UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAȘI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE

EDUCAȚIEI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Manual — TAV
TEST APTITUDINI VERBALE

Coordonator:
Lector Univ. Dr. Bere Constantin

Student: Munteanu Florina -Mihaela

Anul: II
Specializarea: Psihologie

1
 CUPRINS

1. Introducere..........................................................................................................3
2. Obiectiv, Construcție și descriere.......................................................................4
3. Administrare—Rezultate/Indicatori....................................................................7
4. Instrucțiuni de administrație................................................................................7
5. Cotarea—Rezultate/Indicatorii............................................................................8
6. Date statistice și etalonare...................................................................................8
7. Validitatea TAV..................................................................................................9

2
 1. Introducere

“Testul psihologic este o măsură obiectivă și standardizată a unui eșantion de comportament.”

(A. Anastasi, 1976)
Testul de aptitudini verbale (TAV) a constituit una din primele tehnici de studiu obiectiv în
psihologie fiind elaborat de Jung. A apărut la începutul secolului XX (1905) și este rezultatul
eforturilor depuse de elaboratorul său și de asistentul acestuia Ricklin la o clinică de psihatrie
în Elveția. Tehnica TAV se bazează pe reacția spontană a subiectului la anumite cuvinte-
stimul sau indicatori ce se citesc de pe o listă.
Testul de aptitudini verbale este o evaluare a capacităților unei persoane în ceea ce privește
limbajul și comunicarea verbală. Acest tip de test este adesea utilizat în procesele de selecție
pentru a măsura abilitățile verbale ale candidaților și capacitatea lor de a înțelege, analiza și
utiliza limbajul într-un mod eficient.
Acest test a apărut în urma unei boli mentale, schizofrenia. Această boală având ca simptom
principal scindarea mintală (mintea subiectului s-ar fragmenta în două sau mai multe
subcomponente independente una de cealaltă și adesea contrarii) astfel încât subiectul ajunge
să facă și să spună cuvinte incoerente sau bizare. Jung se întreba de nenumărate ori: “Ce se
petrece de fapt înăuntrul bolnavului mental?”. El fiind atent la acești bolnavi , la ce făceau și
la ce spuneau, a reușit să demonstreze că mâinile, halucinațiile și acțiunile lor nu erau simple
“amețeli”, ci se dovedeau pline de semnificație psihologică. Jung a ajuns la concluzia că
schizofrenia ar putea fi înțeleasă de termeni psihanalitici ca o “inversiune a libidoului”.
Tehnica asocierii verbale permitea nu numai gradul de deteriorare mintală, ci putea determina
complexele unui individ, fie el sănătos sau bolnav mintal, în funcție de timpul de reacție și de
reacția vizibilă în plan comportamental a subiectului investigat. Ca si cum un cuvânt-stimul
devenea pentru subiect fie motiv de iritare, fie motiv de bună dispoziție, sau uneori se bloca
de-a dreptul. Un indice de nevroză constituie momentele repetate în care subiectul dă semne
de agitație și de dificultăți în a face asocierea, ca și cum subiectul se simte atins direct de
semnificația pe care o are acel stimul.
Un alt indice de nevroză sau de complex ar fi asociațiile “ciudate” caz în care după ancheta și
interviul ulterioare se stabilește “legea” după care asociația respectivă a fost făcută. De
menționat însă că unele asociații “ciudate” se pot face și datorită cogniției subiectului și felul
în care aceasta este făcută, poate fi de ordin semantic, logic noțional, sau subiectul poate
opera de-a dreptul cu imagini. Cuvântul stimul apelează cogniția subiectului declanșând o
serie de procese cognitive care în mod normal s-ar desfășura firesc. În momentul în care apare
un blocaj sau răspunsul întârzie să apară sau asociația este stranie, înseamnă ca procesele
cognitive apelate nu se mai înlănțuie cursiv la modul firesc, ceea ce este semn că stimulul “a
atins o coardă sensibilă”. Prin urmare, ținta testului aplicat unor subiecți normali este
scoaterea in evidenta a unor complexe, care altminteri într-o conversație normală, socială să
zicem, nu ies în evidență.
3
Testul asociativ verbal este un excelent detector de complexe. D. Anzieu dă următorul
exemplu (1991): Să presupunem că un subiect are o problemă cu controlul impulsurilor
agresive. Atunci când cuvântul inductor va fi în mod natural asociat unui cuvânt indus ce
participă la un complex agresiv (de ex: „gât” evocă „a răsuci”) care va poseda el însuși o
încărcătură agresivă punând în mișcare același complex (ex: „impertinență”). Subiectul va
căuta să evite cuvântul indus, care va fi prea revelator, dar el va fi invadat de emoția agresivă
și nici un cuvânt ordinar nu-i va veni în minte. Complexul se comportă atractiv și asimilator.
Subiectul se va găsi blocat. Principalii indicatori de complex sunt alungirea timpului de
reacție și uitarea cuvântului în faza de reproducere sau cel puțin dificultăți în evocarea sa.

Jung lucrează inițial cu o listă de 400 de cuvinte în ideea de a oferi un câmp cât mai mare
de stimuli. Ulterior această listă se reduce la 100 de cuvinte - stimul. Există în uz 4 liste de
câte 100 cuvinte. Deși nu specifică modul cum selectat aceste cuvinte, Jung menționează că
ele acoperă o gamă largă de complexe ale persoanei. (Jung, 1910)

2. Obiectiv, construcție și descriere

Testul de aptitudini verbale de tip clasificări cu eliminarea excepției a fost realizat de studenții
de la Universitatea “Petre Andrei” din Iași în cadrul cursului de Baze Teoretice ale Evaluării
Psihologice cu scopul de a elabora o modalitate de a anticipa performanțele la limba și
literatura română ale unor elevi de stadiu liceal în laboratorul de psihometrie.
Din perspectiva care ne interesează—cea a dezvoltării unui test de aptitudini verbale—este
înfățișarea capacității de scurtă durată a participanților/subiecților.
Evaluează capacitatea de a înțelege conceptele exprimate verbal.
La acest test fiecare trebuie să măsoare aceeași variabilă (același factor). Scorul fiecărui item
trebuie să coreleze cu scorul total al testului.
Din punct de vedere al construcției, proba este compusă din 132 de itemi ce a fost propusă de
31 de studenți, dar s-a recurs la eliminarea a 30 de itemi fiind nevalizi din categoria clasificări
(prin urmare toți au același tip de conținut) — urmând să se determine indicii de dificultate și
de discriminare.
Indicele de dificultate
Indicele de dificultate semnifică procentul de răspunsuri corecte obținut de un item pe un
anumit eșantion de subiecți. Pentru testele de personalitate, conceptul de „corect” sau „greșit”
se înlocuiește cu orientarea răspunsului spre semnificația scalei sau împotriva acesteia
(marcând prezența sau absența trăsăturii vizate). Orice item la care se obțin numai răspunsuri
corecte, sau la care nimeni nu răspunde corect, este lipsit de relevanță deoarece nu produce
nici o diferențiere între subiecți.

4
Subiectului i se cere să identifice un singur răspuns greșit din 5 cuvinte care fac parte din
aceeași categorie (exemplu: măr, piersică, banană, broccoli, cireașă).
Determinarea indicelui de dificultate

5
6
Împărțim tabelul din pozele de mai sus în urma aplicării procedurii pentru variabila test
utilizând procedura: transform —> compute variable, urmând să dăm un nume procedurii, iar
după alegem funcția de SUM, punem toți itemii să fie calculați ca după să ne de-a rezultatele
greșite și corecte.
Pentru indicele de dificultate au fost reținuți itemii cu valori cuprinse între 0.2 – 0.8.
Folosim procedura analyze —> descriptive statistics și împărțim tabelul creat în 2 grupe.

Grupa superioară va avea valorile cuprinse între 2-4, cu valoarea 57.

Grupa inferioară va avea valorile cuprinse între 5-7, cu valoarea 48.
Formăm o nouă variabilă pe care am denumit-o “t2” folosind procedura: transform —>
recorde into different variables —> name —> old and new values —> range
La ‘out put variable’ vom trece variabila ‘test’ deoarece va cuprinde subiecții împărțiți în
două grupe.
Variabila formată se va numi “t2”.

7
Indicele de discriminare
Importanța constă în asigurarea că numărul răspunsurilor corecte la un item este corelat cu
nivelul de abilitate sau trăsătură (în cazul unui test de personalitate) pe care intenționăm să o
evaluăm cu acel instrument. Acest aspect este reflectat de indicele de discriminare. Dacă cei
care răspund corect (sau în sensul trăsăturii, în cazul unui test de personalitate) la un anumit
item au un nivel înalt al abilității (trăsăturii), în timp ce cei care răspund greșit au un nivel
scăzut, sau dacă ambele grupuri au același nivel de abilitate (trăsătură), atunci devine evident
că itemul respectiv este fie formulat incorect, fie măsoară altceva decât se presupune că ar
măsura.
Determinarea indicelui de măsură
Pentru a calcula indicele de discriminare folosim analyze—>descriptive statistics—
>frequencies. Punem la “variable” “t2”-ul ca apoi să împărțim baza de date cu “split file”,
astfel cele două grupe vor fi împărțite în două tabele.

Se scade grupa superioară cu cea inferioară pentru a afla rezultatul indicelui de discriminare,
iar rezultatul va fi: 5,8.

3. ADMINISTRARE – REZULTATE / INDICATORI

8
 Ca mai toate probele din această categorie, proba TAV poate fi aplicată:

 cu sau fără limită de timp

 cu aplicare colectivă sau individuală

În acest caz, subiecții nu au avut limită de timp (limita de timp se aplică de la 1h), astfel încât
timpul a fost de 10 minute, cu aplicare individuală. Subiecții au fost nevoiți să completeze
singuri testul.

4. Instrucțiuni de administrație

În acest test vă sunt prezentate un șir de 5 cuvinte ce fac parte din aceeași categorie, dar cu un
singur termen greșit. V-a trebui să găsiți greșeala. Răspunsul este la alegere.
Pentru a rezolva cât mai bine acest test este necesar să parcurgeți cu atenție exemplele care
urmează. Lucrați cât mai repede și cât mai bine posibil. Din momentul în care vi se va da
semnalul de începere veți avea la dispoziție 10 minute.

5. Cotarea – Rezultate/Indicatori
 Cotarea probei TAV se face cu ajutorul unei grile de corecţie. Se acordă câte un punct pentru
fiecare răspuns just, iar timpul de administrare trebuie măsurat cu precizie (rapiditatea si
exactitatea au importanţă egală). Scorul brut la această probă va fi maximum 0 şi minimum
102. Nota brută obţinută va fi raportată la etalon.

Proba a început cu 132 de subiecți, dar s-au eliminat 30 deoarece nu erau valizi, prin urmare
s-a rămas la 102 de subiecți. Prin urmare scorul brut va fii minim 0 și maxim 102.
Proba s-a desfășurat cu elevii clasei a IX-a și a XI-a ce a fost aplicată inițial pe 16 studenți.
Timpul de completarea probei a fost de 10 minute, timp în care subiecți alegeau cuvântul
greșit din celălalte 5 ce făceau parte din aceeași categorie.

6. Date statistice și etalonare

Cei zece itemi finali au fost administrați unui grup format din 102 elevi, aparținând claselor a
IX-a și a XI-a.

9
Rezultatele calculelor pentru indicii statistici de abatere standard, medie, simetrie și boltire
indică o valoare de 0,033 pentru coeficientul de asimetrie (Skewness), semnificând o
distribuție simetrică. Prin urmare, în scopul etalonării, am optat pentru un sistem de scală în
cinci clase normalizate.

Coeficientul alfa Cronbach este de 0,69, în timp ce pentru strategia Split-Half, valoarea
coeficientului de corelație este de 0,73 (r = 0,73).
METODA TEST-RETEST

Această metodă constă în repetarea unui test în aceleași condiții, aplicat aceluiași grup de
subiecți. Coeficientul de corelație obținut între rezultatele celor două aplicări este denumit, în
mod obișnuit, coeficient de stabilitate.
Legătura între test-retest depinde într-o oarecare măsură de cât de stabile sunt caracteristicile
sau trăsăturile măsurate în timp. De regulă, se observă o scădere a consistenței test-retest pe
măsură ce trece timpul. Din acest motiv, este important să se ia în considerare intervalul de
timp dintre cele două aplicări atunci când se interpretează coeficientul de consistență al
testului.
Valoarea coeficientului de stabilitate în timp al rezultatelor (care măsoară fidelitatea
testului/retestului) este α = 0,68.

7. Validitatea TAV

10
Validitatea unui test trebuie stabilită în funcție de mai multe criterii, în funcție de care se va
preciza și domeniul în care poate fi utilizat testul.
În evaluarea validității convergente, am investigat corelația între clasificările verbale și proba
verbală de sinonime (PVS). Pentru Testul 2 (PVS) comparat cu Testul Clasificări, coeficientul
de corelație este r=0.467, cu o valoare p de 0.68, care depășește pragul de 0.55 → indicând
absența unei corelații semnificative între cele două. În schimb, în cazul corelației dintre Testul
2 (PVS) și Retestul Clasificări, coeficientul de corelație este r=0.633, iar valoarea p este
0.008, mai mică decât 0.55 → indicând o corelație semnificativă între cele două, evidențiind
astfel o validitate convergentă.
Validitatea de criteriu
Elevii din clasele a IX-a și a XI-a au fost selectați pentru analiza noastră. Criteriul utilizat
pentru anticiparea noastră a fost nota obținută la limba română. Din păcate, nu s-a putut
realiza.

11