Sunt o baba comunista

n 2010, un sondaj realizat de CSOP n parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului i

Memoria Exilului Romnesc (IICCMER) arta c 61% dintre romni cred c regimul comunist a fost "o
idee bun". Astfel, ntrebai ce pot spune despre comunism, doar 27% au spus c este o idee greit,
12% au preferat s nu rspund, 47% au rspuns c a fost o idee bun, dar prost aplicat i 14% c a fost
o idee bun i c a fost bine aplicat. (vezi aici ntregul sondaj). 61% dintre romni mi se pare un procent
imens. Ci dintre germani au regretat Germania nazist la 20 de ani de la terminarea rzboiului? Sau
ci italieni l regret pe Mussolini? Romnia, sau mai exact cetenii si, nc i mai analizeaz propria
relaie cu dictatura comunist. n absena unei analize judiciare i a unei condamnri penale, tot ce ne
rmne este demersul personal i cel artistic pentru a ne judeca trecutul.

De aceea, este cu att mai valoroas Sunt o bab comunist, cartea lui Dan Lungu, mult-citit i mult-
tradus, i care analizeaz, prin prisma personajului principal, relaia omului simplu cu traiul n
comunism. ntr-o evoluie lent, Emilia Apostoae i recupereaz emoional trecutul comunist,
preferndu-l prezentului post-decembrist, doar pentru a fi confruntat n final cu realitatea dur a
acestui trecut. Starea de introspecie a crii se apropie de romanul Gabrielei Adameteanu Dimineaa
pierdut, dar pe dos: n romanul Gabrielei Adameteanu, eroina pendula ntre interbelicul distrus de
comuniti i realitatea comunist opresiv, iar aici, Emilia penduleaz ntre comunismul disprut i
prezentul agresiv, capitalist, greu de acceptat.

Cartea lui Dan Lungu, Sunt o bab comunist a fost i rmne un best-seller. Publicul cititor a fost cucerit
de ntoarcerile n trecut ale Emiliei. i asta probabil i pentru c, printr-un proces cathartic, ochelarii roz
ai Emiliei nu mai pot masca, sau nfrumusea realitatea trecutului comunist, care include teama de
secretarul de partid Dorofte, isteria cosmetizrii atelierului n ateptarea vizitei lui Ceauescu sau
dispreul total fa de resursele fabricii i micile aranjamente ale efului. Pas cu pas se deapn o
poveste despre nostalgie, despre relaia cu memoria, despre schimbarea lent de perspectiv.

De aceea proiectul cinematografic propus de MediaPro Pictures, cu Stere Gulea regizor i Luminia
Gheorghiu n rolul principal, prea o reet sigur de succes. Din pcate, ns, nu este aa. Scenariul
original, cu care a fost ctigat concursul de finanare al CNC n 2007, a fost propus de Lucian Dan
Teodorovici, prietenul i colegul de breasl al lui Dan Lungu, ieean i apropiat aceluiai ritm molcom i
subtil. Dar au urmat cinci ani n care Sunt o bab comunist varianta pentru cinema a fost mcinat,
macerat i dospit pentru a se ajunge la un film absolut banal, o variant simplificat i oarecum
simplist a crii, care nu exceleaz nici ca tematic, nici ca poveste, i nici chiar ca interpretare, n ciuda
unei distribuii excelente i de mare calibru - Emilia este Luminia Gheorghiu, cu care regizorul a mai
colaborat la Moromeii, ucu, soul ei, este excelentul Marian Rlea, iar fiica ntoars de peste ocean
este spectaculoasa Ana Ularu.

Interviu, Suplimentul de cultura

Inca din 2002, intr-un interviu publicat in Observator Cultural, va descriati personajele ca
mutanti ai perioadei comuniste, recunoscand ca sunteti atras mai degraba de categoriile
defavorizate si fragile ale societatii. Vi se pare ca si cititorii au devenit, cu timpul, mai interesati
de tipologia antieroului?

Intr-adevar, majoritatea personajelor din Raiul gainilor si Sint o baba comunista! sunt astfel de
mutanti, dar in celelalte romane apar diverse alte tipologii. Am o slabiciune pentru marginali,
minoritari exclusi, pentru categoriile defavorizate, vulnerabile si fragile, predilectie ce vine dintr-
o viziune postmoderna, si nu dintr-un misionarism social, cum am vazut ca interpreteaza unii
critici literari. Sunt un adept al realitatii lichide si al logicilor slabe. Cine este atent la
personajele mele si mai ales la firul narativ sau la structura romanelor va vedea lesne asta. Nu fac
experimente radicale, frecvente in postmodernismul romanesc, insa deconstruiesc in alta
maniera. Nu stiu daca cititorii actuali se ataseaza mai curand de antieroi... posibil sa fie
adevarat... Oricum, nu atentia fata de cititori mi-a determinat optiunile in scrierea cartilor, ci mai
degraba background-ul cultural si estetic.

Va detestati vreodata personajele?

Nu, absolut niciodata. Dar mi-ar placea sa construiesc candva un personaj pe care sa-l deteste
cititorul, care sa trezeasca repulsie. Trebuie sa fii stapan bine pe uneltele tale ca sa-ti iasa un
asemenea monstrulet.

Cititorului de rand, cand se gandeste la dumneavoastra, ii vine inevitabil in minte si Sint o baba
comunista!. Credeti sau sperati ca veti reusi sa scrieti romanul care sa-l intreaca pe acesta in
notorietate?

Notorietatea unei carti sta intr-o masura nesemnificativa in puterea autorului. Sunt atat de multe
ingrediente in chimia succesului, incat nu se pot afla in mana unui singur om. Nu spun ca nu m-
as bucura ca vreun alt roman sa atinga notorietatea Babei comuniste, dar nu sta in fortele mele sa
fac asta. Asadar, nu e un pariu pentru mine. Daca se intampla, e bine; daca nu, la fel. Ceea ce
intr-adevar urmaresc in mod constant este sa-mi rafinez vocea de autor.

Ati observat diferente de perceptie asupra cartilor dumneavoastra in functie de spatiul in care
au fost traduse?
Receptarea tine foarte mult de background-ul cultural si de experienta cotidiana a unei societati.
Cu siguranta, Raiul gainilor si Sint o baba comunista! au fost receptate diferit in tarile din fostul
lagar comunist decat in celelalte, unde sunt percepute mai degraba stilul, exotismul si umorul. Cu
fiecare traducere, cartea se reincarneaza intr-o noua cultura, unde are viata ei.

Alta rev. Cultura

Desfasurarea
Autor: Andrei Terian
Cultura nr.:67 / 2007-04-12 / Sectiunea: Cultura literara :

Destinul de prozator al lui Dan Lungu ilustreaza perfect ceea ce Vladimir Streinu denumea un
talent declinant. Astfel, volumul de povestiri Cheta la flegma (1999, reluat n 2003 cu titlul
Proza cu amanuntul) ramane printre cele mai bune carti de proza scurta romaneasca din
ultimul deceniu, fiind concurat doar de realizarile similare ale lui Sorin Stoica si Lucian Dan
Teodorovici. Reusita autorului vine aici din microrealismul dus pana la patologic si absurd, dupa
principiul detaliului rebel si acaparant care destrama iluzia realista si mpinge epicul catre
grotesc si monstruos. Situat pe o treapta mai jos, romanul Raiul gainilor (2004) izbutea totusi
sa evite sociologismul prin acea fericita gaselnita a zvonurilor care se propaga n cutia de
rezonanta a colectivitatii pana n punctul n care ajung sa se substituie realitatii nsesi. In schimb,
n Baieti de gasca (2005), tezismul a luat deja prim-planul: cu exceptia povestirii titulare, toate
textele din volum sufera de viciul demonstratiei. Ma opresc la un singur exemplu: n Gradina lui
Jrgen, protagonistul da un mic party si pune ochii pe apetisanta Brigitte, cu care spera sa-si
ncheie apoteotic seara; dar, pana una-alta, le prezinta invitatilor un sir de poze facute ntr-o
vizita n Romania, pigmentandu-si expunerea cu cateva comentarii cinice. Finalul dezamageste
nsa: Jrgen afla ca Brigitte era romancuta de-ale noastre, iar la sfarsitul petrecerii austriacul e
obligat sa guste din deliciile abstinentei.

Inainte sa va spun daca ultimul roman al autorului confirma au ba acest trend descendent, tin sa
remarc ca, n plan tematic, Sunt o baba comunista! urmeaza cursul pe care Dan Lungu a
navigat si n cartile anterioare: radiografierea unei comunitati socio-profesionale nainte si dupa
caderea comunismului. De altfel, pana si metoda a ramas aceeasi: personajele apar ca niste
extensii ale structurilor sociale care le nconjoara si care, fatalmente, le determina. In acest caz, e
vorba de Emilia Apostoae, o fata de la tara care, ajunsa la oras, duce un trai multumitor, pe care
l va regreta din tot sufletul dupa prabusirea regimului.

Schematism, esentializare, umanizare

Ei bine, tocmai aici ncepe scandalul. Prima piatra o arunca Mihai Iovanel (Cultura, nr. 7 din
22 februarie), care descopera n carte o schema cu defect de proiectare si, n consecinta, acuza
romanul de sociologism vulgar. Ipoteza lui Iovanel e confirmata de Bogdan Cretu
(Observator cultural, nr. 106 din 15 martie), care sustine ca personajul conturat de Dan Lungu
ndeplineste o functie, reprezinta un caz. El e, cu alte cuvinte, schematizat. De alta parere se
arata Daniel Cristea-Enache (Romania literara, nr. 10 din 16 martie): fara a respinge
observatiile celorlalti cronicari, el vede n reductionismul caracterologic punctul forte al cartii, de
vreme ce individualul este cu buna stiinta schematizat, pentru a putea reprezenta o definitie
convingatoare a colectivului; cu alte cuvinte, sacrificand nuantele, romanul castiga n concizie
si n esentializare. In fine, exista si un al treilea punct de vedere, care contesta pur si simplu
versiunea schematismului. Astfel, C. Rogozanu remarca umanitatea sfasietoare a dezbaterii
ideologice (Suplimentul de cultura din 10 martie), n timp ce Bianca Burta-Cernat
(Observator cultural, nr. citat) vede n Emilia Apostoae un organism (literar) complex, care
traieste cu adevarat n spatiul fictional.

Ok, gata. Time-out, ca am obosit.

Privita doar n termenii raportului schematism-complexitate, problema romanului mi se pare

insolubila. Si aceasta din doua motive. Mai ntai, pentru ca orice protagonist este n acelasi timp
simplu si complex, schematic si umanizat, n functie de scara de la care l privim. Si,
oricum, gradul de complexitate a unui personaj nu e n sine relevant pentru valoarea unui text.
De pilda, Mitrea Cocor e, psihologic vorbind, mai complex decat Kesarion Breb, dar ma ndoiesc
ca ar putea crede cineva ca Mitrea Cocor e mai bun decat Creanga de aur. Apoi, pentru ca
tezismul nu trebuie nteles ca prezenta (frauduloasa) a unei teze n textul literar. Punand
astfel problema, nu facem decat sa ne nvartim ntr-un cerc vicios. In fond, orice text are un sens
care, la o adica, ar putea fi rationalizat sub forma unei teze. Ceea ce nu nseamna, fireste, ca
toate textele ar fi teziste. Mai ales ca exista cazuri n viata, ca si n literatura cand tezele
(indiferent de valabilitatea lor in abstracto) sunt perfect plauzibile. De aceea, mi se pare mai
normal sa gandim tezismul nu n termenii prezentei/absentei unor elemente straine literaturii
n textul literar, ci pur si simplu n termenii (in)compatibilitatii dintre teza si situatia narativa,
dintre ideologie si fictiune. Prin urmare, este justificata atitudinea Emiliei Apostoae de
desfasurarea evenimentelor? That is the question.

Catfight

Drept sa va spun, mie personalitatea Emiliei Apostoae nu mi s-a parut atat schematica, cat
inconsistenta. Iar aceasta inconsistenta ca sa nu spun falsitate se observa, nainte de toate, la
nivelul limbajului. Unii comentatori au remarcat, si pe buna dreptate, ca prototipul Emiliei este
Florentina Ichim, o muncitoare pe care Dan Lungu a intervievat-o n Povestirile vietii. Cu toate
acestea, ntre cele doua situatii exista o diferenta fundamentala. Astfel, Florentina Ichim se
produce ntr-un cadru formal: ea cunoaste profesia intervievatorului si miza documentara a
confesiunii; n consecinta, ncearca sa-si adapteze discursul la context, de unde si o anume
predispozitie pentru neologisme, pe care, n majoritatea cazurilor, le foloseste gresit. Sa luam, de
pilda, primul raspuns pe care Florentina Ichim i-l da intervievatorului: Cariera mea profesionala
a nceput n anul 1977 era toamna, era rece. Cam asa e aspectul autumnal ntr-o ntreprindere
de confectii metalice. Doua fraze, doua constructii neologice, tot atatea greseli de exprimare.
Ce-i drept, Emilia Apostoae foloseste un limbaj similar. Atata doar ca, pe de o parte, ea l
foloseste ntr-o situatie neoficiala (marturia sa e, de fapt, un monolog, de vreme ce nicaieri nu
apare vreo referinta la adrisantul discursului) si, pe de alta parte, spovedania personajului se
asaza ntr-o gramatica impecabila. De pilda, dupa ce-si cearta consortul ca a intrat mputit n
casa, Emilia rezoneaza n sinea ei! astfel: N-a ripostat. [...] De cand cu gospodaria, alt
subiect de vorba nu prea agrea. In hol, persista mirosul de grajd, asa ca mi-am pus narile n
functiune si am nceput s-o fac pe-a detectiva. Nu mi-a fost greu sa descopar ca pantofii, n
striurile de pe talpa, adusesera cateva amintiri din grajdul Catrinei. De fapt, gospodaria Catrinei
este gard n gard cu cea a batranilor si ntre ele se comunica. In zona gradinii trebuie sa fii de-al
casei ca sa stii unde e a unuia si unde e a altuia. (p. 131-132) Or, neologismele, perifraza
eufemistica si pretiozitatea sintaxei sunt cu totul inadecvate nivelului intelectual si cultural al
personajului.

Veti spune ca am de gand sa caut noduri n papura. Parol! Sa nu-mi spuneti mie ca o baba
comunista care se ntreaba daca nu cumva Canada se afla n Africa (v. scena antologica de la p.
11) ar putea folosi vreodata un vocabular care le-ar face sa crape de ciuda pe nu mai putin
ridicolele pretioase ale lui Moliere sau ar putea construi fara gres asemenea arborescente
sintactice, care pesemne ca le-ar da ceva batai de cap licentiatilor de facultati nefilologice:
Atmosfera era mputita rau de tot. Nu numai din pricina diluantului, care te tehuia de cap, de,
atunci cand ieseai, mergeai pe sapte carari, degeaba de jurai la nevasta ca n-ai baut, ci si a
colectivului. (p. 24) In fine, sa nu-mi spuneti ca o persoana care n-a pus neam de neamul ei la
ndoiala legitimitatea vechii ocarmuiri ar putea sa deschida procesul comunismului sub forma
unor cogitatiuni heideggeriene de tipul: Pentru noi, nu membrii de partid erau comunistii, ci
politrucii si habotnicii. Pe-astia nu-i regretam. Acum comunistii erau cei care au mintit, au luat
cu de-a sila, au torturat si multe altele. Eu nu ma numaram nici printre unii, nici printre altii. Eu
ce fel de comunista eram? Daca aceia erau comunistii, atunci nsemna ca eu vreau un comunism
fara comunisti? Dar era posibil un comunism fara comunisti din aceia? Daca nu, mai voiam eu
comunism? Daca numai aceia erau comunistii, atunci nu mai voiam sa fiu comunista. Nu mai
voiam sa fiu, dar eram. Se poate sa fii fara sa vrei sa fii? (p. 67)

Totusi, tezismul...

Decalaje semnificative ntre presiunea ideologica a autorului si coerenta lumii fictionale apar si
n biografia protagonistei. Exista, fireste, si exceptii. Astfel, cea mai buna parte a cartii mi se
pare tocmai secventa cel mai putin ideologizata: povestea fetei de la tara care descopera pe cont
propriu orasul, fascinatia pe care burghezia rosie o exercita asupra Emiliei si initierea surorii mai
mici n tainele metropolei puteau deveni capitole ale unui roman satisfacator, capabil sa se
sustina de unul singur, fara a avea nevoie de tot balastul sociologic din jurul sau.

Numai ca aceste episoade se sufoca ntr-o vegetatie parazitara, care impune teza n detrimentul
faptelor. Iar finalul cartii demonstreaza cu claritate acest proces. Criza Emiliei Apostoae se
declanseaza n urma unei discutii telefonice cu fiica sa, cand mama declara ca la alegeri o sa
voteze cu comunistii, iar Alice cu liberalii. Si totusi, despre ce alegeri e vorba? Textul e
ambiguu n aceasta privinta. Daca ar fi sa tinem cont de faptul ca o asemenea discutie constituie
o premiera n familie, nu poate fi vorba decat de alegerile din mai 90. Si totusi, exista o serie de
date care infirma aceasta prezumtie: Elena fusese disponibilizata de ceva vreme, Tucu la fel, iar
fostii ei colegi de atelier aveau deja un trecut considerabil n urma. Plus ca, n decembrie 89,
Alice era nca studenta, iar n preajma alegerilor ea e deja emigrata, angajata & maritata n
Canada. Prin urmare, mai veridic e ca alegerile vor fi avut loc n toamna lui 92, de nu chiar mai
tarziu (poate n 2000, de vreme ce biletul de tramvai costa deja 5000 de lei). Numai ca, n acest
caz, apar alte probleme: cum de discutia ntre mama si fiica nu s-a produs cu ocazia
precedentelor alegeri? Cum de n cei 2, 6 sau cati ani s-or fi scurs din 1989 Emilia nu a avut
nicio discutie politica revelatoare cu colegele sale de serviciu sau macar cu propria sa sora? Si
cum de toata aceasta perioada, dominata de explozia mediatica si de zvonistica aferenta, a trecut
pe langa ea fara sa lase absolut nicio urma, astfel ncat dupa doar doua conversatii Emilia
Apostoae ajunge sa gandeasca astfel: Simteam cum trecutul meu ncepe sa se schimbe. In joc
intrasera piese noi, care nu se potriveau deloc, care ma obligau sa iau jocul de la capat. Alte
amintiri mi veneau n minte. Gesturi si sentimente pe care le uitasem. Aceleasi locuri, aceiasi
oameni, acelasi timp, dar alte ntamplari. Aurelia n-ar fi trebuit sa faca asta. Fusesem cu totii ca
ntr-o familie si pana mai adineauri fuseseram fericiti. Acum... acum ncepea sa se destrame.?

Din pacate, ntrebarile de mai sus nu pot primi vreun raspuns concludent. Indiferent din ce unghi
am privi-o, criza Emiliei Apostoae e la fel de neverosimila ca si dumirirea lui Ilie Barbu din
Desfasurarea lui Marin Preda: prea putine date o sustin, prea putine intuitii o confirma.
Masluind faptele n folosul tezei, Dan Lungu a ratat sansa de a-si spori palmaresul cu nca un
trofeu castigat la categoria grea.

Ia de pe wikipedia, in engleza, prezentare crt.literar , postmodernism si neorealism + pareri

critici carte+ prezenatre carte