Continuare Compoziție chimică propolis

Balsamurile sunt secreţii vegetale compuse din rezine, acizi aromatici, alcooli şi esteri.
Balsamurile din polen conţin gume oleaginoase bogate în acid benzoic sau acid cinamic.
Propolisul conţine uleiurile esenţiale ale lumii vegetale, oferind apiterapiei, fitoterapiei şi
aromoterapiei o sursă de compuşi naturali, folosiţi ca remedii în afecţiuni dintre cele mai diverse.
Uleiul esenţial este un lichid hidrofob, care conţine compuşi aromatici volatili produşi de plante.
Compoziţia uleiurilor esenţiale este foarte complexă şi variată.
Numai în uleiul esenţial de trandafir au fost identificaţi în jur de 300 compuşi.
Uleiurile esenţiale sunt compuse, în marea lor majoritate dintr-un amestec complex de
monoterpene, sescviterpene (uleiul esenţial de ienupăr conţine alfa-pinen, camfen, cadinen, iar
cel de lămâi conţine limonen), alcooli (cel de coriandru conţine linalool, iar uleiul volatil de
trandafir este bogat în geraniol), amestec de esteri şi alcooli (uleiul volatile de lavandă conţine
linalool-acetat de linalil, iar cel de mentă este bogat în mentol-acetat de mentil).
Uleiurile esenţiale sunt bogate încetone (uleiul esenţial de coriandru conţine carvonă, iar
uleiurile volatile de salvie şi de tuja conţin tuionă), fenoli (uleiul esenţial de cimbrişor conţine
timol, cel de cimbru este bogat în carvol, în timp ce uleiul esenţial de oregan conţine atât timol
cât şi carvol), eteri (uleiurile esenţiale de anason şi fenicul sunt bogate în anetol), sau peroxizi
(uleiul esenţial de usturoi conţine alicină).
Uleiul esenţial al plantei Gaultheria procumbens, familia Ericaceae, originară din
America, face excepţie de la regulă, fiind compus în proporţie de 99,5% salicilat de metil, un
ester aromatic cu acţiune antiinflamatoare.
Principala componentă a uleiului volatil de mentă este mentolul (70%), precum şi
mentone, mentofuran, alfa-pinen, felandren, limonen, cadinen, cineol, aldehidă acetică şi
izovalerianică, alcool amilic şi alcool izoamilic, timol, carvacrol, alcooli sescviterpenici,
cariofilen. Prin inspirare pe nas, uleiul de mentă prezintă o acţiune antiinflamatoare la nivelul
sinusurilor frontale, mentolul fiind un vasodilatator al mucoasei nazale.
Uleiului volatil de tei are acţiune neurosedativă şi antiseptică. În uleiul volatil de tei se
găseşte un alcool alifatic – farnesolul, care imprima florilor de tei mirosul caracteristic.
Uleiul volatil de anasoneste format din 80-90 % anetol, metilcavicol sau izoanetol,
cantităţi mici de cetone şi aldehide anisice şi aldehidă acetică, cu acţiune expectorantă,
carminativă şi galactogogă.
Ulei volatil de busuioc, cu compoziţia chimică diferită, în funcţie de chemotipul de la care
provine: linalol, metilcavicol sau estragol, cineol, camfor, a-pinen, cinamat de metil, eugenol,
acid oleanolic, anetol, b-sitosterol, cu proprietăţi antimicrobiene şi antifungice.
Uleiul volatil de chimion, sau chimen, este format din 50-60 % carvonă, 30% limonen,
dehidrocarvonă, dihidrocarveol, cu acţiune predominant carminativă, fiind considerat din acest
punct de vedere cel mai important produs vegetal, cu actiune carminativă.
Uleiul volatil de coada-şoricelului conţine 8-10 % compuşi triterpenici monociclici,
precum şi triterpene biciclice ca: d-pinen, 1-borneol, trionă, cariofilen, alte sescvuiterpene şi
alcooli sescviterpenici, acid salicilic, acid formic, acid acetic, acid izovalerianic şi camazulen.
Datorită componentelor si în special a camazulenului, uleiul volatil de coada-şoricelului are
proprietăţi antiinflamatorii, uşor antiseptice şi protectoare împotriva radiaţiilor, epitelizante.
Uleiul volatil de cimbrişor conţine borneol, carvacrol, timol, terpineol, cineol, p-cimol,
mircen, ß-cariofilen etc. şi are acţiune diaforetică, diuretică, coleretică, antihelmintică şi
antiseptică intestinală.

1
 Uleiul volatil de coriandru este format din 60-70% d-linalol sau coriandrol, geraniol,
cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic etc., prezintă actiune carminativă şi
stomahică, având proprietăţi bactericide şi fungicide.
Uleiul esenţial de fenicul este format din 50-60% anetol, limonen, µ - pinen, fencona,
esdragol etc., la varietatea dulce şi din felandren la varietatea amara, posedând o actiune
antispastică şi carminativă, de stimulare a secreţiei lactice, de fluidificare a secreţiilor bronşice şi
având proprietăţi sedative.
Uleiul volatil de ienupăr este format din alfa-pinen, camfen, cadinen, 1-4-terpineol şi mici
cantităţi din alţi alcooli sescvuiterpenici, beta-pinen, dipentene, mircene, iuniperina, care este un
amestec de trigliceride si alte substante, iunenul, iunenolul care este 10-metil-1 metilen- 7
izopropil- 8 decalol şi alte componente în cantităţi foarte mici care diferă în funcţie de
provenienţă. Datorită conţinutului şi în special 1-terpineolului si iunenului, uleiul esenţial de
ienuper are acţiune diuretică, antiseptică a căilor urinare, carminativă, stomahică, behică şi
antispastică. Componenţii principali ai uleiului volatil de muşeţel sunt azulenele, cu acţiune
antispastică, anestezică, antiseptică, cicatrizantă, antiinflamatoare, protectoare şi curativă în
reacţiile produse de iradieri.
Uleiul volatil de lavandă conţine 44-50 % acetat de linalil, butirat de linalil, geraniol,
linalol în stare liberă, valerianat de linali, borneol, cumarină, etil-n-amilcetonă, nerol, furfurol, a-
pinen, cariofilen, acizi şi esteri etc. cu acţiune antiseptică şi uşor antispastică.
Uleiul volatil de obligeanăconţine azaronă, aldehidă ezarilică, sescviterpene, alfa-pinen,
calamol, camfen, camfor eugenol etc, cu acţiune spasmolitică, carminativă sau colagog–
coleretică.
Uleiul volatil de salvie este format din tuionă, numită salvinol sau absintol, alfa şi beta -
pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, acetat de bornil, cineol, sescviterpene diferite, etc., cu
proprietăţi coleretice, carminatve, estrogene, antiseptice şi usor astringente.
Uleiul volatil de sunătoare conţine alfa-pinen şi hidrocarburi sescviterpenice, precum şi
săruri minerale.
FLAVONOIDELE din propolis aparţin diferitelor clase: flavone (crizina, tectocrizina),
flavonoli (galangina, izalpinina, ramnocitrin, kemferid), flavonone (pinocembrina, pinostrobin).
Flavonele formează cristale incolore. Ele au acţiune predominant diuretică şi de stimulare a
circulaţiei. Crisina, flavonă naturală, identificată în propolis, este un inhibitor al aromatazei,
enzimă implicată într-un pas cheie a biosintezei estrogenilor. Deoarece estrogenii produc diferite
tumori, inhibitorii de aromatază, printre care şi crisina, sunt frecvent folosiţi în tratamentul
acestor afecţiuni. Denumirea lor derivă de la cuvântul flavis care în limba latină înseamnă
galben, culoarea lor caracteristică.
Flavonoidele sunt cei mai răspândiţi pigmenţi în regnul vegetal, alături de clorofilă şi
carotenoide. Toate flavonoidele sunt substanţe antioxidante; unele dintre ele au proprietăţi de
stimulare a circulaţiei sanguine (micşorarea presiunii sanguine şi îmbunătăţirea fluxului sanguin
prin controlul sintezei oxidului nitric care dilată vasele sanguine), anti-alergice, antiinflamatorii,
antivirale, anticancerigene, antihistaminice sau diuretice.
În urma cercetărilor oamenii de ştiinţă au concluzionat faptul că flavonoidele reduc
incidenţa anumitor boli cardio-vasculare, reduc incidenţa cancerului şi afecţiunilor degenerative
legate de îmbatranire. Flavonoidele sunt asociate cu un risc minor al bolilor cardiace: pot reduce
atacul cardiac, inhibă oxidarea colesterolului “rău” (LDL), reduc adezivitatea elementelor din
sânge (aceste procese pot afecta vasele sanguine), au un rol important în prevenirea şi tratarea

2
cancerului, având o activitate antitumorală foarte puternică în toate stadiile carcinogenezei,
contracarând cancerul sub forme diverse (previn formarea carcinogenilor in tractul intestinal.
Bioflavonoidele sunt acele flavonoide naturale care controlează funcţionarea şi menţinerea
pereţilor vaselor sanguine la om şi mamifere. În combinaţie cu vitamina C bioflavonoidele
stimulează circulaţia sanguină, scad nivelul de colesterol, previn reacţiile alergice şi cataracta,
tratează hemoroizii. Studiile au arătat ca bioflavonoidele ajută la absorbţia mai bună în organism
a vitaminei C. Previn apariţia cancerului prin protejarea ADN-ului celular; previn progresul
carcinogenezei), au o importantă acţiune antiinflamatorie şi influenţează multe aspecte legate de
imunitate, sunt “măturatori” ai radicalilor liberi şi puternic antioxidanţi (recomandaţi în bolile
asociate îmbătrânirii). Este bine cunoscut faptul că antioxidantii ajută celulele organismului să
reziste la atacul radicalilor liberi care se formează în corp în urma proceselor biochimice, cum ar
fi: digestia unor alimente foarte procesate, inspirarea unui aer încarcat cu substante toxice (noxe,
nicotină, etc). Atunci când cantitatea de antioxidanţi din organism scade, radicalii liberi
acţionează negativ şi variat asupra organismului, de la creşterea nivelului colesterolului sanguin
şi până la modificarea structurii membranei celulare şi apariţia celulelor tumorale. Aşadar
antioxidanţii şi în special flavonoidele au o importanţă deosebită pentru organismul uman.
Propolisul, datorită flavonoidelor are proprietăţi antivirale, antibacteriene şi anticancerigene.

VITAMINELE DIN PROPOLIS

Vitamina A, retinolul sau antixeroftalmică, măreşte rezistenţa la infecţii a cartilajelor, a
mucoaselor şi a pielii, ajută la adaptarea vizuală, la dezvoltarea normală a scheletului şi a
smalţului dentar, precum şi la buna funcţionare a ficatului, a tiroidei şi a altor organe.
De asemenea, contribuie la reglarea somnului şi a tensiunii arteriale, intervine în
metabolismul proteinelor, al sărurilor minerale (calciului), al grăsimilor şi glucidelor, joacă un
rol important în îngrijirea pielii şi a mucoaselor, ca şi în stimularea creşterii.
Retinolul are un rol deosebit şi în buna funcţionare a organelor vizuale, carenţa respectivă
ducând la scăderea capacităţii de adaptare a ochilor la lumina difuză, în cazuri mai grave putând
apărea o ulcerare a mucoasei oculare şi chiar a corneei, fapt ce poate provoca opacitatea
cristalinului şi orbirea (cecitate crepusculară, xeroftalmie etc.).
Carenţa de vitamină A provoacă nictalpie (cecitate nocturnă, orbire de noapte sau „orbul
găinilor”). Nictalpia este simptomul mai multor afecţiuni oftalmice şi poate fi congenitală,
provocată de leziuni sau de malnutriţie.
Necesarul zilnic de vitamină A este de 620 micrograme.
Vitamina D, calciferol (antirahitică).În componenţa vitaminei D intră, ca provitamine,
ergosterolul şi 7-dihidrocolesterolul.
Are rol în asimilarea calciului şi a fosforului, la nivelul intestinului subţire, precum şi în
fixarea acestora în oase şi dinţi.
Această vitamină previne instalarea rahitismului, de unde şi denumirea care i s-a dat.
Ea are rol benefic în metabolismul magneziului, a fierului şi a hidrocarburilor, precum şi în
menţinerea unui raport normal între calciu şi fosfor, în sânge şi în lichidul interstiţial.
Eficacitatea acestei vitamine este optimizată de prezenţa vitaminelor A, C şi a colinei,
precum şi a calciului şi fosforului, care o însoţesc în propolis. Împreună cu vitaminele A şi C,
acţionează preventiv împotriva răcelii.
Carenţa de vitamina D din organism provoacă rahitismul (la copii) sau osteomalacia,
echivalentul rahitismului la adulţi.
Necesarul zilnic de vitamina D este de 2 micrograme.

3
 Vitamina E, tocoferol sau vitamina antisterilităţii. Din componenţa vitaminei E fac parte
8 tocoferoli, toţi având aceleaţi acţiuni fiziologice, mai activ si mai eficace fiind însa
alfatocoferolul, în funcţie de care, de altfel, se şi stabileste necesarul in vitamina E.
Fiind puternic antioxidant, tocoferolul are un rol important în protejarea vitaminei A, a
carotenilor şi a uleiurilor vegetale.
De asemenea, vitamina E intervine favorabil în reproducere, în asigurarea funcţionării
normale a glandelor sexuale şi a celor endocrine, înlesneşte depozitarea glicogenului în ficat şi în
muşchi, inclusiv în muşchiul cardiac.
Tocoferolul are următoarele proprietăţi: intervine în metabolismul lipidelor, a calciului şi
a fosforului, în sinteza proteinelor; limitează producerea de colesterol; controlează eliminarea
apei din organism; previne îmbătrânirea celulelor; întăreşte şi protejează inima şi arterele
impotriva instalării aterosclerozei.
Fortifică musculatura şi ţesutul conjunctiv, ca şi funcţia sexuală şi capacităţile mintale;
acţionează pozitiv asupra circulaţiei sanguine periferice şi a regenerării pielii; are efect diuretic si
hipotensiv; ajută la preântampinarea producerii avorturilor; scade riscul instalării ischemiilor
cardiace; atenuează ritmul procesului de îmbătrânire; este eficient în diabetul zaharat, arsuri şi
răni greu vindecabile, atrofie testiculară, ovariană şi uterină, impotenţă, sterilitate; ameliorează
ritmul de dezvoltare a organelor genitale la pubertate.
Intervine în caz de menstruaţii dureroase, tulburări de menopauză, tulburări de creştere la
copii, în miocardite, angină pectorală şi insuficienţă cardiacă, ateroscleroză (cu excepţia
hipotensivilor), putând atenua chiar si simptomele afecţiunilor deja instalate; are rol benefic în
tratarea eczemelor, acneei, psoriazisului, miopiei evolutive, a opacifierii cristalinului şi
cataractei, precumşi în Parkinson, etc.
În plus, tocoferolul asigură protecţia vaselor sanguine, globulelor roşii, a plămânilor şi a
ficatului, în hepatita cronică şi in cea epidemică.
Tot el măreşte puterea de apărare a organismului faţă de infecţii, fiind anticancerigen.
Datorită virtuţilor sanogen-terapeutice pe care le are, tocoferolul este denumit şi
"vitamina sănătăţii".
Exprimarea activităţii biologice a vitaminei E se face în miligrame sau în unităţi
internationale (U.I.).
La bărbaţii adulţi, necesarul zilnic de tocoferol este de aproximativ 25 mg, direct
proporţional cu vârsta şi cu cantitatea de acizi polinesaturaţi existenţi în alimentele consumate.
Sarcina şi alăptarea cresc necesarul de vitamina E. În condiţii de nematernitate, femeile au
nevoie de mai putină vitamină E decât bărbaţii. Un aport sporit de vitamina E le este necesar
persoanelor vârstnice. De asemenea, ea trebuie administrată nou-născuţilor, până la apariţia
propriei flore intestinale, deoarece laptele matern este foarte sărac în tocoferol.
Vitamina B3,niacina, vitamina PP, numită şi vitamina antipelagră, deoarece carenţa ei
provoacă pelagra. Participă la metabolismul proteic, lipidic, glucidic, mineral, normalizând
funcţia suprarenalelor.
Vitamina PP atenuează riscul apariţiei unor tulburări cardiovasculare, diminuând
colesterolul rău (LDL), crescând nivelul celui bun (HDL) şi scazând nivelul trigliceridelor din
sânge.
De asemenea moderează tensiunea arterială, ameliorează circulaţia sângelui, participă la
metabolizarea proteinelor, glucidelor şi lipidelor, protejează organismul împotriva aterosclerozei,
migrenei, ameţelilor, previne apariţia diareei.

4
 Este indispensabilă funcţionării normale a aparatului digestiv, a sistemului nervos,
menţinerii integrităţii tegumentelor şi mucoaselor, precum şi sintezei normale a unor hormoni
(testosteron, estrogeni, insulină).
Ameliorează durerile ulceroase şi combate halena (mirosul neplăcut al gurii).
Doza zilnicărecomandată de niacină este de 12-20 mg.
Insuficienţa de acid nicotinic provoacă tulburari digestive şi ale sistemului nervos, mărirea
sensibilitatii pielii la razele solare. În avitaminoza PP apare pelagra manifestată prin diaree,
demenţă, dermatite.
Vitamina B3 poate fi sintetizată în organism din aminoacidul triptofan şi de flora
intestinală.