Arthur Rimbaud

REALIZAT: ZAHARIA
EMILIA
Jean Nicolas Arthur Rimbaud (n. 20 octombrie 1854, Libreville⁠(d),
Champagne-Ardenne, Franța – d. 10 noiembrie 1891, Marsilia,
Franța) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne,
precursor al simbolismului. A început să scrie poezii deja la vârsta
de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere "Les étrennes des
orphelins". În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde
vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori.
Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l
readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le
Bateau ivre" ("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul
Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles
Baudelaire, dar - în același timp - se recunoaște propria sa
originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul
între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în
operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se
stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în
anul 1873 o relație amoroasă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873,
când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.
Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză "Une Saison en
enfer" ("Un anotimp în infern"), care - prin dinamismul și radicalitatea
stilistică a compoziției - marchează un punct de cotitură în istoria
literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză
"Les Illuminations" ("Iluminările"), creații vizionare, pline de explozie
poetică a tiparelor convenționale. În acest ciclu se găsește celebrul
"Sonnet des voyelles" ("Sonetul vocalelor"), în care, fiecăreia din cele
cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare. Urmează o viață de
peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru,
lucrând ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de
piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în
Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia. În afara
unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani,
Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se
întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, în dureri
sălbatice din cauza unei cangrene, la vârsta de 37 de ani.
 O, inimă - Arthur Rimbaud
O, inimă, ce-s pentru noi bălţile de singe
Şi jar, şi mii de-omoruri, şi furia ţipînd,
Suspinde ale unui întreg inferc ce fringe
Oricare ordini şi pe ruine apring Vînt,

Şi toată răzbunarea ? Nimic !... Dar dacă-aşa

Şi vrem ? Pieriţi voi, principi, industriaşi, senate !
Ah, jos puteri, justiţii, istorii ! Ni se cade !
Pe merit ! Sînge ! singe ! văpaie de-aur, grea !

Totu-n război, teroare şi-n răzbunare-aruncă,

O, Duh, al meu ! În Rană să răscolim turbaţi :
Republici ale lumii, vă duceţi ! Şi ajungă,
Popoare, regimente, coloni şi împăraţi !
 Cine-ar stîrni vîrtejuri de foc în crunte jocuri?
Doar noi şi cei pe care îi credem fraţi. Şi dacă,
Fantaşti de amici, alături ne-aţi fi : o să vă placă.
N-om mai trudi vreodată, talazuri, voi, de focuri !

Vă stringeţi, Europa, Americi, Asia !

Răzbunătorul nostrum marş totu-a ocupat,
Cetăţi şi cîmpuri ! Fi-vom zdrobiţi de-a pururea !
Vor răbufni vulcanii ! oceanul revărsat

O, inimă ! amicii, desigur, fraţi îmi sînt :

Necunoscuţi, voi, negrei de-om merge, daţi bătaie !
Cum tremor ! peste mine, vai mie, vechi pămînt,
Din ce în ce al vostru ! pămîntul se tot moaie,

Dar nu-i nimic ! sînt, iată, aici ! intruna sînt.

Vă mulțumesc pentru atenție!