CAPITOLUL 3

MARCAREA ȘI SEMNALIZAREA PUNCTELOR

MARCAREA PUNCTELOR TOPOGRAFICE
Punctele geodezice din rețeaua de sprijin și unele puncte din rețeaua de ridicare se marchează în
mod permanent, adică pentru o durată nedefinită sau îndelungată.
Unele puncte din rețeaua de ridicare, care servesc numai pentru desfășurarea operațiilor de
măsurători de teren, neavând o semnificație deosebită pentru denumirea poziției detaliilor topografice,
se marchează în mod provizoriu. Tot în mod provizoriu se marchează și punctele importante noi, până la
definitivarea lucrărilor de marcare permanentă.

MARCAREA PROVIZORIE
Marcarea provizorie se face cu țăruși de lemn, repere mobile, vopsea sau cretă, în funcție de
situație. În mod obișnuit, în extravilan, pentru marcarea punctelor de stație sau a altor puncte
importante se folosesc țăruși din lemn din esență tare, cu lungimea de 30 - 40 cm și grosimea de 4 - 5
cm, cu secțiunea pătrată sau rotundă.
Partea inferioară se ascute, iar la partea superioară se poate excuta o teșitură proaspătă pentru
înscrierea numărului (fig. 3.1.).

Capătul superior trebuie să fie tăiat perpendicular pe lungime, iar centrul (punctul matematic) se
marchează printr-un cui, crestătură sau semn în cruce, desenat cu creionul. Pentru puncte de detaliu de
mai mică importanță, dimensiunile țărușilor pot fi mai reduse (20
30 cm lungime, 2 - 3 cm grosime). Țărușii sau picheții se folosesc și în topografia specială, pentru
pichetarea unor lucrări, parcele experimentale etc. Marcarea temporară în intravilan pe trotuare,
carosabilul străzilor asfaltate, betonate sau pavate, terase, soclurile unor construcții garduri etc. se poate
realiza prin semne desenate (punct sau cruce în cerc), cu vopsea, var, cretă etc., notând alături și
numărul punctului respectiv. Unele puncte caracteristice (stâlpi, colțurile unor clădiri etc.) nici nu este
necesar să fie marcate, fiind reprezentate de detaliile existente în teren.
Reperele mobile (numite și saboți sau broaște de nivelment) se utilizează în unele situații pentru
marcarera provizorie a punctelor de legătură la ridcările nivelitice. Pentru marcarea de foarte scurtă
durată a unor puncte se pot folosi fișele (vergele metalice cu inel).

2
MARCAREA PERMANENTĂ
Marcarea permanentă a punctelor se face prin borne, mărci, buloane metalice și stâlpi de lemn.
Bornele servesc pentru marcarea permanentă a punctelor din extravilan. Ele sunt confecționate din
beton, beton armat sau piatră cioplită, având dimensiuni reglementate prin standarde.
Bornele au forma unui trunchi de piramidă cu bazele pătrate. Punctul matematic al bornei este
materializat printr-un bulon metalic, încastrat în centrul bazei mici sau printr-o crestătură în formă de
cruce, executată în același loc.
Unele puncte de hotar dintre localități vecine sunt materializate de asemenea prin borne de hotar
din beton armat, având fixate la partea superioară o placă din fontă, cu inscripția "HOTAR". În topografia
silvică, dar și în cea agricolă, în locul bornelor pot fi folosiți stâlpi de lemn de esență tare în jurul cărora se
construiește o movilă de pământ.
În intravilan, punctele topografice sunt marcate permanent prin buloane metalice bătute în trotuar
sau carosabil, având o crestătură sau un punct excavat în centrul capului superior, situat la suprafață (cu
câțiva milimetri peste nivelul asfaltului betonului sau pavajului).
Pentru marcarea permanentă a reperelor nivelitici se folosesc marci de nivelment cofecționate din
fontă încastrate pe capul bornelor geodezice (în extravilan) sau în zidul unor clădiri, cu cel puțin 50 cm
deasupra nivelului terenului.
Bornele kilometrice de pe marginea șoselelor, căilor ferate și canalelor pot servi, de asemenea, ca
puncte (repere) de nivelment sau de planimetrie.

BORNAREA
Operațiile de instalare a bornelor în teren poartă denumirea de bornare și se execută după anumite
norme precise.
Succesiunea operațiilor de bornare este următoarea:

Cu ajutorul a două sfori, se fixează la circa 1 m lateral de punctul topografic respectiv

(marcat provizoriu cu țăruș), patru țăruși înalți, cu circa 30 cm peste nivelul terenului, astfel
încât sfoara întinsă între colțurile opuse ale patrulaterului determinat de ei să cadă deasupra
punctului matematic din capul țărușului;
Se îndepărtează sfoara și țărușul central și se sapă o groapă având adâncimea de circa 30
cm mai mare decât înalțimea bornei, având grijă ca pământul scos să nu acopere cei patru țăruși
și să nu se așeze pe diagonalele patrulaterului format de ei;
Se întind din nou sforile, iar cu ajutorul unui fir cu plumb, se fixează o bornă de subsol pe
fundul gropii, astfel încât firul cu plumb, ținut la intersecția sforilor, să cadă pe reperul bornei de
subsol (fig. 3.2.), după care sforile se pot scoate, dar nu și cei patru țăruși înalți;
Peste borna de subsol se așază un strat semnalizator din zgură sau sfărâmături (cioburi) din
ceramică, în grosime de 15 - 20 cm, apoi un strat de pământ bine tasat de circa 30 cm grosime. Se
introduce în groapă borna propriu-zisă, se întind din nou cele două sfori și se centrează exact borna
așezată vertical, cu fețele laterale orientate spre cele patru puncte cardinale. Se umple treptat groapa cu
pământ bine tasat. Pe fața sudică se scrie cu vopsea sau se gravează anul bornării, iar pe fața nordică,
inițialele punctului.
3
 Borna va rămâne afară cu 15 - 20 cm peste nivelul terenului, iar pentru a putea fi găsit mai ușor,
pământul se așează sub forma unui mușuroi de 10 - 15 cm înălțime, înconjurat de un șanțuleț pentru
evacuarea apei din precipitații sau udări.
Pentru fiecare punct bornat se întocmește o fișă cu descrierea poziției punctului, căilor de acces,
felul bornărilor etc.

SEMNALIZAREA PUNCTELOR TOPOGRAFICE

Unele puncte din rețeaua de sprijin sau de ridicare sunt constituite din construcții înalte îndeplinind
alte funcții (turnuri de biserică, castele de apă, coșuri de fum, antene de radio și televiziune etc.), dar
vizibile de la distanțe relativ mari. Acestea nu au nevoie de o semnalizare suplimentară.
Punctele de la sol sau din apropiere solului, trebuie să fie semnalizate pentru a asigura vizibilitatea
reciprocă pe deasupra vegetației sau altor obstacole de pe teren. Semnalizarea poate fi de scurtă durată
(provizorie) sau de lungă durată (definitivă).

SEMNALIZAREA PROVIZORIE
Semnalizarea provizorie se realizează cu ajutorul jaloanelor.
Jalonul este un semnal portabil, confecționat din lemn ușor, cu o lungime de 2 m, grosimea de 4 - 5
cm și cu secțiunea octogonală, hexagonală sau triunghiulară.
La capătul inferior este armat cu un sabot metalic de formă conică (turnat, strunjit sau confecționat
din tablă) care ușurează fixarea prin înfigere în pământ. Pentru a fi vizibile de la distanță, jaloanele se
vopsesc în două culori contrastante (roșu și alb), pe porțiuni alternative de câte 20 cm (fig. 3.3.).
În intravilan sau pe terenuri betonate sau care nu permit fixarea prin înfigere în pământ, jaloanele
se sprijină de ziduri, arbori, se țin cu mâna pe durată limitată a măsurătorilor sau se sprijină cu ajutorul
unor trepiede ori prin legarea de alte două jaloane oblice, încrucișate.

4
 În situații deosebite (culturi de talie înaltă, teren vălurit etc.), jaloanele pot avea lungimi (și grosimi)
mai mari sau se pot prelungi, legându-se câte două.

Pe lângă semnalizarea provizorie a punctelor cu ocazia ridicărilor topografice, jaloanele se utilizează

și pentru vizualizarea unor trasee rectilinii (jalonarea aliniamentelor, la pichetarea unor experiențe,
trasarea de unghiuri drepte etc.). În astfel de scopuri, la nevoie, în lipsa unor jaloane de dimensiuni,
formele și culorile recomandate, se pot utiliza și jaloane improvizate din lănteți (leațuri), având secțiune
pătrată, dreptunghiulară sau rotundă, vopsite alternativ sau într-o singură culoare (alb, galben,
portocaliu etc.) sau crengi și nuiele cât mai drepte, decojite pe porțiuni alternative sau înfășurate cu
hârtie legată.

SEMNALIZAREA PERMANENTĂ
Semnalizarea permanentă a punctelor din rețeaua de sprijin și a celor de îndesire se realizează cu
balize, piramide sau semnale pe arbori.
Balizele topografice se construiesc din lemn, cu înălțimea de 3 - 6 m, putând fi formate din 2 sau 3
părți: corpul, fluturele și uneori cutia.
Corpul balizei este un pilon din lemn de brad, cu secțiunea pătratică sau rotundă de 8 cm grosime
sau din țeavă de metal. Fluturele este fixat la partea superioară, fiind confecționat din patru scândurele
sau fâșii de tablă cu lungimea de 40 - 80 cm și lățimea de 17 - 20 cm, dispuse în cruce, vopsite alternativ
în alb și negru (fig. 3.4.).
Semnalele pe arbori sunt fluturi montați pe un corp fixat pe arbori în poziție centrică sau excentrică
față de bornă. Poziția semnalelor excentrice față de bornă este, de asemenea, definită prin coordonate
polare (fig. 3.5.).

5
 Piramide la sol se folosesc pentru semnalizarea unor puncte mai importante. Sunt semnale în
formă de piramidă, având o înălțime de 4 - 7 m, cu 3 sau 4 picioare, din lemn sau țeavă metalică, pe
care se fixează corpul cu fluturele asemănător cu al balizelor topografice sau o cutie de scânduri,
vopsită în culoare neagră, numită pop (fig. 3.6.).
Piramide cu poduri (piramide geodezice) se folosesc pentru semnalizarea unor puncte
geodezice situate la distanțe mari (5 - 10 km) în zone de șes. Aceste piramide au înălțimi mari, fiind
costruite cu unul sau două poduri ori etaje (fig. 3.7.).

Piramida geodezică este formată din trei corpuri, și anume:

- piramida propriu-zisă (piramida-semnal), terminată cu cutia neagră (popul);

- unul până la două poduri de câte 5 m înălțime, prevăzute cu scări de acces și
care susțin piramida propriu-zisă;
- pilastrul, alcătuit dintr-o construcție independentă din lemn terminată cu un
postament, pe care se instalează aparatul în stație la înălțimea celui mai de sus
pod.

6
 În perspectivă, este posibil ca semnalizarea permanentă să fie reconsiderată. Folosirea
tehnicilor GPS (de poziționare geodezică globală) cu ajutorul sateliților, impun punctelor geodezice
pe care se staționează cu antenele receptoare inexistentă unor obiecte înalte în apropiere, inclusiv a
unor semnale înalte permanente. Semnalele demontabile de tip baliză cu cutie probabilă vor câștiga
teren.

Întrebări
1. Cum se face marcarea punctelor permanente și provizorii în topografie?
2. Care este succesiunea operațiilor de bornare?
3. De câte feluri este semnalizarea punctelor topografice și cu ce se realizează?

Rezumat
 Punctele geodezice din rețeaua de sprijin și unele puncte din rețeaua de ridicare se marchează în
mod permanent, adică pentru o durată nedefinită sau îndelungată.
 Unele puncte din rețeaua de ridicare, care servesc numai pentru desfășurarea operațiilor de
măsurători de teren, neavând o semnificație deosebită pentru denumirea poziției detaliilor
topografice, se marchează în mod provizoriu. Tot în mod provizoriu se marchează și punctele
importante noi, până la definitivarea lucrărilor de marcare permanentă.
 Marcarea provizorie se face cu țăruși de lemn, repere mobile, vopsea sau cretă, în funcție de
situație. În mod obișnuit, în extravilan, pentru marcarea punctelor de stație sau a altor puncte
importante se folosesc țăruși din lemn din esență tare, cu lungimea de 30 - 40 cm și grosimea de
4 - 5 cm, cu secțiunea pătrată sau rotundă.
 Marcarea permanentă a punctelor se face prin borne, mărci, buloane metalice și stâlpi de lemn.
 Operațiile de instalare a bornelor în teren poartă denumirea de bornare și se execută după
anumite norme precise.
 Unele puncte din rețeaua de sprijin sau de ridicare sunt constituite din construcții înalte
îndeplinind alte funcții (turnuri de biserică, castele de apă, coșuri de fum, antene de radio și
televiziune etc.), dar vizibile de la distanțe relativ mari. Acestea nu au nevoie de o semnalizare
suplimentară.
 Punctele de la sol sau din apropierea solului, trebuie să fie semnalizate pentru a asigura
vizibilitatea reciprocă pe deasupra vegetației sau altor obstacole de pe teren. Semnalizarea
poate fi de scurtă durată (provizorie) sau de lungă durată (definitivă).
 Semnalizarea provizorie se realizează cu ajutorul jaloanelor.
 Semnalizarea permanentă a punctelor din rețeaua de sprijin și a celor de îndeșire se realizează
cu balize, piramide sau semnale pe arbori.