PLANIMETRIA

Planimetria este partea topografică care se ocupă cu studiul instrumentelor și

metodelor folosite pentru determinarea poziției în plan a punctelor caracteristice ale detaliilor
de pe suprafața topografică.

La ridicarea planimetrică trebuie să se ia în considerare următoarele principii:

-Pentru cuprinderea ridicarilor într-un sistem unitar și omogen, acestea trebuie să se

spijine pe o rețea de puncte, determinate anterior, numită rețeaua punctelor de triangulație
geodezică; în lipsa acesteia, se va realiza mai întâi o rețea de sprijin locală, numită rețea de
triangulație topografică.

-Punctele nou determinate, folosesc în continuare la determinarea altor puncte; orice

operație de masurare va face legătura dintre punctele cunoscute (vechi) și toate punctele ce
urmează a se determina (noi).

-Punctele rețelei de triangulație geodezică sau topografică, ca și toate celelate puncte

care se folosesc la determinarea unor puncte noi, trebuie să aibă o poziție fixă, la care să se
poată face rapotarea unei măsurări. Fixarea poziției punctelor se realizează prin marcarea lor
pe teren.

-Deoarece planul topografic este o proiecție ortogonală, distanțele din teren trebuie
măsurate la orizontală sau se vor măsura toate elementele care să permită reducerea lor la
orizont, prin calcul.

5.1. Marcarea și semnalizarea punctelor topografice

5.1.1. Marcarea punctelor topografice

Marcarea este operația de fixare a punctelor topografice pe teren, pentru o durată mai
lungă. Marcarea este necesară pentru ca punctele alese să poată fi determinate ți în felul
acesta, să servească și la determinarea altor puncte. De asemenea, punctele marcate și
determinate din teren, stabilesc legătura dintre plan și teren în operația de trasare a
costrucțiilor proiectate.

Marcarea se face în funcție de felul punctului. Astfel, punctele de triangulație se

marchează la sol cu borne. Acestea sunt construite din beton armat sau, mai rar, din piatră
cioplită, având forma trunchiului de piramidă cu secțiune pătrată. Dimensiunile bornelor
depind de felul punctelor. Astfel, în triangulația geodezică se folosesc cu dimensiunile 17x
23x80 cm, iar triangulația topografică,cu dimensiunile 14x20x80 cm. La partea superioară a
bornei se încastrează mărci sau butoane de metal care materializează punctul matematic la sol.
Pntru a se preîntâmpina dispariția punctelor, prin scoaterea bornelor, se face o marcare a lor și
la subsol.

Fig.3.1. Fig.3.2

Marcarea la subsol se execută cu dale de beton sau cărămidă, în care se încadrează

mărci de fontă sau se gravează repere care materializează punctul de triangulație la subson.
Marcarea pe teren a punctelor de triangulație se face ca in fig.3.1, cu respectarea condițiilor:

-reperul de la sol și reperul de la subsol sș se găsească pe aceiași verticală;

-axa de simetrie a bornei și dalei să coincidă cu verticala locului;

-între masa de la subsol și bornă se așează un strat semnalizator, gros de 3-5 cm,
format din cărămidă sfărâmată. Acest strat are rolul de a atenționa apropierea de dală de la
subsol în cazul reconstituirii punctului, ce fusese distrus prin scoaterea bornei.

Marcarea punctelor de drumuire se face, în extravilam, prin țăruși de lemn, iar în

intravilan, prin țăruși, buloane sau borne de format mic fără dală de subsol (fig.3.2). Țărușii
sunt confecționați din lemn de esență tare (stejar, carpen ulm), cu lungimea de 20...40 cm și
grosimea de 5...8 cm. Unul din capete este ascuțit, pentru a ușura înfigerea în pământ, iar la
celălalt capăt are o mică teșitură la margine, unde se înscrie numărul.

Pentru indicarea mai exactă a punctului matematic, la partea superioară a țărușului se

bate cui.

59
5.1.2. Semnalizarea punctelor topografice

Semnalizarea este o operație prin care se face vizibilă, de la distanță mare, verticala
punctului matematic marcat la sol. Semnalizarea este necesară în diferite operații topografice:
alinieri, măsurări de unghiuri, trasarea construcțiilor proiectate pe teren. Și operația de
semnalizare depinde de felul punctelor. Astfel, punctele rețelei de triangulație se semnalizează
prin semnale permanente (semnale propriu-zise, pe toată durata măsurării, pe când celelalte
puncte, de drumuire sau de radiere, prim semnale portabile, pe o durată relativ scurtă.

Jalonul este un semnal portabil. Este confecționat din lemn ușor, cu lungimea de 2 m
și grosimea de 3...4 cm, cu secțiune triunghiulară sau hexagonală. La un capăt are un sabot
metalic care permite înfigerea și fixarea jalonului prin apăsare și rotire (fig.3.3).

Pentru a fi vizibil și ușor identificabil, jalonul este vopsit alternaiv,în alb roșu, pe
sectoare de 20 cm.

Când condițiile de teren nu permit înfigerea în sol sau în cazul precizii ridicate, jalonul
este ținut vertical, deasupra punctului topografic, cu mâna sau mai rar, cu un trepied port
jalon.

Uneori, ca semnal portabil, pentru observarea punctelor topografice, se folosește mira

topografică, a carei descriere se va prezenta ulterior.

Semnalele permanente sunt compuse din balize, piramide la sol și piramide la poduri.

Baliza este confectionată dintr-o riglă sau o bilă de brad sau molid, având lungimea de
3...5 m și grosimea de 6...8 cm. La partea superioară se bat în cuie două sau patru perechi de
scândurele, in plane perpendiculare, pormând fluturele semnalului (fig.3.4). fluturele permite
o ușoară isentificare a semnalului de la distanță mare și o vizare precisă în timpul măsurării
unghiurilor. Tot pentru identificare ușoară, baliza este varuită în alb, pe sectoare de 0,5 m.

Baliza se fizează în pamânt cu ajutorul unei cutii construită special, în poziție

verticală, excentric, pe direcția sudurii față de bornă (e~0,5 m). Fițarea balizei în cutie,
permite scoaterea semnalului în timpul măsurării unghiurilor și staționarea cu aparatul centric
pe cutie. Așezarea balizei în poziție verticală se realizează prin observarea ei cu ajutorul unui
fir cu plumb suspendat, pe două direcții perpendiculare.

60
 Fig.3.3. Fig.3.4. Fig.3.5. Fig.3.6.

Când terenul este împădurit sau se gasesc arbori izolați care aiu vizibilitate în mai
multe direcții, se pot instala balize pe arbori, cu condiția ca acestea să fie bine fixate, să aiba o
buna stabilitate și să fie verticale (fig.3.5). În orașe balizele se instalează și pe acoperișurile
clădirilor, pe pilaștri de beton sau pe poduri special construite (fig.3.6).

Piramida reprezintă o construcție care pe lângă funcția de semnal poate fi folosită și ca

suport pentru instalarea aparatului de măsurat unghiuri la înalțime mai mare,asigurându-se o
vizibilitate ma bună între puncte. În funcție de rolul pe care-l au piramidele sunt de două
feluri: piramide la sol și piramide cu poduri.

Piramida la sol, cu trei sau patru pucioare, este de fapto baliză înalțată cu ajutorul a trei
sau patru picioare, având înalțimea de 4...10 m. De data aceasta, bila de lemn așezată în
poziție verticală, având la partea superioară un fluture sau o cutie neagră, se numește pop. De
la fizarea picioarelor pe pop și până la cca 2,5 m deasupra solului, fețele triunghiulare ale
piramidei se îmbracă în scânduri văruite (fig.3.7).

61
 Fig.3.7. fig.3.8.

Fixarea piramidei în pământ se face astfel ca să se asigure rigiditatea și simetria ei,

verticalitatea popului și centrarea lui deasupra bornei.

Piramida cu poduri se folosește la semnalizarea punctelor de triangulație din zona de

câmpie și cu acoperire, pentru a se putea efectua vize până distanțe de 30...60 km. Înălțimea
acestor piramide, cu unul, două sau mai multe poduri, este de 10...40 m.

Piramida cu poduri este formata din doua construcții distincte:piramida propriu-zisă și

piramida semnal.

Piramida propriu-zisă sau piramida port semnal, este formată din patru picioare, în
formă de trunchi de piramidă pătratică, prevăzută cu poduri la fiecare 5 m înălțime ți scări,
necesare pentru urcarea aparaturii și a operatorului. Această piramidă susține piramida
semnal, care este piramidă la sol fixată la partea superioară a piramidei propriu-zise.

Piramida pilastru este o construcție aparte. Este formată dintr-o bilă, numită pilastru,
susținută în poziție verticală de patru picioare. La partea superioară a pilastrului se afla o
masuță pe care se așează aparatul de masurat unghiuri.

Întreaga construcție este astfel alcătuită, încât cele două parți distincte nu au nici un
punct de atingere. Înălțimea și numătul de poduri este în funcție de necesitățile de vizibilitate.
În figura 3.8 se prezintă schema unei piramide cu două poduri.

62
 După marcarea si semnalizarea punctelor de triangulație se vor nota în carnetul de
teren următoarele elemente: înălțimea semnalului (S), excentricitatea semnalului față de bornă
(e), vezibilitatea către punctele vecine, numărul punctului și data marcării și semnalizării,
efectuarea schiței și a descrierii topografice pentru rapida lor identificare pe teren.

5.2 Măsurarea unghiurilor

Pentru determinarea poziției în spațiu a punctelor de pe suprafața topografică, pe teren

este necesară măsurarea unghiurilor orizontale și verticale. Astfel, unghiurile orizontale
servesc la determinarea planimetrice a punctelor, iar punctele verticale se folosesc la
reducerea distanțelor la orizont și la determinatea poziției nivelitice (pe verticală) a punctelor.
Definiția unghiurilor orizontale ți verticale s-a prezentat în cazul paragrafului 2.5.

5.2.1 Studiul teodolitului

Teodolitul este un aparat care se folosește la măsurarea valorilor unghiulare ale

direcțiilor orizontale între două sau mai multe puncte din teren cât și a înclinării acestor
direcții. Din valorile direcțiilor de determină unghiurile orizontale și verticale.

Dacă teodolitul este astfel construit încât să se poată măsura și distanșele pe cale
optică (indirectă), el se numește tahimetru (tachis=repede). Aceasta, deoarece putându-se
măsura concomitent cu același aparat, și unghiurile și distanțele,operația de măsurare se
desfășoare mai rapid. Se poate spune că:

Teodolitul este un aparat care foloseste numai la măsurarea valorilor unghiulare ale
direcțiilor orizontale și a înclinării acestora cu precizie mare (1”...2 ”). Ele sunt utilizate
în lucrările de determinare a rețelelor de triangulație, de îndesire a acestor rețele, în trasarea pe
teren a proiectelor și urmarirea comportării construcțiilor, adică în lucrările geodeziei, unde se
impune o precizie mare de măsurare. În țara noastră se folosesc în practică următoarele tipuri:
Zeiss Theo 010, Wild T2, T3 și T4, Kern DKM 3, MOM TE-B1.

Tahimetrul folosește la masurarea direcțiilor orizontale și a înclinării acestora cu o

precizie mai mică (1º), dar si la măsurarea distanțelor pe lace optică. Fiind de o precizie mari
redusă, tahimetrul este utilizat în lucrările topografice curente în care, precizia pe care o
asigură este suficientă. Principalele tipuri de tahimetre, numite uneori si teodolite-tahimetre,
folosite în țara noastră sunt: Zeiss Theo 030, Theo 020, Theo 120, Wild T16, TT-50, MOM,
Meopta.

În funcție de modul de citire a gradațiilor teodolitele se grupează în:

-teodolite de contrucție clasică (de tip vechi) la care cercurile gradate sunt metalice, iar
efectuarea citirilor se face cu ajutorul unor lupe sau microscoape fixate în vecinătatea
cercurilor;

-teodolite moderne (de tip nou), la care cercurile gradate sunt din sticlă, acoperite
etanș, iar efectuarea citirilor se face printr-un sistem optic, centralizat, în câmpul unui singur
microscop.

63
 Cu toată diversitatea tipurilor de teodolite, principalele părți componente sunt aceleași.
Deosebirea constă în anumite caracteristici ale părților componente. De exemplu, teodolitele
folosite în lucrarile de trisngulație, unde lungimea vizelor este mare, vor fi dotate cu lunete
având puterea de marire mare (60 X), pe când teodolitele folosite în lucrările topografice unde
vizele sunt relariv scurte, vor avea lunete cu putere de marire mică (25 X).

5.2.1.1. Schema de contrucție și părțile componente ale unui teodolit de tip clasic

Schema unui teodolit de contrucție clasică este prezentată în figura 3.9. S-au făcut
notațiile:

Fig.3.9.

1-Ambaza. Este o prismă triunghiulară care se sprijină pe trei șuruburi de calare. Are
rolul de a susține aparatul propriu-zis și de a-l fixa pe măsuța trepiedului prin înfiletarea (19) a
șurubului pompă.

2-Limbul sau cercul orizontal gradat, este un disc metalic al cărui perimetru este
argintat și divizat in grade sexagesimale sau centesimale.Pe limb se citesc valorile unghiulare
ale direcțiilor orizontale din fiecare punct de stație. Prin axul metalic, cu care face corp
comun, mișcarea limbului poate fi blocată cu ajutorul șurubului (9), numit șurub de blocare a
mișcării generale.

3-Alidada este un disc metalic, concentric cu limbul, susținut de axul plin ce intră în
axul gol al limbului. Prin intermediul șurubului (11) numit șurub de blocare a mișcării

64
înregistatoare,se poate bloca mișcarea alidadei în plan orizontal. Discul alidadei are la
periferia lui două ferestruici diametral opuse, unde sunt fixate vernierele sau alte dispozitive
de citire (15). Citirile pe limb, la cele două dispozitive de citire, se fac cu ajutorul unor lupe
sau microscoape (16).

4-Furcile de susțoinere a lunetei, sunt două piese metalice, fixate cu un capăt pe

alidadă, cu care fac corp comun. Celălalt capăt al furcilor spijină dispozitivul de susținere a
axei de rotație a lunetei. Pe una din furci se află șurubul (13) de blocare a mișcării lunetei si
șurubul de mișcare fină (14). Pe cealaltă furcă, este fixată o nivelă torică, numită nivelă
zenitală (8), cu ajutorul căreia se orizontalizează indicii zero de la cercul vertical.

5-Luneta topografică este un dipozitiv optic, care servește la vizarea de la distanță a

obiectelor (semnalelor topografice) pentru a fi văzute clar si mărite.Uneori, ea (luneta
stadimetrică) servește și la măsurarea distanțelor pe cale optică.Se compune din două tuburi
coaxiale (fig.3.10): tubul obiectiv (1) și tubul ocular (2). Pe axa comună a celor două tuburi se
găsesc centric, reticulul (3) și lentila de focusare interioară (4)care se poate deplasa de-a
lungul axei cu ajutorul unui manșon (5), numit de focusare.Pe luneta se află un dispozitiv de
vizare aproximativă, numit cătare.

Formarea imaginii unei lunete este prezentata in figura 3.11. Obiectul MN vizat se află
la o distanță mare față de obiectiv. Imaginea formată de obiectiv va fi micșorată, reală și
inversă, mn. Prin ocular, imaginea primită va fi m´n´, virtuală și mai mare ca imaginea mn și
inversă față de obiectivul observat MN.

65
 Fig.3.11.

Reticulul lunetei este format dintr-o placă de sticlă pe care sunt gravate, foarte fin,
două linii perpendiuculare numite fire reticulare. Placa este prinsă într-o montură metalică și
fixată în tubul obiectivului cu ajutorul a patru șuruburi (fig.3.12).Intersecția firelor reticulare
ajută la materializarea axei de vizare.În cazul tahimetrelor, pe placa de sticlă se mai trasează
două linioare scurte, parelale si schidistante față de firul reticular orizontal, numite fire
stadimetrice, ce servesc la măsurarea distanțelor pe cale optică, folosind mire topografice.
Prezența acestor fire dau lunetei denumirea de lunetă stadimetrică. În figura 3.13. se prezintă
diferite tipuri de reticule.

Fig.3.12. Fig.3.13.

6-Eclimetrul sau cercul vertical, se contruiește din același material ca și limbul. Pentru
a se putea măsura unghiurile verticale, eclimetrul trebuie să se rotească solidar cu luneta în
plan vertical, iar linia indicilor de citire trebuie să fie în plan orizontal h-h´. Aducerea indicilor
în plan orizontal se realizează prin calarea nivelei zenitale (8) cu ajutorul șurubului (18) (fig.
3.14). Citirea pe eclimetru a înclinării axelor de vizare a lunetei se face cu ajutorul a două
verniere (17) observarea realizându-se cu ajutorul a două lupe sau microscoape.

Fig.3.14. Fig.3.15.

66
 7-Nivele de calare sunt dispozitive care servesc la verticalizarea si orizontalizarea unor
drepte sau planuri. După felul contrucției, se disting nivele torice și nivele sferice.

Nivela torică este formată dintr-o fiolă de sticlă (1) în formă de tor, închisă ermetic și
umplută incomplet cu eter sau alcool (fig.3.15 a ). Fiola este fixată într-o montură metalică (2)
cu rol de protecție și fixare.Pe partea superioară a torului sunt trasate diviziuni, simetrice față
de punctul central de curbură. Tot la partea superioară, locul rămas gol este umplut cu vaporii
lichidului introdus,formând o bulă numită impropriu „de aer”. Tangenta la tor în punctul
central se numește directricea nivelei (D-D´). Când bula ocupă locul central înseamnă că este
calată, iar directricea este orizontală. Pe unul din umerii monturii se află un șurub de
rectificare a nivelei (3). Nivela torică este fizată pe alidadă, servind orizontalizarea alidadei și
limbului sau pe una din furcile teodolitului (nivela zenitală), pentru orizontalizarea indicilor
față de care se citește pe eclimetru.

Nivela sferică, este alcătuită dintr-o fiola, în formă de cilindru, închisă la partea
superioară printr-o calotă sferică. Pe calotă sunt gravate 1...2 cercuri concentrice. Fiola,
umplută cu un lichid volatil, formând o bulă de formă circulră, este protejată de op carcasă
metalică (fig. 3.15. b). Nivela sferică este fixatăa pe alidadă și servește la orizontalizarea
aproximativă a teodolitului la așezarea în punctul de stație.

5.2.1.2. Axele și mișcările unui teodolit. Tipuri constructive.

Teodolitul are trei axe constructive (fig.3.16):

Axa principală sau verticală (V-V´), este axa ce trece prin centrul limbului și este
perpendiculară pe acesta; în jurul acestei axe se rotește aparatul în plan orizontal.

În timpul măsurătorilor, această axă trebuie să fie verticală, confundându-se cu

verticala punctului topografic de stație.

Fig.3.16.

67
 Axa secundară sau orizontală (O-O´), este axa ce trece prin centrul eclimetrului și este
perpendiculară pe acesta; în jurul acestei axe se rotește lunta împreună cu echimetrul în plan
vertical.

Axa de vizare a lunetei (L-L´) este axa ce trece prin centrul optic al obiectivului și
intersecția firelor reticulare. Axa de vizare, materializată de intersecția firelor reticulare,
permite o vizare riguroasă a punctelor matematice ale obiectivului din teren.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cele trei axe sunt:

-axa princpală să fie perpendiculară pe axa secundară pentru ca luneta să se rotească în

plan vertical;

-axa de vizare să fie perpendiculara pe axa secundară pentru ca luneta să se rotească în

plan vertical;

-cele trei axe trebuie să se intâlnească într-un singur punct, numit punctul matematic al
aparatului.

Teodolitul are urmatoarele mișcări:

a.Mișcarea în plan orizontal, este mișcarea aparatului în jurul axei principale (V-V´).
În acest caz se disting: mișcare generală, când limbul se rotește împreună cu alidada. Blocarea
mișcării generale se face cu șurubul (9), iar mișcarea fină generală se realizează prin
acționarea șurubului (10), figura 3.9.

Mișcarea înregistratoare când limbul este fin și se mișcă doar alidada cu dispozitivul
de citire. Blocarea mișcării înregistratoare se face cu șurubul (11), iar mișcarea fină se obține
cu șurubul (12), figura 3.9.

b.Mișcarea în plan vertical, când se mișcă doar luneta, împreună cu eclimetrul, în jurul
axei secundare (O-O´). și în cazul acestei mișcări, există un șurub de blocare (13) și un șurub
de mișcare fină (14), figura 3.9.

În funcție de libertățile de mișcare ale limbului și alidadei, teodolitele se clasifică în

urmatoarele tipuri constructive:

a.Teodolite simple la care limbul este fixat de ambază, putându-se roti numai alidada.
Având numai mișcare înregistratoare, acest tip nu se mai cunstruiește deoarece nu se poate
introduce anumite valori unghiulare pe anumite direcții.

b.Teodolite repetitoate care au atât mișcare înregistratoare cât și mișcare generală.

Aceasta face posibilă fixarea unei anumite valori unghiulare pe limb, pe o direcție dată. Tipul
repetitor este caracteristic teodolitelor de precizie mai mică (tahimetre).

c.Teodolite reiteratoare sunt teodolite moderne și au numai mișcare înregistratoare. Cu

toate acestea, se poate introduce o valoare unghiulară pe o direcție dată, prin rotirea
independentă a limbului cu ajutorul unui șurub, reiterator, fara rotirea alidadei. Tipul reiterator
este caracteristic teodelitelor de înaltă precizie.
68
 5.2.1.3. Dispozitive de citire

Cercurile gradate orizontal și vertical, limbul și eclimetrul sunt divizate până la unități
de grade sau zeci de minute. În lucrările geodeziei și topografiei, unghiurile trebuie masurate
cu precizie de secunde sau minute. Estimarea precisă a unei fracțiuni din cea mai mică
diviziune de pe cercul gradat se face cu ajutorul dispozitivelor de citire. Acestea pot fi
mecanice (vernier) sau optice (microscop cu reper, cu scăriță, cu coincidență etc.).

Dispozitivele de citire sunt formate din două părți: partea optică, de observare,
constituită din lupă sau microscop și dispozitivul propriu-zis, ce poate fi vernier, scăriță etc.

Înainte de efectuarea citirilor pe cercurile gradate trebuie să se stabilească:

-felul gradației cercului (sexazecimală si centesimală);

-sensul de înscriere a gradelor (de la stânga la dreapta sau invers);

-valoarea celei mai mici diviziuni de pe cerc (D);

-precizia de citire

P=D/n=cea mai mică diviziune de pe cerc/nr diviziunilor de pe dispozitivul de citire

(3.1)

O citire pe cercul gradat este formată din două părți:

C = PI + PII

(3.2)

Unde PI – citirea directă pe cerc și reprezintă gradele și fracțiunile întregi de grad citite
pe cerc față de indicele zero al dispozitivului de citire; P II – citirea prin estimare, reprezentând
fracțiunea din cea mai mică diviziune de pe cerc estimată cu ajutorul dispozitivelor de citire.

Se prezintă următoarele dispozitive de citire întâlnite la teodolitele folosite în practica

curentă:

a.Vernierul. este un dispozitiv de citire folosit la teodolitele de precizie mai mică

(tahimetrie). Principiul vernierului constă în aceea că n diviziuni ale vernierului se cuprind în
(n-1) diviziuni ale cercului gradat. Notându-se cu D valarea diviziunii de pe cerc și cu d
valoarea diviziunii de pe vernier, relația vernierului va fi:

(n-1) D = nd

(3.3)

de unde rezultă că precizia lui va fi:

69
 p=D-d= D/n

(3.4)

În figura 3.17, se prezintă un exemplu de efectuare a citirii pe cercul gradat, folosindu-

se vernierului, pentru teodolitul-tahimetru TT – 50.

Fig.3.17.

Cercurile sunt divizate în grade centesimale iar sensul de înscriere al gradelor este de
la dreapta la stânga. Între 10g și 20g sunt zece diviziuni mari; fiecare va reprezenta 1g sau
100c. Fiecare grad fiind împărțit, mai departe, în patru părți înseamnă că D = 100c : 4 = 25c.
Vernierul are un număr de diviziuni, n = 25. Precizia vernierului va fi:

P = D / n = 25c / 25= 1c

(3.5)

Citirea directă pe cercul gradat, față de indicele zero al vernierului, este:

PI = 11g 2 div.25c = 11g 50c

(3.6)

Partea a doua, citirea prin estimare, se obține urmărindu-se la a câta diviziune a

vernierului se face coincidența cu o diviziune a cercului; în cazul de față la diviziunea 14
astfel că:

PII = 14 div.x p = 14 div.1c = 14c

(3.7)

Citirea totală pe cercul gradat va fi:

C = PI + PII = 11g50c + 14c = 11g64c

(3.8)
70
 b.microscopul cu scăriță

La teodolitele moderne, caracteristica principală este citirea centralizată a gradațiilor

de pe ambele cercuri, cu ajutorul unui microscop fixat pe lunetă. Lumina ce pătrunde în
aparat, este dirijată printr-un sistem optic (oglinzi, lentile, prisme), la imaginile diviziunilor de
pe cercurile gradate aducându-le în câmpurile microscopului concomitent (tahimetre) sau
separat (teodolite).

În figura 3.18 se prezintă schema optică la teodolitul-tahimetru Zeiss Theo 030. La

microscopul cu scăriță, folosit la

Fig.3.18. Fig.3.19.

teodolitele-tahimetre Zeiss Theo 030,Theo 020, Theo 020 A, principiul constă în următoarele:
pe oplacă de cristal, fixă în câmpul microscopului, sunt dispuse două ferestre, pentru limb
(Hz) și pentru eclimetru (V), două scărițe divizate fiecare în 100 de părți, pentru sistemul
centesimal sau în 60 de părți, pentru cel sexazecimal. Practic are loc o suprapunere a
imaginilor scărițelor cu imaginile diviziunilor de pe cercurile gradate (figura 3.19).

Cercurile fiind divizate din grad în grad, D = 1g = 100c, iar scărița avand n=100,rezultă
că precizia scăriței va fi:

P= D/n=100c/100=1c

(3.9)

La efectuarea citirii pe cerc, prima parte, P I, este reprezentată de vederea gradului a

cărui diviziune se suprapune peste scăriță, iar pentru a două, P II, se obține înmulțind numarul
de diviziuni citite pe scăriță cu precizia de 1c. În acest fel, citirile vor fi:

71
 -pe limb (Hz): C= PI + PII = 374g00c + 13c = 347g13c

(3.10)

-pe eclimetru (V): C= PI + PII = 127g00c + 13c = 127g16c

(3.11)

c.Microscopul cu reper

Centralizarea optică a citirilor se face după același sistem cu deosebirea că, în acest
caz, în câmpul microscopului pe o placă de cristral este gravat un reper, a cărui imagine se
suprapune cu imaginile diviziunilor cercurilor gradate, ce apar în aceiași ferestruică (fig.
3.20). sistemul este întâlnit la teodolitele-tahimetrice Zeiss Theo 080, Theo 120.

Fig.3.20.

La un microscop cu un reper, citirea prin estimare se face prin aprecierea cu ochiul

liber a facțiunii din cea mai mică diviziune de pe cerc, până la reper. Astfel, citirea pe
eclimetru este:

C= PI + PII = 93g50c + 2c = 93g52c

(3.12)

iar citirea pe limb:

C= PI + PII = 315g20c + 8c = 315g8c

(3.13)

d. Micrometrul optic cu coincidență

72
 Este cel mai perfecționat dispozitiv de citire, fiinf folosit de teodolitele de precizie
(Zeiss Theo 010, Wild T2, MOM TE-B1). Centralizarea citirilor diametral opuse se face,
pentru ambele cercuri în același ocular. Modul de funcșionare se bazează pe propietatea
deplasării imaginilor gradațiilor, cu ajutorul unui sistem de prisme în formă de placă. Sub
cercul gradat se găsesc două prisme sub formă de paralelogram formând o singură prismă de
formă trapezoidală. Această prismă primește fascicole de lumină din exterior, prin sistemul
optic. Razele reflectate, conținând imaginile gradațiilor sunt îndreptate către două lamele cu
fețe plan-paralele, articulate în formă de foarfece, apoi sunt deviate pe prismele de separare și
suprapunere a imaginilor diametral opuse și în continuare sunt dirijate de acestea către
ocularul microscopului. Lamelele se pot roti prin acționarea unui șurub micrometric (tambur),
rotirea măsurându-se pe o rigletă (Theo 010) sau un disc (Wild T2) gradat, a cărui imagine
apare în câmpul microscopului.

Imaginile cercurilor gradate nu mai apar concomitent în câmpul microscopului ci

fiecare separat. Aducerea acestor imagini este dirijată printr-un șurub pe furca din dreapta. În
fereastra F1 (fig. 3.21), apar diviziunile diametral opuse ale unui cerc gradat, iar în fereastra F2
diviziunile micrometrului aptic.

Într-o poziție inițială, diviziunile cercului gradat din F1 nu sunt în coincidență (a). De
aceea, înainte de a se efectua citirea pe cercul gradat, din șurubul micrometric (tambur) se
aduc în cincidență imaginile diviziunilor din F1 (b). Deplasarea făcută, schimbă imaginea
diviziunilor din F2 datorită rotirii șurubului micrometric.

Fig.3.21.

La stebilirea preciziei de citire se are în vedere că o diviziune de pe D=20 c contează ca

valoare D/2=10c din cauză că pentru realizarea coincidenței, imaginile diviziunilor diametral
opuse, din F1, se deplasează una față de alta în mod egal și în sens invers;șurubul micrometric
acționează rigleta sau discul conținând 500 diviziuni. Precizia de citire va fi:

P=(D/2)/n=10c/10x10x5=1000cc/500=2cc la teodolitul Theo 010

(3.14)

P=(D/2)/n=10c/100x5=1000cc/500=2cc la teodolitul Wild T2

73
 (3.15)

Citirea pe cercul gradat se obține astfel:

-după efectuarea coincidenței, în F1, se numără diviziunile de la gradul de sus, 316g,

până la cosespondentul lui de jos, 116g, respectiv trei și se înmulțește cu 10c, reprezentând
completarea părții întâia, adică

PI = 316g30c

(3.16)

-valoarea părții a doua se citește în F2, în dreptul reperului r (fig.3.21.b). Cifrele din
stânga reprezintă unitățile de minute, cele de reper, înmulțite cu precizia de citire, reprezintă
semnalele. Pentru cazul considerat

PII = 8c48cc

(3.17)

-citirea totală la micrometrul optic cu coincidență este:

C= PI + PII = 316g38c48cc

(3.18)

Exemplul prezentat este pentru teodolitul Theo 010. Diviziunile sunt trasate prin câte
doua liniuțe pentru o mai bună realizare a coincidenței.

e. Dispozitive de înregistrare fotografică

Sunt cele mai noi dispozitive pentru aparatele de înaltă precizie. Principiul aparatului
este același cu al miccrometrului optic cu coincidență, putându-se face citiri și direct la aparat.
Acestuia i se atașează un aparat fotografic cu film care fotografiază citirile din microscop.
Coincidența și efectuarea citirilor pe cercuri se face în laborator, ulterior. În acest fel, se
asigură o mare rapiditate de lucru și un control riguros al măsurărilor.

3.2.1.4. Anexe ale teodolitului

Principalele anexe ale unui teodolit sunt:

a.Trepiedul, este un dispozitiv suport de așezare a teodolitului în punctul de stație. Este

compus din măsuța trepiedului, pe care se prinde aparatul cu ajutorul șurubului pompă și
picioarele de susținere, confecționate din lemn și terminate cu sabuți de metal, pentru
înfigerea în sol în vederea realizării stabilității. Picioarele pot fi de lungime fixă (la aparatele
vechi) sau culisabile, mai comode de transportat.

b.Firul de plumb, constă dintr-o greutate de formă conică suspendată de un fir. Se

atârnă sub șurubul pompă, servind la centrarea aparatului în punctul de stație, marcat prin
țăruș sau bornă. La unele aparate, firul cu plumb este înlocuit de o piesă numită baston de

74
centrare. Acesta e compus din două tuburi metalice care pot culisa unul față de celălalt. Tubul
interior se prinde în șurubul pompă, iar cel exterior se prelungește până la țăruș sau bornă.
Verticalizarea se face cu o nivelă sferică. Bastonul fiind gradat se poate citi pe el înălțimea de
la bornă până la măsuța trepiedului.

Teodolitele moderne, de precizie, au un sistem de centrare optică compus dintr-o

lunetă și un sistem de prisme care refractează razele ce trec prin lunetă sub un unghi de 100 g
(fig.3.22). Luneta este fixată sub ambază, fiind paralelă cu limbul, iar prisma ce reflectă razele
să corespundă cu axa principală a teodolitului.

c.Busola, indicând direcția nordului magnetic, da posibilitatea măsurării pe teren de-a

dreptul a orientărilor (magnetice) ale direcțiilor. Funcție de orientarea magnetică se poate
obține orientarea geografică, daca se cunoaște unghiul de declinație magnetică.

Fig.3.22. Fig.3.23.

În loc de busolă, teodolitul poate fi dotat cu un declinator. El se compune dintr-un ac

magnetic așezat într-un tub sau într-o cutie dreptunghiulară (fig.3.23). Printr-un ocular se
poate urmări capetele ocularului; când vin în coincidență, declinatorul și deci și luneta va fi
îndreptată pe direcția nodului magnetic.

5.2.1.5. Așezarea teodolitului în punctul de stație

Pentru efectuarea masurărilor cu teodolitul, acesta trebuie așezat în punctul topografic,

marcat prin țăruș sau bornă, denumit punct de stație, în poziție corecta de lucru. Prin aceasta
se înțelege ca axa principală a teodolitului să coincidă cu verticala punctului de stație.

Așezarea în stație a teodolitului se ralizează prin mai multe operații. Se scoate aparatul
din cutie, se prinde de măsuța trepiedului cu ajutorul șurubului pompă, se agață firul cu plumb
și se așează deasupra punctului topografiec. Urmărindu-se din ochi ca măsuța trepiedului să
fie aproximativ orizontală, se face fixarea picioarelor trepiedului în sol, simultan cu aducerea
firului cu plumb pe punctul matematic. În acest fel se realizează centrarea teodolitului pe
punctul topografic.

75
 O centrare precisă de poate face prin slăbirea șurubului pompă și deplasarea
teodolitului pe măsuța trepiedului, după perfectarea centrării se strânge din nou șurubul
pompă. Urmează operația de calare. Calarea teodolitului este operația de verticalizare a axei
principale, folosindu-se nivela torică de pe alidadă și cele trei șuruburi de calare. Se rotește
alidada aducându-se nivela torică în poziția I, paralelă cu direcția definită de șuruburile de
calare 1 și 2 (fig.3.24).

Se acționează simultan ți în sens invers de cele două șuruburi până ce bula nivelei este adusă
între repere. Apoi, se rotește alidada cu cca 100g, aducându-se nivela torică în poziția II,
perpenicular față de prima poziție și acționându-se numai de șurubul de calare 3, se aduce
bula între repere.

Se repetă cele două operații de 2...3 ori. Dacă bula se păstrează între repere, oricare ar
fi poziția nivelei în plan orizontal, înseamnă că ea este reglată. În caz contrar, înseamnă că ea
este dereglată și va trebui rectificată. Punerea în evidență a dereglării de face aducându-se
nivela torica în poziția III. Rectificarea nivelei se face eliminându-se jumătate din deplasarea
bulei din șurubul de calare 3, iar cealaltă lumătate din șurubul de rectificare a nivelei, r.

Punerea la punct a lunetei este operația de efectuare a clarității firelor reticulare în

funcție de ochiul operatorului (de dioptriile acestuia). Îndreptându-se luneta spre un fond
deschis, privindu-se prin ocular, se rotește manșonul acestuia până când firele reticulare se
văd distinct și clar.

Vizarea semnalelor topografice este operația de realizare a clarității imaginii

semnalului și de aducere a intersecției firelor reticulare peste această imagine.Vizarea se face
in două faze.În prima fază,se aduce imaginea semnalului în câmpul lunetei,prin vizarea
aproximativă cu ajutorul cătării (fig.3.25. a).

76
 Fig..3.25.

Realizarea clarității imaginii se face prin acționarea manșonului de focusare. În faza a doua,
numită de punctare, se duce intersecția firelor reticulare peste imaginea semnalului, folosindu-
se de șuruburile de mișcare fină în plan vertical (fig. 3.25.b) și în plan orizontal (fig. 3.25.c).
Vizarea semnalelor este funcție de felul unghiurilor masurate. Astfel,când se măsoară
unghiuri orizontale, se aduce intersecția firelor reticulare pe baza jalonului, a mirei, a
fluturelui sau a cutiei negre. Când se măsoară unghiuri verticale, vizarea se face la o înalțime
pe jalon sau pe miră, corespunzătoare înălțimii aparatului din punctul de stație (pentru a se
măsura unghiurile de pantă) sau la o citire oarecare pe miră, la partea superioară a fluturelui
sau a cutiei negre, în cazul unghiurilor verticale care nu sunt unghiuri de pantă ale terenului.

Vizarea unui semnal topografic se face cu o singură poziție a lunetei sau cu ambele
poziții. În poziția întâia a lunetei, poziția normală, eclimetrul se afla în partea sângă, iar
poziția a doua se află în partea dreaptă. Poziția a doua se obține dându-se luneta peste cap si
rotind alidada cu 200g.

5.2.1.6. Verificarea si rectificarea teodolitului

Obșținerea unor măsurători corecte depinde de modul in care teodolitul îndeplinește

anumite condiții. Neîndeplinirea acestora duce la producerea unor erori de măsurare. Erorile
pot proveni fie din imperfecțiuni de construcție, fie din dereglarea unor părți componente.
Eliminarea influenței acestor erori se poate face fie prin modul de lucru, fie prin operația de
rectificare.

La aparatele moderne, erorile provenite din construcții sunt foarte mici și efectul lor
este neglijabil. De aceea, în continuare se prezintă verificarea și rectificarea teodolitului în
privința erorilor provenite din dereglarea unor părți componente.

a.Eroarea de colimație. Este eroarea produsa de neperpendicularitatea axei de vizare pe

axa secundară a teodolitului, ca urmare a dereglării reticulului. Punerea în evidență a erorii de
colimație se face prin vizarea unui punct, aflat la o distanță de cca 100 m de aparat, cu ambele
poziții ale lunetei, efectuându-se citirile pe limb (fig.3.26).

77
Între citirile efectuate trebuie să rezulte o diferență de 200g.Din cauza dereglării reticulului,
din r în r1, în poziția I a lunetei, citirea pe limb este CI=C – c, unde C – citirea ajută, iar c –
eroarea de colimație.

În poziția II a lunetei citirea pe limb va fi C II = C + 200g + c.Adunându-se va rezulta

ca:

C = [ CI + (CII – 200g)] / 2

(3.19)

adică citirea justă se obține luându-se media aritmetică a citirilor din cele două pooziții.

Făcându-se diferența celor două citiri se obține mărimea erorii de colimație:

c = [( CII – 200g ) – CI ] / 2

(3.20)

Rectificarea teodolitului se face astfel: se introduce citirea medie în aparat de la

șurubul de mișcare fină a mișcării înregistratoare; prin această operație punctul vizat nu se va
mai afla la intersecția firelor reticulare. Sea aduce intersecția firelor reticulare peste imaginea
punctului vizat prin deplasarea reticulului cu șuruburile orizontale ale acestuia.

b.Eroarea de indice. Este eroarea produsă datorită neorizontalității indicelor zero de la

eclimetru, ca urmare a dereglării nivelei zenitale. Din această cauză nu mai există paralelism
între directricea nivelei zenitale și linia indicilor zero, iar unghiurile verticale sunt citite eronat
în raport cu indicele înclinat față de orizontală cu unghiul Ɛ. Constatarea erorii se face prin
vizarea unui punct cu ambele poziții ale lunetei, efectuându-se citirile pe eclimetu S și D.
Unghiurile verticale ɑI și ɑII ar trebui sa fie egale dar din cauza erorii de indice vor rezulta
(fig.3.27):

78
 Fig.3.27.

αI= S + Ɛ α II = 200g – D – Ɛ

Făcâmdu-se media aritmetică a unghiurilor eronate, măsurate în cele două poziții ale lunetei
dintre crle două direcții va fi egal cu diferența celor două citiri pe limb:

Fig.3.28.

β= CIB - CIA

(3.23)

Pentru a avea un control al măsurării, precum și posibilitatea de a obține o valoare mai

precisă a unghiului măsurat, operația de măsurare se face cu luneta în ambele poziții. După
efectuarea măsurării cu poziția întâia se dă luneta în poziția a doua și se vizează din nou
punctul B, efectuându-se citirile CIIB. Apoi, se rotește alidada în sens invers și se vizează
punctul A,efectuându-se citirea CIIA. Pentru aceeași direcție, citirile din cele două poziții ar
trebui să difere cu exact 200g dar, din cauza erorilor de măsurare sau a erorilor de colimație,
va exista si o eroare.De aceea, se fac mai întâi citirile medii pentru fiecare direcție:

CA = [CIA + (CIIA ± 200g ) / 2 ; CB= [CIB + (CIIB ± 200g ) / 2 ;

79
 (3.24)

Iar unghiul orizontal va rezulta din diferența citirilor medii:

Β = C B – CA

(3.25)

De obicei, într-un punct de stație se măasoară mai multe unghiuri, toate zivele
făcându-se în mod succesiv într-un singur tur de orizont. De aceea, metoda simplă este
cunoscută și sub denumirea de metoda turului de orizont. Se alege drept viză de origine
semnalul care se vede cel mai luminos, de exemplu A (fig,3.29). Cu luneta în poziția întâia, se
vizează toate puntele A,B,C,D,E, în sens direct, efectuându-se citirile pe limb. La sfârșitul
turului se vizează din nou punctul inițial, executându-se viza de închidere. Se dă luneta în
poziția a doua și se repetă operațiile, vizarea punctelor făcându-se în sebs invers.

În fiecare poziție a lunetei, eroarea de închidere a turului nu trebuie să depășească

toleranța:

T=p h

(3.26)

Fig.3.29.

unde p – precizia teodolitului, iar n – numărul de vize din tur. În continuare, se fac citirile
medii ale direcțiilor și apoi compensarea în stație, prin egalizarea vizei de închidere cu cea de
plecare. Eroarea de închidere a turului de orizont este e = CÎA - CPA , iar corecția C = -e. Se
face corecția unitară C/n care se repartizează în mod cumulat, începând cu cea de a doua
direcțiune, obținându-se direcțiile compensate.

80
 Pentru obținerea unui unghi se vor scădea direcțiile compensate ale vizelor respective.
În tabelul 3.1 se prezintă măsurarea și compensarea unui tub de orizont într-un punct de stație.

Tabelul 3.1

Procedeul cu zerourille în coincidență este un caz particular al procedeului prin

diferența citirilor și anume, când citirea pe limb, corespunzătoare primei direcții, are valoarea
zero. Pentru acest procedeu trebuie folosit un teodolit repetitor. Măsurarea se face astfel:
După așezarea aparatului în punctul de stație, centrare și calare, se aduce cu mișcarea
înregistratoare, zero al limbului în coincidență cu zero al dispozitivului de citire. Cu ajutorul
mișcării generale se vizează semnalul din punctul A, citirea pe limb rămânând C A = 0g. Cu
mișcarea înregistratoare se vizează semnalul prin punctul B, în sens direct, efectuându-se
citirea pe limb CB.Unghiul orizontal dintre cele două direcții va fi dat de citirea pe limb
corespunzătoare punctului B.

β= CB - CA = CB - 0g = CB

(3.27)

În practică, procedeul se folosește în cazul măsurării unui singur unghi.

b.Metoda repetiției. Constă în măsurarea unui unghi de mai multe ori, folosindu-se
porțiuni succesive de limb. Metoda se aplică unde este necesară măsurarea cu precizie a unui
unghi izolat. În cazul unghiului β (fig.3.30), se introduce valoare zero pe limb, pe direcția
inițială și cu mișcarea înregistratoare se vizează punnctul B, efectuându-se citirea pe limb CB.
Cu mișcarea generală se vizează din nou punctul A, astfel încât C´A = C´B, după care, cu
mișcarea înregistratoare se vizează din nou punctul B,efectuându-se citirea C´´B, după care
operațiile se repetă la fel. Unghiul dintre cele două direcții va fi:

β = C´´B/n

(3.28)

81
 Fig.3.30.

Unde C´´B – citirea finală efectuată pe limb, pe direcția punctului B, n – numărul repetițiilor.

Când pe direcția inițială s-ar fi plecat cu o valoare oarecare, CA, valoarea unghiului va
fi

β =(CnB – CA)/n

(3.29)

c.Metoda reiterației. Constă în măsurarea unghiurilo de mai multe ori, luându-se ca

origini diferite diviziuni ale limbului. Metoda este de fapt o reluare a metodei simple însă cu
origini diferite. Spre deosebire de metoda repetiției, unde intervalul dintre originile de pe limb
corespunde valoarea unghiului măsurat, la metoda reiterației acest interval se stabilește cu
formula:

I = 400g/n*m

(3.30)

Unde n – numărul reiterațiilor, m – numărul microscoapelor. Numărul reiterațiilor este funcție

de precizia aparatului și în special, de precizia cerută la măsurarea unghiurilor.

d.Metoda orientărilor citite direct pe teren

Consta in măsurarea directă,pe teren, a orientărilor laturilor, drumuirilor planimetrice

și tahimetrice. În punctele de stație ale drumuirii teodolitul trebuie orientat. Orientarea se face
cu ajutorul busolei, declinatorului (fig.3.31), sau după direcție a cărei orientare se cunoaște
(fig.3.32). În felul acesta, se elimină la birou operația de transmitere a orientării laturilor
drumuirii.

82
 Fig.3.31. Fig.3.32.

5.5.Măsurarea unghiurilor verticale

Cu teodolitul se pot măsura unghiuri de înclinare (uneori unghiuri de pantă), ɑ, când

pentru poziția orizontală a lunetei se citește pe eclimetrul gradațiile 0g și 200g (fig.3.33) sau
unghiuri zenitale, Z, când pentru aceeași poziție a lunetei se citesc pe eclimetru gradațiile 100g
și 300g (fig.3.34).

În general, măsurarea unghiurilor verticale se face concomitent cu măsurarea

unghiurilor orizontale. Datele se trec în același formular, în coloanele corespunzătoare.

Măsurarea se face astfel: Se vizează cu luneta în poziția I, la semnul de pe jalon sau

diviziunea de pe mira ținută în punctul respectiv, corespunzătoare înălțimii aparatului din
punctul de statie, sau la partea superioară a fluturelui sau cutiei negre, a semnalului, se
calculează nivela zenitală și se efectuează citirea pe eclimetru, S (eclimetru în stânga).

Fig.3.33. Fig.3.34.

Se dă luneta în poziția a doua, vizâmmdu-se în același punct. Se calează nivela

zenitală și se citește pe eclimetru valoare D (eclimetru în dreapta).

83
 Unghiul vertical se obține din media valorilor obținute în cele două poziții. Formulele
care dau valorile unghiului de înclinare pozitiv sunt:

α I = S – 0g; α II = 200g – D; α = (α I + α II)/2 = [S + (200g – D)] /2;

(3.31)

iar cele ale unghiului de înclinare negativ:

α I = 400 g – S; α II = D - 200g; α = (α I + α II) / 2 = [(200g – S) +D] / 2;

(3.32)

Formulele care dau valoarea unghiului zenital, pozitiv și negativ, sunt:

ZI = S – 0g; ZII = 400g – D; Z = (ZI + ZII) / 2 = [S + (200g – D)] / 2;

(3.33)

Când viza este dată de înălțimea aparatului, unghiul de înclinare măsurat este egal cu
unghiul de pantă deoarece viza este paralelă cu linia terenului.

În cazul măsurării dus-întors, ca valoare definitivă a unghiului de înclinare sau a

unghiului zenital se ia media valorilor absolute, cu semnul de la dus; aceasta deoarece
unghiurile la dus și la întors sunt aproximativ egale, dar de sens contrar.

În tabelul 3.2 se prezintă măsurarea unnui unghi orizontal prin metoda simplă și a
unghiurilor zenitale ale direcțiilor.

Tabelul 3.2

5.2.4. Precizia măsurării unghiurilor

Valorile unghiurilor orizontale măsurate cu teodolitul, sunt afectate de următoarele

erori: erorile aparatului, eroarea de centrare a aparatului în punctul de stație (sa), eroarea de
excentricitate a semnalului vizat (ss), eroarea de vizare (sv), eroarea de citire pe limb (sc).

84
Erorile aparatului au fost analizate la paragraful 3.2.1.6. Celelalte erori sunt exxprimate de
formulele:

sa = ± ρ * e/D; ss = ± ρ * e/D; sv = 60´´/M; sc = p/2;

(3.34)

unde e – excentricitatea aparatului, respectiv a semnalului, D – distanța de la aparat la punctul

vizat, ρ – modulul de transformare, M – puterea de mărime a lunetei, p – precizia de citire.

Conform legii de propagare a erorilor întâmplatoare si făcându-se abstracție de erorile

aparatului, cu excepția erorii de divizare a cercului gradat (sg), eroarea unei direcții va fi:

sd = ± sa2 + ss2 + sv2 + sc2 + sc2

(3.35)

Deoarece unghiul orizontal provine din două direcții, eroarea unghiului va fi exprimată
din:

sβ = ± sa2 + ss2 + 2(sv2 + sc2 + sc2)

(3.36)

În cazul măsurării unghiurilor cu luneta în ambele poziții, erorile de vizare, de citire și

de divizare a cercului se împart la astfel că, eroarea unghiului orizontal măsurat cu metoda
simplă este dată de formula:

sβ = sd = ± sa2 + ss2 + sv2 + sc2 + sc2

(3.37)

Dacă unghiul se măsoară de n ori, eroarea unghiului va fi:

sβ = ± sd /

(3.38)

85