FUNDAMENTELE PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE - SUBIECTE EXAMEN

1. Psihopedagogia specială - este o disciplină interdisciplinară, care valorifică prin sinteză,

nuanțare, cercetare, dezvoltare, adaptare experienţa altor ştiinţe (medicină, psihologie,
pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice etc.) în vederea explicării dezvoltării persoanelor
cu nevoi speciale și identificării modalităţilor corectiv-recuperative pentru a se realiza o
adaptare şcolară, profesională şi socială adecvată a acestora.

Normalizarea - este un termen care se referă la asigurarea unor condiţii de viaţă

corespunzătoare pentru persoanele cu deficiențe / nevoi speciale, acceptarea acestora în
cadrul societăţii, fiindu-le asigurate aceleaşi drepturi, responsabilităţi şi posibilităţi de
acces la serviciile comunitare (medicale, sociale, educaţionale, profesionale) ca şi
celorlalţi membri ai societăţii.

Deficiența - este definită de O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății, 1980)

prin ,,absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori funcții (leziune anatomică,
tulburare fiziologică sau psihologică)”<

Dizabilitatea - desemnează pierderea, diminuarea totală sau parțială a posibilităților

fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropihice.

Handicapul - ilustrează consecinţele, dificultăţile de adaptare la mediu, dezavantajele

psihosociale rezultate în urma unei deficienţe sau incapacităţi<

,,CES - desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor generale ale

educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor
individuale şi/sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o
intervenţie specifică, prin reabilitare / recuperare și compensare corespunzătoare”

Educația specială - reprezintă adaptarea procesului de învățământ și intervenția specifică

(reabilitare/recuperare) destinate copiilor și persoanelor care nu reușesc să atingă, în
cadrul învățământului general, nivelurile educative și sociale corespunzătoare vârstei>

Educaţia incluzivă - presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare,

având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a
susţine participarea la procesul de învaţământ a tuturor copiilor din cadrul unei
comunități, indiferent de caracteristicile biopsihice sau socioculturale ale populației
școlare, respectând astfel principiul asigurării de șanse egale la educație pentru toți
membrii comunității.<>
2. beneficiile certificării cu copilului cu CES: • acordarea drepturilor și serviciilor
corespunzătoare tipului și gradului de deficiență; • orientarea școlară și profesională
corespunzătoare; • acordarea unui profesor itinerant / de sprijin; • adaptarea curriculară; •
realizarea unui proiect de intervenție personalizată (PIP).

3. Aria de cuprindere a copiilor cu CES>

Categoria A: cerințe educaționale ale elevilor cu dizabilități (nevăzători sau ambliopi,
surzi sau hipoacuzici, dizabilități mintale profunde sau severe, dizabilități multiple);
Categoria B: cerințe educaționale ale elevilor cu dificultăți de învățare și/sau
comportament; Categoria C: cerințe educaționale ale elevilor care sunt rezultatul unor
factori socio-economici, culturali și/sau lingvistici.

4. Aria curriculară TERAPIA EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ include

următoarele discipline/ terapii: 1. STIMULARE COGNITIVĂ 2. TERAPIE
OCUPAȚIONALĂ 3. FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE 4. SOCIALIZARE
5. LUDOTERAPIE .

5. Domenii afectate (TSA)>

-COMUNICAREA SI LIMBAJUL> intarziere in dezv limb, comunic augmentative si

ecolalie, incap de a rasp la intrebari, utl pers a III-a in loc de pers I, dorinta de a-si
exprima nevoie, de a comunica dar nu stiu cum sa fca acest lucru, incap de a decifra limb
corporal, a expresiilor faciale,<
-COMPORTAMENTUL> hiper/hiposensitivitate la stimuli auditivi, vizuali, tactili<
pattern-uri stereotype , repetitive si limitate de comportament, comportamente agresive,
comportamente obsesiv-compulsive<
-COGNITIV > restrangerea campului de act si interese, dificultati in interp perceptiilor,
dificultati in intel limbajului uman, preocupari pt parti ale ob sip t colectionarea
informatiilor, absenta jocului social-imitativ>
-SOCIAL> lipsa empatiei, atasament scazut fata de parinti, interactiunile pot consta in act
repetitive, forml de intrebari in mod neintrerupt, rutina verbal, incap impartasirii
sentimentelor proprii si intel emotiilor celorlalti, prezinta simpatii/antipatii nemotivate,
prefer sa se joace singur<

6. TERAPII TSA<
TERAPIA A.B.A –se bazeaza pe conditionarea operanta> solicitare – raspuns – reactive>
TERAPIA DE INTEGRARE SENZORIALA< restabilirea proceselor neurologice prin
intarirea celor 3 sisteme (vestibular- al miscarii,proprioceptive –pozitia corpului) si tactil
-atingere),
PECS –copilul invata sa ofere o img a ob pe care-l doreste in schimbul acelui ob<
7. PRINCIPIILE INVATARII STRUCT LA COPILUL CU TSA>
-STRUCTURAREA MEDIULUI (pt a dat sens lumii si a-l ajuta sa minimal stresul si
comp indezirabile)<
-STRUCTURAREA PREDARII-INVATARII –(utl mijl vizuale predictibile)<
-STRUCTURAREA SARCINILOR DE LUCRU –(sarcini simplify, mai simple)<

8. INCLUZIUNEA ED A COPILULUI CU TSA

-serviciile ed pt copii cu TSA se org in inv special si special integrat, fie incluziv, fie pt
toate niv de inv<
-evaluarea copiilor cu TSA se real de serviciile specializate de evalure si orientare scoala
si profesionala din cadrul CJRAE<
-pt copii cu TSA se elab un program de interventie personalizat<
-scoala speciala> professor de psihopedag speciala, professor psihopedagog, professor-
educator, professor psihodiagnostician, asistent social si medical sau asistenta medicala<
-incluziunea intr-o scoala normala este mai dif pt copilul cu autism>
-principiul de integrare in sens invers> elevului slab cu autism I se ofera un mediu si act
adaptate capac sale<

9. CLASIF DEF MINTALE SI REC>

-Factorii prenatali> iradierea mamei, boli, traumatisme in timpul sarcinii<
-Factori perinatali> prematuritate, postmaturitate, hypoxia, compresiunea cordonolului
-Factori postnatali>boli inflamatorii cerebrale,intoxicatii, boli inf cu complicatii cerebr
Clasicf> intellect de limita (75-85/90) –dif de analiza si sinteza, tulb spatio-temporale,dif
de inv, instab motorie si emotionala, dif comportam (11-12 ani).>
def mintala usoara (50/55-75) – ingustarea c-pului perceptive, gandire practica,dif de
intelegere si integr a noilor cun,def memorie si de atentie,imaturitate (7-9ani)>
def mintala moderata (35/40-50/55) –dezv abil de comunicare, dar vocabulary limitat,vb
neinteligibila, tulb de limbaj, cunostinte minime, gandire concreta, situationala, def de
atentie si memorie, tuk=lb affective, idiotic-savanti (hipermnezia)<
def min severa (20-35/40) –ca sus<
def min profunda (0-20)< necesita ingrijire si supraveghere continua, manif balansari
uniforme, impulsuri motrive subite dat struct psihomotrice rudimentare, nediferentiate,
orez malformatii cranierii, def senzoriale, nu comunica prin limbaj ci prin mimica si
gestica, viata af redusa la impulsurile primare, crize de plans, apatie.
RECUPERAREA > rec prin invatare si incluziunea emotionala adecvata – calofi
potentialului intellectual si aptitudinal al copilului< rec prin psihoterapie –inlat
comportamentelor nedorite, agresive,>rec prin stimulare cognitive – achizitia cun de catre
copil, cu ajutorul proc precum limbajul, gandirea, memoria, atentia. Recuperarea prin
terapia de expresie grafică și plastică oferă stimulare psihomotrică, dezvoltare
personală, creșterea gradului de încredere în propriile forțe, posibilitatea exprimării
emoțiilor și cognițiilor prin pictură, modelaj, desen, sculptură, broderie, țesut, origami
etc. Recuperarea prin meloterapie folosește muzica pentru a stabili un contact cu
deficientul mintal și pentru a-i induce stări afective tonice sau liniștire.
 Recuperarea prin terapie ocupaţională se realizează prin aplicarea mai multor forme
de terapii (meloterapie, ludoterapie, dansterapie, ergoterapie etc.), care au scopul de a
forma și dezvolta o serie de calități fizice și psihice la copilul cu deficiență mintală.
Recuperarea prin ludoterapie: rol în formarea personalității copilului; trece de la o
stare de izolare, inactivitate la o stare de implicare și de apartenență la un grup.
Forme de joc: explorator-manipulativ; jocul reprezentativ; jocul cu reguli; jocul
didactic,

10. INCLUZIUNEA DEF MINTALA<

Organizarea și structurarea clasei, a activităților și a sarcinilor de lucru;
- Formularea unor sarcini clare cu indicații de lucru și cu imagini; sarcinile de
lucru să se bazează pe centrele de interes ale copilului.
- Asigurarea contactului direct cu obiecte și fenomene studiate sau cu înlocuitorii
acestora (imagini, mulaje, proiecții video);
- Diversificarea condițiilor în care este perceput și memorat materialul;
- Prelungirea timpului afectat perceperii obiectelor sau textelor;
- Evitarea utilizării excesive a metodelor verbale în activitatea de predare;
- Asigurarea calității perceptive ale materialelor expuse elevilor;
- Efectuarea exercițiilor de repetare sistematică și de punere în practică a
cunoștințelor;
- Oferirea de sprijin pentru a se orienta în rezolvarea sarcinilor de lucru;
împărțirea sarcinii în pași mici; stabilirea ierarhiei pașilor și oferirea de feed-back
permanent;
- Facilitarea dezvoltării socio-emoționale și dirijarea comportamentului.

11. CLASIF DEF DE AUZ>

 deficienţe de transmisie: se instalează din cauza dificultăţilor apărute în calea undelor
sonore la trecerea lor de la exterior spre urechea internă prin malformaţii ale urechii
externe sau medii, defecţiuni ale timpanului, blocarea canalului auditiv extern sau prin
apariţia unor afecţiuni la nivelul urechii mijlocii (în urma unor otite, infecţii);
 deficienţe de percepţie: provocate de leziuni ale urechii interne, nervului auditiv sau
centrilor nervoşi de la nivelul scoarţei cerebrale (surditate centrală);
 deficienţe mixte: includ elemente ale deficienţelor de transmisie, cât şi ale deficienţelor
de percepţie. În funcţie de lateralitate, putem întâlni deficienţe unilaterale şi bilaterale,
iar după momentul apariţiei deficienţei, deficienţe ereditare şi dobândite.
 După gradul deficitului auditiv, pot fi identificate următoarele tipuri:
 • hipoacuzie uşoară (deficit de auz lejer): o pierdere de auz de 20-40 dB;
 • hipoacuzie medie (deficit de auz mediu): o pierdere de auz de 40-70 dB;
 • hipoacuzie severă (deficit de auz sever): o pierdere de auz de 70-90 dB;
 • anacuzie sau cofoză (deficit de auz profund, surditate): o pierdere de auz de peste 90
dB
12. FORMELE COMPENSARII DEF DE AUZ<
a) compensarea organică: creşterea eficienţei percepţiei auditive la hipoacuzici (cu
ajutorul protezării);
b) compensarea funcţională / intrasistemică: se realizează în cazul pierderii totale a
auzului; auzul deficitar este compensat de văz (prin labiolectură), de simţul
vibrotactil (esenţial pentru perceperea vibraţiilor articulatorii în procesul
demutizării) şi mai ales de plasticitatea structurilor cerebrale;
c) compensarea mixtă.

13. DEMUTIZARE>
Demutizarea reprezintă activitatea complexă de înlăturare a mutităţii și de însușire
a limbajului verbal cu metode şi mijloace specifice, prin valorificarea căilor
organice nealterate şi pe baza compensării funcţionale a auzului deficitar prin
folosirea organelor de simț nealterate.
Prin intermediul demutizării, se trece de la limbajul mimico-gesticular la limbajul
verbal şi de la gândirea în imagini la gândirea noţional-verbală.
Ortofonia se ocupă cu emisia corectă a sunetelor/ fonemelor şi învăţarea pronunţiei
de către elevii cu deficienţă de auz în vederea realizării comunicării orale
inteligibile.

14. INCLUZIUN DEF DE AUZ>

-Protezarea auditivă: clasică (cu proteze auditive digitale) și contemporană (cu implant
cohlear).
Terapia auditiv-verbală nu se bazează pe informația vizuală (labio-ideo-vizuală), ci
urmărește includerea copilului în învățământul de masă, într-un mediu de auzitori,
evitându-se utilizarea limbajului mimico-gesticular.
 Organizarea clasei se va face astfel încât copilul să-l poată vedea atât pe profesor,
cât și pe colegii de clasă (în semicerc);
 Scaunul profesorului este situat aproape de elevi și la aceeași înălțime cu aceștia;
 Profesorul evită să se miște atunci când vorbește și ține cont de faptul că privirea
obosește;
 Se folosește un limbaj simplu, cu propoziții scurte și cu ilustrare vizuală a
conținutului;
 În lipsa unor resturi de auz sau a posibilităților de protezare adecvată, elevul
trebuie să dobândească abilități de labio-lectură.
 (Profesorul vorbește natural, cu voce obișnuită, respectând accentul, intonația, fără
să accentueze mișcările articulatorii sau să accelereze ritmul vorbirii;
 Dacă un elev nu a înțeles, se repetă și se face analiza cuvântului;
 Durata lecțiilor trebuie dozată pentru a nu-i obosi pe elevi;
 Se repetă sau se reformulează ori de câte ori este cazul;
 Se realizează distincții între cuvintele asemănătoare;
 Se evită figurile de stil, forma negativă a verbelor, expresiile prepoziționale sau
subordonatele relative;)
 Se încurajează participarea elevilor cu deficiență de auz la lecții.

15. CLASIF DEF DE VEDERE>

CAUZA> malformatii congenitale, boli inf, intoxicatii cu dif subs,boli din perioada
copilariei, boli neurologice, boli ale pielii, traumatisme, boli ale sangelui, infectii
microbiene sau virotice, boli endocrine, traumtisme ale globilor ocular<
CALSIF>ambliopie usoara -0,5-0,3
-ambliope medie -0,2-0,1
-ambliopie forte ->01,
-cecitate relatica –percepeea miscarilor mainii si lumiinii
-cecitate absoluta
DUPA PREZ SAU ABS REPREZ VIZUALE>
-orbire congenitala –fara repr
-orbire survenita pana la vr de 3 ani – fara repr vizuale
-orbire survenita dupa 3 ani> cu repr vizuale

16. CONSECINTE ALE DEF DE VEDERE<

-dif ale perceptiei vizuale
-reprezentari vizuale sunt dep de integritatea analizatorilor> ;a def congenitali acestea
sunt incexistente, la ambliopi sunt incorecte incomplete ,deformate<
-intarziere in dezv fizica generala si in evol motricitatii det de lipsa controlului visual si
insuf miscarilor<
-tinuta corporala defectuasa<
-mers nesigur, , stereotipii ,ticuti,<
-ef greoaie a operatiilor gandirii<
-memoria se bucura de calitati superioare vazatorilor, dat solicitarii intense<
-atentia este distrasa cu greu, dar se restabileste si mai greu<
-d.p.d.v. afectiv, manif o atitudine pasiva, de neincredere in fortele proprii, timiditate,
izolare <
-simt nevoia ordinii depline si a pastrarii ob in aceleasi locuri>

17. COMPENSARE>
-Compensatia pt nevazatori este intersistemica (vaz inloc de alte functii)<
-Compensatia pt cei cu ambliopie moderata este intrasistemica (antrenarea resturilor de
vedere)<
-Compensatia polisenzoriala la pers cu cecitate sau nevazatoare<
-Mobilizarea atentiei, memoriei, motivatiei<

18. TEHNICI DE DEPLASARE>

-orientarea si dedeplasararea intr-un spatiu restrains si bine cubnoscut<
 -orientarea si depl cu ajutorul bastonului<
-orient si depl cu ajutorul unui caine ghid<
-orient si depl cu aj uneii pers vazatoare<
-orient si depl cu aj electronic<

19. INCLUZIUNE<
-org inv dupa anum conditii special> ferestre mari pt lumina naturala, pereti deschisi la
culoare, mobilier adecvat<
-incurajarea copilului sa se delaseze prin clasa<
-utl limbajului descriptive de catre professor<
-aprecierea elevului se poate real cu success prin aprobarea verbal sau atingere tactile<
-includerea unor teme leg de vedere si def de vizuala in curriculum>
-exersarea simtului tactil-kinestezic<
-inv scris-citit Braille<
-acordarea de mai mult timp pt lectura in Braille <
-scrierea cat mai vizibil pe table<
-real unor copii marite ale fiselor de lucru sau cartilor (pt cei cu ambliopie)<
-fol unor material grafice in relief sau associate cu semnale sonore<
-prezentarea verbal a tot cee ace este afisat<
-asezarea cat mai aproape de tabala.

20. CLASIF DEF MOTORII<>

CAUZE> c. predispozante- anomalii ereditare, infl nocive<
-c.favorizante – neglijarea posturii, conditii inadecv de igiena, fracture<
CLASIFICARE>
1.DEF MORFOLOGICE>
-globale> de crestere, de nutritive, de musculature si de oase, de articulatii<
-partiale>def ale capului, fetei , gatului>
2.DEF FUNCTIONALE>
-tulburari de apucare, mers, echilibru<
-deficiente ale aparatului respirator, cardiovascular , digestive<
-paralizii (incap totala), pareze (incap partial) –monoplegie, pparaplegii, tetraplegii,
hemiplegii<
1. Tulburări de expresie motrică:
 sincineziile – mişcări simetrice involuntare ale părţii opuse care însoţesc mişcările
voluntare ale părţii active;
 paratoniile – ticurile şi mişcările ritmice (întâlnite frecvent în sindromul de
instituţionalizare);
 tulburări de dominanţă cerebrală – dispraxiile (mişcări lipsite de coerenţă şi îndemânare
cu implicaţii grave mai ales în activităţile grafice şcolare);
2. Tulburări care afectează comunicarea motrică:
 instabilitatea psihomotrică;
 imaturitatea psihomotrică;
 inhibiţia psihomotrică;

astenia psihomotrică;
3. Tulburări de realizare motrică:
 apraxia – dificultăţi de execuţie a unor mişcări uzuale sau adaptate unui scop;
 disgrafia – dificultăţi de realizare grafică.
4. Tulburări de schemă corporală;
5. Tulburări de structură spaţială şi orientare temporală;
6. Tulburări de lateralitate.<

21. RECUPERARE>

Recuperarea activă presupune instruire, consiliere și kinetoterapie pentru utilizatorii

de scaune rulante în vederea dezvoltării personale și dobândirii abilităților de viață
independentă.
a) instruirea pentru viață independentă: începe cu poziționarea corectă în scaun rulant,
urmând cu tehnici de manevrare și deplasare
b) consilierea individuală și de tip grup de suport: vizează probleme de sănătate
specifice, dificultăți emoționale, dileme legate de educație, incluziune socială, sexualitate,
căsătorie, angajare<
c) kinetoterapia: urmărește prin intermediul unor programe de exerciții fizice refacerea
funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcționnal, realizarea unor mecanisme
compensatorii în situații de readaptare funcțională<<

22. INCLUZIUNEA >

Rolul accesibilizării mediului ambiant
 Transportul adaptat
 Locuri de parcare
 Rampe de acces în instituții
 Trotuare adaptate
 Tehnologii asistive
Accesibilizarea mediului de lucru
Accesibilitatea la nivelul unităților de învățământ:
 accesibilitatea mediului fizic;
 accesibilitatea la nivelul întregului sistem şi a procesului de învăţământ.
Accesibilitatea mediului fizic include adaptarea căilor de acces, realizarea rampelor,
a barei de mână curentă, construirea de lifturi, adaptarea toaletelor, a spațiilor de
învățare etc. Un alt aspect al accesibilității este asigurarea unui sistem de transport
adaptat elevilor care nu se pot deplasa, de la propriul domiciliu până la şcoala pe
care aceștia o frecventează. Lipsa unor autovehicule adaptate inclusive a celor de
transport în comun pot constitui o piedică serioasă în frecventarea școlilor de către
acești elevi.
 „Adaptare rezonabilă” definește ,,modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care
nu impun un efort disproporţionat sau nejustificat atunci când este necesar într-un caz
particular, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi să se bucure sau să-şi exercite, în
condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”
Accesibilitatea la nivelul întregului sistem şi a procesului de învăţământ:
a) schimbări și adaptări la nivelul clădirii şcolii;
Accesibilitatea la intrare pentru elevii în fotoliu rulant este relativ uşor de realizat prin
construirea unei rampe/pante în locul sau alături de scări, care trebuie să aibă o înclinaţie
corespunzătoare. Uşile trebuiesc prevăzute cu o o deschidere suficient de mare (92 cm)
pentru persoanele care folosesc fololiul rulant, să fie ușor de deschis, cu mânere ușor de
utilizat sau cu arcuri nu foarte puternice.
Sala de clasă trebuie să fie aproape de intrarea în școală. O bară de susţinere, de-a lungul
scărilor şi la toaletă, este foarte utilă elevilor cu paralizie cerebrală care pot merge, atât
pentru sprijin, cât şi pentru ameliorarea problemelor de echilibru. Astfel, se facilitează
deplasarea copilului în școală.
b) pupitre gen masă, cu spații adecvate pentru poziționarea picioarelor sau
deplasarea cu scaunul rulant. În anumite situaţii este nevoie să se amenajeze un loc
special pentru ca aceşti elevi să poată menţine capul şi corpul în poziţie ridicată atunci
când sunt aşezaţi. Mai mult, iluminarea adecvată, localizarea sursei de lumină au un rol
deosebit în menţinerea şi concentrarea atenţiei la lecţii.
c) respectarea principiului de discriminare pozitivă: alocarea unui timp adecvat pentru
finalizarea sarcinilor de lucru, limitarea volumului de muncă, sprijin la activitățile
manuale etc.
d) postura în timpul lucrului trebuie monitorizată frecvent. Schimbarea de poziţie
este necesară nu doar din raţiuni fiziologice, ci şi pentru a spori şansele de achiziţie a
unor noi impresii şi experienţe. Pentru copiii cu paralizie cerebrală este foarte utilă
alternarea poziţiilor, chiar şi a celor mai statice.
e) asigurarea dispozitivelor educaționale ajutătoare sau a materialelor tehnice
ajutătoare: dispozitiv de prindere a creionului, suport de fixare a caietului, instrument
pentru întoarcerea paginii, computere cu tastaturi adaptate, litere din lemn pentru a fi
mânuite etc.

23. DEPISTAREA DIF DE LIMBAJ>

Limbajul oral se dezvoltă pe baza preachizițiilor limbajului și a elementelor de
psihomotricitate: abilități de procesare a informației, abilități mnezice, abilități de
focalizare a atenției, procesări auditive, secvențialitate, ritm, procesări fonologice,
schemă corporală, lateralitate, orientare spațio-temporală, motricitate fină și
grosieră, structuri perceptiv-motrice.
Depistarea tulburărilor de limbaj și comunicare se face la începutul anului şcolar de
către logoped>
a) Examinarea nivelului de înţelegere a vorbirii: probe ce vizează identificarea
schemei corporale, a obiectelor și a proprietăţilor contradictorii cu ajutorul imaginilor.
 După examinarea înţelegerii cuvintelor, se trece la examinarea înţelegerii propoziţiilor
sau frazelor.
c) Examinarea structurii gramaticale:
formarea propoziţiilor simple şi dezvoltate
în vorbirea spontană și reprodusă,
utilizarea singularului şi pluralului,
verbalizarea relaţiilor temporale,
folosirea pronumelor, a modurilor şi a timpurilor verbelor.
d) Examinarea vocabularului activ: observarea volumului de cuvinte folosite în
povestire şi vorbirea independentă. Se constată utilizarea numărului de substantive,
verbe, adjective şi recunoaşterea semnificaţiei cuvintelor de folosinţă curentă. Se pot
aplica probe de completare a conţinutului unei imagini sau a unui text.

b) Examinarea articulării verbale (a sunetelor, silabelor, cuvintelor), auzului şi vocii:

starea de funcţionare a aparatului articulator (integritatea, forma, mobilitatea şi forţa,
muşcătura aparatului dental, mobilitatea limbii, forma şi mărimea palatului moale,
mărimea şi aşezarea omuşorului), devieri de sept şi malformaţii ale sistemului nazal.
Pentru depistarea dislaliilor, i se poate cere copilului:
 să denumească literele din alfabetul ilustrat sau serii de imagini referitoare la
anumite categorii (culori, animale, fructe, mijloace de transport etc.);
 să identifice schema corporală cu ajutorul imaginilor;
 să recite o strofă dintr-o poezie;
 să povestească liber sau după imagini etc.
 Proba pentru cunoaşterea vârstei psihologice a limbajului, adaptată după Alice
Descoeudres, pentru copilul cu vârsta cronologică cuprinsă între 3 și 7 ani, cuprinde:
 1) contrarii (denumirea perechii antonimului pe baza obiectelor sau imaginilor);
 2) completare de lacune (componenta semantică și sintactică a limbajului);
 3) repetare de numere (memorarea cifrelor);
 4) cunoaşterea a şase materii (cunoștințele generale și categoriile semantice);
 5) contrarii fără obiecte sau imaginii (denumirea perechii antonimului fără imagini);
 6) denumirea a zece culori (abilități senzorio-perceptive, categoria semantică a
culorilor);
 7) cunoaşterea sensului verbelor (categoria gramaticală a verbului și abilitățile de
comprehensiune verbală).

24. CLASIF DIF DE LIMBAJ SI COMUNICARE>

Categorii de tulburări de limbaj și comunicare:
 tulburări de pronunţie: dislalie, rinolalie, dizartrie;
 tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: bâlbâială, logonevroză, tahilalie, bradilalie;
 tulburări de voce: afonie, disfonie, fonastenie;
 tulburări ale limbajului citit-scris: dislexie-alexie, disgrafie-agrafie;
 tulburări polimorfe: afazie şi alalie;
 tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar, retard
sau întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii (Verza, 1993)
Dislalia = pronunțarea defectuoasă a unuia sau mai multor sunete și se manifestă
prin substituirea, omiterea, inversarea, deformarea unor sunete în vorbirea
spontană sau reprodusă. Sunetele nu sunt în egală măsură afectate, unele fiind cu o
frecvență mult mai mare alterate decât altele în pronunție, deoarece necesită o
sincronizare mai bună a componentelor aparatului fono-articulator care participă la
fonație (de exemplu, vibranta ,,r”, africatele ,,c, g, t”, siflantele ,,s, z” și șuierătoarele ,,ș,
j”). În topul tulburărilor de articulație prezente la preşcolarul şi şcolarul mic se regăsesc
rotacismul (sunetul afectat este ,,r”) şi sigmatismul (sunetele afectate sunt cele
sigmatice: ,,s”, ,,ş”, ,,z”, ,,ţ”, ,,j”, ,,ci”, ,,ce”>>
a) dislalia organică: determinată de malformații sau leziuni ale aparatului
fonoarticulator, de leziuni organice ale analizatorului auditiv, de leziuni centrale;
b) dislalia funcțională: motorie (motrică) și senzorială: dificultăți de coordonare a
tuturor elementelor aparatului fonoarticulator, dificultăți de control a mișcărilor
articulatorii, datorate unei întârzieri în dezvoltarea motorie. Dintre cauzele senzoriale:
nedezvoltarea auzului fonematic; deficit de memorie auditivă; lipsa atenției acustice.
c) dislalia sociogenă: prin imitarea inconștientă a unei pronunții incorecte a sunetelor,
prin educație deficitară, prin bilingvism la o vârstă fragedă.
Dizartria = tulburare de pronunţie caracterizată prin dificultăţi parţiale sau extinse
de articulaţie care apar pe baza unei deficienţe survenită în urma unor boli sau
traumatisme, în acele regiuni ale S.N.C. prin care se realizează aspectul sonor al vorbirii.
În dizartrie, mai sunt modificate: ritmul, expresivitatea, modulaţia vocii.
Rinolalia = tulburare de pronunţie care constă în tulburarea rezonanţei sunetelor şi
a vocii. Nazonarea sunetelor determină o voce înfundată, răguşită, îngroşată. Cauze:
despicături de boltă şi văl palatin congenitale, afecţiunea comunicării buco-nazale după
difterie, pareze sau hemipareze ale vălului >>
Tulburări lexico-grafice = incapacităţi paradoxale totale în învăţarea şi formarea
deprinderilor de citit-scris, cunoscute drept alexie-agrafie, sau incapacităţi parţiale în
învăţarea şi formarea deprinderilor de citit-scris, denumite dislexie-disgrafie.
Tulburări polimorfe: afazie = pierderea parţială sau totală a funcţilor limbajului;
alalie = dificultăţi majore în achiziţia limbajului, rămânând în afara comunicării
verbale.
Tulburări de ritm şi fluenţă:
a) tahilalia: vorbirea într-un tempou prea rapid încât devine neinteligibilă;
b) bradilalia: vorbirea într-un tempou exagerat de rar;
c) bâlbâiala: întrerupere a fluenţei vorbirii determinată de prelungirea sau
repetarea unor sunete şi silabe. Conştientizarea de către logopat = logonevroză.
Tulburările de voce = scăderea intensităţii şi timbrului vocii până la pierderea ei
totală
a) fonastenia: se manifestă printr-o voce scăzută, astenică;
b) disfonia: o pierdere parţială a vocii, a expresivităţii şi intonaţiei ei;
c) afonia: sonoritatea vocii dispare total.
 Tulburările de dezvoltare a limbajului determină dificultăţi în comunicare, în
exprimare şi în înţelegerea vorbirii celor din jur.

25. INCLUZIUNE>>

,,Logopedia” (gr. ,,logos” = cuvânt şi ,,paideia” = educare) abordează limbajul prin

prisma reeducării acestuia și corectării tulburărilor survenite în procesul de
achiziție. Ortofonia: știința care se ocupă de reabilitarea auzului și limbajului.
S-a ajuns la concluzia că ambele concepte sunt restrictive, ceea ce a condus la ,,terapia
limbajului și a vorbirii” / ,,speech and language therapy”.
Terapia limbajului și comunicării îl ajută pe copil să-și diminueze sau să-și corecteze
tulburările, să-și depăşească dificultățile de adaptare şcolară și interrelaţionare.
Dezvoltarea motricităţii generale: exerciţiile fizice generale întăresc şi relaxează
musculatura implicată în actul vorbirii şi contribuie la menţinerea sănătăţii organismului.
- imitarea diferitelor tipuri de mers (mersul iepuraşului, piticului, ursului, pisicii);
- efectuarea unor mişcări ale gâtului, ale capului, ale braţelor, ale trunchiului;
- antrenarea pentru actul grafic prin mişcări la nivelul palmei şi degetelor (,,cântatul la
pian”, închiderea şi deschiderea pumnilor, exerciţii de apăsare cu fiecare deget etc.);
- executarea unor acţiuni cu mâna dominantă (decupare după contur, aruncare cu zaruri,
distribuire de jetoane);
- imitarea unor activităţi din viaţa cotidiană (a dormi, a spăla, a stoarce rufe etc.)
Dezvoltarea motricităţii fonoarticulatorie:
a) exerciţii de mobilitate a maxilarelor:
- exerciţii de închidere şi deschidere a gurii liber; cu rezistență;
- exerciţii de împingere a maxilarului inferior înainte-înapoi; de la dreapta la stânga;
b) exerciţii de mobilitate pentru limbă: ştergerea dinţilor cu limba în interior şi în
exterior;
- exerciţii de scoatere a limbii sub diferite forme (,,lopată”, ,,săgeată”, ,,jgheab”);
- exerciţii de suflat puternic pe limba lopată între buze;
- exerciţii de ghemuire a limbii în fundul gurii şi pronunţarea sunetului ,,c” (spatula);
- exerciţii de vibrare a buzelor (imitarea motocicletei); ,,tropăiala calului”;
c) exerciţii pentru gimnastica buzelor şi obrajilor:
- exerciţii de sugere şi umflare a obrajilor; de ţuguiere și rotunjire a buzelor;
- exerciţii de prindere a buzei inferioare cu dinţii superiori şi pronunţarea suntelor ,,f”
şi ,,v”;
- exerciţii de ştergere a dinţilor în afară şi înăuntru cu limba;
- exerciţii de suflat în hârtii, morişti;
- exerciţii de apucare cu dinţii sau cu buzele a unui obiect uşor aflat pe masă;
d) exerciţii pentru vălul palatin şi muşchii faringelui:
- exerciţii de imitare a căscatului, înghiţitului, tusei, sforăitului, deglutiţiei;
3) Educarea respiraţiei corecte urmăreşte dezvoltarea echilibrului inspir-expir:
- exerciţii libere de respiraţie în mers;
- suflarea pufului din palmă sau într-o lumânare aprinsă; 4) Impostarea sunetului
(obţinerea izolată şi exersarea sunetului):
a) Educarea auzului fonematic prin stimularea percepţiei fonematice, utilizând modelul
motric-kinestezic oferit de logoped şi valorificând activităţi cu caracter ludic:
- imitarea sunetelor din natură (onomatopee) în şoaptă, cu intensitate puternică, prelungit,
în ritm staccato;
- diferenţierea consoanelor surde de cele sonore (p – b, c – g, t – d, s – z, f – v, ş – j)
după modelul motric-kinestezic oferit de logoped;
- pronunţarea silabelor simple opuse: de exemplu, pa–ba, da–pa, ba–da, da–ta;

- aburirea unei oglinzi, alternativ, cu nasul şi cu gura;

- formarea de valuri într-un vas cu apă (prin suflare);
- suflarea în diferite instrumente muzicale;
- inspiraţie scurtă, expiraţie lungă şi invers.
b) Emiterea sunetului prin demonstraţie şi imitaţie:
Logopedul îi demonstrează copilului în faţa oglinzii care este poziţia corectă a organelor
articulatorii participante la elaborarea sunetului şi îi explică modul de execuţie a
mişcărilor Învăţarea se realizează și cu ajutorul imaginilor sau prin controlul laringelui:
copilul poate simţi cu palma laringele logopedului şi al lui, la vibraţia impostării
sunetului. Dacă copilul nu reușește, se reiau onomatopeele. După ce a urmărit
demonstraţia logopedului, copilul repetă singur în faţa oglinzii toate mişcările
articulatorii până ajunge la fixarea lor kinestezică-tactilă.
5) Consolidarea sunetului:
a) Introducerea și pronunțarea sunetului în silabe:
- pronunțarea sunetului în silabe directe (sa, se, si, so) şi inverse (as, es, is, os);
- pronunțarea sunetului prelungit în silabe (asss, esss, isss etc.);
- pronunțarea sunetului în silabe în poziție intervocalică (S: asa, asi, aso, asu, asă, asâ);
- pronunțarea sunetului în logatomi (silabe cu şi fără sens): sac, suc, ase, osu;
- pronunțarea sunetului în structuri silabice consonantice: stra, stro, stru, stră;
- pronunțarea sunetului în structuri silabice cu diftongi: soa, sea, sia etc.;
b) Introducerea și pronunțarea sunetului în cuvinte:
- pronunțarea sunetului în cuvinte monosilabice, bisilabice şi polisilabice;
- pronunțarea sunetului în cuvinte în poziţie iniţială, mediană și finală;
- pronunţarea cuvintelor paronime;
6) Automatizarea sunetului:
a) exersarea sunetului în propoziţii simple şi dezvoltate;
b) memorarea unor povestiri, proverbe, poezii, cântece;
c) frământări de limbă (de exemplu: Căprarul crapă capul caprei pe capră în patru);
d) conversații cu temă sau libere și realizarea unor compuneri.
7) Educarea personalităţii logopatului are ca obiective principale:
înlăturarea negativismului faţă de vorbire; diminuarea sentimentului de inferioritate și a
timidităţii; antrenarea copilului în activități de grup; dezvoltarea abilităților socio-
emoționale