PLANUL VEŞNIC AL LUI DUMNEZEU

Privire de ansamblu asupra cărţilor Genesa şi Apocalipsa

Christian Chen

INTRODUCERE

În ianuarie 2004, la conferinţa din Rucacura (Chile), fratele Christian Chen a împărtăşit o
serie de cinci mesaje despre “Planul veşnic al lui Dumnezeu: Privire de ansamblu asupra
cărţilor Genesa şi Apocalipsa”. În decursul acelor zile, fratele Chen a fost folosit de
Dumnezeu pentru a deschide Scripturile şi pentru a-i conduce pe fraţi spre o înţelegere
minunată a planului lui Dumnezeu în Isus Hristos.

Planul lui Dumnezeu este ca la împlinirea vremurilor, El să adune tot universul în Hristos,
Mielul ce a fost jertfit. În vremurile viitoare, Tronul Său va fi centrul universului. Acest plan
al lui Dumnezeu ne este revelat în Scripturi, în special în prima şi ultima carte a Bibliei:
Genesa şi Apocalipsa. Domnul Isus a spus:” Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe
urmă”. Genesa şi Apocalipsa – cărţi biblice corespunzătoare cărţii Alfa, respectiv cărţii
Omega – ne vorbesc despre acest plan veşnic de la începutul său şi până la împlinirea sa.

Îmbinând şi comparând aceste două cărţi, în special primele capitole ale Genesei şi ultimele
capitole ale Apocalipsei, putem observa cum se completează şi se explică una pe cealaltă
creând astfel o imagine simetrică; o corespondenţă între una şi cealaltă. Taine de genul celei
din Grădina Edenului, nunta lui Adam şi Eva, pomul vieţii, şarpele, Babel, Nimrod, lupta lui
Avram împotriva celor patru împăraţi şi încă multe altele sunt revelate cu multă seriozitate.

Autorul ne va spune ca avem nevoie de Apocalipsa pentru a interpreta Genesa. În acelaşi

mod, avem nevoie de Genesa pentru a interpreta Apocalipsa. Aceasta este o lecţie foarte
importantă a simetriei dintre cele două cărţi pe care Biblia vrea să ne înveţe.
Ne rugăm Domnului, ca prin harul Său, El să folosească aceste mesaje transcrise pentru slava
Numelui Său – deoarece din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile - şi pentru întărirea
preaiubitei Sale, Biserica.

Editorii

Capitolul 1: VIZIUNEA CEREASCĂ

“Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte 20:27)

Din această propoziţie ne vom opri doar la: ”tot planul lui Dumnezeu”. Biserica din Efes
trebuia sa cunoască tot planul lui Dumnezeu. La fel şi noi astăzi trebuie sa cunoaştem tot
planul lui Dumnezeu. Să ne întoarcem la Apocalipsa 1:8 : “Eu sunt Alfa şi Omega….zice
Domnul Dumnezeu”. Şi apoi să citim din ultimul capitol al ultimei cărţi, Apocalipsa 22:12 :
”Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt
Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.”

După cum ştiţi, tema acestei conferinţe este planul veşnic al lui Dumnezeu. Pe parcursul
dimineţilor, aş dori sa abordez acest subiect dintr-un anumit unghi, căci putem aborda această
temă din mai multe unghiuri diferite. În cursul acestor dimineţi voi folosi o abordare potrivit
celor arătate nouă în Apocalipsa, Dumnezeu a spus: “Eu sunt Alfa şi Omega”.

Ştim că în alfabetul grecesc Alfa este prima literă, iar Omega este ultima literă. În limba
engleză A este prima literă şi Z este ultima. Deci, Dumnezeu a spus: “Eu sunt A şi Z” sau “Eu
sunt Alfa şi Omega”. Apoi, chiar Domnul a explicat aceasta: ”Iată Eu vin curând…Eu sunt
Alfa şi Omega”. Ce înseamnă aceasta? Alfa este primul, iar Omega este ultimul. Şi de aceea a
spus El: ”Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”. Mai departe, Domnul nostru a
explicat şi mai clar acest lucru. Alfa reprezintă Începutul, iar Omega reprezintă sfârşitul. De
aceea Domnul nostru a spus: ”Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul
şi Sfârşitul”.

Acum, dacă vrem să cunoaştem ceva despre univers, acest univers a avut un început şi va
avea şi un sfârşit. Şi Dumnezeu a zis: ”Eu sunt Începutul şi Sfârşitul”. Deci, universul începe
cu Dumnezeu şi se termină cu Dumnezeu. Dacă-L înlături pe Dumnezeu, universul nu mai
exista. Universul este fără însemnătate dacă Dumnezeu este dat la o parte. Dacă doreşti să
cunoşti vreun lucru despre univers, Dumnezeu a spus: ”Eu sunt Începutul şi Sfârşitul”.
Mulţumim lui Dumnezeu, Dumnezeul nostru, Domnul nostru este Alfa şi Omega universului.
El este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ba mai mult, El doreşte să ne
dezvăluie taina universului. Cum putem cunoaşte universul? Ni se pare asemenea unei
ghicitori. Mulţi oameni de ştiinţă lucrează în acest domeniu, încercând sa descifreze taina
acestui univers, încercând să tragă nişte concluzii sau să ghicească unele răspunsuri.

Dumnezeu nu numai că S-a revelat pe Sine prin creaţia Sa, dar ne-a dat şi o carte minunată:
cele 66 de cărţi ale Scripturii, de la Genesa la Apocalipsa. Prin ele putem începe să pătrundem
taina acestui univers. Apoi, vom descoperi că oamenii de ştiinţă au obţinut şi ei răspunsuri ,
dar acestea sunt doar răspunsuri parţiale.

Dacă dorim cu adevărat să cunoaştem istoria universului, trebuie să-I permitem chiar lui
Dumnezeu să ne-o spună. Iar Dumnezeu a scris totul în această carte minunată, Biblia. În
această carte minunată, Dumnezeu S-a revelat pe Sine Însuşi. Eu cred că noi suntem cei mai
binecuvântaţi oameni. Da, oamenii de ştiinţă cunosc ceva despre univers, dar numai ceva. Au
o cunoaştere parţială. În schimb, noi avem tot planul lui Dumnezeu, toată cunoaşterea despre
acest univers, iar secretul este că Dumnezeu Şi-a revărsat inima Sa în această Biblie.

Metafora Brasiliei

Ştiţi că în Brazilia există un oraş ce poartă numele Brasilia. Cu mulţi ani în urmă şi cu multe
secole în urmă, pe această planeta nu exista nici un oraş cu numele Brasilia. Dar astăzi,
cunoaştem că Brasilia este capitala Braziliei. Dacă vrei să cunoşti istoria Brasiliei, desigur că
în ziua de azi poţi merge s-o vizitezi. Este un oraş renumit datorită arhitecturii sale. Mulţi
experţi în arhitectură vin din toată lumea pentru a vedea această capodoperă minunată. Astăzi
dacă vizitezi Brasilia, vei vedea unele lucruri despre acest oraş măreţ. Totuşi, fiecare vizitator
va aborda oraşul din unghiuri diferite şi fiecare va aprecia că acel oraş este minunat. Dacă vei
merge acolo pe o perioadă de trei luni, vei cerceta tot oraşul şi vei obţine toate informaţiile
despre acest oraş.

Este întocmai oamenilor de ştiinţă care lucrează în câmpul ştiinţei. Când ei privesc universul,
strâng laolaltă toate informaţiile, încearcă să le studieze, iar apoi să-şi formeze o cunoaştere
cât mai exactă pe baza acestor informaţii. Noi numim aceasta ştiinţa disciplinei. Deci,
presupunând că veţi vizita Brasilia şi veţi aduna unele informaţii, veţi dobândi astfel o
cunoaştere oarecare despre acel oraş. Dar dacă vreţi cu adevărat să pătrundeţi secretul acestui
oraş, modul cel mai bun de a-l înţelege, ar fi de a-l cunoaşte pe cel care a întemeiat oraşul. El
a fost un arhitect important, unul dintre cei mai renumiţi oameni în Brazilia.

Vă puteţi imagina că înainte ca el să viziteze viitoarea Brasilie, înainte de zidirea oraşului

acolo nu se afla decât un câmp deschis sub cerul liber. Probabil că locuia într-o zonă aproape
centrală a Braziliei. Arhitectul stătea acolo şi nu era înconjurat de nimic. Totuşi, într-o buna
zi, din nimic a luat naştere un oraş. Dar înainte ca noi să vedem Brasilia, în momentul în care
arhitectul, întemeietorul se afla pe acel câmp liber, într-adevăr, oraşul exista deja în mintea
lui. Ca şi arhitect, el avea o hotărâre, o dorinţă, un plan pentru acel oraş uriaş. El a dorit să
zidească oraşul care avea să devină capitala Braziliei. Avea să fie centrul cu care toţi
brazilienii se mândresc, avea să reprezinte sufletul Braziliei.

Ce fel de oraş va fi acesta? Cum ar putea acel oraş sa reprezinte Brazilia? Cum aţi putea
descrie oamenilor mândria Braziliei? Deşi în acel moment nu era nimic de văzut, oraşul exista
totuşi în mintea arhitectului. Mai întâi a existat o dorinţă, iar în spatele acelei dorinţe a fost o
schiţă, astfel că putem spune că oraşul a luat fiinţă chiar înainte de întemeierea lui. Am putea
spune că oraşul se afla înăuntrul său, în mintea sa. Dacă dorim cu adevărat să cunoaştem
întreaga istorie a Brasiliei, trebuie să începem cu aceste cunoştinţe despre Brasilia. Trebuie să
începem cu întemeietorul oraşului. Doar atunci vom putea fi în stare să vorbim despre temelia
acestui oraş, căci printr-o persoană oraşul luase fiinţă deja, prin dorinţa inimii lui. Acest lucru
este foarte important.

Păstrând această imagine în mintea noastră, putem astfel să înţelegem scrisoarea adresată
efesenilor. Aţi observat fraţi şi surori? Acest univers exista deja în mintea lui Dumnezeu
înainte de punerea temeliei lumii acesteia. Înainte de întemeierea lumii a existat mai întâi o
dorinţă. Noi numim aceasta dorinţa lui Dumnezeu din veşnicii sau planul veşnic a lui
Dumnezeu. Totul a început de-aici. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi arhitectului Brasiliei; trebuie
să-i permitem lui însuşi să ne spună istoria. Cum aflăm noi cele petrecute în mintea sa?
Lumea aceasta nu a ştiut nimic despre cele întâmplate. Dar să presupunem că într-o bună zi
ajungem să-l vizităm pe acest arhitect, iar el ne împărtăşeşte totul sau de exemplu, el ne dă
cartea unde a scris întreaga istorie a Brasiliei.
Care persoană este cea mai îndreptăţită să spună totul despre Brasilia? Nimeni, în afară de
acest mare arhitect. Căpătăm astfel cunoaştere. Este o cunoaştere diferită faţă de cea care am
obţine-o prin vizitarea Brasiliei. Vizitând-o, am strânge unele informaţii, am fi foarte
impresionaţi de oraşul în sine şi am spune prietenilor noştri despre cele văzute acolo. Nu
contează modul în care obţii cunoaşterea, căci ea va fi una parţială. Şi cu acest lucru se ocupă
astăzi şi oamenii de ştiinţă. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru eforturile lor; deoarece prin
munca lor asiduă, oarecum, am început să cunoaştem câte ceva despre acest univers. Totuşi,
această cunoaştere este una parţială.

Nu avem detaliile cu exactitate. Dacă aţi vizitat deja Brasilia şi totuşi doriţi să aveţi o
cunoaştere şi mai aprofundată despre ea, atunci trebuie să citiţi cartea scrisă de arhitectul ei.
Apoi, el vă va relata că în timp ce stătea în acel câmp deschis, oraşul Brasilia exista deja
înăuntrul său. În mintea sa, el zărise deja acel oraş măreţ. Este ceva foarte interesant.

Dacă zburăm cu un elicopter pe deasupra Brasiliei, vom vedea că potrivit arhitectului, oraşul a
fost zidit având forma unui Jumbo Jet 747 şi vom vedea că palatul Preşedintelui corespunde
chiar locului unde se poate localiza carlinga (cabina pilotului). Atunci vei înţelege ceva ce nu
ai înţeles niciodată înainte, deoarece acest lucru este ceva ce s-a petrecut înainte de
întemeierea oraşului. Cum ştim aceasta? Deoarece chiar el, arhitectul, ne-a dezvăluit. El ne-a
spus întreaga istorie. Astfel : ”înainte de punerea temeliei, în mintea mea existase deja un
Jumbo 747 şi tot oraşul a fost construit pe baza acelei schiţe”. Apoi, arhitectul a trasat planul.
Dacă prietenii săi i-ar fi vizitat biroul, ar fi întrebat: “ce-i aceasta?” “Acesta este oraşul pe
care îl voi construi, iată planul”. Acel plan este în concordanţă cu cele stabilite în mintea sa.

Acum totul devine o realitate. La început oraşul era în mintea sa, dar mai apoi a trebuit să-l
întemeieze pe baza planului. După aceea a avut nevoie de mulţi ingineri şi constructori pentru
ducerea la îndeplinire a planului. Şi într-o bună zi, întregul oraş a fost întemeiat, el a fost
extins pe baza acelei schiţe măreţe. Când planul său a fost terminat, putem spune că a ajuns la
capitolele omega din lucrarea sa. Avem capitolul Alfa şi avem capitolul Omega. Cum putem
cunoaşte începutul şi sfârşitul oraşului? Există două surse de cunoaştere. Prima prin
experienţa proprie atunci când vizităm oraşul, iar cealaltă sursă este prin revelaţie. Arhitectul
oraşului este cel care ţi-a revelat acel vis al său, la început a fost un simplu vis, cu toate
acestea, într-o bună zi, visul a devenit realitate .

Dorinţa noastră este de a avea o cunoaştere deplină a oraşului şi nu o cunoaştere parţială. De

aceea Pavel se roagă pentru fiecare dintre noi ca fiecăruia să ni se dea un duh de înţelepciune
şi descoperire şi în cele din urmă să avem o cunoaştere deplină a Lui. În limba greacă
cuvântul cunoaştere pe care Pavel îl foloseşte înseamnă cunoaştere deplină.
Beneficiem de un privilegiu aşa de mare! Cunoaştem mai mult decât oamenii de ştiinţă. Îi
mulţumim lui Dumnezeu pentru contribuţia lor. Dar prea puţin contează aceasta, căci în ciuda
strângerii tuturor informaţiile lor, de fapt oricine poate avea o impresie sau un cuvânt de
critică la adresa oraşului care poate fi adevărat sau fals. Totuşi, dacă dorim să avem o
cunoaştere exactă, trebuie să mergem la fondatorul oraşului. Cu acea nouă lumină primită,
dacă vei vizita încă odată Brasilia, vei experimenta mult mai multe lucruri; vei cunoaşte mult
mai bine oraşul, vei cunoaşte că a fost construit sub forma unui Jumbo 747 iar când conduci
maşina în acel oraş vei putea spune: ”Ne aflăm pe o aripă a avionului”, sau ”ne aflăm la coada
avionului”. Sau dacă vizitezi palatul Preşedintelui, vei putea spune: ”acum ne aflăm chiar pe
scaunul pilotului”.

Fraţi şi surori gândiţi-vă la aceasta: fără cunoaşterea revelată de către fondatorul oraşului ai
putea să vizitezi oraşul de mii de ori şi să primeşti toate informaţiile, să devii un expert în cele
ale oraşului şi să conduci pe aici şi pe dincolo, dar dacă nu ai văzut niciodată oraşul de la o
înălţime uriaşă, dintr-un avion, chiar dacă eşti extrem de inteligent, cunoaşterea ta va fi
întotdeauna bi-dimensională. Dacă ai cu adevărat o viziune cerească, dacă ai într-adevăr o
viziune de sus, din cer, atunci ce vezi? Vei vedea forma unui avion 747. Brasilia este un oraş
unic pe faţa acestei planete. Atunci vei spune: ”nu contează cât de mult am muncit, niciodată
înainte nu am obţinut această cunoaştere.” Înţelegeţi fraţilor? Este foarte clar.

Numai Dumnezeu ne poate da cunoaşterea adevărată despre univers

Dorim să cunoaştem Alfa şi Omega acestui univers. Da, oamenii de ştiinţă ne spun câte ceva
despre el, lucruri care pot fi adevărate sau false, dar este întotdeauna o cunoaştere parţială.
Dacă vrem să cunoaştem ceva despre univers vom merge la Întemeietorul acestui univers.
”La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. ”La început... Dumnezeu”. Ce înseamnă
aceasta? Dumnezeu este Alfa. Fraţi şi surori prin această carte minunată, Biblia, pe care o
avem, avem un privilegiu, onoarea măreaţă de a avea cunoaşterea deplină a acestui univers.
Cunoaşterea noastră nu provine din cercetarea ştiinţifică ci din revelaţie. Lui Dumnezeu i-a
făcut plăcere să ni Se reveleze.

De la Genesa la Apocalipsa avem 66 de cărţi. Genesa este cartea Alfa şi Apocalipsa este
cartea Omega. Este foarte interesant, dacă vrei să cunoşti începutul universului, citeşte
Genesa. Dacă vrei să vezi imaginea finală a acestui univers, care este sfârşitul universului,
atunci trebuie să citeşti Apocalipsa. De aceea , în această carte minunată Dumnezeu a spus:
”Eu sunt Alfa şi Omega”. Şi tot El a spus: ”Iată, Eu vin curând... Eu sunt Alfa şi Omega, Cel
dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”.

După ce terminăm Apocalipsa, ajungem în cele din urmă la sfârşitul universului. Cine suntem
noi de trebuie să cunoaştem sfârşitul universului? Ştim doar că astăzi trăim zilele din urmă.
Domnul nostru se va întoarce curând. Dar, cum vom fi în stare să cunoaştem sfârşitul
universului? Cine este în măsură să ni-l spună? Desigur, oamenii de ştiinţă fac unele
presupuneri, poate că au dreptate poate că nu. Cunoaşterea pe care o primim atunci când
vizităm oraşul Brasilia poate fi adevărată sau poate fi falsă. Cum aflăm dacă este adevărată?
Putem compara cunoaşterea pe care o avem cu aceea din cartea scrisă despre oraş. Acelaşi
lucru se întâmplă şi cu noi.

Mulţumim lui Dumnezeu, dacă vrem să cunoaştem planul veşnic al lui Dumnezeu, trebuie să
ne întoarcem la Biblie. Deoarece în trecutul veşnic, daţi-mi voie să explic în felul acesta –
vremea în care trăim este asemenea unei paranteze, dreapta şi stânga. Între aceste paranteze se
află vremea noastră. Înainte de Alfa timpului nostru există trecutul veşnic. După Omega
timpului nostru urmează viitorul veşnic. Între trecutul veşnic şi viitorul veşnic există timpul
prezent.

Astăzi putem vedea totul despre acest univers ca şi când cineva a vizitat Brasilia şi cunoaşte
totul despre acel oraş. Cu toate acestea, nu acolo a început istoria. Înainte de punerea temeliei
oraşului, ceva se petrecuse deja. Oraşul a luat fiinţă datorită unei hotărâri, datorită minţii
cuiva. Acelaşi lucru este adevărat şi despre Univers. Înainte de întemeierea lumii, tot ceea ce
avea să cuprindă acest univers, se afla deja în mintea Dumnezeului nostru, în planul Său. Noi
ne referim la acesta ca fiind planul veşnic al lui Dumnezeu. Desigur pasajul cel mai clar cu
privire la acest plan a fost transmis în epistola către Efeseni. Totuşi, dacă vrem cu adevărat să
cunoaştem tot planul şi să cunoaştem lucrarea lui Dumnezeu potrivit cu acel plan, avem
nevoie de Biblia întreagă ca să ne înveţe.

Ştim că există o voie a lui Dumnezeu din veşnicii. Care este aceasta? Să ne amintim că nu ne
îndreptăm doar spre Alfa timpului nostru sau spre Omega timpului nostru ci mai degrabă ne
îndreptăm spre Alfa şi Omega cele veşnice. Din veşnicie în veşnicie Dumnezeul nostru este
Dumnezeu. Fraţii mei, lucrul important este acesta: El a spus: ”Eu sunt Alfa şi Omega”. Cu
alte cuvinte, dacă vrem să înţelegem voia lui Dumnezeu vom merge la cartea Alfa şi la cartea
Omega.

Voia lui Dumnezeu din veşnicii

Astăzi, când vestim Evanghelia este necesar sa le punem prietenilor noştri trei întrebări. Orice
filozof a încercat să răspundă acestor întrebări, fără a găsi însă răspunsul. Chiar dacă pot lansa
o serie de întrebări, nu sunt în stare să dea răspunsurile. De unde se trage omenirea? Încotro se
îndreaptă ea? A treia întrebare: pentru ce ne aflăm aici? Care este rostul universului? Care este
rostul acestei vieţi? Toţi filozofii încearcă să răspundă acestor întrebări şi până acum nu ne-au
oferit niciodată răspunsurile. Ei se aseamănă vizitatorilor Brasiliei, deoarece au o cunoaştere
parţială, neputând găsi răspunsurile. Dar să mulţumim Domnului că există răspuns la fiecare
din întrebările amintite mai sus.

Genesa, cartea Alfa a Bibliei ne va relata de unde provenim. Apocalipsa, cartea Omega ne va
spune către ce ne îndreptăm. Iar cele 64 de cărţi dintre Genesa şi Apocalipsa ne vor explica de
ce ne aflăm aici.

Când soţia mea se afla în New York, la început ea a lucrat în cadrul unei firme unde a întâlnit
o colegă pe care a întrebat-o: “De ce lucrezi atât de mult?” Prietena i-a răspuns: “Deoarece
vreau să-mi cumpăr un Cadillac.” Soţia mea a întrebat-o din nou: “De ce ai nevoie de un
Cadillac? “ “Pentru a mă deplasa la servici.” Înţelegeţi voi ? Ea lucra din greu deoarece
dorea să-şi cumpere un Cadillac. Şi de ce avea nevoie de acea maşină? Pentru a veni la
servici. Acesta este întotdeauna şi răspunsul nostru. Acest răspuns înseamnă că de fapt, nu
avem nici un răspuns. De aceea este atât de important ca fiecare din noi să cunoască Biblia de
la Genesa la Apocalipsa. Noi ştim de unde venim şi încotro mergem, mai ştim de asemenea şi
de ce ne aflăm aici.

Cunoaştem rostul acestui univers şi cunoaştem şi rostul vieţilor noastre. Trăim această viaţă
potrivit unui scop. Suntem oameni conduşi de un scop. Biserica este o Biserică condusă de un
scop. Oamenii sunt conduşi de un anumit scop. Fiecare individ este condus de un scop. Trăim
având un scop în viaţă. Viaţa noastră are sens. Din această cauză, noi privim încrezători la
ziua de mâine, căci într-un fel spus, ziua de mâine se află în legătură cu voia lui Dumnezeu.

Când cineva spune: “În sfârşit am terminat Universitatea, mi-am terminat studiile, acum sunt
satisfăcut” se pune imediat întrebarea: este dorinţa lui Dumnezeu împlinită în viaţa mea?
Peste câţiva ani ne căsătorim. Dorinţa noastră a fost încă o dată satisfăcută. Dar rămâne totuşi
întrebarea: Da, desigur că eşti satisfăcut, în timpul lunii de miere fiecare cuplu este satisfăcut
dar cum rămâne cu scopul lui Dumnezeu? Crezi tu că voia lui Dumnezeu este împlinită în
viaţa ta?

După alţi câţiva ani ai deja o familie, o casă minunată şi copii minunaţi. Eşti unul dintre cei
mai fericiţi oameni din univers: eşti mântuit, ai fost mântuit într-un mod minunat şi spui:
mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a împlinit dorinţele. Sunt cea mai fericită persoană de pe faţa
pământului. Dar, fraţilor, la un moment dat apare o altă întrebare: este voia lui Dumnezeu
împlinită în viaţa mea? Tu ai ajuns să-ţi împlineşti planurile în viaţă, dar a ajuns şi Dumnezeu
să-Şi împlinească planul Său?

David zidise propriul palat, un palat minunat. Putea dormi în pace şi se bucura de tot ce dorea
în palatul său. De fapt, el nu putea dormi. De ce? Deoarece Dumnezeu nu-Şi găsise propria Sa
locuinţă. Iar această suferinţă a lui David este descrisă în Psalmul 132. Şi noi suferim mult,
avem tot felul de suferinţe. Dar există o suferinţă care nu are nimic a face cu satisfacerea
propriei noastre vieţi – avem totul, dar se pune întrebarea: are Dumnezeu totul în viaţa
noastră?

Din acest motiv dorim să abordăm subiectul Planul veşnic al lui Dumnezeu. Este un subiect
foarte important care va influenţa întreaga noastă viaţă. Ne va schimba viaţa. Care este planul
veşnic al lui Dumnezeu? Avem nevoie de cele 66 de cărţi ale Bibliei să ni-l explice. Cu toate
acestea avem acum la dispoziţie o perioadă scurtă de timp. Fără îndoială că avem şi o mare
ambiţie. Deci ne vom referi la cele două cărţi: Genesa şi Apocalipsa. Presupun că sunteţi
foarte familiari cu ele. Ne vom asemăna cu păsările care zboară pe deasupra pădurii. Putem
vedea pădurea la modul general, dar nu vom fi în stare să privim la fiecare copac în parte. În
aceste câteva zile dorim să prezentăm o imagine de ansamblu asupra cărţilor Genesa şi
Apocalipsa. Dar accentul principal se va răsfrânge asupra voii lui Dumnezeu.

Vom putea observa ceva foarte frumos în aceste două cărţi, lucrul important fiind ca noi să
învăţăm ceva din voia lui Dumnezeu. Nu avem timp să examinăm copacii. Într-o pădure poate
că există o mie de copaci şi fiecare copac în parte ar fi el însuşi un mesaj. Ne-ar fi de-a dreptul
imposibil. Dar, fraţi şi surori, vom încerca să avem o privire generală asupra acestor două
cărţi. Când ajungem la Apocalipsa vedem şapte peceţi, şapte trâmbiţe şi şapte potire. Dar vă
rog să nu veniţi şi să mă întrebaţi: “Frate Christian ce credeţi despre cele şapte trâmbiţe? “ Nu
avem timp pentru detalii. În Apocalipsa ni se vorbeşte despre răpire. Nu mă întrebaţi: “Frate,
crezi în răpirea dinaintea necazului cel mare sau după necazul cel mare sau crezi în cu totul
altceva?” Nu avem timp pentru aşa ceva. Deoarece lucrul cel mai important pe care trebuie
să-l cunoaştem este planul veşnic al lui Dumnezeu. Iar când acesta este înţeles, aveţi soluţia
pentru toţi copacii din pădure.

Astăzi ne confruntăm cu această problemă: printre învăţătorii biblici se argumentează: va fi

răpirea înainte sau după necazul cel mare? Fiecare încearcă să abordeze această chestiune
într-un mod academic şi nu vor primi niciodată soluţia. Ei se aseamănă cu vizitatorul care
merge în Brasilia şi care vede totul bi-dimensional. Dar să presupunem că într-o zi atingem
acea poziţie de sus şi privim totul din înaltul cerului. Fraţilor, cum puteţi explica voi Brasilia?
Este un Jumbo 747. Atât. Apoi toate celelalte detalii vor fi completate.

Aceasta este problema zilei de azi. Vrăjmaşul Evangheliei urăşte Genesa şi Apocalipsa. De
aceea aceste două cărţi sunt cele mai atacate de vrăjmaş. Din acest motiv, când ajungem la
Apocalipsa nu o înţelegem şi există atâtea feluri de interpretări. Fraţi şi surori, amintiţi-vă că
aceste interpretări seamănă cu o mie de vizitatori care ne oferă o mie de impresii diferite
despre Brasilia. Dar adevărata interpretare vine prin revelaţie. Nu vom soluţiona problema
fiecărui copac până ce nu vom vedea toată pădurea. Deci să ne ocupăm acum de planul veşnic
al lui Dumnezeu.
Câteva fapte din Genesa şi Apocalipsa

Când cineva studiază Genesa şi Apocalipsa este nevoie să fie familiarizat cu ambele cărţi
(...ştiu că fraţii au nevoie de pregătire, dar nu avem acum timp să citim întreaga carte a
Genesei şi a Apocalipsei...) totuşi, cel puţin câteva fapte trebuie să rezumăm, mai întâi.

De exemplu, Genesa 1: “La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Capitolul 2, îi

prezintă pe Adam şi Eva în Grădina Edenului . Capitolul 3: căderea omului. Şi astfel aflăm că
există trei momente în căderea omului: căderea omului în păcat (cap.3), căderea omului prin
carne (cap.6). Amintiţi-vă că înainte de aceasta, Dumnezeu ducea război cu carnea noastră.
Mai apoi, carnea era atât de coruptă încât Dumnezeu a spus: ”renunţ”. Acesta este capitolul 6.
Dar nu uitaţi, că deşi mărul este stricat, nu este stricat în întregime. Când vom studia
capitolele 10 şi 11 ale Genesei vom vedea cum omul a căzut în lume.

Aici vedem trei vrăjmaşi ai crucii. De aceea pe cruce, Domnul nostru a avut de-a face cu
aceşti trei vrăjmaşi: păcatul, carnea (sângele) şi lumea. De la capitolul 3 la capitolul 11 ni se
relatează istoria căderii. Începând cu capitolul 12 , Dumnezeu îl cheamă pe Avram. Apoi,
până în capitolul 50 ni se vorbeşte despre Isaac, Iacov şi Iosif. Dumnezeu este Dumnezeul lui
Avraam, Isaac şi Iacov. În cele din urmă ajungem la Iosif, acolo este sfârşitul cărţii Genesa.
Când aveţi timp v-aş ruga să revedeţi aceste evenimente. Când vă faceţi timp, vă rog să
studiaţi Genesa şi să alcătuiţi o schiţă a acestor fapte petrecute aici. Nu căutaţi detaliile.
Scopului nostru îi este suficientă o vedere generală.

Vom merge apoi mai departe la Apocalipsa capitolul 1 , unde Domnul nostru înviat Se arată
lui Ioan, umblând printre cele şapte sfeşnice. Apoi în capitolele 2 şi 3 ni se vorbeşte despre
cele şapte epistole adresate celor şapte biserici şi chemarea de a fi biruitori. Fraţilor, oarecum
suntem impresionaţi de această expresie - biruitorii -. Iar când ajungem la capitolul 4 vedem
cerul deschis şi privim Tronul universului, centrul puterii universului. Până acum nu l-am
mai văzut, dar este un lucru minunat să-l putem vedea în Biblie. După aceea vedem universul
pe care Dumnezeu l-a creat, cum este el păstrat datorită centrului puterii.

Dar apoi, când ajungem la capitolul 5, universul este căzut, a fost poluat. Astfel că Isus a
trebuit să vină pe pământ ca şi Mântuitorul nostru. A murit pentru noi pe cruce ca şi Miel al
lui Dumnezeu. A fost jertfit pe lemnul crucii. Dar acum, Ioan ne vorbeşte despre o scenă
foarte frumoasă. Mielul lui Dumnezeu S-a înălţat la ceruri şi ni s-a spus că tocmai fusese
înjunghiat. După ce a murit pentru noi pe cruce, El a înviat şi în cele din urmă a ajuns pe
Tronul lui Dumnezeu. Îl vedem acum pe Hristos ca şi Mântuitorul nostru. El este Mielul lui
Dumnezeu care ridică păcatul nostru. Acum dar, El Se află pe Tron. “Cine este vrednic să
deschidă cartea din mâna lui Dumnezeu?” Găsim aici răscumpărarea universului creat, un
univers răscumpărat. Isus a murit pe cruce. Acum, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, acest
univers este răscumpărat. În capitolul 5 vedem că numai Domnul este singurul calificat să
rupă peceţile. Deci, avem şapte peceţi, şapte trâmbiţe şi şapte potire. Iar de la capitolul 11,
totul se desfăşoară în veşnicie.

Este foarte clar că Apocalipsa poate fi împărţită în două părţi. Primele unsprezece capitole se
termină cu Ierusalimul pământesc. Iar când ajungem la capitolul 22 vedem Ierusalimul
Ceresc. La începutul capitolului 12 întâlnim o femeie cerească, cu soarele, stelele şi luna. De
la primele 11 capitole până la ultimele 11 capitole, există un proces întâlnit în capitolul 12.
Ioan ne arată o schimbare de la nivel pământesc la nivel ceresc. Acesta este scopul revelaţiei.
Revelaţia ne duce întotdeauna de pe tărâm pământesc pe tărâm ceresc, de la Ierusalimul
pământesc la Cel ceresc.

Când ajungem la capitolul 11, Împărăţia acestui pământ devine Împărăţia lui Hristos. Aici
Biblia ne vorbeşte despre răsplată. Fraţilor este foarte clar că, atunci când ajungem la capitolul
11, am ajuns aproape de final. Apoi, capitolul 12 începe totul de la capăt, dar cu accentul pus
diferit. Nu pe cele pământeşti, ci pe cele cereşti.

Dintre cei doisprezece ucenici care credeţi că cunoştea cel mai bine Ierusalimul? Apostolul
Ioan. Matei ne relatează istoria Domnului nostru în timp ce Se afla cu precădere în Galileea.
Marcu la fel. Accentul pus de Luca este diferit, ne spune de ceva petrecut dincolo de râul
Iordan. Doar Ioan ne povesteşte despre cele petrecute în Ierusalim. Ioan vorbeşte ca şi când
Domnul nostru a lucrat întotdeauna în Ierusalim. Ioan pune accentul pe lucrarea lui Hristos
din Ierusalim. Vorbea, totuşi de Ierusalimul pământesc. Ioan era cel care cunoştea Ierusalimul
atât de bine şi era singurul calificat pentru a ne prezenta descoperirea cărţii Apocalipsa, nu
numai Ierusalimul pământesc.

Începând cu capitolul 12, vedem cum accentul se schimbă de pe ce este pământesc pe ceea ce
este ceresc. Vom vedea cum Duhul Sfânt încearcă să descrie în detalii unele lucruri până ce
ajungem chiar la sfârşitul Apocalipsei. În primele 11 capitole ni se oferă detalii despre cele
şapte peceţi şi despre cele şapte trâmbiţe. Dar dacă vrei să iei cunoştinţă şi cu cele şapte potire
trebuie să ajungi la cea de-a doua parte a cărţii.

Fraţi şi surori, doar când cineva primeşte o viziune cerească este în stare să înţeleagă cele
şapte potire. Acest lucru este foarte, foarte important. În aceste zile, când veţi avea timp – nu
intraţi în amănunte – ar trebui cel puţin să ştiţi cele întâmplate celor şapte trâmbiţe şi celor
şapte potire. Iar când vom compara acestea două, vom descoperi asemănări. Totuşi, există o
diferenţă. La cele şapte trâmbiţe observăm: “a treia parte…a treia parte…a treia parte. ”Iar la
cele şapte potire vedem: “trei părţi...trei părţi...trei părţi.” Împreună fac un întreg. Deci, mai
întâi căutaţi faptele.
De ce nu cădem de acord asupra interpretărilor diferite? Deoarece toţi ne grăbim. Noi avem
deja unele interpretări înainte de a strânge faptele. Trebuie să aşteptăm până ce Domnul ne
revelează ceva. Unii spun: “ O, Apocalipsa este cea mai grea dintre toate cărţile.” Vrăjmaşul
lui Dumnezeu vrea să ai această impresie, deoarece el urăşte această carte, deoarece această
carte ne va relata sfârşitul vrăjmaşului lui Dumnezeu.

Deci, fraţi şi surori, din acest motiv, trebuie să înţelegem că aceste două cărţi – Alfa şi Omega
– sunt foarte importante. Iar când le punem laolaltă, cred că vom fi în stare să înţelegem
planul veşnic al lui Dumnezeu.

Principiul simetriei imaginilor

Înainte de a încheia în această dimineaţă, daţi-mi voie să vă prezint ceva foarte important. Să
presupunem că ne ocupăm de primele 3 capitole din Genesa şi de ultimele 3 capitole din
Apocalipsa. Bănuiesc că ştiţi aceste şase capitole foarte bine. Dacă comparăm cele petrecute
în primele 3 capitole ale cărţii Alfa şi ultimele trei capitole ale cărţii Omega, dacă medităm la
aceste două cărţi, vom descoperi unele asemănări iar aceste asemănări poartă numele de
“simetria imaginilor”.

Probabil că nu înţelegeţi ceea ce spun. Îl vom folosi pe fratele Jairo drept exemplu. Vedeţi aici
un băiat foarte chipeş. De ce este fratele nostru chipeş? Deoarece Dumnezeu l-a creat astfel şi
din cauză că există simetrie în el. Gândiţi-vă, să presupunem că trasăm o linie pe mijlocul lui
de sus în jos, asemenea unei oglinzi reflectoare. Un ochi

este de o parte, celălalt de cealaltă parte. Aceasta este simetria. Cum recunoaştem simetria?
Dacă survine o schimbare în trupul lui e ca şi cum nu ar fi survenit nimic. Cei doi ochi sunt
exact la fel – desigur, dacă un om de ştiinţă investighează cazul, va descoperi că un ochi e mai
mare ca celălalt. De partea asta există o ureche, de partea cealaltă altă ureche. Un braţ aici,
unul acolo. Un picior aici, celălalt dincolo. Şi cravata lui e pe mijloc. De ce poartă mereu
bărbaţii cravată? Ca să ne amintească de simetrie. Dacă ai de-o parte o ureche poţi fi sigur că
mai ai una şi de partea cealaltă. Dacă de partea stângă ai un ochi, vei găsi unul şi pe partea
dreaptă. Astfel îl putem citi pe fratele nostru de la stânga la dreapta sau de la dreapta la
stânga. E acelaşi lucru. Aceasta se numeşte simetria imaginilor. De ce? Deoarece Dumnezeu
l-a creat pe fratele nostru în felul acesta. El este capodopera lui Dumnezeu. Cum vă puteţi
explica frumuseţea fratelui nostru? Cu ajutorul simetriei. Iar aceasta o numim simetria
imaginilor.
Daţi-mi voie acum să vă dau un alt exemplu. Să presupunem că cineva scrie în limba engleză
de la stânga la dreapta: ”Isaac o iubeşte pe Rebeca la fel de mult cum îl iubeşte Rebeca pe
Isaac.” Foarte interesant. Ne uităm la Isaac aici, ca fiind Alfa şi de asemenea ne uităm la el ca
fiind Omega. Apoi, avem cuvântul iubeşte care apare de două ori. Rebeca apare tot de doua
ori. Mai găsim expresia “la fel de mult” interpretată de două ori. Aceasta este simetria
imaginilor. Cum o recunoaştem? Poţi citi propoziţia de mai sus de la stânga la dreapta sau de
la dreapta la stânga. Este acelaşi lucru. Ne referim la aceasta ca la simetria imaginilor.

Aceeaşi simetrie se aplică şi cărţilor Alfa şi Omega ale Bibliei. Dacă citiţi primele trei
capitole ale Genesei şi ultimele trei capitole ale Apocalipsei veţi descoperi o asemănare.
Tocmai ca şi în afirmaţia făcută mai sus, Isaac apare la început şi la sfârşit, “dragostea” este
atât la început cât şi la sfârşit. “Rebeca” este atât în prima parte cât şi în a doua. Aceasta este
simetria imaginilor. Să ne întoarcem acum la cele şase capitole.

În Genesa capitolul 1:”La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” În Apocalipsa

capitolul 21: erau ceruri noi şi pământ nou. În Genesa 1 ni se spune că pământul era fără
formă gol, iar întunericul domnea pe suprafaţa adâncului. Adâncul reprezintă oceanul.
Cunoaştem cele două oceane: Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic. Dar noi nu le numim
adâncuri. De ce? Deoarece în Scriptură atunci când te referi la ocean vorbeşti despre un adânc
imens, căci la început planeta noastră era toată înconjurată de apă. Oceanul acoperea întreaga
planetă fiind un adânc uriaş. Aceste lucruri se petrec în Genesa 1 : planeta noastră era
înconjurată de un adânc imens, nu ca şi astăzi, de aceea lumina nu a putut străpunge planeta
noastră. Din această cauză Dumnezeu a spus: “Să fie lumină”. Nu uitaţi că Dumnezeu a creat
soarele şi luna în versetul 1. Dumnezeu a creat cerurile şi pământul în capitolul 1, versetul 1.
Ce ni s-a spus? Că la început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Iar apoi, în versetul 2
obiectivul de filmat se îndreaptă către pământul nostru, urmând ca în toate celelalte capitole să
aflăm istoria pământului.

Deci dacă vreţi să cunoaşteţi istoria universului, există un singur verset şi anume: primul
verset. Totuşi obiectivul de filmat se întoarce către pământ. În capitolul 2, el se concentrează
asupra omului. Când cineva studiază Genesa, trebuie să-şi regleze obiectivul. În primul verset,
obiectivul este concentrat asupra cerurilor şi pământului. În primul verset, Dumnezeu a creat
cerurile, soarele, luna şi stelele. Lumina era deja în univers. Dar problema acum, se concentra
asupra pământului, planetei noastre.

Când povestim despre planeta noastră, spunem că ea era înconjurată şi învăluită de adâncul de
ape. Lumina nu putea pătrunde. Mai târziu Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină”. Dumnezeu a
creat cerurile şi pământul. Apoi, în capitolul 21 al Apocalipsei, privim la ceruri noi şi un
pământ nou. Observaţi asemănarea de aici? La început, pământul era înconjurat de ocean. Dar
când citim Apocalipsa 21, acolo nu mai exista ocean. De ce? Ceva s-a petrecut între versetul 1
şi 2 al Genesei. Avem nevoie de Apocalipsa pentru a interpreta cartea Genesei şi avem
nevoie de Genesa pentru interpretarea cărţii Apocalipsei. Uneori nu înţelegem Genesa, căci nu
înţelegem Apocalipsa. Deci fraţi şi surori, observaţi simetria de aici?

Şi nu doar atât, în Genesa avem o grădină şi de asemenea, în Apocalipsa avem o grădină. În

Genesa era doar o grădină cu pomul vieţii şi râuri. Aceasta este o grădină. Ea era un paradis.
Dar, când venim din nou la Apocalipsa, Noul Ierusalim în întregime este un paradis, este un
oraş – grădină, dar cu mult mai mult ca la început, deoarece în timp, prin dezvoltarea sa,
Dumnezeu a zidit acel oraş cu o temelie. La început vedem o simplă grădina, iar la sfârşit un
oraş – grădină.

La început, în acea grădină existau doi pomi: pomul cunoştinţei binelui şi răului şi pomul
vieţii. Dar când ajungem la partea finală a Apocalipsei nu vedem decât pomul vieţii. De ce?
Foarte simplu. Când Dumnezeu i-a spus lui Adam: “poţi mânca din toţi pomii”, aici era inclus
şi pomul vieţii. Dumnezeu pusese pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului în centru.
Dumnezeu ne respectă voinţa noastră liberă.

Dumnezeu ar fi putut face o sugestie. El nu a vrut niciodată să aleagă în locul lui Adam şi al
Evei. Dacă El dorea să aleagă, ar fi putut pune heruvimi în jurul pomului cunoştinţei binelui şi
răului şi astfel Adam şi Eva nu ar fi avut prilejul să cadă. Dar nu aceasta a vrut Dumnezeu. El
a înlăturat toate obstacolele, a dat la o parte, heruvimii. Acum Adam putea alege, putea mânca
din toţi pomii, inclusiv pomul vieţii care era la mijloc. Totuşi, un pom era interzis. Dumnezeu
a spus: “În ziua în care veţi mânca din el veţi muri negreşit.” El trebuia să se gândească,
trebuia să decidă care fructe să aleagă. Totuşi, ideea e foarte clară. Dumnezeu a plasat pomul
vieţii în mijloc. Puteau mânca din toţi pomii cu excepţia unuia. Este foarte clar. Sugestia dată
de Dumnezeu era pomul vieţii. De ce? Deoarece aceasta era voia lui Dumnezeu. Deoarece
potrivit Evangheliei lui Ioan, viaţa este în Hristos. În acest univers, doar viaţa lui Hristos este
viaţă. Orice altă viaţă este doar o umbră a acestei vieţi.

Fraţi şi surori, dacă Adam şi Eva ar fi luat cu adevărat din pomul vieţii ar fi fost ca şi când noi
am crezut în Isus Hristos. Îl primim pe Hristos ca şi Mântuitorul nostru şi când facem aceasta
gustăm din pomul vieţii. Astăzi, viaţa veşnică este în noi, viaţa lui Hristos este în noi. Aceasta
este voia lui Dumnezeu . De tot ce avem nevoie este pomul vieţii. Cu toate acestea, spre
dezamăgirea Lui, în loc să guste din pomul vieţii ei au ales pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Iar apoi, moartea a intrat în această lume. Acum avem durere şi blestem. Este o istorie foarte
tristă.

Cum putem cunoaşte dacă pomul vieţii este voia lui Dumnezeu? Când ajungem la Apocalipsa,
la celălalt paradis, pomul cunoştinţei binelui şi răului a dispărut, este prezent doar pomul
vieţii. Acum înţelegem. Pomul cunoştinţei binelui şi răului nu a durat. Era prezent la început,
dar nu şi la sfârşit. Cum ajungem să cunoaştem voia lui Dumnezeu ? Dacă exista la început ar
fi trebuit să existe şi la sfârşit. Cum ştim că pomul cunoştinţei binelui şi răului nu este potrivit
voii lui Dumnezeu? În Genesa am făcut o presupunere corectă, dar să nu uităm că aceasta
este doar o presupunere. Cum suntem siguri ? La urmă, în paradisul menţionat în ultima carte,
descoperim acolo pomul vieţii. Pomul vieţii este prezent la început şi este prezent şi la sfârşit.
Dumnezeul nostru nu se schimbă niciodată. Aceasta nu numai că reprezintă voia lui
Dumnezeu, dar este parte a voii lui Dumnezeu din veşnicii.

Deci, este foarte clar. La început, în grădină avem mai multe râuri. La sfârşit găsim un singur
râu: apa vieţii. Si mai mult decât atât, după căderea omului şarpele a intrat în Grădina
Edenului şi a început ispitirea. Când ajungem la sfârşitul Apocalipsei, şarpele bătrân, Satana
este aruncat în cele din urmă în iazul de foc. Deci, vedem începutul invaziei vrăjmaşului lui
Dumnezeu şi în cele din urmă aici, cunoaştem şi sfârşitul său.

În Grădina Edenului a avut loc căsătoria lui Adam şi Eva. Iar în Apocalipsa, căsătoria
Mielului şi a Miresei Sale, tot acolo ne este prezentată şi Mireasa Mielului. În primele trei
capitole ale Bibliei găsim prezentarea Evei. Adam a spus: “Aceasta este carne din carnea mea
şi os din oasele mele.” Dar aici în Apocalipsa vedem o altă prezentare. De data aceasta
Mireasa Mielului este prezentată. Una la început şi una la sfârşit.

După căderea omului, pământul a fost blestemat. Ne-am ales cu blestem, spini şi mărăcini,
durere şi tristeţe. Dar, fraţilor, în ultimele trei capitole, acolo nu mai există durere, nu mai
există blestem şi nici suferinţă. Dumnezeu va şterge toate lacrimile noastre. Atât la început,
cât şi la sfârşit.

Dragi fraţi, dacă citim primele capitole şi ultimele trei capitole cu mare atenţie, vom vedea ca
ele corespund unele altora. Ca şi în propoziţia unde-l găsim pe Isaac la început şi la sfârşit. La
început, dacă mergem pe traseul râurilor, vom descoperi aur, perle şi pietre scumpe. La
sfârşitul Apocalipsei, acea cetate este zidită cu ajutorul a trei materiale de bază: aur, pietre
preţioase şi perle. De unde au fost extrase aceste elemente? Din grădină. Dacă urmăm cursul
râului, dacă cineva urmează călăuzirea Duhului Sfânt vom descoperi aur care reprezintă
natura lui Dumnezeu, perle care reprezintă viaţă scoasă din moarte şi pietre preţioase, ele se
formează după trecerea prin temperaturi ridicate, aşa este formată piatra preţioasă. Aceasta
este disciplina minunată a Duhului Sfânt.

Uneori, când trecem printr-un fel de disciplină, este foarte dureros, aproape insuportabil.
Poate te întrebi de ce temperatura este atât de ridicată şi de ce este nevoie de o presiune aşa de
mare. Fraţilor, mulţumim lui Dumnezeu, înseamnă că acum piatra preţioasă îşi capătă forma.
Aceasta este în întregime lucrarea Duhului Sfânt. Acesta este începutul din Grădina Edenului.
Dar de ce întâlnim deja de-aici aceste materiale? Ele sunt pentru zidirea Ierusalimului.
Fraţilor, Dumnezeu încă mai zideşte la acel oraş cu temelie. De unde şi-a colecţionat
Dumnezeu aurul, perlele şi pietrele preţioase? Dumnezeu ne-a pus în Grădina Edenului.

Deci, urmaţi voi cursul râului? Dacă o facem, slavă Domnului, tot acest material va fi pregătit,
apoi vom fi zidiţi împreună, iar în cele din urmă vom descoperi că cerul s-a coborât pe
pământ.

Înţelegem acum că prima parte Apocalipsei se termină cu partea a doua a Apocalipsei.

Primele 11 capitole se termină cu Ierusalimul pământesc, iar la sfârşitul ultimelor 11 capitole
descoperim Ierusalimul Ceresc. Dumnezeu a transformat totul din pământesc în ceresc.
Aceasta este voia lui Dumnezeu şi El Îşi face voia Sa în vieţile noastre.

Am dorit să vă ofer această privire generală. În fiecare dimineaţă nu ne vom ocupa doar de
primele trei capitole, ci de întreaga carte Genesa şi de asemenea de toată cartea Apocalipsa. Şi
vom descoperi minunata imagine simetrică a acestor două cărţi.

Acum, fraţilor, vedem cum fiecare din aceste cărţi o descrie pe cealaltă. Uneori, când studiem
Apocalipsa, pur şi simplu nu o înţelegem deoarece nu deţinem cheia. Am citit multe cărţi, am
consultat pe mulţi învăţători ai Bibliei şi nu am găsit răspunsul dorit. De ce? Deoarece cheia
se află în cartea Alfa. Doar cu ajutorul cărţii Alfa vom putea înţelege cartea Omega.

Scopul nostru aici nu este de a efectua un studiu biblic. Vreau doar să cunoaştem împreună că,
pornind de la aceste două cărţi, planul veşnic al lui Dumnezeu ne este revelat. Fie ca Domnul
să ne vorbească inimilor noastre. Nădăjduiesc că fiecare este pregătit. Domnul să ne
vorbească prin intermediul acestor două cărţi minunate.
 Capitolul 2: SIMETRIA DINTRE GENESA ŞI APOCALIPSA

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile
cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde. ...aşteptând şi
grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor
topi de căldura focului! Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în
care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să
fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.”(2 Petru 3:10, 12-14)

Să acordăm atenţia cuvenită acestor fapte descrise aici, în special versetul 10: “cerurile vor
trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură” şi versetul 13: “dar noi, potrivit
făgăduinţei Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou.”

“Apoi, am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi
pieriseră şi marea nu mai era.”(Apocalipsa 21:1)
“La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol, peste faţa
adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu
a zis: ”Să fie lumină!” Şi a fost lumină.(Genesa 1:1-3)

“Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden şi a pus acolo pe omul pe care-l
întocmise.” (Genesa 2:8)

După cum ştiţi fraţi şi surori, ne strângem în fiecare dimineaţă şi prin harul Domnului ne vom
ocupa de Planul veşnic al lui Dumnezeu. Dorim să abordăm această mare temă din cele două
cărţi ale Bibliei, Genesa şi Apocalipsa.

În Biblie există 66 de cărţi. Dumnezeu a spus: “Eu sunt Alfa şi Omega.” Şi Domnul nostru
Isus Hristos a mai spus: “Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi
Sfârşitul.” Deci dacă vrem să cunoaştem istoria universului, în special cea legată de planul
veşnic al lui Dumnezeu, nu putem face altceva decât să ne întoarcem la cărţile Alfa şi Omega
ale Bibliei.

Ieri am demonstrat că există asemănare între aceste două cărţi. În primele trei capitole ale
Genesei vedem începutul cerurilor şi al pământului, iar în ultimele trei capitole ale
Apocalipsei găsim sfârşitul cerurilor şi al pământului. Mai mult, vor exista ceruri noi şi un
pământ nou. La început am văzut că Adam şi Eva se aflau în Grădina Edenului, paradisul, iar
în ultimele trei capitole ale Bibliei găsim Noul Ierusalim – din nou, paradisul. În Genesa, o
grădină, iar în Apocalipsa un oraş grădină. La început o grădină, iar la sfârşit tot o grădină.
Căsătorie la început şi căsătorie la sfârşit. Pomul vieţii la început şi pomul vieţii la sfârşit.
Râul vieţii la început şi râul vieţii la sfârşit. Şarpele la început şi balaurul la sfârşit.

În primele trei capitole descoperim cum a intrat şarpele în grădină şi cum a provocat căderea
omului. Apoi a urmat blestemul, durerea, necazurile, lacrimile. Acesta este începutul tragediei
rasei umane. Dar când ajungem la final, vedem pe Satan care a creat toate aceste probleme în
univers şi pe urmaşii săi cum sunt aruncaţi în iazul de foc. Dumnezeu încheie ultimele
capitole ale istoriei umane. Atunci nu vor mai fi lacrimi, nu va mai fi noapte, nu vor mai fi
adâncuri de ape. Nu va mai fi blestem, nici durere, nici întristare.

Există o Grădină la început şi una la sfârşit. Iar dacă urmăm cursul râului vieţii, găsim aur,
pietre preţioase şi perle care sunt cele trei materiale pentru zidirea Noului Ierusalim. Acum
putem aprecia ceea ce scriitorul epistolei către Evrei ne-a spus: “Avraam era în căutarea unei
cetăţi ce avea pusă temelia.” Deşi locuia într-un cort, el privea de departe Noul Ierusalim.
Potrivit celor spuse în Evrei, Dumnezeu este Cel care zideşte acea cetate care are temelie.
Acum, Dumnezeu adună materialul – aur, pietre preţioase şi perle - pentru zidirea Noului
Ierusalim.

Când ajungem la ultimul capitol al Bibliei, ne punem întrebarea: după ce a fost ocupat tot
timpul de-a lungul veacurilor, va avea oare succes Dumnezeu? Va dobândi El ceea ce a dorit
de la bun început?

Înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu avusese deja o dorinţă veşnică. Avem aici schiţa lui
Dumnezeu, iar El vrea să lucreze potrivit acelei schiţe. El a creat cerurile şi pământul, iar
roata timpului a început să se rotească. Acum suntem limitaţi de timp. Timpul nostru, arată
pur şi simplu că Dumnezeu lucrează necontenit. Când Dumnezeu lucrează, El lucrează
întotdeauna având un scop bine stabilit.

Când ajungem la ultimul capitol al Bibliei, trebuie să punem întrebarea: va avea succes
Dumnezeu? În trecutul veşnic Dumnezeu a avut un vis, dar slavă Domnului, în ciuda opoziţiei
feroce a vrăjmaşului – de-a lungul veacurilor o bătălie a urmat alteia - la urmă visul lui
Dumnezeu va deveni realitate. Deci, când vom vedea Noul Ierusalim coborându-se din cer pe
pământ, acesta va fi cel mai slăvit moment al istoriei universului! În cele din urmă Dumnezeu
obţine ce doreşte.

La început, în Genesa există doar o Grădină bi-dimensională. Aceasta era un câmp neted, plin
de copaci şi de frumuseţe. Dar în Apocalipsa, pe baza Grădinii bi–dimensionale, o structură
tri- dimensională îşi va face apariţia pe acest pământ. Dumnezeu este Întemeietorul acelei
cetăţi care are pusă temelia.

Principiul simetriei ne înlesneşte înţelegerea mai clară a planului lui Dumnezeu

Dacă comparăm Genesa cu Apocalipsa, aproape că întrezăreşti întreaga poză a dorinţei lui
Dumnezeu. Avem începutul şi sfârşitul, iar între acestea procesul de dezvoltare şi progresul.
Genesa descrie începutul, Apocalipsa sfârşitul, iar cele 64 de cărţi de la Exod la Iuda vorbesc
despre progres şi despre procesul dezvoltării. Deşi nu ne putem ocupa de toate cele 66 de cărţi
acum, prin intermediul cărţii Alfa şi Omega, vom întrezări planul veşnic al lui Dumnezeu.
Aşa cum am explicat şi ieri există un fel de simetrie între aceste două cărţi. Am folosit o
afirmaţie pentru a descrie această simetrie. Dacă veţi scrie în engleză, portugheză sau
spaniolă, afirmaţia: “Isaac o iubeşte pe Rebeca la fel de mult cum Rebeca îl iubeşte pe Isaac”,
la mijloc se află cuvintele “la fel de mult”, asemenea unei oglinzi reflectoare. Isaac este la
început şi este şi la sfârşit, dragostea este la început, dar şi la sfârşit, Rebeca la început, cât şi
la sfârşit. Aceasta se numeşte simetria imaginilor.

Cravata roşie a fratelui nostru ne dă o imagine simetrică a cât de simetric este el. Atât în
partea stângă, cât şi în partea dreaptă are aceleaşi lucruri. Ochiul drept este pe partea aceasta,
iar ochiul stâng pe cealaltă parte. Aceasta este simetria imaginilor. Acelaşi lucru este aplicat şi
cărţilor Alfa şi Omega.

De ce există această simetrie? De exemplu, să presupunem că fratele nostru are o infecţie la

ochiul drept, iar doctorul îl pansează. Când soţia lui îl priveşte, chiar dacă ochiul său este
acoperit, ea ştie că ochiul lui este încă acolo, deoarece soţul ei este un soţ simetric. Dacă are o
ureche de partea asta, înseamnă că are una şi în cealaltă parte. Deşi ochiul său este acoperit ea
ştie ca este încă prezent. Ochiul stâng explică existenţa ochiului drept. Cum dovedeşti
existenţa ochiului drept dacă este ascuns şi nu-l poţi vedea foarte clar? Datorită principiului
simetriei. Poţi fi foarte sigur că ochiul drept este la locul lui. Aşteaptă vreo două sau trei
săptămâni, când ochiul s-a vindecat şi pansamentul este îndepărtat, atunci este totul clar:
ochiul drept e la locul lui.

Deci, când comparăm cartea Alfa cu cartea Omega şi vedem, de exemplu, pomul cunoştinţei
binelui şi răului, vedem că acesta nu este potrivit voii lui Dumnezeu. “Şi Dumnezeu a spus:
în ziua când veţi mânca din acel pom veţi muri negreşit.” Totuşi, nu cunoaştem dacă
Dumnezeu a urât acest pom pentru o perioadă de timp sau pentru totdeauna. Dar când
comparăm Genesa cu Apocalipsa, pomul vieţii se află la început dar şi la sfârşit, în schimb
celălalt pom nu mai există.

Este foarte clar că planul veşnic al lui Dumnezeu este cuprins în pomul vieţii. Doar
Dumnezeu poate considera o formă de viaţă a fi viaţă. În acest univers există o singură viaţă.
Dumnezeu a spus: “Aceasta este viaţa şi viaţa este în El”. Viaţa este în Hristos. Voia lui
Dumnezeu este în întregime ocupată de Hristos şi nimic altceva decât Hristos. În felul acesta
suntem siguri în totalitate cu privire la voia lui Dumnezeu. În această dimineaţă, ca de altfel şi
în restul dimineţilor ce ne-au mai rămas vom vorbi mai detaliat despre aceste lucruri.

Două mari trosnete

La început avem cerurile şi pământul, iar la sfârşit avem ceruri noi şi pământ nou. Potrivit
celor spuse de Petru, cerurile vechi şi pământul vechi vor dispare cu mare trosnet. Acest
trosnet este urmat de apariţia cerurilor noi şi pământului nou. Mulţumim lui Dumnezeu pentru
acest lucru. Totuşi, în primul verset al Genesei – “La început Dumnezeu a creat cerurile şi
pământul” – Biblia nu ne spune niciodată cum a creat Dumnezeu cerurile şi pământul.

Un tâmplar se poate gândi că Dumnezeu a creat pământul asemenea unui tâmplar, cu uneltele
necesare lui. Pentru un matematician, el crede că Dumnezeu a fost cel mai mare
matematician, că El a alcătuit multe ecuaţii pentru crearea universului. Când un inginer de
calculatoare se gândeşte la creaţia lui Dumnezeu – fiind obişnuit cu alcătuirea programelor pe
calculatorul – el crede că atunci când Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, El nu numai că a
creat hard-ul, ci şi soft-ul. Dumnezeu nu a creat doar fiinţa în sine, ci şi viaţa sufletului,
personalitatea.

Pentru un bucătar, el îşi va imagina întotdeauna că atunci când Dumnezeu a creat cerurile şi
pământul a fost ca şi când el ar fi pregătit un platou cu mâncare pentru o zi festivă. Imaginaţi-
vă, cu mulţi ani în urmă, un grup de copii adunaţi în jurul unei mese, surâzându-le mâncarea
făcută de mama lor. Să presupunem că ea a părăsit camera, iar ei privesc toată mâncarea
delicioasă de pe masă. Unul din felurile de mâncare pregătită este peştele. Au început să se
întrebe cum oare l-a gătit mama lor. Dacă ar fi fost la bucătărie, ar fi observat flacăra
aragazului, o tigaie pe foc cu puţin ulei şi apoi peştele în tigaie. Înainte de inventarea
microundelor, mama pregătea ca-ntotdeauna peştele pe flacăra aragazului. Când vezi flacăra
şi tigaia deasupra, ştii cum a fost preparat peştele, la fel şi copiii, acum ştiu cum a fost
pregătit. Eu cred ca apostolul Petru a văzut acest lucru.

Să presupunem că Petru ar fi venit să ne viziteze astăzi. Ne aşezăm cu toţii pe scaune şi

încercăm să vedem cum a fost pregătit acel peşte. Petru, ca şi pescar avea experienţă şi ştia
cum să gătească un peşte, dar nu ar fi ştiut ce sunt microundele. Să presupunem că el ar fi
interesat să afle cum este preparat peştele. Pentru oamenii moderni există cel puţin două
moduri de preparare, dar pentru Petru exista doar unul singur. Oricum, dacă mama nu ar fi
acolo, pur şi simplu am ghici cum l-a pregătit. Cei care nu au văzut niciodată un cuptor cu
microunde nu-şi pot imagina cum un peşte crud se transforma intr-o porţie de mâncare
delicioasă. Nu se vede flacără de foc, nici căldură, cum îţi poţi închipui că peştele se găteşte
fără foc? Totuşi, aceasta este una dintre metode. Mai există şi altă metodă. Mama putea să-l
mai gătească fără a folosi flacăra de foc, fără o sursă de căldură vizibilă.

Te poţi întreba cum a pregătit mama această farfurie. Dar dacă ea nu-i prezentă nu poţi decât
să ghiceşti. Va trebui să examinezi peştele şi să hotărăşti dacă a trecut prin foc sau prin
microunde. Dar dacă mama este de faţă, o poţi întreba. Iar ea îţi va spune: “am folosit
microundele.”

Există aici două feluri de cunoaştere. În absenţa mamei, dacă vrei să ştii cum a fost gătit
peştele, poţi să investighezi, să cercetezi, să discuţi, să presupui, poţi avea dreptate sau nu.
Dacă nu ai văzut vreodată un cuptor cu microunde, probabil că vei insista că peştele a fost
făcut pe flacăra de aragaz. Dar această cunoaştere e una parţială. Putem avea dreptate sau nu.
Exact acelaşi lucru s-a petrecut şi cu oamenii de ştiinţă. În acest mod şi-au obţinut ei
cunoaşterea, dar au înlăturat urmele lui Dumnezeu din univers. Totuşi, prin creaţia lui
Dumnezeu, au obţinut informaţii şi pe baza acestora au formulat unele ipoteze.

Acea concluzie poate fi corectă sau falsă. Oricum, când mama spune: “am pregătit peştele în
microunde”, aceasta este ceva minunat. Acum ştim sigur. Este foarte important.

Avem cunoaştere din partea lumii ştiinţifice care ne vorbeşte despre originea universului, cum
a început universul. Poate e adevărată, poate nu. Ei îşi bazează cercetarea pe creaţia lui
Dumnezeu. Lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să ascundă semne în univers, să furnizeze probe
care să arate că El este Cel care a creat universul. Aceasta este cunoaşterea pe care o căpătăm
în şcoală, dar aceasta nu este singura cunoaştere. Când studiem Biblia, Cuvântul lui
Dumnezeu, Îl descoperim aici pe Creatorul universului. Să-L lăsăm pe El să ne spună ce s-a
întâmplat cu acest univers.

Să nu ne certăm de felul în care mama a pregătit peştele. Lucrul important este că mama l-a
pregătit. Acum, dacă mai ai şi alte nedumeriri, poţi avea dreptate sau nu. Aceasta nu este
important. Lucrul important este ceea ce spune Biblia. Realitatea importantă este că
Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.

Deci, când studiem Genesa 1, găsim scris: “La început Dumnezeu a creat cerurile şi
pământul.” Dar Biblia nu ne spune cum Dumnezeu le-a creat. Cu toate acestea, dacă studiem
2 Petru, vom vedea sfârşitul acestui univers, cum într-o bună zi aceste ceruri şi acest pământ
vor dispărea. Acesta este ceva foarte interesant, ascultaţi cu atenţie. Potrivit Bibliei, va exista
un mare trosnet, asemenea unei explozii, totul va arde şi totul va dispare. Aceasta ştim, pentru
că este foarte clar spus în Biblie.

După acea explozie, după ce cerurile vechi şi pământul vechi vor fi dispărut, Petru ne spune
să aşteptăm cu nerăbdare apariţia cerurilor noi şi a pământului nou. În Genesa avem cerurile
vechi şi pământul vechi, iar în Apocalipsa 21 găsim ceruri noi şi pământ nou. Dumnezeu nu
pomeneşte în Genesa cum a făcut cerurile şi pământul. Totuşi, este foarte clar, potrivit celor
spuse în Apocalipsa 21:1 că atunci când cerurile vechi şi pământul vechi vor trece, atunci vom
vedea cerurile noi şi pământul nou.

Cum vor arăta oare aceste ceruri noi şi acest pământ nou? Înainte ca ele să apară va exista un
mare trosnet. După acel mare trosnet cerurile vechi şi pământul vechi vor dispărea. Şi acum
îşi vor face apariţia cerurile noi şi pământul nou. De un singur lucru suntem foarte siguri:
după un trosnet mare, o explozie în univers, vom avea ceruri noi şi un pământ nou.
Vom aplica aici principiul simetriei . Chiar dacă Dumnezeu nu ne spune în Genesa cum a
făcut cerurile şi pământul, dacă vedem simetria, dacă găsim de partea acesta ochiul stâng, fără
îndoială că vom găsi şi ochiul drept. Potrivit principiului simetriei, după marele trosnet, vom
avea ceruri noi şi pământ nou. Cu ajutorul acestui principiu al simetriei mai mult ca sigur că
după un trosnet mare, după o mare explozie au fost create şi aceste ceruri şi acest pământ. Nu
suntem siguri, deoarece Biblia nu menţionează aşa ceva. Totuşi, potrivit simetriei imaginilor
aceasta este foarte posibil, este chiar foarte probabil. Suntem foarte siguri de cerurile noi şi
pământul nou care apar după marele trosnet. Iar dacă metoda de lucru a lui Dumnezeu este
mereu consecventă, este foarte posibil că Dumnezeu se va ocupa de cerurile noi şi pământul
nou în acelaşi fel cum s-a ocupat şi de cerurile vechi şi pământul vechi.

Teoria Big-Bang

Descoperim acum ceva foarte interesant. Cei mai mulţi oameni de ştiinţă, după studierea
universului, cred acum că a existat un început al universului. Amintiţi-vă , cu mulţi ani în
urmă, a existat o teorie asupra universului: oamenii credeau în materialism. Ei credeau că acea
structură, cu alte cuvinte, acel universul, era veşnic. Universul nu era doar esenţial, ci şi
veşnic şi infinit. Aceasta a fost o teorie foarte importantă. De aceea unii oameni au crezut în
comunism, deoarece baza comunismului era materialismul. De ce nu cred că există un
Dumnezeu? Deoarece ei cred că acest univers este infinit şi veşnic.

Noi creştinii, atunci când Îl descriem pe Dumnezeu, potrivit spuselor Bibliei, spunem că El
este veşnic, Dumnezeu este infinit. El singur este veşnic şi infinit. Mai sunt şi cei care
consideră că universul este în sine însuşi un dumnezeu, dar aceştia cred în materialism. Nu
este de mirare că nu cred în Dumnezeu. Ei cred că universul este infinit, că nu are nici
început, nici sfârşit. În unele părţi ale lumii aceasta este considerat adevărat.

Dar într-o bună zi, un om de ştiinţă renumit, pe nume Einstein, a descoperit că potrivit teoriei
sale, a Relativităţii, universul a avut un început şi acesta urma să aibă şi un sfârşit. Dar unii
oameni nu au putut accepta acest lucru. Astfel, în Rusia, intr-o vreme s-a considerat drept
erezie teoria lui Einstein. Cum poţi să crezi că universul are un început şi un sfârşit! Dacă
crezi că universul are un început şi un sfârşit, atunci trebuie să crezi şi în Dumnezeu, iar ei nu
au putut accepta aceasta. Ei doreau ca universul să le fie dumnezeu şi ei înşişi doreau să fie
dumnezei. Astfel că au spus: “noi nu avem religie. “ Dar ei deja îşi făuriseră altă religie.

Mulţumim lui Dumnezeu, prin cercetările ştiinţifice, treptat, ei au concluzionat că Einstein

avea dreptate. Universul are un început şi un sfârşit. După aceea, ei au adunat toate probele,
au presupus, au făcut speculaţii şi au gândit că la început a fost probabil un “Big Bang”- o
explozie mare - iar acel Big Bang, acel trosnet puternic, a fost începutul acestui univers, iar
apoi au apărut cerurile şi pământul. Mai există şi astăzi oameni de ştiinţă care nu cred aceasta,
dar majoritatea au acceptat-o datorită probelor ştiinţifice . Ei cred că universul a început cu un
trosnet puternic, cu un Big Bang.

Pentru noi, ca şi creştini, lucrul important este că Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.
Lucrul important este că acel peşte a fost pregătit de mama noastră. Ea putea alege să-l facă
pe aragaz sau la microunde. Dar aceasta nu este important, este doar o cunoaştere în plus.

Biblia nu a fost niciodată manualul ştiinţei. Totuşi, ea ne vorbeşte despre taina universului.
Pe-aici şi colo, există probe ale lui Dumnezeu ascunse în acest univers. Fraţi şi surori, acum
totul este foarte clar, totul reiese clar din Biblie, dacă studiem cartea Alfa şi cartea Omega,
putem spune că dacă oamenii de ştiinţă au dreptate, dacă aceasta este corect – chiar dacă
Biblia tace faţă de acest subiect - cu ajutorul principiului simetriei, ceea ce ei au descoperit
este probabil foarte aproape de adevăr. Totuşi, să nu uităm că ei ar putea greşi, căci această
cunoaştere este fructul cercetării lor, este ceva parţial.

Dar, mulţumim lui Dumnezeu, Ziditorul, Creatorul, Dumnezeul nostru este aici, şi Lui I-a
făcut plăcere să ni Se reveleze prin intermediul Bibliei. De aceea avem cartea Genesa, căci
aici găsim originea universului. Cu toate acestea, avem o problemă: dacă nu suntem atenţi,
putem înţelege greşit ceea ce Dumnezeu a vrut să ne reveleze în primele trei capitole ale
Genesei.

Voia lui Dumnezeu are legătură cu pământul şi omenirea

Acum ne vom concentra atenţia asupra capitolelor 1 şi 2. Dacă Duhul Sfânt încearcă să ne
spună istoria universului, versetul cel mai important este Genesa 1:1 : “La început Dumnezeu
a creat cerurile şi pământul.” În acest verset Dumnezeu a creat soarele, luna şi stelele. Totul a
fost făcut în versetul 1.
Totuşi, când ajungem la versetul 2: “Pământul era gol şi pustiu”, obiectivul de filmat al
Duhului Sfânt se focalizează asupra pământului. Dacă continuăm să citim restul capitolului 1
acolo ni se prezintă istoria planetei noastre. Când Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină”, aceasta
este ceva legat de planeta noastră. În versetul 1, El făcuse deja lumina, era lumină peste tot în
univers, doar la nivelul pământului ceva nu funcţiona bine. Ceva se întâmplase acestei
planete.

Deci, acum Duhul Sfânt încearcă să relateze istoria acestei planete. Ce s-a întâmplat? Aceasta
este foarte important. Obiectivul de filmat este îndreptat către planeta noastră. În cea de-a
şasea zi, Dumnezeu l-a creat pe om după asemănarea Sa. Ştim cu toţii că rasa umană a fost
făcută în ziua a şasea. Biblia spune acest lucru pe scurt în capitolul 1. Totuşi, în capitolul 2 ,
obiectivul Duhului Sfânt era îndreptat asupra omului – asupra creării lui Adam şi Eva. Ştim că
am fost făcuţi din ţărână. (Nu e de mirare că atunci când faci un duş, găseşti aşa de mult praf
pe trupul tău, aceasta este dovada faptului că am fost făcuţi din ţărână). Dacă dorim să
cunoaştem detaliile creării rasei umane, trebuie să mergem la capitolul 2. Din nefericire,
oamenii au uitat acest lucru. Este foarte important.

Fratele nostru Carlos este un fotograf renumit. Înainte de a trage o poză, el are deja în mintea
sa un anumit model. El nu fotografiază la întâmplare, el are un anumit obiectiv în mintea sa.
Să presupunem că vrea să facă o poză frumoasă unor proaspeţi căsătoriţi. Ei vor să meargă
într-un parc, cu pomi frumoşi, flori şi un lac. Acolo el îi va fotografia. Presupuneţi că el este
un om călăuzit de un anume scop, el vrea să-i prindă în fotografie pe miri aşa încât
descendenţii lor să-şi amintească întotdeauna acea clipă frumoasă a vieţii lor. Deci, trebuie să
facă o poză reuşită. Ne putem imagina scena. La început aparatul va fixa fundalul: pomii,
florile şi lacul. Este o scena minunată. Totuşi , acesta este numai fundalul , el nu reprezintă
lucrul cel mai important. Cu ajutorul aparatului foto, el a înrămat o scenă generală. Dar apoi,
imediat, el îşi ajustează obiectivul. Chiar dacă peisajul este foarte frumos, totuşi nu acesta este
lucrul principal pe care el doreşte să-l fotografieze. Interesul său este pentru mireasă şi mire.
Astfel deci, el îşi reglează obiectivul asupra cuplului. Mai mult, deşi avem în prim plan
mireasa şi mirele, fratele nostru doreşte ca descendenţii acestora să le privească zâmbetul. De
la o distanţă apreciabilă putem observa cuplul, dar cum ne dăm seama că sunt fericiţi?
Privindu-le feţele. Deci, obiectivul se reglează de la cuplul în ansamblu la feţele lor. În cele
din urmă avem o poză minunată.

Fraţi şi surori, cum cunoaştem planul veşnic al lui Dumnezeu? Duhul Sfânt a scris Genesa 1
şi 2 şi tot El foloseşte un singur verset pentru a descrie universul în general. Acesta este doar
fundalul. Totuşi, lucrul important este planeta noastră. Iar lucrul cel mai important de pe
planeta noastră a fost că Dumnezeu a pus pe Adam şi Eva în Grădina Edenului. Deci, atunci
când citim Genesa 1 şi 2, obiectivul se schimbă de la univers la planetă şi de la planetă la rasa
umană. Acum suntem foarte siguri că voia lui Dumnezeu are legătură cu această planetă şi cu
rasa umană.
Vă amintiţi cum Domnul nostru Isus Hristos i-a învăţat pe ucenici să se roage? “Voia Ta să se
facă pe pământ ca şi în cer”. Dacă vrem să cunoaştem planul veşnic al lui Dumnezeu, nu
putem lăsa de-o parte planeta noastră. De aceea obiectivul aparatului de filmat este îndreptat
spre pământ, deoarece prin intermediul acestei planete, Dumnezeu Îşi poate împlini planul
Său. Dumnezeu nu a fost niciodată satisfăcut ca voia Lui să fie împlinită doar în cer. Într-o
bună zi, inima Lui va fi mulţumită când voia Sa va fi împlinită şi pe acest pământ. Este foarte
clar: în ochii lui Dumnezeu, planeta noastră este asemenea unei nave cosmice.

Către Marte, au fost trimise nave spaţiale cu un anumit scop, cu o anumită misiune, dar
înainte ca NASA să trimită acele nave spaţiale, trebuiau să se gândească ce aveau de făcut şi
în ce mod acea navă spaţială avea să-şi atingă ţinta. Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, un
univers minunat. Dar gândiţi-vă şi la următorul lucru: dacă cunoşti puţin din acest univers, îţi
dai seama cât de mică este planeta noastră şi cât de mare este soarele.

Să presupunem că am putea goli soarele şi am introduce în el planeta noastră, un pământ nu ar

umple niciodată volumul soarelui, nici chiar zece pământuri, nici chiar o sută de mii, doar un
milion! De fapt, avem nevoie de mai mult de un milion de Planetă Pământ pentru a completa
volumul soarelui. În acest univers există mii şi mii de sisteme solare. În galaxia noastră,
sistemul nostru solar nu se află în centru, ci aproape de marginea galaxiei.

Parcă n-ar fi nimic deosebit. Dar să nu uităm că această planetă este naveta spaţială a lui
Dumnezeu. Din acest motiv noi trebuie să ne rugăm ca voia Lui să se facă pe pământ ca şi în
cer.

Acum, înţelegem de ce doar după un singur verset Biblia vorbeşte despre ceruri şi pământ,
Duhul Sfânt vrea să ne comunice ceva important: “îmi voi fixa obiectivul asupra acestei
planete.” Felul în care Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Lucrul important este ca voia
lui Dumnezeu să se realizeze pe această planetă.

Îmi amintesc când pentru prima dată omul a ajuns pe Lună. În ziua următoare ziarul New
York Times a publicat o reclamă: era o imagine a unei nave spaţiale. Iar textul spunea: “este
urâtă, dar a ajuns acolo.” Şi mă întrebam cine a putut plăti atât de mult pentru o astfel de
reclamă. Apoi, în alt colţ mic al ziarului am descoperit o altă imagine: un Volkswagen. Este o
maşină mică şi urâtă, dar care te duce oriunde doreşti.
Fraţi şi surori, chiar dacă planeta noastră este foarte mică, ea se află în inima lui Dumnezeu iar
voia lui Dumnezeu va fi împlinită prin această planetă. Strict vorbind, mai mult, când
ajungem la capitolul 2, vedem cum Dumnezeu a aşezat rasa umană, pe Adam şi Eva în inima
Sa. De aceea în Cartea Iov există o frază care întreabă, ce este omul ca el să locuiască în inima
lui Dumnezeu?

Vrăjmaşul încearcă să zădărnicească voia lui Dumnezeu

Deci, Duhul Sfânt are obiectivul îndreptat către Genesa 1 şi 2, în care tema principală nu este
cum a creat Dumnezeu cerurile şi pământul, ci lucrul important este că ceva s-a întâmplat
acestei planete, iar aceasta are de-a face cu voia lui Dumnezeu. Descoperim oarecum că
vrăjmaşul lui Dumnezeu a încercat să zădărnicească voia Lui.

Începând cu versetul 2, ni se relatează o istorie foarte importantă: ”Pământul era pustiu şi gol,
peste faţa adâncului de ape era întuneric.” Descoperim imediat aici că ceva s-a întâmplat
pământului. Când Dumnezeu face ceva, acesta este întotdeauna desăvârşit şi frumos. Când
studiem Isaia şi alte cărţi profetice, atunci când judecăţile lui Dumnezeu au fost revărsate
asupra unui anumit domeniu, Duhul întotdeauna foloseşte expresia “pustiu şi gol”. Aceasta
pur şi simplu înseamnă că atunci când Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, El niciodată nu
a dorit ca pământul să fie pustiu şi gol.

Dacă încercaţi să studiaţi cu atenţie expresia “era pustiu şi gol”, cuvântul tradus din greacă
“era”, înseamnă “a devenit / s-a transformat ”. Ne amintim, desigur, de soţia lui Lot care s-a
transformat într-un stâlp de sare, acelaşi cuvânt ebraic “era” este folosit şi în Genesa 1: 2.
Soţia lui Lot nu era un stâlp de sare, oricum, ea a suferit o mare tragedie şi a devenit un stâlp
de sare.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi aici. La început pământul nu era pustiu şi gol. Ceva trebuie să se
fi întâmplat. “Peste faţa adâncului de ape era întuneric”. Dacă punem laolaltă toate aceste
cuvinte – întuneric, gol, pustiu –aşa cum Duhul Sfânt foloseşte aceste cuvinte în Biblie, ele se
referă întotdeauna la judecată. După judecata lui Dumnezeu, pământul a fost transformat,
devenind pustiu şi gol.

Deci, după aceea întâlnim întunericul din această lume. “Peste faţa adâncului de ape era
întuneric”. Nu numai că era întuneric, dar acesta învăluia adâncul de ape. Iar adâncul - aşa
cum am mai spus – reprezintă oceanul. Aceasta înseamnă că tot pământul era învăluit de
ocean, astfel că lumina nu putea pătrunde. Nu-i de mirare că exista întuneric. Ceva se
întâmplase planetei noastre.

Biblia nu ne vorbeşte despre acest fapt în detaliu. Totuşi, atunci când studiem alte cărţi ale
Bibliei, cunoaştem istoria, cunoaştem cele întâmplate. Amintiţi-vă că Dumnezeu a creat
cerurile şi pământul şi după o anumită perioadă de timp, (nu ştim cât de mare), Dumnezeu a
creat îngerii, între care, cel mai frumos era Satana, care înainte de cădere el era îngerul cu
poziţia cea mai înaltă. El era atât de frumos, fusese creat atât de minunat, în toată creaţia lui
Dumnezeu, încât nimic nu se compara cu el. Şi cu toţii ştim ce s-a întâmplat apoi. El a devenit
atât de mândru încât a dorit să fie asemenea lui Dumnezeu. Atunci a existat o mare răzvrătire
în acest univers şi nu doar Satana s-a răzvrătit, ci cam o treime din îngeri l-au urmat. Acei
îngeri au devenit diavoli, urmându-l pe Satana în răzvrătirea sa.

Această răzvrătire a avut loc cu adevărat! Acum ştim cum întunericul a pătruns în această
lume. Acea lume răzvrătită era o lume întunecată. Ei nu mai puteau rămâne deloc în prezenţa
luminii. Prezenţa lui Dumnezeu este plină de lumină. Astfel, ei au fost îndepărtaţi din prezenţa
lui Dumnezeu, până pe planeta noastră şi nu doar aici, ci şi în spaţiul cosmic, probabil în
sistemul nostru solar şi poate chiar în galaxia noastră.

Cum ştim aceasta? Dacă studiem scrisoarea adresată Efesenilor, capitolul 6, vedem că puterea
întunericului este în locurile cereşti. Este foarte clar. Nu-i de mirare că astăzi oamenii se
închină la soare şi lună, sistemul solar este terenul lor, această putere a întunericului îi face pe
oameni să se închine soarelui sau lunii. Satana vrea să fie venerat. Aceasta dovedeşte faptul că
vrăjmaşul lui Dumnezeu ocupă spaţiul cosmic. Mai mult , a intrat probabil şi în galaxia
noastră. Cum ştim aceasta? Astăzi avem ştiinţa astrologiei bazată pe cunoaşterea galaxiei
noastre. Într-un final ei au concluzionat că stelele ne vor conduce destinul. Şi dacă cineva
crede în aşa ceva, atunci Satana va primi toată veneraţia, iar el aceasta şi vrea. Este foarte clar
cum vrăjmaşul lui Dumnezeu a fost alungat din prezenţa lui Dumnezeu, până în spaţiul
cosmic.

Acum, când venim la Apocalipsa capitolul 12, la început balaurul nu se afla pe această
planetă, el era pe undeva prin spaţiul cosmic. Într-o zi va exista un război în care îngerii buni
se vor război cu îngerii răi, iar Satana va fi înfrânt. De atunci încolo, ei vor fi alungaţi pentru
totdeauna din locurile cereşti pe planeta noastră. Odinioară, puterea întunericului a fost
răspândită în toată galaxia noastră. Dar atunci, ei vor fi izgoniţi doar pe planeta noastră. Mai
înainte, întreaga galaxie trebuia să suporte puterile întunericului, dar acum săraca noastră
planetă va avea de suportat acele puteri ale întunericului. Acesta este începutul necazului cel
mare.

Cum definim necazul cel mare din Apocalipsa? Fraţi şi surori, atunci când vrăjmaşul lui
Dumnezeu a ocupat spaţiul cosmic, aceasta era deja o tragedie. Astăzi din această cauză
suferim. Dar gândiţi-vă la aceasta: noi astăzi suferim cu toate că puterile întunericului sunt
răspândite în întreaga galaxie. Datorită faptului că mişună peste tot, noi le simţim puterea, dar
datorită răspândirii lor nu gustăm durerea din plin. Dar intr-o zi Satana, balaurul şi puterile
sale vor fi izgonite din locurile cereşti – spaţiul cosmic – şi vor fi limitate doar la suprafaţa
planetei noastre. Nu-i de mirare că Biblia afirmă: “Vai de pământ şi mare!”, deoarece necazul
cel mare se apropie!

Astăzi, rasa umană suferă deja destulă durere, suferinţă şi boală. Ne putem oare imagina acea
zi în care toată puterea va fi concentrată asupra pământului? Atunci balaurul îşi va face
apariţia pe ţărmul mării. Vom vedea atunci primul monstru marin ieşind din marea cea mare.
Apoi, mai există un alt monstru dar pe uscat. Fraţi şi surori, atunci va exista suferinţă. Potrivit
celor spuse de Domnul nostru Isus, această suferinţă nu va avea asemănare cu nimic din ce-a
fost mai-nainte.

Plecând de la acestea, suntem foarte siguri că vrăjmaşul lui Dumnezeu se află încă în văzduh.
De aceea, spune clar Biblia că atunci când suntem implicaţi în lupte spirituale, de fapt, avem
de-a face cu puteri rele şi puteri ale întunericului din văzduh. Deci, la început, din cauză că tot
pământul l-a urmat pe Satana, se prea poate că au existat pe această planetă fiinţe vii – nu
cunoaştem detalii - şi ele de asemenea s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Demonii au
legătură cu aceasta.

Uneori se crede că unii oameni, după ce mor, se transformă în demoni, dar aceasta nu este o
noţiune biblică. Potrivit Bibliei, acele duhuri netrebnice, acei demoni au de-a face cu fiinţele
vii care au populat cândva această planetă. Dar oricum, un lucru este cert: judecata lui
Dumnezeu a venit asupra pământului, iar apoi pământul a devenit pustiu şi gol, iar acum
întunericul era răspândit peste tot, întreaga planetă era înconjurată de ocean.

Amintiţi-vă că în noua creaţie nu va mai exista mare sau ocean. Oricum, oceanul are de-a face
cu întunericul. Încă o dată, există dovezi care atestă cum că pământul a trecut printr-o judecată
foarte aspră, Dumnezeu a judecat această planetă. Înainte ca Dumnezeu să spună: “Să fie
lumină”, a existat o istorie a judecăţii lui Dumnezeu. Nu ştim pe ce perioadă de timp s-a
desfăşurat aceasta. Totuşi, ştim că judecata constantă a lui Dumnezeu a fost exersată pe
parcursul unei lungi perioade din istoria planetei noastre.

Judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului

Dar cum a judecat Dumnezeu planeta? Noi nu înţelegem. Totuşi, atunci când ajungem la
Apocalipsa, înainte de întoarcerea Domnului nostru, atunci când Satana şi urmaşii săi sunt
răspândiţi pe această planetă, nu va fi doar Satana, ci şi anticristul, balaurul şi proorocul
mincinos, va fi o trinitate diabolică. Dumnezeu este un Dumnezeu al Trinităţii. Satana a
încercat sa-L imite pe Dumnezeu, el se împotriveşte lui Dumnezeu. Satana este împotriva lui
Dumnezeu, Tatăl. Anticristul a încercat sa-L imite pe Hristos, iar proorocul mincinos a
încercat sa-L imite pe Duhul Sfânt.

Gândiţi-vă la aceasta. În timpul necazului cel mare, pretutindeni va exista întuneric, iar la
început, pământul şi marea erau înconjurate de întuneric: aceeaşi situaţie pe care o întâlnim în
Genesa 1:2. Dacă dorim să cunoaştem cele întâmplate planetei noastre la acea vreme, putem
spune că după judecata lui Dumnezeu, pământul a devenit pustiu şi gol, iar întunericul
domnea peste tot.

Nu cunoaştem cum a judecat Dumnezeu această planetă în Genesa, dar ştim ce s-a întâmplat
în Apocalipsa. Vedem cele şapte trâmbiţe şi cele şapte potire. În special, cele şapte potire care
reprezintă mânia lui Dumnezeu, revărsată din cer, iar fiecare judecată este îndreptată spre
întreaga planetă. În ce priveşte cele şapte trâmbiţe, la sunetul uneia dintre ele apare un munte
foarte mare, iar Biblia spune că muntele era aprins de foc şi el a intrat în coliziune cu această
planetă. Mai mult, mai există şi o stea mare care a căzut şi care a atins râurile pământului.

Nu ştim cele întâmplate în Genesa, cu toate acestea ştim sigur ce s-a întâmplat în Apocalipsa.
Şi aceasta nu s-a întâmplat o singură dată, ci de şapte ori. Şapte mânii au căzut pe acest
pământ. Referitor la una dintre ele, probabil că Dumnezeu a cauzat muntelui aprins de foc să
intre în coliziune cu această planetă. Ceva asemenea unui munte din spaţiul cosmic a căzut pe
pământ. Acum înţelegem, în acea vreme, ştim cum Dumnezeu a zguduit această lume şi cum
a judecat-o: cu cele şapte judecăţi.

Mai există ceva foarte interesant aici. Oamenii de ştiinţă ne-au spus că în istoria planetei
noastre au existat cinci evenimente care au avut loc asupra acestei planete, iar speciile acestei
planete au dispărut aproape în întregime. Cu alte cuvinte, potrivit unor rapoarte ştiinţifice,
Dumnezeu a trimis asupra acestei lumi cinci judecăţi. Este ca şi cum cinci potire ar fi căzut pe
acest pământ. Este foarte interesant. Nu deţinem detalii, dar dacă credem că Dumnezeul
nostru este un Dumnezeu consecvent, care este acelaşi ieri şi azi şi-n veci, metodele Sale sunt
întotdeauna la fel, felul în care El va judeca pământul la sfârşitul vremurilor este probabil
asemănător felului în care El a judecat pământul la început.

În lumea ştiinţifică acesta este un fapt bine cunoscut: cu 65 de milioane de ani în urmă, a
existat un munte aprins de foc care a picat din spaţiul cosmic şi care a lovit Golful Mexic.
Astăzi, dacă vizitaţi Mexicul, există şi acum un mare crater produs de acel munte. Ce s-a
întâmplat? Datorită acelei judecăţi, toţi dinozaurii au dispărut.
Ce sunt dinozaurii? Aţi văzut cumva acele reptile mici ce se caţără pe ziduri? Ele sunt şopârle
mici. Dar ce este un dinozaur? Potrivit oamenilor de ştiinţă, un dinozaur este o creatură
asemănătoare reptilelor mici care merge asemenea lor. Dar de ce aceste creaturi ale zilelor
noastre nu au mai crescut? Să luăm de exemplu albinele. De ce nu s-au dezvoltat mai mult?
Gândiţi-vă la aceasta. Dacă albina ar fi la fel de mare ca şi un leu, noi toţi am avea mari
probleme! Cu toate acestea, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul şi chiar şi albinei i-a pus o
limită. Cum? Datorită faptului că tubul ei intestinal nu mai creşte, trupul albinei rămâne
întotdeauna mic. Dacă ar fi crescut, am avea probleme, am vedea pretutindeni albine uriaşe
asemenea leilor. Totuşi, aceasta nu s-a întâmplat niciodată în universul nostru, Dumnezeu a
creat cerurile şi pământul şi a pus limite chiar şi acelor târâtoare.

Din păcate, când acestea l-au urmat pe Satana sau când au fost posedate de duhuri rele, ele au
crescut, au crescut, au crescut. Aceştia sunt dinozaurii. Ştim cât de uriaşi erau aceştia: aproape
trei metri şi jumătate în lungime şi aproape doi metri în înălţime, având o coadă şi un gât
foarte lungi. Erau întocmiţi astfel pentru a se putea echilibra. Dar pentru a avea un astfel de
gât lung, aveau nevoie de o inimă puternică. Inima unui dinozaur cântărea aproape 400 de
kilograme. Tensiunea noastră în limite normale este cuprinsă între 80 şi 120, dar dacă am
măsura tensiunea unui dinozaur, aceasta ar fi cam 600!

Acesta este dinozaurul. Ei l-au urmat pe Satana şi au populat astfel întreaga lume. A mai
existat de asemenea o dezvoltare anormală în creaţia lui Dumnezeu, aşa ca şi în Apocalipsa.
Lăcustele, de exemplu. În mod normal, lăcustele se hrănesc doar cu verdeaţă, frunze verzi sau
iarbă. Ele nu încercă niciodată să facă rău oamenilor. Dar nu uitaţi, acele lăcuste vor fi
posedate de demoni sau drept consecinţă a clonării. Nu ştim aceasta, dar oricum, nu aceasta
este cel mai important lucru.

La început, când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină”, cine popula această planetă? Dinozaurii.
Erau foarte adevăraţi. În special în ţara voastră vecină, Argentina, ea era plină de dinozauri.
Gândiţi-vă la aceasta. Într-un fel, ceva nu era în regulă cu această planetă. Este foarte
interesant. În ziua de azi, oamenii de ştiinţă au început să creadă că au existat deja cinci
necazuri mari şi ultima judecată a avut loc cu 65 de milioane de ani în urmă. Este foarte clar.

Totuşi, potrivit noilor cercetări, oamenii de ştiinţă cred că cu mulţi ani înainte ca aceasta să se
întâmple, a mai existat o stea care a intrat în coliziune cu această planetă. Ce s-a întâmplat
atunci? Înainte de aceasta, toţi crocodilii erau răspândiţi pe întreg pământul. Iar după acea
judecată, toţi crocodilii au dispărut. Dar apoi, au apărut dinozaurii. Deci, fraţi şi surori,
potrivit spuselor Bibliei, aceste lucruri au avut loc.

Dacă studiaţi cu atenţie Biblia voastră şi dacă aplicaţi acest principiu al simetriei: felul cum
Dumnezeu va judeca la sfârşit este aproape identic cu cel de la început.
Dumnezeu a trebuit să facă ceva atunci când pretutindeni domnea întunericul, când
pretutindeni erau crocodili şi pretutindeni erau dinozauri. Pe de o parte, judecata lui
Dumnezeu a căzut pe această planetă, asemenea celor şapte potire. Dar după aceea,
Dumnezeu a făcut ceva pe teritoriul vrăjmaşului. Iar apoi, Dumnezeu a spus: “Să fie lumină.”
Şi a fost lumină. Această lumină era lumina pentru lumea întreagă. În alte părţi ale
universului, există lumină pretutindeni, prezenţa lui Dumnezeu este găsită în toate locurile, la
fel şi slava lui Dumnezeu. Acum deci, acesta era terenul vrăjmaşului. Dumnezeu a adus
lumina în locul întunericului. Dumnezeu a putut să facă ceva pornind de pe terenul
vrăjmaşului.

Capitolul 3: TRAGEDIA DE PE PLANETA PĂMÂNT

“La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol, peste faţa
adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Apoi,
Dumnezeu a spus: “Să fie lumină. Şi a fost lumină. “ (Genesa 1:1-3). “Dumnezeu a făcut pe
om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească şi parte femeiască
i-a făcut.” (1:27). “Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit şi a pus
acolo pe omul pe care îl întocmise.” (2:8)

Înţelegem foarte clar că la început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, iar acea creaţie era
desăvârşită. El a făcut un cer şi un pământ desăvârşit.

Totuşi, începând cu versetul 2, obiectivul Duhului Sfânt se concentrează asupra planetei

noastre şi începem să ne dăm seama că a avut loc o întâmplare tristă . De fapt era o tragedie.
Trebuie acum să privim în alte cărţi ale Bibliei pentru a descoperi ceea ce s-a întâmplat. Dacă
punem laolaltă toată informaţia din Biblie, înţelegem că după ce Dumnezeu a făcut cerurile şi
pământul, Satana s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar o treime din îngeri l-au urmat. Ei
au fost izgoniţi din prezenţa lui Dumnezeu, până pe planeta noastră şi spaţiul nostru cosmic.

Aceasta s-a întâmplat pământului. Apoi, Dumnezeu a judecat această planetă şi de asemenea
şi spaţiul cosmic. Datorită acelei judecăţi, pământul a devenit pustiu şi gol, iar întunericul
domnea peste adâncul apelor. La acea vreme, mai mult ca sigur, că existau pe pământ fiinţe
vii, care şi ele s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Datorită acestei judecăţi – ca şi potopul,
atunci când apa a fost folosită pentru a judeca pământul – multe din acele făpturi au murit. Şi
descoperim că duhurile acelor fiinţe erau separate de trupurile lor, devenind astfel duhuri
hoinare, căutând un loc de odihnă. Din acest motiv întunericul acoperea adâncul de ape.

În Biblie, vedem că atunci când Domnul nostru a fost pe pământ, pe Marea Galileei s-a iscat o
furtună, iar El a mustrat marea şi vântul. Într-un anume fel, percepem că în spatele furtunii se
afla o personalitate. Este evident că există şi un aspect natural al mării şi vântului, dar mai
există şi un aspect supranatural. Dacă cunoaştem cele întâmplate în istoria timpurie a
pământului, putem înţelege de asemenea, ce s-a întâmplat atunci când Domnul nostru a fost
pe pământ. De aceea a mustrat El marea şi vântul, iar apoi marea s-a liniştit, iar vântul a
încetat. Asta înseamnă că în spatele vântului şi mării se afla ceva.
Dacă citim cu atenţie Biblia, vedem că atunci când Domnul nostru a mers de partea cealaltă a
mării Galileei, un om era posedat de un demon, iar acel demon era foarte puternic. În cele din
urmă, demonul a fost scos afară şi a intrat într-o turmă de 2000 de porci. Se presupune că cei
2000 de porci erau necesari pentru a susţine acel tip de putere. Acea putere a întunericului se
afla într-o singură persoană. Deci, este clar: atunci când Domnul nostru i-a scos afară,
demonii au spus: “nu ne chinui”. Ei se temeau deoarece locuiau în acel trup omenesc şi se
simţeau confortabil. Ei nu voiau să fie chinuiţi.

Câteodată duhul cel rău trebuie să locuiască intr-un trup omenesc. Duhurile rele erau ataşate
de omul acela şi găsiseră odihnă. L-au rugat pe Domnul: “nu ne chinui.” Dar Domnul i-a
mustrat, aceştia intrând în cei 2000 de porci. În cele din urmă toţi porcii s-au înecat în mare.
Cu alte cuvinte, un anumit loc din mare a devenit aşezământ pentru duhurile rele. De aceea,
acum înţelegem de ce la apariţia cerurilor noi şi pământului nou, nu vor exista mări. Furtuna
şi violenţa mării au de-a face cu Împărăţia întunericului. Da, înaintea Tronului lui Dumnezeu,
există o mare de cristal, dar să ne amintim că aceasta este o mare de cristal. Marea de cristal
are frumuseţea şi maiestatea mării, dar fără urmă de violenţă sau tulburare a mării. Această
piedică sau violenţă provine din lumea întunericului, de la Satana. Astfel deci, mai mult ca
sigur cunoaştem originea acestor demoni. (Nici vorbă că atunci când moare cineva acesta se
transformă într-o stafie sau demon.)

Dumnezeu nu este doar Dumnezeul puterii, ci şi al înţelepciunii

Când studiem Biblia, vedem ce s-a întâmplat. Putem observa că a existat o istorie foarte tristă
a planetei noastre şi Dumnezeu a judecat această planetă.

Totuşi, întâlnim aici o problemă. Dumnezeu l-a creat pe Satana. Mai târziu, Satana s-a
răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu a judecat această planetă, iar pământul a
devenit pustiu şi gol şi întunericul acoperea adâncurile de ape. Dar în spatele tuturor acestora,
cine crea probleme? Desigur, Satana şi urmaşii săi.

Dar să nu uităm că Dumnezeu este Creatorul, iar Satana o creatură. Deci, de ce nu l-a distrus
Dumnezeu pe Satana de la început? Nu am mai fi avut nici un fel de probleme. Dumnezeu ar
fi putut face acest lucru, căci El este Creatorul, El deţine putea creaţiei. Dumnezeu l-a creat şi
tot El putea să-l nimicească.

Dar să nu uităm că doar o treime din îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. În acest
univers mai există două treimi de îngeri care stau şi privesc. Dacă Dumnezeu l-ar fi nimicit
pe Satana, aceasta ar fi fost o demonstraţie a puterii lui Dumnezeu, a Dumnezeului
Atotputernic. Toţi îngerii s-ar închina lui Dumnezeu, spunând: “Tu eşti Dumnezeul
Atotputernic, Dumnezeul care creează şi care nimiceşte.” Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat,
acest univers nu ar mai fi fost atât de complicat. Toţi îngerii I s-ar închina lui Dumnezeu
mărturisind că El este Cel - Atotputernic.

Dar fraţi şi surori, este acesta doar un atribut al lui Dumnezeu? Îl cunoaştem noi, doar ca pe
un Dumnezeu Atotputernic? Da, El este Atotputernic, dar mai este şi Atotînţelept. Ar fi fost
foarte uşor pentru Dumnezeu să-l nimicească pe Satana. Dar acest fapt ar fi demonstrat doar
puterea Sa. Celelalte două treimi de îngeri ar fi spus: “O, Tu eşti Dumnezeu, desigur că poţi
face aceasta. Ne închinăm Ţie pentru că eşti Atotputernic.”

Dar Dumnezeul nostru este prea măreţ. El ştia că mai sunt încă două trimi de îngeri care
observau ce se petrecea. Dacă ar fi făcut aceasta, acest univers ar fi fost atât de simplu, pur şi
simplu, totul ar fi decurs mecanic. Nu, Dumnezeul nostru este prea înţelept. El nu doreşte să-
Şi demonstreze doar puterea, ci şi înţelepciunea. El vrea să predea o lecţie importantă tuturor
îngerilor. El vrea ca principalităţile, puterile şi stăpânirile să cunoască că Dumnezeul nostru
nu este doar Atotputernic, ci şi Atotînţelept.

Da, acesta este un caz foarte complicat. Totuşi, Dumnezeu ştie cum să Se ocupe de vrăjmaşul
Său. Şi într-o bună zi, tot universul va mărturisi că Dumnezeu nu este doar Dumnezeul
puterii, ci este şi Dumnezeul înţelepciunii. Cum ştim aceasta? Să citim de la Efeseni 3:9: “ ...şi
să fie clar înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacurile trecute în
Dumnezeu, care a creat toate, căci intenţia Lui era ca acum, prin Biserică, înţelepciunea
nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie cunoscută stăpânirilor şi autorităţilor în locurile
cereşti...”

Stăpânirile şi autorităţile în locurile cereşti sunt îngerii, ei reprezintă cele două treimi din
îngerii care nu l-au urmat pe Satana. Ei trebuie să înveţe o lecţie. Dumnezeu vrea să-i înveţe o
lecţie foarte importantă: de a nu se închina lui Dumnezeu, doar ca Atotputernicului
Dumnezeu. Dumnezeu vrea să le facă cunoscut felurita Lui înţelepciune. De aceea avem noi
capitolul 2 din Genesa. Motivul este foarte simplu: acesta este planul lui Dumnezeu.

Deşi universul este în destrămare, la început, el a fost un întreg, plin de slava lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, în răzvrătirea sa, vrăjmaşul lui Dumnezeu a încercat să destrame universul.
La început a fost un tot unitar, exista armonie, voia lui Dumnezeu se făcea pretutindeni în
univers. Dar, din cauza răzvrătirii, o parte din creaţie nu a ascultat de Dumnezeu. Atunci când
erau supuşi regulii lui Dumnezeu, universul era una. Totuşi, acesta a fost răvăşit. Iar universul
a început să se destrame. Dar Dumnezeu era încă în control.
A mai existat încă o putere care a încercat să facă despărţire în univers, a încercat să sfâşie
universul în bucăţi. La origine, totul era atât de frumos, cu atât de multă armonie, era un
întreg. Astăzi vrăjmaşul lui Dumnezeu vrea să zădărnicească voia lui Dumnezeu, astfel că
acum celelalte două treimi de îngeri vor să vadă cum Dumnezeu va aduna din nou toate
lucrurile într-un tot unitar. Acum înţelegem de ce Biblia vorbeşte despre a aduna toate
lucrurile din univers în Hristos. Avem nevoie de un centru al autorităţii pentru a pune toate
lucrurile în ordine şi pentru a le face una.

Acea Împărăţie a întunericului, mai devreme sau mai târziu, va fi pusă sub domnia Lui iar la
urmă, universul va deveni una. Dacă vrem să înţelegem Efeseni, putem spune simplu: a aduna
toate lucrurile în Hristos. Noi trebuie să cunoaştem istoria, iar pe fundalul acestei istorii vom
fi în stare să apreciem ceea ce Pavel spune în Efeseni. De când a avut loc această tragedie, toţi
îngerii speră să vadă ce urmează să facă Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar nimici vrăjmaşul Său,
ei ar spune: “O, desigur că poţi face asta.” Dar, fraţi şi surori, mai mult, dacă aşteptăm şi avem
ochii deschişi, vom vedea cum Se va ocupa Dumnezeu de vrăjmaşul Său şi cum în cele din
urmă, întregul univers va deveni una.

Uneori ne gândim că vrăjmaşul lui Dumnezeu este atât de puternic: căci peste tot domneşte
întunericul. Şi din acest motiv, de-a lungul istoriei sale, biserica a avut parte de prigoană.
Chiar de la bun început, Satana a fost un ucigaş, iar duhul său a intrat în rasa umană. Astăzi
întâlneşti terorişti, ucigaşi, boli, durere, suferinţă şi blesteme peste tot. Dumnezeu n-a fost
niciodată autorul unor asemenea lucruri. Totul a venit de la vrăjmaş. Uneori simţim că
vrăjmaşul este atât de puternic. De fapt, el a încercat să sfâşie întregul univers. Astfel, acum
tot universul este în aşteptare să vadă cum Dumnezeu Se va ocupa de această situaţie.

Dumnezeu Îşi va revela planul Său. De aceea avem Genesa 1. Pe acest fundal, începem să
vedem ce va face Dumnezeu. Gândiţi-vă la acest lucru: “întunericul acoperea adâncul de ape.
”Întreaga planetă era înconjurată de mare, iar marea era atât de adâncă încât lumina nu putea
s-o străpungă. Din această cauză, pretutindeni se afla întuneric şi duhuri rele.

Dumnezeu Îşi pusese ceva în gând. Dacă continuăm să citim, vedem care a fost gândul Său.
El ştie cum să Se ocupe de vrăjmaş, iar noi începem să vedem că potrivit acelei înţelepciuni,
la urmă, pas cu pas, Dumnezeu Îşi va împlini planul Său.

Să privim acum la ceva important. Dacă luaţi o hartă a universului, putem observa că există
întuneric doar în jurul planetei noastre şi spaţiului ei cosmic. Universul este foarte mare, iar
când privim la harta universului descoperim că cerurile declară slava lui Dumnezeu. Dacă
avem ochi spirituali, descoperim câteva pete întunecate în univers. Locul unde domneşte
Satana, Biblia îl numeşte: “Împărăţia întunericului”.

Pe această hartă uriaşă, pe această planetă, în spaţiul ei cosmic şi probabil în galaxia noastră
există foarte mult întuneric. Este ca şi cum Dumnezeu Şi-ar fi pierdut terenul. Vrăjmaşul a
ocupat oarecum această parte din univers. Din această cauză Biblia spune că “lumea întreagă
zace sub cel rău.” Amintiţi-vă că atunci când Domnul a fost ispitit în pustiu, Satana I-a oferit
slava tuturor Împărăţiilor. Dacă Domnul nostru S-ar fi închinat lui Satana, el i-ar fi dat slava
tuturor împărăţiilor pământului. Domnul nostru nu i-a spus: “Greşeşti, această lume nu-ţi
aparţine.” El ştie că Satana este dumnezeul acestei lumi şi că toată împărăţia zace sub cel rău.

Ce va face atunci Dumnezeu? Această parte a universului este căzută, se află în întuneric. Dar
aceasta este înţelepciunea lui Dumnezeu: ea este partea cea mai dificilă în tot universul, de
aceea pământul este înconjurat de întuneric şi totuşi, Dumnezeu este în stare să lucreze de pe
terenul vrăjmaşului. De aceea vedem cum Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra
adâncului de ape. Să ne amintim că din împărăţia întunericului, din terenul vrăjmaşului,
Dumnezeu a spus: “să fie lumină.” Şi a fost lumină.

A fost lumină în toate celelalte părţi. În prezenţa lui Dumnezeu este lumină, acolo întotdeauna
este lumină. Să ne amintim că aceasta este istoria pământului, a planetei noastre. Dumnezeu a
spus planetei noastre: sa fie lumină. Şi a fost lumină. Iar aceea a fost cea dintâi zi. Aceasta era
restaurarea lui Dumnezeu pe această planetă. După judecata Lui – nu ştim cum, poate
asemenea unui munte de foc aprins – crocodilii şi dinozaurii au fost nimiciţi, iar planeta toată
a fost curăţată. Dumnezeu a efectuat o lucrare de curăţire, a curăţat totul.

Restaurarea Planetei Pământ

Deci, Dumnezeu dorea să facă ceva aici. De aceea judecăţile au venit una după cealaltă. Prin
acele judecăţi, vrăjmaşul lui Dumnezeu a fost judecat, dar în acelaşi timp, pe terenul
vrăjmaşului, Dumnezeu a dorit să clarifice întreaga situaţie, El a curăţat tot pământul şi apoi a
început să acţioneze. De aceea a spus El: “să fie lumină.” şi a fost lumină. Aceea a fost prima
zi de regenerare a lui Dumnezeu, de restaurare şi de reaşezare.

Amintiţi-vă că la început, nu numai că pământul era înconjurat de ape, ci mai degrabă din
cauza judecăţilor lui Dumnezeu el era şi foarte fierbinte. Astfel, când ajungem la cea de-a
doua zi, oarecum, temperatura planetei a coborât. Atunci apele au putut fi despărţite. Astăzi
avem ape dedesubt şi ape în vecinătate cu cerul. Aceasta s-a întâmplat a doua zi. Deasupra
văzduhului este şi acolo apă.

Astăzi dacă ştim puţină ştiinţă, ştim că este apă şi în văzduh şi din această cauză există nori şi
ploaie. Aceea este apa de sus. Dar mai sunt şi apele de jos, aproape de suprafaţa pământului.
Cerul se întinde între aceste două etaje de apă. Aceasta deci era a doua zi. Amintiţi-vă că
Dumnezeu a creat totul în versetul 1. Pământul exista deja. Dar din nefericire, datorită
judecăţii, pretutindeni domnea întunericul. Dumnezeu a spus: “să fie lumină.” Iar când
ajungem la ziua a doua, vedem despărţirea apelor de sus şi de jos.

În cea de-a treia zi, apele s-au retras, iar pământul a ieşit la iveală. Este foarte clar că nu
aceasta a fost creaţia originală. Pretutindeni era apă. Pământul exista deja. Apele se
retrăseseră şi parte din ele au alcătuit Oceanul Pacific, altele Oceanul Atlantic. Aceasta s-a
petrecut în ziua a treia. În ce priveşte uscatul, desigur, că au început să crească pomi pe el. Nu
acum a creat Dumnezeu pomii, El i-a creat în versetul 1. Absolut totul exista deja. Dar acum,
pentru că apele se retrăseseră, uscatul a reapărut şi era firesc pentru pomi şi flori să înceapă
din nou să crească. Aceasta a fost cea de-a treia zi.

Acum vă întrebaţi: cum cresc pomii fără soare şi fără lună? Este imposibil. Pomii cresc cu
lumina dată de soare. Amintiţi-vă, Dumnezeu crease soarele în versetul 1. Când Dumnezeu a
spus: “să fie lumină.”, într-un anume fel lumina soarelui a început să pătrundă pe această
planetă. Când ajungem la ziua a treia, temperatura s-a răcit din ce în ce mai mult, aerul s-a
subţiat făcând loc luminii solare să pătrundă şi mai mult.

În ziua a treia, dacă cineva privea la cer ar fi văzut probabil doar lumina soarelui sau lumina
lunii, aşa cum le vedem noi acum. Erau asemenea unui bebeluş. Deşi în primele 24 de ore
bebeluşul este la sânul mamei, el este capabil să vadă foarte puţin. Când priveşte la mama sa,
poate vedea diferenţa dintre lumină şi întuneric, dar e ceva foarte vag. Ştie că lângă el e
cineva, dar nu-i poate vedea chipul desluşit. Totuşi, chipul mamei este acolo, prezent în
permanenţă. Treptat, după cele 24 de ore, chipul mamei devine tot mai desluşit. Astăzi am
spune că rezoluţia mamei s-a îmbunătăţit. Din acel moment, chipul mamei va rămânea mereu
cu bebeluşul. De aceea, sărbătorim noi Ziua Mamei, deoarece de când eram micuţi, i-am putut
vedea chipul. Nu mulţi sărbătoresc Ziua Tatălui, motivul inventării acestei sărbători a fost că
s-a dorit vânzarea mai multor cravate bărbăteşti!

Înţelegem acum că: în cea de-a treia zi soarele exista deja, la fel şi luna. Dar cum stau
lucrurile faţă de anotimpuri, căci rezoluţia nu era încă bună. Chiar şi aşa, viaţa era menţinută,
pomii puteau creşte deoarece primeau lumină, cu toate acestea, rezoluţia luminii nu era bună.
În cea de-a treia zi nu a existat despărţire între cele patru anotimpuri.

În cea de-a patra zi, soarele şi luna au început să funcţioneze din plin. Aceasta este foarte
important. Deci avem cea de-a patra zi şi cea de-a cincea zi. Dacă citim Biblia cu atenţie,
toată această lucrare este o lucrare de restaurare. Nu este creaţie. Dumnezeu a creat totul în
versetul 1 al Genesei. Totuşi, după versetul 2 obiectivul Duhului Sfânt a început să se
concentreze asupra acestei planete, spunându-ne că Dumnezeu va pregăti acest pământ ca şi o
mamă care aranjează leagănul copilului ei. Când leagănul este pregătit, ştim că un bebeluş s-a
născut.

Aceasta este istoria capitolului 1. Dumnezeu pregătea planeta noastră. Dumnezeu nu numai că
a creat rasa umană, ci l-a aşezat pe om într-un paradis. Aceasta a vrut El să facă, căci, în
spatele acelui plan, Dumnezeu Îşi împlinea voia Sa. Potrivit oamenilor de ştiinţă, cu 65 de
milioane de ani în urmă, omul nu exista, era imposibil. Biblia spune acelaşi lucru. Doar după
ce Dumnezeu a judecat planeta, ea a devenit folositoare, iar Dumnezeu a început să-Şi
împlinească planul Său.

Apoi, în cea de-a şasea zi, aceasta era creaţia. În ce priveşte fiinţele umane, rasa lui Adam,
este foarte clar că în ziua a şasea a creat Dumnezeu rasa umană. Acesta este capitolul 1.
Totuşi, concentrarea Duhului Sfânt nu se rezumă doar la atât. În versetul 1 avem universul,
asemenea fotografului care se concentrează asupra peisajului frumos. Apoi, obiectivul se
îndreaptă spre planeta noastră, aşa cum fotograful se concentrează asupra cuplului. Totuşi,
ceea ce fotograful vrea să scoată în evidenţă este zâmbetul feţei mirelui şi miresei. Aceasta
doreşte să facă fotograful.

Doar când ajungem la capitolul 2 înţelegem de ce a început Dumnezeu restaurarea acestei

planete: deoarece El a dorit să facă ceva de pe terenul vrăjmaşului. Pe acest pământ,
Dumnezeu a delimitat o zonă. Amintiţi-vă de tot ce se afla în mijlocul terenului vrăjmaşului.
Pe acest teren, în această parte a planetei, Dumnezeu a dorit să aibă cerul pe pământ. Înainte
de aceasta, cerurile erau în cer. Când Dumnezeu l-a pus pe Adam în Grădina Edenului, el a
vrut să aducă cerul pe pământ, pe teritoriul vrăjmaşului. Acolo am găsit cerul. Începând chiar
de acolo, Dumnezeu a dorit să-Şi împlinească planul Său.
Astfel, mulţumim lui Dumnezeu, când ajungem la capitolul 2, vedem cum Dumnezeu l-a pus
pe Adam şi pe Eva în Grădina Edenului. Grădina Edenului este doar o mică parte din această
planetă, dar începând de acolo, planul lui Dumnezeu va fi împlinit, chiar dacă Satana încă
ocupă această planetă şi spaţiul cosmic. Aceasta a făcut Dumnezeu: mai întâi El a judecat
planeta, nu au mai existat crocodili, nici dinozauri. Apoi a fost posibil pentru om să trăiască în
leagăn. Grădina Edenului era ca şi un leagăn pentru om. De acolo, Dumnezeu Îşi va împlini
planul Său. Aceasta este foarte important.

Când Dumnezeu l-a pus pe Adam şi pe Eva în grădină, la acea vreme planeta era aproape ca şi
astăzi, clima era asemănătoare celei de azi. De ce există astăzi civilizaţie? Datorită vremii. Să
presupunem că cu mulţi ani în urmă, tot pământul era acoperit de gheaţă, plin de crocodili şi
dinozauri, cum ar fi putut să trăiască omul într-o asemenea atmosferă? Ce ne spune Biblia?
Dumnezeu ne-a pus în Grădina Edenului. Cu alte cuvinte, clima din acea vreme era aproape la
fel cu cea din ziua de azi.

Civilizaţia zilei de azi are de-a face cu vremea noastră. Dacă îi întrebăm pe oamenii de ştiinţă
ce vârstă are civilizaţia noastră, ei ne vor spune: 6 000 de ani sau între 6 000 şi 10 000 de ani.
Deşi pământul are o lungă istorie, istoria civilizaţiei este între 6 000 şi 10 000 de ani. Vedem
astfel cât de precis este Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne amintim că Adam nu era un om al
peşterilor, la acea vreme nu exista civilizaţie. Nu, atunci când Biblia vorbeşte despre Adam şi
Eva, când Dumnezeu i-a creat în Grădina Edenului, clima planetei noastre era asemănătoare
celei din ziua de azi.

Dacă întrebăm oamenii de ştiinţă despre vârsta civilizaţiei umane, unii vor spune 6 000, alţii
vor spune 10 000 de ani. Aceasta este exact ce Biblia ne spune. Este foarte clar. Dumnezeu i-a
pus pe Adam şi Eva în Grădina Edenului. Acesta este capitolul 2. De ce a procedat astfel
Dumnezeu?

Grădina Edenului este un loc real

Mai avem încă foarte multe lucruri de împărtăşit. Totuşi, înainte de a termina, permiteţi-mi să
vă mai spun un lucru: Grădina Edenului este un loc real pe planeta noastră. Unde se află
Grădina Edenului? Biblia spune că existau patru râuri care o traversau. Între aceste patru
râuri, ultimele două sunt foarte bine cunoscute în ziua de azi, primele două au dispărut şi nu
ştim ce s-a întâmplat cu ele. Cu toate acestea, le cunoaştem pe cele două: Tigrul şi Eufratul.

Când urmărim ştirile, în special ultimul război din Golful Persic sau dacă ne uităm pe o hartă
a Irakului, există două râuri care curg prin această ţară: Tigru şi Eufrat. Ţara aceasta a celor
două râuri, a fost numită Mesopotamia. Este clar că Grădina Edenului este un loc real. Nu
ştim exact unde se afla. Totuşi, Biblia afirmă că cel puţin patru râuri o străbăteau. Astfel,
istoria omenirii a început în Orientul Mijlociu şi se va sfârşi tot în Orientul Mijlociu.

La început găsim râul Eufrat , iar în Apocalipsa capitolul 9 şi capitolul 16 îl întâlnim din nou.
Vedem din nou aici simetria imaginilor. În cartea Alfa avem Eufratul, iar în cartea Omega
avem râul Eufrat. Istoria rasei umane a început cu Eufratul şi se va sfârşi cu el. La început, se
presupunea că Eufratul va duce binecuvântare întregii lumi. Aceasta avea Dumnezeu în
gândul Său, Dumnezeu nu a vrut niciodată ca rasa umană să cadă. Din nefericire, Adam a
căzut şi totul s-a schimbat. Canalul binecuvântărilor a devenit un canal blestemat. De aceea
înţelegem acum de ce găsim Eufratul în Apocalipsa.

Fraţi şi surori, cu 200 de ani în urmă credeam că cele mai vechi naţiuni erau China şi Egiptul.
De ce? Deoarece în China se află Râul Galben, iar în Egipt, Nilul şi datorită acestor râuri,
civilizaţiile chineză şi egipteană erau cunoscute ca fiind foarte vechi. Totuşi, descoperiri
recente arheologice, spre surprinderea lor, atestă că cea mai veche civilizaţie nu este China
sau Egiptul, ci cea din zona râului Eufrat. Este foarte clar. Mai mult decât atât să ne amintim
că Grădina Edenului este un loc real. Din nefericire primele două râuri au dispărut, nu ştim pe
unde se află. Dacă am şti, am trasa în linii mari localizarea Grădinii Edenului.

Înainte de a termina, aş vrea să vă dau o veste bună. Oamenii de ştiinţă au descoperit recent
primul dintre cele două râuri care erau necunoscute. Primul dintre aceste râuri se numeşte
Pison.

Fraţi şi surori, trebuie să studiaţi Biblia. Când privesc la ochii voştri, am impresia că trebuie să
depuneţi mai mult efort. Nu vrem să intrăm în detalii, dar trebuie să ştim cel puţin că există
patru râuri. Vă amintiţi de primul râu? Dacă îi urmaţi cursul, veţi descoperi aur, perle şi pietre
scumpe în ţara Havila. Aceasta este cheia găsirii sau nu a Grădinii Edenului. Este o istorie
foarte interesantă. O vom continua mâine. Totuşi, aceasta este doar pentru a vă arăta că
Grădina Edenului este un loc cât se poate de real pe această planetă.

Să ne punem o întrebare: de ce i-a pus Dumnezeu pe Adam şi Eva în Grădina Edenului? Când
citim Genesa şi Apocalipsa, ar trebui să fim în stare să tragem o concluzie şi să înţelegem care
este planul veşnic al lui Dumnezeu.
Vrăjmaşul urăşte cu adevărat cartea Genesa, el atacă această carte. El spune că capitolul 1 nu
se află în armonie cu ştiinţa. Aceasta nu este adevărat. Trebuie să ne amintim că aceasta este o
carte minunată. Totuşi, trebuie s-o citim cu atenţie. Gândul nostru nu este de a ne satisface
curiozitatea noastră. Sunt foarte multe lucruri minunate aici.

Atenţia noastră este îndreptată asupra planului veşnic al lui Dumnezeu. Suntem dornici să
atingem centrul revelaţiei lui Dumnezeu. Trebuie să menţionăm şi toate aceste fapte pentru că
ele reprezintă fundalul unei înţelegeri şi mai bune.

Capitolul 4: ÎNCEPUTURI PE TERENUL VRĂJMAŞULUI

“Apoi Dumnezeu a spus: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră, el să
stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste
toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut
după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a
binecuvântat şi le-a zis: fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi
peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe
pământ.”(Genesa 1: 26-28)

“Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit şi a pus acolo pe omul pe
care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la
vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi
răului.” (Genesa 2: 8-9)

“Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: eşti liber să mănânci din orice pom din
grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei
mânca din el, vei muri negreşit.” (Genesa 2: 16-17)

Ieri, am ajuns la locul din Genesa unde am văzut cum Dumnezeu i-a pus pe Adam şi Eva în
Grădina Edenului. În capitolul 1 am văzut cum Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Apoi,
obiectivul Duhului Sfânt se îndreaptă doar spre planeta noastră. Atunci ni se relatează istoria
planetei noastre, Pământul.

După judecata asupra acestui pământ, Dumnezeu pregăteşte această planetă pentru ceva
anume, ceva ce exista deja în gândul Său. Când studiem capitolul 1 este foarte clar cum a fost
pregătit acest pământ. Cu aproximativ 6 000 de ani în urmă, Dumnezeu i-a pus în Grădina
Edenului pe Adam şi Eva, dar acesta era încă terenul vrăjmaşului. Acesta era Paradisul,
Grădina Edenului. Începând de acolo, Dumnezeu urma să-Şi împlinească voia Sa.

În căutarea primului râu din Eden

Totuşi, înainte de a merge mai departe, trebuie să ne amintim că Grădina Edenului este un loc
real pe această planetă. Existau patru râuri care udau acea ţară. Astăzi, doar două există, cel
de-al treilea şi al patrulea: Tigrul şi Eufratul.

Astăzi dacă vizitaţi Irakul şi începeţi să călătoriţi din Golful Persic spre nord, veţi descoperi
că râul Eufrat este la stânga voastră, iar Tigrul la dreapta voastră. În vechime, pe ţărmul
Eufratului exista o cetate măreaţă numită Babilon, iar pe ţărmul Tigrului era o altă cetate
măreaţă numită Ninive. Babilonul era capitala Imperiului Babilonian, iar Ninive, capitala
împărăţiei Siriene. Astăzi, Siria se află în nordul Irakului, iar Babilonul în sudul Irakului.

În ziua de azi, în Irak există două râuri care udă această ţară. Totuşi, Biblia vorbeşte de patru
râuri. Mai existau încă două. Primul se numeşte Piton, iar al doilea se numeşte Ghihon.
Înţelegeţi? Mai avem încă două râuri. Dar în ziua de azi ambele au dispărut, nu ştim pe unde
se află. Dacă poţi localiza şi acele două râuri, aproape că poţi localiza Grădina Edenului.
Mulţumim lui Dumnezeu, potrivit noilor descoperiri, unii oameni de ştiinţă din Statele Unite
au făcut următoarea descoperire: ei au găsit nişte pietre mici, ovale, lângă Golful Persic în
Kuwait, iar acestea dovedesc că pe acolo trecea un râu care se revărsa în mare, lângă Kuwait.

Oamenii de ştiinţă au fost foarte încântaţi şi au pornit în căutarea râului. Aceasta însemna că
undeva existase un râu care dispăruse şi nu putea fi trasat. Totuşi, aceste pietre ne spun că
există nădejde, aceasta s-a petrecut în Kuwait. Dacă ştii geografie, Kuwaitul este lângă Irak.
Astfel, oamenii de ştiinţă au început să caute acelaşi fel de pietre mici şi ovale: au început să
cerceteze căci cunoşteau compoziţia acestor pietre, iar ei deţineau toate informaţiile în mâinile
lor, aşa că au început să caute alte pietre asemănătoare.
Au mers astfel în Arabia Saudită. Ştiţi şi voi cele două oraşe renumite din Arabia Saudită.
Unul dintre ele este Mecca, iar celălalt este Medina. În apropiere de Medina se află un deal.
Oamenii de ştiinţă au vizitat acest deal şi au descoperit acelaşi fel de pietre ovale pe acel deal.
Ce însemna aceasta? Înseamnă că este foarte posibil ca să fi existat un râu de la Medina la
Kuwait. Totuşi, este nevoie de dovezi. Apoi, s-au uitat la pozele de la NASA. NASA a tras
multe poze din spaţiul extraterestru. Au hotărât să se concentreze asupra regiunii dintre
Medina şi Kuwait şi să vadă dacă era vreo urmă de râu. Erau foarte încântaţi deoarece atunci
când au studiat toate fotografiile, acolo exista cu adevărat un râu care era îngropat în deşert.

Toată Arabia Saudită este un deşert. Totuşi, există cu adevărat un râu pe sub acel nisip.
Desigur, nu-l puteai vedea cu ochiul liber. Dar, dacă acest râu curgea într-adevăr pe-acolo, îţi
puteai da seama de aceasta prin culoarea nisipului de-a lungul râului, datorită vaporilor apei,
căci nisipul de-a lungul râului este diferit de nisipul din restul deşertului. Dacă umbli prin
deşert nu vei observa acest lucru. Doar când priveşti de deasupra. Este foarte clar: sub acel
nisip, trebuie să existe îngropat un râu.

Dacă acesta este cel dintâi râu din Grădina Edenului, trebuie să apelăm la unele indicaţii din
Biblie. Cum ştim că acesta este cel dintâi râu? Există două puncte reper. Primul, dacă urmezi
cursul râului, vei descoperi aur, perle şi pietre preţioase. Cercetătorii au încercat să vadă dacă
aceasta este intr-adevăr aşa cum se spune. Din nou, ştirea este prea bună pentru a fi adevărată.
Au găsit aur foarte fin lângă Medina, de asemenea perle şi pietre preţioase. Dar mult mai
mult, Biblia spune că acel râu înconjoară ţara Havila. Dacă studiaţi cu atenţie Biblia, unde se
află Havila? În Arabia Saudită. Deci, observaţi că adunând toate aceste informaţii, oamenii de
ştiinţă au început să creadă că ei au descoperit probabil primul râu din Grădina Edenului.

Fraţi şi surori, Grădina Edenului este un loc real. Da, la început am avut cele patru râuri, dar
după căderea omului, două au dispărut. Înţelegeţi? La început, când Adam şi Eva se aflau în
Grădină, nu aveau nevoie de haine, căci erau îmbrăcaţi cu lumină, erau îmbrăcaţi de slavă.
Temperatura era ideală pentru ca ţara să fie un paradis, aproape ca şi în Chile (râsete). Când
ajungi în partea aceasta a lumii...sunt serios, fraţi şi surori. Două locuri îmi sunt plăcute de pe
această planetă: unul este Noua Zeelandă, celălalt este Chile. Deoarece aceste locuri au o
populaţie scăzută, aşa că nu este multă poluare. Dacă există astăzi vreun loc pe planetă care să
vă amintească de Grădina Edenului, cred că aceasta ar fi reprezentat de cele două locuri. Nu
trebuie să vizitaţi doar insulele din sudul Noii Zeelande, ci şi această ţară. Nu vreau să spun
doar Santiago. Probabil că trebuie să călătoreşti departe către sud.

Aceste două locuri rămân încă nepoluate de rasa umană. Deci, fraţi şi surori, amintiţi-vă că la
început a existat cu adevărat un paradis, dar din nefericire, omul a căzut, apoi pământul a fost
blestemat. Deci întâlnim spini şi mărăcini. Unde găseşti spini şi mărăcini? În deşert. Deşertul
este plin de spini şi mărăcini.
Era menit să fie un paradis cu patru râuri care trec prin el, dăruind viaţă, binecuvântări.
Lumină pretutindeni, binecuvântări pretutindeni: acesta este paradisul. Totuşi, când ţara a fost
blestemată, nu a mai fost nici urmă de paradis, toată Grădina s-a transformat în deşert. Acum
puteţi înţelege că odinioară acele patru râuri udau grădina, dar din cauza căderii lui Adam,
toată regiunea a fost schimbată. Arabia Saudită a devenit deşert, iar cele două râuri au fost
îngropate. Oamenii de ştiinţă ne spun că mai mult ca sigur, în vremea existenţei Grădinii
Edenului, pe această planetă au existat multe cordoane de ploaie. Iar când acele cordoane de
ploaie ajungeau prin ţară, totul se transforma în verde, totul se împrospăta, asemenea unei
grădini. Totuşi, potrivit oamenilor de ştiinţă, la început acel cordon de ploaie se afla deasupra
Arabiei Saudite. Apoi, datorită căderii omului, acest cordon de ploaie s-a mutat către nord.
Astăzi, dacă vizitezi nordul Irakului, totul este verde, dar dacă vizitezi sudul Irakului, totul
este galben.

Cele două râuri ale binecuvântării se transformă în râuri de prigoană

Unii dintre noi gândesc că după doi sau trei ani, când situaţia din Irak se va linişti, ne-ar face
plăcere să mergem într-o excursie- expediţie, începând de la Golful Persic şi apoi să călătorim
către nord. Mai întâi am vrea să vizităm oraşul natal al lui Avraam, Ur, care nu este departe de
Eufrat. Apoi am merge şi mai la nord, pentru a vizita Babilonul. Iar dacă urmăm cursul
râului Tigru, vom trece prin Bagdad şi Ninive. Astăzi, numele oraşului Ninive este Mosul.

Ştiţi că Saddam Hussein a fost prins într-un loc nu departe de Tigru. Saddam Hussein a putut
vedea literalmente acel râu. Potrivit informaţiei pe care o avem, atunci când a încercat să se
ascundă, şi-a lăsat barba să crească şi s-a îmbrăcat în port tipic irakian. Vă puteţi imagina că
de multe ori înainte de apusul soarelui el s-a plimbat probabil de-a lungul Eufratului pe ţărmul
său. Înainte de căderea omului aceste patru râuri aduceau atât viaţă acestei lumi, cât şi
binecuvântare. Totuşi, după căderea omului, când Satana a luat în stăpânire această planetă,
râul Eufrat şi râul Tigru au devenit două râuri care au prigonit pe poporul lui Dumnezeu de pe
acest pământ.

Cele zece triburi ale Împărăţiei lui Israel din nord au fost luate captive în Siria, sub prigoana
râului Tigru. Iar cu 100 de ani mai târziu, cele două triburi din Împărăţia de sud au fost luate
captive în Babilon. Ele se aflau sub prigoana râului Eufrat.

Deci, nu este nici o coincidenţă că Saddam Hussein a fost prins nu departe de râul Tigru. Dacă
ştii istoria, dacă ştii ce se petrece astăzi în lume, poţi înţelege din Cuvântul lui Dumnezeu că a
existat cândva o mare tragedie. Aceste râuri erau menite să dea oricui, viaţă şi binecuvântare,
dar acum ele au devenit instrumente în mâinile lui Satana.
Oricine doreşte să-L urmeze pe Dumnezeu, oricine mărturiseşte că Dumnezeu este
Dumnezeul lor, cu siguranţă că va avea parte de prigoană. Aceasta este istoria Vechiului
Testament, ea este şi istoria Noului Testament. Există două categorii de oameni care vor fi
persecutaţi.

Încă o dată, dacă mergem la Apocalipsa şi aplicăm principiul simetriei imaginilor, fraţi şi
surori, în timpul necazului cel mare două clase de oameni vor suferi cumplit. Dacă studiezi cu
atenţie Biblia, aceia sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi cei care trăiesc pentru
mărturia lui Isus. Acum ştiţi cine sunt aceştia. Acum înţelegeţi de ce există la început un
Eufrat şi un Eufrat la sfârşit, de ce istoria omenirii a început în Orientul Mijlociu şi de ce într-
o bună zi se va sfârşi tot în Orientul Mijlociu. De ce astăzi pe prima pagină a ziarelor apare
Irakul, Iranul, Israelul şi Siria? Deoarece Domnul nostru Se va întoarce curând. Tot universul
ajunge la un final.

Deci, tot ce scrie în Apocalipsa este atât de real pentru noi în fiecare zi, în special după 11
Septembrie. Întreaga lume s-a dezmorţit. Această zi a adus o aşa de mare schimbare planetei
noastre. Este o chemare de trezire. Domnul nostru Isus se va întoarce foarte curând, mai
curând decât gândiţi, mai curând decât aşteptaţi. De aceea am spus, dacă vrei să înţelegi
Apocalipsa, trebuie să înţelegi Genesa. Dacă nu înţelegi începutul, cum poţi explica sfârşitul?

Doar Cuvântul lui Dumnezeu poate interpreta Cuvântul lui Dumnezeu

De ce sunt oamenii atât de derutaţi când studiază Apocalipsa? Există aşa de multe interpretări,
mulţi sunt învăţători biblici şi mulţi sunt slujitorii lui Dumnezeu. Totuşi, fraţi şi surori, doar
Cuvântul lui Dumnezeu poate explica Cuvântul lui Dumnezeu. Doar Alfa este în stare să
explice Omega, doar Genesa poate explica Apocalipsa.

Vrăjmaşul lui Dumnezeu urăşte aceste două cărţi. Prima carte este atacată. Se spune: nu este
ştiinţifică, este doar superstiţie. Fraţi şi surori, ei urăsc această carte. Nu vă puteţi da seama.
La fel şi în cazul Apocalipsei, există atât de multă confuzie. John Calvin, marele reformator,
un mare student al Bibliei, a fost aproape singura persoană din întreaga istorie a Bisericii care
a explicat Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod ştiinţific. A scris comentarii asupra tuturor
cărţilor Noului Testament, cu excepţia unei singure cărţi: Apocalipsa.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că unii oameni cred că această carte este aproape imposibilă.
Nu. De ce? La sfârşitul cărţii Daniel, care sunt instrucţiunile date acolo? Daniel trebuia să
închidă cartea până la sfârşitul zilelor. Într-o zi această carte va fi deschisă din nou. Totuşi, la
acea vreme Daniel trebuia să închidă cartea. Cu alte cuvinte, cineva nu putea înţelege acea
carte. Era închisă. Dar, mulţumim Domnului, când ajungem la ultimul capitol al Apocalipsei,
descoperim că Apocalipsa e menită să fie deschisă în aceste vremuri din urmă.

Acum, cele 66 de cărţi sunt gata. Dumnezeu şi-a încheiat lucrarea Sa, Cuvântul Său. Fraţi şi
surori, întreaga Biblie a devenit un sistem închis. Dumnezeu a spus ce a avut de spus în
Cuvântul Său. Dar dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat Cuvântul Său, nu am fi putut explica
Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, să presupunem că o mamă vorbeşte fiicei sale, ei sunt o
familie ce locuiesc în Tolten, iar mama spune fiicei: “te rog să mergi afară. Mergi...” ea nu şi-
a terminat propoziţia. Iar dacă fiica aude doar primele cuvinte, va înţelege total greşit
cuvintele mamei ei, căci mama nu a terminat de vorbit. Ascultă cu atenţie, ascultă cu răbdare
până ce mama termină ce are de spus. Dacă ai destulă răbdare, ceea ce mama vrea să spună
este: “te rog să mergi afară, la brutărie să cumperi pâine.” Înţelegeţi? Dacă aştepţi ca mama
să-şi termine propoziţia, interpretarea ta este corectă.

Aceasta este problema noastră. Încercăm să interpretăm Apocalipsa studiind numai cartea
Apocalipsa. Mulţumim lui Dumnezeu, într-o zi El a terminat cele 66 de cărţi ale Bibliei iar
acum putem înţelege Apocalipsa. Este o carte deschisă. Şi acum putem înţelege şi cartea
Daniel. Acum, în cartea Daniel găsim: o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme. În
ebraică, aceasta nu înseamnă un an, doi ani şi o jumătate de an. Nu, ci doar o perioadă, două
perioade şi o jumătate de perioadă. Dacă cercetezi cartea Daniel, nu vei cunoaşte durata
acestei perioade. Poţi presupune, dar nu eşti sigur. Dacă întrebi pe un rabin, ei cunosc Vechiul
Testament foarte bine. Fraţi şi surori, vă spun că potrivit Domnului, această carte a fost
închisă până la sfârşitul vremurilor, când Dumnezeu descoperă Cuvântul Său prin cartea
Apocalipsa.

Totul devine clar. Avem nevoie de Apocalipsa ca să putem explica Daniel. Cum ştim aceasta?
Deoarece în Apocalipsa găsim din nou expresia: o vreme, două vremuri şi o jumătate de
vreme, dar mulţumim lui Dumnezeu, în acelaşi timp, Duhul Sfânt a vestit prin Ioan: 42 de luni
sau 1.260 de zile. În ziua de azi rabinii resping cartea Apocalipsei, astfel Daniel rămâne o
carte închisă pentru ei. Poate că sunt învăţători biblici, dar nu cunosc voia lui Dumnezeu.

Totuşi, mulţumim lui Dumnezeu, când ajungem la Apocalipsa, înţelegem foarte bine. De
aceea, cu acest prilej vrem să cercetăm cartea Alfa şi cartea Omega. Apoi, vom putea să
cunoaştem planul veşnic al lui Dumnezeu. Acest lucru am vrut să-l împărtăşesc cu voi, să vă
arăt că Grădina Edenului este un loc real.
Dumnezeu îl aşează pe om pe terenul vrăjmaşului

Acum să ne punem o întrebare foarte importantă. De ce i-a pus Dumnezeu pe Adam şi Eva în
Grădină? Nu uitaţi că Grădina Edenului este pe terenul vrăjmaşului şi că Dumnezeu vrea să se
ocupe de Satana. Aici apare drama. Din spatele dramei, reiese înţelepciunea. Dumnezeu va
dezvălui această dramă. Aici vedem Grădina Edenului şi începând de aici, Dumnezeu va
obţine ceea ce doreşte. Căci lui Dumnezeu ca şi Creator, I-ar fi foarte uşor să se ocupe de
fiinţele create. Este foarte uşor pentru Dumnezeu să nimicească pe vrăjmaş. Foarte uşor. Dar
Dumnezeu nu a vrut să facă aceasta, căci mai există două treimi de îngeri în acest univers,
cărora Dumnezeu nu vrea să le arate doar puterea Sa. El este Dumnezeul Atotputernic, dar El
este şi Dumnezeul înţelepciunii.

Dumnezeu avea în gândul Său următorul lucru: nu a vrut să se ocupe de Satana doar ca şi
Creator. Atunci nu ar mai fi existat termen de comparaţie, asemenea unui adult care intră în
luptă cu un bebeluş. Când învingi bebeluşul, când îl pui jos la pământ, oamenii vor spune: “e
adult, normal că poate face aceasta.” Dumnezeu nu va face aceasta, El nu vrea să acţioneze ca
şi Creator. El a vrut să întocmească o altă fiinţă creată, (căci şi Satana a fost o fiinţă creată),
pe care s-o numească om. Primul om a fost Adam. De ce a creat Dumnezeu rasa umană?
Altfel spus, Dumnezeu a hotărât să se ocupe de o fiinţă creată prin intermediul unei altei fiinţe
create. Acum ar fi un joc cinstit, onest.

Când fratele nostru se luptă cu fiica lui, Elisa, acesta nu este un joc cinstit. El ar trebui să mai
aibă o altă fiică cu aceeaşi vârstă şi statură ca şi Elisa, atunci lupta ar fi cinstită. Aceasta este
înţelepciunea lui Dumnezeu! Satana a fost creat ca cel mai frumos, fiinţa cea mai perfectă,
reprezentând capodopera lui Dumnezeu. Din nefericire, Satana s-a răzvrătit, dar Dumnezeu a
vrut să facă ceva. Aici intervine rasa umană. Oamenii sunt de asemenea fiinţe create, dar
amintiţi-vă că ei au fost creaţi puţin diferit. Ei au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Ce
înseamnă asta? Aceasta este dorinţa Lui, voia Lui: când omenirea a fost creată, ei erau atât de
asemănători, ei erau creaţi potrivit chipului lui Dumnezeu. Aşa că nu conta unde se deplasau,
ei aveau să arate întotdeauna că sunt oamenii lui Dumnezeu. Slava şi frumuseţea lui
Dumnezeu erau menite să fie arătate prin aceşti oameni. Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu.
De aceea am fost creaţi potrivit chipului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vrea ca
toată rasa umană să devină ca Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că ei vor deveni dumnezei. Nu, ei au fost creaţi după chipul Său. Astfel,
nu conta unde mergeau. Asemenea unui ambasador în Statele Unite. Când un ambasador din
Chile merge în Statele Unite şi se plimbă pe una din străzile din Washington, el îi reprezintă
cu adevărat pe toţi chilienii. Când privim ambasadorul, ştim ce frumos popor este în Chile.
Este acelaşi lucru, Dumnezeu ne-a creat după chipul Său.

Să ne aducem aminte acum că este dorinţa lui Dumnezeu ca într-o bună zi toţi să fim
transformaţi asemenea chipului Său. Pentru împlinirea acestui scop, ei nu mai pot rămâne
dependenţi de ei înşişi, ci au nevoie de o viaţă de totală dependenţă, iar în acest univers există
o singură viaţă: Dumnezeu are un Fiu preaiubit, numai viaţa singurului Fiu preaiubit este viaţă
cu adevărat în acest univers. Toate celelalte lucruri pe care le numim viaţă nu sunt altceva
decât umbre ale acestei vieţi adevărate.

Doar acea viaţă este viaţa de ascultare. De ce? Deoarece Satana s-a răzvrătit împotriva lui
Dumnezeu, el a provocat autoritatea lui Dumnezeu. Doar Tronul lui Dumnezeu a putut păstra
totul în unitate. Acolo unde guvernează Tronul lui Dumnezeu, acolo este unitate. Unde Mielul
este în mijlocul Tronului lui Dumnezeu, nimeni nu ştie de fapt că toate lucrurile din univers
au fost adunate în Hristos. Noi trebuie să ne amintim că doar acea viaţă de ascultare va păstra
toate lucrurile în unitate. Când descoperi o răzvrătire în acest univers, descoperi că cel care a
provocat autoritatea lui Dumnezeu a fost Satana, el a provocat Tronul lui Dumnezeu. Când
Tronul se clatină, întregul univers se clatină. El a dorit să răstoarne Tronul lui Dumnezeu. Cu
alte cuvinte, a vrut să întoarcă pe invers tot universul. Din această cauză ei au fost izgoniţi din
Prezenţa lui Dumnezeu până pe planeta noastră.

Această mică parte a universului zace sub puterea celui rău. Dar, mulţumim lui Dumnezeu, El
cu adevărat a vrut să înceapă lucrarea pe terenul vrăjmaşului. Deci, amintiţi-vă, noi suntem
creaţi după chipul Său. Acum când trăim pe pământ, cum putem noi cu adevărat manifesta
slava şi frumuseţea lui Dumnezeu? Doar când primim acea viaţă. Deoarece Hristos a spus:
„Eu sunt viaţa”. Despărţiţi de Hristos nu există viaţă. Acesta este secretul universului: cine
este chipul Dumnezeului nevăzut? Doar Fiul Său. Este foarte clar. Doar Fiul Său preaiubit
este deplina manifestare şi expresia lui Dumnezeu. Este nevoie de viaţă pentru ca dorinţa lui
Dumnezeu să fie împlinită.

Noi am fost creaţi, dar aceasta este doar viaţa umană. Avem nevoie ca într-o zi să primim
această viaţă nouă. Acesta este secretul de a fi transformaţi asemenea lui Dumnezeu, de a fi
transformaţi în chipul Fiului lui Dumnezeu. Acum, nu numai că suntem creaţi după chipul lui
Dumnezeu, dar şi oamenii pot vedea cu adevărat slava şi frumuseţea lui Dumnezeu. Acesta
este scopul lui Dumnezeu.

Creaţi cu o voinţă liberă

Dar să nu uităm că totul este încă pe terenul vrăjmaşului. Întreg pământul se află sub
stăpânirea celui rău. Ce poate face atunci Dumnezeu? O spun din nou, pentru a căpăta această
viaţă, Dumnezeu a pus viaţa în mijlocul Grădinii Edenului. Dumnezeu a creat omul cu voinţa
liberă. De ce? Deoarece Dumnezeu are o voinţă liberă. Noi am fost creaţi după asemănarea
Lui. Dumnezeu poate spune Da, Dumnezeu poate spune Nu. Dumnezeu a creat o mulţime de
stele. Stelele spun întotdeauna Da, ele nu pot spune niciodată Nu. Dumnezeu are destule stele.
Dumnezeu vrea ca cineva asemenea Lui să poată spună Da sau să spună Nu.

Şi nu doar atât, când Dumnezeu ne-a făcut asemenea chipului Său, amintiţi-vă că El este şi
înţelept. Deci, într-un fel, o scânteie din înţelepciunea Lui a sărit asupra noastră, iar noi am
început să gândim. Cum de ştiu că mă aflu aici? Mă gândesc mai întâi şi apoi ştiu că sunt aici.

Aceasta dovedeşte că am fost creaţi după chipul Său. Dumnezeu este dragoste. Mulţumim lui
Dumnezeu. Oarecum, scânteia dragostei a intrat în noi prin creaţie. Astfel că acum învăţăm să
iubim ca şi mama şi tatăl care îşi iubesc copiii, ca şi soţul ce îşi iubeşte soţia. Ce înseamnă
aceasta? Că am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este suficient. Pentru a
împlini scopul lui Dumnezeu, El a pus doi pomi în faţa lui Adam. El l-a creat pe Adam cu o
voinţă liberă. El poate spune Da, el poate spune Nu.

Fratele nostru Jairo este inginer mecanic. El poate alcătui un robot căruia-i poate insera un
soft, apoi apasă pe un buton. Să presupunem că robotul e de sex feminin. Când apasă butonul,
robotul va spune: “tati, te iubesc!” poţi să-l faci să spună orice. Robotul va reproduce totul.
Aceasta s-a întâmplat şi cu Hitler. Când Hitler rostea de la tribună o cuvântare, el deţinea
multe butoane. Când apăsa un buton, atunci toată lumea aplauda. Nu exista nimic spontan.
Totul se derula potrivit butoanelor pe care Hitler le apăsa.

Dumnezeu are destule stele şi chiar planete: Marte, Venus. Motivul pentru care o navă
spaţială poate ateriza pe Marte este că Marte nu are o voinţă proprie. Ea va spune întotdeauna
Da, niciodată Nu. În fiecare zi soarele răsare de la est şi apune în vest. Soarele face mereu
acelaşi lucru, spune întotdeauna Da. Dacă soarele ar fi spus Nu, atunci am avea probleme.
Soarele nu va răsări niciodată în vest.

Totul se supune lui Dumnezeu. Problema a fost aceasta: El a vrut să creeze ceva cu voinţa
liberă, iar omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi Dumnezeu poate spune Da şi poate
spune Nu. La fel şi noi putem spune Da sau putem spune Nu.

Există o povestire adevărată petrecută în Korea. O soţie vorbea prea mult. În cele din urmă,
soţul ei i-a spus: “vorbeşti prea mult. Aş vrea să taci din gură. ”Atunci soţia a rămas cu
adevărat tăcută. Din acel moment nu şi-a mai deschis vreodată gura. Soţul s-a speriat foarte
tare. El nu putea face nimic. Acesta se cheamă “războiul rece”. Nu mai putea face nimic. La
început, el s-a gândit : “va dura o săptămână, apoi îi va trece.” Dar a trecut o lună, apoi un an,
şi nimic nu s-a întâmplat. În acea vreme, fetiţa lor era încă micuţă. Dar ea a crescut şi dorea să
se căsătorească. Aşa că l-a întrebat pe tatăl ei. Tatăl a spus Da. Trebuia acum s-o întrebe şi pe
mama ei. A mers la ea şi în acea clipă importantă, mama trebuia să spună Da sau Nu... Nimic.
Ea a dat din cap. Asta-i tot. Aceasta este puterea voinţei. Soţii trebuie să fie atenţi ! De
asemenea şi soţiile !

Am fost creaţi cu o voinţă liberă. Dar Dumnezeu nu a permis niciodată heruvimilor să stea în
preajma pomului cunoştinţei binelui şi răului. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, nu ar mai fi
existat cale de cădere pentru Adam. Şi atunci Satana să fi spus: „priveşte, l-ai aşezat astfel
încât el să fie obligat să se supună.” Dacă Dumnezeu este asemenea unui dictator, atunci nu
mai există alegere. Aceasta este înţelepciunea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a pus nici o
protecţie acolo. În faţa ta se află cei doi pomi: acesta sau acela. Totuşi, Dumnezeu i-a făcut o
aluzie lui Adam. Acesta este un principiu foarte important pentru părinţi. Astăzi mergem către
o extremă, ca şi în Statele Unite. Ei îşi uită responsabilitatea. Când copiii noştri au crescut, ar
trebui să-i respecţi pentru că Dumnezeu i-a creat nişte oameni cu voinţă liberă, dar asta nu
înseamnă că nu poţi avea influenţă asupra lor.

Dumnezeu l-a lăsat pe Adam să aleagă. Totuşi, Dumnezeu l-a atenţionat. Ce i-a spus
Dumnezeu? “Eşti liber să mănânci din orice pom din grădină, dar să nu mănânci din pomul
cunoştinţei binelui şi răului, căci în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit.” Dar în
acelaşi timp, în timp ce acolo se aflau atâţia pomi, Dumnezeu a aşezat doi pomi în mijloc. Nu
se putea să nu-i fi văzut. Când Dumnezeu spune: “eşti liber să mănânci din oricare pom din
grădină”, acolo exista şi un pom interzis, deci prin această sugestie, este clar: el trebuia să
aleagă pomul vieţii. Aceasta a dorit Dumnezeu.

Când primim cu adevărat pomul vieţii, ce fel de viaţă este aceea? Viaţa este din El, viaţa este
din Hristos, viaţa este din singurul Fiu preaiubit al lui Dumnezeu. Acea viaţă este viaţa de
ascultare. În tot universul nu a existat decât un singur Fiu ascultător. Noi îi iubim pe copiii
noştri şi-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ei, dar cu toţii ştim că uneori ei pur şi simplu nu ne
ascultă. Iar atunci când ascultă, sunt foarte înceţi. Uneori spun: “da, tată.”, dara doua zi, fac
tot cum vor ei. Nu este acelaşi lucru cu Domnul nostru Isus Hristos.

Creaţi cu o viaţă dependentă

Să ne amintim că viaţa lui Satana este răzvrătită, este învrăjbită, dorinţa lui este de a sfâşia
universul. Numai viaţa acelui Fiu ascultător păstrează totul în unitate, în armonie, El este Cel
ce a făcut pace pe Cruce. Cu o mână de-a Sa ne-a luat pe noi de mână, cu cealaltă L-a luat pe
Dumnezeu de mână. Când a murit a pus acele două mâini una-ntr-alta. Acum putem fi
împăcaţi cu Dumnezeu. Şi nu doar atât. Răzvrătirea vrăjmaşului lui Dumnezeu a provocat o
despărţire între cer şi pământ. Mai înainte, cerul era cer iar pământul era tot cer, din cauză că
pământul fusese creat pentru a reflecta cerul. Puteai să le distingi, dar nu şi să le separi.

Dar din cauza păcatului, descoperim o despărţire între cer şi pământ. Hristos este scara către
cer: pe de o parte El atinge cerul, pe de altă parte, El atinge pământul, iar crucea, dragi fraţi şi
surori arată întregului univers că suntem împăcaţi cu El. Aceasta este natura pomului vieţii.
Acum înţelegeţi de ce l-a creat Dumnezeu pe om, deoarece acea viaţă este o viaţă trăită în
dependenţă. De aceea Domnul nostru Isus Hristos, ca Fiu de Dumnezeu, ca şi Creator, poate
face multe lucruri, dar El a spus: “fac doar ce Tatăl vrea să fac.” Ce ascultare! Aceasta este
natura pomului vieţii: dependenţa.

Să vă spun un fapt real. Când se naşte un bebeluş, IQ-ul său este zero. Cum ştim dacă e sau nu
deştept? Aceasta nu depinde de câtă educaţie a primit. Oamenii de ştiinţă au un reper pentru a
cunoaşte cine-i deştept şi cine nu. Încearcă să le măsoare IQ-ul. Foarte interesant: când un
nou-născut se naşte, IQ-ul său este zero. Totuşi, dacă compari un nou născut uman cu un nou-
născut animal, descoperi că animalul are un IQ mai ridicat. De exemplu, un viţel, în ziua în
care s-a născut, poate sta pe picioarele sale şi poate suge lapte de la mama lui. IQ-ul său nu
este zero. Aţi văzut vreodată un nou născut care în pătuţul lui stând să se ridice din prima zi în
picioare şi să spună: “bună, mami.”? Mama ar leşina. Este un lucru imposibil. IQ-ul unui nou
născut uman este zero.

Când se naşte un rechin, în prima zi el are toţi dinţii, poate înota şi se poate hrăni singur. Aţi
mai văzut un nou-născut care să aibă toată dantura din prima zi? IQ-ul unui rechin la naştere
este mai mare decât IQ-ul unui nou-născut uman. Dar aşteptaţi 5 sau 10 ani. Dacă inviţi aici o
maimuţă şi ai două grămezi de alune, în stânga o grămadă şi în dreapta alta, vă spun că
maimuţa ştie că într-o grămadă sunt mai multe alune decât în cealaltă. Nu poate aprecia cât de
multe alune sunt într-o parte sau în cealaltă. Dar nu aşa stau lucrurile în cazul omului. Copiii
noştri ştiu că aici sunt 10 şi aici 20. Ei încearcă să numere pe degetele sale de la mâini. Dacă
sunt mai mult de 10 alune, copilul îşi va da jos pantofii şi ciorapii şi cu ajutorul degetelor sale
şi de la picioare va fi în stare să spună că aici sunt 10, iar în partea cealaltă 20. Care este
secretul? Secretul este că nou-născutul a început de la zero, dar în cazul animalelor ele sunt
deja foarte independente. Totuşi, din prima zi, bebeluşul nu ştie altceva decât să plângă. Ce
înseamnă aceasta? Când plânge, ajutorul vine din partea mamei sau de la familie. Ce
reprezintă aceasta? “Nu pot trăi de unul singur, tot ce pot face este să plâng.” Este o viaţă de
dependenţă. Cu alte cuvinte, pot trăi pe acest pământ deoarece depind de mama şi de tata.

Acesta este principiul pomului vieţii, deoarece nou-născutul începe de la zeroşi pe parcurs se
înţelepţeşte. Acesta este secretul. Dar, din nefericire, acesta nu este şi cazul nostru. Îmi
amintesc de o întâmplare adevărată, pe când eram în New York. Îmi plăcea să vizitez librării.
Într-o zi am vizitat una dintre ele şi am găsit o carte. Pe copertă scria că este o carte foarte
folositoare. Se adresa autorilor, poeţilor, secretarelor, bancherilor, proprietari de case şi
studenţi. M-am gândit că intr-adevăr această carte era foarte folositoare . Şi costa numai 2
dolari. Mă pregăteam s-o cumpăr. Eram foarte încântat de găsirea ei. Când am început s-o
citesc cu atenţie, titlul cărţii spunea: Cartea Nimic. Iar când am deschis-o nu avea nimic scris
înăuntru. Foile erau albe. Nu-i de mirare că era folositoare. Secretara putea să scrie ceva în ea.
La fel şi o mamă. Acesta este înţelesul lui nimic: zero.

Noi suntem zero pentru că avem o viaţă de dependenţă. Hristos poate să scrie orice în inimile
noastre. Mulţumim lui Dumnezeu! Acesta este principiul pomului vieţii. Uneori am plâns
pentru că eram disperaţi. Când cineva are în buzunar 10 000 de dolari este foarte greu să te
rogi. Când nu ai nimic în buzunar genunchii ţi se-nmoaie şi atunci te poţi ruga. Atunci când te
rogi e ca şi cum nou-născutul plânge. Doctorii sunt foarte atenţi, dacă nou-născutul nu plânge
la naştere, este întors cu capul în jos şi i se trage o palmă. Ce înseamnă aceasta? Există un
secret. Ce reprezintă plânsul nostru? Rugăciunea noastră. Fraţi şi surori, astfel creştem noi.
Când ne rugăm înseamnă: mă predau, nu pot trăi fără Dumnezeu, nu pot trăi fără Hristos.
Acesta este pomul vieţii. Deci, mulţumim lui Dumnezeu, acesta este principiul pomului vieţii.

Lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu

Dacă Adam şi Eva ar fi luat din fructul pomului vieţii, pe de o parte ei ar fi fost transformaţi
în acea viaţă. Atunci slava şi frumuseţea ar fi fost manifestate prin acea viaţă. Mai mult,
Dumnezeu i-a spus lui Adam: fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l. Ce
înseamnă să stăpâneşti? Pământul a fost sub stăpânirea celui stricat, pământul nu a fost
stăpânit niciodată. Ce voia Dumnezeu? Începând din Grădina Edenului, la început, Adam şi
Eva trebuiau să se înmulţească. După înmulţire, ar fi descoperit că paradisul nu era suficient
de încăpător. Atunci purtând în ei viaţa pomului vieţii, cu cât se înmulţeau mai mult, cu atât se
răspândeau mai mult. Iar când se răspândeau dorinţa lui Dumnezeu era ca rasa umană să
umple tot pământul. Gândiţi-vă la aceasta. Dacă fiecare ar fi avut viaţa pomului acea viaţă
ascultătoare care întotdeauna spune Da lui Dumnezeu şi care întotdeauna spune Nu lui Satana,
l-ar fi făcut de ruşine pe Satana. Dar mai mult decât atât, ei s-ar fi înmulţit şi ar fi umplut tot
pământul. Şi Dumnezeu a spus: supuneţi-l. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că ai autoritate
asupra lui, că deţii controlul.

Care este acest secret? Când au primit această viaţă Adam şi Eva şi ceilalţi descendenţi ar fi
fost sub autoritatea lui Dumnezeu. Atunci rasa umană ar fi devenit o autoritate delegată. Ei ar
fi fost sub autoritatea lui Dumnezeu deoarece ar fi avut viaţa ascultătoare de Dumnezeu. Ei
întotdeauna ar fi spus Da lui Dumnezeu şi l-ar fi făcut de ruşine pe vrăjmaşul lui Dumnezeu,
căci acei îngeri răzvrătiţi au spus întotdeauna Nu lui Dumnezeu.

Pe de o parte ei ar fi exprimat slava şi frumuseţea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte

binecuvântarea care venea cu aceasta, influenţa cerului, s-ar fi extins iar în cele din urmă
dorinţa lui Dumnezeu era ca întreaga rasă umană să mănânce din pomul vieţii iar la urmă să
umple pământul. Atunci întregul pământ era stăpânit de El, aceasta era dorinţa lui Dumnezeu.
Când aceasta se întâmplă, voia lui Dumnezeu se face pe pământ ca şi în cer. În acest mod
Dumnezeu recapătă terenul.

Totul se află sub controlul rasei umane, pentru că rasa umană este sub controlul lui Dumnezeu
cu autoritatea lui Dumnezeu. Atunci Împărăţia lui Dumnezeu ar fi aici. Tronul lui Dumnezeu
ar fi instaurat aici. În acest fel vrăjmaşii ar fi ruşinaţi. Aceasta este înţelepciunea nespus de
felurită a lui Dumnezeu.

Mai înainte, cum am ştiut că această planetă era Împărăţia întunericului? Pretutindeni erau
crocodili şi dinozauri deci ştiam că aceea era Împărăţia întunericului. Mulţumim lui
Dumnezeu, Dumnezeu a spus: să fie lumină.

Cum ştim că numele Iehova va fi atât de minunat în întreaga lume? Când rasa umană va
umple acest pământ şi când autoritatea lui Dumnezeu va fi răspândită peste tot. Ei nu sunt
autoritatea şi nici nu deţin autoritatea ci doar se supun lui Dumnezeu. Ei se află sub autoritate
şi astfel devin o autoritate delegată. Este o autoritate care derivă din viaţa care este înăuntrul
lor. Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu.

Într-o bună zi, prin întocmirea rasei umane, Dumnezeu va recupera pentru Sine terenul care
este în mâinile vrăjmaşului. Atunci voia lui Dumnezeu se va face pe pământ ca şi în cer.
Aceasta este voia veşnică a lui Dumnezeu. Când aceasta se va întâmpla, Împărăţia va fi pe
acest pământ. Cum ştim aceasta?

Înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu este arătată prin Biserică

Înainte de a termina daţi-mi voie să vă spun un verset foarte important pe care mulţi oameni îl
uită şi-l înţeleg greşit. Să privim la Matei 25:34. Este un cuvânt al Domnului nostru. ”Atunci
Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi
Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Citiţi-vă Biblia cu atenţie. Uneori
suntem nedumeriţi din cauza acestui verset, dar ştim că Împărăţia cerurilor datează dinainte de
întemeierea lumii. Dar aici avem o Împărăţie care există de la crearea lumii. Deci potrivit
planului veşnic al lui Dumnezeu, în dorinţa Sa, vedem cum El se va ocupa de vrăjmaş, El va
întemeia o Împărăţie pe pământ. Totuşi, aceasta este Împărăţia care există de la întemeierea
lumii.

Aici putem vedea că aceasta este într-adevăr voia lui Dumnezeu şi aceasta este cu adevărat
înţelepciunea lui Dumnezeu. Astăzi L-am primit pe Isus Hristos ca Mântuitorul nostru. Viaţa
este în noi. Avem viaţa veşnică. La început noi toţi am luat din pomul vieţii. Deci când vom
umple pământul, oriunde ne vom deplasa, pe de o parte suntem transformaţi asemenea
chipului lui Hristos, pe de altă parte ducem autoritatea lui Dumnezeu pretutindeni.

Potrivit Bibliei când toţi aceşti oameni se adună laolaltă, aceia care au viaţa lui Hristos ei
formează Biserica. Înainte de a termina, să mai citim Efeseni 3:10. ”pentru ca domniile şi
stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a
lui Dumnezeu.” Cum vor învăţa îngerii din ceruri înţelepciunea nespus de felurită a lui
Dumnezeu? Ei se închină lui Dumnezeu deoarece El este Atotputernic. Îngerii privesc slava
din ceruri. Îngerii au fost martori puterii creaţiei. Totuşi niciodată nu au înţeles înţelepciunea
nespus de felurită a lui Dumnezeu. Ei trebuie să înveţe această lecţie prin Biserică. Ce
înseamnă aceasta? Pur şi simplu înseamnă că aceia care L-au primit pe Isus Hristos ca şi
Mântuitorul lor, au acum viaţa lui Hristos în ei. Atunci când sunt împreună, când umplu acest
pământ, ei devin o autoritate delegată de la Hristos. Oriunde merg, vei găsi cerul şi pământul,
iar acei creştini vor duce cerul pretutindeni. Ei duc peste tot autoritatea lui Dumnezeu.

În acest fel, vrăjmaşul lui Dumnezeu este ruşinat. Vedeţi voi cât de importantă este Biserica şi
de ce vrăjmaşul lui Dumnezeu urăşte Biserica? Din când în când el a împărţit Biserica.
Atunci când suntem împărţiţi, vrăjmaşul lui Dumnezeu râde. Dar nu uitaţi: prin Biserică se
împlineşte planul veşnic al lui Dumnezeu. Doar în felul acesta, vrăjmaşul lui Dumnezeu va fi
ruşinat, doar în felul acesta îngerii vor spune: ştim acum nu numai că Dumnezeu este
Atotputernic, dar Îi cunoaştem şi înţelepciunea nespus de felurită. Suntem martorii dramei ce
a început în Grădina Edenului şi care a continuat până la cruce, şi care va continua până la
întoarcerea Domnului. Fraţi şi surori, de-a lungul veacurilor, mulţumim lui Dumnezeu,
Biserica n-a fost un lucru mărunt. Biserica este ceva legat de Împărăţie. Dumnezeu foloseşte
Biserica pentru împlinirea scopului Său. El va recupera tot terenul pierdut iar în cele din urmă
voia lui Dumnezeu se va face pe pământ ca şi în cer.

Vedeţi ce mare responsabilitate avem astăzi? Nu putem să privim Biserica doar ca pe o clădire
sau cum alţii o consideră doar o instituţie, sau numai o congregaţie. Fraţi şi surori, dacă
împrumutaţi scara lui Iacov şi vă urcaţi astăzi la cer, uitaţi-vă cât de importantă este Biserica
în inima lui Dumnezeu! Când viaţa lui Hristos este în Biserica Sa, acea viaţă este o viaţă de
ascultare. Nu înseamnă numai a proclama lumii că Isus Hristos este Domnul, ci prin vieţile
noastre suntem o mărturie vie.

Fie că eşti în bucătărie sau la şcoală, în viaţa ta Isus Hristos este Domnul. Nu este doar un
slogan; este o realitate fraţi şi surori. Vedeţi acum că aceasta este voia a lui Dumnezeu. Este
scopul lui Dumnezeu ca cerurile şi universul tot să fie adunate în Hristos. Acum înţelegem
planul veşnic al lui Dumnezeu. Din acest motiv în Genesa, găsim Împărăţia, Împărăţia care
există de la întemeierea lumii. Ajungem la capitolul 11 din Apocalipsa când Domnul se
întoarce, iar Împărăţia lumii a devenit Împărăţia Domnului nostru şi a Hristosului Său.
În cele din urmă, Dumnezeu şi-a împlinit scopul Său şi drama se sfârşeşte. Vedem apoi Noul
Ierusalim coborându-se din ceruri. Când priveşti Noul Ierusalim, el îţi aminteşte de Grădina
Edenului.

Dacă mergi pe cursul râurilor, găseşti aur, pietre preţioase şi perle. Cu acel material
Dumnezeu zideşte Noul Ierusalim. În cele din urmă Babilonul cade, iar Noul Ierusalim se
coboară din cer. La început avem pomul vieţii şi la sfârşit pomul vieţii. La urmă îl vedem pe
Dumnezeu şi pe Mielul Său pe Tron. Tronul este centrul puterii întregului univers. Şi acela
este centrul care a unit toate lucrurile împreună, centrul care menţine întregul univers în
armonie. Chiar acum, în mijlocul Tronului stau Dumnezeu şi Mielul.

Fraţi şi surori, acum Îl vedeţi pe Hristos şi numai Hristos devine centrul universului pentru că
ziua se apropie, când Dumnezeu va aduna tot universul în Hristos. Aceasta este imaginea ce ni
se oferă din Apocalipsa. Mulţumim lui Dumnezeu, în felul acesta, prin mila Domnului,
întrezărim ceva din planul veşnic al lui Dumnezeu.
 Capitolul 5: ÎMPLINIREA PLANULUI VEŞNIC

“Şi îngerul mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de
domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era
pomul vieţii.” (Apocalipsa 22: 1-2)

Să acordăm atenţia cuvenită la ceea ce Domnul vrea să ne arate aici. Unde se află pomul
vieţii? În paradis sau în Noul Ierusalim? Ni s-a spus că pe fiecare mal al râului stătea pomul
vieţii. Deci, oriunde este râul vieţii, acolo găsim şi pomul vieţii. Când descoperim râul vieţii,
descoperim şi pomul vieţii.

Ce este pomul vieţii? Dacă dorim să cunoaştem înţelesul pomului vieţii trebuie sa-i dăm voie
Cuvântului lui Dumnezeu să ni-l explice. În Genesa s-a vorbit despre pomul vieţii. La
Apocalipsa, Duhul Sfânt ne arată ce este pomul vieţii. Explicaţia pomului vieţii ne este dată în
Apocalipsa. Trebuie să citim cu atenţie dacă vrem să cunoaştem pomul vieţii căci există o
legătură aici. Iar legătura este râul vieţii. Râul vieţii curge din Tronul lui Dumnezeu şi al
Mielului.

Universul are un centru dual

Dacă vrei să cunoşti râul vieţii trebuie să-i urmăreşti cursul pornind chiar de la Scaunul de
domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. Altfel spus, acolo unde întâlneşti râul vieţii, acolo
întâlneşti şi pomul vieţii. Poţi urmări râul vieţii de la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Asta
înseamnă că şi pomul vieţii îşi are sursa tot la Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Aici
secretul este Mielul. Dacă vrei să cunoşti ceva despre pomul vieţii, trebuie să urmăreşti pe
Miel. Acesta este un gând foarte important care reiese din aceste versete.

Să ne întoarcem la Apocalipsa 7:17, “căci Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie, va
fi păstorul lor.” Mielul stă în mijlocul scaunului de domnie. Acesta este un verset foarte
important. Scaunul de domnie este centrul puterii universului, iar Mielul stă în mijlocul
scaunului de domnie. Cu alte cuvinte, Mielul este centrul puterii. Dacă vrei să explici
universul, este foarte clar, universul este centrat pe Hristos. Iar aici vedem cât de clar este
acest lucru. Putem cunoaşte voia lui Dumnezeu. Dacă vreţi să citaţi un verset din Biblie şi să
le spuneţi oamenilor care este dorinţa lui Dumnezeu, acest verset arată că tot universul este
centrat pe Hristos.

Mai mult decât atât, Biblia vorbeşte de Miel. De ce de Miel? Mielul se referă la Hristos, ba
mai mult, la Hristos Cel răstignit. Nu doar la Hristos. Ci la Hristos, Cel care a murit pentru
noi pe cruce.

Biblia foloseşte un cuvânt foarte simplu pentru a ne explica cele două mari subiecte din tot
universul. Întregul univers are un singur centru: Hristos. Este foarte clar. Din nefericire, după
căderea omului, Dumnezeu trebuia să ne restabilească. Dumnezeu dorea să aducă rasei umane
mântuirea. Aceasta este istoria crucii. Crucea a devenit centrul universului. De aceea Pavel a
spus: „nu vreau să ştiu nimic, decât pe Hristos răstignit.„

Nu doar pe Hristos glorificat, ci şi pe Hristos răstignit. Hristos glorificat este o temă bine
cunoscută în rândul rabinilor şi evreilor. Totuşi, Pavel a spus: am o singură temă de abordat:
Hristos răstignit. Când vorbim de Hristos răstignit ne gândim la două lucruri: Hristos şi
crucea.
După căderea omului, descoperim că crucea este singura soluţie. Nu am putea vreodată să
înlăturăm crucea, nu-L putem avea pe Hristos fără cruce şi nici crucea fără Hristos. Este
imposibil. Aceasta este Evanghelia, acesta este scopul lui Dumnezeu. Astfel descoperim că în
acest univers avem un centru cu două elemente: Hristos şi crucea. Cum putem combina aceste
două elemente într-unul singur? Când citim Apocalipsa, acolo se vorbeşte despre Miel. Mielul
este centrul scaunului de domnie şi scaunul de domnie este centrul universului. Este foarte
clar.

Nu-i de mirare că Pavel spune: „nu vreau să ştiu nimic altceva decât pe Hristos şi pe El
răstignit.„ Nu putem doar să rostim un slogan, trebuie să cunoaştem că Biblia ne spune aceste
lucruri. Aş vrea ca fiecare dintre voi să poată ţine minte Apocalipsa 7:17. Este foarte
interesant ce va face Mielul : „Mielul îi va conduce la izvoarele apelor vieţii.„ Aceste izvoare
de apă vie nu sunt altceva decât râul vieţii.

Să ne amintim că atunci când Mielul este pe scaunul de domnie, există un râu care curge din
scaunul de domnie. Şi dacă ne interesează ceva legat de viaţă este nevoie să mergem înapoi la
sursă: la scaunul de domnie. Orice lucru care are vreo legătură cu viaţa: râul vieţii sau pomul
vieţii, pentru toate acestea este o singură explicaţie: când te întorci către Miel vezi o singură
sursă. Şi Mielul care şade în mijlocul scaunului de domnie, ne va conduce la râul vieţii, El ne
va arăta râul vieţii. Mai mult, dacă găseşti râul vieţii, vei descoperi de asemenea şi pomul
vieţii. Râul vieţii pleacă de la scaunul de domnie unde se află Mielul, iar Mielul ne conduce
întotdeauna către râul vieţii. Este o explicaţie reciprocă. Mielul explică pomul vieţii, iar
pomul vieţii explică Mielul. Acesta este un gând foarte, foarte important.

Experienţa minunată a lui Ioan

De ce în Apocalipsa întâlnim peste tot cuvântul Miel? Doar în Apocalipsa este menţionat de
28 de ori. Aceasta are de-a face cu experienţa lui Ioan.

Apostolul Ioan a avut o trăire minunată la vârsta de aproape 100 de ani, care a fost inspirată
de Duhul Sfânt. Acest bătrân începe să-şi amintească trecutul. Memoria lui Ioan l-a dus
înapoi, la zilele sale timpurii. Ca şi bătrân probabil că a uitat multe lucruri. Totuşi, n-ar fi uitat
niciodată acele lucruri la care a fost martor în zilele de început. De aceea a început el să scrie
primele capitole ale Evangheliei lui Ioan.

Iar când a scris Evanghelia, şi-a adus aminte de amintirile scumpe ale trecutului, ale zilelor
sale de început. Un singur lucru nu putea uita niciodată. Nu va putea uita niciodată acea
experienţă: amintirea primei sale întâlniri cu Stăpânul său.
În vieţile noastre dacă există cineva pe care-l iubim foarte mult, dacă umblăm cu el sau cu ea
20, 30 sau 50 de ani, atunci când am îmbătrânit şi privim înapoi, ne vom aminti întotdeauna
de prima întâlnire pe care am avut-o cu persoana iubită. Această amintire nu se va şterge
niciodată.

Deci, în Evanghelia după Ioan, el vorbeşte despre multe locuri care nu sunt amintite în
celelalte evanghelii. De exemplu, Ioan aminteşte că Betania se afla dincolo de râul Iordan.
Aceasta nu este Betania de lângă Ierusalim. Nu. Era Betania pentru care îi trebuiseră patru zile
să ajungă până acolo. Astăzi este un loc aflat în partea de sud a Siriei, şi este exact acelaşi loc
unde Domnul l-a hrănit pe Ilie prin intermediul corbilor. În celelalte trei evanghelii, nu se
pomeneşte nimic despre Betania de dincolo de râul Iordan. Totuşi, acest loc a fost important,
iar Ioan şi-l amintea întotdeauna, căci acolo Îl întâlnise pentru prima dată pe Stăpânul său.
Acea întâlnire i-a schimbat întreaga viaţă. Acel loc a hotărât viitorul vieţii lui. Alţii poate au
uitat, ceilalţi ucenici poate că au uitat, dar Ioan niciodată.

Acele scumpe amintiri, i-au revenit lui Ioan, el îşi amintea că odinioară, el fusese ucenicul lui
Ioan Botezătorul. Nu era uşor să fi ucenicul lui. Trebuia să fi foarte puternic, căci ucenicii lui
Ioan ajutau întotdeauna la botezul oamenilor, iar de aici putem deduce că apostolul Ioan era
sănătos şi foarte puternic. El era cu Andrei, cel care mai târziu va deveni şi el ucenic al lui
Hristos. Totuşi, la început, atât Ioan cât şi Andrei erau ucenicii lui Ioan Botezătorul.

Iar atunci când era în preajma lui Ioan Botezătorul, el a auzit glasul: ”Iată Mielul lui
Dumnezeu care ridică păcatul lumii.”

În Vechiul Testament toate păcatele erau acoperite de sângele mieilor sau altor animale care
erau jertfite. În acea vreme, toate păcatele erau acoperite de sânge. Dar păcatele încă existau.
Singura diferenţă era că nu le vedeai. Ele se aflau la adăpostul sângelui.

Iată Mielul lui Dumnezeu

Când Avraam l-a adus ca jertfă pe fiul său Isaac, vă amintiţi că Isaac a pus o întrebare: „unde
este mielul?„ Ei aveau jertfele animalelor, sângele, iar păcatele lor erau la adăpostul sângelui.
Totuşi, aveau nevoie de Mielul lui Dumnezeu pentru a înlătura în întregime toate păcatele
tuturor oamenilor pentru totdeauna. Nu doar la adăpostul sângelui, ci să fie înlăturate
complet. În vremurile Vechiului Testament, poporul Israel suferea cumplit, întrebând mereu:
unde este Mielul? De la Isaac încoace, oamenii au tot întrebat: „unde este Mielul lui
Dumnezeu?„
Într-o bună zi, mulţumim lui Dumnezeu, s-a auzit o voce minunată, iar răspunsul la această
întrebare de veacuri întregi s-a putut auzi. Ioan Botezătorul când L-a văzut pe Domnul Isus, a
spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.„ Ucenicii lui Ioan Botezătorul
voiau să cunoască voia lui Dumnezeu, voiau să cunoască răspunsul la întrebarea: „unde este
Mielul?„ Ei nu s-au gândit niciodată că ar putea primi un răspuns. An după an, nu venea nici
un răspuns. În Vechiul Testament se puneau întrebări, dar nu primeau niciodată răspuns.
Totuşi, acum avem răspunsul: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.„

Vă puteţi imagina impactul ce l-a avut acest răspuns asupra inimilor lui Ioan şi Andrei. Nu era
doar o singură expresie. A mai fost o zi când din nou aceşti doi ucenici erau împreună cu
vechiul lor stăpân Ioan Botezătorul şi s-a auzit din nou acel strigăt: „Iată Mielul lui
Dumnezeu.„ Acum învăţătorul lor trebuia să plece. Imediat, Ioan şi Andrei L-au urmat pe
Miel. De atunci încolo, Ioan a devenit un urmaş al Mielului. Aşa se explică Apocalipsa 14.
Cine sunt biruitorii? Ei sunt cei care-L urmează pe Miel oriunde merge El.

Aceasta este istoria Apostolului Ioan. Ce este un biruitor? Un biruitor nu este altceva decât un
ucenic al Mielului. De aceea, nu ne surprinde să găsim în Apocalipsa:
Mielul....Mielul.....Mielul. În viaţa lui, Mielul a fost asemenea unui vulcan. El nu putea să
uite. Ochii săi erau larg deschişi când vechiul său învăţător a spus: „Iată Mielul lui
Dumnezeu.„, iar Ioan Botezătorul şi-a pierdut cei mai buni ucenici.

Cum ştii că ai succes în munca pe care o faci? Cu cât slujba ce-o ai e mai spirituală şi mai
încununată de succes, cu atât ucenicii tăi cei mai buni ar trebui să-L urmeze pe Miel. Nu pe
tine, ci pe Miel. Aceasta este slujirea cea mai încununată de succes pe care ne-a dat-o
Domnul. O, cât de mult dorim uneori să avem în jurul nostru mulţimi întregi de oameni. Nu
doriţi aceasta! Aceasta nu aduce succes. Aceasta înseamnă o pierdere uriaşă. La începutul
Evangheliei lui Ioan, Ioan Botezătorul era un slujitor al lui Dumnezeu plin de succes: cu cât
lucra mai mult, cu atât îşi pierdea ucenicii. Amintiţi-vă remarca pe care cineva a spus-o:
„priviţi, toţi Îl urmează pe El.„ , iar Ioan Botezătorul a răspuns: „fie ca El să crească iar eu să
mă micşorez.„

De ce ne aflăm aici? De ce slujim astăzi sfinţilor poporului lui Dumnezeu? Căutăm succes?
Da. Totuşi, a avea succes nu înseamnă să ai în jurul tău mulţimi de oameni. Nu, succesul
înseamnă că la un moment dat ajungi singur. Dacă ai fi înconjurat de mulţimi, dacă îi îndrepţi
pe oameni către Miel, dacă într-adevăr spui: „iată Mielul lui Dumnezeu„, cei mai buni ucenici
ai tăi Îl vor urma pe Miel. Vei fi astfel foarte fericit, plin de bucurie pentru „ca El să crească,
iar eu să mă micşorez.„ El este Mirele. Iar acest Mire îşi caută Mireasa. Mulţumim lui
Dumnezeu! Andrei şi Ioan aparţin Miresei, deci când Ioan Botezătorul a auzit glasul Mirelui,
el era atât de fericit! Acesta este începutul istoriei Mielului.
Cine urmează acum pe Miel? Desigur, ştim că Ioan l-a urmat pe Miel, la fel şi Andrei. Foarte
interesant: din momentul în care a început să-L urmeze pe Miel, atunci când a început să scrie
Evanghelia, descoperim că aceasta este foarte diferită de celelalte trei evanghelii. De ce?
Deoarece în celelalte evanghelii găseşti un singur Paşte. Ce înseamnă aceasta? Domnul nostru
a început să propovăduiască la vârsta de 30 de ani. Dacă a existat un singur Paşte, înseamnă
că Domnul nostru nu a depăşit vârsta de 31 de ani. Totuşi, aceasta nu este adevărat. Cum ştim
aceasta? Pentru că Ioan ne-a spus. În evanghelia lui, Ioan vorbeşte de trei Paşte. Deci fraţilor,
acum suntem siguri că viaţa Domnului nostru Isus pe pământ a fost de aproximativ 33 de ani.

De ce trei Paşte? Amintiţi-vă, când Ioan urma pe Miel, viaţa lui era însemnată şi stabilită de
El. Când a luat parte la primul Paşte, ce a însemnat aceasta? Că L-a urmat pe Miel timp de un
an. La celălalt Paşte, încă un an. Paştele vorbeşte despre Miel. Vedem cum aceasta din
Evanghelia lui Ioan. Sunt trei Paşte. Este foarte interesant.

Petru şi Ioan în ziua Paştelui la amiază au mers probabil la templu. Tot poporul Israel mergea
la templu şi acolo erau aproape 50 200 de miei care erau jertfiţi. Noaptea, toţi trebuiau să
mănânce Paştele. Între amiază şi ora trei, toţi preoţii trebuiau să taie acei miei.

La primul Paşte, Ioan şi Petru au mers probabil la templu ca reprezentanţi ai grupului şi poate
că au adus un miel la locul unde se adunau. Acesta este primul Paşte. Ioan ştia foarte bine că
el Îl urma pe adevăratul Miel al lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi miei nu erau decât o umbră. Când
s-a uitat la miel, el a ştiut că nu era decât o umbră.

Deci, vedem cum a trecut primul an, apoi cel de-al doilea, iar apoi al treilea. Potrivit lui Ioan,
Isus a murit pe cruce chiar în ziua de Paşte. În jurul orei 12 la amiază, Domnul nostru a
strigat:„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?„ La ora trei, a murit, exact
între perioada 12 şi 3 a amiezii atunci când preoţii erau ocupaţi cu tăierea acelor miei. Ei nu
erau decât nişte umbre. Ioan se afla la piciorul crucii. Dragi fraţi şi surori, el l-a văzut cu ochii
lui pe Mielul lui Dumnezeu pe cruce. Amintiţi-vă, aici Îl întâlnim pe Miel. Celelalte două
Paşte erau doar nişte umbre. Doar la acest Paşte el L-a putut vedea pe Miel pe cruce.

Crucea lui Hristos este pomul vieţii

Amintiţi-vă că Mielul se referă la pomul vieţii, Mielul este Cel care ne conduce la râul vieţii şi
oriunde este râul vieţii, acolo este şi pomul vieţii. În acelaşi timp, pomul vieţii poate fi găsit
atunci când Îl urmăm pe Miel oriunde merge El. Ce înseamnă aceasta? Numai Apostolul Ioan
ne spune: în locul unde Isus a fost răstignit, acolo era o grădină. În mijlocul grădinii, Mielul
era pe cruce. Potrivit lui 1 Petru, El Însuşi a purtat păcatele noastre în trupul Său pe cruce.
Acum, în mijlocul grădinii este o cruce(tree). Mielul este pe cruce. Mielul ne conduce
întotdeauna la cruce, iar crucea ne conduce întotdeauna la Miel.

Fraţi şi surori, ce este pomul vieţii? Pomul vieţii este crucea lui Hristos. Este foarte clar,
înţelegeţi? Pentru că Isus Hristos a murit pe cruce pentru noi. Acum, potrivit explicaţiei lui
Ioan – care ne-o şi clarifică - atunci când Isus a murit pe cruce pentru noi, aceasta a însemnat
ruşine şi moarte pentru Domnul nostru, iar pentru noi viaţă. Acesta este pomul vieţii pentru
fiecare dintre noi.

Amintiţi-vă acum Psalmul 22:1 :„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?„
Aceasta este prorocia Domnului nostru de pe cruce. Iar când citim versetul 6,„ căci sunt
vierme şi nu om„, ce înseamnă aceasta? De ce este el vierme şi nu om? Foarte interesant.
Cuvântul „vierme„, în ebraică, este acelaşi cuvânt folosit şi în cartea Exod, adică roşu aprins.
Este acelaşi cuvânt. Şi ce înseamnă el? Viermele nu era unul normal, ci deosebit.

În timpurile mai vechi, dacă un rege dorea să aibă o haină împărătească de culoare roşu
aprins, de unde procurau vopseaua? Pe acea vreme nu existau procese chimice. Deci, pentru o
haină roşie, trebuiau să găsească muţi viermi din acea specie. Stomacul acestui vierme era
plin de lichid roşu aprins. Astfel, când storceai acel vierme, obţineai vopseaua. Înţelegeţi fraţi
şi surori? De acolo obţineau culoarea.

Această specie de vierme întotdeauna trăia prin copaci, în special pe acei copaci cu trunchiuri
uriaşe. Şi ori de câte ori apărea vreo furtună, mama încerca să protejeze ouăle sau viermii
tineri, punându-i sub stomacul ei, acoperindu-i astfel cu trupul ei, ea fiind presată de trunchiul
copacului. Când furtuna se înrăutăţea, ea proteja tânăra generaţie presându-se ea însăşi cu şi
mai multă putere de trunchiul copacului, până când spinii copacului îi străpungeau trupul. A
doua zi, când furtuna trecuse, mama murea, dar viermii cei mici se mişcau pe ici şi colo. Iar
dacă soarele strălucea pe acel trunchi de copac, dacă te uitai de la distanţă, era ca şi cum pe
trunchi fusese împrăştiat sânge. Mama îşi dăduse viaţa pentru ca puii ei să trăiască. Cea mai
tânără generaţie avea acum un nou început pentru că mama lor îşi dăduse viaţa pentru ei. Fraţi
şi surori, pentru acei tineri viermişori, acest pom era pomul vieţii. Deci, nu-i de mirare că
Psalmul 22 ne vorbeşte despre minunata istorie a crucii.

De ce am ajuns la astfel de extreme pentru a explica toate acestea? Când Îl primim pe Isus
Hristos, mulţumim lui Dumnezeu, El este Salvatorul nostru. Noi am fost păcătoşi. Acum,
păcatele noastre nu numai că au fost acoperite, El le-a luat, căci a murit pentru noi pe cruce.
De fapt, El a murit pentru noi pe lemnul crucii (tree), iar acea cruce(tree) este pomul vieţii
pentru tine şi pentru mine. Când L-am primit pe Isus ca şi Mântuitorul nostru, înseamnă că
purtăm cu noi pomul vieţii şi nu numai atât, ci şi viaţa lui Hristos. Acum avem în noi viaţa lui
Hristos. Nu-i de mirare că Pavel a spus: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.„

Tragedia omenirii

Mulţumim lui Dumnezeu, această viaţă este viaţa ascultătoare căci este viaţa Fiului lui
Dumnezeu. Este singura viaţă din univers. Când trăim potrivit acelei vieţi putem creştem şi
apoi suntem transformaţi după chipul lui Hristos. Când ne strângem laolaltă, când tot mai
mulţi sunt mântuiţi, umplând pământul şi stăpânindu-l, când suntem sub autoritatea lui
Dumnezeu, atunci devenim o autoritate delegată. Ducem cerul pretutindeni, ducem autoritatea
lui Dumnezeu în orice loc, ducem Împărăţia cerurilor peste tot. Aceasta este voia lui
Dumnezeu.

Cum se cheamă aceşti oameni care au viaţa lui Hristos în ei? În Biblie, ei sunt numiţi Biserică.
Prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie arătată stăpânirilor şi
puterilor din locurile cereşti. Nu-i de mirare că în Matei capitolul 25, existau două grupuri de
oameni: El va despărţi oile de capre. Domnul spune acum oilor Sale: „veniţi binecuvântaţii
Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.„ Desigur,
Domnul nostru a vrut să spună că acum acest popor va intra în Împărăţia de o mie de ani, căci
atunci când Domnul nostru era pe pământ El spusese deja:„ Împărăţia cerurilor este aproape.
„ Într-o zi Domnul nostru se va întoarce şi ne va conduce în această Împărăţie. Astfel vorbeşte
El despre Împărăţia care a fost pregătită pentru noi de la întemeierea lumii. Aceasta este
Împărăţia de o mie de ani.

Atunci când ajungem la Împărăţia de o mie de ani, înseamnă că trebuie să ne întoarcem în

Grădina Edenului. Dacă omul n-ar fi căzut , dacă ar fi populat pământul şi l-ar fi stăpânit, acea
Împărăţie ar fi fost împlinită în vremea aceea. O, ce trist că Adam a căzut! Şi acum asistăm la
tragedia căderii rasei umane. Voia lui Dumnezeu a fost oarecum zădărnicită.

Totul s-a schimbat. Clima s-a schimbat. De aceea în răcoarea zilei Dumnezeu umbla prin
grădină, vântul sufla. De ce? Deoarece păcatul a pătruns în Grădina Edenului. El a schimbat
clima, iar pământul a fost blestemat, ar fi trebuit să fie Grădina Edenului, dar ea a devenit un
deşert. De aceea, din cele patru râuri, două dintre ele, au fost probabil îngropate de nisip.

Totul s-a schimbat. În capitolul 3 al Genesei, începe tragedia rasei umane. Totuşi, căderea
rasei umane nu a venit dintr-o dată. A început cu păcatul, dar din capitolul 3 până în capitolul
10, descoperim că există trei etape ale acestei căderi. În capitolul 3 omul cade în păcat. În
capitolul 6, omul cade în poftele trupeşti. Iar în capitolul 10, omul cade în lume.
Acum nu mai este o răzvrătire individuală. În capitolul 11, avem o răzvrătire colectivă. Când
aceasta se întâmplă, mărul a fost stricat aproape în întregime. La capitolul 10, vedem numărul
naţiunilor şi aflăm că sunt 70 de naţiuni care reprezintă această lume. Gândul lui Dumnezeu
era ca El să folosească acele naţiuni pentru a reprezenta această lume. Acum înţelegem de ce a
trimis Domnul nostru cei 12 ucenici de la marea Galileii la oile pierdute ale lui Israel,
deoarece casa lui Israel are 12 seminţii. Totuşi, când a mers în Betania cea de dincolo de
Iordan, El a trimis 70 de ucenici. Aceasta ne aminteşte de Genesa 10, acele 70 de naţiuni care
reprezintă lumea.

Printre cele 70 de naţiuni, sunt unele care au fost localizate pe ţărmul râurilor Tigru şi Eufrat.
Nimrod a fost întemeietorul naţiunii Babilon şi de asemenea al împărăţiei asiriene. Una se află
de-a lungul râului Tigru, cealaltă de-a lungul râului Eufrat. Întemeietorul Babilonului a
devenit conducătorul întregii lumi. În cele din urmă, ei s-au hotărât să zidească turnul Babel,
iar aceasta a fost o răzvrătire colectivă împotriva lui Dumnezeu. Cele 70 de naţiuni au devenit
un imperiu, sub conducerea unui stăpânitor care era anti-Dumnezeu. Aceasta se va întâmpla şi
înainte de venirea Domnului nostru. Când ajungem la Apocalipsa, vor exista multe naţiuni
care vor deveni una sub domnia lui Anticrist.

Deci, vedem un anticrist în Apocalipsa şi un anti-Dumnezeu în Genesa. Vedem din nou

simetria imaginilor. Nimrod era un mare războinic, el era în stare să cheme toate naţiunile
împotriva lui Dumnezeu, iar dumnezeul acestei lumi era în spatele lui, căci întreaga lume zace
sub cel nelegiuit. Nu ar trebui să ne surprindă că Satana a fost în stare sa-I ofere lui Isus
Hristos slava tuturor împărăţiilor, căci el a prezentat slava acelor 70 de împărăţii de aici.
Acesta este regatul său. Dar apoi s-au unit împotriva lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat.

Pentru a cunoaşte sfârşitul, trebuie să cunoşti începutul

Fraţi şi surori, dacă vreţi să înţelegeţi Apocalipsa, trebuie să înţelegeţi Genesa. Acum
descoperim că cele două râuri de la început erau binecuvântarea vieţii pentru întreaga lume,
dar după căderea omului, ele au devenit instrumente în mâinile vrăjmaşilor lui Dumnezeu.
Din acel moment, ele au devenit două elemente de prigoană în mâinile lui Satana.

Înţelegem acum de ce în capitolul 9 şi 16 ale Apocalipsei, Biblia vorbeşte despre Eufrat. Vă

amintiţi istoria? În special după capitolul 9 al Apocalipsei, în timpul celei de-a şasea trâmbiţe,
vor exista patru îngeri căzuţi care vor fi eliberaţi. Când sunt eliberaţi, ei vor duce la împlinire
un plan. Potrivit acelui plan, într-un anumit an, o anumită lună, la o anumită zi, şi la o anumită
oră, o treime din populaţie va fi ştearsă de pe suprafaţa pământului. Există trei arme, trei plăgi
care se referă la arme. Dacă există trei arme care pot ucide mai mult de o treime din lume ele
trebuie să fie arme de distrugere în masă. Deci, de-a lungul Eufratului, fie în Irak sau Siria sau
Turcia, într-o zi, până la venirea Domnului, vom descoperi acolo arme de distrugere în masă,
iar o treime din rasa umană va fi ştearsă.

Atacurile de pe 11 septembrie din New York au fost doar începutul la ceea ce urmează. Doar
în New York au murit 3000 de oameni. Acum populaţia este conştientă de pericolul armelor
pentru distrugerea în masă. Aceasta este doar naşterea unui nou terorism. Acest nou terorism
îşi va atinge piscurile când îngerul va sufla la cea de-a şasea trâmbiţă.

La început, în Grădina Edenului, râul Eufrat era menit să fie o binecuvântare a vieţii pentru
lume, acum el este un blestem. Astăzi trăim sub umbra terorismului. Cred că 11 septembrie a
fost o chemare de sculare pentru oamenii lui Dumnezeu. Ştim că Domnul se întoarce foarte
curând. Deci, nu ne surprinde că la sfârşitul Apocalipsei întâlnim Babilonul. Mulţumim lui
Dumnezeu, „Babilonul a căzut! Babilonul a căzut!„ Asta înseamnă că înainte de întoarcerea
Domnului, la sfârşitul vremurilor va mai fi un Babilon. În Genesa, în istorie a fost un Babilon,
iar acea putere va fi ridicată din nou, căci dacă nu este ridicată, cum poate atunci Biblia să
afirme: „Babilonul a căzut!„? Nu-i de mirare că astăzi când citim ziarul, pe prima pagină sunt
întotdeauna: Irak, Siria, Turcia şi Iran. Aceasta este foarte important, vedeţi aici simetria
imaginilor? Uneori eşti atât de preocupat de anticrist încât uiţi de Nimrod.

De unde se trag toate religiile acestei lumi? Apocalipsa ne spune că Babilon este mama
tuturor acelor religii. Dacă vrem să trasăm originea tuturor religiilor, trebuie să privim la
Babilonul din vechime. Toate religiile, toţi idolii, încep din Babilon. Este foarte important să
cunoaştem dezvoltarea religiilor. Când religia babiloniană a ajuns în India, ea s-a transformat
în budism, când a ajuns în Egipt s-a transformat în altă religie. Totuşi putem să privim în
urmă la Babilon.

Babilonul era renumit pentru astronomia sa. Din păcate, parte din această cunoştinţă a căzut în
mâinile preoţilor babilonieni. Apoi ei au distorsionat-o, transformând-o în astrologie. Până
acolo că unele lucruri astăzi pot fi calculate doar cu calculatorul. Mulţi oameni erau obsedaţi
şi de aceea au început să se închine la idoli. Deci, nu-i de mirare că Apocalipsa 17 ne
pomeneşte despre religiile Babilonului. Altfel spus, înainte de întoarcerea Domnului, toate
acele religii se vor întoarce la mama lor, se vor uni într-o singură religie. Aceasta s-a
întâmplat în Apocalipsa. Să nu uităm: în Genesa 11 este o singură religie, iar în Apocalipsa 17
tot o singură religie.

Vedeţi corespondenţa dintre aceste două cărţi, simetria imaginilor? Dacă vrei să cunoşti
sfârşitul, trebuie să cunoşti începutul. Oamenii sunt preocupaţi de Apocalipsa şi uită de
Genesa. Aceasta este imposibil. Dar acum , totul s-a schimbat, înainte aveam Grădina
Edenului, acum ea a devenit deşert cu spini şi mărăcini. Probabil că acum două dintre râuri
sunt îngropate în nisip, iar cele două râuri care încă există s-au transformat în instrumente de
prigoană în mâinile vrăjmaşului.

Întreaga istorie a Vechiului Testament a fost martoră acestui fapt. Cele zece seminţii ale
împărăţiei lui Israel din partea de nord au fost luate captive în Asiria – râul Tigru. Iar, cu 100
de ani, mai târziu, două dintre seminţiile lui Israel din partea de sud au fost luate în captivitate
în Babilon – râul Eufrat. Vedem cum toate naţiunile s-au organizat sub sistemul domniei
umane a lui Nimrod. Nu numai că au zidit Împărăţia Babilonului, ci şi turnul Babel, au vrut
astfel să-şi facă un nume, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu. Pricepem acum înţelesul
lumii, iar Biblia spune: „nu iubiţi lumea.„, oricine iubeşte lumea sau devine prieten cu lumea
devine vrăjmaş al lui Dumnezeu. Este imposibil.

Dacă ştim ce s-a întâmplat, care a fost originea lumii, atunci ştim deja cum crucea a soluţionat
problema aceasta a lumii. Deci, nu-i de mirare că Pavel a spus: „ în ce mă priveşte, lumea e
răstignită faţă de mine, iar în cele privitoare lumii, eu sunt răstignit faţă de ele. În ce mă
priveşte, lumea e răstignită în ochii mei.„ Deci pentru noi nu există cale de amestec cu lumea.
Acum mărul este în întregime stricat. Mulţumim lui Dumnezeu. Dumnezeu a promis că într-o
zi sămânţa femeii se va ocupa de vrăjmaş şi va aduce înapoi împărăţia lui Dumnezeu. Înainte
de aceasta, sămânţa femeii care va fi Mântuitorul rasei umane, va muri pentru noi pe cruce,
ca să putem primi astfel pomul vieţii. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, acum nădejdea
ne este în sămânţa femeii, Mântuitorul rasei umane.

Chemarea lui Avraam

Deci, cum va fi împlinită sămânţa femeii? Dumnezeu a început, din nou să lucreze pe terenul
vrăjmaşului: în Ur, în Caldeea. Ur era un oraş metropolă cum ar fi astăzi Londra. Pe vremea
lui Avram, Ur era aproape capitala Babiloniei, era chiar în inima terenului vrăjmaşului.
Avram a crescut într-un mediu de închinare la idoli. Potrivit arheologiei, acolo erau în jur de
2000 de tipuri de idoli. Am avea nevoie de un calculator pentru a-i putea clasifica. Este un
caz incurabil. Deoarece Avram fusese educat şi îndoctrinat în acel sistem, atunci când Avram
s-a gândit la Dumnezeu, se vorbeşte întotdeauna la plural. Vă puteţi imagina cum a fost
crescut Avram în acel mediu. Era imposibil pentru Avram să descopere că exista doar un
singur Dumnezeu. Creierul său era spălat. El nu avea cunoştinţă decât de idolii din jurul său.
Dar pentru a-L aduce pe Mântuitor la rasa umană, Dumnezeu l-a ales pe Avram.

Înainte ca Avram sa-L vadă pe Dumnezeu, el a avea o religie. Era o religie falsă. Ea era
pentru el o mângâiere. Pe atunci religia era la modă. Deci, în mediul întunecat creat de Satana,
Avram avea nevoie de lumină. El se închina la idoli, ei îl puteau mângâia. Ei erau asemenea
luminilor unor lumânări. El nu putea trăi fără această lumină palidă. Mulţumim lui
Dumnezeu, într-o bună zi, Dumnezeul slavei a cărui lumină este ca lumina soarelui, a venit la
Avram. Sub lumina soarelui, el ducea încă lumina palidă. El nu a ştiut niciodată cum să
definească întunericul. În dicţionar era cuvântul întuneric, dar Avram nu ştia cum să-l
definească. Când a aşezat lumina lumânării alături de lumina soarelui, era pentru prima dată
când şi-a dat seama că lumina lui era de fapt întuneric. Slavă Domnului, el nu a mai trebuit să
păstreze lumina lumânării de vreme ce se scălda în lumina minunată a soarelui.

De aceea l-a chemat Dumnezeu afară din Ur, din Caldeea şi el a devenit primul Evreu. Ce
înseamnă evreu? Dacă citeşti toată Biblia, acest cuvânt apare prima dată în Genesa capitolul
14. Evreu înseamnă: „cel care a trecut râul„. Avram a fost primul care a traversat râul Eufrat.
El a părăsit Împărăţia idolilor şi L-a urmat pe Dumnezeul adevărat şi viu, chiar dacă nu a ştiut
încotro merge. Aceasta este o viaţă de credinţă.

Acum ştiţi istoria lui Avram, Dumnezeu l-a chemat afară din Ur iar el şi-a luat adio de la
Împărăţia întunericului. Mulţumim lui Dumnezeu, el a ajuns de partea cealaltă a râului Eufrat,
iar aici avem cerul pe pământ, aici avem Canaanul, Ţara Promisă. Astfel a început viaţa de
credinţă a lui Avraam. Dar de ce? Ţinta era, ca într-o bună zi sămânţa femeii să se nască. Din
persoana lui Avram, Dumnezeu dorea o naţiune - naţiunea lui Israel - de ce voia Dumnezeu să
facă aceasta? Într-o bună zi sămânţa femeii se va naşte la Betleem.

Acum înţelegeţi că atunci când sămânţa femeii se va fi născut, El va zdrobi capul şarpelui, pe
cruce şi va aduce Împărăţia cerurilor pe acest pământ. Apoi, într-o bună zi, vrăjmaşul va fi
aruncat în iazul de foc, iar prin Hristos, voia lui Dumnezeu va fi făcută pe acest pământ, nu
doar de Hristos, ci şi de cei care-L urmează, de Biserică.

Atunci când vrăjmaşul lui Dumnezeu a aflat despre acest plan, a încercat în fel şi chip să-l
distrugă pe Avram. Totuşi, urma să fie foarte greu: Avram avea o viziune primită direct de la
sursă, el a stat faţă-n faţă cu Dumnezeul Cel viu. O dată ce a traversat râul, niciodată nu se va
mai fi întors. Dintr-o dată toată Împărăţia întunericului s-a speriat, căci dacă ar fi permis ca
istoria să continue, atunci când sămânţa femeii se va naşte, sfârşitul vrăjmaşului era iminent.
Vrăjmaşul nu ar fi permis aşa ceva. Deci, înainte ca Avram să dea naştere lui Isaac, înainte ca
familia lui Iacov să îşi facă apariţia, vrăjmaşul trebuia să facă ceva pentru a zădărnici voia lui
Dumnezeu.

Aceasta este foarte important. Înainte de întemeierea casei lui Iacov, Satana trebuia să facă
ceva. Pe de o parte, Satana şi urmaşii săi regretau pierderea unuia dintre supuşii lor. Avram şi
poporul său obişnuiau să se închine idolilor iar vrăjmaşul şi-a pierdut supuşii săi credincioşi.
Dar şi mai mult, ei ştiau că într-o zi, prin Avram, acea sămânţă îl va nimici pe vrăjmaş. Astfel
că vrăjmaşul a încercat tot posibilul pentru a zădărnici împlinirea acestui plan. Ştia că era
aproape imposibil să-l înfrângă pe Avraam.

Totuşi, Avram era slab la început şi a lăsat vrăjmaşului teren să lucreze. Vă amintiţi istoria.
Când Avram a plecat spre Canaan, Dumnezeu a spus: lasă-ţi familia, seminţia ta şi pleacă.
Avraam L-a ascultat pe Dumnezeu. Totuşi. A fost pe jumătate ascultător. Avraam l-a luat pe
tatăl lui şi pe nepotul său Lot cu el. De ce? Pentru că nu avea fii. Avea aproape 75 de ani,
aproape un om bătrân. Pe drum către Canaan, desigur, avea credinţă în Dumnezeu, cu toate
acestea, el era foarte slab şi-i era teamă. El nu ştia nimic despre Canaan, nu ştia ce-i aducea
ziua de mâine. Ce se va întâmpla? Pe drum către Canaan putea să aibă un atac de cord. Dacă
Lot era cu el, ştia că cel puţin Lot va avea grijă de el. Deci, din slăbiciunea sa el l-a luat pe
Lot.

Când fiica mea era încă bebeluş, ea nu avea simţul siguranţei şi din această cauză, întotdeauna
apuca un scutec în mâna sa. În timpul nopţii dacă se scula, se temea şi căuta scutecul. Când îl
găsea se culca la loc. Înţelegeţi? Când Avram a intrat în ţara Canaan, el şi-a adus scutecul cu
el. Lot era scutecul său. Un om care poartă cu sine scutecul, înseamnă că nu este matur şi de
aceea Dumnezeu a trebuit să-l înţarce. Doar când a fost înţărcat a fost în stare să crească. De
aceea, Lot trebuia să-l părăsească pe Avram.

Amintiţi-vă că Avram avea viziune de la Dumnezeu. Lot nu avea viziune. Lot era un urmaş
foarte bun, dar el nu-L văzuse niciodată pe Dumnezeul viu. Din cauza acelei ascultări pe
jumătate Lot a devenit terenul prin care vrăjmaşul a putut să lucreze. Deci, fraţilor fiţi atenţi!
Dacă ai o viziune de la Domnul, chiar dacă Lot te urmează, şi el va trebui să primească o
viziune direct de la Dumnezeu. Cum cunoaştem că cei care ne urmează nu au viziune? La
urmă, Lot a ales Sodoma şi Gomora, şi-a mutat cortul şi mai aproape de aceste oraşe. Ştiţi
istoria. Când a ajuns lângă Sodoma şi Gomora, a existat astfel o cale prin care Satana să-l
prindă.

Babilonul împotriva Ierusalimului

Să privim acum la relatarea din Genesa capitolul 14. Acolo exista o luptă între patru împăraţi
şi cinci împăraţi. Cine erau cei cinci împăraţi? Ei proveneau din zona Mării Moarte, iar doi
dintre ei erau din oraşele Sodoma şi Gomora. Cei cinci împăraţi au suferit înfrângerea şi mulţi
oameni care locuiau în Sodoma şi Gomora au fost luaţi prizonieri. Lot era unul dintre ei. Era
aproape imposibil ca vrăjmaşul să-l poată readuce pe Avram de partea râului, unde fusese
înainte, dar vrăjmaşul lui Dumnezeu i-a întins o cursă. El ştia că un om cu viziune este
aproape imposibil de clintit. Deci, s-a folosit de urmaşul său, iar Lot era un urmaş fără
viziune.
Vrăjmaşul lui Dumnezeu a lucrat în Lot şi la urmă, el s-a mutat în Sodoma şi Gomora. Apoi a
început războiul şi Lot a fost luat prizonier. Dacă nu era Avram, Lot s-ar fi întors de partea
cealaltă a râului, de unde plecase. Acum înţelegeţi trucul vrăjmaşului: deşi ceilalţi oameni
erau de dincolo de râu, acum erau aduşi înapoi, iar dacă toţi ar fi fost duşi înapoi de cealaltă
parte, atunci nu mai exista nici o posibilitate ca Isus Hristos să se nască în Betleem. Vedeţi voi
cât de gravă este ascultarea pe jumătate?

Acum, permiteţi-mi să vorbesc despre cei patru împăraţi. Aceşti patru împăraţi sunt din
cealaltă parte a râului, unul dintre ei este împăratul Babilonului şi altul este împăratul
Elamului, ei alcătuiau o armată provenită din partea cealaltă a râului. Aceasta este prima luptă
din Biblie. Nu era un război local, un război de trib, ci un război de proporţii mari între
regiuni. În termenii zilei de azi, ar fi un război internaţional. Aceasta este prima bătălie de
genul acesta din întreaga Biblie.

Când ajungem la Apocalipsa, vedem războiul de la Armaghedon, ultimul război internaţional.

Vedem din nou aici simetria imaginilor. Deci, trebuie să înţelegem foarte clar acest război.

De ce au trebuit să vină aceşti oameni de dincolo de râu pentru a se lupta împotriva celor cinci
împăraţi? Pentru că marea respectivă deţinea lucruri de preţ. De fiecare dată când erau
cutremure de pământ, părţi din materiale pluteau pe suprafaţa mării, iar acel material era
foarte scump. Egiptenii foloseau acel material pentru mumiile din Egipt. Exista bogăţie în
Marea Moartă. Dacă privim la situaţia politică şi economică din acea vreme, de ce trebuia să
existe acest război între cei patru şi cinci împăraţi? Din motive economice, acelaşi lucru se
petrece şi astăzi. Trebuie să existe ceva motive politice sau economice. Deci probabil că acel
război a început datorită bogăţiei.

Mai mult decât atât, trebuie să-l înţelegi pe vrăjmaş. Trebuie să înţelegi cât de tare este
vrăjmaşul din cealaltă parte a râului. Nu uita, Babilon a fost întotdeauna naţiunea de frunte a
lumii. La acea vreme era o super-putere. Mai mult, potrivit Bibliei, atunci când au călătorit tot
drumul din partea cealaltă a râului către Marea Moartă, ei au cucerit fiecare loc de pe drum,
astfel şi-au croit drum. Iar acel drum era foarte important. În Biblie se spune despre calea
împăratului, care a apărut datorită războiului, prin învingerea vrăjmaşului.

Cine erau vrăjmaşii? Dacă studiaţi capitolul 14, acei vrăjmaşi erau uriaşii. Cum ştim aceasta?
În Biblie, împăratul Og avea un pat foarte mare. Asta ne arată că oamenii de acolo erau foarte
mari. Potrivit unor descoperiri arheologice, s-au găsit mormintele acestora, care erau foarte
mari. Datorită acelui război, ei au ucis toţi uriaşii. Altfel spus, uriaşii nu le puteau fi consorţi.
La acea vreme, pentru popoarele din jur aceasta era armata cea mai de temut din lume. Chiar
dacă ai fi fost uriaş, erai învins.
Aceasta a fost cursa vrăjmaşului. Avram îl iubea pe Lot, iar când a aflat că Lot fusese luat
captiv, nici nu s-a gândit la felul cum urma să acţioneze. Acea dragoste era atât de profundă.
N-a analizat nimic, n-a făcut nici o socoteală. Nici măcar nu ştia cine era vrăjmaşul. Apoi cu
numai 318 oameni din familia sa, l-a urmărit pe vrăjmaş tot drumul până la Dan. S-a petrecut
o minune şi la urmă, el l-a adus înapoi pe Lot.

Gândiţi-vă la aceasta , fraţilor! Avram lovea stânca cu un ou. Ce s-a întâmplat? Stânca s-a
prăbuşit. Desigur că şi oul s-ar fi putut sparge, dar el nu s-a gândit o clipă la ceea ce avea de
făcut. Totuşi, mai târziu, i-a fost teamă. Cum ştim aceasta? În capitolul 15, Dumnezeu îi
spune lui Avram: „nu te teme.„ Când a stat să se gândească la ce făcuse, l-a cuprins teama:
318 oameni nu erau în stare să înfrângă super puterea acelor vremuri. Ce se putea întâmpla?
Acum ştim că, nu numai Lot putea fi luat înapoi în Babilon, dar chiar şi Avram. Vrăjmaşul
nu-l dorea pe Lot, ci pe Avram. Dacă aşa s-ar fi întâmplat, nu ar mai fi existat familia lui
Iacov, nici naţiunea lui Israel, nici sămânţa femeii, nici rasa umană a Mântuitorului, nici
cruce, nici Miel. Nimic.

Acesta a fost trucul vrăjmaşului. Mulţumim lui Dumnezeu, la întoarcerea în Ierusalim, spre
surpriza lui Avram, Melhisedec, împăratul Salemului, a venit să-l întâmpine. El nu numai că
l-a salutat. A încercat să-i spună lui Avram ce s-a întâmplat: „binecuvântat fie Preaînaltul
Dumnezeu care l-a dat pe vrăjmaş în mâinile tale.„ Acum pricepem de ce au putut să înfrângă
pe vrăjmaş doar cei 318 oameni. Avram şi-a adus aminte. Din afară vorbind, acesta era un
război purtat datorită bogăţiei aflate în Marea Moartă. Era un război între patru împăraţi şi
cinci împăraţi. Dar dacă ai ochi spirituali, era de fapt lupta dintre Babilon şi Ierusalim.
Credem că aceasta era prima dată când ochii lui Avram au fost deschişi. Chiar dacă el locuia
în corturi, acum a început să aştepte cetatea care are o temelie şi care era zidită de Însuşi
Dumnezeu.

Aceasta era prima întrevedere dintre Babilon şi Ierusalim. Apocalipsa deţine ultima
întrevedere dintre Babilon şi Ierusalim, în capitolele 17 şi 18. „ Babilonul a căzut! Babilonul a
căzut!„ Capitolul 17: Babilonul religios. Capitolul 18: Babilonul politic şi economic. La urmă,
anticrist ca şi Nimrod, vrea să unifice întreg pământul, pentru a avea o lume economică
unificată, cu o monedă de 666. Fără aceasta, nu poţi supravieţui. O lume cu o singură religie.
Una singură. Toţi se întorc în Babilon. O singură lume politică.

Aici se repetă iar capitolul 11 din Genesa. În Genesa avem începutul istoriei, iar în Apocalipsa
avem sfârşitul. Dar, mulţumim lui Dumnezeu, în capitolele 17 şi 18 descoperim Babilonul
economic, politic şi religios care reprezintă lumea ce zace sub cel rău. El reprezintă slava
Împărăţiei lumii acesteia care sunt unite laolaltă. Satana i-a oferit-o Domnului, dar El a
respins-o.
Mulţumim Domnului, „Babilonul a căzut! Babilonul a căzut!„ împărăţia lumii va deveni
împărăţia Domnului nostru Isus Hristos, prin Biserică. Înţelepciunea lui Dumnezeu nespus de
felurită, va fi arătată stăpânirilor, domniilor şi puterilor din locurile cereşti. Noul Ierusalim se
va coborî din cer pe pământ.

Babilon înseamnă că omul Îl caută pe Dumnezeu, ei au încercat să folosească Turnul Babel

pentru a atinge cerul. Aceasta este religia, ei foloseau cărămizi. Ierusalimul era făcut din
stâncă, iar stânca era creată de Dumnezeu. În Babilon nu existau stânci, nici munţi. Aşa că au
făcut cărămizi. Cărămizile sunt o imitare a stâncii. Şi la fel este şi religia: ea nu este
Evanghelia.

Ce este Evanghelia? Dumnezeu este Cel care îl caută pe om. Nu omul încercă să atingă cerul.
Chiar la sfârşit, Noul Ierusalim se coboară din cer. Pace din cer. Nu munceşti niciodată pentru
a obţine pacea, nu te străduieşti niciodată să câştigi cerul. Numai Babilonul face aceasta.

„Babilonul a căzut! Babilonul a căzut!„ mulţumim lui Dumnezeu! Noul Ierusalim se va

coborî din cer. Ierusalimul reprezintă pacea. Cerurile coboară şi pacea vine din cer. Când vom
privi Noul Ierusalim pe acest pământ, voia lui Dumnezeu va fi împlinită.

Înţelepciunea lui Dumnezeu nespus de felurită este arătată prin Biserică

Timpul nostru s-a epuizat. Totuşi, cred că am auzit suficient de mult cu această ocazie. Dacă
citiţi întreaga carte a Genesei, cunoaştem cât de bogată este. De ce? Deoarece găsim
interpretarea Apocalipsei. Ştim cât de bogată este cartea Apocalipsei, deoarece avem
interpretarea ei în Genesa.

Mulţumim lui Dumnezeu, deşi nu am reuşit să terminăm tot ce aveam de spus, cred că sunteţi
în stare acum să completaţi detaliile. Acum este foarte uşor.

Mulţumiri fie aduse Domnului! La urmă, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu nespus de
felurită va fi arătată fiinţelor îngereşti. Acum îngerii nu se vor închina lui Dumnezeu ca unui
Dumnezeu Atotputernic. Acum ei învaţă o lecţie prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu
nespus de felurită este exprimată prin voia lui Dumnezeu.
Fie ca Domnul să ne vorbească inimilor noastre.