Sunteți pe pagina 1din 1

Din punctul meu de vedere, relația dintre carte și film a fost întotdeauna o

rivalitate, stârnind discuții comparative.


Cititul e un mijloc de comunicare cu scriitorii. Totuși, sunt puțini cititorii care să
nu își dorească să vadă cartea preferată transformată într-un film. Oricât de
bogată ar fi imaginația noastră, nu poate reda atât de complex precum o
peliculă cinematografică, cu actori portretizând roluri, decorurile scoase din
poveste, costumele și machiajul ce aduc imaginația la realitate.
Pe de altă parte, adaptarea cinematografică își asumă anumite libertăți și
schimbă conținutul cărții, ca dovadă sunt filmele „Harry Potter”. Un lucru
deranjant e faptul că aproape întreaga poveste a lui Voldemort a fost „uitată”.
Alt exemplu este serialul „Urzeala Tronurilor” ce a stârnit mare controversă
când Jon Snow, unul din principalele personaje ale seriei, a fost omorât pentru
ca mai apoi să fie înviat la cererea publicului.
În concluzie, o carte și filmul pornit de la ea nu vor fi niciodată la fel, vor lipsi
unele detalii. În ceea ce mă privește, prefer cărțile, întrucât îmi place să
comunic cu autorul, să descopăr esența mesajului transmis de el.

S-ar putea să vă placă și