Sunteți pe pagina 1din 3

RECOLTAREA SI VANZAREA TRUFELOR, REGLEMENTATE

PRINTR-O NOUA LEGE

Autor: Agroromania.ro

Publicat la data de 09 Iun. 2020 in: Legislatie

Recoltarea si vanzarea trufelor romanesti vor fi reglementate printr-o noua lege care
garanteaza exploatarea sustenabila a acestor nelemnoase scumpe.

Autorizarea, recoltarea si vanzarea trufelor romanesti nu sunt reglementate. Un proiect


de lege vine sa rezolve aceasta problema.

Nu mai e niciun secret faptul ca trufele, cunoscute drept si "diamantele pamantului",


castiga tot mai multa simpatie in tara noastra, mai ales in randul celor care vor sa obtina
profituri rapide din exploatarea acestora.

Trufele se formeaza pe radacini sau in apropierea radacinilor unor specii de arbori


precum stejarul, alunul, pinul sau fagul, la o adancime de aproximativ 10 — 15 cm.
Datorita micorizelor trufei, aceasta se afla in simbioza cu arborele, imprumutand de la
acesta gustul, mirosul si culoarea specifca.
Tarile europene in care exista o cultura a exploatarii trufelor folosesc anumite metode
pentru conservarea si protejarea speciei. Cautarea trufelor se realizeaza cu maxim 2
caini, dresati pentru identificarea acestora, iar ulterior pentru protejarea radacinilor
arborilor la baza carora se dezvolta trufele, se utilizeaza un instrument special de
sapatura, denumit generic, vanghina. Mai mult decat atat, pe langa procedura de
extractie, pentru a se asigura regenerarea speciei, trufele se curata deasupra locului de
unde au fost recoltate.

Intelegem, asadar, ca recoltarea corecta este esentiala pentru supravietuirea speciei. In


plus, trebuie luat in calcul si faptul ca operatiunile de vanzare nu sunt fiscalizate. Prin
acest proiect de lege se urmareste rezolvarea acestor lacune.

Conform proiectului de act normativ, trufa este definita drept corpul fructifer al unei
ciuperci subterane comestibile din increngatura Ascomycota, familia Tuberaceae
a carei recoltare sau achizitie si comercializare sunt permise.

Pentru recoltare va fi nevoie de o autorizatie anuala, adica de documentul emis de


catre administratorul fondului forestier ce cuprinde localizarea suprafetelor de pe care se
poate face recoltarea la nivel de unitate de productie si unitate amenajistica in cazul
fondului forestier si atesta dreptul ca o persoana fizica sau juridica sa recolteze produse
forestiere nelemnoase in perioada stabilita in prezenta lege.

Autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura, organizeaza si realizeaza, prin


personalul imputernicit al structurilor teritoriale de specialitate, controlul circulatiei
trufelor.

Recoltarea se va putea face doar cu vanghina, doar ziua si cu maximum 2 caini


dresati. Nu se va putea sapa in alt loc decat cel indicat de caine.

Conform propunerii legislative, va fi interzisa punerea pe piata, vanzarea si revanzarea,


importul si exportul trufelor fara documente de provenienta justificative.

Interesul pecuniar al "cautatorilor de trufe" ii ghideaza inspre maximizarea profitului, fara


a exista vreun sentiment de remuscare asupra efectelor pe care le creeaza asupra
mediului. Pentru a se putea regenera, atat solul, cat si cultura, este nevoie ca trufele,
atat cele care cantaresc mai putin de 5 grame, cat si cele stricate, sa ramana in padure,
in sol, pentru ca sporii sa fie asimilati. Astfel, conform propunerii, vor exista doua
categorii de calitate pentru trufele romanesti:
 calitatea I - gramaj minim de 18 grame;
 calitatea II - gramaj intre 5 si 18 grame.

In cazul incalcarii regulilor, amenzile pot fi aplicate de Romasilva, Garda Forestiera si


personalul MAI.

Pe langa sanctiuni in bani, pot fi instituite si:


 anularea autorizatiei anuale de recoltare;
 confiscarea trufelor recoltate;
 anularea tuturor autorizatiilor anuale de recoltare a speciilor de trufe;
 suspendarea dreptului de a obtine autorizatia in vederea recoltarii speciilor de trufe
pentru o perioada de 3 ani.

Amenda pentru lipsa autorizatie pentru persoane fizice este de maximum 5.000 de lei,
iar pentru persoane juridice maximum 8.000 lei.

Neutilizarea exclusiva a vanghinei va fi sanctionata cu maximum 7.000 lei.

Nerespectarea perioadelor de recoltare se pedepseste cu maximum 17.000 de lei.

Recoltarea trufelor cu o greutate de sub 5 grame va fi sanctionata cu maximum 8.000


lei.

Amenda cea mai mare va fi pentru recoltarea trufelor pe timpul noptii: 25.000 lei.

Proiectul de lege privind reglementarea recoltarii si vanzarii trufelor a fost inregistrat


pentru dezbatere la Senat, asadar deputatii vor avea votul final.

Momentan, prevederile de mai sus nu se aplica.

Vom reveni cu actualizari.

S-ar putea să vă placă și