Proiect Istorie

AUREL VLAICU

Date personale

19 noiembrie 1882
Născut
Binținți, lângă Orăștie, Austro-Ungaria

Decedat 13 septembrie 1913 (30 de ani)

Bănești, lângă Câmpina, România
Înmormântat Cimitirul Bellu
Cauza
accident (accident aviatic[1])
decesului
Naționalitate română
Cetățenie România
Religie creștin ortodoxă
Ocupație inginer aerospațial[*]
inginer
inventator
aviator
Activitate
Domeniu inginer și inventator
Alma Mater Universitatea de Tehnologie și
Economie din Budapesta
Universitatea Tehnică din München
Organizații Academia Română
Cunoscut pionier al aviației române și
pentru mondiale

Aurel Vlaicu se năştea pe 19 noiembrie 1882, în judeţul Hunedoara, în comuna Binținți, care
astăzi îi poartă numele. Viitorul inventator și pionier al aviației române și mondiale absolvă
clasele primare la şcoala din localitatea natală, continuă studiile gimnaziale la Orăştie în cadrul
Colegiului Reformat al Liceului Calvin (care din 1919 a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”), pentru a-
şi completa studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu, unde susţine şi bacalaureatul în
1902.
Formarea sa profesională a avansat în acel moment, Aurel Vlaicu alegând să studieze
ingineria la Universitatea din Budapesta și apoi la prestigioasa Ludwig-Maximilians-Universitet
din Munchen, în Germania, unde îşi obţine diploma de inginer câţiva ani mai târziu, în 1907.

1908 îl găseşte angajat ca inginer la uzina de automobile Opel din Rüsselsheim, însă firea sa
curioasă, întreprinzătoare, nu îi permite să accepte destinul unui simplu muncitor. Astfel, în
toamna aceluiași an, Aurel Vlaicu se întoarce în ţară şi începe să pună în practică planurile de
realizare a unui aparat de zbor, care devine realitate în 1909. Pe 17 iunie 1910, pe Câmpul
Cotrocenilor, inginerul Aurel Vlaicu decolează la bordul primului avion conceput, construit şi
pilotat în România: "Vlaicu 1", realizat cu sprijinul Casei Regale şi al Armatei Române la
atelierele de la Arsenalul Armatei. Primul nostru "avion naţional", care se înălţase la doar 3-4
metri pe o distanţǎ de 50 de metri, plasa România imediat după Statele Unite şi Franţa în
categoria restrânsă încă a statelor pe teritoriul cărora s-a zburat cu un aparat original, construit şi
pilotat de un cetăţean al ţării respective. Mai multe detalii despre acest eveniment istoric sunt
disponibile aici.
Brevetul l-a înregistrat sub denumirea „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată", iar
un an mai târziu construia deja un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II", cu care a primit
confirmarea internaţionalǎ în 1912, când a câștigat nu mai puţin de cinci premii (1 premiu I şi 4

2
premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria.
În 1913, Aurel Vlaicu punea deja în lucru prototipul “Vlaicu III”, care avea să fie primul avion din
lume cu fuselaj metalic. Construcţia aparatului avea să fie finalizată, însă, de către doi dintre
colaboratorii sai - C. Silişteanu şi G. Magnani - căci la 13 septembrie 1913, tânărul inginer se
prăbuşeşte în apropiere de Câmpina la bordul aparatului Vlaicu II din motive încă neelucidate.
Chiar dacă viaţa sa a fost curmatǎ brusc, Vlaicu a lăsat în urmǎ contribuţii de necontestat în
domeniul aviaţiei, fiind amintit astăzi drept un pionier în acest domeniu, dar şi un inginer şi
inventator de excepţie. Printre invenţiile sale se numǎrǎ realizarea unei aripi cu profil variabil în
zbor, în funcţie de unghiul de zbor şi viteza aparatului, stabilitatea ridicată a avionului şi
înclinarea la viraje fără eleroane, trenul de aterizare uşor - printre primele din lume cu roţi
independente, forma aerodinamică şi construcţia aproape totală din aluminiu a fuzelajului
avionului A. Vlaicu III, reuşite care i-au adus la 28 octombrie 1948, post-mortem, titlul de membru
de onoare al Academiei Române.

Povestea primului avion românesc construit de Aurel Vlaicu. De

ce era să moară pilotul când aeronava s-a ridicat de la sol
Realizarea primului avion pe pământ românesc n-ar fi fost posibilă fără determinarea şi
perseverenţa cu care inventatorul şi pilotul Aurel Vlaicu şi-a urmat visul. Vlaicu I a fost
construit în anii 1909-1910, iar la prima ridicare de la sol au asistat membrii familiei regale.
Pionierul aviaţiei româneşti, Aurel Vlaicu, a scris istorie. Inventatorul a fost primul român
care a construit un avion pe teritoriul ţării noastre. Brevetul cu numărul 2258 a fost
înregistrat de Vlaicu cu numele de „maşina de zburat cu corp în urma de săgeata“. În
spatele poveştii primului avion românesc se află multă pasiune, perseverenţă şi
determinare, toate calităţile adunate într-un singur om.

Bunul său prieten Octavian Goga l-a îndemnat în toamna anului 1909 să se mute la
Bucureşti. A fost primul pas făcut de Vlaicu pentru atingerea visului său. De la Ministerul de
Război, acolo unde Vlaicu îşi anunţase intenţia şi primise susţinere, a fost trimis la Arsenalul
Armatei unde urma să construiască primul avion cu motor din România. A venit înarmat cu
schiţe şi planuri de lucru şi s-a apucat de muncă. O muncă grea, care nu a fost lipsită de
dificultăţi. Mărturie a ceea ce a însemnat munca la primul avion românesc au rămas
declaraţiile celor care l-au ajutat pe Vlaicu să şi vadă visul cu ochii. Ion Ciulu, unul dintre
mecanicii care a făcut parte din echipa lui Vlaicu povestea într-un interviu radiofonic din
1982 cum a început povestea primului avion românesc.

”A venit cu planuri, cu schiţe şi am început lucrarea. A dat schiţe să se lucreze la partea

lemnoasă, la atelierul de lemnărie. După aceea a venit la mecanică şi a dat iar schiţe pentru
diferite piese, tendoare. Eu am lucrat la tendoare, prima dată. Erau de sârmă făcute, nu
erau tendoare cumpărate, erau din sârmă de oţel, îndoite, lipite cu alamă şi le filetam. A
trebuit să facă întâi scule pentru ele, trebuia [folosit] atelierul de focoase, care avea
strunguri, să facă piuliţele de alamă. Şi aşa am lucrat încet, încet. Ăsta a fost primul avion
care s-a făcut în Ţara Românească” povestea în interviu mecanicul care avea în 1909 doar
18 ani.
Motorul a fost comandat la Paris

La începutul anului 1910, Vlaicu a plecat a Paris să comande motorul primului avion
construit în România. În ţară avionul s-a montat bucată cu bucată şi a fost finalizat în luna

3
mai a anului 1910. Motorul a venit ceva mai târziu. Prima probă s-a făcut în atelierele de la
Arsenalul Armatei. Odată montat, avionul a fost dus în Aerostaţia de la Cotroceni. Aici s-a
amenajat o platformă specială pentru depozitarea maşinii şi au început încercările de zbor.
După mărturia lăsată de mecanicul care a participat la facerea avionului lui Vlaicu , ridicarea
maşinii de la sol n-a fost o treabă uşoară: ” A început cu el să facă rulaj pe câmp, dar ba se
defecta una, ba alta, până când l-am pus la punct”

Zburasem. Şi asta era principalul“

Despre primul zbor făcut cu Vlaicu I, inventatorul avea să declare într-un articol intitulat
"Impresii din văzduh": "Bucuria cea mai mare, însă, am simţit-o când am zburat pentru
prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea,
nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru
metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra maşina.
Zburasem. Şi asta era principalul."

Vlaicu II i-a adus moartea

În 1911, Aurel Vlaicu a început construcţia celui de-al doilea avion românesc, rămas în
istoria sub denumirea de Vlaicu II. În anul următor, cu Vlaicu II inventatorul român a
participar la mitingul aerian de la Aspen Austria şi a câştigat cinci premii.

Vlaicu a visat să traverseze în zbor Munţii Carpaţi cu maşina creată de el. Pe 13

septembrie 1913 avionul Vlaicu II, pilotat chiar de inventatorul său a decolat de la Bucureşti.
Vlaicu voia să treacă peeste Carpaţi şi să aterizeze. Visul lui s-a frânt lângă Câmpina.
Avionul s-a prăbuşit, iar Aurel Vlaicu şi-a pierdut viaţa în urma tragicului accident.

Bibliografia este obligatorie la finalul proiectului, la fel și site-urile unde ai găsit pozele!
5 puncte

4
5