Cercetătorul în științe cognitive Donald Hoffman

caută răspunsul la o întrebare importantă:

observăm lumea așa cum e... sau așa cum avem
nevoie să fie? Această prezentare uluitoare
examinează felul în care mintea noastră
construiește realitatea din jur.

0:11Sunt un mare iubitor de mistere și sunt fascinat de cele mai mari

mistere științifice nerezolvate. Poate pentru că mă privește
personal: vreau să știu cine suntem și nu-mi pot astâmpăra curiozitatea.

0:25Misterul este acesta: care este relația dintre creier și trăirile

conștiente, cum ar fi gustul ciocolatei sau senzația de catifelat?

0:37Acest mister nu e nou. În 1868, Thomas Huxley scria: „Faptul că ceva

atât de remarcabil precum o stare conștientă este un rezultat al iritării
țesutului nervos este la fel de inexplicabil ca și apariția duhului când
Aladin a lustruit lampa fermecată.” Huxley a intuit că activitatea
cerebrală și conștientizarea sunt corelate,dar nu a știut cum. La vremea
aceea era un mister. De la Huxley până azi s-au făcut multe descoperiri
științifice despre activitatea creierului, însă legătura dintre activitatea
cerebrală și conștientizare încă e un mister. De ce? De ce am progresat
atât de puțin? Unii experți sunt de părere că nu putem rezolva această
problemă, pentru că nu avem conceptele și inteligența
necesare. Maimuțele nu pot rezolva probleme de mecanică
cuantică. Similar, nu putem pretinde de la specia noastră să rezolve
această problemă. Eu nu sunt de acord; sunt mai optimist. Cred că pur și
simplu am făcut o presupunere falsă.De îndată ce o vom corecta, am putea
foarte bine să rezolvăm problema. Azi vă voi spune care este această
presupunere, de ce este falsă și cum o putem corecta.

1:58Mai întâi o întrebare. Credeți ca ceea ce observăm este realitatea așa

cum este? Deschid ochii și-mi descriu experiența astfel: o roșie la un
metru distanță. Concluzionez că, în realitate, există o roșie la un metru de
mine. Când închid ochii, experiența mea se transformă într-un câmp
gri, însă este încă adevărat că la un metru de mine se află o roșie? Așa
cred, dar s-ar putea să mă înșel? E posibil să-mi interpretez greșit
percepțiile?

2:38N-ar fi prima interpretare greșită a percepțiilor. Am crezut că Pamântul

e plat, pentru că așa părea să fie.Pitagora a descoperit că era gre șit. Apoi
am crezut că Pământul este centrul imobil al Universului, din nou pentru
că așa pare să fie. Copernic și Galileo au descoperit că era greșit.

3:00Apoi Galileo și-a pus întrebarea dacă nu cumva interpretăm greșit și

alte observații pe care le facem. El a scris: „Cred că gusturile, mirosurile,
culorile și așa mai departe sălășluiesc în starea de conștientizare. De
aceea în absența ființelor vii aceste proprietăți ar fi anulate.”

3:19Asta e o afirmație uluitoare. Avea dreptate Galileo? E posibil să ne

interpretăm atât de greșit percepțiile?Ce ne spune despre asta știința
modernă?

3:31Neuroștiința ne spune că aproximativ o treime din cortex este folosit

pentru vedere. Când deschidem ochii și ne uităm de jur împrejur se
activează miliarde de neuroni și mii de miliarde de sinapse.

3:46E puțin surprinzător, pentru că dacă ne gândim la vedere ne gândim că

operează ca un aparat de fotografiat. Face o poză a realității obiective așa
cum este. Într-adevăr, o parte a aparatului vizual e ca un aparat de
fotografiat. Ochiul are o lentilă care formează imaginea unui obiect pe
retină, unde se află un strat de 130 milioane de fotoreceptori, deci ochiul
este ca o cameră digitală de 130 de megapixeli. Asta însă nu explică
miliardele de neuroni și miile de miliarde de sinapse implicate în
vedere. Ce fac acești neuroni?

4:22Neuroștiința ne spune că ei creează în timp real toate formele,

obiectele, culorile și mișcările pe care le vedem. Aparent, e ca și cum
fotografiem această cameră așa cum este, dar, de fapt, noi asamblăm
ceea ce vedem. Nu construim toată lumea dintr-o dată. Doar ceea ce
avem nevoie momentan.

4:44Există multe demonstrații foarte convingătoare că noi construim ceea

ce vedem. Vă arăt două dintre ele.Aici vedeți niște discuri roșii cu unele
părți decupate. Dar dacă rotesc puțin aceste discuri deodată vedeți un cub
în trei dimensiuni ieșind din ecran. Ecranul e plat, bineînțeles. Cubul
tridimensional pe care îl vedeți trebuie să fie construcția dumneavoastră.

5:14În următorul exemplu, vedeți dreptunghiuri bine definite de buline

albastre care se deplasează peste un câmp de buline. De fapt, nici o
bulină nu se mișcă. Tot ce fac e să schimb de la un cadru la altul culoarea
bulinelor de la albastru la negru și invers. Când fac asta repede, sistemul
vizual vă creează imaginea dreptunghiurilor de buline albastre cu laturi
bine conturate și în mișcare. Sunt multe alte exemple; am dat doar
două care demonstrează că voi construiți ceea ce vedeți.
5:48Neuroștiința merge însă mai departe. Ne spune că reconstruim
realitatea. Când spun că văd o roșie de fapt reconstruiesc foarte
corect caracteristicile unei roșii adevărate, ca și cum ar exista în fața
ochilor mei chiar dacă eu nu mă uit.

6:12De ce nu ne spune neuroștiința că noi construim, ci că

reconstruim? Argumentul standard este cel al evoluției. Dintre strămoșii
noștri, aceia cu vederea mai bună au fost avantajați față de cei care nu
vedeau la fel de bine și ne-au transmis zestrea lor genetică. Noi suntem
descendenții celor care au văzut mai bine și putem avea încredere că, în
cazurile obișnuite, percepțiile noastre sunt corecte. Asta scrie în
manualele standard. Într-un manual scrie, de exemplu: „Din perspectiva
evoluției, vederea este utilă tocmai pentru că este atât de precisă.” Ideea
e că percepțiile corecte sunt mai bine adaptate, îți oferă un avantaj să poți
supraviețui.

7:01Dar e adevărat? E interpretarea corectă a teoriei evoluției? Să luăm

câteva exemple din natură.

7:09Gândacul cu dungi australian e încrețit, lucios și maro. Femela nu

poate zbura. Masculul zboară în căutarea unei femele mișto, firește. Când
o găsește, aterizează și se împerechează. O altă specie din deșertul
australian este Homo Sapiens. Masculul acestei specii are un creier
masiv folosit în vânătoarea de bere rece. (Râsete) Când o găsește, o
golește imediat și câteodată aruncă sticla în deșertul
australian.Întâmplător aceste sticle sunt încrețite, lucioase și au nuan ța
perfectă de maro care să-i excite pe acești gândaci masculi. Masculii
mișună peste tot pe sticlă încercând să se împerecheze. Își pierd orice
interes pentru femelele reale. Cazul clasic al masculului care își părăsește
femela pentru băutură. (Râsete) (Aplauze) Această specie aproape că a
dispărut. Australia a trebuit să schimbe sticlele pentru a salva
gândacii. (Râsete) Masculii au avut succes în găsirea femelelor timp de
mii, poate milioane de ani. Păreau că văd realitatea așa cum este, dar iată
că nu. Evoluția le-a dat un truc: o femelă e orice lucru încrețit, lucios și
maro, cu cât mai mare cu atât mai bine. (Râsete) Chiar și când se târa pe
sticlă, masculul nu și-a realizat greșeala.

8:48Sigur, am putea spune că gândacii sunt niște creaturi foarte

simple, dar mamiferele n-ar face așa ceva.Mamiferele nu se ghidează dupa
trucuri. Nu voi stărui, vă prindeți singuri. (Râsete)

9:03Asta ridică o întrebare tehnică importantă: favorizează selecția

naturală perceperea realității așa cum e?Din fericire nu trebuie să d ăm din
mâini și să încercăm să ghicim. Teoria evoluției e o teorie matematică
precisă. Pentru verificare, putem folosi ecuațiile evoluției. Putem pune
diverse organisme să concureze în medii artificiale și vedea care
supraviețuiesc și care prosperă, care sisteme senzoriale sunt mai
adecvate.

9:33O noțiune critică în aceste ecuații e condiția fizică. Să luăm de

exemplu această friptură. Ce reprezintă friptura asta pentru sănătatea unui
animal? Unui leu flămând în căutare de hrană îi crește condiția fizică,Unui
leu sătul care vrea să se împerecheze nu-i crește condiția fizică. Iar unui
iepure, indiferent de stare, nu-i crește condiția fizică. Deci condiția fizică
depinde de realitate așa cum este, dar depinde și de organism, de starea
lui și de activitatea lui. Condiția fizică nu e echivalentă cu realitatea
obiectivă.Condiția fizică, și nu realitatea obiectivă, reprezintă parametrul
cel mai important în teoria evoluției.

10:21În laboratorul meu, am efectuat sute de mii de simulări

evoluționiste, în multe medii artificiale arbitrare și organisme care
concurează pentru resursele existente. Unele organisme pot vedea
realitatea completă,altele văd doar o parte a realității, iar altele nu văd
realitatea deloc doar condiția fizică. Cine câștigă?

10:47Îmi pare rău să vă spun, dar percepția realității duce la

extincție. Aproape în fiecare simulare, organismele care nu văd realitatea
deloc, dar sunt optimizate pentru condiția fizică, le împing spre extincție
pe acelea care percep realitatea obiectivă. În concluzie, evoluția nu
favorizează percepțiile veridice sau corecte.Acelea duc la extincție.

11:14Asta e un pic suprinzător. Cum e posibil ca neavând o percepție

precisă să fii avantajat în supraviețuire?E puțin contraintuitiv. Amintiți-vă
însă de gândacul cu dungi. Gândacul cu dungi a supraviețuit timp de mii,
poate milioane de ani, folosind trucuri simple și șmecherii. Teoria
evoluției spune că toate organismele, inclusiv noi, sunt în aceeași oală ca
gândacul cu dungi. Nu vedem realitatea așa cum este.Suntem dotați cu
trucuri și șmecherii care ne țin în viață.

11:47Totuși, intuiția noastră are nevoie de ajutor. Cum poate fi utilă

perceperea incorectă a realității? Din fericire, avem o metaforă foarte
utilă: interfața computerului nostru. Să luăm de exemplu pictograma
albastră a prezentării TED pe care o scrii. Pictograma e albastră și
dreptunghiulară și se află în colțul din dreapta jos al ecranului. Înseamnă
cumva că și fișierul text din calculator e albastru, dreptunghiular și în
colțul din dreapta jos al computerului? Sigur că nu. Oricine gândește așa
interpretează greșit rolul interfeței. Nu servește la a arăta realitatea din
calculator. De fapt servește la a ascunde această realitate.Nu te
interesează diodele, rezistorii și toți megaocteții de cod. Dacă ai avea de a
face cu asta, nu ți-ai mai scrie niciodată textul sau edita fotografia. În
esență, evoluția ne-a dat o interfață care ascunde realitatea și ghidează
comportamentul de adaptare. Spațiul și timpul, așa cum le percepeți
acum, sunt ecranul dumneavoastră. Obiectele fizice sunt doar
pictogramele de pe ecran.

13:03Există o obiecție evidentă. Hoffman, dacă crezi că trenul ăsta care

vine cu 300 km/h este doar o pictogramă pe un ecran, de ce nu te arunci
în fața lui? După ce dispari, cu tot cu teoria ta, vom ști că trenul e ceva
mai mult decât o pictogramă. Nu aș păși în fața acelui tren din același
motiv pentru care n-aș șterge într-o doară pictograma. Nu pentru că aș
interpreta literal pictograma – fișierul nu e realmente albastru sau
dreptunghiular –, însă o iau în serios. Aș pierde rodul câtorva
săptămâni. În mod similar, evoluția ne-a înzestrat cu simboluri perceptive
pentru a supraviețui. Trebuie să le luăm în serios. Dacă vezi un șarpe, nu-l
lua în mână. Dacă vezi o prăpastie, nu sări în ea. Sunt menite a ne ține în
siguranță și trebuie să le luăm în serios. Asta nu înseamnă că trebuie să le
luăm ca atare. Ar fi o eroare logică.

14:02Altă obiecție: nu e nimic nou în asta. Fizicienii ne-au spus de mult că

metalul din care e făcut trenul pare solid, dar de fapt e un spațiu mai mult
gol în care zboară particule microscopice. Nicio noutate. Nu tocmai. E ca
și cum ai spune: știu că pictograma albastră de pe ecran nu reprezintă
realitatea computerului, dar dacă mă uit mai îndeaproape cu o lupă, văd
pixeli. Ei reprezintă realitatea computerului. Nu tocmai. Încă ne aflăm pe
ecran, asta contează. Acele particule microscopice încă există în timp și
spațiu, încă există în interfața utilizatorului. Ce spun eu e cu mult mai
radical decât au spus fizicienii.

14:45Și în sfârșit ați mai putea obiecta că noi toți vedem trenul, deci
niciunul dintre noi nu îl construiește.Amintiți-vă însă acest exemplu. Toți
vedem un cub, însă ecranul este plat. Deci cubul pe care îl vedeți e cubul
pe care îl construiți. Noi toți vedem un cub pentru că fiecare dintre noi
construiește cubul pe care îl vedem. La fel și cu trenul. Vedem un tren cu
toții pentru că fiecare dintre noi îl construiește. Așa facem cu toate
obiectele fizice.

15:22Avem tendința să credem că percepția e ca o fereastră spre realitatea

obiectivă. Teoria evoluției ne spune că aceasta e o interpretare greșită a
percepțiilor noastre. Realitatea e mai degrabă ca un ecran
tridimensional menit să ascundă complexitatea lumii reale și să ne
ghideze comportamentul de adaptare.Spațiul, așa cum îl percepem, e
ecranul. Obiectele fizice sunt doar pictogramele de pe ecran.

15:52Odată se credea că Pământul e plat, pentru că așa pare. Apoi s-a

crezut că Pământul e centrul imobil al realității, pentru că așa pare. Ne-am
înșelat, ne-am interpretat greșit percepțiile. Astăzi credem că spațiu-
timpul și obiectele fac parte din realitatea obiectivă. Teoria evoluției ne
demonstrează încă o dată că greșim. Interpretăm greșit conținutul
experiențelor noastre de percepție. Există ceva și atunci când nu ne
uităm, dar nu e spațiu-timpul sau obiectele fizice. E la fel de dificil pentru
noi să ne detașăm de spațiu-timp și obiecte cum e pentru gândacul cu
dungi să renunțe la sticla lui. De ce? Pentru că nu ne putem vedea propria
orbire. Avem însă un avantaj față de gândacul cu dungi: știința și
tehnologia. Privind prin lentila telescopului am descoperit că Pământul nu
este centrul imobil al realității. Privind prin lentila teoriei evoluției am
aflat că spațiu-timpul și obiectele nu sunt natura realității. Când am o
experiență perceptivă pe care o numesc „roșie”, interacționez cu
realitatea, dar acea realitate nu e o roșie și nici nu seamănă cu o
roșie. Tot așa, când am o percepție pe care o numesc „leu” sau
„friptură” interacționez cu realitatea,dar acea realitate nu este un leu sau
o friptură. Ba culmea este că dacă am o percepție pe care o numesc
„creierul” sau „neuroni”, interacționez cu realitatea, dar realitatea nu
este creierul sau neuronii și nici nu seamănă cu creierul sau
neuronii. Acea realitate, oricare ar fi ea, e adevărata sursă a cauzei și a
efectuluidin jurul nostru. Nu creierul și nici neuronii. Creierul și neuronii
nu au nicio forță cauzală. Ei nu ne produc experiențele perceptive și nici
comportamentele. Creierul și neuronii sunt un set de simboluri specifice
speciei, un truc.

18:01Ce semnificație are în descifrarea conștiinței? Deschide noi

posibilități. De exemplu, realitatea ar putea fi o mașinărie vastă care ne
cauzează experiențele conștiente. Mă îndoiesc, dar merită
cercetat. Realitatea ar putea fi o rețea vastă și interactivă de agenți
conștienți, simpli și complecși, care își cauzează reciproc experiențele
conștiente. Nu e o idee atât de nebună pe cât ar părea și chiar o testez în
prezent.

18:37Deci iată ideea: odată ce ne detașăm de presupunerea noastră foarte

intuitivă, dar foarte falsă, despre natura realității, se deschid moduri noi
de gândire despre marile mistere ale vieții. Sunt convins că acea realitate
va fi mai fascinantă și mai surprinzătoare decât ne-am putea imagina.

19:00Teoria evoluției ne confruntă cu cea mai mare provocare, aceea de a

admite că rostul percepției nu e de a vedea adevărul, ci de a face
copii. Apropo, chiar și acest TED nu este decât în mintea dumneavoastr ă.

19:19Vă mulțumesc foarte mult.

19:20(Aplauze)
19:31Chris Anderson: Dacă ești chiar tu, mulțumesc. Atât de multe de
învățat. Unii dintre noi ar putea fi profund deprimați de ideea că evoluția
defavorizează percepția corectă a realității. Nu înseamnă cumva că ne sunt
subminate toate eforturile, toată capacitatea de a gândi corect, poate
inclusiv teoria ta, dacă o luăm așa?

19:56Donald Hoffman: Asta nu împiedică succesul științific. Avem o teorie

care s-a dovedit falsă. Aceea că percepția e ca realitatea și că realitatea e
ca percepțiile. Această teorie s-a dovedit falsă. Bine, o aruncăm la
coș. Asta însă nu ne împiedică să formulăm noi teorii despre natura
realității. E un progres să înțelegem că una din teoriile noastre era
falsă. Știința continuă la fel ca până acum, fără probleme.

20:22CA: Crezi deci că e posibil... (Râsete) Grozav! Însă cred că ceea ce

spui e că e posibil ca evoluția să ne conducă la rațiune.

20:31DH: Da, e o remarcă foarte bună. Simulările pe care le-ați văzut au

privit în particular percepția și ne arată că percepțiile nu ne-au fost
modelate ca să vedem realitatea așa cum e. Dar asta nu privește logica
sau matematica. Nu am făcut astfel de simulări, dar bănuiala mea este că
vom afla că există niște presiuni de selecție pentru ca logica și
matematica să fie măcar în direcția adevărului. Dacă ești ca mine,
matematica și logica sunt grele. Nu ne descurcăm mereu, însa presiunile
de selecție nu ne îndepărtează sistematic de matematică și de logică. Va
trebui să vedem cum a fost fiecare facultate cognitivă afectat ă de
evoluție.Ce e valabil la percepție nu e neapărat valabil la matematică și
logică.

21:14CA: Ceea ce propui e o interpretare modernă a lumii în stilul

Episcopului Berkeley: conștiința generează materia, nu invers.

21:23DH: E puțin altfel la Berkeley. Berkeley era un deist și considera, de

exemplu, că natura ultimă a realității e Dumnezeu. Nu simt nevoia să merg
pe drumul lui Berkeley. E cu totul altceva, de fapt. O numesc „realism
conștient”; e o abordare foarte diferită.

21:42CA: Don, aș putea sta de vorbă cu tine ore întregi și sper că vom avea
ocazia.

21:46Mulțumesc foarte mult. DH: Mulțumesc. (Aplauze)