Sunteți pe pagina 1din 24

STUDIUL CLIMATOLOGIC PRIVIND PLOILE DE CALCUL

ÎN VEDEREA ACTUALIZĂRII CURBELOR


INTENSITATE – DURATĂ – FRECVENŢĂ (CURBE IDF)
PENTRU MUNICIPIUL BUCUREŞTI

1. Consideraţii generale privind precipitaţiile atmosferice în zona Municipiului


Bucureşti
Bucureştiul se află situat în partea de sud a României, la intersecţia paralelei de 44º25′50″
lat N cu meridianul de 26º06′50″ long E, într-o zonă de câmpie joasă (Câmpia Bucureştiului),
având o suprafaţă de 228 km2, şi o formă circulară cu axe măsurând 24 km nord – sud şi 22 km
est – vest. Câmpia Bucureştiului, componentă a Câmpiei Vlăsiei, are un aspect plan, cu altitudini
cuprinse între 50 şi 90 m, în limitele oraşului, prezentând o înclinare uşoară spre SE, iar singurele
văi care o fragmentează, pe direcţia NV – SE, sunt cele ale Dâmboviţei şi Colentinei, adâncimea
acestora înregistrând 15 – 20 m.
În arealul oraşului, din cauza densităţii mari a construcţiilor şi a amenajărilor urbanistice,
valorile hipsometrice ale reliefului sunt atenuate, distingându-se greu aspectele microreliefului.
Valea Dâmboviţei, ce trece prin centrul oraşului, are o luncă largă de cca. 22 km lungime, iar
lăţimea maximă este de 2,5 km. Valea Colentinei este mai îngustă şi are un coeficient de
sinuozitate mai ridicat, iar înclinarea sa uşoară în profil longitudinal favorizează crearea de-a
lungul ei a unei salbe de lacuri (Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Pantelimon) ce conferă un
caracter deosebit de pitoresc unei importante zone a oraşului.
Clima oraşului este temperat continentală, cu uşoare nuanţe excesive şi cu unele
diferenţieri ale valorilor temperaturii aerului cauzate de încălzirea suplimentară a reţelei stradale
din interiorul său, de arderile de combustibili industriali şi casnici, de radiaţia exercitată de zidurile
clădirilor etc. Astfel, valorile temperaturii medii anuale cresc de la periferia oraşului spre centrul

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 2/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
acestuia. În toată perioada de funcţionare a celor 3 staţii meteorologice din Bucureşti,
temperatura maximă absolută înregistrată a fost de 42,4ºC (5 iulie 2000, la staţia meteorologică
Bucureşti-Filaret), iar minima absolută de –32,2ºC (25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică
Bucureşti-Băneasa). Verile sunt calde uneori toride şi deseori secetoase, iar iernile sunt reci, cu
zăpezi abundente însoţite frecvent de viscole. În general iernile durează de la sfârşitul lunii
noiembrie până la sfârşitul lunii februarie. Primăverile sunt de obicei scurte, cu contraste termice
evidente de la o zi la alta. Cantitatea de precipitaţii anuală însumează cca. 600 mm, cele mai mari
cantităţi de precipitaţii din timpul unui an înregistrându-se în perioada mai – iulie (tabelul 1, fig.1),
ploile având şi caracter torenţial.

Tabelul 1 Cantitatea lunară de precipitaţii (mm) medie multianuală (1961 – 2012) şi cantitatea
maximă absolută de precipitaţii lunară (mm), înregistrate la staţiile meteorologice din Bucureşti
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anuala
BUCUREŞTI-FILARET
Media
multianuală 41.1 37.4 39.7 46.5 70.4 75.2 60.4 54.8 52.6 42.2 47.5 47.4 615.2
(1961-2012)
Maxima
132.3 121.1 127.9 159.2 259.7 259.5 212.0 182.9 316.5 143.3 206.6 184.6 316.5
absolută
Anul de
1966 1954 1984 1997 1971 1910 1991 1949 2005 1972 1966 1969 IX 2005
producere
BUCUREŞTI-BĂNEASA
Media
multianuală 38.6 34.2 38.1 46.6 69.4 75.8 67.4 55.8 51.3 41.6 45.1 45.5 609.4
(1961-2012)
Maxima
125.5 97.6 113.1 160.4 233.4 212.2 221.6 146.1 269.6 130.1 215.0 171.2 269.6
absolută
Anul de
1966 1954 1984 1997 2012 1958 1991 2005 2005 1972 1966 1969 IX 2005
producere
BUCUREŞTI-AFUMAŢI
Media
multianuală 36.3 30.3 37.4 46 72.2 73.5 69.7 52.8 55.8 43.8 43.6 42.6 595.7
(1961-2012)
Maxima
123.8 80.2 107.0 159.7 247.6 202.9 173.5 130.8 287.1 130.4 224.5 179.2 287.1
absolută
Anul de
1966 1970 1997 1997 1971 1969 1979 1955 2005 1972 1966 1969 IX 2005
producere

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 3/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
BUCURESTI FILARET
mm
350

300

250

200

150

100

50

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

MEDIA MULTIANUALA (1961-2012) MAXIMA ABSOLUTA

BUCURESTI BANEASA
mm
350

300

250

200

150

100

50

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

MEDIA MULTIANUALA (1961-2012) MAXIMA ABSOLUTA

BUCURESTI AFUMATI
mm
350

300

250

200

150

100

50

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

MEDIA MULTIANUALA (1961-2012) MAXIMA ABSOLUTA

Fig. 1 Variaţia anuală a cantităţilor lunare şi a maximelor absolute lunare de precipiaţii la


staţiile meteorologice din Bucureşti

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 4/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Ploile în general şi în mod special cele torenţiale sunt fenomene atmosferice care
influenţează puternic atât anumite procese fizico-geografice, cât şi unele lucrări tehnice. Un
interes aparte îl reprezintă aversele care dau cantitaţi mari de apă în intervale scurte de timp.
La staţiile meteorologice din Bucureşti cele mai mari cantităţi de precipitaţii maxime lunare
căzute în 24 de ore, extrase din întreg şirul de observaţii al fiecărei staţii în parte se regăsesc în
tabelul 2.
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în 24 de ore în România au fost: 262,0 mm la
Deva, în 19 iulie 1934 şi 224,0 mm la Dr.Tr. Severin, în 12 iulie 1999. Deasemenea în „Clima
României” este amintită valoarea de 690,6 mm care a fost înregistrată în 29-30 august 1924, în
localitatea Letea, judeţul Tulcea.
Precizăm că pentru a măsura cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 ore (tabelul 2)
se iau în considerare precipitaţiile căzute de la ora 18 a unei zile până la ora 18 a zilei următoare.

Tabelul 2 Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii (mm) căzută în 24 ore la staţiile
meteorologice din Bucureşti

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anuala

BUCUREŞTI FILARET

Maxima
49.8 60.9 49.3 45.1 61.6 136.6 85.9 135.0 161.4 62.1 78.4 58.6 161.4
absolută
Data de
producere 11/1943 10/1984 12/1973 29/1937 30/1937 07/1910 01/1915 20/1949 20/2005 02/2005 04/1962 03/1911 20.IX.2005
(zi/an)
BUCUREŞTI BĂNEASA

Maxima
35.3 55.8 57.0 45.8 61.9 80.5 107.7 107.0 126.4 76.6 52.9 37.6 126.4
absolută
Data de
producere 01/1966 10/1984 12/1973 15/1996 29/1997 14/1958 15/1954 20/1949 20/2005 02/2005 20/1976 04/2010 20.IX.2005
(zi/an)
BUCUREŞTI AFUMAŢI

Maxima
42.5 28.3 41.5 60.0 86.0 74.2 85.0 107.0 152.3 48.5 51.1 39.7 152.3
absolută
Data de
producere 02/1955 18/1971 08/1993 18/1988 29/1997 27/1969 15/1954 20/1949 20/2005 15/1966 14/1966 04/2010 20.IX.2005
(zi/an)

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 5/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
2. Metodologia de construire a curbelor IDF pentru durate de timp de la 5 la 1440
minute şi pentru perioade de revenire cuprinse între 1 şi 100 ani
2.1. Metadate de la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret, Bucureşti-Băneasa şi
Bucureşti-Afumaţi
Staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa a luat fiinţă la 1 ianuarie 1930 sub numele de
Observatorul Meteorologic Băneasa, într-un local special construit în acest scop pe Şoseaua
Bucureşti-Ploieşti, nr. 40, în imediata apropiere a Aeroportului Băneasa. Staţia a fost amplasată în
câmp deschis şi cu un specific climatic diferit de cel din centrul oraşului, având următoarele
coordonate geografice: 440 29’ N, 260 08’ E şi 92,0 m altitudine. Observaţiile se efectuau regulat
la orele climatologice 8, 14, 20 timp local. Începând cu anul 1961, observaţiile se efectuează la 4
termene climatologice: 00, 06, 12, 18 UTC.
În anul 1965, staţia se transformă în staţia meteorologică Cap de pistă, cu coordonatele
440 29’ N, 260 08’ E şi 91,0 m altitudine.
La 1 februarie 1973, staţia meteorologică se mută în noua clădire a Institutului de
Meteorologie şi Hidrologie, în Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 97, în această locaţie funcţionând şi în
prezent. Coordonatele geografice sunt: 440 30’ 38” N, 260 04’ 41” E şi 90,0 m altitudine. Din 10
mai 1996 s-a pus în funcţiune staţia automată tip Thies Clima, iar în luna mai a anului 2011 staţia
automată Thies este înlocuită cu o staţie de tip Vaisala, echipată cu traductor pentru precipitaţii
lichide.
Staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1950, fiind
amplasată în localitatea Afumaţi. Coordonatele geografice ale staţiei sunt: 440 30’ 00” N, 260 12’
46” E şi 90,0 m altitudine.
În anul 1998 a fost pusă în funcţiune staţia automată de tip Thies Clima, iar în luna aprilie
a anului 2012 staţia automată Thies este înlocuită cu o staţie de tip Vaisala, echipată cu traductor
pentru precipitaţii lichide.
Staţia meteorologică Bucureşti-Filaret a fost înfiinţată în ianuarie 1894. Iniţial staţia
meteorologică a fost amplasată la marginea oraşului, dar în decursul anilor oraşul s-a dezvoltat
astfel încât în prezent staţia este considerată una de tip urban.
În 28 octombrie 1998 platforma meteorologică a fost reamenajată spre vest într-o nouă
locaţie. Coordonatele geografice ale staţiei sunt: 440 24’ 43” N, 260 05’ 38” E şi 82,0 m altitudine.
În 4 mai 2009 a fost pusă în funcţiune staţia automată de tip Logotronic care măsoară şi
precipitaţii atmosferice (lichide, solide, mixte).

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 6/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
2.2. Măsurarea precipitaţiilor la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret,
Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi
Precipitaţiile lichide pot cădea fie din nori frontali care iau naştere sub influenţa interacţiunii
maselor de aer, fie sub acţiunea proceselor de răcire radiativă (nori stratiformi) sau prin
dezvoltarea convecţiei termice (nori cumuliformi). Precipitaţiile abundente cad din nori a căror
dezvoltare verticală este apreciabilă şi care au o structură microfizică mixtă.
Până la instalarea echipamentului automat, la toate cele trei staţii meteorologice,
precipitaţiile atmosferice au fost măsurate cu ajutorul pluviometrului clasic de tip Hellman.
Pluviometrul constă din doi cilindri, cu suprafaţa receptoare de 200 cm2, aflată la 150 cm
deasupra solului.
În sistem clasic, cantităţile de precipitaţii sunt măsurate o dată la 3 ore, cu ajutorul
cilindrului gradat, ale cărui gradaţii sunt corespunzătoare suprafeţei receptoare. Orele de măsurare
a precipitaţiilor în sistem clasic sunt: 00, 03, 06, 09, 12, 15, 18, 21 (UTC).
În timpul iernii, cilindrul este detaşat de pe suport şi este adus în clădirea staţiei, unde
precipitaţiile se topesc şi apoi se măsoară.
În sezonul cald al anului (aprilie – octombrie), în sistem clasic, sunt utilizate şi aparate
înregistratoare pentru determinarea cantităţii şi intensităţii precipitaţiilor, aparate numite
pluviografe care au în componenţă trei părţi: receptoare, colectoare şi înregistratoare. Diagramele
folosite pentru aceste aparate sunt pentru perioade de 24 ore. Suprafaţa colectoare a
pluviografelor este de 500 cm2, aflată la 150 cm deasupra solului.
În sistem automat, la staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi,
precipitaţiile sunt măsurate cu pluviometrul cu cupe basculante, cantităţile de precipitaţii fiind
raportate în fiecare oră. Ambele staţii meteorologice sunt dotate cu pluviometru cu cupe
basculante Vaisala, tipul pluviometrului fiind QMR 101/102, cu suprafaţa colectoare de 500 cm2
aflată la 150 cm deasupra solului. Deoarece acest dispozitiv nu înregistrează cantităţile de
precipitaţii solide, în timpul sezonului rece, cantităţile de precipitaţii solide sunt determinate în
mod clasic (aşa cum a fost descris mai sus).
La staţia meteorologică Bucureşti-Filaret precipitaţiile se măsoară cu pluviometrul cu
cântărire tip TRwS 200E (produs de MPS System) cu suprafaţa colectoare de 200 cm2 , aflată la
150 cm deasupra solului, cu care este echipată staţia automată Logotronic.
Aceste tipuri de echipamente sunt folosite pentru măsurători automate ale precipitaţiilor în
toată lumea fiind recomandate de Organizaţia Meteorologică Mondială.

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 7/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
2.3. Metodologia de construire a curbelor IDF
Ploile torenţiale intense se produc în mod discontinuu mai ales în partea caldă a anului în
acele faze în care predomină activitatea ciclonică.
Studierea particularităţilor ploilor torenţiale are la bază datele înregistrate la staţiile
meteorologice, cu ajutorul pluviografului, care permite înregistrarea pe o diagramă (pluviogramă)
a tuturor caracteristicilor ploii : data când s-a produs, momentul de început şi de sfârşit, durata
ploii, variaţia intensităţii şi volumul total de apă căzută.
Descifrarea pluviogramelor constă în selectarea celor mai mari cantităţi de precipitaţii, pe
fiecare interval de timp în parte (între 5 şi 1440 minute). Din totalul înregistrărilor zilnice se aleg
numai acelea în care ploile au atins, pe intervale de timp prestabilite, cele mai mari cantităţi de
precipitaţii, cu condiţia ca acestea să atingă sau să depăşească anumite limite (criteriul Berg). De
remarcat că nu toate cantităţile corespunzătoare duratelor de timp de la 5 la 1440 minute se
succed având o origine comună. Această origine nu coincide în mod obligatoriu nici cu începutul
real al ploii, cantităţile maxime putând fi alese din ploi diferite formându-se astfel aşa numitele ploi
de calcul. Intensităţile corespunzătoare cantităţilor maxime se calculează după formula:
h
i
t
unde: i = intensitatea ploii (reprezintă o cantitate de apă exprimată în mm, căzută
într-un minut pe m2); h = cantitatea de precipitaţii măsurată în mm; t = durata
ploii măsurată în minute.
Precizăm că unitatea de măsură pentru cantitatea de precipitaţii este milimetrul (mm) şi
echivalează cu un litru de apă căzută pe o suprafaţă de un m2:

1 mm = 1 l/m2

Pentru calculul intensităţii tehnice (l/s la ha) se foloseşte formula:

1mm/min = 166,7 l/s la ha

Pentru prelucrarea statistică au fost constituite serii de valori, pentru fiecare durată (t) în parte
astfel: din totalul ploilor selecţionate, pentru fiecare an în parte, au fost alese cantităţi de precipitaţii
maxime de durată t, ceea ce conduce la un număr de valori ale şirului statistic egal cu numărul de ani
cu observaţii. În final au fost constituite 32 de şiruri de valori maxime corespunzătoare intervalelor de
timp cuprinse între 5 şi 1440 minute: 5, 10, 15, 20, 25, 30, 35, 40, 45, 50, 55, 60, 65, 70, 75, 80, 85, 90,
95, 100, 105, 110, 115, 120, 140, 160, 180, 240, 300, 360, 720 şi 1440.

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 8/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Un prim pas în analiza statistică este controlul calităţii datelor. Pentru aceasta s-a efectuat o
validarea a datelor, astfel încât sa nu existe valori negative. Inspecţia vizuală a seriilor de timp nu
sugerează existenţa unor salturi foarte mari în valorile cantităţii de precipitaţii care să pună problema
neomogenităţii. De asemenea, din metadate se poate observa că poziţia staţiilor meteorologice nu s-a
modificat foarte mult în timp, ceea ce înseamnă că şirurile de date sunt consistente.
În continuare, pentru a determina distribuţia cea mai potrivită pentru fiecare şir de date
(cantiţăţi maxime anuale de precipitaţii pentru cele 32 de intervale menţionate mai sus) a fost
folosit programul EasyFit 5.5 Professional. Au fost alese 6 distribuţii teoretice caracteristice
valorilor extreme, General Extrem Value (GEV), Gumbel, Frechet, Weibull, Gamma şi General
Gamma, şi au fost aplicate trei teste de concordanţă, Kolmogorov-Smirnov, Anderson-Darling şi
Chi-Squared. Din teoria statisticii, menţionăm că distribuţia GEV este o combinaţie a
distribuţiilor Gumbel, Frechet şi Weibull, distribuţii diferenţiate de valorile parametrului de
formă. Rezultatele obţinute în urma prelucrării datelor de la cele 3 staţii meteorologice se regăsesc
în tabele 3 – 5 şi în figurile 2 – 4.

Tabelul 3 Statistica testelor de concordanţă şi ordonarea distribuţiilor teoretice (Bucureşti-Filaret)


Kolmogorov Anderson
Chi-Squared
Nr. Distribuţia Statistic Smirnov Darling
crt. teoretică (medie)
Statistic Rank Statistic Rank Statistic Rank
5 minute
1 Gumbel 0.2 0.06 13 0.26 10 0.36 1
2 GEV 0.3 0.06 9 0.26 7 0.61 4
3 Gamma 0.8 0.07 25 0.54 26 1.79 17
4 Gen. Gamma 1.1 0.06 12 0.45 23 2.64 23
5 Weibull 1.8 0.09 29 1.76 34 3.46 27
6 Frechet 3.8 0.12 36 2.23 41 8.95 35
10 minute
1 Gumbel 0.5 0.05 19 0.36 18 1.22 3
2 GEV 0.9 0.04 4 0.24 3 2.52 21
3 Gen. Gamma 1.3 0.06 26 0.77 25 3.03 24
4 Gamma 1.3 0.06 25 0.74 24 3.14 25
5 Frechet 1.8 0.07 29 1.02 30 4.16 26
6 Weibull 4.1 0.09 34 2.65 39 9.57 34
20 minute
1 GEV 1.4 0.04 3 0.19 9 4.07 19
2 Gamma 1.5 0.05 23 0.23 19 4.19 21
3 Gumbel 1.5 0.05 21 0.28 22 4.24 22
4 Weibull 1.6 0.09 36 1.32 39 3.33 7
5 Gen. Gamma 1.6 0.06 26 0.25 21 4.48 29
6 Frechet 3.1 0.11 44 2.01 41 7.25 41

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 9/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
45 minute
1 GEV 1.5 0.06 10 0.21 7 4.28 13
2 Gumbel 1.6 0.05 2 0.25 15 4.54 20
3 Frechet 1.7 0.12 43 1.88 37 3.13 4
4 Gamma 3.7 0.05 8 0.38 26 10.81 35
5 Weibull 3.9 0.08 33 1.68 35 9.89 34
6 Gen. Gamma 3.9 0.05 5 0.40 27 11.35 37
60 minute
1 GEV 1.9 0.06 20 0.16 10 5.42 15
2 Gumbel 1.0 0.07 28 0.27 24 2.62 1
3 Gamma 1.3 0.07 29 0.47 27 3.40 3
4 Gen. Gamma 1.5 0.08 31 0.48 28 4.01 4
5 Frechet 1.5 0.10 34 1.50 33 2.75 2
6 Weibull 3.1 0.11 37 1.94 35 7.18 25
120 minute
1 GEV 1.5 0.04 3 0.16 1 4.28 10
2 Frechet 1.5 0.10 31 1.34 31 3.07 2
3 Gumbel 1.7 0.06 24 0.41 24 4.50 11
4 Gamma 2.6 0.07 28 0.78 28 6.81 19
5 Gen. Gamma 3.2 0.08 29 0.65 27 8.94 34
6 Weibull 3.5 0.11 34 2.20 35 8.24 32
180 minute
1 GEV 0.8 0.06 11 0.22 5 2.10 4
2 Gumbel 1.9 0.07 23 0.76 23 4.86 21
3 Frechet 2.0 0.10 30 1.17 27 4.68 20
4 Gen. Gamma 2.2 0.08 25 1.02 26 5.57 26
5 Weibull 2.7 0.10 32 2.83 35 5.12 23
6 Gamma 4.6 0.09 29 1.30 28 12.42 36
240 minute
1 GEV 1.6 0.06 8 0.33 7 4.44 9
2 Gen. Gamma 2.3 0.10 30 1.17 25 5.49 15
3 Gumbel 2.6 0.09 25 0.97 24 6.84 26
4 Frechet 3.1 0.11 33 1.41 28 7.78 30
5 Weibull 3.6 0.11 32 2.95 35 7.78 29
6 Gamma 4.4 0.10 31 1.55 29 11.64 35
360 minute
1 GEV 0.5 0.05 7 0.28 8 1.05 1
2 Gumbel 1.5 0.07 25 0.69 24 3.64 23
3 Gen. Gamma 2.0 0.09 31 0.94 25 5.01 26
4 Frechet 2.1 0.09 30 1.79 30 4.38 25
5 Gamma 2.2 0.09 29 1.22 28 5.31 28
6 Weibull 3.9 0.11 32 2.59 35 8.93 33
720 minute
1 GEV 3.2 0.09 13 0.91 8 8.63 7
2 Gumbel 4.5 0.10 24 1.35 23 12.12 26
3 Gamma 5.2 0.11 28 1.85 27 13.74 31
4 Gen. Gamma 5.2 0.11 30 1.59 25 14.01 32
5 Frechet 5.5 0.14 38 3.09 33 13.40 28
6 Weibull 6.4 0.13 33 3.31 34 15.87 33
1440 minute
1 GEV 2.4 0.07 9 0.60 7 6.63 6
2 Frechet 3.8 0.10 24 1.69 22 9.46 22
3 Gen. Gamma 3.9 0.11 31 2.11 24 9.62 23
4 Weibull 5.3 0.13 32 3.88 32 11.88 25
5 Gumbel 5.6 0.10 23 2.30 25 14.45 27
6 Gamma 6.3 0.11 29 2.84 28 15.87 28

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 10/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Tabelul 4 Statistica testelor de concordanţă şi ordonarea distribuţiilor teoretice (Bucureşti-Băneasa)
Kolmogorov Anderson
Nr. Distribuţia Statistic Chi-Squared
Smirnov Darling
crt. teoretică (medie)
Statistic Rank Statistic Rank Statistic Rank
5 minute
1 Gumbel 0.3 0.13 18 0.49 22 0.38 1
2 GEV 0.7 0.12 14 0.38 8 1.70 2
3 Gamma 1.9 0.13 15 0.41 15 5.11 32
4 Gen. Gamma 1.9 0.13 16 0.41 16 5.11 31
5 Frechet 2.4 0.23 46 1.84 43 5.04 29
6 Weibull 2.6 0.13 22 0.61 31 7.12 46
10 minute
1 Frechet 0.4 0.15 45 0.72 40 0.45 6
2 GEV 0.6 0.08 9 0.22 1 1.37 24
3 Gamma 0.6 0.09 25 0.25 17 1.37 25
4 Gen. Gamma 0.7 0.09 27 0.26 20 1.85 30
5 Gumbel 0.9 0.09 15 0.34 30 2.14 31
6 Weibull 0.9 0.11 33 0.49 37 2.23 32
20 minute
1 Frechet 0.9 0.15 43 0.74 39 1.94 16
2 GEV 1.0 0.09 5 0.28 3 2.52 26
3 Weibull 1.1 0.09 8 0.45 33 2.68 32
4 Gamma 1.1 0.10 10 0.29 5 2.87 34
5 Gen. Gamma 1.1 0.10 20 0.32 7 2.99 38
6 Gumbel 1.4 0.11 34 0.44 31 3.69 44
30 minute
1 Weibull 0.1 0.09 8 0.28 21 0.02 1
2 GEV 0.1 0.08 7 0.19 3 0.12 3
3 Gen. Gamma 0.2 0.10 14 0.24 7 0.27 14
4 Gamma 0.2 0.10 13 0.24 8 0.27 15
5 Frechet 1.1 0.17 50 0.92 40 2.08 40
6 Gumbel 1.8 0.12 34 0.43 34 4.74 48
60 minute
1 Weibull 0.3 0.11 28 0.50 25 0.35 5
2 GEV 0.5 0.08 2 0.29 1 1.08 16
3 Gamma 0.6 0.08 3 0.30 2 1.47 19
4 Gen. Gamma 0.6 0.09 6 0.32 6 1.50 20
5 Gumbel 0.9 0.10 23 0.36 13 2.36 28
6 Frechet 2.0 0.18 47 1.13 41 4.75 40
120 minute
1 Frechet 1.6 0.14 28 0.67 30 3.90 17
2 Gumbel 1.7 0.12 19 0.37 20 4.74 30
3 Gamma 1.8 0.14 30 0.43 24 4.76 31
4 Weibull 1.8 0.14 27 0.94 35 4.27 26
5 GEV 1.8 0.11 12 0.33 5 4.94 34
6 Gen. Gamma 1.8 0.14 29 0.47 25 4.79 32
180 minute
1 Gen. Gamma 0.7 0.14 32 0.54 26 1.35 4
2 Frechet 0.8 0.13 28 0.47 25 1.68 8
3 Gumbel 1.0 0.13 25 0.40 23 2.43 13
4 Gamma 1.1 0.14 31 0.56 27 2.67 14
5 GEV 1.2 0.08 5 0.21 4 3.23 24
6 Weibull 2.0 0.13 26 1.23 36 4.78 32

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 11/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
240 minute
1 Frechet 0.8 0.16 29 0.67 19 1.57 2
2 GEV 0.8 0.13 16 0.52 8 1.90 3
3 Gen. Gamma 3.6 0.18 34 1.14 29 9.37 30
4 Weibull 4.0 0.16 30 2.08 39 9.75 31
5 Gumbel 4.3 0.16 26 0.97 25 11.92 35
6 Gamma 5.8 0.17 31 1.17 31 16.18 42
360 minute
1 Frechet 1.4 0.18 23 0.76 14 3.11 2
2 GEV 1.6 0.15 5 0.62 5 3.98 4
3 Gen. Gamma 2.9 0.22 35 1.32 26 7.14 12
4 Gumbel 3.3 0.19 28 1.14 24 8.47 21
5 Gamma 3.4 0.19 29 1.34 27 8.61 26
6 Weibull 3.7 0.22 36 2.26 39 8.53 24
720 minute
1 Frechet 0.4 0.13 23 0.68 26 0.26 1
2 GEV 0.4 0.11 6 0.39 5 0.83 4
3 Gen. Gamma 0.9 0.14 30 0.74 28 1.85 16
4 Weibull 1.2 0.14 31 1.45 40 1.99 21
5 Gumbel 1.3 0.12 21 0.55 22 3.10 28
6 Gamma 1.4 0.14 26 0.73 27 3.30 29
1440 minute
1 Frechet 0.1 0.12 25 0.25 11 0.03 1
2 Gumbel 0.7 0.11 19 0.45 22 1.48 17
3 GEV 0.8 0.11 13 0.27 13 1.93 22
4 Gen. Gamma 0.9 0.13 29 0.64 24 2.02 25
5 Weibull 1.1 0.14 31 1.19 30 1.84 19
6 Gamma 1.2 0.13 27 0.56 23 3.05 31

Tabelul 5 Statistica testelor de concordanţă şi ordonarea distribuţiilor teoretice (Bucureşti-Afumaţi)


Kolmogorov Anderson
Chi-Squared
Nr. Distribuţia Statistic Smirnov Darling
crt. teoretică (medie)
Statistic Rank Statistic Rank Statistic Rank
5 minute
1 GEV 0.6 0.11 23 0.30 9 1.36 18
2 Frechet 0.6 0.17 41 0.83 32 0.83 1
3 Gumbel 0.8 0.10 3 0.32 14 2.07 26
4 Gen. Gamma 1.2 0.11 19 0.48 24 3.05 34
5 Gamma 1.2 0.11 18 0.51 26 3.07 35
6 Weibull 2.0 0.12 31 1.15 40 4.76 38
10 minute
1 GEV 0.4 0.07 6 0.19 6 0.87 3
2 Gumbel 0.5 0.09 18 0.25 16 1.29 17
3 Frechet 0.9 0.10 22 0.61 31 1.87 25
4 Gamma 1.5 0.12 33 0.47 28 3.91 36
5 Gen. Gamma 1.6 0.12 31 0.44 26 4.34 38
6 Weibull 2.4 0.12 30 1.17 43 5.92 43

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 12/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
20 minute
1 GEV 0.4 0.07 5 0.26 6 1.01 11
2 Gumbel 0.5 0.09 15 0.33 9 1.08 16
3 Gen. Gamma 0.8 0.10 31 0.50 25 1.81 27
4 Frechet 1.0 0.13 38 1.06 34 1.83 29
5 Weibull 1.0 0.10 30 1.08 40 1.96 32
6 Gamma 1.1 0.11 32 0.54 26 2.75 36
30 minute
1 GEV 0.5 0.10 22 0.29 7 1.27 11
2 Gumbel 0.6 0.10 24 0.29 8 1.28 13
3 Gen. Gamma 0.6 0.08 14 0.35 17 1.51 23
4 Gamma 0.7 0.08 16 0.38 21 1.56 27
5 Weibull 0.9 0.10 23 0.62 36 1.97 34
6 Frechet 3.8 0.19 47 1.74 44 9.59 46
60 minute
1 Weibull 0.9 0.12 24 0.75 28 1.73 5
2 GEV 1.2 0.10 6 0.41 7 2.99 14
3 Gumbel 1.2 0.10 7 0.41 8 3.00 15
4 Gen. Gamma 1.5 0.11 12 0.49 16 3.93 20
5 Frechet 1.6 0.20 47 1.89 44 2.70 13
6 Gamma 2.9 0.10 10 0.52 20 8.00 43
120 minute
1 Frechet 0.4 0.12 14 0.50 21 0.67 2
2 GEV 1.0 0.11 4 0.37 5 2.41 7
3 Gumbel 1.6 0.15 28 0.60 26 3.91 19
4 Gamma 2.8 0.15 32 0.73 27 7.44 32
5 Gen. Gamma 2.9 0.17 35 0.78 28 7.87 34
6 Weibull 4.3 0.18 38 1.48 35 11.34 40
180 minute
1 GEV 0.7 0.09 5 0.27 3 1.65 7
2 Frechet 0.9 0.11 25 0.54 25 2.08 10
3 Gen. Gamma 1.0 0.14 35 0.56 27 2.24 11
4 Gamma 1.9 0.13 32 0.52 24 4.94 27
5 Gumbel 1.9 0.12 28 0.42 22 5.13 30
6 Weibull 2.3 0.15 38 1.16 34 5.72 31
240 minute
1 GEV 0.4 0.07 9 0.16 8 1.10 12
2 Weibull 0.5 0.10 31 0.75 34 0.78 7
3 Gumbel 0.6 0.09 24 0.20 20 1.64 27
4 Frechet 0.7 0.11 34 0.52 29 1.40 18
5 Gen. Gamma 0.8 0.10 27 0.29 26 1.90 29
6 Gamma 0.8 0.08 23 0.26 25 1.97 31
360 minute
1 Weibull 0.5 0.07 1 0.46 33 0.90 18
2 Gamma 0.5 0.07 2 0.22 4 1.22 27
3 Gen. Gamma 0.6 0.08 5 0.25 6 1.35 29
4 GEV 0.7 0.08 4 0.22 3 1.68 31
5 Gumbel 0.7 0.09 10 0.32 21 1.81 32
6 Frechet 1.5 0.17 49 0.85 39 3.41 41

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 13/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
720 minute
1 GEV 1.4 0.11 6 0.52 5 3.60 14
2 Gamma 1.4 0.11 7 0.51 4 3.68 17
3 Gumbel 1.5 0.13 27 0.67 15 3.55 12
4 Gen. Gamma 1.5 0.12 12 0.55 6 3.79 23
5 Weibull 1.6 0.10 3 0.62 11 4.02 25
6 Frechet 3.8 0.17 46 1.17 37 10.10 46
1440 minute
1 Gumbel 0.3 0.09 7 0.37 13 0.35 1
2 Gen. Gamma 0.3 0.10 27 0.42 21 0.43 3
3 GEV 0.3 0.08 4 0.33 6 0.62 5
4 Gamma 0.4 0.09 8 0.37 14 0.74 9
5 Weibull 0.8 0.11 29 0.82 31 1.37 19
6 Frechet 1.6 0.12 32 0.66 27 4.01 41

În urma aplicării celor trei teste de concordanţă a rezultat câte un clasament al distribuţiilor
teoretice, pentru fiecare test în parte, distribuţiile teoretice fiind ordonate crescător în funcţie de
concordanţa acestora cu distribuţia empirică. Cu cât valoarea statisticii testului este mai mică cu atât
concordanţa distribuţiei teoretice cu distibuţia empirică este mai bună. Ordonarea finală a
distribuţiilor teoretice, pentru fiecare din cele 32 de durate în parte, a fost obţinută ordonând
crescător media statisticilor celor 3 teste. Cu cât media celor trei statistici e mai mică cu atât
distribuţia teoretică respectivă se apropie mai mult de cea empirică (tabelele 3 – 5).

Probability Density Function


0.22

0.2

0.18

0.16

0.14

0.12
f(x)

0.1

0.08

0.06

0.04

0.02

0
5 10 15 20 25
x

Histogram Gumbel Max Frechet Gamma


Gen. Gamma Weibull Gen. Extreme Value

Figura 2 Densitatea de probabilitate a cantităţilor maxime anuale de precipitaţii căzute


în 10 minute, la Bucureşti-Filaret

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 14/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
P-P Plot
1

0.9

0.8

0.7

0.6
P (Model)

0.5

0.4

0.3

0.2

0.1

0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
P (Empirical)

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 3 Graficul probabilitate empirică – probabilitate teoretică pentru cantităţile maxime


anuale de precipitaţii căzute în 10 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Q-Q Plot
28

26

24

22

20
Quantile (Model)

18

16

14

12

10

4
4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28
x

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 4 Graficul quantilă empirică – quantilă teoretică pentru cantităţile maxime anuale de
precipitaţii căzute în 10 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 15/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Probability Difference

0.2

0.16

0.12

0.08

0.04

-0.04

-0.08

-0.12

-0.16

-0.2

5 10 15 20 25
x

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 5 Diferenţa de probabilitate (empiric – teoretic) pentru cantităţile maxime


anuale de precipitaţii căzute în 10 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Probability Density Function


0.22

0.2

0.18

0.16

0.14

0.12
f(x)

0.1

0.08

0.06

0.04

0.02

0
10 20 30 40 50 60
x

Histogram Gumbel Max Frechet Gamma


Gen. Gamma Weibull Gen. Extreme Value

Figura 6 Densitatea de probabilitate a cantităţilor maxime anuale de precipitaţii căzute


în 60 minute, la Bucureşti-Filaret

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 16/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
P-P Plot
1

0.9

0.8

0.7

0.6
P (Model)

0.5

0.4

0.3

0.2

0.1

0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
P (Empirical)

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 7 Graficul probabilitate empirică – probabilitate teoretică pentru cantităţile maxime


anuale de precipitaţii căzute în 60 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Q-Q Plot
64
60
56
52
48
Quantile (Model)

44
40
36
32
28
24
20
16
12
8
10 20 30 40 50 60
x

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 8 Graficul quantilă empirică – quantilă teoretică pentru cantităţile maxime anuale de
precipitaţii căzute în 60 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 17/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Probability Difference

0.24

0.2

0.16

0.12

0.08

0.04

-0.04

-0.08

-0.12

-0.16

-0.2

-0.24

10 20 30 40 50 60
x

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 9 Diferenţa de probabilitate (empiric – teoretic) pentru cantităţile maxime


anuale de precipitaţii căzute în 60 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Probability Density Function


0.3
0.28
0.26
0.24
0.22
0.2
0.18
0.16
f(x)

0.14
0.12
0.1
0.08
0.06
0.04
0.02

20 40 60 80 100 120 140


x

Histogram Gumbel Max Frechet Gamma


Gen. Gamma Weibull Gen. Extreme Value

Figura 10 Densitatea de probabilitate a cantităţilor maxime anuale de precipitaţii


căzute în 1440 minute, la Bucureşti-Filaret

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 18/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
P-P Plot
1

0.9

0.8

0.7

0.6
P (Model)

0.5

0.4

0.3

0.2

0.1

0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
P (Empirical)

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 11 Graficul probabilitate empirică – probabilitate teoretică pentru cantităţile maxime


anuale de precipitaţii căzute în 1440 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Q-Q Plot
160
150
140
130
120
110
Quantile (Model)

100
90
80
70
60
50
40
30
20

20 40 60 80 100 120 140 160


x

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 12 Graficul quantilă empirică – quantilă teoretică pentru cantităţile maxime anuale de
precipitaţii căzute în 1440 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 19/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Probability Difference
0.32

0.24

0.16

0.08

-0.08

-0.16

-0.24

-0.32
20 40 60 80 100 120 140
x

Gumbel Max Frechet Gamma Gen. Gamma


Weibull Gen. Extreme Value

Figura 13 Diferenţa de probabilitate (empiric – teoretic) pentru cantităţile maxime


anuale de precipitaţii căzute în 1440 minute, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret

Pe baza rezultatelor prezentate mai sus se pot trage următoarele concluzii:


 la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, pentru majoritatea şirurilor de date
corespunzătoare duratelor de la 5 la 1440 minute, cea mai bună concordanţă între
distribuţiile teoretice şi cele empirice, se realizează în cazul distribuţiei generalizate a
valorilor extreme (GEV) şi distribuţiei Gumbel;
 la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, pentru majoritatea şirurilor de date
corespunzătoare duratelor de la 5 la 1440 minute, cea mai bună concordanţă între
distribuţiile teoretice şi cele empirice, se realizează în cazul distribuţiei Frechet şi
distribuţiei generalizate a valorilor extreme (GEV);
 la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, pentru majoritatea şirurile de date
corespunzătoare duratelor de la 5 la 1440 minute, cea mai bună concordanţă între
distribuţiile teoretice şi cele empirice, se realizează în cazul distribuţiei generalizate a
valorilor extreme (GEV) şi distribuţiei Frechet;
 cea mai bună distribuţie pentru datele analizate ar putea fi considerată distribuţia
generalizată a valorilor extreme (GEV).

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 20/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Pentru setul de date actualizat (1898-2012) de la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret,
folosind distribuţiile GEV şi Gumbel au fost calculate, pentru fiecare dintre acestea, intensităţile
maxime corespunzătoare celor 32 de durate cuprinse între 5 şi 1440 minute şi perioadelor de
revenire de 1, 2, 5, 10, 20, 50 şi 100 de ani. Comparând între ele aceste valori teoretice s-a
observat că pentru perioade de revenire mici (1 şi 2 ani), valorile calculate cu distribuţia Gumbel
sunt mai mari cu cca. 30% decât cele calculate cu distribuţia GEV, iar pentru perioade de revenire
mai mari de 5 ani, diferenţele sunt cuprinse între – 5% şi +5%.
Analizând şirurile de date înregistrate pe durate de la 5 la 1440 minute, la staţia
meteorologică Bucureşti-Filaret, se constată că intensităţile maxime calculate cu distribuţia GEV,
pentru perioadele de revenire de 1 şi 2 ani, sunt frecvent depăşite de valorile înregistrate la staţia
meteorologică.
În concluzie, din analiza făcută în acest studiu, se consideră că distribuţia Gumbel este cea
mai potrivită pentru realizarea curbelor IDF la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret.

3. CONSTRUIREA CURBELOR IDF ACTUALIZATE, PENTRU STAŢIA


METEOROLOGICĂ BUCUREŞTI-FILARET
Funcţia de repartiţie a distribuţiei Gumbel, particularizare a distribuţiei GEV (parametru
de formă k=0) este următoarea:
F ( x)  exp[e  ( x u) ]

unde  şi u sunt parametrii de scară şi respectiv de poziţie ai repartiţiei.


Formula de calcul a cantităţii/intensităţii maxime în funcţie de perioada de revenire este:
ln R
xR  u

unde : R = perioada de revenire (ani) ; R= 1/ [1-p(x)].
p(x) = probabilitatea de nedepăşire
1-p(x) = probabilitatea de depăşire

Tabelul 6 Corelaţia între perioada de revenire R (ani) şi probabilitatea de depăşire (1-p(x))

R (ani) 1 2 5 10 20 50 100
1-p(x) 0.9 0.5 0.2 0.1 0.05 0.02 0.01

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 21/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Folosind şirurile de valori maxime anuale ale cantităţilor de precipitaţii pe cele 32 de
intervalele de timp cuprinse între 5 şi 1440 minute, de la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret,
din perioada 1898 - 2012 şi aplicând distribuţia Gumbel au fost obţinute cantităţile maxime de
precipitaţii pentru fiecare din cele 32 de durate şi pentru perioadele de revenire de 1, 2, 5, 10, 20,
50 şi 100 ani. Au fost calculate intensităţile corespunzătoare cantităţilor maxime obţinute (tabelul
7), iar acestea au fost reprezentate grafic într-o diagramă dublu logaritmică (figura 14), obţinându-
se curbele intensitate-durată-frecvenţă (curbe IDF).

Tabelul 7 Intensităţi ale ploilor de calcul (mm/minut) pentru durate cuprinse între 5 şi 1440
minute şi pentru perioade de revenire cuprinse între 1 şi 100 ani, calculate cu distribuţia Gumbel,
pe baza datelor de la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret
R (ani) 1 2 5 10 20 50 100

durata (minute)
5 1.399 1.736 2.182 2.520 2.857 3.303 3.641
10 1.044 1.297 1.631 1.883 2.136 2.470 2.722
15 0.850 1.044 1.302 1.497 1.692 1.949 2.144
20 0.725 0.895 1.121 1.292 1.463 1.688 1.859
25 0.628 0.787 0.997 1.155 1.314 1.524 1.683
30 0.554 0.702 0.896 1.044 1.191 1.386 1.533
35 0.499 0.634 0.811 0.946 1.080 1.258 1.392
40 0.454 0.576 0.738 0.860 0.982 1.143 1.265
45 0.414 0.528 0.678 0.792 0.906 1.056 1.170
50 0.382 0.490 0.634 0.742 0.850 0.993 1.101
55 0.356 0.458 0.594 0.697 0.800 0.936 1.039
60 0.333 0.430 0.558 0.655 0.752 0.881 0.978
65 0.313 0.405 0.525 0.617 0.708 0.829 0.921
70 0.296 0.382 0.496 0.582 0.668 0.782 0.869
75 0.280 0.362 0.469 0.550 0.632 0.739 0.820
80 0.266 0.343 0.445 0.522 0.598 0.700 0.777
85 0.254 0.327 0.424 0.497 0.570 0.667 0.741
90 0.242 0.312 0.405 0.475 0.545 0.638 0.708
95 0.232 0.300 0.389 0.457 0.525 0.614 0.682
100 0.223 0.288 0.374 0.439 0.505 0.591 0.656
105 0.214 0.277 0.360 0.423 0.486 0.569 0.632
110 0.207 0.267 0.347 0.408 0.468 0.548 0.608
115 0.200 0.258 0.335 0.393 0.451 0.527 0.585
120 0.193 0.249 0.323 0.379 0.435 0.509 0.565
140 0.170 0.220 0.285 0.335 0.384 0.449 0.499
160 0.153 0.197 0.256 0.300 0.344 0.403 0.447
180 0.138 0.178 0.231 0.270 0.310 0.362 0.402
240 0.109 0.140 0.182 0.213 0.245 0.286 0.318
300 0.091 0.117 0.152 0.178 0.204 0.239 0.265
360 0.079 0.101 0.131 0.153 0.175 0.205 0.227
720 0.045 0.059 0.077 0.090 0.104 0.122 0.136
1440 0.025 0.034 0.046 0.055 0.063 0.075 0.084

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 22/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
10

1/1 an

1/2 ani
intensitate (mm/min)

1/5 ani

1/10 ani

1/20 ani

1/50 ani

1/100 ani

0.1

0.01
1 10 100 1000 10000
durata (min)

Fig. 14 Curbe intesitate-durată-frecvenţă (curbe IDF) pentru staţia meteorologică Bucureşti Filaret,
realizate cu ajutorul distribuţiei Gumbel

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 23/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
4. Consideraţii privind efectele schimbărilor climatice asupra cantităţilor de
precipitaţii pe diferite intervale şi pentru probabilităţi mai mici de 10% (1/10 ani).
Pentru a identifica efectul schimbarii climatice în datele de observaţie, intervalul de analiză,
1898 – 2012, a fost împărţit în două părţi: 1898 – 1954 şi 1955 – 2012.
Numeroase studii evidenţiază prezenţa semnalului încălzirii începând cu a doua jumătate a
secolului XX (e.g. Meehl et al., 2007), astfel că diferenţele între cantităţile de precipitaţii pentru
probabilităţi mai mici de 10% (1/10 ani), calculate pe cele două intervale (tabelul 8), ar putea fi
atribuite acestuia. Se observă un comportament interesant: în prima perioadă, cantităţile de
precipitaţii pentru probabilităţi mai mici de 10% (1/10 ani) sunt sistematic mai mici decât cele din
a doua perioadă, pentru toate duratele analizate (tabelul 8). Se observă o creştere mai accentuată a
cantităţilor de precipitaţii, pentru probabilităţi mai mici de 10% (1/10 ani), la duratele: 360
minute si 60 de minute (tabelul 8). Duratele mici sunt carcteristice fenomenelor convective, în
timp ce duratele mai mari pot fi asociate cu prezenţa sistemelor de joasă presiune, în cazul nostru,
ciclonii extratropicali (atlantici şi mediteraneeni).
Consideraţii de ordin teoretic leagă creşterea cantităţii de apă precipitabilă din coloana
atmosferică de creşterea temperaturii. Conform ecuaţiei Clausius-Clapeyron, creşterea în procente
a mediei zonale a cantităţii de vapori de apă în coloana atmosferică pentru latitudinile medii este
de aproximativ 7,9% la o creştere a temperaturii atmosferice de 1°C (O'Gorman and Muller,
2010). În cazul staţiei Bucureşti Filaret, creşterea temperaturii în perioada 2 faţă de perioada 1
este de 0,5°C. Urmărind în tabelul 8 valorile creşterii în procente a cantităţii de precipitaţii pentru
probabilităţi mai mici de 10% (1/10 ani) observăm că acestea sunt sensibil mai mari pentru unele
durate. În completarea consideraţiilor termodinamice legate de ecuaţia Clausius-Clapeyron,
rezultatele par să sugereze, pentru regiunea Bucureşti, atât o creştere a intensităţii fenomenelor
convective ce poate fi legată de prezenţa insulei de căldură a oraşului (inclusiv prin intervenţia
antropică ce modifica ciclul hidrologic local), cât şi o intensificare a precipitaţiilor legată de
ciclonii extratropicali ce poate fi şi ea explicată din perspectiva semnalului schimbării climatice.
Extrapolând aceste rezultate în viitor, în mediul urban al Bucureştiului, ne putem aştepta
în urmatoarele decenii la o creştere a cantităţilor de precipitaţii, pentru probabilităţi mai mici de
10% (1/10 ani) pentru toate duratele analizate, ceea ce însemna o creştere a intensităţii ploilor
datorită schimbării climatice şi a unor efecte locale ale mediului urban.

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 24/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro
Tabelul 8. Cantităţi maxime de precipitaţii (mm) pe diferite intervale de timp şi pentru
probabilitatea de 10% (1/10 ani) calculate pe baza datelor din perioada 1898-1954 (perioada 1) şi
respectiv 1955-2012 (perioada 2).

Durata Perioada 1 (în mm) Perioada 2 (în mm) Diferenţa dintre


(minute) (1898-1954) (1955-2012) perioada 2 şi
perioada 1 (%)
5 11,93 13,20 10,65
10 18,58 19,09 2,74
30 30,16 32,45 7,59
60 37,05 41,46 11,90
120 44,18 46,90 6,16
240 48,52 53,80 10,88
360 51,55 58,34 13,17
720 62,39 67,55 8,27
1440 74,46 82,60 10,93

Referinţe bibliografice:

Meehl, G.A., and Coauthors, 2007: Global Climate Projections, In: Climate Change 2007:
The Physical Science Basis, Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment
Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change [Solomon S., D. Quin, M.
Manning, Z. Chen, M. Marquis, K.B. Averyt, M. Tignor and H. L. Miller (eds.)]
Cambridge University Press, Cambdidge, United Kingdom and New York, USA.

O'Gorman P. A. and C. J. Muller, 2010: How closely do changes in surface and column
water vapor follow Clausius-Clapeyron scaling in climate change simulations?. Environ.
Res. Lett. 5.2 (2010): 025207.

Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, 013686, Bucureşti, România 25/25
Telefon: 021 316 31 16 / Fax: 021 316 31 43
e-mail: relatii@meteoromania.ro / www.meteoromania.ro

S-ar putea să vă placă și