Aurel Vlaicu – pionierul aviaţiei româneşti

Aurel Vlaicu este unul dintre cei mai mari ingineri şi inventatori români şi este considerat unul dintre
pionierii aviaţiei române. Destinul tragic l-a împiedicat însă să-şi continue munca la inovaţiile avioanelor
sale.
Este cunoscut faptul că mulţi dintre cei mai mari oameni de ştiinţă nu au fost elevi silitori în şcoală,
iar Aurel Vlaicu nu face nici el excepţie.Născut lângă Orăştie în noiembrie 1882, Vlaicu urmează
cursurile şcolii din localitate fără să obţină performanţe remarcabile. De altfel, este considerat un elev
mediocru şi chiar scandalagiu, iar un conflict cu un coleg evreu îi determină pe părinţi să-l transfere la
Sibiu, unde ia examenul de Bacalaureat în 1902.
Tot răul a fost însă spre bine. Vlaicu petrece două trimestre la Facultatea de Mecanică din Budapesta,
îşi îndeplineşte serviciul militar la Marea Adriatică şi pleacă la studii la Universitatea Ludwig-

Maximilians din Munchen.

Aurel Vlaicu

1
Aici se naşte pasiunea pentru zbor, iar Vlaicu realizează planurile primului său aparat de zbor, dotat cu
aripi batante şi acţionat de arcuri. Consideră însă că este un proiect de început prin care capătă experienţă,
dar care nu are şanse de reuşită, însă apăruse deja propulsia bazată pe motoare.
În 1908, lasă planurile într-un laborator al universităţii şi părăseşte Munchen-ul pentru o scurtă
carieră la fabrica de motoare Opel din Russelsheim, însă noul său angajator nu-i aprobă planurile pentru
avion. Revoltat, în 1909 se întoarce în ţară şi construieşte singur primul său planor.
Vlaicu I – primul avion naţional
Impulsionat de succesul înregistrat cu primul său planor, construieşte Vlaicu I, care mai târziu avea
să fie considerat primul avion naţional. Acesta este dotat cu aripi cu profil variabil, două elice coaxiale
contrarotative, direcţie dublă şi tren de aterizare pe roţi independente.
Primul zbor are loc în 17 iunie 1910 pe deasupra Câmpului Cotroceni, în zona în care în prezent se
află centrul comercial AFI Palace Cotroceni, la intrarea căruia se află şi o placă comemorativă. Într-un
text care avea să fie publicat în revista Flacăra din octombrie 1911, Vlaicu are o descriere emoţionantă a
performanţei cu primul său avion.
“Bucuria cea mai mare am simţit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat
atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la
care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care-mi
consacra maşina”.
“Zburasem şi asta era principalul. După ce am coborât, eram ca şi beat de bucuria fără margini a
izbânzii. Începusem să mă dau peste cap pe câmp de fericire. Cei din jurul meu ziceau c-am înnebunit. Şi
eram, într-adevăr, nebun de entuziasm şi mulţumire”.
Ulterior, în 27 septembrie 1910, Vlaicu reuşeşte să transporte cu avionul său un mesaj cifrat de la
Slatina la Piatra Olt. Astfel, Vlaicu I devine primul avion militar din dotarea armatei romane

A Vlaicu I airplane at October 1910 military exercises

2
 Vlaicu II – viaţa la 1.000 de metri înălţime
Aurel Vlaicu nu se opreşte însă aici. În februarie 1911 termina proiectarea avionului Vlaicu II, cu care
participă la o demonstraţie aviatică la Blaj în faţa a 30.000 de spectatori. De data aceasta, performanţele
sunt şi mai importante: Vlaicu ajunge la o înălţime de 1.000 de metri şi zboară cu o viteză de circa 90
km/h.
În aceeaşi revistă Flacără, Vlaicu povesteşte fascinaţia resimţită la înălţimi atât de mari. “Casele,
drumurile, plantaţiile prind să alerge nebuneşte în urma mea, să se depărteze din ce în ce. Până la o sută
de metri am impresia că zbor cu un tren fulger, pe un drum fără şine, peste lucruri şi oameni. […] Când
trec de cinci sute de metri începe să-mi fie urât. Pământul nu se mai vede decât ca o imensă movilă de
cenuşă sură cu pete albe, munţii şi văile se nivelează. Am trecut de 800 de metri. Alerg cu o viteză foarte
mare. Şi totuşi, parcă stau pe loc. În raport cu imensitatea văzduhului, viteza motorului meu dispare. Aş
vrea să alerg mai repede. Încetineala asta mă enervează”.
Un an mai târziu, la un concurs acrobatic lângă Viena, Vlaicu II îi aduce premiul I în probă de
precizie şi premiul II pentru aterizarea la punct fix. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din
7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care și Roland Garros, cel mai renumit
pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie
Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:
„Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit
chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta
în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu
entuziasm de neînchipuit..”

Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II

3
 Vlaicu III – primul avion din metal
Doi ani mai târziu, el proiectează Vlaicu III, primul său avion construit integral din metal. Mulţi
spun că acesta este şi primul avion construit din metal din lume, însă probabil acest lucru contează mai
puţin. Totuşi, înainte de a finaliza avionul, Vlaicu decide să încerce să traverseze Carpaţii la bordul
avionului Vlaicu II.
Astfel, în 13 septembrie 1913, el decolează de la Bucureşti, aterizează la Ploieşti pentru realimentare
şi decolează din nou. Din păcate, visul său este curmat brusc,întrucât se prăbuşeşte în apropiere de
Câmpina şi îşi pierde viaţa. Potrivit Editurii Științifică și Enciclopedică, cauza decesului a fost un atac de
cord.Practic, Vlaicu a coborât spre pământ fără ca măcar să fie conştient de acest lucru, astfel că la ultima
sa experienţă în aer nu a mai avut parte de ceea ce consideră că este cel mai dificil aspect al unui zbor. “În
aviaţie, spre deosebire de viaţă de toate zilele, e mai greu de coborât decât de urcat. Cât ar câştiga aviaţia
dacă predispoziţia firească a omului de a se coborî şi de-a coborî totul s-ar putea aplica exclusiv în folosul
aterizării! Şi mai ales e greu de aterizat în timp de furtună”.
În 13 septembrie 1913 nu a fost nicio furtună. Sau mai bine spus a fost o furtună interioară în trupul
de numai 31 de ani al lui Aurel Vlaicu.Este înmormântat în cimitirul Bellu din București.
În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu
ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea
încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin.
Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940.

A Vlaicu III

Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Vlaicu
2. https://www.giz.ro/stiinta/aurel-vlaicu-42724/

4
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Aurel_Vlaicu