1-50

1. La folosirea anticolinesterazicelor în doze terapeutice se poate afirma că:

1. reduc peristaltismul gastrointestinal
2. poate fi indicate în midriaza de diagnostic
3. pot determina tahicardie şi creşterea tensiunii arteriale
4. pot determina dureri abdominale
5. reduc secreția salivară
6. intensifică secreția glandelor bronșice și a celor digestive
7. pot induce un răspuns la nivelul receptorilor muscarinici
8. pot prelungi perioada de activitate a ach
9. pot determina relaxarea sfincterului vezical
10. pot determina hipersalivație.

2. Despre Neostigmină se poate afirma că:

1. poate determina relaxarea sfincterului vezical
2. poate determina bronhospasm
3. poate determina hipersalivație
4. reduce peristaltismul gastrointestinal
5. este contraindicată în prezența ocluziei intestinale
6. poate fi indicată în terapia Alzheimer
7. poate determina dureri abdominale
8. are durată de acțiune foarte lungă (câteva sute de ore)
9. este indicată în miastenia gravis
10. reduce secreția salivară

3. Despre Piridostigmină se poate afirma că:

1. reduce secreția salivară
2. are durată mai lungă decât a Neostigminei
3. este reprezentativ pentru inhibitorii de acetilcolinesterază cu durată de acțiune foarte scurtă
4. reduce peristaltismul gastrointestinal
5. poate determina dureri abdominale
6. poate determina relaxarea sfincterului vezical ?
7. produce hipersalivație
8. este indicată în tratamentul cronic al miasteniei gravis
9. este folosită pentru stabilirea diagnosticului de miastenia gravis ?
10. poate fi indicată în terapia Alzheimer

4. Despre Rivastigmină se poate afirma că:

1. este indicat în glaucom
2. produce uscăciune a gurii
3. poate produce hipersalivație
4. este inhibitor reversibil de acetilcolinesterază
5. poate fi indicată în terapia Alzheimer
6. este inhibitor ireversibil de acetilcolinesterază
7. poate opri evoluția bolii Alzheimer
8. este acetilcolinesterazic cu acțiune indirectă
9. are durată foarte scurtă de acțiune
10. este acetilcolinesterazic cu acțiune directă

5. Se poate afirma că:

1. Neostigmina se indică în tratamentul miastenia gravis
2. Pilocarpina este acetilcolinesterazic cu acțiune indirectă
3. Neostigmina este inhibitor ireversibil de acetilcolinesterază
 4. Pralidoxima este reactivator de colinesterază
5. Piridostigmina este inhibitor ireversibil de acetilcolinesterază
6. Edrofonium se indică în diagnosticul miastenia gravis
7. Donepezil se indică în tratamentul Alzheimer
8. Pilocarpina se indică în tratamentul glaucomului
9. Galantamina este inhibitor ireversibil de acetilcolinesterază
10. Pilocarpina poate opri evoluția bolii Alzheimer

6. Pentru terapia astmului bronșic se poate administra:

1. Trihexifenidil
2. Fenoterol
3. Ipratropium
4. Solifenacin
5. Tropicamida
6. Salbutamol
7. Salmeterol
8. Darifenacin
9. Oxibutinina
10. Tiotropium

7. Pentru tratamentul vezicii urinare hiperactive se poate administra:

1. Tolterodin
2. Tropicamida
3. Darifenacin
4. Trospium
5. Benztropina
6. Tiotropiu
7. Trihexifenidil
8. Oxibutinin
9. Solifenacin
10. Ipratropiu

8. Sunt antagoniști ai receptorilor muscarinici:

1. Vecuroniu
2. Cisatracuriu
3. Succinilcolină
4. Rocuroniu
5. Benztropina
6. Trihexifenidil
7. Ipratropiu
8. Mecamilamină
9. Darifenacin
10. Tiotropiu
9. Se poate afirma că Scopolamina:
1. are acțiune de foarte scurtă durată
2. blochează memoria pe termen scurt
3. are efecte centrale mai slabe decât atropina
4. determină hipersalivație
5. produce agitație la doze mici
6. produce midriază
7. poate produce retenție urinară
8. este antagonist al receptorilor muscarinici
9. are efecte antiemetice
10. produce diaree

10. Se poate afirma că Atropina:

 1. determină hipersalivație
2. este de elecție pentru tratamentul răului de mișcare
3. are efecte antispastice
4. blochează memoria pe termen scurt
5. produce midriază
6. este antagonist al receptorilor muscarinici
7. are efecte centrale mai puternice decât scopolamina
8. produce diaree
9. are efecte cicloplegice
10. poate produce retenție urinară

11. Dintre următoarele efecte adverse, Atropina poate determina:

1. mioză
2. retenție urinară
3. diaree
4. hipersalivație
5. vedere neclară
6. blocarea memoriei pe termen scurt
7. tahicardie
8. bronhoconstricție
9. xerostomie
10. constipație

12. Se poate afirma că:

1. Adrenalina este indicată în tratamentul șocului anafilactic
2. Nafazolina este decongestiv nazal
3. Dopamina are efect inotrop negativ
4. Adrenalina este indicată în tratamentul șocului cardiogen
5. Adrenalina are efect inotrop negativ
6. Salmeterol produce bronhoconstricție
7. Salbutamol este indicat în astmul bronșic
8. Adrenalina crește semnificativ necesarul de oxigen al miocardului
9. Propranolol este indicat în sindrom de abstinență la opioide
10. Dopamina este indicată în șocul cardiogen

13. Acționează ca agoniști adrenergici cu acțiune directă:

1. Formoterol
2. Epinefrina
3. Metoprolol
4. Amfetamina
5. Cocaina
6. Terbutalina
7. Salmeterol
8. Prazosin
9. Propranolol
10. Dopamina

14. Despre epinefrină se poate afirma că:

1. stimulează selectiv receptorii alfa si beta adrenergici
2. este indicată în stopul cardiac
3. este indicată în tratamentul șocului anafilactic
4. determină tahicardie
5. se folosește ca decongestiv nazal
6. inhibă eliberarea de norepinefrină
7. are mecanism mixt de acțiune: direct și indirect
8. ameliorează performanțele atletice
 9. crește presiunea arterială
10. are efecte psihostimulante

15. Depre Albuterol se poate afirma că:

1. se folosește în travaliul prematur (în carte zice de terbutalină, dar da, e folosit și salbutamol)
2. este indicat în terapia astmului bronșic
3. produce sedare
4. poate produce tremor ca efect secundar
5. are acțiune de foarte lungă durată
6. produce bradicardie
7. poate determina tahicardie la pacienți cu afecțiuni cardiace
8. are mecanism mixt de acțiune: direct și indirect
9. este agonist al receptorilor β2
10. este indicat în stopul cardiac

16. Despre Tamsulosin se poate afirma că:

1. se folosește în tratamentul feocromocitomului
2. blochează receptorii α1 adrenergici
3. influențeză cel mai puțin presiunea arterială
4. spre deosebire de Doxazosin, nu este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
5. este blocant neselectiv α adrenergic
6. produce tahicardie importantă
7. este indicat în boala Raynaud (Yohimbina este indicată, nu tamsulosin)
8. este indicat în tratamentul hipertrofiei benigne de prostată
9. crește rezistența periferică
10. prezintă același mecanism de acțiune ca Alfuzosin

17. La nivel cardiovascular, beta-blocantele pot determina:

1. efect inotrop pozitiv
2. efect de reducere a necesarului de oxigen miocardic
3. efect dromotrop negativ
4. efect cronotrop pozitiv
5. reducerea debitului cardiac
6. efect cronotrop negativ
7. creșterea debitului cardiac
8. efect dromotrop pozitiv
9. efect de creștere a necesarului de oxigen miocardic
10. efect inotrop negativ

18. Propranolol este contraindicat în:

1. hipertensiune arterială
2. bradicardie
3. bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC)
4. bloc atrioventricular
5. astm bronşic
6. infarct miocardic
7. angina pectorală
8. migrenă
9. hipotensiune arterială
10. hipertiroidism

19. Obținerea midriazei se poate realiza prin administrare de :

1. Atropină
2. Ecotiofat
3. Fisostigmină
4. Fenilefrină
5. Tropicamidă
 6. Acetilcolină
7. Pilocarpină
8. Ciclopentolat
9. Cocaină
10. Carbacol

20. Se poate afirma că:

1. Efedrina determină stimularea directă a receptorilor nicotinici
2. Efedrina determină efecte bronhodilatatoare
3. Efedrina determină stimularea directă a receptorilor alfa si beta
4. Efedrina determină reducerea performanțelor atletice
5. Efedrina determină stimularea eliberării norepinefrinei
6. Efedrina determină stimularea eliberării acetilcolinei
7. Efedrina determină stimularea directă a receptorilor muscarinici
8. Efedrina determină reducerea oboselii
9. Efedrina determină reducerea stării de alertă
10. Efedrina determină stimularea sistemului nervos central

21. Receptorii muscarinici:

1. receptorii M1 se află pe celulele cardiace și mușchi neted
2. se leagă de acetilcolină
3. sunt situați și la nivelul codului
4. Betanecol are activitate muscarinică redusă sau absentă
5. se află în joncțiunea neuromusculară
6. Atropina are afinitate slabă pentru receptorii muscarinici
7. recunosc muscarina
8. au afinitate slabă pentru muscarină
9. pot fi mai multe subclase: M1, M2, M3, M4, M5
10. se găsesc în ganglionii sistemului nervos periferic

22. Sunt efecte farmacodinamice ale betanecolului:

1. prezintă numeroase efecte adverse legate de sistemul nervos central
2. este selectiv pentru recpetorii nicotinici
3. crește motilitatea intestinală
4. traversează bariera hematoencefanică
5. stimulează mușchiul detrusor al vezicii urinare
6. stimulează direct receptorii muscarinici
7. produce expulzia urinei
8. crește tonusul intestinal
9. stimulează sistemul nervos simpatic
10. legarea betanecolului de M3 este slabă din punct de vedere clinic

23. Despre acetilcolină se poate afirma că:

1. este rapid inactivată de către acetilcolinesterază
2. crește secreția salivară și stimulează secreția bronșică
3. inhibă peristaltismul intestinal
4. scade tonusul mușchiului detrusor al vezicii urinare
5. este un neurotransmițător al nervilor parasimpatici
6. produce midriază
7. crește debitul cardiac
8. produce relaxarea mușchiului ciliar și a mușchiului sfincter pupilar
9. produce vasodilatație și scăderea tensiunii arteriale
10. scade frecvența cardiacă

24. Pilocarpina:
1. prezintă activitate muscarină și este utilizată mai ales în oftalmologie
 2. poate fi folosită în glaucomul cu unghi deschis, dar nu și în glaucomul cu unghi deschis
3. produce contracția mușchiului ciliar și mioză
4. este medicamentul de elecție în scăderea urgentă a presiunii intraoculare în glaucom
5. stimulează secreția lacrimală, sudoripară și salivară
6. are efecte sinergice cu atropina asupra irisului și mușchiului ciliar ocular
7. produce relaxarea mușchiului ciliar și midriază
8. este medicamentul de elecție în tratamentul cronic al glaucomului (BETA-BLOCANTELE!!!!)
9. este un alcaloid natural și un agonist colinergic
10. nu pătrunde la nivelul sistemului nervos central (PĂTRUNDE!!!!)

25. Este adevărat despre fizostigmină:

1. determină scăderea nivelului de acetilcolină la nivelul sinapsei
2. efectele adverse sunt frecvent observate la administrarea de doze terapeutice
3. este un antagonist colinergic cu acțiune indirectă
4. efectul fizostigminei durează 2-4 ore, fiind considerat un agent cu durată intermediară de acțiune
5. este utilizată în cazul supradozării unor medicamente, precum atropina, fenotiazine și antidepresive triciclice
6. este un agonist colinergic cu acțiune indirectă
7. este un inhibitor reversibil de acetilcolinesterază
8. nu pătrunde la nivelul sistemului nervos central și prin urmare, nu poate determina convulsii
9. după aplicarea topică oculară produce midriază
10. crește tensiunea arterială și frecvența cardiacă

26. Despre inhibitorii reversibili de acetilcolinesterază se poate afirma că:

1. Neostigmina, piridostigmina și ambenoniu sunt agenți utilizați în tratamentul miasteniei gravis
2. cresc nivelul de acetilcolină la nivelul sinapsei
3. Neostigmina pătrunde la nivelul sistemului nervos central și poate determina convulsii la administrarea de doze
mari
4. sunt reprezentați de ecotiofat
5. sunt reprezentați de edrofoniu, fizostigmină și neostigmină
6. Edrofoniu este util în diagnosticul miasteniei gravis
7. în caz de ocluzie intestinală se poate administra în siguranță neostigmină
8. Neostigmina combate efectele atropinei la nivelul sistemului nervos central (pilocarpina/fizostigmina!!!)
9. sunt reprezentați de compușii organofosforici
10. Fizostigmina este utilă la pacienții cu atonie intestinală sau cu atonia vezicii urinare

27. Atropina:
1. se poate administra în siguranța la pacienții cu glaucom cu unghi închis (NU!!!)
2. poate determina incontinență urinară
3. administrată în doze mici produce diminuarea ușoară a frecvenței cardiacă, dar în doze mari produce
creșterea frecvenței cardiace (opus nicotinei)
4. este un alacoid extras din beladonă care are efecte parasimpaticomimetice
5. se folosește în tratamentul xerostomiei
6. este un alcaloid extras din beladonă care se leagă competitiv de receptorii muscarinici și împiedică
atașarea acetilcolinei
7. sub forma izomerulu activ, l-hiosciamină, se folosește ca agent antispastic pentru relaxarea tractului
gastrointestinal și a vezii urinare
8. poate fi utilă în tratamentul enurezisului (eliminarea involuntară de urină) la copii
9. la nivelul globului ocular, produce midriază și cicloplegie (incapacitatea focalizării pentru vederea de
aproape)
10. la nivelul globului ocular, produce mioză și scăderea presiunii intraoculare

28. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. în cazul intoxicației cu substanțe organofosforice, se administrează atropină
2. în cazul hiposecreției salivare secundare iradierii capului și gâtului, este utilă administrarea de atropină
3. Atropina este un agent antimuscarinic util în tratamentul xerostomiei din sindromul Sjögren
4. Neostigmina se folosește pentru a preveni distensia abdominală și retenția urinară postoperator
5. Oxibutinin este un agent antimuscarinic util în tratamentul vezicii urinare hiperactive
 6. Tropicamida este un agent antimuscarinic folosit în obținerea midriazei în cursul examinărilor oftalmologice
7. Ipratropiu și tiotropiu se administrează prin inhalare și sunt utili în tratamentul de întreținere pentru
combatarea bronhospasmului asociat cu boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
8. în cazul intoxicației cu substanțe organofosforice, se administrează acetilcolină
9. Succinilcolina stimulează intrarea potasiului în celulă, determinând hipokaliemie
10. instilarea intraoculară de pilocarpină poate precipita un atac de glaucom cu unghi închis

29. Sunt corecte următoarele asocieri:

1. Edrofoniu – parasimpaticomimetic, inhibitor ireversibil de acetilcolinesterază
2. Scopolamină – parasimpaticolitic, blocant neuromuscular
3. Pilocarpină - parasimpaticomimetic
4. Tropicamidă – parasimpaticomimetic
5. Succinilcolină – parasimpaticolitic, blocant neuromuscular
6. Donepezil – parasimpaticomimetic, inhibitor de acetilcolinesterază
7. Ecotiofat – parasimpaticomimetic, inhibitor ireversibil de acetilcolinesterază
8. organofosforice – parasimpaticomimetic, inhibitor reversibil de acetilcolinesterază
9. Fizostigmină – parasimpaticolitic, antimuscarinc
10. Ciclopentolat – parasimpaticolitic, antimuscarinic

30. Efectele adverse ale antagoniștilor colinergici sunt:

1. midriază
2. mioză
3. micțiuni imperioase
4. diaree
5. vedere neclară
6. diaforeză
7. constripație
8. confuzie
9. retenție urinară
10. greață

31. Efectele adverse ale agoniștilor colinergici sunt:

1. confuzie
2. retenție urinară
3. vedere neclară
4. diaforeză
5. greață
6. diaree
7. mioză
8. constipație (NU)
9. micțiuni imperioase
10. midriază

32. Epinefrina:
1. acționează atât pe receptorii α, cât și pe receptorii β adrenergici
2. singura metodă de aministrare este intravenos
3. este medicamentul de elecție pentru tratamentul reacțiilor de hipersensibilitate de tip I, declanșate ca răspuns la
alergeni
4. scade necesarul de oxigen al miocardului
5. are efect hipoglicemiant, datorită reducerii glicogenolizei hepatice, scăderii eliberării de glucagon și
intesificării eliberării de insulin
6. are efecte inotrop și cronotrop pozitive
7. scade tensiunea arterială sistolică
8. este folosită pentru restabilirea ritmului cardiac la pacienții cu stop cardiac, indiferent de etiologie
9. se folosește în tratamentul crizelor acute de astm și șoc anafilactic
10. scade debitul cardiac
33. Este adevărat că:
1. receptorii β2 determină bronhodilatație
2. receptorii α2 determină vasocontricție
3. receptorii β2 determină creșterea eliberării de glucagon
4. receptorii α1 produc midriază
5. receptorii β2 inhibă eliberarea de insulină
6. receptorii β2 produc tahicardie
7. receptorii β1 determină bronhodilatație
8. receptorii α1 determină vasodilatație
9. receptorii α2 inhibă eliberarea de insulină
10. receptorii β1 stimulează contractilitatea miocardică

34. Dopamina:
1. acționează asupra asupra receptorilor D1 și D2 din vasele mezenterice și renale, producând vasocontricție cu
reducerea fluxul sanguin renal și visceral
2. în doze mici acționează asupra receptorilor α1 vasculari, producând vasodilatație cu reducerea rezistenței
periferice totale
3. stimulează receptorii β1 cardiaci, având atât efect inotrop pozitiv, cât și cronotrop pozitiv
4. stimulează receptorii β1 cardiaci, având atât efect inotrop negativ, cât și cronotrop negativ
5. acționează asupra receptorilor D1 și D2 din vasele mezenterice și renale, producând vasodilatație cu creșterea
fluxul sanguin renal și visceral
6. este utilă în tratamentul stărilor de șoc
7. supradozajul de dopamină produce aceleași efecte ca stimularea simpatică
8. în doze mari acționează asupra receptorilor α1 vasculari, producând vasocontricție cu creșterea rezistenței
periferice totale
9. este contraindicată în stările de șoc
10. în doze mici acționează asupra recptorilor α1 vasculari, producând vasocontricție cu creșterea rezistenței
periferice totale

35. Selectați afirmațiile adevărate:

1. Oximetazolina și fenilefrina acționează ca decongestive nazale, producând vasocontricție la nivelul vaselor de
sânge din mucoasa nazală
2. Oximetazolina produce vasodilatație la nivelul vaselor de sânge din mucoasa nazală
3. Oximetazolina și fenilefrina sunt folosite frecvent topic la nivelul mucoasei nazale
4. Unul dintre efectele adverse ale oximetazolinei este congestia reactivă și dependența
5. Unul dintre efectele adverse ale fenilefrinei este creșterea presiunii sistolice și diastolice
6. Oximetazolina și fenilefrina acționează asupra receptorilor α adrenergici
7. Administrarea oximetazolinei și a fenilefrinei determină congestie nazală
8. Unul dintre efectele adverse ale fenilefrinei este scăderea presiunii sistolice și diastolice
9. Oximetazolina și fenilefrina sunt folosite frecvent inhalator la nivelul mucoasei bronșice
10. Oximetazolina și fenilefrina acționează asupra receptorilor β adrenergici, producând bronhodilatație în
arborele bronșic

36. Propranolol:
1. crește consumul miocardic de oxigen
2. scade consumul miocardic de oxigen
3. se poate administra în siguranță la pacienții cu astm bronșic sau BPOC
4. scade debitul cardiac, având efecte inotrop negativ și cronotrop negativ
5. este util pentru atenuarea stimulării simpatice generalizate la pacienții cu hipertiroidism
6. una dintre indicațiile de administrare este infarctul miocardic
7. crește debitul cardiac, având efecte inotrop pozitive și cronotrop pozitive
8. unul dintre efectele adverse este creșterea tensiunii arteriale
9. tratamentul cu β-blocante se poate opri brusc atunci când este nevoie (NUU!! Poate determina aritmii!)
10. prin acțiunea la nivelul receptorilor β2 pulmonari, produce bronhoconstricție (blocheză B2, deci efectul
bronhodilatator este suprimat)

37. Sunt adevărate afirmațiile:

1. Fenoxibenzamina și fentolamina sunt administrate în feocromocitom, o tumoare secretoare de catecolamine
 2. Tamsulonin este un blocant α-adrenergic indicat în tratamentul hipertrofiei benigne de prostată
3. Unul dintre efectele adverse ale blocanților α-adrenergici este hipotensiunea ortostatică
4. Blocantele α-adrenergice inversează efectul vasconstrictor al epinefrinei
5. Fenoxibenzamina este indicată la pacienții cu hipoperfuzie coronariană
6. Prazosin, terazosin, tamsulonin și fenilefrina sunt agenți blocanți α-adrenergici
7. Administrarea de blocante α-adrenergice produce bradicardie
8. Blocanții α-adrenergici cresc rezistența vasculară periferică
9. Blocanții α-adrenergici reduc rezistența vasculară periferică
10. Blocantele α-adrenergice produc vasocontricție

38. Sunt β-blocante:

1. Salmeterol
2. Esmolol
3. Labetalol
4. Bisoprolol
5. Albuterol
6. Metoprolol
7. Formoterol
8. Metaproterenol
9. Propranolol
10. Izoproterenol

39. Nicotina:
1. în funcție de doză, depolarizează ganglionii autonomi, realizând inițial stimulare și apoi paralizie
2. are beneficii terapeutice
3. stimulează apetitul și creșterea în greutate
4. inițial, scade presiunea sanguină și frecvența cardiacă
5. nu are beneficii terapeutice
6. scade eliberarea de serotonină și norepinefrină
7. inițial, crește presiunea sanguină și frecvența cardiacă prin eliberarea de neurotransmițători
8. reduce anxietatea și tensiunea (stimulează eliberarea de beta-endorfiuă – img pg 64)
9. produce plăcere și diminuează apetitul
10. scade eliberarea de neurotransmițători la nivelul ganglionilor simpatici și parasimpatici

40. Afirmațiile adevărate despre receptorii adrenergici sunt:

1. la nivelul musculaturii netede vasculare și bronșice se găsesc receptori β2
2. receptorii β2 de la nivelul inimii cresc automatismul, viteza de conducere și contractilitatea
3. efectul bronhoconstrictor este mediat de receptorii β2 de la nivelul musculaturii netede bronșice
4. citocina blochează relaxarea produsă de receptorii β-adrenergici la nivelul uterului
5. receptorii β1 adrenergici de la nivelul rinichiului scad eliberarea de renină
6. la nivelul inimii se găsesc receptori β1
7. receptorii β1 de la nivelul inimii cresc automatismul, viteza de conducere și contractilitatea
8. la nivelul uterului se găsesc receptori β1
9. la nivelul inimii se găsesc receptori β2
10. receptorii β2 de la nivelul mușchiului ciliar al globului ocular produc relaxarea acestuia (sa le zic la fete)

41. Sunt colinomimetice cu acțiune directă:

1. tacrin
2. donepezil
3. acetilcolină
4. galantamină
5. betanecol
6. carbacol
7. neostigmină
8. pilocarpină
9. ecotiofat
10. cevimelină
42. Sunt efecte farmacodinamice ale acetilcolinei:
1. bronhospasm
2. reducerea debitului cardiac
3. contracția sfincterului vezical
4. scăderea presiunii intraoculare
5. spasm de acomodare vizuală
6. tahicardie
7. midriază
8. reducerea peristaltismului gastrointestinal
9. reducerea presiunii arteriale
10. reducerea secreției salivare

43. Despre betanecol se poate afirma că:

1. este indicat în tratamentul megacolonului
2. crește presiunea arterială
3. stimulează receptorii muscarinici și nicotinici
4. crește peristaltismul gastrointestinal
5. produce hipersalivație
6. relaxează sfincterul vezical
7. este hidrolizat de către acetilcolinesterază
8. are acțiune de lungă durată
9. este indicat in atonia de vezică urinară
10. are efect antispastic

44. Despre ecotiofat se poate afirma că:

1. determină dificultăți de respirație
2. inhibă reversibil acetilcolinesteraza
3. se administrează sistemic
4. este indicat în gastropareze
5. este indicat în glaucom
6. poate produce cataractă
7. produce uscăciune a gurii
8. produce mioză
9. produce stimulare colinergică generalizată
10. are durată scurtă de acțiune

45. Despre intoxicația cu inhibitori de acetilcolinesterază se poate afirma că:

1. prezintă și convulsii
2. pralidoxima poate inversa și efectele nervos centrale ale ecotiofat (nu poate!!!)
3. prezintă și simptome nicotinice
4. acești agenți sunt insecticide și substanțe toxice de luptă
5. se manifestă prin tahicardie
6. pralidoxima este reactivator de colinesterază
7. atropina antagonizează atât efectele centrale, cât și pe cele periferice
8. se manifestă prin bronhoconstricție și hipersecreție bronșică
9. pralidoxima este eficace și după producerea îmbătrânirii acetilcolinesterazei
10. pralidoxima traversează ușor bariera hematoencefalică

46. Se poate afirma că:

1. darifenacin este indicat în tratmentul hiperactivității vezicii urinare
2. ipratropium traversează bariera hematoencefalică
3. tiotropiu este indicat în astmul bronsic
4. ciclopentolat este indicat ca agent midriatic
5. tropicamida are durată lungă de acțiune
6. scopolamina este indicată în răul de mișcare
 7. trihexifenidil este indicat în pseudo-Parkinsonismul medicamentos
8. solifenacin este indicat în atonia de vezică urinară
9. oxibutinina e indicat ca antispastic
10. efectele scopolaminei sunt predominat periferice

47. *Despre atropină se poate afirma că:

1. produce hipertermie la copil
2. produce sedare
3. este o amină cuaternară
4. produce xerostomie
5. indiferent de doză produce tahicardie
6. aplicată topic la nivelul ochiului are are efecte de lungă durată
7. este indicată în preanestezie (aici e scopolamina)
8. are efecte antispastice
9. are doar efecte periferice
10. este indicată în glaucom (NU)

48. Sunt antagoniști ai receptorilor nicotinici:

1. succinilcolină
2. benztropină
3. tolterodin
4. rocuroniu
5. trospium
6. solifenacin
7. ipratropiu
8. cisatracuriu
9. mecamilamină
10. vecuroniu

49 Se poate afirma că:

1. scopolamina are acțiune de scurtă durată
2. darifenacin determină hipersalivație
3. benztropina este indicată în boala Parkinson
4. scopolamina blochează memoria pe termen scurt
5. scopolamina produce agitație
6. tolterodina produce diaree
7. scopolamina are efecte centrale mai slabe decât atropina
8. oxibutinin produce xerostomie
9. pirenzepina inhibă secreția de acid clorhidric
10. tropicamida se folosește pentru midriază în scop diagnostic

50. Se poate afirma că:

1. nicotina reduce eliberarea de neurotransmițători
2. blocantele neuromusculare traverseaza ușor bariera hematoencefalică
3. tubocurarina este folosita ca adjuvant în anestezia generală
4. acțiunea succinilcolinei se realizează prin intermediul canalelor de sodiu asociate receptorilor nicotinici
5. aminoglicozidele antagonizează efectele blocantelor neuromusculare
6. atracuriu eliberează histamină
7. blocantele neuromusculare sunt folosite pentru facilitarea intubatiei traheale
8. mecamilamina este un blocant neuromuscular
9. succinilcolina are durată lungă de acțiune
10. succinilcolina este un ganglioplegic
51-75
1. Se poate afirma că stimularea:
1. receptorilor β2 creșterea rezistenței vasculare periferice
2. receptorilor β1 produce scăderea contractilități miocardice
3. receptorilor β1 produce tahicardie
4. receptorilor α1 produce vasoconstricție
5. receptorilor β2 produce bronhoconstricție
6. receptorilor β2 produce creșterea glicogenolizei musculare și hepatice
7. receptorilor β1 produce intensificarea lipolizei
 8. receptorilor β2 produce relaxarea musculaturi uterine
9. receptorilor β1 inhibarea eliberări de renină
10, receptorilor α1 produce scăderea rezistenței vasculare periferice

2. Se poate afirma că:

1. fenilefrina produce bradicardie
2. clonidina produce agitație
3. dopamina este indicată în șocul cardiogen
4. fenilefrina este indicată în tratamentul tahicardiei paroxistice supraventriculare
5. dobutamina crește semnificativ necesarul de oxigen al miocardului
6. oximetazolina este decongestiv nazal
7. izoproterenol are efect inotrop negativ
8. clonidina este indicată în sindromul de abstinență la opioide
9. salmeterol este indicat în astmul bronșic
10. salmeterol are durată scurtă de acțiune

3. Despre amfetamine se poate afirma că:

1. au acțiune simpatomimetică directă
2. scad tensiunea arterială
3. sunt indicate în tulburările de apetit
4. au risc de dependență
5. sunt indicate în ADHD
6. sunt indicate în narcolepsie
7. produc sedare
8. reduc eliberarea de dopamină
9. produc aritmii cardiace
10. stimulează recaptarea de norepinefrină

4. Despre efedrină se poate afirma că:

1. ameliorează performanțele atletice
2. produce bronhodilatație
3. nu traversează bariera hematoencefalică (BA DA)
4. are efecte psihostimulante
5. se folosește ca decongestiv nazal
6. are durată scurtă de acțiune (LUNGĂ, pt că nu sunt catecoli)
7. inhibă eliberarea de norepinefrină
8. stimulează selectiv receptori α adrenergici
9. are mecanism mixt de acțiune: direct și indirect
10. scade presiunea arterială

5. Depre agoniști receptorilor β2 se poate afirma că:

1. nu se asociază cu corticosteroizi
2. produc sedare
3. se administrează în mod frecvent inhalator
4. salmeterol are acțiune de scurtă durată
5. produc bradicardie
6. se folosesc de elecție în astmul bronșic
7. pot determina artimi la pacienți cu afecțiuni cardiovasculare
8. pot produce tremor
9. terbutalina se folosește în travaliul prematur
10. formoterol este contraindicat în crizele nocturne de astm

6. Despre fenoxibenzamină se poate afirma că:

1. produce congestie nazală
2. blochează slab receptori α adrenergici
3. produce tahicardie
4. este blocant neselectiv α adrenergic
5. stimulează ejacularea
6. este indicată în boala Raynaud (și Yohimbina mai e)
7. se folosește în tratamentul feocromocitomului
8. crește rezistența periferică
9. este indicată în afecțiuni ischemice coronariene
10. are acțiune de scurtă durată (LUNGĂ – 24 H, face blocadă ireversibilă și necompetitivă)

7. Despre antagoniști selectivi α1 se poate afirma că:

1. ameliorează profilul lipidic la pacienți hipertensivi (și metabolismul glucozei)
2. produc tahicardie reflexă
3. tamsulosin reduce puternic presiunea arterială
4. prazosin e folosit în tratamentul insuficienței cardiace congestive
5. produc perturbări ale funcției sexuale
6. la debutul tratamentului produc hipertensiune
 7. tamsulozin este indicat în hipertrofia benignă de prostată
8. produc perturbări ale metabolismului glucidic
9. alfuzosin este contraindicat în adenomul de prostată
10. produc agitație

8. Se poate afirma că sunt efecte adverse ale propranololului:

1. nu influențează funcția sexuală
2. crește nivelul HDL-colesterol
3. scăderea nivelului trigliceridelor ??????? (vezi pg 93)
4. agitație
5. depresie
6. bradicardie
7. întreruperea bruscă a administrări produce aritmii
8. hipertensiune arterială
9. maschează manifestările hipoglicemiei
10. bronhoconstricție

9. Se poate afirma că:

1. metoprolol este contraindicat în insuficiența cardiacă
2. labetalol este contraindicat la gravide cu hipertensiune
3. β1 blocantele au un risc mai redus de tulburări circulatorii periferice
4. esmolol are durată lungă de acțiune
5. propranolol crește forța de contracție a cordului
6. carvedilol este indicat în insuficiența cardiacă
7. metoprolol crește debitul cardiac
8. labetalol e indicat în urgențe hipertensive
9. nebivolol este donor de oxid nitric
10. timolol e indicat în glaucom

10. Se poate afirma că:

1. αβ blocantele perturbă important metabolismul lipidic și glucidic ?
2. propranolol e indicat în profilaxia migrenei
3. guanetidina produce hipotensiune ortostatică
4. metoprolol este cardioselectiv
5. propranolol este contraindicat în tireotoxicoze
6. guanetidina produce tulburări de dinamică sexuală
7. rezerpina are acțiune de scurtă durată (nuuuu)
8. esmolol este indicat în tahicardia paroxistică supraventriculară ? (aș înclina spre ăsta)
9. rezerpina stimulează eliberarea de amine biogene
10. guanetidina stimulează eliberarea de norepinefrină

11. Sunt agonisti colinergici cu actiune directa urmatoarele substante:

1. Cevimelina
2. Fizostigmina
3. Acetilcolina
4. Piridostigmina
5. Betanecol
6. Atropina
7. Pralidoxima
8. Ecotiofat
9. Pilocarpina
10. Carbacol

12. Sunt agonisti colinergici cu actiune indirecta urmatori agenti:

1. Cevimelina
2. Adrenalina
3. Ambenoniu
4. Pilocarpina
5. Piridostigmina
6. Galantamina
7. Betanecol
8. Donepezil
9. Rivastigmina
10. Oxibutinin

13. Sunt adevarate urmatoarele afirmati despre acetilcolina:

1. Determina scaderea secretiei salivare si inhibarea secretilor intestinale
2. Determina scaderea presiunii sangvine
3. Este neurotransmitatorul nervilor parasimpatici si somatici
4. Nu prezinta importanta terapeutica datorita inactivari rapide de catre colinesteraze
5. Este singurul reprezentant din clasa agonistilor colinergici cu actiune directa
 6. Este neurotransmitatorul ganglionilor autonomi
7. Poate produce vasoconstrictie
8. Este neurotrasmitatorul specific sistemului nervos simpatic
9. Determina scaderea frecventei si debitului cardiac
10. In practica clinica, Acetilcolina este superioara Pilocarpinei

14. Sunt adevarate urmatoarele afirmati:

1. Carbacol determina midriaza
2. Durata de actiune a carbacolului este foarte lunga
3. Carbacol se utilizeaza ca agent miotic pentru tratamentul glaucomului
4. Prin actiunea muscarinica, Carbacol poate induce eliberarea de adrenalina din medulosuprarenala (NICOTINICĂ)
5. La dozele folosite in oftalmologie, efectele secundare ale Carbacol sunt minime
6. Carbacol si Metoprolol apartin aceleiasi clase
7. Carbacol are efecte importante la nivel cardiovascular si gastrointestinal
8. Carbacol are durata de actiune foarte scurta, motiv pentru care este agentul preferat in oftalmologie
9. Carbacol face parte din clasa antagonistilor adrenergici
10. Carbacol are atat actiune muscarinica, cat si nicotinica

15. Sunt adevarate urmatoarele afirmati:

1. Inhibitori reversibili de acetilcolinesteraza pot fi clasificati in agenti cu durata scurta sau intermediara de actiune
2. Fizostigmina nu poate fi administrata in conditi de siguranta in cazul pacientilor cu atonie vezicala
3. Atropina este degradata de catre acetilcolinesteraza
4. Fizostigmina poate determina bradicardie
5. Fizostigmina este antagonist colinergic
6. Acetilcolinesteraza este localizata la nivelul terminatilor nervoase pre si post sinaptice
7. Acetilcolinesteraza este o proteina plasmatica
8. Edrofoniu este agonist colinergic cu actiune indirecta reversibila
9. Neostigmina inhiba ireversibil acetilcolinesteraza
10. Acetilcolinesteraza este o enzima care cliveaza acetilcolina in acetat si colina

16. Sunt agenti antimuscarinici:

1. Scopolamina
2. Ciclopentolat
3. Ipratropium
4. Atropina
5. Carbacol
6. Fizostigmina
7. Tropicamida
8. Formoterol
9. Cisatracurium
10. Acetilcolina

17. Sunt antagonisti colinergici urmatoarele substante:

1. Atracurium
2. Cocaina
3. Dopamina
4. Solifenacin
5. Donepezil
6. Cevimelina
7. Succinilcolina
8. Oxibutinin
9. Propranolol
10. Nicotina

18. Despre actiunile atropinei la nivel ocular sunt adevarate urmatoarele afirmati:
1. Poate determina cresterea brusca a presiunii intraoculare
2. Efectele sale sunt de durata lunga
3. Atropina nu produce modificari de dinamica pupilara
4. Poate produce mioza
5. Determina cicloplegie
6. Se utilizeaza in oftalmologie pentru ca permite masurarea erorilor de refractie fara interfata sistemului de acomodare al ochiului
7. Atropina nu produce modificari de dinamica pupilara
8. Aplicarea topica produce midriaza
9. Nu determina efecte adverse la pacienti cu glaucom (BA DA)
10. Este des utilizat in practica clinica, deoarece efectele sale au o durata de actiune foarte scurta
19. Sunt adevarate urmatoarele afirmati:
1. Ciclopentolat si Tropicamida determina mioza terapeutica
2. Efectele la nivelul vezicii urinare ale Darifenacin si Oxibutinin sunt opuse
3. Adrenalina este antidotul in intoxicatia cu organofosforate
4. Darifenacin poate fi administrat in tratamentul vezici urinare hiperactive
 5. Scopolamina previne raul de miscare
6. Ipratropium se administreaza in BPOC
7. Atropina este tratamentul de electie al BPOC
8. Trihexifenidil se administreaza in boala Alzheimer
9. Tropicamida este utilizata in oftalmologie pentru realizarea midriazei
10. Trihexifenidil si Benztropina sunt inidicate in tratamentul bolii Parkinson

20. Sunt adevarate urmatoarele afirmati:

1. Succinilcolina se utilizeaza cand se doreste intubarea endotraheala
2. Succinilcolina este blocant neuromuscular depolarizant
3. Calea ideala de administrare a Succinilcolinei este sublinguala
4. Succinilcolina poate produce hipotermie (HIPERTERMIE și HIPERKALIEMIE)
5. Succinilcolina determina imediat dupa administrare paralizia muschilor respiratori
6. Succinilcolina se leaga de receptori nicotinici si actioneaza la fel ca acetilcolina
7. Ultimii muschi care sunt paralizati de catre Succinilcolina sunt cei respiratori
8. Succinilcolina inhiba depolarizarea celulara
9. Succinilcolina face parte din clasa agonistilor adrenergici
10. Succinilcolina poate produce fasciculati musculare, initial de scurta durata

21. Sunt alfa blocante urmatoarele substante:

1. Fenoxibenzamina
2. Fentolamina
3. Timolol
4. Tamsulosin
5. Rezerpina
6. Prazosin
7. Doxazosin
8. Esmolol
9. Cevimelina
10. Ecotiofat

22. Sunt beta-blocante urmatoarele substante:

1. Clonidina
2. Acebutolol
3. Prazosin
4. Adrenalina
5. Cocaina
6. Carvedilol
7. Labetalol
8. Timolol
9. Guanetidina
10. Pindolol

23. *Sunt adevarate urmatoarele afirmati:

1. Clonidina actioneaza la nivelul sistemului nervos periferic (central, agonist alfa 2 )
2. Dozele mari de Fenilefrina pot produce cefalee hipertensiva si aritmii cardiace
3. Dobutamina creste conducerea AV
4. Clonidina actioneaza la niveulul SNC la pacienti cu HTA, determinand scaderea presiuni sangvine
5. Oximetazolina este un antagonist adrenergic care inhiba receptori beta 1 si beta 2 (agonist pe alfa 1 și alfa 2)
6. Clonidina este agonist alfa 2
7. Dobutamina determina efecte inotrope negative
8. Fenilefrina determina cuparea episoadelor de tahicardie supraventriculara
9. Dobutamina este o catecolamina de sinteza cu actiune directa de agonist al receptorilor beta 1
10. Albuterol si Terbutalina sunt contraindicate in astmul bronsic

24. Sunt agonisti adrenergici cu actiune directa:

1. Scopolamina
2. Epinefrina
3. Amfetamina
4. Oxibutinin
5. Isoproterenol
6. Fenilefrina
7. Succinicolina
8. Clonidina
9. Terbutalina
10. Ipratropium
25. Acțiunile simpatice ale sistemului nervos autonom sunt urmatoarele:
1. Scade tonusul musculaturi netede a tractului digestiv
2. Dilatația muschiului ciliar (dilatație pupilară)
3. Stimularea glandelor salivare și lacrimale
 4. Contracția mușchiului radial al irisului (dilatație pupilara)
5. Stimulează contracțile uterine
6. Dilatația vaselor sangvine la nivelul musculaturi striate
7. Bronhodilatatie
8. Creșterea frecvenței cardiace și a contractilități miocardice
9. Scade frecvența cardiacă și a contractilități miocardice
10. Dilatația vaselor sangvine în circulația splahnică

76-100
76. Acțiunile parasimpatice ale sistemului nervos autonom sunt urmatoarele:
1. Bronhodilatatie
2. Scade frecvența cardiaca și crește contractilitatea miocardică
3. Stimulează secreția glandelor lacrimale și salivare
4. Creșterea secreției bronșice
5. Contracția mușciului ciliar pentru acomodarea vederii de aproape
6. Inhibă erecția și ejacularea
7. Contracția mușchiului sfincterian al irisului (dilatarea pupilei)
8. Dilatația vaselor sangvine de la nivel splahnic și cutanat
9. Contracția detrusorului și relaxarea sfincteriană
10. Creșterea motilități și tonusului musculaturi netede a tractului digestiv

77. Următori compuși fac parte din categoria neurotransmițătorilor:

1. Nicotina
2. Acidul gama-aminobutiric (ăsta e GABA)
3. Serotonina
4. Carbegolina
5. Acetil-coenzima A
6. Norepinefrina
7. Dopamina
8. Epinefrina
9. Muscarina
10. Metacolina

78. Următoarele afirmați despre sistemul nervos autonom sunt adevărate:

1. Sistemul nervos enteric inervează rinichi și microcirculația la nivelul medularei renale
2. Neuroni preganglionari ai sistemului nervos simpatic provin din regiunile lombară și sacrată a măduvei spinării
3. Diviziunile sistemului nervos autonom eferent sunt simpatic, parasimpatic și enteric
4. Sistemul nervos autonom reglează activitatea funcțiilor vitale ale corpului
5. Medulosuprarenala influențează alte organe secretând în sânge hormonul epinefrină, precum și mici cantități de norepinefrină
6. Medulosuprarenala primește fibre postganglionare de la sistemul nervos somatic
7. Este alcătuit din neuroni eferenți care inervează musculatura netedă a viscerelor, miocardul, vaselor sangvine și glandele exocrine
8. Glandele sudoripare și rinichii sunt inervate dual, atât de sistemul nervos simpatic, cât și de cel parasimpatic (doar simpatică)
9. Sistemul nervos somatic reglează activitatea unor funcții, fara participarea conștientă a minții
10. Medulosuprarenala primește fibre preganglionare de la sistemul simpatic

79. Următoarele afirmați despre sistemul nervos autonom sunt adevărate:

1. Stimuli care produc sentimente puternice, precum furie, teamă, sau plăcere, pot modifica activitatea sistemului nervos autonom
2. Sistemul nervos enteric funcționează independent de sistemul nervos central și inervează tractul gastrointestinal, pancreasul și
vezica biliară
3. Hormoni eliberați de glandele suprarenale ajung direct în sânge și produc răspunsuri ale organelor efectoare care conțin
receptori colinergici
4. În urma stimulări medulosuprarenalei de către neurotransmițătorul noradrenalină, aceasta influențează alte organe secretând în
sânge hormonul epinefrină (neurotrans e ach)
5. Fibrele preganglionare parasimpatice provin din nervi cranieni III, VII, IX, X și din regiunea lombara (L2-L4)
6. Sistemul nervos parasimpatic reglează funcțile esențiale ale organismului, cum ar fi procesele digestive și eliminarea produșilor
de metabolism
7. Arcurile reflexe ale sistetmului nervos autonom sunt compuse dintr-un braț somatic (aferent) și un braț vegetativ (eferent)
8. Fibrele preganglionare parasimpatice fac sinapsă în ganglioni situați în vecinătatea sau la interiorul organelor efectoare
9. Datorită absenței ganglionilor și a mielinizării nervilor motori, răspunsurile sistemului nervos somatic sunt lente
10. În cazul inimii, nervul vag reprezintă factorul predominant care controlează frecvența contracțiilor

80. *Următoarele afirmați despre sistemul nervos autonom sunt adevărate:

1. În urma stimulării realizate de neurotransmițătorul ganglionar norepinefrină, glanda medulosuprarenală secretă în sânge
hormonul epinefrină
2. Ganglioni vegetativi sunt situați la nivelul sistemului nervos periferic
3. În componența nervului vag nu se regăsesc fibre preganglionare parasimpatice
4. Stimularea a1 adrenergică determină cresterea secreției de renină la nivel renal (SCĂDEREA, creșterea e de la beta 1)
5. Intensitatea activități sistemului nervos simpatic se ajustează ca răspuns la situați stresante, traumatisme, frică, hipoglicemie,
sau activitate fizică
6. Stimularea simpatică determina cresterea fluxului sangvin la nivelul tegumentului și a organelor interne
7. Sistemul nervos autonome enteric inervează tractul gastrointestinal, pancreasul și vezica biliară
 8. Din punct de vedere anatomic, neuroni simpatici și parasimpatici au originea în sistemul nervos periferic (în SNC)
9. Ganglioni vegetativi funcționează ca stații de legătură între neuroni preganglionari și organele efectoare
10. Acțiunea sistemului nervos parasimpatic asupra glandei medulosuprarenale determină creșterea secreției de epinefrină si
norepinefrină

81. Următoarele afirmați despre sistemul nervos autonom sunt adevărate:

1. Controlul presiuniisanguine se realizează în principal prin activitate parasimpatică
2. Stimuli de tip “luptă sau fugă” determină reacți ale organismului ce sunt declanșate de activarea simpatică directă a
organelor efectoare, cât și de stimularea medulosuprarenalei pentru a elibera epinefrină și norepinefrină
3. Majoritatea impulsurilor aferente ale sistemului nervos autonom produc în mod conștient răspunsuri reflexe (INCONȘTIENT)
4. Arcurile reflexe ale sistemului nervos autonom sunt compuse dintr-un braț senzitiv și un braț motor
5. Creșterea fluxului sangvin în musculatura scheletică este un efect al stimulări simpatice
6. Scăderea presiuni sangvine, prin mecanismul baroreflex, determină scăderea compensatorie a presiuni sanguine și la bradicardie
7. Sistemul nervos parasimpatic reglează funcțiile esențiale ale corpului, cumar fi procesele digestive și eliminarea produșilor
de metabolism
8. Centri de integrare a impulsurilor aferente de la nivelul viscerelor sunt reprezentați de structuri ale SNC (cerebel, ventriculi
laterali și glanda pineală)
9. Doar o mică parte a organelor sunt inervate de ambele diviziuni ale sistemului nervos autonom
10. În cazul inimii, nervul vag reprezintă factorul predominant care controlează frecventa contracților

82. Următoarele afirmați despre sistemul nervos autonom sunt adevărate:

1. Datorită prezenței ganglionilor și a nervilor motori nemielinizați, răspunsurile sismului nervos somatic sunt lente
2. În sistemul nervos somatic, transmisia la nivelul joncțiuni neuromusculare este adrenergică (COLINERGICĂ)
3. Inervația parasimpatică vagală a cordului scade frecvența cardiacă, iar inervația simpatică crește frecvența cardiacă
4. Creșterea Ca2+ intracelular inițiază fuziunea veziculelor sinaptice cu membrana presinaptică și eliberarea de neurotransmițători în
fanta sinaptică
5. Majoritatea receptorilor membranari de la nivelul celulelor au structură lipidică (PROTEICĂ)
6. Acetilcolina mediază transmisia impulsurilor nervoase la nivelul ganglionilor autonomi, atât în sistemul nervos simpatic cât și
în cel parasimpatic
7. Sistemul nervos parasimpatic se caracterizează prin fibre preganglionare lungi și fibre postganglionare scurte
8. Sistemul nervos somatic inervează musculatura scheletică
9. Sistemul nervos simpatic se caracterizează prin fibre preanglionare lungi și fibre postganglionare scurte
10. Răspunsurile sistemului nervos somatic sunt în general mai lente decât cele ale sistemului nervos autonom

83. Despre stimularea simpatică, sunt adevărate urmatoarele:

1. Crește motilitatea și tonusul musculaturi netede la nivelul sistemului gastrointestinal
2. Produce dilatarea pupilelor și a bronhiolelor
3. Crește secreția glandelor salivare
4. Determină creșterea frecvenței cardiace și a presiuni sanguine
5. Produce constricție bronșică și crește secreția
6. Mobilizează depozitele de energie ale organismului
7. Reduce fluxul de sânge la nivelul tegumentelor și organelor interne (ex. tub digestiv)
8. Crește fluxul sanguin în musculatura scheletică și cord
9. Induce contracția mușchiului sfincter al irisului
10. Induce contracția detrusorului, relaxarea trigonului și a sfincterului

84. Următoarele afirmați despre receptori muscarinici sunt adevărate:

1. Nicotina are afinitate cel puțin egală cu a Acetilcolinei la nivelul receptorilor muscarinici
2. La concentrații mari, medicamentele cu acțiune muscarinică pot prezenta un grad de activitate la nivelul receptorilor nicotinici
3. Receptori muscarinici de tip M2 sunt prezenți la nivelul cordului
4. Receptori muscarinici de la nivelul glandelor exocrine sunt de tip M1 (M3)
5. Pirenzepina stimulează selectiv receptori M1 de la nivelul mucoasei gastrice, determinand o creștere a secreției acide (inhibă)
6. Stimularea receptorilor M2 de la nivelul miocardului cresc conductivitatea pentru K+ și determină scaderea frecvenței cardiace
7. Majoritatea receptorilor muscarinici nu sunt cuplați cu proteine G (BA DA)
8. Receptori muscarinici de tip M2 sunt prezenți la nivelul mușchilor netezi
9. Stimularea receptori M1 de la nivelul celulelor parietale gastrice produc o scadere a Ca2+ intracelular și astfel o scadere a
secreției acide
10. Au afinitate crescută pentru muscarină

85. Sunt agoniști colinergici cu acțiune directă următoarele:

1. Piridostigmina
2. Pralidoxima
3. Neostigmina
4. Fizostigmina
5. Betanecol
6. Muscarina
 7. Paration
8. Acetilcolină
9. Carbacol
10. Pilocarpina
86. Următoarele afimați sunt adevărate despre Acetilcolină:
 1. Atropina poate bloca efectul vasodilatator al acetilcolinei
2. Prezintă acțiune muscarinică cât și nicotinică
3. Efectele acetilcolinei la nivel cardiac mimează efectele stimulări vagale
4. Este rapid degradată de către acetilcolinesteraza serică
5. Inhibă mecanismul de sinteză al oxidului nitric (NO), producând astfel vasodilatație (stimulează)
6. Scade tonusul mușchiului detrusor și astfel determină retenție urinară
7. Produce relaxarea mușchiului ciliar și astfel determină midriază
8. Determină creșterea debitului cardiac
9. Datorită structuri sale chimice, poate traversa cu ușurință prin membrane (NU, e amină cuaternară)
10. Crește secreția salivară și a secreților bronșice

87. Următoarele afimați sunt adevărate despre Carbacol:

1. Prezintă acțiune muscarinică cât și nicotinică
2. Reprezintă un substrat nesemnificativ pentru acetilcolinesterază
3. Chiar și la doze utilizate în oftalmologie, poate determina efecte adverse majore
4. Datorită acțiuni sale ganglionare, are puține efecte asupra sistemului cardiovascular
5. Mimează efectele acetilcolinei, producând mioză
6. Acțiunea sa terapeutică este de scădere a presiuni intraoculare
7. Determină eliberarea de epinefrină la nivelul medulosuprarenalei
8. După administrare, este rapid degradat de către acetilcolinesterază
9. Are acțiune strict muscarinică
10. Este un agonist colinergic cu acțiune indirectă

88. Următoarele afirmați despre anticolinesterazice sunt adevărate:

1. Anticolinesterazicele ireversibile pot determina inhibarea generalizată a neuronilor colinergici
2. Printre reacțile adverse ale Neostigminei se numără xerostomie, creșterea tensiuni arteriale și constipație
3. Fizostigmina este un inhibitor reversibil al acetilcolinesterazei
4. “Îmbătrânirea” legături dintre Isoflurophate și acetilcolinesterază poate fi ușor reversibilă sub acțiunea Pralidoximei
5. Pralidoxima poate inhiba procesul de sinteza al acetilcolinesterazei și de aceea este contraindicată în intoxicațile cu
organofosforate
6. Anticolinesterazicele au acțiune colinergică indirectă prin prelungirea duratei de viață a acetilcolinei produse endogen
7. Fizostigmina poate fi folosită în caz de supradozare a atropinei
8. Datorită efectului de scurtă durata al Edrofoniumului, acesta este utilizat în utilizat în diagnosticul miasteniei gravis
9. Atropina este contraindicată în intoxicațile cu organofosforate
10. Neostigmina, prin efectul său anticolinesterazic, este indicată în tratamentul simptomatic al miasteniei gravis

89. Despre receptori colinergici se pot afirma următoarele:

1. Receptori muscarinici de la nivelul joncțiuni neuromusculare pot fi stimulați de concentrați crescute de nicotină
2. Nicotina stimulează receptori nicotinici la concentrați mici și îi blochează la concentrați mari
3. Receptorii muscarinici sunt localizați în ganglioni sistemului nervos periferic și la nivelul unor organe efectoare autonome (cord,
creier, glande exocrine)
4. Receptori muscarinici M1 de la nivelul glandelor exocrine prezintă afinitate înaltă pentru muscarină
5. Receptorii nicotinici funcționează ca un canal ionic cu poartă reglată de ligand
6. Stimularea receptorilor nicotinici de tip N2 de la nivelul cordului determină scăderea frecvenței cardiace
7. Receptorii muscarinici sunt cuplați cu proteine G
8. Receptori nicotinici sunt cuplați cu proteine G
9. Receptorii nicotinici de la nivelul joncțiuni neuromusculare sunt blocați în mod specific de Tubocurarină
10. Activarea receptorilor M2 din miocard scade conductanța pentru K+, determinând scăderea forței de contracție a cordului
(CREȘTE CONDUCTANȚA!!!!)

90. Despre agoniști colinergici cu acțiune directă sunt adevărate urmatoarele afirmați:
1. Printre reacțile adverse ale agoniștilor colinergici se numără grețurile, diareea și senzația imperioasă de a micționa
2. Pilocarpina poate determina ca efect advers creșterea presiuni intraoculare
3. Datorită structuri sale chimice, Carbacolul nu pătrunde în circulația sistemică atunci cand este aplicat topic, la nivelul globului ocular
4. Pentru combaterea reacților adverse ale Betanecolului, se poate administra sulfat de neostigmină
5. Pilocarpina este un agent colinergic cu efecte reduse asupra secreției sudoripare, lacrimale și salivare
6. Printre efectele adverse ale Pilocarpinei se numără xerostomia și tegumentele uscate
7. La nivelul fantei sinaptice, Acetilcolina este activată de către colinesteraze
8. Acetilcolina determină stimularea peristaltismului intestinal
9. Printre efectele adverse ale Betanecolului se numără hipersalivația, diareea și bronhospasmul
10. Betanecolul determină creșterea presiunii de golire, contribuind la evacuarea urinei, find indicat in stimularea vezici urinare atone

91. Următoarele afirmați despre agoniști colinergici cu acțiune indirectă sunt adevărate:
1. Neostigmina este utilizată simptomatic în tratamentul miasteniei gravis
2. Ecotiofatul poate inhiba permanent acetilcolinesteraza, iar restaurarea activității acesteia se poate realiza numai prin sinteza
unor molecule enzimatice noi
3. Donepezil este indicat ca agent de primă linie în tratamentul boli Alzheimer
4. Inhibitori acetilcolinesterazei au acțiune colinergică indirectă prin prelungirea perioadei de activitate a acetilcolinei produse endogen
5. Neostigmina, prin efectul ei de stimulare a peristaltismului tractului gastrointestinal, este indicată în cazul ocluziei intestinale
6. Ecotiofat este folosit ca agent de primă linie pentru terapia glaucomului
7. Fizostigmina inactivează ireversibil acetilcolinesteraza și poate determina hipertensiune si tahicardie
8. Agoniști colinergici cu acțiune indirectă pot induce răspuns la nivelul tuturor colinoreceptorilor din organism, cu excepția
receptorilor
 nicotinici de la nivelul joncțiuni neuromusculare
9. Dozele excesive de Edrofoniu pot induce criza colinergică
10. Doze mari de Atropină pot inversa efectele nicotinice și câteva dintre efectele muscarinice ale ecotiofatului

92. Fac parte din categoria agoniștilor colinergici cu actiune indirectă următori:
1. Ambenoniu
2. Tacrină
3. Neostigmină
4. Betanecol
5. Pralidoximă
6. Pilocarpină
7. Scopolamină
8. Donepezil
9. Ecotiofat
10. Cevimelină

93. Următoarele afirmați cu privire la agoniști colinergici sunt adevărate:

1. Când un potențial de acțiune ajunge la o terminație nervosă, canalele de calciu de pe membrana presinaptică se deschid și
astfel concentrația intracelulara a calciului scade
2. Receptori colinergici postsinaptici de pe suprafața organelor efectoare pot fi muscarinici sau nicotinici
3. Darifenacina, prin efectul ei antimuscarinic la nivelul receptorilor M3, este indicată în tratamentul vezici urinare hiperactive
4. La concetranții mari, medicamentele cu acțiuni muscarinice pot avea oarecare activitate și la nivelul receptorilor nicotinici
5. Procesul de eliberare al acetilcolinei în spatiul sinaptic poate fi inhibat de toxina botulinică
6. Acetilcolina este sintetizată la nivel hepatic cu ajutorul enzimei colin-acetil-transferază
7. Nicotina stimulează receptori nicotinici la concentrați mari și îi blochează la concentrați mici
8. Pirenzepina inhibă mai selectiv receptori muscarinici M2, cum sunt cei de la nivelul cordului
9. Recaptarea colinei din fluidul extracelular înapoi in citoplasma neuronilor colinergici, poate fi inhibată de Hemicoliniu
10. Acetilcolinesteraza (AChE) din fanta sinaptică potențează efectul acetilcolinei la nivelul receptorilor postsinaptici

94. Următoarele afirmați cu privire la acetilcolină sunt adevărate:

1. Acetilcolina stimulează peristaltismul și secrețile intestinale
2. Acetilcolina determină scăderea frecvenței cardiace și a debitului cardiac din cauza diminuări ratei de descărcare a nodulului sinoatrial
(SA)
3. Toate medicamentele colinergice cu acțiune directă au durată de acțiune mai mare decât acetilcolina
4. Acetilcolina se foloseste în cursul intervenților chirurgicale oftalmologice, pentru obținerea midriazei
5. Acetilcolina prezintă o mare importanță terapeutică datorită acțiunilor sale multiple și a inactivări lente de către colinesteraze
6. Acetilcolina are atât activitate muscarinică cât și nicotinică
7. Acetilcolina produce vasodilatație prin activarea receptorilor M3 de la nivel endotelial și stimularea sintezei de oxid nitric
8. Printre efectele adverse ale Acetilcolinei se numără retenția acută de urină
9. Atropina determină activarea receptorilor M3 de la nivel endotelial și potențează vasodilatația produsă de acetilcolină
10. Acetilcolina stimuleaza contracția muschiului sfincter al pupilei, producând mioză (creșterea marcată a diametrului pupilar)

95. Următoarele afirmați cu privire la agonști colinergici cu acțiune directă sunt adevărate:
1. Utilizarea Pilocarpinei la pacienți cu sindrom Sjögren este contraindicată
2. Betanecolul poate fi utilizat în tratamentul megacolonului
3. Acetilcolina stimulează indirect vasoconstricția, prin intermediul acțiuni sale inhibitori asupra sintezei de oxid nitric (NO)
4. Betanecolul stimulează receptori muscarinici de la nivelul vezici urinare și a tractului gastrointestinal
5. Carbacolul prezintă acțiune selectivă la nivelul receptorilor muscarinici
6. Activitatea vagala normală reglează funcționarea inimii prin eliberare de acetilcolină la nivelul nodulului sinoatrial
7. Betanecolul are ca efect advers retenția acută de urină
8. Pilocarpina acționează la nivelul receptorilor muscarinici producând mioză și creșterea secreției lacrimale
9. Stimularea colinergică generalizată a Betanecolului se poate manifesta prin tegumente uscate, constipație și hipertensiune arterială
10. Carbacolul poate determina eliberarea de epinefrină din medulosuprarenală

96. Următoarele afirmați despre Pilocarpină sunt adevărate:

1. Acțiunea miotică a pilocarpinei este utilă pentru combaterea midriazei induse de acetilcolină
2. Pilocarpina, aplicată topic la nivelul corneei, produce mioză și contracția mușchiului ciliar
3. Pilocarpina, la doze terapeutice, nu poate pătrunde la nivelul SNC
4. După administrarea Pilocarpinei la nivel ocular, vederea rămâne fixată la o anumită distanță și focalizarea este imposibilă
5. Efectele toxice ale Pilocarpinei sunt combătute prin administrarea parenterală de Atropină
6. Este utilizată în tratamentul simptomatic al pacienților cu sindrom Sjögren
7. Este contraindicată administrarea topică a Pilocarpinei la pacienți cu glaucom un unghi deschis
8. Pilocarpina este rapid inactivată de către acetilcolinesterază, având un timp de acțiune foarte scurt
9. Intoxicația cu Pilocarpină se caracterizează prin exagerarea diferitelor efecte parasimpatice, cumar fi xerostomia și
tegumentele uscate
10. Reprezintă medicamentul de elecție pentru scăderea presiuni intraoculare la pacienți cu glaucom
97. Următoarele afirmați despre agoniști colinergici cu acțiune indirectă sunt adevărate:
1. Ecotiofatul, un inhibitor ireversibil al acetilcolinesterazei, prezintă acțiune de scurtă durată
2. Pralidoxima poate determina inactivarea acetilconesterazei, find contraindicată în cazul intoxicaților cu agenți anticolinesterazici
3. Acetilcolinesteraza este o enzimă care clivează în mod specific acetilcolina în acetat și colină, si astfel o inactivează
 4. Neostigmina, prin efectele sale asupra SNC, poate fi folosită pentru combaterea toxicități agenților antimuscarinici cu acțiune
centrală (neostigmina e cuaternară)
5. Principalul efect advers al Donepezilului este reprezentat de disconfortul gastrointestinal
6. Neostigmina este utilizată simptomatic pentru tratamentul miasteniei gravis
7. Ecotiofatul reprezintă agentul de primă linie pentru terapia glaucomului
8. Rivastigmina are potențial terapeutic de a întârzia progresul bolii Alzheimer
9. Acțiunile ecotiofatului includ stimulare colinergică generalizată, paralizia funcției motorii și convulsii
10. Injectarea intravenoasă de Edrofoniu conduce la o scădere rapidă a forței musculare, motiv pentru care este
contraindicată administrarea la pacienți cu miastenia gravis

98. Următoarele medicamente sunt agenți colinergici cu actiune indirectă reversibilă:

1. Rivastigmină
2. Carbacol
3. Galantamină
4. Pralidoximă
5. Pilocarpină
6. Ecotiofat
7. Neostigmină
8. Donezepil
9. Acetilcolină
10. Piridostigmină

99. Cu privire la neurotransmisia colinergică, sunt adevărate următoarele:

1. Neurotransmisia colinergică se desfăsoară în 6 etape secvențiale: 1) sinteză, 2) stocare, 3) eliberare, 4) atașarea Acetilcolinei
(ACh) la receptori, 5) degradarea neurotransmițătorului în fanta sinaptică, 6) reciclarea colinei si acetatului
2. Receptori colinergici postsinaptici de pe suprafața organelor efectoare sunt împărțiți în două clase: muscarinici și nicotinici
3. Toxina botulinică induce eliberarea rapidă de neurotransmițător
4. Veziculele cu neurotransmițători au aspect de mărgele și formează structuri numite varicozități, dispuse de-a lungul
terminației nervoase a neuronului presinaptic
5. AchE din fanta sinaptică clivează ACh în colină și hemicolină
6. Pseudocolinesteraza plasmatică joacă un rol esențial în terminarea efectului sinaptic al ACh
7. Receptori postsinaptici sunt inactivați în urma legări neurotransmițătorului
8. Procesul de eliberare a acetilcolinei poate fi blocat de toxina botulinică
9. Acetilcolinesteraza (AchE) inactivează lent semnalul la situsul efector postjoncțional, prin hidrolizarea ACh
10. Reacția colinei cu acetil coenzima A este catalizată de enzima colin-acetil-transferază

100. Despre localizarea receptorilor muscarinici, sunt adevărate:

1. M2 sunt prezenți și pe celulele cardiace
2. M3 sunt prezenți și pe celulele cardiace
3. M2 sunt prezenți și pe celulele musculare netede
4. M2 sunt prezenți și la nivelul glandelor exocrine
5. M2 sunt prezenți și pe celulele parietale gastrice
6. M1 sunt prezenți și la nivelul vezicii urinare
7. M1 sunt prezenți și pe celulele musculare netede
8. M1 sunt prezenți și pe celulele parietale gastrice
9. M3 sunt prezenți și la nivelul vezicii urinare
10. Deși toate cele 5 subtipuri (M1, M2, M3, M4, M5) au fost identificate pe neuroni, pot fi găsiți și la nivelul altor tipuri de celule

101-125
1. Despre acetilcolină, următoarele sunt adevărate:
1.Are activitate exclusiv muscarinică
2.Prezintă mare importanță terapeutică din cauza efectelor difuze și multiple pe care le produce
3.Scade frecvența cardiacă și debitul cardiac
4.Are atât activitate muscarinică cât și nicotinică
5.Este inactivată lent de către colinesteraze
6.Este un antagonist colinergic cu acțiune directă
7.Este un parasimpatolitic potent
8.Mai poate fi numită și parasimpatomimetic
9.Este un agonist colinergic cu acțiune directă
10. Injectarea de acetilcolina produce vasodilatație și scăderea presiuni sanguine printr-un mecanism de actiune indirect

2. Despre acetilcolină, următoarele sunt adevărate:

 1.Crește frecvența și debitul cardiac
2.Stimulează secrețile intestinale și peristaltismul
3.Stimulează secrețile bronșice
4.Inhibă secrețile bronșice
5.Scade tonusul mușchiului detrusor al vezici urinare, cu retenție de urină
6.Stimulează contracția muschiului sfincter al pupilei, producând midriază
7.Crește secreția salivară
8.Scade secreția salivară
9.Stimulează contracția mușchiului ciliar (pentru vedere de aproape)
10. Crește tonusul mușchiului detrusor al vezici urinare, cu expulzie de urină
3. Următoarele despre betanecol sunt adevărate:
1.Acționează în principal la nivelul musculaturi netede a vezici urinare și a tractului gastrointestinal
2.Produce constipație și dureri abdominale
3.Stimulează direct receptori muscarinici, determinând creșterea peristaltismului și tonusului intestinal
4.Produce creșterea presiuni sanguine
5.Este util în caz de retenție urinară prin stimularea contracției trigonului și sfincterului vezical
6.Stimulează direct receptori nicotinici, determinând creșterea peristaltismului și tonusului intestinal
7.Se folosește ca tratament urologic pentru stimularea vezici urinare atone, mai ales în caz de retenție urinară neobstructivă
8.Stimulează mușchiul detrusor al vezici urinare, dar relaxează trigonul și sfincterul vezical
9.Nu are acțiuni nicotinice, dar are activitate muscarinică puternică
10. Nu are acțiuni muscarinice, dar are activitate nicotinică puternică

4. Următoarele despre carbacol sunt adevărate:

1.La dozele oftalmologice, medicamentul poate pătrunde în circulația sistemică
2.Spre deosebire de betanecol, carbacolul poate fi inactivat de către acetilcolinesteraze
3.Prin acțiunea sa nicotinică poate induce eliberare de epinefrină din medulosuprarenală
4.După instilare in globul ocular mimează efectele acetilcolinei, cauzând mioză și spasm de acomodare
5.Produce relaxare pupilară și scade presiunea intraoculară
6.Presiunea intraoculară scade dupa 4-8 ore de la administrare
7.Se folosește ca agent miotic pentru tratamentul glaucomului
8.Are acțiuni atât pe receptori muscarinici cât si pe cei nicotinici
9.Are acțiune doar pe receptori nicotinici
10. După instilare in globul ocular mimează efectele acetilcolinei, cauzând midriază și spasm de acomodare

5. Următoarele despre pilocarpină sunt adevărate:

1.Este utilă la pacienți cu xerostomie secundară iradieri capului și gâtului sau cu sindrom Sjogren
2.Poate pătrunde în SNC la doze terapeutice
3.Are activitate muscarinică
4.Nu poate pătrunde la nivel SNC
5.Mecanismul de acțiune este asemănător cu cel al atropinei
6.Are activitate nicotinică
7.Se folosește predominant în oftalmologie pentru tratamentul glaucomului, find aplicată topic pe cornee
8.Este unul dintre cei mai puternici agenți stimulatori ai secreților sudoripară, lacrimală și salivară
9.Din cauza instalări lente a efectului, nu se folosește pentru scăderea de urgență a presiuni intraoculare la pacienți cu glaucom
10. Intoxicația cu pilocarpină se caracterizează prin exagerarea diferitelor efecte simpatice, cum ar fi sudorație profuză si hipersalivație

6. Despre agoniști colinergici cu acțiune indirectă (reversibilă), următoarele sunt adevărate:

1.Neostigmina este indicată în prezența ocluziei intestinale sau obstrucției de vezică urinară
2.Pot induce răspuns la nivelul tuturor colinoreceptorilor din organism (receptori muscarinici și nicotinici din sistemul nervos
autonom, de la nivelul jonctiuni neuromusculare și creier)
3.Scurtează perioada de activitate a acetilcolinei (ACh) în fanta sinaptică
4.Inhibă reversibil acetilcolinesteraza (AChE)
5.Fizostigmina este mai eficace decât pilocarpina pentru tratamentul glaucomului
6.Pot clasificați după durata de acțiune ca agenți cu durată scurtă sau durată intermediară
7.Fizostigmina poate pătrunde în SNC, unde stimulează receptori adrenergici
8.Edrofoniu este un inhibitor al AChE cu durată scurtă de acțiune, utilizat pentru stabilirea diagnosticului de miastenia gravis
9.Injectarea intravenoasa de edrofoniu conduce rapid la scăderea rapidă a forței musculare
10. Prelungesc perioada de activitate a acetilcolinei (ACh) în fanta sinaptică

7. Despre fizostigmină este adevărat că:

1.Este un agonist colinergic cu actiune indirectă care inhibă reversibil acetilcolinesteraza
2.Poate produce tahicardie și hipotensiune
3.După aplicare topică oculară, produce midriază și spasm al acomodării
4.Se poate utiliza si pentru tratamentul supradozări unor medicamente cu acțiuni anticolinergice, cum ar fi atropină,
fenotiazine, antidepresive triciclice
5.Nu poate pătrunde în SNC, deoarece nu trece bariera hematoencefalică
6.Poate pătrunde în SNC, unde stimulează receptori colinergici
7.Este considerată un agent cu durata scurtă de acțiune
8.Crește motilitatea intestinală și vezicală
9.Are acțiune pe receptori muscarinici și nicotinici
10. Fizostigmina este mai eficace decât pilocarpina pentru tratamentul glaucomului

8. Despre neostigmină este adevărat că:

1.Nu are efecte secundare asupra SNC și nu se folosește pentru combaterea toxicități agenților antimuscarinici cu acțiune centrală,
cum este atropina
2.Poate produce constipație și scaderea secreției salivare
3.Inhibă ireversibil acetilcolinesteraza printr-un mecanism similar cu cel al fizostigminei
4.Se folosește ca antidot pentru tubocurarină și alte substanțe blocante neuromusculare competitive
5.Este un agent cu durată scurtă de acțiune
6.Poate străbate bariera hematoencefalică asemenea fizostigminei
 7.Este un agent cu durată intermediară de acțiune
8.Se absoarbe mai puțin din tractul gastrointestinal și nu pătrunde în SNC.
9.Efectul asupra musculaturi scheletice este mai mic decât ce al fizostigminei
10. Este indicată la pacienți cu peritonită sau cu boală inflamatorie intestinală

9. Următoarele sunt adevărate:

1.Fizostigmina combate efectele SNC ale atropinei
2.Ecotiofatul are o durată scurtă de acțiune (pană la 4-6 ore)
3.Acetilcolina are multiple indicați terapeutice
4.Pilocarpina se leagă preferențial la receptori nicotinici
5.Neostigmina este folosită ca antidot pentru tubocurarină
6.Carbacolul poate fi aplicat topic oftalmic pentru scăderea presiuni intraoculare la pacienți având glaucom cu unghi deschis
sau cu unghi închis, în special după dezvoltarea toleranței la pilocarpină
7.Betanecolul este folosit pentru tratamentul retenției urinare
8.Edrofoniul are durata lunga de acțiune (1 săptămână)
9.Fizostigmina reduce marcat crește motilitatea intestinală și vezicală
10. Rivastigmina, galantamina, donezepilul sunt folosite ca agenți de primă linie pentru boala Alzheimer, cu toate că beneficile sunt mici

10. Despre agoniști colinergici cu acțiune indirectă (ireversibilă), sunt adevărate următoarele:
1.Acționează prin inhibarea ireversibilă a acetilcolinesterazei (AChE)
2.Acționează prin inhibarea reversibilă a acetilcolinesterazei (AChE)
3.Ecotiofatul crește presiunea intraoculară prin inhibarea drenajului umori apoase
4.Legarea covalentă de AChE activează permanent enzima, iar restaurarea activități se poate realiza numai prin sinteza unor
molecule enzimatice noi
5.Compuși înrudiți, cum este parationul, sunt folosiți ca insecticide
6.Ecotiofatul induce stimulare adrenergică generalizată, paralizia funcției motorii (cu dificultăți respiratorii) și convulsii
7.Multe dintre aceste medicamente sunt extrem de toxice și au fost dezvoltate în laboratoarele militare ca arme chimice
8.Legarea covalentă de AChE inactivează permanent enzima, iar restaurarea activității se poate realiza numai prin sinteza unor
molecule enzimatice noi
9.Ecotiofatul induce stimulare colinergică generalizată, paralizia funcției motorii (cu dificultăți respiratorii) și convulsii
10. Au toxicitate redusă la om

11. Despre toxicologia inhibitorilor de acetilcolinesterază, sunt adevărate următoarele:

1.Toxicitatea acestor agenți se manifestă doar prin semne și simptome muscarinice
2.Pentru prevenirea efectelor secundare muscarinice ale acestor agenți, se administrează pilocarpină
3.Sunt utilizați frecvent în agricultură ca insecticide, ceea ce a condus la numeroase cazuri de intoxicație accidentală
4.Pralidoxima poate reactiva formele inhibate de AChE dacă este administrată înaintea de “îmbătrânirea” enzimei alchilate
5.Pralidoxima poate pătrunde în SNC
6.Sunt folosiți adeseori pentru sinucidere sau omucidere
7.Pralidoxima poate combate și toxicitatea inhibitorilor reversibili de AChE (ex. fizostigmină)
8.Toxicitatea acestor agenti se manifestă prin semne și simptome nicotinice și muscarinice
9.Pralidoxima nu poate pătrunde în SNC
10. Produc creșterea secreției salivare și tahicardie

12. Următori agenți farmacologic activi sunt considerați a fi antagoniști colinergici:

1.Nicotina
2.Ipratropium
3.Trimetafan (e în comprimate)
4.Edrofonium
5.Piridostigmina
6.Pilocarpina
7.Atropina
8.Isoflurophate
9.Scopolamina
10. Fizostigmina

13. Despre Atropină sunt adevărate următoarele afirmați:

1.Blochează receptori muscarinici, atât la nivel central, cât și periferic
2.Determină creșterea secreței de acid clorhidric de către mucoasa gastrică
3.Este un antagonist competitiv pentru receptori muscarinici
4.Atropina este indicată în tratamentul de urgență al glaucomului cu unghi închis
5.Crește motilitatea gastrică
6.Produce hipersecretie salivară și transpirați intense
7.Doze mari de atropină pot determina tahicardie
8.Prezintă afinitate crescută pentru receptori nicotinici
9.Are efect midriatic și cicloplegic
 10. Este utilizată în tratamentul supradozajului cu organofosforate

14. Despre blocantele ganglionare putem afirma:

1.Trimetafanul are o durată de acțiune mai lungă comparativ cu cea a Mecamilaminei
2.Nicotina produce inițial stimularea, ulterior paralizia tuturor ganglionilor
 3.Prin efectul ei, Nicotina este indicată în tratamentul în urgență al hipertensiuni arteriale
4.Trimetafanul este utilizat în urgențele hipertensive (ex. Edem pulmonar) (în comprimate)
5.Blocantele ganglionare prezintă selectivitate înaltă, blocând preferențial ganglioni sistemului nervos autonom parasimpatic
6.Printre efectele stimulatoriiale Nicotinei se numără creșterea tensiunii arteriale și tahicardia
7.Acționează specific la nivelul receptorilor nicotinici, blocând în totalitate descărcarea sistemului nervos autonom la nivelul
acestor receptori
8.Doze mari de Nicotină determină creșterea tonusului musculaturii vezicii urinare
9.La doze mari, Nicotina scade tensiunea arterială
10. Trimetafanul este contraindicat în urgențele hipertensive (ex. anevrismul disecant de aortă)

15. Despre blocantele neuromusculare putem afirma:

1.Rocuronium este un relaxant muscular cu acțiune centrală, ce acționează la nivelul receptorilor GABA (niciunul nu este, sunt
cuaternari)
2.Atracurium este utilizat la pacienți ce beneficiază de ventilație mecanică ? (zice de cisatracurium în Lippincot)
3.Sunt analogi structurali ai acetilcolinei care pot acționa fie ca agoniști, fie ca antagoniști la nivelul receptorilor nicotinici de la
nivelul plăci terminale a joncțiuni neuromusculare
4.Mușchi respiratori sunt cei mai susceptibili la efectul blocanților neuromusculari
5.Blochează transmiterea colinergică la nivelul plăci motori (joncțiunea neuromusculară)
6.Sunt utilizate ca adjuvante ale anestezicelor în timpul intervenților chirurgicale pentru efectul lor miorelaxant
7.Dintre blocantele nedepolarizante fac parte Tubocurarina și Atracurium
8.Blocantele neuromusculare prezintă cea mai bună absorbție și distribuție prin administrare orală (INTRAVENOS)
9.Succinilcolina produce inițial paralizie flască de scurtă durată, după care se instalează fasciculațile musculare
10. Creșterea concentrației de Acetilcolină la nivelul fantei sinaptice poate potența efectele Tubocurarinei la nivelul plăcii motorii

16. Următoarele afirmați despre agenți antimuscarinici sunt adevărate:

1.Tropicamida este indicată în oftalmologie pentru efectul ei midriatic, cu durată de până la 6 ore
2.Scopolamina este utilizată profilactic pentru combaterea răului de mișcare
3.Tiotropiu este un agent antimuscarinic care se administrează sub formă de soluți oftalmice, pentru obținerea midriazei și
cicloplegiei
4.Atropina, prin efectul ei anticolinesterazic, poate determina fasciculați la nivelul musculaturi striate
5.Ipratropiu are efect bronhodilatator și este indicat în tratamentul boli pulmonare obstructive cronice
6.Atropina prezintă afinitate înaltă pentru receptori muscarinici și acționează competitiv la nivelul acestora, împiedicând atașarea
acetilcolinei
7.La doze mari, Atropina poate determina halucinați și delir, până la comă
8.Oxibutinina, prin blocarea receptorilor muscarinici vezicali, conduce la creșterea presiunii intravezicale, determinând micțiuni
frecvente (la SCĂDEREA presiunii)
9.Benztropina, un agent antimuscarinic cu acțiune centrală, este contraindicat la pacienți geriatrici din cauza efectelor
sale parkinsoniene
10. Atropina stimulează glandele salivare, determinând astfel hipersalivație

17. Următoarele afirmați despre agenți antimuscarinici sunt adevărate:

1.Enurezisul (eliminarea involuntară de urină) reprezintă un efect advers al Atropinei
2.Oxibutinina este utilizată pentru tratamentul hipereactivității vezicii urinare, reducând frecvența contracților vezicale
3.Scopolamina prezintă efecte mai puternice la nivelul SNC, comparativ cu Atropina
4.Efectele inhibitorii ale Atropinei se manifestă cel mai pregnant la nivelul țesutului bronșic și la nivelul secreției sudoripare și salivare
5.Medicamentele antimuscarinice acționează puțin sau deloc la nivelul joncțiunilor neuromusculare scheletice sau al
ganglionilor autonomi
6.Stimularea secreției sudoripare determinată de atropină, poate conduce uneori la scăderea temperaturi corporale
7.Agenți antimuscarinici blochează neuroni simpatici colinergici, cum sunt cei care inervează glandele salivare și sudoripare
(!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)
8.Scopolamina poate determina stimularea memoriei pe termen scurt
9.Tiotropiu este utilizat sub forma de soluție oftalmica, pentru obținerea midriazei și cicloplegiei
10. Atropina se folosește ca agent prokinetic al tractului gastrointestinal

18. Următoarele afirmați despre agenți antimuscarinici sunt adevărate:

1.Atropina blochează glandele salivare, determinând astfel xerostomie
2.Administrarea Scopolaminei este contraindicată în răul de mișcare
3.Glandele lacrimale sunt insensibile la Atropină
4.La doze mici, Atropina produce tahicardie prin blocarea receptorilor M1 de la nivelul neuronilor inhibitori postsinaptici
5.Atropina este utilizată ca antidot în tratamentul intoxicației cu cocaină
6.Blocarea receptorilor muscarinici vezicali de către Darifenacină, conduce la creșterea presiuni intravezicale și la creșterea frecvenței
contracților vezicale
7.Agenți antimuscarinici pot determina efecte adverse precum vederea neclară, midriază, constipație și retenție urinară
8.La doze mari, scopolamina poate cauza agitație
9.Benztropina poate fi folosită pentru combaterea simptomelor extrapiramidale induse de antipsihotice
10. Tiotropiu se administrează prin inhalare, o data pe zi, la pacienți cu boală pulmonară obstructivă cronică
19. Următoarele afirmați despre agenți antimuscarinici sunt adevărate:
1.La doze terapeutice, Atropina nu influențează presiunea sanguina arterială
2.Scopolamina poate determina blocarea memoriei pe termen scurt
3.Doze mari de Scopolamină pot cauza sedare
4.Din cauza încărcări electrice pozitive, Ipatropiu poate patrunde în circulația sistemică și în SNC
5.Atropina poate declanșa un atac de glaucom prin creșterea presiuni intraoculare
6.Efectul terapeutic al Scopolaminei este mai evident dacă se administrează după ce răul de mișcare este deja instalat
 7.Din cauza efectului bronhoconstrictor, Tiotropiu este contraindicat la pacienți cu astm bronșic
8.Tropicamida produce mioză de scurtă durată
9.La doze mari (cel puțin 1mg), Atropina determină creșterea frecvenței cardiace prin blocarea receptorilor muscarinici M2
10. Efectele adverse ale Atropinei la nivelul SNC includ agitație, confuzie, halucinați și delir

20. Următoarele afirmați despre blocantele ganglionare sunt adevărate:

1.Doze mari de Nicotină determină accentuarea peristaltismului
2.Blocantele ganglionare pot determina hipertonia vezici urinare și a tractului gastrointestinal
3.Blocantele ganglionare acționează în mod specific la nivelul receptorilor nicotinici din ganglioni autonomi parasimpatici și simpatici
4.Aceste medicamente prezintă selectivitate înaltă pentru ganglioni parasimpatici
5.Printre efectele neurochimice ale nicotinei se numără amplificarea senzației de plăcere, amplificarea cognitivă și
îmbunătățirea memoriei
6.Efectul nicotinei asupra receptorilor nicotinici este dependent de doză și determină inițial stimulare și apoi paralizia tuturor
ganglionilor
7.Blocantele ganglionare acționează în mod specific la nivelul receptorilor muscarinici și nicotinici din ganglioni autonomi parasimpatici
8.Nicotina poate determina diminuarea apetitului
9.La doze mari, Nicotina determină creșterea presiuni sanguine
10. Efectele stimulatoare ale Nicotinei sunt complexe și rezultă din creșterea eliberări de neurotransmițători la nivelul ganglionilor
simpatici și parasimpatici

21. Următoarele afirmați despre blocantele neuromusculare sunt adevărate:

1.Succinilcolina produce inițial fasciculați musculare de scurtă durată
2.Administrarea Succinilcolinei poate determina hiperkaliemie
3.Dantrolen este un blocant neuromuscular periferic utilizat pentru obținerea relaxări musculare în cursul intervenților chirurgicale
4.Cel mai adesea, blocantele neuromusculare sunt administrate oral
5.Durata de actiune a Succinilcolinei este foarte lungă
6.Blocantele neuromusculare nedepolarizante pot fi utilizate pentru facilitarea intubației orotraheale
7.Mușchi intercostali și diafragmul sunt cei mai susceptibili la efectul blocantelor neuromusculare
8.Blocantele neuromusculare depolarizante produc inițial deschiderea canalelor de potasiu asociate cu receptori nicotinici,
ceea ce conduce la depolarizarea membranei
9.Majoritatea blocantelor neuromusculare sunt excretate prin urină
10. Blocantele neuromusculare sunt utile clinic pentru obținerea relaxării musculare în cursul intervenților chirurgicale

22. Următoarele afirmați despre agenți antimuscarinici sunt adevărate:

1.Doze de atropină mai mari de 10mg pot determina halucinați și delir, până la comă
2.Benztropina este contraindicată în tratamentul boli Parkinson
3.Scopolamina poate induce o stare euforică, motiv pentru care există riscul de a fi folosită abuziv (!!!!!!!!!!!)
4.Atropina poate stimula glandele salivare, determinând hipersalivație
5.Blocarea receptorilor muscarinici la nivelul vezici urinare conduce la creșterea presiuni intravezicale și la amplificarea frecvenței
contracților vezicale
6.Atropina este utilizată în tratamentul intoxicației cu organofosforice
7.Atropina produce midriază persistentă neresponsivă la lumină
8.Atropina poate determina spasm la nivelul musculaturi tractului gastrointestinal
9.Atropina poate cauza scăderea frecvenței cardiace, motiv pentru care este utilizată în tratamentul tahicardilor severe
10. Ipratropiu si Tiotropiu se administrează prin inhalare și nu pătrund în circulația sistemică sau la nivelul SNC

23. Următoarele afirmați despre blocantele neuromusculare sunt adevărate:

1.Toate blocantele neuromusculare se injectează intravenos, deoarece absorbția după administrare orală este minimă
2.Epurarea plasmatică a Rocuroniului poate fi prelungită la pacienți cu disfuncție hepatică
3.Aceste medicamente previn deploarizarea membranară a celulelor musculare și inhibă contracția musculară ?
4.Blocantele neuromusculare facilitează transmisia colinergică între terminațile nervilor motori și receptori nicotinici ai plăcilor
terminale neuromusculare
5.Inhibitori de colinesterază acționează sinergic cu blocantele neuromusculare nedepolarizante la nivelul plăci motorii
6.Paralizia neuromusculară produsă de Succinilcolină poate dura câteva ore
7.Agenții blocanți neuromusculari au crescut semnificativ siguranța anesteziei în intervențile chirurgicale prin scăderea
necesarului de anestezic
8.Cisatracuriu este contraindicat la pacienți cu insuficiență multiorganică din cauza metabolismului său dependent de funcția
hepatică și renală
9.Atracuriu, din cauza eliberări de histamină, poate produce bronhodilatație
10. Succinilcolina are durată de acțiune foarte scurtă deoarece este rapid inactivată de pseudocolinesteraza plasmatică

24. Următoarele sunt adevărate despre antagoniști colinergici:

1.Acționează pe receptori colinergici α și β
2.Blocantele neuromusculare interferă cu transmisia impulsurilor eferente către muschi scheletici, cu efect de miorelaxare
3.Aceștia se leagă la colinoreceptori, dar nu declanșează efectele intracelulare uzuale
4.Sunt medicamente parasimpatolitice
 5.Aceștia se leagă la colinoreceptori, declanșând efectele intracelulare uzuale
6.Mai sunt numiți și blocante colinergice sau anticolinergice
7.Blocantele ganglionare manifestă preferință pentru receptori muscarinici din ganglioni simpatici și parasimpatici
8.Blocantele ganglionare manifestă preferință pentru receptori nicotinici din ganglioni simpatici și parasimpatici
9.Sunt medicamente parasimpatomimetice
10. Blocantele neuromusculare interferă cu transmisia impusurilor eferente către mușchii scheletici, cu efect
de contracție musculară susținută.
125-150
125. Despre atropină sunt adevărate următoarele:
1. Daca este aplicată topic la nivel ocular, actiunea poate persista câteva zile
2. Acționează doar la nivel periferic
3. Blochează cu afinitate inaltă receptorii muscarinici inhibând astfel toate funcțiile muscarinice
4. Actionează marcat și la nivelul joncțiunii neuromusculare scheletice sau al ganglionilor autonomi
5. Produce mioză persistentă neresponsivă la lumină
6. Este un alcaloid extras din beladonă cu afinitate înaltă pentru receptorii nicotinici
7. Acționează atât la nivel central, cât și la nivel periferic
8. Actionează puțin sau deloc la nivelul joncțiunii neuromusculare scheletice sau al ganglionilor autonomi
9. Blochează inclusiv neuronii simpatici care în mod excepțional sunt colinergici, cum sunt cei care inervează
glandele salivare și sudoripare
10. Prin acțiunea sa la nivelul glandelor salivare, crește secreția de salivă

126. Despre acțiunile atropinei, următoarele sunt adevărate:

1. Se utilizează și pentru reducerea hipermotilități vezici urinare
2. Nu are acțiune asupra glandelor sudoripare sau lacrimale
3. Diminuează semnificativ atât motilitatea gastrică, cât și producția de acid clorhidric (nu afectează producția de acid gastric)
4. Blochează activitatea colinergică a globului ocular, producând midriază persistentă neresponsivă la lumină și cicloplegie
5. Deși motilitatea gastrică este diminuată, producția de acid clorhidric nu este afectată semnificativ
6. La doze mari produce tahicardie prin stimularea receptorilor M2 din nodul sinoatrial (prin BLOCAREA M2 !!!!!!!)
7. Produce scăderea frecvenței cardiace (bradicardie) la doze mici
8. Produce creșterea frecvenței cardiace (tahicardie) la doze mici
9. Poate fi folosită ca agent antispastic pentru reducerea activități tractului gastrointestinal
10. Crește secreția glandelor salivare producând xerostomie

127. Despre indicațile terapeutice ale atropinei, sunt adevărate următoarele:

1. Este utilizată ca antidot pentru tratamentul intoxicației cu insecticide care inhibă colinesteraza
2. Prin efectele sale de la nivel ocular, permite măsurarea erorilor de refracție fără interferența sistemului de acomodare al ochiului
3. Se folosește ca agent antispastic pentru relaxarea tractului gastrointestinal și a vezicii urinare
4. Are acțiune mai eficace și efecte secundare mai puține decât agoniști α-adrenergici în tratamentul enurezisului (eliminare involuntara
de urină) la copii
5. În unele situați, se poate folosi ca agent antisecretor înainte de intervenți chirurgicale pentru a bloca secrețile în tractul
respirator superior și inferior
6. Este folosită ca agent de stimulare a tractului gastrointestinal
7. Are capacitate redusă de a traversa bariera hematoencefalică și a pătrunde la nivel SNC
8. La persoanele având glaucom cu unghi îngust, poate induce un episod dureros acut prin creșterea bruscă a presiuni intraoculare
9. Este eficientă pentru accelerarea vindecări ulcerului peptic
10. La doze mari, este utilă pentru scăderea frecvenței cardiace

128. Următoarele sunt adevărate despre efectele adverse ale antagoniștilor colinergici:
1. Hipersecreție bronșică
2. Vedere neclară
3. Retenție de urină
4. Constipație
5. Midriază
6. Diaree
7. Micțiuni frecvente și necontrolate
8. Scăderea rapidă a temperaturii corporale la copi
9. Mioză
10. Confuzie

129. Despre scopolamină, următoarele sunt adevărate:

1. Capacitatea de a induce amnezie (blocarea memoriei) pe termen lung face ca scopolamina să fie un medicament adjuvant
foarte important în procedurile care necesită anestezie
2. Scopolamina este unul dintre cele mai eficace medicamente disponibile pentru tratamentul răului de mișcare
3. Spre deosebire de atropină, produce agitație, dar la doze mai mari poate cauza sedare
4. Are eficacitate mai mare dacă se administrează după ce răul de mișcare este dejă instalat
5. Are efecte mai puternice la nivel SNC comparativ cu atropina
6. Spre deosebire de atropină, nu are capacitatea de a traversa bariera hematoencefalică
7. Are proprietatea neobișnuită de a bloca memoria pe termen scurt
 8. Există riscul de a fi folosită abuziv, deoarece uneori poate induce o stare de euforie
9. Spre deosebire de atropină, produce sedare, dar la doze mai mari poate cauza agitație
10. Este un alcaloid din plante cu acțiune asupra receptorilor nicotinici

130. Despre agenți antimuscarinici, sunt adevărate următoarele:

1. Scopolamina este unul dintre cele mai eficace medicamente disponibile pentru tratamentul glaucomului
2. Folosirea terapeutică a scopolaminei este limitată la prevenirea răului de mișcare și la blocarea memoriei pe termen scurt
3. Ipratropiu și tiotropiu pătrund în circulația sistemică și în SNC
 4. Tropicamida și ciclopentolatul se folosesc sub formă de soluți oftalmice pentru obținerea midriazei și ciploplegiei
5. Efectele secundare ale oxibutininei includ diaree, hipersalivație și vedere neclară
6. Atropina are eficacitate mare dacă este utilizată profilactic pentru răul de mișcare
7. Oxibutinina este un medicament atropinic de sinteză util pentru tratamentul hiperactivități veziciii urinare
8. Atropina blochează glandele salivare, determinând astfel uscarea mucoasei orale (xerostomie)
9. Tropicamida are acțiune mai lungă decât atropina
10. Ipratropiu și tiotropiu sunt aprobați ca tratament de întreținere pentru combaterea bronhospasmului asociat cu boala
pulmonară obstructivă cronică (BPOC)

131. Despre agenți antimuscarinici, sunt adevărate următoarele:

1. Efectul bronhodilatator al ipa- și tiotropiului, util în tratamentul de intreținere a boli pulmonare obstructive cronice, se obține la
administrarea intravenoasa
2. Tiotropiu se administrează o dată pe zi, ceea ce reprezintă un avantaj major față de ipratropiu, în cazul căruia sunt necesare până la
4 doze zilnice
3. Benztropina și trihexifenidilul se asociază cu alți agenți antiparkinsonieni pentru tratamentul tuturor tipurilor de
sindroame parkinsoniene, inclusiv al simptomelor extrapiramidale induse de antipsihotice
4. Folosirea atropinei pentru inducerea midriazei și a cicloplegiei la vârstnici cu risc de glaucom este sigură
5. Comparativ cu atropina, scopolamina are efecte SNC mai slabe și durată de acțiune mai scurtă
6. Tropicamida și ciclopentolatul se folosesc sub formă de soluți orale pentru obținerea midriazei și ciploplegiei
7. În funcție de doză, atropina poate cauza xerostomie, vedere neclară, senzație de “nisip în ochi”, tahicardie, retenție
urinară și constipație
8. Capacitatea de a induce amnezie face ca scopolamina să fie un medicament adjuvant foarte important în procedurile care
necesită anestezie
9. Pentru combaterea toxicități atropinei se pot folosi inhibitori ireversibili de colinesterază (ex. fizostigmina) în doze mari
10. Oxibutinina este disponibilă sub formă de sistem transdermic (plasture topic) care este mai bine tolerat deoarece produce mai
puțină xerostomie comparativ cu preparatele orale, iar pacienți acceptă mai ușor utilizarea lui

132. Despre blocantele ganglionare, sunt adevărate următoarele:

1. Nu au selectivitate pentru ganglionii parasimpatici sau simpatici și nu sunt eficace ca antagoniști neuromusculari (!!!!!!!)
2. Acționează în mod specific la nivelul receptorilor nicotinici din ganglioni autonomi parasimpatici și simpatici
3. Acționează în mod specific la nivelul receptorilor muscarinici din ganglioni autonomi parasimpatici și simpatici
4. Blocada ganglionara se foloseste rareori în scop terapeutic, însa este utilizată frecvent ca instrument în farmacologia experimentală
5. Nicotina produce eliberare de dopamină și norepinefrină care se asociază cu plăcere și diminuarea apetitului.
6. Au selectivitate pentru ganglioni parasimpatici sau simpatici și sunt eficace ca antagoniști neuromusculari
7. În funcție de doză, nicotina depolarizează ganglioni autonomi, realizând inițial stimulare și apoi paralizie a tuturor ganglionilor
8. În funcție de doză, nicotina depolarizează ganglioni autonomi, realizând inițial paralizie și apoi stimulare a tuturor ganglionilor
9. La doze mari de nicotina, presiunea sanguină creste din cauza blocadei ganglionare
10. În prezența unui blocant nedepolarizant, sistemul parasimpatic este afectat cel mai mult, ceea ce conduce la vasodilatație arteriolară

133. Despre nicotină, sunt adevărate următoarele:

1. Modulează starea de dispoziție prin stimularea descărcări de serotonină
2. Nu are rol de modulator a dispoziției
3. Poate avea impact pozitiv asupra memoriei
4. Crește pofta de mancare
5. Crește senzația de anxietate prin eliberarea de β-endorfine
6. Produce senzație de plăcere
7. Produce inhibare cognitivă
8. Are un impact negativ amplu asupra memoriei
9. Produce stimulare cognitivă
10. Diminuează apetitul

134. Despre blocantele neuromusculare, următoarele sunt adevărate:

1. Blocantele neuromusculare sunt similare structural cu acetilcolina și acționează ca antagoniști (tipul depolarizant) sau agoniști
(tipul nedepolarizant) ai acesteia la nivelul receptorilor din plăcile terminale ale joncțiunii neuromusculare
2. Pot fi utilizați si pentru facilitarea intubației endotraheale sau timpul manevrelor ortopedice (ex. alinierea fragmentelor de
fractură și corectarea luxaților)
3. Blocantele neuromusculare trebuie folosite ca substitut pentru profunzimea inadecvată a anesteziei
4. Blocantele neuromusculare sunt utile clinic pentru obținerea relaxării musculare complete în cursul intervenților chirurgicale, astfel
încât doza de anestezic nu trebuie mărită în acest scop
5. Blocantele neuromusculare sunt similare structural cu acetilcolina și acționează ca antagoniști (tipul nedepolarizant) sau agoniști
(tipul depolarizant) ai acesteia la nivelul receptorilor din plăcile terminale ale joncțiuni neuromusculare
6. Blocantele neuromusculare nu ar trebui folosite ca substitut pentru profunzimea inadecvată a anesteziei
7. Toate blocantele neuromusculare trebuie administrate oral deoarece au o absorbție eficientă
8. Blochează transmisia colinergica între terminațile nervilor motori și receptori muscarinici ai plăcilor terminale neuromusculare
din musculatura scheletică
9. Au o penetranță membranară bună și pot traversa bariera hematoencefalică
 10. Blochează transmisia colinergica între terminațile nervilor motori și receptori nicotinici ai plăcilor terminale neuromusculare
din musculatura scheletică

135. Despre blocantele nedepolarizante (competitive), următoarele sunt adevărate:

 1. Medicamente precum neostigmină și efedroniu pot potența actiunea blocantelor neuromusculare nedepolarizante
2. La doze mici, interacționează cu receptori nicotinici și concurează cu acetilcolina pentru atașare la receptori
3. Mușchii mici, cu contracție rapidă, ai feței și globilor oculari sunt cei mai susceptibili și paralizează primii, iar diafragmul ultimul
4. Recuperarea din blocada realizată de blocantele competitive se realizează în același sens ca la instalare, capacitatea
funcțională a mușchilor feței și a globilor oculari revenind prima
5. Efectul lor poate fi depășit prin utilizarea de medicamente care să scadă concentrația de acetilcolină în fanta sinaptică (ex. inhibitori
de colinesterază)
6. Efectul lor poate fi depășit prin utilizarea de medicamente care să crească concentrația de acetilcolină în fanta sinaptică (ex.
inhibitori de colinesterază)
7. Diafragmul este cel mai susceptibil și paralizează primul, iar mușchi mici, cu contracție rapidă, ai feței și globilor oculari ultimi
8. Primul medicament descoperit a fi capabil de blocarea jonctiuni neuromusculare a fost curara, pe care vânători nativi sud-
americani o foloseau pentru paralizarea animalelor vânate - pe cât batem pariu că rețin asta și nu chestiile
importante???????
9. Agenți blocanți neuromusculari au crescut semnificativ siguranța anesteziei, deoarece pentru obținerea relaxării musculare
este necesară o doză mai mică de anestezic
10. Antibioticele aminoglicozide precumgentamicina și tobramicina interacționează cu pancuroniu și alte blocante competitive,
inhibând blocada

136. Despre blocantele depolarizante, sunt adevărate următoarele:

1. Succinilcolina crește riscul de hipokaliemie prin eliberarea de potasiu din depozitele intracelulare
2. Datorită acțiuni rapide și duratei scurte a efectului, succinilcolina este utilă când se dorește intubare endotraheală rapidă în
cursul inducției anesteziei și la pacienți care primesc tratament cu electroșocuri
3. Administrarea de succinilcolina la un individ cu deficit genetic de colinesterază plasmatică sau care are o formă atipică a
enzimei, poate conduce la tahipnee din cauza stimulări contracției diafragmului
4. Succinilcolina este inactivată rapid de pseudocolinesteraza plasmatică
5. La anumiți indivizi, succinilcolina poate produce ocazional hipotermie malignă
6. Succinilcolina se injectează intravenos cu dispariția rapidă a efectului la oprirea perfuziei
7. Singurul miorelaxant depolarizant utilizat în prezent este succinilcolina
8. Succinilcolina se leagă de receptori nicotinici și acționează similar acetilcolinei (ACh) depolarizând jonctiunea, dar spre deosebire de
ACh, persistă la concentrați mari în fanta sinaptică și rămâne atașat de receptori pentru o perioadă relativ lungă
9. Succinilcolina este inactivată lent de pseudocolinesteraza plasmatică
10. Succinilcolina este de preferat a se injectează intramuscular

137. Următoarele afirmați despre neurotransmisia adrenergică sunt adevărate:

1. Metaboliți inactivi ai norepinefrinei sunt excretați în urină sub formă de dopamină și tirozină
2. Dopamina este formată prin hidroxilarea norepinefrinei de către enzima dopamin-betahidroxilază
3. Norepinefrina se atașează la receptori presinaptici care stimulează suplimentar eliberarea neurotransmițătorului
4. La nivelul fantei sinaptice, metabolizarea norepinefrinei de către catecol-O-metiltransferază (COMT) este stimulată de către cocaină
(recaptarea e inhibată de cocaină!!!!!)
5. După stimulare, medulosuprarenala eliberează direct în circulație aproximativ 80% epinefrină și 20% norepinefrină
6. Neurotransmițătorul principal eliberat de neuroni adrenergici este norepinefrina
7. Dopamina este un precursor al norepinefrinei
8. Metaboliți inactivi ai norepinefrinei sunt excretați în urină ca acid vanililmandelic, metanefrină și normetanefrină
9. Procesul de eliberare al norepinefrinei în spatiul sinaptic este blocat de Guanetidină
10. Atingerea potențialului prag la nivelul joncțiuni nervoase, determină un eflux de calciu în lichidul extracelular, cu scăderea
calciului intracelular și astfel eliminarea norepinefrinei în spatiul sinaptic

138. Despre receptori adrenergici se pot afirma următoarele:

1. Stimularea receptorilor b2 determină bronhodilatație și scăderea rezistenței vasculare periferice
2. Receptori a1 sunt prezenți pe membrana postsinaptică a organelor efectoare și mediază efectul de contracție al musculaturi netede
3. Receptori a2 sunt localizați predominant pe terminațile nervoase presinaptice și la nivelul celulelor b pancreatice, controlând
eliberarea de noradrenalină și insulină
4. Activarea receptorilor b2 determină în mod caracteristic stimulare cardiacă, în timp ce stimularea receptorilor b1
produce vasodilatație
5. Stimularea receptorilor a2 stimulează prin feed-back eliberarea de norepinefrină din neuronal adrenergic stimulat
6. Stimularea receptorilor b2 determină scăderea glicogenolizei hepatice și creșterea secreției de insulină de la nivelul
celulelor b pancreatice
7. Inima conține predominant receptori b2
8. Stimularea receptorilor b1 determină tahicardie și stimularea eliberării de renină
9. Stimularea receptorilor a1 determină vasoconstricție și creșterea rezistentei vasculare periferice
10. Receptori a1 sunt prezenți la nivelul terminaților nervoase presinaptice iar stimularea lor determină inhibarea eliberări de
noradrenalină

139. Următoarele afirmați despre agonisti adrenergici sunt adevărate:

1. Efedrina este un agonist cu acțiune mixtă datorită capacității sale de a stimula adrenoreceptorii în mod direct și de a induce
eliberarea de norepinefrină din neuroni adrenergici
 2. Printre agoniști cu acțiune directă la nivelul adrenoreceptorilor se numără norepinefrina, izoproterenol, dopamina și dobutamina
3. Epinefrina, prin efectul ei asupra receptorilor b2 de la nivel renal, determină creșterea eliberări de renină, cu efect
vasodilatator sistemic
4. Epinefrina determină asupra cordului efecte cronotrop și inotrop pozitive, cu creșterea necesarului de oxigen al cordului
5. La doze mici de efedrină sunt pregnante efectele vasoconstrictoare, determinate de stimularea receptorilor a
(dacă poa să îmi spună și mie cineva unde a auzit de receptori „a”.....?)
 6. Administrarea parenterală a catecolaminelor are eficiență redusă comparativ cu administrarea lor orală, datorita activări
acestora la nivelul tubului digestiv
7. Amfetamina are un mecanism dual, de inhibare al secreției norepinefrinei din rezervele citoplasmatice și totodată de
stimulare a adrenoreceptorilor în mod direct
8. Dozele mici de epinefrină stimulează preferențial receptori b, determinând vasodilatație
9. Catecolaminele sunt metabolizate de catecol-O-metiltransferază (COMT) la nivel hepatic și de monoamin-oxidază (MAO) la nivel
postsinaptic
10. Agoniști cu acțiune indirectă blochează recaptarea norepinefrinei la nivelul neuronului presinaptic
140. Următoarele afirmați despre efedrină sunt adevărate: DOAR CA GRILA E GRESITA....E VORBA DESPRE EPINEFRINA NU
EFEDRINA
1. Epinefrina determină scaderea eliberării de glucoză din rezervele endogene, motiv pentru care pacienți diabetici necesită
scăderea dozelor de insulină
2. Printre efectele adverse severe ale epinefrinei se numără hemoragile cerebrale și riscul crescut de aritmii cardiace
3. La nivelul rinichilor, are efect stimulant asupra eliberări de renină prin creșterea fluxului sangvin renal
4. Are efect inotrop și cronotrop pozitiv prin stimularea receptorilor b1
5. Are efect hiperglicemiant prin scăderea eliberări de glucagon
6. Este indicat în restabilirea ritmului cardiac la pacienti aflați în stop cardiac, indiferent de etiologie
7. Epinefrina nu determină reacți adverse la nivelul sistemului nervos central datorită structuri sale chimice care nu îi
permite să depășească bariera hemato-encefalică
8. Are efect salvator în cazul șocului anafilactic, prin efectul puternic bronhodilatator și scăderea eliberării de histamină din mastocite
9. Efedrina este medicamentul de elecție în tratamentul crizelor acute de astm ????? (epinefrina este)
10. Este considerat a fi medicamentul de elecție în tratamentul edemului pulmonar

141. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Prin efectul ei de scădere al perfuziei renale, dopamina poate fi folosită și în insuficienței cardiace congestive
2. Dopamina dilată arteriolele renale și splahnice prin activarea receptorilor dopaminergici
3. Dopamina este medicamentul de elecție pentru tratamentul șocului cardiogen
4. Norepinefrina este net superioară dopaminei în ceea ce privește efectele asupra creșteri debitului sangvin renal
5. Receptori dopaminergici D1 și D2 sunt prezenți la nivelul vaselor mezenterice și renale, unde dopamina produce vasoconstricție
6. Noradrenalina, în doze terapeutice, acționează în special pe receptori a, determinând vasoconstricție și creșterea rezistenței
periferice
7. Administrarea sistemică a norepinefrinei nu are efecte asupra frecvenței cardiace
8. Izoproterenolul se poate utiliza în tratamentul stopului cardiac
9. Administrarea atropinei înaintea norepinefrinei poate predispune la bradicardie severă
10. Izoproterenolul determină creșterea frecvenței cardiace și a forței de contracție a cordului, predispunând astfel la bloc
atrioventricular (BAV)

142. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Cocaina poate determina acumularea acetilcolinei în spațiul sinaptic, determinând astfel intensificarea activități simpatice
2. Efectul vasoconstrictor al norepinefrinei este mai puternic decât cel al epinefrinei
3. La doze foarte mari, Dopamina are efect vasodilatator prin activarea receptorilor a1 vasculari
4. Dobutamina, prin efectul agonist asupra receptorilor b1 cardiaci, este folosită la pacienți cu insuficiență cardiacă congestivă acută
5. Doze mici de Dopamină stimulează receptori b1 cardiaci, determinând efecte inotrop și cronotrop pozitive
6. Izoproterenolul stimulează în principal receptori adrenergici b1 și b2
7. Printre efectele adverse ale Amfetaminei se numără tulburările de apetit și descuamarea tegumentului de-a lungul venei în care
a fost injectată
8. Datorită efectului pe receptori a2, este indicată utilizarea norepinefrinei în tratamentul crizei de astm bronșic
9. Clonidina este contraindicată la pacienți cu hipertensiune arterială datorită efectului agonist asupra receptorilor a2
10. Dopamina este rapid metabolizată, astfel încât efectele sale adverse sunt de scurtă durată

143. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Receptori dopaminergici D2 de la nivelul neuronilor adrenergici presinaptici, interferă cu eliberarea de norepinefrină (!!!!!!!!!)
2. Terbutalina este un agonist b2 indicat în tratamentul tremorului și al anxietății
3. Dopamina este medicamentul de elecție în tratamentul șocului neurogen
4. Fenilefrina se folosește frecvent topic, la nivelul mucoasei nazale, datorită acțiuni sale vasoconstrictoare
5. Salmeterol este un medicament de elecție în tratamentul crizelor hipertensive
6. Fenilefrina este indicată în tratamentul cefaleei hipertensive și a aritmilor cardiace
7. Prin acțiunea sa asupra receptorilor b1 cardiaci, Dobutamina poate determina scăderea debitului cardiac, find
contraindicată la pacienți cu insuficiență cardiaca congestive acută
8. Dobutamina trebuie folosită cu prudență la pacienți cu fibrilație atrială, deoarece crește conducerea la nivelul nodulului atrioventricular
9. Clonidina este un agonist al receptorilor centrali a2 indicat la pacienți cu hipertensiune arterială datorită efectului de
inhibare al activități simpatice
10. Dobutamina mărește debitul cardiac fără a crește semnificativ necesarul de oxigen al miocardului

144. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Stimularea receptorilor a2 determina creșterea eliberării de insulină
2. Epinefrina predispune la hipoglicemie prin stimularea eliberări de insulină (efect a2)
3. Desensibilizarea receptorilor adrenergici se produce prin expunerea prelungită a acestora la catecolamine
4. Epinefrina mărește contractilitatea miocardului și crește frecvența de contracție
5. Fenilefrina este un agonist adrenergic cu acțiune mixtă
6. Amfetamina acționează indirect, prin stimularea eliberări depozitelor de catecolamine
 7. Prin efectul epinefrinei asupra receptorilor b1 de la nivelul rinichiului, se produce vasodilatație mediată de angiotensina II
8. Stimularea receptorilor b2 determină bronhodilatație
9. Stimularea receptorilor b1 determină creșterea eliberări de renină
10. Catecolaminele sunt substanțe polare, astfel încât pătrund cu ușurință în SNC

145. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Norepinefrina determină vasoconstricție mai puternică decât cea indusă de epinefrină
2. La doze mari, Dopamina activează receptori a1 vasculari și produce vasoconstricție
3. Epinefrina produce bronhodilatație puternică prin acțiune directă asupra musculaturi netede bronșice
4. Dobutamina crește debitul cardiac, determinând creșterea semnificativă a necesarului de oxigen al miocardului
5. Epinefrina este sintetizată la nivelul medulosuprarenalei și interacționează atât cu receptori a cât și cu receptori b adrenergici
6. Epinefrina crește fluxul sangvin renal
7. Dopamina contractă arteriolele renale și spahnice prin activarea receptorilor dopaminergici, scăzând astfel fluxul sanguin
renal și visceral
8. Epinefrina dilată arteriolele cutanate, mucoase și viscerale și contractă vasele din musculatura scheletică
9. Norepinefrina este indicată în tratamentul în urgență al astmului bronșic
10. Dobutamina crește frecvența cardiacă și debitul cardiac, însă efectele vasculare sunt minime

146. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Dopamina este medicamentul de elecție pentru tratamentul șocului cardiogen
2. Fenoldopam este un vasodilatator cu acțiune rapidă la nivelul arterelor coronare, renale și mezenterice (!!!!!!!!!)
3. Acțiunile periferice ale Amfetaminei sunt mediate în principal de creșterea recaptării de norepinefrină din fanta sinaptică
4. Produși finali ai metabolismului epinefrinei sunt metanefrina și acidul vanilmandelic
5. Cocaina stimulează ATP-aza activată de Na+/K+ prezentă pe membrana celulară a neuronilor adrenergici
6. Izoproterenolul se folosește pentru tratamentul blocului atrioventricular (AV) sau al stopului cardiac
7. Efedrina scade presiunea sanguină sistolică și diastolică prin vasodilatație
8. Dopamina este contraindicată la pacienți cu insuficiență cardiacă congestivă severă care asociază oligurie
9. Dobutamina prezintă ca avantaj terapeutic creșterea debitului cardiac, fără a determina o creștere semnificativă a
necesarului de oxigen miocardic
10. Clonidina acționează strict periferic și stimulează centri vasomotori simpatici

147. Următoarele afirmați despre agonști adrenergici sunt adevărate:

1. Dobutamina poate fi utilizată pentru timp îndelungat, datorită faptului că nu conduce la dezvoltarea toleranței (BA DA)
2. Fenilefrina se folosește frecvent topic la nivelul mucoasei nazale și în soluțile oftalmice pentru obținerea midriazei
3. Albuterolul este un agonist b2 cu durată scurtă de acțiune
4. Norepinefrina reprezintă medicamentul de primă linie la pacienți în criză de astm bronșic
5. Efectele cardiovasculare ale Epinefrinei sunt mult diminuate la pacienți cu hipertiroidism (ACCENTUATE)
6. Salmeterolul și Formoterolul sunt medicamente de elecție pentru tratamentul crizelor nocturne de astm bronșic
7. Administrarea sistemică a agoniștilor b2 inhalatori poate cauza tahicardie sau aritmii, în special la pacienți cu afecțiuni
cardiace subiacente
8. Tratamentul cu Digoxină protejează cordul de efectele aritmice ale Epinefrinei
9. Printre efectele adverse ale Dopaminei se numără reducerea fluxului sangvin renal și visceral
10. Printre efectele adverse ale agoniștilor adrenergici se numără aritmile, cefaleea și tremorul

148. Următoarele medicamente sunt agoniști adrenergici strict cu acțiune directă:

1. Amfetamină
2. Albuterol
3. Cocaină
4. Tropicamidă
5. Epinefrină
6. Formoterol
7. Nicotină
8. Efedrină
9. Salmeterol
10. Terbutalină

149. Următoarele efecte ale stimulări adrenoreceptorilor α și β sunt adevărate:

1. Stimularea adrenoreceptorului α2 inhibă eliberarea de insulină
2. Stimularea adrenoreceptorului β2 produce bronhoconstricție
3. Stimularea adrenoreceptorului β2 produce bronhodilatație
4. Stimularea adrenoreceptorului α1 produce mioză
5. Stimularea adrenoreceptorului α1 produce creșterea presiuni sanguine
6. Stimularea adrenoreceptorului α1 produce vasoconstricție
7. Stimularea adrenoreceptorului β1 scade contractilitatea miocardică
8. Stimularea adrenoreceptorului α1 produce vasodilatație
9. Stimularea adrenoreceptorului β2 produce contracția musculaturi netede uterine
 10. Stimularea adrenoreceptorului β1 produce tahicardie

150. Despre epinefrină, sunt adevărate următoarele:

1. Produce bronhoconstricție puternică prin acțiune directă asupra musculaturi netede bronșice (acțiune β2)
2. Este un agonist adrenergic cu acțiune directă
 3. La doze mari sunt dominante efectele α asupra sistemului vascular (vasoconstricție)
4. Este folosită frecvent în practica clinică
5. La doze mici sunt dominante efectele β asupra sistemului vascular (vasodilatație)
6. Inhibă eliberarea glucozei din rezervele endogene si de aceea, la pacienți cu diabet, poate fi necesară scăderea dozei de insulină
7. Are efect hipoglicemiant semnificativ datorită creșteri eliberări de insulină
8. Din cauza scăderii marcate a presiuni sanguine, poate cauza hemoragie cerebrală
9. Are rol minor în tratamentul crizelor acute de astm și a șocului anafilactic
10. Crește contractilitatea miocardului și frecvența de contracție (acțiune β1)

151-175
151. Despre norepinefrină, următoarele sunt adevărate:
1. Are acțiune puternic vasodilatatoare
2. Crește atât presiunea sanguină sistolică, cât și cea diastolică
3. Norepinefrina induce bradicardie reflexă
4. Nu se folosește pentru tratamentul stării de șoc, deoarece scade rezistența vasculară periferică și presiunea
sanguină
5. Nu se folosește niciodată pentru tratamentul astmului, sau în combinație cu anestezice locale
6. Produce creșterea rezistenței periferice prin vasoconstricție intensă a majorității paturilor vasculare, inclusiv
cel renal.
7. Vasoconstricția produsă de epinefrină este mai puternică decât cea indusă de norepinefrină
8. Se recomandă administrarea pe cale orală
9. Efectele puternice mediate β2 fac din norepinefrină un agent util pentru tratamentul astmului bronșic
10. Vasoconstricția produsă de norepinefrină este mai puternică decât cea indusă de epinefrină

152. Despre antagoniștii adrenergici este adevărat că:

1. Legarea de receptorii adrenergici previne activarea acestora de către catecolaminele endogene
2. Acționează prin atașare exclusiv reversibilă de receptorii adrenergici
3. Se leagă la adrenoreceptori, dar nu declanșează efectele celulare uzuale
4. Acționează prin atașare reversibilă sau ireversibilă de receptorii adrenergici
5. Acționează prin atașare exclusiv ireversibilă de receptorii adrenergici
6. Legarea de receptorii adrenergici facilitează activarea acestora de către catecolaminele endogene
7. Mai sunt numiți și blocante adrenergice
8. Mai sunt numiți și agenți simpatolitici
9. Acționează prin stimularea receptorilor adrenergici
10. Mai sunt numiți și agenți simpatomimetici

153. Despre antagoniștii adrenergici se poate afirma că:

1. Sunt clasificați în funcție de afinitățile lor relative pentru receptorii α și β din sistemul nervos periferic
2. Sunt agoniști ai receptorilor β-adrenergici
3. Rol nesemnificativ pentru tratamentul afecțiunilor sistemului cardiovascular
4. Sunt blocanți doar ai receptorilor β-adrenergici
5. Pot fi blocanți ai receptorilor β-adrenergici
6. Rol important în medicina clinică, în principal pentru tratamentul afecțiunilor sistemului cardiovascular
7. Pot fi blocanți ai receptorilor α-adrenergici
8. Aceste medicamente interferă cu funcțiile sistemului nervos simpatic
9. Sunt agoniști ai receptorilor α-adrenergici
10. Aceste medicamente interferă cu funcțiile sistemului nervos parasimpatic

154. Agenții blocanți α-adrenergici:

1. Reduc tonusul simpatic al vaselor de sânge
2. Scad presiunea sanguină
3. Blocarea adrenoreceptorilor α afectează profund presiunea sanguină
4. Declanșarea scăderii presiunii sanguine, produce bradicardie reflexă
5. Cresc rezistența vasculară periferică
6. Produc creșterea presiunii sanguine
7. Scad rezistența vasculară periferică
8. Cresc tonusul simpatic al vaselor de sânge
9. Declanșarea scăderii presiunii sanguine, produce tahicardie reflexă
10. Blocarea adrenoreceptorilor α nu afectează presiunea sanguină

155. Despre fenoxibenzamină, este adevărat că:

1. Acțiune blocantă reversibilă a receptorilor α
2. Actionează pe aceiași receptori ca și Atropina
3. Singurul mecanism de care organismul dispune pentru depășirea efectului blocant este sinteza de
adrenoreceptori noi
4. Potențează efectele epinefrinei de agonist al receptorilor α
5. Acțiune blocantă ireversibilă și necompetitivă a receptorilor α
6. Inversează efectele epinefrinei de agonist al receptorilor α
7. Este un blocant α-adrenergic
8. Este indicat pentru tratamentul feocromocitomului
9. Nu are efecte adverse
10. Este un blocant β-adrenergic

156. Despre fentolamină, este adevărat că:

1. Se utilizează pentru tratamentul pe termen scurt a feocromocitomului
2. Este un blocant β-adrenergic (doar alfa1 și alfa2)
3. Este un agonist β-adrenergic
4. Nu are efecte adverse
5. Actionează pe aceiași receptori ca și Atropina
6. Efecte adverse asemănătoare cu ale fenoxibenzaminei
7. Este blocant competitiv a receptorior adrenergici α
8. Este un agonist α-adrenergic
9. Poate cauza hipotensiune posturală
10. Produce inversarea efectelor epinefrinei

157. Despre prazosin, terazosin, doxazosin, se poate afirma că:

1. Sunt blocanți β-adrenergici
2. Se folosesc în principal pentru tratamentul hipertensiunii sanguine
3. Sunt blocanți α-adrenergici
4. Scad rezistența vasculară periferică și reduc presiunea arterială
5. Pacienții dezvoltă rapid toleranță la aceste medicamente
6. Blochează selectiv și competitiv receptorii α1
7. Se folosesc în principal pentru tratamentul hipotensiunii sanguine
8. Pacienții nu dezvoltă toleranță la aceste medicamente (!!!!!)
9. Scad rezistența vasculară periferică și cresc presiunea arterială
10. Cresc rezistența vasculară periferică și cresc presiunea arterială

158. Despre tamsulosin si alfuzosin, se poate afirma că:

1. Pacienții dezvoltă rapid toleranță la aceste medicamente
2. Se folosesc în principal pentru tratamentul hipotensiunii sanguine
3. Tamsulosin influențează cel mai puțin presiunea sanguină
4. Sunt blocanți α-adrenergici
5. Sunt blocanți β-adrenergici
6. Pot produce hipertensiune arterială
7. Nu se recomandă la pacienții cu hipertrofie benignă de prostată
8. Se folosesc în principal pentru tratamentul hipertrofiei benigne de prostată
9. Blocarea receptorilor reduce tonusul musculaturii netede a colului vezical si prostatei, ameliorând fluxul
urinar
10. Blochează selectiv și competitiv receptorii α1

159. Despre yohimbină, este adevarat că:

1. Este agonist β-adrenergic
2. Este recomandată pacienților cu afecțiuni ale SNC
3. Este blocant α-adrenergic
4. Uneori se folosește ca stimulent sexual
5. Este contraindicată la pacienții cu afecțiuni ale SNC
6. Este blocant β-adrenergic
7. Este agonist α-adrenergic
8. Nu are contraindicații
9. Provine din scoarța arborelui yohimbe
10. Blochează selectiv și competitiv receptorii α2

160. Despre agenții blocanți β-adrenergic, este adevărat că:

1. Antagoniștii β cardioselectivi blochează în principal receptorii β2
2. Sunt antagoniști competitivi ai receptorilor β-adrenergici
3. Pot fi selectivi sau neselectivi
4. Β blocantele induc hipotensiune posturală, deoarece afecteaza adrenoreceptorii α
5. Antagoniștii β cardioselectivi blochează în principal receptorii β1
6. Β blocantele nu induc hipotensiune posturală
7. Toate β blocantele scad presiunea sanguină la pacienții cu hipertensiune
8. Sunt agoniști competitivi ai receptorilor β-adrenergici
9. Doar β blocantele selective scad presiunea sanguină la pacienții cu hipertensiune
10. Toate β blocantele sunt neselective

161. Despre propranolol, se poate afirma că:

1. Blocheaza cu afinitate egală receptorii β1 și β2
2. Nu sunt disponibile preparate cu eliberare prelungită
3. Este un antagonist β1 selectiv
4. Este disponibil și sub formă de preparate cu eliberare prelungită
5. Este un blocant al receptorilor β-adrenergici
6. Are efecte importante asupra sistemului cardiovascular
7. Este un agonist β2 selectiv
8. Este un agonist β neselectiv
9. Este un blocant al receptorilor α-adrenergici
10. Este un antagonist β neselectiv

162. Despre propranolol, este adevărat că:

1. Are efecte introp negativ și cronotrop pozitiv
2. Datorită reducerii travaliului cardiac și consumul de oxigen al cordului, este util pentru tratamentul anginei
3. Induce tahicardie
4. Induce bradicardie
5. Scade debitul cardiac
6. Crește debitul cardiac
7. Are efecte introp negativ și cronotrop negativ
8. Are efecte introp pozitiv și cronotrop pozitiv
9. Stimulează in mod direct activitatea nodului sinoatrial si atrioventricular
10. Inhibă in mod direct activitatea nodului sinoatrial si atrioventricular

163. Despre propranolol, este adevărat că:

1. Pot induce bronhoconstricție prin blocarea receptorilor β2 pulmonari
2. Hipertensiunea indusă poate declanșa vasoconstricție periferică reflexă
3. Pacienții nu dezvoltă hipotensiune posturală, deoarece receptorii α1-adrenergici nu sunt afectați
4. Pacienții dezvoltă hipotensiune posturală, deoarece receptorii α1-adrenergici sunt afectați
5. Pot induce bronhoconstricție prin blocarea receptorilor β1 pulmonari
6. Atât presiunea arterială sistolică, cât și cea diastolică cresc progresiv
7. Creșterea debitului cardiac conduce la scăderea presiunii sanguine
8. Hipotensiunea indusă poate declanșa vasoconstricție periferică reflexă
9. Reducerea debitului cardiac conduce la scăderea presiunii sanguine
10. Atât presiunea arterială sistolică, cât și cea diastolică scad progresiv

164. Despre propranolol, se poate afirma că:

1. Atenuează răspunsul fiziologic normal la hipoglicemie
2. Este contraindicat pacienților cu BPOC sau astm bronșic
3. Blocarea receptorilor β2 pulmonari la pacienți susceptibili produce contracția musculaturii netede bronhiolare
4. Este indicat pacienților cu BPOC sau astm bronșic
5. Potențează răspunsul fiziologic normal la hipoglicemie
6. Reduce retenția de Na+ prin scaderea presiunii de perfuzie renală
7. Induce creșterea glicemiei
8. Induce retenție crescută de Na+ prin scaderea presiunii de perfuzie renală
9. Poate precipita crize respiratorii la bolnavii cu BPOC sau astm bronșic
10. Blocarea receptorilor β2 pulmonari la pacienți susceptibili produce relaxarea musculaturii netede bronhiolare

165. Despre efectele terapeutice ale propranololului, este adevărat că:

1. Crește riscul de infarct miocardic
2. Nu scade tensiunea arterială la persoanele cu presiune sanguină normală
3. Are indicație pentru tratamentul cronic al pacienților cu angină pectorală stabilă
4. Administrarea la pacienții aflați in criză hipertiroidiană, crește riscul de apariție a aritmiilor cardiace severe
5. Este util pentru atenuarea stimulării simpatice generalizate prezente la pacienții cu hipertiroidism
6. Nu este util pentru tratamentul migrenei cronice
7. Este contraindicat pentru tratamentul cronic al pacienților cu angină pectorală stabilă
8. Induce scăderea marcată a tensiunii arteriale la persoanele cu presiune sanguină normală
9. Se poate utiliza profilactic pentru reducerea numărului de episoade migrenoase
10. Are efect protector la nivelul miocardului

166. Despre efectele adverse ale propranololului, se poate afirma că:

1. Intensitatea simptomelor induse de hipoglicemie (tremor, tahicardie, nervozitate) este accentuată
2. Induce pierderi definitive ale memoriei
3. Induce somnolență marcată
4. Administrarea la un pacient cu astm bronșic se asociază cu risc inalt de deces
5. Tratamentul poate induce disfuncție sexuală
6. Tratamentul nu poate induce disfuncție sexuală
7. Blocarea receptorilor β determină risc de hipoglicemie
8. Riscul de apariție a unor aritmii cardiace severe este mai crescut la scăderea progresivă a dozelor pe parcursul
câtorva saptămâni, decât in cazul oprii bruște a tratamentului
9. Tratamentul nu trebuie oprit niciodata brusc din cauza riscului de apariție a unor aritmii cardiace severe
10. Poate cauza insomnii, depresie, slăbiciune, amețeală, tulburări vizuale, dificultăti de concentrare

167. Următoarele medicamente pot potența efectele antihipertensive ale propranololului:

1. Barbiturice
2. Ritonavir
3. Rifampicina
4. Paroxetina
5. Medicamente care inhibă metabolismul propranololului
6. Cimetidina
7. Nu există medicamente care pot potența efectele antihipertensive
8. Fenitoină
9. Medicamente care îi stimulează sau îi induc metabolizarea
10. Fluoxetina

168. Despre timolol și nadolol, următoarele sunt adevărate:

1. Timololul se foloseste topic pentru tratamentul glaucomului cronic cu unghi deschis și ocazional pentru
tratamentul sistemic al hipertensiunii
2. Sunt antagoniști ai receptorilor α-adrenergici
3. Au o potență mai mare decât propranololul.
4. Timololul crește producția oculară de umoare apoasă
5. Timololul reduce producția oculară de umoare apoasă
6. Nadololul are durată de acțiune scurtă
7. Au o potență mai redusă decât propranololul
8. Sunt agoniști ai adrenoreceptorilor β1 și β2
9. Pot bloca adrenoreceptorii β1 și β2
10. Nadololul are durată de acțiune foarte lungă

169. Despre utilizarea beta-blocantelor în tratamentul glaucomului, este adevărat că:

1. Se utilizează numai ca tratament cronic
2. Sunt recomandate numai pentru tratamentul episoadelor acute de glaucom
3. Nu afectează capacitatea de focalizare pentru vederea de aproape și nici nu modifică diametrul pupilar
4. Nu se recomandă utilizarea cronică
5. Efectul apare la aproximativ 2 ore după administrarea locală și durează 12-24 ore.
6. Efectul apare prin reducerea producției de umoare apoasă la nivelul cristalinului
7. Formele topice de timolol, betaxolol sau carteolol, sunt eficace pentru scăderea presiunii intraoculare la pacienții
cu glaucom
8. Efectul apare prin reducerea producției de umoare apoasă la nivelul corpului ciliar.
9. Capacitatea de focalizarea și diametrul pupilar sunt afectate asemănător utilizării de agenți colinergici
10. La mulți pacienți cu glaucom, aceste medicamente s-au dovedit eficace pentru controlul bolii timp de mulți ani

170. Sunt adevărate următoarele cu privire la mecanismele de acțiune ale claselor de medicamente folosite în
tratamentul glaucomului:
1. Agoniștii β-adrenergici scad producția de umoare apoasă
2. Antagoniștii α-adrenergici cresc efluxul umorii apoase
3. Agoniștii colinergici cresc efluxul umorii apoase
4. Inhibitorii de anhidrază carbonică scad producția de umoare apoasă
5. Beta-blocantele cresc producția de umoare apoasă
6. Agoniștii α-adrenergici scad producția de umoare apoasă și cresc efluxul acesteia
7. Antagoniștii colinergici cresc efluxul umorii apoase
8. Antagoniștii β-adrenergici scad producția de umoare apoasă
9. Analogii de prostaglandine cresc efluxul umorii apoase
10. Antagoniștii de prostaglandine cresc efluxul umorii apoase

171. Despre efectele secundare ale medicamentelor utilizate în tratamentul glaucomului, este adevarat că:
1. Agoniștii α-adrenergici pot produce înroșirea ochilor și iritație oculară, stare generală modificată, cefalee
2. Analogii de prostaglandine pot produce accentuarea pigmentării irisului
3. Agoniștii colinergici pot cauza creșterea excesivă a genelor
4. Timolol, betaxolol, metipranolol pot produce iritație oculară și sunt contraindicați la pacienții cu astm, bradicardie
sau insuficiență cardiacă congestivă
5. Pilocarpina, carbacolul pot produce durere oculară sau frontală, agravarea miopiei, scăderea acuității vizuale
6. Antagoniștii β-adrenergici pot produce creșterea excesivă a genelor și litiază renală
7. Agoniștii α-adrenergici (apraclonidina și brimonidina) pot cauza accentuarea pigmentării irisului
8. Beta-blocantele pot cauza litiază renală
9. Acetazolamida și metazolamida pot produce miopie tranzitorie, greață și diaree
10. Analogii de prostaglandine induc diminuarea apetitului și pierderea sensibilității gustative

172. Următoarele medicamente sunt antagoniști selectivi ai receptorilor β1:

1. Metoprolol
2. Atenolol
3. Timolol
4. Nebivolol
5. Propranolol
6. Labetalol
7. Nadolol
8. Bisoprolol
9. Carvedilol
10. Esmolol

173. Despre beta-blocantele β1-selective, sunt adevărate următoarele:

1. Scad presiunea sanguină la pacienții hipertensivi și cresc toleranța la efort la pacienții cu angină pectorală
2. Cardioselectivitatea esti maximă la doze mici și se pierde la doze mari
3. Cardioselectivitatea se pierde la doze mici
4. Antagonizează receptorii β1 la doze de 50-100 ori mai mari decât cele necesare pentru blocarea receptorilor β2
5. Au fost dezvolați pentru a elimina brohoconstricția nedorită la pacienții cu astm
6. Antagonizează receptorii β1 la doze de 50-100 ori mai mici decât cele necesare pentru blocarea receptorilor β2
7. Blochează preferențial receptorii β1
8. Se mai numesc și beta-blocante bronhoselective
9. Scad marcat toleranța la efort la pacienții cu angină pectorală
10. Administrarea lor este contraindicată la pacieții cu astm bronșic

174. Despre beta-blocantele β1-selective, sunt adevărate următoarele:

1. Nebivolol are și efect vasodilatator mediat de oxidul nitric
2. Esmololul se administrează numai intravenos atunci când este necesar în cursul intervențiilor chirurgicale
3. Răcirea extremităților este un efect secundar frecvent întalnit al utilizării acestor medicamente
4. Blocanții cardiospecifici influențează în mică măsură funcția pulmonară și rezistența periferică
5. Propranololul este cel mai potent agent β1-selectiv
6. Nebivololul are timp de înjumătățire foarte scurt
7. Esmololul are și efect vasodilatator mediat de oxidul nitric
8. Esmololul are timp de injumătățire foarte scurt
9. Pacienții cu astm tratați cu acești agenți trebuie totuși monitorizați cu atenție pentru a se depista la timp o
eventuală compromitere a funcției respiratorii
10. Beta-blocantele cardioselective sunt contraindicate la pacienții hipertensivi cu diabet care primesc insulină sau
hipoglicemiante orale

175. Despre Pindolol si acebutolol, sunt adevărate următoarele:

1. Acetobutolol este antagonist β2-selectiv
2. Pindolol este beta-blocant β1-selectiv
3. Pindolol este β-blocant neselectiv
4. Posedă activitate simpatomimetică intrinsecă (ASI)
5. Stimulează receptorii β la care sunt atașați, dar împiedică acțiunea stimulatoare a catecolaminelor endogene
6. Potențează acțiunea stimulatoare a catecolaminelor endogene asupra receptorilor β
7. Beta-blocantele cu ASI accentuează tulburările metabolismului lipidic și ale metabolismului carbohidraților
8. Sunt antagoniști cu activitate agonisța parțială
9. Acetobutolol este antagonist β1-selectiv
10. Au influență mult mai mare asupra frecvenței cardiace și debitului cardiac, comparativ cu β-blocantele fără ASI

176-200
1. Despre Pindolol si acebutolol, următoarele sunt adevărate: (pindolol b neselectiv, acetobutolol- b1 selectiv, ambii cu ASI)
1. Acești agenți nu reduc nivelul plasmatic de HDL-colesterol
2. Acești agenți sunt de evitat la pacienți cu diabet deoarece induc tulburări ale metabolismului carbohidraților
3. Sunt contraindicați la pacienți hipertensivi cu bradicardie moderată (sunt indicați, deoarece au efect cronotrop negativ mai redus)
4. Acești agenți sunt foarte utili în tratamentul pacienților cu diabet
5. Beta-blocantele cu activitate simpatomimetică intrinsecă (ASI) minimizează tulburările metabolismului lipidic și ale
metabolismului carbohidraților
6. Produc o scădere amplă și rapidă a frecvenței cardiace
7. Beta-blocantele cu ASI sunt eficace la pacienți hipertensivi cu bradicardie moderată, deoarece scăderea frecvenței cardiace este
mai puțin amplă cu aceste medicamente
8. Acești agenți sunt foarte bune antiaritmice, datorită activități simpatomimetice intrinseci (nu sunt, pentru că au efecte contradictorii)
9. Acești blocanți reduc nivelul plasmatic de HDL-colesterol
10. Beta-blocantele cu ASI nu se folosesc ca medicamente antiaritmice, deoarece au acțiune agonista partială

2. Despre labetalol și carvedilol, sunt adevărate următoarele:

1. Sunt beta-blocante care inhibă concomitent și receptori α1, producând astfel vasodilatație periferică și scaderea presiuni sanguine
2. Modifică valorile glicemiei
3. Sunt antagoniști ai receptorilor α și β
4. Modifică marcat nivelul lipidelor serice
5. Carvedilolul previne îngroșarea pereților vasculari, cu efecte benefice la pacienți cu insuficiența cardiacă
6. Sunt agoniști ai receptorilor α și β
7. Scad presiunea sanguina, dar nu modifică rezistența vasculară periferică (ba da, pt că blochează și a1)
8. Induc vasoconstricție periferică prin stimularea receptorilor α
9. Nu modifică nivelul lipidelor serice și nici glicemia
10. Acești agenți contrasteaza cu celelalte beta-blocante care produc vasoconstricție periferică, motiv pentru care sunt utili în
tratamentul pacienților hipertensivi la care creșterea rezistenței vasculare periferice este indezirabilă

3. Despre labetalol și carvedilol, sunt adevărate următoarele:

1. Blocarea receptorilor α1 se asociază cu hipertensiunea arterială și amețeală
2. Labetalolul poate fi folosit ca alternativă la metildopa pentru tratamentul hipertensiuni induse de sarcină
3. Labetalolul este util pentru tratamentul pacienților hipertensivi vârstnici sau de rasă neagră, la care creșterea rezistenței
vasculare periferice este indezirabilă
4. Există dovezi solide că acești agenți scad mortalitatea și numărul de spitalizări la pacienți cu insuficiență cardiacă cronică
 5. Labetalolul nu este util pentru tratamentul pacienților hipertensivi de rasă neagră
6. Modifică nivelul lipidelor serice și al glicemiei
7. Carvedilolul este contraindicat la pacienți cu insuficiență cardiacă, deoarece crește riscul de mortalitate cardiovasculară
8. Labetalolul se poate administra și intravenos pentru tratamentul urgențelor hipertensive, deoarece poate scădea rapid
presiunea sanguină
9. Labetalolul este contraindicat pentru tratamentul hipertensiuni arteriale induse de sarcină
10. În general, tensiunea arterială la pacienți hipertensivi de rasă neagră nu este bine controlată de beta-blocante
4. Despre aplicațile clinice ale beta-blocantelor, următoarele sunt adevărate:
1. Propranololul are efect profilactic pentru migrene
2. Metoprololul crește debitul cardiac și secreția de renină
3. Sunt agenți utili pentru profilaxia aritmilor după infarctul miocardic
4. Au utilitate redusă in tratamentul anginei pectorale și de aceea nu sunt recomandați la pacienți cu aceasta patologie
5. Propranololul este util pentru tratamentul retenției acute de urină
6. Timololul și alte beta-blocante scad secretia de umoare apoasă, find utili pentru tratamentul glaucomului
7. Propranololul este util în tireotoxicoză, reducând frecvența cardiacă și riscul de aritmi
8. Propranololul, metoprololul și alte beta-blocante reduc debitul cardiac și secreția de renină
9. Propranololul și esmololul pot induce tahicardie supraventriculară prin creșterea vitezei de conducere atrioventriculare
10. Se recomandă evitarea utilizări acestor medicamente la pacienți cu hipertensiunea arterială

5. Urmatoarele afirmati despre structurile colinergice sunt adevarate:

1. Neurotransmitatorul colinergic este eliberat urmare a deschideri canalelor de potasiu
2. Fibrele neuronului somatic activeaza receptori muscarinici prin intermediul neurotransmitatorului colinergic
3. Receptori nicotinici se gasesc pe organe efectoare viscerale
4. Acetilcolina este neurotransmitatorul fibrelor vegetative pentru suprarenala
5. Activarea receptorilor muscarinici conduc la deschiderea de canale ionice de sodiu din membrana celulara
6. Fibrele vegetative preganglionare simpatice folosesc ca neurotransmitator acetilcolina
7. Primul neuron al fibrelor vegetative parasimpatice este localizat cranio-sacrat
8. Enzima implicata in sinteza de acetilcolina in terminatile presinaptice este acetilcolinesteraza
9. Primul neuron al fibrelor vegetative simpatice este localizat toraco-lombar
10. Receptori colinergici de pe membrana postsinaptica ganglionara simpatica sunt receptori nicotinici

6. Urmatoarele afirmati sunt adevarate:

1. Receptori Nm sunt blocati de hexametoniu
2. Eliberarea acetilcolinei din terminatile presinaptice este indusa de veninul de paianjen
3. Activitatea vagala normala regleaza functionarea inimii prin eliberarea de acetilcolina la nivelul nodului sinoatrial
4. Acetilcolina determina relaxare a musculaturii netede vasculare prin mecanism direct. (e indirect)
5. Activarea receptorilor M2 din miocard conduce la cresterea conductantei pentru potasiu
6. Acetilcolina este inactivata de colin-acetiltransferaza
7. Activarea receptorilor M3 determina activeaza calea inozitol-fosfatilor
8. Receptori muscarinici sunt cuplati cu proteine G
9. Receptori Nn sunt blocati de tubocurarina
10. Receptori muscarinici M2 sunt localizati pe celule parietate gastrice (M1)

7. Urmatoarele afirmati privind parasimpatomimeticele sunt adevarate:

1. Betanecolul stimuleaza direct sistemul nervos vegetativ parasimpatic
2. Pilocarpina determina in doze mari uscaciunea mucoaselor
3. Carbacolul determina mioza si spasm de acomodare
4. Betanecolul creste peristaltismul si tonusul intestinal
5. Pentru tratamentul atacului de glaucom pilocarpina se administreaza parenteral
6. Carbacolul stimuleaza eliberarea de epinefrina din suprarenala
7. Betanecolul determina hipertensiune arteriala ca efect secundar
8. Intoxicatia cu ciuperci din specia Inocybes are ca antidot pilocarpina
9. Pilocarpina este contraindicata in glaucom
10. Pilocarpina este indicata in xerostomia secundara radioterapiei capului si gitului

8. Urmatoarele afirmati despre medicația sistemului vegetativ simpatic este adevarata:

1. Neostigmina este contraindicata in ileus prin ocluzie
2. Fizostigmina este alcaloid natural ce stimuleaza receptori nicotinici
3. Fizostimina este antidot in intoxicatia cu antidepresive triciclice
4. Edrofoniul este o amina tertiara (e cuaternară !!!!!)
5. Edrofoniul se foloseste in tratamentul miasteniei gravis
6. Neostigmina se foloseste ca antidot in intoxicatia cu atropina
7. Fizostimina determina tahicardie si hipertensiune arteriala
8. Ecotiofat inhiba reversibil acetilcolinesteraza
9. Medicatia anticolinesterazica da efecte similare acetilcolinei
10. Edrofonium este un inhibitor al acetilcolinesteraze cu durata scurta de actiune

9. Urmatoarele afirmati sunt adevarate:

1. Edrofoniul este contraindicat in miastenia gravis
2. Edrofoniul este antiodot pentru tubocurarina
3. Pralidoxima este principalul antidot in intoxicatia cu organofosforate
4. Atropina contracareaza efectele muscarinice ale organofosforatelor
5. Pilocarpina nu patrunde in creier
6. Atropina este administrata in doza fixa in intoxicatia cu organofosforate
7. Bradicardia, mioza, sudoratia instalate brutal sunt sugestive pentru intoxicatie cu anticolinesterazice
8. Pilocarpina inhiba secretia salivara
9. Pralidoxima este inhibitor slab al acetilcolinesterazei
 10. Pilocarpina este o amina tertiara

10. Urmatoarele afirmati despre atropina sunt adevarate:

1. Are efect antispastic
2. Creste presiunea intraoculara
3. Blocheaza activitatea neuronilor simpatici ce enerveaza glandele salivare
4. Inhiba activitatea sistemului nervos central
5. Determina efect de relaxare a musculaturi striate (a musc netede)
6. Se foloseste in preanestezie
7. Blocheaza in mod egal receptori muscarinici la nivelul organelor tinta (cele mai mare accentuate efecte la nivel resp, gl salivae și
sudoriparre)
8. In doze mari determina hipertermie
9. Are indicatie de electie pentru inducerea midriazei de diagnostic (nu știu dacă de diagnostic though, dar restull sunt greșite)
10. Antagonisti colinergici se opun stimulari simpaticului

11. Urmatoarele afirmati despre antimuscarinice sunt adevarate:

1. Scopolamina determina greturi
2. Scopolamina nu se asociaza cu morfina (BA DA, în OB)
3. Benztropina este indicata in parkinsonismul medicamentos
4. Tropicamida determina midriaza pentru 6 ore
5. Atropina este contraindicata in bradicardie severa
6. Oxibutinin este indicat in incontinenta urinara
7. Oxibutinin se poate administra sub forma de plasture
8. Ipratropium se administreaza pe cale interna in astmul bronsic
9. Tiotropium se administreaza inhalator
10. Scopolamina combate raul de miscare

12. Urmatoarele sunt semne muscarinice:

1. Brohospasm
2. Epigastralgii
3. Palpitatii
4. Retentie urinara
5. Constipatie
6. Lacrimare
7. Sudoratie
8. Fasciculati musculare
9. Mioza
10. Hipertensiune arteriala

13. Urmatoarele sunt semne datorate stimularii receptorilor nicotinici in intoxicatia cu organofosforate:
1. Convulsii
2. Crampe abdominale
3. Greturi
4. Bloc atrio-ventricular
5. Fasciculatii musculare
6. Congestie cutanata
7. Hipertensiune arteriala
8. Hipotensiune arteriala
9. Astenie musculara
10. Crampe musculare

14. Urmatoarele afirmati despre pilocarpina sunt adevarate:

1. Este contraindicata in glaucom
2. Are indicatie de electie in sindromul Sjogren
3. Creste presiunea intraoculara
4. Este antidot specific in intoxicatia cu organofosforate
5. Este indicat in tratamentul xerostomiei secundare iradierii
6. Are efecte contrare atropinei
7. Are efecte similare cu cevimelina
8. Este inactivata de acetilcolinesteraza
9. Stimuleaza puternic secretia glandelor exocrine
10. Nu traverseaza bariera hematoencefalica

15. Urmatoarele afirmatii despre dopamina sunt adevarate:

1. Nu este contraindicata in schizofrenie (BA DA)
2. Stimuleaza receptorii beta1 cardiaci
3. Nu produce diureza sodica (ba da, deoarece crește perfuzia renală prin vasodilație arteriole renale)
4. Efectele dopaminei sunt contracarate de propranolol
5. Dilata arteriolele renale si splahnice
6. Indicata in tratamentul hipertensiuni arteriala (în HIPOTENSIUNE)
7. Este indicata in socul septic
8. Este metabolizata rapid la acid homovanilic
 9. Determina vasodilatatie
10. Este metabolit al norepinefrinei (noradrenalinei)

16. Urmatoarele subtante determina bronhodilatatie:

1. fenilefrina
2. atropina
3. Tromboxan A2
4. Prostaciclina
5. isoproterenol
6. adrenalina
7. metacolina
8. albuterol
9. dopamina ?
10. pilocarpina

17. Care din urmatoarele substante sunt simpatolitice:

1. anfetamina
2. fenoxibenzamina
3. efedrina
4. isoproterenol
5. dopamina
6. terazosin
7. noradrenalina
8. fentolamina
9. labetalol
10. clonidina

18. Care din urmatoarele sunt indicati ale propranololului:

1. Hipertiroidie
2. Glaucom (comprimate pg 64)
3. Hipertensiune portala (scrie în comprimate)
4. Extrasistolie
5. Adenom periretral
6. Hipotensiune ortostatica
7. Boala de nod sinusal
8. Hipertensiune arteriala
9. Angina pectorala
10. Sindrom Raynaud

19. Urmatoarele afirmati sunt adevarate:

1. Prazosin da dislipidemie
2. Finasterida este inhibitor de 5 alfa reductaza
3. Finasterida este contraindicata in adenomul de prostata
4. Prazosinul este indicat in insuficienta cardiaca
5. Tamsulosin este blocant alfa adrenergic neselectiv
6. Tamsulosin are efecte hipotensive
7. Blocada receptorilor alfa adrenergici scade tonusul musculaturi netede a colului vezical
8. Prazosin prelungeste viata pacientilor cu insuficienta cardiaca
9. Dutasterida poate da disfunctie sexuala
10. Prazosinul este indicat in tratamentul sincopei

20. Urmatoarele afirmati despre propranolol sunt adevarate:

1. Determina anxietate
2. Scade tensiunea arteriala la pacienti nonhipertensivi
3. Scade glicogenoliza
4. Are biodisponibilitate peste 90 %
5. Determina migrena
6. Blocheaza efectele cardiovasculare ale isoproterenolului
7. Scade secretia de glucagon
8. Este indicat in hipertensiunea portala
9. Este un betablocant selectiv
10. Scade debitul cardiac

21. Urmatoarele betablocante sunt selective:

1. Betaxolol
2. Atenolol
3. Carvedilol
4. Esmolol
5. Propranolol
6. Metoprolol
7. Acebutolol
 8. Carteolol
9. Timolol
10. Nadolol

22. Urmatoare afirmati privind efectele epinefrinei (adrenalinei) sunt adevarate:

1. Este sintetizata plecând de la fenilalanina
2. Are efect antialergic
3. Scade edemul mucoasei nazale
4. Stimuleaza lipoliza
5. Are efecte inotrop negative
6. Este inactivata de colinesterazele plasmatice
7. Este o meolecula cu structura necatecolica
8. Are efect hiperglicemiant
9. Determina bronhodilatație
10. Stimuleaza secretia gastrica

23. Urmatoarele sunt indicati ale epinefrinei ( adrenalinei):

1. Bradicardie sinusala
2. Anestezia extremitatilor ?
3. Reacti alergice de tip IV
4. Stop cardiac
5. Socul anafilactic
6. Hemostaza hemoragilor din traumatisme
7. Socul cardiogen
8. Sângerari în pânza a plăgii operatorii ?
9. Urticarie
10. Astm bronsic alergic

24. Care din urmatoarele efecte adverse se întâlnesc în cazul administrari epinefrinei (adrenalinei):
1. Poate induce edem pulmonar
2. Creste tranzitul intestinal
3. Are efectul potentat de catre cocaina
4. Scade eliberarea glucozei din depozite
5. La doze uzuale determina efecte cardiace crescute la un pacient hipertiroidian
6. Pacientul hipertiroidian are un numar de receptori beta adrenergici crescuti pe membrana celulei cardiace
7. Determina mioza
8. Previne hemoragia cerebrala la pacientul hipertensiv
9. Necesita cresterea dozelor la pacienti diabetici tratati cu insulina ????
10. Durata efectului este mai scazut in asociere cu cocaina

25. Care din următoarele antianginoase au și efect antiaritmic:

1. Verapamil
2. Digoxin
3. Isosorbid dinitrat
4. Atenolol
5. Nitroglicerină
6. Propranolol
7. Metoprolol
8. Isradipină
9. Felodipină
10. Bisoprolol

201-225
201. Efect antisecretor gastric se constată la:
1. Famotidină
2. Omeprazol
3. Bicarbonat de sodiu
4. Carbonat de calciu
5. Oxid de magneziu
6. Hidroxid de aluminiu
7. Pantoprazol
8. Cimetidină
9. Sucralfat
10. Lansoprazol

202. Despre Oxitocină se poate afirma că:

1. are efect diuretic
2. scade tesiunea arterială
3. este indicată în vederea eliminării placentei
4. este contraindicată în sarcini cu suferință fetală
5. este indicată în vederea ejecției laptelui
6. scade tonusul miometrului
7. măreşte tonusul miometrului
8. diminuează activitatea contractilă a miometrului
9. este indicată în vederea declanșării travaliului
10. intensifică activitatea contractilă a miometrului

203. Numiți particularități ale hidroclorotiazidei:

1. scade tensiunea arterială
2. scade eliminarea ionilor de calciu
3. inhibă cotransportorul Na+/K+/Cl-
4. crește retenția de acid uric
5. crește eliminarea ionilor de sodiu
6. crește eliminarea ionilor de potasiu
7. scade eliminarea ionilor de potasiu
8. stimulează sinteza prostaglandinelor vasodilatatoare
9. crește eliminarea ionilor de calciu
10. reduce eliminarea ionilor de sodiu

204. Numiți particularități ale diureticelor de ansă:

1. crește eliminarea ionilor de calciu (acțiune opusă tiazidicelor)
2. inhibă cotransportorul Na+/K+/Cl- (2Cl-)
3. inhibă anhidraza carbonică
4. scade tensiunea arterială
5. scade eliminarea ionilor de potasiu
6. stimulează sinteza prostaglandinelor vasodilatatoare
7. acționează prin mecanism osmotic
8. crește eliminarea ionilor de sodiu
9. crește eliminarea ionilor de potasiu
10. reduce eliminarea ionilor de sodiu

205. Pentru terapia astmului bronșic se poate administra:

1. Tiotropium
2. Furosemid
3. Metoprolol
4. Propranolol
5. Digoxin
6. Salmeterol
7. Ipratropium
8. Amiodaronă
9. Fenoterol
10. Teofilină

206. Numiți particularități ale Indapamidei:

1. inhibă anhidraza carbonică
2. crește eliminarea ionilor de sodiu
3. reduce eliminarea ionilor de sodiu
4. stimulează sinteza prostaglandinelor vasodilatatoare
5. crește eliminarea ionilor de potasiu
6. inhibă cotransportorul Na+/K+/Cl-
7. crește eliminarea ionilor de calciu
8. crește retenția de acid uric
9. scade eliminarea ionilor de potasiu
10. scade tensiunea arterială

207. Blochează canalele de calciu:

1. Indapamidă
2. Nifedipină
3. Nitroglicerină
4. Furosemid
5. Digoxin
6. Diltiazem
7. Felodipină
8. Isradipină
9. Verapamil
10. Propranolol

208. Se poate afirma că Heparina:

1. inactivează factorul IIa
2. activează factorul Xa
3. se ataseză doar la antitrombina III
4. inactivează factorul Xa
5. activează factorii coagulării
6. activează factorul IIa
7. se ataseză la antitrombina III
8. inhibă factorii coagulării
9. inhibă serin-proteazele
10. inactivează doar factorul Xa

209. Se poate afirma că Heparina:

1. inactivează doar factorul Xa
2. este indicată în tratamentul emboliei pulmonare
3. este contraindicată în sarcină
4. este indicată profilactic în prevenirea trombozei venoase postoperatorii
5. are ca antidot vitamina K
6. este indicată la pacienți care urmează a fi operați
7. este indicată la pacienți care au suferit intervenții chirurgicale recente la nivel cerebral
8. inhibă factorii coagulării
9. are ca antidot sulfatul de protamină
10. este indicată la pacienți cu afecțiuni hemoragice

210. În tratamentul acut al infarctului, în primele 6 ore, pentru liza trombusului, se poate administra:
1. Acid acetilsalicilic
2. Heparină
3. Dipiridamol
4. Streptokinază
5. Urokinază
6. Alteplază
7. Anistreplază
8. Complex activator compus din plasminogen și streptokinază
9. Clopidogrel
10. Warfarină

211. Se poate afirma că:

1. Desmopresina este indicată la pacienţi cu hipertensiune arterială (nu este, e antidiuretic))
2. Lisinopril nu interferă cu degradarea bradikininei (ba da, fiind un inh ACE, ACE degradează bradikinina)
3. Lidocaina este indicată pentru aritmiile ventriculare (blocant canal Na)
4. Montelukast nu este eficient în tratamentul astmului indus de acidul acetilsalicilic (este)
5. Teofilina stimulează secreţia gastrică
6. Nitraţii pot fi administraţi fără risc la pacienţii cu glaucom (precipitează criza de glaucom)
7. Teofilina poate determina tremurături fine ale extremităţilor
8. Oxitocina este indicată pentru inducerea travaliului în cazul diagnosticării suferinţei fetale (contraindicată)
9. Propranolol determină cefalee bitemporală pulsatilă tranzitorie (NITROGLICERINA)
10. Metilxantinele determină efect inotrop pozitiv

212. Se poate afirma că:

1. Valsartan poate determina angioedem
2. Rosuvastatină poate determina rabdomioliză
3. Glicozizii cardiotonici se pot asocia fără risc cu preparatele cu calciu
4. Simvastatina poate determina anorexie şi greţuri
5. Losartan este indicat în tratamentul insuficienței cardiace
6. Valsartan poate determina tuse uscată
7. Nicorandil nu interferă cu eliberarea de NO (ba da, it’s a nitric oxide donor)
8. Diazoxid nu influenţează semnificativ debitul cardiac (ba da )
9. Felodipina poate agrava insuficienţa cardiacă severă (nu afectează funcția contractilă a miocardului)
10. Nitroglicerina nu produce tahifilaxie (ba da, produce)

213. Se poate afirma că:

1. Digoxin are biodisponibilitate este scăzută în asociere cu Eritromicina (crescută)
2. Sildenafil nu influenţează semnificativ valorile tensiunii arteriale (ba da, potențează efectele hipotensive)
3. Losartan poate fi administrat în sarcină (CONTRAINDICAT)
4. Papaverina constituie alternativă în tratamentul arteriopatiilor obstructive (de elecție e pentoxiflina, e
contraindicată)
5. Nitroglicerina nu influenţează demnificativ valorile tensiunii arteriale (BA DA)
6. Furosemid este indicat în tratamentul de urgență al HTA
7. Ergometrina este indicată în vederea eliminării placentei
8. Rosuvastatina este indicată în tratamentul sindromului dislipidemic
9. Nitroglicerina poate determina sincopa nitritoidă
10. Nitroglicerina poate determina methemoglobinemie

214. Se poate afirma că:

1. Vasopresina poate fi administrată fără risc la pacienţii hipertensivi (e CONTRAINDICATĂ, face vasoconstricție)
2. Heparinele nefracţionate pot fi administrate fără risc la pacienţii cu hemoragii
3. Cafeina determină efecte psihoanaleptice
4. Sildenafil este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale (în cea pulmonară) ?
5. Vitamina B12 constituie tratament de elecţie în anemia feriprivă
6. Sotalol poate determina efecte proaritmogene (nu, e antiaritmic clasa III, blochează canalele de K)
7. Eplerenone este indicat în tratamentul insuficienței cardiace (antagonist de aldosteron)
8. Spironolactona produce efecte antiandrogene
9. Eritromicina administrată pe cale orală creşte biodisponibilitatea Digoxinului
10. Buspirona determină efecte sedative importante (nu are)

215. Se poate afirma că:

1. Rosuvastatina poate determina miozită
2. Streptokinaza prezintă acţiune antifibrinolitică
3. Enalapril blochează degradarea bradikininei
4. Sildenafil este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale pulmonare
5. Amlodipina este contraindicată în tratamentul hipertensiunii arteriale la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă
6. Adenozina este indicată în tratamentul TPSV
7. Amiodarona administrată cronic nu interferă cu funcţia tiroidei
8. Verapamil nu influenţează semnificativ proteina multitransportoare glicoproteina P (o inhibă)
9. Spironolactona este antagonist selectiv al receptorilor pentru hormonii steroidieni
10. Valsartan nu produce bronhospasm

216. Se poate afirma că:

1. Vardenafil poate fi administrat fără risc la pacienţii cu hipotensiune arterială (nu)
2. Ranitidina poate determina ginecomastie (nu)
3. Teofilina poate fi administrată fără risc la pacienţii cu epilepsie petit-mal
4. Minoxidil este indicat în urgenţele hipertensive
5. Eritropoietina este indicată în tratamentul anemiei secundare insuficienţei renale cronice
6. Furosemid determină scăderea valorilor tensiunii arteriale
7. Metoclopramid este un antiemetic cu efecte prokinetice
8. Sildenafil poate fi adminsitrat la pacienţii cu hipotensiune arterială severă (nu)
9. Papaverina este indicată în tratamentul insuficienţei cardiace acute ?
10. Octreotid stimulează eliberarea de gastrină (nu)

217. Se poate afirma că:

1. Nitroglicerina produce hipotensiune ortostatică
2. Spironolactona produce ca efect advers ginecomastia
3. Domperidon nu traversează bariera hematoencefalică
4. Fraxiparin este o heparină cu greutate moleculară mare (mica)
5. Felodipina este puternic aritmogenă (nu)
6. Cimetidina poate produce stimularea spermatogenezei (nu)
7. Amiodarona este antiaritmic de clasă III
8. Torsemide determină hiperpotasiemie (nu)
9. Torsemide determină hipercalcemie (nu)
10. Furosemid determină ca prim efect vasodilatatie

218. Se poate afirma că:

1. Cafeina determină efect inotrop negativ (pozitiv)
2. Oxitocina poate fi indicată fără risc pentru inducerea travaliului la gravide cu placenta praevia (fals)
3. Acidul etacrinic este contraindicat în glaucom
4. Desmopresina este indicată în tratamentul hemoragiilor
5. Acidul folic este contraindicat în sarcină (fals)
6. Eritropoietina poate determina tromboze
7. Losartan determină tuse şi angioedem bronşic
8. În caz de supradozare cu Warfarină se administrează sulfat de protamină (nu)
9. Nebivolol acţionează şi prin eliberarea de NO
10. Clopidogrel acţionează prin inhibarea ciclooxigenazelor

219. Se poate afirma că:

1. Spironolactona este indicată în tratamentul insuficienţei cardiace cronice
2. Omeprazol are efect anti-Helicobacter pylori
3. În caz de supradozare cu Heparină se administrează vitamina K (nu)
4. Famotidina are efect anti-Helicobacter pylori
5. Indapamida determină efecte vasodilatatoare
6. Hidroclorotiazida determină hiperuricemie
7. Spironolactona nu influienţează semnificativ sistemul endocrine (ba da)
8. Misoprostol este citoprotector al mucoasei gastrice
9. Dihidroergotoxina poate produce halucinaţii ?
10. Acetazolamida este indicată în tratamentul răului de mișcare

220. Selectați afirmațiile adevărate:

1. Teofilina este un bronhoconstrictor care poate cauza aritmii cardiace și crize convulsivii în caz de supradozaj
(bronhodilatator)
2. unul dintre efectele adverse ale antagoniștilor de leucotriene este creșterea enzimelor hepatice
3. glucocorticoizii orali sau parenterali nu au aproape deloc efecte adverse
4. Cromolinul este antagonist de leucotriene
5. administrarea de corticosteroizi inhalatori în cazul astmului persistent țintește inflamația subiacentă de la nivelul
arborelui respirator
6. antagoniștii colinergici sunt în general mai eficace decât agoniștii β2 adrenergici în tratamentul astmului
7. agoniștii β2 adrenergici inhalatori cu durată scurtă de acțiune reprezintă tratamentul de elecție al formelor ușoare
de astm, caracterizate prin simptome ocazionale
8. în caz de astm sever, corticosteroizii nu se pot administra sistemic
9. agoniștii β2 adrenergici, antagoniștii colinergici și Teofilina acționează asupra musculaturii netede bronșice
10. Salmeterolul și formoterolul sunt agoniști β2 adrenergici cu durată lungă de acțiune

221. Sunt false afirmațiile:

1. Triamcinolon și mometazonă sunt corticosteroizi
2. sprayurile nazale cu corticosteroizi pot determina epistaxis
3. Cromolinul inhibă degranularea mastocitelor și eliberarea de histamină
4. Ipratropiul este un agent bronhodilatatator cu acțiune rapidă
5. Montelukast, Zafirlukast și Zileuton sunt antagoniști de leucotriene (adevărat)
6. Zafirlukastul și zileutonul nu influențează citocromul P450 (ba da )
7. în cazul rinitei alergice, se pot folosi antihistaminice și decongestionante nazale (adevărat)
8. Difenhidramină și Clorfeniramină sunt blocanți ai receptorilor histaminici H2
9. Cromolinul este contraindicat la copii și la femeile însărcinate
10. Salmeterol și Formoterol sunt β2 agoniști cu durată scurtă de acțiune

222. Se poate afirma despre triptani:

1. Rizatriptan este triptanul cu cea mai lungă durată de acțiune
2. debutul efectului administrării parenterale este de 20 de minute
3. Zolmitriptan se administrează subcutanat, intranazal și oral
4. sunt agenți utilizați în tratamentul cefaleei migrenoase
5. determină vasoconstricție mai intensă decât ergotamina
6. administrarea de triptani este sigură la pacienții cu boală coronariană
7. Frovatriptan este triptanul cu cea mai lungă durată de acțiune
8. senzațiile de presiune la nivelul gâtului, toracelui, faringelui și mandibulei sunt efecte adverse ale triptanilor
9. Dihidroergotamina este unul dintre reprezentații clasei
10. sunt agoniști de serotonină care acționează asupra unui subgrup de receptori serotoninergici prezenți la nivelul
nervilor periferici mici care inervează vasele intracraniene

223. Misoprostol:
1. contracarează efectul ulcerogen al AINS
2. este un analog de PGI2 (PGE2)
3. scade secreția de mucus și bicarbonat la nivel gastric (crește)
4. reduce indidența ulcerelor gastrice și duodenale cauzate de AINS
5. contraindicat în timpul sarcinii deoarece produce avort
6. alte efecte adverse frecvente includ cefalee, diaree, dureri abdominale și sângerări intermenstruale
7. scade contracțiile uterine (stimulează)
8. poate fi folosit în tratamentul glaucomului
9. poate produce bradicardie fetală când este utilizat pentru declanșarea travaliului
10. nu influențează secreția de acid gastric produsă de celulele parietale gastrice (o scade)

224. Efectele adverse ale nitraților:

1. hiponatremie
2. cefalee
3. poate să dezvolte rapid toleranță
4. congestie facială
5. hipotensiune posturală
6. angină pectorală
7. tahicardie
8. bradicardie
9. hiperkaliemie
10. disfagie

225. Blocantele canalelor de calciu:

1. Verapamilul crește contractilitatea cardiacă și consumul de oxigen
2. Nifedipina este un derivat de dihidropiridină
3. Nifedipina încetinește conducerea atrio-ventriculară și scade rata de descărcare a pacemakerului sinusal
4. inhibă pătrunderea calciului în celulele musculare cardiace și în celulele musculare netede la nivelul patului
arterial coronarian și patului arterial sistemic
5. scad tonusul musculaturii netede vasculare și scad rezistența vasculară
6. unul dintre efectele advserse este reprezentat de diaree
7. Verapamilul poate fi administrat în siguranță împreună cu Digoxinul
8. Diltiazemul încetinește conducerea atrio-ventriculară și scade rata de descărcare a pacemakerului sinusal
9. pot agrava insuficiența cardiacă
10. Nifedipina afectează în principal miocardul, în timp ce verapamilul exercită un efect mai puternic asupra
musculaturii netede a vaselor

226-250
226. Următoatele asocieri între agentul terapeutic și efectul său advers sunt corecte:

1. blocanți ai receptorului pentru angiotensină (BRA) – hipotensiune posturală

2. IECA – hipokaliemie
3. IECA – bradicardie
4. BRA – hiperkaliemie
5. BRA – tuse seacă persistentă
6. IECA – angioedem
7. inhibitori enzimă de conversie ai angiotensinei (IECA) – tuse seacă persistentă
8. BRA – hipokaliemie
9. IECA – hiperkaliemie
10. BRA – aritmii cardiace

227. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA):

1. alimentele nu influențează absorbția IECA

2. pot fi folosiți în asociere cu diuretice, β-blocante, digoxină și antagoniști ai aldosteronului
3. blochează enzima care clivează angiotensinogenul pentru a forma angiotensina I
4. pot produce insuficiență renală
5. reduc rata inactivării bradikininei
6. scad presarcina și postsarcina și astfel cresc debitul cardiac
7. cresc retenția hidrosalină
8. pot produce hipopotasemie
9. se pot administra la femeile însărcinate
10. sunt utilizați în tratamentul insuficienței cardiace

228. Blocantele receptorilor pentru angiotensină (BRA):

1. pot produce angioedem

2. pot produce tuse seacă persistentă
3. sunt utilizați în tratamentul hipertensiunii arteriale
4. se pot administra la femeile însărcinate
5. reprezintă un înlocuitor al inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei la pacienții care nu pot tolera
aceste medicamente
6. se administrează oral, o dată pe zi
7. pot produce hiperpotasamie
8. Captopril, enalapril, lisinopril și ramipril sunt reprezentanți ai clasei
9. Candesartan, losartan, telmisartan și valsartan sunt reprezentanți ai clasei
10. antagonizează competitiv cu potență foarte mare receptorii de tip 2 ai angiotensinei

229. Glicozide digitalice:

1. au index terapeutic mare

2. cresc frecvența cardiacă
3. efectele adverse includ aritmii, anorexie, greață, vomă, cefalee, confuzie, vedere neclară, modificarea
percepției culorilor și percepția
de halouri în jurul obiectelor întunecate
4. reduc viteza conducerea prin nodul atrio-ventricular, ceea ce explică utilizarea la pacienții cu fibrilație atrială
5. Digoxina inhibă schimbul Na/K realizat de de ATP-aza Na/K
6. hiperkaliemie crește riscul de cardiotoxicitate al Digoxinei
7. au efect inotrop pozitiv asupra inimii
8. Digoxina este indicată la pacienții cu insuficiență cardiacă diastolică
9. cresc consumul de oxigen al miocardului
10. administrarea de Amiodaronă, Verapamil, Eritromicină sau Tetraciclină la pacienții care sunt sub tratament
cu Digoxină, determină creșterea concentrației de Digoxină

230. Selectați asocierile corecte:

1. Eplerenonă – diuretic economisitor de K

2. Bumetanid – diuretic econoisitor de K
3. Furosemid – diuretic de ansă
4. Spironolactonă – diuretic de ansă
5. Amilorid – diuretic tiazidic
6. Triamteren – diuretic de ansă
7. Spironolactonă – diuretic economisitor de K
8. Indapamidă – diuretic tiazidic-like
9. Bumetanid – diuretic de ansă
10. Hidroclorotiazidă – diuretic de ansă

231. Sunt efecte adverse ale diureticelor tiazidice:

1. hiperuricemie
2. crize acute de gută
3. hiperglicemie
4. hipoglicemie
5. hiperkaliemie
6. supraîncărcare de volum
7. hipernatremie
8. hipomagneziemie
9. hipokaliemie
10. Hipocalcemie

232. Sunt adevărate următoarele:

1. inhibitorii de HMG CoA-reductază blochează sinteza de novo a colesterolului și determină creșterea
numărului de receptori pentru LDL
2. inhibitorii de HMG CoA-reductază se pot administra în siguranță la copii și la femeile însărcinate
3. Colistiramina nu interferă cu absobție vitaminelor A,D,K,E
4. fibrații predispun la formarea calculilor biliari
5. fibrații se pot administra în siguranță la pacienții cu difuncție hepatică și cu afecțiuni preexistente ale vezicii
biliare
6. inhibitorii de HMG CoA-reductază pot determina hepatotoxicitate și miopatie
7. cel mai frecvent efect advers al colesevelamului este diareea (constipatie)
8. Fenofibratul și gemfibrozilul sunt derivați de acid fibric care scad nivelul seric al triacilglicerolului și cresc
concentrația de HDL
9. inhibitorii de HMG CoA-reductază pot mări nivelul de warfarina și, de aceea, este importantă monitorizarea
prin aPTT ( a INR)
10. Atorvastatina, rosuvastatina și simvastatina sunt inhibitori de HMG CoA-reductază

233. Sunt anticoagulante:

1. Dabigatran
2. Eptifibatidă
3. Aspirina
4. Enoxaparină
5. Heparină
6. Abciximab
7. Warfarină
8. Fondaparină
9. Prasugrel
10. Clopidogrel

234. Heparina nefracționată:

1. monitorizarea tratamentului se face prin INR (aPTT)

2. se administrează profilactic pentru prevenirea trombozei venoase postoperatorii la pacienții tratați chirurgical
și la cei aflați în faza acută a infractului miocardic
3. este un amestesc de glicozaminoglicani anioni cu lanț drept, aceste lanțuri având greutăți moleculare foarte
variabile
4. monitorizarea tratamentului se face prin aPTT
5. pentru obținerea imediată a efectului, heparina nefracționată se administrează frecvent în bolus intravenos
6. este un agent trombolitic
7. timpul de înjumătățire este mai scurt în caz de insuficiență renală (mai lung, la fel ca în cea hepatică)
8. are un efect rapid care persistă mult timp după oprirea administrării
9. efectul său anticoagulant este mediat de legarea antitrombinei III și inducerea unei modificări
conformaționale care să îi accelereze interacțiunea cu trombina și factorul Xa și să îi înhibe
10. este contraindicată atunci când se utilizează dispozitive de circulație extracorporeală, precum aparatele de
dializă

235. Următoarele diferențe dintre heparina nefracționată și heparina cu greutate moleculară mică (LMWH) sunt
adevărate:
1. LMWH necesită monitorizare intensă precum heparina nefracționată
2. timpul de înjumătățire al heparinei nefracționate este de 4h (2 ore)
3. LMWH se administrează subcutanat
4. LMWH nu necesită monitorizare așa de intensă precum heparina nefracționată
5. ambele limitează expansiunea trombilor prin prevenirea formării de fibrină
6. sângerările sunt mai frecvente în cazul LMWH, decât în cazul heparinei nefracționate (invers)
7. Heparina nefracționată formează un complex cu antitrombina III și inactivează factorul Xa, dar nu se leagă de
trombină, în timp ce LMWH se leagă de antitrombina III și accelerează inhibarea atât a factorului Xa, cât și a
trombinei (invers)
8. LMWH este contraindicată la femeile însărcinate
9. LMWH formează un complex cu antitrombina III și inactivează factorul Xa, dar nu se leagă de trombină, în
timp ce heparina nefracționată se leagă de antitrombina III și accelerează inhibarea atât a factorului Xa, cât și a
trombinei
10. timpul de înjumătățire al heparinei nefracționate administrate iv este de 2h

236. Selectați asocierile corecte dintre agent terapeutic și monitorizarea tratamentului cu acesta:
1. Heparina nefracționată – INR (2-3)
2. Warfarină - aPTT (1,5-2,5 ori mai mare decât valoarea normală)
3. Heparină nefracționată – aPTT (1,5-2,5 ori mai mare decât valoarea normală)
4. Lepirudină - INR
5. LMWH - INR (2-3)
6. Warfarină – INR (2-3)
7. Lepirudină – aPTT (inhibitor direct trombină)
8. Argotroban – aPTT (antagonist trombină parcă)
9. Dabigatran – aPTT (INR)
10. Dabigatran – nu necesită monitorizare regulate (inhibitor direct trombină)

237. Antagoniștii de vitamina K:

1. Warfarina difuzează ușor în LCR, urină și laptele matern (greu, e legată de proteinele plasmatice)
2. Warfarina are o absorbție scăzută după administrarea orală
3. afectează sinteza de factori de coagulare II, VII, IX, X
4. inversarea acțiunii Warfarinei cu vitamină K necesită 24h (timp necesar degradării factorilor de coagulare
deja sintetizați)
5. efectele Warfarinei apar imediat după administrare
6. Warfarina prezintă un număr scăzut de interacțiuni medicamentoase
7. Warfarina are indice terapeutic mic
8. printre efectele adverse pot să apară leziuni cutanate, necroză și sindromul degetului violet
9. Warfarina nu tranversează bariera placentară
10. principalul efect advers este reprezentat de sângerare

238. Despre antihistaminice anti H1 se poate afirma că:

1. cele de generația I nu interacționează cu alcoolul etilic
2. prometazina produce xerostomie
3. cele de generația I produc constipație
4. reduc apetitul alimentar
5. cele de generația I produc agitație
6. cele de generația a II-a nu traversează bariera hematoencefalică
7. produc grețuri și vărsături
8. prometazina produce hipertensiune arterială (hipo)
9. difenhidramina e folosită în răul de mișcare
10. sunt indicate în tratamentul urticariei

239. Se poate afirma că:

1. zafirlukast este ineficace în criza de astm bronșic (nu produce bronhodilatație imediată)
2. cromolin este contraindicat în astmul de efort
3. zafirlukast este inhibitor de 5-lipooxigenază
4. zileuton este inductor enzimatic (inhibitor)
5. antagoniștii de leucotriene sunt hepatotoxici
6. cromolin are acțiune de lungă durată
7. montelukast se administrează doar inhalator (doar oral)
8. montelukast se administrează la copil
9. cromolin este folosit în profilaxia astmului bronșic
10. folosirea antagoniștilor de leucotriene permite reducerea dozelor de bronhodilatatoare și de corticosteroizi

240. Despre derivații de prostaglandine se poate afirma că:

1. misoprostol este indicat în tratamentul ulcerului la gravide (nu, stimulează contracțiile uterine)
2. loratadina produce sedare (agitație)
3. mifepristona este indicată ca abortiv
4. histamina produce bronhodilatație
5. latanoprost este indicat în glaucom
6. misoprostol este folosit pentru prevenirea ulcerațiilor gastrice produse de antiinflamatoarele nesteroidiene
7. latanoprost, în administrare de lungă, durată produce pigmentarea irisului
8. travoprost blochează drenarea umorii apoase
9. doxilamina produce agitație (produce sedare)
10. histamina produce vasodilatația vaselor mici

241. Despre triptani se poate afirma că:

1. sumatriptan se administrază și intranazal
2. frovatriptan are acțiune scurtă
3. sunt indicați în tratamentul migrenei
4. rizatriptan are eficacitate redusă
5. cresc presiunea sanguină
6. sumatriptan are durată scurtă de acțiune
7. sunt antagoniști serotoninergici
8. pot fi administrați la pacienți cu boli cardio-vasculare
9. produc senzație de durere toracică (de presiune)
10. acționează la nivel periferic

242. Se poate afirma că:

1. nifedipina are efect vasodilatator
2. verapamil este indicat în insuficiența cardiacă
3. nitrații se pot asocia fără risc cu inhibitori de fosfodiesterază
4. nitrații cresc perfuzia miocardică
5. nitrații cresc necesarul de O2 al miocardului
6. ranolazina blochează faza tardivă a canalelor de Na+
7. nitrații cresc presarcina
8. blocantele de canale de calciu sunt indicate în angina pectorală la diabetici (beta blocantele nu sunt indicate)
9. nitrații dezvoltă toleranță
10. nifedipina produce bradicardie

243. Se poate afirma că:

1. inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot produce tuse seacă
2. chinidina poate cauza bloc sinoatrial sau atrioventricular
3. losartan este antagonist al receptorilor pentru angiotensina II ?
4. inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei sunt folosiți de elecție în insuficiența cardiacă
5. digoxina este indicată insuficiența cardiacă diastolică (nu)
6. digoxina are indice terapeutic mare (mic)
7. inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei produc hiperkaliemie
8. milrinona este contraindicată în insuficiența cardiacă (indicată)
9. inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei produc angioedem
10. nitrații sunt contraindicați în insuficiența cardiacă (indicate)

244. Se poate afirma că:

1. amiodarona este contraindicată în fibrilația atrială
2. procainamida produce lupus eritematos
3. propranolol este contraindicat în flutterul atrial
4. diltiazem are efecte inotrop pozitive
5. verapamil are și efecte vasodilatatoare
6. digoxina are timp de înjumătățire lung (scurt)
7. verapamil are acțiune mai puternică la nivel vascular
8. antiaritmicele de clasa I stimulează canalele de Na+
9. lidocaina este indicată în tahicardia ventriculară
10. sotalol blochează efluxul de K+

245. Despre inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei se poate afirma că:

1. sunt contraindicați la pacienți cu risc de boală coronariană
2. sunt contraindicați la pacienții hipertensivi cu afectare renală cronică
3. cresc în mod reflex frecvența cardiacă
4. încetinesc progresia nefropatiei diabetice
5. scad atât presarcina, cât și postsarcina
6. produc vasodilatație arteriolară și venoasă
7. cresc producția de aldosteron
8. scad nivelul de bradikinină
9. determină hipotensiune posturală
10. previn remodelarea ventriculară după infarct de miocard

246. Se poate afirma că:

1. sartanii cresc nivelul de bradikinină (nu modifică)
2. aliskiren este inhibitor direct al reninei
3. verapamil ale efecte inotrop și dromotrop pozitive
4. blocantele de canale de calciu au și efecte natriuretice
5. sartanii sunt utilizați în insuficiența cardiacă
6. sartanii produc tuse seacă severă
7. ranolazina este indicată în angina pectorală
8. aliskiren este indicat la gravide cu hipertensiune arterială
9. sartanii reprezintă medicație de elecție la persoanele diabetice cu hipertensiune arterială
10. blocantele de canale de calciu sunt indicate în insuficiența cardiacă

247. Se poate afirma că:

1. statinele pot produce rabdomioliză
2. fibrații sunt indicați în tratamentul hipertrigliceridemiilor
3. statinele inhibă 3-hidroxi 3-metil glutaril coenzima A
4. niacina stimulează lipoliza în țesutul adipos
5. colestipol nu influențează absorbția intestinală a medicamentelor (ba da)
6. colestiramina este o rășină schimbătoare de ioni
7. fibrații nu interacționează cu anticoagulantele orale
8. ezetimib stimulează absorbția colesterolului exogen și biliar din intestin
9. niacina nu se asociază cu statine
10. statinele sunt hepatotoxice

248. Se poate afirma că:

1. eptifibatida crește complicațiile tromboembolice asociate cu sindroamele coronariene acute
2. vasodilatatoarele directe blochează canalele de K+
3. clopidogrel este indicat pentru prevenirea evenimentelor aterosclerotice după infarct miocardic recent
4. abciximab stimulează receptorii glicoproteici GPIIb/IIIa
5. metildopa reduce puternic debitul cardiac
6. enoxaparina este o heparină cu greutate moleculară mică
7. medildopa produce agitație
8. metildopa este indicată la pacienți hipertensivi cu insuficiență renală (alfa2 agonist)
9. hidralazina produce tahicardie reflexă
10. minoxidil produce retenție hidrosalină

249. Se poate afirma că:

1. warfarina nu prezintă interacțiuni medicamentoase
2. tratamentul cu dabigatran impune monitorizarea frecventă a INR
3. streptokinaza este un antagonist de vitamină K
4. heparina se utilizează în profilaxia trombozelor venoase postoperatorii
5. la doze între 50-325 mg acidul acetilsalicilic este antiagregant plachetar
6. sulfatul de protamină antagonizează efectele anticoagulante ale heparinei
7. heparina are acțiune lungă
8. alteplaza este indicată în tratamentul infarctului miocardic acut
9. heparina este contraindicată la gravide cu proteze valvulare cardiace
10. dabigatran este un inhibitor direct al trombinei

250. Despre diureticele economisitoare de K+ se poate afirma că:

1. spironolactona este indicată în insuficiența cardiacă
2. spironolactona produce ginecomastie
3. spironolactona este inhibitor enzimativ
4. triamteren este un diuretic foarte eficace
5. spironolactona este antagonist de aldosteron
6. triamteren crește nivelul acidului uric în sânge
7. eplerenona are efecte endocrine mai putenice decât spironolactona
8. se asociază frecvent cu diuretice tiazidice
9. spironolactona este contraindicată la pacienți cu ciroză hepatică (este de elecție pt cei cu ciroză heptică)
10. stimulează reabsorbția de Na+ la nivelul tubilor colectori

251-275
251. Despre diureticele de ansă se poate afirma că:

A. au acțiune de lungă durată (scurtă)

B. sunt indicate în tratamentul stărilor de hiperkaliemie
C. produc hipermagneziemie (hipo)
D. sunt cele mai eficace diuretice
E. produc hiperpotasemie
F. sunt contraindicate în edemul pulmonar acut asociat insuficienței cardiace
G. reduc sinteza de prostaglandine
H. produc ototoxicitate
I. stimulează eliminarea urinară de Ca2+
J. inhibă cotransportorul Na+/K+/2Cl- la nivelul ansei Henle

252. Sunt inhibitori ai pompei de protoni:

a. pantoprazol
b. nizatidină
c. omeprazol
 d. diciclomină
e. lansoprazol
f. sucralfat
g. esomeprazol
h. rabeprazol
i. pirenzepină
j. misoprostol

253. În schemele de tratament ale bolii ulceroase și infecție cu Helicobacter pylori sunt incluse:
a. papaverină
b. misoprostol
c. butilscopolamină
d. metronidazol
e. gentamicină
f. vancomicină
g. compuși cu bismut
h. claritromicină
i. nistatin
j. omeprazol

254. Despre antihistaminicele anti H2 se poate afirma că:

a. cimetidina are și efecte antiandrogenice
b. sunt contraindicate în boala de reflux gastroesofagian
c. nizatidina are biodisponibilitate de 100% după administrare orală
d. cimetidina crește absorbția ketoconazolului (reduce)
e. famotidina este cea mai potentă
f. nu influențează secreția acidă nocturnă
g. sunt indicate în ulcerele de stres
h. ranitidina are acțiune scurtă (lungă)
i. cimetidina este inhibitor enzimatic
j. sunt contraindicate la pacienți tratați cu antiinflamatoare nesteroidiene

255. Se poate afirma că:

a. metoclopramid blochează și receptorii dopaminergici
b. inhibitorii de pompă de protoni nu se asociază cu antiacide
c. terapia prelungită cu inhibitori de pompă de protoni scade absorbția vitaminei B12 (are nevoie
de mediu acid)
d. sucralfat este citoprotector gastric (hidroxid de aluminiu)
e. inhibitorii de pompă de protoni sunt contraindicați în esofagita de reflux
f. inhibitorii de pompă de protoni sunt indicați în sindromul Zollinger-Ellison
g. hidroxidul de magneziu produce constipație (laxativ salin osmotic)
h. docusatul de sodiu este antidiareic (diareic)
i. ondansetron este antiemetic
j. bisacodil inhibă activitatea colonului (laxativ stimulant)

256. Următoarele afirmații referitoare la medicamentele inotrop pozitive sunt adevărate:

a. Tratamentul pe termen lung cu inhibitori de fosfodiesterază este asociat cu creșterea
substanțială a riscului de deces
b. Creșterea nivelului seric al potasiului predispune la toxicitate digitalică (scăderea)
c. Digoxina este eficienă la pacienții cu fibrilație atrială, atât prin scăderea conducerii prin
nodulul AV, cât și prin creșterea tonusului vagal asupra cordului
d. Stimularea ß-adrenergică determinată de Dobutamină determină amplificarea pătrunderii
ionilor de Ca2+ în celulele miocardice, cu creșterea forței de contracție
e. Digoxina reprezintă agentul terapeutic de primă intenție la pacienții cu insuficiență cardiacă dreaptă
 f. Digoxina este metabolizată la nivel hepatic, ceea ce nu face necesară ajustarea dozei în funcție de
clearance-ul de creatinină
g. Stimularea ß-adrenergică scade performanța cardiacă prin efecte inotrop negative și vasoconstricție
periferică
h. Agenții inotrop pozitivi cresc contractilitatea miocardului prin creșterea concentrației
citoplasmatice a calciului și măresc astfel debitul cardiac
i. Creșterea contractilității miocardice conduce la scăderea volumului telediastolic, mărind astfel
eficiența contracției
j. Glicozidele digitalice au un indice terapeutic mic, dozele eficace terapeutice fiind foarte mari

257. Următoarele afirmații referitoare la tonicele cardiace sunt adevărate:

a. Dobutamina se administrează în perfuzie intravenoasă, fiind utilizată în principal pentru
tratamentul insuficienței cardiace acute la pacienți spitalizați
b. Medicamentele cardiotonice determină creșterea contractilității miocardice, conducând astfel la
creșterea volumul telediastolic și a fracției de ejecție
c. Hipotiroidismul și insuficiența renală sunt factori predispozanți pentru toxicitatea digoxinei
d. Digoxina crește viteza de conducere prin nodulul atrioventricular, fiind contraindicată la pacienții cu
fibrilație atrială
e. Hipokaliemia crește riscul de aritmii severe produse de Digoxină
f. Hiperkaliemia și hipocalcemia predispun la manifestările toxice ale digoxinei
g. Glicozidele digitalicele conduc la creșterea activității simpatice, determinând creșterea rezistenței
periferice și a frecvenței cardiace
h. Digoxina poate determina vedere neclară și modificarea percepției culorilor
i. Milrinona, administrată intravenos pe termen scurt, poate determina ameliorarea
simptomelor la pacienți cu insuficiență cardiacă refractară
j. Terapia cu digoxină este indicată în special la pacienții cu insuficiență cardiacă diastolică

258. Următoarele afirmații referitoare la tonicele cardiace sunt adevărate:

a. Glicozidele cardiace reduc indirect funcționalitatea pompei Na+/Ca2+, crescând astfel nivelul
intracelular al calciului
b. Agenții inotrop pozitivi cresc contractilitatea miocardului prin creșterea concentrației
citoplasmatice a calciului
c. Pentru ca mușchiul cardiac să se relaxeze, concentrația calciului citosolic liber la finalul contracției
trebuie să crească
d. Digoxina încetinește viteza de conducere prin nodulul AV
e. Digoxina se folosește de elecție în cazul pacienților cu insuficiență cardiacă diastolică, ca terapie de
primă intenție
f. Hipotiroidismul și insuficiența renală sunt factori predispozanți pentru toxicitatea digoxinei
g. Inhibitorii de fosfodiesterază sunt medicamente de elecție în tratamentul pe termen lung al
insuficienței cardiace refractare
h. Toxicitatea severă a Digoxinului se manifestă prin tahicardie ventriculară
i. Digoxina este metabolizată la nivel hepatic, motiv pentru care nu este necesară ajustarea dozei în
funcție de clearance-ul de creatinină
j. Glicozidele digitalice conduc la creșterea volumului telediastolic prin creșterea fracției de ejecție

259. Următoarele afirmații referitoare la tonicele cardiace sunt adevărate:

a. Tratamentul concomitent cu Verapamil poate determina scăderea eficienței tratamentului cu Digoxin
prin scăderea plasmatică a acestuia
b. Hiperkaliemia crește riscul de aritmii severe la pacienții tratați cu Digoxin
c. Stimularea b-adrenergică produsă de Dobutamină ameliorează performanța cardiacă prin
efecte inotrop pozitive și vasodilatație
d. Digoxinul are un indice terapeutic mare și timp de înjumătățire foarte scurt
e. Digoxinul determină scăderea tonusului vagal, astfel încât frecvența cardiacă scade și necesarul de
oxigen al miocardului se diminuează
f. Glicozidele cardiace scad contractilitatea miocardului atrial și ventricular
 g. Digoxinul crește potențialul membranar de repaus, ceea ce face membrana mai excitabilă și
amplifică astfel riscul de aritmii
h. Inhibitorii de fosfodiesterază cresc nivelul intracelular al Ca2+ secundar creșterii concentrației
intracelulare a AMPc
i. Creșterea debitului cardiac, secundar administrării de Digoxin, determină reducerea activității
simpatice
j. Diureticele care cresc eliminarea de potasiu pot crește toxicitatea Digoxinei

260. Despre mecanismele aritmogene, următoarele afirmații sunt adevărate:

a. Tahicardia ventriculară este o cauză frecventă de deces la pacienții care au suferit un infarct
miocardic
b. Agenții antiaritmici de clasa I previn mecanismul de reintrare prin creșterea duratei perioadei
refractare (încetinesc depolarizarea)
c. Majoritatea agenților antiaritmici inhibă automatismul prin blocarea canalelor de Na+ sau de
Ca2+ având efect mai pronunțat în celulele pacemaker ectopice
d. Beta-blocantele sunt contraindicate în tratamentul fibrilației atriale
e. Medicamentele antiaritmice cresc frecvența de generare a impulsurilor la nivelul celulelor
pacemaker ectopice
f. Automatismul anormal poate apărea în prezența unor leziuni ale celulelor miocardice (ex.
hipoxie sau modificări ale concentrației de potasiu)
g. Reintrarea este cea mai frecventă cauză a aritmiilor și poate apărea la orice nivel al sistemului
de conducere cardiac
h. Fiziologic, cea mai rapidă rată de depolarizare se află la nivelul rețelei Purkinje
i. În tahicardia ventriculară, debitul cardiac crește și predispune astfel la apariția fibrilației ventriculare
j. În fibrilația arială, răspunsul ventricular este rapid, astfel debitul cardiac este scăzut, iar
intoleranța la efort este frecventă

261. Următoarele afirmații despre antiaritmicele de clasa I sunt adevărate:

a. Chinidina este utilizată pentru tratamentul tahiaritmiilor atriale sau ventriculare
b. Antiaritmicele de clasa I-B cresc durata potențialului de acțiune prin prelungirea repolarizării
c. Antiaritmicele de clasa I-C cresc marcat conducerea și durata pontențialului de acțiune membranar
d. Disopiramida este un medicament din clasa I-B (IA)
e. Antiaritmicele de clasa I acționează prin blocarea canalelor de sodiu, încetinind rata
depolarizării în cursul fazei 0 a potențialului de acțiune
f. Blocantele canalelor de sodiu (antiaritmice clasa I) sunt medicamente de elecție în cazul aritmiilor
secundare bolii cardiace ischemice (nu)
g. Lidocaina este un medicament din clasa I-B, utilizat pentru tratamentul aritmiilor ventriculare
h. Flecainida exercită efecte inotrop negative și astfel poate agrava insuficiența cardiacă
congestivă
i. Antiaritmicele de clasa I realizează o blocadă mai accentuată în țesuturile care se depolarizează la o
frecvență mai mică
j. Propafenona este un agent antiaritmic cu spectru larg datorită faptului că încetinește
conducerea în toate țesuturile cardiace

262. Antiaritmice de clasă I (blocante ale canalelor de Na+) sunt următoarele:

a. Sotalol
b. Chinidină
c. Diltiazem
d. Dronaderonă
e. Procainamidă
f. Amiordaronă
g. Disopiramidă
h. Lidocaină
i. Dofetilid
j. Propafenonă
263. Următoarele afirmații despre antiaritmicele de clasă I sunt adevărate:
a. Flecainida acționează asupra Fazei 4 a potențialului de acțiune, reducând panta depolarizării (faza 0)
b. Tocainida poate determina fibroză pulmonară
c. Flecainida este utilizată în tratamentul aritmiilor ventriculare refractare și în blocarea
contracțiilor ventriculare premature
d. Chinidina, pe langă blocarea influxului de Na+ la nivel celular, are efect inhibitor și asupra
canalelor de K+
e. Lidocaina are un indice terapeutic îngust, afectând semnificativ funcția inotropă a ventriculului stâng
f. Antiaritmicele de clasa I-C prelungesc durata repolarizării din cursul Fazei 3 în fibrele musculare
ventriculare (IB și scurtează)
g. Lidocaina își exercită efectul antiaritmic în special asupra aritmiilor atriale sau joncționale
(ventriculare)
h. Medicamentele antiaritmice de Clasa I determină în general reducerea excitabilității și a
vitezei de conducere
i. Dependența de stare a antiaritmicelor de clasă I se caracterizează prin blocarea selectivă a
potențialului de acțiune în celulele cardiace care descarcă cu o frecvență anormal de mare
j. Chinidina nu prezintă interacțiuni medicamentoase cu Digoxinul

264. Următoarele afirmații despre antiaritmicele de clasa II sunt adevărate:

a. Propanololul reduce semnificativ mortalitatea în primul an după producerea unui infarct
miocardic datorită capacității sale de a preveni aritmiile ventriculare
b. Antiaritmicele de clasă II acționează asupra Fazei 4 a potențialului de acțiune
c. Propafenona este un antiaritmic de clasă II
d. Antiaritmicele de clasa II sunt contraindicate în tahicardia nodală declanșată prin mecanism de
reintrare atrio-ventriculară
e. Aceste medicamente reduc automatismul și prelungesc conducerea atrio-ventriculară, având
efecte de cronotrop și inotrop negative
f. Sunt adesea utilizate în tratamentul tahiaritmiilor cauzate de creșterea activității simpatice
g. Amiodarona face parte din categoria antiaritmicelor de clasă II
h. Antiaritmicele de clasă II sunt blocante ale receptorilor b adrenergici
i. Esmololul este un agent b-blocant cu durată lungă de acțiune, care se administrează oral, fiind evitat
în situațiile de urgență
j. Metoprololul este contraindicat la pacienții cu astm bronșic din cauza riscului mare de a cauza
bronhospasm

265. Următoarele afirmații despre antiaritmicele de clasă III sunt adevărate:

a. Amiodarona reprezintă un agent de bază al terapiei fibrilației atriale
b. Agenții de clasă III blochează canalele de potasiu și prelungesc durata potențialului de acțiune
c. Agenții de clasă III nu prezintă potențial proaritmic
d. Sotalolul este contraindicat în fibrilația atrială la pacienți cu ischemie miocardică
e. Amiodarona are atât activitate antianginoasă, cât și activitate antiaritmică
f. Prelungirea intervalului QT, secundară inhibiției canalelor de potasiu, se asociază cu risc
crescut de apariție a unor tahiaritmii ventriculare fatale
g. Amiodarona prezintă cea mai mică incidență a efectelor adverse acute sau cronice
h. Dofetilid este contraindicat la pacienții cu fibrilație atrială persistentă și insuficiență cardiacă
i. Dronaderona are un profil de siguranță mai bun comparativ cu Amiodarona în ceea ce
privește funcția tiroidiană
j. Sotalolul prezintă avantajul de a scurta durata pontețialului de acțiune, scăzând astfel perioada
refractară efectivă

266. Următoarele afirmații despre antiaritmicele de clasă III sunt adevărate:

a. Toate medicamentele din Clasa III au potențialul de a induce aritmii
b. Amiodarona determină scurtarea duratei potențialului de acțiune și a perioadei refractare
c. Dronaderona nu interacționează cu anticoagulantele orale
 d. Amiodarona poate determina fibroză pulmonară interstițială, hiper-/hipotiroidism sau
neuropatie și slăbiciune musculară
e. Efectele clinice ale Amiodaronei se înregistrează uneori și după șase săptămâni de la inițierea
tratamentului
f. În ciuda profilului său de reacții adverse, Amiodarona este agentul antiaritmic cel mai larg
utilizat
g. Agenții de clasă III prelungesc durata pontențialului de acțiune prin efectul lor asupra Fazei 0 a
depolarizării
h. Sotalolul nu prezintă riscul de apariție al torsadei vârfurilor
i. Sotalolul poate determina creșterea necesarului de oxigen al cordului
j. Tratamentul cu Dofetilid se poate iniția în ambulator, la indicația farmacistului (NU)

267. Următoarele afirmații despre antiaritmicele de clasă IV sunt adevărate:

a. Verapamilul și Diltiazemul sunt mai eficace împotriva aritmiilor ventriculare
b. Antiaritmicele de clasă IV încetinesc conducerea și scurtează perioada refractară efectivă în
țesuturile dependente de calciu
c. Antiaritmicele de clasă IV sunt reprezentate de blocante ale canalelor de calciu, încetinind
conducerea la nivelul nodulului atrioventricular
d. Verapamilul are acțiune mai puternică la nivelul musculaturii netede vasculare decât la nivelul inimii
e. Diltiazemul are efecte intermediare, acționând atât la nivelul inimii, cât și la nivelul
musculaturii netede vasculare
f. Verapamilul și Diltiazemul stimulează canalele de calciu cu poartă reglată de voltaj, producând
creșterea influxului lent de calciu la nivel celular
g. Acești agenți au proprietăți inotrop negative, astfel încât sunt contraindicate la pacienți cu
disfuncție cardiacă preexistentă
h. Antiaritmicele de clasă IV pot determina vasoconstricție periferică, crescând astfel presiunea
sanguină
i. Verapamilul și Diltiazemul sunt utile în reducerea frecvenței ventriculare în caz de flutter
atrial sau fibrilație atrială
j. Acțiunea blocantă a antiaritmicelor de clasă IV are eficacitate maximă atunci când frecvența
cardică este crescută

268. Următoarele afirmații referitoare la antiaritmice sunt adevărate:

a. Digoxina prelungește perioada refractară a celulelor miocardice atriale și ventriculare și prelungește
viteza de conducere la nivelul nodulului AV
b. Amiodarona este un antiaritmic de clasa IV
c. Propafenona este considerată un agent antiarirtmic cu spectru îngust
d. La concentrații toxice, Digoxinul produce contracții ventriculare ectopice care pot cauza
fibrilație ventriculară
e. Adenozina reduce automatismul nodulului atrioventricular, fiind tratamentul de elecție pentru
oprirea tahicardiei supraventriculare acute
f. Digoxinul poate determina creșterea vitezei de conducere la nivelul nodulului atrioventricular
g. Procainamida poate determina efecte adverse la nivelul SNC precum depresie, halucinații și
psihoză
h. Mexiletina este contraindicată în tratamentul aritmiilor ventriculare asociate cu infarct miocardic în
antecedente
i. Chinidina poate precipita aritmii de tipul tahicardiei ventriculare polimorfe
j. Flecainida este utilizată pentru profilaxia tahicadiilor supraventriculare paroxistice

269. Următoarele afirmații referitoare la antiaritmice sunt adevărate:

a. Amiodarona este eficace atât pentru tratamentul tahiaritmiilor supraventriculare, cât și a
celor ventriculare refractare severe
b. Reintrarea este cea mai frecventă cauză a aritmiilor
c. Verapamilul are acțiune mai puternică la nivelul musculaturii netede vasculare decât la nivelul inimii
 d. Antiaritmicele de clasă I realizează o blocadă mai accentuată în țesuturile care se depolarizează mai
rar (ex. blocurile sinoatriale, blocurile AV)
e. Antiaritmicele de clasa II acționează asupra fazei 0 a potențialului de acțiune și cresc astfel
conducerea la nivelul nodulului AV (faza 4)
f. Antiaritmicele din clasa I determină reducerea excitabilității și a vitezei de conducere
g. Dofetilid este contraindicat la pacienții care asociază fibrilație atrială persistentă și insuficiență
cardiacă secundară bolii coronariene
h. Automatismul anormal poate apărea în prezența unor leziuni miocardice provocate de hipoxie
sau de modificări ale concentrației de potasiu
i. Verapamilul și diltiazemul sunt mai eficace împotriva aritmiilor ventriculare față de cele atriale
j. Majoritatea agenților antiaritmici inhibă automatismul prin deplasarea pragului de activare
către un potențial mai puțin negativ

270. Următoarele afirmații referitoare la medicația antianginoasă sunt adevărate:

a. Ranolazina reduce supraîncărcarea celulară cu sodiu și calciu, ameliorând funcția diastolică
b. Ranolazina este agentul terapeutic de primă intenție pentru tratamentul crizelor anginoase acute
c. Nifedipina are efect inotrop negativ mai puternic decât Verapamilul (invers)
d. Nifedipina poate produce cefalee, hipotensiune arterială și edeme periferice
e. Nitroglicerina scade consumul miocardic de oxigen prin contracția venelor mari
f. Nitrații inhibă vasoconstricția și produc venodilatație, reducând astfel presarcina
g. Medicamentele de elecție utilizate în angina Prinzmetal sunt nitroglicerina și blocantele
canalelor de calciu
h. Betablocantele reprezintă clasa terapeutică de elecție în cazul anginei pectorale vasospastice
Prinzmetal
i. Hipotensiunea posturală determinată de nitroglicerină poate fi combătută prin administrarea de
inhibitori ai fosfodiesterazei V (sidenalfil, tardenafil, vardenafil)
j. Verapamilul acționează în principal la nivel miocardic, în timp ce Nifedipina exercită un efect
mai puternic la nivelul musculaturii netede a vaselor periferice

271. Următoarele afirmații referitoare la medicația antianginoasă sunt adevărate:

a. Nifedipina poate cauza tahicardie reflexă în urma efectului vasodilatator periferic
b. Betablocantele sunt de elecție în tratamentul anginei pectorale la pacienți cu bradicardie severă
c. Betablocantele sunt de elecție în cazul pacienților cu angină pectorală stabilă, care asociază astm
bronșic
d. Beta-blocantele reduc frecvența și severitatea crizelor de angină, fiind agenții de elecție pentru
tratamentul anginei induse de efort
e. Ranolazina este un blocant al canalelor de calciu, utilizat în tratamentul anginei pectorale
f. Doza de Verapamil trebuie ajustată la pacienții cu disfuncție hepatică
g. Nitroglicerina se administrează sublingual pentru a se evita efectul primului pasaj hepatic
h. Nitrații reduc presarcina cordului prin efectul lor venodilatator
i. Nitroglicerina determină creșterea consumului miocardic de oxigen prin efectul coronarodilatator
j. Blocantele canalelor de calciu cresc tonusul musculaturii netede vasculare și rezistența vasculară

272. Următoarele afirmații referitoare la medicația antianginoasă sunt adevărate:

a. Blocantele canalelor de calciu pot agrava insuficiența cardiacă din cauza efectului inotrop
negativ
b. Cel mai frecvent efect advers al nitraților este hipotensiunea posturală (este cefaleea)
c. Verapamilul și Diltiazemul încetinesc conducerea AV și scad rata de descărcare a
pacemakerului sinusal
d. Debutul acțiunii se instalează la circa 1 minut după administrarea de Izosorbid mononitrat (la 30
min)
e. Verapamilul determină scăderea concentrației de Digoxin, fiind necesare creșterea dozelor pentru
atingerea efectului terapeutic
f. Vasele sangvine se desensibilizează rapid la acțiunea nitraților
 g. Ranolazina determină supraîncărcarea celulară cu sodiu și calciu, contribuind la creșterea funcției
sistolice
h. Blocantele canalelor de calciu pot provoca diaree prin stimularea peristaltismului intestinal
i. Printre efectele adverse ale Nitroglicerinei se numără cefaleea, hipotensiunea posturală și
tahicardia
j. Doza de beta-blocante trebuie redusă progresiv din cauza riscului de a provoca o criză
anginoasă reactivă

273. Următoarele afirmații referitoare la medicația antianginoasă sunt adevărate:

a. Izosorbid mononitratul este metabolizat semnificativ în cursul primului pasaj hepatic, fiind astfel
administrat sublingual (nitroglicerină)
b. Beta-blocantele reprezintă agenții terapeutici de elecție în tratamentul anginei vasospastice
c. Sildenafil este medicamentul de elecție pentru combaterea hipotensiunii posturale determinate de
nitrații organici
d. Ranolazina îmbunătățește funcția diastolică, prevenind supraîncărcarea celulară cu sodiu și
calciu
e. Diltiazemul previne spasmul coronarian, fiind astfel utilizat la pacienții cu angină variantă
(angină Prinzmetal)
f. Nitroglicerina determină dilatația venelor mari, determinând astfel creșterea presarcinii (întoarcerea
venoasă la inimă)
g. Nitroglicerina dilată vasele coronare, asigurând creșterea aportului sanguin miocardic
h. Verapamilul prezintă un efect vasodilatator mai pronunțat comparativ cu cel al Nifedipinei
i. La doze mari, beta-blocantele cardioselective pot inhiba și receptorii ß2 – fiind necesară
prudență în administrarea lor la pacienți cu astm bronșic
j. Efectul vasodilatator al Nifedipinului poate determina cefalee, hipotensiune și edeme periferice

274. Următoarele afirmații sunt adevărate:

a. Fenoldopamul are avantajul de a crește fluxul sanguin renal, concomitent cu scăderea
presiunii sanguine periferice
b. Labetalolul se administrează intravenos și produce vasodilatație promptă cu tahicardie reflexă (nu
produce)
c. Nitroprusiatul determină scăderea presarcinii cardiace prin efectul lui venodilatator
d. Nicardipina este un agonist al receptorilor dopaminergici periferici de tip 1, administrat în perfuzie
intravenoasă în timpul urgențelor hipertensive
e. Nitroprusiatul de sodiu are acțiune vasodilatatoare selectivă la nivel arterial
f. Labetalolul este un beta-blocant neselectiv, blocând atât receptorii alfa, cât și receptorii beta-
adrenergici
g. Fenoldopamul este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală
h. Efectele vasodilatatoare ale Fenoldopamului sunt mai pronunțate la nivelul arterelor coronare și
cerebrale, comparativ cu cele de la nivelul arterelor mezenterice (invers)
i. Depășirea valorii de 130 mmHg a presiunii diastolice la un pacient cu hemoragie cerebrală
documentată, este catalogată ca fiind o urgență hipertensivă
j. Urgența hipertensivă este definită ca o creștere a presiunii sistolice mai mult de 210mmHg

275. Următoarele afirmații cu privire la urgențele hipertensive sunt adevărate:

a. Nitroprusiatul de sodiu reduce presiunea sanguină la toți pacienții, indiferent de cauza
hipertensiunii
b. În cazul urgențelor hipertensive, de elecție sunt agenții terapeutici cu administrare
intravenoasă
c. Acțiunea diuretică a Fenoldopamului este determinată predominant de creșterea fluxului
sanguin renal
d. Depășirea valorii de 130mmHg a presiunii diastolice la o persoană sănătoasă este definită ca o
urgență hipertensivă
e. Fenoldopamul acționează în principal la nivelul venelor (vase de capacitanță) (și vene și artere)
 f. Tiosulfatul de sodiu combate toxicitatea cauzată de produșii de metabolizare ai
nitroprusiatului de sodiu
g. Labetalolul nu produce tahicardie reflexă
h. Nitroprusiatul este activat în prezența luminii (e fotosensibil)
i. Nitroprusiatul are un timp de înjumătățire lung, care împiedică ajustarea rapidă a dozelor
j. Labetalolul, la fel ca și Nicardipina, prezintă avantajul unui timp de înjumătățire scurt, favorizând
astfel ajustarea rapidă a dozelor administrate

276-300
276. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Labetalolul se administrează intravenos și produce vasodilatație promtă cu tahicardie reflexă
2. Nicardipina este un agonist al receptorilor dopaminergici periferici de tip 1, administrat în perfuzie
intravenoasă în timpul urgențelor hipertensive
3. Nitroprusiatul determină scăderea presarcinii cardiace prin efectul lui venodilatator
4. Efectele vasodilatatoare ale Fenoldopamului sunt mai pronunțate la nivelul arterelor coronare și
cerebrale, comparativ cu cele de la nivelul arterelor mezenterice (invers)
5. Labetalolul este un beta-blocant neselectiv, blocând atât receptorii alfa, cât și receptorii beta-
adrenergici
6. Fenoldopamul are avantajul de a crește fluxul sanguin renal, concomitent cu scăderea presiunii
sanguine periferice
7. Depășirea valorii de 130mmHg a presiunii diastolice la un pacient cu hemoragie cerebrală
documentată, este catalogată ca fiind o urgență hipertensivă
8. Nitroprusiatul de sodiu are acțiune vasodilatatoare selectivă la nivel arterial (și vene și artere)
9. Urgența hipertensivă este definită ca o creștere a presiunii sistolice mai mult de 210mmHg
10. Fenoldopamul este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală

277. Următoarele afirmații cu privire la urgențele hipertensive sunt adevărate:

1. Fenoldopamul acționează în principal la nivelul venelor (vase de capacitanță)
2. Labetalolul nu produce tahicardie reflexă
3. Acțiunea diuretică a Fenoldopamului este determinată predominant de creșterea fluxului sanguin renal
4. Tiosulfatul de sodiu combate toxicitatea cauzată de produșii de metabolizare ai nitroprusiatului de
sodiu
5. Nitroprusiatul este activat în prezența luminii
6. Nitroprusiatul de sodiu reduce presiunea sanguină la toți pacienții, indiferent de cauza hipertensiunii
7. În cazul urgențelor hipertensive, de elecție sunt agenții terapeutici cu administrare intravenoasă
8. Labetalolul, la fel ca și Nicardipina, prezintă avantajul unui timp de înjumătățire scurt, favorizând
astfel ajustarea rapidă a dozelor administrate
9. Nitroprusiatul are un timp de înjumătățire lung, care împiedică ajustarea rapidă a dozelor
10. Depășirea valorii de 130mmHg a presiunii diastolice la o persoană sănătoasă este definită ca o
urgență hipertensivă

278. Următoarele afirmații referitoare la medicația hipolipemiantă sunt adevărate:

1. Agenții cei mai eficace pentru scăderea concentrației de triacilgliceroli sunt Niacina și derivații de
acid fibric
2. Ezetimibul este utilizat la pacienții cu insuficiență hepatica severă care prezintă scăderea ratelor de
metabolizare hepatică a acizilor grași
3. Inhibitorii de HMG CoA-reductază (statinele) sunt singurii agenți hipolipemianți care se pot
administra în siguranță pe parcursul sarcinii
4. Cele mai potente statine care scad LDL-colesterolul sunt Pitavastatina, Rosuvastatina și Atorvastatina
 5. Niacina reprezintă cel mai eficace agent pentru creșterea nivelului de HDL-colesterol
6. Rășinile chelatoare de acizi biliari favorizează revenirea acizilor biliari la ficat prin circulația
enterohepatică
7. Fenofibratul scade excreția biliară de colesterol
8. Boala coronariană se corelează pozitiv cu concentrația colesterolului total și într-o măsură mai mare
cu valorile crescute ale LDL colesterolului plasmatic
9. Inhibitorii de HMG CoA-reductază nu prezintă potențial terapeutic asupra nivelurilor plasmatice a
trigliceridelor
10. Inhibitorii de HMG CoA-reductază reprezintă tratamentul de primă linie pentru pacienții cu valori
crescute ale LDL-colesterolului

279. Următoarele afirmații referitoare la statine sunt adevărate:

1. Principalele efecte adverse ale statinelor sunt manifestate la nivelul SNC și a nervilor periferici
2. În timpul tratamentului cu inhibitori de HMG CoA-reductază este recomandată evaluarea periodică a
funcției hepatice și dozarea transaminazelor serice (sunt hepatotoxice)
3. Acești agenți terapeutici determină reducerea colesterolului plasmatic, atât prin scăderea sintezei de
colesterol, cât și prin creșterea catabolismului LDL-colesterolului
4. Excreția inhibitorilor de HMG CoA-reductază se realizează preponderent la nivel renal (pe cale biliară
și în scaun)
5. Printre efectele adverse ale statinelor se numără instabilitatea plăcilor de aterom, secundară disfuncției
endoteliale (indicații terapeutice)
6. Statinele reprezintă tratamentul cel mai eficace și de primă linie pentru pacienții cu valori crescute ale
LDL-colesterolului
7. Tratamentul cu statine determină scăderea numărului de receptori pentru LDL exprimați pe suprafața
celulară, scăzând astfel internalizarea LDL circulante
8. Statinele nu sunt utilizate în timpul sarcinii și la femei care alăptează
9. Simvastatina este cel mai potent inhibitor de HMG CoA-reductază în vederea scăderii nivelurilor de
LDL-colesterol (nu)
10. Aproximativ un sfert din pacienții tratați cu statine vor prezenta totuși evenimente coronariene

280. Următoarele afirmații referitoare la fibrați sunt adevărate:

1. Fibrații prezintă avantajul de a nu interacționa cu anticoagulantele cumarinice, nemodificând astfel
efectele anticoagulante ale acestora (interacționează, concurează pt locurile pe proteinele)
2. Fibrații sunt indicați în special la pacienții cu hipercolesterolemie care prezintă afecțiuni preexistente
ale vezicii biliare
3. Fibrații cresc nivelul de HDL-colesterol prin amplificarea expresiei de apoAI și apoAII
4. Tratamentul cu fibrați predispun la formarea de calculi biliari prin creșterea excreției biliare de
colesterol
5. Spre deosebire de statine, fibrații nu prezintă riscul de a cauza miozită sau rabdomioliză
6. Fenofibratul este mai eficient decât Gemfibrozilul în ceea ce privește scăderea nivelului plasmatic de
LDL-colesterol și a trigliceridelor
7. Fibrații sunt utilizați în special în tratamentul hiperlipemiei de tip III, caracterizată prin acumularea de
lipoproteine cu densitate intermediară
8. Fibrații reglează metabolismul lipidic prin activarea receptorilor nucleari PPAR
9. Tulburările gastrointestinale determinate de fibrați impun stoparea tratamentului (se ameliorează cu
continuarea tratamentului)
10. Fibrații se administrează parenteral, având o absorbție scăzută dupa administrare orală (se absorb
complet după administrare orală)

281. Următoarele afirmații referitoare la medicația hipolipemiantă sunt adevărate:

 1. Medicamentele hipolipemiante trebuie administrate pe perioada nedeterminată
2. Statinele reduc colesterolul plasmatic, atât prin scăderea sintezei de colesterol, cât și prin creșterea
catabolismului LDL
3. Efectul advers al Ezetimibului este reprezentat de scăderea concentrațiilor plasmatice ale vitaminelor
liposolubile (vit. A, D și E) (nu influențează concentrațiile vit)
4. Pacienții cu doi sau mai mulți factori de risc cardiovasculari au ca obiectiv reducerea LDL
colesterolului la valori mai mici de 100mg/dL
5. Niacina stimulează lipoliza în țesutul adipos și cu creșterea sintezei hepatice de triacilglicerol
6. Statinele reduc substanțial incidența evenimentelor coronariene și mortalitatea prin boală coronariană
7. În timpul tratamentului cu statine se recomandă evaluarea periodică a funcției renale și a electroliților
serici (funcția hep cu transaminaze serice)
8. Colestiramina poate determina prurit prin acumularea acizilor biliari, atunci când este utilizat la
pacienți cu obstrucție biliară (ameliorează)
9. Colestiramina poate determina scăderea nivelului plasmatic al HDL la unii pacienți, fapt care conduce
la creșterea suplimentară a riscului coronarian
10. Când există indicații, agenții cei mai eficace pentru scăderea concentrației de triacilgliceroli sunt
Niacina și derivații de acid fibric

282. Următoarele afirmații referitoare la medicația hipolipemiantă sunt adevărate:

1. În ordinea descrescătoare a aterogenicității, lipoproteinele sunt reprezentate de LDL-colesterol, HDL-
colesterol, VLDL-colesterol și chilomicroni (LDL, VLDL, chilomicroni, HDL)
2. Tratamentul cu statine determină scăderea numărului de receptori pentru LDL exprimați pe suprafața
hepatocitelor
3. Avantajul secundar al tratamentului cu statine îl reprezintă scăderea nivelului de triacilgliceroli
4. Reducerea nivelului de LDL-colesterol reprezintă obiectivul primar al terapiei cu hipolipemiante
5. Tratamentul cu Niacină poate determina disfuncție endotelială și astfel predispune la ateroscleroză și
tromboză vasculară
6. Statinele au profil de siguranță ridicat când sunt administrate în timpul sarcinii (contraind)
7. Statinele inhibă prima etapă enzimatică a sintezei de colesterol, fiind tratamentul de primă linie pentru
pacienții cu valori crescute ale LDL-colesterolului
8. În timpul tratamentului cu statine este indicată monitorizarea nivelului plasmatic al creatin-kinazei
(CK)
9. Statinele acționează prin stimularea HMG CoA-reductazei, determinând astfel creșterea degradării
colesterolului
10. Hiperlipemiile sunt frecvent consecința unei combinații între factori genetici și factori ambientali

283. Următoarele afirmații referitoare la medicația hipolipemiantă sunt adevărate:

1. Ezetimibul inhibă în mod selectiv absorbția colesterolului exogen și biliar din intestinul subțire
2. Niacina este agentul hipolipemiant cel mai eficient pentru creșterea concentrațiilor plasmatice de
HDL-colesterol
3. Fenofibratul și Colestipolul fac parte din categoria derivaților de acid fibric (fibrați)
4. Colestiramina este o rășină schimbătoare de ioni care chelează acizii biliari și sărurile biliare din
intestinul subțire
5. Colestiramina nu interferă cu absorbția vitaminelor liposolubile (A, D, E, K) (ba da)
6. Fibrații predispun la apariția litiazei biliare prin creșterea încărcării cu colesterol a bilei
7. Simvastatina si Lovastatina sunt statinele care prezintă spectrul cel mai larg de efecte adverse la nivel
hepatic și muscular (puține efecte adverse)
8. Colestiramina este absorbită la nivel intestinal, fiind ulterior excretată la nivel renal (în scaun și nu se
absorb)
9. Niacina inhibă procesul de lipoliză la nivelul țesutului adipos, scăzând astfel concentrația acizilor
 grași circulanți
10. Asocierea dintre statine și anticoagulantele cumarinice pot crește riscul de sângerare ???

284. Despre diuretice este adevarat:

1. In HTA, diureticele contribuie la cresterea volumului sangvin
2. Toate diureticele au aceeasi eficienta, indiferent de clasa din care fac parte
3. Sunt medicamente utilizate in special in patologiile digestive
4. Una dintre indicatiile importante a diureticelor este retentia anormala de lichide (edeme)
5. Sunt medicamente care cresc fluxul urinar
6. Diureticele care economisesc potasiul nu au efecte si asupra sodiului
7. Sunt medicamente care modifica adesea pHul urinar
8. Una dintre indicatiile importante a diureticelor este hipertensiunea arteriala
9. Sunt medicamente care modifica compozitia ionica a urinei, insa nu si pe cea a sangelui
10. Sunt medicamente care modifica compozitia ionica a urinei si a sangelui

285. Sunt diuretice tiazidice urmatoarele substante:

1. Spironolactona
2. Clortalidona
3. Manitol
4. Triamteren
5. Metolazona
6. Indapamida
7. Acetazolamida
8. Clorotiazida
9. Bumetanida
10. Hidroclorotiazida

286. *Sunt diuretice de ansa urmatoarele substante:

1. Manitol
2. Torsemid
3. Acid etacrinic
4. Spironolactona
5. Clortalidona
6. Eplerenona
7. Amilorid
8. Bumetanida
9. Furosemid
10. Indapamida

287. Sunt adevarate urmatoarele variante:

1. Spironolactona determina eliminarea potasiului la nivel urinar
2. Acetazolamida prezinta cea mai intesa activitate diuretica
3. Aetazolamida este inhibitor al anhidrozei carbonice
4. Bumetanida, Furosemid si Torsemid sunt diuretice de ansa
5. Spironolactona este antagonist al aldosteronului
6. Diureticele tiazidice sunt rar administrate in cazul hipertensiunii arteriale
7. Amiloridul si Triamterenul blocheaza canalele de Na
8. Spironolactona este diuretic tiazidic
9. Diureticele tiazidice sunt utilizate cel mai frecvent pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
10. Diureticele tiazidice actioneaza la nivelul ansei Henle ?
288. Despre mecanismul de actiune al diureticelor este adevarat:
1. Diureticele tiazidice pot preveni pierderile de K produse de diureticele de ansa
2. Diureticele de ansa inhiba cotransportul de Na/K/Cl la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle
3. Diureticele tiazidice actioneaza la nivelul segmentului descendent si ascendent al ansei Henle (doar
ascendent)
4. Efectele Spironolactonei sunt la nivelul tubului contort proximal (distal)
5. Acetazolamida actioneaza pe tubii colectori (proximal)
6. Acetazolamida inhiba anhidraza carbonica localizata la nivel intracelular
7. Derivatii de tiazida actioneaza in regiunea corticala a segmentului ascendent al ansei Henle
8. Spironolactona antagonizeaza aldosteronul la nivelul receptorilor intracelulari citoplasmatici
9. Diureticele de ansa inhiba reabsorbtia de Na si Cl din tubul contort distal (tiazidice)
10. Derivatii de tiazida actioneaza la nivelul tubului distal

289. Sunt adevarate urmatoarele variante:

1. Diureticele pot determina cresterea presiunii sangvine
2. Diureticele tiazidice stimuleza eliminarea de Ca
3. Diureticele tiazidice produc reducerea rezistentei vasculare periferice
4. Diureticele tiazidice stimuleaza reabsorbtia de Ca
5. Diureticele tiazidice nu determina eliminare de Mg
6. Eplerenona este diuretic de ansa
7. Diureticele tiazidice produc pierdere de Mg
8. Diureticele de ansa actioneaza la nivelul tubilor colectori
9. Diureticele tiazidice induc diureza cu cresterea excretiei de Na si Cl, ceea ce conduce la urina cu
osmolaritate inalta
10. Diureticele tiazidice produc pierdere de K

290. *Diureticele tiazidice:

1. Hipokaliemia este unul dintre efectele adverse
2. Sunt indicate in tratamentul HTA
3. Sunt medicamente utile in tratamentul hipercalciuriei idiopatice
4. Hipouricemia este un efect advers des intalnit
5. Diureticele tiazidice nu pot induce hipotensiune ortostatica
6. Hiperkaliemia este o consecinta a terapiei cu diuretice tiazidice
7. Sunt agenti de electie in tratamentul insuficientei cardiace
8. Diureticele sunt contraindicate in insuficienta cardiaca
9. Hipernatremia este o consecinta a terapiei cu diuretice tiazidice
10. Pot fi administrate in diabetul insipid

291. Sunt adevarate:

1. Diureticele de ansa produc scaderea rezistentei vasculare renale si cresc fluxul sangvin renal
2. Diureticele de ansa sunt de electie pentru tratamentul edemului pulmonar acut asociat cu insuficienta
cardiaca
3. Diureticele de ansa nu pot fi administrate in situatii de urgenta (ex. edem pulmonar acut)
4. Diureticele de ansa induc cresterea rapida si puternica a volumui sangvin
5. Diureticele de ansa produc cresterea potasiului
6. Diureticele de ansa induc cresterea rapida si puternica a volumui sangvin
7. Diureticele de ansa pot produce hipertensiune arteriala
8. Diureticele de ansa pot produce ototoxicitate
9. Diureticele de ansa actioneaza rapid, chiar si la pacientii cu disfunctie renala severa
 10. Diureticele de ansa sunt utilie in tratamentul hipercalcemiei

292. Sunt adevarate:

1. Spironolactona este de electie pentru pacientii cu ciroza hepatica
2. Spironolactona previne remodelarea cardiaca in cazul insuficientei cardiace progresive
3. In cursul tratamentului cu Spironolactona, trebuie asociate suplimente care contin K
4. Spironolactona produce ginecomastie la barbati
5. Furosemid si Sironolactona au aceleasi mecanisme de actiune
6. Manitol este diuretic de ansa
7. Spironolactona determina excretie de Na si retentie de K
8. Furosemid produce ginecomastie
9. Spironolactona este medicamentul de electie in hiperkaliemie
10. Eplerenona si Spironolactona fac parte din aceeasi clasa de diuretice

293. Sunt adevarate:

1. Cea mai frecventa indicatie pentru Acetazolamida este glaucomul
2. Inhibitorii de anhidraza carbonica au efecte mai intese fata de diureticele tiazidice
3. Acetazolamida este de evitat in cazul pacientilor cu ciroza hepatica
4. Acetazolamida poate fi utilizate pentru raul de altitudine
5. Furosemid este inhibitor de anhidraza carbonica
6. Acetazolamida produce retentie de Na (excreție crescută de Na)
7. Acetazolamida poate produce acidoza renala
8. Acetazolamida scade productia de umoare apoasa
9. Acetazolamida se administreaza in criza acuta de glaucom
10. Acetazolamida este de electie in ciroza hepatica (contraind)

294. Sunt adevarate:

1. Tiazidicele actioneaza pe tubul contort proximal
2. Pacientii cu diabet tratati cu diuretice tiazidice au risc de hiperglicemie
3. Hiperuricemia poate aparea in cazul administrarii de Furosemid
4. Diureticele tiazidice scad valoarea serica a colesterolului
5. Manitol este diuretic economisitor de potasiu
6. Diureticele de ansa pot fi administrate pentru diabetul zaharat
7. Diureticele de ansa sunt indicate in tratamentul hipertensiunii arteriale
8. Indapamida are efecte antihipertensiva
9. Diureticele de ansa sunt de electie in tratamentul edemului pulmonar acut
10. Indapamida se administreaza si la pacientii cu insuficienta renala

295. Stari patologice care prezinta edeme si sunt indicate diureticele sunt:
1. Diabetul zaharat
2. Hipertensiunea portala
3. Hipocalcemia
4. Hipotensiunea arteriala
5. Insuficienta cardiaca
6. Hiperaldosteronismul secundar
7. Aritmiile cardiace
8. Sindromul nefrotic
9. Acita hepatica
10. Ascita neoplazica
296. Următoarele enunțuri referitoare la agenții diuretici sunt adevărate:
1. Diureticele scad volumul de urină.
2. Diureticele osmotice favorizează reabsorbția apei în organism.
3. Diureticele pot să modifice compoziția ionică a urinei și a sângelui.
4. Acțiunea diuretică determină inițial creșterea volumului sanguin și apoi rezistența periferică.
5. Agenții diuretici cresc reabsorbția ionilor de Na+ din diferitele segmente ale nefronului.
6. Diureticele cresc volumul de urină.
7. Diureticele sunt contraindicate în edeme și terapia hipertensiunii.
8. Diureticele inhibă transportorii ionici renali.
9. Agenții diuretici reduc reabsorbția ionilor de Na+ din diferitele segmente ale nefronului.
10. Medicamentele diuretice cresc fluxul urinar.

297. Este adevărat că:

1. Rinichii reglează compoziția ionică și volumul urinei.
2. Tubul contort proximal este localizat în corticala renală.
3. La nivelul tubului contort proximal se reabsorb aproape în totalitate glucoza, aminoacizii,
bicarbonatul și alți metaboliți.
4. Anhidraza carbonică este localizată în memebrana luminală a celulelor din tubul contort proximal.
5. Tubul proximal este zona unde se află sistemele care absorb acizi și baze organice.
6. Ionii de Na+ nu se absorb la nivelul tubului contort proximal.
7. Manitolul și glucoza prezente la nivelul tubului contort proximal scad osmolaritatea fluidului tubular.
8. Anhidraza carbonică modulează reabsorbția clorului la nivelul tubului contort proximal.
9. Ssitemul secretor de acizi organici este localizat la nivelul tubului contort distal.
10. Anhidraza carbonică modulează reabsorbția bicarbonatului.

298. Alegeți enunțurile corecte:

1. Diureticele tiazidice sunt înrudite structural cu inhibitorii anhidrazei carbonice.
2. Acțiunea tiazidelor depinde parțial de sinteza renală de prostaglandine.
3. Creșterea dozei de tiazide peste valoarea recomandată amplifică răspunsul diuretic.
4. Cele mai utilizate medicamente diuretice sunt tiazidele.
5. Hidroclorotiazida este un diuretic tiazid-like.
6. Tiazidele se diferențiază între ele prin potență.
7. Tiazidele sunt înrudite structural cu diureticele de ansă.
8. Tiazidele au activitate diuretică mai slabă comparativ cu acetazolamida
9. Hidroclorotiazida inhibă într-o măsură mult mai mare anhidraza carbonică comparativ cu
clorotiazida.
10. Tiazidele au activitate diuretică mai mare comparativ cu acetazolamida.

299. Următoarele enunțuri cu referire la diureticele tiazide sunt adevărate:

1. Cresc concentrația de Na+ și Cl- în lichidul tubular.
2. Diureticele tiazidice sunt eficace la pacienții cu disfuncție renală.
3. Acționează predominant în regiunea corticală a segmentului ascendent al ansei lui Henle.
4. Acționează predominant la nivelul tubului contort proximal.
5. Tiazidele induc diureza prin scăderea excreției de Na+ și Cl-.
6. Au efect mai slab la nivelul tubului proximal.
7. Tiazidele nu afectează în mod normal echilibrul acido-bazic.
8. Scad concentrația de Na+ și Cl- în lichidul tubular.
9. Acțiunea diuretică a tiazidelor conduce la formarea de urină cu osmolaritate scăzută.
10. Acționează predominant la nivelul tubului distal.
300. Alegeți variantele corecte de răspuns, referitoare la diureticele tiazidice:
1. Cresc conținutul de Ca2+ al urinei prin stimularea reabsorbției de calciu.
2. Hidroclorotiazida modifică echilibrul acido-bazic sanguin.
3. Folosirea pe termen lung a tiazidelor poate să determine hipokaliemie.
4. Furosemidul este un diuretic tiazidic.
5. Cresc cantitatea de ioni de Na+ în filtratul ajuns la nivelul tubului distal.
6. Tratamentul cronic cu diuretice tiazidice poate duce la hipermegneziemie.
7. Este obligatorie dozarea frecventă a K+ seric, mai ales la începutul tratamentului cu diuretice
tiazidice, în cazul folosirii prelungite a acestor medicamente.
8. Hidroclorotiazida nu modifică echilibrul acido-bazic sanguin.
9. Scad cantitatea de ioni de Na+ în filtratul ajuns la nivelul tubului distal.
10. Tratamentul cronic cu diuretice tiazidice poate duce la hipomegneziemie

301. Tiazidele:
1. Scad rezistența vasculară periferică.
2. Este contraindicată asocierea tiazidelor cu inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei.
3. Folosirea tiazidelor poate să scadă densitatea minerală osoasă la nivelul șoldului și coloanei
vertebrale. (nu are treabă, stimulează reab de Ca)
4. Au efect hipertensiv.
5. Produc inițial scăderea presiunii sanguine prin scăderea volemiei și deci a debitului cardiac.
6. Folosirea tiazidelor poate reduce cu o treime riscul de producere a unei fracturi de șold.
7. Acționează prin creșterea presiuni sistolice și diastolice.
8. Relaxează musculatura netedă arteriolară.
9. Reprezintă elementul de bază al tratamentului antihipertensiv.
10. Produc creșterea presiunii sanguine.

302. Răspunsurile adevărate referitoare la indicațiile terapeutice ale diureticelor tiazidice sunt adevărate:
1. Tiazidele au capacitatea de a produce urină hiperosmolară.
2. Tiazidele pot fi utile în tratamentul hipercalciuriei idiopatice, deoarece scad excreția urinară de calciu.
3. Tiazidele utilizate în diabetul insipid cresc atât volumul de urină care ajunge în segmentul nefrotic de
diluție, cât și fluxul urinar.
4. Din punct de vedere clinic, tiazidele sunt elementul de bază al tratamentului antihipertensiv.
5. Diureticele tiazidice sunt agenții diuretici de elecție în tratamentul insuficienței cardiace (alea de ansă
sunt)
6. Tiazidele au efecte benefice la pacienții cu litiază urinară ( calculi compuși din oxalat de calciu),
deoarece reduc hipercalciuria.
7. Tiazidele cresc volemia în hipertensiune.
8. Tiazidele sunt contraindicate în tratamentul diabetului insipid nefrogen.
9. Tiazidele sunt contraindicate în hipercalciuria idiopatică.
10. Potențează efectul diureticelor de ansă la pacienții cu insuficiență cardiacă

303. Răspunsurile corecte referitoare la efectele adverse ale diureticelor tiazidice sunt:
1. Tiazidele pot să afecteze eliberarea de insulină și captarea tisulară a glucozei, ducând la hipoglicemie
la pacienții cu diabet zaharat.
2. Este contraindicată asocierea diureticelor hiposodate cu diureticele tiazidice.
3. Tiazidele pot să afecteze eliberarea de insulină și captarea tisulară a glucozei, ducând la hipoglicemie
la pacienții cu diabet zaharat.
4. Diureticele hiposodate atenuează depleția de K+ cauzată de diureticele tiazidice.
5. Tiazidele pot determina apariția hipernatriemiei ca efect advers, din cauza creșterii ADH secundare
hipovolemiei.
 6. Hiponatriemia este un efect advers indus de tiazide.
7. Tiazidele pot da hipolipemie ca efect advers.
8. Hipokaliemia este cea mai frecventă problemă asociată cu diureticele tiazidice.
9. Hipokaliemia indusă de tiazide crește riscul de aritmii ventriculare la pacienții tratați concomitent cu
digoxină.
10. Tiazidele inhibă secreția de Ca 2+ (de asta produc hipercalcemie)

304. Referitor la analogii de tiazide, este adevărat că:

1. Metolazona nu se administrează la pacienții cu insuficiență renală.
2. Metolazona are potență mai mare decât tiazidele.
3. Indapamida este metabolizată și excretată la nivel gastric și renal.
4. Indapamida are un efect antihipertensiv semnificativ la doze mici și acțiune antidiuretică minimă.
5. Indapamida este metabolizată la nivel hepatic.
6. Indapamida este un diuretic non-tiazidic liposolubil.
7. Clortalidona are durată de acțiune foarte lungă, de aceea se utilizează în doză unică pe zi.
8. Analogii de tiazide au mecanisme de acțiune diferite comparativ cu diureticele tiazidice.
9. Indapamida este un diuretic de ansă.
10. Indapamida nu se administrează la pacienții cu insuficiență renală (ba da).

305. Diureticele de ansă:

1. Diureticele de ansă nu sunt utilizate la pacienții cu disfuncție renală severă.
2. Sunt utile în tratamentul hipocalcemiei, deoarece stimulează excreția tubulară de calciu.
3. Au cea mai mare eficacitate, dintre toate clasele de diuretice, în eliminarea ionilor de Na+ și Cl.
4. Diureticele de ansă scad excreția urinară de Ca 2+.
5. Acidul etacrinic are o utilizare limitată, din cauza efectelor secundare accentuate.
6. Acționează predominant la nivelul segmentului ascendent al ansei lui Henle.
7. Furosemidul este cel mai utilizat diuretic de ansă.
8. Bumetanida este cel mai utilizat diuretic de ansă.
9. Sunt medicamente de elecție în edemul pulmonar acut asociat cu insuficiență cardiacă.
10. Se administrează exclusiv parenteral

306-325
1. Următoarele răspunsuri referitoare la diureticele de ansă sunt adevărate:
1. Tratamentul cu diuretice de ansă este asociat cu creșterea riscului de hiperkaliemie.
2. Riscul de surditate este maxim în cazul acidului etacrinic.
3. Acidul etacrinic blochează secreția acidului uric, ceea ce poate fi un efect benefic în crizele de gută.
4. Furosemidul poate declanșa sau exacerba crizele de gută. (si el si etacrinicul concureaza cu secretia acidul uric, retentia
lui exacerband crizele de gută)
5. Prezintă riscul de apariție a ototoxicități în asociere cu antibiotice aminoglicozidice.
6. Se utilizează în tratamentul hipokaliemiei.
7. Poate să apară hipomagneziemie, în special la vârstnici.
8. Pot provoca hipovolemie acută cu hipotensiune, șoc și aritmii cardiace.
9. Poate să apară hipermagneziemie, în special la vârstnici.
10. Diureticele de ansă produc creșterea rezistenței vasculare renale.

2. Alegeți variantele corecte de răspuns referitoare la diureticele economisitoare de potasiu:

1. Acționează prin inhibarea reabsorbției de Na+ și excreția de K+.
2. Se asociază frecvent cu diureticele tiazidice în tratamentul hipertensiuni arteriale.
3. Se recomandă monitorizarea concentrației de potasiu seric în timpul tratamentului cu diuretice de ansă.
4. Spironolactona antagonizează aldosteronul la nivelul receptorilor intracelulari citoplasmatici.
5. Acționează la nivelul tubilor colectori.
6. Spironolactona administrată în insuficiența cardiacă poate să crească moratlitatea de cauză cardiacă.
7. Spironolactona este contraindicată în situați clinice asociate cu hiperaldosteronism secundar.
8. Spironolactona își manifestă efectul diuretic și la pacienți cu boala Addison ( insuficiență suprarenaliană primară).
9. Spironolactona este recomandată la pacienți cu ulcer peptic.
 10. Spironolactona inhibă activitatea CYP450.

3. Este CORECT că:

1. Difenoxilatul, un derivat de meperidină, scade peristaltismul intestinal.
2. Dexametazona este un corticosteroid cu proprietăți antiemetice excelente.
3. Inhibitori de pompă de protoni sunt utilizați pentru vindecarea ulcerelor peptice.
4. Ondasetronul poate da ca reacție adversă greața.
5. Granisetronul este un inhibitor de pompă de protoni.
6. Difenoxilatul este utilizat în tratamentul diarei severe.
7. Dexametazona nu prezintă proprietăți antiemetice.
8. Antagoniști receptorilor H1 se utilizează pentru vindecarea ulcerelor peptice.
9. Difenoxilatul, un derivat de meperidină, crește peristaltismul intestinal.
10. Ondasetronul este un inhibitor selectiv al receptorilor pentru serotonină.

4. Alegeți afirmațile corecte:

1. Eradicarea cu succes a infecției cu Helicobacter pylori nu este posibilă.
2. Sucralfatul face parte din clasa antiacide utilizate in tratamentul boli ulceroase.
3. Antiacidele nu pot fi utilizate în tratamentul boli ulceroase.
4. Folosirea antinflamatoarelor nesteroidiene este un factor cauzal major în boala ulceroasă.
5. Sucralfatul este un agent terapeutic care este utilizat pentru protecția mucoasei gastrice.
6. Abordările terapeutice utilizate în boala ulceroasă includ reducerea secreției de acid gastric folosind inhibitori de
pompă de protoni.
7. Misoprostolul este un inhibitor de pompă de protoni. (analog de PGE1)
8. Helicobacter pylori este o bacterie gram-negativă.
9. Creșterea secreției de acid clorhidric este un factor cauzal al bolii ulceroase.
10. Sărurile de bismut neutralizează aciditatea gastrică.

5. Răspunsurile corecte sunt următoarele:

1. Sărurile de bismut neutralizează aciditatea gastrică.
2. Terapia triplă pentru eradicarea H. pylori include: IPP + tetraciclină + claritromicină
3. Eradicarea cu succes a infecției cu H. pylori este posibilă.
 4. Sărurile de bismut cresc secreția de mucus la nivel gastric.
5. Terapia triplă pentru eradicarea H. pylori include: IPP + metronidazol sau amoxicilină + claritromicină.
6. Terapia cvadruplă împotriva H. pylori include: subsalicilat de bismut + metronidazol + doxiciclină + IPP.
7. Boala de reflux gastroesofagian care se manifestă prin arsură retrosternală răspunde la terapia cu antibiotice.
8. În terapia triplă pentru eradicarea H. pylori poate fi schimbat antibioticul amoxicilină cu ampicilină.
9. Sărurile de bismut inhibă pepsina.
10. Terapia cvadruplă pentru eradicarea H. pylori se administrează timp de 2 săptămâni.

6. Alegeți variantele corecte de răspuns:

1. IPP-urile prezintă un înveliș enteric care se dezintegrează la pH-ul alcalin din duoden.
2. Omeprazolul și lansoprazolul pot fi utilizați în tratamentul pe termen scurt al boli de reflux gastroesofagian.
3. IPP-urile prezintă un înveliș enteric care se dezintegrează la pH-ul acid din stomac.
4. Omeprazolul blochează secreția ionilor de hidrogen în lumenul gastric.
5. IPP-urile nu pot fi utilizate în sindromul Zolinger-Elison.
6. Omeprazolul se leagă de H+/K+ ATP-ază (pompa de protoni) din celulele parietale gastrice.
7. IPP-urile cresc riscul de sângerare la nivelul ulcerați lor cauzate de aspirină.
8. Lansoprazolul este un inhibitor de pompă de protoni.
9. IPP-urile sunt eficace și atunci când pompa de protoni este inactivă.
10. Antihistaminicele H2 sunt superiori IPP-urilor în reducerea producției de acid gastric și vindecarea ulcerelor peptice.

7. Este adevărat că:

1. Clopidogrelul poate fi utilizat concomitent cu IPP-urile, fără niciun risc. (fals, scad eficieneța lui deoarece inhibă
CYP2C19)
2. IPP scad riscul de sângerare la nivelul ulcerați lor cauzate de AINS.
3. Administrarea IPP concomitent cu antihistaminice H2 este recomandată (antagoniștii H2 scad eficiența IPP)
4. Terapia cu IPP nu prezintă riscuri pe termen lung (ba da, fracturi)
5. Pentru un efect maxim, se recomandă administrarea IPP-urilor cu 30-60 minute înainte de masă, înainte de micul
dejun.
6. IPP-urile se administrează doar pe cale orală (se poate și intravenos).
7. IPP-urile sunt preferați față de antihistaminicele H2 în vindecarea ulcerelor peptice.
8. Agenți antimicrobieni se asociază cu IPP în terapia de eradicare a H. pylori.
9. IPP se administrează după masă pentru un efect maxim.
10. IPP-urile sunt agenți de elecție pentru tratamentul și profilaxia ulcerați lor de stres.

8. Găsiți răspunsurile corecte:

1. Terapia prelungită cu IPP poate duce la scăderea absorbției vitaminei B12.
2. Asocierea clopidogrelului cu omeprazolul crește riscul de evenimente cardiovasculare.
3. Omeprazolul blochează competitiv enzimele CYP450.
4. Absorbția citratului de calciu este influențată de pH-ul gastric. (nu este influențată)
5. Utilizarea pe termen lung a IPP-urilor crește riscul de fracturi la nivelul articulației șoldurilor.
6. Terapia prelungită cu IPP poate duce la creșterea absorbției vitaminei B12.
7. Mediul gastric acid inhibă absorbția vitaminei B12.
8. Absorbția carbonatului de calciu nu este influențată de pH-ul gastric. (ba da, mediu acid, de asta se recomandă citratul
de Ca)
9. Omeprazolul scade eficacitatea clopidogrelului prin inhibiția CYP2C19.
10. Omeprazolul crește eficacitatea clopidogrelului prin inhibiția CYP2C19.

9. Alegeți enunțurile adevărate:

1. IPP-urile pot avea ca efecte adverse diareea și colita cauzate de Clostridium dif icile.
2. Tratamentul pe termen lung cu IPP-uri crește riscul de fracturi osoase.
3. IPP-urile se administreză doar pe care orală (se poate și intravenos)
4. Cefaleea nu face parte din lista reacți lor adverse posibile după tratamentul cu IPP (ba da)
5. IPP-urile se administrează după masă pentru un efect maxim.
6. Rabeprazolul și pantoprazolul sunt inhibitori de pompă de protoni.
7. Greața este unul dintre efectele adverse cauzate de tratamentul cu IPP-uri. (alături de diaree și tulburări GIT)
8. IPP-uri au eficacitate numai atunci când pompa de protoni este inactivă.
9. Unele IPP-uri pot fi administrați intravenos.
10. IPP-urile cresc eficacitatea clopidogrelului.

10. Următoarele enunțuri sunt adevărate:

1. Antiacidele cresc activitatea pepsinei.
2. Terapia antiacidă cu bicarbonat de Na este recomandată pe termen lung. (nu este, poata da alcaloza metabolică
tranzitorie)
3. Antiacidele care conțin aluminiu vindecă boala ulceroasă (ameliorează simpt BRGE & boală ulceroasă, favorizează
vindecarea ulcerului duodenal)
4. Absorbția sistemică a bicarbonatului de Na poate produce alcaloză metabolică tranzitorie.
 5. Antiacidele folosite frecvent sunt sărurile de aluminiu și magneziu.
6. Antiacidele scad activitatea pepsinei, deoarece pepsina este inactiva la un pH peste 4.
7. Antiacidele sunt baze slabe care, prin reacția cu acidul gastric, scad aciditatea acestuia.
8. Hidroxidul de aluminiu cauzează diaree ca reacție adversă.
9. Antiacidele sunt utilizate ca terapie de primă linie în ulcerele gastrice acute (nu)
10. Nu se recomanda utilizarea bicarbonatului de Na ca antiacid pe termen lung, deoarece poate produce alcaloză
metabolică tranzitorie.

11. Alegeți variantele corecte dintre enunțurile următoare:

1. Combinația hidroxid de magneziu și hidroxid de aluminiu menține un tranzit intestinal normal.
2. Antiacidele care conțin aluminiu pot determina hiperfosfatemie, prin chelarea fosfaților din organism.
 3. Conținutul de sodiu al antiacidelor nu trebuie luat în considerare la pacienți hipertensivi.
4. Hidroxidul de magneziu produce constipație ca reacție adversă.
5. La pacienți cu disfuncție renală, Mg, Al, și Ca se pot acumula în organism și pot determina efecte adverse.
6. Antiacidele cu aluminiu și magneziu întârzie vindecare ulcerelor duodenale.
7. Antiacidele care conțin aluminiu pot determina apariția hipofosfatemie, prin chelarea fosfaților.
8. Administrarea bicarbonatului de Na ca antiacid poate produce eructație și flatulență.
9. Preparatele care conțin carbonat de calciu sunt contraindicate în osteoporoză.
10. Hidroxidul de magneziu produce diaree ca reacție adversă.

12. Este adevărat că:

1. Absorbția sistemică a sucralfatului este ridicată.
2. Se recomanda administrarea sucralfatului concomitent cu IPP-urile. (nu, are nevoie de mediu aicdi să se activeze)
3. Sucralfatul previne ulceree cauzate de AINS. (nu are treab cu ele sau cu ulcerul gastric)
4. Sucralfacul este un complex de hidroxid de aluminiu și sucroză sulfatată.
5. În vindecarea ulcerelor duodenale sucralfatul este eficace.
6. Sucralfatul, prin formarea unui gel complex cu celulele epiteliale, creează o barieră fizică ce împiedică difuziunea
HCl.
7. Sucralfatul stimulează digestia peptică.
8. Sucralfatul inhibă digestia peptică.
9. Se recomandă administrarea anticacidelor concomitent cu sucralfatul (nu, are nevoie de mediu acid)
10. Sucralfatul, prin mecanismul lui de acțiune, previne degradarea mucusului de către pepsină și acid gastric.

13. Alegeți răspunsurile corecte:

1. Cisplatinul este un agent chimioterapic cu un potențial emetogen scăzut.
2. Pacienți de sex feminin sunt mai susceptibili comparativ cu cei de sex masculin în a dezvolta greață și vomă
cauzate de agenți chimioterapici.
3. Voma nu afectează calitatea vieți pacienților oncologici.(DA!!!)
4. Metotrexatul are un potențial emetogen înalt.
5. Sistemul vestibular nu este implicat în răul de mișcare. (ba bine că da)
6. Vărsăturile necontrolate pot duce la deshidratare și tulburări metabolice profunde.
7. Voma poate face imposibilă administrarea unui tratament antineoplazic potențial curativ.
8. Caracteristicile pacientului nu influențează incidența și severitatea emezei induse de agenți citotoxici. (ba daa)
9. Greața și voma pot fi cauzate, de exemplu, de: agenți chimioterapici, rău de mișcare, sarcină și hepatită.
10. Centrul vomei este o regiune care declanșează reflexul de vomă și coordonează mecanismele motorii ale vomei.

14. Următoarele enunțuri sunt adevărate:

1. Antagoniști receptorilor H1, ca meclizina, ciclizina, sunt foarte eficace împotriva substanțelor care acționează direct
la nivelul zonei chemoreceptoare declanșatoare.
2. Creșterea dozei de fenotiazine nu îmbunătățește activitatea antiemetică. (ba da, dar dă efecte adverse)
3. Proclorperazina este o fenotiazină eficace împotriva emezei induse de agenți chimioterapici cu potențial emetogen
înalt.(scăzut/moderat)
4. Creșterea dozei de fenotiazine îmbunătățește activitatea antiemetică.
5. Creșterea dozei de fenotiazine poate determina hipertensiune arterială. (hipotensiune)
6. Proclorperazina este o fenotiazină cu acțiune antiemetică.
7. Fenotiazinele au activitate antiemetică înaltă.
8. Medicamentele anticolinergice (scopolamina) sunt foarte utile în tratamentul răului de mișcare.
9. Fenotiazinele acțiunează prin blocarea receptorilor serotoninergici (dopaminergici)
10. Fenotiazinele acționează ca antiemetice prin blocarea receptorilor dopaminergici.

15. Este adevărat că:

1. Blocantele receptorilor 5-HT3 sunt agenți antiemetici utilizați în asociere cu chimioterapia, deoarece au durata lungă de
acțiune.
2. Blocanți receptorior 5-HT3 nu prezintă efecte secundare. (ba da, cefalee, prelungire QT)
3. Dolasetronul poate cauza modificări ale traseelor electrocardiografice.
4. Este contraindicată administrarea dolasetronului la pacienți cu risc de prelungire a intervalului QT. (adm cu prudență)
5. Granisetron blochează în mod selectiv receptori 5-HT3 periferici și cerebrali.
6. Blocanți receptorilor 5-HT3 pot fi administrați doar pe cale orală. (și intravenos)
7. Blocanți receptorilor 5-HT3 au activitate antiemetică scăzută. (înaltă)
8. Dozele de ondasetron și granisetron nu trebuie ajustate la pacienți cu insuficiență hepatică. (ba da, sunt metabolizati
intensiv hepatic)
9. Ondasetron este un blocant al receptorilor 5-HT3.
10. Ondasetronul este metabolizat la nivel hepatic.

16. Enunțurile adevărate sunt:

1. Metoclopramidul se utilizează frecvent în doze mari. (utilizarea la doze mari e limitată)
2. Metoclopramidul poate cauza constipația ca efect secundar. (diaree)
 3. Metoclopramidul este un blocant al receptorilor 5-HT3 (blocant dopaminergic)
4. Metoclopramidul face parte din clasa butirofenonelor.
5. Metoclopramidul se folosește frecvent ca medicament prokinetic.
6. Metoclopramidul este eficace în doze mari împotriva acțiuni emetogene a cisplatinului.
7. Metoclopramidul este o benzamidă substituită, cu activitate antiemetică.
8. Prezintă efecte secundare antidopaminergice (sedare, diaree, simptome extrapiramidale).
9. Metoclopramidul în doze mari este mai eficace comparativ cu haloperidolul în doze mari în prevenirea emezei cauzate
de cisplatin (haloperidolul în doză mare e aproape la fel de eficient ca metoclopramidul).
10. Utilizarea metoclopramidului la doze mari este limitată.
17. Următoarele enunțuri referitoare la medicamentele antiemetice sunt adevărate:
1. Blocarea producției de prostaglandine este un posibil mecanism antiemetic al corticosteroizilor.
2. Aprepitantul are ca efecte secundare diareea. (constipatia și oboseala)
3. Antihistaminicele în asociere cu doze mari de metoclopramid cresc riscul de manifestări
extrapiramidale. (scad, ex: cu difenhidramina)
4. Aprepitantul este un inductor al CYP3A4. (e și metabolizat de asta, se sinucide basically)
5. Benzodiazepinele au potență antiemetică redusă. (da, sunt folosite pt tratamentul vomei anticipatorii
= voma care apare la gândul de a face chmio)
6. În emeza anticipativă pot fi utilizate benzodiazepinele, datorită efectelor sedative și anxiolitice.
7. Dexametazona este un blocant al receptorilor pentru substanța P. (ce e subst P? Nu am cautat, da pare
gresita)
8. Aprepitantul este un medicament antiemetic.
9. În regimuri chimioterapice cu potențial emetogen înalt nu este recomandată utilizarea aprepitantului.
(înalt și moderat)
10. Medicamentele antiemetice nu se asociază în terapie. (ba da)

18. Enunțurile adevărate referitoare la medicamentele antiemetice sunt:

1. Dexametazona se asociază cu doze mari de metoclopramid pentru creșterea efectului antiemetic.
2. Lorazepamul are potență antiemetică ridicată.(scăzută)
3. Haloperidolul face parte din clasa butirofenonelor. (alături de droperidol)
4. Droperidolul și haloperidolul acțiunează prin stimularea receptorilor dopaminergici. (inhibă)
5. Există regimuri combinate de medicamente antiemetice pentru un răspuns antiemetic îmbunătățit.
6. Aprepitantul poate scurta timpul de înjumătățire al warfarinei, deoarece este inductor pentru
CYP3A4.
7. Benzodiazepinele se pot asocia cu corticosteroizi și metoclopramidul în doze mari, pentru un răspuns
antiemetic îmbunătățit.
8. Droperidolul nu prezintă efecte adverse cardiovasculare. (prelungește QT)
9. Haloperidolul în doze mari este mai eficace în prevenția emezei induse de cisplatin comparativ cu
metoclopramidul în doză mare. (e aproape la fel de eficace)
10. Metoclopramidul este o butirofenonă. (benzamida substritutită)

19. Este adevărat că:

1. Loperamidul blochează receptori opioizi presinaptici ai sistemului nervos enteric. (îi activează)
2. Loperamidul are anțiune analgezică la doze uzuale.(nu are)
3. Loperamid și difenoxilat au acțiuni de tip opioid, find analogi de meperidină.
4. Creșterea motilități tractului gastrointestinal este unul dintre factori care contribuie la apariția diarei.
5. Loperamidul reduce peristaltismul intestinal prin inhibarea eliberării de acetilcolină.
6. Este recomandată utilizarea ca antidiareic a loperamidului la copii mici. (contraind la copii mici și la
cei cu megacolon toxic/colită severă)
7. Difenoxilatul este un agent adsorbant utilizat ca medicament antidiareic. (nu)
8. Agenți care scad motilitatea intestinală fac parte din clasa antidiareicelor.
9. Efectele secundare ale difenoxilatului pot fi somnolența, crampele abdominale și amețeala.
10. Difenoxilatul și loperamidul se utilizează ca antidiareice la pacienți care suferă de colită severă. (nu)

20. Următoarele enunțuri despre laxative sunt adevărate:

1. Pot da dependență.
2. Laxativele sunt utilizate pentru a încetini tranzitul intestinal.
3. Nu interacționează cu preparatele cu eliberare prelungită. (ba da, pt că accelerează tranzitul intestinal)
4. Sunt utilizate pentru a accelera tranzitul conținutului intestinal.
5. Cresc riscul de anulare al efectului farmacologic al preparatelor cu eliberare prelungită.
6. Se clasifică în funcție de mecanismele lor de acțiune.
7. Se utilizează frecvent la pacienți cu constipație.
8. Lubiprostona este un laxativ osmotic.
 9. Lubiprostona poate da dependență. (ea este excepția)
10. Senna face parte din clasa laxativelor de volum (e laxativ stmulant)

326-375
326. Este adevărat că:
1. Senna reduce secreția hidroelectrolitică intestinală. (accentuează)
2. Este recomandată asociarea tabletelor gastrorezistente de bisacodil concomitent cu laptele. (cresc
ph-ul gastric)
3. Bisacodilul acționează direct asupra fibrelor nervoase din mucoasa colonului.
4. În caz de utilizare prelungită a bisacodilului poate să apară atonia colonică.
5. Uleiul de ricin reține apa în intestin prin osmoză.
6. Bisacodilul face parte din clasa laxativelor iritante și stimulante.
7. Senna este un laxativ de volum. (stimulant)
8. Senna se asociază cu docusat pentru tratamentul constipației induse de opioide.
9. Ingredientul activ din Senna este un complex natural de glicozide antrachinonice.
10. Uleiul de ricin este un laxativ iritant recomandat în sarcin ă. (contraindicat, stimuleaz ă contrac țiile
uterine)

327. Alegeți răspunsurile corecte despre laxativele de volum:

1. Psylium este un laxativ iritant. (de volum)
2. Includ coloidele hidrofile.
3. Acționează la nivelul intestinului gros.
4. La pacienții imobilizați pot produce ocluzie intestinală.
5. Coloidele hidrofile sunt laxative de origine animală.
6. Formează geluri în intestinul gros.
7. Metilceluloza poate fi utilizată la pacienții imobilizați.
8. Sunt recomandate la pacienții imobilizați.
9. Stimulează activitatea peristaltică prin retenție hidrică și distensie intestinală.
10. Metilceluloza este un laxativ osmotic.

328. Enunțurile adevărate sunt:

1. Lactuloza este un agent tensioactiv (laxativ osmotic)
2. Lactuloza este o glucidă dizaharidică de semisinteză care acționează ca laxativ osmotic.
3. Citratul de magneziu reține apa în intestin prin osmoză.
4. Sărurile neabsorbabile cresc peristaltismul intestinal și determină defecație în cateva ore de la
administrare.
5. Lactuloza poate fi hidrolizată de enzimele intestinale. (nu poate fi)
6. Lactuloza acționează la nivelul stomacului. (intestinului)
7. Polietilen glicolii sunt contraindicați în lavajul colonic pentru procedurile radiologice sau
endoscopice. (sunt indicați)
8. Lactuloza se utilizează în lavajul colonic pentru pregătirea pacientului înaintea procedurilor
radiologice. (polietilenglicolii)
9. Lactuloza nu poate fi hidrolizată de enzimele intestinale.
10. Lactuloza este transformată la nivelul colonului în acid formic, acid acetic și acid lactic.

329. Este adevărat că:

1. Docusatul de sodiu se utilizează în profilaxia constipațiilor.
2. Laxativele emoliente nu interacționează cu uleiurile minerale. (ba da)
3. Laxativele emoliente sau surfactanții cresc consistența materiilor fecale.
4. Efectul farmacologic al laxativelor emoliente poate să apară chiar și după câteva zile de la
administrare.
5. Docusatul de calciu este recomandat în constipația acută. (profilactic, nu în situații acute)
6. Laxativele emoliente nu se asociază cu uleiul mineral, deoarece îl pot absorbi.
7. Laxativele emoliente își exercită efectul farmacologic imediat după administrare.
8. Docusatul de potasiu este un laxativ emolient.
9. Laxativele emoliente sau surfactanții scad consistența materiilor fecale.
10. Docusatul de potasiu este un laxativ de volum. (emolient)

330. *Alegeți variantele corecte de răspuns cu privire la preparatele laxative (e gresita grila) :
1. Uleiul mineral se administrează oral, în ortostatism.
2. Uleiul mineral este un laxativ osmotic.
3. Prin administrarea incorectă a uleiului mineral, ca laxativ lubrifiant, există riscul să apară
pneumonia lipidică.
4. Uleiul mineral se administrează în clinostatism.
5. Laxativele lubrifiante acționează prin facilitarea eliminării scaunelor cu o consistență crescută.
6. Supozitoarele cu glicerina îngreunează eliminarea scaunelor cu o consistență crescută.
7. Supozitoarele cu glicerină fac parte din clasa laxativelor emoliente. (lubrifiante)
8. Supozitoarele cu glicerină rețin apa în intestin prin osmoză.
9. Uleiul mineral se poate administra în asociere cu laxativele emoliente.
10. Uleiul mineral este un laxativ emolient.

331. Următoarele enunțuri referitoare la activatorii de clor sunt adevărate:

1. Se utilizează în tratamentul constipației cronice.
2. Sunt contraindicate în tratamentul constipației cronice.
3. Sunt substanțe administrate pentru efect laxativ.
4. Lubiprostona este singurul agent din această clasă.
5. Lubiprostona poate da dependență la administrări repetate.
6. Ca efect advers, lubiprostona poate da constipație (dă greață)
7. Lubiprostona este un laxativ metabolizat rapid la nivel hepatic.
8. Lubiprostona blochează canalele de clor (le activează)
9. Prin activarea canalelor de clor, lubiprostona crește secreția lichidiană în lumenul intestinal.
10. Produc modificări minime ale echilibrului electrolitic.

332. Este adevărat că:

1. Se numesc autacoide următorii compuși endogeni: prostaglandine, histamină și serotonină.
2. Autacoidele au proprietatea comună de a fi sintetizate în țesuturile în care acționează.
3. Antagoniștii de autacoide pot interfera cu acțiunea autacoidelor la nivelul receptorilor specifici.
4. Autacoidele sunt compuși endogeni.
5. Prostaglandinele nu fac parte din clasa autacoide.
6. Autacoidele au activități farmacologice identice.
7. Autacoidele sunt produse doar de glandele endocrine specifice.
8. Autacoidele sunt compuși exogeni.
9. Autacoidele au structuri similare.
10. Autacoidele funcționează ca hormoni locali, deoarece sunt produse de țesuturile în care
acționează.

333. Următoarele enunțuri sunt adevărate:

1. Misoprostolul este un analog sintetic de prostaglandină E1.
2. Misoprostolul produce disconfort intestinal.
3. Produșii de metabolizare a prostaglandinelor sunt inactivi la locul de acțiune.
4. Tratamentul cu mifepristonă, urmată de misoprostol este eficace în trimestrul II de sarcină (nu,
combinația e folosită pt avortul medicamentos)
5. Prostaglandinele sunt contraindicate în tratamentul ulcerului peptic.
6. Misoprostolul inhibă secreția de acid gastric.
7. Multe prostaglandine sunt utile ca agenți abortivi.
8. Misoprostolul este contraindicat la pacienții cu ulcer gastric, tratați cronic cu aspirină.
9. Misoprostolul crește secreția de HCl și pepsină la nivel gastric.
10. Misoprostolul este mai bine tolerat comparativ cu inhibitorii pompei de protoni. (invers)

334. Alegeți variantele corecte de răspuns:

1. Histamina este sintetizată predominant în mastocite.
2. În mastocite, histamina este stocată sub formă de complex activ.
3. Reacțiile alergice și anafilactice pot declanșa secreția de histamină.
4. Veninul de albină inhibă secreția tisulară de histamină.
5. Antihistaminicele nu au aplicații clinice. (au, histamina nu are)
6. Histamina mediază reacțiile alergice și inflamatoare.
7. Frigul și toxinele bacteriene inhibă secreția tisulară de histamină.
8. Histamina este abundentă în plămâni, tegument și tractul gastrointestinal.
9. Histamina are aplicații clinice.
10. Histamina reglează secreția gastrică de acid.

335. Enunțurile adevărate sunt următoarele:

1. Histamina produce vasoconstricție pe vasele mici.
2. Histamina poate crește secreția de citokine proinflamatorii în numeroase celule și în țesuturile
locale.
3. Injectarea intravenoasă de histamină produce relaxarea musculaturii netede a căilor respiratorii.
4. Histamina scade secreția de acid gastric prin activarea receptorilor H2.
5. Activarea receptorilor histaminergici H1 și H2 nu prezintă efecte la nivel cardiovascular. (oo, ba
da)
6. Activarea receptorilor histaminici H1 din terminațiile nervoase senzitive inhiba pruritul și durerea.
7. Receptorii H1 prezintă importanță în contracția musculaturii netede.
8. Histamina produce vasodilatație.
9. Receptorii H1 și H2 histaminergici reprezintă ținta medicamentelor cu utilitate clinică.
10. Receptorii histaminergici sunt: H1, H2, H3 și H4

336. Este adevărat că:

1. Antihistaminicele blocheză răspunsul mediat de receptori la nivelul țesuturilor țintă.
2. Desloratadina și loratadina au cel mai ridicat potențial de a induce sedare. (gen II, nu traversează
BHE)
3. Unele antihistaminice H1 de generația I pot fi folosite în tratamentul răului de mișcare.
4. Prometazina este un antihistaminic de generația a doua.
5. Clorfeniramina produce sedare la administrare.
6. Desloratadina are un potențial ridicat de a induce sedare.
7. Loratadina este un antihistaminic H1 de generația a doua.
8. Clorfeniramina nu produce sedare la administrare.
9. Blocantele receptorilor H1 combat simptomele activării lor odată ce s-au instalat. (mai eficiente
profilactic)
10. Antihistaminicele H1 de primă generație produc sedare.

337. Găsiți răspunsurile corecte:

1. Glucocorticoizii au efecte antiiflamatorii mai slabe comparativ cu antihistaminicele H1.
2. Histamina este principalul mediator al simptomelor rinitei alergice și urticariei.
3. Epinefrina este medicamentul de elecție în tratarea anafilaxiei sistemice care implică eliberare
masivă de histamină.
4. Blocantele receptorilor H1 se utilizează în tratamentul astmului bronșic. (nu, pt că histamina este
unul dintre mulții mediatori implicați)
5. Antihistaminicele H1 sunt recomandate persoanelor la care menținerea stării de alertă la locul de
muncă este esențială.
6. Difenhidramina nu poate fi utilizată în tratamentul insomniei.
7. Histamina este singurul mediator al simptomelor astmului bronșic.
8. Antihistaminicele H1 sunt utile în tratamentul alergiilor mediate de imunoglobulinele E.
9. Difenhidramina este un antihistaminic H1 utilizat în răul de mișcare.
10. Antihistaminicele sunt medicamente de elecție în controlul simptomelor rinitei alergice și
urticariei

338. Alegeți răspunsurile corecte:

1. Antihistaminicele H1 permit administrarea unei singure doze pe zi.
2. Cel mai frecvent efect secundar al antihistaminicelor H1 de prima generație este amețeala.( e
sedarea)
3. Toate antihistaminicele de primă generație sunt metabolizate de citocrom P450.
4. Enantiomerul activ al cetirizinei este levocetirizina.
5. Antihistaminicele H1 de generația a doua străbat cu ușurință bariera hematoencefalică. (nu)
6. Antihistaminicele H1 au biodisponibilitate înaltă.
7. Prometazina acționează doar pe receptorii antihistaminici H1. (antihistaminicele H1 acționează și
pe rc muscarinici, alfa-adrenergici și serotoninergici)
8. Loratadina cauzează somnolență la locul de muncă.
9. Blocantele receptorilor H1 se administrează oral.
10. Blocantele receptorilor H1 au o biodisponibilitate scăzută.

339. Următoarele afirmații sunt corecte:

1. Blocantele receptorilor H1 pot produce uscăciunea mucoasei bucale.
2. Antihistaminicele H1 nu interacționează cu rivastigmina. (ba da)
3. Antihistaminicele orale produc efecte anticolinergice slabe.
4. Intoxicațiile acute cu antihistaminice H1 pot fi soldate cu halucinații, ataxie și convulsii.
5. Inhibitorii de monoamin-oxidază potențează efectele anticolinergice ale antihistaminicelor.
6. Antihistaminicele pot fi administrați concomitent cu inhibitorii de monoamin-oxidază.
7. Antihistaminicele H1 nu interacționează cu rivastigmina.
8. Antihistaminicele H1 nu interacționează cu alcoolul.
9. Antihistaminicele H1 de primă generație cresc eficacitatea inhibitorilor de colinesterază folosiți
pentru tratamentul bolii Alzheimer.
10. Antihistaminicele H1 de primă generație scad eficacitatea inhibitorilor de colinesterază folosiți
pentru tratamentul bolii Alzheimer

340. Găsiți răspunsurile corecte:

1. Famotidina are o potență mai mică decât cimetidina.
2. Pentru tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian, în prezent, se utilizează preferențial
antihistaminicele H2. (se utilizează IPP)
3. Nizatidina este un antihistaminic H1. (e H2)
4. Antagoniștii H2 sunt eficace în tratamentul arsurilor retrosternale.
5. Cimetidina este un antagonist al receptorilor H2 histaminergici.
6. Ranitidina poate avea ca efecte adverse endocrine ginecomastie și galactoree.
7. Blocanții receptorilor H2 pot fi utilizați în tratamentul ulcerului peptic și al refluxului
gastroesofagian.
8. Antihistaminicele H2 sunt utilizate clinic, în principal, ca inhibitori ai secreției gastrice acide.
9. Antihistaminicele H2 cresc absorbția digestivă a ketoconazolului. (o scad, ex: cimetidina)
10. Cimetidina este un inhibitor al citocrom P450.

341. Este adevărat că:

1. Migrena cu aură se prezintă sub forma unei dureri foarte intense, ascuțite și constante. (asta e
cefaleea Horton)
2. Durerea din migrenă poate fi cauzată de dilatație arterială extra- și intracraniană.
3. Migrena fără aură este însoțită frecvent de greață.
4. Migrena fără aură se caracterizează prin cefalee severă unilaterală, pulsatilă.
5. Migrena fără aură are prevalență mai mare la bărbați comparativ cu femeile. (ambele tipuri au
prevalența de 3 ori mai mare la femei, oare de ce )
6. Migrena fără aură este însoțită de tulburări de vorbire și motorii.
7. Pacienții cu cefalee migrenoasă severă acuză, de obicei, 1-5 atacuri pe lună de durere moderată sau
severă.
8. Migrena cu aură este însoțită de fotofobie.
9. Migrena este o durere, de obicei, bilaterală. (unilaterală)
10. Migrena se prezintă sub forma unei dureri pulsatile.

342. Alegeți afirmațiile corecte:

1. Dihidroergotamina face parte din clasa triptanilor.
2. Dihidroergotamina este un agonist al receptorilor 5-HT1D.
3. Triptanii sunt agoniști de serotonină. (dar acționează pe 5-HT1D, care este o subclasă de rc
serotoninergici)
4. Triptanii sunt recomandați pacienților cu factori de risc pentru boală coronariană.
5. Activarea receptorilor 5-HT1D de către triptani și dihidroergotamină determină vasodilatație.
(determină vasocoonstricție)
6. Tratamentele nespecifice din migrenă includ analgezicele și antiemeticele.
7. Terapia specifică pentru migrenă include opioidele.
8. Dihidroergotamina se administrează sub formă de spray nazal. (e intravenos)
9. Terapia specifică pentru migrenă include triptani și dihidroergotamină.
10. În migrena severă se pot utiliza și opioidele ca medicație de salvare

343. Răspunsurile corecte sunt:

1. Faza prodromală din migrenă se caracterizează prin durere, greață, vomă. (tulburări vizuale)
2. Propranololul este tratamentul de elecție în profilaxia migrenei.
3. Faza de cefalee din migrenă este asociată cu vasoconstricție cerebrală. (vasodilatație)
4. Dihidroergotamina este un vasoconstrictor.
5. Dihidroergotamina poate fi utilizată în sarcină. (contraindicată)
6. Aspirina poate fi utilă pentru ameliorarea atacurilor migrenoase.
7. Codeina sulfat poate fi utilizată pentru ameliorarea durerii severe din migrenă.
8. Triptanii sunt antagoniști de serotonină.
9. Dihidroergotamina are eficacitate maximă atunci când este administrată în faza prodromală.
10. Ibuprofenul, naproxenul și aspirina sunt contraindicate în atacurile migrenoase.

344. Este adevărat că:

1. Cefaleea Horton are o prevalență mai mare în rândul femeilor comparativ cu bărbații.
2. Aproximativ 80% dintre pacienții cu migrenă nu au aură.
3. Cefaleea tensională are prevalență mai mare la femei comparativ cu bărbații.
4. Antihistaminicele H1 pot fi utilizate în tratamentul anafilaxiei acute (nu, epinefrina)
5. Migrena acută poate fi tratată doar simptomatic prin tratament nespecific.
6. Simptomele associate cefaleei Horton include congestie nazală, facială, lăcrimare și modificări ale
pupilelor.
7. Migrena cu aură se mai numea în trecut migrena clasică.
8. Dihidroergotamina menține tonusul uterin în timpul sarcinii. (contraind)
9. Cefaleea tensională debutează în condiții de stres.
10. Cefaleea tensională se poate asocia cu simptome ca greața și vărsăturile. (astea sunt la migrenă)

345. Sunt adevărate următoarele enunțuri:

1. Prin acțiunea histaminei la nivel cardiovascular, scade presiunea sanguină sistemică prin reducerea
rezistenței periferice. (da, că face vasodilatație)
2. Ca răspuns la diverși stimuli, histamina își exercită efectele prin legarea de receptori
histaminergici.
3. Receptorii histaminergici H2 sunt implicați în contracția musculaturii netede. (H1)
4. Histamina este sintetizată predominant în mastocite.
5. Histamina se găsește în concentrații mici în bazofile.
6. Frigul inhibă eliberarea de histamină.
7. Eliberarea de histamină de la nivelul tegumentului determină dilatația și creșterea permeabilității
capilarelor.
8. În mastocite, histamina este stocată în granule, sub formă de complex activ.
9. Histamina stimulează secreția gastrică de acid clorhidric prin acțiunea pe receptorii H2.
10. Reacțiile alergice și anafilactice inhibă eliberarea de histamină.

346. Alegeți răspunsurile corecte:

1. Loratadina este un antihistaminic recomandat în tratamentul răului de mișcare. (nu, că e gen II)
2. Sumatriptan este o substanță activă utilizată în tratamentul cefaleei migrenoase.
3. Desloratadina prezintă un potențial înalt de a cauza sedare. (nu, că e gen II)
4. Difenhidramina este un antihistamini H1, de primă generație.
5. Clorfeniramina are un potențial înalt de a cauza sedare.
6. Levocetirizina acționează prin blocarea receptorilor histaminergici H1. (enantiomer activ al
cetirizinei)
7. Difenhidramina nu are efect sedativ. (da, e gen I)
8. Prometazina este un antihistaminic H2. (H1)
9. Clorfeniramina poate fi administrată pacienților la care menținerea stării de alertă la locul de
muncă este esențială. *nu, ppt că det sedare)
10. Prometazina este un antihistaminic H1.

347. Este adevărat că:

1. Blocanții receptorilor histaminergici H1 pot da următoarele efecte centrale: tinitus, amețeală,
slăbiciune puternică.
2. Hidroxizina și prometazina sunt antihistaminice H1 de a doua generație. (prima)
3. Antihistaminicele H1 nu prezintă efecte anticolinergice. (ba da)
4. Antihistaminicele H1 străbat foarte greu bariera hematoencefalică. (ar fi asta dc e vb de gen II, dar
nu precizează)
5. Unele antihistaminice H1 pot fi administrate o dată pe zi, deoarece au durata de acțiune de cel
puțin 24 ore.
6. Intoxicația acută cu antihistaminice H1 este relativ frecventă în rândul adulților. (în rândul
copiiilor mici)
7. Antihistaminicele H1 se clasică astfel: antihistaminice de primă generație și de generația a doua.
8. Antihistaminicele nu prezintă interacțiuni medicamentoase. (ba da)
9. Antihistaminicele H1 de primă generație sunt metabolizate de citocrom P450.
10. Un efect secundar al blocării receptorilor histaminergici H1 este creșterea performanței cognitive.

348. Următoarele enunțuri sunt corecte:

1. Cimetidina și ranitidina blochează neselectiv receptorii histaminergici H2.
2. Cimetidina este un inductor al citocrom P450.
3. Famotidina este un antihistaminic H2.
4. Antihistaminicele H2 sunt indicate, îndeosebi, pentru controlul secreției acide diurne.
5. Histamina este unul dintre mediatorii care stimulează secreția acidă realizată de celulele parietale
din mucoasa gastrică.
6. Antihistaminicele H2 se pot administra în ulcerații acute de stres.
7. Famotidina este un antihistaminic H1, de generația a doua.
8. Utilizarea cimetidinei este limitată de reacțiile adverse și interacțiunile medicamentoase.
9. Cimetidina și ranitidina blochează selectiv receptorii histaminergici H2.
10. Cimetidina și ranitidina blochează atât receptorii histaminergici H2, cât și H1.

349. Alegeți răspunsul corect:

1. Metaboliții cimetidinei se elimină predominant urinar. ?
2. Cimetidina, ranitidina și famotidina sunt metabolizate la nivel hepatic.
3. Cimetidina și ranitidina sunt agoniști pe receptorii histaminici H2.
4. Acțiunile antihistaminicelor H2 sunt ireversibile.
5. Antihistaminicele H2 sunt de preferat la pacienții cu ulcerații cauzate de AINS comparativ cu IPP-
urile (inhibitori de pompă de protoni).
6. Cimetidina poate să crescă concentrația serică de carbamazepină, fiind un inhibitor al citocromului
P450.
7. Nizatidina este similară cu ranitidina în ceea ce privește acțiunile farmacologice.
8. Cimetidina este un antihistaminic H2.
9. Cimetidina blochează seletiv receptorii histaminergici H2.
10. Cimetidina nu poate avea efecte endocrine.

350. Alegeți răspunsurile corecte:

1. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) cresc producția de bradikinină.
2. IECA scad atât presarcina, cât și postsarcina
3. IECA scad producția de bradikinină.
4. Angiotensina II este un agent vasoconstrictor cu potență mare.
5. Angiotensina II este un vasodilatator cu potență mare.
6. IECA cresc presiunea sanguină.
7. Enzima de conversie a angiotensinei este responsabilă pentru inactivarea bradikininei.
8. IECA scad presiunea sanguină.
9. Bradikinina scade producția de oxid nitric la nivelul vaselor de sânge.
10. IECA cresc producția de aldosteron.

351. Este adevărat că:

1. IECA sunt utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale.
2. IECA scad presiunea intraglomerulară datorită vasoconstricției arteriolelor eferente.
3. IECA scad presiunea intraglomerulară datorită vasodilatației arteriolelor eferente.
4. IECA încetinesc progresia nefropatiei diabetice.
5. La fel ca β-blocantele, IECA au eficacitate maximă la pacienții hipertensivi de rasă neagră. (nu)
6. IECA sunt medicamente de a doua linie în tratamentul insuficienței cardiace. (primă linie)
7. În insuficiența cardiacă tratamentul de primă linie este reprezentat de IECA.
8. IECA sunt agenți de primă linie în terapia pacienților cu disfuncție sistolică.
9. IECA sunt contraindicați la pacienții cu nefropatie diabetică.
10. Tratamentul cronic cu IECA crește presiunea sanguină.

352. Următoarele enunțuri sunt adevărate:

1. IECA pot induce malformații fetale.
2. Tusea seacă la pacienții tratați cu IECA apare din cauza nivelului crescut de bradikinină la nivel
pulmonar.
3. Nefumătorii au frecvent tuse seacă la administrarea IECA.
4. IECA pot fi administrați fără riscuri în sarcină. (contraind)
5. Tusea seacă este un efect secundar la tratamentul cu IECA.
6. Tusea seacă, la pacienții tratați cu IECA, apare mai frecvent la bărbați. (la femei)
7. Printre efectele secundare ale tratamentului cu IECA se numără hipokaliemia. (hiperkaliemie)
8. În terapia cu IECA sunt recomandate alimentele bogate în potasiu.
9. Tratamentul îndelungat cu IECA crește riscul apariției tusei ca efect secundar.
10. Angioedemul apare frecvent ca reacție adversă la pacienții tratați cu IECA.

353. Este adevărat că:

1. Aliskiren scade presiunea sanguină.
2. Aliskiren este metabolizat de CYP3A4.
3. Spre deosebire de IECA, aliskiren nu produce tuse ca efect secundar.
4. Aliskiren poate cauza diaree, în special la doze mari.
5. Aliskiren nu poate fi administrat în asociere cu blocante ale canalelor de Ca.
6. Aliskiren este un inhibitor neselectiv al reninei.
7. Aliskiren este un inhibitor selectiv al reninei.
8. Aliskiren crește presiunea sanguină.
9. Aliskiren nu poate fi administrat în asociere cu IECA.
10. În asociere cu valsartan, tratamentul cu aliskiren poate să determine hiperkaliemie.

354. Găsiți variantele corecte de răspuns:

1. Histamina este o amină endogenă.
2. Histamina acționează prin legarea de receptori histaminergici.
3. Histamina este singurul mediator implicat în reacții alergice și anafilaxie.
4. Histamina se formează prin decarboxilarea histidinei.
5. Reacțiile alergice locale se produc dacă eliberarea de histamină este rapidă. (trebuie să permită
inactivarea ei înainte de a intra în torentul circulator, dacă e rapidă dă reacție generalizată)
6. Histamina se găsește din abundență în tractusul gastrointestinal.
7. Toxinele bacteriene inhibă eliberarea de histamină în organism.
8. Histamina are aplicații clinice. (nu are, la fel ca ach)
9. Histamina atinge concentrații mari în mastocite și bazofile.
10. Histamina nu este implicată în inflamații.

355. Afirmațiile următoare sunt adevărate:

1. Pruritul produs sub acțiunea histaminei este produs prin legarea de receptorii H2 de la nivelul
terminațiilor nervoase senzitive. (prin legare la H1)
2. La nivel cardiovascular, histamina are efect inotrop pozitiv, mediat de acțiunea asupra receptorilor
H1 și H2.
3. Receptorii histaminergici H1 sunt receptori cuplați cu proteine G.
4. Histamina produce constricția bronhiolelor la nivel pulmonar.
5. Prin acțiunea pe receptorii H1 de la nivelul terminațiilor nervoase senzitive, histamina produce
prurit și durere.
6. La nivelul tegumentului, prin acțiunea histaminei pe receptorii H1 și H2 se produc dilatația și
creșterea permeabilității capilarelor.
7. Prin acțiunea asupra receptorilor H1 de la nivel intestinal, histamina produce crampe intestinale și
constipație.
8. Frigul inhibă eliberarea de histamină.
9. Histamina are aplicații clinice.
10. Histamina stimulează secreția gastrică acidă prin acțiunea receptorilor H1 din stomac.

356. Despre nitrati sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Inhiba spasmul coronarian
2. Inhiba vasoconstrictia coronariana
3. Cresc consumul de oxigen al cordului
4. Induc scaderea rapida a necesarului miocardic de oxigen
5. Amelioreaza simptomele anginoase intr-un timp foarte scurt
6. Stimuleaza vasocontrictia coronariana
7. Toti reprezentantii clasei au aceeasi durata de actiune
8. Sunt utili in tratamentul cronic, deoarece efectele terapeutice sunt obtinute treptat
9. Nu sunt medicamente utilizate in tratamentul anginei pectorale
10. Sunt eficace in angina stabila, angina instabila si angina pectorala varianta

357. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Vasodilatatia mediata de oxidul nitric nu face parte dintre efectele produse de nitrati
2. Nitratii produc relaxarea musculaturii striate
3. Nitratii inhiba vasoconstrictia coronariana
4. La nivel cardiac, nitratii reduc postsarcina
5. Nitratii inhiba vasospasmul coronarian
6. Nitratii actioneza la nivel coronarian producand vasocontrictie
7. Nitratii sunt utilizati pentru ameliorarea simptomelor din angina pectorala vasospastica
8. Nitratii cresc perfuzia miocardica
9. Nitratii produc venodilatatie
10. Nitroglicerina este un nitrat sintetic

358. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Nitroglicerina actioneaza produce dilatatia arterelor mari
2. Nitratii sunt relaxanti ai musculaturii netede vasculare
3. Nitroglicerina produce venodilatatie
4. Nitroglicerina nu are efecte asupra vaselor coronare
5. Nitroglicerina produce acumularea sangelui in patul arterial prin efectele sale vasodilatatoare
6. Nitroglicerina produce conversia intracelulara la ioni nitrit si ulterior la oxid nitric
7. Nitroglicerina creste consumul miocardic de oxigen
8. Nitroglicerina determina cresterea travaliului cardiac
9. Reprezentantii din clasa nitriti difera intre ei in ceea ce proveste debutul actiunii si rata de
eliminare
10. Nitroglicerina administrata sublingual este de electie in criza anginoasa produsa de efort sau stres
emotional

359. Nitroglicerina:
1. Venodilatatia este consecinta cresterii presarcinii ce apare dupa administrarea Nitroglicerinei
2. Se administreaza in cazul crizei anginoase precipitate de efort fizic
3. Nitroglicerina face parte din clasa beta blocantelor.
4. Forma preferata de administrare a nitroglicerinei este intravenoasa
5. Produce vasodilatatie coronariana
6. Forma preferata de administrare a nitroglicerinei este spray sublingual
7. Se administreaza in cazul crizei anginoase precipitate de stres emotional
8. Efectele sunt exercitate asupra arterelor mari
9. Scade presarcina datorita efectelor venodilatatoare
10. Creste travaliul cardiac si consumul miocardic de oxigen

360. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Izosorbid mononitrat are biodisponibilitate crescuta si durata lunga de actiune
2. Nitroglicerina se administreaza in principal la nivel subligual sau sub forma de plasture
transdermic
3. Izosorbid mononitrat este un antiaritmic
4. Izosorbid mononitrat este rareori utilizat, datorita biodisponibilitatii reduse
5. Nitroglicerina este metabolizata semnificativ in cursul primului pasaj
6. Nitroglicerina este metabolizata semnificativ la nivel renal
7. Izosorbid mono- si dinitrat fac parte din clasa nitratilor organici
8. Nitroglicerina apartine clasei nitrati organici
9. Intervalul de timp pana la debutul actiunii este de peste o ora pentru nitroglicerina
10. Izosorbid mononitrat intra in actiune mai repede decat Nitroglicerina

361. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. In cazul pacientilor cu angina varianta, intervalul fara nitrati trebuie asigurat dupa-amiaza tarziu
2. Pentru angina varianta, plasturii cu nitroglicerina trebuie purtati incontinuu
3. Plasturii cu Nitroglicerina se schimba la 72 de ore
4. Plasturii cu Nitroglicerina se poarta 12 ore, dupa care urmatoarele 12 ore sunt fara medicament
5. Odata aparuta toleranta data de nitrati, trebuie abandonata clasa de medicamente (fals)
6. Toleranta la administrarea nitratilor se dezvolta rapid
7. Nitratii pot produce dependenta
8. Toleranta produsa de nitrati se instaleaza foarte greu
9. Toleranta indusa de nitrati poate fi combatuta prin asigurarea unui interval zilnic liber, timp in care
se restabileste sensibilitatea
10. Pacientii care prezinta simptome anginoase in ciuda terapiei cu nitrati, beneficiaza de asocierea
unui agent dintr-o alta clasa terapeutica
362. Oxitocina:
1. Actioneaza la nivelul glandei mamare pentru a produce ejectia laptelui
2. Se utilizeaza pentru a stimula contractiile uterine in vederea declansarii travaliului
3. Produce relaxarea musculaturii netede uterine
4. Neutilizarea corecta a medicamentului poate duce la efecte foarte grave, cum ar fi decesul fetal
5. Inhiba ejectia laptelui prin contractia celulelor mioepiteliale de la nivelul alveolelor mamare
6. Indicatiile cele mai importante sunt in afectiunile urologice
7. Este un hormon extras din glanda hipofiza
8. Este un hormon hipofizar sintetizat exclusiv endogen
9. Este un medicament sigur, nu au fost raportate efecte adverse
10. Calea preferata de administrare este intravenoasa

363. *Despre Teofilina sunt adevarate urmatoarele informatii:

1. Supradozarea poate produce crize convulsive sau aritmii potential fatale
2. Produce multe interactiuni medicamentoase
3. Efectele adverse sunt de intensitate mica
4. Amelioreaza obstructia cailor respiratorii in cazul astmului bronsic
5. Efectele adverse sunt de intensitate mica
6. Este un medicament utilizat in tratamentul hipertensiunii arteriale
7. Prezinta un indice terapeutic mic, motiv pentru care se prefera inlocuirea ei cu alte clase in cazul
BPOC ? (în carte zice de astm)
8. Este un bronhodilatator indicat in cazul astmului bronsic si al BPOC
9. Produce constrictia musculaturii nedete bronsice
10. Este medicamentul de electie in tratamentul astmului bronsic (a fost)

364. Pentoxifilina:
1. Face parte din clasa blocantelor de calciu
2. Face parte din clasa medicamentelor antiaritmice
3. Este contraindicat in caz de diabet zaharat decompensat
4. Face parte din clasa metilxantinelor
5. Poate fi utilizata si pentru ameliorarea simptomelor psihopatologice la pacientii cu insuficienta
cerebrovasculara.
6. Se utilizeaza in cazul bolii vasculare periferice datorita efectelor de a scadea vascozitatea sangelui
7. Este un medicament utilizat in tratamentul hipertensiunii arteriale
8. Este un medicament cu efecte procoagulante
9. Este indicata in cazul claudicatiei intermintente
10. Determina scaderea rezistentei vasculare sistemice si ameliorarea fluxului sangvin

365. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Eficienta reprezentantilor clasei inhibitori fosfodiesteraza- 5 este diferita, iar efectele adverse sunt
particulare pentru fiecare reprezentant
2. Sildenafil si Tadalafil sunt medicamente utilizate in disfunctia erectila
3. Inhibitorii de PDE-5 cresc influxul de sange in corpii cavernosi, chiar si in lipsa stimularii sexuale
4. Stimularea sexuala produce contractia musculaturii netede a muschiului corpului cavernos
5. Inhibitorii de PDE-5 sunt eficienti in tratamentul astmului bronsic
6. Sildenafil este tratamentul de prima linie al disfunctie erectile
7. Singurul medicament pentru tratamentul disfunctiei erectile este Sildenafil
8. Inhibitorii de PDE-5 cresc influxul de sange in corpul cavernos
9. Mediatorul afluxului sangvin in corpii cavernosi este oxidul nitric
10. Vardenafil si Tadalafil fac parte din clasa inhibitorilor de fosfodiesteraze 5

366. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Reactiile adverse aparute dupa adminsitrarea de Sildenafil sunt dependente de doza administrata
2. Sildenafil si Vardenafil sunt medicamente cu metabolizare renala
3. Inhibitorii de PDE-5 sunt indicati in tratamentul disfunctiei erectile
4. La pacientii cu disfunctie hepatica este necesara ajustarea dozelor
5. Sildenafil poate fi utilizat de mai multe ori pe zi (o dată)
6. Tadalafil produce deseori modificari ale vederii cromatice
7. Sildenafil are un profil de siguranta foarte bun, motiv pentru care nu produce efecte adverse.
8. Toti cei trei reprezentati ai clasei inhibitori PDE-5 prezinta aceeasi durata a actiunii
9. Cefaleea si congestia faciala sunt efecte adverse frecvent intalnite dupa administrarea Sildenafil
10. Sildenafil poate produce modificari ale vederii cromatice

?367. Despre medicamentele utilizate in disfunctia erectila:

1. Tadalafil blocheaza receptorii alfa de la nivel vascular
2. Efectele venodilatatoare se sumeaza cu cele ale Nitroglicerinei, potentandu-i actiunea
antiangionasa ?
3. Cefaleea este un efect de actiune care apare foarte rar
4. Pot fi administrati in conditii de siguranta in cazul pacientilor cu afectare hepatica extinsa
5. Sildenafil, Vardenafil si Tadalafil sunt cei mai importanti reprezentanti
6. Necesita administrare cu prudenta in cazul pacientilor ce prezinta factori de risc cardiovasculari
7. Tadalafil are cel mai rapid debut al actiunii
8. Necesita administrare cu prudenta in cazul pacientilor cu istoric de afectare cardiovasculara
9. Produc relaxare a musculaturii netede a corpului cavernos mediata de oxidul nitric ? (nu zice
musculatura neteda vasculara)
10. Este contraindicata administrarea concomitenta cu nitratii

368. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Inhibitorii PDE-5 nu produc hipotensiune arteriala mediata de NO
2. Dozele de Vardenafil trebuie sa fie minime in cazul pacientilor tratati cu inhibitori puternici ai
CYP3A4
3. Administrarea Sildenafil in cazul pacientilor in curs de tratament cu nitrati organici este
contraindicata
4. Sildenafil poate fi administrat in conditii de siguranta simultan cu nitratii
5. Medicamentele de electie in cazul disfunctiei erectile fac parte din clasa metilxantinelor
6. Sildenafil poate fi administrat la orice doza in conditii de siguranta simultan cu antagonistii alfa-
adrenergici
7. Administrarea concomitenta a inhibitorilor de PDE-5 cu antagonistii alfa-adrenergici trebuie
evitata datorita scaderii accentuate a presiunii sangelui
8. Teofilina apartine clasei inhibitori PDE-5
9. Dozele de Sildenafil trebuie sa fie minime in cazul pacientilor tratati cu antagonistii alfa-
adrenergici
10. Inhibitorii PDE-5 potenteaza efectul hipotensiv al NO

369. Despre blocantele de canale de calciu sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Indiferent de clasa din care fac parte, blocantele canalelor de calciu au aceleasi proprietati
farmacocinetice
2. Indicatiile clinice ale blocantelor de canalelor de calciu difera in functie de clasa din care fac parte
3. Sunt impartite in 3 clase, fiecare cu proprietati diferite
4. Blocantele de canale de calciu sunt impartite in 5 clase
5. Verapamil face parte din clasa metilxantinelor
6. Sunt agenti indicati in cazul hipertensiunii arteriale
7. Blocantele de canale de calciu cu durata scurta de actiune pot fi administrate in conditii de
siguranta si in doze mari
8. Verapamil face parte din clasa blocantelor de calciu
9. Se utilizeaza in cazul pacientilor hipertensivi ce asociaza angina pectorala sau diabet zaharat.
10. Blocantele de canalde de calciu cu durata scurta de actiune pot produce vasoconstrictie excesiva

370. Sunt adevarate urmatorarele afirmatii:

1. Cefaleea reprezinta unul dintre efectele adverse ale Verapamil
2. Verapamil isi exercita efectele la nivel cardiac
3. Verapamil poate fi indicat in cazul cefaleei migrenoase si cefaleei recurente
4. Efectele adverse ale Verapamil nu sunt dependente de doza
5. Verapamil isi exercita efectele la nivelul celulelor musculare netede vasculare
6. Indicatiile Verapamil cuprind angina, tahiartimii supraventriculare
7. Infarctul de miocard poate aparea consecutiv tratamentului cu Verapamil
8. Verapamil si Diltiazem fac parte din grupa difenilalchilamine
9. Verapamil este singurul reprezentant al clasei difenilalchilamine
10. Verapamil prezinta selectivitate pe canalele de calciu de la nivel cardiac

371. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Diltiazem este un blocant al canalelor de calciu
2. Verapamil poate produce bloc atrioventricular de grad I
3. Verapamil si Diltiazem sunt anticolinergice
4. Verapamil are efecte inotrope negative mai putin pronuntate comparativ cu Diltiazem
5. Diltiazem poate produce constipatie
6. Diltiazem face parte din clasa dinfenilalchilamine
7. Verapamil face parte din clasa Benzotiazepine
8. Diltiazem face parte din clasa benzotiazepine
9. Comparativ cu Verapamil, diltiazem prezinta un efect inotrop negativ mai putin pronuntat
10. Diltiazem actioneaza atat pe celulele musculare cardiace, cat si pe musculatura neteda vasculara

372. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii cu privire la blocantele canalelor de calciu:

1. Dihidropiridinele au avantajul unor interactiuni minime cu digoxin
2. Amlodipina, Felodipina si Isradipina sunt difenilalchilamine
3. Amlodipina este utilizata in tratamentul hiperteniunii arteriale la pacientii cu angina sau diabet
4. Nicardipina face parte din clasa dihidropiridinelor
5. Dihidropiridinele pot prezenta interaciuni medicamentoase importante cu digoxin
6. Diltiazem este o dihidropiridina
7. Dihidropiridinele au afinitate pentru canalele de calciu vasculare
8. Dihidropiridinele actioneaza preferential pe canalele de calciu cardiace
9. Dihidropiridinele pot prezenta interaciuni medicamentoase importante cu warfarina
10. Dihidropiridinele sunt eficiente in tratamentul hipertensiunii arteriale

373. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Blocantele canalelor de calciu pot fi utilizate in tahiaritmiile supraventriculare
2. Blocantele canalelor de calciu nu pot fi administrate la pacientii cu hipertensiune arteriala si diabet
3. Canalele de Ca tip L se gasesc la nivelul cordului si musculaturii netede vasculare
4. Blocantele de canale de calciu produc relaxarea musculaturii striate si dilatarea consecutiva a
arteriolelor
5. Blocantele de canale de calciu sunt venodilatatoare
6. Antagonistii canalelor de calciu blocheaza efluxul ionilor de Ca prin atasare la canalele de tip M
7. Blocantele canalelor de calciu blocheaza influxul ionilor de Ca prin atasarea la canalele de calciu
de tip L
8. Blocantele canalelor de calciu produc dilatarea arteriolelor
9. Blocantele canalelor de calciu sunt indicate in tratamentul anginei
10. Blocantele canalelor de calciu sunt contraindicate in angina datorita efectelor vasoconstrictoare

374. Sunt blocante ale canalelor de calciu urmatoarele substante:

1. Sildenafil
2. Verapamil
3. Budesonid
4. Nitroglicerina
5. Diltiazem
6. Amlodipina
7. Isradipina
8. Nifedipina
9. Teofilina
10. Metoprolol

375. Sunt blocante ale canalelor de calciu urmatoarele substante:

1. Isradipina
2. Diltiazem
3. Clonidina
4. Nebivolol
5. Trihexifenidil
6. Atracurium
7. Felodipina
8. Verapamil
9. Nicardipina
10. Prazosin

375-400
376. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:
1. Blocantele canalelor de calciu au efect natriuretic intrinsec
2. Blocantele canalelor de calciu se asociaza permanent cu diureticele pentru tratamentul hipertensiunii
arteriale
3. Blocantele canalelor de calciu sunt contraindicate la pacientii de rasa neagra
4. Amlodipina este recomandata pacientilor hipertensivi care asociaza si diabet
5. Felodipina si Nifedipina pot fi administrate in hipertensiunea arteriala
6. Blocantele canalelor de calciu sunt utilizate in cazul pacientilor hipertensivi care asociaza si astm
7. Dihidropiridinele actioneaza pe canalele de calciu cardiace
8. Blocantele canalelor de calciu sunt utilizate in cazul pacientilor hipertensivi care asociaza si boala
arteriala periferica
9. Blocantele canalelor de calciu sunt utilizate in cazul pacientilor hipertensivi care asociaza si
insuficienta cardiaca severa
10. Blocantele canalelor de calciu sunt utilizate in cazul pacientilor hipertensivi care asociaza si
hiperplazie de prostata

377. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii:

1. Verapamilul produce rareori efecte adverse cardiace
2. Nifedipina poate produce hipertrofie gingivala
3. Verapamil poate produce constipatie
4. Difenilalchilaminele pot fi administrate in cazul blocurilor atrioventriculare
5. Amlodipina are timp de injumatatire foarte scurt
6. Verapamil trebuie evitat in cazul pacientilor cu bloc atrioventricular
7. Cefaleea si oboseala pot aparea in urma tratamentului cu Amlodipina
8. Felodipina poate produce hipertrofie gingivala
9. Verapamil trebuie evitat in cazul pacientilor cu insuficienta cardiaca congestiva
10. Blocantele de canale de calciu nu pot fi administrate intr-o singura doza zilnica, pentru ca nu au
eliberare sustinuta.

378. Care din urmatoarele medicamente pot precipita disfunctia cardiaca:

1. Piroxicam
2. Verapamil
3. Lanatosid C
4. Captopril
5. Procainamida
6. Spironolactina
7. Digoxin
8. Losartan
9. Alcool etilic
10. Propranolol

379. Care din urmatoarele afirmatii pot fi atribuite inhibitorilor enzimei de conversie a i
angiotensinei:
1. Scad incidenta accidentelor vasculare cerebrale
2. Scad nivelul de bradikinina plasmatica (îl cresc)
3. Stimuleaza sistemul nervos vegetativ simpatic
4. Inhiba bradikininaza
5. Pot da angioedem
6. Absorbtia digestiva nu este influentata de medicamente
7. Scad postsarcina
8. Sunt contraindicati la asmatici
9. Sunt contraindicati in disfunctia sistolica
10. Dau hipernatremie

380. Urmatoarele afirmatii despre blocantii de receptori AT1 sunt adevarate:

1. Pot fi recomandati la astmatici hipertensivi
2. Au volum de distributie mic
3. Toate sunt promedicamente
4. Pot fi indicate in hipertensiunea de sarcina
5. Sunt indicati in tratamentul insuficientei cardiace
6. Losartan are o biodisponibilitate mare
7. Sunt indicati in tratamentul infarctului de miocard
8. Nu modifica nivelul de bradikinina plasmatica
9. Dau tuse seaca
10. Scad post sarcina

381. Urmatoarele afirmatii despre diuretice sunt false:

1. Diureticele nu influenteaza presarcina
2. Furosemidul este folosit cel mai frecvent in tratamentul de fond al hipertensiunii arteriale
3. Diureticele de ansa dau hiperpotasemie
4. Intensitatea efectului diuretic depinde de retentia de apa si sare
5. Diureticele de ansa scad post sarcina
6. Diureticele tiazidice au ca indicatie de electie insuficienta cardiaca
7. Diureticele de ansa sunt ineficace la clearance de creatinina sub 50 ml/min
8. Diureticele sunt indicate in tratamentul hipercalcemiilor
9. Sunt indicate in tratamentul edemului pulmonar acut
10. Hidroclorothiazida poate da dislipidemie

382. Urmatoarele afirmatii privind agentii inotrop pozitiv digitalici sunt adevarate:
1. Influenteaza fluxul ionic membranar de sodiu si calciu
2. Cresc rezistenta vasculara periferica
3. Cresc concentratia de sodiu celular
4. Cresc consumul de oxigen al miocardului
5. Nu au efect diuretic
6. Cresc reflex frecventa cardiaca
7. Sunt contraindicati in fibrilatia atriala
8. Scad volumul telediastolic
9. Cresc tonusul vagal
10. Inhiba pompa Na/K aATP aza membranara

383. Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate:

1. Spironolactona da retentie de potasiu
2. Digoxin nu are efecte vasodilatatoare
3. Nebivolol are efect vasodilatator
4. Dobutamina este contraindicata in insuficenta cardiaca
5. Digoxin se asociaza cu enalapril
6. Spironolactona favorizeaza fibroza cardiaca
7. Minoxidil nu determina tahicardie reflexa
8. Enalapril creste eliberarea de renina
9. Verapamil da diaree
10. Beneficiul furosemidului in edemul pulmonar acut se datoreaza efectului diuretic puternic

?384. Urmatoarele medicamente dau vasodilatatie mediata de receptori:

1. Prostaciclina
2. Carvedilol
3. Minoxidil
4. Acetilcolina
5. Histamina
6. Diazoxid
7. Papaverina
8. Prazosin
9. Labetalol
10. Nicardipin

385. Urmatoarele afirmatii despre medicatia vasodilatatoare sunt adevarate:

1. Verapamil are efect inotrop negativ
2. Dozele de verapamil se ajusteaza la paientii cu insuficienta hepatica
3. Nifedipina este vasodilatator arteriolar
4. Ranolazina inhiba faza tardiva a curentului de potasiu
5. Verapamil creste concentratia plasmatica a digoxinei
6. La bolnavii cu angina instabila si boala renala cronica se folosesc frecvent betablocantele
7. La pacientii cu angina pectorala si BPOC se contraindica blocantii de canale de calciu
8. Dihidropiridinele pot da edeme perimaleolare
9. Diltiazem determina tahicardie reflexa
10. Nifedipina nu determina tahicardie reflexa

386. Urmatoarele afirmatii despre antihistaminice sunt adevarate:

1. Prometazina previne eliberarea de histamina din mastocite
2. Loratadina traverseaza bariera hematoencefalica
3. Hidroxizina este eficienta in raul de miscare
4. Antihistaminicele stimuleaza secretia salivara
5. Difendidramina este indicata in tratamentul insomniei
6. Antihistaminicele determina tahicardie reflexa
7. Antihistaminicele se folosesc in tratamentul anafilaxiei sistemice
8. Prometazina poate da retentie acuta de urina
9. Fexofenadina determina sedare importanta
10. Antihistaminicele scad eficacitatea inhibitorilor de colinesteraza

387. Urmatoarele medicamente sunt eficiente in migrena vasculara:

1. Almotriptan
2. Naratriptan
3. Zolmitriptan
4. Loratadina
5. Rizatriptan
6. Cetirizina
7. Mifepriston
8. Meclizina
9. Eletriptan
10. Misoprostol

388. Urmatoarele afirmatii depre histamina sunt adevarate:

1. Determina anestezie locala
2. Determina vasodilatatie
3. Scade AMPc intracelular
4. Nu are aplicatii clinice
5. Determina brohodilatatie
6. Este mesager primar
7. Inhiba secretia acida gastrica
8. Poate fi eliberata din mastocite de medicatia curarizanta
9. Determina prurit
10. Determina paloare cutanata

389. Urmatoarele afirmatii caracterizeaza medicatia antiagreganta plachetara:

1. Cilostazol are efecte vasodilatatoare
2. Ticlopidina creste toxicitatea fenitoinei
3. Alimentele nu interfera absorbtia ticlopidinei
4. Abciximab are potential scazut hemoragic
5. Cilostazol este indicat in insuficienta cardiaca congestiva
6. Clopidogrel nu are metaboliti activi
7. Abciximab leaga la GPIIa/IIb
8. Ebtifibatida are biodisponibilate crescuta in administrare orala
9. Ticlopidina poate da agranulocitoza
10. Clopidogrel se indica pentru profilaxia secundara a trombozelor dupa stentare coronariana

390. Urmatoarele proprietati farmacologice se atribuie heparinelor fractionate:

1. Se pot administra subcutanat
2. In tratament indelungat da osteoporoza
3. Accerereaza inactiveaza factorului Xa prin legarea la antitrombina III
4. Scade incidenta evenimentelor trombo-embolice recurente
5. Interfera sinteza hepatica a factorilor de coagulare
6. Antidotul este sulfatul de protamina
7. Necesita supraveghere a timpului de coagulare aPTT
8. Determina frecvent evenimente trombo-embolice
9. Sunt anticoagulante cu efect rapid
10. Se excreta urinar

391. Urmatoarele afirmatii pot caracateriza medicatia antitrombinica:

1. Lepirudina are efecte antiagregante plachetare
2. Lepirudina este un produs natural
3. Dabigatran are efecte comparabile cu a enoxaparinei
4. Argatroban este indicat pentru profilaxia trombozei in interventii coronariene percutane
5. Argatroban nu necesita monitorizare a timpilor de coagulare
6. Lepirudina este indicata in tratamentul trombocitopeniei indusa de heparine
7. Argatroban se poate administra la pacienti cu boli hepatice
8. Dabigatran are biodisponibiliate crescuta in administrare orala
9. Efectul antitrombotic al lepirudinei este anulat de anticorpi specific dezvoltati sub tratament
10. Dabigatran necesita monitorizare INR

392. Urmatoarele afirmatii despre medicatia trombolitica sunt adevarate:

1. Eficienta alteplazei este crescuta in primele 3 ore de la accidentul trombotic
2. Urokinaza este contraindicata in tromboze pulmonare
3. Anistreplaza este un complex streptokinaza-plasminogen
4. Streptokinaza se recomanda pacientilor cu istoric de infectie streptococica
5. Urokinaza nu are efecte alergice
6. T1/2 al alteplazei este de 30 min
7. Streptokinaza are potential alergic crescut
8. Alteplaza activeaza rapid plaminogenul legat la fibrina din cheag
9. Alteplaza are afinitate crescuta pentru fibrinogenul liber plasmatic
10. Streptokinaza degradeaza doar fibrina din cheag

393. Urmatoarele combinatii de medicamente se folosesc in eradicarea Helicobacter Pylori:

1. Amoxicilina+claritromicina+pantoprazol
2. Subsalicilat de bismut+metronidazol+doxiciclina+famotidina
3. Subsalicilat de bismut+metronidazol+tetraciclina+omeprazol
4. Subsalicilat de bismut+metronidazol+doxiciclina+pantoprazol
5. Amoxicilina+claritromicina+omeprazol
6. Subsalicilat de bismut+metronidazol+tetraciclina+pantoprazol
7. Subsalicilat de bismut+claritromicina+nizatidina
8. Ampicilina+claritromicina+famotidina
9. Ampicilina+eritromicina+pantoprazol
10. Metronidazol+claritromicina+omeprazol

394. Urmatoarele afirmatii despre medicatia antisecretoare sunt adevarate:

1. Omeprazolul creste eficacitatea clopidogrelului
2. Nizatidina nu se asociaza cu pantoprazol
3. Inhibitorii de pompa de protoni determina constipatie
4. Inhibitorii de pompa de protoni sunut disponibili doar pentru administrare orala
5. Omeprazol nu inhiba metabolizarea warfarinei
6. Cimetidina da ginecomastie
7. Tratamentul indelungat cu Omeprazolul influenteaza absorbtia citratului de calciu
8. Famotidin este metabolizata hepatic
9. Cimetidina scade absorbtia ketoconazolului
10. Nizatidina are biodisponibilitate 100%

395. Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate:

1. Prostaglandina E scade secretia de acid clorhidric
2. Misoprostol are efecte antiemetice
3. Bicarbonatul de sodiu este un antiacid frecvent indicat si folosit in hiperaciditate gastrica
4. Misoprostol e contraindicat la femei gravide
5. Misoprostolul este antisecretror cu potenta comparabila cu a omeprazolului
6. Carbonatul de calciu este indicat in osteoporoza
7. Sucralfat previne ulcerele induse de antiinflamatoare nesteroidiene
8. Sucralfatul stimuleaza secretia de prostaglandice citoprotectoare
9. Subsalicilatul de bismut inhiba secretia de acid clorhidric
10. Misoprostol reduce complicatiile gastro-intestinale induse de antiinflamatoarele nesteroidiene

396. Urmatoarele afirmatii despre medicatia antiemetica sunt adevarate:

1. Dexametazona agraveaza emeza indusa de citostatice
2. Droperidol este un antiemeric de rezerva
3. Granisetron combate greata indusa de chimioterapice anticanceroase
4. Aprepitant interfera receptorii cerebrali de neurokinina
5. Palonosetron blocheaza exclusiv receptorii 5HT3 periferici de la nivelul fibreler vagale aferente
viscerale
6. Fenotiazinele sunt antiemetice eficace si lipsite de efecte adverse
7. Metoclopramid determina efecte extrapiramidale
8. Ciclizina este urila in tratamentul raului de miscare
9. Asocierea droperidol opioide se evita pentru ca este riscanta
10. Asocierea aprepitant warfarina este sigura

397. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate:

1. Lactuloza este metabolizata de enzimele intestinale
2. Lubiprostona este un laxativ ce poate da dependenta
3. Metilceluloza este un laxativ osmotic
4. Metilceluloza este un laxativ de volum
5. Glicerina este un laxativ lubrefiant
6. Uleiul de ricin se foloseste in constipatia la gravide
7. Hidroxidul de aluminiu este laxativ
8. Senna este folosita in tratamentul constipatiei induse de opioide
9. Bisacodilul nu se recomanda a fi asociat cu produsele lactate
10. Docusat este un laxativ emolient

? 398. Eritromicina și Tetraciclina:

1. sunt indicate în infecții cu Mycoplasma
2. acţionează asupra bacteriilor Gram pozitive
3. inhibă metabolizarea hepatică a altor medicamente
4. se leagă la subunitatea 50 S a ribozomilor
5. sunt indicate în infecții cu Chlamydia
6. acţionează asupra bacteriilor Gram negative
7. determină efecte asupra țesuturilor calcificate
8. absorbția este redusă doar de prezența produselor lactate
9. acţionează bacteriostatic
10. acţionează bactericid

??? 399. Sunt stabile în mediul acid gastric, ceea ce permite administrarea orală:
1. Ampicilina
2. Eritromicina (da, daca e adm sub forma de tablete gastrorezistente)
3. Benzatin-penicilina G
4. Penicilina V
5. Procain-penicilina
6. Dicloxacilina
7. Penicilina G
8. Ticarcilina
9. Amoxicilina
10. Piperacilina

400. Printre efectele adverse produse de sulfonamide se numără:

1. Potențarea tranzitorie a efectului anticoagulant al Warfarinei
2. Cristaluria
3. Ototoxicitate
4. Icter nuclear la nou-născut
5. Colorație în galben-brun la nivelul dinților
6. Sindromul omului roșu
7. Anemie hemolitică la pacienții cu deficit în glucozo-6-fosfat dehidrogenază
8. Reacție Herxheimer
9. Sindrom cenușiu al nou-născutului
10. Reacții de hipersensibilitate

401-425
401.Printre bolile în care se administrează Penicilina G se numără:
1. Penumonia pneumococică
 2. Sifilis
3. Gonoreea
4. Infecții cu Mycoplasma
5. Infecția cu bacilul Koch
6. Infecții streptococice
7. Infecția cu Helicobacter pylori
8. Infecții cu bacterii Gram negative
9. Infecții cu Chlamydia
10. Infecții cu Ricketsia
402.Printre bolile în care se administrează Ampicilina se numără:
11. Infecția cu Salmonella typhi
12. Infecția cu bacilul Koch
13. Infecțiile respiratorii
14. Infecția cu enterococi
15. Infecția cu Listeria monocytogenes
16. Infecții cu Mycoplasma
17. Infecții cu Chlamydia
18. Infecții cu Ricketsia
19. Infecții cu bacterii Gram negative
20. Infecții cu Pseudomonas aeruginosa
403. Printre chimioterapicele care prezintă stabilitate la acțiunea penicilinazelor se numără:
21. Penicilina V
22. Amoxicilină + acid clavulanic
23. Procain-penicilina
24. Benzatin-penicilina G
25. Oxacilină
26. Penicilina G
27. Piperacilină + tazobactam
28. Ampicilină + sulbactam
29. Carbenicilina
30. Ticarcilină + acid clavulanic
404. Despre peniciline se poate afirma că:
1. abosorbția penicilinei G este crescută de alimentele din stomac
2. runt disponibile numai sub formă de administrare orală-
3. Amoxicilina este o penicilină cu spectru îngust
4. Penicilina G se mai numește și benzilpenicilina
5. Penicilina G este mai stabilă în mediu acid decât penicilina V-
6. sunt antibioticele cu cea mai mare eficiență
7. rezistența dobândită la penicilină este soluționată clinic
8. Ampicilina este o penicilină cu spectru larg
9. penicilinele naturale sunt obținute prin fermentația mucegaiului Penicillium
chrysogenum
10. hipersensibilitatea este cea mai întâlnită reacție adversă
405. Despre reacțiile adverse ale penicilinelor poate afirma că:
1. reacția adversă poate fi de tipul unei erupții maculopapulomatoase
2. pacienții cu mononucleoză tratați cu ampilicină prezintă o incidență scăzută a erupției
maculopapulomatoase
 3. diareea apare în cazul agenților care au un spectru antibacterian larg
4. penicilinele sunt bine tolerate pentru țesutul nervos
5. Meticilina are potențialul de a produce nefrită interstițială acută
6. neurotoxicitatea trebuie luată în considerare la pacienții predispuși la hemoragie
7. reacțiile alergice încrucișate apar între antibioticele β-lactamice
8. determinantul antigenic major al hipersensibilității la peniciline este metabolitul său,
acidul peniciloic
9. excesul de sodiu poate determina hiperkaliemie-
10. Ticarcilina prezintă siguranță clinică la pacienți ce primesc anticoagulante
406. Despre carbapeneme se poate afirma că:
1. sunt antibiotice β-lactamice
2. se administrează intravenos
3. are rol în terapia empirică
4. Imipenem are un spectru mare de acțiune
5. eozinofilia este un efect advers foarte frecvent-
6. este contraindicat în infecțiile tractului urinar
7. se pot administra la sugar
8. niveluri crescute de imipenem produc greață
9. pot fi prescrise în siguranță în alăptare
10. este excretat prin filtrare glomerulară
407. Despre vancomicină se poate afirma că:
1. inhibă sinteza fosfolipidelor peretelui celular bacterian
2. este aproape lipstită de efecte adverse
3. apariția tinutusului determină în principal doar monitorizarea atentă
4. este folosită la pacienții cu valve cardiace protezate
5. în tratamentul colitei pseudomembranoase se administrează în perfuzie intravenoasă
lentă
6. acționează antagonic cu aminoglicozidele
7. este utilizată profilactic la pacienții ce vor fi supuși unor intervenții stomatologice
8. nu traversează bariera fetoplacentară
9. este un glicopeptid triciclic
10. este utilizată în colita cu Clostridium difficile
408. Următorii compuși sunt tetracicline:
1. Eritromicin
2. Amikacinz
3. Azitromicin
4. Minociclină
5. Clortetraciclină
6. Gentamicin
7. Tetraciclină
8. Doxiciclină
9. Claritromicin
10. Demeclociclină
409. Se poate afirma despre efectele adverse ale aminoglicozidelor că:
1. nivelurile minime sunt obținute imediat înainte de administrarea dozei următoare
2. paralizia neuromusculară este un efect advers ce se tratează promt cu clorură de calciu-
3. nefrotoxicitatea nu este un efect advers specific acestui grup-
 4. afectarea hepatică predispune la apariția reacțiilor adverse
5. dermatita de contact este o reacție comună tobramicinei
6. ototoxicitatea este direct legată de nivelurile plasmatice maxime și nu de durata
tratamentului
7. este importantă moitorizarea nivelurilor plasmatice maxime și minime ale gentamicinei
8. sexul pacientul predispune în mod particular la nefrotoxicitate
9. expunerea anterioară la aminoglicozide predispune la apariția reacțiilor adverse
10. vârsta avansată a pacientului predispune la apariția reacțiilor adverse
410. Despre peniciline se poate afirma că:
1. penicilina V este o penicilină de semisinteză
2. cele naturale sunt inactivate de betalactamaze
3. oxacilina este o penicilină antistafilococică
4. benzatin penicilina G are acțiune scurtă
5. sunt active și pe mycobacterii
6. carbenicilina este o penicilină anti pseudomonas
7. asocierea betalactaminelor cu aminoglicozide are efecte sinergice
8. asocierea amoxicilină-acid clavulanic are spectru antibacterian îngust
9. meticilina produce nefrită interstițiară
10.inhibă sinteza proteică bacteriană
411. Despre cefalosporinee poate afirma că:
1. ceftriaxon se concentrează biliar
2. carbapenemele inhibă sinteza proteică bacteriană
3. cele de generația a III-a traversează bariera hematoencefalică
4. ceftriaxon este activ pe Neisseria gonorrhoeae
5. cefalosporinele nu traversează bariera fetoplacentară
6. cefepim este activ pe Pseudomonas aeruginosa
7. cele de generația I traversează bariera hematoencefalică
8. cele de generația I sunt rezistente la penicilinază
9. cefalexin se administrează doar injectabil
10. monobactamii sunt activi pe microorganisme Gram pozitive și anaerobe
412. Despre tetracicline se poate afirma că:
1. produc fototoxicitate
2. nu se asociază cu antiacide
3. se pot administra la copilul mic-
4. pot fi administrate împreună cu lapte-
5. au un spectru antibacterian îngust-
6. inhibă sinteza peretelui bacterian
7. minociclina se concentrează în secreția lactată
8. nu se elimină în laptele matern-
9. se concentrează în os
10. doxiciclina este indicată în tratamentul infectiilor la pacienți cu insuficiență
renală
413. Despre aminoglicozide se poate afirma că:
1. sunt ototoxice
2. realizează concentrații eficiente în lichidul cefalorahidian-
3. sunt eficace atât asupra bacteriilor aerobe, cât și a celor anaerobe
4. inhibă sinteza proteică bacteriană
 5. nu au toxicitate renală-
6. nu traversează bariera fetoplacentară-
7. neomicina se administrează și oral pentru pregătirea intestinului în vederea intervențiilor
chirurgicale
8. nu se absorb după administrare orală
9. sunt bacteriostatice-
10. sunt active pe Pseudomonas aeruginosa
414. Despre macrolide se poate afirma că:
1. traversează bariera hematoencefalică-
2. eritromicina se folosește de elecție la pacientul cu alergie la penicilină
3. eritromicina este indicată în pneumonia cu Mycoplasme
4. administrarea intravenoasă a eritromicinei are risc de tromboflebită
5. sunt indicate în infecții urogenitale cu Clamydia
6. nu se concentrează biliar-
7. telitromicina scurtează intevalul QT pe electrocardiogramă-
8. Claritromicina este inductor enzimatic
9. azitromicina are timp de înjumătățire scurt-
10. sunt hepatotoxice
415. Se poate afirma că:
1. sulfonamidele produc cristalurie
2. rifampicina are acțiune bacteriostatică asupra mycobacteriilor
3. cloramfenicol are spectru antibacterian îngust-
4. cloramfenicol produce sindrom cenușiu la copil
5. trimetoprim produce anemie megaloblastică
6. sulfonamidele sunt bactericide
7. ciprofloxacina este indicată în infecții cu Enterobacteriaceae
8. fluorochinolonele inhibă replicarea ADN-ului
9. izoniazida nu este activă pe Mycobacterium tuberculosis
10. linezolid nu este activ pe bacterii Gram pozitive rezistente
416. Urmatoarele afirmatii despre penicilinele sunt adevarate:
1. Meticilina este un antistafilococit de rezerva
2. Penicilinele traverseaza bariera hematoencefaliza-
3. Nafcilina este antibiotic anti pseudomonas
4. Penicilinele sunt susceptibile la inactivare de catre betalactamase
5. Penicilinele sunt lipsite de efecte adverse-
6. Tratamentul cu penicilina G impune monitorizarea potasemiei
7. Penicilina V are stabilitate mare in mediul acid
8. Majoritatea penicilinelor se absorb incomplet dupa administrare orala
9. Meticilina se poate indica la pacienti cu boala renala-
10. Oxacilina este susceptibila la penicilinaze -
417. Urmatoarele afirmatii sunt adevarare:
1. Cefalosporinele sunt sensibile la penicilinaza stafilococica-
2. Ceftazidim are indicatia de prima alegere in infectii cu Pseudomonas aeruginoza
3. Cefalosporinele sunt antibiotice de semisinteza
4. Cefalosporinele reprezinta alternativa pentru pacientii alergici la peniciline
5. Cefepim este o cefalosporina de a patra generatie
 6. Cefalosporinele de prima generatie sunt active pe coci gram negative-
7. Cefttriaxona poate fi utilizata la pacienti cu insuficienta renala
8. Cefazolim patrunde in tesutul osos
9. Cefalosporinele nu necesita ajustare de doza la pacientul cu boala renala
10. Cefalosporinele pot da sindrom Stevens-Johnson
418. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate:
1. Administraea orala a vancomicinei este rezervata infectiei cu clostridium difficile
2. Vancomicina inhiba polimerizarea peptidoglicanilor din peretele bacterian
3. Cilastatin protejeaza imipenem de actiunea dehidropeptidazei renale
4. Meropenem se asociaza cu cilastatin-
5. Vancomicina este un antistafilococic de rezerva
6. Tazobactam are activitate antibacteriana semnificativa-
7. Ertapenem este activa pe acinetobacter-
8. Asocierea amoxicilinacorectacid clavulanic inhiba tulpinile de E.coli producatoare de
betalactamaza
9. Ertapenem este medicatie de a doua alegere pentru infectii cu Pseudomonas aeruginosa-
10. Meropenem poate determina frecvent convulsii-
419. Urmatoarele antibiotice sunt indicate in infectii cu stafilococ auriu:
1. Quinupristin/dalfopristin
2. Aztreonam
3. Vancomicina
4. Meticilina
5. Linezolid
6. Cefepim
7. Penicilina V
8. Imipenem
9. Ceftazidim
10. Daptomicina
420. Administrarea orală a substanțelor medicamentoase se caracterizează prin:
1. posibilitatea de combatere a supradozării prin administrare de cărbune activat
2. administrarea pe această cale este ireversibilă
3. mecanisme complexe implicate în absorbția medicamentelor
4. convenabilă pentru pacienți în stare de inconștiență
5. risc scăzut de infecții sistemice
6. dependenţa absorbţiei unor substanţe medicamentoase de prezența alimentelor
7. efectul apare foarte rapid
8. Ideală pentru administrare de proteine cu greutate moleculară mare
9. oferă cel mai bun control asupra dozei de medicament care pătrunde în organism
10. face posibilă administrarea diverselor forme medicamentoase cum ar fi cele cu
înveliș enteric
421. Medicamentele pot acționa asupra receptorilor...:
1. prin mecanisme de acțiune fizico-chimică
2. cuplați cu proteine G
3. prin formare de pori membranari
4. intracelulari
5. cuplați cu enzime
 6. de tip canale ionice cu poartă reglată de ligand
7. transmembranari
8. prin alterarea acizilor nucleici
9. prin eliberare de neuromediator din depozitele celulare
10. prin blocarea eliberării de radicali liberi
422. Selectați medicamentul/medicamentele care sunt inhibitori enzimatici ai metabolizarii hepatice:
1. Fenitoin-
2. Warfarina
3. Omeprazol
4. Cimetidina
5. Eritromicina
6. Ketoconazol
7. Dexametazona
8. Carbamazepina-
9. Fenobarbital-
10. Rifampicina-
423. Despre calea de administrare subcutanată (SC) se poate afirma că:
1. injectarea SC minimalizează riscurile asociate injectării intravasculare
2. administrarea insulinei (în anumite cazuri de diabet) implică infuzoarele mecanice
programabile
3. absorbția este mai lentă decât calea intravenoasă
4. reprezintă o cale de administrare locală
5. reprezintă una dintre cele trei căi parenterale majore
6. vaccinurile sunt administrate numai subcutanat-
7. medicamentul levonorgestrel (contraceptiv) este administrat sub formă de implant
subcutanat cu acțiune pe termen lung-
8. administrarea cu ajutorul unui ac hipodermic este contraindicată în diabet
9. este o cale majoră de administrare enterală-
10. locul nerecomandat pentru injectarea subcutanată este zona abdominală -
424. Despre absorbția medicamentelor se poate afirma că:
1. în cazul administrării intravenoase absorbția este incomplete-
2. absorbția poate fi influențată de motilitatea tubului digestiv
3. o absorbție încetinită este realizată pe calea inhalatorie-
4. prezența alimentelor poate afecta procesul de absorbție
5. soluțiile apoase se absorb mai slab decât suspensiile sau soluțiile uleioase
6. scade când tranzitul este încetinit
7. reprezintă transferul medicamentului de la nivelul situsului de administrare către curentul
circulator
8. calea orală necesită dizolvarea medicamentului în fluidul gastrointestinal
9. crește când tranzitul este accelerat
10. rata și eficiența absorbției depind de calea de administrare
425. Despre agoniști se poate afirma că:
1. alcaloidul natural pilocarpina este un agonist muscarinic
2. agoniștii colinergici mimează efectele acetilcolinei prin legarea directă de colinoceptori
3. agonistul se definește ca fiind structura medicamentoasă caracterizată prin prezența afinității și
activității intrinseci maximale
 4. Atropina este un agonist muscarinic cu efect asupra ochiului-
5. agoniștii adrenergici cu activitate β2 administrați pe cale inhalatorie sunt
medicamente de elecție în tratamentul anginei.
6. agoniștii adrenergici cu acțiune indirectă includ amfetamina și tiramina
7. Naloxona are în principal acțiune agonistă pe receptorii miu.-
8. Atropina și scopolamina stimulează receptorii muscarinici
9. Amfetamina poate scădea tensiunea arterială semnificativ prin acțiunea α-agonistă
vasculară.
10. agoniștii adrenergici cu acțiune directă produc efecte similare cu cele ce survin
după stimularea nervilor simpatici

426-446
426. Despre indexul terapeutic se poate afirma că:
1. medicamentele cu index terapeutic mic sunt acele medicamente în care bioinechivalența poate
conduce la cele mai benefice răspunsuri
terapeutice
2. index terapeutic = doză efectivă/doză toxică
3. index terapeutic = doză toxică/doză efectivă
4. este o măsură a siguranței medicamentului
5. Penicilina este un medicament cu index terapeutic larg
6. Warfarina este un medicament cu index terapeutic larg
7. este raportul dintre doza care produce toxicitate și doza care produce un răspuns clinic dorit efectiv
într-o populație de indivizi
8. o valoare mare indică existența unei limite largi între dozele eective (care produc efect) și dozele
toxice
9. În cazul administrării dozelor mai mari de medicamente cu index terapeutic redus apare un răspuns
minim terapeutic
10. indexul terapeutic îngust al medicamentelor precum penicilina, permite o administrare sigură și
frecventă a dozelor în exces (frecvent de cca 10 ori mai mari)

427. Despre biodisponibilitate se poate afirma că:

1. este fracțiunea de medicament care ajunge în circulația sistemică
2. este foarte bună pentru medicamentele care suferă intens efectul primului pasaj hepatic
3. este fracțiunea de medicament care ajunge în creier
4. este 100% în cazul administrării intravenoase a medicamentului
5. este 100% în cazul administrării sublinguale a medicamentului
6. este de 50% în cazul administrării intrarectale a medicamentului
7. nu este influențată de calea de administrare
8. nu depinde de proprietățile chimice ale medicamentului
9. este influențată de gradul de metabolizare la prima trecere prin ficat
10. este fracțiunea de medicament care ajunge la nivelul ficatului

?428. Despre metabolizarea medicamentelor se poate afirma că:

1. acetilarea este reacție din faza I a metabolizării
2. formele conjugate ale medicamentelor au o polaritate mică
3. în urma metabolizării hepatice medicamentele devin foarte lipofile
4. conjugarea este reacție din faza II
5. Eritromicina este un inhibitor enzimatic al metabolizării medicamentelor
6. medicamentele conjugate sunt de obicei active
7. reacțiile de fază I transformă moleculele lipofile în molecule cu polaritate mică
8. un medicament poate fi substrat pentru mai multe izoforme ale citocromului P450
9. oxidarea este reacție din faza I
10. inductorul enzimatic diminuă efectul farmacologic al medicamentelor cu care este asociat

?429. Despre antagoniști se poate afirma că:

1. antagoniștii necompetitivi scad eficacitatea agoniștilor
2. antagoniștii se opun sau diminuă efectul unui medicament sau ligand endogen
3. antagoniștii alosterici împiedică activarea receptorului, chiar și atunci când agonistul este atașat la
situsul activ
4. antagonistul ireversibil se leagă cu afinitate redusă la nivelul receptorului
5. sulfatul de protamină și heparina sunt antagoniști fiziologici
6. la concentrații mari de agonist parțial, agoniștii compleți sunt deplasați total de pe receptori
7. antagoniștii competitivi cresc potența agoniștilor
8. în prezența unui antagonist necompetitiv răspunsul maxim poate fi atins prin creșterea dozei de
agonist
9. epinefrina și histamina sunt antagoniști fiziologici la nivel bronșic
10. Antagoniștii au o puternică activitate intrinsecă

430. Despre receptori se poate afirma că:

1. atașarea unui ligand determină trecerea receptorului din stare activă în stare inactivă
2. receptorii nicotinici sunt receptori cuplați cu proteine G
3. receptorii steroidieni sunt receptori intracelulari
4. răspunsul la stimularea receptorilor cuplați cu proteine G durează câteva ore
5. liganzii hidrofili interacționează cu receptori situați pe suprafața celulară
6. receptorii pentru insulină sunt receptori cuplați cu enzime
7. răspunsul la stimularea receptorilor cuplați cu enzime durează câteva milisecunde
8. mesagerii secundari sunt implicați în mecanismele postreceptor
9. receptorul are capacitatea de a recunoaște ligandul și a declanșa un răspuns biologic
10. receptorii adrenergici sunt receptori legați la canale ionice

431. Următoarele afirmații sunt adevărate:

1. Medicamentele administrate pe calea parenterală ocolesc structurile cu rol de barieră ale corpului.
2. Administrarea medicamentelor pe cale transdermică este dureroasă.
3. Inhalarea orală este o cale de administrare care se folosește pentru medicamente volatile.
4. Calea de administrare enterală nu este o cale sigură de administrare a medicamentelor.
5. Valorile parametrilor farmacocinetici îi permit clinicianului să stabilească și să optimizeze
regimurile terapeutice.
6. Principalele căi de administrare ale medicamentelor sunt: enterală, parenterală și topică.
7. Medicamentele administrate oral, în comparație cu cele administrate parenteral, se asociază cu un
risc crescut de infecții sistemice.
8. Calea de administrare intravenoasă nu este indicată în situații de urgență.
9. Calea parenterală asigură pătrunderea medicamentelor direct în circulația sistemică.
10. Aplicarea topică a medicamentelor se folosește când este necesar un efect terapeutic sistemic.

432. Este adevărat că:

1. Biodisponibilitatea este influențată de calea de administrare și de proprietățile fizico-chimice ale
agentului terapeutic utilizat.
2. Difuziunea facilitată este un proces nesaturabil, care necesită energie.
3. Medicamentele liposolubile traversează ușor memebranele celulare.
4. Caracteristicile chimice ale agentului terapeutic nu influențează viteza și eficiența absorbției.
5. Absorbția reprezintă tranferul unui medicament de la locul administrării până în sânge.
6. Medicamentele absorbite prin difuziune pasivă se deplasează dintr-o regiune unde concentrația
este scăzută, într-o regiune unde
concentrația este ridicată.
7. Medicamentele lipofile au absorbție redusă din cauza incapacității lor de a traversa membranele
celulare.
8. Administrarea medicamentelor pe cale intravenoasă asigură o absorbție incompletă.
9. În funcție de proprietățile chimice, medicamentele se absorb în tractul gastro-intestinal prin
difuziune pasivă, difuziune facilitată, transport activ sau endocitoză.
10. Endocitoza și exocitoza sunt mecanisme care asigură transportul transmembranar al
medicamentelor cu dimensiuni foarte mari.

433. Alegeți afirmațiile adevărate dintre următoarele enunțuri:

1. Medicamentele hidrofile străbat ușor membranele celulare.
2. Orice factor care mărește volumul aparent de distribuție al unui medicament, poate conduce la
creșterea timpului de înjumătățire și prelungirea duratei de acțiune ale acestuia.
3. Substanțele liposolubile pătrund greu în SNC.
4. Fluxul sanguin renal, hepatic și cerebral este mai mic decât cel către musculatura scheletică.
5. Legarea reversibilă a medicamentelor de proteinele plasmatice încetinește transferul acestora în
afara compartimentului vascular.
6. Legarea medicamentelor de proteinele tisulare este un fenomen care poate conduce la toxicitate
locală.
7. Albumina plasmatică este principala proteină care leagă medicamentele.
8. Structura capilarelor sanguine și natura chimică a medicamentului determină capacitatea unui
agent terapeutic de a traversa peretele capilar.
9. Natura chimică a unui medicament nu influențează capacitatea acestuia de a travesta membranele
celulare.
10. Debitul cardiac și fluxul sanguin regional nu influențează transferul unui agent terapeutic din
plasmă în spațiul interstițial.

434. Afirmațiile adevărate sunt:

1. Eliminarea renală a medicamentelor nu depinde de rata filtrării glomerulare.
2. Enzimele CYP450 prezintă variabilitate genetică semnificativă la indivizi diferiți.
3. Principalele căi de eliminare ale medicamentelor din organism sunt: metabolizarea hepatică,
eliminarea biliară și urinară.
4. Clearance-ul total este un parametru care reflectă activitatea tuturor mecanismelor de eliminare a
medimentelor.
5. Izoenzima CYP3A4 este foarte bine exprimată la nivelul mucoasei intestinale.
6. Sucul și fructul de grapefruit nu influențează izoenzima CYP3A4.
7. Eliminarea acizilor slabi pe cale urinară se poate realiza prin acidificarea urinei.
8. La pacienții cu insuficență renală este de preferat administrarea medicamentelor excretate pe cale
renală.
9. Fenobarbitalul este un inductor al izoenzimei CYP2C9/10
10. Excreția medicamentelor în laptele matern nu are relevanță clinică.
435. Sunt afirmații adevărate următoarele enunțuri:
1. Receptorii cuplați cu proteine G influențează funcții biologice, cum sunt metabolismul, creșterea și
diferențierea.
2. Receptorii cuplați cu proteina G reprezintă cel mai abundent tip de receptori.
3. Enzimele, acizii nucleici și proteinele structurale nu pot fi considerate receptori farmacologici.
4. Canalele ionice cu poartă reglată de ligand sunt responsabile pentru reglarea fluxurilor ionice
transmembranare.
5. Receptorii cuplați cu proteine G participă la procese precum percepția vizuală și olfactivă și
transmiterea impulsurilor nervoase.
6. Cei mai răspândiți receptori cuplați cu enzime sunt cei care au activitate tirozin-kinazică
extrinsecă.
7. Pentru a patrunde la nivelul receptorilor intracelulari, liganzii trebuie să fie suficient de
hidrosolubili pentru a traversa membranele celulare.
8. Se consideră receptor orice moleculă biologică la care un medicament se leagă și produce un
răspuns măsurabil.
9. Agenții terapeutici își exercită efectele farmacodinamice exclusiv prin interacțiuni cu receptori.
10. Fiecare tip de receptor are specificitate pentru un anumit ligand și produce un răspuns unic.

?436. Text întrebare:

1. Magnitudinea efectului farmacologic al unui medicament scade odată cu concentrația acestuia.
2. Doza administrată și profilul farmacocinetic ale medicamentelor nu influențează concentrația
acestora la nivelul receptorilor.
3. Eficacitatea este mai imporatntă decât potența, deoarece un medicament cu eficacitate mai mare
conferă mai puține beneficii terapeutice decât un agent cu potență crescută.
4. Potența este o proprietate farmacocinetică.
5. În caz de stimulare continuă, numărul de receptori poate să scadă.
6. Tahifilaxia reprezintă diminuarea efectului terapeutic în urma administrării repetate a unui
medicament.
7. Magnitudinea efectului unui agent terapeutic depinde de concentrația acestuia la nivelul
receptorilor.
8. Pentru determinarea potenței se folosește concentrația de medicament care generează un efect egal
cu 25% din efectul maxim și se notează cu EC50.
9. Agonistul este definit ca un agent ce se poate lega de un receptor și induce un răspuns biologic.
10. Pornind de la aspectul curbelor gradate doză-răspuns pot fi determinate potența și eficacitatea
medicamentelor.

437. Alegeți afimațiile corecte:

1. Agoniștii se leagă de receptori și astfel produc răspunsuri biologice.
2. Agoniștii inverși au efect farmacologic similar agoniștilor compleți sau parțiali.
3. Agoniștii compleți au eficacitate mai mică decât cea a unui agonist parțial.
4. Agoniștii compleți au, în general, eficacitate scăzută.
5. Agoniștii pot mima acțiunea ligandului endogen asupra receptorului sau pot declanșa un răspuns
diferit.
6. Agoniștii se opun acțiunilor unui ligand endogen.
7. Agoniștii pot fi definiți și ca medicamente care se leagă de receptori și care îi stabilizează în
conformația activă.(exemplu: fenilefrina,
agonist pe receptorii α1-adrenergici)
8. Agoniștii parțiali, în condiții adecvate, se pot comporta ca antagoniști sau ca agoniști compleți
9. Agoniștii pot fi de trei tipuri: compleți, parțiali sau inverși.
10. Un agonist complet are afinitate scăzută pentru receptorii specifici.

438. Găsiți afirmațiile adevărate din urmărtoarele variante de răspuns:

1. Un antagonist nu are efect în absența agonistului.
2. Antagoniștii pot fi doar funcționali și chimici.
3. Efectele antagoniștilor ireversibili pot fi combătute prin creșterea concentrației de agonist.
4. Efectele antagoniștilor competitivi pot fi depășite prin creșterea concentrației de agonist.
5. Epinefrina realizează un antagonism ireversibil asupra bronhoconstricției induse de histamină.
6. Epinefrina este un antagonist al receptorilor β2-adrenergici
7. Antagoniștii competitivi reduc potența agoniștilor.
8. Sulfatul de protamină este un antagonist funcțional pentru heparină.
9. Antagoniștii se pot lega covalent la situsul activ al receptorului sau la situsul alosteric.
10. Antagoniștii competitivi împiedică legarea agoniștilor la receptori.
439. Sunt corecte următoarele enunțuri:
1. La om, indicele terapeutic se determină pe baza studiilor clinice și a experiențelor clinice
acumulate.
2. Pot să apară variații ale răspunsului clinic în cazul unui medicament cu indice terapeutic mare,
deoarece concentrațiile eficace sunt
apropiate de cele toxice.
3. Medicamentele cu indice terapeutic mic nu se folosesc în practica clinică.
4. Indicele terapeutic poate fi calculat ca raportul dintre TD50 și ED50.
5. Penicilina este un medicament antimicrobian cu indice terapeutic mare (larg).
6. Indicele terapeutic este un parametru care măsoară siguranța unui medicament.
7. Warfarina are un indice terapeutic mare.
8. Valoarea ridicată a indicelui terapeutic indică o marjă largă între dozele eficace și dozele toxice
9. ED50 reprezintă doza de medicament care determină un răspuns terapeutic sau dorit la un sfert din
populație.
10. Dozele mici de warfarină se manifestă prin efect anticoagulant puternic și risc de hemoragii.

440. Răspunsurile corecte sunt:

1. Receptorii insulinici fac parte din familia de receptori cuplați cu enzime.
2. Activarea receptorilor membranari cuplați cu proteine G conduce doar la scăderea activității
adenilat-ciclazei.
3. Pentru a interacționa cu receptorii intracelulari nu este necesar ca liganzii să pătrundă în celulă.
4. Proteinele G sunt alcătuite din două subunități: α și β
5. Receptorii cuplați cu proteinele G nu sunt implicați în procesul de transmitere a impulsurilor
nervoase.
6. Principalele familii de receptori sunt: canalele ionice, receptorii cuplați cu enzime, receptorii
cuplați cu proteine G și cei intracelulari.
7. Receptorii adrenergici α și β sunt receptori cuplați cu proteine G.
8. Liganzii hidrofili interacționează cu receptorii prezenți pe suprafața celulară.
9. Receptorii steroidieni sunt receptori cuplați cu proteine G.
10. Receptorii colinergici nicotinici fac parte din canalele ionice cu poartă reglată de ligand.

441. Următoarele enunțuri referitoare la calea de administrare subcutanată sunt adevărate:

1. Calea de administrare subcutanată presupune absorbție prin difuziune simplă.
2. Injectarea subcutanată minimizează riscul de tromboză sau hemoliză.
3. Calea de administrare subcutanată este adecvată pentru medicamentele care trebuie administrate
rapid.
4. Absorbția medicamentelor pe calea subcutanată nu depinde de excipienti
5. Administrarea subcutanată a medicamentelor iritante este dureroasă.
6. La calea de administrare subcutanată absorbția nu este necesară.
7. Administrarea subcutanată a medicamentelor iritante nu este dureroasă.
8. Calea de administrare subcutanată este utilizată pentru anumite suspensii puțin solubile.
9. Calea de administrare subcutanată este adecvată pentru medicamentele care se administrează într-
un volum lichidian mare.
10. Calea de administrare subcutanată este adecvată pentru medicamentele care trebuie administrate
lent.

442. Alegeți răspunsurile corecte referitoare la calea de administrare transdermică:

1. Este ideală pentru medicamente lipofile.
2. Plasturii transdermici nu pot produce iritații locale.
3. Presupune o absorbție lentă și susținută.
4. Este o cale dureroasă de administrare a medicamentelor.
5. Medicamentele administrate pe calea transdermică se găsesc sub formă de plasture transdermic.
6. Este o cale nedureroasă.
7. Are avantajul că este evitat efectul primului pasaj hepatic.
8. Se folosește pentru medicamentele care se administrează zilnic în doze mari.
9. Nu este adecvată pentru medicamente care sunt eliminate rapid din organism.
10. Este o cale de administrare utilizată pentru un efect terapeutic local.

443. Urmatoarele afirmatii despre absorbtia medicamentelor sunt adevarate:

1. Absorbtia sublinguala evita pasajul hepatic
2. Ph-ul scazut al sucului digestiv creste absorbtia medicamentelor bazice
3. Alimentele nu influienteaza absorbtia medicamentelor
4. Travessare membranelor celulare prin difuziunea pasiva nu depinde de gradientul de incarcare
ionica a moleculei
5. Absorbtia rectala a medicamentelor se face in proportie de 100%
6. Calea respiratorie asigura o suprafata mare de absorbtie pentru medicamente
7. Desmopresina se administreaza prin inhalare (prizare) nazala
8. Absorbtia cutanata a medicamentelor poate fi utila in urgente medicale
9. Medicamentele liposolubile traverseaza mai usor membranele celulare
10. Medicamentele administrate pe cale interna au absorbtie completa

444. Urmatoarele afirmatii despre biodisponibilitatea medicamentelor sunt adevarate:

1. Penicilina G este biodisponibila pentru administrare interna
2. Biodisponibilitatea unui medicament administrat pe cale orala depinde de forma medicamentoasa
3. Biodisponibilitatea unui medicament administrat oral este comparabila cu cel administrat
intramuscular
4. Medicamentele slab hidrofobe au o biodisponibilitate mare
5. Biodisponibilitatea unui medicament administrat pe cale orala depinde de proprietatile chimice ale
medicamentului
6. Biodisponibilitatea unui medicament dicteaza alegerea caii de administrare
7. Biodisponibilitatea unui medicament administrat oral este raportul dintre AUC dupa administrare
orala si AUC dupa administrare intramusculara
8. Efectul pasajului hepatic este determinant in definirea biodisponibilitatii unui medicament
9. Alimentele pot influenta biodisponibilitatea medicamentelor
10. Biodisponibilitatea medicamentelor nu influenteaza stabilirea dozelor

445. Urmatoarele afirmatii privind actiunea medicamentelor pe receptori sunt adevarate:

1. Legatura medicament receptor initiaza o cascada de evenimente biochimice celulare
2. Numarul receptorilor de pe o celula este invariabil
3. Receptorii pentru factorii de crestere sunt cuplati cu enzime
4. Receptorii intracelulari sunt liberi si disponibili pentru ligant
5. Liganzii receptorilor citoplasmatici initiaza raspunsuri celulare rapide
6. Receptorii colinergici regleaza poarta de intrare a canalului ionic de sodiu
7. Legarea medicamentului pe situsul de afinitate de pe receptor este esentiala pentru initierea unui
raspuns celular
8. Receptorii pentru insulina sunt cuplati cu enzime
9. Receptorii adrenergici sunt asociati proteinelor G
10. Liganzii hidrofili se leaga de receptori citoplasmatici

446. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate:

1. Antagonistii competitivi au afinitate mare de legare la receptori si sunt lipsiti de eficacitate
2. Antagonistul necompetitiv leaga covalent la receptor
3. Antagonistii competitivi reduc eficacitatea agonistului
4. Agonistii partiali au eficacitate mica si disociaza lent de pe receptor
5. Indicele terapeutic mic indica siguranta in utilizarea dozelor unui medicament
6. Agonistii partiali sunt antagonisti cu activitate intrinseca
7. Antagonistii alosterici deplaseaza agonistul de pe situsul de activitate
8. Antagonistul necompetitiv/ireversibil reduce intensitatea maxima a agonistului si deplaseaza la
dreapta curba doza-efect
9. Agonistul complet are afinitate mare la receptor si eficacitate maxima
10. Antagonistul functional actioneaza pe situsul de afinitate de pe receptorul la care leaga agonistul