Sunteți pe pagina 1din 1

1

Principiile gândirii sistemice

(după Joseph O'Connor, John Seymour)

• Ţine seama de relaţiile existente între părţi precum şi de fiecare parte


luată separat. Un sistem funcţionează în măsura în care părţile
funcţionează împreună.

• Fii atent la detalii, la scena de ansamblu şi cum cele două sunt relaţionate.

• Pentru a înţelege sistemul percepe din cât mai multe perspective posibile.

• Tratează limitele ca orizonturi. Ce se află dincolo de orizont?

• Acordă importanţă egală intervalelor lungi de timp şi intervalelor scurte


de timp. Într-un sistem există întârzieri şi prin urmare efectele pot să
apară la un anumit timp după cauză.

• Gândeşte în cercuri – cum efectul unei acţiuni poate deveni cauza alteia.
Sistemele funcţionează prin intermediul feed-back-ului – rezultatele
acţiunilor tale se întorc la tine pentru a-ţi determina următoarea acţiune.

• Structura sistemului determină ceea ce se va petrece. Schimba structura


şi vei schimba rezultatele.

• Când vrei să faci o schimbare, gândeşte-te la ceea ce împiedică


schimbarea. Decât să acţionezi încrâncenat într-un mod proactiv, este mai
bine să îndepărtezi barierele din calea schimbării astfel încât ea să aibă
loc natural.

• Schimbările mici pot produce rezultate importante dacă găseşti contextul


potrivit pentru schimbare.

• Fii atent la efectele secundare. Când faci o schimbare într-un sistem,


nimic nu mai rămâne cum a fost.

• Presiunea apare în partea cea mai slabă. Ea nu este partea care trebuie
condamnată.

• „Cel mai bine” poate fi inamicul lui „suficient de bine”.

© NLP Interactiv

S-ar putea să vă placă și