ori etrusc echivalent pentru rau.
Romulus nu a putut fi intemeietorul ei, ci doar fiu al orasului de pe 'RAU' sau
'RUMON', fiul Romei. Intreaga legenda cu Romulus, pare a fi fost
imprumutata de Titus Livius, mai degraba, din vechile legende ale poporului
pelasgic (tracic), din care si ei se trageau. Asa ca, ei, dacii si romanii,
vorbeau aceeasi limba si daca vrem sa lasam la o parte anilor nu este o
ironie a istoriei ca , azi, ei ROMANII se numesc italieni, iar noi tracii-pelasgi,
ROMANI?
In primavara anului 102 Traian preia ofensiva, strabate Muntenia prin pasul
Bran, invingandu-l pe Decebal. In urma pacii incheiate, Decebal pierde
Banatul, Tara Hategului, Oltenia, Sudul Munteniei si al Moldovei. In
decembrie 102, la Roma, Traian primeste numele de DACICUS (invingator al
dacilor). Traian intareste linia Dunarii cu efective militare.
Al doilea razboi a lui Traian impotriva lui Decebal, incepe in vara anului 105,
cand Traian soseste la Drobeta -Turnu Severin. Deschidem o mica
paranteza, reamintind ca intre timp a avut loc o tentativa de asasinat
impotriva lui Traian care insa a esuat. Ar fi schimbat oare reusita atentatului,
soarta noastra de azi ? Am fi aratat diferit? Am fi vorbit o alta limba? Iata
intrebari ce raman fara raspuns. Sa revenim deci la armatele romane, care
doritoare nu de faima ci de aurul si averile dacilor, inainteaza in trei coloane:
3. alumo-silicati.
Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin,
utilizand metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de
semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele
protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat
la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca
acest fier are doua straturi de 'domene', unul central si unul de suprafata.
Domenele, si aici este 'ciudatenia', sunt orientate perpendicular unul pe altul
asta insemnand ca, mai intai s-a solidificat (in campul magnetic al
Pamantului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt
strat, care s-a solidificat si el, dar in alta pozitie fata de campul magnetic al
Pamantului!!!
Ei domnilor si asta se intampla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica,
populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tarziu de romani
(numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o 'mica' armata de
150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca
ce cativa kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut
rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau
romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce,
de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva
dacilor) si pana la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai
trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii
nu s-au avantat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la
razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei
dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de
neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare
cunoscuta pana in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin
de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manance si sa bea gratuit pe
socoteala statului 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se
demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata
macinarii timpului decat cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj
decat in cel scris-vorbit. Limbile sunt si ele supuse distrugerii, alfabetele la
fel.
- Metalurgie mai avansata decat ceea din zilele noastre - cuie care nu
ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cand romanii nu puteau
sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.
Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel 'profesoral' de acesti daci,
iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din
partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel
'Cui al lui Pepelea', spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul
de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic,
macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci,
Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si
jumatate, urmata de promisiuni - dar guvernul s-a schimbat!
Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca 'Lipsa idolilor
in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii
arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gandul la
Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa,
aflata in continua, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos,
s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cand spune 'buna ziua' de
fapt spune 'Bun e Dyaus'. El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in
sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai
spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcandu-ne la cea mai veche,
poate, poveste a genezei cand Zeului Suprem i-a placut Pamantul a dat
nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avandu-l conducator pe
Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamant a gasit
un loc unde ape albastre tasneau din munti impaduriti, dealuri blande ii
inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si in
timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti
Dacii 'the chosen people'.