Nume și prenume: Nica Oana

Contributia lui Ovidiu Bîrlea la

dezvoltarea folcloristicii
În ziua de 13 august 2007 au avut loc manifestări dedicate aniversării a 90 de ani de la
naşterea strălucitului cercetător al culturii populare Ovidiu Bîrlea. Începând cu această dată
biblioteca din comuna Mogoş a primit denumirea „Ovidiu Bîrlea” în cadrul unei festivităţi
organizată de Primăria şi Consiliul Local Mogoş. Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” din
Alba Iulia în colaborare cu Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din judeţul Alba şi
Asociaţia „Datini străbune” a organizat cu acest prilej o evocare a personalităţii lui Ovidiu
Bîrlea la care au participat cercetători de prestigiu, cunoscuţi şi rude ale folcloristului din
Cluj-Napoca, Sibiu, Sebeş şi Alba Iulia împreună cu localnicii. În aceeaşi zi, la biblioteca din
Bucium au continuat evocările din partea celor care l-au cunoscut pe Ovidiu Bîrlea şi pe
mama acestuia, buciumană de origine. La Mogoş participanţii au vizitat Expoziţia Etnografică
ce tezaurizează o parte din comorile tradiţiei populare din aceste locuri încărcate de istorie,
literatură şi spiritualitate.

Au avut intervenţii. Ion Cuceu din partea Arhivei de Folclor a Academiei Române, filiala
Cluj-Napoca, Cornel Nistea din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Alba, Doina Blaga din
Sibiu – nepoată a cărturarului, prof. Ioan Voicu Macaveiu şi prof. Emil Jurcă din partea
Societăţii „Avram Iancu”, dr. Nicolae Danciu, consilier judeţean, nepot al cărturarului, prof.
Ilie Furduiu, prof Timar din Bârleşti, Victor Moisiu, veteran din Mogoş, prieten cu
folcloristul, ing. Silviu Bârlea, din Baia de Arieş – nepot, Ioan Sicoe din partea Asociaţiei
„Datini străbune” şi primarul Comunei Mogoş Liviu Mircea Macavei

Participanţii au povestit interesante mărturii despre viaţa şi destinul operei lui Ovidiu
Bîrlea: amintirile din lagăr în parte recuperate(Macaveiu şi Danciu) şi felul special în care
culegea folclor Ovidiu Bîrlea transformându-se în alt om faţă de omul de ştiinţă sobru, avea
capacitatea de a duce pe vorbitor acolo unde dorea, pentru a scoate autenticul (
Macaveiu) legenda Mogoşului (Emil Jurca), orchestrele improvizate de Ovidiu Bârlea la clăci
sau cu alte ocazii pentru a înveseli oamenii şi a culege folclor (L.M. Macaveiu şi primarul
comunei Mogoş), interesul pentru tradiţii şi alte amintiri (preotul din Mogoş); Ilie Furdui
statistici legate de şcoală şi propune că dacă se reeditează „Şteampuri fără apă” să fie adăugat
un glosar foarte valoros pentru denumirile specifice mineritului; Victor Moisiu a lui Mărincuş
a depănat amintiri cu omul Ovidiu Bîrlea, Ion Cuceu a vorbit despre ultimele zile de viaţă şi
înmormântarea lui Ovidiu Bîrlea la Cluj, biblioteca şi o parte din manuscrise fiind trimise la
biblioteca mitropoliei greco-catolice din Blaj, duşmănia lui Mihai Pop şi marginalizarea
permanentă a cărturarului. S-a relevat faptul că din 1969 a demisionat din Institutul de Folclor
şi a trăi numai din cărţile pe care le-a publicat până în 1990. Nu a fost primit la Universitatea
din Timişoara fiind acceptat altcineva. Marginalizat toată viaţa şi după 1989, câteva luni în
care a dus povara cancerului pe picioare până în ultima zi: 7 ian. 1990. A refuzat premiul
Academiei R.S.R. pentru Istoria Folcloristicii, a refuzat să primească o pensie chiar la
insistenţele surorii lui şi în ciuda demersurilor făcute de Ion Cuceu. A dus o viaţă de schivnic
trăind din puţinul pe care l-a câştigat din tipărirea cărţilor. Felul de a trăi simplu şi modest,
verticalitatea, înalta competenţă de cercetător de teren, cultura vastă, acribia ştiinţifică a ceea
ce a putut publica, adânca preţuire şi smerenie în faţa marilor cărturari, iubirea locurilor natale
şi a oamenilor, refuzul de a accepta cenzura îi dau o aură de martir şi de ultim reprezentat al
spiritului Şcolii Ardelene. Înmormântarea i s-a făcut cu ceremonia unui prelat cu o prezenţă
masivă a ierarhilor şi preoţilor greco-catolici. ultim reprezentat al spiritului Şcolii Ardelene.
Nu s-a făcut nimic timp de 17 ani pentru repunerea în drepturi a omului şi a operei lui Ovidiu
Bîrlea nici de către forurile ştiinţifice nici de către instituţiile care se ocupă de moştenirea
culturală..

Întâlnirea a fost considerată de participanţi ca prim pas pentru aducerea în viaţa culturală
a personalităţii şi operei lui Ovidiu Bîrlea drept care s-au conturat câteva propuneri:

- construirea în centrul comunei Mogoş a unei clădiri funcţionale asemănătoare ca

arhitectură cu cele ale locului, care să găzduiască : biblioteca, expoziţia etnografică şi o sală
dedicată lui Ovidiu şi Octavian Bîrlea personalităţi de seamă ale culturii şi spiritualităţii
româneşti şi europene;

- Constituirea zilei de 13 august ca zi de întâlnire şi evocare a fraţilor Bârlea la Mogoş şi

realizarea până la 13 august 2008 a două busturi : Ovidiu Bîrlea şi Octavian Bîrlea;

- reeditarea cărţilor lui Ovidiu Bîrlea „Eseu despre dansul românesc” în limba română,
engleză şi franceză ce va fi realizat de Institutul Arhiva de Folclor din Cluj-Napoca, şi
reeditarea volumului „Metoda de cercetare a folclorului” la Alba Iulia cu ocazia colocviilor de
folclor; continuarea publicării fondului Ion Micu Moldovan aflat în arhive (Blaj sau Cluj),
lucare începută de Ovidiu Bîrlea.; publicarea colecţiei Ovidiu Bîrlea,. cea mai autentică
colecţie transcrisă gata ce se află la Institutul de Folclor din Bucureşti;

- valorificarea în volumul colocviilor de folclor din 2008 a istoriilor orale şi amintirilor,

evocărilor despre Ovidiu Bîrlea precum şi în Caietele etnofolclorice ale jud. Alba;

- Iniţierea unor proiecte pentru obţinerea finanţării cărţilor şi colecţiei lui Ovidiu Bîrlea şi
a cărţilor monseniorului Octavian Bîrlea.

Un portret în efigie

“Încercarea de a contura personalitatea cuiva e o acţiune cu atât mai temerară cu cât

dimensiunile spirituale sunt mai mari. Prilejul confirmă din nou că sufletul omenesc e cea mai
mare enigmă de îndată ce depăşeşte un anumit şablon” - scria Ovidiu Bârlea în prefaţa la
volumul “Efigii” apărut la Editura Cartea Românească în care evoca pe Nicolae Iorga,
Dimitrie Caracostea, Constantin Brăiloiu, Lucian Blaga, Ion Muşlea, Ion Breazu, Anton
Golopenţia şi Ilarion Cocişiu.

În 13 august 2007 Ovidiu Bîrlea ar fi împlinit 90 de ani. L-am cunoscut cu mulţi ani în
urmă când venea din Bucureşti în preajma Crăciunului la Alba Iulia să ia cursa de Mogoş sau
Întregalde pentru a ajunge acasă, la Bârleşti, unde mai trăia maica sa. I-am spus colinde , am
vorbit despre obiceiuri, mi-a deschis cu generozitate cămara experienţei sale de folclorist şi
cărturar. Când am ajuns la Bucureşti am fost primit ca o bună cunoştinţă în locuinţa sa de pe
strada “Sfinţii Apostoli” nr. 11 unde ducea o existenţă retrasă între rafturile de cărţi care nu-i
lăsau loc decât pentru o bucătărie îngustă şi o masă de lucru. Îmi aduc aminte că, atunci, avea
pe masă o ediţie proaspătă a cărţii “O viaţă de om, aşa cum a fost” de Nicolae Iorga pe care o
adnota prin comparaţie cu ediţia originală, minunându-se probabil şi indignându-se de
tăieturile făcute de cenzură.
 Locuia aproape în plin centrul Bucureştiului, undeva foarte aproape de Teatrul Bulandra şi
de Cişmigiu, dar în casă nu avea lumină electrică. De plafon atârna o lampă cu petrol pe care
o folosea probabil foarte puţin seara. În rest viaţa şi-o ducea la Biblioteca Academiei, la
Institutul de folclor, prin anticariate, sau studia la lumina zilei. Când ajunsesem eu, dimineaţa
devreme, îşi ceruse scuze că mirosea puţin a usturoi. S-a bucurat de vinul acrişor de pe Valea
Mureşului pe care i l-am dus şi de o bucată de slănină afumată. Aş fi vrut să mai stau în acea
bibliotecă uriaşă, mai mult un depozit, căci abia intrai printre rafturile înălţate până la tavan.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu acea bibliotecă fiindcă au venit buldozerele şi au ras totul de pe
faţa pământului, chiar şi vila destul de elegantă de alături în care intrasem prima dată crezând
că e casa profesorului.

A construit cu o răbdare şi o rigurozitate neobişnuită o operă cuprinzătoare de culegător,

exeget, metodolog, istoric al folcloristicii, de editor al cărţilor neterminate ale iluştrilor săi
predecesori cărora le-a definitivat lucrările: Tipologia folclorului din răspunsurile la
chestionarele lui B.P.Hasdeu de Ion Muşlea şi Problemele tipologiei folclorice de Dimitrie
Caracostea, ambele apărute în 1971. De aceşti eminenţi cercetători ai culturii noastre
populare îl leagă, deasemenea, meditaţia gravă asupra destinului focloristicii, scrie Iordan
Datcu în Dicţionarul etnologilor români, în efortul de a o elibera de sub tutela literaturii, a
esteticii literare şi a diletantismului, de a o dota cu instrumentele de lucru necesare.

A cunoscut profund şi nemijlocit folclorul în întreagă evoluţia şi răspândirea lui

desfăşurând încă de foarte tânăr o intensă activitate de culegere şi înregistrare cu tot ce era
modern în fiecare etapă devenind unul dintre cei mai avizaţi cercetători în teren. A publicat
primele culegeri de folclor în 1933 în revista “Satul” şi debutează cu studiul “ Procesul de
creaţie al baladei populare române” în Revista Fundaţiilor Regale în 1941. Această experienţă
deosebită, dublată de consultarea amănunţită a bibliografiei româneşti şi universale de
specialitate, îndeosebi cea germană, a fost sintetizată în volumul: “Metoda de cercetare a
folclorului” editat în 1969. După ce oferă metodele şi exemplele cele mai clare şi eficiente de
înţelegere şi surprindere a actului folcloric Ovidiu Bîrlea precizează şi calităţile obligatorii ale
unui cercetător în domeniul culturii populare: un gust estetic special, o pregătire complexă –
literară, muzicală, etnografică, estetică, istorică, lingvistică, de mişcare coregrafică etc.-
pentru a fi apt să capteze aspectele sincretice dar şi mecanismele de creaţie, interpretare şi
circulaţie ale fenomenului viu, care nu pot fi descoperite şi înţelese doar studiind colecţiile.

Pornind pe urmele lui Ovidiu Bîrlea cu câţiva ani în urmă am stat de vorbă cu oameni care
l-au cunoscut. Venea ori de câte ori putea acasă, la Bârleştii Mogoşului unde avea prieteni şi îi
provoca pe oameni să povestească, provoca întâlniri şi petreceri - prilejuri de a-i face pe
consătenii lui să-şi dezvăluie comoara sufletului adunată în cântece şi strigături, în poveşti şi
legende, pentru a le surprinde expresiile care fac deliciul paginilor sale de proză. De fapt nu a
încetat, vară de vară, să observe faptul folcloric viu convins că de fiecare dată descoperă alte
taine al coagulării nestematelor care dau atâta strălucire şi profunzime culturii spirituale
româneşti. Dar să-i ascultăm pe consăteni vorbind despre Ovidiu Bîrlea al lor, al nostru şi al
culturii româneşti şi universale deopotrivă.

Aurel Ungurean, n. 1924

L-am cunoscut pe Ovidiu că venea pe aicea de lua folcloru, cântece de pe-aicea, culegea.
El o fost plecat în armată, el o fost sublocotinent, Venea aiacea acasă şi era om de comitet.
Aduna oameni aicea şi le câştiga muzicanţi, îi distra pe oameni, un om mai distrator nu ezista
aici la noi. Mumă-sa o fost de la Bucium şi tată-so o fost de-aicea, localnic aici, din moşi
strămoşi. Avea avere mare… oameni înstăriţi. De-aia l-o dat la şcoală că pe vremea aia nu
merea hie cine la şcoală. Ţânea crâşma şi să ocupa cu vitele. Îi plăcea să meargă şi la polog,
de cosât nu cosa, merea cu aparatu, îi înregistra de-acolo, de pe la oameni, că vezi, oamenii
cân’ s-aduna făceau clăci, d-elea mari, şi-apăi s-aduna şi-apoi oamenii oricum să distrau,
unu spunea una, unu spunea alta şi el înregistra. Venea în toată vara, toată vara el venea
acasă, în fiecare an. Mai venea şi aşa de nu sta prea mult. Mamă-sa o murit pe la 87 de ani,
îi moartă de vo 15 ani. Taică-s o murit demult. Nici nu ştiu de cân o murit. Mariţi o fost a
doua muiere la taicăs-o (vitreg). S-o adunat cu unu din buciumani cu care o făcut o fată
dintr-un an cu mine, după aceea o mai avut un ficior cu trei ani mai mic, fraţi de mamă.
Părinţii or avut împreună pe Ovidiu, Octavian, Sever şi Horia. Octavian e la Roma, Ăilalţi or
murit toţi. Or mai avut încă un frate şi o soră. Sora trăieşte la Cluj. Da’ ficioru o murit.,,

Marian Horea, n. 1917

La căsâle popii, la Mariţi, era şcoală primară. Şi Ovidiu o făcut aici şcoala primară, după
aia s-o dus la Abrud la liceu şi-o făcut liceul militar la Târgu Mureş. El o fost şi ofiţer,
locotenent de rezervă, după aia o plecat acolo, la Bucureşti. Tăt vene, tătdeuna. O
bombăneam mult amândoi că am copilărit la vaci, pe-aclo pe munte. Şi cân era copil era la
vaci, tăt cu cartea în mână şi să dădea sângur pe-acol pe lângă muşări(?) „Ce faci, mă?”
Cetea p-aclo, îl pusăsă baciu-so de grijea de cai, avea doi cai. Că el nu i-o fost tată bun, el o
fost rămas de ălălat dinainte, el şi cu Horia şi cu Octavian, numai cu Vâsâlie şi cu Sabina n-o
fost fraţi buni, ei or fost numai de mamă. Tată-so, baciu-so, cum îi zâcea el, îl cam îndepărta
că la Ovidiu îi plăcea mult cartea. Baciu-so îl trimetea la vaci, la cai, la treburi de-aştea. Aşa
o învăţat şi i-o prins bine. Mi să pare că o fost şi prizonier nu ştiu cât timp. Un an şi ceva o
stat în Rusia. Îmi poveşte el din timpul cân era prizonier de-i ţânea cu cartofi dejeraţi, vai de
capul lor. Or murit mulţi acolo în lagărele alea. Şi-apă or reuşit cum or reuşit şi or
scăpat.

Contribuția la dezvoltarea folcloristicii

Cea mai importantă lucrare a lui Ovidiu Bîrlea este “Istoria folcloristicii româneşti” din
1974 – o vastă sinteză a preocupărilor consacrate folclorului literar dar şi muzical şi
coregrafic ce rămâne un punct de referinţă obligatoriu pentru toţi cei care vor cerceta acest
domeniu. Deosebit de valoroasă este impunătoarea “Antologie de proză populară epică” în
trei volume din 1966 – prima colecţie românească de basme populare notate în litera lor
autentică. Prin partea ei introductivă a prefigurat o altă lucrare de sinteză, un veritabil corpus
de mitologie, credinţe şi artă, şi anume. “Mică enciclopedie a poveştilor româneşti” din 1976

In urma unor investigaţii sistematice de teren a realizat două cercetări de istorie literară:
“Folclorul în Ţiganiada lui Ion Budai Deleanu” şi “Poveştile lui Creangă” ambele editate în
1967. Dar Ovidiu Bîrlea a scris şi o lucrare specială “Poetică folclorică” în 1979 în care
urmăreşte “punerea în lumină a normelor populare care condiţionează creaţia
poetică” oferind adevărate modele pentru ceea ce înseamnă o cercetare asupra artei
folclorice.

Încă şi mai impunătoare se prezintă o altă vastă sinteză. “Folclorul românesc” în două
volume editate în 1981 şi 1983, operă de căpetenie care reflectă stadiul actual al folcloristicii
româneşti.
 Contactul permanent cu oamenii de la sate, cu viziunea lor despre lume, cu limba şi felul
lor de a fi, l-a îndemnat pe Ovidiu Bîrlea să scrie şi proză artistică, astfel că în 1974 va
publica un volum de povestiri “Urme pe piatră” iar în 1979 romanul “Şteampuri fără apă”. Un
alt roman a apărut postum, dar din păcate cartea împrumutată nu s-a mai întors la mine şi nu-
mi amintesc acum titlul. Dar pot să spun că are aceleaşi reale calităţi narative ca şi cele
dinainte, adică observaţie realistă şi autenticitate epică, capacitatea de a surprinde atmosfera
specifică a momentului istoric sau etnografic, împletirea umorului cu halucinanta lume a
legendelor, acurateţea detaliilor care preced sau însoţesc un moment semnificativ din viaţa
eroilor săi.

Am putea spune că toată viaţa, Ovidiu Bîrlea a forat asemeni moţilor băieşi după aurul
tainelor naşterii şi rodirii în nestemate a creaţiilor folclorice, fie că a definitivat opera iluştrilor
săi înaintaşi, fie că a analizat şi clasificat materialele colecţiilor folclorice şi cele adunate de
el, fie că a ordonat în sinteze ample, practica şi teoria cercetării de până la el.

A văzut lumina zilei la 13 august 1917 în satul Bîrleşti, com Mogoş, jud. Alba, fiu al lui
Ioan Urs Bîrlea, agricultor şi al Mariei născută Costinaş, originară din Bucium. A făcut şcoala
primară la Micleşti şi Bîrleşti, gimnaziul la Baia de Arieş, liceul militar din Târgu Mureş şi a
absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti în 1942. A lucrat ca
funcţionar în Departamentul naţionalităţilor între 1948-1949, apoi şef de lucrări, conferenţiar,
cercetător, şeful sectorului literar la Institutul de Folclor din Bucureşti între 1963 – 1969,
continuându-şi munca de cercetare până la ultima suflare în 7 ianuarie 1990. Aşa cum v-am
relatat la început a dus o viaţă dăruită total preocupărilor cărturăreşti şi de cercetare folclorică
în contact direct cu oamenii. O viaţă simplă centrată pe o direcţie clară. A întemeiat orizonturi
noi în folcloristică aşa cum fratele său monseniorul Octavian Bîrlea, rămas prin nu ştiu ce
împrejurări în lumea liberă a coagulat energiile exilului românesc din Europa occidentală întâi
şi apoi din America, întemeind societăţi şi publicaţii.

Am încercat şi eu această acţiune temerară de a contura personalitatea folcloristului,

prozatorului, profesorului şi omului Ovidiu Bîrlea. Îmi dau seama că am reuşit prea puţin şi că
din nou avea dreptate atunci când scria că “sufletul omenesc e cea mai mare enigmă de îndată
ce depăşeşte un anumit şablon”. Am luminat foarte puţin din frumuseţea, verticalitatea şi
claritatea de efigie a omului şi cărturarului pornit din tărâmul de legendă al Munţilor
Apuseni. Va veni vremea ca opera lui să fie adunată şi pusă cum trebuie în valoare, iar acest
profil să-şi găsească “dăltuitorii” care să-l fixeze acolo unde îi este locul - în Panteonul ştiinţei
şi culturii româneşti. Până atunci suntem datori să nu-l uităm.

Biobliografie:

ORIENTĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ÎN CERCETAREA FOLCLORULUI LA B. P. HASDEU

https://www.dacoromania-alba.ro