Sunteți pe pagina 1din 20

GRILE MGF

ELEMENTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI. FIRMA ŞI MEDIUL


1. Alegeţi dintre variantele de mai jos pe cea care nu defineşte ştiinţa managementului:
a). studiază procesele de management;
b). sistematizează şi generalizează concepte, legi, principii, reguli;
c). concepe sisteme, metode şi tehnici noi de management;
d). vizează creşterea eficienţei activităţilor desfăşurate pentru realizarea obiectivelor;
e). aplică legităţile, conceptele şi metodele de management în practica socială.

2. Printre principalii reprezentanţi ai şcolii sistemice se numără:


a). E. Mayo;
b). F. W. Taylor;
c). P. Drucker;
d). J. Starr;
e). H. Fayol.

3. Care dintre următoarele elemente nu se cuprinde în ansamblul fazelor prin care se


defineşte procesul de management?
a). determinarea obiectivelor;
b). organizarea activităţilor;
c). coordonarea eforturilor şi acţiunilor;
d). antrenarea personalului pentru a participa la realizarea obiectivelor;
e). recompensarea personalului care participă la realizarea obiectivelor.

4. Următoarea caracteristică nu reprezintă trăsătură a procesului de management:


a). interdependenţa activităţilor componente;
b). unicitatea;
c). continuitatea;
d). ciclicitatea;
e). eficacitatea.
5. Precizaţi varianta corectă de prezentare a funcţiilor manageriale ale firmei, din
variantele:
a). previziune, organizare, planificare, motivare, control;
b). previziune, cercetare-dezvoltare, organizare, producţie, control;
c). previziune, organizare, coordonare, antrenare-motivare, control;
d). previziune, cercetare-dezvoltare, coordonare, resurse umane;
e). previziune, coordonare, comercială, antrenare-motivare, financiar-contabilă.

6. În grupa factorilor economici ai mediului extern nu se include:


a). piaţa internă şi externă;
b). raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală;
c). puterea de cumpărare;
d). nivelul şi ritmul dezvoltării economice;
e). potenţialul financiar.

7. Precizaţi varianta care trebuie exclusă din definirea mediului ambiant extern al
organizaţiei:
a). ansamblul unităţilor economice;
b). instituţiile financiar-bancare;
c). instituţiile juridice, administrative şi organizaţiile politice;
d). subdiviziunile organizatorice ale organizaţiei;
e). organizaţiile de ocrotire a sănătăţii, de învăţământ, toate elementele exogene care
influenţează şi sunt influenţate de activitatea organizaţiei.

8. Caracteristicile mediului unei firme sunt:


a). turbulenţa şi formalizarea;
b). complexitatea şi formalizarea;
c). formalizarea şi instabilitatea;
d). complexitatea şi relaţionarea;
e). complexitatea şi instabilitatea.
9. Caracteristicile mediului ambiant al firmei, complex şi puţin schimbător, sunt
următoarele cu excepţia uneia:
a). număr mare de variabile care acţionează asupra firmei;
b). variabilele nu se influenţează reciproc;
c). variabilele evoluează lent;
d). nici una din cele menţionate.

10. Afirmaţia ”Funcţiile manageriale se întrepătrund organic, ele contribuie la


asigurarea eficacităţii procesului de management ” este:
a). adevărată
b). falsă
Motivaţi răspunsul.

11. Unul din următoarele principii ale managementului nu aparţine lui H. Fayol.
Care?
a). centralizarea;
b). diviziunea muncii;
c). integrarea în grup;
d). spiritul de echipă;
e). responsabilitatea.

12. Managementului empiric îi este caracteristică, în mai mare măsură, una din
următoarele trăsături:
a). organizare;
b). control;
c). experienţă;
d). viziune;
e). planificare.
13. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă?
a). antrenarea, ca funcţie a managementului, constă în pregătirea managerilor prin
participarea la procesele practice de management din cadrul firmei;
b). organizarea, ca funcţie a managementului, constă în stabilirea şi delimitarea proceselor de
muncă, a componentelor acestora cu scopul grupării lor , a realizării cadrului organizatoric în
vederea realizării obiectivelor firmei;
c). coordonarea ca funcţie a managementului, constă în ansamblul proceselor prin care se
armonizează desfăşurarea activităţilor firmei şi a acţiunii personalului în vederea realizării
obiectivelor stabilite;
d). previziunea, ca funcţie a managementului, constă în stabilirea obiectivelor firmei, a
mijloacelor materiale, financiare şi umane necesare.
e). controlul, ca funcţie a managementului, constă în compararea rezultatelor obţinute cu
obiectivele stabilite şi evidenţierea abaterilor.

INFORMATIA SI COMUNICAREA
14. Care din variantele următoare exprimă cel mai bine componentele sistemului
informaţional?
a). date - informaţii – circuite informaţionale – documente informaţionale – proceduri
informaţionale;
b). date - informaţii – circuite informaţionale – documente informaţionale – mijloace de
tratare a informaţiilor;
c). date - informaţii – circuite şi fluxuri informaţionale – documente informaţionale –
mijloace de tratare a informaţiilor;
d). date - informaţii – circuite şi fluxuri informaţionale – proceduri informaţionale – mijloace
de tratare a informaţiilor.

15. După modul de exprimare, informaţiile pot fi:


a). primare, intermediare şi finale;
b). exogene şi endogene;
c). tehnico-operative, de evidenţă contabilă şi statistice;
d). orale, scrise şi audio-vizuale;
e). de cercetare-dezvoltare, comerciale, de producţie, financiar-contabile şi de resurse umane.

16. Între cerinţele de raţionalitate a informaţiilor nu poate fi inclusă:


a). realismul;
b). oportunitatea;
c). dinamismul;
d). fiabilitatea;
e). optimalitatea.

17. Parametrii ce caracterizează fluxul informaţional sunt:


a) viteza de deplasare, conţinutul, frecvenţa, configuraţia ;
b) viteza de deplasare, orientarea, frecvenţa, configuraţia ;
c) frecvenţa, viteza de deplasare, lungimea, direcţia ;
d) frecvenţa, viteza de deplasare, lungimea, configuraţia ;
e) orientarea, direcţia, lungimea, frecvenţa, conţinutul, configuraţia, volumul.

18. Între sistemul informaţional şi sistemul informatic al unei firme există următoarea
relaţie:
a) sistemul informaţional nu include sistemul informatic ;
b) sistemul informatic include sistemul informaţional;
c) sistemul informatic este identic cu sistemul informaţional;
d) sistemul informaţional se referă la informaţiile prelucrate mecanic şi manual, iar sistemul
informatic se referă la informaţiile prelucrate automatizat;
e) sistemul informatic face parte din sistemul informaţional al firmei.

19. Oportunitatea, ca o cerinţă de raţionalitate a informaţiei, se referă la:


a) adaptarea modului de prezentare a informaţiilor la specificul beneficiarului prin prisma
nivelului de pregătire, a gradului de informare şi a timpului de care dispune pentru
recepţionarea informaţiei ;
b) încorporarea cu prioritate a elementelor de noutate şi surprinderea acestora în mod exact ;
c) încorporarea cu prioritate a elementelor esenţiale în funcţie de viteza de deplasare,
lungimea, orientarea şi conţinutul fluxului informaţional ;
d) capacitatea receptorului de a decodifica rapid conţinutul informaţiei transmise astfel încât
să poate utiliza eficient datele primite în relaţiile de autoritate, de control sau de reprezentare.
e) necesitatea asigurării informaţiei la momentul potrivit pentru a fi folosită în luarea
deciziilor şi declanşarea acţiunilor
20. Feedback-ul, componentă a procesului de comunicare reprezintă:
a). o perturbaţie în comunicare;
b). mediul în care se comunică;
c). canalul de comunicare;
d). reacţia destinatarului la primirea mesajului;
e). decodificarea mesajului.

21. Dintre situaţiile de comunicare orală ale managerilor una nu este corectă:
a). referate;
b). apelare telefonică;
c). conferinţe;
d). conducerea şedinţelor;
e). Cuvântări.

22. Comunicarea orală are următoarele avantaje, cu o excepţie:


a). posibilitatea conservării acurateţei mesajelor;
b). posibilitatea clarificării problemelor;
c). feedback imediat;
d). observarea efectului produs de mesaj;
e). sentimentul importanţei acordate interlocutorului.

23. Comunicarea nonverbală se desfăşoară:


a) în paralel cu comunicarea verbală ;
b) separat de comunicarea verbală ;
c) în paralel de comunicarea scrisă;
d) prin semne anterior cunoscute de emitent şi receptor ;
e) involuntar, ca urmare nerespectării unor cerinţe de raţionalitate a informaţiei

24. Filtrajul, barieră de comunicare, e determinat de una din următoarele cauze:


a). volum mare de informaţii;
b). comunicarea în scris a mesajului;
c). numeroase niveluri ierarhice;
d). proiectarea unei imagini favorabile;
e). distorsiunea informaţiei.
25. Stilul participativ de management este cel mai adecvat exprimat de către una dintre
următoarele reţele:
a). stea (multicanal);
b). lanţ;
c). ”Y”;
d). roată;
e). Cerc

26. Precizaţi care dintre combinaţiile prezentate în continuare exprimă componentele


sistemului informaţional:
a) data; informaţia;
b) circuitul informaţional; sistemul informatic;
c) procedura informaţională; canalul de transmitere;
d) circuitul informaţional; mijloace de tratare a informaţiilor;
e) emitentul; informaţia;
f) procedura informaţională; fluxul informaţional.
1. (a,b,c)
2. (a,c,d)
3. (a,d,f)
4. (d,e,f)
5. (b,e,f)

27. Precizaţi care dintre combinaţiile prezentate mai jos constituie factori de influenţă
în procesul de comunicare:
a)mediul ambiant; nivelul de educaţie al oamenilor;
b) perturbaţii; tipul de cultură organizaţională;
c) mediul ambiant; feedback;
d) modificarea tehnicii şi tehnologiilor; parametrii structurii organizatorice; tipul de cultură
organizaţională;
e) modul de proiectare şi funcţionare a sistemului informaţional; stilul de management;
f) modificarea tehnicii şi tehnologiilor; canalul de transmitere; stilul de management
1. (a, b, d)
2. (a, d, e)
3. (b, d, e)
4. (c, d, e)
5. (a, b, f)

STRATEGIA FIRMEI
28. Între caracteristicile strategiilor, enumerate mai jos, una nu este relevantă. Care este
aceasta?
a) discută sarcinile posturilor de muncă;
b) variază în practică;
c) au impact major asupra managementului în ansamblu;
d) furnizează cadrul planificării;
e) dau direcţie unificată planurilor;

29. Cea mai adecvată definire a managementului strategic este:


a) ansamblul orientărilor şi criteriilor majore care stau la baza stabilirii direcţiilor principale
în care trebuie să funcţioneze firma;
b) ansamblul opţiunilor de natură întreprenorială, competitivă şi funcţională, prin care
managementul firmei consideră că poate realiza obiectivele pe termen lung;
c) punctul de vedere al managementului despre ce trebuie să facă firma şi ce doreşte să
devină pe termen lung;
d) proces prin care managerii stabilesc obiectivele strategice, opţiunile strategice, realizează
schimbările manageriale şi adoptă deciziile necesare aplicării strategiei;
e) proces de stabilire a obiectivelor strategice superioare obiectivelor anterioare, atât
cantitativ, cât şi calitativ.
30. Tactica reprezintă:
a) modalitatea de punere în practică a strategiei, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta ;
b) modalitatea de punere în practică a politicii, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta ;
c) modalitatea de punere în practică a previziunii, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta ;
d) modalitatea de punere în practică a organizării, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta ;
e) modalitatea de punere în practică a antrenării, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta.

31. Politica reprezintă:


a) modalitatea în care firma concepe dezvoltarea activităţii, direcţiile de perspectivă, acţiunile
concrete prin care îşi valorifică potenţialul ;
b) modalitatea de punere în aplicare a strategiei, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta ;
c) o exprimare în termeni cantitativi a unor stări viitoare dorite de firmă ;
d) un proces de gândire care, pornind de la studiul mediului şi al concurenţei, permite firmei
să ocupe o poziţie superioară pe piaţă celei deţinută anterior ;
e) modalitatea de punere în aplicare a tacticii, aflându-se în relaţii de subordonare faţă de
aceasta.

32. Care dintre următoarele categorii de strategii nu reprezintă o grupare după natura
obiectivelor:
a) strategii ofensive;
b) strategii defensive;
c) strategii de dezvoltare
d) strategii de specializare;
e) strategii de diversificare.

33. Între beneficiile enumerate aduse de către obiective managementului, unul nu este
corect. Care este acesta?
a) reprezintă punctele forte ale firmei;
b) orientează acţiunile;
c) sunt sursă de legitimitate;
d) sunt sursă de motivare;
e) limitează acţiunile.

34. Care din combinaţiile următoare exprimă componentele strategiei?


a) misiunea, obiectivele strategice;
b) misiunea, analiza diagnostic;
c) modalităţile strategice de acţiune, resursele;
d) obiectivele strategice, decizia;
e) termenele intermediare şi finale.
1. (a, c, e)
2. (b, c, e)
3. (b, c, d)
4. (c, d, e)
5. (b, d, e)

35. Apreciaţi cu ADEVĂRAT/ FALS afirmaţiile:


a. Misiunea unei firme de afaceri constă în obţinerea de profit maxim.
b. Dezvoltarea misiunii unei firme implică participarea unui număr redus de persoane,
respectiv câţiva specialişti în planificare.

36. Care din combinaţiile următoare exprimă avantajele alegerii strategiei familiei de
mărci:
a) atragerea de noi grupuri de clienţi; diminuarea riscului de eşec; acceptarea mai rapidă pe
piaţă;
b) evitarea ca efectele negative să ajungă pe alte pieţe; nevoie redusă de coordonare între
strategiile de marcă ale diverselor mărci;
c) transferarea goodwill-ului asupra produselor următoare; extinderea imaginii mărcii
”mamă”;
d) acceptarea mai rapidă pe piaţă; crearea pentru produse a unei imagini inconfundabile;
e) întărirea reciprocă a mărcii şi o mai bună poziţionare; reducerea costurilor pentru crearea
mărcii, prin folosirea sinergiilor.
1. (a, c, e)
2. (b, c, d)
3. (c, d, e)
4. (b, d, e)
5. (a, b, c)

LUAREA DECIZIILOR
37. Cea mai adecvată definire a deciziei în general este:
a). A lua o hotărâre de către managementul unei organizaţii;
b). A alege din mai multe căi de acţiune una a cărei aplicare influenţează comportamentul
altei persoane;
c). A formula o hotărâre prin prisma unor criterii care influenţează activitatea unei alte
persoane;
d). Un curs de acţiune ales în mod conştient după anumite criterii tehnice, economice şi de
personal, în condiţii de eficienţă, prin care se influenţează activitatea şi/sau comportamentul
altor persoane;
e). Nici una din cele menţionate.

38. Decizia – concept fundamental în management – este compatibilă cu următoarele


categorii, cu o excepţie. Care este aceasta?
a). Alegere;
b). Hotărâre;
c). Proces raţional;
d). Proces de cunoaştere;
e). Proces ciclic.

39. Factorii primari ai deciziei manageriale se află printre elementele prezentate mai
jos:
a). Decidentul şi mediul ambiant decizional;
b). Decidentul şi elementele endogene firmei ce alcătuiesc situaţia decizională;
c). Decidentul şi elementele exogene firmei ce alcătuiesc situaţia decizională;
d). Decidentul şi variantele decizionale;
e). Decidentul, variantele decizionale şi criteriile decizionale.

40. Care dintre următoarele variante nu reprezintă etapă a procesului decizional?


a). Identificarea şi definirea problemelor;
b). Elaborarea alternativelor de acţiune;
c). Evaluarea alternativelor;
d). Selectarea alternativei;
e). Încadrarea variantei alese în cadrul strategiei firmei

41. Între cerinţele de raţionalitate ale deciziilor manageriale nu trebuie inclusă:


a). Realismul;
b). Formularea clară şi concisă;
c). Oportunitatea;
d). Complexitatea;
e). Participarea unui număr mai mare de persoane la fundamentarea deciziei

42. Deciziile care vizează o perioadă mai scurtă de timp (aproximativ un an) şi se referă
la domenii importante ale firmei, influenţând numai o parte a activităţii sunt:
a) decizii curente;
b) decizii strategice;
c) decizii anuale;
d) decizii de grup;
e) decizii tactice.

43. Precizaţi care dintre combinaţiile prezentate în continuare exprimă etapele


procesului decizional:
a). stabilirea scopurilor şi obiectivelor şi cuantificarea rezultatelor; identificarea şi definirea
problemelor; stabilirea priorităţilor;
b). adaptarea structurală şi funcţională a componentelor manageriale la cerinţele realizării
obiectivelor; coordonarea şi urmărirea realizării obiectivelor;
c). documentarea preliminară; identificarea şi interpretarea simptomelor semnificative;
d). considerarea cauzelor; elaborarea alternativelor de acţiune; evaluarea alternativelor;
e). depistarea cauzală de puncte forte şi puncte slabe; formularea recomandărilor;
f). selectarea alternativei; implementarea soluţiei; evaluarea deciziei.
1. (a, b, c)
2. (a, c, d)
3. (a, d, f)
4. (d, e, f)
5. (b, d, e)

44. Apreciaţi cu ADEVĂRAT/ FALS afirmaţiile:


a. Nu toţi managerii dintr-o firmă iau decizii.
b. În selecţia unei alternative pentru soluţionarea unei probleme inedite, experienţa
managerului este esenţială.

ORGANIZAREA
45. Ce elemente definesc un post?
a). Sarcinile, atribuţiile, lucrările;
b). Sarcinile, atribuţiile, responsabilităţile;
c). Sarcinile, activităţile, competenţele;
d). Obiectivele, sarcinile, competenţele, responsabilităţile;
e). Nici una din cele menţionate.

46. Relaţiile organizatorice sunt reprezentate de:


a). raporturile care se stabilesc între două persoane din organizaţii diferite;
b). raporturile care se stabilesc între componentele organizatorice;
c). raporturile care se stabilesc între două posturi aflate în compartimente diferite dar care se
află pe acelaşi nivel ierarhic;
d). raporturile care se stabilesc între firme pe baza unor relaţii contractuale;
e). raporturile între manageri şi organismele de conducere participativă ale unei firme.
47. Unul dintre enunţurile prezentate nu exprimă un avantaj al organizării informale.
Care e acesta?
a). Tinde să încurajeze cooperarea;
b). Îmbunătăţeşte comunicarea;
c). Operează în afara controlului managementului;
d). Contribuie la creşterea eficacităţii organizaţiei;
e). Oferă satisfacţie grupurilor de muncă.

48. Factorii ce influenţează determinarea ariei optime de control sunt următorii, cu


excepţia unuia:
a). Contactul necesar între superior şi subordonaţii lor;
b). Gradul de specializare a angajaţilor;
c). Abilitatea de a comunica subordonaţilor liniile de acţiune;
d). Ponderea proprietăţii (nr. de acţiuni deţinute) subordonaţilor

49. Diviziunea muncii se referă la:


a). gradul de omogenizare a posturilor;
b). gradul de specializare a posturilor;
c). gradul de formalizare a posturilor;
d). gradul de centralizare a posturilor;
e). gradul de descentralizare a posturilor.

50. Cele trei trăsături utilizate pentru a descrie structura organizatorică sunt:
a). formalizarea, centralizarea şi complexitatea;
b). gruparea, ierarhizarea şi complexitatea;
c). centralizarea, descentralizarea şi compartimentarea;
d). centralizarea, descentralizarea şi complexitatea;
e). centralizarea, descentralizarea şi ierarhizarea.
51. Apreciaţi cu ADEVĂRAT / FALS afirmaţiile:
a. Amplitudinea, respectiv numărul de niveluri (trepte) ierarhice ce caracterizează
configuraţia piramidei ierarhice, este influenţată de talia (gradul de mărime) şi complexitatea
activităţii firmei.
b. Delegarea de autoritate nu îl absolvă pe manager de răspundere.
c. Relaţiile funcţionale sunt relaţii de autoritate.
d. Organizaţia informală nu oferă cadrul de manifestare a emoţiilor (frustrărilor) salariaţilor.

MOTIVATIA
52. Scara Maslow plasează activarea nevoilor fiziologice după ce una dintre
următoarele nevoi a fost satisfăcută:
a). autorealizare;
b). siguranţă;
c). apartenenţă;
d). stimă;
e). nici una din cele menţionate.

53. Valenţa, componentă a modelului Vroom privind motivaţia are semnificaţia:


a). probabilitatea ca o acţiune să conducă la un rezultat;
b). probabilitatea ca un efort să fie acceptat;
c). forţă a preferinţei pentru o anumită consecinţă;
d). raport între obiectivele individuale şi cele ale organizaţiei;
e). compatibilitate a recompensei cu performanţa.

54. În modelul Herzberg sunt factori de igienă şi factori motivatori. Care dintre
următorii este motivator?
a). securitatea postului;
b). banii;
c). relaţiile cu superiorii;
d). munca însăşi;
e). condiţiile de muncă.
55. Care din teoriile şi metodele motivaţiei enumerate face parte din categoria celor de
proces al motivării?
a). ierarhia Maslow a nevoilor umane;
b). teoria aşteptării a lui Vroom;
c). teoria bifactorială a lui Herzberg;
d). teoria ERG Alderfer;
e). nici una din cele menţionate.

56. În concepţia lui Alderfer la un moment dat, în motivaţie poate fi dominantă situaţia:
a). mai multe clase de nevoi;
b). o singură clasă de nevoi;
c). cel mult două clase de nevoi;
d). nici una din cele menţionate.

LEADERSHIP
57. Una din următoarele elemente nu reprezintă calităţi specifice liderilor:
a). interacţiunea emoţională cu oamenii;
b). inspirarea încrederii;
c). elaborarea strategiei firmei pornind numai de la propriile idei;
d). asumarea riscurilor;
e). indicarea direcţiei şi a sensului activităţii desfăşurate de oamenii conduşi.

58. Între afirmaţiile următoare care exprimă diferenţa dintre management şi leadership
una nu este corectă:
a). managerul adoptă o atitudine impersonală asupra obiectivului propus, liderul adoptă o
atitudine mai personală şi activă;
b). în relaţiile cu alte persoane managerul păstrează o oarecare distanţă, liderul
interacţionează şi emoţional;
c). managerul este preocupat de asigurarea un climat organizaţional plăcut, liderul este
preocupat de evitarea conflictelor;
d). managerul păstrează şi coordonează ordinea existentă, simţul de identitate al liderului nu
depinde de apartenenţa la organizaţie sau de poziţia în muncă;
e). managerul administrează, liderul inovează.

59. Modelul Hersey - Blanchard face parte din următorul grup de teorii privind
leadershipul:
a). teorii ale comportamentului în leadership;
b). teorii ale leadershipului situaţional;
c). teorii ale leadershipului participativ;
d). teorii bazate pe trăsături;
e). teorii ale leadershipului tranzacţional.

60. Între calităţile liderilor transformaţionali, una nu este adecvată:


a). viziunea;
b). atenţie individuală (concentrarea pe nevoile subordonaţilor, acordarea de recompense
speciale);
c). carisma;
d). stimularea intelectuală (obţinerea implicării subordonaţilor prin conştientizarea
problemelor, provocarea imaginaţiei şi încurajarea creativităţii);
e). practicarea managementului prin excepţie.

CULTURA ORGANIZATIONALA

61. Cultura organizaţiei nu se manifestă prin:


a). produse şi servicii;
b). jargon;
c). filozofia specifică;
d). emoţii.

62. Printre metodele (modalităţile) de întreţinere a culturii organizaţionale nu poate


(pot) fi menţionată(e):
a). reacţiile la conflicte şi crize;
b). cum concep managerii rolul lor;
c). criteriile de recrutare, selecţie şi promovare;
d). modalitatea de evaluare a managerilor;
e). natura metodelor decizionale folosite.

63. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă?


a). cultura organizaţiei generează componentele acesteia concretizate în simboluri,
comportamente etc.;
b). cultura organizaţiei are ca scop adaptarea la mediul extern şi integrarea internă;
c). un rol important în integrarea internă îl are elaborarea strategiei organizaţiei;
d). componentele culturii organizaţionale, ca manifestări, sunt interpretate de angajaţi,
dândule anumite semnificaţii,
e). cultura organizaţiei este influenţată încă de la crearea acesteia de către fondator, după care
este supusă modificărilor sub influenţa celor care lucrează în organizaţie.

64. Cea mai adecvată definire a culturii organizaţionale este:


a). ansamblul comportamentelor acceptate într-o organizaţie, ca bază comună de acţiune;
b). ansamblul credinţelor şi speranţelor ce includ valorile, filozofiile, postulatele, atitudinile şi
normele comune membrilor organizaţiei;
c). credinţele, valorile şi ipotezele create într-o organizaţie;
d). totalitatea principiilor de bază care reunesc membrii unei comunităţi;
e). setul de valori aparţinând organizaţiei.

65. Care dintre următoarele elemente nu reprezintă, componentă a culturii


organizaţionale?
a). valorile;
b). structurile;
c). filozofia;
d). normele;
e). comportamentul şi regulile.
RASPUNSURI:

ELEMENTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI. FIRMA ŞI MEDIUL

1. E 6. B 11. C
2. A 7. D 12. C
3. E 8. E 13. A
4. B 9. B
5. C 10. A

INFORMATIA SI COMUNICAREA

14. D 19. E 24. E


15. D 20. D 25. A
16. E 21. A 26. 3
17. A 22. A 27. 2
18. E 23. A

STRATEGIA FIRMEI

28. A 33. A
29. D 34. 1
30. A 35. a. FALS b.FALS
31. A 36. 1
32. C

LUAREA DECIZIILOR

37. D 42. E
38. B 43. 3
39. A 44. a. FALS b.FALS
40. E
41. E
ORGANIZAREA

45. D 50. A
46. B 51. a.ADEVARAT b.ADEVARAT c. ADEVARAT d.FALS
47. C
48. D
49. B

MOTIVATIA

52. E
53. C
54. D
55. B
56. A

LEADERSHIP

57. C
58. C
59. B
60. E

CULTURA ORGANIZATIONALA

61. A
62. E
63. C
64.
65. B

S-ar putea să vă placă și