TEORIA LITERATURII 1.
WB - VIZIUNEA DESPRE ISTORIE
WALTER BENJAMIN
0. Prolegomene
1928-1940 = Proiectul pasajelor (neterminat) - fragmente in alți autori,
lecturi, interpretări
arta montajului de idei din alte texte
 distincție: model scolastic – cunoaștere stabilizată / model fenomenologic
- pus pe act, proces, nu pe definiții și concepte
0.1. cunoașterea a realului, a contingentului, prin rațiune
0.2. teoria relativității - influențează (latent) +Freud (apariția inconștientului
care ține de psihismul abisal) + modificarea artistică (modernismul, nu mai
este mimesisul, ci CA O PRODUCERE DE FOND) + diferențe estetice (2
arte noi: fotografie și cinematograf - WB: inovație tehnologică deosebit de
importantă care schimbă inexorabil conceptul de artă) = miza de descifrare
a realității trebuie să fie gândită astfel
mecanismul puzzle-ului: tehnica onirică a lui Fred (altul decât cel rațional) -
aseamănă visul cu un rebus, ceea ce înseamnă că realul, pentru a fi
cunoscut, trebuie gândit printr-un asemenea montaj (asemenea cu rebusul și
puzzle-ul, dar și cu CALEIDOSCOPUL - metafora caleidoscopului este
aplicată realului; realul este rezultatul perspectivei asupra realului;
individualitatea contează!!!!, chiar și tot ce este minor, neesențial)
WB - DETALIILE MĂRUNTE SUNT LA FEL DE IMPORTANTE CA
DOCUMENTELE MARI -urme ale vieții colective - orice istorie este
marcată de o urmă a percepției viziunii colective
0.3. metoda WB - colecționar de antichități din sec 19 – atenția la fiecare
element; fiecare element este citit, interpretat și relaționat ATENȚIE
PENTRU NIȘTE OBIECTE, PENTRU O IMAGINE DE ANSAMBLU. A
DECUPA E UN MOD DE A PRIVI LUMEA
1.1. analiza sec 19 Paris - arhitectura 1820-1850 = perioadă de tranziție
între tradiție și modernitate într-o lume precapitalistă — CE ESTE
MODERNITATEA? = o pluralitate de dimensiuni (CRISTALUL - ca
metaforă a concentrării și diversității)
istoricul tradițional vs. cel materialist (de la Marx)
 tradițional = totul depinde de evenimentele politice
 materialist ( atent la materialitatea și sensibilul lucrurilor) = obiectele
vorbesc dincolo de o decodare, de o intenție din spatele lor
caracterul fulgurant al imaginii istorice = cunoașterea survine în
străfulgerări
 imaginea istorică nu este niciodată definit stabilizabilă
 sensul unul text este mereu fulgurant
1.2. confuzia între progresul tehnic și cel al umanității (evoluția
tehnologică = evoluția umanității)
INDOIELI? (bomba nucleară)
Tradiționalul face o confuzie între modul de percepție asupra lumii vs.
Gândirea în interiorul lumii în care trăiește
 punctul orb este faptul că nu există mărturie culturală care să nu fie o
mărturie de barbarie (exemplu: muncitorii săraci care lucrează la
„piramidele” contemporaneității - zgârie-norii)
 istoricul materialist trebuie să expună punctele moarte (ISTORICUL
MATERIALIST TREBUIE SĂ PIEPTENE ISTORIA IN SENS INVERS –
să găsească problemele, și, prin urmare, se va rupe lanțul de transmisie
ideologică și viziunea asupra istoriei)
1.
1.3. constelația ce leagă trecutul citabil de prezentul ce se simte vizat de
acesta
relația dintre trecut și prezent = CONSTELAȚIE
istoricul tradițional vs. cel materialist
 tradiționalul are în vedere timpul continuu, omogen= axa normală, timpul
progresiv, liniar — rezultă că prezentul din care el analizează este constant
și neutru, fără prejudecăți și mai rezultă prezentul care este vizat de un
trecut — nu mai este neutru, este interpelat din momente din trecut
 materialistul are o experiență unică cu timpul, un punct din prezent este
mai afectat de unul dintre momentele din trecut
ULISE (James Joyce) - O ISTORIE LITERARĂ - reîntâlnire cu anumite
evenimente importante, mai ales cu Odiseea lui Homer (ACELA E UN
MODEL DE TRECUT CITABIL) - prezentul lui Ulise e dependent de ceea
ce vrea el să interpreteze
 cauză — efect = necesitate
 pentru tradițional, istoria a mers într-o anumită necesitate
! WB sparge continuitatea istoriei = nu vede prezentul nu ca efectul necesar
al unui trecut, ci ca pe o constelație atunci prezentul își poate schimba
mereu direcția
 se caută secunda în care un eveniment radical se poate interpreta fie in
viața individuală, fie in cea colectivă
1.4. datoria față de spectrele celor care s-au revoltat, care au dorit o
lume mai bună
 perspectivă etică în istorie presupune o responsabilizare a prezentului față
de trecut ca viitorul să fie mai bun
2. Viziunea teoretică (capitolul N din Pasaje)
Fragment 1: Dimensiunea pedagogică a acestei cercetări: a educa în noi
medium-ul creator de imagini, ridicîndu-l la o viziune stereoscopică și
dimensională în profunzimile umbrelor istorice.
Fragment 2: Imaginea este acel lucru în care ceea ce a fost se articulează
într-o străfulgerare cu acum-ul pentru a forma o constelație. Cu alte
cuvinte imaginea este dialectică înghețată. Pentru că dacă relația
prezentului cu trecutul este pur temporală, continuă, relația dintre ceea ce
a fost și acum e dialectică; nu e progresie, ci imagine, survenind brusc.
Fragment 3: Ceea ce distinge imaginile de esențe e indexul lor istoric.
Pentru că indexul istoric al imaginilor nu spune doar că acestea aparțin
unui anumit timp; acesta spune, mai important decît orice, că imaginile
ajung la sens doar într-un timp particular.
 omul se raportează la timp nu prin ceasornic, ci prin memorie
 memoria - dialectica dintre ceea ce a fost și acum (V. Proust)
imagini vs. esențe - tradiția lucrează cu esențe = distincția este indexul
istoric (esențele sunt constante oricare ar fi momentul din istorie)
index istoric = imaginile aparțin unui timp (o operă literară aparține unui
timp - nu putea fi scris în altă operă) + imaginile ajung la sens LA UN
ANUMIT TIMP
3. CONCEPTE
3.1. fantasmagorie
WB - termenul îl preia de la Baudelaire (primul analist al modernității -
„modernitatea este lumea sub dominația fantasmagoriei”)
în română = sens negativ, în fr. = secvențe de imagini fie reale, fie
imaginare văzute ca și cum ar fi într-un vis, într-o structură onirică
 sec. 19 este sinonim cu industrializarea accelerată, invenția tehnologică,
arheologică (se folosește pentru prima dată fierul și sticla), inventarea
iluminatului cu gaz, a trotuarelor
cum reacționează psihicul la traumă = sublimarea într-o structură
fantasmagorică
variante ale fantasmagoriei:
2.
3.1.1 publicitatea
 arta în fața schimbării acesteia ajunge să se detașeze
 toate transformările tehnic nu au reușit, totuși, să modifice factorul social
Publicitatea este poarta prin care oniricul intra în contact cu industrialul, iar
arta se retrage în abstracțiune, purificat de industrializare
 publicitatea manipulează - ne creează dorințe, sunt create nevoi pe care în
realitate nu le avem
3.1.2 moda = structură, mecanism care prescrie ritualul cf căruia marfa
trebuie FETIȘIZATĂ
 mizează pe noutate și se bazează pe diferența de clasă
Fragment 4: Ținta modei este efortul de a distinge clasa superioară a
societății de cea de jos sau mai ales de clasa de mijloc. Îndată ce clasa de
mijloc a adoptat o modă nou introdusă, aceasta își pierde deja valoarea
pentru clasele de sus. Moda este tiranică -- ea conține criteriul prin care se
judecă dacă cineva e inclus sau nu în societatea distinsă.
puterea exacerbează prin: sânge, viclenie și magie
3.1.3 pasajele - magazine, cafenele, restaurante, teatre, muzee = tactici de
seducție; pentru prima dată obiectele sunt expuse în vitrine, se pune accept
pe„ce tip de vânzător la ce tip de raioane”
 sunt un element cheie al pragului dintre Tradițional și Modern
3.2 Figuri de pe prag
3.2.1. a te plimba fără țintă - flaneurii
Fragment 5: Pragul și frontiera trebuie distinse cu mare grijă. Pragul este
o zonă. Și mai ales o zonă de tranziție. Transformare, pasaj, fugă. Am
devenit foarte săraci în experiențe ale pragului. Faptul de a adormi e poate
singura asemenea experiență care ne-a mai rămas.
dispar pasajele - dispar flaneurii = apariția supermarketului (marketing de
schimbare a raioanelor)
3.2.2. colecționarul = sunt atrași de proprietatea privată - funcționează
fantasmagoric
 obiectele nu sunt simple obiecte, ci au o istorie, o apartenență
3.2.3. jucătorul (de la cazino) dă o valoare de șoc vieții = este un debușeu al
șocului real
3.3. Declinul aurei - opera de artă a avut mereu acest supliment, adică aura
(icoana este mai mult decât ceva pictat pe o pânză - o formă de a ajunge la
invizibil prin vizibil), opera de artă este definită auratic
ARTA SE OPUNE EVOLUȚIEI INDUSTRIALE PRIN FOTOGRAFIE ȘI
CINEMATOGRAF - de la valoare de cult la valoarea de expunere
 fotografia e la îndemâna tuturor, poate captura pe oricine, oricând =
DEMOCRATIZAREA VIZIBILULUI (prin declinul aurei)
3.4. imaginea dialectică = imaginea istorică în măsura în care permite
emanciparea prin recunoașterea interpelării (responsabilizare)
ROLAND BARTHES
1. Mitologii - 1957
 investighează miturile societății cu care este contemporan
 există în fiecare prezent o componentă mitică
 mitul contemporan
1.1. definiția mitului cf. Barthes
mitul este un mecanism psihic si social care produce 3 efecte1:
1
[mecanism = structuri care sunt repetabile și detectable în sfera discursului
psihic = psihic colectiv (dar și cel indivdual) (mitul fucnționează la nivelul colectivității)
social = care dă identitate unui grup]
3.
2. sudarea unui grup social prin anumite ritualuri și predicții: CE ȚINE LA
UN LOC INDIVIZII - ritualul ca comportament / regulile scrise și cele
nescrise - grupul nu preexistă acestor ritualuri
3. reasigurarea fiecărui individ de rolul și locul său în lume
4. oferirea de structuri de interpretare a lumii
1.2. observații
1.2.1 mitul transfomră ceva istoric (trecător, transformabil) în ceva pretins
natural (o vârstă și o georgrafie)
 valorile diferă complet de pozițiile pe axa istorică
 mitul - cum se privește asupra realității - o poziție generală - de la așa
vedem noi lucrurile la așa SUNT lucrurile
 mitul ierrhiei între barbat și femeie e o formă de a naturaliza ceva ce era o
convenție a unei istorii
 un mit nu se recunoaște ca atare
1.2.2. imaginea consumatorului - consumăm idei, stiluri, mituri
consumator de mituri - nu consideră că un lucru e doar limbaj, ci că
limbajul e transparent - nu dubitează asupra discursului pe care îl primește -
este în orice formă
1.2.3. societatea capitalistă este un mediu privilegiat al semnificațiilor
mitice care creează subiecte ca un consumator fără discernământ
 mitul are nevoie de consumatori pasivi
 mitul capitalist are un mecanism care depolitizează realul - scoate realul
din zona politicului
 politica stabilește ceea ce este real/ ce aparține cui/ cine ce rol are
 depolitizarea realului = eliminarea politicului din real
 experții spun că știu ce este lumea în natura ei, politicienii nu
1.3. exemple
1.3.1 jucăriile – cf. Barthes jucăriile reproduc în miniatură o lume adultă și
obișnuisc copii cu această societate ca necesară
 jucăriile pregătesc copii să fie consumatori și mai puțin creatori
 jucării pregătesc copilul pentru poziția de gen pe care o stabilește
ideologia
 prin jucării, practicile sociale sunt induse (puști pentru băieți și păpuși
pentru fete)
 educația e istorică, nu naturală
1.3.2. ghidurile de călătorii = modalitate prin care un om intră într-o
cultură
 funcționează după mitul esenței = o țară e redusă la o sumă de monumete
și timpul este contabilizat
 existența alterității este măsurată în aceste ghiduri reducționiste
 oamenii sunt reduși la o tipologie
 limba străină este redusă la funcționalitatea ei
 timpul liber se consumă
1.3.3. mitul cultural - arată nevoia de semne de artă, nu de artă
 semnele de artă sunt doar niște etichete
2. S/Z
 carte în care arată cum se citește un text literar
 teorie literară este diferită de critica și istoria literară
 parcurge nuvela lui Balzac Sarrasine - interpretarea se construiește în
4.
interiorul textului lui Balzac = lectura pas cu pas (close reading) - mizează
pe faptulcă interpretarea ESTE UN TRAVALIU, NU ESTE UN GEST
PARAZIT, DE LA DISTANȚĂ, CI ESTE O IMERSIUNE ÎN TEXT
 există 2 tipuri de texte
a. texte lizibile
b. texte scriptibile
lizibile - nu sunt active, s-au canonizat, s-au clișeizat, ele permit
interpretarea criticilor literare
scriptibile - ele abolesc critica, o fac imposibilă, arată limitele ochiului
critic
 există o tendință a textelor de a se clasiciza
 „trec, traversez, articulez, declanșez, nu măsor nimic” - RB
 textul e o arhitectură complexă plurală, are o dimensiune, e o „pădure a
narațiunii” - U. Eco
 cititorul scriptibil nu este un cititor parazit
 text literar trebuie să fie scriptibil, împotriva ideologiei, împotriva distant
reading, a privirii de sus
 o carte este mai degrabă o întâlnire a mai multor voci/ este un eveniment,
nu este decisă dinainte, are o unicitate - dovedită de o pluralitate
3. Camera luminoasă - cercetare după moartea mamei sale
 Barthes este interesat de fotografii care există în mod real pentru un „eu”,
iar cartea se naște de la o asemenea miză
3.1. mathesis singularis = cunoaștere științifică (ambiția de a produce
cunoaștere universală) subiectivă = ce știe corpul meu despre fotografie
Fragment 1: Am hotărît să iau ca punct de plecare al căutării mele doar
cîteva fotografii, cele de care eram sigur că există pentru mine. Nimic legat
de vreun corpus: ci simple piese. În această dispută, la urma urmei
convențională, dintre subiectivitate și știință, ajunsesem la această idee
bizară: de ce n-ar exista, cumva, o știință nouă prin obiectul ei? O
Mathesis singularis (și nu universalis)? Am acceptat așadar să mă iau
drept mijlocitor al întregii Fotografii.
 scop: relevanța dimensiunii subiective pentru toată lumea
3.2. studium și punctum
studium - modalitate academică - interes pentru exlicațiile culturale,
profesioniste, tehnice - necesită o intrare în armonie a privitorului în
intențiile estetice ale fotografiei - perspectivă tradițională
Fragment 2: A admite studium-ul înseamnă neapărat să întîlnești intențiile
fotografului, să intri în armonie cu ele, să le aprobi, să le dezaprobi, dar și,
întotdeauna, să le înțelegi, să le discuți în tine însuți, căci cultura (de care
ține și studium-ul) este un contract încheiat între creatori și consumatori.
Studium-ul este un fel de educație (de cunoaștere și politețe).
punctum - se opune celui dintâi - rupe studium-ul = se atinge direct
subiectul- nu este efectul privirii mele, el mă împunge - este un detaliu cu
un efect exacerbat
 nu toate fotografiile au un punctum - unele există pentru mine, iar altele
nu
Fragment 3: Punctum-ul unei fotografii este acel hazard care, în ea, mă
împunge (dar mă și rănește, mă sfîșie).
punctum-ul nu se bazează pe intențiile fotografului / exs și detalii care să
manipuleze (detalii controlate)
Fragment 4: detaliul care mă interesează nu este, cel puțin nu în mod
riguros, intențional; el se găsește în cîmpul lucrului fotografiat asemenea
unui supliment în același timp inevitabil și grațios.
 în pictură toate elementele sunt controlate (chiar și în hazardul
avangardei) vs. Fotografia poate produce punctum pentru că nu este întru-
totul în controlul fotografului (pentru că e un produs tehnologic)
 după WB nu există doar un inconștient psihic, ci și un inconștient optic,
5.
vizual (vezi în fotografie ulterior ceva ce nu ai văzut când nu ai făcut poza)
 punctum - cere o altă lectură, înțelegere, trebuie să lase deoparte toate
tertipurile studium-ului. - incapturabil, indecitabil
 ceea ce poate fi numit nu poate impunge in mod real
 punctum-ul nu creează emoții ușor de tipologizat, constituie un
EVENIMENT - O ÎNTÂLNIRE DINTRE MINE ȘI ALTCINEVA
 subiectul nu poate atinge afectul acelui punctum pe care îl privește -
afectul leagă subiectul de altceva
Fragment 5: E ceea ce adaug fotografiei și ceea ce este totuși deja acolo.
(asta e experiența punctum-ului)
punctum-ul este între subiect și imagine - detaliile se activează în funcție de
diferiți subiecți = de aceea nu poate fi cuprinsă într-un demers științific
3.3. fotografia din seră
Fragment 6: Acele fotografii erau doar niște analogii, reînviind doar
identitatea mamei, și nu adevărul ei; în schimb, Fotografia din Seră era cu
totul esențială, ea realiza pentru mine, în mod utopic, știința imposibilă a
ființei unice.
 doliul este legătura dintre mine și absența radicală a altcuiva
 doliul este un travaliu care trebuie să readapteze subiectul până în
momentul în care subiectul poate accepta
3.4. „esența” fotografiei
 fotografia este dovada existenței prin înghețarea timpului - spune că ceea
ce văd, ce s-a aflat acolo
Fragment 7: Ceea ce văd s-a aflat acolo, în acest loc care se întinde între
infinit și subiect (operator sau spectator); s-a aflat acolo, dar s-a și separat
imediat; a fost prezent în mod absolut, de necontestat, dar s-a și amînat
deja.
 fotografiile nu sunt consolatoare pentru că atestă ceea ce a existat, dar nu
va mai exista
3.5. Punctum (a doua definiție)
Fragment 8: Știu acum că există un alt punctum (un alt “stigmat”) decît
“detaliul”. Acest nou punctum, care nu mai ține de formă, ci de intensitate,
e Timpul. (...) Însă punctum-ul este: el urmează să moară. Citesc simultan:
asta va fi și asta a fost; observ cu groază un viitor anterior a cărui miză e
moartea. Dîndu-mi trecutul absolut al pozei, fotografia îmi spune moartea
la viitor (def2 punctum). Fie că subiectul ei este deja mort sau nu, orice
fotografie este această catastrofă.
MICHEL FOUCAULT
A supraveghea și a pedepsi - cum a devenit societatea occidentatlă un
dispozitiv de supraveghere
0. Prolegomene - Un fragment dintr-o Enciclopedie chineză
 orizontul conceptual al lui MF (Cuvintele și lucrurile - antologie a
științelor umane):
6.
 cum prin cuvinte este dată lucrurilior (ea nu există în sine, în afara
limbajului)
 BORGES - între Occident și Orient (Enciclopedie chineză) - râsul pe care
îl suscită citirea unui text de Borges care zguduie gândirea, gândirea
noastră, care are vârsta și georgrafia noastră (râsul este față de
obișnuințele gândirii, gândirea = o suită de planuri, de suprafețe ordonate
prin care liniștit forfota sufletească - prin cuvinte dăm ordine lucrurilor//
râsul deniveleaază gândirea)
 gândirea = practică milenară a aceluiași și a diferitului = o continuă
mișcare
 textul din Borges - despre cum sunt împărțite animalele = animalele se
împart în animale aparținând împăratului, îmbălsămate, sirene, animale
fabuloase,… - MF taxonomia este chiar limita gândirii noastre,
impsibiltatea de a gândi așa ceva (lipsește criteriul)
 spațiul întânirii este distrus (ref la citatul din enciclopedie) - CUM
INTRODUCEM ORDINE ÎN LUCRURI - EA VINE PRIN LIMBAJ
(ordinea nu există decâr prin grila unei priviri) - ordinea este un cod
cultural = fiecare ordine survine în istoria unei culturi — teoreticianul nu
trb să meargă la natura, ci condițiile de posibilitate în care se naște și
funcționează o cunoaștere (mecanismele gândirii - de aceea suntem într-o
arheologie în istorie - se urmăresc discontinuitățile) - istoria occidentală este
dată de alterarea relației dintre cuvinte și lucruri
 4 chestiuni esențiale pt un studiu arheologic:
1. nu rumărește ideile din discurs, ci practicile de semnificație ale
discursului
2. urmărește discontunitățile
3. urmărește (nu individualitatea) practicile care conțin și diseminează
identitatea (articulațiile, țesăturile din care se naște o viziune)
4. nu restituie nimic ce a exs ca atare, ci rescrie ceea ce a fost în scris
(lucrează în limbaj, în confugurațiile și orizonturile limbajului)
istoria este narațiune și limbaj, nu acces direct la fapte
discursurile ștt sunt un sistem de semne ale lbj
1. Instituțiile închiderii: figura nebunului, epoca clasică, istoria celuilalt
 Instituțiile închiderii: figura nebunului, epoca clasică, istoria celuilalt
 Istoria nebuniei în epoca clasică 1961 - arată cum arată o practică a
aceluiași și a diferitului (urmărește condițiile în care această figură suferă
modificări pe parcursul istoriei)
 epoca clasică - se instituie conceptul de rațiune (epoca lui Descartes)
 RD - trăim în ceea ce e puțin credibile (simțurile ne înșală) - raționalismul
(care depinde de obiect, nu de subiect) - trb să punem între paranteze ceea
ce este îndoielnic - rămâne certitudinea că fluxul gândirii, mecanismul
gândirii există (prin mine trece o gândire, dar ceea ce este în ea e indoielnic)
[deus ex machina - eu sunt ființă finită, eu pot gândi ideea de Dumnezeu
(este pentru că el vrea asta)]
 RD – pericolele pt o gândire rațională
a. visul (poate suntem într-un vis)
b. eroarea
c. nebunia (pericol capital) - dacă sunt nebun, nu gândesc = pt a defini
rațiunea, D. are nevoie de o alteritate (constrastul cu nebunia) - MF această
gândire impurifică
 figura nebunului - în constrast cu care se naște figura raționalului (epoca
clasică caută ce este un om normal, răspunsul este descoperirea diferinței)
grupul social se comportă ca purtator al normelor națiunii
+păcătosul, bolnavul, infractorul - prin exluderea cărora, grupul social
devine nobil
 figura celuilalt = ceea ce într-o cultură este interior și străin
 clasicismul invetează formele de internare, închidere (cine sunt închiși?
7.
Acești ceilalți - ei se normalizeză)
 internarea are un titlu dublu:
- este o pedeapsă
- binefacere
 epoca clasică este republica binelui impus cu forța
 prin figura nebunului se nasc formele punitive
2. Mutație metodologică
 epoca clasică și modernă = DISCONTINUITATE - 1757-1838 - se naște
epoca modernă - apar cunoașteri care le înlocuiesc pe celelalte, alte coduri
culturale
 în cazul infractorului - marea modificarea de la accentul pus pe pedepsirea
crimei (supliciile publice din EC - forme monstruase) la controlul asupra
individului - apre o umanizare a penalității (dispar supliciile, apare ghilotina
care este discretă) // atenția contunuă asupra individului
 se naște expertiza psihiatrică, antropologia penală, discursul criminologiei
= duc la nașterea unui straniu comples științifico-juridic - știința devine cea
mai importantă în supraveghere pt că trb să tipologizeze - noua cunoaștere
științifică — nou aparat politic - se naște o relație între omul modern, corpul
său și relațiile de putere.
3. Ce este biopolitica
3.1. Corpul politic
Fragment 1: corpul e nemijlocit implicat într-un cîmp politic; raporturile de
putere operează asupra lui o integrare imediată; îl învestesc, îl marchează,
îl formează, îl supun la cazne, îl silesc să muncească, îl obligă la
ceremonii, îi solicită semne. Această învestire politică a corpului este
legată de utilizarea lui economică. E o microfizică a puterii pe care
aparatele de stat și instituțiile o pun în joc, dar al cărei cîmp de validitate
se plasează cumva între aceste mari mecanisme și corpurile ca atare.
capitalismul are nevoie pt a funcționa de f multe corpuri care să muncească,
industrializarea prinde orice corp
 EM - corpul se folosește // cetățeanu intră în angrenajul puterii
Fragment 2: Puterea mai curînd se exercită, decît se posedă, nu constituie
“privilegiul” dobîndit sau păstrat al clasei dominatoare, ci efectul de
ansamblu al pozițiilor strategice pe care aceasta le ocupă - efect pe care îl
manifestă și adesea îl prelungește poziția celor dominați. Puterea nu se
aplică, pur și simplu, ca o obligație ori o interdicție asupra celor ce “nu o
au”; ea îi învestește, trece prin și dincolo de ei; se sprijină pe ei așa cum și
ei, la rîndul lor, în lupta împotriva puterii, se sprijină pe punctele de
contact în care puterea își face simțită prezența asupra lor.
 relația dominator - dominați nu dispare, ci devine mai greu de identificat -
prin senzația libertății noastre dăm de fapt putere funcțiilor sociale
 biopolitica - merge mână în mână cu noile forme de cunoaștere - MF nu
existp relație de putere fără un câmp de cunoaștere - coprul devine obiectul
și scopul puterii moderne (el decide calitățile corpului) = o analiză
matafixico-anatomică și o analiză economico-tehnico-politic - ia naștere
anatomia politică
3.2. anatomia politică
 societatea produce un produs care se pliază, se supune
 educația este cea care cumințește forfota ființei - sistemul educațional
construiește cetățeanul, gesturile normale
Fragment 4: “inventarea” acestei noi anatomii politice nu trebuie privită
ca o descoperire ivită pe neașteptate. Ci ca o puzderie de procese adesea
minore, de origini diferite, risipite ca localizare, care se amestecă, se
repetă, se imită și se sprijină unele pe altele, se deosebesc după domeniile
de aplicare, devin convergente, schițînd încetul cu încetul epura unei
metode generale.
 dominația devine o formă de disciplină
Fragment 5: o observare minuțioasă a detaliului și o includere în calculul
politic a lucrurilor mărunte, în vederea supravegherii și a utilizării
8.
oamenilor, cîștigă treptat teren aducînd cu sine un întreg arsenal de tactici,
un întreg corpus de procedee și de cunoștințe, descrieri, rețete, date. Din
toate aceste amănunte s-a născut omul umanismului modern.
 formele de supraveghere au pretextul unei preveniri a haosului, a
terorismului
 discontinuitățile duc la contruirea altor subiecți
 sec 19 - conflicte de clase - relația puterii cu această clasă e mult mai
primitivă
 Supravegherea - atenția e la nivel de detaliu
3.3. Controlul
 control legat de spațiere —2 principii
1. principiul închiderii extinse (fiecare formă a instituției
2. principiul cadrilajului [divide et impera] (decupajul care decide care este
locul fiecăruia, ce loc ocupă fiecare)
Fragment 6: a putea supraveghea clipă de clipă purtarea fiecărui individ în
parte, a-l putea evalua, sancționa, a-i măsura calitățile și meritele.
Procedură pentru a cunoaște, a stăpîni și a utiliza. Disciplina organizează
un spațiu analitic.
 dispariția supliciilor publice (- poporul se poate solidriza - poporul poate
intervine în centrul unei execuții - problema aceasta dispare) EM -
solidaritatea este spartă de mitul individualitățoo
 control legat de timp —
1. omul tradițional -organizează viața teologic
2. omul modern - timpul fabricii (munca) - garantează că coprul este
angrenat și supravegheat
4. Raportul adevăr-putere
 adevărul este puterea normel și a normalității
 puterea modernă descoperă că standardizarea este cel mai mare instrument
al modernității - individul este format, fixat și stabilit
Fragment 7: Trebuie să încetăm să mai descriem efectele de putere în
termeni negativi: puterea “exclude”, “reprimă”, “cenzurează”,
“maschează”. În realitate, puterea produce; produce real; produce
domenii de obiecte și ritualuri de adevăr. Individul și cunoștințele ce se pot
dobîndi despre el țin de această producție.
 puterea este diseminată în toate gesturile cotidiene
 puterea de a pedpsi este metoda disciplinară de a supraveghea
 punem în umbră punctele comune dintre instituții formale și închisoarea
Fragment 8: Ce poate fi de mirare că în faptul că închisoarea celulară cu
cronologiile ei ritmate, cu munca obligatorie, instanțele de supraveghere și
notare, cu profesorii ei întru normalitate a devenit instrumentul modern al
penalității? Ce poate fi de mirare în faptul că închisoarea seamănă cu
uzinele, cu școlile, cu cazărmile, cu spitalele care, toate, seamănă cu niște
închisori? (accepție simptomatică)
 disciplină/ informație - puterea normei / practica lui același și diferitul
(inamicul asupra căruia se arată cu degetul pentru a ne contura nouă
identitatea)
Fragment 9: Trăim în societatea profesorului-judecător, a medicului-
judecător, a educatorului-judecător, a activistului social-judecător; cu toții
fac să domnească universalitatea normativității; și fiecare, în punctul unde
se află, își supune corpul, gesturile, comportamentul, conduita, aptitudinile,
performanțele acestei puteri a normei. Rețeaua carcerală, în formele ei
compacte ori diseminate, cu sistemele ei de integrare, repartizare,
supraveghere, observare, a constituit, în societatea modernă, marele suport
al puterii normatoare.
9.
 GILLES DELEUZE & FELIX GUATTARI
Mii de tablouri
0. Linii de fugă
0.1. de la filosofia de stat la gândirea nomadă
 filosofia de stat = bazată pe un mecanism reprezentațional = gândirea
pretinde că discuția discută un lucru precedat de discurs = literatura este o
reprezentare a unui obiect care precede discursul
 3 poli cheie:
1. figura subiectului - cel care judecă și interpretează (text:
autorul/receptorul) — subiectul are rolul de legislator, cel care propune
viziunile, metodele (trad.)
2. conceptul - conceptele pretind un acces privilegiat la adevăr -
concentrează forma de acces la un adevăr - punctează esența lucrurilor
3. problema ființei - gândire sedentară = încearcă să parceleze viața -
creează identități
3 poli - marcați de stabilitate și ierarhic
 gândire sedentară construiește ziduri/ ne limitează de alteritate// ziduri
care limitează spațiul de comportament și de gândire
 gândirea nomadă = folosește conceptul (cărămida) nu pt a construi un zid
(ierarhie, limită, etc.), ci pentru a lovi cu această cărămidă într-un act de
revoluție = sparge sau caută fisuri. Conceptul ca vector de deschidere = se
bazează pe forță și intensitate = nu funcționează după modelul scolastic
 D&G nu propun cărți de filosofie, psihanaliză…, ci cărți împotriva
tradiției
 deplasarea de pe major spre minor
 majoritatea construiește o identitate// minoritatea sporește o identitate
diferită de cea construită de cea a majorității
 identitatea majorității vs. Identitatea minorității
 majoritatea promovează parcelarea identității în detrimentul minorității
 asumarea poziției de minor (lucrarea în interiorul majorității) - exclusul,
minoritarul trebuie să intre în sfera majorității
 eng. vs. Fr. - lb fr este un aparat sedentar controlat de o gramatică f strictă
și de un puritanism (va duce la dispariția relevanței francezii la nivel
mondial) vs. engleza care permite devenirea din interior// permite minorilor
să schimbe această limită (linii de fug
0.2. de la arbore la rizom
 rizom = un mănuchi de rădăcini/ plantă subterană care dezvoltă radacini și
vectori în toate direcțiile
 gândirea occidentă (arborele - origine + ramificații bine cadrilate —
lucrează) vs. Gândirea orientală (rizomul - nu are niciun început și niciun
sfârșit, mereu la mijloc = „unde lucrurile prind putere și forță”= un labirint
fără intrare și fără ieșire și fără un fir al Ariadnei — fiecare vector se poate
lega un alt vector// lucrează prin alianțe în acea singilaritate/individualitate)
 caracteristicile aproximative ale rizomului:
- capacitatea de conexiune și heterogenitate
- multiplicitatea ( nu are subiect, nu are obiect, are doar magnitudini,
pluralități, dimensiuni - se schimbă o magnitudine se schimbă și rizomul)
- discuntinuitățile (rupturile asignifiante)
- cartografiază - arborele = trasările sunt gata făcute injectează
redundanțe/clișee (zona birocrației) // cartografia are un raport de
deconstrcție
0.3. de la o cultură filologică la lectura muzicală
 lectura muzicală - e pe stilul tău? Este muzica ta? Creează emoție noua?
Citiți ca pe o melodie carțile
l inie de fugă = formula prin care o singularitate intră într-o devenire
 devenirea = zona indistictă dintre 2 singularități - orice singularitate întră
10.
într-o relație de devinre cu oricare altă singularitate DACĂ sunt inventate
mijloacele literare sau artistice (arta și literatura - gândire nomadă - te
scoate din liniile fixe - inventează acele moduri de a intra în devenire)
 literatura e o lecție și un experiment asupra vieții -
 [Fragment 3]: Liniile unui rizom oscilează între linii tip-arbore care
segmentează și chiar stratifică și linii de fugă sau de ruptură care evadează.
 [Fragment 2]: Ca individ sau grup, suntem traversați de linii, meridiane,
tropice, zone care se mișcă după ritmuri diferite și sunt diferite ca natură.
Trebuie să ne inventăm liniile de fugă și singurul mod de a le inventa este
de a le desena efectiv în viețile noastre.
1. ce este o carte
 cartea = [Fragment 4]: O carte nu are nici obiect, nici subiect; e făcută
din materii diverse și din date și viteze foarte diferite. A atribui cartea unui
subiect înseamnă a nu vedea acest travaliu al materiilor și exterioritatea
relațiilor dintre ele; înseamnă a fabrica un Zeu benevol care să explice
mișcările geologice. Într-o carte, precum în orice lucru, există linii de
articulare și segmentare, straturi și teritorii; dar de asemenea linii de fugă,
mișcări de deteritorializare și destratificare. Ritmuri diferite de flux de-a
lungul acestor linii produc fenomene de o lentoare și vîscozitate relative
sau, în mod contrar, de accelerare și ruptură. Toate acestea, linii și viteze
măsurabile, constituie un asamblaj. O carte e un asemenea asamblaj.
 [Fragment 5]: Nu vom întreba niciodată ce înseamnă o carte, ca
semnificat sau semnificant; nu vom căuta în ea nimic de înțeles. Vom
întreba cum funcționează, în conexiune cu care alte lucruri transmite sau
nu intensități, în care alte multiplicități sunt inserate propriile multiplicități
și astfel metamorfozate.
 teoria lecturii a lui D&G - stilul definește arta de a trăi
1.1. stilul - un mod de percepție, de comportament
 [Fragment 6]: Stilul reprezintă momentul în care limbajul nu mai e
identificat prin ceea ce spune, ci prin ceea ce îl face să se miște, să curgă.
Pentru că literatura este asemeni schizofreniei: un proces și nu o țintă, un
proces pur care se împlinește singur și care nu încetează să se împlinească
- arta ca experimentare. A citi un text nu e niciodată un act de interpretare,
nu e un exercițiu academic în căutarea semnificației; e tot un act de
experimentare, o utilizare productivă a mașinii literare, un exercițiu
schizoid care extrage din text forța sa revoluționară.
 un text are energii care trebuie acrivate
1.2. cartea-revoluție
 este o gândire nomadă pozitivă
 arta este un delir, unul plural care poate schimba felul de a trăi și a trăi
emoțiile
 [Fragment 7]: Scriem cartea ca un rizom. E compusă din platouri. I-am
dat o formă circulară, dar doar pentru amuzament. În fiecare dimineață ne
trezim și fiecare se întreabă cu ce platou se va confrunta, scriind cinci
rînduri aici, zece dincolo. Am avut experiențe halucinatorii, am observat
rînduri părăsind un platou și intrînd în altul, ca o colonie de furnici.
Fiecare platou poate fi citit începînd de oriunde și poate fi relaționat cu
oricare alt platou.
2. Mii de platouri
2.1. ce este un platou = o intersecție volatilă în care intensitatea e la
maximum - cartea este un cumul de platouri
2.2. corp fără organe - in antiteză cu orgasnimul (din gândirea sedentară)
 organismul este cel care capturează totul într-o structură
 corp fără organe = plin de axe și vectori - corpul pur intensiv = realitatea a
corpului atunci când nu este cercetat din punctul de vedere al magnitudinii
sale
 [Fragment 8]: Un corp-fără-organe e făcut în așa fel încît nu poate fi
ocupat, populat decît de intensități. Doar intensitățile traversează și
circulă. Cu toate acestea, corpul-fără-organe nu e o scenă, un loc, sau un
suport peste care ceva trece; e ceea ce produce și distribuie intensități într-
un spatium care e în sine intensiv, fără extensie. E o componentă a
11.
pasajului, un platou.
 identitatea a unui corp fără organe = experimentarea continua a propriului
eu
 SARTRE „sunt în funcție de deciziile pe care le iau”
 „J’ai été un l’autre” - A. Rimbaud - eu sunt un altul
 Deleuze din Rimbaud - „sunt o fiară, un negru, o rasă inferioară pentru
eternitate!”
 aleg x pentru că îmi asum să fiu x și voi nu îi acceptați pe x
 pentru eternitatea trebuie ca în fiecare moment să căutăm acele figuri
inferioare - acel lucru trebuie asumat
 SARTRE - „nu e important ce au făcut ei din mine, ci e important ce fac
eu cu ceea ce au făcut ei din mine” = libertatea
2.3. Deteritorializare = este ceea ce leagă o singularitate de alte
singularități = este mereu colectivă
JACQUES DERRIDA
Fiara și suveranul - seminarele lui JD
0. O insulă. Două texte. Limitele cunoașterii
 articularea dintre „Robinson Crusoe” și Heidegger „Conceptele
fundamentale ale metafizicii” — problema insulei și a insularizării
(retragere și re-considerare a sinelui care seamănă cu începutul filosofiei
raționaliste = R. Descartes); suveranitatea = capacitatea subiectului de a
face legea ,exceptându-se pe sine de la lege. (suveranul — monarhul
absolut)
 subiectul suveran este subiectul insularizat
 MH - punctul zero: Dasein (ființa-aici) - subiectul care cunoaște și
gândește
Fragment 1: oricine spune eu e Robinson, acel autos, acel ipse,
autobiografia este robinsoniană, iar fiecare Robinson organizează
economia solitudinii sale în compania celor, ceilalți, care oricît de aproape
ar fi de el, cu el, sau chiar în el nu îl acompaniază.
 Fiara = problema alterității totale
 animal vs. om — MH = ierarhia ființei
1.fără ființă: piatra: nu are acces la existență
2.sărac în ființă: animalul (accesul său la ființă este limitat - recunoaștem o
anumitp indepndență, viață, trăsături care sunt similare cu cele ale omului)
3.deplin în ființă: Dasein
 indeplinirea Dasein == angoasă + moarte (SEIN-ZUM-TODE)
Fragment 2: Cum ar fi dacă “Fiara și suveranul” ar reprezenta în primul
rînd o incitare, o provocare nu doar de a cunoaște, ci de a cunoaște
cunoașterea altfel sau de a gîndi cunoașterea, de a o determina și astfel de
asemenea de a o recunoaște și de a-i cunoaște limitele?
1. Cartografie și alteritate
Fragment 3: seminarul nostru va avea ca orizont nu doar chestiunile
solitudinii, singurătății, insularității, izolării și astfel ale excepției. Va avea
ca orizont întrebarea cu privire la ce înseamnă “a locui”, “a coabita”, “a
locui lumea” - și de aceea problema în sine a lumii.
 Dasein nu vine în lume, ci este întotdeauna aruncat în lume - problema
insulzarizării
 Cititor-carte = cititorul este aruncat in carti, iar cartea este activată doar de
această aruncare
1.1. Ce e lumea? - o problemă de cartografie
Fragment 4: suntem covîrșiți de sentimentul că între un anume celălalt,
deseori cel mai apropiat dintre cei ce ne sunt apropiați, și noi înșine -
sentimentul că lumile în care trăim sunt diferite pînă în punctul unei
monstruozități a imposibilității de a recunoaște, a ne-similarului, a
12.
incredibilului, a neîmpărtășibilului abisal, a netraductibilului - nu există
lume comună.
 alteritatea este inclusă în această matrice prin care privim lumea.
 lumea comună și problema alterității -
 moarte și doliu
 Derrida scrie un text despre R. Barthes - 1981 - Morțile lui RB - problema
experienței radicale a dispariției celuilalt - pluralul pentru a proteja forța
evenimentului + numele lui RB duce la un RB care este în mine (traversez
numele său)
 doliu=sugerează că nu așteaptă moartea
Fragment 5: doliul nu așteaptă moartea, e chiar esența experienței celuilalt
ca alteritate, a inaccesibilei alterități pe care cineva o poate iubi doar
iubind-o. Suntem întotdeauna în doliu față de celălalt.
1.2. Ce e celălalt?
 cum interacționăm cu alteritatea?
 iubirea nu are nice rădăcină în real (pentru că) este o dăruirea generoasă
fără surse obiective
 orice alteritate e inaccesilă - suntem întotdeauna în doliu față de celălalt -
problema se pune și în raport cu sinele
 vocea lui R. Crusoe imaginată de JD:
Fragment 6: Sunt eu? Este urma mea? Este spectrul urmei mele, urma
spectrului meu? Sunt eu în procesul de a reveni? Sunt sau nu o fantomă,
ceea ce revine? O revenire, o bîntuire a mea (în dublu sens, indecidabil) pe
care o întîlnresc în drumul meu ca urmă a celuilalt, un drum ce este deja
drum al revenirii și al întoarcerii?
1.3. Spectru: celălalt eu/ celălalt în eu
Fragment 7: Se simte urmărit de o urmă, pe scurt, vînat și bîntuit de o
urmă. Adică de propria sa urmă. Probabil persecutat de sine și prin
propria sa revenire. De parcă ar trăi în întregime în trecutul propriei sale
treceri ca un viitor terifiant. Crede că va urma să moară, că aleargă după
propria sa moarte sau că viața aleargă după el, că viață va fi fost atît de
scurtă și de aceea, ca și cum ar fi deja mort, din cauza acestei curse
împotriva revenirii sale spectrale, tot ceea ce i se întîmplă i se întîmplă nu
drept ceva nou, ce urmează să vină, ci (poate, nu știe asta) drept deja
trecut, déjà vu, venind ca ieri și nu ca mîine. Iar celălalt îmi va spune sau
eu îi voi spune celuilalt: din moment ce mereu alerg după ieri, ieri va
rămîne întotdeauna să vină.
2. Doliu și punctum. A fi bulversat de o alteritate intactă
 Paul Celan - „Lumea s-a sfârșit trebuie să te port”
 TRAGEN (1. mama poarte copilul, forma ființării; 2. Mama poartă
moartea!!!!!!!!!)formă de etică
 Dasein + Holderlin - în chip poetic locuiește omul = MH - prin poezie,
prin invenția poetică, survine eul - se face o altă lume, o lume justă: să vină
lumea în lume în mod poetic
 trebuie să te port = decizia suverană pt că nu se raportează la nimic
 etica nu se bazează pe metode și rețete - începe acolo unde acestea lipsesc
= acțiunea nu este etică - fac ceea ce mi s-a spus (autenticitatea Dasein -
face ceea ce face - stă sub eticheta impersonalului sec - omul gândește ceea
ce se gândește și acționează cum se acționează == inautentic)
 autenticitate - ruptura de impresonalul sec - riscul este total - decizia este
radicală
 e decizie etică nu este demonstrabilă și de aceea este necesară
 decezia poetică este excepțională, deci suverană
 decizia este legată de alteritate și de o lume (relația cu alteritatea)
 Morțile lui RB - Camera luminoasă fotografia din seră lipsește pentru că
este scrisă și este punctul nodal al lui RB (punctum) - fotografia spune
moartea la viitor
13.
Fragment 8: Metonimie a punctumului: oricît de scandaloasă ar fi, ea
permite vorbirea, vorbirea despre unic, despre el și lui. Ea oferă trăsătura
care raportează la unic. Fotografia din seră, pe care nu o arată, nici nu o
ascunde, pe care o spune, e punctumul întregii cărți. Marca acestei răni
unice nu e vizibilă niciunde ca atare, dar claritatea sa insituabilă (cea a
ochilor mamei sale) iradiază întreg studiul. Din această carte, ea face un
eveniment de neînlocuit. Și totuși doar o forță metonimică poate încă
asigura o anume generalitate a discursului, îl poate oferi analizei, îi poate
propune conceptele unei analize cvasi-instrumentale. Căci altfel cum am
putea fi bulversați de o alteritate ce rămîne intactă?
 există carți care sunt evenimente de neînlocuit care au o singularitate,
suveranitate // doliul funcționează cu alteritatea care este de neînlocuit
 cel mai dur și mai crunt genocid este cel împotriva animalelor - JD
3. Stilul lui Derrida. Ce e deconstrucția?
 DECONSTRUCȚIA - temenul provine de la heidegger care il ia de la
nietzsche
 deconstrucție nu înseamnă distrugere
5 trăsături majore:
1. deonstrucția nu este o metodă - deconstrucția are 1 singur criteriu=a lăsa
alteritatea să vorbească (ascultarea se face din interiorul textului)
2. orice exercițiu de deconstrucție este unic în contextul desfășurat - fiecare
lectură/interpretare este unică
3. deconstrucția nu face nimic, ci permite să se vadă ceea ce se vede deja în
text
4. deconstrucție delegitimează orice proces de gândire închisă
5. deconstrucția : NU EXISTĂ NIMIC ÎN AFARA TEXTULUI. - tot ceea
ce are o informație este o experiență textuală - toate semnificațiile sunt
produse parțial de gândirea omului
 Complexul lui Marcellus
 gândirea tradițională vs. Spectrologia (deconstrucția a zonelor
indecidabile)
 Marcellus din Shakespeare (Hamlet) - cheamă un învățat pentru că
soldatul așteaptă ca învățatul să decidă - perspectiva asupra gândirii
tradiționale (cerctează, stabilizează - spectrul este arestat)
Fragment 10: Ceea ce pare aproape imposibil este să vorbești mereu
despre spectru, să vorbești spectrului, să vorbești cu el și de aceea să faci
sau să lași spectrul să vorbească. Și lucrul pare și mai dificil pentru un
cititor, un expert, un profesor, un interpret, pe scurt ceea ce Marcellus
numește un învățat. Nu a existat niciodată un învățat care realmente, ca
învățat, să se ocupe cu fantome. Un învățat tradițional nu crede in fantome
- nici în tot ceea ce s-ar putea numi spațiul virtual al spectralității. Nu a
existat niciodată un învățat care, din această poziție, să nu creadă în
distincția clară dintre real și ireal, actual și inactual, viu și mort, ființă și
neființă (a fi sau a nu fi), în opoziția dintre ceea ce e prezent și ceea ce nu
e. Dincolo de această opoziție există pentru învățat doar ficțiunea,
literatura, speculația.
 deocnstrucție introduce bântuirea în interiorul fiecărui concept (el nu este
niciodată punct, stabil)
 gândirea tradițională este cea care proliferează reguli împotriva alterității
(genocid, terorism, uciderea animalelor)
 deconstrucția se întoarce mereu la dimensiunea etică
Fragment 11: Cea mai dură, mai plină de cruzime, mai umană violență a
fost îndreptată împotrive ființelor, fiare sau oameni și mai ales oameni
cărora nu le-a fost acordată demnitatea de a fi similari. Responsibilitatea
mea e fața de cei ce nu-mi sunt similari. Nesimilarul e locul unde începe
etica. Atîta vreme cît există similaritate, etica este somnolentă.
 etica = trebuie să te port=față de cei ce nu sunt similari cu mine
14.
 GIORGIO AGAMBEN
0. “Musulmanul”
 the message in the bottle – 1944 crematoriul 3 din lagărul de concentrare
de la Auschwitz
 paradox – a povesti oroarea din spatele Holocaustului
Fragment 1: Aceasta nu e o carte de istorie, ci o cercetare asupra eticii și
asupra mărturiei.
 cum mai poate exista poezie, artă după Auschwitz
 disociere între ceea ce e adevărul istoriografic (numerele, decupajele,
numele, detaliile mecanismului ororii) și adevărul non-juridic al
Holocaustului (zona gri a ororii - se prezintă într-un amestec deranjant între
normalitate și monstruos // joc de fotbal între naziști și evrei = normalitate +
monstruozitate - pretenția unui nivel de umanitate în monstruozitatea
universului de la Auschwitz)
 problema mărturiei pentru acest mecanism stratificat al morții
 motto: inumanitatea omului față de om - Primo Levi (chimist evreu - a
fost dus la Auschwitz în 44 și supraviețuiește) - problema aporiei = cum pui
mărturie pentru Auschwitz - „nu sunt martorul potrivit pentru că am
supraviețuit” // Adevărul Auschwitz-ului este în cei care nu au putut și nu
pot depune mărturie = „musulmanii” = viață nulă (evreii care ajung într-o
stare de dezumnizare în așa fel în care își pierd rațiunea, dorința,
demnitatea, decența, factorii umani - încetează să mai funcționeze biologic
normal - ajung să stea în poziția musulmanilor când se roagă) // de ce unii
nu s-au sinucis? = pentru a spune lumii ceva ce nu se poate imagina
 omul este ceea ce supraviețuiește omului // musulmanul pune sub semnul
întrebării postura omului
 crima organizată cu detașare, științifică - mecanismul rațional Auschwitz
care produce moarte
1. Proiectul Homo Sacer (viața nulă poate fi în mod legal ucisă)
 aparatul de stat are o violență constitutivă
1.1. biopolitică (preia de la MF conceptul)
 MF - corpul devine un corp politic // viața devine politică
 GA - biopolitica transformă poporul în populație (poporul numește
subiectul politic constitutiv în numele căruia suveranul preia prerogativele -
subiectul constitutiv care face posibil mecanismul politic)
 poporul este acest grup de figuri obscure
 popor - populație // biopolitica distruge subiectul compact, colectiv -
populația este efectul parcelării demografice, sociologice
 poporul e o masă//populația e o masă de indivizi
 poporul poate acționa//populația este teritorializată
 poporul (democrația)//populația (demografia)
 se nasc mecanismele care reglează tot = natalitatea, mortalitatea,
sănătatea, boala, vaccinurile, reglementări comportamentale
 proiectul biopolitic transformă poporul și populație - poporului i se fură
fractura sa internă și solidaritatea
1.2. Lagărul ca paradigmă a modernului
 GA - lagărul este matricea ascunsă a modernității chiar și pentru statele
care se autodenumesc democratice - acesta este spațiul biopolitic pur
 trăsăturile lagărului ca paradigmă a modernității:
- pragul dintre ceea ce este exterior și ceea ce este interior (aparatului
politic) - parcelările, tipologizările, teritorializările
15.
-decizie asupra valorii și non-valorii vieții (atributul suveranului - devine
puterea diseminată a mecanismului lagărului)
- cobaii umani - experimentele științifice pe oameni făcute de medicii
naziști
2. Ceea ce rămîne din Auschwitz:
2.1. Mărturia (între paradox și lacună)
 aporia - un paradox și o lacună
 Auschwitz-ul nu trebuie să rămână indicibil - el devine sacralizat, adulat,
primește o putere pe care etic nu trebuie să o aibă - ci mărturia trebuie pusă
 JD: destin-eroare (a destina - responsabilitatea de a fi înțelese// limbajul e
întotdeauna prins într-un destin de a se adresa alterității (există o zona de
eroare) - o idee pe drum se rătăcește)
 mărturia este prinsă în actul destin-erorii: scriu cu o responsabilitate și că
nu există alternativă (P. Celan - când lumea s-a sfârșit trebuie să te port) +
aporia de a spune adevărul Auschwitz-ului -
„musulmanul” este un non-om și nu poate depune mărturie
cel care nu poate pune mărturie este martorul adevărat
-------------------------------------------
trebuie să depun mărturie despre imposibilitatea de a depune mărturie
 Celan: Nimeni nu depune mărturie despre martori
Fragment 2: mărturia este întîlnirea dintre două imposibilități de a depune
mărturie; limbajul, pentru a mărturisi, trebuie să cedeze locul unei lipse a
limbajului, să arate imposibilitatea de a depune mărturie. Limbajul
mărturiei e un limbaj care nu mai semnifică, dar care, prin absența
semnificării, avansează în non-limbaj, pînă la martorul integral, cel care,
prin definiție, nu poate depune mărturie. - PARADOXUL
 LACUNA - subiectul/martorul din lagăre - „musulmanul” nu mai
subiect // este la granița dintre subiect și mort
 mărturia se face din Lacuna subiectului
Fragment 3: în timp ce constituirea arhivei presupune elidarea subiectului,
redus la o simplă funcție sau poziție vidă, dispărut printre murmurul
anonim al enunțurilor, pentru mărturie locul gol al subiectului devine
problema esențială.
2.2. Ruina subiectului
Fragment 4: înainte chiar de a fi un lagăr al morții, Auschwitz e teatrul
unui experiment ce a rămas încă negîndit prin care, dincolo de viață și
moarte, evreul se transformă în musulman, omul în non-om. Și nu vom
înțelege Auschwitz cît timp nu vom înțelege cine e sau ce e musulmanul, cît
timp nu vom fi învățat să privim alături de el Meduza.
 Hitler: fiecare dintre noi avem în noi un evreu (e un noi ca un virus)
 omul este ceea ce poate supraviețui omului - victimele decente care au
devenit indecente
 demnitatea este un atribut de superioritate - o persiflare a poporului =
justifică inegalitatea chiar și când ea nu mai există din multe puncte de
vedere
2.3. Etica
Fragment 5: nicio etică nu-și poate permite să lase în afară vreo parte a
umanului, oricît de ingrată ar fi aceasta, oricît de greu de privit
 niciodată nu mai este etic să mai folosim alteritățile nesimilare, indecente
 figura potrivită pentru homo sacer este refugiatul
 martorul pertinent al societății sunt exclușii - martorul integral al lumii
noastre
16.

2.4. Ceea ce rămâne
Fragment 6: dacă singurul care cu adevărat mărturisește despre uman este
cel a cărui umanitate a fost distrusă, atunci identitatea dintre om și non-om
nu e niciodată totală. Nu e posibil să distrugi integral omul, întotdeauna
rămîne ceva. Martorul este acest rest.
 restul lumii este ceea ce lumea exclude
 exclusul este cel care pune problema ficțiunii suveranității
Fragment 7: restul Auschwitzului - martorii - nu sunt nici morții, nici
supraviețuitorii, ci ceea ce rămîne între ei.
JUDITH BUTLER
 Frames of War - problema doliului, a empatiei pentru alteritate
 poezia este periculoasă pentru fond și pentru formă (pentru
securitatea națională a Armatei Americane)
0. Ce este “viața precară”
 precariatul înlocuiește proletariatul; precariatul = ocupă poziția
excluderii, a marginii; nu au acces la muncă (sau minimal, dacă
există) = masa de oameni care nu este protejată (nu are parte de
dimensiunea securității); mass-media este puțin empatică la viața
acestor oameni = este o condiție indusă politic de diferite forme de
putere (una dintre ele este dimensiunea mediatică)
 există mecanisme specifice pentru ierarhii: (diferența dintre cetățean
și guvernat - exemplu: palestinienii - nu sunt cetățeni ai Israelului,
dar sunt guvernați de el = aceeași problemă cu deținuții de la
Guatanamo): ideatice, mediatice, ideologice = produc un câmp al
emoțiilor prin care funcționăm în raport cu această masă precară =
forma de prezentare a problemei activează sau înăbușește empatia.
 prin literatură se deschide un câmp mai larg al emoțiilor - injectează
un nou set de emoții (pe care nu le poți trăi decât prin intermediul
imaginației)
 orice război are aceste strategii, mecanisme de care uzează; uciderea
celuilalt înseamnă un adversar al umanității (în cazul soldatului)
 precaritatea = face posibil să nu avem empatie pentru oamenii care
duc „o viață precară”
 viețile inamicului sunt private de viață înainte de a fi ucise
Fragment 2:  A ucide o asemenea persoană evidențiază un rasism care
diferențiază în avans între cine va conta ca viață și cine nu.
 distincția cine contează și cine nu contează -- depinde cu cine de
identificăm, e nevoie de solidaritate și identificare
1. Ce este un cadru
 un cadru (a frame) = este o opțiune, o decizie cu privire la real, este
saturat politic, reprezintă operații de putere, parte a eficacității
violenței exercitate = o organizare a experienței vizuale = produce și
reafirmă ceea ce funcționează în realitate
 cadrările se imprimă în gândire, se inculcă
Fragment 1: Suntem recrutați într-o anume cadrare a realității, atît în
restrîngerea pe care aceasta o operează, cît și în interpretarea acesteia.
 experții în mass-media care interpretează evenimente
 cadrul este structurat în așa fel încât unele decupaje ale realității să
poată fi instrumentalizate (să poată fi excluse)
 ideologia nu constă numai în ce se spune, dar și în ce nu se spune
 cadrul inițiază (conflictul începe din momentul în care este prezentat
inamicul, adică cadrarea) și decide (mass-media este un organ al
aparatului politic)  un întreg set de acte criminale = trebuie să de-
construim mecanismele de cadrare care produc realul
2. Ce sunt normele de recunoaștere
 norme de recunoaștere = născute datorită unor istorii, factori = ele se
schimbă din când în când
17.
 cultura construiește normele de recunoaștere - spune povestea unor
figuri care conține un câmp al senzațiilor
 literatura este o formă de a da față unei alterității
 decizia referitoare la ce este uman și ceea ce nu este uman = oferite
de normele de recunoaștere (acceptată de aparatul de stat =
mecanismul mult mai complex al ideologiei)
 ele pun problema reprezentării - sunt discursuri care oferă discursuri
despre alteritate - discursurile controlează nuanțele
 MECANISM DE CADRARE - este mai importantă viața actriței
decât viața vietnamezului; cadrarea arată ce e important și ce nu e
important
 această imagine reafirmă ierarhia de vieți
 actrița merge să critice ierarhia, dar prezența ei justifică ierarhia
însăși
 relație între: norme (ele decid ce merită jelit), cadrele (care activează
normele) și suferința (umană/animală - empatia este ghidată de
normele de recunoaștere și cadre)
 problema de afect = unde se produce afect și unde nu
Fragment 3: Războiul își susține practicile prin acțiunea asupra simțurilor,
domesticîndu-le în a percepe lumea în mod selectiv (ierarhiile), mortificînd
afectul în receptarea anumitor imagini și sunete și exacerbîndu-l în
receptarea altora. De aceea războiul funcționează prin subminarea unei
democrații a simțurilor, limitînd ceea ce putem simți. Pentru a întîlni
precaritatea unei alte vieți, simțurile trebuie să devină operaționale
(trebuie să regăsim emoția), ceea ce înseamnă că o bătălie trebuie purtată
împotriva acelor forțe care caută să regularizeze afectul în moduri
diferențiale.
3. Precaritate și jelire
 precaritatea = expune sau exacerbează faptul că viața depinde de o
alteritate = este social și politic („precaritate” > „finitudine”) nu
contează dacă există viață, ci dacă există condițiile sociale pentru
persistența și înflorirea vieții
Fragment 4: O viață de nejelit e o viață pentru care nu poate exista doliu
pentru că e o viață ce nu a trăit nicicînd, altfel spus, e o viață care nu a
contat ca viață niciodată.
 jelirea este distribuită diferențial
4. Biopolitica prezentului
 Occident vs. Islam = Occidentul este o cultură hegemonică,
nedeschisă contestării, deci există un sentimentalism, totalitarism
liberal;
 norme de apropiere - nu avem atitudinea față de noi cum avem față
de alteritate
 norme de excludere și de persecuție (narațiunea occidentală este
corectă, de aceea excludem și persecutăm); Vestul = purtătorul
normelor umane; adversarii vestului nu sunt considerați uman sau nu
sunt umani destul
 similaritate dintre cartea lui Hitler și Mintea arabă - sursa pentru
manualele de tortură pentru armata americană (C.I.A.) - arată cum
arabii sunt sensibili la umilirea sexuală, desacralizarea simbolurilor
18.
 religioase = ambele tipologizează formele umane și empatia pentru
aceste forme umane
 reducție culturală care transformă un obiect - occidentalul este
superior = prezumție de plecare
Fragment 5: Au devenit oare feminismul și lupta pentru libertatea sexuală,
în mod înfiorător, un “semn” al unei misiuni civilizaționale în desfășurare?
 violența este făcută în numele modernității
soluții:
 atenția la formele de cadrare (modernitate, cultură, religie)
 rezistența la simplificare, reducția acestor asamblaje culturale
(complexitatea unei identități)
 regândire a subiectului, ca un set dinamic de relații sociale; omul
precar = viața lui a fost indusă de un aparat politic
 numărarea victimelor și arătarea suferinței
Fragment 6: Interesul meu aici e ghidat de un principiu normativ conform
căruia inegalitatea radicală - care caracterizează diferența dintre viețile ce
pot fi jelite și cele care nu pot - e ceva împotriva căruia noi toți trebuie să
luptăm, în numele unei lumi interconectate și în termenii unui egalitarism
mai radical și mai eficient.
GAYATRI SPIVAK
 textul Moartea unei discipline - disciplina literaturii comparate
 Spivak - nume important în teoria literară contemporană
 nuanțele feminismului + postcolonialism
1. Ideologie
 ideologia funcționează la nivelul grupului; un individ trăiește într-o
ide
 ideologia = ceea ce un grup consideră evident, de bun simț și
incontestabil = legitimarea ultimă a unui discurs/poziție = credem că
ceva este de domeniul evidenței = refuză/reacționează dur la orice
formă de contestare --
 ideologia funcționează atunci când nu se pun întrebări la propriul
discurs/poziție/ipoteze/prejudecăți atunci înseamnă că crezi într-un
limbaj care prinde/capturează adevărul ca adevăr/natura lucrurilor și
crezi în tine ca deținător al acestui limbaj (ordinea lucrurilor este
dată prin gril cuvintelor -M.F. = nu există un limbaj capabilă
captureze esența; ea este o perspectivă care ratează)
 se crede că limbajul este transparent în fața lucrurilor
 metodă oriunde/oricând = metode infailibilă -- în acel moment
funcționezi într-un mecanism ideologic
 ideologia ține de grup/colectivitate - nu te angajezi conștient într-o
idee (impersonalul „se” - contopirea/dispersarea în mecanismul
cotidianității)
 ideologia este periculoasă atunci când nu o poți conștientiza (arată
cum vede o colectivitate lumea și permite colectivității să se
legitimeze în ceea ce cred ei că este incontestabil)
 reproducerea/solidificarea ideologiei înseamnă a accepta
structurile/ierarhiile/violențe care sunt făcute de o anumită ideologie
 ideologia crede că există o margine a adevărului (că un text are un
singur mod corect de  fi interpretat - se rezolvă ambiguitatea
textului)
 ideologia este exacerbată la cei care cred că sunt post-ideologică
 Spivak nu există o zona în afara matricei unde se poate găsi o
identitatea adevărată/autentică
 critica ideologiei nu va fi niciodată completă = o permanentă
deconstrucție a mecanismelor și a efectelor - rolul EDUCAȚIEI este
esențial - educația este parte a aparatului politic
 critică = CUM ESTE POSIBILĂ O CUNOAȘTERE (KANT)
2. Intelectual
 postura intelectualului în societate = „este producător de explicații
culturale care să funcționeze în sfera publică”
 este produsul sistemului educațional - organizează în discurs
structurile și
 sistemul academic e astfel constituit încât să nu se poată ocupa de
problemele majore (ordinea discursului - parcelarea după disciplină)
-- nu permite celui care iese din acest sistem să aibă un sistem de
discernământ
19.
  intelectualului îi sunt permise 3 modalități de comportament:
o explicații culturale care nu iau în considerare dimensiunea
politico-economico-tehnologice
o aplicarea analogiilor științifice în domeniul umanist
o impune metode, stiluri stricte, norme de pertinență, o
metodologie a clarității; domeniul umanist = domeniu
științific -- auto-marginalizarea acestora în spațiul academic
3. Subaltern
 poate subalternul vorbi?
 ce definește subalternul: suntem subiecți hibrizi și suntem subiecți
plurali
 intelectualul nu poate vorbi în numele subalternului
 este necesară o devenire subaltern de către intelectual (o relație
continuă cu subaltern)
 punctează 3 deziderate:
o să întrerupă discursurile, să evidențieze punctele lor de criză
mai ales acolo unde cunoașterea este parcelată și unde orice
domeniu se crede autoritară
o a re-constela discursurile/ a le scoate din contextul în care ele
vin și re-punerea lor în alte contexte
o a pune la îndoială metodologiile academice și a resuscita
materialul subaltern (material pe care academia îl
persiflează)
 a încerca sa înțelegi modul de înțelegere al celuilalt
4. Death of a Discipline
4.1. Context
Asistăm la moartea unei discipline (tot mai puțin relevante pentru mulțime).
E momentul pentru o încercare a re-gândi o posibilă/nouă viziune asupra
literaturii
Fragment 1: Se poate scrie cu speranța că în academia mai există persoane
care nu cred că forța critică a umanioarelor ar trebui acaparată și
determinată de piață.
4.2. Disciplina în era globalizării
 cei mai mulți gândesc literatura într-un mecanism al economiei de
piață
 trendul de world literature = cedarea în fața argumentelor a pieței de
idei -- există încă persoane care rezistă la această tendință -- privirea
turistică a occidentalului
 ce e în spiritul timpului, moare odată cu timpul
 literatura în era globalizării
 are loc o reteritorializare prin colaborare -- intelectualii nu sunt
vocea potrivită pentru cultura subalternă
 globalizare -- nu mai are legături cu idiomul non-hegemonic (el nu
știe să dialogheze)
 zona subalternului nu are voce și intelectualul nu vorbește în numele
subalternului
4.3. Lecția literaturii
 rolul primordial al lecturii = antrenarea imaginației -- literatura este
antrenare a imaginarului
 un om citit este dispus înțelegerii alterității
 literatura este bazată pe diferența dintre bărbat și femeie ca formă
epistemologică
 antrenarea imaginației conduce la o deschidere la o solidaritate cu
alteritatea
Fragment 2: În scopul de a reafirma rolul educației ca antrenare a
imaginației - acest incredibil instrument nativ de percepție a alterității - ne
putem apropia de travaliul ireductibil al traducerii, nu dintr-o limbă în
alta, ci dinspre corp înspre semioza etică, această continuă articulare care
e o viață.
 viața = corp + semioză etică
 deplasarea disciplinei = ieșirea din toate cadrele de limbă
(anglofone, francofone, etc.), impuse de hegemonia Occidentului
 limbile de sud sunt medii culturale active, eu nu învăț să învăț o
anumită cultură
 îndemânarea de a face close reading (vs distant reading - este
negată colectivitatea) în original
20.
  necesară o nouă pedagogie a lecturii = close reading scoate în
evidență detaliile/nuanțe unei culturi
Fragment 3: Studiile literare trebuie să-și asume “figura” ca ghid.
4.4. Colectivități textuale
 incapacitatea instituțională de a face intersecție între rasă, gen și
clasă; asistăm la forme de reducționism (se privilegiază doar una
dintre probleme)
 feminismul occidental = tratez femeia din Bangladesh ca pe femeia
occidentală -- ea nu are structură occidentală
 lecția deconstrucției = de a ne salva de aceste reducționisme
Fragment 4: Trebuie să punem întrebarea privind formarea colectivităților
fără, în mod necesar, conținuturi prefabricate. Să lăsăm literatura să ne
învețe că nu există certitudini, că procesul este deschis și că e întrutotul
îmbucurător că e așa.   L’émancipation intellectuelle est la vérification de l’égalité des
 trebuie asumată o colectivitate textuală (nu poate fi înțeleasă decât
într-un close reading)
 legea curburii (J.D.) -- mereu prin imaginație și fără garanție
 critica multiculturalismului occidental
Fragment 5: Să te imaginezi, să te lași în mod real imaginat
(experimentează această imposibilitate) fără garanții, în și de către o altă
cultură. Teleopoiesis. Literatura e ceea ce scapă sistemului; nu o poți citi în
viteză. Figura este ireductibilă.   (experiența lecturii cărții bilingve - auto-învățare)
Fragment 6: Recunoașterea colectivităților în schimbare continuă în
practica disciplinelor noastre.
- o colectivitate e în schimbare continuă (ceva ce nu înțelege mediul
academic)
4.5. Planetaritate
 globalism (model al capitalului și al multiculturalismului --
economiile de piață=world literature) înlocuit de planetaritate
(suntem subiecți planetari) = are o pluralitate de puncte active
 noul internaționalism = solidaritatea celor care știu să se plimbe prin
limbile diferite știind că nicio limbă nu este reductibilă la cealaltă
 trebuie să înveți să înveți de jos în sus
 privirea de jos în sus o are doar cel care face close reading
 alteritatea este producătoarea de cunoaștere = șansa de a depăși
dominația
Fragment 7: Așa cum socialismul în ceea ce are mai bun va smulge în mod
continuu și repetat capitalul capitalismului, la fel noile studii literare în
mod continuu și repetat vor submina și vor desface tendința hotărîtă a
dominantului de a-și apropria emergentul.
 studiile literare trebuie să submineze această tendință (vezi F7)
JACQUES RANCIÈRE
 filozof francez contemporan - Spectatorul emancipat
intelligences.
 egalitatea inteligențelor
0. Maestrul ignorant
 1987 - Maestrul ignorant. 5 lecții despre emanciparea intelectuală -
narațiune = preluarea unei voci într-un text narativ//de teorie -
Joseph Jacqotot… = Aventurile lui Telemah - ediție bilingvă
 actul pedagogic tradițional = inegalitate continuă// dintre profesor și
elev/student; are foarte mici șanse să emancipeze -- cine învață pe
altul fără să emancipeze abrutizează
Fragment 1: În logica pedagogică, ignorantul nu e doar cel care ignoră
încă ceea ce maestrul știe. E cel care nu știe că ignoră și nici cum ar putea
cunoaște asta. (...) Învățămîntul îi predă elevului această distanță radicală:
îl învață în primul rînd despre propria sa incapacitate. În felul acesta e
verificată continuu presupoziția inegalității inteligențelor. Această
verificare fără sfîrșit e ceea ce Jacotot numește abrutizare.
21.

 în logica tradițională a actului pedagogic - funcționează presupoziția
că inteligențele sunt inegale; accesul la viață este diferențiat
 tradiție, arhivă, canon vs.
 actul de abrutizare (reverifică inegalitățile inteligențelor) vs. actul
emancipator (prezumția egalităților intelectuale)
 actul emancipator = fiind spectatori, suntem presupuși pasivi ---
ignorarea distenței propuse (prin distanțe se limitează accesul unora)
 trei puncte principale
o toate inteligențele sunt egale
o fiecare om are posibilitatea nativă de a se instrui (singur)
o totul este în orice parte = într-o frază există o poartă de acces
spre orice cunoaștere
Fragment 2: Maestrul ignorant se numește așa nu pentru că nu știe nimic,
ci pentru că a renunțat la “cunoașterea ignoranței” și și-a disociat
măiestria de cunoașterea sa. Acesta nu-i învață pe elevi știința sa, ci le cere
să se aventureze în pădurea de lucruri și de semne, să spună ce au văzut și
ce cred că au văzut, să verifice. Ceea ce acesta ignoră este inegalitatea
inteligențelor.
 gradul 0 al actului pedagogic - punctarea ignoranței celui pe care îl
înveți
 APE - aventură comună în lume + conștientizarea
perspectivismului // nu se poate preda egalitatea inteligențelor, ci se
poate anunța
 anunțul egalității oricui cu oricine = act de afirmare politică
 sec 19 - muncitorii și învățarea să citească și să scrie -- cum pot ei
învăța fără maestru? auto-instruire pornind de la textul Tatăl nostru
 acolo unde voința există, acolo inteligența există = actul egalității a
fost anunțat
 toate inteligențele sunt egale - de neconceput - act radical politic în
sec 19
1. Relația dintre artă și politică
 politica anunțării și arta (cf. JR: emanciparea muncitorilor a fost și
una estetică - descoperirea fiecăruia a individualității -- viziunea
romantică&modernitatea -- manieră de ruptură a unor fixări diferite
a unor identități diferite)
 emancipare estetică = muncitorul se oprește să vadă lumina care
cade peste frunzele ude după ploaie - el își permite să vadă lumea
așa cum își permite aristocratul = schimbarea modului de a privi
(proletarul acces la ce îi este în mod obișnuit îngrădit)
 ura împotriva democrației = de la cei care apără istoria occidentului
(furia dreptei în Franța este împotriva poporului care s-a îmbătat de
ideea democrației) -- un terorism democratic (când poporul cere
ceea ce democrația spune că oferă)
 răul este accentul revoluției
 politic/politică - distincția politica-poliție/politica-emancipare
 politica-poliție = naturalizează, tinde către consens (consensul este
cel care face din popor un popor fericit și din aparatul unul perfect --
ascunde un partaj strict a comunului, a drepturilor, a
responsabilităților -- fiecare e la locul lui //educația + parcelarea
disciplinelor)
 partajul este modul de a număra, clasa, de a regla exercițiul puterii --
dacă totul este identificat, clasat, circulația societății este o utopie
polițienească
 trei legitimări pe care acest tip de politică le presupune: prin sânge
(ai acces la anumite zone ale comunului, prin ereditate -- a fost
înlocuită prin legitimitatea prin proprietate), societate , cultură
(intelectualii care spun că poporul este ignorant -- aceștia reafirmă o
inegalitate prin cultură // legitimitate prin cultură)
 politica-emancipare - e practică ce sparge ordinea politicii-poliție
Fragment 3: Politica în fapt nu e exercițiul puterii sau lupta pentru putere.
Cadrul său nu este definit prin legi și prin instituții. Politica este activitatea
ce reconfigurează cadrele sensibilului în sînul cărora se definesc obiectele
comune.
 politica-emancipare începe când cei care sunt în cadrele fixe, în
anonimatul lor, ies din ceea ce spune politica-poliție (muncitorii:
22.
 autoafirmare că este co-prezent la o lume comună ale cărei valori se
configurează la comun)
Fragment 4: Arta și politica se întîlnesc ca forme ale disensiunii, operații
de reconfigurare a experienței comune a sensibilului. Există o politică a
esteticului în sensul în care formele noi de circulație a cuvintelor, de
expunere a vizibilului și de producere a afectelor determină capacități noi,
în ruptură față de vechea configurație a posibilului.
 arta - configurări ale experienței comune a sensibilului
 istoria picturii - aceste reconfigurări au lor (cum vede Picasso în
detrimentul lui Michelagelo; Wagner în detrimentul lui Mozart --
fără ideea de ierarhie)
 politica artei = înseamnă crearea unui țesut al comunului unde se
decupează politicul
Fragment 5: Nu există o lume reală care ar fi în afara artei. Există pliuri și
reașezări ale țesutului sensibil comun unde se leagă și se dezleagă politica
esteticului și estetica politicii. Nu există real în sine, ci configurări pentru
ceea ce e dat drept realul nostru. Ficțiunea artistică și acțiunea politică
sparg realul pretins natural [ierarhiile între ființe], îl fracturează și îl
multiplică. Travaliul politicii care inventează subiecți noi și introduce
obiecte noi și o altă percepție   a datelor comune e de asemenea un travaliu
ficțional. Astfel raportul dintre artă și politică nu e pasajul de la ficțiune la
real, ci raportul dintre două maniere de a produce ficțiuni.
2. Partajul sensibilului
 partajul sensibilului = sistemul de evidențe sensibile care oferă
vederi în același timp existența unui comun și decupajele care îi
definesc părțile și pozițiile // este locul și miza politicului - leagă
ceea ce este comun de ceea de este individual
 dialogul Republica = partajul sensibilului d.p.d.v. polițienesc =
formele statale ierarhizate de vocea lui Socrate -- mare parte din
ordinea este diviziunea socială (Filozoful și săracii săi) diviziunea
socială : 1. criteriul timpului (ca o cetate să meargă bine, trebuie să
se ocupe de ea cine are timp -- cetatea are de suferit dacă
agricultorul nu se ocupă de agricultură // cetatea are de suferit dacă
fiecare nu este la locul lui) // cum decidem cine face ce 2. criteriul
legitimizării prin natură (sufletele nu sunt egale - ele stau sus în
Lumea Ideilor - unele sunt mai aproape de LUMINĂ decât celelalte)
-- 3 tipuri de suflete (suflete de aur [filozoful care conduce], argint
[războinicu] și fier [muncitorul] - în funcție de acest tip de suflete
trebuie decis rolul în stat) - rolul educației (de a decide cine este ce)
 marele pericol al societății ideale ste confuzia clasică -- un suflet de
fier ar pretinde sp facă ceva ce este rezervat sufletelor de aur --
democrația este greșită, pentru că crede că aur=fier - nu orice poate
și trebuie să fie educat , educația selectează ceea ce este armonios și
fără tensiune; perversiune fundamentală ar fi pt Socrate - afirmarea
poporului în deciziile politice -- elimină poeții din cetate (arta are
efect în mulțien și nu e inteligent folosit, duce în zone greșite -
poetul e dat afară din cetate, DAR POEZIA NU)
 emanciparea începe când se sparge acest partaj
Fragment 6: În aceasta constă procesul de subiectivare politică: în
acțiunea celor care nu sunt numărați care sparg unitatea a ceea ce e dat și
evidența vizibilului pentru a desena o nouă topografie a posibilului.
Inteligența colectivă a emancipării nu e înțelegerea procesului global de
dominație. E colectivizarea capacităților investite în scenele disensiunii. E
punerea în practică a capacității oricui, a calității oamenilor fără calități.
 democrație = organizarea disensiunii
 arta = organizarea unor disensiuni (vedem diferit, gustăm diferit)
3. Politica literaturii
 schimbarea formelor privirii (exemplu: Flaubert ținta unor polemici
- Bovary și adulterul -- nu e recomandabil să fie pus în discursul
public// scandalul acesta duce în istoria/politica artei 1. viziunea
romantică bazată de acțiunile unor eroi titanieni vs.  în Bovary nu
este un Erou/Titan - personajele sunt mediocre - scandalul rezidă în
faptul că literatura este despre oamenii obișnuiți = dislocare a ordinii
lumii & 2. atenție rezervată obiectelor banale - cum privesc
personajele acestea banale lumea - aceasta duce la democratizarea
vizibilului = citind aceste cărți despre mediocritate, se produce o
emancipare)
 Flaubert face să apară realitatea ca un imens țesut de semne în care
se scrie istoria unui timp - JR
23.
  stilul lui Flaubert lecturează legile lumii pe suprafața lucrurilor
banale
 stilul schimbă percepția asupra lumii (în pictură - între renaștere
(lume stabilă, geometrică) și manierism&baroc (lumea răsturnată))
4. Spectatorul emancipat
 prezumția de inegalitate - 2 supoziții: 1. opoziția activ/pasiv (actori
politici/pasivi politici) - spectatorul cu poziția pasivă (studentul este
într-o poziție pasivă) & 2. opoziție privire&vorbire/acțiune
Fragment 8: Emanciparea începe cînd punem sub semnul întrebării
opoziția dintre privire și acțiune, cînd înțelegem că evidențele care
structurează raporturile dintre a spune, a vedea și a face aparțin ele însele
structurii de dominație și de subiectivare.
 literatura = decuparea a ceea ce se crede că este important
 emanciparea începe când vedem că ceea ce este evident aparțin
structurii de dominație
 logica emancipării -- există mereu un al treilea lucru: o carte, o
scriitură, „pădurea de semne și lucruri” la care cei doi
(maestrul&ucenicul) reverifică un comun // reverificarea comunului
 spectatorul este poziția normală
 efectul unui act (pedagogic, artistic, politic) nu trebuie să fie
anticipat și garantat/programatic -- ne transformă în interpreți activi
capabili de a traduce în felul lor lumea și de a-și apropria istoria
ALAIN BADIOU
 1997 - conexiune între figura istorică a Sf. Pavel și conceptul de
universalitate: Sfântul Pavel și inițierea universalismului.
0. Cele patru câmpuri de adevăr
 adevărul=problema de bază a cunoașterii
 lumea postmodernă = lume poziționată în post-istorie, post-
ideologică, în post-adevăr
 A.B. nuanțele adevărului:
o adevărul nu este abstract, nu este o categorie, are întotdeauna
o dimensiune concretă, particulară -- dar rămâne adevăr
o adevărul e ceva ce are loc într-un timp concret și în
circumstanțe concrete
o gândirea funcționează doar în câmpul adevărului (tot ce nu
se desfășoară în acest câmp sunt opiniile); gândire vs. opinii
(sunt substanța postmodernismului, a post-adevărului, a
relativismului) // gândirea nu este în opinii
o un adevăr nu funcționează oriunde și oricând -- adevărul e
mereu produs (nu e dat) -- implică un subiect, o
subiectivitate
Cele patru câmpuri:
1. dragostea - îndrăgostirea are un timp concret și un spațiu
concret -- retroactiv construim un destin al iubirii (pentru a
edulcora angoasa)// dragoste-fericire (opusă satisfacției);
fericirea nu ține de un mecanism, de o metodă, dragostea e o
intruziune violentă în viața cuiva
2. arta - nu poate fi descoperită metodic // plăcerea estetică
scapă mecanismelor - e ceva ce nu e explicabil în întregime
prin anumite metode; dă acele experiențe prin care lumea
noastră se re-așază
3. știința (nu cea care produce tehnologii) - lume obsedată de
tehnologii (pentru că aduce bani) -- ea dă o formă de
beatitudine intelectuală (satisfacție/bucurie pur și simplu de
dragul cunoașterii pentru cunoaștere)
4. politica - s-a transformat în expertiză/calcul/negociere // ea
poate produce entuziasm colectiv (o stare în care se simte că
se face parte din adevăr) -- când e de parte justă a adevărului
 adevărul are 3 afecte:
1. fidelitatea - a rămâne de partea adevărului oricând (în oricare
câmp)
2. depășirea opiniilor
3. mișcarea de la satisfacție la fericire
1. Concepte-cheie
 ființa și evenimentul
24.
  în cele 4 câmpuri există un Eveniment // evenimentul este un
supliment ireductibil la ceea ce de fiecare dată exclude evenimentul
 evenimentul înseamnă fiecare dată  „a fi” și schimbarea perpetuă a
lui „a fi”
 evenimentul = ruptură radicală în cele 4 câmpuri ale adevărului//
este fulgurant, el forțează reconfigurări -- trebuie să lase urme
 un eveniment inventează pentru a numi/număra ceea ce în situația
anterioară nu are nume
 evenimentul are nevoie de o subiectivitate care să fie fidelă față de
eveniment // subiectul e creat de eveniment prin fidelitatea sa față de
eveniment.
 a fi loial unui eveniment = a acționa o situație gândind această
situație ca o restructurare a individului
2. Trei tipuri de rău. Problema eticii
2.1. Răul are trei definiții
a. trădarea - trădarea este renunțarea la fidelitatea față de un eveniment
b. dezastrul - este confuzia unul eveniment acolo unde nu e
c. teroare - impunerea unei puteri a adevărului printr-o simpatie pentru
simulacru // încerci să impui un adevăr (atunci ești în simulacru --
orice formă de fundamentalism)
diferența dintre universalitate și generalizare
(fascism//rasa ariană-universalismul concret- încercarea de a
generaliza o identitate fixă// vs. comunism//nu se face în numele unei
universalizări particulare - înțelege universalitatea axiomei egalității)
2.2. Etica este întotdeauna una a adevărului
 poziția etică devine o reacție împotriva răului
 etica este loialitatea față de adevăr
 etica rezidă în:
o curajul -- e mult mai greu de atins decât eroismul
o discernământul -- a nu lua drept Eveniment un simplu fapt
din logica unei situații
o moderația -- adevărul
2.3. Limitele unei etici a alterității
 rasismul este refuzul alterității // multiculturalismul
 diferența este premisa de bază // problema eticii este găsirea
comunului -- ce avem în comun în ciuda diferențelor
 soluția conflictelor alteritate - a pune accentul pe ceea ce este comun
 problema nu sunt imigranții și refugiații, ci sistemul care produce
acești imigranți și refugiați
 trebuie bine diferențiat între principiul de interes și principiul
subiectivării (subiectivarea = crearea unui subiect noi - relația cu
ceea ce e riscant)
2.4. Locul autentic al eticii
 „cum voi continua eu drept acest cineva să-mi exced ființa proprie?”
- întrebarea etică prin excelență
3. Emancipare. Pavel: contemporanul nostru
3.1. De la imposibil la posibil
 Sf. Pavel - relația cu contemporaneitatea // emanciparea transformă
în posibil ceea ce o situație particulară consideră imposibil
 „fiți realiști! cereți imposibilul!” - survenire a adevărului în
mijlocului opiniilor, a lumii relativizate
 subiect-lege-eveniment
Fragment 1: conexiunea ce întemeiază trecerea de la o propoziție asupra
subiectului la o interogație asupra legii. Să spunem că Pavel trebuie să
cerceteze care lege poate structura un subiect lipsit de orice identitate și
agățat de un eveniment a cărui singură dovadă este tocmai faptul că un
subiect depune mărturie despre el.
 subiectul creștin este un excedent
3.2. Caracteristicile actualității noastre
 problema mărturiei -- Pavel - contemporaneitatea noastră (lume
dominată de particularisme comunitare -- abstracțiunea monetară --
25.
 relativismul cultural și istoric [prudența față de orice față a
adevărului] -- democrație/un capital parlamentarist)
 monetizarea identității
Fragment 2: Numele cultură vine să îl oblitereze pe cel de artă. Cuvântul
tehnică obliterează cuvântul știință. Cuvântul gestiune obliterează cuvântul
politică. Cuvântul sexualitate obliterează dragostea. Sistemul cultură-
tehnică-gestiune-sexualitate, care are imensul merit de a fi omogen pieței și
ai cărui termeni desemnează fiecare o rubrică a prezentării comerciale,
constituie camuflarea nominală modernă a sistemului artă-știință-politică-
dragoste.
4. Universalitate concretă
Fragment 3: un proces de adevăr nu poate să se ancoreze în identitar.
Fiindcă dacă este adevărat că orice adevăr irumpe ca singular,
singularitatea sa este imediat universalizabilă. Singularitatea
universalizabilă se rupe în mod necesar de singularitatea identitară.
 conflict Pavel(când este vorba de adevăr singularitatea adevărului
este universalizată/deschisă oricui)-Petru
Fragment 4: nu singularitatea subiectului pune în valoare ceea ce el spune,
ci ceea ce el spune întemeiază singularitatea subiectului.
 adevărul pe care Pavel o anunță se creează subiectul care este Pavel
 există 4 exigente ale adevărului universal
o nu există creștin anterior Evenimentului;
o adevărul creștin devine lege prin fidelitate și credință
o adevărul este proces, nu iluminare
o adevărul este indiferent față de starea situației
Fragment 5: dacă în ființa sa evenimentul este tributar sitului său, în
efectele sale de adevăr, trebuie ca el să fie independent față de acesta.
5. Axioma egalității:
 fiecare este egal în conlucrarea la ceea ce face să fie împreună
 egalitatea = co-apartenența la o lucrare
Fragment 6: orice universalitate postevenimențială egalizează fiii în
disiparea particularității taților. De aici decurge faptul că orice adevăr
este marcat de o indestructibilă tinerețe.
SLAVOJ ŽIŽEK
 critica ideologiei/deconstrucția ei;
 ideologia funcționează când crezi că realitatea este accesibilă într-un
mod transparent
0. A treia pilulă
 trilogia Matrix - scena cu pilula albastră & pilula roșie - iluzia drept
realitate/
 realitate/iluzie - nevoie de al treilea concept - iluzia/fantasma care
structurează realitatea
 LACAN: imaginar/simbolic(sistem construit de înțelegere a
realității)/real(vizibil doar în locurile unde matricea simbolică nu
funcționează/este ceea ce scapă simbolizării)
 problema ideologiei - consideri matricea de percepere a realului
drept real; // doar în frânturile matricei există realitatea;
1. La ce bun, cărțile?
 contracarează discursurile ideologice/experților;
 carte-de-luptă = unealtă pentru război (împotriva celor care sunt la
Putere/autorităților/ordinii globale/mistificării ideologice);
 critică ideologiile
 este confortabil să stai în ideologie// renunțarea la ideologie este
inconfortabilă;
26.
2. Concepte-cheie 4. Apocalipsa
2.1. Adevărul e mereu angajat 4.1. Lumea după 1990
Fragment 1: Adevărul de care vorbim aici nu e adevărul “obiectiv”; e un  fostele țări comuniste:
adevăr angajat, măsurat nu prin acuratețea sa empirică ci prin felul în care o există o anumită nostalgie după ceea ce se numește
afectează poziția subiectivă a enunțării. comunismul bun;
o puternic populism naționalist de dreapta;
 adevărurile sunt ceea ce trăim în interiorul evenimentului; o paranoia anticomunism - există o nouă bipolaritate: între
perspectivă interior/exterior politică & post-politică;
 adevărul nu ține de o putere obiectivă;  problema lumii noastre: nu este intoleranța, ci inegalitatea
 lipsa sensului poate fi compensată de dragoste (malefică - alege o  toleranță(a accepta pe cineva în termeni contractuali)-
anume persoană care este așezată dincolo de toate celelalte); solidaritate(ceea ce alteritatea are în comun);
 eveniment este așa doar pentru acela care se găsește în el;
 paralaxa: adevărul diferă în funcție de perspectiva din care îl privești 4.2. Apocalipsa capitalismului
 cele 4 semne ale apocalipsei:
2.2. Cum funcționează ideologia o criza ecologică;
Fragment 2:   Azi, nivelul fundamental al ideologiei constitutive poartă o criza genetică;
masca opusului său: non-ideologia. o dezechilibrul inegalității;
 adevărul trebuie să fie întotdeauna angajat -- deci are nevoie de un o excluderea socială.
subiect Fragment 5: problema universală a salvării speciei poate fi rezolvată doar
rezolvând mai întâi blocajul particular al modului de producție capitalist.
2.3. Ce este subiectul
Cheia rezolvării crizei ecologice nu rezidă în cadrele ecologiei
 subiectul este un subiect vid (în sine nu este numit) + un gest de
subiectivizare (în funcție de angajarea față de un adevăr) 5. Cele cinci stagii ale gîndirii (politice)
Fragment 3: Singura reconciliere posibilă între universal și particular e
aceea a excepției universale: doar poziția care regândește fiecare caz  cele 5 stagii psihice ale unui bolnav în stare terminală
particular ca o excepție tratează toate cazurile particulare fără excepție la o negarea;
fel. o furia;
o negociere;
Fragment 4: Această identificare cu exclusul trebuie opusă în mod
o depresia;
categoric simpatiei și înțelegerii liberale pentru soarta lor.
o acceptarea.
 toleranța subiectului față de celălalt;  transferul celor 5 stagii în planul apocalipsei capitalismului;
o negarea/evitarea = încercare de a ascunde problema;
3. Glume-cheie o furia = energie negativă/libidinală căreia îi trebuie o țintă --
 scurtcircuitarea discursului; fundamentalismele;
 nu știm să punem în cuvinte lipsurile;

27.
 o negocierea = căutarea soluțiile din interiorul
sistemului//întoarcerea la stagiile precedente ale istoriei -
recursul la ideologia religioasă; - invenția unor panacee;
o depresia;
o acceptarea - posibilitatea de a trăi cu „boala” respectivă;

6. Recâștigarea Cauzei
 radicalitate pe care sistemul radical nu o posedă;
 soluția solidarității;
Fragment 6: răspunsul la întrebarea “de ce liberalii americani continuă să
se preocupe cu rasismul și sexismul când ar trebuie să se preocupe cu
capitalismul?” e cât se poate de evident: se preocupă de rasism și sexism
pentru ca să nu se preocupe de capitalism.

Fragment 7: Comunismul este azi nu numele unei soluții, ci numele

problemei: problema comunului în toate dimensiunile sale  - comunul
naturii ca substanță a vieții, problema comunului biogenetic, problema
comunului cultural (“proprietatea intelectuală”) și problema comunului ca
spațiu universal al umanității din care nimeni să nu fie exclus. Oricare ar fi
soluția, ea trebuie să rezolve această problemă.

28.
29.