0.

Capitolul 1

1. Introducere

1.1. Introducere
Din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat soluționarea
problemelor al căror efect era ușurarea vieții. Deşi o invenție
importantă a fost descoperirea roţii (acest lucru fiind recunoscut mai
ales că roata fost un element decisiv ce a pus în mişcarea omenirea - şi
este şi azi), unul dintre pașii cheie în această direcție a fost revoluția
industrială. Aceasta a început prin utilizarea masivă a aburului în
vederea punerii în mișcare a mașinilor. Deși în ultima parte a acestei
epoci (în timpul celui de al doilea razboi mondial) transporturile navale
nu mai utilizau aburul, totuși el era încă folosit în transportul pe calea
ferată.
Treptat aburul a cedat petrolului primul loc în topul resurselor
de energie. Dezvoltarea în continuare a activităților industriale a fost
posibilă într-o mare măsură datorită petrolului. Acesta a constituit și
constituie și azi o bază importantă pentru dezvoltarea multor sectoare.
Pe lângă faptul că pune efectiv în mişcare omenirea (autoturismele,
camioanele, vapoarele, etc. folosesc încă petrol pentru propulsie),
există multe produse de bază care se obţin din acesta. Între ele sunt
enumerate masele plastice (care au o arie de răspândire extraordinară în
zilele noastre) şi îngrăşămintele chimice (fără de care agricultura ar
avea de suferit enorm).
Odată ce tehnologiile mecanice au ajuns la maturitate, în
sistemele şi liniile de producţie au început să apară componente de
control electronice. De exemplu în domeniul auto (la începuturile sale
un domeniu exclusiv mecanic), unul dintre primele şi cele mai
cunoscute astfel de module este aprinderea electronică a motoarelelor
2 Instrumentaţie Virtuală

cu ardere internă. Aceasta a fost deschizător de drum pentru multe alte

module electronice. Astfel, sistemele de inchidere automată a ușilor,
încălzirea electrică a oglinzilor, așa-numitele geamuri electrice, etc.,
toate demonstrează practic o ”invazie” a sistemelor electronice în
industria auto.
Dacă la început aceste modulele aveau erau o structură pur
electronică, în zilele noastre ele sunt construite în jurul procesoarelor
(de foarte multe ori multi-nucleu). Puterea de lucru crescută,
posibilitatea de control de la distanţă, dar şi altele reprezintă avantaje
pentru acestea. Ca urmare, au fost necesare modalităţi de comunicare
între aceste procesoare. Astfel au apărut magistralele de comunicatie de
tip CAN, FlexRay, etc. Atât procesoarele cât şi standardele de
comunicaţie sunt azi sunt o prezență obișnuită în sistemele ce
contribuie la buna funcţionare a unui automobil (nu mai constituie
obiect de senzație). Tehnologiile numerice şi-au pus amprenta pe
întregul automobil, primul obiectiv urmărit fiind siguranţa în trafic.
Între acestea se numără cele folosite în modulele Anti Blocking System
- ABS, Lane Departure Warning - LDW, automatic traction control,
etc. Un alt deziderat constant urmărit în industria auto a fost reducerea
consumului de combustibil. Componenta software a jucat aici un rol
primordial.
Sigur, lucrurile nu s-au oprit însă aici. De exemplu, una dintre
ultimele tehnologii intrate în industria auto este legată de așa-numitul
domeniu de ”computer vision” (vedere artificială). Împreună cu o suită
întreagă de algoritmi de procesare, vederea artificială ajută
conducătorul auto. Astfel, detecția marcajelor pe șosea în vederea
atenţionării acestuia în cazul ieşirii accidentale de pe banda de rulare și
frânarea automată în cazul în care distanța față de automobilul din față
se micșorează există deja pe modele aflate în piață.
Evoluția descrisă mai sus a avut loc în toate domeniile,
tehnologiile numerice iar mai apoi modulele software luând locul
multor (dacă nu tuturor) sisteme de control mecanice sau electro-
mecanice.
Un alt domeniu important este cel industrial / manufactură (care
de fapt produce aceste bunuri). O parte integrantă a activității
 1. Introducere 3

industriale este aceea legată de măsură și control. De exemplu, în

industria electronică testarea în producție se face atât la nivel de placă
electronică cât și la final (în aşa-numitele module de test final).
Testările sunt coordonate de către programe ce rulează pe calculatoare.
La rândul lor, acestea comandă module externe (surse de tensiune,
aparate de măsură, etc.) ce servesc la asigurarea condițiilor de testare.
În zilele noastre, practic aproape orice aparat de laborator poate fi
comandat de la distanță utilizând un anumit standard de control /
comunicație.
Primele generații de instrumente de măsură au fost analogice
(de exemplu, osciloscoape, analizoare de spectre, woblere, etc.).
Interacțiunea cu acestea se făcea pe baza unor butoane care permiteau
modificarea domeniilor de măsură. Cea de a doua generație de aparate a
înglobat și unele module de control (diverse integratoare, relee, etc)
care permiteau operații rudimentare de control.
Apariția tehnologiilor digitale a impus utilizarea convertoarelor
analog numerice și numeric analogice în instrumentația de măsură și
control. În cea de a treia generație, aparatele de măsură și control sunt
construite pe structuri de calculatoare. Sisteme de operare performante
guvernează în zilele noastre funcţionarea acestora. Exemplele includ
Windows CE sau QNX. La acest nivel modulele de conversie analog
numerice și numeric analogice au fost complet integrate în sistemele de
măsură. Între facilitățile importante oferite la acest nivel sunt
menţionate memorarea rezultatelor, transferul conținutului de pe ecran
pe memorii (de exemplu memoriile stick USB) sub formă de fișiere în
diverse formate (facilitate adesea întâlnită la osciloscoape) dar și
posibilitatea de control de la distanță (din exterior). Controlul de la
distanţă asigură posibilitatea construirii standurilor de test ce folosesc
aparate electronice comandate de un calculator. Astfel, sunt posibile
mai multe scenarii de test. Împreună cu procesele controlate de
computer, standurile de test alcătuiesc module importante în procesele
de producţie.
Pentru ca opţiunea de control de la distanţă să prindă contur a
fost necesară implementarea atât a unor protocoale de comandă cât şi a
unui suport fizic pentru comunicaţie. Prima magistrală de comunicație
4 Instrumentaţie Virtuală

apărută este așa-numita General Purpose Interface Bus - GPIB). Așa

cum menționează Sumathi și Sureka [15], ea a fost dezvoltată de către
Hewlet-Packard în anii ‘60. GPIB a constituit primul sistem ce conecta
cu succes un computer (până atunci instrument de sine stătător) și un
aparat de măsură. Noul ansamblu a creat posibilitatea prelucrării în
timp real a datelor achiziționate. A apărut astfel o generaţie de aparate
(utilizabile în sistemele de producţie) care puteau fi comandate de la
distanţă prin intermediul unui calculator şi care puteau executa diferite
comenzi şi returna anumite rezultate. Acestea sisteme sunt apropiate
(din punct de vedere conceptual) cu roboţii industriali dacă se face
excepţie de mişcarea efectuată de aceştia (deşi de multe ori şi acestea
conţin elemente în mişcare).
Prin sistem instrumental virtual se înțelege un modul software
care rulează pe un calculator PC ce constituie o partea a unui sistem de
test și / sau măsură. La fel ca tehnologiile descrise mai sus,
instrumentația virtuală s-a impus în sistemele de producție moderne.
Așa cum Sumathi și Sureka [15] menționează, ea combină tehnologiile
existente cu modulele software (a căror principală caracteristică este
flexibilitatea) și cu o paletă largă de sisteme de măsură. Această
combinație permite inginerilor crearea unor sisteme ce întrunesc
caracteristicile necesare proceselor de producție. Aceste sisteme oferă
utilizatorilor posibilitatea de utilizare a calculatoarelor PC și ca parte a
unor sisteme de măsură beneficiind de toate avantajele existente (preț
mic și performanțe / complexitate ridicate, etc.).
Dacă de cele mai multe ori modulele electronice interfațabile cu
calculatorul se pot achiziționa, nu este la fel întotdeauna şi cu modulele
software (deşi interfeţele software şi driverele însoţesc echipamentul
hardware, programul nu rezolvă cerinţele particulare ale aplicaţiei).
Programele pot fi create şi de către utilizatori care cunosc diverse
limbaje de programare (între cele mai cunoscute fiind limbajul C).
Totuși, pentru a sprijinii utilizatorii ce nu posedă cunștiințe
avansate de programare au apărut așa-numitele medii de "programare
grafică". Cel mai cunoscut produs de acest gen este LabVIEW. De
altfel producătorii de la National Instruments oferă şi soluții de sisteme
de măsură și control nu doar pachetul software.
 1. Introducere 5

În paragrafele următoare se prezintă modulele componente ale

unui asemenea sistem de instrumentaţie virtuală, sunt descrise
problemele care se pun în cazul unui asemenea sistem, sunt prezentate
câteva tehnologii de realizare a acestora şi câteva standarde de
comunicație folosite în prezent şi sunt descrise câteva module externe
(comandate de către calculatorul PC). De asemenea este introdus şi
pachetul software LabVIEW.

1.2. Un exemplu de sistem de instrumentație virtuală

În cele ce urmează se consideră un sistem de calcul ce trebuie să
lucreze în strânsă legatură cu probleme / procese din lumea reală.
Obiectivele posibile ale unui astfel de sistem sunt: monitorizarea și
conducerea unor procese, reglarea parametrilor de interes, testarea unor
produse, etc.
În toate cazurile există o succesiune de acțiuni pe care sistemul
numeric le va face pentru atingerea scopului:
- măsurarea valorilor instantanee ale mărimilor de interes,
- stabilirea actiunilor necesare pentru atingerea scopului după fiecare
prelevare de date,
- trimiterea unor date (sau comenzi) către sistem,
- raportarea către sisteme ierarhic superioare, etc.

Fig. 1.1: Structura tipică a unui sistem condus de calculatorul PC

6 Instrumentaţie Virtuală

O posibilă configurație a unui astfel de sistem se poate vedea în

figura 1.1. Pentru stabilirea modului în care trebuie acționat asupra
procesului, trebuie obținute date de interes care să ateste starea reală
a acestuia. De exemplu, în cazul unui proces de reglare de turație, este
necesar ca sistemul sa cunoască turația reală.
De cele mai multe ori mărimile de interes nu sunt de natură
electrică. Exemplele includ presiunea, temperatura, viteza, acceleraţia,
etc. Pentru conversia lor în semnale electrice se folosesc senzori.
Conform unei concepții tehnice senzorii sunt dispozitivele care
transformă o mărime neelectrică într-una electrică (ca exemplu se
prezintă termistorul - ce transformă o temperatură într-o tensiune
electrică). De cele mai multe ori însă, valorile semnalului electric
generat de senzor sunt mici (de ordinul mV sau chiar mai jos),
amplificarea fiind absolut necesară. Ca urmare, o parte electronică
responsabilă de amplificarea semnalului este amplasată lângă imediat
lângă senzor. Această abordare a lucrurilor este preferată mai ales din
raționamente legate de zgomot.
Odată ce semnalul este amplificat, acesta trebuie transmis către
calculator. Pentru aceasta el trebuie pus într-o formă ce oferă o
protecție corespunzătoare la zgomot. Fie tensiunea generată de senzor
se amplifică până la o tensiune ce oferă protecție (de exemplu, o
tensiune de 15V este mult mai greu de perturbat decât o tensiune de
5V), fie se utilizează o formă de transmisie numerică (de exemplu în
standardul RS2323 tensiunile au valori in intervalele ±3V - ±25V ceea
ce oferă o protecție bună), fie se utilizează un anumit modem. Între
formele de transmisie analogică ce oferă o protecție foarte bună se
menționează modulația în frecvență. Pentru a obține o transmisie
digitală pe suport analogic se pot utiliza două frecvențe diferite pentru
valorile de ”0” logic și ”1” logic. Această tehnică este cunoscută sub
denumirea de Frequency Shift Keying (FSK).