Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara

Facultatea de Agricultură-IFR

RIDICĂRI PLANIMETRICE EXPEDITIVE PRIN METODA

MICROTRILATERAȚIEI INTERIOARE

REFERAT IN CADRUL DISCIPLINEI TOPOGRAFIE ȘI DESEN TEHNIC

Anul -I- Agricultură – Gr. I - IFR

PROFESOR COORDONATOR

SEF. LUCRĂRI BÎRLIBA LIVIA

NUME STUDENT

COZORICI GHEORGHE CIPRIAN

Timișoara, 2022
CUPRINS

Cap 1 Microtrilaterația............................................................................................................................1
Recunoașterea terenului.......................................................................................................................2
Proiectarea ridicării..............................................................................................................................2
Măsurătorile în teren............................................................................................................................4
Efectuarea calculelor............................................................................................................................5
Redactarea planului parcelei................................................................................................................6
Cap 2 Metoda Radierii............................................................................................................................7
Radieri cu statia totala..........................................................................................................................8
Radieri de nivelment............................................................................................................................8
Metoda absciselor si ordonatelor.........................................................................................................9
Metoda absciselor................................................................................................................................9
Metoda drumuirii.................................................................................................................................9

Bibliografie …………………………………………………………………………………………..10
 RIDICĂRI PLANIMETRICE EXPEDITIVE PRIN METODA

MICROTRILATERAȚIEI INTERIOARE

Prin ridicare topografică, se înţelege totalitatea operaţiilor de proiectare, marcare,

semnalizare, măsurare şi calculele aferente, precum şi reprezentarea pe planuri, hărţi sau
relevee a unei porţiuni din suprafaţa terestră. Când operaţiile se efectuează în vederea
determinării poziţiei în plan orizontal a punctelor topografice, ridicările se numesc
planimetrice (ridicări în plan). Metodele de ridicare se clasifică în funcţie de mărimea şi
complexitatea suprafeţei, de dotarea tehnică şi de modul de lucru şi sunt prezentate în
manualele de topografie.

Cap 1

Microtrilateraţia
Definitie !!!

Microtrilateraţia este o metodă expeditivă, recomandată inginerilor cu o

pregătire topografică sumară, sau care nu dispun de mijloace de măsurare sau
cartografiere performante. În teren este nevoie de o ruletă, sau alt instrument de
măsurare a distanţelor, la care, pe terenurile în pantă (peste 30 ) se adaugă un eclimetru
pentru măsurarea unghiurilor verticale sau pentru reducerea la orizont a distanţelor
înclinate.

Principiul metodei constă în împărţirea suprafeţei poligonale în triunghiuri oarecare şi

măsurarea laturilor triunghiurilor. Raportarea pe plan a punctelor se face prin intersecţii de
distanţe măsurate de la alte puncte determinate anterior.

Microtrilateraţia are o variantă mai simplă, aplicabilă pe terenuri accesibile şi cu bună

vizibilitate între puncte (terenuri arabile, păşuni, fâneţe, poieni) numită microtrilateraţie
interioară. Pe terenuri ocupate cu construcţii, plantaţii, arborete, tufişuri (fără vizibilitate în
interior) sau în cazul unor bălţi, lacuri, mlaştini (inaccesibile în interior) se poate aplica o
variantă mai complicată, numită microtrilateraţie exterioară.

În cazul microtrilateraţiei exterioare, se măsoară laturile poligonului care delimitează

parcela, iar unghiurile se determină prin formarea unor triunghiuri (de obicei isoscele) între
laturile poligonului sau prelungirile acestora. Se măsoară laturile fiecărui triunghi, care este
reprodus la scară, pe plan.

Microtrilateraţia interioară folosită mai frecvent şi mai simplu de executat, cuprinde

următoarele etape:

- recunoașterea terenului

- proiectarea ridicării

1
- măsurătorile în teren

- efectuarea calculelor

- redactarea planului parcelei

Descrierea fiecărei etape:

Recunoașterea terenului

Se parcurge pe jos perimetrul parcelei, în sensul mersului de ceas, identificându-se

punctele caracteristice de schimbare a direcţiei (în colţurile parcelei) şi eventual alte detalii
din interiorul parcelei (arbori izolaţi, stâlpi, colţurile unor construcţii, fântâni, etc.).

Punctele caracteristice se numerotează. Se întocmeşte o schiţă a parcelei, apreciind

distanţele cu pasul, sau din ochi şi unghiurile din ochi.

Se recomandă întocmirea unei legende cu descrierea sumară a punctelor şi eventual

poziţionarea lor în raport cu alte detalii din teren. Punctele care nu sunt reprezentate de detalii
vizibile de la distanţă, se semnalizează cu jaloane, jalonete sau alte semnale improvizate,
distincte, mai ales dacă măsurătorile se vor efectua în aceeaşi zi.

Dacă măsurătorile se vor efectua ulterior, este necesară doar marcarea punctelor cu
poziţionarea incertă, urmând ca punctele respective să fie semnalizate în ziua efectuării
măsurătorilor.

Dacă este cazul, schiţa se corectează sau se reface, când unele distanţe sau unghiuri au
fost apreciate greşit.

Când este posibil, terenul se priveşte din punctele înalte, situate în interiorul sau în
apropierea parcelei. Cu ajutorul unei 35 busole sau prin alte mijloace expeditive, se indică pe
schiţă direcţia nordului sau orientarea unor direcţii din teren faţă de nord.

Proiectarea ridicării

Pe schiţa întocmită cu ocazia recunoaşterii, se face împărţirea parcelei în triunghiuri.

Recomandăm, ca într-o primă etapă parcela poligonală să se împartă într-un număr minim de
patrulatere (oarecare, convexe) prin unirea convenabilă a unor puncte de contur. Se va evita
proiectarea unor patrulatere concave (cu un unghi interior mai mare sau apropiat de 1800 ).

În cazul unor parcele poligonale cu număr par de laturi, numărul minim de patrulatere
(p) rezultat din împărţire, este dat de relaţia:

n−2
p¿ în care n este numărul de laturi sau colţuri (puncte) al poligonului.
2

Exemplu : un poligon cu 6 laturi se poate împărţi în două patrulatere, unul cu 8 laturi în trei
patrulatere, etc.

2
 În cazul poligoanelor cu număr impar de laturi se recomandă fragmentarea unei laturi
lungi în două (prin alegerea unui punct suplimentar situat pe latura respectivă). Prin aceasta,
conturul poligonal va avea un număr par de puncte.

În a doua fază, fiecare patrulater se va împărţi în două triunghiuri (oarecare) prin

trasarea unei diagonale (varianta I). Pentru control, se va trasa (şi apoi măsura) şi cea de-a
doua diagonală din fiecare patrulater (varianta II).

În acest fel, poligonul se împarte în triunghiuri total diferite ca dimensiuni şi există un

bun control al corectitudinii lucrărilor ulterioare.

Exemplu Fig. 1

În urma recunoaşterii în teren a unei parcele de ridicat în plan, de pe teritoriul

USAMVB Timişoara a rezultat schiţa din figura 5.1, delimitată de puntele 1....5.

Fig. 1 Schița parcelei de ridicat în plan, întocmită în urma recunoașteri terenului

Pentru împărţirea în patrulatere, s-a ales punctul suplimentar 3’, situat aproximativ la
jumătatea laturii 3 – 4. Prin unirea punctelor 1 şi 3’ rezultă două patrulatere: 1-2-3-3’ şi 1-3’-
4-5 (figura 2).

Fig. 2 Proiectarea microtrilaterației interioare

3
 Prin trasarea celor două diagonale, în fiecare patrulater se formează două perechi de
triunghiuri. Astfel, diagonala 1-3, împarte patrulaterul 1-2-3-3’ în triunghiurile 1-2-3 şi 1-3-
3’, iar diagonala 2-3’ duce la formarea triunghiurilor 1-2-3’ şi 2-3-3’.

Observaţie

Deşi aparent măsurătorile din teren şi calculele sunt mai complicate, dubla împărţire
oferă o siguranţă mai mare la întocmirea planului parcelei şi un control mai riguros la
calculul suprafeţei (ariei) acesteia. Se poate observa uşor că aria patrulaterului 1-2-3-3’
rezultă din însumarea ariilor triunghiurilor 1-2-3 şi 1-3-3’, dar şi din însumarea ariilor
triunghiurilor 1-2-3’ şi 2-3-3’, rezultatul trebuind să fie practic acelaşi. Altfel, este necesară
fie verificarea calculelor fie a măsurătorilor din teren. Posibilitatea autocontrolului este
motivul pentru care recomandăm cu insistenţă acest mod de lucru la proiectarea ridicării prin
microtrilateraţie.

Măsurătorile în teren

După etapa de proiectare (împărţirea în patrulatere şi triunghiuri) se trece la efectuarea

măsurătorilor.

Se măsoară toate laturile triunghiurilor rezultate din dubla împărţire. Recomandăm

măsurarea de două ori (dus şi întors) a fiecărei laturi, cu ajutorul ruletei, după indicaţiile
cuprinse în capitolul 2. La măsurarea cu ruleta din pânză, între rezultatele a două măsurători
nu trebuie să fie o diferenţă mai mare de 1:500 din distanţa măsurată.

Eroarea admisă poate fi mai mare, până la dublu, doar în condiţii grele de lucru (teren
cu vegetaţie bogată, cu obstacole sau înclinare mare neuniformă). Se va lua în calcul media
aritmetică a celor două valori.

Dacă diferenţa dintre cele două măsurători depăşeşte eroarea admisă recomandată mai
sus, se va face o a treia măsurare, mai atentă şi se va face media dintre rezultatul celei de-a
treia măsurători cu cea mai apropiată dintre primele două (eliminând rezultatul care se abate
mult de la medie).

Pe terenurile înclinate, pe traseele cu unghi de pantă mai mare de 30 , este necesară şi

măsurarea unghiurilor verticale, cu ajutorul unui eclimetru.

Rezultatele se pot înscrie direct pe schiţă, dar recomandăm întocmirea unui tabel
sinoptic.

4
Exemplu tabel :

Efectuarea calculelor

După terminarea măsurătorilor din teren, se efectuează unele calcule, în funcţie de

complexitatea situaţiei.

După cum urmează mai jos :

a) Reducerea distanțelor la orizontală este obligatorie pe terenurile cu înclinare mai mare de

30 şi se face aşa cum s-a arătat în capitolul 2. Pe terenuri cu unghiuri de pantă cuprinse între
+30 39 şi –3 0 sau unghiuri zenitale cuprinse între 870 şi 930 , reducerea la orizont nu este
necesară.

b) Stabilirea formatului colii de desen se face atunci când trebuie să executăm planul la o
anumită scară impusă prin reglementări speciale sau de către beneficiarul lucrării.
Dimensiunile minime ale colii de desen rezultă prin împărţirea dimensiunilor maxime din
teren ale parcelei la numitorul scării planului şi ţinând seama de unităţile de măsură.

c) Stabilirea scării planului când nu este impusă o anumită scară pentru întocmirea planului,
acesta se poate alege în 40 funcţie de dimensiunile maxime ale parcelei şi de dimensiunile
formatului dorit sau disponibil.

d) Reducerea distanţelor orizontale la scară după efectuarea calculelor de la punctul a (pe

terenuri înclinate) şi b sau c, se reduc la scara stabilită (1:500) toate dimensiunile orizontale
41 din teren (laturile triunghiurilor proiectate).

5
 Redactarea planului parcelei

Pe coala de hârtie cu formatul stabilit sau ales, se lucrează cu ajutorul unei rigle
gradate şi eventual a unui compas bun. Se recomandă folosirea unui creion cu mină dură,
bine ascuţit şi a unei radiere.

La scara 1:500 parcela poate fi reprezentată pe coala A4 în poziţie răsturnată.

Recomandăm a se începe trasarea celei mai lungi laturi a parcelei sau a unei laturi cu
o poziţie bine definită. În cazul exemplului nostru se trasează latura 3-4 (de 142,8 mm)
paralel cu marginea din stânga colii. Se notează cu 3 şi 4 capetele segmentului, conform
schiţei întocmite la recunoaşterea terenului. Distanţa de 148,2 mm rezultă din însumarea
distanţelor reduse la scară între punctele 3-3’ şi respectiv 3’-4, adică 70 mm + 72,8 mm.

Pe segmentul trasat cu rigla se fixează şi punctul 3’ la distanţele de mai sus, măsurate

de la punctele 3 şi respectiv 4. Pe ciornă, recomandăm chiar înţeparea fină a hârtiei cu un ac
bine ascuţit, în punctele identificate cu certitudine.

În continuare se trece la identificarea punctului 1. Se ia între acul şi vârful minei unui

compas distanţa 4-1 redusă la scară (57,1 mm), cu vârful compasului înfipt în punctul 4 se
trasează fin un arc de cerc spre nord – est (unde presupunem a fi poziţia punctului 1).

Se ia apoi în compas distanţa 1-3 redusă la scară (116,2 mm) şi cu vârful compasului
fixat în punctul 3 se trasează un alt arc de cerc, care să îl intersecteze pe primul. Locul
intersecţiei, va fi probabil poziţia 1 pe plan. Poziţia se poate verifica şi din punctul 3’
(Intersecţia arcelor de cerc trebuie să fie la 90,0 mm de punctul 3).

Dacă este aşa, se înţeapă locul cu un ac şi se notează alături cifra 1 (numărul

punctului). În caz contrar, se reverifică lungimea razelor celor două arce de cerc şi eventual
calculele (reducerea la scară şi la orizont).

Dacă s-a lucrat corect în teren (s-au efectuat două măsurători la fiecare distanţă
măsurată şi eventual la fiecare unghi vertical) nu sunt motive ca punctul să nu se găsească la
intersecţia celor trei distanţe de pe plan.

În mod asemănător se procedează la găsirea punctului 2 (situat la intersecţia

distanţelor 3-2, 1-2 şi 3’-2 şi a punctului 5 (la intersecţia distanţelor 1-5, 3’-5 şi 4-5).

Dacă nu dispunem de compas, sau acesta nu este destul de bun (în timpul trasării
arcelor de cerc, nu păstrează constantă distanţa măsurată pe riglă), locul de intersecţie a
laturilor triunghiurilor se poate găsi şi numai cu ajutorul riglei gradate, făcând mai multe
tatonări.

În final se unesc punctele de contur, se trasează săgeata care indică nordul şi se

completează denumirea planului, localizarea, scara, data şi numele persoanelor care l-au
întocmit şi care au făcut măsurătorile în teren şi calculele.

6
 Arcele de cerc ajutătoare se pot şterge şi planul poate fi copiat în tuş şi eventual
multiplicat.

În cazul unor copii XEROX, se recomandă a se desena o scară grafică cu talon (sau
transversală) şi a se renunţa la scara numerică, mai ales dacă nu se poate păstra exact scara
desenului original.

Cap 2

Metoda Radierii
Metoda radierii este cel mai des folosita, fiind aplicata in orice conditii de teren.
Defineste pozitia unui punct in plan si spatiu in functie de coordonatele polare, unghiuri si
distanta polara. Se stationeaza cu aparatul intr-un punct cunoscut – punct al retelei de
ridicare. Reteaua se realizeaza prin dumuiri. Se vizeaza la punctele radiate, se citeste unghiul
de inclinare, distanta si orientarea.

Masurarea unghiurilor ce definesc pozitia punctelor radiate se face cu luneta intr-o

singura pozitie. Se vizeaza la inaltimea aparatului. Daca in teren exista puncte de importanta
mai mare se face dubla radiere.

Distanta se masoara pe cale indirecta cu tahimetrul

Daca se urmareste o precizie ridicata, unghiurile orizontale si unghiurile verticale se

pot masura cu tahimetrul si distanta cu ruleta.

Punctele radiate se reprezinta pe plan cu ajutorul raportorului.

Pe plan exista punctele 101 si 102, se reduce la orizont distanta 101 – 105, se aseaza
raportorul in 101, se pune pe directia 101 – 102. se descrie unghiul iar cu ajutorul riglei se
materializeaza distanta redusa la orizont.

Distanta se deduce cu formula: do = d cos α ( direct – statie orizontala, statie totala) si

cu formula: do = d cos² α ( indirect – statie verticala ).

Radierea punctelor se face in tur de orizont, in sens topographic pornind de la

aliniamentul (101 – 102) de la operator spre punctele indepartate ( intr-o singura pozitie a
lunetei ). In principiu, controlulmpunctelor radiate este asigurat de schita de teren, schita ce
sta la baza determinarii de planimetrie ti altimetrie. Pe schita se fac precizari. Aceasta schita
trebuie sa fie cat mai fidela, cu multe detalii.

In majoritatea cazurilor drumuirea se face concomitent cu radierea. In stanga se face

schita, iar in dreapta carnetul de teren. La observatii se trece felul detaliului si legatura cu
punctual radiat. Precizia de determinare a punctelor este in functie de eroarea de pozitionare a
punctului din care s-a facut ridicarea.

7
 In general eroarea de pozitionare este neglijabila in raport cu eroarea masurarii
coordonatelor polare. Eroarea de masurare a unghiului va produce o abatere pe directia
ordonatei.

Daca se produce eroarea e efectul U, punctul 501 nu se va raporta corect.

e U² + (e e - efectul erorii unghiului, U – efectul abaterii.

Pe langa cele doua erori, eroarea de radiere este direct proportionala cu distanta de la
punctul statie la punctul radiat. Pentru incadrarea in toleranta distanta trebuie sa fie maxim
100 – 120 m. Daca consideram ca cele doua erori au ca marime acelasi efect: e = ± ed
sau e = ± e ρd

Plecand de la aceste relatii, in practica se impune eroarea de masurare a distantei

ed = ± e ed = ± e2/d*ρ e1, e2 – impuse.

Radieri cu statia totala

Acest tip de radieri permite determinarea mai rapida, mai comoda a punctelor radiate,
dupa introducerea valorii a pe latura de referinta se vizeaza spre punctele radiate. Se lucreaza
in general cu puncte de coordinate cunoscute si se vizeaza la un punct de coordinate
cunoscute. La prima vizare apar elementele: unghiul orizontal, unghiul vertical, distanta si
coordonatele punctului 501, ambele categorii se trec in memoria interna.

Daca reteaua de ridicare se realizeaza concomitent cu punctele radiate, din 101 se

vizeaza spre un punct al retelei de sprijin. In acest caz se stationeaza in alt punct de
coordonate cunoscute. In cazul in care un punct este radiat de doua sau mai multe puncte, se
face o medie simpla sau ponderata, in functie de distanta de la punctual statie la punctual
radiat. In aceasta situatie planul se efectueaza digital ( autocad ).

Radieri de nivelment

Acestea se executa cu ajutorul nivelmentului, in terenuri aproximativ orizontale si

consta in aplicarea nivelmentului geometric.

Z Z R a – b1

Z Z R a – b2

Punctele radiate se raporteaza graphic cu ajutorul raportorului, punand raportorul in S,

se aplica distantele d d2,……, masurate cu ajutorul ruletei.

Pentru calculul cotelor Z Z R a , Z Z– b1, Z Z– b1.;

Precizia nivelmentului este superioara in ceea ce priveste cotele punctelor, comparativ

cu tahimetrul.

8
 Din punct de vedere al planimetriei, precizia este aproximativ egala cu cea a
tahimetrului, dar aplicabilitatea este conditionata de inclinarea terenului cu un unghi mai mic
de 3°.

Daca dorim precitie ridicata pentru altimetrie – nivelment geometric, pentru

planimetrie, coordonate polare, teodolit, masurarea distantelor – direct.

Metoda absciselor si ordonatelor

Aplicabila pentru terenuri aproximativ orizontale. Pozitia punctelor de detaliu se

defineste in functie de un aliniament de referinta, coborandu-se perpendicularele 501´ si 502´,
se masoara X Y

Eroarea medie patratica de pozitionare a punctelor de detaliu, depinde de precizia de

pozitionare a punctelor 101 si 102, si de marimea perpendicularelor coborate din punctele de
detaliu pe suprafata.

Aplicabilitatea este dependenta de orizontabilitatea terenului. Precizia echerului este

mai mica decat cea a tahimetrului.

Metoda absciselor

Este un caz particular al metodei anterioare. Toate punctele de determinat sunt situate
pe aliniament si se masoara doar abscisele. Aplicabilitatea este dependenta de orizontalitatea
terenului si aliniere.

Metoda drumuirii

Este specifica retelelor de ridicare atunci cand sunt pe traseu alungit: culmi, vai…
Drumuirea executata pe detalii se desfasoara in lungul retelei. Punctele ( detaliile ) se aleg la
schimbare de panta sau de directie ( cu busola, tahimetru, nivelmetru, teodolit ).

Pozitionarea grafica se face cu raportorul sau se calculeaza coordonatele drumuirii

unghiurile orizontale pe aceeasi parte a dreptei.

Ridicarea determinata prin intersectii - pe terenuri abrupte, greu accesibile.

Daca nu se pot masura distante se aplica: intersectia inainte, intersectia inapoi si mai
rar intersectia combinata.

Pozitia punctelor 501 si 502 se obtine grafic. Se traseaza α1 si β1 si la intersecsia

dreptelor se gaseste 501.

Y- Y (X- X101) tg

Y- Y (X- X102) tg

9
 BIBLIOGRAFIE

INTERNET

1. https://www.creeaza.com/legislatie/cadastru-topografie/Metoda-radierii969.php

CĂRTII

1. BÂRSAN A., DEACONESCU C., LEU I.N., DUMITRU N., LUDU GH. - Lucrări
practice la topografie şi desen tehnic, Atelierul de Multiplicat Cursuri, Bucureşti, 1979,
reeditată 1982

2. IONAŞEC A. Curs de Topografie, Institutul Agronomic Timişoara, 1973

3. DEACONESCU C., ANGHELINA D., BÂRSAN A., IONAŞEC A., VIERU I., METEŞ
Z. - Topografie şi desen tehnic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979

4. BOŞ N. - Topografie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993

5. MUREŞAN D., BUDIU V., CIOTLĂUŞ ANA - Topografie şi Desen Tehnic – lucrări
practice, Tipografia Agronomia, Cluj – Napoca, 1988

6. LEU I. N., BUDIU V., MOCA V., RITT C., CIOTLĂUŞ ANA, CIOLAC VALERIA -
Topografie şi Cadastru Agricol, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990

10