PLAN DE IDEI

Subiectul ales pentru disertație are strânsa legătură cu o perioadă a copilăriei mele, în
care am avut tangenţe cu sanatoriul din Techirghiol date fiind vacanțele cu bunicii și respectiv
plimbările cu parinții in vizitarea verișorilor . Îmi revin în minte imaginile turiştilor, care
utilizau nămolul comercializat, imagine rămasă în memoria colectivă, drept emblematică
litoralului românesc.
Am considerat că tratamentele cu nămol pot fiofertante din punct de vedere al spaţiilor
in care se desfăşoară, spaţii cu o capacitate de relaţionare la nivelintim prin mirosul specific,
prin confort, prin materialitate, prin elemente strâns legate de pamant, de sol. Am dorit să
cercetez subiectul în amănunt. Căutând mai multe detalii despre efectul tuturor acestor factori
asupra psihicului uman, am descoperit conceptul de psihoambiental. Ce mi s-a părut extrem
de interesant a fost paleta foarte largă si diversitatea unor astfel de terapii, ceea ce m-a dus
cu gândul la relaţia lor cu arhitectura. Conexiunile dintre domeniile diferite sunt
întotdeauna fascinante, mai ales dacă au o finalitate practică – în acest caz, de tratament și de
îmbunătăţire a vieţii. În special in contextul unei schimbări de paradigmă în arhitectură, este
important să nu uităm calitatea (care ar trebui sa fie) caracteristică acestui domeniu: de a
răspunde nevoilor utilizatorilor. Avem nevoie de arhitectură, dar avem nevoie în special de
arhitectură de calitate.
Particular programelor terapeutice este faptul că sunt destinate ajutorului individului, a
comunităţii. Terapia tratează probleme; există o legatură inevitabilă între terapie şi
arhitectură: împreună vin în întâmpinarea unei nevoi, unui gol.
Subiectul staţiunilor balneare din România este unul foarte ofertant. Calitatea
procedurilor terapeutice obţinute doar prin intermediul resurselor naturale de care dispune ţara
noastră ne situează pe o poziţie confortabilă la nivel european. Acest avantaj a fost exploatat
mult mai mult acum câteva decenii, pe vremea când staţiunile balneo erau considerate a fi
oraşe/ localităţi destinate numai persoanelor din înalta societate. În alte regiuni din Europa
(ex: Baden, Germania) acest statut s-a menţinut odată cu trecerea timpului şi reprezintă în
continuare atracţii turistice importante.

1
 Oraşul Techirghiol este în sinea lui, cu precădere, o resursă deosebit de importantă şi
de ofertantă în economia staţiunilor balneo-climaterice, printre cele mai complexe resurse din
ţara noastră (Anexele 1 şi 2), putând veni în ajutorul multor afecţiuni de tip reumatismal,
neurologic periferic, afecţiuni ale sistemului nervos central, afecţiuni degenerativ
ginecologice sau dermatologice.

IMPORTANŢA TITLULUI ÎN TRATAREA SUBIECTULUI

Titlul, „Spaţiul arhitectural pentru terapie – băi de nămol”, prin asocierea dintre
noţiunile „spaţiu arhitectural” şi „terapie”, are intenţia de a sublina faptul că nu m-a interesat
în mod special felul în care sunt proiectate incintele sau clădirile dedicate terapiei balneo-
climaterice, ci mai degrabă m-a interesat să obţin o perspectivă holistică a programului de
terapie cu nămol. Consider că una dintre greşelile fundamentale de proiectare este aceea de a
gândi arhitectura dintr-un singur punct de vedere (formal, funcţional), fără a lua in calcul toţi
factorii care contribuie la experienţa utilizatorului.

STRATEGIE DE CERCETARE A SUBIECTULUI

În studiul demarat prin această lucrare, mă interesează să mă pun in pielea celui care
beneficiaza de pe urma programului de terapie si să înţeleg unde este nevoie de intervenţia
arhitecturii pentru ca procesul terapeutic să aibă un efect la cote maxime. Pornind de la
încadrarea in oraş, la crearea peisajului aferent şi până la bazinul din camera de terapie, toate
etapele şi detaliile au o importanţă proprie în eficacitatea programului şi în susţinerea
funcţiunii. Am început prin a-mi pune o serie de probleme ipotetice, care m-au condus la
conţinutul lucrării în forma lui finală. (Anexa 3)

2
ISTORIC SCURT AL PROGRAMULUI

SPECIFICUL DEZVOLTĂRII BALNEOLOGIEI NAŢIONALE

În România, deşi există dovezi arheologice ale continuităţii activităţii în staţiunile

balneare edificate în vremea stăpânirii romane, revitalizarea lor se produce în secolele al
XVII-lea, al XVIII-lea dar mai ales al XIX-lea, când se afirmă staţiuni balneare ca: Bazna,
Homorod, Tuşnad, Borsec, Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti, Govora, Slănic Moldova, Vatra
Dornei, Covasna, Băile Herculane, etc.

Calităţile şi virtuţile apelor minerale româneşti au fost cunoscute şi apreciate în

Europa. Dr. Carol Davilla i-a recomandat lui Napoleon al III-lea o cură cu ape minerale de la
Căciulata, iar mai târziu preşedintele Franţei, Émile Loubet a fost tratat cu ape minerale
îmbuteliate la izvor şi transportate la Paris. Apele minerale îmbuteliate la Borsec ajungeau
până la Budapesta şi Viena.

Afirmarea balneologiei ştiinţifice româneşti începe cu lucrarea lui Ladislau Pop

„Despre apele minerale de la Arpâtac, Bodoc şi Covasna”, apărută în 1821, în Ardeal. În
1837, Ştefan Vasile Episcopescul elaborează lucrarea „Apele metalice ale României Mari
cercetate, descrise şi însoţite cu o dietetică şi macroviotică” în care descrie calităţile apelor
minerale de pe teritoriul României.

În 1851, Anastasie Fătu publică lucrarea „Despre întrebuinţarea apelor simple şi a

apelor minerale în Moldova”, care a fost lucrarea de referinţă în domeniul balneologiei timp
de peste 50 de ani. În 1889, delegaţia română la Congresul de Igienă de la Paris a prezentat un
amplu articol despre nămoluri. În 1906, Al. Saabner Tuduri, considerat părintele balneologiei
româneşti, publică monografia „Apele minerale şi staţiunile climatice din România”. În
această monografie se află prima menţiune referitoare la Techirghiol ca statiune balneo-
climatica maritima.

Prima “clădire” cu destinaţie balneară din Techirghiol îi aparţine lui Hagi Pandele,
care în vara anului 1891 amenajaza un grajd vechi pe care il imparte in odăi si dintr-un cazan
de rufe cu pirostrii improvizeaza prima instalatie pentru bai calde. Ion Movila si Hagi Pandele
sunt cei dintâi care au intuit valoarea pe care o avea aceasta resursa naturala si au investit

3
cumpărând pamant pe care au edificat constructii cu destinatie balneara, unele din ele la
nivelul de confort si dotare european.

Băile Hagi
Pandele, imagine din epocă

(colecţie personală de vederi vechi)

Sanatoriul „Speranţa” – loc frecventat de intelectualii vremii:

Mircea Eliade, Tudor Arghezi etc.

4
 (colecţie personală de vederi vechi)

Primul pas spre edificarea staţiunii Techirghiol este făcut în 1894 cand “Eforia
Spitalelor Civile din Bucuresti” cumpara de la “Ministerul Agriculturii si Domeniilor” o sută
de hectare de pământ in jurul lacului. Administratorii Eforiei Spitalelor erau trei mari barbati
ai vremii: G.Gr. Cantacuzino, A. Ghica si doctorul. Şutzu. Sub îndrumarea lor se constituie o
comisie de experti chimisti care sa analizeze apa lacului si este desemnat un medic al eforiei
care sa viziteze cu atentie locul. Patru iulie 1899 este data inaugurarii stabilimentului patronat
de “Eforia Spitalelor Civile”iar Dr. Nicolae Marinescu Sadoveanu este primul medic al
acestui spital.

În 1931, la Cluj se înfiinţează prima catedră de balneologie, sub conducerea

profesorului doctor Mihail Sturza, după ce în 1925 specialitatea fusese recunoscută oficial, iar
în 1935 sub conducerea profesorului doctor Gheorghe Băltăceanu ia fiinţă la Bucureşti
catedra de „Balneologie şi dietetică”.

Anibal Teohari pune bazele cercetării ştiinţifice în balneologie făcând primele studii
experimentale şi clinice asupra crenoterapiei (cura de băut) şi publicând simultan la Bucureşti
şi Paris, în 1934, „Tratatul de terapeutică”(6).

În 1949 se infiinţează la Bucureşti Institutul Naţional de Balneofizioterapie. În cea de-

a doua jumătate a secolului al XX-lea, balneologia devine locul de convergenţă al mai multor
specialităţi medicale, subliniind caracterul integrator şi nuanţat interdisciplinar al demersului
terapeutic balneo-climatic şi fizioterapic.

De la înfiinţarea institutului au fost elaborate numeroase lucrări asupra resurselor

terapeutice naturale din ţară, între acestea, apa şi nămolul de Techirghiolul ocupând un loc
important: peste patruzeci de studii, care şi astăzi se constituie în lucrări de referintă asupra
acestui subiect.

Condiţiile economice dificile din deceniul VIII al secolului al XX-lea ca şi schimbările

apărute în societatea românească după 1990 au îngreunat activitatea de cercetare în acest
domeniu. Se adaugă la aceasta transformările conceptuale pe plan internaţional cum sunt:
impunerea conceptelor de wellness şi spa, combinate cu diminuarea interesului pentru cura
balneară. Cura balneo-climatică este o formă de asistenţă medicală care se aplică în staţiunile
balneo-climatice pe perioade definite de timp în scop profilactic, curativ sau de recuperare şi

5
care utilizează în principal factorii terapeutici naturali ai staţiunii, aplicaţi după o metodologie
specifică.

Toate aceste condiţii au dus la minimizarea curei medicalizate (balneare) în favoarea

activităţilor relaxante, distractive care se desfăşoară în staţiuni. Aceeaşi situaţie este notată şi
în staţiunile europene: scăderea numărului de zile petrecute într-o staţiune din cauza înlocuirii
activităţii specifice balneare cu cea de relaxare, distracţie. Staţiunea balneo-climatică este
localitatea care dispune de factori terapeutici naturali (tradiţional recunoscuţi şi ştiinţific
dovediţi ca eficienţi terapeutic), de instalaţii adecvate pentru administrarea lor şi care are
organizarea ce permite acordarea asistenţei medicale balneo-climatice în condiţii
corespunzătoare.

Aceste scurte şi succinte repere ne permit să afirmăm că de-a lungul timpului

dezvoltarea balneolgiei româneşti a fost ancorată şi sincronizată cu dezvoltarea balneologiei
Europene, datorită europenismului ştiinţei şi culturii româneşti şi bogaţiei de factori
terapeutici naturali.

Un element important al păstrării tradiţiei balneare şi a cercetării factorilor naturali l-a

constitui faptul că balneologia a rămas o specializare medicală, chiar dacă acum nu este de
sine-stătătoare ci în cadrul specializării recuperare, medicină fizică şi balneologie. Existenţa
unui număr mare de staţiuni cu factori terapeutici variaţi a justificat păstrarea domeniului de
studiu şi al specializării.

Dacă ar fi să caracterizăm pe scurt balneologia românească, elementele cheie ar fi:

europenismul şi păstrarea tradiţiei medicale şi de cercetare.

În zilele noastre eleganţa şi rafinamentul staţiunilor balneare de odinioară s-au

diminuat sau au căpătat alte dimensiuni, dar oamenii merg încă „la băi” pentru relaxare şi
sănătate.

ETAPA 1 – SPAŢIUL EXTERIOR

Într-o primă instanţă, arhitectura trebuie aşezată într-un cadru. În cazul ideal, în care aș
putea alege într-o libertate deplină locul în care să proiectez o clădire cu program terapeutic,

6
care ar fi acela? Este preferabilă integrarea în cadrul urban sau, din contră, izolarea de acesta?
Unde aş beneficia de maximul de eficacitate? Cum aş putea să mă asigur că am condiţiile
necesare unei desfăşurări optime a activităţilor de terapie, luând în considerare relaţia cu
împrejurimile?
Nu în ultimul rând, arhitectura pe care o voi crea trebuie sa poată relaţiona cu spaţiul
care o înconjoară – cum pot obţine acest lucru? Mă pot folosi de funcţiunile semi-private sau
publice (de exemplu: un restaurant sau o belvedere) pentru a veni în sprijinul turismului din
zonă? Pot forma un context acolo unde acesta lipseşte?

ETAPA 2 – SPAŢIUL INTERIOR

Spaţiul interior depinde într-o mare măsură de specificul terapeutic. Metodele de

terapie pe bază de nămol şi de apă sărată sunt de mai multe tipuri. Pornind de la ideea că
aceasta funcţionează optim atunci când toate simţurile noastre sunt trezite, mă interesează
cum poate fi stimulat pe mai multe paliere participantul la astfel de proceduri. Cum pot fi
exploatate simţul vizual, cel auditiv, cel tactil ? Dincolo de implicaţiile artistice, cum ma pot
folosi de culoare, lumină, formă, textură?.

Cum pot utiliza un material pentru a potenţa tratamentul? Cu ce alte materiale îl pot
asocia şi la ce sursă de lumină îl pot expune pentru a oferi o ambianţa prielnică? Ce necesităţi
umane speciale trebuie luate în calcul – persoane cu dizabilităţi, persoane cu deficienţe
senzoriale? Cum vor ajunge să influenţeze aceste nevoi gândirea spaţiului interior?

Bineînţeles, toate aceste intrebări vin şi in sprijinul intenţiei pentru proiectul de

diploma, şi anume un centru de socializare, îngrijire şi cercetare destinat celor care apelează la
tratamentul curativ cu nămol. Ma interesează o abordare integrată a tipurilor de terapie – un
spaţiu primitor, cu o inteligenţă a simţurilor, inundat de lumină, în care fiecare material,
fiecare formă sunt in perfectă armonie şi oferă utilizatorului o experienţa utilă şi foarte
plăcută.

7
 I. INTRODUCERE
I.1. PROBLEMATICA

Programele de terapie sunt, prin definiţie, programe introvertite, puţin orientate către
exterior, către relaţia funcţiune-exterior. Arhitectura poate deveni un suport perfect pentru
succesul programului terapeutic. Astfel, este indicat să se găsească o formulă de obţinere a
unei relaţii armonioase cu mediul, care să reuşească să potenţeze la un nivel optim aspectele
terapeutice.

Terapia complementară este folosită în general atât pentru a creşte eficacitatea terapiei
medicamentoase, cât şi pentru cazurile în care terapiile tradiţionale nu sunt suficiente. În
contextul societăţii de astăzi, terapiile complementare sunt cele mai potrivite metode de
terapie, având în vedere faptul că apelează la caracteristici intrinseci ale fiecărui individ,
permiţând o expresie personală la un nivel foarte intim. Într-o perioadă a tehnologiei, a
agitaţiei, a ruperii de contactului fizic direct şi de îndepărtare de comunicarea directă, aceste
metode ajung să prezinte un succes răsunător în restabilirea echilibrului persoanei.

Lucrarea se axează pe terapiile cu specific balnear, vizual-auditiv şi mai puţin pe

terapiile de tip alternativ (acupunctura, aromoterapia).

Juhani Pallasmaa spunea că datoria arhitecturii este de a exprima felul în care ne

atinge lumea11. Arhitectura este expresia lumii în care trăim, este un cumul de răspunsuri la
necesităţile umane şi la caracteristicile comunităţii din care facem parte. Arhitectura trebuie sa
fie sinceră si evocatoare.

Vechi practici urbane au fost abandonate pe considerente mai mult formale decât
reale, din motive economice în general (băile, odată spaţii în care oamenii socializau şi
1
”In my view, the task of architecture is to make visible how the world touches us, as Merleau-Ponty said of the
paintings of Cezanne” – Juhani Pallasmaa, The eyes of the skin, pg. 4

8
formau o comunitate, au dispărut. În ţara noastră acestea au căpătat o imagine dezolantă,
atribuită numai persoanelor de vârsta a treia sau ale celor cu dizabilităţi). Construirea fără un
sens global sau fără o imagine de ansamblu a dus la apariţia lipsei de identitate a locuitorilor
faţă de zona de locuit. Un exemplu cu o astfel de problemă este şi oraşul Techirghiol, care și-a
pierdut identitatea de staţiune balneară superioară atât din punct de vedere al calităţii
serviciilor cât şi al peisajelor minunate, frecventată de intelectualii perioadei. Aceste probleme
ar putea fi rezolvate în mod ideal printr-o arhitectură sensibila faţă de nevoile umane, prin
teme corespunzătoare care să răspundă spaţial şi ambiental.

I.2. METODE DE CERCETARE

Principala metodă de analiză a subiectului a fost metoda fenomenologică. Vorbind

despre terapie, nu putem să nu ne referim la simţuri şi la modul în care este perceput mediul
de către fiecare individ în parte. Terapiile complementare nu necesită un limbaj specializat
pentru a relaţiona cu beneficiarul. Ele se bazează pe elemente ale comunicării de bază ale
oricărei fiinţe, şi anume prin vibraţie, sunet, prin interpretarea subconştientă a culorii şi prin
influenţa luminii. Terapia trebuie să se afle într-o relaţie foarte strânsă cu cel mai primar
nivel al simţurilor umane. Succesul ei depinde în mare măsură de impactul pe care condiţiile
create asupra utilizatorului. Aici poate şi trebuie să intervină, de la bun început, arhitectura –
atât a interiorului cât şi a exteriorului şi a relaţiei pe care o realizează între acesta şi beneficiar.

I.3. CRITICĂ BIBLIOGRAFICĂ

Dincolo de aspectul simplistic al bazei funcţionale şi al cerinţelor matematice spaţiale

care fac, desigur, parte din creaţia de arhitectură, în cazul programelor terapeutice există o
necesitate care se situează pe un palier ierarhic net superior: atmosfera ca ambient. Tocmai
din acest motiv, arhitectura programelor terapeutice are datoria de a uşura procesul de terapie
prin crearea unei atmosfere prielnice, care să îmbogăţească experienţa utilizatorului.
Pornind de la ideea că experienţa terapeutică este una strâns legată de simţuri, o
lectură foarte importantă a fost cea a lui Juhani Pallasmaa, şi anume „The eyes of the skin”
(Architecture and senses)2.

2
J. Pallasmaa, The ezes of the skin. Architecture of the senses, Chichester, West Sussex, Anglia, Ed. Wiley,
2005 (variantă reeditată, la care s-au adăugat o prefaţă scrisă de Steven Holl şi o introducere critică a autorului.)

9
Lucrarea este structurată in două părţi, fiecare abordând o anumită problematică – prima
parte vorbeşte despre vizual și despre felul în care vederea a devenit simţul esenţial al erei
noastre şi totodată despre modul în care ne este afectată percepţia; a doua parte vorbeşte
despre importanţa celorlalte simţuri în percepţia arhitecturii şi argumentează, de fapt,
necesitatea unei abordări senzoriale holistice în creaţia de arhitectură.
Partea întâi oferă o bună critică a societăţii actuale, care, în contextul tehnologizării şi
al digitalizării, a devenit o societate predominant vizuală. Dincolo de simpla ierarhizare a
simţurilor şi, deci, a modului cum percepem mediul, predominanţa văzului conduce la situarea
sinelui in afara obiectului percepţiei şi, deci, la punerea sinelui în postura de spectator al lumii
înconjuratoare.
Partea a doua readuce în față omul întreg, cu corpul și simțurile sale. Arhitectura
trebuie să fie într-un echilibru cu sistemul nsenzorial.
Teoria nu este, desigur, una nouă, ea luând fiinţă încă din prima jumătate a secolului
XX, odată cu arta modernă, însă ea capătă o nouă semnificaţie în contextul erei tehnologogice
şi al secolului XXI. Foarte multe afecţiuni ale epocii contemporane provin tocmai din această
detaşare de ceea ce ne inconjoară, astfel că, înţelegerea importanţei implicării tuturor
simţurilor în creaţia de arhitectură este esenţială în gândirea unui spaţiu dedicat terapiei.
Pallasmaa vorbeşte despre sinele care este potenţat de artă şi arhitectură, care poate astfel să
se angajeze în activităţi creative3.
În cazul unui program de terapie, stimularea exprimării este extrem de
importantă şi are un rol decisiv în succesul tratamentului.

În demersul de cercetare asupra subiectului a stat şi o altă lucrare de referinţă : Peter

Zumthor – „Atmospheres”. Cartea este, de fapt, transcrierea unei prelegeri susţinute de
Zumthor in 2003 în cadrul Festivalului de Literatură şi Muzică de la Castelul
Wendlinghausen, în East-Westphalia-Lippe. Lucrarea este cu totul aparte pentru că este
realizată strict din punctul de vedere al autorului, fără a face uz de vreo poziţie de autoritate în
domeniu, ci punându-se chiar într-o postură amicală faţă de ascultător/cititor, vorbind despre
anumite incapacităţi profesionale, despre admiraţia faţă de arhitecţii care pot gândi lucruri mai
măreţe şi privindu-se în permanenţă nu doar ca fiind un creator, ci şi un utilizator de spaţiu şi

3
„The sense of self, streightened by art and arhitecture, allows us to engage fully in the mintal dimensions of
dream, imagination and desire” – J. Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, 2006, pg.11

10
de arhitectură. Lucrarea vorbeşte despre nouă instanţe ale atmosferei în arhitectură şi despre
cum fiecare dintre acestea are un efect diferit asupra individului şi despre cum, în final, se
poate obţine o arhitectură de calitate. Zumthor vorbeşte despre calitatea în arhitectură ca
fiind capacitatea unei clădiri de a-l mişca. Maniera subiectivă şi personală în care este
abordată intreaga lucrare poate fi identificată încă de la începutul acesteia, atunci cândi
Zumthor descrie propria experienţă într-o piaţă urbană:

„Ce anume m-a mişcat? Totul. Lucrurile în sine, oamenii,

zgomotele provocate de mişcarea aerului, sunetele,
culorile, prezenţa materialităţii, texturile, formele de
asemenea – pot să apreciez formele. Formele pot încerca
să le descifrez. Consider formele a fi frumoase. Ce altceva
m-a mişcat? Starea mea, sentimentele mele, simţul
aşteptării, care m-a umplut în timp ce stăteam acolo. Ceea
ce îmi aduce acea propoziţie Platonică faimoasă în minte:
Frumuseţea stă în ochii aparţinătorului - ”4

Instanţele la care face referire Zumthor sunt: corpul arhitecturii, compatibilitatea

materialelor, sunetul unui spaţiu, temperatura unui spaţiu, obiectele înconjuratoare, între
reţinere şi seducţie, tensiunea dintre interior şi exterior, niveluri de intimitate, lumina asupra
lucrurilor, la care adaugă trei instanţe suplimentare: arhitectura ca împrejurimi, coerenţa şi
forma frumoasă.

Cele două lucrări prezintă un grad mare de asemănare, în pofida diferenţelor de

formaţie profesională dintre cei doi arhitecţi. Există puncte comune, cum ar fi importanţa
sunetului in ambianţa arhitecturală, tactilitatea etc. Acest lucru evidenţiază direcţiile pe care s-
ar putea concentra creaţia de arhitectură pentru un program terapeutic si intăresc importanţa
unor astfel de factori în atmosfera perceputa de utilizator. În proiectarea unui spaţiu

4
„So what moved me? Everything. The things themselves, the people, the air noises, sound, solours, material
presences, testures, forms too – forms I can appreciate. Forms I can try to decipher. Forms I fiind beautiful. What
else moved me? My mood, my feelings, the sense of expectatiom that filled me while I was sitting there. Which
brings that famous Platonic sentence to mind: <Beauty is in the eye of the beholder.> Meaning: it is all in me.” –
P.Zumthor, Atmospheres, Ed. Birkhauser, Berlin, 2006

11
terapeutic, arhitectul ar trebui sa se situeze in postura ipotetica a persoanei afectate, la care
ajung numai elementele perceptive care transcend cultura şi apelează la baza umană comună.

II. CUPRINS
II.a. Spaţiul exterior

„PENTRU TEORETICIENI ŞI ARHITECŢI, LOCUL A REPREZENTAT MEREU UN PUNCT

ESENŢIAL DE PORNIRE ÎN PROIECTARE. ÎN CAZUL LUI ROSSI, ACEASTĂ RELAŢIE
CU UN LOC ARE O DIMENSIUNE FOARTE PERSONALĂ.(…) ÎN TIMP CE
EXPERIENŢA LUI ROSSI ESTE FORMATĂ DE PEISAJUL DIN LOMBARDIA, NOI
SUNTEM PUTERNIC INFLUENŢAŢI DE SITUAŢIA ELVEŢIANĂ (…) A TREBUIT SĂ
RECUNOAŞTEM FAPTUL CĂ O MARE PARTE A EXPERIENŢEI NOASTRE, A CULTURII

NOASTRE TRADIŢIONALE DEFICITARE ESTE OCUPATĂ DE EXPERIENŢA ORAŞULUI

5
ŞI DE FELUL ÎN CARE ORAŞUL ESTE PREZENTAT ÎN FILME.”

5
„For theoreticians and architects, the place has always been an essential point of departure in design. In Rossi’s
case, this relationship to a place has a very individual dimension.(…) While Rossi’s experience is formed by the
landscape of Lombardy , we are strongly influenced by the Swiss situation (…) that ist o say, we had to
recognize the fact that a large part of our deficient cultural tradition, is occupied by the experience of the city and
of the place as communicated in movies.” – Jacques Herzog, conversaţie dintre el şi Theodora Vischer, Herzog
&de Meuron 1978-1988. Das Gesamtwerk, Ed. Gerhard Mack, mai 1988, pg. 212-217.

12
 1. INFLUENŢA AMPLASAMENTULUI

II.1. AMPLASARE GEOGRAFICĂ

În alegerea amplasamentului pentru o clădire cu specific terapeutic, exista două

variante principale: integrarea în mediul urban şi integrarea în mediul natural. Fiecare dintre
cele două variante prezintă avantaje si dezavantaje, opţiunea fiind legată in principal de tipul
de terapie care se desfaşoară in clădirea respectivă.

În ceea ce priveşte integrarea în mediul natural, avantajul principal este dat de

posibilitatea concentrării întregului ansamblu de factori (interni şi externi) către procesul de
terapie. Neexistând vreo influenţă exterioară care să perturbe terapia, spaţiul se poate deschide
foarte mult către natură şi pot fi desfăşurate activităţi de terapie integrată, multidisciplinară,
care au de multe ori efecte sporite faţă de terapia unidisciplinară.

Îndepartărea de mediul familiar poate crea anxietăţi suplimentare afecțiunilor punând

în pericol tratamentul. În punctul acesta se naşte intervenţia mea si opţiunea de a crea
ambianţa potrivită si intimă în condiţiile îndepărtării de mediul familial.

II.2. AMPLASARE FUNCŢIONALĂ

Un factor important pentru un program terapeutic îl reprezintă contextul funcţional.

Sentimentul de linişte al pacientului se referă atât la securitatea conferită printr-o posibila
poziţionare retrasă a întregii clădiri sau doar a zonelor destinate funcţiunii de terapie, cât şi
prin lipsa efectiva de zgomot. O amplasare într-un context urban agitat, diurn, cu o deschidere
publică mare se va dovedi a fi ineficace. Băile termale, terapeutice, de nămol, spaţiile
adjuvante de relaxare, spaţiile comune de luat masa trebuie ferite de zgomotul exterior, de
gălăgia unor zone aglomerate. Tocmai din aceste motive, se recomandă ca activităţile de
terapie să se desfăşoare, pe cât posibil, în zone liniştite, preferabil rezindenţiale sau cat
mai apropiate de natură (ape curgătoare sau stătătoare, păduri, parcuri), care au un
caracter predominant nocturn şi care nu afecteaza, pe parcursul programului, activitatea
terapeutică.

13
Zona pe malul lacului Techirghiol destinata funcţiunii de bai reci – zonă rezidenţială în
cursul dezvoltării, trafic redus, funcţionare predominant nocturna, apropierea de lac,
apropierea de parcul amenajat în imediata vecinătate a sitului. (surs: Google Earth)

Zona pe malul lacului Techirghiol destinata funcţiunii de bai reci (sursa: autorul)

14
 II.3. INTEGRAREA UNEI TEME INTROVERTITE

Funcţiunea de tip terapeutic a unei clădiri este în sinea ei una introvertită. Terapia este
un proces care are de-a face cu sinele, care afectează doar persoanele care apelează la ea. Nu
este asemenea unei funcţiuni publice. Programul medical în general tinde să se izoleze de
exterior, sa fie suficient. Acesta este şi motivul pentru care căutam metode cât mai eficiente şi
cât mai diversificate pentru a spori starea de bine a pacientului pe toate palierele (fizice şi
psihice) numai prin proiectul pe care îl gândim de la zero. Dorim să putem crea un mediu nou
şi sa-l putem controla din cât mai multe puncte de vedere, favorizând vindecarea
(psihoambiental).

Spitalele au capacitatea funcţională, cât şi proporţiile necesare, dimensiunile de aşa

natură încât sa funcţioneze independent de împrejurimi.

Cu toate acestea insă, arhitectura trebuie sa relaţioneze cu împrejurimile, iar

utilizatorul urban trebuie să fie parte din procesul urban. În momentul în care acest lucru
nu se întamplă apar zone moarte (pot fi atât parcele neconstruite, cât şi construite).

Orientarea către sine nu trebuie privită drept o lipsă de comunicare cu împrejurimile.

Aceasta poate reprezenta (şi o va face în proiectul meu) o provocare pentru arhitect de a oferi
o altfel de abordare a legăturii cu împrejurimile şi anume, prin spaţii de conexiune. (de
exemplu: curţi interioare, amenajări ale topografiei terenului)

II.4. RELAŢIA CU ORAŞUL

Spaţiul terapeutic trebuie sa îndeplinească în acelaşi timp doua condiţii: crearea unui
spaţiu intim, protejat, dar si condiţia de piesa urbană, de componentă adjuvantă in ansamblul
urban din care face parte. Pentru ca cele doua condiţii să funcţioneze împreună ar fi nevoie de
o zonă-tampon, situată intre spaţiul interior instituţiei de tratament şi spaţiul exterior, care
cuprinde şi accesul publicului. Aceasta zonă trebuie sa ofere o mediere între necesităţile şi
personalităţile celor doua zone, reprezentând de fapt prima legatură intre funcţiunea de „băi
de nămol” cu oraşul şi cu împrejurimile.

În cazul proiectului meu, trecerea nu este una foarte bruscă, datorită caracterului urban
slab al oraşului Techirghiol. Cu toate acestea, Zumthor consideră că felul în care este tratat
spaţiul menţionat anterior decide atitudinea pe care o are întreaga arhitectură faţă de restul
ţesutului urban. Chiar în cazul în care expresia formală a clădirii o situează pe un nivel

15
superior împrejurimilor (Zumthor o denumeste „divă”), un buffer corect tratat poate lega
întreg puzzle-ul urban şi poate schimba modul în care este percepută clădirea in context. La
fel, o clădire care se pierde în context poate să participe cu statutul de divă la peisajul urban,
daca spaţiul de legătură este tratat într-un mod aparte.

2. PEISAJUL

1. ELEMENTE DE PEISAJ ACTUAL

Starea pe care ambianţa peisajului o crează este un rezultat al prezenţei şi acţiunii

tuturor elementelor care ţin de: cadrul construit (prin formă, geometrie, proporţii, gabarite în
raport cu scara umană – atât ca spaţiu „plin” cît şi ca spaţiu „gol”), cadrul vegetal (prin modul
de compoziţie,specii, talie, relaţia spaţială cu cadrul construit), cadrul natural (orientare
cardinală, microclimat), cadrul social (miscare, felul în care oamenii vorbesc, felul în care
interacţionează unii cu ceilalţi, gradul de grupare/ aglomerare/ dispersare, interesele
oamenilor în raport cu funcţiunile urbane), cadrul semiotic şi cultural.

Această clasificare nu ne ajută la modul cel mai concret în care dorim sa definim o
ambianţă. Ea poate ţine atât de impresie, cât şi de detaliu, în aceeaşi măsură în care ţine şi de
întreg ansamblul, de utilizarea acestuia de către oameni, de materialele şi de texturile care îl
compun şi de mesajele simbolice pe care toate acestea le poartă. „Ambianţa pe care un peisaj
o degajă este o chestiune de interpretare şi de apreciere calitativă în urma unei experienţe
senzoriale/ mentale”6. Această experienţă e cea care fundamentează ambianţa şi pe care
tprebuie sa o recunoaştem, pentru ca mai apoi sa o putem (re)inventa.

Ambianţa ca experienţă, Mamaia, 2010, (sursa:

autorul)

6
Angelica Stan – Devenirea peisajului, Ed. Universitară „Ion Mincu”, 2012, pg. 89

16
 2. DEVENIREA PEISAJULUI – AMBIANŢA CA EXPERIENŢĂ

Paulo Mendez da Rocha şi-a exprimat nu numai o dată fascinaţia pentru America de
Sud. Intervenţiile pe care el le-a făcut asupra liniei ţărmului sau asupra topografiei au fost
comentate îndelung. Acestea au fost puse într-o legatură particulară cu trecutul continentului,
cu greşelile istorice petrecute acolo (colonialismul). Paulo Mendez da Rocha consideră că
putem privi această serie de evenimente, care au remodelat aspectul Americii de Sud, a
pământului cu regret, drept o povară tragică, dar şi ca pe o poarta a nenumăratelor posibilităţi.
Cu alte cuvinte:
„oraşul este o memorie a locului ce urmează a fi reinventată”7

În multe dintre proiectele sale se prezintă o monumentalitate neaşteptată, având în

vedere faptul ca se conformează cu mersul firesc al construirii în oraşe şi considerând legătura
lirică pe care o pretinde cu natura – în mod special cu apa, faţă de care arată o fascinaţie. În
astfel de cazuri acesta redesenează fronturi de apă în totalitate, în aşa fel încât să emane,
alături de construcţia gândită de el (care pluteste peste apă, stă pe apă sau în proximitatea ei) o
anumită expresivitate.

În proiectul din Montevideo îi putem vedea capacitatea admirabilă de a prelua ceva ce

pare a fi un impediment şi de a-l transforma într-o virtute. („un tabu într-un totem”8) Oraşul a
crescut în jurul golfului, la gura de varsare a raului Plate, în mod normal sit clar destinat unui
port important, dar tratat ca pe un obstacol. Proiectul aduce în discuţie subiectul transportului
public, transformând golful într-un mediu de tranzit. Da Rocha redesenează frontul de apă
pentru a defini clar forma unui pătrat, iar oraşul converge în jurul acestuia, bucurându-se
astfel de un peisaj reinventat.

Aşa cum am ţinut să precizez la început, ambianţa Techirghiolului, a oamenilor care se

tratează cu nămol este una resimţită, re-simţită, şi anume o reacţie post-factum, pe care
observatorul o poate avea doar graţie implicării lui în acea situaţie ambientală.

7
„The city is place memory to be reinvented.” – Paulo Mendes da Rocha, Obra reciente, text scris de Guilherme
Wisnik, 2G.
8
„taboo in a totem” – Oswald de Andrade, 2G, nr. 44, pg. 12.

17
 „mişcându-se prin spaţiu, omul ia cu el toate poziţiile pe
care le-a ocupat vreodată. În fiecare loc exista simultan o
mulţime care creşte direct, recapitulând toate etapele din
fiecare moment. Trăim în mai multe lumi, fiecare mai
veritabila decât cea pe care o conţine şi mai falsă în raport
cu cea în care e conţinută.”9

Această ambianţă a ajuns să fie modificată pe an ce trece, pe măsură ce oraşul iese de

pe lista destinaţiilor preferate. Mirosul nămolului, imaginea celor care îl folosesc şi aşteaptă să
îşi facă efectul stând la soare, senzaţia alunecoasă a nămolului în mâini, toate acestea
contribuie la o ambianţă a experienţei care merită a fi readusă la viaţă, o ambianţă familiară
multora, care ar atrage turişti cel puţin pe măsura potenţialului internaţional al locului.

3. INTERMEDIARITATEA AMBIANŢEI

Intermediaritatea ambianţei japoneze este capabilă „sa reunifice o arhitectură disociată

şi dezasamblată”, aşa cum era considerat conceptul de dualism şi de opoziţie prin care se
caracterizează şi arhitectura modernistă devenită internaţională, aşadar fără personalitate,
asemenea unei maşinării tehnologizate.

În locuinţele japoneze tradiţionale care, în mod cert, pot sugera o gândire raţională şi a
spaţiului arhitectural contemporan, intermediaritatea a existat din totdeauna şi nu se rezumă
numai la engawa: „nu exista ierarhie în locuinţe, nu puteai stabili funcţiuni foarte clar
conturate. Aşadar s-a utilizat incă din cele mai vechi timpuri un sistem de pereţi glisanţi în
interior, ai căror mobilitate fluidizau spaţiile. Acest lucru ajuta la continua schimbare a relaţiei
dintre casă şi gradina, relaţie aflată în legătură directă cu ceea ce se intâmpla în continuarea
mişcării acestor pereţi glisanţi. Peretele exterior care este tot glisant contopea interioarele
caselor cu grădina nu prin ferestre sau uşi, care sunt goluri delimitate, ci printr-un întreg
perete, iar prin acesta, arhitectura cu natura. Arhitectura străzii japoneze este creată şi ea prin

9
„moving through his space, man carries with him all the positions he has occupied, all those he will occupy. In
every place, this is simultaneously a crowd that advances directly, recapitulating all the stages at every moment.
We live in various worlds, each more true than the other it contains, and false in relation to the one that
surrounds it.” – Claude Levi-Strauss, 2G, nr. 45, pg.17.

18
extensia locuinţei sau a altor spaţii spre stradă, îmbogaţindu-se spaţiile urbane cu spaţii
nedefinite, care nu se ştie daca sunt semipublice sau semiprivate.”10

(sursă foto: Cosma Jurov, Arhitectura ambianţelor)

10
Cosma Jurov, Arhitectura ambianţelor – Elemente de teorie cognitivă şi psihologie ambientală în arhitectură,
Ed. Capitel, pg. 67.

19
(sursă foto: Cosma Jurov, Arhitectura ambianţelor)

20
(sursă foto: Cosma Jurov, Arhitectura ambianţelor)

21
 4. STIMULI , REACŢII ŞI PERCEPTII

Necesitatea utilizării unor elemente de psihologie clasică cu caracter tehnic în

proiectarea arhitecturii se deduce din definiţia arhitecturii, care este arta şi ştiinţa de a
proiecta, construi şi amenaja clădiri şi ansambluri de clădiri, unde esenţa creaţiei este spaţiul.
Spaţiul arhitectural presupune o activitate umană. Fiind vorba despre oameni înseamnă că
intervin probleme legate de sentimente, raţiuni, stări de spirit, comportamente, alte calităţi
specifice activităţii unei materii biologice foarte ridicate din punct de vedere calitativ.

Plafoanele sau acoperirile care au anumite forme aflate deasupra subiecţilor devin
stimuli împreună cu alte componente ale aceluiaşi spaţiu: distanţele dintre pereţi, înălţimea
acestora şi configuralitatea plafonului, cantitatea de lumină zenitală sau doar parietală etc.
Formele şi înalţimile la care se află plafoanele pot crea anumite senzaţii participanţilor în
timpul desfăşurării diferitelor activităţi din spaţiile respective cum ar fi: un plafon prea
coborât cîn raport cu înălţimea omului creează senzaţia de apăsare, un plafon prea înalt dă
sentimentul de copleşire, un acoperiş transparent induce ideea de transcendenţă etc.

22
 (sursă foto: Cosma Jurov, Arhitectura ambianţelor)

II.b. Spaţiul interior

„NOI CĂUTAM MATERIALE ATÂT DE FRUMOASE ÎNCÂT ÎŢI TAIE RESIRAŢIA,

PRECUM LEMNUL DE CIREŞ ÎN JAPONIA, FOARTE DENSE ŞI COMPACTE

ASEMENEA FORMAŢIUNILOR PIETROASE DIN ALPI, SAU LA FEL DE MISTERIOASE

ŞI DE CAPTIVANTE CA ŞI SUPRAFAŢA OCEANELOR. NOI CĂUTĂM MATERIALE
CARE SUNT LA FEL DE INTELIGENTE, VERSATILE ŞI COMPLEXE CA ŞI FENOMENELE

NATURALE, CU ALTE CUVINTE MATERIALE CARE NU DOAR FASCINEAZĂ OCHIUL

ÎNCÂNTAT AL CRITICULUI DE ARTĂ, CI MATERIALE CU ADEVĂRAT EFICIENTE,

CARE NE STIMULEAZĂ TOATE SIMŢURILE – NU NUMAI VĂZUL CI ŞI AUZUL,

11
MIROSUL, GUSTUL ŞI TACTILUL.”

11
„We look for materials whicch are as breathtakingly beautiful as the cherry blossom in Japan, as dense and
compact as the rock formations of the Alps or as mysterious and unfathomable as the surface of the oceans. We
look for materials which are as intelligent, versatile and complex as natural phenomena, in other words materials
which don’t just appeal to the eyes of the astounded art critic, but are also reallz efficient and appeal to all our
senses – not just vision but also hearing, smell, taste and touch.” – Jacques Herzog, Herzog & de Meuron 1997 –
2001, Das Gesamtwerk Band 4, pg. 51.

23
 Un spaţiu destinat terapiei are nevoie sa fie suficient de primitor şi de liniştitor încât să
favorizeze tratamentul şi să contribuie la vindecare sau la ţinerea sub control a simptomelor.
Zumthor vorbea despre acele spaţii care iţi ofera sentimentul că poţi ramane acolo 2. Acest
sentiment de „rămânere acolo” este tocmai siguranţa, încrederea şi confortul pe care îl poate
oferi un spaţiu utilizatorului. O modalitate prin care se poate crea aceasta ambianţa este
utilizarea obiectelor. Un spaţiu gol este un spaţiu steril, impersonal, neprimitor. O incăpere
lipsită de elemente care sa îi ofere caracter şi personalitate este complet lipsit de viaţă şi de
vitalitate.

1. INFLUENŢA ILUMINATULUI ÎN SPAŢIULUI DE TERAPIE

Pentru transmiterea unor sentimente, crearea unor impresii sau pentru a stimula
activitatea unor contemplatori sau utilizatori de spaţii arhitecturale se folosesc şi anumiţi
„excitanţi” arhitecturali, de multe ori împrumutaţi prin analogie din alte ştiinţe sau arte. Dintre
aceştia lumina şi culoarea se situează pe primele locuri printre forţele de influenţare ale
psihicului unor persoane, alături de spaţiile arhitecturale, imaginile ambientale.

1.A. LUMINA PROVENITĂ NATURAL

Dintre multiplele orientări și teorii care se proclamă în artă, două se referă în mod
contradictoriu la folosirea luminii , în special a celei naturale, pentru punerea în valoare a
obiectelor artistice : un punct de vedere este acela că numai în lumină difuză compoziția unor
obiecte ar fi mai expresivă , datorită constanței luminii; celălalt este acela că doar cu ajutorul
razelor solare directe se poate pune în valoare expresivitatea compozițiilor sculpturale, dar
razele solare vor fi variabile.

În istoria arhitecturii, în special a celei antice, se pare că ultima teorie a fost

determinantă din moment ce ordinele clasice valorifică detaliile estetice cu ajutorul razelor
solare directe caracteristice zonei mediteraniene, acolo unde se consideră că este leagănul
esteticii autentice a arhitecturii antice., este denumită helioplastica.

Radiația solară este folosită în arhitectura contemporană, ca de altfel și în cea antică

și vernaculară, atât pentru scopuri practice, respectiv pentru încălzire și iluminare, cât și ca

24
estetică; realizarea esteticii obiectelor sculpturale și arhitecturale cu ajutorul razelor solare
care produc simultan lumină și umbra este denumită helioplastică.

Helioplastica se recomandă să fie folosită în acele locuri și astfel încât dimensiunile,

forma și orientările golurilor ferestrelor, a căror rol primordial este acela de a lăsa lumina
diurnă să pătrundă în interioare, să valorifice și estetic efectele produse de contactul razelor
solare cu obiectele în orele când sunt mai mulți observatori, când obiectele expuse vor deveni
cele mai expresive prin efectele de lumini și umbre. Important este să se găsească acele poziții
ale obiectelor care să primească lumina adirecțional, producând efecte clare și contrastante.

(sursă foto: Cosma Jurov, Arhitectura ambianţelor)

25
 Dincolo de lumina ce cade direct pe obiectul sculptural ce se dorește a fi pus în
valoare, în ambianțele arhitecturale și în arhitectura de interior , un rol primordial îl va avea și
fundalul a cărui forma sculpturala și relieful, vor genera efecte de umbra care fie că vor pune
în valoare obiectele excizate sau detașate de fond , fie că însăși fundalurile vor căpăta forme
din umbrele aruncate de obiectele limitrofe luminate. Aceste efecte vor putea fi create atât cu
ajutorul razelor solare directe, dar cu observația că ele nu vor fi permanente, ci se vor
manifesta doar la anumite ore, dar și atunci condiționate de starea vremii, cât și cu ajutorul
luminii artificiale ( a proiectoarelor în special ).

1.B. LUMINA ARTIFICIALA

Luminile artificiale pot fi amplasate în orice poziție. Firească este așezarea la înălțime,
peste nivelul ochiului omenesc și adirecțional, înscriindu-se în structura anatomică a ochiului
de a percepe lumina care vine de sus. Lumina direcționată și așezarea lămpilor la baza
spațiului pot fi utilizate pentru plastica ambientală: în cazul “orbirii“ pot fi evitate unele
detalii nesemnificative valorificând silueta obiectelor, iar în celălalt caz pot fi create umbre
scenografice ieșite din banalitate.

S-au constatat anumite efecte psihologice obţinute prin manipularea luminii naturale
sau artificiale. Stimularea unor activități prin culoarea luminii asociată cu cromatica spațiilor
având ca rezultat obținerea unor ambianțe creative este unul dintre acestea. A putut fi
observată o intensificare sporită a relaţiilor interpersonale, o apariţie a unor stări psihice şi
emoţionale noi (prin satisfacții sau insatisfacții legate in special de neclarități, efecte
scenografice neconcludente). Raportându-ne strict la componentele arhitecturale care
intregesc scena, lumina artificiala poate ajuta, poate corecta, transferând interesul privitorului
către surse luminoase mai intense, poate accentua imagini de peisaje, obiecte, mobilier,
țesături sau amenajări care trebuie să atragă atenția asupra calităților lor, în dauna altora care
se doresc a fi ignorate.

Utilizarea luminii cu efecte psihologice a fost experimentată încă de la sfârșitul

secolului al XVIII-lea de către arhitecții francezi E.L.Boullée și C.N. Ledoux, care au creat
monumente funerare ca volume geometrice primare, eliberate de ornamente, lipsite de
ferestre, cum era și firesc, dar lumina zenitală crea o „lumină de pivniță”, asemănătoare
catacombelor; era și o arhitectură a întunericului cănd lumina lumii punea în valoare
contururile clare ale volumelor, forța maselor stilizate, liniștea solemnă, atât în exteriorul, cât
și în interiorul obiectelor.

26
 2. INFLUENŢA MATERIALELOR ŞI A CULORILOR
“există o puternică legtură între pielea dezgolită şi senzaţia
de acasă. Experienţa căminului este esenţială ca experienţă
a căldurii intime. Zona caldă din jurul unui şemineu este
spaţiul supremei intimitităţi şi supremului confort”12

Acest citat al lui Pallasmaa aduce în discuţie “pielea dezgolită”, considerand-o organul
de simţ suprem. Capacitatea tactilă este comuna majorităţii persoanelor (cazurile în care
aceasta nu exista sunt posibile, dar totodata sunt şi foarte rare), indiferent de condiţie fizică,
psihică, de sănătate în genere. Spaţiul terapeutic trebuie sa fie primitor, trebuie sa ofere
posibilitatea unui oarecare sentiment de intimidate. Simţul tactil trebuie stimulat prin
utilizarea unor material natural reci (piatra) sau calde, prin introducerea texturilor.

Pornim de la un fapt concret şi anume că, relaxarea se realizează cel mai bine în
mijlocul naturii, în zonele mai puțin populate sau cunoscute, ba chiar în “sălbăticie”, zone
pitorești .Ca exemplu, pescuitul este practicat în locurile unde predomină stufărișul. Drept
urmare, materialele şi culorile cele mai agreate pentru spaţiile gîndite a fi de relaxare au fost
fie lemnul neprelucrat în stare brută, piatra naturală în culori calde, pietrele de râu, rogojinele
din papura/ trestie/ paie sau pînză de sac.

Culoarea este esenţială în definirea structurilor şi a spaţiilor, utilă în scopul orientării

spaţiale. „Design the colour”13 se referă la luarea în considerare aspecte diferite din istorie,
psihologie, sociologie, estetică şi antropologie. Culorea influenţează comportamentul şi
stimulează percepţia asupra mediului, a distanţelor şi a formelor. Culoarea este lumină.
Lumina şi culoarea pot fi utilizate într-un mod complementar pentru a accentua un efect,
pentru a se pune în valoare una pe cealaltă sau pentru a se anula una pe cealaltă. Claudio
Balestri, preşedintele OIKOS (nume important pe plan internaţional în domeniul vopselurilor
decorative), a declarat într-un interviu pentru revista THE PLAN că brandul acestuia a studiat
şi a experimentat timp îndelungat relaţia directă dintre culoare şi material, văzând în cele două
o singură expresie a decoraţiunii interioare.

12
„There is a strong connection between the feeling of bare skin and and the feeling of being home.
Experiencing home is an essential experience of intimate warmth. The warm space surrounding space the
fireplace belongs to the supreme intimacy and confort. ” - J.Pallasmaa, The eyes of the skin, Ed. Wiley, 2005,
pg. 58
13
Claudio Balestri, Interview with Claudio Balestri president of Oikos, The Plan 073, 2014, pg. 118.

27
 Auditorium PARCO DELLA MUSICA, Firenze, Italia

ABDR Architetti

(sursa: revista The Plan 073)

„Natura materialului culorii şi opţiunile de culori

pentru diferitele materiale sunt paradigmele unei
modalităţi noi de percepere a spaţiilor şi a decoraţiilor
interioare. (…) Nu incercăm să lucrăm numai cu
suprafeţele clădirilor şi a obiectelor, ci cu structura şi cu
ideea în sine a obiectului.”14
14
„The material nature of colour and the colour schemes of matter are paradigms for a new way of considering
spaces and interior decoration. (…) We are not only trying to manage the surfaces of buildings and objects , but
with the structure and the very idea of the object.” - Claudio Balestri, Interview with Claudio Balestri president

28
 Interpretare materială a culorilor – OIKOS

(sursa: The Plan 073)

2 Absorbţie
3 Reflexie
4 Transparenţă
5 Stratificare
6 Vălurit
7 Vibraţie

Se știe că există o strânsă legătură între emoții și comportamentul alimentar. Procesul

de asimilare a hranei de către om, este legat și de starea lui psihică destinsă, pentru ca
mâncarea să devină apetisantă. Între apetit și foame este o diferență importantă: dacă foamea
necesită doar umplerea stomacului (activitate neagreată de către specialiști ) , apetitul cere și o
anumtă pregătire fiziologică și psihologică pentru a primi hrana, fapt la care poate contribui și

of Oikos, The Plan 073, 2014, pg. 118.

29
ambianța . Cum ? Prin conceperea unor forme și culori psihocromatice care produc efecte
suplimentare și eficiente, nu numai pentru înfrumusețarea decorativă a spațiului.

Pregătirea stării psihice a pacientului, începe de la primirea în clădire unde deja

antecamera trebuie să creeze sentimentul de ospitalitate și intimitate. Culorile pereților
spațiilor principale, ca și plafonul și pardoseala este indicat să fie tratate în culori calde –
gălbui, roșiatice, portocalii sau piersicii.Acestea au darul și să sporească apetitul. Unele
incăperi, mai reduse ca dimensiuni, ar putea fi finisate cu materiale naturale , ca de exemplu :
lemn sau piatră, prelucrate în spirit artizanal sau nu.

Una dintre metodele neconvenţionale de influenţare a pacienţilor, ca ajutor venit în

tratamentele medicale este cromoterapia. Aceasta ne reaminteşte faptul că, deși omul este
tratat de regulă ca o ființă materială, el provine și din spirit și din energie, care stimulate într-o
anumită manieră (la care se adaugă aplicarea și a metodelor alopate, naturiste) ajung să
contribuie la obținerea efectelor medicale dorite.

În spitale, de exemplu, culorile trebuie să distragă atenția pacienţilor de la boala de

care suferă (albastrul sugerează liniște, stimulează somnul). De asemenea, prin combinarea
culorilor iniţiale cu tonalități solare, se poate transmite cordialitate unei ambianțe ( folosind
culori cu nuanțe de galben ).

Alegerea culorilor se poate face și în funcție de vârsta pacienților cum ar fi :

persoanele în etate prefer culorile calde, intime, iar copiii pe cele vesele, uneori stridente.

Igiena a fost asociată până acum un secol cu albul, dat de zugrăveli la care se folosea
var ca dezinfectant dar, s-a constatat prin studii psihologice medicale de dupa 1930 ca, albul
nu are niciun efect terapeutic ; albul sugerează doar goliciunea și neutralitatea.

30
 II.c. Factorii terapeutici naturali specifici arealului
Techirghiol

“ARHITECTURA ESTE DOAR O PARTE DIN MEDIUL CONSTRUIT. ÎN INTERIORUL

CLĂDIRII, TOATE PĂRŢILE SALE COMPONENTE II ALCĂTUIESC AMBIANŢA; DIN
15
EXTERIOR EA NU ESTE DECÂT PARTE DIN MEDIUL NOSTRU ÎNCONJURĂTOR”

15
„Architecture is just part that belongs to the built environment. Inside the building, all its parts form its
ambiance; from the outside she is only a fragment of our surrounding space.” – Gaston Bachelard, The poetics of
space, tradusă în 1964 de The Orion Press, ediţie 1994, pg. 220.

31
 1. FACTORII NATURALI

Climatul de stepă marină cu veri calde, ierni reci, diferențe mari de presiune, vânturi
puternice și frecvente, se încadrează în grupul bio - climatelor stimulant - tonifiante. Vara și
iarna acestui climat au o puternică acțiune excitantă asupra organismului, iar primavara și
toamna această acţiune scade în intensitate.

Vecinătatea lacului Techirghiol prezintă un areal de mare importanță, datorită

ionizării aerului, bogăției aerosolilor, iar zăcământul peloid (de nămol) de pe fundul lacului
înnobileaza arsenalul terapeutic natural de care dispune zona bio - geografică. Apa
lacului clorurată, sulfatată, bromurată, sodică, magneziană, hipertonă este folosită pentru
aplicații sub formă de băi generale reci (imersia în lac) sau calde, în căzi sau bazin.

2. APLICABILITATEA ÎN PROIECTUL BĂILOR DE NĂMOL

Procedurile de care este nevoie în cadrul unui centru balnear pe bază de nămol se pot
împărţi, în mare, în două categorii: baia salină rece, sau imersia în apa lacului, care se face
progresiv atât ca durată, (5 - 10 minute în primele zile până la 20 - 30 minute la sfârșitul
curei) cât și ca număr (o singură baie în primele trei - patru zile, până la trei - patru imersii la
sfârșitul curei), şi baia salină caldă, care poate fi prescrisă și efectuată zilnic ca unica
procedură de hidroterapie majoră, sau la două zile alternând cu o aplicație de nămol sau cu o
baie generală caldă cu extract de plante. Temperatura la care se prescrie baia salină este din
domeniul termoneutralității, respectiv în jurul valorii de 37,50-38 grade C. Pentru
hidrokinetoterapie apa se încălzește la 35 de grade C, în domeniul răcoros/călduț.

Nămolul se folosește sub formă de oncțiuni reci, băi calde de nămol și împachetări
calde.
Oncțiunea cu nămol rece este un complex terapeutic alcătuit din contrastul succesiv
cald - rece și helioterapie7 generală progresiv aplicată. Oncțiunea cu nămol rece se practică în
sezonul estival, pe plaja special amenajată. Numărul de aplicații de nămol pe zi rămâne
constant, pe toata durata curei nu se face decât o aplicație de nămol pe zi.

Baia generală caldă de nămol se face folosind nămol diluat în o sută-doua sute de litri
de apă cloruro-sodică din lac. Temperatura de aplicare este de 37.0 o - 39.0o C,

32
termoneutralitatea pentru nămol fiind situată la 38.0 o C. Durează douăzeci - douăzeci şi cinci
de minute și temperatura este menținută aproape constantă prin adăugarea unei cantități de
apă caldă din când în când. Dupa expirarea timpului pacientul face un duș cald pentru
îndepărtarea nămolului și apoi unul rece scurt. Baia generală de nămol se practică o dată la
două zile, alternativ cu o baie salină (în piscina de hidrokinetoterapie sau în vană) sau cu
extract de plante.

Împachetarea generală caldă se face folosind nămol încălzit la 42.0 o C - 45.0o C.

Nămolul este întins pe toată suprafața corpului, de la regiunea cervicală până la picioare. La
final, nămolul este îndepărtat prin dușul cu apă caldă. Procedura se încheie cu o aplicație rece
scurtă, pentru prevenirea vasoplegiei produsă de caldură. Împachetarea se face odata la 2 zile,
alternativ cu baia generală caldă cu apă din lac sau baia cu extract de plante.

3. PREZENTAREA PROGRAMULUI IN CONTEXTUAL ACTUAL

Staţiunile balneare din România ar putea fi o resursă economică şi financiară foarte

preţioasă. Din păcate, statutul odată înalt al acestora a decăzut dramatic. Imaginea dezolantă a
complexelor balneare nemodernizate de ani de zile nu mai atrage turişti tineri, potenţi
financiar, nu mai atrage investitori, în urmă rămânând numai un potential neexploatat. În mod
inexplicabil această oportunitate de dezvoltare la nivel naţional a ajuns complet marginalizată
de către autorităţile capabile să schimbe câte ceva. În alte ţări europene şi nu numai, astfel de
centre terapeutice sunt foarte căutate, păstrându-şi un standard ridicat al calităţii şi al
serviciilor de lux. Beneficiem de numeroase resurse naturale de o valoare foarte ridicată, pe
care nu le exploatăm.
O astfel de staţiune, devenită oraş, este Techirghiol. O plimbare pe străzile
Techirghiolului îţi oferă o imagine dezolantă a unei staţiuni odată de cel mai înalt nivel. Se
poate observa lipsa totală de interes acordată oraşului. Printr-o simplă discuţie cu arhitectul
şef înţelegi golul financiar de care se loveşte orice potenţial investitor. Condiţiile sanatoriului
din Techirghiol au rămas aproape neschimbate din anul 1990, modificările vizibile datorându-
se strict managerierii bune a instituţiei. S-au construit multe locuinţe în lipsa unui parcelar
concret sau a unui puz bine pus la punct. Clădirile cu funcţiune publică de recreare şi
divertisment lipsesc cu desăvârşire, singurele cu care se poate lăuda oraşul fiind cele
construite acum mai bine de cincizeci de ani (de exemplu teatrul), şi a căror stare precara
periclitează buna funcţionare a acestora. Techirghiol a încetat sa mai fie o atracţie pe litoralul

33
românesc, în pofida calităţilor curative ale nămolului lacului, recunoscute pe plan
internaţional drept unice în Europa Centrală.

34
 III. STUDII DE CAZ

(sursa foto: Peter Zumthor Works: Buildings and Projects 1979-1997, Elveţia, Lars
Muller Publishers, 1998)

1. THERMAL BATH VALZ

Arhitect: Peter Zumthor
Locaţie: Vals, Elveţia
Tipul programului: bai termale/ spa
Suprafaţă: 4000 mp

Băile termale din Vals, Elveţia, au luat naştere ca anexă a unui complex
hotelelier deja existent, dotat cu spa, care datează din anul 1960. Proiectul este situat
într-o zonă izolată din Alpi, în apropierea oraşului Chur, Elveţia. Poziţionarea staţiunii
Vals (la 1200 m deasupra mării) oferă un peisaj ideal atât pe timpul verii, cât şi pe
perioada iernii.

Conceptul principal al lui Zumthor se focusează pe geologia staţiunii Vals.

Tratează băile asemenea unui volum de stâncă extras din masa muntelui. Ideile
conceptuale cu privire la lumină, textură şi structură urmează această noţiune.

35
 Clădirea hotelului este predominant vertical şi destul de aerisit. Proiectul pe
două nivele al lui Zumthor este realizat, alături de peisaj, într-o notă contrastantă faţă
de existent.

Proiectul lui Zumthor face apel la simţurile umane. Intrarea în complexul de

băi se realizează din hotelul deja existent. Pacienţii trec de o recepţie similară unei
peşteri şi străbat un culoar întunecat, care duce la vestiare. Dupa ce părăsesc zona in
care se schimbă, zona principală de îmbăiere este accesată de pe o platformă înălţată.

Se coboară de-a lungul unor trepte de piatră până la nivelul principal de

îmbăiere. Spaţiul mare încurajează utilizatorul să se plimbe, să exploreze, să
descopere. Acesta este constituit dintr-o alăturare de băi şi de blocuri goale de piatră.
Fiecare astfel de bloc de piatră are drept corespondent o funcţionalitate, şi este
denumit în conformitate cu aceasta.

(sursa foto: Peter Zumthor Works: Buildings and Projects 1979-1997, Elveţia, Lars
Muller Publishers, 1998)

36
 Terapia are loc la nivelul inferior. Împărțirea spațiului se face în mai multe
încaperi private, dispuse liniar.

Alegerea materialului de către arhitect continua ideea de „layering” monolitic.

Piatra utilizată în proiect a fost obţinută din apropierea sitului. Senzaţia tactilă întăreşte
conceptul unei mase solide cu goluri.

Zumthor a gândit pereţii făcând

trimiteri la construcţiile de tip taluz. În
ineriorul acestora se află şi echiparea
necesară funcţionării băilor termale. În
plus, prin îndoirea, deformarea
materialului iau naştere obiecte de
mobilier şi de circulaţie.

Citându-l pe Zumthor: „Munte,

piatră, apă, clădire cu piatră, cladire
îngropată în munte, clădire dezgropată
din munte..” putem certifica faptul ca
situl determina luarea tuturor deciziilor.
Singurul material vizibil este alamă.
Mâna curentă, ţevile şi elementele de
semnalizare sunt detalii de alamă
prelucrate cu atenţie.

(sursa foto: Peter Zumthor Works:

Buildings and Projects 1979-1997, Elveţia,
Lars Muller Publishers, 1998)

Schiţa grotei-fântână a lui Peter Zumthor exemplifica mai clar condiţiile

spaţiale. Pentru a pătrunde in spaţiul respectiv în formă de pătrat, se trece înot printr-
un culoar în piatră strâmt. Înăuntru proporţia lăţime înălţime ajunge la aproximativ
unu cu doi jumătate.

37
 Din cauza adâncimii apei din grotă este
necesară utilizarea balustradelor din alamă.
Utilizatorii se strâng, astfel, pe marginea
spaţiului principal, centrul rămânând neocupat,
fapt care ajută sistemul de circulaţie a apei.

Un alt atribut important al spaţiului este

acustica. Materialitatea şi dimensiunile
interioare favorizează formarea ecoului, sunetele
produse de apă fiind astfel amplificate, aducând
un mare plus atmosferei generale.

Toate spaţiile diferenţiate intre ele prin

funcţiune sunt, de asemenea, şi izolate unul de
celălalt. În pofida alăturării şi proximităţii
volumelor, trecerea dintre ele se face conştient.

(sursa foto: Peter Zumthor Works: Buildings

and Projects 1979-1997, Elveţia, Lars Muller
Publishers, 1998)

Lumina, alături de apă, joacă cele mai

importante roluri în crearea condiţiilor spaţiale. Ambele contribuie la calităţile curative
adjuvante ale complexului. Zumthor a apelat din nou la ideea decupajului în plin
volum pentru a încorpora lumina în proiectul său. Bazinul interior principal este
luminat indirect prin goluri rectangulare situate deasupra. Lumina pătrunde în clădire
şi prin intermediul unor fante suficient de inguste pentru a putea fi controlată şi pentru

38
a sensibiliza puţin muchiile şi marginile dure obţinute prin materialitatea volumului.
Lumina are un joc în mediul umed. Se reflectă în are şi se refractă în apă.

De asemenea, lumina se schimbă calitativ şi cantitativ pe măsură ce spaţiul este

străbătut de la intrare înspre exterior, volumele interioare cu funcţiune privată aflându-
se în penumbră, interiorul acestora fiind in schimb luminat (spre exemplu vestiarele).

Concuzii:

Conceptele expuse de Zumthor în publicaţiile lui, în speeh-urile de acceptanţă a

premiilor obţinute de acesta de-a lungul carierei sale, sunt toate exemplificate în
proiectul lui cel mai cunoscut „Thermal Bath Vals”. Felul în care s-a folosit de
materialul specific şi de duritatea, greutatea locului (stânca) reprezintă o inspiraţie
pentru proiectul meu, mai ales având în vedere natura sitului. Acesta este situat la
malul Lacului Techirghiol, zona a carei materialitate specifică reiese direct din titlu:
apă, namol, pământ.

Felul în care s-a jucat cu lumina şi efectul pătrunzător pe care interiorul

acestor băi îl are asupra celor care beneficiază de el te impresionează inevitabil. În
cazul proiectului din Techirghiol condiţiile sunt altele. Situl este mai degrabă
dezvoltat ca suprafaţă decât ca adâncime şi abundă de lumina, motiv pentru care
controlul pătrunderii acesteia în incintă trebuie gândit posibil in opoziţie cu
principiile enunţate de Zumthor in Vals.

39
(sursa foto: Peter Zumthor Works: Buildings and Projects 1979-1997, Elveţia, Lars
Muller Publishers, 1998)

40
(sursa foto: BNA XI Dilemele şi provocările spaţiului arhitectural, România 2013-2014)

2. LOC DE ÎMBĂIERE PE LACUL TINERETULUI

Arhitect: Szabolcs Korodi

Colaboratori: Arhitectură: arh. Gergely Attila (Sc Vallum Srl)
Specialităţi: structură de rezistenţă - ing.Csíki László
inst. apă, canalizare, încălzire - ing. Sebestén László
inst. electrice, gaz - ing.Vincze Szilárd
Beneficiar: Primăria oraşului Sovata
Localizare: România, jud. Mureş, Sovata

“Locul de îmbăiere din Sovata s-a realizat în cadrul unui proiect mai amplu de
dezvoltare a infrastructurii turistice. Problemele majore de soluționat legate de lacul
heliotermic Ursu au fost limitarea cantităților de apă dulce și a aluviunilor ce ajung în lac
și diminuarea încărcărilor cauzate de numărul mare de turişti la stradul lacului. Până în
anii `90 a existat lacul Tineretului în amonte de lacul Ursu, cu rolul de a prelua apele
meteorice și aluviunile, dar acesta a fost desființat. Refacerea parțială a lacului și crearea
unui loc de îmbăiere în apă dulce pentru circa cinci sute de persoane, va diminua
semnificativ perturbarea heliotermiei din lacul Ursu.
Provocarea majoră în cazul acestui proiect constă în căutarea unor răspunsuri
arhitecturale adecvate in cazul unei intervenţii într-un cadru natural aproape neatins.
Interpretarea unor reguli din acest mediu stau la baza compoziției arhitecturale. Reguli,
care din punctul de vedere al intervențiilor urbane par a fi "nereguli". Iată câteva dintre

41
ele, toate banale dar esențiale: lipsa unghiurilor drepte, a liniilor paralele, a suprafețelor
orizontale, lipsa suprafețelor extinse într-un singur plan, suprapunerea și alăturarea de
straturi și volume diverse, într-un mod natural, organic, după compoziții libere.
Elementele accidentale, accentele majore sunt rare în mediul natural, totul tinde spre
echilibru.

La conceperea clădirii strandului în mediu natural am încercat pe cât se poate să

urmărim regulile ei. Elementele carteziene apar în măsura în care sunt impuse de cerințe
funcționale, sau dintr-o nevoie oarecare de control rațional al spațiului și al structurii.
Mediul natural aproape intact ne-a permis o compoziție volumetrică și planimetrică frântă,
adaptată locului. Turiști sosesc dinspre vale și le întâmpină un corp cu rol de semnal și
trecere către ștrand, așezat pe barajul nu foarte înalt. Dinamica acoperişului, forma frântă
a clădirii în plan, compoziția radială și ritmicitatea placajului de lemn de pe fațadă dau
imaginea de ansamblu a clădirii. Construcțiile s-au realizat pe piloni de lemn, structura
portantă este din grinzi de lemn.”6

Concluzii:

Acest exemplu mi-a atras atenţia în mod special datorită multelor similitudini pe
care le prezintă, în comparaţie cu tema, funcţiunea şi situl proiectului meu. Forma
aproape fluidă, integrată în cadrul natural de care aparţine, alături de intervenţia
facută asupra terenului, pentru crearea unei legaturi între acesta si volum, în scopul
obţinerii unui tot unitar sunt doua aspecte care pun bazele atât proiectului de mai sus cât
şi a „Băilor de nămol” din Techirghiol.

42
 Construcţia, apreciată de asemenea şi la Bienala Naţională de Arhitectură din
2014, câştiga foarte mult prin această integrare în cadrul natural. Materialele de

construcţie utilizate sunt inspirate din împrejurimi (structură şi finisaje de lemn,

43
 transparenţe) şi astfel clădirea reuseşte să ajungă să se confunde cu locul în care este
situată. Acest rezultat s-a dorit, având în vedere faptul că, înaintea acestei clădiri, zona era
complet neatinsă de utilaje de construcţie. Complexul balnear din Techirghiol urmează
a fi gândit pe o parcela de asemenea nemaiutilizată in proiectare. Consider că pot fi
preluate multe idei şi concepte din „Locul de îmbăiere de pe lacul Tineretului” din Sovata,
adaptabile în cazul acesta.]
(sursa foto: BNA XI Dilemele şi provocările spaţiului arhitectural, România 2013-2014)

(sursa foto: Archdaily)

3. TAMINA THERMAL BATHS

Arhitect: Smolenicky & Partner Architecture
Locaţie: Bad Ragaz, Elveţia
Tipul programului: bai termale/ spa
Anul proiectului: 2009

Proiectul Tamina Thermal Baths este rezultatul unei competiţii în doua etape, începute
în 2003. Scopul primei faze a fost coordonarea intervenţiilor arhitecturale, care trebuiau
rezolvate cu mult timp în urma. Unde ar trebui sa fie situate noul hotel de cinci stele, und ear
trebui realizata extensia centrului medical, şi cum s-ar putea rezolva accesul bailor termale
publice de pe sit? Cea de-a doua parte a competiţiei a constat în gândirea celor două mari
construcţii, pe care le cuprindea
proiectul – hotelul şi băile termale. Biroul
de arhitectura Smolenicky / Partner

44
a câştigat proiectul pentru Tamina Thermal Baths, iar Hilmer & Sattler şi Albrecht Architects
proiectul pentru noul hotel.

(sursa foto: Archdaily)

Caracterul urban al resort-ului este dominat de clădiri mari reprezentative,

situate într-o zona foare bine gândită şi dezvoltată din punct de vedere peisagistic, cu
loturi foarte scumpe. Aceste caracteristici il diferenţiază clar de identitatea satului Bad
Ragaz. În timpul perioadei belle époque s-a aplicat frecvent acest principiu de construire
a unor hoteluri monumentale in imediata vecinătate a satelor unui numar mare de
localităţi din Alpii Elveţieni. Cele mai proeminente exemple sunt Interlaken, St. Moritz şi
Gstaad. În Bad Ragaz doua cul-de-sacs se bifurca din strada principală care unesc
localitatea de Maienfeld. În noul proiect băile termale au fost poziţionate deliberat pe cul-
de-sac-ul care face accesul către facilităţile publice ale resort-ului (noul centru de
conferinţe, cazinu-ul şi terenul de golf). Cel de-al doilea cul-de-sac străbate parcul şi a
fost gândit de aşa natură încât să faciliteze accesul către cele trei mari hoteluri şi să
emane o atmosfera mult mai calmă şi privată.

(sursa foto: Archdaily)

45
 Forma construcţiei ia naştere prin închiderea spaţiilor exterioare. În zona băilor
din aer liber, spre exemplu, volumul clădirii este poziţionat puţin mai în spate şi se
deschide către pantele împădurite şi inundate de lumina soarelui ale versantului
muntelui. Privelistea trece de clădirile existente, în faţa cărora a fost plantată vegetaţie.

(sursa foto: Archdaily)

Peisajul împrejurimilor nu ajunge sa fie afectat de prezenţa clădirilor punctual

poziţionate. Intrarea prinicipală a băilor termale , este situate pe axa vizuală a cul-de-sac-
ului tocmai pentru a-i marca prezenţa şi funcţiunea publică, încă din depărtare, de pe
drumul principal.

Tamina Thermal Baths este conceput în mod evident în spiritul hotelurilor de

mare anvergură din staţiunile bogate ale Elveţiei. Identitatea culturala si estetica a
proiectului doreşte o afinitate
atât faţă de tradiţia elveţiană
cât şi de marile lanţuri
hoteliere de pe Coasta
Baltică, cum ar fi

46
Heiligendamm. Motivul pentru care volumul clădirii are acest caracter monumental este
tocmai acela de a avea o prestanţă cel puţin la fel de impunătoare ca şi clădirile celelalte
din resort. În acelaşi timp băile au rolul de a îmblînzi caracterul aproape urban al
volumului de care se leagă. Acest lucru explică ancadramentele şi detaliile din lemn alb
ale noii construcţii realizate în prelungirea cladirilor de tip pavilionar ale unei staţiuni de
vacanţă isorice, cu tradiţie locală.

(sursa foto: Archdaily)

Această strategie de a folosi o arhitectura specifica a

unui anumit tip de resort este vizbilă în primul rând prin
ferestrele ovale pretenţioase. Văzute din exterior, ferestrele
au efectul unor rame de tablouri de dimensiuni mari. Acest
tip de ramă era foarte popular în era victoriană, utilizată în
special pentru tablourile inspirate din natură. Acest gest este
unul evident intenţionat, pentru a pune în vizor peisajul şi
poate chiar de a-i amplifica importanţa şi unicitatea.

(sursa foto: Archdaily)

Concluzii:

Apreciez foarte tare curajul celor de la Smolenicky & Partner Architecture pentru
felul în care au decis să interpreteze o arhitectură pretenţioasă. Tamina Thermal Baths
încearcă să inducă un aer proaspăt, aproape aristocrat, unei staţiuni care, în pofida
poziţionării extraordinare de care beneficiază, nu este percepută şi utilizată la adevărata
sa valoare. Încearcă să aduca ceva nou, dar totodată familiar pentru cei care frecventează
resort-urile elveţiene de inaltă clasă, care rezonează cu acest tip de arhitectură.
Smolenicky & Partner Architecture îşi propune să ridice nivelul staţiunii la cel al
competitorilor săi.

47
 Un alt plus al proiectului este faptul că, din punct de vedere urbanistic, firmele de
arhitectura care au gîndit atât complexul balnear cât şi hotelul reuşesc să lege două zone
ale aceluiaşi resort, care înainte nu conlucrau deloc.

VII. CONCLUZII
1. Concluzii generale
Ca şi concluzie, o arhitectură curativă se poate rezuma la trei elemente esenţiale, şi
anume natura, lumina si materialitatea. Utilizate într-o manieră corespunzătoare generează
un mediu propice vindecării. Acesta asigură sentimentul de intimitate, de identitate, de sprijin
social şi de siguranţă, şi promovează sănătatea, starea de bine, încurajează echilibrul corpului,
al minţii şi al spiritului.

Printr-o simplă atenţie acordată ştiinţelor comportamentale se pot identifica anumiţi

factori benefici în programul de terapie.

Designul zonei de intrare trebuie să inducă senzaţia de primitor, de confortabil.

Texturile materialelor şi culorile atribuite acestora trebuie sa pară cât mai apropiate de cadrul
natural din care face parte centrul terapeutic, trebuie sa fie suficient de calde, trebuie să pară
familiare. Grădinile, curţile interioare trebuie puse în relaţie pe cât posibil cu camerele
pacienţilor sau cu spaţiile în care oaspeţii îşi petrec la comun timpul liber. Calitatea aerului
interior, a luminării şi a iluminării trebuie crescute. La astfel de concluzii se ajunge doar
printr-o abordare interdisciplinară, care include arhitecţi, administratori de spital, designeri de

48
interior, specialişti de mediu, peisagişti, antropologi. Toţi aceştia pot conlucra, rezultatul fiind
unul complet, având în vedere funcţiunea aleasă.

În România terapiile complementare şi centrele terapeutice complete sunt într-o etapă

incipientă sau nu există deloc. Centrele balneare cu tradiţie au decăzut în statut şi în
popularitate. Sensul de wellness a căpătat o alta conotaţie, mai puţin curativă, medicinală şi
mai degrabă de răsfăţ, de relaxare uşoară. Nu au mai apărut alte centre balneare, termale din
cauza lipsei de fonduri, lipsei de interes acordate acestor staţiuni.

În Techirghiol există o serie de proiecte care s-au dorit a fi realizate. Au fost duse
până în faza finală, moment în care fie investitorul s-a retras, fie primăria a realizat că nu
are suficient capital pentru a susţine fondurile europene gândite special pentru dezvoltarea
acestei staţiuni.

Municipiul Constanţa a demarat un alt proiect, de refacere a falezei oraşului

Techirghiol, de a încorpora o serie de terenuri sportive, de bazine şi de grădini botanice,
tocmai pentru a reda staţiunii fala de altădată. Din nefericire acest proiect a stagnat, lăsând
numai jumătatea nordică a falezei într-o stare demnă. Jumătatea sudică este un şantier în
continuare, cu maldăre de moloz şi dezordine totală. Imaginea Techirghiolului a rămas una
dezolantă comparativ cu elemente de atracție din perioada de glorie a acestei stațiuni
(pasarela, vaporașele, gara , larma turiștilor). Nimic nu aminteşte de opulenţa de altădată a
staţiunii.

Sanatoriul Techirghiol a suferit o serie de modificări în bine, graţie management-ului

interior şi a eforturilor depuse de către cadrele medicale de a aduce investitori. Cu toate
acestea, este nevoie de o serie de îmbunătăţiri şi extinderi, astfel:

- una dintre ele ar fi o zonă pe malul lacului, special amenajată pentru băi reci
(această funcţiune apare şi în puz-ul proiectului de faleză), băi salinice şi pentru
împachetări;

- o a doua ar fi un centru de cercetare şi prelucrare a nămolului sapropelic de

Techirghiol (de dimensiuni reduse ) ( munca grupurilor de medici, chimiști, farmaciști și
biologi s-ar putea desfășura într-un cadru propice scopului lor).

49
 2. Relaţia cu proiectul de diplomă

Pentru proiectul de diplomă, am ales să proiectez, un centru balnear de nămol şi de

cercetare, în Techirghiol, Constanţa. Acest centru, ar urma sa fie un întreg ansamblu
dedicat nămolului, apelor salinice şi tuturor metodelor de terapie care funcţionează în baza
acestora, devenind un catalizator important în promovarea oraşului şi în dezvoltarea zonei.
Din punct de vedere funcţional, va cuprinde:

1. O zonă dedicată terapiei balneare cu nămol, care va include diferite tipuri de băi şi
de spaţii adjuvante, o zonă spa, spaţii de consultaţie şi diagnostic specializat.
2. O zonă dedicată cazării unui număr redus de utilizatori, spaţii comune de relaxare
şi spaţii tip restaurant.
3. O zonă dedicată cercetării şi prelucrării nămolului, care va include laboratoare de
specialitate şi o sala de conferinţe. (aici pot fi organizate seminarii din domeniul
medical sau, de ce nu, poate fi pusă în slujba oraşului pentru evenimentele de
anvergură care ar avea nevoie o sală de dimensiuni ceva mai mari)

50
 VIII. BIBLIOGRAFIE
BACHELARD Gaston, The poetics of space, tradusă în 1964 de The Orion Press, ediţie 1994

DA ROCHA Paulo, Obra reciente - Recent work, Chichester, 2G, 2011

JUROV Cosma, Arhitectura ambiantelor – elemente de teorie cognitivă si psihologie

ambientală în arhitectură, Ed. Capitel.

PALLASMAA Juhani., The eyes of the skin. Architecture of the Senses, Chichester, Ed.
Wiley, 2005

PANĂ Cristina, Iluminat artificial – Teorie şi aspecte de proiectare, Ed. Universitară „Ion
Mincu”, 2011

STAN Angelica, Devenirea peisajului, Bucureşti, Ed. Universitară „Ion mincu”, 2012

VON MEISS, Pierre., Elements of architecture: From form to place, Londra, Ed. Van
Nostrand
Reinhold (International), 1990

ZUMTHOR Peter., Atmospheres, Berlin, Ed. Birkhauser, 2006

51
Un paesaggio, un’architettura, una cantina, Ed. THE PLAN EDITIONS

Gardens, Courtyards and Open Boxes for Artistic Education, Revista Zeppelin, nr. 116, 2013
Revista The plan, Ed. THE PLAN EDITIONS, nr 73, 2014

WEBOGRAFIE

http://www.archdaily.com/412608/thessaloniki-s-wet-dream-thermal-bath-complex-proposal-
nana-notanumber-architects/

http://www.archdaily.com/181628/tamina-thermal-baths-smolenicky-partner-architecture/

ALTE SURSE

Discuţie personală/ interviu cu dr. conf. Olga Surdu (medic aflat în poziţie de conducere a
Sanatoriului Techirghiol)

Discuţie personală/ interviu cu ing. arh. Picoiu Adrian (arhitectul şef al primăriei oraşului
Techirghiol)

Discuţie personală cu dr. Aurora Heim şi obţinere de materiale prin e-mail, la cerere personală
(medic psiho - terapeut)

52
ANEXE

53
ANEXA 1

54
ANEXA 2

55
ANEXA 3

56
57