Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României”

din Timișoara
Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate
Specializarea: Management Forestier
Disciplina: Reconstrucție ecologică

Scopul și obiectivele reconstrucției ecologice a ecosistemelor

degradate (R.E.E.D.)

Prof. coordonator: Masterand:

Șef lucr. dr. Ștefan Carolina Udrescu Constantin Ion

TIMISOARA 2023

1
 Cuprins

1. REED – Ce este?................................................................................................3
2. REED – Scop şi obiective..................................................................................3
3. REED – Motivarea acțiunilor de RE...............................................................3
4. Legătura cu alte discipline................................................................................4
5. Reconstrucţia ecologică–un nou concept de conservare a naturii sau un
model vechi de amenajare teritorială....................................................................4
Bibliografie................................................................................................................8

2
1. REED – Ce este?

Procesul de asistare a procesului de refacere şi de management al integrităţii ecologice a unui

ecosistem (SER 2002 ‐ Society for Ecological Restoration).
Arta și știinta de a repara ecosisteme degradate la cel mai bun nivel de autenticitate
istorică (Mills, 1995).
Acțiunea umană de refacere într-o perioadă restrânsă de timp a ecosistemelor care au suferit în
urma unor perturbari majore, degradări si vătămări ale structurii și funcțiilor.
Intervenția umană conștientă și responsabilă de restaurare
sau refacere a ecosistemelor și habitatelor alterate, degradate sau distruse.
Reconstrucția ecologică presupune inițierea sau accelerarea recuperării unui ecosistem.
REED urmăreşte refacerea sănătăţii, integrităţii şi sustenabilităţii ecosistemelor.

2. REED – Scop şi obiective

Scopul reconstrucţiei ecologice este de a reface complet componentele şi procesele unui

sit sau ecosistem distrus faţă de starea acestuia la un moment dat, la un standard contemporan
sau către o condiţie dorită (Gayton 2001).
Se acționează atât asupra componentei fizice a ecosistemului (habitatul) cât și asupra celei biotice
(populațiile).
Obiectivul – ecosistemul să arate și să funcționeze la fel ca înainte de perturbare (desi este practice
imposibil să se revină la starea inițială), de la care istoric s-a plecat.

3. REED – Motivarea acțiunilor de RE

Principalele direcții de acțiune:

• Restaurarea capitalului natural (populații, specii, habitate).
• Reducerea sau atenuarea efectelor schimbărilor climatice.
• Sprijinirea speciilor pe cale de dispariție .
• Motive estetice sau sociale (peisaje sau obiective sociale) .
• Perspectiva morală – Poluatorul, plătește! (majoritatea ecosistemelor sunt degradate în urma
activităților umane).
Acţiuni frecvente în cadrul REED
• Controlul eroziunii.
• Reîmpădurirea.
• Reinstalarea vegetaţiei .
• Reintroducerea speciilor native.
• Controlul speciilor invazive .
• Bioremedierea .
• Reamenajarea cursurilor de apă.

3
4. Legătura cu alte discipline

Este o ramură nouă a ecologiei, strânsă conectată cu:

• Ecologia conservării ‐ metode şi tehnici de prezervare.
• Conservarea biodiversităţii ‐ sţiinţă interdisciplinară ce studiază starea biodiversității in ecosistemele
natural, fiind preocupată de protecția speciilor, habitatelor și populațiilor.
•Ecologia restaurării ‐ oferă concepte, modele, metode și unelte pentru acțiunile de reconstrucție
ecologică.

5. Reconstrucţia ecologică–un nou concept de conservare a naturii sau

un model vechi de amenajare teritorială

Reconstrucţia ecologică este ansamblul de măsuri de modelare intenţionată ,iniţiate şi

derulate de câtre om, prin care se asigură restabilirea structurii, funcţiilor naturale hidrologice,
biogeochimice şi ecologice, diversităţii şi dinamicii naturale în vederea refacerii unui ecosistem
degradat în urma intervenţiei umane.
Prin reconstrucţia ecologică se urmăreşte reluarea funcţiilor naturale ale unui ecosistem şi
repunerea acestuia în condiţii de evoluţie naturală ,astfel încât să se regenereze habitatele şi
ansamblul biodiversităţii iniţiale ale ecosistemului respectiv . Regenerarea resurselor naturale
permite şi exploatarea durabilă a acestora de către comunitatea locală , astfel încât , programele
de reconstrucţie ecologică pot contribui , în egală măsură , atât la îmbunătăţirea calităţii
mediului ,cât şi la creşterea calităţii vieţii populaţiei umane.
Reconstrucţia ecologică ar presupune îndepărtarea completă a consecinţelor intervenţiei
umane asupra unui ecosistem.
De cele mai multe ori ,aceasta presupune costuri şi eforturi tehnice deosebite sau, chiar , este
imposibilă . Uneori ,este suficientă crearea unor condiţii noi care să permită reluarea
funcţionării naturale a ecosistemului , intervenţia realizată de om fiind numită reabilitare
ecologică . Spre exemplu , reintroducerea unei incinte îndiguite în circuitul natural al apei în
cadrul unui bazin hidrografic se poate realiza fie prin îndepărtarea totală a digurilor şi a
celorlalte lucrări de ameliorare hidrotehnică (reconstrucţie ecologică) , fie prin realizarea unor
breşe în diguri şi închiderea unor canale de drenare sau a unor staţii de pompare , permiţând
inundarea incintei şi menţinerea unui nivel corespunzător al apei (reabilitare ecologică) , creând
condiţiile favorabile refacerii ecosistemului şi a habitatelor iniţiale.
Din punct de vedere conceptual , reconstrucţia ecologică a fost definită şi adevenit o temă de
actualitate în ultimele două decenii , în contextul preocupărilor pentru conservarea
biodiversităţii şi dezvoltării unor strategii de mediu care urmăresc stoparea fenomenelor de
dispariţie a speciilor şi degradare continuă a comunităţilor biologice , precum şi îmbunătăţirea
calităţii mediului ambiant la nivel regional şi global .
Elementul central al reconstrucţiei ecologice este reprezentat de identificarea căilor ce
permit repararea , reasamblarea şi ajustarea componentelor unei ecosistem pentru a asigura
buna sa funcţionare ca sistem biologic. Dar aceasta presupune nu numai o tehnologie complexă
de inginerie a mediului ci şi o bază foarte solidă de cunoştinţe de ecologie , care asigură
înţelegerea corectă a mecanismelor care guvernează însăşi existenţa ecosistemelor , permiţând ,
totodată , prognozarea unor direcţii de evoluţie alea cestora sub influenţa diverşilor factori
externi şi interni .
Derularea unor programe de reconstrucţie ecologică permite testarea unor ipoteze din

4
domeniul ecologiei, pentru care nu ar fi existat premise reale de fundamentare şi verificare în
condiţiile unor
Ecosisteme naturale . Rezultatele obţinute pot fi valorificate şi în cadrul unor acţiuni de
gestionare durabilă şi management ecologic în ariile protejate. Chiar şi eşecul unor programe de
reabilitare ecologică are valoare ştiinţifică şi practică deoarece permite aprofundarea unor
cercetări pentru a elucida cauzele determinante ale eşecului şi identificarea unor soluţii adecvate
atingerii scopului iniţial.
În faţa acestei noi direcţii de ecologie aplicată , se află numeroase întrebări , unele cu răspuns
incert după cum admite şi majoritatea specialiştilor implicaţi în fundamentarea şi implementarea
unor programe de reconstrucţie sau reabilitare ecologică:
 Poate fi reconstrucţia ecologică o soluţie pentru soluţionarea numeroaselor probleme
de mediu cu care seconfruntă , în prezent , omenirea ?
 Ce rol poate avea reabilitarea ecologică a unor ecosisteme puternic degradate în
acţiunile de conservarea biodiversităţii , în general , de salvare de la dispariţiea unor
specii de plante şi animale rare sau critic periclitate ?
 Pot fi refăcute , în întreaga lor complexitate structurală şi funcţională , ecosistemele
degradate de către om ?
 Din punct de vedere economic , este eficientă derularea unor programe de
reconstrucţie sau reabilitare ecologică a ecosistemelor ?
 Comunităţile umane încurajează sau manifestă disponibilitate pentru astfel de
acţiuni ?
 Poate fi aşezată pe un fundament nou relaţia societăţii umane cu natura în mijlocul
căreia trăieşteşi din care extrage resursele utile dezvoltării sale ?
Prin succesiunea ecologică , ori e ecosistem degradat poate evolua către un ecosistem stabil
pe baza capacității sale de auto- reparare (şi nu , în mod obligatoriu , de regenerare ) , dacă
omul nu intervine din nou.
În aceste condiţii, este necesară reconstrucţia sa ureabilitarea ecologică? Da, deoarece
succesiunea ecologică este, de regulă, un proces foarte lent; mai mult decât atât, în unele cazuri
degradarea indusă prin acţiunile omului se poate extinde, pe cale naturală, în ecosistemele
vecine (spre exemplu, înaintarea deşertului).
De altfel, reconstrucţia sau reabilitarea ecologică se bazează pe principiile succesiunii
ecologice, dar scurtează timpul necesar refacerii ecosistemului din punct de vedere structural şi
funcţional, chiar dacă speciile care vor compune comunităţile vegetale şi animale nu vor mai fi
identice cu cele native în acel ecosistem.
În ţările industrializate, programele de reconstrucţie ecologică au fost prefigurate de anumite
practici de management ecologic impuse prin legislaţia de mediu care prevede obligaţia
agenţilor economici de a reabilita habitatele degradate prin exploatarea resurselor naturale.
Structura iniţială a acestor ecosisteme este, practic, complet distrusă, iar unele specii dispar din
regiunea respectivă, astfel încât refacerea ecosistemului pe baza proceselor de succesiune
ecologică ar fi deosebit de lentă şi, probabil, nu ar asigura refacerea totală a ecosistemului
existent înaintea intervenţiei umane.
Este bine cunoscut faptul că exploatarea resurselor naturale este asociată, de cele mai multe
ori,nu numai cu dispariţia unor verigi întregi din lanţurile trofice care asigurau buna
funcţionare şi dinamica ecosistemului ci şi cu modificarea radicală a condiţiilor abiotice din
acel ecosistem şi chiar cu ‘introducerea’unor factori abiotici noi (spre exemplu, exploatările
miniere determină distrugerea stratului biologic activ, fertil al solului şi apariţia unor substanţe
chimice care nu existau în zonă, utilizate în procesul de extracţie şi prelucrare primară a
resurselor exploatate).
În numeroase zone din vestul Europei, zonele umede au fost reabilitate şi chiar extinse pe
teritorii învecinate, cu importanţă economică redusă, pentru a permite o reducere eficientă a
riscului de inundaţii, dar şi o valorificare eficientă a unor teritorii care, supuse lucrărilor de
îndiguire şi desecare, şi-au pierdut, rapid, valoarea economică, fertilitatea solurilor fiind
epuizată după numai câţiva ani de folosinţă agricolă. În Germania, deşi par naturale ca urmare
5
a unei gestionări silvice judicioase, pădurile sunt, pe cea mai mare parte a suprafeţelor, păduri
secundare, rezultate în urma unor ample programe de reîmpădurire a versanţilor realizate în a
doua jumătate a secolului 19, după defrişările masive ce au urmat apariţiei şi dezvoltării
industriei în această ţară.
La scară mai mică atât în ceea ce priveşte suprafaţa, cât şi obiectivele urmărite, astfel de
practici ecologice au existat şi în ţara noastră– administrarea fondului forestier şi programele de
reîmpădurire a unor versanţi, plantare a unor perdele de protecţie în vederea reducerii
fenomenelor de eroziune a solului, diversificarea şi rotirea unor culturi agricole pentru asigurarea
unor recolte mari.
Derularea unui program de reconstrucţie sau reabilitare ecologică este precedată de realizarea
unui studiu ştiinţific detaliat, urmărind o documentare amănunţită privind situaţia iniţială a
ecosistemului şi evoluţia acestuia ca urmare a intervenţiei umane, precum şi o evaluare cât mai
precisă a stării actuale a ecosistemului respectiv şi a tuturor componentelor sale, abiotice şi
biotice.
Totodată, specialiştii trebuie să realizeze o proiectare a tuturor măsurilor necesare pentru
reconstrucţia ecologică a ecosistemului respectiv şi a diferitelor direcţii de evoluţie pe care
implementarea acestor măsuri le va imprima ecosistemului, precum şi o estimare a costurilor,
vitezei şi duratei procesului de reabilitare ecologică.
Deasemenea, în desfăşurarea acestui gen de programe, nu trebuie neglijată nici evaluarea
impactului economic pentru viaţa comunităţii locale şi a posibilităţilor de valorificare economică
a teritoriului şi de dezvoltare durabilă a regiunii după finalizarea fazei de implementare a
măsurilor de reconstrucţie ecologică, în vederea asigurării stabilităţii pe termen mediu şi lung a
ecosistemului respectiv.
După finalizarea acestei etape, specialiştii implicaţi propun soluţia cea mai adecvată
obiectivelor urmărite şi conformă cu posibilităţile reale de obţinere a rezultatelor propuse,
ţinând cont de eforturile economice şi de eficacitatea potenţială a programului respectiv.
Anumite programe de reconstrucţie ecologică pot fi deosebit de costisitoare, iar în unele cazuri
chiar pot eşua, posibilităţile tehnice actuale fiind insuficiente pentru îmbunătăţirea situaţiei unor
ecosisteme complet degradate ca urmare a intervenţiei umane. În astfel de situaţii, specialiştii
pot recomanda abandonarea proiectului de reabilitare ecologică, în ciuda eforturilor financiare
realizate deja.
O recomandare similară poate fi făcută şi în cazul unor ecosisteme care au posibilitatea de a
se reface singure după abandonarea utilizării lor de către om –spre exemplu, în estul Americii
de Nord, suprafeţe folosite ca terenuri agricole şi epuizate ca urmarea practicilor agricole
eronate au fost abandonate şi au revenit la stadiul de pădure în câteva zeci de ani.
Uneori, concluziile specialiştilor pot modifica planurile iniţiale ale proiectului, recomandând
nu refacerea ecosistemului iniţial ci înlocuirea acestuia cu un ecosistem nou, care să asigure o
stabilitate a teritoriului şi prevenirea unor fenomene care ar accentua efectele de degradare a
habitatelor şi alterarea comunităţilor biologice din vecinătatea ecosistemului degradat.
Ecosistemul nou creat permite o îmbunătăţire a peisajului şi chiar o valorificare productivă
a terenurilor; eventual, ar putea evolua lent către un ecosistem mai complex, cu o biodiversitate
mai ridicată prin procesul de succesiune ecologică. Proiectul va fi unul de tip reabilitare
ecologică – spre exemplu, înlocuirea unei păduri puternic degradate prin exploatarea masei
lemnoase cu o păşune, nu reprezintă cea mai optimă soluţie din punct de vedere al refacerii
biodiversităţii ecosistemului iniţial, dar asigură o îmbunătăţirea funcţiei de stabilizare a
solurilor, reducere a riscului de eroziune şi alunecări de teren, precum şi o creştere a capacităţii
de retenţie a apei provenite din precipitaţii. În acelaşi timp, păşunea prezintă şi un potenţial de
valorificare economică.
De cele mai multe ori, specialiştii recomandă implementarea unui set de măsuri ce permit
reabilitarea ecologică parţială a ecosistemului degradat, astfel încât, prin eliminarea factorilor
perturbatori şi prin refacerea unor componente structurale, respectiv, a unor funcţii ale
ecosistemului iniţial, evoluţia ulterioară a ecosistemului să permită o dinamică pozitivă a

6
comunităţilor biologice în acel teritoriu. Proiecte de reabilitare ecologică parţială pot fi:
realizarea unei plantaţii de arbori pe locul unei păduri defrişate, fără a selecta doar speciile de
arbori care formau pădurea iniţială sau deschiderea unor breşe în digurile ce separă o zonă
umedă de râul sau fluviul cu care comunica iniţial.
Reconstrucţia ecologică, în adevăratul sens al expresiei, este, rareori, recomandată de către
specialişti deoarece presupune o intervenţie activă şi radicală a omului,de la îndepărtarea
tuturor factorilor care au dus la modificarea ecosistemului, până la refacerea tuturor
componentelor abiotice şi biotice ale acestuia pentru a asigura toate funcţiile ecologice
naturale, cu eforturi ştiinţifice, tehnice şi financiare deosebit de mari, fără a exclude
posibilitatea unui eşec al demersurilor iniţiate.
Orice program de reconstrucţie sau reabilitare ecologică presupun eeforturi umane,
tehnologice şi economice.De aceea, legislaţia de mediu, la nivel naţional şi internaţional,
cuprinde prevederi ce permit includerea rapidă în reţelele de arii protejate a teritoriilor ce au
făcut obiectul unor astfel de programe.
În acest mod, deşi reconstrucţia/reabilitarea ecologică nu este o formă de conservare a
biodiversităţii, poate constitui premiza unor acţiuni de conservare şi management durabilal
biodiversităţii în interiorul unor arii protejate.
Pe de altă parte, degradarea fără precedent a ecosistemelor, habitatelor şi comunităţilor
biologice, asociată cu modificarea micro-climatului şi încălzirea globală, va impune, ca pe o
necesitate de mare urgenţă şi actualitate, de rularea unor programe de reconstrucţie/reabilitare
ecologică a unor teritorii devenite inutilizabile.
În aceste condiţii, specialiştii din domeniul ecologiei pot valorifica,încadrul unor programe
experimentale ce urmăresc refacerea completă a comunităţilor biologice, informaţiile adunate în
urma cercetării ecologice fundamentale în ecosisteme intacte sau puţin alterate de intervenţia
omului. Posibilitatea reabilitării ecologice a unor ecosisteme nu reprezintă un argument pentru
extinderea sau dezvoltarea spaţiilor locuite de om şi a celor economice prin degradarea unor
ecosisteme naturale pe principiul poate fi refăcut alături.
De fapt, strămutarea unui ecosistem este o acţiune, practic, imposibilă, iar refacerea
completă a unui ecosistem, atunci când este posibilă, poate dura câteva secole.

7
Bibliografie
1. Baboianu, G., Goriup, P. şi colab., 1995 – Obiectivele de Management pentru
conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă în Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării – România, Ed. Informationpress, DDBRA,Tulcea.
2. Bolen,G.E.&Robinson,W.L.,1999–Wildelifeecology&Management,4th
edition,Ed.Prentice Hall, New Jersey,SUA.
3. Marin,Georgeta,Schneider,Erikaşicolab.,1997–Reconstrucţi eecologică în Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării/România, Ed.ICPDD, Tulcea, România–WWF,Auen Institut,
Germany.
4. Primack, R. B., Pătroescu, Maria, Rozylowicz, R., Iojă, C., 2002 – Conservarea
diversităţii biologice, Ed. Tehnică,Bucureşti.
5. Şerban, P.,2006–Mai mult spaţiu pentru rîuri, Revista22, 12.05.2006,Bucureşti.
6. 2001 -Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.236/2000,privind regimul ariilo rnaturale protejate, conservarea habitatelo rnaturale,
a florei şi faunei sălbatice, M.O. 433/ ParteaI, 2.VIII.2001