CULTURA ŞI

RELIGIA ÎN EVUL
MEDIU SEC.XIV-
XVII
Realizat de Cigoreanu Mădălina
cl. a X-a ,,C’’
■ Între secolele XIV-XVII,cultura medievală a fost profund influenţată de valorile spirituale
şi estetice ale ortodoxiei bizantine.
 Învățământul

■ Obiectivele sale culturale erau îndreptate

catre înființarea de școli parohiale,
episcopale și monastice, creșterea rolului
scrisului în comunicarea administrativă
și politică a statului, cât și îmbogățirea
bibliotecilor bisericești.
■ Biserica a fost cea care a recuperat
elementele învățământului și le-a trecut
în subordinea sa. Scopul școlii bisericești
era instruirea clerului și învățarea
scrisului, citititului, cântatului și
pregătirea teologică.
În orașe sunt înființate mai multe școli laice,dar și
religioase,conduse de
episcopi. Pentru a obține autonomia față de ei,
profesorii și studenții se organizează în
corporații,denumite universitas. Termenul
universitas, în sec al XIII-lea, desemnează
instituția de învățământ superior.
Prima universitate din Europa Apuseană a fost
cea din Bologna,Italia, care în 1230 numără peste
10000 de studenți și două facultăți-Medicină și
Dreptul.

Universitatea îi grupează pe profesori şi studenţi

cu scopul de a le apăra drepturile şi privilegiile în
faţa străinilor sau a autorităţilor civile şi
ecleziastice. În acelaşi timp însă, universitatea
este o instituţie a bisericii, disciplina considerată
cea mai importantă fiind teologia, iar scopul ei
fiind de a forma clerici instruiţi, capabili la rândul
lor să predea altor clerici în devenire. Papalitatea
înţelege repede importanţa universităţilor, şi le
sprijină împotriva autorităţilor civile (oraş sau
regalitate), reuşind astfel să le controleze.
Pentru a învăţa, studenţii aveau nevoie de cărţi, ceea ce a determinat înmulţirea atelierelor de copiere a
manuscriselor şi căutarea unor soluţii de mai rapidă reproducere a acestora, într-un număr din ce în ce mai
mare şi la preţuri mai scăzute. Răspândirea hârtiei în Europa, cu deosebire din secolul al XIII-lea, este
legată şi de cererea de cărţi de specialitate. La jumătatea secolului al XV-lea, această nevoie de cărţi pentru
mediul universitar şi urban a condus la inventarea tiparului de către germanul Gutenberg în 1405.
 Filosofia

■ O controversă care a marcat gândirea filosofică a evului

mediu european a fost aşa numita "ceartă a universaliilor".
Oponenţii au fost reprezentanţii a două curente filosofice
opuse, partizani fie ai gândirii lui Platon, fie inspiraţi de
Aristotel.
■ Printre cei mai de seamă apărători ai poziţiilor realismului
filosofic s-au numărat Anselm din Canterbury (1033-
1109), considerat de unii autori ca părintele scolasticii, şi
Thomas d' Aquino. Cei mai cunoscuţi nominalişti au fost
Pierre Abélard (1079- 1142), Duns Scot (1266- 1308),
William Occam (1300- 1349). Mai ales acesta din urmă a
favorizat, prin discipolii săi, progresul ştiinţelor naturale,
care se preocupau de studierea concretului.
 Știința

■ Știința la fel a fost influențată de clerici.

■ Știința este culminată de descoperirea
lentilelor și orologiului mecanic de către
Giovanni di Dondi în 1344.
■ Inventarea tiparului cu litere mobile, de către
germanul Gutenberg în 1405 a declanșat
multiplicarea cărților. Creațiile culturale și
descoperirile din domeniul științei au putut
circula mult mai repede, contribuind la
dezvoltarea schimbului de idei.
 Literatura

■ Creația cea mai însemnată din epoca este prezentată de poemele epice,
apărute în Franța sec XI. De la sfârşitul secolului al XI-lea datează cel
mai vechi text al Cântecului lui Roland, aparţinând genului cântecelor
de gestă (chansons de geste). Acestea sunt poeme epice răspândite în
general între secolele XI-XIV, care au ca scop afirmarea valorilor
războinice prin intermediul unor naraţiuni legendare ce pornesc uneori
de la eroi care au avut o existenţă reală.
■ Secolul al XIV-lea este martorul unei extraordinare diversificări a
creaţiei literare în limbile europene. În Anglia, Geoffrey Chaucer (1340-
1400) topeşte influenţele italiene şi franceze în prima realizare deosebită
a literaturii în limba engleză, Povestirile din Canterburry. Aceste
povestiri sunt în versuri. Valoarea lor constă în observaţia realistă şi arta
surprinderii elementelor ce definesc societatea engleză a epocii.
 Pe lângă poeme, se dezvoltă un nou gen-romanul cavaleresc.
Cel mai reprezentativ autor este Chretien de Troyes, care a
redactat romanele Lancelot, Yvain, Tristan și Isolda.

Capodopera cea mai reprezentativă a Evului Mediu,

rămâne a fi Divina Comedie a florentinului Dante
Aligheri, subiectul căreia cuprinde o viziune a lumii de
dincolo a Infernului, Purgatoriului, Paradisului.
 Arta
Arhitectura
■ La Saint Denis, în Ile- de- France, în
construcţia realizată sub coordonarea
abatelui Suger, pe la 1137- 1144 se afirmau
elementele unui nou stil arhitectural, căruia
renascentiştii aveau să-i dea numele de
gotic.
■ Italia acceptă mai puţin arhitectura gotică,
rămânând credincioasă tavanelor în şarpantă
de tradiţie antic-târzie şi bisericilor tip sală.
Doar în partea nordică, la Milano, Veneţia,
parţial la Florenţa se constată adaptări ale
programului arhitectural gotic.
 Pictura
Pictura cunoaște o dezvoltare și înflorire în această perioadă, care pune accent pe frumusețea omului.
Printre cei mai remarcanți pictori se numără Giotto, Sandro Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo . Tehnicile de realizare erau diverse-frescă murală, tablourile în ulei, schițe și desene.
 Teatru

De pe la sfârşitul secolului al XII- lea apăreau deja

piese scrise, dintre care de deosebit succes par să se
fi bucurat Autos de los Reyes Magos (Piesa despre
regii magi) în Spania şi Mystère d' Adam (Misterul
lui Adam) în Franţa. Misterele reprezintă genul
dominant al teatrului medieval, fiind realizate
pornind de la scene biblice, dezvoltate însă prin
adăugarea de cântece, dansuri şi efecte speciale.
Acestea erau interpretate de asociaţii de cetăţeni
"confrerii", de regulă din clasa de mijloc, toate
rolurile, inclusiv cele feminine, fiind jucate de
bărbaţi. Reprezentaţiile misterelor au avut epoca de
aur în secolele XIV-XV, ulterior, şi datorită
interdicţiilor autorităţilor, acestea decăzând treptat.
 Istoriografia

■ În scrierea istoriei se continuă unele din tendinţele anterioare, precum redactarea în latină a unor
cronici universale, dar încep să apară şi fenomene noi, cum ar fi scrierea unor lucrări monografice
dedicate doar unor evenimente (cum ar fi cruciadele) sau personalităţi (biografii regale).
Schimbări apar şi în ceea ce-i priveşte pe autori, căci dacă în primele secole medievale aceştia
erau cu precădere clerici, acum există din ce în ce mai mulţi laici ştiutori de carte care realizează
opere istorice, marcând astfel diminuare a influenţei concepţiei teologice.
■ Afirmarea statelor centralizate conduc spre constituirea istoriografiilor naţionale, preocupate în
primul rând de evenimentele desfăşurate în cuprinsul propriului regat, şi doar în plan secundar de
evenimentele internaţionale. Cele mai cunoscute exemple sunt din spaţiul francez, unde la abaţia
regală de la Saint Denis, se redactează din secolul al XIV-lea Marile cronici ale Franţei. Tot din
Franţa ne-au parvenit Memoriile lui Philippe de Commines (secolul al XV- lea), vastă frescă a
unei istorii trăită şi interpretată personal.
 Cultura medievală românească

■ Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea cultura medievală românească a fost profund

influenţată de valorile spirituale şi estetice ale ortodoxiei bizantine – caracteristice
pentru sud-estul Europei de la acea vreme. Faptul a fost marcat, printre altele, prin
adoptarea slavonei ca limbă aulică şi de cult.
■ Mediul din care proveneau anumite persoane marca în mod aproape decisiv felul în care
putea evolua cineva din punct de vedere cultural. Mobilitatea socială era mult mai
limitată în trecut faţă de astăzi – lucru care crea aproape o predestinare pentru cursul
vieţii cuiva. Prin urmare, aveau acces la cultură aproape în mod exclusiv categoriile
sociale care puteau investi în instruirea urmaşilor. Informaţia scrisă era cu atât mai
dificil de accesat cu cât analfabetismul era un fenomen aproape general.
Timp de câteva secole, în Țara Românească și în
Moldova, limba oficială a fost slava veche. În viața
cotidiană populația românească din Moldova, Țara
Românească și Transilvania vorbea limba română
populară. De la mijlocul sec. al XVI-lea are loc
trecerea treptată de la scrierea în limba slavonă la cea
în limba română, în baza alfabetului chirilic. Primul
text în limba română descoperit este scrisoarea
boierului Neacșu(1521) din Câmpulung către primarul
orașului Brașov.
Trecerea la scrierea în limba română a fost realizată o
dată cu introducerea tiparului în cele 3 state românești.
În sec. al XVII-lea s-a încheiat procesul de trecere la
scrisul în limba română, astfel limba română a fost
introdusă în biserică, cancelariile domnești,
învățământ.
 Învățământul
■ În învățământ rolul principal le revenea mănăstirilor
Neamț, Putna, Humor, Dragomirna, Voroneț în
Moldova și Cozia, Argeș în Țara Românească.
Programa de studii prevedea studierea literaturii
teologice, gramaticii, matematicii, citirea și scrierea în
limbele slavonă, latină și greacă, cântul bisericesc.
Mai existau școli orășenești, unde învățau copii
catolici.
■ În secolul al XVII-lea sunt organizate școli domnești.
În 1581, în Transilvania a fost fondată Universitate
din Cluj, cu trei facultăți-teologie, filozofie și drept.
La Alba Iulia, în 1622, e întemeiat Colegiul
Academic. Învățământul superior din Transilvania era
organizat după modelul european.
Prima tipografie a fost înființată
la mănăstirea Dealu, pe timpul
lui Radu cel Mare. Aici, în 1508
e tipărit în slavonă, Liturghierul-
prima carte în spațiul românesc.
Mai târziu apare Octoihul și
Tetraevanghelul.
În sec. al XVI-lea, cel mai
cunoscut tipograf și editor-
diaconul Coresi, a tipărit 35 de
cărți. În Moldova tipărirea căților
începe târziu și e legată de
domnul Vasile Lupu (1634-1635)
și cel al mitropolitului Varlaam.
 Arhitectura și sculptura
■ Odată cu dobândirea independenței, domnitorii
din Țara Românească și Moldova inaugurează
un program de construcții ecleziastice. Un
monument valoros este biserica Sf. Nicolae
Domnesc de la Argeș, ctitorită de Basarab I și
ridicată în stil bizantin.
■ Pe lângă stilul bizantin, se remarcă și arhitectura
romană și gotică(biserica mănăstirii Sf. Maria)
■ Majoritatea edificiilor sacre erau în stil triconc.
Un model pentru biserici era cea a mănăstirii
Cozia, ctitorită de Mircea cel Bătrân.
 Pictura
■ Pictura murală a atins apogeul în timpul domniei
lui Petru Rareș. Cele mai izbutite picturi se
găsesc la mănăstirile Arbore, Humor, Moldovița,
Voroneț-toate realizate de artiști români.
■ Inspirându-se din creațiile maeștrilor bizantini,
pictorii moldoveni și-au elaborat o viziune
artistică proprie. Astfel, din privirea și poziția
apostolilor și sfinților a dispărut sobrietatea
bizantină, se remarcă o îmblânzire a expresiilor
de pe chipuri, o armonizare mai subtilă a
culorilor. Pictura bisericească se îmbogățește cu
motive narative din viață, scene cu dansuri
populare, muzicanți, țigani, turci, tătari,etc.
 Miniatura
■ Mănăstirile erau importante centre de cultură, aici se copiau,
ornamentau, copertau cărți. Experiența acumulată de cărturarii
moldoveni a dus la un stil aparte de ornamentare.
■ O bogată activitate de copiere a cărților a desfășurat în prima
jumătatea a sec. al XV-lea caligraful și miniaturistul Gavriil
Uric de la mănăstirea Neamț. Cea mai importantă operă a sa e
Tetraevangheliarul doamnei Marina, soția domnului Alexandru
cel Bun. Această operă se păstrează la biblioteca Universității
din Oxford.
■ Mai multe opere manuscrise au fost create în sec. al XVI-lea,
dar o renaștere a culturii cărții manuscrise se constată în sec. al
XVII-lea, în timpul domniei lui Anastasie Crimca. De la el au
rămas moștenire circa 28 cărți manuscrise.
 Cultura este considerată ca fiind un element esențial ce cuprinde componente ideale ca
valori,simboluri,modele de acțiune care sunt reprezentate prin locuințele,îmbrăcămintea,diverse mijloace
folosite în activități, toate acestea constituie exemple importante de comportament și acțiune pentru tînăra
generație în mediul social. Ea prescrie cum ar trebui să se comporte un individ cînd este lăudat sau insultat.
Cultura reprezintă pentru membrii unei societăți ceva normal de care nu-și dau seama decît atunci cînd
intră în contact cu alte culturi diferite. Prin intermediul culturii tînăra generație asimilează totalitatea
valorilor create de omenire și le transmite ulterior din generație în generație. Cultura oferă exemple
prețioase de care un individ are nevoie indiscutabil- un ideal pentru modelarea propriei personalităţi, care
se poate acumula prin lecturi, sete de autodepăşire, etc.

Aşadar, ar trebui să protejăm cultura pentru că: prin intermediul

ei putem reflecta asupra convenţiilor sociale, ea este cea care ne
ajută să ne exploatăm creativitatea; este adesea prima şi ultima
salvare a libertăţii în circumstanţele unui sistem politic-social
represiv. Pentru a concluziona cu un citat, aşa cum spune
Kenneth Kaunda (primul preşedinte al Republicii Zambia): "O
ţară fără cultură e ca un trup decapitat". Acest adevăr general
despre cultură se aplică la nivel mondial tuturor culturilor.
Mulțumesc pentru atenție!!!