IP Colegiul de Medicina Ungheni

Studiu individual la disciplina : Medicina calamităților

Modul: Stările terminale. Suport Vital Bazal.

Tema:,, Noţiuni de stare terminală. Fazele şi manifestările clinice. ’’

A elaborat: Hariuc Cornel gr. AM-301

A coordonat: Gajim Adriana , professor de Medicina Calamitatilor

Ungheni,2023
Cuprins:

Stările terminale……………………………………………………………………

Notiune…………………………………………………………………………..

Situatii critice in stadiul terminal………………………………………………

Sutinerea in fata terminal………………………………………………………..

Mediccatie in faza terminal………………………………………………………….

Bibliografie:

1. https://www.google.md/search?
sca_esv=568184447&hl=ru&sxsrf=AM9HkKmum3UMME2RgOyxCjKzqDn6iWE3
EQ:1695652061822&q=stadiu+terminala+in+boala&tbm=isch&source=lnms&sa=X
&ved=2ahUKEwjCzLqW_MWBAxW0JBAIHUBvAIQQ0pQJegQICRAB&biw=16
00&bih=756&dpr=1
2. https://www.nephrocare.ro/pacienti/rinichiul-si-boala-cronica-de-rinichi/stadiu-
terminal
3. https://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/boli-terminale
https://www.medichub.ro/reviste/oncolog-hematolog-ro/ingrijirile-paliative-in-
stadiul-de-sfarsit-al-vietii-in-bolile-oncologice-id-2169-cmsid-68

Noţiunea de stare terminală a apărut de la denumirea latină terminalis – stare a.

organismului, care finisează viaţa, stare între viaţă şi moarte. tranziţia de la viaţă la
moarte.
Îngrijirea terminală(IT) este parte a IP oferită în ultimele zile de viaţă, atunci când devine evident
că bolnavul nu mai are de trăit decât ore sau zile.

Diferente…. Dificultăţi….

• IT P trebuie sa tina cont de:

• virsta • stadiu de dezvoltare

• de echilibrul psiho-emotional

• de aspectele sociale si spiritual

• Doliul si managenetul lui la copil trebuie sa fie in serviciile de IPP • AH P - particulara,

compasiunea in ingrijire

Îngrijirea terminală Îngrijirea terminală este un termen mai vechi care a fost utilizat în îngrijirea
totală a pacienţilor cu cancer în stadiu avansat şi cu speranţă de viaţă redusă.

Îngrijirea la sfârşitul vieţii Termenul de „îngrijire la sfârşitul vieţii” poate fi utilizat sinonim cu
îngrijirea paliativă sau îngrijirea tip „hospice”, sfârşitul vieţii fiind înţeles ca perioada de unul
până la doi ani în care pacientul/ familia şi cadrele medicale devin conştiente de natura incurabilă
a bolii.

Îngrijire de tip „respiro” Membrii familiei sau alţi îngrijitori primari care îngrijesc la domiciliu
un pacient cu nevoie de îngrijire paliativă pot fi afectați de povara îngrijirii permanente.

Îngrijirea de tip „respiro” poate oferi acestor pacienţi şi îngrijitorilor lor o pauză planificată sau
neplanificată.

Situaţii critice în stadiul terminal

fiecare copil cu cancer avansat trebuie sa-si exprime

• valorile ,

• scopurile

• preferintele si sa participe la luarea deciziilor

Parintii..

Suferinţa şi eforturile părinţilor

• Negare: dificultatea acceptării bolii şi a prognosticului

• Supărare şi învinovăţire

• Negociere - Demersuri pentru a salva

• Tristeţe – neajutorare

• Acceptare (doliu anticipat)

Momentul opriri tratamentului curativ:

- greu de decis, - greu de acceptat ptr. familie şi pacient, - încheierea terapiei curative nu
abandonarea bolnavului

Comunicarea

1. verbala
2. -nonverbala
3. –ascultarea

Pregatirea Copilului

• dificile sarcini cu care familia si parinti se intilnesc

• Copilul trebuie sa stie ca moartea nu i-l va rani ca nu va avea

durere ptr ca va fi tratata .

Statutul de sfârșit de viață este un capitol al îngrijirilor paliative care trezește interes în lumea
științifică, dar și în practica medicală. Există unele controverse în definiția și terminologia stării
terminale (sfârșitul vieții). În acest articol, ne-am concentrat pe studiul acestor probleme de către
cercetătorii canadieni, iar studiul lor aduce clarificări importante pentru practică. Am descris pe
scurt principalele simptome ale stării terminale și tratamentul acestora. Acest articol evidențiază,
de asemenea, rolul comunicării atât cu pacientul, cât și cu familia acestuia în stadiul de sfârșit al
vieții. Un alt aspect, deloc de neglijat în practică, este starea de doliu.

Starea terminală este un capitol al îngrijirilor paliative care suscită interes pentru lumea
științifică, dar și în cadrul practicii medicale. Există unele controverse în definirea și diagnosticul
stării terminale. În acest articol ne-am oprit asupra interpretării acestor probleme de către
cercetătorii canadieni, studiul lor aducând clarificări importante pentru practică. Am descris pe
scurt și principalele simptome ale stării terminale și tratamentul lor. De asemenea, articolul
subliniază rolul comunicării în starea terminală, atât cu pacientul, cât și cu familia sa. Un ultim
aspect prezentat, dar care nu trebuie neglijat în practică, este starea de doliu.

Definiția îngrijirii la sfârșitul vieții este următoarea: „Îngrijire acordată persoanelor care sunt
aproape de sfârșitul vieții și au întrerupt tratamentul pentru a-și vindeca sau controla
boala. Îngrijirea la sfârșitul vieții include sprijin fizic, emoțional, social și spiritual pentru
pacienți și familiile acestora. Scopul îngrijirii la sfârșitul vieții este de a controla durerea și alte
simptome, astfel încât pacientul să se simtă cât mai confortabil posibil. Îngrijirea la sfârșitul
vieții poate include îngrijirea paliativă, îngrijirea de susținere și îngrijirea hospice” .

Cum se explică pacientului: termenul „îngrijire la sfârșitul vieții” poate fi interpretat ca negativ și
final; totuși, este important să ne dăm seama că primirea acestui tip de îngrijire nu înseamnă că
moartea este iminentă sau că echipele medicale au renunțat la îngrijirea pacientului. „În acest
moment dificil, accesul la îngrijire poate fi un pas foarte pozitiv. Va exista sprijin pentru
gestionarea simptomelor și menținerea confortului și a bunăstării, ceea ce va maximiza bucuria și
împlinirea” .

Trebuie să subliniem la începutul acestui articol că discuția cu familia este foarte importantă și
are cel puțin aceeași importanță ca și discuția cu pacientul.

Familia trebuie să aibă un contact și o comunicare strânsă cu medicul și personalul medical

atunci când pacientul este la sfârșitul vieții. Terapeuții trebuie să îndrume membrii familiei în
acest moment dificil, cu empatie și înțelepciune rezultate din experiența lor. Fiecare experiență
de deces este unică, individualizată în funcție de atașamentul față de persoana muribundă și
poate afecta personalul medical.

Cea mai frecventă întrebare adresată medicului oncolog este: „Cât ar trăi pacientul?” Cel mai
bun răspuns la această solicitare este acela de a explica în termeni simpli semnificația fiecărui
semn care apare: modificările respiratorii, modificarea culorii pielii, slăbirea pulsului,
somnolența etc. Aceste explicații pot ajuta și ghida familia în a decide momentul. petrecut cu
pacientul și pe dorința lui de a-și lua rămas bun .

Anchetatorii acestui studiu au repartizat pacienții în una dintre cele patru stări:

 Stabil (scor PPS: 70-100).

 Tranzitorie (scor PPS: 40-60).

 EOL (scor PPS: 10-30).

 Mort (6).

După diagnosticul de sfârșit de viață, echipa de îngrijiri paliative ar trebui să facă o planificare
avansată a îngrijirilor (ACP). Acesta a fost un subiect greu de adresat poporului român. Deși
motivele exacte sunt necunoscute, barierele culturale ale geografiei, limbii și alfabetizării în
domeniul sănătății se numără printre unele dintre provocări.

Pe baza datelor din mai multe evaluări ale nevoilor la nivel de stat, ACP și formarea avansată a
abilităților de comunicare sunt cele mai solicitate intervenții de către medicii cu competență în
îngrijiri paliative .

Când boala malignă ajunge în stadiul final, scopul tratamentului nu mai este vindecarea bolii sau
prelungirea supraviețuirii. Înțelegerea completă a nevoilor fizice, spirituale și emoționale ale
pacientului cu cancer avansat implică și recunoașterea stadiului terminal ca un capitol important
al practicii oncologice. Stadiul terminal poate fi considerat atunci când pierderea în greutate
depășește 8 kg în ultimele trei luni, nivelul total de proteine este mai mic de 35 g/l și nivelul
LDH este peste 700 UI/l. Obiectivul principal este tratamentul simptomatic, ameliorarea
suferinței și îmbunătățirea calității vieții atât pentru pacient, cât și pentru familia
acestuia. Acestea presupun acțiuni în patru direcții: fizică, emoțională, spirituală și social.
În ultimele zile ale vieții, înainte de a muri, un număr mare de pacienți prezintă unul sau
mai multe dintre următoarele simptome:

 oboseală sau durere (70%)

 anxietate/agitație/delir, respirație zgomotoasă sau umedă (60%)

 dispnee (20%)

 greață și vărsături (10%) (9,10) .

Îngrijirea stadiului terminal este multilaterală, dar este axată pe controlul medical al
simptomelor fizice, fiind reprezentată de:

 nevoia de ameliorare optimă a durerii

 nevoia de a ameliora alte simptome care provoacă suferință și disconfort

 îngrijirea fizică este asigurată de medici și personal medical instruit, care manifestă o
atitudine pozitivă față de îngrijirea paliativă

 respectul pentru dorintele pacientului

 o relație de încredere și o bună comunicare între medic, familie și pacient, permițând

depășirea anxietății și pregătirea pacientului și a familiei sale pentru moarte .

Tratamentul simptomelor principale

Pentru majoritatea problemelor bolnavilor terminali, atitudinea potrivită este utilizarea unui
număr limitat de medicamente administrate pe cale rectală, transdermic sau – doar când este
necesar – parenteral.

Durere

Durerea continuă să fie simptomul dominant, anxiogen și adesea tratat suboptim la pacienții cu
cancer în stadii finale. Durerea are mai multe dimensiuni și este adesea descrisă ca „durere
totală”.

Tratamentul durerii în etapele finale implică:

 Evaluarea constantă a medicației și modificarea indiferent de dozele acesteia, până la

încetarea durerii, folosind scala de tratament „în trei trepte” a OMS.
 Morfina este cel mai puternic opioid electoral și trebuie administrat până la ameliorarea
totală a durerii.

 Doza optimă este cea care duce la ameliorarea totală a durerii, cu efecte secundare
minime.

Alte simptome

Celelalte simptome din stadiile de sfârșit de viață vor fi tratate așa cum apar, ținând cont
întotdeauna de faptul că scopul principal este confortul pacientului, și nu prelungirea
supraviețuirii (sau vindecarea bolii).

 Simptomele trebuie evaluate și tratate rapid.

 Intervențiile optime asupra fiecărui simptom vor fi cele cu impact minim asupra calității
vieții. Medicul oncolog va avea în vedere acest concept, în timpul fiecărei decizii, și va
evita acele măsuri care nu sunt absolut necesare, care pot duce fie la mai multă suferință,
fie grăbi evoluția nefavorabilă.

 Nu sunt recomandate masurile de medicina traditionala, nici analizele inutile de

laborator, explorarea clinica, nici monitorizarea permanenta a semnelor vitale, care nu
sunt necesare si scad confortul pacientului.

Medicament

 Atâta timp cât se menține calea de administrare orală, se recomandă utilizarea.

 Când înghițirea alimentelor nu mai este posibilă, sau absorbția gastrointestinală este
incertă, se va alege o cale alternativă (transdermică, sublinguală, subcutanată sau
rectală/vaginală). Sedativele și alte medicamente esențiale pot fi administrate intravenos
numai atunci când această cale este accesibilă imediat.

 Scopul principal este utilizarea cât mai puține proceduri invazive, cu beneficii maxime.

 Anorexia finală nu poate fi controlată cu alimentație forțată; nu există niciun medicament

eficient în acest caz.

Modificarea stării psihice la pacienții cu boli terminale

Când este aproape de moarte, pacientul pare să intre într-o altă dimensiune, caracterizată
printr-o scurtă și tranzitorie alterare a conștiinței sale, înainte de pierderea definitivă și
totală a conștiinței. Această stare fizică se poate manifesta prin neliniște, întristare,
suferință profundă, chiar până în punctul în care pacientul dorește să se ridice din
pat; daca agitatia persista, pacientul devine dispneic si necesita o sedare adecvata.

În acest moment, familia trebuie atenționată cu blândețe, pentru a înțelege că această

stare este un eveniment final, parte a bolii – probabil din cauza hipoxiei profunde – care
necesită sedare, și nu un semn de suferință emoțională sau de refuz la moarte .

Comunicarea în îngrijirea la sfârșitul vieții

Comunicarea cu privire la problemele legate de îngrijirea la sfârșitul vieții, în

conformitate cu pregătirea și preferințele pacienților și rudelor, este esențială. Această
sarcină va deveni responsabilitatea generaliștilor, precum și a specialistului în furnizorii
de îngrijiri paliative și, prin urmare, sprijinirea clinicienilor cu această responsabilitate
importantă ar trebui să fie o prioritate pentru practicieni, cercetători și factorii de decizie
politică. Deși există potențiale bariere în deschiderea discuțiilor privind îngrijirea la
sfârșitul vieții, este important să recunoaștem că multe dintre calitățile cele mai apreciate
de pacienți și rude sunt esențiale,abilități de comunicare nespecializate relevante în toate
domeniile medicinei – sensibilitate și empatie, în cadrul îngrijirii holistice,
individualizate. Prin urmare, este important să nu lăsăm sensibilitățile specifice ale
discuțiilor privind îngrijirile paliative, așa cum se subliniază în literatura de specialitate,
să descurajeze clinicienii să ofere toate aceste oportunități importante. Au fost dezvoltate
surse de sprijin, iar lucrările în acest domeniu sunt în desfășurare. Cu toate acestea, o mai
bună înțelegere a modului în care definim și măsurăm o bună comunicare în îngrijirea la
sfârșitul vieții este esențială pentru progresul viitor.
Sprijin pentru deces

Furnizarea de sprijin pentru deces este o componentă esențială a echipei de îngrijiri

paliative, care este recunoscută în mod explicit în mai multe publicații naționale și
internaționale importante, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, 2004. În timp ce
sprijinul pentru deces este parte integrantă a îngrijirilor paliative, este de obicei
insuficient de resurse, cercetat insuficient, și nu aplicate sistematic. Prin urmare, poate fi
considerat „copilul uitat” al familiei de îngrijiri paliative. Concepțiile tradiționale despre
deces sunt contestate în viziunea contemporană a tanatologiei. Durerea în urma decesului
nu este o tulburare psihiatrică, ci o reacție emoțională normală la pierdere. Cu toate
acestea, în timp ce pierderea și durerea sunt fundamentale pentru viața umană, cursul și
consecințele decesului vor varia pentru fiecare individ.