BTP-ale Adaptării Mediului Fizic Elemente Arhitectonice

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMĂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale Universitatea
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI POS DRU 2007 - 2013 OIPOSDRU ”Vasile Alecsandri”
ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 2007-2013
din
AMPOSDRU
Bacău
Proiect strategic: „TEORO – Terapia ocupaţională şi Ingineria aplicată în echipamente pentru reabilitare şi tehnologie asistivă –
specializări universitare europene, nou introduse în România, pentru o societate bazată pe cunoaştere şi egalitate de şanse"
Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere"
Domeniul major de intervenţie 1.2.: „Calitate în învăţământul superior"
Contract: POSDRU/86/1.2/S/63545
Beneficiar: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Bazele teoretice și practice ale adaptării

mediului fizic - adaptări arhitectonice
l y
Partea 1- draft de lucru
n
t O
a f
r
Expert elaborare materiale didactice:Crinel Ionel Raveica, Gabriela Raveica
Universitatea parteneră:
D
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Material elaborat în cadrul Activității: A 7.4. – Dezvoltare sistematică materiale și instrumente didactice pentru
predare/învățare
1
din
AMPOSDRU
Bacău
Proiect strategic: „TEORO – Terapia ocupaţională şi Ingineria aplicată în echipamente pentru reabilitare şi tehnologie asistivă –
specializări universitare europene, nou introduse în România, pentru o societate bazată pe cunoaştere şi egalitate de şanse"
Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere"
Domeniul major de intervenţie 1.2.: „Calitate în învăţământul superior"
Contract: POSDRU/86/1.2/S/63545
Beneficiar: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
l y
n
t O
a f
r
D
2
Cuprins
Cuprins ................................................................................................................................. 1
Glosar de termeni ................................................................................................................. 4
Capitolul 1: Introducere ....................................................................................................... 6
1.1. Accesibilitatea sursă de progres şi criteriul excelenţei ............................................. 6
1.2. Profilul populației țintă ............................................................................................. 7
1.3. Necesitatea abordării tematicii din perspectiva terapiei ocupaționale .................... 15
1.4. Cercetări existente privind adaptările locuinței. ..................................................... 16
1.4.1. Terapia familială sistemică, centrată pe problemă ........................................... 17
1.5. Activităţi de design ................................................................................................. 18
Capitolul II. Descrierea planului casei familiale ................................................................ 20
y
2.1. Principii metodologice şi tehnici de asistenţă a familiei ....................................... 21
l
2.1.1. Evaluarea sistemului familial ........................................................................... 21
2.1.2. Metode nonverbale........................................................................................... 26
n
2.1.3. Folosirea întrebărilor ........................................................................................ 28
2.1.4. Metafora ........................................................................................................... 29
2.1.5. Tehnici sociometrice folosite în munca cu familiile ........................................ 30
O
2.1.6. Terapia familială sistemică, centrată pe problemă ........................................... 33
2.2.Analiza situațiai actuale in Romania........................................................................ 34
t
2.2.1. Cadrul legal ...................................................................................................... 35
f
2.3.ACCESIBILITATEA .............................................................................................. 41
2.3.1 ACCESIBILITATEA LA MEDIUL FIZIC.................................................. 41
a
2.3.2 ACCESUL LA CULTURĂ ŞI INFORMAŢIE ................................................ 42
r
2.3.3.Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii (CIF) .......... 48
2.3.4 Dreptul la locuire .............................................................................................. 50
2.4. Factori determinanţi ai excluziunii de la locuire..................................................... 51
D
2.5 Analiza nevoilor în comunitatea persoanelor cu dizabilităţi.................................... 52
2.6. Intelegerea dizabilitatii............................................................................................ 53
2.7. Caracteristici standard de accesibilitate .................................................................. 54
2.7.1.Instituţii rezidenţiale mari, viaţa în familie şi integritatea personală ................ 54
2.7.2. Viaţa de familie şi integritatea personală ......................................................... 55
2.7.3. Servicii pentru persoanele cu dizabilităţi ......................................................... 56
2.7.4. ASISTENTA IN DOMENIUL VENITURILOR ............................................ 60
2.8. PROBLEME DE SĂNĂTATE ŞI REABILITARE (RECUPERARE) ................. 61
2.9. CONCLUZII SI RECOMANDĂRI ........................................................................ 63
Capitolul III. Aspecte metodologice : ................................................................................ 66
3.1.Atitudinile - consecinţe observabile ale obiceiurilor, practicilor, .......................... 66
3.1.1. Delimitări conceptuale ..................................................................................... 66
3.2.Satul - formă de comunitate umană ......................................................................... 70
3.2.1 Tipologia satului .............................................................................................. 71
Capitolul IV. Baze teoretice ............................................................................................... 74
4.1. Introducere .............................................................................................................. 74
4.2.OCUPAȚIA ............................................................................................................. 77
4.2.1 Idei despre ocupație .......................................................................................... 77
4.3.Mediul ...................................................................................................................... 79
Titlu………………………….. Expert:……………………
1
4.3.1. Clasificarea mediilor și factori de mediu ......................................................... 81
4.3.2.Introducere în adaptarea locuinței ..................................................................... 81
4.3.3. Abordările socio politice .................................................................................. 82
4.4.Bazele teoretice ale terapiei ocupaționale ............................................................ 84
Capitolul V. Procesul de evaluare ...................................................................................... 87
5.1.Introducere ............................................................................................................... 87
5.2.Elementele-cheie ale unei evaluări de adaptare a locuinței ..................................... 87
5.3.Teorii ale " semnificației noțiunii de casă " ............................................................. 89
5.4.Nevoile specifice copiilor ........................................................................................ 92
5.5.Teorii ale naturii satisfacției locuinței ...................................................................... 93
5.6.Evaluarea centrată pe client: aspecte practice .......................................................... 93
5.6.1. Managementul îngrijirii ................................................................................... 96
5.6.2. Lucrul inter agenții ........................................................................................... 99
5.6.3.Lucrul cu resurse limitate................................................................................ 100
5.7.Practica bazată pe dovezi ....................................................................................... 102
5.8.Concluzie ............................................................................................................... 103
5.9.Puncte-cheie ........................................................................................................... 104
ly
Capitolul VI. Elemente cheie pentru adaptarea unei locuințe .......................................... 105
6.1.Teoriile socio-politice pe care se sprijină evaluarea .............................................. 105
n
6.1.1. Introducere ..................................................................................................... 105
6.1.2. Înțelegerea problemei..................................................................................... 107
6.2.Modele de handicap ............................................................................................... 107
O
6.2.1. Modelul medical ............................................................................................ 107
6.2.2. Modelul social al dizabilității......................................................................... 108
6.3.Conceptul de dependență mutuală ......................................................................... 110
ft
6.4.Teorii ale nevoilor umane ...................................................................................... 113
6.4.1 Teorii ale „importanței locuinței‖ ................................................................... 113
6.5.Opțiuni de locuit pentru persoanele cu dizabilități ................................................ 114
a
6.5.1. Bariere ale vieții independente în comunitate ................................................ 114
r
. 6.5.2. "Nevoi speciale ale locuinței": depășirea barierelor? .................................. 115
6.5.3. Modele terapiei ocupaționale și mediul construit .......................................... 116
6.6.Relațiile dintre profesioniști și persoanele cu handicap ......................................... 119
D
6.7.Medicalizare handicapului ..................................................................................... 119
6.7.1. Abordări socio-politice .................................................................................. 120
6.7.2. Construcția socială a dizabilității ................................................................... 120
6.7.3. Drepturile exigente......................................................................................... 120
6.7.4. Rezolvarea problemei .................................................................................... 122
Capitolul VII. Bazele teoretice ale designului și ergonomiei construcțiilor .................... 124
7.1.Introducere ............................................................................................................. 124
7.2.Clădire, proiectare și planificare ............................................................................ 126
7.2.1. Mediul Construit – acasă ............................................................................... 126
7.2.2. Mediul organizațional .................................................................................... 127
7.2.3. Înțelegerea sensului termenului de acasă ....................................................... 129
7.2.4. Luarea deciziilor centrată pe client ................................................................ 130
7.2.5. Funcționarea eficientă în cadrul sistemului ................................................... 131
7.3.Stiluri de viata familiala – tipologii familiale ........................................................ 133
7.3.1. Tipologii familiale ......................................................................................... 135
7.3.2. Rolurile conjugal-parentale ............................................................................ 136
7.3.3. Conceptul de gen-rol; stereotipii sociale privind diferentele de gen-rol........ 141
Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Expert:Raveica Ionel Crinel
7.4.Concluzie ............................................................................................................... 142
7.5.Puncte-cheie ........................................................................................................... 143
Capitolul VIII. Locuința din: perspectiva utilizatorului .................................................. 144
8.1.Mutarea spre o viață independentă în comunitate.................................................. 144
8.2.Opțiunile de locuințe pentru persoanele cu handicap ............................................ 145
8.2.1. Spune-mi cum ţi-e casa, ca să-ţi spun cine ești! ............................................ 146
8.2.2. Functia de reprezentare a locuintei ................................................................ 148
8.3."Nevoi speciale locuințe": depășirea barierelor? ................................................... 150
8.3.1. Către locuințe accesibile ................................................................................ 151
8.3.2. Dincolo de locuințe accesibile ....................................................................... 152
8.3.3. Experiențele persoanelor cu handicap în adaptări de locuințe ....................... 154
8.3.4. Experiențe cu terapeuti ocupationali .............................................................. 157
8.4.Mediul casnic ......................................................................................................... 160
8.5.Concluzie ............................................................................................................... 162
8.6.Puncte-cheie ........................................................................................................... 164
Capitolul IX. Informații transpuse prin desene ................................................................ 165
9.1.Introducere ............................................................................................................. 166
ly
9.1.1. De ce sunt necesare desenele? ....................................................................... 166
9.1.2. Importanța înțelegerii planurilor desenate nu poate fi sub-estimată. ............. 166
n
9.2.Utilizatorul serviciului ........................................................................................... 168
9.3.Alt personal implicat în adaptări ........................................................................ 169
9.3. Tipul și complexitatea informațiilor ..................................................................... 171
9.3.1. Adaptări minore ............................................................................................. 171
t O
9.3.2. Adaptări majore ............................................................................................. 175
9.4.Tehnici de desenare................................................................................................ 176
f
9.4.1. Scari de desenare............................................................................................ 177
9.4.2.Planuri și elevații............................................................................................. 178
a
9.4.3. Desene izometrice .......................................................................................... 181
9.4.4. Desenele de perspectivă ................................................................................. 182
r
9.5. Proiectarea asistată de calculator .......................................................................... 183
9.5.1. Selectarea corectă a software-ului CAD ........................................................ 186
D
9.6.Concluzie ............................................................................................................... 186
9.7.Puncte-cheie ........................................................................................................... 187
Capitolul X. Standarde de acces: evoluția casei incluzive ............................................... 188
10.1.Introducere ........................................................................................................... 188
10.1.1. Elemente de schimbare ................................................................................ 189
10.1.2. Cum pot terapeuții ocupaționali să influențeze schimbarea? ....................... 190
10.2.Concepte care influențează standardele de proiectare de locuințe ....................... 191
Activitati de inlaturare a barierelor pentru persone cu dizabilitati la organizarea de
intruniri ........................................................................................................................ 197
Anexa 1 ........................................................................................................................ 200
. Considerații teoretice si practice pentru DESIGN URBAN ...................................... 200
1. OBSTRUCTII ...................................................................................................... 200
Anexa 2 ........................................................................................................................ 205
Anexa 3 ........................................................................................................................ 216
Anexa 4 ........................................................................................................................ 222
Anexa 5 ........................................................................................................................ 224
Anexa 6 ........................................................................................................................ 229
Anexa 7 ........................................................................................................................ 235
Titlu………………………….. Expert:……………………
3
Glosar de termeni
• Accesibilitate — ―ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic,
precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu
handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor
persoanelor cu handicap în societate‖ (Legea nr. 448/2006 privind protectia si
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap);
Accesibilitatea reprezintă compensarea tehnică a situaţiilor handicapante printr -un
tratament al mediului fizic.
― Accesibilitatea permite autonomia şi participaree persoanelor care au un hand
icap, reducând sau dacă este posibil suprimând discordanţele între capacităţile, nevoile şi
dorinţele pe de o parte, şi diferitele componente fizice, organizaţionale şi culturale ale
mediului acestora, pe de altă parte.
Accesibilitatea reclamă punerea în operă a elementelor complementare, necesar e
y
tuturor persoanelor în incapacitate permanentă sau temporară de a se deplasa şi a accede
l
liber şi în securitate la mediul înconjurător precum şi la toate spaţiile, serviciile, produsele
şi activităţile. Societatea, înscriindu-se în acest demers al accesibilităţii, face să
n
progreseze în mod egal calitatea vieţii tuturor membrilor săi‖. (―Accessibilite pour tous:
la nouvelle reglementation‖ – Soraya Kompany, Edition du puits fleuri 2008)
• Accesibilizare – ―înlăturarea obstacolelor care împiedică mişcarea liberă în
O
mediul ambiant şi accesibilizarea diverselor zone ale societăţii cum ar fi: spaţiile de
locuit, instituţiile publice, serviciile de transport public, mijloacele de transport, străzile,
t
mediul exterior etc.‖ (O.U.G. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a
a f
persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare)
DIRECTIVA CONSILIULUI 2000/78/CE
egal
r
din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului
privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă
D
Aceasta stabileşte cerinţele minime de accesibilitate care facilităţi sunt necesare pentru a
se asigura că oricine cu un handicap are acelaşi acces la programe și servicii publice,
cazari, ocuparea forţei de muncă de transport, şi de telecomunicaţii.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Rezumatul materialului
Materialul prezintă o trecere în revistă a filosofiei și valorilor terapiei

ocupaționale………
Competențe la a căror dezvoltare contribuie materialul
Competențe generale:
1. Capacitatea de a utiliza cunoștințele acumulate în practică
2. Formarea abilităților de apreciere critică și auto-critică
3. Formarea capacității de a lua decizii
ly
Competențe specifice:
n
t O
Metode de predare-învățare
f
Materialul este conceput pentru a servi învățării prin problematizare.
a
r
D
5
Capitolul 1: Introducere
1.1. Accesibilitatea sursă de progres şi criteriul
excelenţei
În societatea noastră, există persoane care

consideră că este dificil să se deplaseze, să comunice,
dificil să conceptualizeze, să-și conducă propriile lor
vieţi ... Barierele din calea independenţei şi integrarării
lor sunt rezultatul, în acelaşi timp, al deficienţelor
motorii de ordin personal, deficiențelor de auz, mental,
vizual, psihic, cognitiv ... dar, de asemenea,
inadaptatrea la mediu în toate aspectele sale.
De la oamenii tineri la bătrâni, persoanele care cunosc aceste dificultăți sunt
a construit ceea ce este acum o politică reală a handicapului.
ly
denumite handicapate. De-a lungul timpului, pentru a satisface cerinţele şi nevoile lor, s-
n
Aceasta se bazează pe trei concepte-cheie. La începutul secolului al XX-lea, răniţi,
din cauza revoluţiei industriale şi din cauza Primului Război Mondial a cerut despăgubiri
pentru daunele suferite.
O
Mai târziu, la pacienţii cu tuberculoză şi poliomielitei, dar şi părinţii copiilor
etichetați ca "needucabili", au aplicat pentru a beneficia de măsuri de reabilitare. Acesta a
t
fost, în spiritul timpului, abilitarea lor să adere la acea stare şi situaţia în care societatea
f
apreciază cetățeanul ca mijloc de referinţă.
În ultimii ani, persoanele cu handicap, şi părinţii copiilor lor cu handicap, aşteaptă
a
ca deficienţele să fie obiectul unei compensaţii, care le permite să trăiască mai autonom şi
mai bine inserat în societate.
r
Repararea, reabilitarea şi compensarea sunt cele trei elemente principale care stau la
D
baza politicii de handicap. Acest lucru a dus la adoptarea de legi pentru persoanele cu
handicapprivind şansele acestora de angajare şi privind egalitatea de şanse drepturi şi
oportunităţi, participarea şi spiritul cetăţenesc al persoanelor cu handicap.
În primul rând, noua legislaţie recunoaşte cele două cauze, care sunt responsabile
pentru producerea de handicap: handicap unei persoane care poată fi portabilă şi
inadaptabilitatea la oraş. Logic, se răspunde la aceste două elemente generatoare de
handicap, în primul rând de compensare şi în al doilea rând pentru accesibilitate.
Legea merge mai departe: ea crede în conceptul de accesibilitate. Pentru acest lucru,
se confirmă aplicabilitatea în domenii în care rămân încă multe progrese de făcut, mediul
construit şi de transport. De asemenea, se referă la educaţie, la ocuparea forţei de muncă,
la activitate socială, la viaţa civică, cultura ...
Aceasta nu e tot, în cazul în care accesibilitatea este de ordin fizic, acum este, de
asemenea, luată în considerare ca fiind în egală măsură intelectuală. Într-adevăr, acest
lucru implică a face oraşul accesibil, atât pentru persoanele care au limitări în mobilitatea
lor, cât și pentru cei care întâmpină dificultăţi în orientare pentru a-și găsi locaţia lor, în
spaţiu şi timp.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Toata lumea va intelege, aceasta este o adevărată revoluţie culturală şi
instituţională. Accesibilitatea este un domeniu vast și complex care răspunde unor
elemente tehnice precise.
Mai mult decât atât, asigurarea accesibilităţii necesită mobilizarea mai multor
actori: arhitecti, constructori, specialişti TO, specialiști în tehnologii noi ... Pentru a fi
eficiente, este nevoie de mobilizarea şi implicarea tuturor funcţionarilor publici din
departamentele speciale de stat şi din autorităţile locale, dar şi din medii economice, de
afaceri, culturale ... Pentru a fi eficace, ea necesită conştientizare a întregului corpul social
şi formarea profesională a tuturor sectoarelor de activitate care tocmai au fost menționate.
Într-adevăr, de exemplu, la ce servește stabilirea accesibilității pe trotuare și în cazul
vehiculelor de transport public care nu sunt echipate cu hardware-ul, audio şi video care
să permită utilizatorilor cu handicap motor, vizual şi surd să le folosească. O altă ilustrare:
planul înclinat care deservește o locuinţă, cum răspunde la nevoile unui rezident surd care
are nevoie de o semnalizare vizuală.
Punerea în aplicare cu succes necesită accesibilitatea oraşului nostru, astfel, vom
repeta, actiunile de sensibilizare şi de formare profesională până la provocare. Pentru
ly
obţine un grad de accesibilitate, este esenţial, în primul rând, să existe o colecţie
cuprinzătoare și simplificată cu toate legile şi reglementările care se aplică.
n
O
Aceasta carte este un instrument indispensabil pentru toți cei care, începând de
astăzi, au intenţia de a face societatea noastră accesibilă pentru cetăţenii noştri cu
handicap.
t
f
Aceasta carte va contribui la a se asigura că de acum înainte, ori de câte ori va
construi sau reabilita o clădire, problema accesibilităţii nu este uitată, si trebuie să fie
a
luată în considerare. Aceasta va contribui, astfel, la achiziţionarea de "handicap reflex",
r
alături de respectul faţă de mediu,respectarea regulilor de siguranţă, de estetica ... Astfel
se conștientizează faptul că handicapul nu mai este
doar privit ca o realitate dureroasă, ceea ce este, ci,
D de asemenea, ca un "factor activ", aşa cum este

adevărat că nevoile persoanelor cu handicap, sint
întotdeauna de bunăstare şi de un trai mai bun,
sentimente care sunt aduse la întreaga societate.
Figura 1.2
1.2. Profilul populației țintă

Populația României ca și în celelalte state ale
Uniunii Europene este în creştere în vârstă, fapt
unanim recunoscut. Este de aşteptat ca oamenii să
trăiască mai mult şi nu sunt de aşteptat ca în
perioada următoare să nu intervină modificări. Până
în 2030, este de aşteptat ca populaţia persoanelor
mai în vârstă să se dubleze. Un lucru interesant este
și faptul că această populaţie în creştere (cuprinzând
persoanele mai in vârstă) are opinii diferite asupra
7
îmbătrânirii, a modului în care are loc îmbătrânirea, a impactului asupra societății și a
drepturilor care se cuvin, decât orice altă generaţie din trecut. Un aspect important din
punctul unic de vedere al persoanelor în vârsta se concentrează pe modalitatea în care
aceștia preferă să-şi petreacă anii lor oadată cu inaintarea in varsta. Pur şi simplu, aceștia
afirmă că preferă să rămână în casele lor actuale.
Conform datelor statistice oferite de Direcția generala Protectia persoanelor cu
handicap din cadrul Ministerului muncii si protecției sociale, la data de 30 sept. 2011
situația persoanelor cu handicap era cea din figura 1
ly
n
t O
a f
Figura 1/3 Numărul persoanelor cu handicap
Ponderea acestora pe afecțiuni conform aceleeași surse era
r
D
Persoane instituționalizate
Figura 1.4 distribuția pe persoane instituționalizate

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
TIP DE HANDICAP FIZIC SOMATIC AUDITIV VIZUAL MENTAL PSIHIC
996 394 97 449 8.935 4.184

NUMAR
TIP DE ASOCIAT HIV / BOLI SURDOCECITA SOCIAL

HANDICAP SIDA RARE TE
NUMAR 1.259 56 13 6 766
Persoane neinstituționalizate
TIP DE
HANDICAP
FIZIC SOMATIC AUDITIV
ly VIZUAL MENTAL PSIHIC
NUMAR 135.062 141.713 22.922
n 112.681 104.766 85.511
TIP DE
HANDICAP
ASOCIAT
t O HIV /
SIDA
BOLI
RARE
SURDOCECITA
TE
SOCIAL
f
NUMAR 56.573 5.658 5.659 499 ?
r
Fiura 1.5 Ponderea persoanelor cu handicap
a
D
9
Fiura 1.6 Distribuția persoanelor pe sexe
ly
Într-un studiu de AARP (2003) peste jumatate dintre persoanele intervievate au
n
preferat să trăiască în casele lor, mai degrabă decât a orice opţiune dea trece odată cu
inaintarea in varsta la alte locuinţe. Deoarece această proiecţie devine o realitate,
România ca și alte țări din Europa se va confrunta cu un număr în creştere de persoane în
O
vârstă care doresc să rămână în casele lor. Este posibilă rămânerea la domiciliu pentru
îmbătrânirea sănătoasă a unui individ, cu câteva ajustări de precauţie,de siguranță, dar
t
atunci când apar probleme de sănătate, rămânerea unei persoane în vârsta acasă devine
mai dificilă.
a f
Din păcate, din ce în ce mai mult, mai multe gospodării au avut cel puţin un
ocupant care a avut o limitare a activităţii fizice. O limitare a activității poate varia de la
r
incapacitatea de a ajunge la un dulap până la incapacitatea de a se îmbăia. Interesant,
majoritatea persoanelor mai în vârstă preferă să locuiasca la casa lor, cele mai multe
D
locuințe în care locuiesc persoane în vârstă sunt construite convenţional cu nici o
consideraţie legată de modificări pentru limitări de activitate sau de varsta. La nivel
național nu exista o cercetare riguroasă care să arate dacă limitarea activităţii a fost
cauzată de o afecţiune cronică lent progresiva sau de un eveniment medical acut. Prin
urmare, este important să înţelegem faptul că originea nevoii de modificări poate surveni
de la o deteriorare progresivă a stării fizice a unei persoane (legate de schimbari apărute
odată cu înaintarea în varsta), sau apărute ca urmare a unui un episod medical acut. Acest
lucru este în contrast cu persoanele cu handicap pe tot parcursul vieţii, care se confrunta
aceasta provocare pe tot parcursul vieţii.
Potrivit Studiului Naţional de Locuinţe american făcut în 1995, "Mai mult de o
cincime din persoanele în vârstă (22,8 la suta) au avut cel puţin un membru cu limitări în
activitatea fizică. Acest lucru este în contrast doar 5,3 la sută din gospodăriile non-
vârstnici şi doar 9,1 la sută din toate gospodăriile "(Departamentul american de
Dezvoltare locuinţei şi al urbanismului, 2005). Deşi persoanele mai în vârstă prezintă în
mod disproporţionat nevoi de servicii, serviciile sunt necesare de asemenea, multor
oameni tineri. Este important să se înţeleagă că nu vârsta fiecărui individ în parte

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
determină necesitatea unor adaptări acasă (deşi poate fi un factor), ci şi condiţia fizică /
sau diagnosticul, care în cele din urmă duce la nevoia de modificări acasă.
Persoanele in varsta sunt cunoscute de a avea probleme mai acute şi cronice de
sănătate decât persoanele mai tinere. Deşi persoanele mai în vârstă sunt în mod
disproporţionat în nevoie de servicii, serviciile de asistență au nevoie de asemenea, de
mulţi oameni tineri. Este important să înţelegem că nu este de varsta individului, cea care
determină necesitatea de modificări ale locuinței (deşi poate fi un factor), ci starea fizică
şi / sau de diagnostic, care în cele din urmă duce la nevoia de modificări ale habitatului.
"Modelul medical" este o abordare care este adesea utilizată pentru furnizarea de
asistenţă medicală şi de reabilitare, dar modelul se încadrează strict la o abordare
completă a unui diagnostic. Potrivit Morgan si Kunkel (2001), modelul medical de
asistenţă medicală ", se concentrează foarte mult pe diagnosticul şi tratamentul bolii în
cadrul sistemelor specifice ale corpului uman" (Morgan & Kunkel, 2001 p.346). Morgan
si Kunkel notează că există trei principii principale ale modelului medical. Primul este că
cei care operează cu modelul medical trebuie să înţeleagă că sănătatea este dată de
absenţa bolii (Morgan si Kunkel, 2001). Al doilea este acela că modelul medical este
ly
n
construit pe convingeri rigide, care pot limita utilitatea aplicarii modelului (Morgan si
Kunkel, 2001). Una dintre aceste opinii este faptul că recunoaşterea şi diagnosticarea unei
probleme implică o soluţie. De exemplu, dacă o persoană a suferit o cădere, un
O
profesionist aplicând modelul medical ar spune că acea cădere a fost cauzată de o
problemă de urechea internă care afectează echilibrul pacientului, caz care ar putea fi
t
remediat prin interventii chirurgicale. În realitate pentru exemplul produs cauza ar putea fi
f
cea prin care pacientul, persoană în vârstă deplasându-se cu greutate prin casă, s-a
împiedicat de covor si acesta ar fi foost motivul căderilor sale. Prin formarea bazată pe
a
modelul medical, se restrictioneaza abordarea doar la disgnosticarea medicală a problemei
r
și la examinarea soluțiilor medicale posibile, fără însă a ține cont de factorii de mediu
inconjurător implicați. Morgan şi Kunkle recunosc că modelul medical are un obiectiv
ingust prin care să se uită de limitările apărute odată cu înaintarea în vârstă şi cele de
D
handicap. Ei recunosc că o persoană nu are numai un diagnostic medical, dar că
diagnosticul este, de asemenea, afectat de roluri sociale, probleme psihologice, probleme
emoţionale, şi de mediul fizic, iar variabilele de comunitate, care ar trebui să contribuie și
ele la diagnostic.
În sistemul medical, oamenii cu dizabilităţi sunt definiți de boala lor sau condiția lor
medicală. Modelul medical privește dizabilitatea ca o problemă individuală. Promovează
modul de privire a persoanelor cu dizabilităţi ca dependenți şi având nevoie de tratament
sau să fie îngrijiți şi justifică astfel calea prin care persoanele cu dizabilităţi au fost
excluse sistematic din societate. Persoana cu dizabilităţi este problema, nu societatea.
Controlul locuinței este realizat de profesioniști, iar alegea pentru a locui singur este
limitata de opțiunile oferite şi aprobate de un expert care ―îi ajută‖.
Modelul Medical este cel mai bine descris prin referire la Clasificarea Internațională
a Deteriorărilor, Dizabilităţilor şi Handicapurilor realizată de către Organizația
Internațională a Sănătăţii în 1980. Clasificările se fac ținând cont de următoarele
distincții:
Deteriorările sănătăţii sunt ―orice pierdere sau anormalitate psihologică,
fiziologică sau structura anatomică sau funcționare‖
11
Dizabilităţile sunt ―orice restricție sau lipsă (rezultat dintr-o deteriorare) a abilității
de a realiza o activitate într-o manieră sau ținând cont de ceea ce este considerat normal
pentru un individ‖.
Figura 1.7. Modelul medical ţine cont de ceea ce o persoană poate face:
Dizabilitate Dificultate
Utilizator de scaun cu rotile
magazine
ly
Nu poate urca scările sau merge la
n
Persoană cu probleme parțiale Nu poate citi informația scrisă cu un
de vedere font standard
Persoană cu afecțiuni ale Nu poate vorbi la fel de repede ca alte
creierului
t Opersoane
Persoanele cu dizabilităţi resping acest model. Ei spun ca acest model a dus la
f
scăderea respectului propriu, nedezvoltarea abilităților vieții, educație slabă şi un grad
mare de neangajări. Pe deasupra, toți recunosc că Modelul Medical duce la ruperea
legăturilor naturale cu familiile, comunitatea şi societatea în general.
r a
Prin intelegerea limitărilor modelului medical pe care atât de mulţi profesionişti
medicali îl implementează, devine clar faptul că încercarea de a răspunde nevoilor unei
persoane facându-i astfel modificări la domiciliu lucrează în totală opoziţie cu acest
D model.
În ultimii ani, din cauza
unui număr tot mai mare de
bătrâni care preferă să rămână în
casele lor, a existat o schimbare
în sistemul de îngrijire pe termen
lung de la îngrijirea instituţională
la îngrijirea şi îmbătrânirea la
domiciliu şi în comunitate. Aşa
cum se spune, pentru majoritatea
oamenilor, "Nu e niciun loc ca
acasă." Din studii recente care
explorează preferinţele
persoanelor mai în vârstă,
profesioniştii, cum ar fi furnizorii
de servicii medicale, factorii de
decizie politică, și alții sunt încep să înveţe că persoanele in varsta vor să trăiască şi să fie

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
îngrijite la domiciliu şi nu într-o instituţie. Prellwitz și Skar (2006) au constatat, "acasă,
este mai bune, ofera protectie față de lumea exterioară şi oferă securitate de bază" (pag.
193). Cine ar putea imagina că există cineva care dorește să părăsească un loc care îi
asigură o anumită protecţie şi securitate pentru un aranjament de viaţă necunoscut?
Locuința, nu numai ca este locul unde oamenii vor să fie îngrijiţi şi să beneficieze
de intervenții de reabilitare, de îngrijire la domiciliu ci este privită ca o alternativă mai
eficientă din punct de vedere al cheltuielilor comparativ cu îngrijirea instituţională.
Cercetarea a demonstrat că este mult mai puţin costisitor a primi îngrijiri la
domiciliu decât a primi îngrijire într-o instituţie. Un studiu realizat în Canada, a constatat
că îngrijirea la domiciliu într-o locaţie a fost cu 32.000 dolari pe an mai puţin decât într-o
instituţie de într-o altă locaţie (Chappell, Havens, Hollander, Miller, si McWilliam, 2004).
Cercetatorii au examinat, de asemenea, în alte studii, dacă de îngrijirea la domiciliu a fost
mai puţin costisitoare în Georgia şi Arizona comparativ cu cea instituţională, şi s-a
constatat o reducere a costurilor în ambele state (Chappell, et al., 2004). Astfel de
cercetări conduc la ideea că este mult mai bine în ai ţine pe oameni în casele lor. Prin
ly
urmare, în scopul de a asigura condiții de îmbătrânire sănătoasă la domiciliu în condiţii de
n
siguranţă şi de succes, sunt adesea benefice şi uneori necesare modificările la domiciliu.
Conceptul de imbatranire, la domiciliu cel mai adesea se aplică la persoanele
O
sănătoase, în vârstă, care sunt în proces normal de imbătrânire. Studierea modificarilor de
habitat de la domiciliu, pe de altă parte, nu examinează oamenii care sunt în proces
t
normal de imbatranire, ci în special pe cei care trec printr-o imbatranire accelerata de
f
diferite tipuri. O înţelegere nu doar a diagnosticului unei persoane, dar, de asemenea,
traiectoria medicală socială şi emoţională a unei persoane, este importantă atunci cand se
abordează un proces de modificarea ambientală a locuinței (Strauss, Fagerhaugh, Suczek,
r a
şi Wiener, 1977). De exemplu, procesul de imbatranire acasă va decurge în mod diferit la
o persoană care are o boala degenerativă față de o persoană care a avut un accident
vascular cerebral. Persoana cu o boala degenerativa va pierde în cele din urmă
D
independenţa şi va avea o traiectorie de declin medical, în timp ce, persoana care a avut
un accident vascular cerebral poate evolua destul de bine în cele din urmă obţinându-și
independenţa şi va avea apoi o traiectorie medical ascendentă. Nevoile de modificări la
domiciliu implică de multe ori deteriorări fizice sau de reabilitare ale persoanelor mai in
varsta. Gilson şi Netting (1997) ar putea spune că aceste tipuri de oameni au o experienţă
de îmbătrânire accelerată. Astfel, termenul de "îmbătrânirea acasă", are o dimensiune
adăugată nouă. Sub umbrela de modificări la domiciliu, imbatranirea acasă este obiectul
de studiiu pentru persoanele cu probleme de sănătate în scădere sau pentru cei care au
nevoie de reabilitare, de ajutorul terapeuţilor şi/sau a altor specialişti de reabilitare. Acest
lucru creează o nouă abordare pentru un termen vechi şi este baza pentru acest studiu.
Cu trecerea la îngrijirea la domiciliu, furnizorii de asistenţă medicală trebuie să se
asigure că pentru clienţii lor există o casă în condiţii de siguranţă în care să trăiască şi/sau
să fie implicați într-un proces de reabilitare. Unii clienti sunt mult mai realisti fiind
capabili să facă acest lucru decât alţii şi este rolul terapeutului ân a ajuta în acest sens la
clarificarea tuturor aspectelor. Prin urmare, uneori, un terapeut are rolul de a spune
clientului că ar putea fi mai bine să nu rămână la domiciliu şi, în loc să se implice în a
face trecerea spre instituţionalizare. Acest lucru se poate întâmpla, deoarece locuința
poate fi periculoasă pentru persoanele în vârstă. Potrivit lui Nikolaus şi Bach (2003),
"mediul casnic a fost implicat în aproape jumătate din toate cazurile de căderi sau
13
evenimente dăunătoare cauzate de căderilor la persoanele in varsta" (Nikolaus & Bach,
2003). Determinarea dacă o casa este sau nu este adecvată pentru o persoană cu handicap
este o sarcină dificilă, care necesită luarea în considerare a locuinţei, capacitatea fizică şi
mentală a clientului, precum şi capacitatea clientului de a primi ajutor de la alţii. Aceste
tipuri de situaţii oferă mai multe aspecte dificile decât cele experimentate de persoanele
sanatoase care doresc sa îmbătrânească acasă.
Astăzi, atunci când o persoană prezintă un episod medical, de multe ori apare
nevoia de spitalizare şi de reabilitare. Pentru ca o persoană să părăsească instituţia în
condiţii de siguranţă, o soluţie care să permită persoanei să rămână independentă în
propria locuință este obiectivul ce trebuie să fie atins. Terapeutii profesioniști sunt adesea
responsabili pentru evaluarea locuinței înainte de a fi eliberat un client de la un spital, azil
de bătrâni, sau după un proces de reabilitare, şi de asemenea sunt responsabili și pentru a
sugera modificările de habitat de la domiciliu, care vor permite clientului să-și trăiască cu
succes propria sa viață la întoarcerea lui acasă. Este locul de muncă a unui terapeut
ocupational pentru a ajuta clientul să-și recapete continuitatea ocupaţiei sale. Asociatia
Americana de Terapie Ocupaţională (AOTA) a declarat că, "O expertiza a terapeuţilor
y
ocupaţionali constă în cunoaşterea ocupaţiei şi a modului în care angajarea în ocupaţii
l
poate fi folosită pentru a afecta performanţa umană şi efectele bolii sau invaliditatea"
(Siebert, 2005). Prin urmare, este locul de muncă al unui terapeut ocupational în a evalua,
n
a consulta, şi de a antrena clienţii, care au nevoie de modificări la domiciliu (Siebert,
2005). Cu circa o săptămână înainte ca un client să se intoarcă acasă, multi terapeuti,
consideră util să realizeze o evaluare a locuinței. Evaluările locuinței, de obicei rezultă,
O
din completarea unei liste de control sau a unui document care ia în considerație abilitatea
unei persoane de a finaliza independent sarcinile de zi de zi:, cu asistenţă minimă sau cu
t
mai multă asistenţă, şi oferă o serie de sugestii de asigurarea a siguranţei minime care e
f
necesară la domiciliul clientului. Deoarece terapeutii ocupaționali lucrează cu mai multe
gactegorii de clienţi şi le oferă mai multe sugestii, este important ca TO să se adapteze
a
sugestiile lor pentru a se potrivi cel mai bine nevoilor individului servit. După ce se fac
r
sugestii, este atribuția individului şi a familiei să pună în aplicare aceste sugestii. Aceasta
este ceea ce este cunoscut de terapeutii ocupaționali, ca procesul de modificare a
locuinței. În termeni tehnici, procesul de modificarea a locuinței este definit de către
D
AOTA, ca fiind "confluenta de activităţi şi servicii de livrare, inclusiv evaluarea nevoilor,
identificarea de soluţii, soluţii de punere în aplicare, de instruire în utilizarea soluţiilor,
precum şi evaluarea rezultatelor, care contribuie la ... ", modificarile locuinței (Siebert, p..
4). Rezultatul modificării locuinței este: Orice modificare, ajustare, sau plus faţă de
mediul casnic, prin utilizarea tehnologii de specialitate, personalizate, de bricolaj, sau de
echipamente universal concepute,produse hardware, de control şi de indicații, de finisaje,
de mobilier, şi alte caracteristici care afectează aspectul şi structura folosite pentru a
îmbunătăţi capacitatea funcţională sau de a reduce cerinţele de mediu referitoare la
persoane fizice si ingrijitorii lor, pentru a satisface nevoile situaţionale pentru a promova
desfăşurarea activităţilor de zi de zi în mod independent şi în condiţii pe cât posibil de
siguranţă (Siebert, p.. 3-4). Modificarile de habitat pot fi simple sau foarte complexe.
Adăugarea un covor anti-alunecare într-o cadă de baie este o modificare foarte simplă,
care poate reduce riscul de cădere în și din cadă. O modificare casnică mai complexă ar
presupune instalarea unui lift intr-o casa. Această modificare ar permite unei persoane să
ajungă de la un etaj la altul, fără a nevoie să urce pe scări.
Scopul acestui studiu este de a examina, din punct de vedere al unui client
beneficiar al unui serviciu de terapie ocupațională, procesul de modificare a locuinței şi

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
diverse produse utilizate sau adaptate în acest scop. Se examinează in acest studiu din
prismele gerontologice și ale fundamentelor terapiei ocupaționale, sensul emoţional şi
estetic al locuinței unui client, a reţelei sale de sprijin informal, urmărind traiectoria bolii
sau invalidității sale şi chiar rolurile sale sociale anterioare precum şi a impactului
activităţilor procesului de modificarea a locuinței. Răspunsurile la întrebări din această
perspectivă ar putea informa terapeuţii cu privire nu doar la rezultatul final al
modificărilor de habitat ci de asemenea, ar oferi informații utile dintr-o perspectivă mai
largă, care implică aspectele specifice stilului de viaţă al clientului. Prin urmare, terapeutii
ocupaționali şi alte persoane implicate in modificări de habitat le ar putea beneficia de
cunoştințe legate de modul în carea clientii s-au simţit în timpul procesului de evaluare a
locuinței și de a afla dacă clienţii au pus în aplicare sugestiile făcute şi, dacă nu, de ce
modificările de la domiciliu nu au fost puse în aplicare. Terapeuții ocupaționali, de
asemenea, trebuie să ştie cum clientii percep efectiv modificările care sunt puse în
aplicare. În prezent, această informaţie nu este disponibilă pe scară largă şi s-ar putea
consolida sau schimba practica de a efectua evaluări la domiciliu şi punerea în aplicare a
acelor modificări la domiciliu. Înainte de a începe, este important să aruncăm o privire
asupra câtorva dintre proiectele de cercetare existente cu privire la evaluările făcute
ly
locuinței.
n
ocupaționale
t O
1.3. Necesitatea abordării tematicii din perspectiva terapiei
f
Un ghid a terapeutului ocupațional în practica modificării locuinței este util în
activitatea de consiliere a adaptărilor locuinței pentru a satisface necesitățile clienților TO,
a
incluzând aici cerințele lor curente și viitoare, natura mediului casnic și modul de utilizare
r
eficientă a acestuia, înțelegerea aspectelor tehnice legate de mediul construit, abordările
de design, pentru a determina care vor fi soluțiile adecvate care vor fi adoptate în
modificarea mediului casnic. Textul prezent în acest ghid oferă o privire de ansamblu
D
asupra noțiunilor teoretice, o prezentare a elementelor standardizate și a celor legislative
di domeniu, făcând referință la elementele rezultate din cercetarea de profil, constituindu-
se într-o abordare detaliată a acestui proces sistematic de identificare și evaluare a
intervențiilor de TO legate de locuință.
Persoanele cu dizabilități întâlnesc constrângeri de mediu care le limitează
participarea lor activă în comunități. Inechitățile fundamentale în participare și integrare
continuă să existe și este nevoie de un efort concentrat pentru eliminarea acestor elemente
dizabilizante din mediul fizic. Câțiva factori, cum ar fi cei din mediul construit, din
societatea sau din spațiul productiv, clasificarea bazată pe norme a indivizilor, perceperea
dezabilității ca o deviere de la normalitate, birocrația și influența puternică a sănătății,
sunt examinați pentru a determina care e contribuția lor la crearea de medii care produc
sau accentuează o dezabilitate. Modificările din anii 1990 din teoria și practica terapiei
ocupaționale, care sunt importante nu au fost pe deplin explorate în direcția în care
mediile dizabilizante conduc la o limitare a ocupației. Prevalează acele idei conform
cărora ocupația și mediul sunt examinate din prisma în care ele contribuie la rezolvarea
acelor probleme de mediu. În general sunt descrise principiile care pot ajuta intervenția de
terapie ocupațională atunci când aceasta intervenție este dirijată către modificarea acelor
medii care produc dezabilitatea.
15
În timp ce unele arii ale terapiei ocupaționale bazate pe specialități medicale poate
arăta o foarte bună delimitare și fundamentare teoretică bazată pe evidențe clinice, lucrul
cu adaptările arhitectonice de locuință sau ale locului de muncă presupune o abordare
transfrontalieră din mai multe domenii de graniță. Interacțiunea creativă din aceste
practici și concepte de adaptări arhitectonice care sunt aduse de aceste discipline de
graniță se constituie în partea plăcută a lucrului în acest domeniu cu dezvoltare rapidă.
În debuturile sale ca domeniu de studiu (anii 1960) adaptările arhitectonice au
presupus o abordare de tip vezi și faci. TO ar fi dorit să se implice mai mult în activitate,
astfel s-au dezvoltat conexiuni cu domenii înrudite din discipline din construcții din
ergonomie, pentru a identifica idei și suport în derulare proiectelor de intervenții
arhitectonice.
Teoriile și practicile de TO au evoluat, și în aceste notițe încercăm să prezentăm o
colecție de experiențe coerente din întreaga lume.
1.4. Cercetări existente privind adaptările locuinței.
ly
Patterson, Viner, Saville, şi Mulley (2001) au trimis un studiu terapeutilor
ocupaționali pentru a afla mai multe despre procedurile din practica actuală a vizitelor de
n
evaluare la domiciliu pentru pacienţii mai în vârstă legate de numărul de vizite efectuate,
componența echipei, etc.. Rezultatele au aratat ca în toate cazurile de iesire din spital, a
fost necesară efectuarea de pre-vizite la domiciliu. În aproximativ o treime din toate acele
O
cazuri, evaluările de habitat au sugerat modificări care au fost efectuate pentru mai mult
de jumătate dintre pacienţii care merg acasă. În 70% din respondenți, terapeutii
t
ocupaționali au susţinut că numărul de vizite la domiciliu la care au participat a fost în
f
creştere (Patterson et al., 2001). Luând în considerare aceste fapte, este important să se
înţeleagă că procesul de evaluare a locuinței aşa cum se face în mai multe situații, pentru
a
mai multe persoane, începe să ocupe tot mai mult timp pentru un terapeut ocupaţional.
Cercetarile facute de Patterson si altii sunt importante şi informative, dar nu examinează
r
modul în care clientul percepe procesul de evaluare. De asemenea, nu a explorat
rezultatele evaluării, inclusiv modificările implementate şi/sau a impactului acestor
D
modificări efectuate.
Deşi Patterson şi alţii nu au examinat punctele de vedere ale participanţilor în
practica de evaluare a locuinței sau de "post-efecte" ale procesului, în studiul lor, Nygard,
Grahn, Rudenhamar, şi Hydling (2004) făcut-o. Cercetatorii au vrut să răspundă la
întrebările terapeuților ocupaționali, dacă pre-vizitele făcute la locuințele clienților, a
crescut siguranţa mediului locuinței sau a clienţilor cu care au lucrat. Rezultatele lor de
cercetare a concluzionat că mulţi dintre clienţi au fost multumiti cu intervenţiile
recomandate de terapeutul ocupaţional. Cei care au fost nemulţumiţi nu au primit
dispozitivele asistive prescrise sau nu au fost efectiv făcute modificările de habitat
înlocuința lor în timp util. Terapeuții ocupaționali au fost în mare măsură în acord cu
evaluările clientilor cu excepţia cazului în care clientul nu pune în aplicare o modificare
"necesară" a locuinței sau în cazul în care clientul a ales o modificare alternativă (Nygard
et al., 2004). Cercetările lui Nygard și alții. Au fost informative si au clarificat clienții,
cercetătorii, şi cititorii privind procesul de evaluare şi punerea în aplicare a modificărilor
la domiciliu.
Lipsa de informaţii despre punctele de vedere ale clientilor cu privire la
modificările de locuință au ajutat pentru a motiva acest acest material. Un alt aspect care a
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
contribuit la motivarea aceastui studiu a fost înţelegerea faptului că procesul de
modificare de habitat este în o opoziţie directă şi critica față de modelul medical,
obiectivul principal fiind acela de a contribui la creșterea independenței, a sensului
notiunii de securitate locuinței și de îmbunătățire a vieții.
1.4.1. Terapia familială sistemică, centrată
pe problemă
Acest model se bazează pe parcurgerea unor macrostadii, adică a unor momente
principale în terapie, care au la rândul lor subunităţi, intervenţii numite ―paşi mici‖.
Indiferent de opţiunea terapeuţilor asupra intervenţiilor şi strategiilor aplicate,
macrostadiile terapiei sistemice, centrate pe problema rămân aceleaşi, şi anume (Neamţu,
2001:58, apud N.B. Epstein, D.S. Bishop, pe baza modelului McMaster):
Evaluarea iniţială
1. informare
2. culegerea datelor
ly
3. descrierea problemei
4. clarificarea si aprobarea listei de probleme
n
t O
Încheierea contractului
1. informare
2. conturarea alegerilor libere
a f
3. dezbaterea aşteptărilor
4. semnarea contractului
r
1. informare
D Tratamentul
2. clarificarea priorităţilor
3. împărţirea sarcinilor
4. evaluarea sarcinilor
Încheierea
1. informare
2. rezumarea tratamentului
3.scopuri de perspectivă
4.urmărire
În construcţia acestui model terapeutic se porneşte de la ideea conform căreia

familia este un sistem, deschis, care conţine mai multe sisteme: subsistemul soţilor,
subsistemul fraţilor, subsistemele casnice, etc. şi se leagă în acelaşi timp de altele: familia
17
extinsă, şcoala, biserica, locul de muncă. Relaţiile interpersonale din cadrul familiei sunt
guvernate de diverse reguli implicite şi explicite.
Principiul pe care se bazează acest model terapeutic este acela conform căruia
pentru a obţine modificarea comportamentului individual disfuncţional trebuie să se
urmărească schimbări la nivelul mecanismelor care apar în cadrul sistemului familial.
Terapeutul nu va urmări deci motivul care a declanşat comportamentul considerat
patologic.
Ideile, aparţinând teoriei sistemelor, de care se foloseşte acest model terapeutic
sunt:
- pentru a înţelege o parte a familiei, ea nu trebuie privită separat de restul
membrilor sistemului familial;
- legăturile din cadrul familiei au caracter reciproc;
- cunoaşterea fiecărui membru al familiei nu ne asigură o cunoaştere şi înţelegere
integrală a acesteia;
y
- comportamentul membrilor familiei este determinat de structura familiei şi modul
ei de organizare;
definirea familiei pe baza teoriei sistemice.
n l
Se poate spune deci că o primă caracteristică importantă a acestui model este
A doua caracteristică este legată de noţiunile de valoare . Acestea se referă la
1.5. Activităţi de design
t O
activităţile, evenimentele şi problemele familiei.
f
Oamenii au creat întotdeauna lucrurile. Una dintre caracteristicile de bază ale fiinţei
umane este faptul că fiinta umana face o gamă largă de instrumente şi alte artefacte care
a
sa se potriveasca propriilor lor scopuri. Dar deoarece aceste scopuri sunt supuse
r
schimbarii, şi cum oamenii reflecteaza asupra artefactelor disponibile în prezent, in
permanenta sunt făcute rafinamente (imbunatatiri) la artefacte, şi, uneori, tipuri de
artefacte sunt concepute şi realizate complet noi. Lumea este, prin urmare, plina de
D
instrumente, ustensile, utilaje, clădiri, mobilier, haine, si multe alte lucruri pe care fiinţele
umane aparent au nevoie sau si le doresc, în scopul de a-si face viaţa mai bună. Totul în
jurul nostru care nu este o simpla piesa din natura care a fost proiectata de cineva nu e de
neclintit.
La produsele artizanale tradiţionale de bază de societatii concepţia sau "proiectarea"
de artefacte nu este cu adevărat separată de ceea ce le face, de activitatea de productie,
adică, de obicei nu există activitate de desen sau de modelare înainte înainte de activitatea
de a produce obiectul. De exemplu, un olar va face o oala lucrand direct cu lut, şi fără a
face mai întâi orice schite sau desene ale vasului. În societăţile industriale moderne, cu
toate aceste, activităţi de proiectare şi de productie a obiectelor sunt de obicei destul de
distincte. Procesul de a face ceva ce nu poate începe în mod normal, înainte ca procesul
de proiectare sa fie complet.
În unele cazuri, de exemplu, in industria electronica-perioada de proiectare poate
dura mai multe luni, în timp ce perioada medie de efectuare a fiecărui obiect individual ar
putea fi măsurată doar în ore sau minute.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Poate că o cale spre înţelegerea aceastei activitati de design modern este să înceapă
de la sfârşit, pentru porni din punctul în care proiectarea este finalizată şi poate începe
producerea obiectul;ui. Dacă productia nu poate începe înainte ca proiectarea sa fie
terminata, atunci, cel puţin, este clar de ce procesul de proiectare trebuie să se realizeze
inainte. Designul trebuie să ofere o descriere a obiectului care urmează să fie materializat.
În această descriere de proiectare, aproape nimic nu este lăsat la latitudinea celor implicaţi
în procesul de producere a obiectului, acest obiect care urmeaza a fi fabricat este
specificat în detaliu cu dimensiunile cele mai detaliate, se specifica ce tipuri de finisaje de
suprafaţă trebuie sa se faca, ce materiale se vor folosi, ce culori, şi aşa mai departe .
În acest sens, poate, nu contează modul în care proiectantul lucreaza, atât timp cât el
produce descrierea finală a obiectului propus a se realiza. Atunci când un client solicită un
designer pentru "un proiect", precizeaza ceea ce isi doreste: face o descriere. Accentul
tuturor activităţilor de proiectare este către acel punct final.
ly
n
t O
a f
r
D
19
Capitolul II. Descrierea planului casei
familiale
Aceasta tehnică se bazează pe principiul conform căruia împărţirea unui spaţiu (aici
casa familială) reprezintă ―(…) o componentă importantă a identităţii proprii şi familiale‖
(Neamţu, 2001:39)
Modul în care este împărţit spaţiul casei familiale ne aduce informaţii cu privire la
relaţii de ataşament/excludere între membrii familiei, puncte de tensiune/echilibru, de
forţa/lipsa puterii. Este important de asemenea în ce mod este folosit fiecare spaţiu: pentru
odihnă, pentru muncă, pentru desfăşurarea conflictelor etc.
În final, toate acestea reprezintă expresia dinamicii familiale.
Descrierea planului casei familiale are un caracter explorativ, deoarece putem avea
o imagine asupra modelelor de interacţiune, miturilor şi regulilor din familia actuală, dar
şi asupra celor aduse din familia de origine, şi în acelaşi timp constituie şi o modalitate de
intervenţie în structura familiei, deoarece, în cursul terapiei se poate interveni pentru
y
folosirea în comun a spaţiilor, crearea de noi modele de interacţiune, îmbunătăţirea celor
l
existente etc.
Această metodă reprezintă ―(…) o trăire, o revelaţie comună, intensivă pentru
membrii familiei‖ (idem:39)
Metoda se aplică în trei variante:
n
O
În primul caz, părinţii primesc o bucată mare de hartie, creioane şi carioca, şi sunt
rugaţi să deseneze planul casei în care şi-au petrecut copilăria (dacă au locuit în mai multe
t
case, li se cere să reprezinte planul casei care le-a rămas cel mai viu in minte). Copiii
f
privesc la părinţii lor în timp ce aceştia desenează.
În al doilea caz , copiii sunt cei care desenează, în timp ce părinţii sunt cei care îi
privesc.
a
r
În al treilea caz, fiecare membru al familiei este rugat să deseneze planul casei în
care trăieşte familia.
D
În toate cele trei variante, pe parcursul executării desenului, consilierul dă
instrucţiuni celor care desenează, şi pune întrebări legate de următoarele aspecte (după
Neamţu,2001):
- atmosfera fiecărei încăperi desenate
- rememorarea culorilor, mirosurilor, oamenilor din camerele reprezentate
- care era încăperea în care se reunea familia ?
- care era încăperea în care se primeau musafirii ?
- există vreo încăpere cu semnificaţie deosebită pentru cel care desenează ?
- evocarea cuvintelor membrilor familiei
- evocarea unei întâmplări care a avut loc în casă.
Informaţiile pe care ni le furnizează aplicarea acestor metode sunt diferite, în

funcţie de cine sunt cei care execută desenul:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
În primul caz vom avea o imagine asupra graniţelor intergeneraţionale din
respectiva familie, precum şi asupra funcţionării subsistemelor. Relatarea unei întâmplări
din familie poate reflecta amănunte legate de tradiţiile din familie şi creează o atmosferă
caracterizată prin empatie, apropiere. Pot fi scoase la iveală diferenţele dintre aşteptările
cu rădăcini în familiile de origine ale soţilor, care pot genera stări conflictuale.
Rezultatul este acela că soţii pot să înteleagă mai uşor diferenţele dintre ei.
În al doilea caz se realizează o delimitare a subsistemului copiilor, fraţilor, pentru a
fi conturate graniţele diferitelor generaţii şi pentru a fi exprimată opinia copiilor cu privire
la interacţiunile din cadrul familiei.
În al treilea caz, desenarea planului casei familiale îi poate ajuta pe membrii
familiei să realizeze care sunt normele proprii, iar consilierul are o imagine asupra
modului de organizare a familiei, a coaliţiilor dintre membrii familiei (caracterizate prin
forţa legăturilor dintre ei, depărtarea/apropierea lor, ajutorarea reciprocă/relaţii tensionate)
Metoda poate fi folosită doar în cazul în care se lucrează cu persoane care sunt
mature, capabile să comunice, să-şi aminteasca şi să urmeze instrucţiunile consilierului,
ly
n
nefiind utilă în cazul lucrului cu copiii mici. Ea relevă informaţii la care nu există acces
prin metoda interviului.
Bibliografie
t O
1.Neamţu, N., Fabian, A., 2001, Metode şi tehnici de asistenţă socială a familiei,
Ed. Word System, Cluj-Napoca
a f
2.1. Principii metodologice şi tehnici de asistenţă a familiei
r
D2.1.1. Evaluarea sistemului familial
Proiectarea şi aplicarea propriu-zisă a unei intervenţii în cadrul asistării şi terapiei
familiale implică cunoaşterea familiei în profunzime, prin dobândirea a cât mai multor
informaţii despre evoluţia în timp a familiei, situarea ei in spaţiul social, precum şi
evaluarea funcţionării sistemului familial.
2.1.1.1.Dimensiuni ale evaluării familiei în spaţiu
Instrumentele specifice realizării acestei evaluări şi colectării datelor sunt: interviul
şi harta ecologică.
În această direcţie, interviul trebuie să se centreze pe anumiţi itemi specifici
(Neamţu şi al.,2001:2-4. apud Hartman şi Laird, 1983):
A. Nevoi fundamentale
1. Venitul familiei este suficient pentru acoperirea nevoilor de bază ?
2. Familia are hrană şi locuinţă adecvate ?
3. Zonele învecinate sunt sigure, reprezintă un loc destul de plăcut pentru
locuit ?
21
4. Familia are acces la îngrijire medicală preventivă şi resurse medicale
bune ?
5. Membrii familiei pot obţine resursele necesare sau sunt izolaţi datorită
localizării sau lipsei unui telefon, transportului public sau privat ?
6. Familia are legături sociale semnificative cu vecinii, prietenii,
organizaţiile comunitare ? Reprezintă o parte a unei reţele ?
7. Membrii familiei aparţin sau participă la vreo activitate de grup ? Sunt
parte a unei reţele de rudenie ?
8. Familia are şansa să împărtăşească valori culturale, etnice sau de alt tip
cu ceilalţi? Valorile lor sunt convergente sau în conflict cu ale celor din mediul
extern ?
9. Pentru copii, experienta educaţională este pozitivă ? Ei sau ceilalţi
membrii ai familiei au acces la alte modalităţi de îmbunătăţire culturală sau
profesională ?
y
10. Membrii familiei lucrează ? Există vreo satisfacţie/recompensă în munca
l
lor ? De când nu au mai avut membrii familiei o experienţă nouă, n-au mai produs
ceva nou sau diferit, nu s-au mai simţit mândri de o realizare ?
n
B. Relaţia cu mediul a membrilor familiei (dimensiunea în interiorul familiei)
O
1. Unul dintre membrii familiei este mai izolat de schimburile cu mediul ?
2. Unul dintre membrii familiei este mai implicat în legături
t
tensionate/stressante ?
f
3. Membrii familiei au împreună tranzacţii cu ceilalţi oameni/sisteme sau
fiecare tinde să intre în legătură cu mediul în mod separat?
a
4. Membrii familiei au acces şi schimburi diferenţiate cu lumea din jur ?
r
C. Contextul referitor la agenţie-asistent social
1. Agenţiile care se ocupă de familie au scopuri şi acţiuni similare sau în
conflict?
D
2. Familia este prinsă între aşteptări diferite şi confuze ?
3. Eficacitatea scopurilor agenţiei este subminată de norme (scopuri) în
conflict sau neclare ?
4. Care este relaţia dintre agenţie şi familie ? Serviciile agenţiei sunt
adecvate şi potrivite pentru susţinerea nevoilor familiei ?
5. Agenţia se află în conflict cu alte sisteme importante din mediul
înconjurător al familiei ?
6. Care este natura relaţiei dintre asistentul social şi familie ? Cum
percep/privesc membrii familiei asistentul social ?
D. Graniţa familie-mediu
1. Familia este deschisă noilor experienţe sau relaţii ?
2. Membrii ei sunt liberi să aibă contacte individuale cu alţi oameni sau
organizaţii ?

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
3. Familia permite celorlalţi accesul din punct de vedere fizic sau emoţional ?
4. Graniţele sunt flexibile, se pot adapta, extinde sau strânge în relaţie cu mediul
?
5. Familia îşi apără membrii atunci când este necesar şi permite diferenţierea
atunci când ea este indicată ?
E. Evaluarea globală, de ansamblu

5. Familia a ajuns la un echilibru cu mediul ?
6. Există un dezechilibru sau pericol ca familia să fie copleşită ?
7. Majoritatea energiei este îndreptată în afara familiei ?
8. Majoritatea energiei este îndreptată spre interiorul familiei ?
9. Ajutorul şi resursele pentru nevoile fundamentale sunt potenţial
accesibile în mediu sau ele lipsesc ?
ly
n
10. Familia are nevoie de ajutor sau de abilităţi sporite pentru utilizarea
acestor resurse ?
11. Ce surse de putere, de ajutor sau resurse ar putea fi activate sau sporite ?
t O
12. Există surse de stress sau conflict ?
13. Cum s-ar caracteriza aspectele proeminente ale relaţiei familie-mediu ?
f
(de exemplu: familie deprivată, izolată social, suprasolicitată etc.)
Harta ecologică a familiei se realizează astfel (după Neamţu şi al., 2001, pp.4-5):
a
r
1. În centru se desenează familia analizată
2. În interiorul cercului se înscriu prenumele membrilor familiei şi vârsta
D
acestora, etc.
3. Nu se înscriu informaţii despre relaţiile din interiorul familiei
4. Se trasează celelalte sisteme din mediul înconjurător cu care
interacţionează familia
5. Se simbolizează natura tranzacţiilor dintre familie şi sistemele din mediul
extern: puternice (cu o linie groasă), slabe (cu o linie punctată), tensionate (cu o
linie continuă haşurată vertical)
6. Se vizualizează sensul fluxului de resurse, energie, cu ajutorul săgeţilor
7. Legăturile pot fi dinspre intregul sistem familial înspre sistemele din
mediu sau invers
8. Legăturile pot fi doar între anumiţi membrii ai familiei şi sistemele din
mediul extern
9. Pot fi utilizate culori diferite pentru relaţiile întregii familii şi respectiv
ale fiecărui individ
10. Ultima etapă constă în trasarea legăturilor existente între sistemele
exterioare familiei
23
2.1.1.2. Dimensiuni ale evaluării familiei în timp
Metodele de evaluare şi instrumentele de colectare a informaţiilor privitoare la acest
aspect sunt: interviul, genograma, studiul documentelor şi scrisorilor, vizite, poze etc.
Ca şi în cazul evaluării familiei în spaţiu, interviul se structurează pe anumite
întrebări. Itemii de urmat în această evaluare intergeneraţională sunt (Neamţu, 2001:13-14
apud Hartman şi Laird, 1983):
A. Modelele familiei
1.Care sunt cele mai semnificative modele ale familiei transmise de-a lungul
generaţiilor ?
2.Au existat pierderi majore prin moarte prematură sau tragică, emigrare,separare ?
3.Există teme sau evenimente considerate a fi ―toxice‖sau în jurul cărora există
durere sau taină ?
y
4.Care sunt modelele de sănătate intergeneraţii ?
B. Definiţiile familiei: paradigma familiei
n l
1.Cum se defineşte familia însăşi? Care sunt temele majore care contribuie la
identitatea sa, sensul de sine, la coerenţa sa sau la construcţia realităţii ?
2.Care sunt poveştile, miturile, eroii sau eroinele majore ale familiei ?
acestea marcate sau sărbătorite ?
t O
3.Care sunt tradiţiile de familie sau evenimentele care stârnesc mândria ? Cum sunt
f
4.Care sunt ritualurile şi ceremoniile importante în familie ? Care este semnificaţia
lor?
religioasă ?
r a
5.Ce rol joacă pentru identitatea familiei moştenirea etnică, rasială, culturală,
6.Cum influenţează căsătoriile interetnice sau între religii diferite relaţiile şi
D
identificările familiei ?
C. Identificările individuale
1.Cu cine sunt în mod curent asociaţi sau identificaţi membrii familiei de către
familie? Care sunt reperele ? (nume, ocupaţii, etc. )
2.Care sunt rolurile formale pe care le îndeplinesc indivizii şi cum seamănă sau se
deosebesc acestea de cele ale generaţiilor trecute ?
3.Ce roluri informale îndeplinesc ? Cine le-a îndeplinit în trecut ?
D. Relaţii curente ale familiei
1.Există legături strânse şi comunicare deschisă în familia de origine ? De una sau
de ambele părţi: maternă sau paternă ?
2.Există vreo barieră emoţională de partea mamei sau a tatălui, între părinţi şi copii
sau în relaţiile dintre fraţi ?
3.Cum explică familia acest lucru ? Cum a survenit ? Cine o menţine ?
4.Ce efect are asupra familiei sau asupra fiecărui membru ?

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
E. Surse de dificultate
1.Există probleme intergeneraţii nerezolvate? Cum sunt acestea transmise ?
2.Unul sau ambii părinţi sunt dezavantajaţi de un grad de fuziune cu părinţii lor ?
3.Dacă există un scurt-circuit emoţional serios, ce efect are el asupra familiei sau
asupra fiecărui membru ?
4.Marea parte din energia familiei este dedicată evitării chestiunilor ―toxice‖
intergeneraţii sau menţinerii secretului ?
5.Ce roluri disfuncţionale din trecut îndeplinesc acum membrii familiei ?
2.1.1.3. Funcţionarea familiei de origine

Conceptele-cheie pe care trebuie să se axeze această evaluare sunt reflectate în
următoarele întrebări despre familia de origine, care se vor aplica clientului (Neamţu,
2001:30-31, apud Strom-Gottfried,1999):
ly
n
1.Care au fost graniţele interne în familia voastră ?
Au existat subgrupuri sau alianţe în familia voastră ?
Subgrupurile au inclus membrii din familia extinsă ?
O
Cum au afectat alianţele funcţionarea familiei ?
t
Cine a avut cea mai mare influenţă ?
a f
2.Care a fost structura de putere în familia voastră ?
Cum a fost menţinut echilibrul puterii în familie ?
r
3.Ce roluri formale şi informale au jucat membrii familiei ?
D
Aceste roluri au contribuit pozitiv la sau au împiedicat funcţionarea familiei tale ?
Rolurile respective au fost adoptate de bună voie sau au fost atribuite de alţii ?
Aceste roluri au contribuit la creşterea/dezvoltarea membrilor individuali ai familiei
sau le-au limitat dezvoltarea ?
4.Cum au fost luate deciziile în familia ta ?
Au fost luate în considerare nevoile tuturor membrilor sau au existat membrii ai
familiei care au participat la luarea deciziilor în acord cu propriile lor nevoi, făcând rabat
de la acestea sau cedând ?
A existat o figură dominantă sau subgrup care a luat decizii fără a permite
negocierea sau luarea în considerare a nevoilor altora ?
A existat în familia voastră un stil de luare a deciziilor unde nu au fost luate în
considerare nevoile nimănui şi deciziile au fost evitate ?
5.Cum au fost exprimate sentimentele în familia ta ?

Discutarea sentimentelor a fost încurajată sau tabu ?
25
Ce afect şi gamă de sentimente au fost exprimate în familia ta ?
6.Familia ta a avut scopuri ?

Care au fost acestea ?
Scopurile au fost împărtăşite de către toţi membrii familiei ?
Cum au afectat aceste scopuri viaţa de familie ?
7.Care sunt crediţele familiei voastre de origine ?
8.Care au fost miturile familie voastre ?

Acestea au contribuit la funcţionarea sănătoasă a familiei ?
Au facilitat dezvoltarea/creşterea membrilor individuali sau au limitat dezvoltarea
lor ?
ly
9.Cum au comunicat membrii familiei între ei ? Comunicarea a fost eficace ?
n
10.Identificaţi punctele tari pe care le-aţi observat în familia voastră
t O
11. Cum crezi că ţi-au influenţat formarea (devenirea) ta actuală, ca individ,
interacţiunile din familia de origine ?
a f
r
2.1.2. Metode nonverbale
D
Perfecţionarea şi uzitarea din ce în ce mai frecventă a metodelor nonverbale în
asistenţa familiei porneşte de la ideea că a vizualiza, a realiza o transpunere în roluri
concrete furnizează un plus de informaţie şi o înţelegere mai profundă a realităţii
familiale.
Cele mai larg folosite metode nonverbale (Iluţ, 1995) sunt:
2.1. Desene sau picturi
Este vorba de realizarea în comun de către membrii familiei a unor desene sau
picturi pe diverse teme, punându-se astfel în evidenţă modul în care membrii familiei
cooperează şi negociază, atitudinile de izolare, de dominare sau agresivitate.
Din modul în care fiecare membru al familiei a participat la realizarea desenului,
din ce a desenat şi unde anume s-a plasat în tablou se pot deduce informaţii legate de
structura şi dinamica familiei respective.
O variantă concretă a acestei tehnici este descrierea planului casei familiale.
2.2. Sculptura

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Această metodă, mai complexă decât cea precedentă, constă în a atribui unuia dintre
membrii familiei rolul de ―sculptor‖, în scopul de a realiza un tablou structural format din
ceilalţi membrii ai familiei, pe care îi poate aşeza în poziţia spaţială şi postura corporală
pe care o doreşte, ca şi cum ar fi nişte marionete.
În final, ―sculptorul‖ se va insera el însuşi în acest tablou, în poziţia şi locul pe care
le consideră ca fiind potrivite. Terapeutul îl roagă pe sculptor să-i întrebe pe membrii
familiei cum se simt în postura şi poziţia în care se găsesc, dacă ar vrea să facă schimbări,
etc.
Fiecare dintre membrii familiei devine sculptor, în cursul aceleiaşi şedinţe sau în
şedinţe diferite, fiecare tablou sculptural fiind urmat de discuţii referitoare la percepţiile
fiecărui membru despre dinamica şi structura familiei, despre modificările considerate
necesare.
Utilă, în acest sens, este realizarea unei sculpturi despre cum va arăta familia peste
2 sau 5 sau 10 ani, respectiv care este proiecţia membrilor cu privire la familia lor în
viitor.
ly
n
Metoda furnizează terapeutului un material interpretativ bogat, este complexă, dar
şi eficientă şi stimulativă pentru participanţi.
O
2.3. Jocul de rol
Nu reprezintă o metodă în totalitate nonverbală, deoarece, alături de gesturi, mimică
şi alte elemente ale comunicării nonverbale, include şi elemente ale comportamentului
verbal.
Jocul de rol poate fi aplicat în 2 sensuri:
ft
r a
a. bazat pe asumţia centrală a psihodramei lui Moreno, conform căreia este
util să joci rolul altuia pentru a-l înţelege mai bine;
b. reproducerea unor episoade reale din viaţa familiei în faţa terapeutului,
D
în speţă a celor care sunt legate de aspectele disfuncţionale din cadrul familiei.
Se pot realiza şi jocuri de comunicare, pe teme alese de terapeut sau membrii
familiei.
O metodă folosită în această direcţie este şi metoda ritualurilor,care se aplică, de
asemenea, pe 2 direcţii:
a. solicitarea familiei de a reproduce anumite ritualuri în cadrul şedinţei
terapeutice (ex. masa duminicală);
b. încurajarea clienţilor de a participa la ritualuri familiale reale de
anvergură (petreceri anuale, nunţi etc.).
Se urmăreşte astfel marcarea trecerii de la un statut la altul (de ex: de la necăsătorit
la căsătorit, de la tânăr la adult), aceste rituri având ―o puternică funcţie de distinctivitate
şi identizare‖ (Iluţ, 1995:197)
2.4. Genograma
Reprezintă o figurare grafică a istoricului familiei, de regulă de-a lungul a 3-4
generaţii, evidenţiindu-se date despre profesie, boli, comportamente, relaţii de ataşament,
27
întâmplări etc., pe care clientul (membrul familiei) care realizează genograma le
consideră relevante.
Având astfel o imagine ―în extenso‖a sistemului familial, pornind de la familia de
origine a celui care construieşte genograma şi continuând cu familia extinsă, terapeutul şi
clientul pot identifica ―fixaţii emoţionale, interacţiuni disfuncţionale şi alte ―tare‖
transmise de-a lungul generaţiilor.‖ (idem:195)
2.1.3. Folosirea întrebărilor

Faţă de studierea familiei, în terapie, utilizarea întrebărilor capătă note distincte,
care pot fi exprimate în jurul a două caracteristici importante:
1.deoarece este în interesul lui, în cele mai multe dintre cazuri clientul va răspunde
y
cât mai sincer şi complet terapeutului, spre deosebire de investigaţiile de tip sociologic
l
unde sursele de distorsiune apar mult mai frecvent;
2. dacă în investigaţia de tip sociologic, una dintre cerinţele pe care cercetătorul
n
trebuie să o îndeplinească este aceea de a nu influenţa răspunsul subiectului prin forma,
conţinutul sau modul de adresare al întrebărilor, în terapia de familie se impune ca scop
principal tocmai acela ―de a schimba perspectiva clientului asupra unei probleme‖ (Iluţ,
1995:198)
Tipuri de întrebări:
t O
f
Iluţ (1995) propune o tipologizare a întrebărilor astfel:
i..după scopul lor
ipoteze despre problemă;
r a
 întrebări de informaţie – urmăresc explorarea problemei şi formularea unor
 întrebări de schimbare a situaţiei – urmăresc realizarea unei redefiniri şi
D
interpretări a problemelor de către client;
ii.după domeniul vizat – întrebările trebuie să abordeze distinct
clientului: cognitiv, emoţional, comportamental.
3 planuri ale
Se impun prin eficienţa lor întrebările circulare, care vizează legătura dintre cele 3
planuri, precum şi cea dintre individ şi sistemul familial.
Un mod de utilizare a acestor întrebări circulare este a cere unui membru al familiei
să comenteze relaţiile sale cu alţi doi membrii ai familiei.
Exemplu: ―Când mama ta încearcă să-l facă pe fratele tău să meargă la şcoală, ce
face bunica ?‖ sau ―Cine crezi că este mai apropiat de tatăl tău: sora sau fratele tău ?‖
Frecvent folosite în terapia de familie sunt şi întrebările retorice, care au ca scop
obţinerea de la client a unui anumit răspuns, în vederea obţinerii progresului terapeutic
(Iluţ, 1995:198 apud Griffin, 1993).
Exemplu: unui părinte care îşi neglijează copilul i se adresează întrebarea: ―Aveţi
un rol foarte important în educaţia fiului dvs. Credeţi că dacă aţi petrece mai mult timp cu
fiul dvs. problema lui s-ar rezolva ?‖
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
iii. o altă diferenţiere trebuie făcută între întrebările închise (se utilizează în special
ca întrebări retorice) şi întrebările deschise care trebuie să aibă o pondere importantă în
cadrul demersului terapeutic.
iiii. o ultimă diferenţiere trebuie făcută între întrebările directe, care presupun
transparenţa clară a scopului şi întrebările indirecte, la care nu se întrevede scopul real.
Există câteva reguli important de urmat în formularea, dar şi în aplicarea
întrebărilor, care ne ajută ca acestea să devină ―bune‖:
-scopurile întrebărilor trebuie să fie clare (ce vor să schimbe, care este domeniul,
care întrebări privesc individul şi care familia);
- întrebările trebuie să fie bine formulate, la obiect, şi cât mai scurt posibil;
- întrebările trebuie să fie inteligente, aceasta întărind imaginea de competenţă pe
care terapeutul trebuie să o promoveze în faţa clientului, ceea ce sporeşte şansele de
schimbare;
- trebuie evitate întrebările redundante, fiindcă reluarea lor exprimă dezinteres,
ly
n
neatenţie, lipsă de memorie din partea terapeutului, ceea ce va compromite alianţa cu
clientul;
- trebuie excluse întrebările vagi, fără conţinut, ―tip clişeu‖, ca de exemplu:‖Ce aţi
mai putea spune ?‖ sau ―Ce aţi simţit atunci ?‖;
t O
- aceste întrebări trebuie transformate în unele specifice
care să acopere toate cele trei planuri, astfel:
a f
Exemplu: întrebarea ―Ce stare aţi avut atunci când …?‖ va fi transformată într-una
―Ce aţi simţit atunci când…?‖ (urmează specificarea evenimentului)- pentru planul
emoţional
r
―Ce aţi gândit atunci când…?‖ – pentru planul cognitiv
D
―Ce aţi făcut atunci când…?‖ – pentru planul comportamental
2.1.4. Metafora
În domeniul terapiei de familie, termenul de metaforă are două accepţiuni :
1.comportamentul, simptomul unui membru al familiei este o expresie, o metaforă a
ceea ce se întâmplă în sistemul familial. Ideea simptomului ca metaforă este specifică
orientării strategice;
2.modalitate de intervenţie în terapia propriu-zisă.
Ea se referă la folosirea în procesul terapeutic a diverse parabole, fabule, pilde,
mituri, analogii, anecdote, gesturi şi obiecte metaforice, în scopul redefinirii şi
reîncadrării problemei, în schimbarea percepţiei clientului asupra problemei, în creşterea
calităţii comunicării, a rezolvării problemei şi schimbării comportamentelor.
29
Aceasta deoarece, în faţa unui mesaj simbolic, clientul prezintă o mai mare
permeabilitate. Totodată, folosirea metaforei demonstrează (dar necesită în acelaşi timp
din partea terapeutului), calităţi ca: imaginaţie, cultură, spiritualitate, ceea ce va conduce
la crearea unei relaţii eficiente cu clientul.
2.1.5. Tehnici sociometrice folosite în munca cu

familiile
5.1.Descrierea planului casei familiale

Aceasta tehnică se bazează pe principiul conform căruia împărţirea unui spaţiu (aici
casa familială) reprezintă ―(…) o componentă importantă a identităţii proprii şi familiale‖
(Neamţu, 2001:39)
Modul în care este împărţit spaţiul casei familiale ne aduce informaţii cu privire la
ly
relaţii de ataşament/excludere între membrii familiei, puncte de tensiune/echilibru, de
forţa/lipsa puterii. Este important de asemenea în ce mod este folosit fiecare spaţiu: pentru
n
odihnă, pentru muncă, pentru desfăşurarea conflictelor etc.
În final, toate acestea reprezintă expresia dinamicii familiale.
O
Descrierea planului casei familiale are un caracter explorativ, deoarece putem avea
o imagine asupra modelelor de interacţiune, miturilor şi regulilor din familia actuală, dar
t
şi asupra celor aduse din familia de origine, şi în acelaşi timp constituie şi o modalitate de
f
intervenţie în structura familiei, deoarece, în cursul terapiei se poate interveni pentru
folosirea în comun a spaţiilor, crearea de noi modele de interacţiune, îmbunătăţirea celor
a
existente etc.
r
Această metodă reprezintă ―(…) o trăire, o revelaţie comună, intensivă pentru
membrii familiei‖ (idem:39)
Metoda se aplică în trei variante:
D
În primul caz, părinţii primesc o bucată mare de hartie, creioane şi carioca, şi sunt
rugaţi să deseneze planul casei în care şi-au petrecut copilăria (dacă au locuit în mai multe
case, li se cere să reprezinte planul casei care le-a rămas cel mai viu in minte). Copiii
privesc la părinţii lor în timp ce aceştia desenează.
În al doilea caz , copiii sunt cei care desenează, în timp ce părinţii sunt cei care îi
privesc.
În al treilea caz, fiecare membru al familiei este rugat să deseneze planul casei în
care trăieşte familia.
În toate cele trei variante, pe parcursul executării desenului, consilierul dă
instrucţiuni celor care desenează, şi pune întrebări legate de următoarele aspecte (după
Neamţu,2001):
- atmosfera fiecărei încăperi desenate
- rememorarea culorilor, mirosurilor, oamenilor din camerele reprezentate
- care era încăperea în care se reunea familia ?

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
- care era încăperea în care se primeau musafirii ?
- există vreo încăpere cu semnificaţie deosebită pentru cel care desenează ?
- evocarea cuvintelor membrilor familiei
- evocarea unei întâmplări care a avut loc în casă.
Informaţiile pe care ni le furnizează aplicarea acestor metode sunt diferite, în

funcţie de cine sunt cei care execută desenul:
În primul caz vom avea o imagine asupra graniţelor intergeneraţionale din
respectiva familie, precum şi asupra funcţionării subsistemelor. Relatarea unei întâmplări
din familie poate reflecta amănunte legate de tradiţiile din familie şi creează o atmosferă
caracterizată prin empatie, apropiere. Pot fi scoase la iveală diferenţele dintre aşteptările
y
cu rădăcini în familiile de origine ale soţilor, care pot genera stări conflictuale.
Rezultatul este acela că soţii pot să înteleagă mai uşor diferenţele dintre ei.
n l
În al doilea caz se realizează o delimitare a subsistemului copiilor, fraţilor, pentru a
fi conturate graniţele diferitelor generaţii şi pentru a fi exprimată opinia copiilor cu privire
la interacţiunile din cadrul familiei.
O
În al treilea caz, desenarea planului casei familiale îi poate ajuta pe membrii
familiei să realizeze care sunt normele proprii, iar consilierul are o imagine asupra
t
modului de organizare a familiei, a coaliţiilor dintre membrii familiei (caracterizate prin
a f
forţa legăturilor dintre ei, depărtarea/apropierea lor, ajutorarea reciprocă/relaţii tensionate)
Metoda poate fi folosită doar în cazul în care se lucrează cu persoane care sunt
mature, capabile să comunice, să-şi aminteasca şi să urmeze instrucţiunile consilierului,
r
nefiind utilă în cazul lucrului cu copiii mici. Ea relevă informaţii la care nu există acces
prin metoda interviului.
5.2. Sociograma
D
Această metodă, propusă de Robert Sherman în procesul de consiliere a familiilor,
poate fi folosită în patru variante.
Vor fi prezentate aici două variante ale ei, cu mare aplicabilitate practică.
În ambele cazuri prezentate, fiecare dintre membrii familiei sunt rugaţi să răspundă
la întrebările pe care le va formula consilierul.
În prima variantă, întrebările sunt de forma:
― În familie cu cine obişnuiţi să……?‖

― În familie cu cine aţi dori să……...?‖
Aspectele despre care Sherman(1986) recomandă consilierului să culeagă
informaţii sunt:
a merge la cinematograf
a merge in vizită
31
a face planuri
lucruri personale
a scrie lecţii
a se certa
a purta o discuţie despre întrebări teoretice
a lucra împreună
a fi ţinut la distanţă
a spune bancuri
a se bate
a se juca
a minţi/a nu minţi
a se uita la televizor
a face sport
a citi poezii
ly
a se duce la ştrand
a învăţa de la persoana respectivă
n
a face curaţenie
de cine se simte legat ?
t O
cu cine se simte bine ?
cu cine nu se simte bine ?
a f
r
cu cine se simte supărat ?
cu cine se simte obosit ?
D
Răspunsurile obţinute vor fi desenate pe o diagramă, apoi vor fi discutate cu
membrii familiei pentru a avea o imagine asupra interacţiunilor actuale din familie, dar şi
asupra a ceea ce se doreşte în viitor.
În a doua variantă, sociograma va fi realizată aplicând întrebări de genul:
―Ghici cine este…….?‖
―Cine este în familie…….?‖
care vor viza următoarele aspecte:
şeful
face cele mai multe planuri
cel mai supărat
are sufletul cel mai cald
cel mai uşor de comunicat cu el
cel mai bun

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
cel mai puternic
cel mai optimist
cel mai pesimist
cel mai bun sportiv
omul tehnic
cel mai simplu
Clienţii sunt rugaţi să dea câte două răspunsuri la fiecare întrebare, menţionând : ―În
primul rând‖ şi ―În al doilea rând‖. Ambele raspunsuri vor fi considerare la fel de
importante.
2.1.6. Terapia familială sistemică, centrată pe

problemă
ly
Acest model se bazează pe parcurgerea unor macrostadii, adică a unor momente
principale în terapie, care au la rândul lor subunităţi, intervenţii numite ―paşi mici‖.n
t O
Indiferent de opţiunea terapeuţilor asupra intervenţiilor şi strategiilor aplicate,
macrostadiile terapiei sistemice, centrate pe problema rămân aceleaşi, şi anume (Neamţu,
f
2001:58, apud N.B. Epstein, D.S. Bishop, pe baza modelului McMaster):
Evaluarea iniţială
1. informare
2. culegerea datelor
3. descrierea problemei
r a
Încheierea contractului
1. informare
D
4. clarificarea si aprobarea listei de probleme
2. conturarea alegerilor libere

3. dezbaterea aşteptărilor
4. semnarea contractului
Tratamentul
1. informare
2. clarificarea priorităţilor
3. împărţirea sarcinilor
4. evaluarea sarcinilor
Încheierea
1. informare
33
2. rezumarea tratamentului
3.scopuri de perspectivă
4.urmărire
În construcţia acestui model terapeutic se porneşte de la ideea conform căreia

familia este un sistem, deschis, care conţine mai multe sisteme: subsistemul soţilor,
subsistemul fraţilor, subsistemele casnice, etc. şi se leagă în acelaşi timp de altele: familia
extinsă, şcoala, biserica, locul de muncă. Relaţiile interpersonale din cadrul familiei sunt
guvernate de diverse reguli implicite şi explicite.
Principiul pe care se bazează acest model terapeutic este acela conform căruia
pentru a obţine modificarea comportamentului individual disfuncţional trebuie să se
urmărească schimbări la nivelul mecanismelor care apar în cadrul sistemului familial.
Terapeutul nu va urmări deci motivul care a declanşat comportamentul considerat
patologic.
y
Ideile, aparţinând teoriei sistemelor, de care se foloseşte acest model terapeutic
sunt:
membrilor sistemului familial;

- legăturile din cadrul familiei au caracter reciproc;
n l
- pentru a înţelege o parte a familiei, ea nu trebuie privită separat de restul
integrală a acesteia;
t O
- cunoaşterea fiecărui membru al familiei nu ne asigură o cunoaştere şi înţelegere
f
- comportamentul membrilor familiei este determinat de structura familiei şi modul
ei de organizare;
r a
Se poate spune deci că o primă caracteristică importantă a acestui model este
definirea familiei pe baza teoriei sistemice.
A doua caracteristică este legată de noţiunile de valoare . Acestea se referă la
D
activităţile, evenimentele şi problemele familiei.
2.2.Analiza situațiai actuale in Romania

Plecând de la cele mentionate mai inainte, rezultă că exista clar o necesitate de
adaptare a habitatului pentru persoanele cu dizabilități si persoane în vârstă. Aceste
adaptări sunt facute pentru a a mări gradul de independență si de autonomie a tuturor
persoanelor.
Spre exemplificare luăm cazul unei persoane aflată în scaunul cu rotile
În România nu-l vedem, deşi el există. Dacă s-ar fi născut în Spania (sau în oricare
altă ţară europeană), l-am fi văzut cu siguranţă la orice oră, făcîndu-şi cumpărăturile,
mergînd la spectacole, plimbîndu-se detaşat prin La Rambla, luând metroul, trăind în
comunitate, independent. Existând pur şi simplu. În România însă, mare parte a vieţii el

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
şi-o petrece izolat în casă, se uită la televizor, citeşte şi, dacă n-are pe cineva foarte
apropiat care să aibă grijă să-l scoată din cînd în cînd afară (pentru că e greu să ieşi din
bloc cînd n-ai nici lift, iar vecinii se împotrivesc cu patimă şi ură montării unei rampe), îşi
trece timpul ostoindu-şi setea de socializare, privind pe după perdele "normalitatea" de
afară. Cât de normală este însă o societate care îl ostracizează, atît printr-o lege
chiţibuşară, cît şi printr-o atitudine ostentativă care, pe motiv că nu corespunde
majorităţii, îl transformă într-un om invizibil?
Discutăm de integrarea persoanelor cu dizabilități pentru a le asigura o accesibilitate
la viața socială. Termeni ca accesibilitate si accesibilizare sunt in dicționar si se vace
vorbire de ei în legile României.
După cum lesne se poate constata avem referințe legale
2.2.1. Cadrul legal
România a fost printre primele state candidate sau în curs de aderare care au
promovat o legislatie speciala antidiscriminare. Astfel, în anul 2000, a fost adoptata
Ordonanta Guvernului nr. 137 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
ly
discriminare. Acest act normativ a fost modificat si completat în doua rânduri, ajungând
la un nivel de reglementare care îndeplineste în linii mari cerintele Comisiei Europene
privind alinierea legislatiei interne cu prevederile acquis-ului comunitar. n
t O
Legea acopera o gama larga de criterii de discriminare: rasa, nationalitate, etnie,
limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala
f
cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata si are ca
domenii generale de aplicare:
r a
- egalitatea în activitatea economica si în materie de angajare si profesie
- accesul la serviciile publice administrative si juridice, de sanatate, la alte servicii,
bunuri si facilitate
- accesul la educatie
D
- libertatea de circulatie, dreptul la libera alegere a domiciliului si accesul în locurile
publice
- dreptul la demnitatea personala
De asemenea, atunci când se constata savârsirea unei fapte de discriminare,
persoana (fizica sau juridica) care a comis acea fapta poate fi sanctionata prin avertisment
sau amenda contraventionala (cuprinsa între 2 si 40 de milioane lei).
În toate cazurile de discriminare, persoanele discriminate, au dreptul sa pretinda
despagubiri în fata instantelor judecatoresti precum si restabilirea situatiei anterioare
discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
La cerere, instanta poate dispune retragerea, de catre autoritatile emitente, a
autorizatiei de functionare a persoanelor juridice care, printr-o actiune discriminatorie,
cauzeaza un prejudiciu semnificativ sau care, desi cauzeaza un prejudiciu redus, încalca în
mod repetat prevederile legislatiei din domeniul antidiscriminarii
Legea nr 448/2006 privind protecția promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap
35
Carta socială europeană
E deja un clişeu: avem o lege, ce facem cu ea? Ca multe altele, Legea privind
drepturile persoanelor cu handicap face parte din acel şir de nenumărate legi date de ochii
frumoşi ai europenilor, generoasă iniţial, strictă şi serioasă, ca un ceas elveţian. Dacă ar fi
fost însă aşa, problema accesibilizării era de mult rezolvată pentru că Legea 519/2002
prevedea accesibilizarea totală a domeniului public pînă la finele lui 2005, prin termene
de genul: "până la 31 decembrie 2003 se va finaliza accesibilizarea instituţiilor publice, a
magazinelor, a restaurantelor, a sediilor prestatorilor de servicii, precum şi a căilor
publice de acces". Sau: "pînă pe 31 decembrie 2005 trecerile de pietoni vor avea sisteme
de semnalizare sonoră şi vizuală pentru persoanele cu handicap". Exemplele ar putea
continua, termenele fiind date într-o veselie, însă enumerarea lor ar fi inutilă, de vreme ce
majoritatea s-au anulat. Prin Decretul nr. 1335 din 4 decembrie 2006, câînd a fost
promulgată noua Lege, acele termene neîndeplinite nu numai că n-au fost reluate, dar au
şi ieşit cu totul din vizorul legalităţii. "Termenele de accesibilizare au fost depăşite, deci
era ridicol să mai fie menţionate", ar fi declarat reprezentanţilor Fundaţiei Soros Romånia,
(ANPH).
ly
sec, într-o conferinţă, oficialii Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap
n
Pe undeva, e ironic de logic. Pe de altă parte însă, cinismul e de-a dreptul revoltător.
Cine trebuia să aplice legea, cine e vinovat pentru neaplicarea ei? Iniţial, ANPH era în
măsură să monitorizeze aplicarea legii. Însă, cum totul era "nou", un "început de drum",
O
iar românu-i milostiv, ANPH s-a limitat, în primă fază, doar la avertismente. Apoi, mai
precis 2007, s-a înfiinţat o comisie sau cam aşa ceva, pre numele său Inspecţia Socială, un
t
loc de aterizare a pisicii.
f
Singura certitudine: nimeni nu-i vinovat pentru faptul că, până acum, deşi suntem
ţară europeană, nici o instituţie din România nu e pe deplin accesibilizată, iar persoanele
a
cu handicap sînt condamnate încă la izolare. Singura speranţă: termenul de 31 decembrie
r
2010, cînd autorităţile administraţiei publice locale "au obligaţia să ia măsuri pentru a
facilita accesul persoanelor cu handicap la mijloacele de transport". Dar în mod firesc și
acel termen ca și celelalte a trecut, deci în concluzie mai e timp e berechet de alte
ordonanţe.
Realizari:
D
Elena Filip, directoarea executivă de la Fundaţia Motivation, utilizatoare de scaun
pe rotile, şi-a construit singură rampă la bloc,nu numai că nu a fost ajutată, însă totul s-a
petrecut cu rezistenţă din partea vecinilor.
Marian Minculescu, preşedintele Societăţii Handicapaţilor Locomotor (SHL), tot
utilizator de scaun pe rotile, întîmpină aceleaşi greutăţi şi reticenţe din partea aceluiaşi tip
de vecini.
În ambele cazuri, după ce rampa a fost construită, toţi vecinii o folosesc, femeile cu
copii mici în căruţ, cei care vin de la piaţă etc.
Da e lege,….

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Legea e lege și trebuie respectată. Dar cine trebuie să respecte legea? Să luăm cazul
rampelor de acces. Conform legii 519/2002 este obligatoriu ca "până la 31 decembrie
2003 se va finaliza accesibilizarea instituţiilor publice, a magazinelor, a restaurantelor, a
sediilor prestatorilor de servicii, precum şi a căilor publice de acces". Si accesibilizare se
făcu!
ly
n
O
rampă de acces la intrarea intr-un cabinet medical in Botosani (Sursa Antena 3)
ft
r a
D
37
Mangalia
ly
n
t O
a f
Casa de cultura Constanța
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
ly
n
t O
a f
r
D
39
ly
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
2.3.ACCESIBILITATEA
2.3.1 ACCESIBILITATEA LA MEDIUL FIZIC

Situaţia existentă
În prezent, problema accesibilităţii în România, cu referire predominantă la mediul
fizic, este tratată în:
- Legea 519/2002 pentru aprobarea OUG nr.102/1999 privind protecţia specială şi
- încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (de la Art.11 la Art.17);
- Normativul pentru Adaptarea Clădirilor Civile şi a Spaţiului Urban Aferent la
Exigenţele Persoanelor cu Handicap – Indicativ: NP 051/2001 elaborat de IPCT SA şi
y
aprobat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei (2001).
informare şi comunicare pentru persoanele cu dizabilităţi. Normativul în vigoare nu este

respectat.
n l
În prezent, mediul fizic înconjurător este accesibilizat în proporţie de maxim 10% în
marile oraşe, iar în mediul rural, nu există aproape deloc acces la mijloace de transport,
O
Nu există o şcoală de pregătire a câinilor ghizi pentru nevăzători şi nici o politică a
autorităţilor de procurare a câinilor ghizi din străinătate.
Exemple
Art.13 (2)
ft
a
- Până la data de 31 decembrie 2003 vor fi adaptate pentru a permite accesul
r
neîngrădit al persoanelor cu handicap toate clădirile instituţiilor publice, ale celor
culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, magazinele şi restaurantele, sediile
prestatorilor de servicii către populaţie, precum şi căile publice de acces (realizat în
D
proporţie de maximmum 10% în municipii iar în mediul rural cel mult 1%).
Art.14
- Până la data de 31 decembrie 2002 toate telefoanele publice vor fi montate şi
amenajate cu respectarea prevederilor normativului menţionat la art. 12. (realizat cel mut
10%).
Art.16
- ... în spaţiile de parcare de pe lângă instituţiile de interes public vor fi amenajate,
rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional minimum 4% din numărul total al
locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri pentru parcarea gratuită a mijloacelor
de transport ale persoanelor cu handicap (termen februarie 2003) – (în prezent au fost
amenajate cel mult 5%);
Până la data de 31 decembrie 2003 toate spaţiile de parcare organizate vor avea
amenajate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional minimum 4% din numărul
total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri pentru parcarea gratuită a
mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap – (realizat cel mult 10%).
Accesul la informare şi comunicare este tratat superficial în actuala lege.
41
Cauze
Pasaj omis – ˝Legea nu prevede sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea
termenelor prevăzute ori pentru nerespectarea normativului în vigoare˝
Pe fondul lipsei de colaborare dintre organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor
cu dizabilităţi şi autorităţile publice locale privind accesibilizarea, se constată
nerespectarea legii din partea:
- autorităţilor publice locale, atunci când se concesionează spaţiile de parcare şi
lucrările de reparaţii la căile de acces;
- organismelor şi instituţiilor guvernamentale, care au obligaţia să dispună
accesibilizarea instituţiilor publice locale din subordine.
Propuneri de schimbare
- Reactualizarea termenelor din actuala legislaţie şi introducerea sancţiunilor
contravenţionale, pentru nerespectarea acestora;
- Completarea legislaţiei în vigoare cu propuneri privind accesul la
ly
informaţii şi comunicare, astfel încât accesibilizarea în toate aspectele vieţii
cotidiene – cele profesionale, sociale şi culturale – să fie condiţia de bază a
integrării persoanelor cu dizabilităţi în societate.
n
O
2.3.2 ACCESUL LA CULTURĂ ŞI INFORMAŢIE
t
f
Numărul aparatelor pentru persoanele cu deficienţe de auz este destul de mic şi nu
a
este susţinut decât prin eforturile familiilor acestora. Limbajul mimico-gestual este aplicat
r
în şcoli de multe ori la întâmplare, înlocuit nedidactic cu predominanţa scrisului pe tablă,
nu există un ordin al Ministerului Educaţiei vizând obligativitatea utilizării lui. Acest cod
de comunicare este absent în instituţiile publice. De fapt, la ora actuală încă se aşteaptă
D
oficializarea sa în România. Doar programul 2 al televiziunii publice are emisiuni de ştiri
informative traduse în acest limbaj.
Aparatura optică este procurată prin efortul persoanelor cu deficienţă vizuală
parţială, neexistînd un act normativ care să deconteze acest tip de cheltuieli. Şcolile sunt
parţial dotate cu lupe şi destul de puţin cu megascoape. Lentilele de contact sunt
considerate mai degrabă obiecte de lux decât auxiliare cu valoare compensatorie.
Manualele cu litere mărite sunt redactate la calculatoarele din şcoli.
Şcolile pentru nevăzători au fost dotate recent cu imprimante braille comandate
electronic şi suficiente pentru uzul lor. Există o tipografie braille imprimînd pe ambele
feţe ale colii, în sistem electromecanic şi o alta electronică, care imprimă pe o singură faţă
a colii, la Consiliul Central al Asociaţiei Nevăzătorilor.
S-a deschis o filială pentru persoane cu deficienţe de vedere în cadrul Bibliotecii
Metropolitane Bucureşti, iar la Cluj, Tulcea şi Satu Mare, s-a început dotarea cu carte
audio a bibliotecilor judeţene în perspectiva punerii la punct a unei secţii de specialitate.
Societatea Română de Radiodifuziune, în conformitate cu exigenţele Regulilor
Standard ale ONU, a instituit, în 1992, cu rolul de ziar vorbit, o emisiune informativă
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
despre viaţa şi preocupările deficienţilor de vedere. Nu există încă un program de voce
electronică în limba română produs în România, deci, accesibil ca preţ. Programul de
afişaj braille al calculatoarelor este extrem de scump, produs fiind numai în Occident. În
ţara noastră, nu se practică sistemul audiodescriptiv al filmelor documentare.
Nu există facilităţi de conectare la internet pentru utilizatorii nedeplasabili cu
dizabilitate fizică, vizuală sau cu dizabilităţi asociate.
În cazul persoanelor cu dizabilităţi, accesul la cultură şi informaţie poate fi asigurat
în modul cel mai adecvat prin transpunerea în practică, după caz, a patru măsuri
fundamentale:
- anularea incidenţei dizabilităţii parţiale prin protezare şi intervenţia unor
echipamente şi tehnici compensatorii, în cazul hipoacuziei şi ambliopiei;
- adaptarea, transcrierea sau transpunerea mesajului informaţional şi a
produsului cultural în cazul dizabilităţilor senzoriale severe (persoane surde sau
nevăzătoare) în coduri de comunicare specifice precum limbajul mimico-gestual,
ly
n
alfabetul braille, imaginile tactile, cărţile audiomagnetice şi audioelectronice, prezenţa
audiodescripţiei la filme, mai ales la cele documentare etc;
O
- asigurarea tuturor echipamentelor tehnice, tehnologice şi a cadrului organizatoric
în vederea accesării informaţiei, a produselor şi valorilor culturale prin deplasarea
t
autonomă sau independentă a persoanei la situl cultural ori prin libera abordare
f
electronică a acestuia.
- furnizarea unor produse adecvate posibilităţilor de abordare ale persoanelor cu
Modalităţi de realizare
r a
dizabilitate intelectuală, cu accent pe informaţia şi secvenţele culturale audiovizuale.
Asigurarea aparatelor şi protezelor auditive pentru persoane cu hipoacuzie, a
D
ochelarilor potriviţi sau a lentilelor de contact pentru cele cu ambliopie, pot să determine
accesul integral al acestora, în condiţii de siguranţă a organului senzorial implicat, la tot
ceea ce înseamnă informaţie, educaţie şi cultură. În cazul studiilor de lungă durată, a
demersurilor de cercetare etc., este necesară consultarea constantă a medicului, pentru ca
efortul să nu producă efecte secundare nedorite. În situaţia ambliopiilor uşoare până la
cele severe, este de luat în considerare necesitatea tipăririi cu litere mărite a cărţilor, în
primul rând a celor aflate pe parcursul educaţional obligatoriu al devenirii persoanei,
precum manualele şcolare. Totodată, în unităţile şcolare şi în biblioteci este bine să existe
o dotare cu megascoape, aparate funcţionînd pe principiul măririi imaginii şi a reglării
contrastului cromatic.
a) Dizabilitate auditivă şi de expresie verbală
Este necesar să existe un for, recomandabil Asociaţia Naţională a Surzilor, care să
poată pune la dispoziţia instituţiilor publice interpreţi în limbajul mimico-gestual, ori de
câte ori este necesar. Instituţiile publice trebuie, la rândul lor, să practice un afişaj vizual,
de natură a orienta corespunzător persoanele surde. Instituirea utilizării obligatorii a
limbajului mimico-gestual în toate şcolile pentru copii cu deficienţe de auz şi în unităţile
şcolare în care ar putea fi incluse clase de elevi surzi. Introducerea subtitrării emisiunilor
43
şi traducerii în limbaj mimico-gestual a emisiunilor informative ale tuturor canalelor de
televiziune atât publice cât şi private, precum şi a altor emisiuni de înaltă valoare
informaţională.
Alte propuneri şi modalităţi de accesibilizare pentru surzi:
- Interpreţi în limbaj mimico – gestual, care să asigure comunicarea între persoanele
surde şi instituţiile publice
- Asigurarea de aparatură pentru semnalizarea vizuală
- Asigurarea de telefoane cu telefax pentru comunicarea între persoanele surde
- Asigurarea de ghizi de comunicare/intervenţie pentru comunicarea cu persoanele
cu surdocecitate
- Vizualizarea corespunzătoare a informaţiilor în mijloacele de transport (trenuri,
autobuze, tramvaie, troleibuze, metrou, avioane)
- Organizarea unor birouri speciale de informaţii pentru persoanele surde, cu
comunicare în limbajul mimico-gestual
ly
- Consilierea persoanelor surde, în limbaj mimico – gestual.
b) Dizabilitate vizuală
n
Necesitatea tipăririi în alfabetul braille a tuturor cărţilor necesare sau solicitate în
acest sens. Necesitatea dotării instituţiilor nevăzătorilor (şcoli, organizaţii, biblioteci) cu
O
tipografii braille performante, de ultimă generaţie tehnologică, apte a transcrie orice
material într-un timp foarte scurt, pe bază de comandă electronică şi în condiţiile
t
consumului minimal de material, cum ar fi tipărirea (perforarea) colilor de hârtie specială
f
simultan pe ambele feţe. Organizarea de servicii de înregistrare a cărţilor şi materialelor
informative necesare sau solicitate în sistem audiomagnetic sau audioelectronic, în
a
unităţile şcolare şi în bibliotecile publice. Înfiinţarea, în fiecare bibliotecă publică
judeţeană, a unei secţii pentru nevăzători, cu carte în braille, pe casetă audio, pe CD sau în
r
format electronic. Asigurarea programelor de voce electronică (sinteză vocală) şi de afişaj
braille pentru calculatoare. Înzestrarea instituţiilor nevăzătorilor cu echipamente
D
electronice independente de scanare şi lectură vocală (maşini de citit). Instituirea unui
act normativ pentru ca site-urile de pe web să nu fie blocate accesării lor cu vocea
electronică.
Introducerea sistemului de descriere vocală (audiodescripţie), în intervalele de timp
posibile, a secvenţelor vizuale din filme: mai întâi a celor din filmele documentare şi abia
în al doilea rând a celor din filmele artistice. Ar fi de dorit, de asemenea, ca o parte din
filmele artistice să fie sincronizate vocal.
c) Instituirea unor facilităţi importante, recomandabil gratuitate de acces, a
persoanelor nedeplasabile, mai ales a celor cu dizabilitate fizică gravă, la toate site-urile
cu informaţie ştiinţifică, artistică, educaţională, culturală în genere. Subvenţionarea prin
lege a costurilor de conectare la internet a acestor persoane precum şi a nevăzătorilor şi
surzilor
d) În cazul persoanelor cu dizabilitate intelectuală, mai ales a copiilor, se
recomandă produse culturale bazate pe imagine uşor accesibilă, pe spectacolul
ludic, pe produsele nonagresive, cu rol important în socializarea subiecţilor.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
e) Facilitarea accesului la activiătţi extraşcolare pentru toate categoriile de elevi cu
dizabilităţiEvoluţia abordărilor în politicile sociale privind persoanele cu dizabilităţi.
Terapia ocupațională este o profesie în evoluție. De-a lungul anilor, studiul de

ocupației umane și a componentelor sale a clarificat profesia cu noțiuni despre conceptele
de bază și construcții care ghidează practica de terapie ocupațională. În plus, rolul terapie
ocupaționale și contribuțiile la societate au continuat să evolueze. Cadrul de practica de
Terapie Ocupaționala: Domeniu și de proces (de asemenea, menționate în acest document
ca și cadru de referință) este evolutia viitoare într-o serie de documente care au fost
dezvoltate de-a lungul ultimele câteva decenii pentru a sublinia limbajul și construcțiile
care descriu obiectul profesiei.
y
Cadrul de referință a fost elaborat ca răspuns la nevoile din practica actuală, trebuie
să afirme mai clar și să articuleze concentrarea terapiei ocupaționale în mo unic pe
facilitează angajarea în ocupație pentru a sprijini participarea în viață. Impuls pentru

dezvoltarea Cadrului de referință a fost procesul de revizuire pentru actualizare și de
revizuire a terminologiei unitare pentru Terapia Ocupațională-a treia ediție (UT-III)
n l
ocupație și activitățile din viața de zi de zi și de aplicare a unui proces de intervenție care
O
(Asociatia Americană de Terapie Ocupațională [AOTA], 1994). Background-ul
dezvoltării cadrului de referință este prevăzută într-o secțiune de la sfârșitul acestui
t
document. Ca și practică TO continuă să evolueze, domeniul trebuind să ia în considerare
f
necesitatea continuă pentru Cadrul Practic de Terapie ocupațională: Domeniul și procesul
ar trebui să evalueze și să modifice formatul acesteia, după caz.
Scopul propus al cadrului este dublu:
a
r
(a) pentru a descrie domeniul pe care este centrat și domeniul de concentrare a
profesiei și a acțiunilor și
D
(b) să contureze procesul de evaluare și de intervenție prin terapie ocupațională,
care este un proces dinamic și legat de profesie și concentrat pe utilizarea ocupației.
Domeniul și procesul sunt în mod necesar elemente interdependente, cu definirea
domeniului domeniu de activitate umană în care procesul este aplicat.
Acest document se adresează unui public atât intern cât și extern. Publicul intern
profesionale - terapeuți profesioniști și asistenții de terapie ocupațională - poate folosi
cadrul de referință pentru a-și examina practica actuală și să ia în considerare noi aplicații
în domenii emergente de practică. Educatorii de terapie ocupațională pot găsi cadru utill
la predare cu elevii, cu privire la un model de proces de livrare care este centrat pe client
și facilitează angajarea în ocupația pentru a sprijini participarea în viață. Cum terapeutii
ocupationali si asistentii de terapie ocupațională se mută în arii de servicii noi și extinse,
descrierile și terminologia prevăzute în Cadrul de referință îi pot ajuta în comunicarea
profesiei focalizând unic pe ocupație, precum și pe activități din viața de zi de zi pentru
publicul extern. Publicul extern poate folosi cadrul de referință pentru a înțelege accentul
terapiei ocupaționale pe susținerea funcției și a performanței în activitățile de zi cu zi,
precum și identificarea mai multor factori care influențează performanța (de exemplu,
abilități de performanță, modele de performanță, context, cererile de activitate, factorii
45
client) care sunt abordate în timpul procesului de intervenției. Descrierea procesului va
ajuta publicul extern în înțelegerea modului în care terapeutii ocupationali si asistentii de
terapie ocupațională aplică cunoștințele și abilitățile în a ajuta oamenii să-și reia și să-și
atingă activitatile din viața de zi de zi, care susțin funcția și o stare de sănătate.
Cadrul de practică al Terapiei Ocupaționale: Domeniu si Proces începe cu o
explicație a domeniului profesiei. Fiecare aspect al domeniului este complet descris. O
introducere la procesul de terapie ocupațională urmărește afirmațiile-cheie care
evidențiază punctele importante. Fiecare secțiune a procesului este apoi descrisă în mod
specific
Domeniu
Domeniul de Terapie Ocupațională
" Un domeniu al profesiei de îngrijire constă în acele zone ale experienței umane, în
care practicanții profesiei oferă asistență altor persoane "(Mosey, 1981, p. 51.). Terapeuții
ocupationali si asistenții de terapie ocupațională se concentrează pe sprijinirea oamenilor
ca aceștia să se angajeze în activități din viața lor de zi de zi, activități pe care clientii le
găsesc un sens și un scop. Domeniul de terapie ocupațională lui provine din interesul
y
profesiei în abilitatea ființelor umane de a se angaja în activități din viața de zi de zi.
l
Termenul larg pe care terapeutii ocupationali și asistenții de terapie ocupațională l
folosesc pentru a captura amploarea și semnificația termenului de "activitate de zi de zi
n
din viață" este ocupația. Ocupația, așa cum ea este folosită în acest document, este
definită în felul următor:
Activitățile ... din viața de zi de zi, denumite, organizate, și având valoare și
O
semnificație pentru persoane și o anumită cultură. Profesia este tot ceea ce fac oamenii să
sîși ocupe timpul, inclusiv atunci când se caută pe sine ... se bucură de viață ... și
t
contribuie la structura socială și economică a comunităților lor .... (Law, Polatajko,
f
Baptiste, si Townsend, 1997, p. 32.)
Expertiza terapeuților ocupaționali se sprijină pe cunoștințele lor legate de ocupație
a
și de modul în care angajarea în ocupație poate fi folosită pentru a afecta performanța
r
umană efectele bolii și starea de invaliditate. Atunci când lucrează cu clienții, terapeutii
ocupationali își direcționează eforturile lor spre ai ajuta pe clientii lor să performeze.
Modificările de performanță sunt direcționate pentru a sprijini angajarea în ocupațiile
D
semnificative care afecteaza ulterior sănătatea, bunăstarea, și satisfacția calității vieții.
Profesia vede ocupația în ambele direcții ca mijloc și ca scop. Procesul de furnizare a
intervenției de terapie ocupationala poate implica utilizarea terapeutică a ocupației ca un
"mijloc", sau metoda de schimbare a performanței. "Sfarsitul" procesului de intervenție
prin terapie ocupațională apare odată cu îmbunătățirea semnificativă a angajării clientului
în ocupație.
Ambele puncte de vedere, ocupația și activitatea, sunt folosite de către terapeuții
ocupaționali pentru a descrie participarea la preocuparile de zi de zi. Ocupațiile sunt în
general privite ca activități care au sens și un scop unic în viața unei persoane. Ocupațiile
sunt esențiale pentru identitatea și competența unei persoane, ele influențând modul în
care acea persoană î-și petrece timpul și ia decizii. Termenul de activitate descrie o clasă
generală de acțiuni umane, care au un scop dirijat (Pierce, 2001). O persoană poate
participa la activități pentru a atinge un obiectiv, dar aceste activități nu presupun o
importanță sau semnificație centrală pentru acea persoană. De exemplu, multe persoane
participă la activitatea de grădinărit, dar nu toate aceste persoane ar descrie grădinăritul ca
o "ocupație" care are o importanță și o semnificație centrală pentru ei. Cei care o văd ca o
simplă activitate de grădinărit pot afirma că grădinăritul este o corvoadă sau o activitate

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
care trebuie să fie făcută, ca parte a întreținerii locuinței și curții, dar nu una care se
bucură în mod special de ceea ce face sau o activitate din care rezultă o satisfacție
personală sau o împlinire semnificativă. Cei care au experienta grădinăritului ca o
ocupatie s-ar vedea ca "grădinari", castigand o parte din identitatea lor prin participarea
lor la grădinărit. Ei ar atinge un sentiment de competență prin realizarile lor în grădinărit
și ar raporta un sentiment de satisfacție și împlinire, ca urmare a activității lor de această
ocupație. Terapeuții ocupaționali valorifică atât ocupația cât și activitatea și recunosc
importanța și influența lor asupra stării de sănătate și asupra bunăstării lor. Ei cred că cei
doi termeni sunt strâns legați încât să recunoască faptul că fiecare termen are o
semnificație distinctă și că indivizii le experimentează fiecare în mod diferit. În acest
document cei doi termeni sunt deseori folosiți împreună pentru a recunoaște înrudirea lor
recunoscând însă sensurile diferite ale acestora.
Scop
Scopul acestui capitol este de a
ly
n
In calitate de cetăţeni cu drepturi depline, persoanele cu dizabilităţi beneficiază
de aceleaşi drepturi ca si restul populaţiei. Au dreptul la demnitate, la tratament egal, la o
O
viata autonoma si la o participare deplina în cadrul societăţii. Crearea unui cadru menit
sa le permită persoanelor cu dizabilităţi sa se bucure de toate aceste drepturi reprezintă
t
f
principalul obiectiv pe termen lung al strategiei comunitare pentru incluziunea activa a
persoanelor cu handicap. Strategia europeană pentru protecţia si integrarea persoanelor
cu dizabilităţi urmăreşte obţinerea unor rezultate concrete privind: perspectivele de
r a
angajare, accesibilitate si autonomie pentru persoanele cu dizabilităţi.
Persoanele cu dizabilităţi sunt implicate în acest proces în baza principiului
european:
D
―Nimic pentru persoanele cu dizabilităţi, fără persoanele cu dizabilităţi‖.
Ultimele decade au marcat o schimbare importanta in ceea ce priveşte politicile
publice privind persoanele cu dizabilităţi la nivel global.
Modelul medicalizat, predominant in întreaga Europa pana in anii ‘80, axat pe
recuperare medicala si asigurarea pasiva a unui venit minim financiar, a fost înlocuit cu
o paradigma bazata pe dreptul la şanse egale, nondiscriminare si participare. Acest model
a fost mai mult de un secol modelul dominant in politicile legate de incapacitate( Blank
2009).
Având in vedere importanţa pe care o acorda acest model îngrijirilor medicale,
persoanele având o incapacitate sunt exceptate de obligaţiile normale faţa de societate,
printre care este şi munca, astfel instituţionalizarea şi segregarea sunt în acest mod
justificate. Această abordare a dizabilităţii face ca şi angajatorii sa aibă prejudecăţi în
ceea ce priveşte capacitatea persoanelor cu dizabilităţi să desfăşoare o activitate de
calitate egala cu persoanele fără dizbilitate. În ţările care adopta acest model, persoanele
cu dizabilităţi sunt rar angajate, iar atunci când sunt angajate, îşi desfăşoară în general
activitatea în unităţi protejate.
47
Modelul social promovat de grupurile pentru drepturile civile ale persoanelor cu
dizabilităţi, practic, face trecerea de la blamarea exclusiva a limitărilor fizice, intelectuale
sau de alta natura ale persoanelor către o analiza critica a mediului fizic si social si a
limitărilor impuse de societate asupra anumitor grupuri sau categorii de persoane. Prin
urmare alături de conceptul de ―persoana cu dizabilităţi‖ trebuie tratate si barierele
externe (―disabling society‖) si nevoile acestora.
Al treilea model, modelul biopsihosocial adoptat de OMS constituie un cadru
integrant al modelului medical şi social în ceea ce priveşte incapacitatea. Acest model
pleacă de la premiza ca nici modelul medical, nici modelul social nu oferă o abordare
completa a problemei. În modelul biopsihosocial incapacitatea este abordată ca şi o
interacţiune între factori biologici, psihologici şi sociali. Daca clasificarea internaţională
a deficienţelor, incapacităţii şi handicapului (CIDIH) făcea o diferenţiere între
incapacitate şi handicap, Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi
sănătăţii (CIF) adoptată de OMS în 2001, abordează problema dizabilităţii prin prisma
unei abordări care recunoaşte factori sociali, factori sociodemografici, factori
comportamentali in analiza dizabilităţii.
ly
n
2.3.3.Clasificarea internaţională a funcţionării,
dizabilităţii şi sănătăţii (CIF)
O
În analiza nevoilor persoanelor cu dizabilităţi e important să vedem întregul
continuum al interacţiunii dintre individ şi factorii de mediu – de la afectări, limitări ale
t
activităţii şi restricţii in participare, până la nivelul de funcţionare cel mai ridicat pe care
f
o persoana îl poate atinge, probabil, la un moment dat şi care defineşte capacităţile sale în
diferite domenii ale activităţii si participării.
a
Aceasta abordare sta la baza Clasificărilor Internaţionale ale funcţionării,
r
dizabilităţii şi sănătăţii (CIF şi CIF-pentru copii si adolescenţi), care pun accent pe
participare şi funcţia păstrată, nu pe incapacitate şi restricţie, ţin cont de factorii de mediu,
D
cuprind domenii de sănătate şi domenii asociate sănătăţii. CIF a fost adoptată la 22 mai
2001, după cinci ani de consultanţă internaţională şi verificare în practică.
CIF nu se referă doar la persoanele cu dizabilităţi, ci la toţi oamenii. Aceste
clasificări au un rol important şi în reducerea folosirii multitudinii terminologice şi de
etichetări, deseori peiorative, cum ar fi: persoană anormală, debilă, deficientă,
dezavantajată social, deviantă, handicapată, idioată, malformată, mutilată, paralizată,
invalidă etc.
Abordarea tradiţională a dizabilităţii – ca o caracteristică individuală a persoanei,
a fost înlocuită cu abordarea socială, punându-se accentul pe condiţiile defavorizate,
neadaptate ale mediului şi societăţii, care stau la baza discriminării şi accesibilităţii reduse
la drepturile generale ale omului şi care condiţionează dezavantajul şi restricţiile in
participare. Modelul tradiţional medical (de la etiologie – la patogenie – la manifestări
clinice) este absolut insuficient şi inutil în evaluarea medico-socială a pacientului cu
probleme complexe, a stărilor care nu pot fi tratate sau prevenite.
Această nouă Clasificare accentuează perspectiva bio-psiho-socială în abordarea
dizabilităţii evidenţiind prin conceptul de funcţionare (funcţionalitate) necesitatea de a
fundamenta activităţile în favoarea persoanei cu handicap pe aspectele pozitive ale
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
interacţiunii între aceasta şi contextul în care trăieşte, factorii de mediu şi personali cu
care interacţionează. De asemenea, CIF uneşte într-un continuum problemele unei
persoane datorate deficienţei şi problemele de sănătate ale aceluiaşi individ. Aici cuvântul
dizabilitate este folosit ca un termen general pentru afectări, limitări de activitate sau
restricţii de participare.
CIF propune pentru prima dată evaluarea socială centrată pe identificarea
factorilor contextuali în care trăieşte persoana cu handicap, vizând:
- calitatea mediului fizic, dar şi a nişei de viaţă şi dezvoltare (locuinţă, hrană, igienă,
asigurarea securităţii fizice şi psihice);
- participarea în comunitate, în viaţa civică şi socială;
- facilitatorii şi/sau barierele existente în mediul fizic şi social în care trăieşte
persoana;
y
- facilitatorii şi/sau barierele existente la nivelul atitudinilor existente în mediu.
l
n
Facilitatorii si/ sau barierele existente in mediul fizic şi social se refera, printre
altele, la:
O
- produse şi tehnologii care asistă persoana în viaţa de zi cu zi: orteze, proteze;
t
f
- produse, tehnologii şi amenajări pentru asigurarea mobilităţii şi transportul în
interiorul şi în afara locuinţei;
- produse şi tehnologii pentru comunicare
r a
- produse şi tehnologii care facilitează integrarea educaţională;
- produse, tehnologii şi amenajări care facilitează integrarea în muncă;
D
- produse, tehnologii şi amenajări care asigură participarea la cultură, activităţi
recreative;
- designul, construirea şi amenajarea clădirilor pentru a asigura accesul persoanei
ideologiilor, valorilor, normelor, credinţelor – influenţează comportamentul individual şi
viaţa socială la toate nivelurile, de la relaţiile interpersonale şi asociaţiile comunitare până
la structurile politice, economice şi legale. De exemplu, atitudini individuale sau ale
societăţii despre credibilitatea şi valoarea persoanei ca fiinţă umană pot motiva practici
pozitive, onorifice sau practici negative şi discriminatorii.
Unul dintre scopurile utilizării CIF este identificarea intervenţiilor care pot
îmbunătăţii nivelul de participare a persoanelor cu dizabilităţi. CIF poate contribui la
identificarea sursei principale a ―problemei‖, fie că este vorba de mediu, sub forma
prezenţei unui obstacol sau a absenţei unui facilitator, de capacitatea limitată a individului
în sine sau de o combinaţie de factori.
Prin intermediul acestei clarificări, intervenţiile pot fi orientate în mod
corespunzător, iar efectele lor asupra nivelelor de participare pot fi monitorizare şi
măsurate.
49
Asigurarea accesului la o locuire adecvată reprezintă, adesea, o precondiţie pentru
exercitarea multor altor drepturi fundamentale, de care trebuie să beneficieze orice
individ. A nu avea acces la o locuire adecvată reprezintă, probabil, cea mai serioasă
manifestare a excluziunii sociale. A nu avea o locuinţă este sinonim cu sărăcia extremă,
reprezentând, în fapt, mai mult decât o contingenţă de viaţă; chiar forma extremă a unui
deficit de mijloace şi oportunităţi (Guvernul României, 2002). Pentru cei care nu au o
locuinţă, sau condiţii de locuire adecvate este aproape imposibil să-şi valorifice
potenţialul ca membri activi ai societăţii, cum ar fi, să aibă o slujbă sau să-şi îngrijească
copiii. Cu alte cuvinte, asigurarea accesului la locuire decentă reprezintă fundamentul
realizării unei societăţi echitabile, în care fiecare individ poate să aibă un rol activ. În
acest sens, se poate spune că accesul la locuire reprezintă elementul principal al
incluziunii sociale.
Locuirea adecvată se referă atât la faptul că orice individ/ familie trebuie să aibă o
locuinţă/ un domiciliu, cât şi la calitatea şi confortul asigurat de locuinţă (m2 / persoană,
nr. persoane/ cameră, nr. persoane/ locuinţă, izolare fonică, încălzire şi izolare termică,
dotare cu utilităţi – apă caldă, rece, gaze naturale, baie, WC cu apă în interiorul locuinţei
y
etc. – şi cu bunuri de folosinţă îndelungată – frigider, aragaz etc.), precum şi la spaţiile,
l
utilităţile şi bunurile publice adiacente locuinţei, caracterizate de prezenţa parcurilor şi a
spaţiului verde, în general, a spaţiilor sigure de joacă pentru copii, posibilităţi de recreere
n
şi petrecere a timpului liber în siguranţă, transport şi conexiuni etc.
Când vorbim de condiţii de locuit inadecvate (inumane, degradante) ne referim la
acele locuinţe care nu oferă decât un minim adăpost împotriva intemperiilor, la locuinţe
O
supraaglomerate şi care oferă condiţii igienico-sanitare deficitare, sau chiar mizerabile. În
această categorie intră, îndeosebi, blocurile părăsite, fără instalaţii sanitare şi
t
echipamente, fără tocuri şi ferestre, uşi etc., locuinţe cu pereţii deterioraţi, fără acoperiş,
f
slab rezistente la intemperii.
2.3.4 Dreptul la locuire
a
Dreptul la locuire a apărut pe agenda politică încă din secolul XIX, ca reacţie la
r
problemele de locuire generate de industrializare şi explozia urbană, asociate cu criza/
deficitul de locuinţe, dezechilibre între cerere şi ofertă, speculaţii în vânzarea de terenuri,
inegalităţi accentuate în accesul la locuire între diferite grupuri sociale şi între diferite
D
zone, costuri exorbitante, probleme legate de menţinerea unui stoc adecvat de locuinţe,
condiţii proaste de locuire şi persoane fără locuinţă (Lafore, R., 1993).
În Declaraţia universală a drepturilor omului (1948) adoptată de ONU, se arată că
nevoile umane de bază trebuie recunoscute ca drepturi, promovând conceptul de
demnitate umană ca un principiu legal: „Orice persoană are dreptul la un standard de viaţă
adecvat pentru sănătatea şi bunăstarea lui însuşi şi a familiei lui, incluzând asigurarea
hranei, a hainelor, a locuinţei, îngrijire medicală şi serviciile sociale necesare, precum şi
dreptul de securizare în cazul şomajului, al îmbolnăvirii, incapacităţii fizice de muncă,
vârstă înaintată sau alte deficite relative la subzistenţă, în circumstanţe care depăşesc
propriul control personal‖ (Art. 21.1.). Premisa universalităţii dreptului la un standard de
viaţă adecvat, pentru toate persoanele, din punct de vedere teoretic, ar putea determina ca
identificarea unor grupuri-ţintă să pară redundantă. Din punct de vedere practic însă,
accesul echitabil la unele drepturi solicită identificarea unor astfel de grupuri-ţintă şi
măsurile preferenţiale de acces şi protecţie împotriva discriminării, ce expune indivizii
unui grad crescut de vulnerabilitate socială, îndeosebi prin politici şi măsuri relative la
discriminarea pozitivă, care să vină în întâmpinarea principiului de oportunităţi egale. O
serie de Declaraţii şi Recomandări ONU sunt orientate către asemenea grupuri-ţintă
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
(refugiaţi – 1951, copii – 1959, femei – 1979, muncitori imigranţi – 1990, minorităţi –
1991, populaţie indigenă – 1993), punând accentul pe dezvoltarea de politici anti-
discriminative şi asigurarea unei protecţii adecvate, prin mijloace referitoare implicit la
condiţiile de locuire. Până în prezent însă, ONU nu a emis nici o recomandare cu referire
explicită la persoanele fără locuinţă (homeless).
Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, adoptată de Consiliul Europei în 1953, nu face referire la dreptul fiecărei
persoane la o locuinţă adecvată. În 1993, CE a adoptat însă Rezoluţia 244 prin care se
arată că „promovarea şi implementarea dreptului la locuire, ca drept fundamental al
fiecărui individ, este o datorie prioritară a societăţii ca întreg şi o obligaţie colectivă a
autorităţilor publice de la toate nivelurile‖ (secţiunea V.3).
Dreptul la locuinţă este prevăzut de către legislaţia românească în legea locuinţei
L.114/1996, precum şi în Legea pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale
L.116/2002. Legea locuinţei prevede, de asemenea:
standardul minim de confort pentru o locuinţă acceptabilă;
ly
obligaţiile proprietarului în cazul închirierii locuinţei (include asigurarea
unui standard minim de confort, conform legii);
obligaţiile chiriaşilor, a căror neîndeplinire face posibilă evacuarea;
regimul locuinţelor sociale.
n
2.4. Factori determinanţi ai excluziunii de la locuire
t O
de la locuire sunt:
a f
Factorii cei mai importanţi care au dus, după 1989, la creşterea amplorii excluziunii
1. Factorii sociodemografici. Creşterea speranţei de viaţă a determinat ca mult mai
r
mulţi oameni să trăiască singuri, pe perioade de timp mult mai lungi, după pensionare.
Mulţi oameni trăiesc ca adulţi singuri pe perioade mai lungi ca în deceniile trecute, în
D
timp ce cuplurile sunt mai puţin stabile şi mult mai predispuse spre separare. În această
situaţie, rata de apariţie a unor noi gospodării (de talie mică) este una foarte ridicată, ceea
ce determină atât exercitarea de presiuni pe piaţa locuinţelor (cererea de locuinţe este mai
mare decât oferta) cât şi scăderea capacităţii acestor noi gospodării de a face faţă
cheltuielilor necesare cu procurarea/ întreţinerea unei locuinţe adecvate.
2. Schimbările socioeconomice. Criza economică a tranziţiei a generat mari
reduceri ale numărului de slujbe stabile cu normă întreagă (determinând creşterea
amplorii şomajului şi a dependenţei de beneficiile şi serviciile de asigurare a bunăstării
sociale) şi creşterea numărului de slujbe instabile şi/sau cu timp parţial de lucru. Marea
majoritate a oamenilor care se confruntă cu astfel de situaţii nu-şi pot permite, prin
propriile resurse şi eforturi, să aibă o locuinţă decentă.
3. Deficienţe în furnizarea şi distribuirea bunăstării. Datorită şomajului şi
veniturilor scăzute, mulţi indivizi ajung dependenţi de sistemul de protecţie socială şi de
alte servicii de asigurare a bunăstării. Acestea însă sunt slab organizate, neavând
capacitatea de a oferi locuinţe sociale pentru un număr din ce în ce mai mare de cereri,
îndeosebi în mediul urban.
4. Schimbări în asigurarea locuirii. Ca urmare a scăderii nivelului finanţării
publice, construcţia de locuinţe a intrat în declin, la începutul anilor ‘90, şi în colaps,
începând cu 1996. Complementar acestei situaţii, stocul de locuinţe sociale s-a diminuat
51
considerabil, ca urmare a vânzării acestora către ocupanţi, deci transformarea lor în
proprietate privată. Criza locuinţelor în mediul urban a dus la creşterea nivelului chiriilor.
Modificarea trendului de asigurare a locuirii şi de furnizare de locuinţe dinspre sectorul
public către sectorul pieţei private, a determinat abandonarea persoanelor cu venituri
scăzute, ce au devenit din ce în ce mai dependente de puţinele beneficii de locuire, care de
altfel sunt subiectul unei mari variaţii, în termeni de disponibilitate şi eligibilitate.
5. Grupuri vulnerabile speciale. Anumite grupuri sociale se confruntă cu un risc
extrem de ridicat de a fi direct afectate de excluziunea de la locuire: tinerii şi toţi cei cu
nevoi individuale speciale, familiile monoparentale şi cele numeroase, şomerii şi alte
categorii cu venituri mici, rromii. Toate aceste subgrupuri excluse, din variate motive, de
la o locuire adecvat experimentează, în fapt, marginalizarea socială şi pot fi expuse spre o
progresivă excluziune de la cele mai importante domenii ale activităţii umane şi vieţii
social Atât lipsa locuinţei cât şi condiţiile inadecvate de locuire reprezintă factori de care
depinde viaţa şi sănătatea fiecărui individ, fiind situaţi sub iminenţa aşa-numitul „hazard
environmental‖ (sau de mediu) (Satterthwaite, 1995, citat de D. Avramo 1995).
Expunerea la hazardul de mediu datorită lipsei locuinţei sau supraaglomerării, lipsei de
reparaţii şi a accesului la facilităţi sanitare, degradare mediului înconjurător (natural şi
ly
construit) etc., este asociată cu lipsa de sănătate dizabilităţi, stres psihologic, constrângeri
de dezvoltare pihosomatică şi socială, speranţă de viaţă scăzută, segregare socială şi
rezidenţială, şi poate fi asociată, de asemenea, cu obstacole în calea oportunităţilor de
n
acces la diferite servicii social începând cu educaţia şi îngrijirea medicală şi terminând cu
accesul la cultură şi la formele de relaxare şi petrecere a timpului liber (Avramov, 1995,
p.68). Condiţii decente de locuire pot furniza şi asigura un mediu favorabil, securizant,
O
deci limitează nivelul „stresului de locuire‖, care poate face imposibilă dezvoltarea
potenţialului uman. „Stresul de locuire‖ (Avramov, 1995, p. 101), defineşte gradul
t
excluziunii de la locuire (subl. ns., A. D.), şi poate opera ca stimul/ factor de
f
marginalizare a indivizilor, care devin mult mai vulnerabili la excluziune socială extremă
şi sunt expuşi riscului de a nu avea o locuinţă.
a
În literatura de specialitate (Avramov, 1995) sunt distinse trei mari categorii de
r
factori/ determinanţi ai excluziunii de la locuire: determinanţi cadru/ de bază (sau
macro-factori), determinanţi intermediari şi determinanţi proximi/ conjuncturali.
D
2.5 Analiza nevoilor în comunitatea persoanelor cu dizabilităţi
Integrarea in societate a unei persoane cu dizabilităţi nu înseamnă a o transforma

intr-o persoana ―normala", ci doar a-i oferi dreptul si oportunitatea de a avea acces la
educaţie si pregătire, de a-si găsi un loc de munca, de a beneficia de serviciile publice.
Integrarea nu înseamnă numai crearea de politici, cadre legislative si programe care au ca
scop îndepărtarea barierelor, ci si promovarea atitudinilor, condiţiilor si resurselor
necesare egalităţii şi nondiscriminării (Baquer si Sharma, 2003).
În România, persoanele cu dizabilităţi pot fi încadrate in muncă conform pregãtirii
lor profesionale capacitãţii fizice şi intelectuale de care dispun, pe baza unui contract
individual de muncă, atât de către persoane fizice cât şi de către persoane juridice.
Totodata, serviciile de ocupare furnizate persoanelor cu dizabilităţi sunt menţionate ca
prioritare in toate documentele strategice publice privind ocuparea in general, precum şi
în cele privind integrarea persoanelor cu dizabilităţi.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Care este însa realitatea privind gradul de încadrare în muncă a persoanelor cu
dizabilităţi în România? Ce anume facilitează sau împiedica intrarea persoanelor cu
dizabilităţi pe piaţa muncii? ,sunt doar câteva dintre întrebările care se ridică atunci când
dorim să identificăm nevoile persoanelor cu dizabilităţi în vederea eficientizării serviciilor
de ocupare furnizate precum şi facilitării efective a accesului pe piaţa muncii.
Identificarea nevoilor cu care se confrunta persoanele cu dizabilităţi si

recunoaşterea acestora, reprezintă un pas important in integrarea pe piaţa muncii. De
asemenea cunoaşterea acestor informaţii cu privire la persoanele cu dizabilităţi ne permite
identificarea cu cine, cum, când, cat timp, unde, de ce? intervenim in soluţionarea acestor
nevoi.
2.6. Intelegerea dizabilitatii
Ca si participanti, oamenii cu diferite dizabilitati, au aceleasi dorinte de a fi
ly
n
implicate si inclusi. De fapt aproape oricine a avut o experienta intr-un anumit moment
din viata cu o dizabilitate temporara sau permanenta. Oricine se poate naste cu o
dizabilitate sa dobandeasca o dizabilitate dupa un accident o boala cronica sau o
O
afectiune, sau ca urmare a procesului de imbatranire. Atunci cand va considerate ca
aveti o dizabilitate ca o experineta universal, sunteti pregatit sa va ocupati de oricine
t
care are o dizabilitate.
f
Disabilitatile pot fi diferite ca tip, durata si grad de severitate, dar este deosebit de
utila intelegerea unor caracteristici generale. Oamenii pot experimenta disabilitatile care
a
le afecteaza mobilitatea, vederea, auzul. Intelegerea sau vorbirea.
Următoarele afirmaţii sunt destinate pentru a ridica la un nivel de conştientizare
r
şi nu tin cont de caracterul de invaliditate sau de experienţă individual al fiecărei
persoane .
de ajutoare
D
• Handicap de mobilitate este cel mai recunoscut pe scară largă, din cauza
utilizării vizibile, cum ar fi un scaun
care poate afecta, de asemenea, rezistenta, echilibru, şi capacitatea de a ajunge sau

apuca.
cu
rotile, scuter, sau baston. Este important să se ia în considerare limitările de mobilitate,
• Handicapul cognitiv poate afecta înţelegerea, comunicarea, comportamentul

şi poate fi atribuit unor leziuni cerebrale, de dezvoltare sau unui handicap de învăţare.
• Unele handicapuri nu pot fi evidente, inclusiv bolile cronice, cum ar fi
astmul, bolile de inima, sau convulsii. Multe dizabilităţi cognitive , de învăţare,
sau psihiatrice nu pot fi, de asemenea, evidente.
• Persoanele cu dizabilităţi de vorbire pot folosi un mijloc alternativ de
de comunicare, cum ar fi un dispozitiv de asistare a vorbirii. Un handicap de discurs de
multe ori nu are un impact asupra abilităţii unei persoane de a înţelege.
• Există diferite grade de pierdere a vederii şi o distincţie între orbire şi o videre
scăzuta. Unii oameni pot distinge între lumină şi întuneric, sau între culori contrastante,
sau citi caracterele imprimare de marime mare, dar care au dificultăţi cu caractere mici
53
de imprimare sau in conditii de lumină scăzută. Ei pot folosi un baston sau un animal de
insotire servicii pentru a-i ajuta in orientare şi la mişcarea într-un mediu.
• Pierderea auzului variază. Oamenii care sunt surzi sau tari de auz folosesc diferite
modalităţi de a îmbunătăţi comunicarea, inclusiv proteze auditive, de vorbire, de citire sau
limbajul semnelor. Ei pot solicita, de asemenea, utilizarea unui telefon text, numit TTY, şi
pot utiliza alte ajutoare, cum ar fi subtitrare sau dispozitive asistive. de ascultare.
• Persoanele cu dizabilitati de mediu sau sensibilităţile multiple chimice pot avea o
reacţie fizică sau cognitivă fata de o substanţă chimică sau o combinaţie de substanţe
chimice, cum ar fi pesticidele, deodorante, fum, sau de parfumuri, care pot afecta
capacitatea lor de a respira sau de a procesa informaţii.
2.7. Caracteristici standard de accesibilitate
ADA precizează modul în care clădirile şi instalaţiile trebuie să fie proiectate sau
ly
modificate pentru a fi accesibile, urmând orientările cunoscute sub numele de Standarde
de aproiectare accesibilitate. Deşi nu fiecare caracteristica pentru asigurarea accesului
persoanelor cu dizabilităţi este discutat în detaliu aici, sunt abordate cele cu o relevanţă
deosebită pentru întâlniri.
Amenajări rezonabile
n
t O
Legislatia actuală, în conformitate cu prevederile europene, prevede că absența
amenajărilor rezonabile pentru persoanele cu handicap reprezintă o discriminare. Trebuie
f
adoptate măsuri pentru a elimina barierele care împiedică o persoană cu handicap de a
accesa și de a participa la o activitate în cadrul unui loc de muncă sau de a beneficia de un
a
serviciu. De exemplu, o persoana care nu aude poate solicita ca la un interviu în vederea
r
angajării să fie însoțită de un/o interpret/ă pentru limbajul semnelor
D2.7.1.Instituţii rezidenţiale mari, viaţa în familie

şi integritatea personală
Termenul institutie rezidenţială se utilizează aici în sensul de instituţie în care copiii
sau adulţii trăiesc permanent
„Instituţiile rezidenţiale mari pentru persoane cu dizabilităţi nu oferă oportunităţi
pentru dezvoltarea beneficiarilor. Cele mai multe instituţii sunt suprapopulate, cu puţine
posibilităţi de intimitate. În cele mai rele cazuri condiţiile sunt degradante. De obicei,
aceste instituţii sunt departe de a oferi programe educaţionale care să abiliteze persoana
pentru un trai independent. Instituţiile nu oferă intimitate şi nu creează identitatea de sine.
Calitatea vieţii din instituţii este încă scăzută. Abordarea este în principal medicală˝ ([9])
Sprijinul necesar de egalizare a şanselor persoanelor cu dizabilităţi pentru
schimbarea necesară la nivelul instituţiilor rezidenţiale presupune două aspecte. Din punct
de vedere fizic, al clădirilor care adăpostesc instituţia, se fac eforturi în direcţia creării
unui ambient apropiat celui familial, iar din punctul de vedere al structurii de personal,
schimbarea presupune modificări majore, care să corespundă noului model de îngrijire pe
care-l oferă. De la personal cu pregătire exclusiv medicală se face trecerea spre o structură
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
de personal cu pregătire multidisciplinară, capabilă să răspundă ansamblului de nevoi al
persoanei cu dizabilităţi. Este vorba de psihologi, asistenţi sociali, terapeuţi, medici,
jurişti care să contribuie împreună la recuperarea şi socializarea beneficiarilor acestor
instituţii. Sistemul se confruntă cu o nevoie acută de personal calificat. De aceea au fost
iniţiate programe ample, de pregătire profesională, ale personalului care lucrează în
instituţii rezidenţiale.
În prezent există două tipuri de instituţii rezidenţiale, aflate în subordinea a două
autorităţi. Cele pentru copii se află în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Copilului iar instituţiile rezidenţiale pentru adulţi aflate în subordinea Autorităţii
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, ambele organisme guvernamentale fiind
subordonate Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Atât ANPCA cât şi ANPH, au pentru copii, respectiv pentru persoanele adulte cu
handicap, o strategie naţională, care are ca obiectiv pe termen lung închiderea instituţiilor
rezidenţiale, iar pe termen mediu şi scurt restructurarea acestora, prin îmbunătăţirea
calităţii vieţii din instituţii şi prin schimbarea modelului de îngrijire.
În acest sens, ambele autorităţi au elaborat standardele minime de viaţă din
ly
instituţii, pe care le monitorizeză şi controlează prin intermediul departamentelor care
n
funcţionează la nivelul celor două autorităţi. Calitatea vieţii în instituţii s-a îmbunătăţit
O
prin reabilitarea clădirilor, schimbarea mobilierului, prin efortul de creare a unui mediu de
viaţă decent care să permită dreptul la intimitate. Există preocupare pentru ocuparea
t
timpului acestor persoane cu activităţi recreative, educative şi culturale. Rămâne însă o
f
problemă pregătirea pentru viaţa independentă, unde numărul programelor este restrâns şi
se derulează numai de către unele organizaţii neguvernamentale. Implicarea socială a
persoanelor cu dizabilităţi este scăzută ca şi implicarea comunităţii în viaţa instituţiilor. În
r a
general implicarea comunităţii în viaţa instituţiilor rezidenţiale se reduce la vizite
efectuate de personalităţi, vizite ocazionate de diverse sărbători naţionale sau religioase.
D2.7.2. Viaţa de familie şi integritatea personală

În legislaţia românească nu există o lege specială dedicată vieţii de familie. Există
însă prevederi legale cu efecte directe asupra vieţii de familie. Astfel, Constituţia
României la Art. 26(1) prevede că: ‖Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă,
familială şi privată.‖
Codul Familiei stabileşte cadrul legal privind căsătoria. Astfel, conform acestuia,
este interzisă căsătoria persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau care nu sunt în
deplinătatea facultăţilor mintale. Tot această lege stabileşte punerea sub interdicţie a
persoanelor cu dizabilităţi la cererea părintelui sau a tutorelui. Pe de altă parte însă,
persoanele cu dizabilităţi au aceleaşi drepturi cu celelalte persoane, în conformitate cu
Ordonanţa 137/2000 referitoare la nondiscriminare, inclusiv dreptul de a se căsători şi de
a avea o familie.
Persoanele cu dizabilităţi care au copii au aceleaşi drepturi şi responsabilităţi cu
persoanele obişnuite. În cazul părinţilor cu afecţiuni psihice sau cu handicap sever,
Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Copilului iau, în mod obişnuit, măsuri pentru
protecţia copilului. Din păcate, acestea presupun scoaterea copilului din familie şi
55
plasarea lui la un asistent maternal sau într-un centru de plasament. Nu există încă o reţea
de servicii capabile să sprijine familia la domiciliu prin care să facă posibilă menţinerea
copilului în familie. Nu există cursuri de pregătire pentru părinţii cu dizabilităţi care să-i
capaciteze să aibă grijă de copii depăşindu-şi handicapul. De asemenea, există puţine
cursuri de educaţie sexuală sau contracepţie adaptate la nevoile persoanelor cu
dizabilităţi. Aceste cursuri sunt derulate doar de câteva organizaţii neguvernamentale.
În ceea ce priveşte copilul cu dizabilităţi, în prezent există programe în sprijinul
părinţilor iniţiate de organizaţii neguvernamentale, uneori în parteneriat cu autorităţile
locale. Acestea constau în cursuri de pregătire care să-i ajute în creşterea şi dezvoltarea
copilului cu dizabilităţi, centre de zi, centre respiro, sau centre de consiliere. De
asemenea, copiii cu dizabilităţi beneficiază de alocaţie de întreţinere dublă şi au dreptul la
un asistent personal plătit, în funcţie de gradul de handicap. Dreptul copilului de a avea o
familie este sprijinit în plan material şi prin plata unei alocaţii suplimentare, pentru
asistenţii maternali care iau în îngrijire copii cu dizabilităţi.
În cazul adulţilor, numărul centrelor de zi, al centrelor „respiro‖ sau de consiliere şi
în general al serviciilor comunitare care să sprijine familia este mult mai redus. Acest
ly
lucru se datorează pe de o parte numărului mai mic de organizaţii neguvernamentale cu
activitate în domeniu decât în cazul organizaţiilor care se ocupă de copii. Cauza ar putea
fi finanţarea. Este mult mai uşor de obţinut finanţare pentru copii decât pentru adulţi. Pe
n
de altă parte, reforma în domeniul copilului, care a inclus şi copilul cu dizabilităţi a
început cu mult înaintea reformei din domeniul protecţiei persoanelor adulte cu
dizabilităţi iar fondurile alocate au fost net suprioare.
t O
Problema nu este neapărat la nivel legislativ. Multe măsuri rămân încă la nivel
declarativ. De exemplu, legea 519/ 2002 prevede la art.19 (e) accesul la locuinţe sociale
f
cu prioritate persoanelor cu dizabilităţi. Acordarea de locuinţe sociale este
responsabilitatea primăriilor, care în acest moment întâmpină mari dificultăţi în acordarea
a
acestora, din lipsă de fonduri. Există un număr foarte restrâns de organizaţii
neguvernamentale care au programe prin care pun la dispoziţie locuinţe protejate
r
persoanelor cu dizabilităţi, dar şi acestea se confruntă cu mari probleme financiare pentru
întreţinerea lor. Există însă speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi prin crearea de
D
parteneriate între organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile locale, prin care
autorităţile să cofinanţeze sau să finanţeze în totalitate serviciile pe care le oferă
organizaţiile neguvernamentale pentru persoanele cu dizabilităţi. Procesul acesta a
început şi sunt şanse ca această colaborare să devină efectivă, ceea ce va însemna o
îmbunătăţire substanţială a calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.
Nu există o legislaţie specială care să asigure integritatea personală a persoanelor cu
dizabilităţi. Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie nu are
prevederi speciale pentru această categorie socială. Există puţine rapoarte care să conţină
abuzurile sau violenţele la care sunt supuse persoanele cu dizabilităţi şi puţine programe
derulate de organizaţii neguvernamentale în acest sens.
2.7.3. Servicii pentru persoanele cu dizabilităţi

În ultimii ani, a avut loc o reformă majoră a serviciilor pentru copii, care a adus la
tranziţia de la instituţii la servicii comunitare alternative. Luând în considerare importanţa

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
acordată de către Comisia Europeană şi de Parlamentul European problemei copiilor
instituţionalizaţi din România, în luna mai 2001, Guvernul României a adoptat „Strategia
guvernamentală în domeniul protecţiei copilului în dificultate 2001-2004‖. Putem afirma
că strategia este un pas foarte important pentru România. Este pentru prima dată când
există o politică guvernamentală clară în favoarea dezinstituţionalizării şi a promovării
serviciilor alternative, cu stabilirea de termene limită şi responsabilităţi. Susţinută
puternic financiar de Uniunea Europeană şi de Guvernul Român, aplicarea strategiei a dus
la dezvoltarea unei reţele de servicii comunitare pentru copiii cu dizabilităţi, pentru
prevenirea instituţionalizării lor şi sprijinirea familiei. Ca urmare, numărul copiilor
instituţionalizaţi a scăzut la jumătate, fiind de 41.968 copii la 30 aprilie 2003 ([10]) Cu
toate acestea, situaţia serviciilor comunitare pentru copiii cu dizabilităţi este încă departe
de ceea ce ar trebui să fie.
Un studiu realizat cu sprijin UNICEF, în anul 2002 (*), în mai multe judeţe, a ajuns
în acest sens la următoarele concluzii:
- Numărul copiilor care beneficiază de servicii comunitare de protecţie este încă
mic, faţă de numărul de copii care este încă ocrotit în sistem rezidenţial sau
ly
semirezidenţial.
- Există o insuficientă colaborare directă între serviciile comunitare existente,
n
O
comunicarea realizându-se mai ales prin intermediul primăriei locale şi a instituţiilor
judeţene.
ft
În domeniul serviciilor comunitare pentru adulţii cu dizabilităţi, lucrurile s-au
mişcat mult mai încet. Legea 519/2002, oferă cadrul legislativ, dar acest cadru era foarte
general şi nu a încurajat dezvoltarea serviciilor de sprijin pe baze comunitare. Ordonanţa
a
Guvernului nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale, a completat acest cadru,
r
legiferând furnizarea de servicii sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi.
Ordonanţa se aplică începând din luna ianuarie 2004 şi pentru prima dată în România se
creează cadrul legislativ necesar furnizării de servicii sociale de către ONG-urile
D
acreditate cu finanţare de la bugetele locale. Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 2
octombrie 2003 privind desfăşurarea de către persoanele juridice de drept privat fără scop
patrimonial a unor servicii sociale în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu
handicap legiferează procedura de acreditare a ONG-urilor furnizoare de servicii pentru
persoanele cu dizabilităţi.
Strategia naţională privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu
handicap din România, adoptată la iniţiativa unui grup de ONG-uri, are ca şi priorităţi
dezvoltarea serviciilor de sprijin comunitare şi prevenirea instituţionalizării prin
înfiinţarea de servicii în sprijinul familiei:
 Centre – servicii de prevenţie – intervenţie timpurie
 Centre de primire a persoanei cu handicap în regim de urgenţă
 Servicii de recuperare la domiciliu
 Educaţie la distanţă
 Centre de tip „respite care‖ şi „baby sitting‖
57
 Servicii de prevenire a abandonului prin monitorizare, asistenţă şi sprijin
pentru femeia gravidă
 Centre de pregătire şi recuperare de zi pentru persoane cu diferite tipuri de
handicap: mental, neuro-motor, psihoneuromotor, etc.
 Locuinţe protejate
 Servicii rezidenţiale de tip familial
 Centre pentru ortezare, protezare, adaptare şi întreţinere echipamente şi
aparate (de uz casnic, design arhitectural, aparatură electronică şi
electrotehnică) care fac posibilă incluziunea şi accesul la mediul fizic
Orice alte servicii care să conducă la bunăstarea persoanei cu handicap alături de
familia sa.
Planul Naţional de acţiune prevede, până la sfârşitul anului 2006, închiderea tuturor
instituţiilor cu capacitate mai mare de 75 de locuri şi dezvoltarea de servicii comunitare
adecvate în toate judeţele.
ly
Actualmente, există puţine servicii comunitare pentru persoanele adulte cu
dizabilităţi, majoritatea fiind înfiinţate la iniţiativa ONG-urilor locale, cu sprijinul ONG-
n
urilor din străinătate. Serviciile administrate de ONG-uri au dezavantajul unei insecurităţi
financiare pe termen mediu. Există o inegalitate în finanţarea serviciilor guvernamentale
şi a serviciilor administrate de ONG-uri. Statul poate finanţa ONG-urile care oferă
O
servicii sociale conform legii 34/1998. Suma este de maxim 600.000 lei/lună pe
beneficiar (16 Euro) dar această sumă este insuficientă. Începând cu 2001, ANPH a lansat
t
un program de finanţare pentru proiecte, care permite ONG-urilor să solicite finanţări
f
pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de servicii comunitare. Aplicarea prevederilor Ordonanţei
nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale, va duce la micşorarea discrepanţelor
a
de finanţare şi va încuraja dezvoltarea concurenţială a serviciilor furnizate de ONGuri.
Există totodată iniţiative de înfiinţare a unei organizaţii naţionale (federaţii) de furnizori
r
de servicii pentru persoanele cu dizabilităţi.
Pentru persoanele adulte cu dizabilităţi intelectuale, dezvoltarea serviciilor
D
comunitare s-a făcut inegal pe teritoriul ţării, existând zone în care s-a creat o reţea de
servicii comunitare: servicii rezidenţiale (case de grup şi locuinţe protejate), servicii de
angajare în muncă, servicii de respite, servicii de consiliere, de advocacy şi self advocacy
(reprezentare şi auto reprezentare), de sprijin în comunitate, inclusiv servicii de loisir. În
alte zone însă serviciile comunitare lipsesc cu desăvârşire.
Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) şi Asociaţia Naţională a Surzilor din
România (ANR) oferă membrilor diverse servicii, de la cele sociale şi culturale la cele
educaţionale.
Ambele organizaţii oferă:
Servicii sociale: identificarea nevăzătorilor şi surzilor de la cele mai fragede vîrste,
orientarea acestora spre serviciile medicale, educaţionale şi administrative utile lor;
consultanţă şi sprijin direct la încadrarea în muncă, inclusiv prin identificarea unor locuri
de muncă adecvate pregătirii solicitanţilor; întreţine, în interesul acestora, relaţii
permanente cu autorităţile locale, cu agenţii economici din sistemul public sau privat.
Oferă ajutoare pecuniare celor aflaţi în situaţii extrem de grele, victime ale unor
accidente,dezastre naturale etc.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Servicii şi activităţi sportive: organizează concursuri şi campionate in sporturile
practicate de deficienţii senzoriali, suşţin inclusiv participările la evenimente
internaţionale.
Servicii de petrecere a timpului liber
La nivelul filialelor ANR şi ANSR se organizează cu regularitate excursii şi alte
evenimente recreative pentru membrii organizaţiei din zonă. Cu ocazia fiecărui eveniment
cultural sau sportiv la nivel naţional, au loc şi evenimente recreative.
Serviciile specifice realizate sub egida Asociaţiei Surzilor sunt axate pe:
- servicii medicale (programe de protezare auditivă, informarea în prevenirea
surdităţii etc)
- consilierea surzilor şi a familiilor acestora în probleme medicale, sociale, de
profesionalizare, reconversie etc.
l
- servicii de interpretare pentru comunicarea dintre surzi şi instituţiile publice
- programe specifice de informare şi educaţie. y
Asociaţia Nevăzătorilor a din România le oferă membrilor următoarele servicii
specifice:
n
O
Pregătire şi perfecţionare profesională: prin proiecte finanţate de Comisia
Europeană, îi pregăteşte pe nevăzători în calificări şi recalificări noi sau mai rare.
t
Împreună cu ministerele de specialitate, cu şcolile pentru deficienţii de vedere,
medii din domeniul masajului şi al fizioterapiei).
a f
organizează examene de perfecţionare profesională (de exemplu pentru cadrele medicale
Servicii culturale şi de presă: în tipografiile braille proprii, imprimă carte de
r
beletristică şi carte ştiinţifică. În studioul cărţii vorbite, înregistrează pe casetă magnetică
audio şi pe cd cărţi din domeniile menţionate. Multiplică şi distribuie cartea braille şi
D
cartea audio la bibliotecile şi fonotecile organizate în toate filialele sale, care oferă la
rândul lor cartea braille şi audio în regim biblioteconomic de împrumut. În cadrul
filialelor există posibilitatea de multiplicare a materialelor audio de către nevăzători, la
solicitarea lor. Organizează anual două concursuri culturale la nivel naţional, dotate cu
premii. O dată la cîţiva ani, organizează un festival concurs de interpretare muzicală,
dotat de asemenea cu premii. Organizează si finanţează două concursuri de creaţie
literară pe an.
Redactează şi publică în scriere braille revista lunară Litera Noastră, cu conţinut
magazinistic, dar cu accent pe subiecte în interesul deficienţilor de vedere. Publicaţia are
şi o ediţie trimestrială în scriere obişnuită. Se realizează, de asemenea două publicaţii pe
casete audio, cuprinzînd materiale preluate din publicaţii culturale; de la 1 martie 2004,
ANR a lansat un site pe Internet – www.anvr.ro - cu cele mai importante informaţii cu
privire la organizaţie şi activităţile sale, inclusiv cele pe teme de tiflologie.
Servicii educaţionale şi de susţinere a procesului de instruire:
Tipăreşte, în alfabetul braille manualele finanţate de Ministerul Educaţiei. La
solicitarea şcolilor, tipăreşte, din resurse proprii, şi alte tipuri de carte şcolară sau cărţi
instrumente de lucru cum sunt dicţionarele şi glosarele, îndreptarele de semne
59
stenografice, de semne matematice braille etc. Finanţează anual olimpiade şcolare pe
discipline, între toate şcolile cu elevi cu deficienţă vizuală.
Servicii de petrecere a timpului liber
La nivel naţional, persoanele cu dizabilităţi profunde au dreptul la un asistent
personal plătit de către autorităţile locale.
Propuneri:
1. Aplicarea coerentă a prevederilor Ordonanţei nr. 68 din 28 august 2003 privind
serviciile sociale şi a Hotărârii Guvernului nr. 1176 din 2 octombrie 2003 privind
desfăşurarea de către persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial a unor
servicii sociale în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap
2. Crearea unui sistem de finanţare concurenţial între serviciile furnizate de stat şi
cele furnizate de ONG- uri
3. Respectarea termenelor din Planul naţional de acţiune.
ly
2.7.4. ASISTENTA IN DOMENIUL VENITURILOR
n
Asistenţa în domeniul veniturilor şi protecţia specială pentru persoanele cu
handicap se regăsesc în actuala Lege 519/2002, privind protecţia socială şi încadrarea în
muncă a persoanelor cu handicap.
t O
Această protecţie se realizează în principal prin acordarea unei indemnizaţii lunare
f
(50% din salariul minim brut pe economie), care nu asigură condiţiile minimale de
calitate a vieţii pentru persoanele cu handicap grav/accentuat.
a
Sistemul acordării globale de facilităţi nu este operant (gratuitatea transportului
r
urban şi interurban, scutire de plata taxelor de abonament radio şi TV, prioritate la
instalarea postului telefonic şi scutire de plata abonamentului telefonic, asistenţă medicală
şi medicamente gratuite atât pentru tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării,
D
etc.) şi nu este adaptat la necesităţile individuale şi sociale.
Acordarea indemnizaţiei lunare este condiţionată de veniturile persoanelor cu
handicap grav şi accentuat (exceptând pensia de urmaş). Această indemnizaţie nu este
considerată un sprijin material pentru înlăturarea consecinţelor pe care handicapul îl are
asupra nivelului de trai al persoanei cu dizabilităţi, garantând astfel egalitatea de şanse ci
este considerată o alternativă la lipsa unui loc de muncă.
Nu se acordă nici un sprijin material familiilor cu venituri mici care au în întreţinere
copii/adulţi cu handicap grav/accentuat, nu sunt încurajate familiile care iau în plasament
familial sau cărora li se încredinţează un copil cu handicap.
Este omisă posibilitatea luării în plasament sau încredinţarea adultului cu handicap
grav/accentuat.
Exemple:
- persoanele cu handicap dependente de scaune rulante nu pot beneficia de
gratuitatea transportului urban şi interurban datorită inaccesibilităţii acestora;

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
- persoanele cu handicap care trăiesc în mediul rural nu pot beneficia de gratuitatea
transportului urban (în general nu există);
- mulţi nu pot beneficia de gratuitatea abonamentului radio TV nici de gratuitatea
abonamentului şi impulsurilor telefonice (nu posedă post telefonic).
Cauze
Lipsa unei politici guvernamentale coerente în domeniul dizabilităţii (handicapului),
din 1990 şi până în prezent. O parte din propunerile organizaţiilor neguvernamentale ale
persoanelor cu handicap nu au fost luate în considerare la redactarea legislaţiei (Legea
53/1992, Legea 57/1992, OU 102/1999 şi Legea 519/2002 privind protecţia socială şi
încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap). Politizarea organismelor
guvernamentale din domeniu, neexistând la nivelul acestora continuitatea în funcţie a
unor specialişti care pot avea o contribuţie esenţială la realizarea unei politici coerente în
domeniul handicapului (ce a fost, ce este, ce dorim să fie).
Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap şi transformarea lor din
ly
n
beneficiari ai protecţiei speciale în cetăţeni obişnuiţi cu drepturi şi obligaţii egale, este
condiţionată de măsuri de protecţie socială care să includă:
O
- creşterea indemnizaţiei lunare pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat;
- necondiţionarea acestei indemnizaţii de veniturile realizate de persoana cu
t
handicap grav şi accentuat echivalentul valoric (evaluarea în bani) a gratuităţilor acordate
pentru persoanele cu handicap grav/accentuat;
a f
prin Legea 519/2002 (transport, telefon, etc.) şi includerea acestuia în indemnizaţia lunară
- sprijin material (alocaţie de sprijin familială) acordat familiilor cu venituri mici,
r
care au în întreţinere copii/adulţi cu handicap grav/accentuat. Valoarea acestei alocaţii de
sprijin familial să fie diferenţiată n funcţie de: numărul persoanelor aflate în întreţinere,
D
familie monoparentală, sau persoană cu handicap sever/accentuat care trăieşte singură (nu
are familie).
2.8. PROBLEME DE SĂNĂTATE ŞI REABILITARE

(RECUPERARE)
Asistenţa medicală în România este reglementată de Legea asigurărilor sociale de
sănătate nr.145/1997. În conformitate cu această lege, accesul la asistenţă medicală şi la
serviciile aferente este egal pentru toţi cetăţenii, prin sistemul asigurărilor sociale. În
cadrul acestui sistem, persoanele cu dizabilităţi care nu au nici un venit sau sunt în grija
altei persoane beneficiază de asigurare de sănătate în mod gratuit.
Sistemul de sănătate este într-o perpetuă transformare, care vizează reforma şi care
deseori duce la crize sistemice în domeniu, cu urmări nefaste asupra bolnavilor. Persoana
cu dizabilităţi resimte aceste crize mai profund, datorită dificultăţilor legate de două mari
probleme: accesul la serviciile medicale şi atitudinea personalului medical.
Este cunoscut faptul că numărul cabinetelor medicale, al laboratoarelor şi al
spitalelor dotate cu pantă de acces pentru scaunul rulant sau cu facilităţi pentru persoanele
cu dizabilităţi se reduce la centrele universitare mari. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă în
61
oraşele mici sau în mediul rural. Chiar şi în cazul oraşelor mari rămân nerezolvate unele
probleme. De exemplu, sistemul sanitar nu prevede existenţa interpreţilor de limbaj
mimico gestual pentru a le permite surzilor accesul în lipsa unui însoţitor sau existenţa
informaţiilor scrise legate de sănătate în alfabetul braille.
Personalul medical nu beneficiază de instruirea necesară lucrului cu persoanele cu
dizabilităţi. Astfel rămâne o problemă accesul persoanelor HIV/SIDA la serviciile
stomatologice şi nu de puţine ori părinţii copiilor cu dizabilităţi intelectuale se plâng de
atitudinea necorespunzătoare a personalului medical. Ministerul Sănătăţii nu are
programe care să asigure formarea personalului medical pentru a-l capacita să aibă o
atitudine corespunzătoare faţa de persoanele cu dizabilităţi şi să dobândească interesul şi
cunoştinţele necesare pentru a-şi dota cabinetele medicale şi spitalele cu toate facilităţile
necesare persoanelor cu dizabilităţi. Această lipsă este acoperită de unele organizaţii
neguvernamentale, dar se simte nevoia unui astfel de program la scară naţională.
Identificarea (depistarea) precoce a persoanelor cu dizabilităţi este în atenţia
Ministerului Sănătăţii şi este responsabilitatea medicului de familie. Pentru ca depistarea
precoce a dizabilităţii să fie eficientă este necesară însă existenţa unor centre care să
ly
dispună de resursele umane şi materiale corespunzătoare şi să fie însoţite de un sistem de
intervenţie bine pus la punct. Din păcate însă, aceste centre sunt inexistente în prezent.
n
În conformitate cu Legea asigurărilor de sănătate, persoanele care posedă certificat
de persoană cu handicap beneficiază, pe lângă asistenţa medicală gratuită şi de unele
medicamente gratuite şi compensate, aflate pe o listă întocmită de către Ministerul
O
Sănătăţii. Lista medicamentelor compensate şi gratuite este revizuită anual şi fiecare
revizuire înseamnă de fapt scurtarea listei respective. Chiar şi în aceste condiţii procurarea
t
efectivă a medicamentelor este caracterizată ca fiind ―o adevărată aventură‖, datorită
f
crizei financiare din sistemul asigurărilor de sănătate. Multe din medicamentele necesare
fie că nu sunt incluse pe listă, fie că nu pot fi procurate, gratuit sau compensat.
r a
Lipsa de medicamente din spitale are efecte grave şi foarte grave asupra persoanelor
cu dizabilităţi. Astfel, lipsa medicamentelor psihotrope din spitalele de psihiatrie a dus la
adevărate tragedii.
D
Pe lângă dificultăţile de ordin material există probleme legate de reforma din
domeniul sanitar. Astfel în efortul de aliniere la standardele europene s-a trecut la
reducerea spitalizărilor şi încurajarea dezvoltării de servicii medicale alternative în
ambulator. În acest sens a fost redus numărul de paturi din spitale precum şi numărul de
zile de spitalizare acordate bolnavilor. Dezvoltarea serviciilor alternative menite să
suplinească spitalizarea nu s-a materializat încă, iar efectele sunt resimţite pregnant de
persoanele cu dizabilităţi.
Reabilitarea (recuperarea)
Legea 519/2002 oferă cadrul legislativ cu privire la accesul individual la programe
de reabilitare şi integrare din punct de vedere medical, educaţional şi profesional pentru
recuperare, readaptare şi instruire. Legislaţia oferă, în mod teoretic, acces la programe de
reabilitare. Comisiile judeţene de expertiză pentru persoanele cu dizabilităţi au obligaţia
de a elabora un program individual de reabilitare pentru fiecare persoană, în concordanţă
cu nevoile acesteia. Programe de reabilitare de diverse tipuri sunt oferite, din punct de
vedere teoretic prin:
Instituţii de protecţie specială (a persoanelor cu handicap) – există 54 de instituţii
finanţate de autorităţile locale şi coordonate de către ANPH;
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Şcoli speciale şi grădiniţe speciale;
Laboratoare de sănătate mentală – câte unul în fiecare judeţ.
Aceste instituţii de stat asigură una sau mai multe tipuri de servicii: evaluare
psihologică şi terapie, terapie psihiatrică, suport pedagogic, fizioterapie, logopedie.
Strategia Naţională privind Protecţia Specială şi Integrarea Socială a Persoanelor cu
Handicap din România, aprobată de Guvern în 2002 prevede dezvoltarea unei reţele de
servicii de reabilitare şi terapeutice.
Considerăm că nu există un program naţional coerent de reabilitare pentru
persoanele cu dizabilităţi, bazat pe nevoile reale ale acestora şi că ministerele nu
cooperează într-un mod eficient, în furnizarea complementară şi integrată a serviciilor. Nu
avem informaţii statistice privind procentul persoanelor cu dizabilităţi care au acces la
programe de reabilitare. Considerăm însă că acest procent este mic şi că în special cei
y
care locuiesc la sate nu beneficiază de programe de reabilitare. Persoanele cu dizabilităţi
moderate şi uşoare au mai multe oportunităţi de a fi implicate în programe de reabilitare.
Există programe de reabilitare iniţiate de către ONG-uri. Unele dintre aceste
programe sunt derulate în parteneriat cu autorităţi guvernamentale (ANPH şi Ministerul
Educaţiei şi Cercetării), aceste parteneriate având avantajul unei relative securităţi
n l
O
financiare. Multe ONG-uri depind de resurse financiare externe.
Planul Naţional de acţiune prevede un proces complex de evaluare şi de elaborare a
t
planurilor individuale pentru toate persoanele cu dizabilităţi, proces prevăzut a fi încheiat
f
la sfârşitul anului 2006, înaintea aderării României la Uniunea Europeană.
Propuneri:
r a
1. Aplicarea Planului naţional de acţiune şi respectarea termenelor prevăzute în el
2. Coordonarea strategiilor diferitelor ministere şi autorităţi guvernamentale
implicate în reabilitare
dovedit viabile.
2.9. CONCLUZII SI RECOMANDĂRI

D
3. Extinderea la nivel naţional a modelelor de bună practică dezvoltate şi care s-au
Situaţia persoanelor cu dizabilităţi din România s-a ameliorat după anul 1989.
S-au realizat paşi importanţi, mai ales în ultimii ani, în domeniul legislativ-
administrativ, al strategiilor şi al parteneriatului cu societatea civilă.
Cu toate acestea, nu există încă nici astăzi o politică serioasă şi coerentă de inserţie
socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi.
In viziunea asupra persoanelor cu dizabilităţi, criteriile medicale şi medicalizante,
sociale şi socializante, prevalează asupra celor de valorificare a potenţialului uman al
fiecăruia şi de asigurare a unei vieţi independente.
Nu funcţionează programe de dezvoltare axate în mod real pe nevoile individuale,
pe tipuri şi grade de dizabilitate, nu au fost promovate măsuri care să avantajeze
normalizarea existenţei acestor cetăţeni la toate nivelurile şi nici nu sunt încurajate
suficient persoanele fizice sau juridice dornice şi apte a se angaja în atingerea acestui ţel.
63
Din anul 1998 au apărut acte normative şi măsuri care au ca efect discriminarea
neechivocă a copiilor cu dizabilităţi, în cazul că aceştia nu se află sub teoretica protecţie a
unor foruri guvernamentale create artificial. Nu se aplică principiul RESURSA
URMEAZĂ OMUL. Anumite drepturi şi facilităţi sunt acordate, mai cu seamă copiilor,
numai în măsura în care sunt încadraţi în structuri de aşa-numită protecţie, inventate
artificial. Au apărut confuzii şi etichetări la nivel instituţional: internatele şcolilor pentru
elevii cu dizabilităţi sunt numite abuziv ‖centre de plasament‖, termen utilizat şi pentru
desemnarea orfelinatelor.
Pentru autorităţile române, de toate orientările politice, copilul în genere, nu numai
copilul cu handicap, este mai degrabă o valoare ideologică, nu una fundamental umană.
Din 1989 pînă astăzi, nu s-a încercat o reformă serioasă a pregătirii profesionale a
elevilor din aria noastră de preocupare.
Deşi legea o prevede, autorităţile statului nu au susţinut adaptarea locurilor
obişnuite de muncă, dezvoltarea unei reţele de ateliere protejate şi, spre deosebire de
perioada comunistă, nu au ajutat inserţia profesională a tinerilor după absolvirea unor
y
şcoli sau cursuri de pregătire.
n l
Legea din ultimii ani prevede, de asemenea, termene ferme pentru accesibilizarea
mediului, dar acestea sunt respectate până în prezent doar parţial.
Serviciile sunt insuficiente, iar unele dintre ele sunt neadecvate, depăşite (bazate în
mare măsură tot pe sistemul de protecţie specială).
O
Parteneriatul dintre autorităţi şi organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi funcţionează
adesea preferenţial şi parţial, deşi s-a ameliorat tot mai mult în ultimii ani.
t
În aceste condiţii este evidentă necesitatea reformei legislative, instituţionale şi a
internaţionale.
a f
serviciilor, pentru alinierea politicilor şi practicilor în domeniu la standardele europene şi
r
Ţintele predilecte de acţiune trebuie să fie următoarele:
- Prevenirea afecţiunilor şi situaţiilor handicapante în viaţa copiilor
D
- Organizarea unui sistem naţional modern de identificare şi de evaluare a
necesităţilor de sprijin, în vederea egalizării şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi
- Clarificarea conceptuală şi din punct de vedere al sistemului de înregistrare
statistică a categoriilor de grupuri şi a numărului de persoane cu dizabilităţi
- Armonizarea legislaţiei române la standardele europene şi transpunerea legislaţiei
europene relevante în domeniu
- Clarificarea reformei instituţionale, inclusiv în domeniul protecţiei copiilor cu
dizabilităţi
- Întărirea rolului decizional la nivel legislativ al organizaţiilor reprezentative ale
persoanelor cu dizabilităţi
- Promovarea unui parteneriat sincer şi realist între autorităţi şi aceste organizaţii
- Sprijinirea eforturilor de constituire şi dezvoltare a Consiliului Naţional al
Dizabilităţii în România
- Cuprinderea tuturor copiilor şi tinerilor într-un sistem de educaţie şcolară, potrivit
tipului şi gradului dizabilităţii, precum şi potenţialului personal
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
- Susţinerea adecvată de către stat a elevilor cu dizabilităţi integraţi în învăţămîntul
obişnuit
- Asigurarea pregătirii necesare personalului didactic şi a managerilor şcolari, atât
din şcolile obişnuite (de masă) cât şi din cele speciale în scopul informării şi motivării
pentru a susţine efectiv egalizarea şanselor de acces şi participare şcolară a persoanelor cu
dizabiltăţi.
- Reforma urgentă a pregătirii profesionale şi a nomenclatorului de calificări
profesionale
- Sprijinirea tinerilor absolvenţilor de şcoli în încadrarea în muncă
- Înfiiţarea la nivel naţional a unei reţele de ateliere protejate
- Încurajarea inserţiei profesionale în orice ocupaţie, meserie etc., adecvată
pregătirii, tipului şi gradului dizabilităţii, precum şi potenţialului personal
- Adaptarea locului de muncă, inclusiv prin dotari tehnice de tip compensator,
decontarea costurilor revenind statului
ly
n
- Măsuri legislative aplicabile, de încurajare realistă şi sancţionarea tot realistă a
angajatorilor, în vederea încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi
O
- Înfiinţarea de centre de reabilitare şi recalificare pentru tinerii şi adulţii în viaţa
cărora handicapul survine pe neaşteptate
ft
- Completarea, actualizarea şi întărirea (inclusiv prin sancţiuni) a legislaţiei privind
accesibilităţile, monitorizarea efectivă a aplicării acesteia
a
- Până la închiderea instituţiilor rezidenţiale mari sunt necesare eforturi pentru
ameliorarea fizică a clădirilor, pentru selecţia şi pregătirea corespunzătoare a personalului
r
- Acordarea unei atenţii sporite pentru pregătirea persoanelor cu dizabilităţi ca să
ducă o viaţă independentă în cadrul comunităţii, inclusiv prin promovarea şi dezvoltarea
serviciilor comunitare
D
- Modificarea prevederilor legale privind asistenţa în domeniul veniturilor, prin
trecerea de la modelul de beneficiar al protecţiei sociale la cel de cetăţean cu drepturi şi
şanse egale
- Depăşirea barierelor din domeniul asistenţei medicale, atât din punct de vedere al
accesibilităţii fizice, cât şi al pregătirii şi atitudinii personalului medical
- Dezvoltarea unui program naţional coerent de reabilitare (recuperare) şi instituirea
unui sistem de coordonare interministerială în acest sens
- Promovarea personalităţilor performante din rîndurile persoanelor cu dizabilităţi,
în virtutea principiului puterii exemplului în plan public
- Eliminarea oricărei forme de discriminare şi susţinerea oricărei acţiuni pozitive în
favoarea acestor cetăţeni, prin transpunerea în realitate a principiului ―nimic despre noi,
fără de noi‖.
65
Capitolul III. Aspecte metodologice :
Scopul analizei :
Identificarea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, în vederea stabilirii direcţiilor de
acţiune privind identificarea, motivarea şi integrarea cu succes a persoanelor cu
dizabilităţi în întreprinderea de economie socială, ce urmează a fi înfiinţată.
În cuprinsul prezentului studiu, am luat în considerare numai nevoile în raport cu

piaţa muncii, deşi este evident ca nu este posibilă separarea completa a nevoilor
persoanelor cu dizabilităţi, existând conexiuni între diversele paliere din existenţa unei
persoane, ele fiind interdependente.
Obiectivul general:
ly
 facilitarea activării şi orientării pe piaţa muncii a persoanelor cu
dizabilităţi
Obiective specifice:

n
depistarea nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi
O
 identificarea barierelor în calea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi
 analiza necesitătii dezvoltării unor structuri de economie socială

persoanele cu dizabilităţi
ft
identificarea gradului de cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor pe care le au
 surprinderea gradului de informare a persoanelor cu dizbilităţi cu privire la
Ipotezele analizei:
r a
conceptul de economie socială
D
există o serie de bariere care îngreunează angajarea în muncă pentru
persoana cu dizabilităţi
există nevoi specifice ale persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt
satisfăcute în contextul pieţei muncii actuale
3.1.Atitudinile - consecinţe observabile ale obiceiurilor,

practicilor,
3.1.1. Delimitări conceptuale

Viaţa oamenilor se desfăşoară în interiorul unor comunităţi în cadrul cărora se
asigură relaţiile necesare existenţei şi progresului social. Termenul de ―comunitate‖
cuprinde arii diferite, el putându-se referi la familie, sat, oraş, comunitate naţională
(naţiune), până la comunitatea umană mondială .
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Între comunitate şi societate se pot face anumite distincţii, astfel, Ferdinand
Tonnies, considerat fondator al sociologiei generale în Germania şi reprezentant de seamă
al curentului formalist, încearcă şi realizează o asemenea deosebire între Gemeinschaft
(comunitate) şi Gesellschaft (societate). După Tonnies sociologia este o construcţie
teoretică ce cuprinde sistemul conceptual cu ajutorul căruia sociologia aplicată,
analizează societăţile concret istorice si procesele ce se desfăşoară în cadrul acestora.
Tönnies distinge:
– relaţii sociale,
– ansambluri, totalităţi sociale;
– corporaţii sociale, categorii în cadrul cărora poate fi sesizată orice relaţie
socială sau formă colectivă de viaţă .
Relaţiile sociale nu sunt simple legături psihice – din care rezultă – ci sistemul unor
drepturi şi obligaţii comune şi reciproce, a căror valabilitate este recunoscută nu numai
de partenerii aflaţi în relaţii, dar şi de alţi oameni care alcătuiesc mediul lor.
ly
n
Persoanele legate prin relaţii sociale constituie cercurile sociale, ca de pildă, cercul
de prieteni, care reprezintă veriga intermediară între relaţiile sociale şi ansamblurile
sociale1. La baza relaţiilor sociale stă voinţa, care, după Tönnies, poate fi:
O
– voinţă esenţială (Wesenwille), care izvorăşte din sensibilităţile, dispoziţiile,
instinctele individului, o voinţă iraţională , ca străduinţa spre convieţuire, ce decurge din
t
esenţa vieţii, acceptând forme de convieţuire naturale, fără a opera o selecţie între aceste
forme;
a f
– voinţa raţională, selectivă (Kürwille), care duce la crearea unor grupuri cu scop,
sudate prin preocuparea raţională de a satisface anumite necesităţi.
r
În funcţie de cele două forme de voinţă, apar şi două tipuri de grupări sociale:
D
– comunităţi – sudate de simpatia instinctuală
– societăţi – sudate prin interesul comun, chiar dacă între membrii grupului lipseşte
simpatia, sau, dimpotrivă , se manifestă antipatia.
Grupările umane (spre deosebire de cele ale regnului animal) se caracterizează prin
faptul că în cadrul lor există o ordine reglementată de norme care, de asemenea, sunt
produse ale voinţei.
Comunitatea şi societatea sunt concepte fundamentale în sociologia lui Tönnies, ele
desemnând diferite grupuri ca:
A. Comunitate – având la baza relaţiilor prietenia, rudenia, vecinătatea, cu formele:
1) familia;
2) satul;
3) oraşele mici
1
Tönnies numeşte ansambluri acele grupuri de indivizi care pe baza unor trăsături comune – se
consideră unităţi, ca, de pildă, grupuri lingvistice sau rasiale
67
În cadrul acestor forme, controlul social se bazează pe înţelegere, obiceiuri, morală
.
B. Societate – având la baza relaţiilor interesul, schimbul, calcule raţionale, iar ca
forme:
1) orașele mari;
2) naţiunea (statul);
3) viaţa internaţională
În cadrul acestor forme, ordinea şi controlul social se bazează pe norme juridice
(dreptul). În legătură cu mecanismele de funcţionare şi controlul în cadrul diferitelor
forme, grupuri
sociale, Tönnies se ocupă şi de opinia publică, căreia îi acordă o atenţie crescândă,
mai ales în legătură cu republica. El distinge o opinie bazată pe atmosferă, sentimente în
rândul maselor, ca formă efemeră de manifestare a opiniilor, marcată de emoţii,
credulitate, prejudecăţi, superficialitate, schimbare şi o opinie ca părere a elitelor
y
cultivate, ca un fenomen raţional, intelectual, de natură să stimuleze progresul spre ceea
publice este viitorul culturii‖.
n l
ce Tönnies numeşte ―republica celor culţi‖, în cadrul căreia, după convingerea lui, creşte
rolul opiniei publice care exprimă o convingere intelectuală , conchizând ―Viitorul opiniei
Revenind la distincţia dintre comunitate şi societate, Tönnies, citat de Maria
O
Cobian-Băcanu (2003) arată că ―orice trai împreună, intim, privat, şi exclusiv înseamnă
viaţa în comunitate‖. Spre deosebire de comunitate, societatea este viaţa publică, lumea
însăşi. În cadrul comunităţii, o persoană poate trăi de la naştere, fiind legată de ea la bine
ft
şi la rău, simţind puternicele influenţe ale acesteia asupra sufletului uman.
Comunităţile se pot crea pe diferite criterii de religie, limbă, moravuri sau credinţe,
a
aşa cum se pot forma şi asociaţii cu scopuri diferite: de afaceri, comerciale, ştiinţifice,
r
care au însă alte semnificaţii.
Comunităţile, spre deosebire de societăţi sunt vechi, atât ca nume cât şi ca fenomen.
D
Comunităţile rurale reprezintă după Tönnies cele mai durabile, mai pure ş i mai
originale forme de viaţă (spre deosebire de acestea, societatea este tranzitorie,
superficială);în cadrul lor, relaţiile dintre oameni sunt mai puternice, mai vii, făcând din
comunităţi un organism viu (pe când societatea este un agregat mecanic). [ 106, p. 295-
296] Ideea că cineva îşi poate trăi viaţa în întregime în cadrul unei comunităţi reprezintă
chiar emblema acelei comunităţi. R.M. Mac Iver şi Charles H. Page, susţin că termenul
comunitate se poate aplica unei aşezări de pionierat, adică unei aşezări primare, care a
fost cea dintâi în timp, cum sunt satul, oraşul, tribul, naţiunea. Oriunde membrii unui
grup, mic sau mare, trăiesc împreună , într-un astfel de mod încât ajung să împărtăşească
nu unul sau altul din interesele particulare, ci condiţiile de bază ale vieţii în comun, acel
grup se numeşte ―comunitate‖. Un individ poate trăi total în cadrul unei comunităţi (sat,
oraş, trib), dar nu poate trăi în întregime în cadrul unei organizaţii de afaceri. Pe această
bază, în cadrul unei comunităţi pot fi cunoscute toate relaţiile sociale ale unei persoane4.
Evoluţia comunităţilor descrise de Mac Iver şi Ch. Page arată că unele dintre
acestea sunt
inclusive, independente de altele, cum au fost unele comunităţi de aproximativ 100
de persoane (triburile Yuroc din California) care trăiau aproape sau total izolat şi care-şi
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
erau suficiente din punct de vedere al modului de trai. Spre deosebire de acestea,
comunităţile moderne, chiar foarte mari, nu sunt suficiente lor însele, deoarece se
caracterizează printr-o puternică interdependenţă economică şi una crescândă de ordin
politic. Comparativ, cei doi autori descriu sugestiv această situaţie: ―putem trăi în cadrul
unui sat, şi totuşi, să aparţinem unei comunităţi tot atât de mari precum aria unei
civilizaţii, sau chiar mai mari‖ sau ―putem trăi într-o metropolă şi totuşi să fim membrii
unei comunităţi foarte mici pentru că interesele noastre sunt circumscrise în cadrul unei
arii restrânse‖. [ Ibidem, p. 296-297]
Caracterizarea principală a comunităţii este coerenţa socială, care poate fi mai mare
sau mai mică, iar stâlpii ei sunt localitatea şi sentimentul de comunitate. Orice comunitate
umană are un spaţiu, o arie geografică. (Chiar şi un trib nomad ocupă un teritoriu chiar
dacă acesta se schimbă permanent). Ocuparea de către membrii comunităţii a unui loc
bine definit, conferă şansa unor relaţii umane intense. Din condiţiile de mediu comune se
nasc modele de viaţă asemănătoare şi tot din ele, apar legături puternice de întrajutorare
l
şi solidaritate. Acestea însă încep să slăbească în lumea contemporană, datorită influenţei
tot mai mari a mijloacelor de transport şi de comunicare.
y
―Teoria comunităţii‖ analizează legătura strânsă dintre coerenţa socială şi mediul
n
natural în care indivizii şi-au construit un mod de viaţă propriu, aşa cum se întâmplă şi în
cazul comunităţilor rurale.
t O
De aceea se poate considera că specificul comunităţii rurale este puternicul
sentiment al comunităţii, conştiinţa împărtăşirii de către membrii comunităţii a unor
f
modele de muncă, de acţiune și de gândire, a unor obiceiuri şi tradiţii comune, ca şi a
unui pământ din ale cărui roade îşi duc toţi existenţa.
a
Luis Wirth definind ―comunitatea locală ‖ arată că termenul de comunitate, preluat
r
din limbajul comun, reprezintă pentru unii autori relaţiile organice care se văd în lumea
plantelor şi animalelor, dar care pot fi găsite şi în relaţiile dintre oameni.
Alţi autori descriu comunitatea prin prisma relaţiilor psihice având drept argument
D
unitatea sau acţiunea colectivă în cadrul diviziunii muncii. Orice comunitate exprimă în
final unitatea vieţii în comun a oamenilor şi-n acest sens, grupul uman, pentru a perpetua,
a generat sentimentul apartenenţei comune a tuturor membrilor la acel grup cu interese şi
acţiuni comune. Odată cu dezvoltarea tehnologică şi mobilitatea socială, ca şi cea
teritorială, comunitatea a primit noi trăsături şi semnificaţii. La început, relaţiile
teritoriale, de rudenie şi de interes erau mai puternice; apoi, în locul lor au apărut altele
specifice comunităţilor moderne de azi.
Wirth realizează o sistematizare a modurilor de studiere a comunităţii. Primul mod
se referă la aspectul esenţial al oricărei comunităţi şi anume baza sa teritorială,
descoperirea centrului şi a graniţelor ei, după care este necesar să se dezvăluie coeziunea
internă a comunităţii şi determinarea limitelor de inter influenţă dintre diferitele
comunităţi.
Un al doilea mod de abordare descrie comunitatea ca o constelaţie de instituţii. Din
această perspectivă o comunitate cuprinde nu numai structurile sociale formale şi
instituţionalizate ca şcolile, bisericile, aşezările, ci şi alte fenomene ca: familiile,
organizaţiile de vecinătate, partidele politice, cluburile, centrele de presă, de recreere.
69
În fine, cea de a treia viziune a lui Wirth este aceea a comunităţii ca o constelaţie de
tipuri de personalităţi. Fiecare comunitate are o largă gamă de tipuri de personalităţi, a
căror competenţe, talent şi geniu pot fi distribuite întâmplător, în diferite zone din mediul
urban sau rural.
Alţi cercetători, citaţi de aceeaşi autoare (R. S. Lind, H. M. Lind) s-au ocupat de
studiul unei comunităţi primare, de pionierat. Dar, indiferent unde se face studiul – într-un
sat sau oraş – comportamentul uman se înscrie în jurul câtorva forme de activitate:
satisfacerea nevoilor materiale de hrană , îmbrăcăminte, locuinţă ; reproducerea, iniţierea
tinerilor în tradiţiile grupului de gândire şi comportare etc. Grupate, aceste tipuri de
activitate, urmăresc: obţinerea mijloacelor de trai, construirea locuinţei, educarea tinerilor,
utilizarea timpului liber în variate forme de joc, artă, etc., angajarea în practici religioase,
angajarea în activităţi comunitare. [29, p. 2] Orice comunitate rurală este marcată de
evoluţia ei în timp. Cercetătorii formelor de aşezare în spaţiu a umanităţii au considerat că
ritmul existenţial al acestora este influenţat de timpul în care se înscriu. Timpul poate fi
considerat ca un timp natural-cosmic, dar şi ca timp istoric ce marchează anumite ritmuri
în evoluţie şi, după Ph. Rieff ca un timp al împlinirilor unei civilizaţii.5
ly
Comunităţile rurale, care reprezintă micile grupări de indivizi înrudiţi, axate pe
exploatarea stabilă şi ritmică a mediului natural, trăiesc în general, în timpul cosmic, în
sensul că succesiunea anotimpurilor impune o anume armonizare cu natura, un anume tip
n
repetitiv de cultivare a ei. Înrudirile au generat o formulă familială tribală.
Timpul istoric, care le afectează totuşi, se defineşte prin perfecţionarea modului de
O
cultivare a naturii, în sensul exploatării ei tot mai eficiente, dar şi printr-o acumulare de
evenimente ce pot schimba destinul comunităţii cum ar fi dezastre naturale sau războaie.
3.2.Satul - formă de comunitate umană

ft
a
Literatura sociologică apreciază pe baza rezultatelor unor cercetări arheologice
r
contemporane, că satul este o apariţie relativ recentă în istoria omenirii. Primele sate au
apărut în neolitic, la graniţa dintre societăţile primitive şi civilizaţiile din orientul
mijlociu, acum 8-9 mii de ani pe valea Nilului şi Eufratului. [ 108, p. 12]
D
Există un număr foarte mare de definiţii şi abordări. Boudon R. şi colaboratorii,
precizează că în sociologia rurală americană în anii 20, satul este definit ca ―diversitate în
unitate‖. Diversitatea se referă la peisaj, activitatea economică, predominant agricolă,
care persistă şi în condiţiile modernizării satului, iar unitatea ca suport al societăţii rurale
se referă la specificul exploatării familiale: existenţa unui buget unic pentru viaţa
cotidiană şi pentru activitatea agricolă. [ 18, p. 272]
Z. Bauman, citat de Constantin Ţăran (2000), stabileşte câteva trăsături ale satului,
insistând asupra faptului că satele, ca sisteme sociale, sunt relativ izolate, întreaga viaţă a
individului desfăşurându-se într-un spaţiu relativ izolat şi exprimându-se printr-un
pronunţat tradiţionalism care nu trebuie să fie înţeles neapărat ca şi conservatorism.
Tradiţionalismul poate însemna o accentuată continuitate, adică o tendinţă de asimilare de
noi elemente într-un ansamblu economic, social şi chiar psihomoral unitar, iar satul care
efectuează acest proces de asimilare, continuă să-şi păstreze personalitatea şi identitatea.
Giacobbi şi Roux, definesc satul ca o microsocietate şi desprind patru caracteristici
principale ale acestuia:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
1. un spaţiu limitat, restrâns, de mici dimensiuni, relativ autonom, în care îşi
desfăşoară activitatea o constelaţie de familii înrudite, acompaniate de biserică şi şcoală,
în relaţii mai mult sau mai puţin conflictuale.
2. un anumit specific economic, rezultat din preponderenţa activităţilor agricole şi
de coincidenţa dintre gospodăria ţărănească şi întreprinderea economică .
3. relaţii de intercunoaştere, prietenie, marcate de obiceiuri şi ritualuri.
4. stabilirea relaţ iilor sociale ş i percepţ ia unei identită ţ i comunitare. ―Tradiţ ia
joacă un rol important în viaţ a satului care îşi afirmă o identitate şi o cultură locală
exprimată prin sintagma ―sunt de aici‖. [46, p.93] Autorii citaţ i prezintă spaţ iul rural ş i
modul lui de relaţ ionare în urmă toarea schemă :
ly
n
t O
Figura nr. 3.1. Spaţiul rural şi modul lui de relaţionare
f
În ultimele decenii, studiul mediului rural capă tă nuanţe noi; J.L. Durand-Droulin,
M. Szwergrub, I. Mihăescu evidenţiază patru modele mai importante de abordare
sociologică a realităţii sociale:
a
r
1. modelul tradiţional care consideră că satul este adevăratul păstrător al
originalităţii unei culturi etnice;
D
2. modelul meliorist care porneşte de la principiul că satul este insuficient dezvoltat,
de unde necesitatea de a fi ridicat la nivelul de confort şi civilizaţie al oraşului;
3. modelul ecologic care pune accent pe rolul satului în dezvoltarea echilibrată a
mediului
4. modelul cronoregresiv care încearcă să explice cauzele evoluţiei istorice a
satului.[108, p. 14]
3.2.1 Tipologia satului

Şi în literatura economică şi sociologică de specialitate din ţara noastră au existat şi
există preocupări deosebit de valoroase pentru specificul nostru de definire sau de
tipologie a satelor româneşti.
În cadrul concepţiei sale despre procesul istoric de transformare a modului de
activitate şi existenţă a ţărănimii noastre, D. Gusti, defineşte satul românesc ca o unitate
de viaţă şi trai: ―Satul nu este o asociaţie liberă de indivizi în care fiecare se comportă
71
după gustul său, ci o comunitate puternică de viaţă, un tipar şi un factor de transformare
şi modelare‖6
.După Gusti, unitatea socială se manifestă în multiple cerinţ e de trai ale
oamenilor, manifestă rile sociale fiind ―de atâtea feluri de câte sunt şi trebuinţ ele
oamenilor‖, şi anume: manifestări economice, adică privitoare la satisfacerea nevoilor de
ordin material, de hrană, adă post, circulaţ ie; spirituale, adică privitoare la satisfacerea
nevoilor de afirmare şi orientare în lume ş i viaţă , cum sunt manifestă rile religioase,
artistice şi ştiinţ ifice; moral-juridice, adică privitoare la reglementarea instituţ ionaliză rii
manifestă rilor economice ş i spirituale, ş i în sfârş it politice, adică privitoare la modul
de edictare şi impunere a acestor reglementă ri şi instituţionaliză ri. În această optică , D.
Gusti surprinde variatele elemente ale cadrului să tesc, diferitele lui coordonate de ordin
material ş i spiritual, aspectele juridice ş i politice, elementele de ordin suprastructural.
Pentru elucidarea problemei definirii satului, o contribuţ ie importantă au avut-o
cercetă rile sociologice conduse de prof. H.H. Stahl în Vrancea, care au dus la crearea
unei teorii proprii asupra satului arhaic românesc, acceptată azi ş i de mulţ i savanţ i stră
ini.
ly
Satul arhaic românesc ―este o formă de convieţ uire socială pe un trup de moş ie, a
unui grup biologic, deseori legat prin rudenie de ceată, trăind în gospodării familiale,
n
asociate într-o obşte care, prin hotărârile luate în adunările ei generale, are dreptul de a
se amesteca în viaţ a particulară a fiecărei gospodării, potrivit regulilor juridice ale
devălmăşiei ş i conform mecanismului psihic al obştei pe bază de tradiţ ii difuze. Pe baza
O
cercetărilor sale, autorul arată că, de fapt, nu există “satul devă lmaş românesc” în
genere, ci numai “sate româneş ti”, aproape fiecare sat fiind o “variaţ ie originală pe
t
aceeaşi temă‖7
f
Oricât de dificilă ar fi formularea unor definiţii, s-a ajuns la concluzia că satul, ca
formă de aşezare umană a cărei populaţie se ocupă îndeosebi cu agricultura, este o
a
categorie social-teritorială complexă , alcătuită dintr-o aglomeraţie de case ―vatra
r
satului‖ şi dintr-un teritoriu de pe care se obţine producţia agricolă. Aceste trăsături sunt
factori cu caracter dinamic, care se influenţează reciproc şi împreună determină , într-un
sens larg, zona respectivă, ceea ce creează noi posibilităţi pentru sate, intensificând
D
legăturile dintre acestea şi mediul urban, dezvoltând pe o arie tot mai intensă, atât
legăturile materiale, cât şi pe cele spirituale.
Contribuţii esenţiale au adus, în perioada dintre cele două războaie mondiale,
privitor la tipologia satelor româneşti, V. Mihăilescu, Romulus Vuia şi alţii. Având în
vedere mărimea şi forma vetrei, precum ş i raportul acesteia cu teritoriul, V. Mihăilescu
(1926) s-a ocupat de tipurile structurale de sate şi de răspândirea lor geografică, stabilind
trei tipuri: aşezări de tip risipit, aşezări de tip adunat și un tip intermediar, aşezări de tip
răsfirat. Autorul precizează că în structură se reflectă ocupaţiile specifice: tipul risipit
fiind al crescătorilor de vite de la munte, tipul răsfirat reflectând ocupaţiile mixte din
zonele cu posibilităţi de agricultură , podgorii, livezi, fâneţe; cel adunat fiind al regiunilor
în care predomină agricultura extensivă ş i creşterea raţională a vitelor. [ 63, p. 372-373]
S. Mehedinţi, (1932) clasifică satele după felul muncii, în sate de plugari,
podgoreni, băieş i.
I. Rick (1932) distingea în Câmpia Moldovei trei categorii de aşezări rurale:
agricole, agricole-comerciale şi agricole industriale.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Romulus Vuia, (1934) care a cercetat îndeaproape aşeză rile din Transilvania, a
folosit următoarele criterii pentru stabilirea tipurilor de sate: a) planul satului, b) structura
internă, desimea şi felul de grupare a gospodăriilor, c) raportul dintre uliţă şi case, d)
proprietatea, dacă este în jurul casei sau este împărţită între sat şi hotar, ca şi felul şi
proporţia acestor împărţiri; e) hotarul comunei, sistemul lui de împărţire; f) ocupaţia
locuitorilor şi măsura în care se influenţează forma așezărilor, structura internă a satului,
numărul şi dispoziţia clădirilor în fiecare gospodărie, poziţia satului; h) mărimea
comunei; i) forma exterioară şi aspectul tipic de sate. În funcţie de aceste criterii, el
clasifică satele în felul următor:
ly
n
t O
a f
r
D
73
Capitolul IV. Baze teoretice
4.1. Introducere
Din ce în ce mai mult persoanele sunt îngrijorate de lipsa drepturilor persoanelor cu
dizabilități și de probleme pe care în mod inerent, mediul poate cauza dificultăți
semnificative pentru oamenii care au dizabilități.
Carver și Rodda 1978 au arătat că „modelul de reabilitate ca și element esențial al
modelului medical conceput pentru intervenții în criză‖ nu sunt aplicabile pentru
modificari de adaptare a mediului. Această abordare a fost prezentată de Jongbloed și
Crichton (1990).
Cum poate adapta terapeutul ocupațional să integreze aspectele de mediu în teoria și
practica ocupațională? Ca și terapeut ocupațional putem să lucrăm efectiv cu
constrângerile de mediu? Am putea să dezvoltăm o mai bună înțelegere a mediului care
limitează ocupația?
Crearea de medii dizabilizante
ly
Cum a creat societatea noastră medii care sunt atât de restrictive? Autori ca
n
Foucault (1975;1977),Illich, Zola, McKnight, Caplan și Shaiken (1977),
Hahn(1982;1984), Zola (1982), DeJong (1979), și Gliedman și Roth (1980) au inventat
următoarele influențe:mediul construit, spațiul de producție, creșterea gradului de
Mediul construit
t O
clasificare, percepția dizabilității ca și deviație, distribuția de putere și de birocrație.
f
Mediul construit include structuri cum ar fi clădiri de locuit, școli, locuri de joacă,
străzi sau alei și trotuare, care au fost proiectate și construite de oameni (Shalinsky,1986).
a
Acest mediu a evoluat pe parcursul trecerii anilor, fiind influențat de valorile societății,
r
factori economici, politici de planificare și proiectare (Hahn, 1986;Hodge, 1989; Lynch,
1989).
D
Unul din factorii care au fost luați în considerare în construirea mediului construit
este cel relativ la eterogenitatea indivizilor. Conform lui Psomopoulos (1973), proiectarea
mediului construit este concepută ca „un model fictiv al ființei umane –exclusiv pentru un
bărbat (nu pentru a femeie), aflat în floarea vârstei și la un vârf de sănătate fizică.
Statistic vorbind numai o minoritate a populației se potrivește în această categorie.
În mod natural aici nu poate fi vorba de handicap.
Persoanele cu dizabilități petrec un timp mai mare pentru activitățile pasive și de
autoîngrijire în interiorul mediului locuinței proprii decât persoanele care nu au
dizabilități (Brown & Gordon, 1987; Carver& Rodda, 1978). Există constrângeri
semnificative care acționează împiedicând atingerea unui echilibru între activitățile de
autoîngrijire, a celor productive și a celor de timp liber.
Încercările de eliminare a barierelor sunt în mod uzual completate pe un fundament
individual nu ca un drept și barierele arhitecturale sunt adesea privite ca "nefericite și
accidentale" (Hahn,1987, p.187).
Spațiul de producție

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
O problemă largă este cea de a considera producția din punct de vedere social ca un
spațiu sau ca o întreagă organizare a orașului și a habitatului în general, incluzând aici
lucru, întreținerea locuințelor, rețelele comerciale și rețelele de transport. Datorită creșterii
industrializării din secolul 20, producția a devenit centralizată localizată în oraș (spațiul
public) în timp ce locuințele (spațiul privat) devin tot mai descentralizate mutându-se
căter suburbii (Franck & Paxson, 1989). Aceasta a condus la mărirea distanțelor, la
dificultăți de transport crescând valoarea și puterea asociată cu spațiul de producție sau cu
activitățile economice (Mackenzie, 1989). Separea spațiului public de cel privat, scade
influența politică a locuinței, a siguranței casei de locuit și a dificultăților de
accesibilitate care combinate împiedică integrarea persoanelor cu dizabilități.
Clasificare și normalizare
Studiul și clasificarea indivizilor în societatea noastră este un alt factor determinant
în crearea de medii obstructive pentru persoanele cu dizabilități (Foucault, 1973;Foucault,
1975). Michel Foucault, a analizat practicile de clasificare folosite pentru restrângeri
ly
sociale și modul în care grupurile minoritare cum este și cel al persoanelor cu dizabilități
înregistrează restricții la participarea lor în comunitate (Fraser, 1981). El arată că puterea
n
și conoștințele sunt legate de dezvoltarea unei societăți, iar sistemul de îngrijire a sănătății
marginalizează acele persoane care sunt diferite de "normal".
O
Foucault menționează că indivizii au fost tratați ca subiecte de studiu și de analiză
încă din secolul 18 (Foucault, 1973). Individul este perceput ca o victimă și diferențiat de
t
"normalul" societății datorită unor anumite caracteristici și ineficiențe cu caracter
f
personal. Diferențierea este realizată prin semnificația spațială (excludere, izolare) și prin
studierea deviației folosind știința. 'statistica cantitativă joacă un rol important în
determinarea raportului normal versus anormal, cu elemente de etică care se presupune că
au o mai mică importanță.
r a
În același timp se înregistrează o creștere în "discipline" de studiu a indivizilor și de
promovare a "sănătății‖ (Foucault, 1977; Illich și a1.1977).
prin modificarea individului.

D
Ne concentrăm în primul rând pe îngrijirea sănătății pentru a "vindeca" dizabilitatea
Dizabilitate ca și deviație
Importanța plasării pe "normalitate" a fiecărei persoane are ca rezultat o percepere a
dezabilității ca un defect al individului (Hahn, 1987). Disabilitatea este un produs de
patologie care este greșit și trebuie corectat (Gliedman & Roth, 1980). Societatea are un
comportament ambivalent față de persoanele cu dezabilități. Ne pare rău pentru ele, dar
de asemenea nu ne dorim să ajungem la fel. Ca și rezultat al acestei abordări este mult
mai ușor să ignori aceste persoane. Oamenii cu o dizabilitate au resimțit în mediul zilnic
din exteriorul locuinței o respingere și o izolare, adesea în contrast direct cu un mediu
ostil în locuință. În timp persoanele cu dizabilități ajung să se privească ele însele ca
anormale și să internalizeze valorile omogene ale societății și ideile de "normal".
De exemplu, copii cu dizabilități sunt judecate prin abaterile lor de la normal, fără
însă a considera că ele au propriul lor patern al dezvoltării "normale". Oamenii "își
însușesc ideea conform sunt definiți copii abilități normale pot interpreta corect
semnificația de dezvoltare a comportamentului copilului cu handicap" (Gliedman &
Roth,1980, p.58).
75
O teorie de dezvoltare care nu este probabil adaptată pentru copii cu dizabilități este
cea a stadiilor de dezvoltare morală a lui Kohlberg (Kohlberg, 1963). Această tipologie
presupune că dezvoltarea morală precede într-o înșiruire ordonată, că un copil învață în
interacțiuni cu cei de acelaș tip și că un copil vede regulile lumești ca o potrivire exactă.
Aceste presupuneri nu sunt valide la un copil cu dizabilitate care experimentează injustiția
socială, care nu e bazată pe principii morale (Gliedman & Roth, 1980). Astfel de
experiențe afectează paternul dezvoltării morale. Acest argument este similar criticilor
feministe care arată că teoria lui Kohlberg este eronată deoarece nu reflectă dezvoltarea
morală diferită a femeii (Gilligan, 1982).
Puterea
Modificări în puterea deținută de disciplinele sociale și de stat, încă din secolul 16 au
condus la o creștere a intervenției pentru a promova eficiența și ordinea (Rabinow, 1984).
Ca urmare, guvernele au devenit preocupate de starea generală de sănătate a oamenilor.
Illich și al (1977) consideră că această creștere a puterii disciplinare a dus la un control
mai mare al profesioniștilor și la ocreștere a pasivității și a dependenței de clientela sau de
pacienți. Profesioniștii sunt percepuți că dețin adevărul privind modul în care se poate
y
corecta handicapul. Persoanele cu dizabilități au putina putere politică și este de așteptat
l
că se vor conforma cu tratamentul. Am ignorat consecințele psihologice și sociale de a fi
un pacient bun (Gliedman & Roth, 1980).
Birocrație
n
Birocrația se referă la acele structuri și procese care sunt utilizate pentru a comanda
acțiunile umane. Ferguson (1984) a argumentat convingător că scopul birocrației este de a
O
lucra cu tehnologia, să mențină controlul social, pentru a păstra dominația grupurilor
minoritare, precum și de a izola oamenii prin judecare folosind regulile standard.
t
Instituțiile care oferă servicii de sănătate au limitat grav creativitatea clienților și
f
profesioniștilor prin creșterea birocrației (Gliedman & Roth, 1980). Profesioniștii sunt
adesea recompensați pentru prelucrarea și controlul pacienților și nu, pentru a-i ajuta. Din
a
ce în ce mai mult "terapeuții ocupaționali sunt văzuți ca mașini de tratament și pacienți ca
r
produse care pot fi afișate în interiorul unui bilanț" (Yerxa șial.1990, pag. 2).
Prin birocrație, instituțiile încearcă să limiteze incertitudinea situațiilor prin
D
centralizarea controalelor și a sarcinilor. Accentul în cadrul unei organizații este pus pe
eficiența și tehnologie, mai degrabă decât pe principii etice (Gliedman & Roth, 1980). Ca
urmare, dialogul și dezbaterea se înlocuiesc prin procese tehnice. Scopul principal al unei
birocrații este de a avea norme care să asigure conformitatea și stabilitatea. Regulamentul
devine obiectivul, mai degrabă decât mijloace de acțiune.
Natura ierarhică a birocrației conduce la o difuzie de responsabilitate. Cei care
doresc să protesteze sau să refuze se lovesc de un limbaj impersonal și sunt percepute ca o
problemă de resurse umane (Ferguson, 1984). În cazul în care un client sau un terapeut
doresc să se opună acțiunilor, este dificil de a determina cine se opune și de unde începe
opoziția. "Birocrațiile supraviețuiesc oamenilor plictisiți de moarte" (Ferguson, 1984, pag.
78).
Pentru a rezuma, societatea și-a creat un mediu care constrânge grav activitățile de
zi de zi și participarea oamenilor. Abordarea către dizabilitate s-a concentrat asupra
individului și a mediului înconjurător.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Probleme în mediul construit, accentul nostru pe normalitate, concentrarea puterii și
birocrația crescută sunt identificate ca unii factori importanți care au dus la dezactivarea
mediilor.
Cum se poate adresa terapie ocupațională mediilor dizabilizante? Două pietre de
temelie pentru o astfel de abordare sunt înrădăcinate în ideile si cunoștințele noastre
despre ocupație și mediul înconjurător.
4.2.OCUPAȚIA
Ocupația a fost definită de către Reed și Sandersonas ca fiind acele "activități sau
sarcini care angajează în timp și în energie, o persoană; în mod special activități de auto-
îngrijire, de producție și timp liber, de agrement". (1983, p.. 247) Aceasta include
activități sau sarcini care sunt resimțite de către persoane ca fiind necesare pentru viața de
zi de zi, sunt inițiate de acea persoană, și sunt îndreptate spre un anumit scop. Ocupația
y
poate fi gândită ca "bucăți de activitate", care sunt realizate",într-un interval de timp"
l
(Yerxa eta1.1990, p.. 5). Funcția ocupațională se referă la performanța noastră de zi de zi
generală a ocupației (Canadian Association of Occupational Therapists (CAOT), 1991;
n
Christiansen&Baum, 1991).
Acesta include întreaga constelație de activități de zi de zi, inclusiv locul în care ele apar,
cu cine și în ce mediu.
O
4.2.1 Idei despre ocupație
t
f
Există o serie de idei în care terapeuții ocupaționali își exprimă credința că sunt
utile în înțelegerea ocupației și a funcțiunii ocupaționale. Mai întâi de toate, ocupația este
a
realizată într-un context. Acest context include norme sociale, o etapă de dezvoltare a
r
indivizilor și a mediului în care indivizii își derulează viețile individuale (Yerxa &
Locker, 1990). Noi credem că sănătatea este determinată de scopul angajamentului unui
D
individ într-o ocupație și printr-un echilibru în activități de auto-ingrijire, de producție și
de timp liber.
Funcția ocupațională este, de asemenea, dependentă de caracteristicile fizice,
mentale, emoționale și spirituale ale unui individ (CAOT, 1991).
În al doilea rând, clasificarea unei activități specifice în domeniile de auto-ingrijire,
productive sau de timp liber este dependentă de scopul activității respective și de
contextul în care această activitate se desfășoară (Nelson, 1988). Yerxa și Locker (1990),
într-un studiu de utilizarea timpului de către adulți cu leziuni măduva spinării, au
constatat că activități similare sunt deseori clasificate în mod diferit. De exemplu,
efectuarea unui apel telefonic ar putea fi considerată ca auto-îngrijire, referitoare la
activitatea productivă, sau o activitate de timp liber.
Ei au remarcat, de asemenea, faptul că terapeuții și clienții lor numai rareori sunt de
acord cu privire la clasificarea unei activități.
În al treilea rând, invaliditatea conduce la disfuncție ocupațională.
Indivizii își pot modifica disfuncția lor prin utilizarea terapeutică a activității pe
care ei o consideră importantă pentru ei înșiși (Kielhofner,1985). Clientul este factorul
important pentru schimbare în procesul de intervenție (Christiansen & Baum,
77
1991).Analiza activității este o componentă principală a intervenției de terapie
ocupațională.
Noțiunea de timp
Ocupatia are loc "într-un flux de timp" (Yerxa și al, 1990., P. 5) . Peloquin (1991),
într-o discuție elocventă legată de percepțiile sociale și culturale ale timpului, precizează
că timpul este văzut în cultura occidentală ca o marfă. Este o substanță în care noi
investim energie și care trebuie să fie gestionată de către noi. Am echivala calitatea cu
timpul, mai ales atunci cân vorbim de viteză și durabilitate (de ex mașini de transmisie a
faxurilor).
"Suntem atât de convinși că trebuie să facem ceva legat de timp care să ne permită
rareori momente în care să devenim noi înșine" (Peloquin, 1991, p. 152).
Utilizarea timpului este legat de satisfacția vieții. Există diferențe substanțiale în
utilizarea timpului sau a șabloanelor de activități între indivizi cu un handicap și a celor
fără handicap (Brown & Gordon, 1987; Kielhofner, 1979; Yerxa & Locker, 1990).
Satisfacția prin ocupație
ly
Terapeutul ocupațional va trebui să învețe despre satisfacția angajării într-o
ocupație. Csikszentmihalyi (1990) a dezvoltat o teorie a experienței optime sau a
n
"fluxului" pentru a descrie relația dintre provocările inerente în interiorul unei activități și
legat de abilitățile individuale. Fluxul este definit ca o stare de conștientă obținută în
timpul participării la o activitate care este însoțită de o recompensă intrinsecă. Este
grădinărit.
t O
experiența pierderii de sine într-o activitate ca cea de citit, mers cu bicicleta, vorbit sau de
Aceste experiențe sunt experiențe obținute prin o activitate și inerent aduc un

anumit grad de satisfacție.
a f
Pentru a obține o cursivitate e necesar să se asigure un echilibru între provocările de
r
situație apărute într-o activitate și abilitățile personale. Orice activitate poate conduce la
un flux de experiență dar durata acelei experiențe va fi una scurtă atât timp cât provocările
și abilitățile cresc în complexitate (figura 1). Atunci când un individ este instruit mai întâi
D
cu specificul activității, el va performa mult mai bine atunci când provocările sunt
menținute la un nivel redus. Dacă provocare inițială este prea ridicată va avea ca și
rezultat apariția unei stări de anxietate. Odată cu creșterea abilităților, provocările de
asemenea pot crește, altfel apărând o stare de plictiseală sau de apatie.
„Fluxul poate apare oricând și oriunde, precizînd prin apariția sa că oportunitățile de
acțiune în mediu și capacitățile persoanei sunt destul de bine potrivite intre
ele.‖(Csikszentmihalyi & Csikszentmihalyi, 1988, p 85).
Prin cercetare, eșantionarea experiențelor persoanelor în timpul derulării
activităților, Csikszentmihalyi (1990) a constatat că fluxul este un concept universal, nu
depinde de cultura, vârstă, sex, sau clasă socială. Experiențele „Flow‖, fiind în același
timp aceeași în întreaga colectivitate, nu apar în cadrul aceleași activități aceleași pentru
toată lumea. Persoanele vor realiza fluxul de activități diferite, chiar dacă caracteristicile
de derulare a experimentului sunt similare. Experiența este dependentă de condițiile de
mediu și de echilibrul dintre provocarea activității și aptitudinile persoanei și nu de
activitatea în sine (Csikszentmihalyi & Csikszentmihalyi, 1988).

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Acest „flux‖ este posibil, în timpul evenimentelor din fiecare zi, dar este adesea
limitată de factori culturali, cum ar fi nevoia societății de raționalizare (Mitchell, 1988).
Raționalizarea este indicată de nevoia noastră de a controla natura, de a fi eficient și
previzibil, de a utiliza limbajul nostru tehnic și de diferențierea noastră la lucru sau la
joacă. Cu alte cuvinte, nu vom râde la locul de muncă, acest lucru este ineficient.
Activitățile care produc experiențele de flux nu sunt efectuate pentru o recompensă
externă. Scopul principal în realizarea acestor activități este experimenta cu aceste
activități. Aceste activități provin din motivația autotelică, care se rezumă la a face ceva
pentru binele propriu.
Caracteristicile fluxului de activități includ următoarele: obiective evidente cu
feedback rapid, clar, un echilibru între provocare și calificare; capacitatea de a se
concentra pe subiect, creând o fuziune între activitate și conștientizare și un sentiment
distorsionat legat de timp, o percepție legată de ideea că rezultatul activității este unul
provocator și sub controlul personal, o percepție de competență, precum și percepția că
activitatea este în mod intrinsec plină de satisfacții (Csikszentmihalyi &
ly
Csikszentmihalyi, 1988). Fluxul este realizat în aceste activități prin"prinderea în ceea ce
n
faci, controlarea a ceea ce se întâmplă, și crearea de varietate și stimulare, astfel încât să
realizeze activități noi și provocatoare suficiente pentru a rămâne antrenat în ele"(Logan,
1988, p.172).
O
Experiențele „Flux‖ sunt mai ușor de realizat în activități structurate în mod clar,
cum ar fi jocuri, sporturi și spectacole artistice. Aceste activități sunt acțiuni în mod clar
t
delimitate și care oferă feedback-ul rapid, ceea ce face mai ușor pentru oameni obținerea
f
de satisfacții. În cazul în care o activitate urmează a fi semnificativă, trebuie să existe un
sentiment de alegere sau de control asupra activității, un mediu propice pentru a facilita
a
ușor atenția la o activitate, accentul pe sarcină și nu consecințele pe termen lung și un
r
sentiment de provocare rezultat din derularea activității (Allison & Duncan, 1988).
Timpul petrecut în activități de flux în timpul experienței de viață zi de zi a unei persoane
corelează semnificativ cu calitatea generală a vieții.
D
Pentru terapeuții ocupaționali, dovada că satisfacția se bazează pe relația dintre
provocările și competențe reprezintă o confirmare a abordării noastre legată de ocupație.
Creșterea cunoștințelor cu privire la caracteristicile acestor experimente care promovează
angajarea satisfăcătoare în profesie pot fi folosite pentru a ajuta clientul in a face activități
care că îi sporească fluxul de experiențe și satisfacția de viață. Terapeuții pot lucra cu
clienții pentru a structura activitățile astfel se realizează un echilibru între provocări și
progrese legate de competențe și activitățile într-un mod spirala crescând în complexitate.
4.3.Mediul
Mediul‘ este un termen cu multiple utilizări în TO. În folosirea cotidiană a TO care
lucrează în mediul construit, Hagedorn (1995, p. 94) consideră folosirea lui în TO in
adaptarea arhitecturală a mediului construit la fel de bine ca și în sens de mediu social și
cultural. Acest lucru nu este o problema de practica TO deoarece oamenii își derulează
viețile lor zilnice în interiorul acelui mediu construit. Acest lucru va include automat
probleme legate de modul în care aceste activități sunt desfășurate, de către cine, cu cine
și când.
79
Ce este un spațiu de lucru?
Spațiul de lucru este spațiul în care se realizează sarcinile care sunt adaugate
ocupației. Dacă se pregătește cina, atunci spațiul de lucru este cuprins in jurul bucătăriei,
frigider, chiuvetă, aragaz, dulap masa.. etc. Dacă se analizeaza cititorul acestor rânduri,
atunci spațiul include biroul, scaunul și zona din imediata vecinătate.
Proiectarea fizică a spațiului de lucru include cât de mult spațiu este necesar,
poziționarea obiectelor de mobilier, instrumente, echipamente și alte itemuri necesare
îndeplinirii sarcinilor cu respectarea cerințelor de postură, acces, spațiu liber, de atingere,
de vedere sau de auz.
Un spațiu de lucru slab conceput sau o aranjare greșită a mobilierului sau a
echipamentului, poate cauza răniri sau tensiuni rezultate din adoptarea unor posturi de
lucru neconfortabile, capacitatea mai puțin "rezervată", de a face față unor evenimente
neprevăzute sau urgențe, posibilitatea crescută de erori sau accidente, și ineficiența
(durează mai mult pentru a găti cina în cazul în care bucătăria dumneavoastră este prost
organizată!)
y
Factorii spațiului de lucru
n l
Va trebui să se răspundă la următoarele întrebări atunci când se concepe sau se
redesenează spațiul de lucru:
 Ce tip de sarcină se va derula și ce acțiuni specifice vor fi folosite pentru a
completa sarcina?
 Utilizatorii
sau in șezut?
O
potențiali ai spațiului de lucru (utilizatori) vor lucra în picioare
t
f
 Care dintre posturări vor fi adoptate de utilizatori?
 Care sunt dimensiunile antropometrice relevante pentru utilizatori? Aceste
antropometrie.)
 Este a
dimensiuni se pot găsi din tabele antropometrice. (vezi elemente de
r
necesar să se proiecteze folosind dimensiunile minime mediii sau
D
maxime?
 Cât de departe poate ajunge obiectele clientul, orizontal și vertical?
 Care sunt aspectele vizuale ale sarcinii?
s-ar putea să fie nevoie să se identifice și să se ia in considerare factori cum ar fi cei
legați de timp, cât de mult durează îndeplinirea sarcinii, condițiile de mediu în care
sarcinile se realizează (iluminatul, temperatura, nivelul de zgomot), precum și experiența
pe care utilizatorii o au in îndeplinirea sarcinii.
Mediile sunt definite ca fiind acele contexte (situații), în care apar persoane din
afara si obține răspunsuri la ele. Origine greacă a mediului cuvântul înseamnă "casa
pentru toată lumea " (Clarke, 1973, p. 40). Studiul factorilor de mediu și efectele acestora
asupra ocupației este complex. Mediile poate ajuta și împiedica satisfăcția ocupației.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
4.3.1. Clasificarea mediilor și factori de mediu
Taxonomii mai multe au fost concepute pentru a ajuta studiul interacțiunii dintre
indivizi și mediu. În această lucrare, o taxonomie matrice pentru mediu și setările, adaptat
de la locul de muncă de Hancock și Duhl (1986), este folosit pentru a indica gamă largă
de factori de mediu care pot afecta persoane de zi cu zi. De exemplu, pentru un copil care
are dificultăți în școală, problema poate fi la nivelul școlii, cum ar fi nivelurile de
guvernare și de acasă, sau în interacțiunile dintre școală, guvern și acasă (vezi Tabelul 1).
Este util să ne gândim la aceste medii ca centralizare, ca "un set de structuri imbricate,
fiecare în interiorul următoare, cum ar fi un set de păpuși rusești" (Bronfenbrenner, 1979,
p. 22).
Lucrul cu adaptările casnice necesită un background diferit pentru înțelegerea
profesiei sau pentru dobândirea de abilități necesare TO din centre de sănătate, spital sau
y
organizații comunitare.
Teoriile de bază identificate includ:
n l
• abordări socio-politice (drepturi cetățenești, drepturi civile și politici sociale);
• abordări ale terapiei ocupaționale (problem-solving, mediul fizic ca terminologie,
modelul Reed& Sanderson, modelul PEO person-environment-occupations ,modelul
O
Person-Environment-Occupational Performance, știința ocupațională);
• bazele teoriei designului și construcțiilor (ergonomie, construcții și
t
f
planificare);
• bazele teoriei biomedicale/de sănătate;
r a
• două probleme care nu se regăsesc în teoriile de bază ( managementul
îngrijirii sănătății și practica bazată pe dovezi).
D4.3.2.Introducere în adaptarea locuinței

Lucrul cu modificările (adaptările arhitectonice ale locuinței înseamnă atât lucrul cu
fenomene care sunt universale, atât timp cât majoritatea oamenilor locuiesc in imobile
construite, cât și aspecte cu specific cultural legate de tehnicile folosite de tradiții de
metode și materiale de construcție, care variază de la țară la țară de la un grup etnic la
altul. Experiența terapeutului ocupațional asupra lucrului cu adaptări arhitectonice ale
locuinței, prezintă aspecte cu specific național, atât timp cât adaptările pentru persoanele
cu dizabilități își pot găsi finanțarea în funcție de gradul în care este perceput ca prioritate
socială susținut de prevederile legislative si norme naționale de practică în construcții.
Perspectiva experiențelor din europa vestică sau Australia, SUA aplicate la
tradițiile și legislația locală pot mai mult sau mai puțin să conducă spre o soluție
sustenabilă. În cele ce urmează prin aceste notițe sunt prezentate rezultate ale
implementării adaptărilor arhitectonice in aceste țări, soluțiile aplicate pentru rezolvarea
problemelor de adaptare a habitatului servind ca bază de plecare in stabilirea unui ghid cu
aplicabilitate la specificul românesc. Preluarea ad literam a unor soluții care au dat
rezultate în statele Europei occidentale poate să nu conducă la aceleași rezultate (aici aven
în vedere experiența din adoptarea normelor și legislației uniunii Europene British care de
81
multe ori nu a produs efectul scontat). Este necesară o aplicare selectivă a acestor soluții
încercându-se să se obțină o maximizare a outputurilor.
O abordare pornind de la soluționarea creativă a unei probleme oferă satisfacție în
provocările TO din România. De altfel nevoia unui fundament teoretic, și a conceptelor
care stau la baza acestor teorii a fost resimțită în permanență.
Mai degrabă decât să ofere sistematic o teorie propie, terapeutii ocupaționali
pragmatici au împrumutat concepte, teorii și abordări din alte discipline cu care aceștia
colaborează în adaptările de locuințe. Acestea au devenit folositoare alaturi de procesul
creativ al intervenției de terapie ocupațională. Unele dintre elementele majore
înprumutate sunt luate în considerare în acest capitol, alături sarcinile teoretizării
mediului fizic și al locuințelor din punctul de vedere terapie ocupațională.
Domeniul teoriilor de bază:
Pentru clienții care folosesc serviciile unui terapeut ocupațional (TO) în contextul
adaptărilor arhitectonice, terapeutul ocupațional va accesa:
Teorii de bază care se sprijină pe folosirea serviciilor de terapie
ly
ocupațională, a conjuncturii in care este situată intervenția (abordări socio –
politice)
n
Deprinderi de bază și teoretice ale terapiei ocupaționale adecvate nevoilor
clientului (Abordări ale TO)
Teorii de bază ale proiectării și construcției (ergonomie și probleme de
O
design, construire și planificare)
Teoria de bază a dizabilității și patologiei medicale dacă acest lucru este
t
relevant în intervenția de TO (științe biomedicale)
f
Factorii care afectează practica din managementul îngrijirii sănătății și
practica bazată pe dovezi.
r a
4.3.3. Abordările socio politice
Temele alese pentru a introduce abordările socio-politice cetățeanul și drepturile
D
cetățenești, oameni și profesioniști, sunt în prezent elemente contestabile cu impact direct
asupra profesionistilor, a serviciilor și a persoanelor care accesează aceste servicii.
Cetățeanul în România
Trebuie înțeles cu claritate cine este beneficiarul serviciilor de TO, care sunt aceste
servicii, cum sunt aceste servicii livrate cum sunt subtil modelate în raport cu situația
contextuală în care aceste servicii se deruleaza. Pentru adaptările arhitectonice derulate
într-un anumit context de atoritate publică locală, ceea ce ar fi o idee generală, dar nu
permanent aplicabilă, poate fi exprimată în raport cu faptul că TO oferă un serviciu acelor
cetățeni care au dreptul la acel serviciu. De altfel,TO trebuie să aprecieze dezbaterile în
jurul cetățeanului pentru a încadra serviciul oferit în conjunctura în care din punct de
vedere socio politic este perceput ca fiind un serviciu important pentru cetățean.
Cetățeanul reprezintă o identitate care a crescut ca importanță în discursul politic
începând din anii 1990, dar cetățeanul este perceput diferit in funcție de contextul în care
problemele cetățenești sunt abordate. Ideea de „bun cetățean‖îmbracă observarea
vecinătății, o schemă sponsorizată de guvern prin care persoanele privesc voluntar la ceea

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
ce se întâmplă pe propriile lor străzi, putând, dar nu neapărat necesar să fie implicați în
politicile locative și a ceea ce minimal aceste polititi ar trebui să asigure cetățeanului.
In următoarele două exemple sunt ilustrate două modalități de a fi buni cetățeni.
Primul exemplu poate fi interpretat ca fiind acea activitate prin care se asigură că
cetățeanul este beneficiarul serviciilor publice și că aceste drepturi sunt respectate. Astfel
cetățeanul are drepturi individuale de serviciu public și este o îndatorire civică de
sprijinire a acestor drepturi. Cea de-a doua abordare poate fi interpretată ca și o
recunoaștere că nu toți membrii din societate au aceleași oportunități și posibilități, dar ca
și cetățeni ai României au dreptul la un standard rezonabil de viață. Aici cetățeanul are o
sarcină în interiorul societății de a sprijini cetățenii care au resurse mai mici. Astfel
cetățeanul reprezintă un termen care poate fi aplicat cu o anumită flexibilitate în
semnificații.
Heater (1990) sugerează că cetățeanul britanic prezintă două forme de identitate. La
un prim nivel
ly
‗ Un cetățean este cineva care are libertate politică și responsabilitate‘ (p. 183). Ne
dezvoltăm în contextul acestei libertăți sociale prin participare in societate și prin
n
educație. La un alt nivel, cetățeanul poate fi o acoperire comună pentru diferite identități
culturale, astfel că identitatea românească acoperă cetățenii din Bacău, Alba, Argeș, sau
O
din altă regiune a țării. Pe de altă parte cetățeanul din București poate avea o mai mare
semnificație decât cetățeanul generic român. Acest concept ce cetățean poate fi în conflict
t
dacă politicile locale și naționale nu sunt în armonie (de exemplu în probleme de locuințe,
f
educație, locuri de muncă). Ca și TO va trebui să lucrăm cu concepte și identități socio
politice deoarece de ele depinde pe cine deservim si cum vom acționa.
r
4.3.3.1.Drepturi
a
Cetățenii au drepturi și obligații unul față de altul și față de statul de care aparțin.
D
Drepturile pot fi grupate într-o varietate de categorii: pozitive (dreptul la ceva), negative
(dreptul de a nu avea ceva care să ne afecteze), umane (dreptul de a nu fi torturat sau de a
nu suferi tratamente inumane), politice (dreptul de a vota), civil (dreptul de a nu fi
discriminat pe considerente de sex) și în final o categorie contestată de drepturi sociele și
economice (dreptul la educație și un venit minim)(Plant, 1991).
Drepturile transcend dintr-un context politic și cultural.
Ele sunt transpuse în legi și au multe obligații reciproce atașate acestor legi.
Dacă drepturile nu sunt susținute de legi, există o dezbatere dacă ele există sau sunt
obiceiuri și practici simple. Deci este necesar să fie clarificate care drepturile clientului
sunt drepturi aplicabile în practica locală. De exemplu dacă există programe sau fonduri
aplicabile persoanelor cu dizabilități pentru efectuarea de modificări ale locuinței, dacă
sunt accesibile echipamente și care sunt modalitățile de alocare.
O altă problema rezidă din dreptul de proprietate. Pentru spațiile inchiriate există
programe de finanțare, există dreptul stipulat prin lege de a face modificări în habitatul
locativ, etc.
83
Aceste puncte ilustrează faptul că un TO trebuie să stăpânească cunoștințe legate de
domenii complexe ale locuințelor elementelor de habitat industrial, și a legilor cu referire
la comunitate. De altfel va trebui să aveți permanent în minte că legile și modul particular
de interpretare a lor se modifică în timp.
Drepturi civile
Dreptul tuturor cetățenilor de a avea oprtunități egale de participare în societate, în
activitatea politică, la educație, la muncă, a fost înglobat în diferite legi antidiscriminare2.
Departamentele și instituțiile responsabile au anumite obligații legate de persoanele
cu dizabiități.
Temă
Studiați Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
ly
I, nr. 1/03.01.2008 și metodologia de aplicare a ei. Identificați principalele aspecte legate
de adaptările arhitectonice și faceți referire la aplicarea acestor prevederi.
n
În cadrul modelului social al dizabilității, dizabilitatea nu este privită ca o
consecință tragică a deteriorării individuale ci este o problemă a societății care creează
O
bariere în calea participării individului în societate. Aceasta nu e problema individului
pentru care accesul in scaunul rulant nu e permis ci este problema societății care permite
t
constructorilor să facă clădiri inaccesibile acelei persoane.Goldsmith (1997) merge mai
f
departe și identifică o formă de discriminare arhitecturală prin care designul unei clădiri o
face dificil de utilizat nu numai de persoanele cu disfuncții specifice și si de alte categorii
a
de persoane (de exemplu persoane cu copii in brațe).
r
Problema fragmentării responsabilității pentru drepturile persoanelor cu dizabilități
între mai multe instituții au condus la o diferență între drepturile care sunt disponibile și
D
cele care sunt accesibile. Astfel de exemplu dacă se solicită un drept de care e nevoie
(adică dacă avem nevoie de un serviciu sau de o facilitate oferita de o legislație
particulară) și dacă sistemul local are prevăzute fondurile și își exprimă sprijinul atunci se
poate transpune in practica acea intervenție.
4.4.Bazele teoretice ale terapiei

ocupaționale
Există o gamă largă de teorii și modele de terapie ocupațională, care pot fi alese
pentru aplicare la clienți diferiți. Aceste modele au fost studiate la alte discipline de studiu
pe parcursul formării de bază. Trebuie însă precizat că multe din aceste modele sau teorii,
dacă nu chiar toate, nu au fost dezvoltate și aplicate pentru specificul de habitat al
României. Unele modele și instrumentele lor de evaluare au fost testate transcultural, iar
2
―Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de
prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant de instruire si integrare sociala a persoanelor cu
handicap, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor‖. (Art. 46, Constitutia Romaniei
)
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
altele nu. În această secțiune modelul generic de rezolvare a problemei va fi luat în
considerare împreună cu modelele care se preocupă de mediul fizic.
4.4.1.Procesul rezolvării problemelor

Hagedorn (2001) consideră rezolvarea problemei mai degrabă ca un proces cognitiv
decât ca o teorie. Este aplicabil la orice intervenție profesională, atât timp cât etapa este
deschisă la decizie. Într-un anumit sens este util să se bazeze pe un salt de la observarea
unei probleme la sugerarea unei soluții: în alegerea unei anumite decizii atât timp cât alte
soluții ar putea fi omise.
Hagedorn descriedenumirea problemei, încadrarea problemei și rezolvarea
problemei ca fiind cele trei părți ale procesului. Denumirea problemei este parte a
abordării centrate pe client care oferă clientului posibilitatea de identificare a problemei.
Pentru încadrarea problemei, este dat de exemplu (Hagedorn, 2001, p. 51) că o problemă
y
legată de ieșirea din locuință poate fi încadrată ca fiind o problemă de mobilitate (calitatea
mersului), o problemă motivațională (lipsa de interes), sau o problemă de barieră de
obiectivelor intervenției centrate pe client

Rezolvarea problemei ca și parte a stabilirii obiectivelor centrate pe client din
intervenția de terapie ocupațională, începe în mod firesc cu colectarea datelor. Aceastan l
mediu (scările). Atunci când aceste două părți sunt completate se poate trece la stabilirea
O
poate începe cu cel care face adresarea către serviciul de terapie ocupațională. Poate fi
relevant să se obțină informații fundamentale în aceasta etapă premergătoare, dar adesea
t
acest proces continuă în identificarea problemei, care va fi realizată cu clientul și în mod
f
normal in condițiile locuinței, asigurând-se că există un acord asupra problemei care va
permite ca etapa de identificare a rezultatelor dorite să fie obținută mult mai ușor. Desigur
a
este important să se obțină un acord asupra identificării corecte a problemelor primare și a
r
problemelor subsidiare. Dacă există un punct în procesul de intervenție de TO la care
devine clar că nu toate problemele pot fi abordate împreună, alegerea este mai ușoară
dacă a fost stabilită o ierarhie a problemelor. Pentru un TO experimentat, cheia poate fi
D
identificată ca fiind acea problemă care prezintă o scurtătură care se poate face.
Rezultatul dorit a fi obținut adesea se poate exprima în termeni de funcțiune a
clienților, de exemplu „Clientul va fi capabil să urce scările independent‖ sau „ Clientul
va fi capabil să transporte vase fierbinți fără a le răsturna‖. Pentru a identifica rezultatele
dorite, se pot dezvolta soluții. Acesta este un aspect creativ pentru model ca și rezultatul
să fie la fel de bun ca și ideea dezvoltata în acest punct. Unele persoane pot fi înzestrate
natural în generarea spontană de idei de soluții și altele își dezvoltă o bună memorie
pentru o plajă mare de soluții pe care le-au folosit în trecut sau le-au văzut la alții.
Soluțiile pot fi evaluate sau estimate pentru a putea alege pe cea mai potrivită
pentru dorințele și funcțiunile clientului prin construirea mediului.
Măsura în care opțiunilear trebui să fieexcluse de laevaluareaclientului,
deoareceacesteasuntscumpesaugreu de manevrateste o decizieetică. Ați împărtăși o idee
pe care oștim căniciodată nu vafifinanțată, careposibil va dezamăgiclientul sicare
esteopierdere de timpa unui clientsau să trecem la oideecare este din punct de vedere
tehnicdificilăși, prin urmareeste puțin probabil să seîndeplineascăde către profesioniști?
85
Se alege o opțiune, un plan de intervenție este dezvoltat, o soluție este implementată
și orice progres este monitorizat. Se realizează o evaluare finală și se identifică o altă
problemă, ciclul fiind reluat.
ly
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Capitolul V. Procesul de evaluare
5.1.Introducere
Procesul de livrare a unei soluții satisfăcătoare pentru locuința unei persoane cu
dizabilități începe cu o evaluare de sondare. Din perspectiva abordărilor socio politice
importanța abordării centrate pe necoile clientului va fi bine reliefată. Din perspectiva
abordărilor de management, importanța interprofesională, a mai multor actori implicați în
echipa de intervenție și limitarea resurselor care se pot folosi devine din perspectiva adaptării
locuinței un element important.
5.2.Elementele-cheie ale unei evaluări de adaptare a locuinței
ly
Primul lucru de reținut este faptul că aceasta este casa clientului, viața clientului.
Ceea ce, ei vor de la evaluarea este pentru terapeutul ocupațional de a înțelege ceea ce au
n
clienții nevoie și de îndemânarea terapeutului ocupațional în a concepe un plan care îi va
ajuta să-și recâștige locuința lor și de a-și relua viața lor. O evaluare a terapeutului
ocupational pentru adaptarea locuințelor este o inventariere a problemelor cu care se
O
confruntă clientul în casa sa, factorii care vor fi luați în considerare și o propunere pentru
realizarea dorințelor rezultatele ale clientului prin modificari și adaptările locuinței.
t
Aceasta înseamnă că o minte deschisă și o capacitate de a asculta sunt la fel de importante
f
ca și cunoștințele prețioase și o formare tehnică temeinică. În cazul în care imaginația,
previziunea, gândirea creativă și abilitățile de negociere sunt apoi adaugate, resultatul ar
a
trebui să fie o evaluare foarte bună!
r
De ce are nevoie de un client de terapeut ocupațional?
Pentru ca un terapeut ocupațional știe despre progresul dizabilității a stării de
boală și știe ce soluții există la barierele din locuințe și care din aceste soluții sunt
D
potrivite pentru astfel de probleme.
De ce un terapeut ocupațional nevoie de client?
Deoarece circumstanțele fiecărei persoane sunt unice. Teoriile socio-politice care
stau la baza conceptului de evaluare se bazează pe o abordare centrată pe client a
serviciilor publice de a evolua parțial de la preocuparea de a respecta diferenta
promovând în același timp egalitatea De asemenea, se potrivește cu conceptul de alegere
individuală, care este o parte a noastră orientată spre consum, spre modelul social
postmodern al societății.
Conceptul de dependență reciprocă

Există o teorie a dependenței reciproce, care spune, "privește mai adânc și întrebă
cine este dependenta de cine" (Dean și Taylor-Gooby, 1992, p.. 2). Persoana cu handicap
are nevoie de terapeutul ocupațional, dar terapeutul ocupațional are nevoie, de asemenea,
de persoana cu handicap. Pentru terapeuții ocupationali fără persoanele cu handicap,
aceștia ar fi fără -un loc de muncă, la fel cum medicii nu ar mai fi în cazul în care nu ar
exista oameni bolnavi. Acest lucru este o dependență reciprocă, o idee utilă care trebuie
să fie reținută.
87
Drepturile persoanelor cu handicap acceptate pe plan internațional
Modelul social al dizabilității și ideea de dependență reciprocă sunt două exemple
de moduri de a privi lumea care contesta ipotezele actuale despre cum functioneaza
lumea. Provocări similare importante pentru gândirea se regăsesc în ideile cu privire la
drepturile omului. Secolul XX a marcat o transformare în ideile legate de egalitate și
justiție, într-o lume în care, din cauza inegalității de clasă, sex sau rasă (să nu mai vorbim
de alte aspecte) măsurile luate s-au concentrat pe dreptul la egalitate de tratament pentru o
mare diversitate, care este specific rasei umane.
Unele din drepturile menționate în această carte sunt, în principiu, drepturi care au
fost stabilite în cadrul declarațiile internaționale sau convențiilor semnate de diferite
guverne naționale. Acestea nu includ dispoziții detaliate, dar precizează un principiu față
de care comportamentul unui guvern poate fi judecat, sau, în unele cazuri, contestat în
instanța de judecată.
Unele puncte relevante la aceste declarații și convenții sunt:
 Declarația Universală a Drepturilor Omului 1948 și în special articolul 25.1,
care arată că:
ly
Orice persoană are dreptul la un nivel de trai adecvat pentru sănătatea și bunăstarea
n
sa și familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum
și serviciile sociale necesare, precum și dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală ,
invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de trai în împrejurări independente
O
de voința sa. (OHCHR, 1948)
 Convenția Europeană a Drepturilor Omului 1950, prevede, la articolul 8.1, că
ft
"Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și a vieții sale de
familie" (Consiliul Europei, 1950).
a
Oamenii care cred că drepturilor lor în conformitate cu aceste acorduri au fost
r
abuzate pot, în anumite circumstanțe, să acționeze în instanță, inclusiv la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. Acest lucru se întâmplă de obicei numai după ce
acțiunea în justiție în țara de origine a parcurs toate etapele
D
Drepturile copiilor convenite la nivel internațional
Copiii la nivel internațional au drepturi. Unele dintre articolele relevante ale
Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului sunt prezentate mai jos.
Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului 1989
prevede că:
Copilul, pentru dezvoltarea deplină și armonioasă a personalității sale, trebuie să
crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere.
(OHCHR, 1989, preambul)
și că:
Un copil cu handicap mental sau fizic ar trebui să se bucure de o viață plină și
decentă, în condiții care să li se garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le
faciliteze participarea activă la viața comunității. (Articolul 23 (1))
De asemenea, se prevede că asistența: trebuie să fie proiectată pentru a se asigura că
pentru copilul cu handicap, acesta are acces efectiv la educatie, formare profesională,

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
servicii medicale, servicii de reabilitare, pregătire pentru oportunități de angajare și de
recreere într-o manieră care să conducă la realizarea socială a copilului, este cea mai mult
posibilă integrarea și dezvoltarea individuală, inclusiv dezvoltarea lor culturală și
spirituală. (Articolul 23 alineatul (3))
Și considerând dorințele copilului, în legătură cu toate aspectele care îl privesc, care
ar include adaptări, se stabilește principiul conform căruia "Un copil care este capabilă să
formuleze opiniile sale proprii" are "dreptul de a-și exprima aceste opinii liber în toate
problemele care afectează copilul, punctele de vedere ale copilului fiindu-le acordată
importanța cuvenită, în conformitate cu vârsta și maturitatea copilului "(articolul 12).
Drepturile legale specifice pentru adaptare
În plus față de drepturile generale ale omului, persoanele cu handicap pot avea
dreptul legal la adaptări corespunzătoare consacrate în legislația națională, care variază
esigurde la țară la țară
Teorii ale nevoii umane
ly
Drepturile omului nu pot fi dovedite, dar trebuie să fie afirmate și a susținute. Astfel
de cereri se bazează pe cele două concepte-cheie de "justiției" și "necesitate". Toate
n
ființele umane ar trebui, în justiție, să aibă dreptul la tot ce este necesar pentru a le da o
șansă de a duce o existență rezonabilă. Prin urmare, ceea ce determina nevoile de drepturi
t O
ale omului ar trebui să fie și principiul justiției de a decreta că acestea sunt drepturi.
Dar cine determina ceea ce este denumit ca fiind nevoie? Cei care s-au luptat cu o
f
astfel de problema au venit cu unele idei utile. Doyal și Gough (1991) ajung la concluzia
că sunt două nevoi universale pentru "sănătate" și pentru "autonomie". Maslow (1970)
a
vorbește de "auto-actualizare" fiind nevoia umană finală.
r
Atât ideea de autonomie cât și de ideea de auto-actualizare pare extrem de relevantă
pentru evaluarea adaptării, în plus față de nevoia de sanatate.
D
Ele sunt în strânsă legătură cu teoriile de terapie ocupațională (a se vedea mai jos).
Ele sunt, de asemenea, factori în determinarea "semnificației noțiunii de casă", și ajută
pentru a vedea de ce, luarea lor în considerare este atât de importantă.
5.3.Teorii ale " semnificației noțiunii de casă "

În domeniul studiilor de locuințe, există o literatură considerabilă asupra a ceea ce
se numește " semnificației noțiunii de casă". Acest lucru este de mare importanță pentru
terapeutii ocupationali, deoarece explică modul în care adaptările pot dăuna clienților
adaptări de care aceștia ar trebui să beneficieze. Teoria este că locuința unei persoane are
straturi de semnificații pentru ei dincolo de un simplu, funcțional element de adăpostire.
Aceste idei au apărut de la studiul de oameni care descriu ceea ce înseamnă casa lor
pentru ei și au făcut cercetări în rândul celor care și-au pierdut, sau sunt amenințați cu
părăsirea casele lor. Un cercetator a inventat termenul de "domicide" cuvânt pentru a
descrie distrugerea deliberată a locuinței cuiva (Porteous și Smith, 2001).
Alții au arătat că oamenii mai in vârstă care sunt forțați să își părăsească locuințele
și sunt introduși în îngrijirea rezidențială, fără nici un control al lor asupra deciziei, sunt
susceptibili de a muri curând după aceea schimbare a habitatului (Seligman, 1975, p..
185). Adaptările, desigur, sunt concepute pentru a ajuta oamenii să rămână în casele lor și
89
nu ar trebui să cauzeze moartea a ocupantului sau distrugerea casei acestora. Dacă
adaptarea este prost facută, cu toate acestea, adaptările pot interfera sever cu modul în
care persoana înțelege și răspunde la schimbările din casa sa. Acest lucru poate fi
perceput din punct de vedere emoțional, ca fiind un atac. Acesta este motivul pentru care
este important să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă locuința pentru oameni, și să fim
conștienți de aspectele vulnerabile atunci când se evaluează locuința pentru adaptări.
Nu există nici o singură listă definitivă a tuturor sensurile pozitive pe care le poate
reprezenta. casa pentru o persoană anume Pentru copii este un loc unde se poate de hrăni,
se poate juca și crește; pentru adulți poate fi o investiție financiară. Alte aspecte-cheie
sunt prezentate în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1 Exemple ale modului în care locuințele neadaptate pot amenința
aspectele ale semnificației locuinței și adaptaările locuinței pentru a le restabili importanța
Aspecte ale importanței Exemple ale amenințărilor Exemple de restaurări
locuinței semnificative prin neadaptarea semnificative prin
locuinței adaptări ale locuinței
Un loc de viață privată
ly
Presoana este în imposibilitatea
de a ajunge la și de a folosi o
toaletă, se bazează pe vecin să
Furnizarea unei toalete
de sine stătătoare a
conferit demnitatea și o
Un loc sigur
vină și să golească vasul
n viața privată
Persoana are teama de a cădea Anxietate și grijile
O
de fiecare dată când este în facute cu privire la
cadă sau la duș posibilitatea copilului
t
de a cădea se reduce
f
acum, el având
propriile facilități ale
a
nivelului de acces.
r
Un loc unde locatarul este Persoana nu poate muta dintr-o Capacitatea de a avea
în control și are o cameră și nici nu alege când să acces în toată casa este
autonomie se ridice, să meargă la baie sau minunata. Nu mai este
D să mănânce deoarece este

dependent de îngrijitori sau
autorități sociale
un. Prizonier. Este
independent. Nu cere
întotdeauna ajutor la
alți oameni și este
dependent de el
Un punct nodal de la care Persoana este prins de Este ajutat în viața
te pleci afară și la care te imposibilitatea de a pași și de socială - poate ajunge
vei întoarce praguri, fiind în imposibilitatea acum să meargă la fiica
de a părăsi proprietatea sa cu mașina
Un loc să promoveze și să Persoana constată că este foarte Diferite indicații de la
reflecte un sentiment de greu să fii "etichetat" ca terapeutul ocupațional.
sine persoană cu handicap și se Rămâne acasă.
afișează în această lume prin un Bucătăria normală
fel de locuință"diferit" opusă scaunului cu
rotile

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Un loc pentru a promova Dependența de membru de Cele mai noi
cele mai apropiate relatii familie pentru fiecare aspect de aranjamente în toaletă a
îngrijire corporală creează un schimbat relația noastră
dezechilibru nedorit în relații [soț și soție], astfel cum
anterior a fost o relație
dificilă.
Un depozit de amintiri și de Incapacitatea de a gestiona Ei au intrat în casă
a povesti viata cuiva situația ar putea provoca atunci când a fost inițial
consilierii să sugereze o mutare construită, au crescut
trei copii acolo și au
avut o priveliște bună și
vecini minunați; ce ar
mai putea ei dori?
y
(adaptările, le-au
l
permis să rămână)?
Sursa: Heywood (2001).
Aceste idei despre casă, trebuie să fie luate în considerare de două ori de către
n
O
terapeutul ocupațional în procesul de evaluare a locuinței pentru adaptare. În primul rând,
întrebarea este: "Care dintre aceste semnificații sunt umbrite de de client deoarece în ele
t
își are originea dezactivarea?" Exemplele din tabelul 2.1 arată modul în care terapeutii
f
ocupaționali culeg aceste puncte și se asigură că aceste aspecte au fost acoperite în cadrul
evaluării.
a
A doua oară, acestea trebuie să fie luate în considerare atunci când sunt propuse
r
adaptările, pentru a ne asigura că adaptarea în sine nu distruge unele aspect cheie ale
semnificației locunței pentru acea persoană. Tabelul 5.2 oferă câteva exemple ale modului
în care acestea se pot întâmpla.
D
Tabelul 5.2 Modalități în care adaptările pot pune în pericol semnificația locuinței
Aspecte ale importanței locuinței Exemple ale amennințărilor semnificative ale
adaptărilor incomplete sau intensive
Un loc în care locatarul este del care Nu am vrut să ridic pasul sau de ridicare de
controlează decizia la podea. Știu că va trebui să le folosesc, dar
în acest moment este doar un spin în ochi
Un loc care să promoveze și să Aceste ascensoare ar fi o reamintire
reflecte un sentiment de sine constantă a invalidității clientului ca un lucru
ce nu este posibil sa fie avut în vedere
Un mijloc de afișare a realizărilor Constructorii au distrus gazonul
și statusului pentru lumea exterioară
Un loc pentru a promova familia Lucrările au fost efectuate exclusiv pentru
Matei. Restul familiei au fost lăsat să
utilizeze spațiul rezidual (rămas)
Sursa: Heywood (2001).
91
5.4.Nevoile specifice copiilor
Deși facilitățile de finanțare a persoanelor cu handicap este un exemplu excelent al
unei dispoziții bazate pe drepturile omului, se omite din păcate dispozițiile pentru nevoile
specifice ale copiilor și nu se reflectă în drepturile lor în calitate enumerate mai sus.
Copiii nu sunt doar adulți mai mici. Ei au nevoie de locuințe, care sunt diferite și
suplimentare față de cele ale adulților. Acestea includ nevoile:
 de dezvoltare: un copil mic trebuie sa treaca prin anumite faze fizice
(rostogolirea, stând, scăparea lucrurilor de la înălțime), în scopul de a se dezvolta
mental. Copiii cu dizabilități au nevoie de aceste aceleasi experiente, dar ar putea avea
nevoie de un mediu modificat pentru a le atinge. În ceea ce privește dezvoltarea socială,
sunt necesare toate tipurile de experiență, explorare și întâlnirile cu alte persoane.
Suntem șocați atunci când citim copiilor legați de pătuțuri în orfelinate neglijate, în parte
din cauza efectelor nocive acest lucru va afecta dezvoltarea lor. Trebuie să fim siguri că
nu permitem un mediu dizabilizant care să cauzeze restricții similare la copiii cu
tulburari de mobilitate
ly
 de creaștere: creșterea care are loc între vârstele de, să zicem, 2 și 15ani, este
n
deosebită de orice altă fază a vieții umane, altele decât etapa fetală. Evaluarea
adaptărilor pentru copii trebuie să țină contde schimbările de înălțime și de greutate
(care permite pentru acele cazuri în care creșterea este probabilă, adaptările să fie
este relevant pentru cazurile adulte.
t O
limitate) și creșterea maturității ia în considerare anumite aspecte într-un mod care nu
 de joacă pentru majoritatea adulților, cuvântul "joacă", are o conotație frivolă:
f
opusă celei de muncă. Pentru copii, jocul este o necesitate, fundamentală pentru
procesul de învățare și de creștere. Parte a sarcinii terapeutului ocupațional este de a
a
evalua accesul unui copil la joacă și să stabilească pentru a elimina barierele sau să
r
furnizeze o asistență pozitivă. Următoarele exemple din Heywood (2001) arată
importanța menționării nevoilor copiilor
D
Evaluări ale nevoilor copiilor
1. Dezvoltare
Beneficiul mare pentru el este că el poate fi mai independent. Înainte el ar fi fost
blocat la etaj - și numai în măsură să indice ceea ce a vrut prin gemete. Acum, el vine în
bucătărie cu mama sa - trage oale si tigai afară și, în general, explorează în același mod în
care toți copiii o fac. Desigur, el, de asemenea, înaintează în vârstă -, dar, la o examinare
anuală recentă acestea au fost foarte multumiti - el a făcut un progres.
2.Joc spontan
El are niște prieteni în jurul său, și îi place să meargă în afara atunci când joacă
fotbal și rugby. Înainte de adaptări, el nu a fost în stare să iasă singur acolo. A fost nevoie
de o jumătate de oră, pentru a transporta scaunul din spate prin și trageți-l prin casa si el
ar putea rămâne doar acolo timp de zece minute. Acum, el se poate deplasa ori de câte ori
vrea.
3.Ignorarea creșterii

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Adaptarea totală este prea mică. Nici un gând legat de faptul că un copil creste
(băiatul în vârstă de 14: adaptarea specificată când avea 4ani). (Extrase din interviuri, ca
parte a cercetării publicate ca Heywood, 2001)
5.5.Teorii ale naturii satisfacției locuinței

Chiar si o casa pe deplin accesibilă poate să nu funcționeze pentru o familie dacă
proprietatea este întro locație greșită pentru ei. Acest lucru ilustrează un aspect foarte
important al teoriei locuinței relevantă atât pentru adaptare cât și pentru opțiunea de
mișcare. Pentru a fi acceptabilă, o casă trebuie să îndeplinească standardele minime ale
locatarului într-o serie de domenii. Acestea includ:
 Costul (ipoteca / chirie, încălzire, întreținerea, securitatea financiară);
 Dimensiune (număr și dimensiuni ale camerelor, gradina, loc de parcare);
l
 Locație (inclusiv vederea, accesul la locul de muncă, școală, familie, pub,
securitatea față de criminalitate)
y
n
 Designul confortului și siguranței (trepte, încălzire, soare, aspectul original);
 Condiție (acoperis, geamuri, cabluri, libertatea de condiții climatice);
 Capacitatea de a gestiona locuința
t O
 Control (libertatea / responsabilitatea de a lua decizii în casă);
a f
În general, toate aceste aspecte în materie de locuințe sunt aproape aceleași pentru
toți oamenii. Riscul pentru persoanele cu handicap este că profesioniștii vor presupune că,
deoarece aceste persoane sunt dizabilizate, "designul" și "capacitatea de a gestiona" sunt
r
singurele aspecte care contează în locuințe, și că acestea pot fi oferite în mod rezonabil
prin orice proprietate "adaptată", indiferent de alte caracteristici ale sale. Acest lucru este
D
teoretic nesănătos, pentru persoanele cu handicap putând deranja la fel de mult ca
mărimea, localizarea, starea, de control și de factorii de cost (mai ales capitalul de
investiții) ca pe oricine altcineva.
5.6.Evaluarea centrată pe client: aspecte practice

Cine este clientul? Cine ar trebui să fie evaluat?
Persoana cu handicap ar vrea, în mod firesc, să fie în centrul procesului de evaluare,
dar în multe cazuri evaluarea nu se poate termina acolo, ci terapeutul ocupațional ar trebui
să aibă, de asemenea, în vedere:
 Orice altă persoană cu dizabilități din gospodărie
Deoarece este posibil să existe mai mult de o persoană cu handicap în o familie,
trebuie avute în vedere toate personele care partajează același habitat. De exemplu acest
lucru se poate regăsi frecvent în gospodăriile cu două persoane în vârstă. Studiul de caz
5.1 arată de o manieră similară modul în care nevoile unui copil au riscat să fie uitate, din
cauza nevoilor mai vizibile ale fratelui său.
93
Studiu de caz 5.1
O familie are doi fii: unul este într-un scaun cu rotile, celălalt, cu nici un handicap
fizic evident, a avut un grad de autism și de asemenea, a avut epilepsie
Atunci când evaluarea pentru adaptare a fost efectuată, aceasta s-a concentrat pe
nevoile copilului aflat într-un scaun cu rotile. Părinții mai târziu a spus că au simțit că
nevoile copilului lor în mare parte nu au fost luate în considerare de bine. Copilul nu a
avut nici un sentiment de teamă și așa a existat un risc de cădere de la o fereastră de la
etaj, partea de evaluare legată de geamuri și siguranța adaptării aproape au fost omise.
Nevoile sale au fost, de asemenea, uitate în planificarea punerii în aplicare a adaptării. El
a fost supărat de multiplele întreruperi ale rutinei lui, iar părinții au considerat că
evaluarea, în astfel de cazuri ar putea include sfaturi despre cum să se pună în aplicare
intervenția, cât mai sensibil cu putință.
Aparținătorii
Persoanele care se ocupă de ingrijire pot avea un risc de accidentare și au nevoie
ly
urgentă o adaptare de ajutor. Cercetările arată existența unei serii de accidente și vătămări
cauzate persoanelor care ingrijesc persoanele cu dizabilități, cauzate de activitățile de
ridicare și de transport. (A se vedea, de asemenea, capitolul, "Ergonomie și locuințe".)
Alți membri individuali ai familiei
n
Cercetările efectuate asupra fratilori copiilor cu handicap au arătat cât de rău pot fi
O
afectați și ei de asigurarea de locuințe necorespunzătoare (Atkinson și Crawforth, 1995).
Dacă somnul este perturbat prin nopti deranjante, sănătatea, creșterea și educația vor avea
t
de suferit. În cazul în care nu există un comportament provocator, drepturile fraților la
f
viață privată și de familie vor trebui, de asemenea să fie luate în considerare, prin
adaptarea de protecție adecvată a locuinței. În mod similar, mamele gravide, care, din
a
lipsă de adaptări, trebuie să se ocupe de urcatul pe scări a copiilor lor cu handicap pot
r
pune în pericol viața copilului nenăscut.
Abordarea familiei ca un tot organic
D
Orice persoană cu handicap care locuiește într-o familie este parte dintr-un
organism viu unic compus din indivizi interconectați, organism care există pentru sprijin
și beneficii reciproce. În cazul în care nevoile persoanei cu handicap sunt luate în
considerare în mod izolat de cele ale familiei, există un risc de distrugere a beneficiilor de
îngrijire, de ajutorare, de dragoste și de sprijinul pe care familia îl dă.
Sensibilitatea culturală în înțelegerea nevoilor familiei
Printre marile grupuri etnice și religioase care alcătuiesc societatea multi-culturală a
României și a altor țări occidentale sunt unele modele culturale care afectează modul în
care o casă este utilizată și ceea ce este important îi afectează pe cei care locuiesc acolo.
În regiunile rurale din nordul țării încă mai există ca soțul sau copii să fiie primii care sunt
serviti la masă, iar soția va mânca separat la sfârșit, dacă mai rămâne ceva. Familii de
evrei trebuie să fie capabile să stea în jurul unei mese pentru masa de Sabat, familiile
indiane vor avea în mod tradițional adunările în casele lor, unde bărbații și femeile se
întâlnesc separat în camere diferite. In unele culturi, este aproape imposibil pentru un
membru individual să fie înțeles altfel decât ca parte a familiei: familia stă și cade
împreună. În cazul în care un copil este invitat la o petrecere de aniversare, mama, frații și
bunica pot merge și ei la fel de bine.
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Este foarte important pentru terapeuții ocupationali să afle mai multe despre acesti
factori largi, dar o astfel de abordare nu va fi niciodata de ajuns de la sine, deoarece
culturile sunt în mod constant în mișcare și pentru că fiecare familie, respectiv individ va
interpreta cultura într-un mod diferit. Intervenția fiind cultural sensibilă este vorba mai
mult decât o simplă conștientizare a diferențelor culturale dintre marile grupuri de
persoane. Există culturi indigene, sub-culturi și culturi unice pentru o familie individuală.
(Mozart ar avea nevoie de loc pentru un pian.) Prin urmare, în evaluarea sa, terapeutul
ocupațional trebuie să afle tot ce poate despre ceea ce este important pentru o familie,
astfel încât adaptarea oferită să nu distrugă ceva fundamental pentru starea de bine a
familiei.
Nu este nevoie să fim îngrijorați dacă un solicitant vede că vor exista unele
beneficii pentru întreaga familie, la fel ca și pentru persoana cu handicap. Persoana cu
handicap este un membru al acelei familii, și Studiul de caz 5.2 arată de ce astfel de
câștiguri trebuie să fie prețuite. Femeia din Asia de Sud este destul de deschisă la nevoile
ly
întregii familii și la fel de deschisă la îngrijorările evidente pentru bunăstarea omului mai
în vârstă și, în ipotezele ei rezultă că familia va avea grijă de el și îl includ, în tot ceea ce
n
ei fac.
Studiu de caz 5.2
O
O femeie discută adaptările propuse pentru tatăl ei:
"A fost util să avem o a doua toaletă deoarece tatal său are nevoie de foarte multe
ft
ori să folosească toaleta și ar fi fost dificil, dacă cineva folosea baia. În timp ce adaptările
au fost pentru tatăl său locuința este pentru toată familia și a trebuit să se ia în considerare
tot ceea ce familia lor avea nevoie de atât atunci, cât și în viitor
r a
De asemenea, este mai ușor să-și ajute tatăl la duș și cuo sală de toaletă la parter. De
obicei, nepoții săi, sunt cei care îl ajută la cabina de duș, cu care el a fost mai fericit. El
este aproape de copii și îi place să facă parte din familie. "
D
Când este o evaluare completă?
Se poate afirma cu siguranță că evaluarea este la final atunci cand terapeutul
ocupațional a vizitat proprietatea, a văzut situația și a făcut recomandările cu privire la
ceea ce este necesar? Acest lucru poate fi adevărat, în multe cazuri. Dar în cazurile de
evaluare mai complexe va trebui ca evaluările să fie mult mai deschise. Familia va dori
timp pentru a reflecta și pentru a-și exprima punctele lor de vedere legat de ceea ce ei cred
(sau nu a fost menționat), la prima lor întâlnire.
Ele pot, după întâlnirea lor de evaluare oficială, să primească sfaturi importante
despre ceea ce este necesar de la cineva care este un expert în situația lor. Odată ce
activitatea începe, constructorii pot avea sugestii sensibile legat de ceea ce se va face, și
terapeutul ocupațional ar trebui să fie gata de a re-evalua situația.
Terapeutii ocupaționali comunitari sunt extrem de solicicați în europa occidentală,
și gestionarea a tot ce ei vor dori să realizeze, de obicei are tendința de a se realiza cât mai
mult posibil într-o singură vizită. Dar când sunt considerate sumele mari de capital
implicate în adaptări, trebuie să se amintească faptul că o suplimentare de două sau trei
ore din timpul unui terapeut ocupațional ar putea împiedica cheltuirea greșită a unor sume
mari.
95
Studiul de caz 5.3
În una dintre cercetările efectuate în domeniu (Heywood, 2001), managerii
procesului de adaptare au refuzat să trimită un terapeut ocupațional pentru a inspecta pe
teren, atunci când un client crezut că adaptarea a fost greșit concepută. Rezultatul a fost o
adaptare care a costat 35,000£, care a fost inutilizabilă. Autoritatea plătite ulterior, în mai
multe mii de lire sterline pentru a remedia situația.
Abordări de management pentru evaluarea adaptărilor
La cel mai înalt nivel strategic, adaptările locuințe pentru adulți și copii ar trebui să
fie văzute ca un mijloc de a sprijini unele dintre obiectivele fundamentale ale guvernului:
de îmbunătățire a stării de sănătate, promovarea educației și de inserție profesională,
păstrarea oamenilor departe de îngrijirea instituțională. În Irlanda de Nord o revizuire
fundamentală a sistemului de adaptare (NIHE, 2003b) implică sistemul de sănătate,
serviciile sociale și sectorului imobiliar. Raportul rezultat este un exemplu de ceea ce este
posibil atunci când abordări comune sunt luate în serios la toate nivelurile
Ssunt posibile o gamă largă de abordări de management strategic în evaluare:
ly
1. Cum putem ajuta pe oricine care are nevoie de adaptare si și cum
putem asigura resursele de oameni și de capital pentru a face acest
n
lucru? (Găsirea acelor modalități de a spune Da)
2. Cât de mulți oameni putem exclude de la serviciul nostru, sau cum
putem limita cheltuieli de capital, astfel încât să rămână în limitele
O
bugetului nostru alocat? (Găsirea moduri de a spune Nu)
3. Prioritățile noastre sunt primele obiective stabilite de către toate
t
organismele de monitorizare după care serviciile noastre vor fi
evaluate.
a f
4. Vom angaja profesionisti competenți și îi vom lăsa să facă aprecieri
5.
r
Vom stabili norme stricte care să acopere orice eventualitate, astfel
încât să fim siguri că serviciul pe care îl oferim este uniform și egal și
că toate procedurile sunt corect urmate de către întreg personalul.
D
Dovada referitoare la unele dintre aceste abordări este că acestea sunt mult mai
susceptibile de a provoca deșeuri decât de a conduce la rezultate bune pentru utilizatorii
de servicii. Alungare țintei sau de control prin norme pot avea consecințe grave pentru
evaluare. Dorința de a reduce timpul de asteptare poate duce la reguli care să limiteze
timpul unei vizite de evaluare, stipulând că întreaga evaluare trebuie să se facă într-o
singură vizită. Impunerea acest tip de economie pe timp terapeutului ocupațional a cauzat
serioase eșecuri. Terapeutii ocupationali trebuie să se opună la astfel de presiuni atunci
când acestea intră în conflict cu standardele lor profesionale.
Numărul 3 în această listă nu ar trebui să fie forța motrice: indicatorii de
performanță ar trebui să decurgă bine pornind de la un serviciu bun. Numarul 4 ar putea
servi numărului 1.
5.6.1. Managementul îngrijirii

Anterior au fost descrise modurile de evaluare pentru adaptări pentru adulți care pot
avea loc în cadrul mai larg al evaluării managementului de îngrijire, cu accent pe
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
evaluarea și prioritizarea determinate dintro serie profesională, în principal, pornind de la
nevoile funcționale. Trecerea la abordări "de evaluare unică " este important aici. Aceasta
nu înseamnă că personalul necalificat de la alte agenții ar putea evalua adaptări majore,
dar aceasta înseamnă un lucru mai aproape, unele permit schimburi de informații de bază,
iar altele permit să se evalueze și să se instaleze adaptări minore. "Accesul echitabil la
îngrijiri" (DOH, 2001) este o altă inițiativă în lumea de managementul de îngrijire care ar
putea fi folosit pentru a limita accesul la evaluare pentru adaptări.
Este deosebit de important, în acest context, pentru terapeuții ocupaționali a se
afirma modelul social al dizabilității și să ne amintim că adaptările sunt drepturi legale
care nu pot fi retrase din circuit prin politici locale.
Evaluarea riscului
Evaluarea riscurilor este o parte esențială a managementului de îngrijire, cât și
lucrările din domeniul de sănătate a mediului, care în Marea Britanie sunt adesea
însărcinați ca funcționari responsabili cu manipularea persoane cu handicap Facilitățile
granturilor de finanțare sunt cele care judecă, de asemenea, locuințele improprii.
Terapeuții ocupaționali pot transforma evaluarea riscurilor în avantajul clientilor prin
ly
n
colaborarea cu ei pentru a clarifica riscurile cu care se confruntă în interiorul locuinței lor
neadaptate. Dacă această abordare este legată de probe și de cercetare, va exista
O
posibilitatea de a lista, nu doar riscurile de cădere sau cele de admitere la îngrijirea
rezidențială, dar, de asemenea, de exemplu, riscul de incendiu în cazul în care este
t
prevăzută numai o intrare cu acces, sau riscul de boală mintală, în special depresie.
Lucrul interprofesional sau în comun
f
În Marea Britanie, terapeuților ocupaționali din comunitate sunt adesea pregătiți de
a
profesioniști, care lucrează pentru autoritățile de servicii sociale pentru a evalua pentru un
r
grant finanțat de locuințe administrat de către ofițerii de sănătate a mediului. În punerea în
aplicare a adaptărilor, lucrul în echipe interprofesionale poate fi cu greu evitat! Dar cât de
relevant este acest lucru în procesul de evaluare?
D
Litera legii în Marea britanie imparte procesul de evaluare pentru granturile
subvenționate pentru persoanele cu handicap în două etape: una de a decide ceea ce este
"necesar și oportun" și cea de-a doua care să ia în considerare alte ceea ce este "rezonabil
și practic" (Marea Britanie, 1996a, alin 24.3).
Deși legislația nu este explicită, este comun ca acest lucru să fie înțeles în sensul că
terapeuții ocupaționali vor decide prima jumătate și ofițerii spațiilor de locuit sau
preocupați de subvenții doua jumătate. În situații simple, acest lucru poate fi realizat în
mod exact în acest etape. Terapeutul ocupațional spune dacă este necesar un lift prntru
scări, și profesioniștii de probleme ale locuințelor, uneori personal și, uneori, prin
intermediul unei societăți specializate, verifică problemele de cablare și tehnice asociate
cconstrucției scărilor, costurile probabile de funcționare și confirmă practicabilitatea
soluției. Ambele profesii sunt necesare, profesioniștii locuințelor nu vor ști care sunt
condițiile inadecvate medical pentru lifturi de trepte și terapeutul ocupațional nu va avea
de instruire detaliată în ceea ce privește cerințele de construcție. Din cercetările efectuate
în domeniu (Heywood, 2001) este clar în acele departamente unde există încredere
reciprocă între terapeuții ocupaționali și profesioniștii de locuințe / granturi și există
respectul pentru munca, expertiza reciprocă este foarte eficientă în aceste cazuri simple.
97
În cazurile mai complexe de evaluare situația nu va fi una liniară, , dar va necesita lucrul
aproape interprofesional, cu dialog și schimb de informații pentru a veni cu o evaluare
funcțională. Vizite comune ale terapeuților ocupaționali și a profesioniștilor de locuințe,
dialogul cu persoana sau familia, constructorii și poate, de asemenea, inclusiv cu un
inginer proiectant, arhitect sau un specialist în structuri de rezistență vor fi necesare
pentru a veni cu o opțiune care ar putea rezolva problema.
Care sunt profesioniștii?
În cele prezentate anterior este oferită o listă a unora dintre profesioniștii cu care vor
lucra terapeuții ocupationali. La această listă ar putea fi adăugat:
 Părinții ca și profesioniști;
 Persoanelor cu handicap în calitate de experți
Prin "profesionist" se înțelege în mod normal, cineva care este plătit să efectueze o
anumită sarcină. Există, totuși, un alt sens în care o "profesie" înseamnă un grup de
oameni cu aptitudini speciale și a căror expertiză specifică angajamentulului la ocupația
lor principală pătrunde în toate aspectele vieții lor. Unii părinți ai copiilor cu handicap și-
y
au făcut punctul lor de vedere legat de această definiție ei fiind profesioniști, experți în
l
nevoile propriilor copii și angajamentul lor în totalitate pentru a promova bunăstarea
copiilor lor (McKeever, 2001). Acest lucru poate fi un mod util de a reflecta asupra
n
dialogului cu părinții. Cercetarile au aratat cat de mult respect este de prim rang și cum
acesta poate fi productiv. În mod similar, persoanele cu handicap de toate vârstele sunt
experți în problemele care îi privesc. Exemplele arată cât de mult contează faptul că
O
această expertiză este luat în considerare, ca parte a evaluării cât și a eșecurilor care ar
putea urma în cazul în care acest lucru nu este luat în considerare
t
Contribuția specială a terapeuților ocupaționali
f
Ce aduc nou în evaluare terapeuții ocupaționali, ce este special și diferit față de
abordările teoretice din domeniul studiilor de asistență socială, asistență medicală sau a
a
locuințelor? "O viziune holistică" ar putea fi un răspuns, dar profesioniștii din alte
r
discipline pot spune foarte bine abordările lor permit accesul la aceasta ca și o țintă. "Un
anumit set de aptitudini care leagă fiziologie, psihologie, cunoașterea condițiilor speciale
invalidante și cunoștințe de o serie de remedii și terapii cu privire la depreciere" este un
D
alt răspuns care ar deține adevărul, în multe cazuri. Dar încă se ratează punctul cheie
teoretic care a marcat inițial terapeuti ocupationali ca și profesie separată de la alte
profesii legate de sănătate, care este înțelegerea lor a importanței ocupației pentru a
asigura bunăstarea ființelor umane. Acest lucru înseamnă că, atunci când sunt evaluate
nevoile locative, terapeuții ocupaționali merg dincolo de întrebarea "cum putem ajuta
clientul să supraviețuiască?" la întrebarea acesta fiind un punct de mare importanță
practică "ce vrei să fie capabil să facă clientul?" la calitatea de evaluare, în special în
perioade de limitare a resurselor
Lucrul comun cu clientii
Acesta este un alt domeniu în care comunicarea și tehnicile de comunicare sunt

vitale. Se arată fotografiile de familie și elementele pe care acestea le sugerează, să iau
persoanele pentru a vedea și să încerce echipamente, organizarea de vizite virtuale și
acordarea de timp ca să se gândească.
Poziția teoretică este respectul reciproc și pentru domenii reciproce de cunoaștere.
Cercetarile arata faptul că persoanele ca și clienti arată un mare respect pentru expertiza
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
terapeuților ocupaționali precum și recunoștință pentru îndrumarea lor. Oamenii au
înregistrat chiar și recunoștința lor pentru ceva ce inițial nu a vrut, dar de care au fost
convinși de către terapeutul ocupațional să îl accepte. Dar acestă situație trebuie să
lucreze în ambele sensuri.
Studiu de caz 5.4
Ea a simțit că ar fi fost mai bine dacă toaleta era una normală mai mică, mai
degrabă decât toaleta mare la care Maria are tendința de cădea înăuntru din cauza
scaunului care a devenit liber fiind deteriorat. Dacă toaleta ar fi fost mai mică, ea ar fi
putut să se ridice pe acesta fără să aibă tendinta de a cădea. Mama nu a simțit că opiniile
sale au fost ascultate în această problemă și ea a fost persoana care a știut decât oricine ce
e mai bine pentru fiica ei.
Studiu de caz 5.5
y
"Uneori, pare să fie atât de mulți oameni de la ușa familiei încât spunem," Vino în ",
și îi lăsam să vină înăuntru.."
n l
Un mesaj cheie pentru orice terapeut ocupațional angajat să lucreze centrat pe client
nu este acela de a vedea agențiile care oferă sprijin pentru un client ca fiind o amenințare.
Trebuie să fim încrezători, să vedem ce prestație este potrivită clientului și de a lucra în
această direcție și nu împotriva curentului.
t O
5.6.2. Lucrul inter agenții
a f
În plus față de munca cu mai multe profesii, terapeuții ocupaționali sunt susceptibili
de a fi implicați în o mulțime de agenții de lucru. În teorie, lucrul comun este pentru a
r
reduce suprapunerea și de a oferi un "serviciu fără cusur" subliniază tot politica socială a
guvernului. În practică, există bariere care fac acest lucru unul dificil. Agențiile diferite au
perspective diferite, vorbesc limbi diferite, se tem că altcineva ar putea fi interesat de
D
banii lor sau de a le lua locul de muncă, nu înțeleg sau nu respectă alte agenții și sunt
percepute ca lucrând în moduri stereotipe.
Cele mai bune practici în evaluare, cu toate acestea, se întâmplă atunci când se fac
eforturi pentru a respinge stereotipurile, eforturi de a cunoaște alte agenții și de a învața
modul în care acestea pot fi benefice.
Tabelul 5.3 oferă o idee despre modurile diferite în care agenții diferite pot fi
implicate în evaluarea în vederea unei adaptări. Cât de descurajatoare este o astfel de listă
pentru un terapeut ocupațional debutant! Imaginați-vă ce și cum percepe clientul!
Tabelul 5.3 Inter-agenții de muncă în cadrul evaluării: cateva exemple folosind
organizații britanice pentru sănătate, bunăstare și locuințe (din Marea Britanie)
Rolul în Agențiile care îndeplinesc Valoarea adăugată
evaluare acest rol rezultată
Surse de sesizare Echipe de servicii sociale Informatii utile relevante,
inițială adulți.Trusturile spital (spital pe economisind timp pentru
baza de terapeuti ocupationali). terapeut ocupațional
Trusturi de ingrijire primara
99
(vizitatori de sănătate, asistente
medicale raionale și practicieni)
Referirințe și Departamentele locale de Va ajuta, de asemenea, în cazul
principala sursă de autoritate în locuințe. Autoritățile în care alte lucrări de
finanțare locale din sectorul privat construcție sunt necesare
departamente subvenții
Referirinte și unele Echipele specializate de servicii Cunoașterea familiei. Unele
fonduri de finanțare sociale pentru copii cu adaptări sunt autofinanțate și se
dizabilități. Departamentele dorește numai expertiza
locale de autoritate în locuințe terapeutului ocupațional
Suport legal pentru Agenții de îmbunătățire a Ajutor pentru terapeutul
client locuinței. Servicii locativ- ocupațional în a da timp pentru
comunale pentru persoane cu a asculta clientul. Beneficii de
handicap. Alte organizații de consiliere și ajutor caritable de
caritate care oferă un serviciu de strângere de fonduri pot fi, de
y
consiliere și sprijin asemenea, oferite agențiilor de
l
îmbunătățire a locuințelor și
locuințelor persoanelor cu
n
handicap. Serviciile se pot
oferi, de asemenea, sprijin la
analizarea opțiunilor de mutare
de
t O
Sursa de cunoștințe Organizații de caritate care Oferă provocare, stimul și
specialitate folosesc terapeuti de specialitate cunoștințe cheie de specialitate
terapeut ocupațional profesionale pentru a consilia și despre probleme și soluții
condiții.
a f
sprijini persoanele cu anumite
r
Sursă de Departamente de Oferă, de asemenea provocare,
cunoștințe tehnice de planificare ale autorităților stimul și cunoștințe de
specialitate locale. Companii private specialitate despre soluțiile
D
furnizoare de articole și cheie
echipament. Arhitecti sau
inspectorilor angajați ca "agenți"
pentru proiectarea și supervizarea
unei adaptări. Constructori cu
experiență
5.6.3.Lucrul cu resurse limitate

Nu este nimic ciudat să lucrezi cu resurse limitate. Cei mai mulți dintre noi trăim
viețile noastre facând alegeri între diferite lucruri pe care ne-ar plăcea să le avem și nu le
avem pentru că nu avem fonduri nelimitate. Suntem obișnuiți să cântărim dacă este mai
bine pentru a merge pe o calitate redusă și de scurtă durată sau pe ceva bun și mult mai
scump. Știm că există un astfel de lucru ca "economie falsă" și că este inutil să cumpere o
haină pentru un adolescent, indiferent cât este de sensibil și de funcțional poate fi, atunci
când, în cazul în care dacă o poartă, aceasta i-ar distruge "imaginea", pentru că ei nu vor

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
purta această haină. Cei mai mulți oameni, în cazul în care bugetul este limitat, pot
accepta realitatea situației și să facă alegeri în cadrul unui buget. Dar unele lucruri costa
cât costa.
Complicația cheltuielilor de adaptare este că ar putea fi implicat bani, parțial sau
majoritar de la stat și că nu se află în controlul direct al persoanei care are nevoie de
adaptări. Oare terapeutul ocupațional se poate vedea ca un campion al persoanei cu
handicap sau ca gardian al finanțele publice? Sau ei se văd mai ales ca și salariat al cărui
administratori au dat instrucțiuni și au stabilit liniile directoare care trebuie urmate?
Adesea, terapeuții ocupaționali vor juca toate aceste roluri dintr-o dată, dar ar putea fi de
ajutor să se prezinte o serie de principii pentru a ne ajuta să gândim lucrurile în momentul
evaluării (a se vedea tabelul 2.4).
Tabelul 5.4 Principii pentru a lucra într-o perioadă de limitare a resurselor
Principiu Realizarea principiului

ly
fie prioritar
n
Client trebuie să Acest lucru nu este atât de greu e îndeplinit deoarece când codul
profesional de conduită al terapeuților ocupationali profesională
O
este amintit. Nu este pur și simplu nici un punct care să impună a
face o adaptare în cazul în care nu este conformă cu nevoile
t
clientului percepute de la sine. Treaba TO este de a servi
clientul. Dar acest lucru nu este doar o chestiune de etică
f
profesională. Există "elemente bazate pe dovezi", care arată că
dacă nu sunt ascultate punctele de vedere ale clientului, acest
a
lucru conduce la grave erori (Heywood, 2001, pp. 24-7). Există,
r
prin urmare, motive financiare solide și manageriale pentru
consolidarea și nu slăbirea, abordării centrată pe client atunci
D
când resursele sunt restrânse
Dați opțiuni Deci, ce se întâmplă atunci când clientul dorește o toaletă la
lăsați controlul parter, dar simtim că nevoile lor pentru a ajunge la o toaleta pot
clientului fi satisfăcute în mod adecvat prin furnizarea unui lift la scară? Ai
judeca că acest lucru ar fi mai bun, pentru că ar fi mai puțin
costisitor și lasă astfel banii de adaptare să mai disponibili pentru
alții aflați în așteptare. Răspunsul este că, dacă impuneți soluția
dumneavoastră aceasta poate dezafecta serios persoana pe care
încearcați să o ajutați și, eventual, acest fapt poate conduce la
depresie. Deci, mai întâi trebuie să se aibă în vedere faptul că nu
numai că au nevoie pentru a ajunge la toaletă, dar au, de
asemenea, ideea că trebuie să-și păstreze semnificația lor de
origine și a sentimentului de sine. Calea de ieșire din acest lucru
este de a reveni controlul asupra deciziei clientului oferindu-le
opțiuni. Ar fi dispuși să contribuie cu diferența de cost între lift
de scară și WC la parter? Ar fi mai degrabă de acord cu o altă
abordare? Ar fi interesate în a vedea diferite tipuri de lifturi de
scară? Ce alte opțiuni ar mai putea fi?
101
Discreția nu Acest principiu cheie juridic se aplică tuturor autorităților locale
trebuie să fie arătând ce înseamnă acest lucru pentru evaluare a adaptărilor.
încătușată Chiar și atunci când resursele sunt reduse, autoritățile locale nu
pot face politicile care limitează dreptul de natură juridică și să
împiedice profesioniștii implicați în evaluare să judece fiecare
caz pe baze obiective. De exemplu, în Marea Britanie nu s- a
permis să se spună, "nu vor fi considerat finanțări de peste £
14,000 " atunci când limita legală este mai mult (25.000 de lire
in Anglia, la momentul de față), sau " evaluarea pentru adaptări
la spălat va fi luată în considerare numai în cazul în care există o
nevoie medicală pentru baie ".
Acestea (și alte practici similare, concepute pentru a gestiona
resursele) au fost frecvente, dar sunt ilegale
Afla despre Când se termină bugetul, s-ar putea fi un alt. Terapeut
toate sursele de ocupațional, care este convins de valabilitatea unei evaluări, care
finanțare și să fie costă mai mult decât este disponibil, trebuie atunci să fie pregătit
pregătiți să "cere mai pentru a merge în căutarea altor surse de finanțare. Consilierii
mult"
y
vor vota, uneori, mai mulți bani în cazul în care se prezintă un
l
caz bun. Pot fi unele organisme caritabile. S-ar putea, de
asemenea, să fie noi scheme de credite ieftine din oferta în
Să se
cadrul autorităților locale
n
țină În conformitate cu codul de practică profesională, terapeuti
O
evidența ocupationali ar trebui să țină evidența nevoilor nesatisfacute.
Acesta este modul cel mai puternic de a construi dovezi ale
t
nevoii de mai multe resurse. Astfel de informații sunt ca aurul. O
f
abordare utilă ar putea fi cea de a transforma evaluarea riscurilor
în avantaj prin efectuarea unei evaluări de risc a ceea ce se va
întâmpla cu un client, dacă adaptările nu sunt efectuate
r a
Codul de conduită etică și profesională pentru ocupaționale prevede Terapeuții că
"terapeutul ocupațional are principala datorie față de client" (COT, 2005, secțiunea 4.5.1).
D
Acesta oferă, de asemenea, îndrumări specifice despre taxa de consiliere, obligația de a
înregistra nevoia nesatisfacuta și datoria de a aduce deficiențele de resurse și servicii
pentru a atrage atenția angajatorilor (pct. 3.3). Nimeni nu se așteaptă ca un medic să
încalce Jurământul lui Hipocrate pentru comoditate în administrarea spitalului (deși,
uneori, presiunea este cu siguranță adus la limita de suportabilitate) si terapeuti
ocupationali pot afirma în mod similar, normele profesiei lor și se așteaptă ca să le
respecte. Nu este de așteptat ca un bun terapeut ocupațional să fie constant în conflict cu
un angajator, cu priorități diferite, dar că, atunci când criza va veni sau ea trebuie să fie
clar unde se află mai întâi loialitatea. Negociere și compromis ar putea fi foarte necesare,
dar, având în vedere conceptul de interdependență, principiul că clientul este pe primul
loc, acest lucru nu trebuie să fie abandonat.
.
5.7.Practica bazată pe dovezi

Principiile practicii bazate pe dovezi și obligația terapeuti ocupationali de a le aplica
au fost precizate anterior și sunt extrem de relevante pentru practica. Folosind evidenței în
practica acestui domeniu nu este pur și simplu o lectură a unui studiu mai recent privind

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
furnizarea de servicii de proiectare sau de mediu, dar și valorificarea încorporează
terapeutii "și" experiențele familiilor, așa cum studiile de caz 2.6 și 2.7 le arată.
Studiul de caz 5.6

"Mama a insistat asupra designului, că importanța acestuia a fost subliniată și de
alte familii, aflate în aceeași poziție despre care ea știa."
Studiul de caz 5.7

"Privind la un mediu și facilități mai largi, cum ar fi școlile sătești, autobuz,
magazine, oficiu postal. Există dealuri? Este acolo o cale de acces la casele prietenilor
lor? Există gardurilor vii cu spini, care poate provoca pene scaunelor cu rotile? Nevoile
copilului se pot schimba, dar clădirea nu poate schimba.
Privind modificările temporare. De asemenea, înainte de a începe orice adaptări, are
loc o consultare inițială ca o echipa (toți cei implicați în procesul) o comunicare
"(Comentarii ale părinților cărora li s-a cerut să sugereze îmbunătățiri ale serviciul de
ly
adaptare).
Studiu de caz 5.8
n
O
"Punctul principal este să-l chiar la început, în etapa de evaluare. Evaluarea trebuie
să fie făcută în mod corespunzător, nu doar pentru acum, ci și pentru viitor. Aceasta ar
t
salva o mulțime de timp pentru toată lumea, deoarece finanțatorul, și constructorii pot
f
lucra numai la recomandarea dată "(adaptare destinatarului, 2000)
Mama în studiul de caz 2.6 a facut o intrare bazată pe dovezi în evaluare: probă
a
fiind experiența crucială a altor familii cu un copil cu handicap similar. Studiul de caz 2.7,
r
care este feedback-ul de la un părinte, prezinta ca probă valoarea experienței unei familii.
În mod similar, terapeuti ocupationali care folosesc experiența specialiștilor, a
constructorilor sau a agenții de îmbunătățire a locuinței sunt toate lucrări axate pe practică
bazată pe dovezi.
5.8.Concluzie
D
Acest capitol a încercat să arate unele dintre teoriile și ideile care stau la baza
activității aparent simple de evaluare pentru o adaptare a locuinței. Acesta nu este
întotdeauna atât de complicată. Multe persoane aflate în fața unui pas incomod vor fi
fericite să aibă un ghid pentru a face față și a înțelege cît mai profund problemele mai
largi. Și totuși, spiritul în care lucrurile sunt facute este întotdeauna important și poate
spori sau reduce valoarea adaptării lăsând oamenii să simtă dacă situația s-a diminuat sau
este mai gravă.
Cand vine vorba de adaptări mai mari, cu toate acestea, teoriile și principiile de
evaluare au devenit cu adevărat importante și pot face diferența legată de creșterea
calității vieții prin adaptări eficiente sau dezastruoase. Este adaptare privită ca un act de
caritate sau de justiție și de drept legal?
Care sunt drepturile convenite la nivel internațional pentru adulți și pentru copii?
Cine este dependent de cine? Cum ar trebui teoriile semnificative să aibă impact asupra
evaluării locuinței? Ale cui nevoi trebuie să fie evaluate? În luarea în considerare aceste
103
aspecte, terapeuti si manageri, cât vor dori să ia în considerare practica bazată pe dovezi
care stă la baza lor?. Și rolul abordărilor de management în acordarea de asistență de
evaluare bună este, de asemenea, crucială. La lucrul în echipă activitatea este bazată pe
respect reciproc real și punerea în comun a calificărilor? Modalitățile de gestionare a
resurselor limitate reflectă încă o abordare centrată pe client?
În cele din urmă există disciplina și în profesia de terapie ocupațională în sine.
Codul de conduită profesională oferă orientări clare cu privire la prioritățile și problema
resurselor limitate; abordările teoretice ale disciplinei încurajând terapeuti pentru a
înțelege evaluarea, în contextul a tot ceea ce face un om ființă umană. Un terapeut
ocupațional bun nu se va opri de la a gândi și de la a învăța. Ei vor aduce în procesul de
evaluare ingredientele cheie și cunoștințele formării lor, capacitatea lor de a asculta și de
abilitățile lor în evaluarea folosind ceea ce alți profesioniști și agenții au de oferit
5.9.Puncte-cheie
 Evaluarea este bun va începe din perspectiva utilizatorului de servicii și o
ly
înțelegere a ceea ce acea persoană vrea să fie în măsură să facă, modul în
care persoana locuiește în această clădire, elementele specifice pentru
n
această familie, practicile și credințele lor.
 Locuinta nu este pur și simplu un mediu construit, ci și o sursă de
semnificații emoționale și de sprijin, care pot fi deteriorate prin adaptari
O
insensibile
 Copiii au nevoi specifice, care ar trebui să fie recunoscute.
rezultat satisfăcător.
ft
 Lucru comun bun între profesioniști, agenții și familie este esențial pentru un
 Lucrând cu resurse limitate, există principii care pot fi urmate de terapeuti

ocupationali.
r a
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Capitolul VI. Elemente cheie pentru

adaptarea unei locuințe
Înainte de toate trebuie să rețineți că este vorba de locuința clientului
dumneavoastră, de viața clientului. Ceea ce ei așteaptă de la evaluare este ca terapeutul
ocupațional să înțeleagă de ce au ei nevoie și ca abilitățile TO folosite la realizarea unui
plan de intervenție legat de adaptarea locuinței să îi ajute să își recâștige locuința și să își
reia viața lor de dinainte.
O evaluare a locuinței de către TO reprezintă o însumare a problemelor pe care
y
clientul le are in propria locuință, factorii care vor fi luați în considerare și o propunere de
l
atingere a așteptărilor pe care clientul le dorește să le obțină prin modificările ce urmează
a fi făcute.
Asta înseamnă că e nevoie de o minte deschisă și de abilitatea de a asculta.
n
Important de asemenea este și nivelul de cunoștințe al TO precum și instruirea și aplicarea
spre latura tehnică. Dacă se adaugă ceva imaginație, gândire creativă, previziune și
t O
abilități de negociere rezultatul cu siguranță ar trebui să fie unul bun!
De ce clientul ar avea nevoie de un terapeut ocupațional?
f
Deoarece un TO are cunoștințe legate de progresul deficiențelor care induc
dizabilitatea și știu care sunt soluțiile pentru îndepărtarea barierelor care există în locuință
a
și care di aceste soluții se pot aplica in acel caz concret
r
De ce terapeutul ocupațional are nevoie de client?
Deoarece circumstanțele în care se află fiecare persoană la un moment dat sunt
unice.
D
6.1.Teoriile socio-politice pe care se sprijină evaluarea
Conceptul de abordare centrată pe client în serviciile publice a evoluat de la grija de
a respecta diversitatea la promovarea unui rezultat final egal. De asemenea se suprapune
cu conceptul de alegere individuală care este parte din societatea postmodernista orientată
spre consumator.
6.1.1. Introducere
Gândirea modelului social centrat pe client, nu se oprește cu evaluarea. Dintr-o
evaluare solidă procesul de furnizare a unui rezultat satisfăcător legat de locuințe pentru
utilizare continuă și cu raționamentul clinic de luare a deciziilor.
Bazele teoriei "abordărilor social-politice" și a "abordărilor de terapie
ocupațională", discutate anterior introduc informații asupra raționamentul clinic al
adaptărilor legate de locuințe. Acest capitol va ilustra modul în care modelul social și
105
abordarea centrată pe client pot fi integrate în motivarea "clinică terapeutică" pe tot
parcursul procesului de rezolvare a problemelor și în timpul punerii în aplicare a
recomandărilor.
Acest capitol nu încearcă să ofere un set de reguli de bază prin care să acționeze, ci
mai degrabă încurajează un nivel mai profund de înțelegere atât a dizabilității cât și a
raționamentul clinic, care poate fi manifestat de către terapeuții ocupaționali în cadrul
intervențiilor de adaptare a locuințelor.
Este recunoscut faptul că terapeuții ocupaționali care lucrează în adaptarea
locuințelor se angajează într-un raționament clinic complex de luare a deciziilor (Munroe,
1996). Dacă cititorul nu are nici o experiență în acest domeniu, o scurtă trecere în revistă
a practicii lor este de natură să confirme acest lucru. Este important pentru terapeuții
ocupaționali implicați în adaptări de locuințe să fie conștienți de propriul lor raționament
clinic, deoarece deciziile pe care le fac afectează, casele unde trăiesc oamenii. Atât pentru
profesie cât și pentru binele oamenilor care locuiesc în aceste case este important pentru
terapeuții ocupaționali care lucrează în aceast domeniu să-și dezvolte capacitatea lor de a
gândi rațional, creativ și, în colaborare cu persoanele cu handicap. O mai bună înțelegere
ly
a raționamentului clinic și a modului în care aceasta este influențat de diferite modele de
handicap va ajuta la clarificarea gândirii lor. Acesta este un pas important spre asigurarea
unei baze clare de dovezi pentru acest domeniu de practică. Acesta este mai ales utilă în
n
timp, în Marea Britanie, există o tendință spre o integrare mai mare a lucrului în
comunitate, o gamă mai largă de terapeuții ocupaționali fiind responsabil pentru
executarea lucrărilor de adaptare în afară de cele din cadrul tradițional de servicii sociale.
O
De-a lungul capitolului expresia " terapeuții ocupaționali care lucrează în locuințe" este
utilizată pentru a cuprinde toți terapeuții ocupaționali implicați în activități de adaptare,
indiferent de domeniul lor de lucru.
t
a f
În termeni simpli, raționamentul clinic este gândire de bază în practica clinică
(Higgs și Jones, 2000). Acesta este locul pe care teoria și practica se interprătund: în cazul
în care planul de intervenție este pus în aplicare și în cazul în care acțiunea generează
r
cunoștințe (Mattingly și Fleming, 1994).
În timp ce efectuează o evaluare, scopul terapeuțikor ocupaționali este acelade a
D
identifica persoanele care au probleme ocupaționale și apoi să înțeleagă care ar putea fi
cauza acestor probleme înainte ca acesta să încerce să le rezolve. Acest lucru reflectă
două etape implicate în rezolvarea problemelor care sunt
- reprezentarea problemei (cum este înțeleasă problema și obiectivele de acțiune) și
- de rezolvare a problemelor (cum poate fi cel mai bine depășită problema)
(Robertson, 1996).
De-a lungul acestui proces de lucru ar trebui să fie menținut tot parteneriat. Acest
capitol consideră aceste aspecte în cadrul următoarelor trei secțiuni
 Înțelegerea problemei: Modalități diferite de înțelegere a handicapului,
inclusiv modelele medicale și sociale de handicap și modele de bune practici
din TO, fiecare având consecințe distincte pentru practica adaptărilor de
locuințe.
 Relațiile dintre profesioniști și persoanele cu handicap: medicalizarea
invalidității, precum și abordările socio-politice fiecare influențând la rândul
lor relația dintre profesioniști și persoanele cu handicap. Terapeuții

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
ocupaționali care sunt cei responsabili cu intervența , care lucrează în
parteneriat cu persoanele cu handicap trebuie să înțeleagă dinamica inerentă
de putere în această relație și impactul acestei dinamici asupra deciziilor
luate în cadrul adaptărilor locuințelor.
Rezolvarea problemei: terapeuții ocupaționali implicați în luarea deciziilor de
colaborare pentru a depăși problemele din locuințe folosesc trei tipuri diferite de
raționament.
Acestea pot fi folosite prin intermediul practicii reflexive pentru a se asigura că
modelul social de intervenție centrat pe client, se efectuează în locuință. Acestea sunt:
- Teoria bazată pe raționament (de exemplu, teoria modelului social - pentru a
depăși barierele)
- Semnifucația pe bază de raționament (înțelegerea clientului, a locuinței și a
y
familiei sale);
- Raționament pragmatic (recunoașterea contextul în care terapeuții ocupaționali
lucrează).
n l
t O
6.1.2. Înțelegerea problemei
În practică, în lumea reală, problemele nu se prezintă așa cum ele sunt oferite.
f
Atunci când ne-am stabilit problema, vom selecta ceea ce urmeză să tratam ca "lucruri"
ale situației, ne-am stabilit limitele în care să ne concentrăm atenția noastră, și noi ne
a
impunem o coerență, care ne permite să spunem ceea ce este greșit, și în ce direcții
r
situația trebuie să fie schimbată. (Schön, 1983, p. 40.)
Modele de handicap și modele de bune practici din TO vor influența modul în care
D
problemele sunt înțelese de către terapeuții ocupaționali care lucrează în cadrul adaptării
locuințelor
6.2.Modele de handicap
6.2.1. Modelul medical

Modelele medicale și sociale prezinte puncte de vedere opuse legate de handicap. În
timp primul ce se concentrează pe o perspectivă biomedicale, celălalt se bazează pe teoria
socio-politică pentru a oferi o înțelegere a dizabilității. Diferențele fundamentale dintre
cele două moduri divergente arată de incadrarea problemei de handicap, care va afecta
ulterior procesul de rezolvare a problemei.
Modelul medical se bazează pe o înțelegere a modului in care functioneaza
organismul. Acesta va fi explicată folosind o terminologie care ulterior a devenit depășită.
Aceasta susține că, atunci când o problemă medicală dăunează organismului (deteriorare)
acest lucru afectează funcționarea persoanelor fizice (dizabilitate), și în cele din urmă
rolul lor în societate (handicap). Acest lucru este ilustrat în Figura 3.1.
107
Figura 6.1 Modelul Medical.
În cadrul modelului medical, problema de dizabilitate este ferm situat la nivel de
individ. Aceasta este cauzată de o insuficiență și rezultatele se percep în participarea
restrânsă în societate. Impactul acestui mod de înțelegere a dizabilității vor fi luate în
considerare în Studiul de caz 3.1.
Studiu de caz 6.1:
Dl S. a suferit un AVC acum cinci luni și i s-au recomandat mai multe săptămâni de
reabilitare bolnavului. În ciuda acestei stări de intrare, el are o hemiplegie dreaptă
ly
permanentă. Ca și persoană dependentă de scaunul cu rotile, el este în imposibilitatea de a
ieși în afara casei sale, care este prevăzută cu scări (a se vedea Figura 3.2).
n
Această înțelegere a problemei are impact asupra procesul de rezolvare a
problemelor. După ce problema medicală acută a domnului S. a fost stabilizată la spital,
TO a folosit o abordare de dezvoltare neurologică care a avut drept scop maximizarea
O
recuperării sale și de a reduce handicapul lui rezultant. Datorită recuperaâării limitate a
domnului S., o abordare de reabilitare funcțională este necesară acum pentru a compensa
t
lipsa capacitatea funcțională a sa
f
.
r a
D
Figura 6.2 Modelul medical aplicat domnului S..
6.2.2. Modelul social al dizabilității

Adjustment is therefore a problem for society, not for individuals. This shift in
understanding disability is so fundamental that it has been presented as a paradigm shift
(Oliver and Sapey, 1999).
Three main types of social barriers can be identified which disable people:
• Attitudinal: Prejudice and discrimination as the result of being labelled abnormal.
• Organisational: Segregation and limited opportunities in education, employment,
housing etc.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
• Built environment: Built for the able-bodied therefore presenting numerous
barriers to people with impairments.
În contrast cu modelul anterior, modelul social localizează problema de cauzalitate
a handicapului ca fiind o problemă situată într-o societate care nu reușește să satisfacă
nevoile persoanelor cu handicap (Oliver, 1996). Ajustarea este, prin urmare, o problemă
pentru societate, nu pentru persoană. Această schimbare în înțelegerea handicapului este
atât de fundamentală încât acesta a fost prezentată ca o schimbare de paradigmă (Oliver și
Sapey, 1999).
Pot fi identificate trei tipuri principale de bariere sociale, care pot dezactiva o
persoană:
? Atitudinale: Prejudecățile și discriminarea ca urmare a etichetării anormale.
? Organizaționale: Segregarea și oportunități limitate în educație, în ocuparea forței
y
de muncă, a locuințelor, etc
? Mediul Construit: cee ce este construit este pentru persoane apte de muncă, prin
urmare, prezintă numeroase barierelor pentru persoanele cu dizabilități.
Figura 6.3 ilustrează grafic acest lucru.
n l
Barierele sociale sunt dizabilizante pentru persoanele cu dizabilități prin limitarea
O
posibilităților lor de a participa în mod egal în societate. Handicapurile fizice, nu sunt
ignorate, ci sunt luate ca atare, mai degrabă decât să fie identificat ca fiind cauza
principala a problemei
t
.
a f
r
D
Figura 6.3 Modelul social.
Studiu de caz 6.1 Revizuit:

Dl S. Este într-un scaun cu rotile, iar de la întoarcerea sa din spital, el a părăsit rar
casa sa, datorită treptelor de la intrare. Acest lucru a limitat sever posibilitățile sale de a
participa în comunitatea sa (a se vedea figura 6.4).
Odata ce problema de handicap a fost încadrată în mod diferit, atunci focalizarea
pentru rezolvarea problemelor, produce de asemenea, schimbări. Dl S. este vizitat de un
TO, care este familiarizat cu istoricul său medical și este conștient de depreciere stării
sale, dar recunoaște că treptele de la intrare în casa lui, care sunt cele care produc
dizabilitatea sa. Accentul este pus pe eliminarea barierelor.
109
În ceea ce privește modelul medical, activitatea de adaptare a fost ultimă instanță, să
fie judecat atunci când toate celelalte au eșuat. Din perspectiva modelului social, locuința
este un domeniu esențial în care terapeuții ocupaționali pot lucra împreună cu persoane cu
dizabilități pentru a elimina barierele invalidante.
Studiul de caz poate fi revizuit cu o modalitate alternativă de înțelegere a
dizabilității (vezi studiul de caz 6.1 revizuit).
Figure 6.4 Modelul Social aplicat domnului S.
Un aspect al oferirii de facilități persoanelor cu dizabilități, este că aceasta reflectă

modelul social al dizabilității și o teorie a drepturilor bazată pe ideile de echitate și
y
justiție. Obiectivul legislației este de a restaura accesul persoanelor cu dizabilități la toate
l
activitățile pe care aceasta persoană le realiza în mod normal acasă înainte de apariția
dizabilității. Evaluarea locuinței din perspectiva intervenției de terapie ocupațională este o
n
identificare a barierelor existente sau potențiale precum și de identificare a modalităților
de îndepărtare a acestor bariere.
6.3.Conceptul de dependență mutuală
O
Există o dependență mutuală care precizează că „este necesar să se analizeze mai în
t
profunzime cine este dependent de cine‖‘ (Dean și Taylor-Gooby, 1992,p. 23). Persoana
f
cu dizabilități are nevoie de terapeutul ocupațional dar terapeutul ocupațional de
asemenea are nevoie de o persoană cu dizabilități. Aceasta este o idee de dependență
a
mutuală și este bine de avut în minte atunci când facem o intervenție de adaptare a
r
locuinței.
Drepturi ale persoanelor cu dizabilități reglementate internațional
D
Modelul social al dizabilității și ideea de dependență mutuală sunt două exemple de
modalități de analiză a lumii care se modifică presupunerile existente legate de modul în
care lumea lucrează. În mod similar provocări la analiză se regăsesc și în ideile legate de
drepturile omului. În ultimul timp se observă o transformare a ideilor de egalitate și
justiție, de la o lume unde inegalitatea de clasă, gen sau rasă, șansă a fost înlocuită de un
alt concept în care sunt recunoscute drepturile la tratament egal. Unele din drepturile luate
în considerare la adaptarea locuințelor sunt în principiu drepturi care au fost stipulate în
declarații și convenții internaționale marea majoritate semnate și de România. Acestea nu
oferă elemente detaliate dar este la stadiul de principiu după care comportamentul
guvernanților poate fi judecat, de multe ori în justiție.
Unele din aceste puncte se regăsesc în:
• Declarația universală a drepturilor omului4în particular art. 25.1 în care:
3
Dean, H. and Taylor-Gooby, P. (1992) Dependency Culture: The explosion of a myth,
HarvesterWheatsheaf, Hemel Hempstead.
4
http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Pages/Language.aspx?LangID=rum
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
„Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui
şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi
serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate,
văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma
unor împrejurări independente de voinţa sa.‖
• Convenția Europeană a Drepturilor Omului5

Art. 8.1
„Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii saleprivate şi de familie, a domiciliului său şi a
corespondenţei
sale.”
y
Drepturi ale copilului reglementate internațional
Și pentru copii deasemenea există acorduri legate de drepturile copilului
reglementate internațional. Unele articole relevante se regăsesc în Convenția Națiunilor
Unite a Drepturilor Copilului, din 20.11.1989 Romania a ratificat această convenție, iar
n
TO în intervențiile lor trebuie să țină cont de aceste prevederi. În preambulul convenției
l
O
este scris:
„Convinşică familia, unitatea fundamentală a societăţii, şi mediulnatural pentru
ft
creşterea şi bunăstarea tuturor membrilor săi, şi în moddeosebit copiii, trebuie să
beneficieze de protecţia şi de asistenţa decare are nevoie pentru a putea să joace pe deplin
rolul său în societate,
r a
Recunoscând că pentru deplina şi armonioasa dezvoltare apersonalităţii
sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial,într-o atmosferă de fericire, dragoste
şiînţelegere.‖
D
Un copil cu dizabilitate fizică sau mentală trebuie să beneficieze pe deplin de o
viață decentă , în condițiile în care se asigură demnitatea, se promovează auto-încrederea
și se facilitează participarea activă în societate, din art. 23 alin.1
„Statele părţi recunosc copilului handicapat mental sau fizic cătrebuie să se bucure
de o viaţă plină şi decentă, în condiţii care să îigaranteze demnitatea, să îi promoveze
autonomia şi să îi facilitezeparticiparea activă la viaţa colectivităţii.‖
Iar în alin.2
„Recunoscând nevoile speciale ale copilului handicapat, ajutorulfurnizat conform
paragrafului 2 al prezentului articol va fi gratuit defiecare dată când este posibil, ținând
cont de resursele financiare alepărinţilor copilului sau ale acelora care îl îngrijesc şi va fi
astfelconceput încât copilul handicapat să aibă efectiv acces la educaţie, laformare, la
servicii de îngrijire a sănătăţii, la servicii derecuperare, la pregătire pentru angajare
în muncă şi la mijloace derecreere, de o manieră corespunzătoare care să conducă la o
integraresocială şi o dezvoltare individuală cât se poate de complete,
incluzânddezvoltarea sa culturală şi spirituală.‖
5
http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-
B2B4F4D66BEC/0/Convention_RON.pdf
111
În art.12
„Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământdreptul de a
exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îlpriveşte, opiniile copilului fiind
luate în considerare avându-se învedere vârsta sa şi gradul său de maturitate.‖
Drepturi legale specifice adaptărilor

In completarea drepturilor universale ale omului, persoanele cu dizabilități pot avea
drepturi legale pentru adaptări judicios justificate asigurate prin legislația națională care
desigur diferă de la o țară la alta.
În România se asigura acordarea dreptului la asistenta sociala sub forma prestațiilor
sociale si a facilitaților sociale persoanelor posesoare de certificat de încadrare in grad de
handicap, in termen de valabilitate, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind
protecția persoanelor cu handicap, republicata 20116.7
Dreptul la asistenta sociala sub forma prestațiilor sociale se acorda din oficiu,
pentru persoanele posesoare de certificate de încadrare in grad de handicap, care se afla in
ly
plata in evidenta instituției sau la cerere, pentru persoanele care-si depun pentru prima
oara dosarul. Dreptul la asistenta sociala sub forma facilitaților sociale se acorda la cerere.
n
Cererea însoțită de actele menționate, in vederea acordăriiprestațiilor si facilitaților
sociale, se depune de către persoana cu handicap/ reprezentantul legal/ tutore/ asistent
personal/ asistent personal profesionist, după caz.
t O
Persoanele cu handicap au acces liber si egal la orice forma de educație, indiferent
de vârstă, in conformitate cu tipul, gradul de handicap si nevoile educaționale ale
f
acestora. Persoanelor cu handicap li se asigura educația permanenta si formarea
profesionala de-a lungul întregiivieți.
r a
In cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap
au dreptul la:
servicii educaționale de sprijin;
D
dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului si gradului de handicap si
utilizarea acestuia;
adaptarea mobilierului din sălile de curs;
manuale școlare si cursuri in format accesibil pentru elevii si studenții cu
deficiente de vedere;
utilizarea echipamentelor si softurilor asistive in susținerea examenelor de
orice tip si nivel.
Care sunt drepturile persoanelor cu handicap in ceea ce privește obținerea

unei locuințe?
6
http://infoanph.ro/
7
http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_protectia_persoane_handicap_448_2006_rep_2008.php
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
In vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obținerea unei locuințe,
autoritățile publice au obligația sa ia masuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate
pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al
statului ori unităților administrativ-teritoriale ale acestuia.
Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi:

acordarea unei camere de locuit, suplimentar fata de normele minimale de
locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuințele care
aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-
teritoriale ale acestuia;
stabilirea chiriei, in condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere
pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe, deținute de stat sau de
unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege.
ly
6.4.Teorii ale nevoilor umane
Drepturile omului nu pot fi dovedite, dar trebuie să fie afirmate și susținute.
n
Astfel de cererise bazează p ecele două concepte - cheie de "justiție" și de "necesitate".
O
Toate ființele umane ar trebui, în justiție, să aibă dreptul la tot ce este necesar pentru a le
da o șansă de a duce o existență rezonabilă. Prin urmare,ceea cedeterminanevoile
t
drepturile omuluiar trebui să fie asigurateșiprincipiuljustițieisusține că acestea sunt
drepturi.
a f
Dar cine este cel care determină că acestea sunt drepturi? Cei care s-au confruntat
r
cu astfel de probleme au adus în discuție câteva idei pe care le considerăm utile.Doyal și
Gough (1991) au concluziționat că cele două nevoi universale sunt cele de „sănătate‖ și
„autonomie‖.Maslow (1970) afirmă că „auto-actualizarea‖ ar fi nevoia umană.
D
Atât ideea de autonomie cât și ideea de auto-actualizare par a fi puternic relevante
în procesul de evaluare în cazul unei adaptări , completând nevoia de sănătate.
Aceste principii se regăsesc strâns legate de terapia ocupațională. De asemenea
ambele teorii se regăsesc in factorii care determină ‖importanța locuinței„ și ajută la
identificarea elementelor care sunt importante in adaptare.
6.4.1 Teorii ale „importanței locuinței”

În domeniul studiilor legate de locuințe, există o literatură considerabilă asupra a
ceea cese numește "sensul noțiunii de acasă". Acest lucru este de mare importanță pentru
terapeuții ocupaționali, deoarece explică modul în care adaptările pot dăuna clienților care
ar trebui să beneficieze de ele. Teoria arată că pentru o persoană,o locuință are mai multe
straturi de sensuri și semnificații pentru ei dincolo de elemente simple, funcționale sau de
adăpostire. Aceste idei au apărut de la studiul oamenilor care scriu despre ce înseamnă
casa lor pentru ei și de cercetările în rândul celor care și-au pierdut, sau sunt amenințați cu
113
pierderea, locuințelor lor. Un cercetător a inventat pentru această situație termenul de
"domicide" cuvânt folosit pentru a descrie distrugerea deliberată a casei unei persoane
(Porteous și Smith, 2001).
Alții au arătat modul în care oamenii mai in vârstă care sunt forțați să își părăsească
locuințele și să fie incluși în îngrijirea rezidențială, care nu au nici un control asupra
deciziei, sunt susceptibili de amuri în curând după ce a intervenit acea schimbare
(Seligman, 1975,p.. 185). Adaptările, desigur, sunt concepute pentru a ajuta oamenii să
rămână în casele lor și nu ar trebui să cauzeze moartea locatarului sau distrugerea casei
sale. Dacă sunt prost făcute, ele pot interfera sever cu modul în care persoana înțelege și
răspunde la schimbările din casa sa. Acest lucru poate fi perceput emoțional, ca fiind un
atac direct la persoană. Acesta este motivul pentru care este important să reflectăm asupra
a ceea ce înseamnă casa pentru oameni, și să fim conștienți de aspectele vulnerabile
atunci când se evaluează locuința pentru adaptări.
Temă de discuții: descrieți ce reprezintă pentru voi locuința
Nu există o listă unică definitivă a tuturor sensurilor pozitive pe care le poate
y
reprezenta casa unei persoane. Pentru copil este un loc unde acesta se hrănește, se joacă și
l
crește;pentru adulți poate fio investiție financiară. Alte aspecte-cheie sunt prezentate în
tabelul 6.1.
6.5.Opțiuni de locuit pentru persoanele cu dizabilități

n
t O
6.5.1. Bariere ale vieții independente în
comunitate
a f
r
Persoanele cu dizabilități sunt de cele mai multe ori cei mai săraci membre ai unei
societăți și sunt mult mai nefericiți în propriile lor locuințe comparativ cu restul
populației. (Burns, 2000). De altfel chiar dacă persoanele cu dizabilități sunt proprietari ei
D
sunt dezavantajați: departamentele locative ale primăriilor adesea exclud proprietarii de la
posibilitatea de a fi eligibili pentru a primi o altă locuință conform noului lor statut.
Statutul de proprietari ai propriei lor locuințe poate fi total nepotrivit pentru ei .
Resursele lor financiare pentru întreținere și reparații de asemenea sunt
limitate.(Peace, 2003), și persoanele cu dizabilități adesea rămân blocate în propriile lor
locuințe cu puțină libertate de mișcare, sau ca variantă alternativă trebuind să se mute
atunci când ele doresc să stea. Rabiee et al.(2001) au rătat lipsa posibilităților de alegere
care să fie disponibile în special persoanelor tinere, cărora le pot fi respinse oportunitățile
de locuit din cauza lipsei unui suport financiar. Hawker și King(1999) au găsit că numai
7% din persoanele cu dificultăți de învățare au propria lor casă, sau au o locuință
închiriată, 53% locuiesc cu părinții, iar restul traăiesc în diferite tipuri de așezări
rezidențiale. Grupurile marginalizate, inclusiv aici multe persoane cu dizabilități, ocupă
cele mai proaste locuințe și aceasta are impact cu precădere la femeile cu dizabilitate
(Morris,1993) și la persoanele de culoare, cu dizabilități (Drake, 1996).
După cum afirmă Abberley: Cea mai puțin satisfăcătoare locuință tinde. . . să fie
locuită de segmente ale populației în care persoanele cu handicap: persoanele în vârstă și

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
persoanele cu venituri mici constituie un procentaj disproporționat de mare. (1993, p..
113)
Beresford și Oldham (2002) a intervievat părinții copiilor cu handicap în ceea ce
privește locuințele lor. Nouă din zece familii au raportat cel puțin o problemă, cele mai
frecvente probleme semnalate fiind cele legate de lipsa de spațiu. O treime din populația
intervievată a găsit locația locuinței ca fiind necorespunzătoare și doar o minoritate a
beneficiat de asistență legală. Familii albe au fost mai susceptibile de a avea locuințe
corespunzător decât familiile de culoare. Bevan (2002) a constatat că familiile au apreciat
informațiile și de au fost tratați ca indivizi (mai degrabă decât să fie încadrați într-un
cadru existent). Ei au fost apreciativi în cazul nevoilor copiilor, in care, de exemplu,
oportunitățile pentru joc, au fost luate în considerare.
Acest lucru dateaza din vechime, dar nu este mai puțin adevărat astăzi, deși este
dificil de clarificat efectele altor factori din locuințe, cum ar fi veniturile scăzute, în
special în cazul în care cele mai grave probleme imobiliare au fost rezolvate. Locuințe a
ly
fost esențială pentru politica socială în ultimii o sută de ani (de la Baldock et al., 1999) de
la construirea de "orașe gradina" (cum ar fi Welwyn Garden City) și orașe noi (cum ar
n
fiStevenage și Bracknell), la construirea de blocuri turn.Efectul unor astfel de proiecte
asupra sănătății și bunăstăriioamenilor a variat de la benefic la dezastruos, dar întotdeauna
a exclus în mare măsură nevoile persoanelor cu handicap.
care aceste pesoane le întâmpină
t O
Opțiunile de locuit pentru persoanele cu dizabilități sunt determinate de barierele pe
f
Opțiunile de locuințe pentru persoanele cu handicap, sunt determinate apoi, de
barierele cu care se confruntă în realizarea unei viieți independente în comunitate și în
a
consecințe mai largi pentru asigurarea unei calități a vieții. În cadrul acestei analize sunt
r
factori care sunt dincolo de sfera de aplicare a acestui capitol pentru a putea fi examinate
în detaliu. Acești factori sunt generați de diversitatea persoanelor cu handicap, care
reflectă diversitatea populației generale din România și care include diferențele de venit,
D
diferențele de vârstă și nevoile diverse ale comunităților etnice minoritare. Atunci când se
analizează nevoile persoanelor cu handicap din întreaga lume, diversitatea este chiar mai
mare, deși la persoanele cu handicap așa cum s-a gasit, prin intermediul organizațiilor
internaționale, (cum ar fi Disabled People‘s Internationa)l, există, de asemenea, multe
experiențe și aspirații ale lor comune (Stone, 1999)
.
6.5.2. "Nevoi speciale ale locuinței": depășirea
barierelor?
O politică care vizează depășirea acestor bariere din calea unei vieți independente în
comunitate a fost dezvoltarea de "locuințe pentru nevoi speciale". În Marea Britanie
există o ofertă limitată de locuințe cu nevoi speciale, dintre care majoritatea este deținută
de autoritățile locale (Morris, 1990;. Stewart ș. al, 1999). Aceasta constă în locuințe
"accesibile pentru scaun cu rotile ", și locuințe "mobilitate", care conțin câteva
caracteristici de bază, cum ar fi o intrare fără diferențe de nivel în casă. Stocul de locuințe
cu nevoi speciale a fost întotdeauna inadecvat și a scăzut începând cu anii 1970, în ciuda
faptului că este mai ieftin să se construiască locuințe accesibile decât să se adapteze cele
115
inaccesibile (Barnes ș. al., 1999). Între 1984 și 1989 autoritățile locale și asociațiile de
locuințe construite, au construit 168,665 de case, dar numai 1840, case accesibile pentru
utilizatorii de scaune cu rotile, în timp ce sectorul privat al construcțiilor au construit
locuințe fără accesibilitate în scaunul cu rotile (Barnes, 1991). Între 1980 și 1988 rândul
persoanelor cu handicap fără adăpost a crescut cu 92 % ne incluzând pe cei care au fost
cuprinși în instituții sau locuiesc cu părinții lor (Oliver și Barnes, 1996). Johnstone (1998)
afirmă că există peste patru milioane de oameni din Marea Britanie cu deficiențe de
mobilitate, dar numai 80000 locuințe accesibile.
O ironie este faptul că o mare parte din locuințele accesibile pentru persoanele
aflate în scaunul cu rotile sunt ocupate de persoane care nu folosesc scaune cu rotile
(Stewart, 2004). Unul dintre motivele pentru aceasta este faptul că locuințele accesibile
scaunul cu rotile. oferă, de obicei, spații de cazare unice. Barnes și Mercer au aratat:
Locuințe separate pentru "nevoi speciale" rămâne o problemă esențială pentru
planurile guvernului pentru "îngrijirea comunității". Chiar și așa multe dintre aceste
proprietăți nu îndeplinesc cerințele oamenilor. De exemplu, prea puțini au mai mult de un
dormitor, chiar dacă oamenii cu handicap trăiesc cu familiile, și o minoritate
pentru a găzdui un asistent personal. (2003, pp. 50-1)
ly
semnificativă de persoane cu handicap singure nevoie de două camere,una fiind dormitor
n
Stewart ș a. interpretează această situație în felul următor:
Suntem de părere că modelul individual de handicap a condus pe cei care planifică
să considere persoanele cu handicap fără sex și fără familiile lor și că, în calitate de
O
dezvoltator de locuință specială, aceasta a fost concepută ca o alternativă la îngrijirea
rezidențială. Accentul ar trebui pus pe furnizarea locuinței unei persoanei care să reflecte
t
stilul de viață unic pentru mai mulți rezidenți în aceste case. (1999, p. 10).
a f
r
D
6.5.3. Modele terapiei ocupaționale și
mediul construit

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Cea mai mare majoritate a modelelor din practica terapiei ocupaționale ar pretinde
să ia în considerare mediul construit în competența lor. Cu toate acestea, este clar că
mediul construit este un element intrinsec, mai degrabă decât unul suplimentar pentru
acele modele care utilizează în mod explicit termenul de "mediu" alături de "persoană" și
"ocupație" sau "performanță profesională".
De exemplu, în timp ce Reed si Sanderson(1992)oferă o analiză detaliată
aocupațiilor și competențelor de performanță ocupațională, ei sugerează ca schimbarea
mediului este luată în considerare numai atunci când îmbunătățirea performanței în modul
norma lsau prin modificarea acestei metode de performanță nu a reușit. În timp ce
schimbarea mediului este o soluție care tinde să vină după schimbarea modului de
performanță, această abordare a mediului oferă implicit o imagine destul de negativă
pentru terapeuții care se ocupă de clienții care necesită schimbările de mediu. Aceasta
înseamnă, de asemenea că cele mai multe modele vor fi orientate spre intervenție, înainte
de acest eșec și acest aspect nu este unul deosebit de prietenos în munca de adaptare a
locuinței.
Dincolo de modele de handicap, modele de TO oferă, cu o lentilă conceptuală prin
ly
care sa poti vedea și înțelege problemele. Acestea incapsuleaza valoarea ocupației,
precum și o abordare holistică și umanistă de rezolvare a problemelor. În sensul
prezentului capitol, modelul canadian al performanței ocupaționale (COPM) (CAOT,
n
O
1997) la care vor fi făcute referințe în continuare oferă o reprezentare vizuală clară a
gândirii TO și promovează în mod activ practica centrată pe client.
t
f
Modelul canadian ilustrează grafic natura holistică a TO, prin prezentarea unei
inter-relații dinamice dintre indivizi și mediul lor, prin angajarea lor în ocupații. Persoana
și mediul nu sunt înțelese ca existând independent una de alta, și nici relațiile dintre cei
r a
doi termeni nu pot înțelese în termeni simpli de cauză și efect, cum a fost cazul cu
ambele modele medicale și sociale. Ambele modele de handicap ar putea fi localizate
într-o singură secțiune a modelului canadian. Modelul medical acordă o atenție exclusivă
D
a individului, în timp ce modelul social se concentrează numai asupra mediului. Atunci
când a contestat accentul teoretică limitată a modelului social, Oliver (1996) susține că
acesta nu a fost dezvoltat pentru a oferi o explicație totală, ci mai degrabă pentru a ajuta
înțelegerea și ajuta la depășirea opresiunii și ca un instrument practic pentru a produce
schimbări sociale și politice (Oliver, 2004). În timp ce modelul social nu este suficient
pentru a înlocui perspectiva holistică încorporată în modelele profesionale, el este de
neprețuit pentru a înțelege impactul semnificativ pe care mediul îl are și tendința formală
de echilibru localizând problema la individ.
TO este, de asemenea, fondată pe idei umaniste, care încapsulează conceptele de
voință individuală valoare și liberate și formează baza pentru practica centrată pe client.
COPM portretizează persoanele ca ființe spirituale, care sunt agenți activi, cu
potențial de a identifica, de a alege și de a se angaja în ocupațiile în interiorul mediului
lor. (CAOT, 1997, p.. 3)
În contrast, modelul social se concentrează pe impactul pe care factorii externi îl au
asupra oamenilor, și susținătorii săi au afirmat că credința umanistă ascunde cauzele
sociale ale invaliditate și distrage atenția de la constrângerile sociale structurale în
momentul acțiunii umane (Abberley, 1995). Modelul canadian a sugerat că oamenii sunt
liberi în anumite limite și că indivizii interacționează cu mediul lor, mai degrabă decât
117
sunt determinați de aceasta. Din punct de vedere al TO, recunosșterea abilităților
persoanelor nu exclude recunoașterea impactului barierelor sociale.
TO este recunoscută a fi o profesie foarte amplă, care combină o gamă largă de baze
teoretice (inclusiv științele medicale și sociale), și caută să le utilizeze pe acestea într-un
mod consecvent cu filozofia TO. Recunoscând în același timp impactul forțelor sociale,
este important pentru terapeuții ocupaționali să mențină, de asemenea, abordarea lor
holistică, centrată pe client pentru înțelegerea problemelor.
În contrast modelul persoană- mediu – performanță ocupațională (subintitulat „o
abordare tranzactivă a performanței ocupaționale‖) lucrează către un optim de
performanță ocupațională pentru o persoană prin stabilirea unei congruențe sau a cel
puțin, o bună potrivire a triadei persoană, mediu și ocupație(Law ș. al., 1997, p. 93).
Alterarea unui aspect a triadei le va afecta pe celelalte două. Mediul aici va include
multiple semnificații așa cum ele au fost abordate mai înainte, dar includ explicit mediul
fizic ca o considerare particulară. Termenul „tranzactiv‖ caută să captureze o imagine a
naturii schimbărilor constante legat de modul în care persoana iși deruleaza sarcinile în
timp în interiorul mediului lor.
ly
Modelul persoană- mediu – performanță ocupațională (Christiansen și Baum, 1997,
p. 87) de asemenea oferă o validitate explicită de considerare a mediului atunci când se
n
evaluează persoana și performanța ocupațională. În acest model mediul pare să fie unul
extrinsec de facilitare a performanței (Christiansen și Baum, 1997, p. 62) alături de
elemente facilitatoare culturale, sociale și de societate. În acest model mediul este
O
perceput ca un factor extrinsec de îmbunătățire a performanței( Christiansen și Baum,
1997, pag 62) transpuse in elemente facilitatoare ne natură culturală, socială si de
t
societate. Cerințele de mediu ale unei persoane, acționează ca o excitare (corespunzător
f
nivelului de alertare) care influențează modul și modalitatea prin care este derulată
activitatea. Modelul este unul de origine Nord americană.
a
Există încă un loc pentru un model de practică în terapia ocupațională care dă mai
r
multă importanță construirii mediului. În timp ce practica terapiei ocupaționale sporește
accesul la evaluările standardizate pentru lucrul în comunitate. De exemplu Eakin și
baird, 1995 au luat în considerare pentru evaluarea și măsurarea rezultatelor un indice de
D
dependență comunitar. „Housing Enabler‖ este un instrument dezvoltat în Suedia, cu
adresabilitate specială pentru accesibilizarea locuinței, instrument care și-a demonstrat
valoarea. Bazele sale teoretice sunt în mod explicit legate de modele și de mediuprecum și
de efectul de alterare a cerințelor de mediu (Iwarsson, 1999). Acest instrument a fost
recent extins pentru a acoperi clădirile publice (Iwarsson ș.a., 2004). Hagedorn8 (2000)
face distincție dintre o microanaliză a mediului din imediata vecinătate, ca și la un punct
de lucru și analiza mediului utilizat, inclusiv o casă și incinta acesteia, împreună cu zonele
din afara care sunt relevante pentru activitățile persoanei evaluate remunerate sau nu.Ea
oferă o descriere detaliată a conținutului evaluărilor locuinței, analiza constatărilor și
realizarea adaptărilor, din care toate sunt pertinente și utile pentru terapeuții ocupaționali
care lucrează în domeniul adaptărilor locuințelor. Aceasta este o descriere cuprinzătoare
și relevantă a procesului de evaluare și de stabilire a recomandărilor, nu un model sau o
teorie. Ea are aplicare practică în practica profesională, mai degrabă decât o încercarede
construire a unei teorii pentru această practică.
8
Rosemary Hagedorn –Toolsfor practice in Occupational Therapy, Churchill livingstaone 2000
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
În final (Henderson, 1996) consideră că este important ca aceste ocupații să fie
studiate în contextul mediului lor fizic de derulare a activităților.
6.6.Relațiile dintre profesioniști și persoanele cu handicap

Înțelegerea handicapului din punct de vedere socio-politic, mai degrabă decât unul
biomedical va avea un impact semnificativ asupra relațiilor de muncă dintre profesioniști
și persoane cu handicap. Pentru a înțelege acest lucru, unele idei derivate de aici, vor fi
analizate înainte de a lua în considerare impactul acestora asupra practicii prin
intermediul unui exemplu de studiu de caz.
6.7.Medicalizare handicapului
Modelul medical a devenit astfel un mod dominant de înțelegere a handicapului
y
încât influența sa a trecut dincolo de limitele medicinei.
Trei alte puncte de vedere legate de handicap servesc pentru a demonstra influența
tot mai mare a medicalizării handicapului.
- Modelul psihodinamic: Sarcina majoră de operare profesional în cadrul
n l
acestui model este de a ajusta individual starea lor în special dezactivarea,
O
incluzând atât modificări ale imaginii corporale cât și pierderea rolurilor
sociale / Egalitatea (Oliver și Sapey, 1999).
ft
- Modelul tragedie personală: medicalizarea handicapului se axează pe
pierderea unui "organism sănătos normal", ceea ce duce la perceperea
persoanelor cu dizabilități ca fiind victime care sunt dependenți de ajutor
r a
din partea altora. Acesta a fost susținut faptul că acest model a influențat
dezvoltarea de politici, sociale și atitudini profesionale (Oliver, 1990)
- Modelul de administrare al dizabilității: Acest model se concentrează pe
D
relația dintre persoanele cu handicap și furnizorii de servicii
Odată ce persoanele cu dizabilități sunt privite ca victime dependente, rezultă că
acestea vor avea nevoie de alte persoane pentru a le evalua și pentru a le asigura nevoile
lor (Finkelstein, 1993).
În sensul prezentului capitol, termenul de "model medical", va continua să fie
utilizat, dar implicațiile mai largi ale medicalizării handicapului vor fi considerate implicit
în această terminologie. Această înțelegere mai largă a dizabilității va afecta relația dintre
profesioniști și persoanele cu handicap, care a fost demonstrată în următorul studiu de caz
ipotetic.
Studiu de caz 6.2: dna P.

Un TO a efectuat o vizită la doamna P., o femeie de 42 de ani, cu scleroza multipla
(SM), care a solicitat instalarea unui lift de scară. Nu au fost descoperite alte probleme
funcționale în timpul interviului inițial. O anchetă despre simptomele ei fizice a arătat că
oboseala si, ocazional, probleme vizuale au fost principalele perturbări ei în prezent. Cu
toate acestea, TO a înțeles natura degenerativa a stării membre și a hotărât că nu ar fi
oportun să se recomande un lift de scară, din cauza unor probleme de siguranță în viitor.
119
TO a explicat doamnei P. că nu îndeplinește criteriile pentru un lift de scară și a propus ca
să fie instalat în loc un scaun cu rotile-accesibil pentru ridicare pe verticală. El a aranjat
contactul cu un expert pentru a vizita casa pentru a verifica faptul că acest lucru ar fi
posibil structural. Doamna P. a comentat că ea nu știa prea multe despre ascensoare și și-a
exprimat îngrijorarea cu privire la cum va arata acesta. TO i-a spus să nu își faceți griji ca
totul va fi ales pentru ea și ea a fost obligată să se obișnuiască in timp cu asta. Ca expert,
TO a preluat conducerea în procesul de luare a deciziilor și clientul au respectat deciziile
luate.
6.7.1. Abordări socio-politice

În contrast cu modelul medical, abordările socio-politice iau în considerare
contextul social mai larg, mai degrabă decât să explice lucrurile în termeni pur
individualist. Cele două idei cheie care trebuie luate în considerare aici sunt construcția
socială a dizabilității și recunoașterea drepturilor.
ly
n
6.7.2. Construcția socială a dizabilității
O
Sociologii interpretative au mutat accentul departe de caracteristicile inerente ale
unui individ față de interacțiunile sociale prin accentuarea importanței valorilor sociale și
atitudini în experiența cu handicapul.
ft
Studiul teoriei devianței și etichetarea au fost deosebit de importante în dezvoltarea
conceptului după care persoanele cu handicap nu sunt "normale" (Abberley, 1993).
a
Shearer (1981) susține că, în cazul în care societatea ar putea exclude oamenii de la
r
etichetarea lor, o schimbare a atitudinii sociale ar putea re-include persoanele care au fost
anterior considerate anormale; stangaci oamenii sunt rareori considerate "persoane
sinistre" în zilele noastre. Aceste idei au influențat promovarea actuală a valorificarii
D
diversității și incluziunii sociale și să se formeze baza pentru sensibilizare. Dacă problema
este înțeleasă ca fiind una legată de atitudinile indivizilor, soluția este de a schimba aceste
influențe și de a depăși, astfel, dezabilitatea în societate.
6.7.3. Drepturile exigente

Abberley (1993) trasează dezvoltarea gândirii legate de dizabilitate și susține că a
trecut prin trei etape și fiecare dintre ele care au avut propriile lor soluții asociate.
1. modelele individuale - cu apelul la persoane să se schimbe;
2. construcția socială a dizabilității - cu cererea de atitudini sociale
pentru schimbare;
3. arena politică - în cazul în care persoanele cu handicap să își ceară
drepturile
Redefinirea handicapului ca fiind construit social a adus problemele de
discriminare, în prim-plan (Barnes, 1991). Inegalitățile existente și experiențele care au

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
fost anterior considerate drept consecințe inevitabile ale dizabilității au fost
reconceptualizate ca find o discriminare inacceptabilă, care ar putea fi depășită prin
solicitarea de drepturi egale pentru persoanele cu handicap (Abberley, 1993). Dacă
handicap a fost cauzat social, atunci acesta ar putea fi depășit prin luptă politică pentru
schimbare socială (Oliver, 1996). Este necesar să se schimbe structurile societății, astfel
încât persoanele cu handicap să poată funcționa ca cetățeni cu drepturi depline, cu șanse
egale (Neufeldt, 1999).
În mare parte prin eforturile persoanelor cu handicap însăși, persoanele cu handicap
a fost mutate în zona drepturilor omului și a drepturilor civile. (Clements și Read, 2003,
p.. 93)
Utilizarea acestor abordări socio-politice necesită o schimbare de mentalitate
departe de tratarea ca și pacienți din spital spre lucrul cu cetățenii din comunitate. Acest
lucru în mod clar are un impact asupra relației dintre profesioniști și persoanele cu
handicap.
ly
n
Studiu de caz 6.2 - Revizuit:
Un TO a vizitat pe doamna P. și aceasta i-a explicat că gestionarea scării a fost
preocuparea ei actuală. După ce a câștigat o înțelegere a modului în care se află starea
O
membrelor care o afectează pe doamna P., TO a discutat cu ea avantajele și dezavantajele
posibile și viitoare ale unui lift de scară. Ca membru al societății, doamna P. a vorbit cu
t
alte persoane despre lifturi de scară și TO a împărtășit experiența sa din adaptările
f
anterioare. Alternativele posibile au fost luate în considerare și au fost furnizate informații
privind ascensoarele, dar a fost, de asemenea, TO a recomandat ca doamna P. să vadă
a
soluțiile discutate la fața locului, astfel încât ea ar putea să ia o decizie în deplină
r
cunoștință de cauză. A fost convenit necesitatea de a verifica compatibilitatea structurală
a proprietății pentru a ajuta la decizia finală. Doamna P. a fost pe deplin informată și s-a
implicat activ în procesul de luare a deciziilor.
D
O schimbare în relațiile de putere și rolul profesioniștilor
Gândirea din modelul social a introdus ideea că era politic naiv să ia în considerare
relațiile dintre profesioniști și persoanele cu handicap, fără o înțelegere clară a dinamicii
puterii implicate. Dacă procesul de rezolvare a problemei a rămas în mâinile
profesioniștilor, atunci evaluarea, planificarea, intervenția și evaluare ar putea servi toate
ca bariere în calea auto-determinării persoanelor cu handicap (Priestley, 1999).
Soluționarea problemelor în cadrul modelului medical în cazul în care
"profesionistul știe cel mai bine" este în conflict direct cu scopul de a modelului social
Aceste idei prezintă o provocare pentru cadrele medicale și sociale să ia în
considerare adaptarea rolului lor de a se adapta la această schimbare în relația legată de
dinamica de putere.
Rolul lor viitor trebuie să se bazeze pe înțelegerea faptului că ei sunt o resursă
pentru a a oferi expertiză și cunoștințe în cazul în care aceste expertize sunt utile
persoanelor cu handicap. Terapeutul ocupațional se poate concentra pe analizarea
121
problemelor identificate de către client oferindu-le o gamă de soluții (Hawkins și Stewart,
2002). Accentul de practică ar trebui să fie pus pe identificarea și eliminarea barierelor în
parteneriat cu persoanele cu handicap (Picking, 2000). În termen de locuințe, terapeutul
ocupațional trebuie să se îndrepte spre un rol mai mult consultativ, care recunoaște
dreptul persoanelor cu handicap de a se implica în calitate de parteneri (Nocon și Pleace,
1997).
6.7.4. Rezolvarea problemei

Împreună cu alți profesioniști, TO s-au mutat de la încercarea de a rezolva
problemele de gândire rațională ca tehnicieni pentru a deveni practicieni reflectivi (Schön,
1983). Acest lucru a avut loc ca urmare o recunoaștere a complexității crescute a
problemelor de soluționat, probleme cu care aceștia se confruntă în practica profesională.
Literatura de specialitate legată de modul în care TO efectuează raționamentul
y
clinic sugerează faptul că practicanții nu adoptă pur și simplu un mod de a gândi, ci
l
utilizează "mai multe moduri de raționament" (Mattingly și Fleming, 1994; Schell, 1998).
Acest lucru le permite să aplice tipuri diferite de raționament la aspectele variate ale
n
problemelor întâlnite în practică. Cercetările din domeniul de sănătate au concluzionat că
terapeuții ocupaționali operează cu " three-track mind " (Fleming, 1991), iar acest lucru a
fost găsit a fi aplicabil TO în termen de locuințe (Munroe, 1996; Medhurst si Ryan,
O
1996a; Fortune si Ryan, 1996) . Raționamentul clinic este procesul fundamental utilizat
de practicieni pentru a planifica, executa și de a reflecta cu privire la îngrijirea clientului
t
(Schell, 1998). Cu toate acestea, în ciuda importanței lor în luarea deciziilor, de multe ori
f
erapeuților ocupaționali cu experiență le este dificil să articuleze procesele de gândire
care stau la baza lor de rezolvare a problemelor deoarece acestea apar adesea la un nivel
a
subconștient sau tacit (Mattingly și Fleming, 1994). O mai bună înțelegere a
raționamentului clinic poate ajuta să facă aceste procese mai explicite. În practică, acest
r
lucru ajută să se asigure că deciziile rămân centrate pe client, și permite TO să își justifice
deciziile lor pentru o gamă largă de persoane, inclusiv managerii de îngrijire, ofițerii de
D
subvenții, titularii de fonduri, membrii aleși și anchetatorii reclamați. Raționamentul
clinic este evident, și de asemenea, de neprețuit în a ajuta practicanții cu expertiză să
explice raționamentul lor pentru studenți și începători, în caz contrar aceștia ar putea să
nurămână conștienți de complexitatea deciziilor luate. Supravegherea periodică de către
un alt TO care are experiență în locuințe poate fi o modalitate eficientă de a deveni
familiar cu articularea procesul de raționamentul clinic.
O perspectivă istorică pe un raționament clinic indică faptul că aceasta este o
evoluție în paralel din cadrul profesiei (Chapparo și Ranka, 2000). În timp ce modelul
medical prevalează, raționamentul clinic s-a axat în jurul valorii de aplicare a teoriei de
practică profesională la situații. Acesta a recunoscut apoi faptul că acest raționament bazat
pe teorie nu a ținut cont de perspectiva clientului (Mattingly și Fleming, 1994). În cadrul
unui climat de practica centrată pe client, sensul alternativei bazate pe raționament a fost
identificat (Mattingly, 1991a). Mai recent, a existat o recunoaștere sporită a faptului că
raționamentul clinic nu este unul gratuit, dar contextul în care are loc este un context
socio-politic și economic, în care realitățile din practica au condus la utilizarea unei
motivări pragmatice (Schell și Cervero, 1993).

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Aceste trei tipuri diferite de raționamente clinice, care încorporează TO în
raționamentul lor sunt:
- raționament bazat pe teorie;
- raționament bazat pe semnificație;
- raționament pragmatică.
Acestea vor fi analizate în continuare și în legătură cu gândirea centrată pe client,
amodelului social în cadrul locuințelor. Deși este recunoscut faptul că "raționamentul
clinic", este termenul sugerat de modelul medical, acesta va fi folosit pentru a menține
coerența cu alte referințe din literatura.de specialitate
6.7.4.1. Raționamentul bazat pe teorie

Acest raționament se bazează pe cunoștințele teoretice pentru a promova raționalul
în rezolvarea problemelor. TO implicați în modificări ale locuințelor se bazează pe o
ly
n
gamă largă de teorii și cunoștințe, inclusiv TO, ergonomie, constructii, planificarea și
teoria biomedicală, precum și pe abordări socio-politice.
Atunci când planifică o intervenție, TO elaborează pe o gamă eclectic de abordările
O
elaborate în mai multe discipline. Motivul pentru mai mulți TO care intervin cu
modificări în locuințe rămâne unul bazat pe abordări biomedicale și de reabilitare
t
(Munroe, 1996). O abordare alternativă a fost bazat pe procesul administrativ de potrivire
f
a clienti la criteriile de ajutorare și adaptare, care a dus ambivalent la o apreciere dacă
soluția constituie "o bună intrevenție de TO" (Avraam și Clamp, 1991).
a
Craddock (1996a, b), sugerează că modelul social al dizabilității a fost o abordare
r
mai adecvată pentru a fi utilizat atunci când se rezolvă problemelor din locuință.
Utilizarea sa este susținută pentru persoanele cu deficiențe permanente, care sunt stabile
D
din punct de vedere medical (Oliver, 1996), așa că este în mod clar aplicabilă pentru
utilizarea la mai multe persoane dintr-un cadru comunitar și poate fi folosit alături de alte
abordări. Odată ce modelul social a fost selectat pentru informarea practică, obiectivul
intervenției devine eliminarea barierelor, care includ mediul construit, atitudini și
organizații. Toate cele trei dintre aceste bariere vor fi luate în considerare în continuare.
123
Capitolul VII. Bazele teoretice ale
designului și ergonomiei construcțiilor
7.1.Introducere
Această specializare este cu caracter interdisciplinar chiar de la începuturile sale,in
timpul celui de-al doilea război mondial și ar putea fi definit ca o potrivire a muncii la
lucrător și a produsului la utilizator. Pentru TO implicat în adaptările locuinței, asistența
ergonomică în designul mediului domestic (de exemplu baia sau bucătăria) este
importantă în procesul de analiza a sarcinilor de indeplinit care sunt luate in considerare.
O analiză ergonomică a sarcinii constă în descompunerea activității care este aflată
în investigare in părțile sale componente fizice și cognitive, analiza biomecanică a forțelor
care afectează corpul legată de activitatea analizată în legătură cu efortul și activitatea
musculară cerută de activitate.
ly
Analiza sarcinii va ține cont de mediul fizic în care se derulează activitatea
incluzând aici și aspectele mai puțin concrete cum ar fi cele legate de temperatura și
iluminare precum și riscurile generale și specifice inerente în fiecare sarcină componentă
a activității.
n
Analiza poate avea o aplicare generală atunci când se aplică la un segment de
O
populație, sau un o aplicare specifică când se aplicăindividual ca o analiză singulară. În
cazul unei aplicări specifice pentru un individ, analiza ergonomică a sarcinii este strâns
t
legată de analiza sarcinii din terapia ocupațională.
a f
r
D
Un exemplu de analiză cu
plajă mare de aplicare poate fi de dezvoltare a principiilor de proiectare a mobilei de
bucătărie (Pheasant, 1996), de exemplu secvența folosirii ariilor din bucătărie, pentru o
persoană dreptace deplasarea de la chiuvetă la plita de gătit la altă suprafață de lucru.
Frigiderul, chiuveta și aragazul formează un triunghi al celor mai des folosite puncte
pentru populația generală.
Goldsmith (1963) a prezentat elementele specifice pentru populația cu dizabilitati.
Exemple de analize in domeniu cu un singur individ pot fi făcute de la o analiză generală
de folosire a bucătăriei pentru o persoană cu o afecțiune particulară și un stil de viață
particular la o concentrare mai intensă pe un aspect a unei activități care este cea care

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
cauzează problema, cum ar fi de exemplu mutarea produselor de pe placa de tocat pe
suprafața de lucru.
Analiza ergonomică poate de asemenea să scoată în evidență acele aspecte de
analiză a sarcinii, care uneori sunt ignorate în ajustările domestice, de exemplu modul în
care calitatea, sursa și direcția luminii afectează sarcina de îndeplinit, respectiv cum
semnele, simbolurile și culorile se combină pentru a controla securitatea folosirii
echipamentului și a sarcinii?
Designul mobilierului, dulapurilor și sertarelor este influențată de datele și teoriile
ergonomice. Terapeuții ocupationali găses că este utilă să existe un element de raportare,
o conștientizare, în special, din domeniul de ergonomie preocupată de identificarea
măsurătorilor care vor ghida aceste modele - antropometrice. Toate echipamentele și
mobilierul, în general, disponibile pe piață vor fi măsurate la aceste standarde.
Astfel, de exemplu, toate suprafețele de lucru pentru mese si mese de lucru vor fi
ly
stabilit la o înălțime la care 95 la sută din populație va fi capabilă să le utilizeze. Unitățile
pentru o bucatarie scaun cu rotile va fi, de asemenea, stabilit la o înălțime care 95 la sută
din populația care folosește scaunul cu rotile le poate gestiona. Această regulă procentuală
de 95% permite o ajustare între costul de producție și varietatea de necesar într-o
populație diversă. Măsurători particulare ale clientului pof fi sau în procentul de 95%.
n
O
Compromisul există între nevoile clientului și cele ale restului familiei care nu se află în
acest interval, dar luarea de măsurători în afara acestui standard este de natură să ridice
t
costurile ca produse pentru mesele de bucătărie, de exemplu care vor avea nevoie de
f
adaptare.
Principiilor ergonomice vor sprijini, de asemenea, abordarea problemelor legate de
a
deplasarea și manipularea oamenilor (BackCare, 1999). În acest caz, vor fi evaluate
r
pericolele și riscurile inerente în și asociate cu sarcina de mișcare și de manipulare, pentru
a căuta să se evite pericolele, dacă este posibil și pentru a reduce riscurile. În timp ce în
mișcare și manipulare poate părea a fi o funcție de client și îngrijitor, mai degrabă decât
D
de locuințe, considerațiile de mediu care afectează sarcina de deplasare și de manipulare
sunt esențiale pentru evaluarea riscului și a face recomandări pentru practica. Prin urmare,
este necesar să se ia în considerare aspectele legate de deplasarea și manipularea alături
de adaptări posibile. De exemplu, în cazul în care o persoană necesită nevoi de ridicare
pentru deplasarea și manipularea lor, va fi nevoie de un apartament la parter, extinderea
oferind suficient acces pentru ridicarea unui telefon mobil care va fi utilizate alături de
pat, precum și orice alte accesorii sau structura de extensie care permite instalarea unei
scheme aeriene pentru transferuri de la pat la toaleta?
Aici există o mulțime de posibilități pentru ca terapeutii ocupationali să opereze o
imagine de ansamblu ergonomică pentru clienții lor, pentru a obține cea mai bună
potrivire între nevoia unui client, mediul, echipamentul furnizat și deplasarea și
manipularea abilităților de îngrijire formale și informale.
125
7.2.Clădire, proiectare și planificare
7.2.1. Mediul Construit – acasă

Locuințele fără barieresunt fundamentale pentru atingerea drepturilor egale în viață
independentă (Hawkins și Stewart, 2002). Nicaieri nu este potrivit pentru persoanele cu
dizabilități să participe pe deplin în societate mai fundamental decât în propria casă. În
ciuda acestui fapt, există în continuare un deficit de case accesibile în cadrul fondului de
locuințe (Oliver și Barnes, 1998).
Cu aproape patruzeci de ani în urmă, Finlay (1978) a introdus ideea de dizabilitate
de locuință. Aceasta mutat accentul de la capacitățile de performanță ale persoanelor
fizice, care sunt luate ca atare, la restricțiile impuse asupra lor de către structura casei.
Aplicarea modelului social de gândire ar face o practica standard pentru TO, acesta
trebuind să fie implicat în eliminarea barierelor arhitecturale, în special în mediul de
acasă. Acest lucru nu se bazează decât dacă oamenii se potrivesc pe criteriile stabilite, în
y
schimb, se bazează pe drepturile lor în calitate de cetățeni să participe în mod egal în
l
comunitatea lor.
Noi credem că nu ar trebui să fie considerată ca o idee exotică pentru copii cu
n
dizabilități și cei apropiați pentru ca acștia să aspire la o calitate a vieții comparabilă cu
cea de care beneficiază ceilalți. . . pornim de la premisa că copiii cu dizabilități și familiile
lor ar trebui să aibă acces la experiențe pe care altii de obicei le așteaptă, atunci problema
t O
devine una de a găsi calea pentru a realiza aceasta. (Read și Clements, 2001, pp. 14-15)
Depășirea barierei mediilor construite este în mod clar un rol important pentru TO
f
care lucrează în modificări de locuințe. Acest lucru nu implică în mod exclusiv adaptarea
de proprietăți, deoarece aceasta rămâne un serviciu separat, care este în contrast cu
a
accentul modelul social privind integrarea în societate bazată pe participare, integrare și
egalitate (Priestley, 1999). Integrarea deplină necesită punerea în aplicare a principiului
r
de design universal pentru a se asigura că locuințele adecvate este disponibile
În timp ce accentul acestei cărți este unul legat de locuințe, modificări mai ample în
largă.
Atitudinii
D
legislație au promovat accesibilitatea la clădiri publice; astfel, există, de asemenea,
oportunități pentru TO de a lucra pentru a elimina barierele structurale în comunitatea mai
O barieră majoră de atitudine cu care se confruntă persoanele cu handicap rezultă

din diferența de putere între ele și profesioniști (Abberley, 1995; Oliver și Sapey, 1999).
Acest lucru afectează, pe cel care preia controlul asupra procesului de luare a deciziilor.
Unii clienti continua sa considere ca profesioniștii figura autoritară și se simt sub presiune
pentru a merge împreună pe recomandări și nu au o fericire personală (Stewart, 2000).
Unii profesioniști dețin, de asemenea, o vedere stereotipa a persoanelor cu handicap, care
se așteaptă ca aceștia să se comporte ca receptori pasivi ai grijii exprimate în măsura în
care acestea sunt privite ca agresivitate în cazul în care să preia controlul asupra deciziilor
care afectează viețile lor proprii (French, 1994).
.Studiu de caz 7.1: din experienta TO
Am vizitat o mama care a câștigat reputația de a fi un "parinte dificil". Fiul ei a avut
distrofie musculara (MD), si s-au mutat recent intr-o casa accesibilă pentru scaunul cu
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
rotile. Primul meu contact, a fost de a începe având în vedere adaptări suplimentare, a fost
o întâlnire tensionată. Ea a studiat adaptările posibile prin intermediul societății, dar
experienta anterioara a condus-o să se aștepte o luptă pentru putere și că ea ar trebui să
strige să se facă auzită. Preocuparea imediată era dușul, așa ne-am concentrat pe
discutarea nevoile prezente și viitoare ale fiului ei, pe ceea ce îi place și ce nu în acest
domeniu. Am fost de acord să se uite prin intermediul cataloagelor specifice înainte de
următoarea vizită. Progres în relația venit în timpul următoarei reuniuni atunci când ne-
am deschis aceeași catalog, la aceeași pagină, și a descoperit că ne-am ales același scaun
de cabină de duș, reglabil și roșu. Ea a dat seama ca i-am ascultat ideile ei, așteptările ei
de a lua parte în mod activ la luarea deciziilor și că luarea deciziilor reciproc de a fost
posibilă.
Cercetările sugerează că studenții TO au tendința de a se concentra asupra

abordărilor individualiste și pe tragedia personala pentru handicap, care ar putea conduce,
la o practică opresivă (Taylor, 1999). Craddock (1996a) observă că TO, la fel ca alte
ly
profesii medicale, doresc să renunțe la dreptul lor de a evalua și de a prescrie, chiar atunci
n
când se lucrează cu oamenii într-o stare stabilă atunci când intervenția în cauză a fost o
adaptare de locuințe.
O
Este recunoscut faptul că profesioniștii implicați în aranjarea adaptări pot fi de fapt
contribuie la dizabilitate, mai degrabă decât la reducerea dizabilității (Hawkins și Stewart,
t
2002).
f
Gândirea modelului medical poate deveni un mod de gândire înrădăcinate, care
trebuie să fie recunoscut și reconsiderat (Heywood, 2001). O analiză a modului în care
a
este formulat o întrebare poate ajuta la identificarea, dacă cineva a folosit în punctul lor
r
de vedere legat de handicap pe un model medical sau pe modelul social al dizabilității
(Oliver, 1990). Acesta este un instrument util reflecsiv pentru a utiliza în practică, după
cum demonstrează următoarele întrebări:
toaleta de sus?
D
Am înțeles că suferi de artrită severă; are ca este dificil pentru tine să solosești
Am observat că singura ta toaleta este la etaj; nu provoca probleme?

De asemenea, este util să se examineze așteptările fiecărei părți în procesul de luare
a deciziilor. Craddock (1996b) susține că această barieră de atitudini profesionale ar putea
fi depășită prin adoptarea mai mult a modelului social, care ar include renunțarea la
autoritatea dobândită prin asociere cu medicina.
7.2.2. Mediul organizațional

Barierele organizaționale sunt întâlnite de către persoanele cu dizabilități atunci
când ele încearcă să acceseze adaptări sau transferul la o locuință mai potrivită.
Publicitatea proastă a disponibilității de subvenții creează o barieră inițială pentru
utilizatorii de servicii potențiali (Awang, 2002), la fel ca lipsa de contact direct cu un
consilier TO. Sistemul de adaptare în sine este unul complicat, birocratic pentru clienți
127
(Adams, 1996). Timp lungi de așteptare pentru evaluarea și activitatea de adaptare
ulterioară, împreună cu teste nerealiste sunt un mijloc de restrângere a numărului de
persoane care beneficiază de servicii de locuințe de care au nevoie (Heywood, 1994).
Persoanele cu handicap sunt, de asemenea, insuficient implicate în luarea deciziilor,
precum și informațiile și sfaturile cu privire la opțiunile de locuințe disponibile sunt
deseori limitate (Nocon și pleace, 1997).
TO se pot găsi ei înșiși implicați în administrarea sistemelor de organizare, care pot
apărea concepute pentru a menține departamentele de funcționare, mai degrabă decât a
răspunde nevoilor clienților (Hawkins și Stewart, 2002). Acest lucru poate duce la un
conflict fundamental de loialități în încercarea lor de a echilibra cerințele utilizatorilor de
servicii și împuternicirea cu care acționează ca agenți pentru organizație (Avraam și
Clamp, 1991). În timp ce managementul eficient ar trebui să-și asume responsabilitatea
pentru planificarea strategică, pentru managementul de personal și pentru resursele
financiare, experiența de TO poate fi faptul că atenția lor este de multe ori deviată departe
către locul lor de muncă față de problemele manageriale. Recunoscând aceste bariere
organizaționale și având o înțelegere clară a perspectivei, modelul social poate ajuta TO
y
să ia decizii conștiente despre cum să acționeze practic în această situație dificilă.
Promovarea
n l
Rolul TO ca un consultant pentru a menține persoanele cu handicap pe deplin
informate și pentru a le ajuta să caute în sistemele complexe de locuințe devine o
prioritate. Exemple de bune practici includ servicii de consiliere și servicii de utilizare de
O
telefonie- conduse în parteneriate cu serviciile din TO care operează de la centrele de
resurse pentru a oferi sfaturi și informații pentru potențialii utilizatori ai sistemului. Este
t
necesar să se identifice barierele organizaționale și de a lucra pentru a le depăși.
a f
Studiu de caz 7.2:- din experiența TO
M-am întors din concediu pentru a găsi că unul dintre clienții mei (care au avut
severă RA) și soțul ei au acceptat un transfer la o proprietate a consiliului. Ei au vizitat
r
casa, dar deoarece obloanele de securitate erau trase ea nu a putut privească pri acestea în
casă. De la rețeua de energie electrică a fost deconectat, astfel că nu au putut să încerce
D
liftul de scară. Când i-am vizitat o săptămână mai târziu, ea era sus în picioare pe suportul
pentru picioare și aplecată peste scaunul liftului de scări. Scarile curbate erau prea înguste
pentru ea să meargă la așezat cu flexie limitată pe care o aveala genunchi. Sistemul de
organizare i-au presat în procesul de luare a deciziei, iar ei s-au grăbit neavând informații
insuficiente.
Aplicarea teoriei modelului social de rezolvare a problemelor, în locuințe contestă
TO să lucreze cu persoanele cu handicap, pentru ca să se concentreze pe eliminarea
barierelor lor, mai degrabă decât să devină o barieră ei înșiși.
Raționament bazat pe semnificatie
Raționamentul clinic în TO nu se limitează doar la aplicarea de la teorie la practică;
unicitatea indivizilor, de asemenea, trebuie să fie luată în considerare (Mattingly, 1991a).
Raționamentul bazat pe semnificatie este preocupat de lumea umană de motiv subjective,
de valori și convingeri, care trebuie să fie luate în considerare, în scopul de a individualiza
intervențiile. Acest mod de gândire recunoaște că nu există răspunsuri absolute corecte
sau greșite atunci când se planifică de intervenție, în loc să-l sprijini să decidă ce este mai
bine pentru un anumit client, la un anumit moment în timp. Această abordare este
necesară atunci când se colaborează pentru a planifica intervențiile care vor fi
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
semnificative pentru clienti (Mattingly și Fleming, 1994). Acesta stă la baza practicii
centrate pe client și este un ingredient esential în raționamentul clinic al fiecărui TO.
În timp ce modelele de handicap pot ajuta la intelegerea la un nivel teoretic,
invaliditatea este de fapt experimentată în mod diferit de fiecare individ în parte.
Persoanele cu handicap și familiile acestora sunt experți cu privire la realitățile trăite și cu
privire la problemele cu care aceștia se confruntă. Refuzul de a asculta și de a se consulta
cu ei a fost descris ca fiind justificat de o aroganță profesională (Davis, 1993). Există, prin
urmare, o nevoie clară de a înțelege perspectiva clientului, ca parte a procesului de
rezolvare a problemelor. Aceasta include o înțelegere a sensului lor la origine și de
înțelegere a rolurilor familiale și a dinamicii acestora și este o componentă esențială a
procesului de luare a deciziilor centrat pe client
7.2.3. Înțelegerea sensului termenului de acasă

O casă este mai mult decât patru pereți care sunt sub un acoperiș și au anexață o
l
varietate de spații funcționale. Pentru noi toți, acesta este baza noastră de securitate șiy
n
explorarea noastră a lumii. Acesta este locul unde ne găsim de confidențialitate, unde se
exprimă personalitatea și preferințele noastre și unde experimentăm cu schimbarea.
O
(Shearer, 1981, p.. 125) În procesul de adaptare de locuințe, sensul de „acasă‖ poate fi
trecute cu vederea (Hawkins și Stewart, 2002). Mediul de acasă este adesea considerat a fi
suficient de flexibil pentru a ne acomoda la adaptări, dar acest lucru nu reușește să
ft
recunoască semnificația psihologică. Hasselkus (2002) prevede că luarea în considerare a
acestui sentiment de semnificație ar schimba atenția noastră de la spațiu la loc.
Studiu de caz 7.3: din practica TO
r a
Importanța de a intelege sensul subiectiv de acasă pentru persoane a fost
consolidată pentru mine în timp ce intervievam doi oameni după ce au fost finalizate
D
lucrările de adaptare la casele lor pentru un proiect de cercetare (Heywood, 2001).
Au fost multe asemănări observabile între cei doi bărbați. Ei au fost atât în saptezeci
lor, trăiesc cu soțiile lor în ex-consiliu de case pe care le-au achiziționat în cadrul
programului de la dreapta la cumpărare. Casele lor au avut un aspect similar cu scări în
mod clar vizibile de la ușa din față
Ei au avut, de asemenea, un nivel similar de capacitatea funcțională și atât
dificultatea legată de o experiență severă legată de urcatul scarilor.
Primul descrie pentru prima data liftul lui de scări ca fiind "cel mai bun lucru de la
painea feliata".
Cel de-al doilea a refuzat să ia în considerare liftul de scări ca parte a activității sale
de adaptare pe baza faptului că " mi-ar fi luată ultima făramă rămasă de demnitate"
Raționamentul clinic în adaptări de locuințe în mod clar trebuie să țină seama de
faptul că o casă nu este doar un mediu fizic, ci, de asemenea, un loc de importanță socială
și emoțională. Alegerea clientului este, prin urmare, esențială. Aceasta include alegerea în
aspectul estetic al unei adaptări, însă așa cum cercetările au arătat, adaptările pot fi
respinse pentru acest motiv (Nocon și Pleace, 1997). Acest tip de raționament necesită o
gândire inovatoare și creativă, care nu trebuie să aibă implicații majore legate de cost.
Cum a comentat o mama într-o vizită de feed-back:
129
„Mi-era teamă că s-ar resimți ca un duș clinic, dar adăugând pur și simplu dale în
formă de broască le-a transformat într-o cameră de distracție de care ne putem bucura.‖
Înțelegerea importanței rolurilor familiale și dinamica
Alte domenii importante de luat în considerare din perspectiva clientului sunt
rolurile și dinamica în contextul familial sau orice alte elemente sociale în care familiile
trăiesc. Atunci când a reflectat asupra activității de adaptare, cu o familie care a inclus un
copil cu o boala degenerativa, Medhurst și Ryan (1996a, b), au recunoscut că TO are
nevoie să ajungă adânc în teritoriul personal al familiei. Fiecare familie este unică, cu
propria poveste de spus, și cu propiul raționament narativ (Mattingly, 1991b), sa dovedit a
fi o modalitate eficientă de a permite TO de a plasa expertiza lor în contextul vieții de
familie și de a înțelege impactul potențial al adaptărilor asupra acelei familii.
În cadrul acestui studiu de caz, mama și-a exprimat dorința ei de a avea un copil
dormind în apropiere, dezvăluie așteptările ei de sine, ca mama copilului ei. Acest lucru a
permis TO să înțeleagă că instalațiile la parter nu au fost o opțiune pentru această familie
care ar trebui considerată în acest moment. Recunoscând în același timp natura potențial
controversată al cererii lor, s-a sugerat că soluțiile la problemele permanente de locuit
familiale au fost puțin probabile. Acest lucru nu s-a datorat unui eșec din partea TO
ly
pentru a găsi "adaptarea corectă", ci s-a recunoscut că sensul pe bază al raționamentului
implica înțelegerea naturii în schimbare a vieții de familie. Acest lucru necesită ca TO să
să se concentreze pe cea mai bună soluție pentru o familie la un moment dat în timp
n
7.2.4. Luarea deciziilor centrată pe client
t O
Luarea reciprocă a deciziilor depinde de înțelegerea reciprocă, care necesită
abilități de ascultare, de expliccare și de negociere (Higgs și Jones, 2000). Raționamentul
f
bazat pe semnificatie încurajează TO să înțeleagă semnificația termenilor de handicap, de
domiciliu și de familie din perspectiva fiecărui client in parte. După ce s-a axat pe
a
ascultarea clientului, TO este pus într-o poziție pentru a discuta largă gamă de opțiuni și
r
resursele disponibile pentru ei. Acest tip luare a deciziilor centrată pe client se bazează pe
o înțelegere a rolului TO ca fiind o resursă pentru a permite clienților să ia decizii în
cunoștință de cauză, mai degrabă decât ei înșiși fiind expert în factorii de decizie
D
Fără o consultare adecvată, nu există riscul de a oferi adaptări, care sunt considerate
ca o încălcare a locuinței și care să consolideze dependența, cu o consultare adecvată se
poate îmbunătăți locuința și de a îmbunătăți respectul de sine, demnitatea și valoarea de
sine (Heywood, 2001).
Raționament pragmatic
Acest al treilea tip de raționament se deplasează mai departe înțelegerea clientului a
realității practice a furnizării de servicii (Schell, 1998). Se recunoaște faptul că contextul
în care raționamentul clinic apare are un impact asupra deciziilor care sunt luate. Se ia în
considerare ceea ce este posibil în circumstanțele date de resurse locale, a politicii și a
legislației naționale. În cazul în care terapeutii se vad pe sine în calitate de profesioniști
autonomi și raționează numai în conformitate cu perspectivele și valorile lor teoretice, ei
nu ar reuși să recunoască impactul lor încontext de mediu propriu (Chapparo și Ranka,
2000).
Din perspectivă critică:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Structurilor economice determină rolurile de profesioniști, ca apărători de resurse
limitate, structurile juridice determină functiile lor de control ca administratori de servicii.
(Oliver, 1993, p. 54.)
Finanțarea guvernamentală este limitată și eficientă, utilizarea responsabilă a
resurselor fiind promovat la nivel local. Creșterea ratelor de trimitere rezultă în listele de
așteptare, bugetele limitate și lipsa de personal sunt elemente familiare în toate aspectele
cu care se confruntă în mod regulat în acest cadru. Toate deciziile cu privire la adaptările
de locuințe, sau trecerea la o proprietate mai potrivit, sunt luate în contextul legislației
actuale, precum și în funcție de criteriile și resursele locale.
Cercetarea a confirmat faptul că raționamentul pragmatic are o influență puternică
asupra gândirii și aupra luarii deciziilor de TO în locuințe (Munroe, 1996). Un exemplu
referitoare la politica locală este cel de a furniza inițial doar echipamente de bază pentru
baie. TO a aderat la această politică, în ciuda propriei lor judecați, în care echipamentul ar
fi de multe ori un beneficiu limitat la client și ar întârzia cererea mai mare pentru
echipamente sau adaptări adecvate,.
Specificațiile pentru adaptări mai mari pot fi, de asemenea, afectate de limitele de
ly
subvenționare și lipsa sumelor de bani (Heywood, 2001). Acestea sunt doar două exemple
de luarea pragmatică de decizii și dileme TO având în fața sa un conflict între ceea ce
n
terapeuții percep că trebuie făcut, ceea ce clientul dorește să fie făcut și ceea ce sistemul
permite să se facă (Chapparo și Ranka, 2000)
t O
Raționament pragmatic poate exercita o presiune asupra TO pentru a trece de la
f
gândirea centrată pe client, la modelul social. Combinația unei cereri mare pentru
implicarea TO și resursele limitate poate duce la screening și prioritizarea sistemelor care
a
provin de la un model de administrativ al handicapului.
r
Persistența modelului de gândire medicală în cadrul deciziei intervenției de TO a
fost văzut ca un mecanism de adaptare pentru a face față deficitului existent de resurse
(Heywood, 2001). Există două opțiuni pentru TO care doresc să lucreze în parteneriat cu
D
persoanele cu dizabilități, în aceste circumstanțe - să funcționeze cât mai eficient posibil,
în cadrul sistemului existent sau de a contesta sistemul în sine.
7.2.5. Funcționarea eficientă în cadrul

sistemului
Mattingly și Gilette (1991) susțin că raționamentul clinic și de reflecția ar putea
contribui la elaborarea unor strategii mai individualizate pentru clienti chiar și în cadrul
sistemelor rigide. Ei au observat că medicii cu experiență sunt mai în măsură să încalce
regulile de sistem și că în mod explicit raționamentul clinic sporește capacitatea lor de a
pune un caz peste influența colegilor și a responsabililor de buget.
Pentru a lucra efectiv și pentru a-și susține cazul lor în cadrul sistemului, TO au
nevoie de o bună cunoaștere a sistemului, de o punere la curent cu cunoașterea acestui
sistem, inclusiv legislația, orientare și precedentele stabilite de jurisprudență, precum și o
recunoaștere a faptului că există criterii locale, ca ți linii directoare flexibile pentru
practica mai degrabă decât regulile absolute.
131
În timp ce legislația nu protejează practică TO împotriva lipsei de resurse, acesta
poate fi împuternicire în care sunt impuse îndatoriri autorităților locale, care sunt necesare
pentru a efectua, precum și pentru a furniza competențele de care TO sunt în măsură să le
folosească. Cu toate acestea, cercetarile sugereaza ca TO nu pot să facă întotdeauna uz pe
deplin de oportunitățile dispozițiilor obligatorii (Heywood, 2001). Acestea includ
omiterea nevoii de spălat (pentru care nu este necesară nicio nevoie medicală în temeiul
legislației), a nevoii de incalzire, a grijii pentru altcineva, a accesului la bucatarie, a unor
itemi cu referire la deficiențe senzoriale și a accesului la o grădină.
Convenția Drepturilor Omului din 1998 poate servi, de asemenea, ca o susținere
legală a bunelor practici și va rămâne necesar să se țină la curent cu evoluțiile, inclusiv
modul în care sunt interpretate articole: inclusiv a articolului 3 (care se referă la tortură -
clientii nu ar trebui să fie obligate să accepte echipamente sau adaptări adaptări pe care ei
nu doresc), precum și articolul 8 (care se referă la drepturile legate de viața privată de
familie și de casa) (Clements și Read, 2003). Acesta oferă o oportunitate pentru TO
pentru a lucra cu persoane cu dizabilități în a prezenta cazul locuințelor mai accesibile
În această situație a obligațiilor statutare existente alături de resursele limitate, cele
ly
mai bune practici impun ca TO să se asigure că drepturile legale ale clientilor sunt
respectate în timp ce cheltuielile de resurse pe adaptări sunt făcute cu înțelepciune, vor fi
eficiente pentru clientii si familiile lor. Cercetările au arătat că limita de subvenție, care a
n
fost proiectat pentru a economisi bani, de fapt, a dus la cheltuielile irosite deoarece un
spatiu insuficient sau o încălzire limitată poate restricționa utilitatea adaptării (Heywood,
2001). Exemple din această cercetare includ un cuplu care nu putea folosi extensia
O
dormitor lor de la parter în timpul iernii, pentru că era prea frig să doarmă și o femeie care
și luptat pentru a utiliza în condiții de siguranță o cabină de duș, deoarece ea nu a fost
t
suficient de mare pentru a-i permite o să stea jos.
a f
În timp ce se lucrează în cadrul sistemului existent, eficacitatea adaptărilor poaet fi
maximizate prin consultare, prin acordarea de atenție sporită la detalii, prin verificarea
lucrărilor în curs pentru a se asigura nu există nici o abatere de la planurile convenite,
r
ceea ce ar avea un impact negativ asupra rezultatelor, și prevenirea eșecurilor cauzate de
adaptări inacceptabile sau inadecvate (Heywood, 2001).
D
Schimbarea sistemului
O a doua opțiune disponibilă pentru TO este de a lucra alături de persoanele cu
dizabilități pentru a contesta și modifica sistemul, prin urmare, a contextului în care
lucrează. Acțiune politică, care vizează schimbarea politicii de promovare a drepturilor
persoanelor cu handicap, este accentul major al mișcării pentru drepturile persoanelor cu
handicap. Perspectiva modelului social plasează responsabilități vaste pe terapeuti care
lucrează cu clienții individuali. Este acceptat tot mai mult faptul că profesioniștii au un rol
mai amplu - de a lucra alături de persoane cu handicap în modelarea schimbărilor de
politică (Hawkins și Stewart, 2002).
În cazul în care legislația națională și acordurile de finanțare sau politicile locale
sunt de prevenire a persoanele cu dizabilități ca să aibă acces la locuințe adecvate, atunci
TO au un rol de jucat. Acest lucru poate fi realizat la nivel național și local, pentru a
promova drepturile persoanelor cu handicap în cadrul asigurarării de locuințe sau prin
implicarea în campanii pentru a crește nivelurile de finanțare, schimbarea procedurilo și a
mijloacelor de testare și să extindă furnizarea disponibilibității sub subvenții obligatorii.
Un exemplu recent este campania de potrivire a locuinței pentru copii, care rezultă dintr-o

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
investigație cu privire la furnizarea de servicii pentru familiile cu copii cu dizabilități
(Beresford și Oldham, 2000). O coaliție formată din părinți și profesioniști pentru a lupta
pentru eliminarea mijloacelor de testare pentru părinți, și TO care au fost implicați în
furnizarea de probe legate de impactul negativ al testului asupra familiilor.
7.3.Stiluri de viata familiala – tipologii familiale
Modul specific in care interactioneaza structura familială cu realizarea funcțiilor ei

(sexuală și de reproducere, social-psihologică, educatională, economică, recreațională)
conduce implicit la conturarea anumitor stiluri de viata familială sau tipuri de casnicii, in
funcție de anumite criterii general-definitorii ale vietii de familie: coeziune, stabilitate,
tensiune, conflictualitate, capacitate de adaptare, integrare si dezvoltare, acestea
l
determinand climatul socioafectiv al interactiunii maritale (I. Mitrofan, 1989, pp. 49-50).
In acest sens este cunoscuta tipologia maritală a lui F. Kunkel (1947):
y
 tipul casniciei furtunoase – oscilatii afective cu mare consum
n
tensional, crize care se pot prelungi in timp; frustrarile par a fi resimtite in mai
mare masura decat cedarile; aceste cupluri nu au „forta‖ sa schimbe cursul
t O
casniciei fie in sens pozitiv, fie negativ;
 tipul casniciei molatice – „pseudocasnicie‖, bazata pe supraaprecieri si
f
cedari menite sa evite crizele dar, practic, pastrand distanta afectiv-cognitiva
intre parteneri; unitatea cuplului este iluzorie; fiecare partener „trece greutatile
a
vietii pe umerii celuilalt, fara a le purta raspunderea‖;
r
 tipul casniciei dure – partenerii sunt „partial‖ angajati in casnicie,
printr-un comportament relational reciproc rigid; comunicarea este redusa;
partenerii sepercep si se valorizeaza ca potentiali „agresori la integritatea
D
celuilalt‖, ceea ce ascunde fragilitate interioara si frica de angajare in
parteneriat, cu riscul unei modificari a propriei personalitati; conduita
relationala rezervata - sunt impotriva duiosiei si intimitatii, mangaierile le par
copilaresti; se cunosc foarte putin, casnicia devenind „arena‖ in care cercul
razbunarilor reciproce se repeta la infinit.
O tipologie mai completa a stilurilor vietii conjugale o realizeaza I. F. Cuber (1965,

1971):
 tipul casniciei celor obisnuiti cu conflictele – frecventa conflictelor,
rareori ascunse copiilor, dar putin exteriorizate fata de prieteni, rude, vecini;
conflictul este oricand potential si atmosfera de tensiune prezenta; cuplul
ajunge rar la disolutie, dupa trecerea crizei totul reintrand in normal;
 tipul casniciei devitalizate – relatiile de armonie, comunicare si iubire
se devitalizeaza treptat, ajungand sa contrasteze sensibil cu imaginea primilor
ani; partenerii petrec mai putin timp impreuna, relatiile sexuale sunt mai putin
satisfacatoare, interesele si activitatile sunt mai putin impartite; ii mai leaga
inca interesul comun pentru cresterea si educarea copiilor, pentru evolutia
133
profesionala a celuilalt (lipseste, insa, participarea afectiva); perechea devine
apatica, fara viata, „un vid dureros‖, cu o stare de tensiune latenta; rareori se
ajunge la disolutie, ambii parteneri complacandu-se intr-o atmosfera de
indiferenta;
 tipul casniciei pasiv-cordiale (binevoitoare) – are multe puncte
comune cu tipul casniciei devitalizate, cu deosebirea ca pasivitatea
caracterizeaza de la inceput relatia; lipseste tensiunea si conflictualitatea, desi
unii admit un reziduum de resentimente si frustrari subtile; angajarea intr-o
astfel de relatie se face, de cele mai multe ori, deliberat: persoane ale caror
interese vizeaza altceva decat parteneritatea (barbati dedicati carierei, femei
dedicate copiilor lor), care fie ca nu vor, fie ca nu pot sa investeasca emotional
in relatia barbat-femeie; independenta personala;
 tipul casniciei vitale – relatie empatica, autentica intre parteneri,
esentiala pentru viata lor; prezenta partenerului este indispensabila pentru
sentimentele de satisfactie pe care le asigura acesta; satisfactia partenerilor
unui astfel de cuplu este de a trai unul prin celalalt, nesimtind ca-si pierd in
y
felul acesta identitatea proprie; in anumite situatii ei pot aparea in pozitii de
l
rivalitate/competivitate, conflictualitate chiar, dar numai cand apar dezacorduri
pe probleme importante pentru ei si relatia lor (se deosebesc de cei obisnuiti
n
cu conflictele, unde pare sa functioneze regula dupa care nici un conflict nu
trebuie rezolvat cu adevarat);
 tipul casniciei bazate pe relatie totala – asemanator relatiei vitale, cu
O
deosebirea ca toate problemele importante ale vietii sunt impartite (exemplul
casatoriilor in care sotul, personalitate stiintifica recunoscuta, convietuieste cu
t
sotia sa, care ii este „prietena, sotie si partener‖); exista putine zone de
f
tensiune, iar diferentele de opinie s-au rezolvat uneori prin compromis, alteori
prin cedarea unuia sau altuia dintre soti, problema principala nefiind „cine are
a
dreptate‖, ci „cum poate fi rezolvata mai bine problema fara a strica relatia‖.
r
Sluzki si Beavin elaboreaza o alta tipologie, cuprinzand sapte configuratii de
D
intercomunicare maritala, din care deduc patru grade posibile ale satisfactiei/insatisfactiei
in cuplu (cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 195-196):
 diade bazate pe simetrie stabila, in cadrul carora ambii parteneri
realizeaza un echilibru intre dorinta de a domina si de a se supune; acest tip de
diade induce satisfactie maritala stabila;
 diade bazate pe complementaritate stabila, in care comunicarile dintre
parteneri concura la definirea unuia dintre ei ca dominant si a celuilalt ca
supus; acest tip de relatie induce satisfactie maritala stabila;
 diade bazate pe competitie simetrica orientata spre dominare, in care
ambii parteneri doresc, in aceeasi masura, sa domine in viata de cuplu; acest
tip de diada induce satisfactie maritala instabila;
 diade bazate pe competitie simetrica orientata spre supunere, in care
ambii parteneri doresc, in aceeasi masura, sa lase pe seama pe celuilalt
deciziile ce privesc viata de cuplu; si acest tip de relatie induce satisfactie
maritala instabila;

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
 diade bazate pe competitie asimetrica orientata spre dominare, in care
ambii parteneri doresc, in masuri diferite, sa domine in relatia conjugala; acest
tip de diade induce insatisfactie maritala instabila;
 diade bazate pe competitie asimetrica orientata spre supunere, in care
ambii parteneri doresc, in masuri diferite, sa fie dominati in viata de cuplu; si
acest tip de diade instaisfactie maritala instabila;
 diade fluctuante, in cadrul carora comunicarile dintre parteneri doresc,
in masuri diferite, sa fie dominati in viata de cuplu; acest tip de diada induce
insatisfactie maritala stabila.
NOTA:
Aceste stiluri de viata familiala, desi au tendinta de stabilitate in timp, pot suferi
y
modificari, un cuplu putand sa-si modifice stilul marital de mai multe ori in cadrul
l
casatoriei. Tipologia maritala defineste in primul rand relatia si nu personalitatile sotilor,
o aceeasi persoana putand sa se manifeste intr-o anumita relatie ca fiind vitala, iar in alta
n
ca pasiv-cordiala; este posibil ca o persoana sa treaca intr-o relatie devitalizata sau pasiv-
cordiala cu propriul partener, angajandu-se intr-o relatie vitala extraconjugala sau sa-si
exprime „vitalitatea‖ in profesie.
O
Infidelitatea conjugala poate aparea in toate tipurile de relatie maritala, cu exceptia
relatiei totale, dar cauzele care o produc sunt diferite: la cei obisnuiti cu conflictele,
t
infidelitatea este o cale de manifestare a atitudinii oscilante fata de partener, ca simbol al
f
resentimentului fata de acesta; la pasivii-cordiali, infidelitatea este tipica, in special la
barbatul de varsta mijlocie; mai rara la devitalizati si vitali.
a
r
Divortul si separarea apar la toate cele cinci tipuri, dar motivele sunt variabile (I.
Mitrofan, 1989, pp. 53-54).
D 7.3.1. Tipologii familiale

In stabilirea tipologiilor familiale se au in vedere toate tipurile de relatii
intrafamiliale (parinti-copii, frati-surori, bunici-nepoti etc.) si nu doar relatiile
intraconjugale. Aceasta caracteristica diferentiaza tipologia familiala de cea maritala (I.
Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 196):
 familii reprimatoare/familii liberale – primele inabusa spiritul de
independenta al copilului, celelalte dezvolta instictele acestuia;
 familii active/familii pasive – primele incurajeaza la tineri dinamismul,
increderea in sine, celelalte sunt indiferente, generand sentimente de
descurajare, neincredere etc.;
 familii stabile/familii instabile – primele se bazeaza pe o anumita
constanta a vietii de familie, pe respectarea ferma a unor principii si valori
familiale; celelalte sunt caracterizate prin schimbari permanente ale modului
de viata.
L. Roussel (1989) a identificat trei tipuri de familii (Idem, pp. 197-198):
135
 familia fuzionala – sotii considera ca uniunea lor este autentica doar
atata timp cat au capacitatea reciproca de a se sustine unul pe celalalt prin
empatie si anticipare relationala; are risc crescut de ruptura, insa recasatorirea
(intr-o alta formula) este putin probabila;
 familia „club” - in care sotii sunt mai realisti deoarece isi respecta
independenta si isi fondeaza uniunea pe ratiune, care capata forma unei
compatibilitati bazate pe teoria cost/beneficiu; isi recunosc autonomia si
puterea, inclusiv cea de a rupe relatia daca li se pare deficitara;
 familia „istorie” – caracterizata prin solidaritate fondata pe amintirea
vie a unui trecut fericit si pe speranta unui viitor mai bun; fidelitatea si
increderea reciproca dau sens acestui tip de familie; copiii fac parte din
proiectele de viitor.
7.3.2. Rolurile conjugal-parentale
ly
1. Conceptele de rol, structura de rol familial, rol conjugal-parental
n
Rolul reprezintă ansamblul de conduite pe care societatea le aşteaptă de la un
O
individ care ocupă o anumită poziţie sau funcţie într-un sistem (I. Mitrofan, C. Ciuperca,
2002, p. 235).
ft
Primul care a prezentat sistematic notiunea de „rol‖ a fost G. H. Mead (1934), care
considera ca rolurile sociale se invata, iar invatarea acestora asigura functionarea
colectivitatilor umane.
r a
In psihosociologie, notiunea de rol social este, adesea, pusa in legatura cu conceptul
de status social, acesta din urma reprezentand pozitia ocupata de o persoana in societate,
precum si drepturile si obligatiile ce deriva din aceea pozitie (G. Allport, 1961).
D
Structura de rol a microgrupului familial exprima o anumita configuratie a pozitiilor
si functiilor formale si informale ale membrilor acestuia, ea constituind baza desfasurarii
relatiilor matrimoniale, cadrul psihosocial al asigurarii vietii de familie. In cadrul
structurii de rol a microgrupului familial se dezvaluie, arata I. Mitrofan, esenta
functionala a acestuia, nivelurile si mecanismele sale intrinsece: nivel intermotivational
diadic; nivel de interacomodare bioafectiva; nivel de intercomunicare; nivel de
intercunoastere-intervalorizare; nivel de interactiune-interdezvoltare familiala (1989, p.
84).
Rolul familial este reprezentat de rolul conjugal şi rolul parental sau rolul conjugal-
parental.
Rolul conjugal-parental reprezintă un ansamblu de reacţii, comportamente,
atitudini, comunicări verbale, nonverbale aşteptate reciproc de către cei 2 parteneri,
orientate spre asigurarea, consolidarea si dezvoltarea relatiilor familiale.
Ex. Într-o familie din ţara noastră este de aşteptat ca tatăl să plece dimineata la locul
unde prestează o anumită profesiune, să asigure securitatea familiei, să disciplineze copiii
şi să le orienteze pregătirea şcolară, să se ocupe de timpul liber al familiei, să susţină în

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
diferite moduri preocupările mamei. Rolul mamei cuprinde de asemenea obligaţii,
îndatoriri, sentimente chiar şi unele privilegii. M. Newcomb, studiind rolurile mamei,
distinge: conduite impuse sau prescrise, esenţiale (hrănirea copiilor), conduite permise
sau indiferente (a spune poveşti), conduite interzise (incestul). Modelul structurat al
copilului este unul de dependenţă, de ascultare a părinţilor. Acest model este completat de
privilegii: libertatea de a se juca, de a primi educaţie.
Initial, rolul se adoptă pe baza imitării modelelor de rol din familia de provenienţă
şi se perfecteaza prin exersare în propria familie construită. De obicei, soţia preia si imita,
mai mult sau mai putin constient, conduite de rol practicate de mama sa, le interiorizează
si le selectează în funcţie de specificul personalităţii sale. Similar, soţul va reproduce mai
ales conduite, atitudini, modalităţi relaţionale preluate din modelul de rol conjugal al
tatălui său (I. Mitrofan,1989, pp. 85-86).
Practicarea rolului conjugal şi, ulterior, a rolului parental nu este uşoară, ridică
destule tensiuni, mai ales în societatea contemporana, marcata de o bulversare a rolurilor,
o perceptie ambigua a acestora si o negociere continua a drepturilor si obligatiilor
masculine si feminine (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002, p. 236). Se consideră că în
ly
adeziunea lor faţă de modelele preluate din familiile de provenienţă. De aceea sunt
n
perioada 0-5 ani de la căsătorie intră în joc nu atât personalităţile celor doi parteneri, cât
frecvente comparaţiile, transferurile, frustraţiile exprimate în formule de tipul „în familia
O
mea mama niciodată nu a trebuit să facă...‖, sau „la noi tata era cel care s-a ocupat tot
timpul de....‖. Dacă se perseverează excesiv în apel la modelul de rol conjugal din familia
t
de apartenenţă, transferul de expectaţii poate duce la disonanţă cognitiv-afectivă, la
a f
autofrustrare, la conflict de rol si, in ultima instanta, la disolutie.
Adoptarea, asumarea si exercitarea de catre parteneri a unor roluri conjugal-
parentale simetric compatibile este hotaratoare pentru echilibrul familial, ca si pentru
r
mentinerea unor raporturi sanogene intra si interfamiliale.
T. Mircea (1994, pp. 26-37) precizează că, în funcţie de felul cum oamenii
D
realizează asimilarea (îndeplinirea) rolurilor conjugal-parentale, se departejează 8 tipuri
de structuri psihologice (tipuri de indivizi):
1. Disforicul - asimilează un număr mic de roluri, le îndeplineşte cu
multă seriozitate, pentru ca treptat să se diminueze implicarea, chiar să
dispară. Rolurile conjugal-parentale se îndeplinesc sub semnul inconsecvenţei,
nesiguranţei, cu sincope existenţiale, cu plecări, abandon temporar din viaţa
familială, fără justificări de fapte exterioare.
2. Anxiosul - structura de rol se dobândeşte cu efort şi se dezvoltă într-
un cadru inflexibil, ameninţat mereu de dorinţa de a fi perfect, cu insistenţe
greu de suportat de către partener şi cu încercări de transfer a temerilor
patologice, care de fapt îi subminează rezistenţa.
3. Anancastul - este o personalitate hiperexactă care se identifică cu
rolul până la limită. Rolul pentru el este o măsură a realizării personalităţii
prin: ordine excesivă, conformism ritualic, dar afectivitate foarte redusă.
4. Psihastenul - adoptă mai multe roluri pe care le abadonează rând pe
rând, întrucât este măcinat de neîncredere, de lipsă de coerenţă, de unitate,
apar manifestări duplicitare.
137
5. Apaticul - lipsit de energie, nu se implică în rol pentru partener, ci
mai ales pentru imaginea pe care şi-a construit-o el despre acesta. Practic, rolul
rămâne o perspectivă, o fata morgana, faţă de care nu ajunge totuşi să se
apropie, deşi în sinea sa doreşte acest lucru.
6. Explozivul - rolul conjugal-parental se derulează într-un climat de
nelinişte, dominare, agresivitate, forţă, reacţii neprevăzute de către ceilalţi.
Este refuzat, ocolit, evitat de familie, ceea ce de fapt îi accenteuază
reactivitatea şi dorinţa de a se impune prin forţă.
7. Histrionicul - îşi alege rolul, dar nu şi-l asumă, vrea să pară mai mult
decât este, se iubeşte pe sine, nu are deschidere faţă de ceilalţi. Rolul şi-l
creează şi exersează după unele repere pe care le consideră a fi apreciate ca
bune de către ceilalţi, întrucît este animat de dorinţa evidenţierii.
8. Paranoicul - refuză dialogul, sugestiile, impune categoric rolul. Este
convins că este infailibil. Are o structură rigidă, egoistă şi rolul se asimilează
în aceşti parametri.
ly
Adler, examinand relatia dintre rol si personalitate, vorbeste despre rolul prescris
(rolul dat social existand in afara individului concret), rolul perceput (cum isi imagineaza
fiecare individ rolul cerut de societate), rolul asumat (rolul perceput la care se adauga
n
componenta evaluativ-afectiva) si rolul performat (rolul efectiv jucat, unde importante
sunt capacitatile individului de a transcrie comportamentul, cerintele de rol).
O
Asadar, din perspectiva indeplinirii rolurilor, se disting:
1. familii in care rolurile conjugale sunt asumate corespunzator cerintelor si
ft
exigentelor normalitatii functionale a cuplului;
2. familii in care rolurile conjugale sunt realizate partial si nesatisfacator pe fondul
a
unor stari de tensiune si indiferenta. In aceste familii, relationarea interpersonala este
deficitara si disfunctionala, antrenand conflicte si/sau manifestari violente ale caror efecte
r
se simt in viata sociala si profesionala a partenerilor (M. Voinea, 1993, p. 40).
D
2. Conceptele de sex-rol; teorii asupra formarii identitatii de sex-rol
Desi termenii de „sex-rol‖ si „gen-rol‖ sunt adesea folositi ca echivalenti, exista o
diferenta importanta intre ei (I. Mitrofan, 1989, I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002).
Sex-rolul asamblează comportamentele determinate de sexul biologic (ciclu
menstrual, ejacularea, erectia etc.). Gen-rolul semnifica expectaţiile societăţii privind
comportamentele masculine sau feminine (ex.: a fi insarcinata este un sex-rol feminin, dar
a creste copiii este un gen-rol) (Richmond-Abbrott, 1992).
Un jalon important al identitatii psihologice este apropierea de celalalt prin iubire si
sexualitate, sustinute de identitatea sexuala individuala. Desi la om sexul este determinat
genetic, ca si la animal, identitatea sexuala nu este fixata la fel de rigid, ceea ce permite o
exprimare si o creativitate mult mai ampla in relatii. Identitatea sexuala este o constructie
flexibila in care se amesteca elemente pulsionale, psihologice, sociale.
Identitatea de gen (masc./fem.) este conferita de sexul biologic, determinat genetic
si hormonal. Astfel, foetusul se sexualizeaza in functie de cromozomii XY (masculin) si
XX (feminin). Uneori natura comite si erori:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
 Barbati cu formula cromozomiala incluzand un X suplimentar (XXY)
ceea ce le confera o infatisare feminina, testicole de volum redus, incapabile
de a produce sperma;
 Femei cu formula cromozomiala lipsita de un cromozon X, ceea ce
determina absenta ovarelor si o redusa dezvoltare a organelor sexuale externe.
Ele sunt din punct de vedere genetic doar partial femei;
 Hermafroditii, in cazul carora apare imposibilitatea determinarii cu
precizie a sexului; sexul se distinge abia dupa primele 3 luni ale evolutiei
prenatale.
Identitatea sexuala nu este o optiune personala a individului. Dupa max. 14 zile de
la nastere, in conformitate cu aparenta si conformatia organelor genitale se declara sexul
legal (baiat/fata) inscris in certificatul de nastere. Societatea, prin microgrupul familial il
y
recunoaste pe individ ca apartinand unuia din cele doua sexe. Sexul legal si sexul social
l
(recunoasterea de catre societate) sunt impuse de societate, pe baza aspectului exterior,
aparent normal al organelor genitale.
Identitatea sexuala si constiinta ei se formeaza printr-un proces de socializare
n
sexuala, particularizat de la individ la individ. Ea se construieste treptat ca o imagine de
sine cu trairi si comportamente corelative, sub influenta mediului, ca si prin experientele
O
pe care fiecare le integreaza in contextul cultural si educational specific. Identitatea
sexuala este o componenta structurala, atat a Eului corporal, cat si a Eului psihologic,
t
facand parte din constiinta de sine si avand o determinare sociala importanta (I. Mitrofan,
1998, p. 201).
a f
Familia si societatea au roluri esentiale in formarea si manifestarea identitatii
r
sexuale. Teoriile din psihologia sociala vin cu argumente in ceea ce priveste formarea
identitatii sexuale sub influenta contextului cultural si educational specific:
 Teoria invatarii sociale (Social learning theory) – spre deosebire de
D
punctul de vedere psihanalitic al lui Freud, aceasta teorie evidentiaza
importanta influentelor exercitate de societate si cultura asupra formarii
identitatii sexuale a individului.
Parintii au un impact vital asupra dezvoltarii unui copil – se afirma ca micutii
invata, urmarind actiunile parintilor, adultilor in general, ce inseamna sa fi barbat sau
femeie si ce tip de comportament este adecvat fiecaruia dintre sexe. Prin identificare cu
modelele (parinti, educatori, actori etc.), copiii ajung sa creada ca au aceleasi
caracteristici ca modelul respectiv. Daca modelul este neadecvat, copilul se poate simti
nesigur si poate fi nefericit. Conform acestei teorii, copiii se identifica cu parintele de
acelasi sex. Atunci cand imita parintele, copilul este incurajat. Este rasplatit pentru faptul
ca se comporta ca un baiat/fata.
Critici aduse teoriei:
Copiii imita adultii, dar nu intotdeauna pe cei de acelasi sex. Exista cazuri in care
fetitele probeaza palariile tatilor sau baietii incalta pantofii mamei. De asemenea, anumite
studii pun sub semnul indoielii modul in care unii parinti incurajeaza comportamentul
copiilor lor. Cu toate ca parintii isi trateaza copiii intrucatva diferit (baietii fata de fetite),
139
diferenta nu este semnificativa. Multi parinti cred ca nu este rau ca baietii sa se joace cu
papusi sau fetitele sa se joace cu masinute.
Invatarea sociala se poate afla la baza deprinderii identitatii de sex si standardelor
comportamentale. Insa simpla imitatie a unor gesturi pare sa nu explice in mod adecvat
cum se produce acest lucru.
 Teoria dezvoltarii cognitive (Cognitive – developmental theory)
(Lawrence Kohlberg, 1966) – conform teoriei lui Kohlberg, deosebirile de
comportament intre indivizii de sexe opuse, survin dupa constientizarea
permanentei sexului lor (4-5 ani). Odata ce copiii constientizeaza permanenta
sexului lor, incearca sa adopte un comportament adecvat respectivului sex.
Deseori copiii se comporta intr-o maniera adecvata sexului propriu, prin invatare
sociala, inainte de a putea constientiza permanenta sexului.
 Gender – Schema Theory – aceasta teorie este o maniera de abordare
y
cognitiv-sociala, continand elemente din teoria dezvoltarii cognitive cat si din
l
teoria invatarii sociale; se bazeaza pe conceptul de „gender‖ = „schema‖
(schema de gen).O schema este un model de comportament organizat mental
n
ce ajuta copilul sa stocheze si sa ordoneze informatii.
S. Bem (1983) sustine ca micutilor le place sa-si asume rolul de femei/barbati;
initial ei dezvolta un concept a ceea ce inseamna sa fi barbat/femeie, organizand
O
informatii in jurul schemei genului (sexului). Copiii isi intocmesc aceasta schema intrucat
vad ca societatea clasifica in primul rand oamenii dupa sex. Barbatii si femeile poarta
t
haine diferite, folosesc toalete diferite etc. Pe masura ce copiii intuiesc ceea ce se cere din
f
partea baietilor si fetelor, ei adopta propriile atitudini si comportamente. Din larga gama
de atribute umane ei le aleg pe acelea care li se potrivesc. Se formeaza, astfel, identitatea
a
de gen - percepţiile oamenilor despre ei înşişi ca masculin sau feminin.
r
S. Bem susţine că ambele caracteristici, masculine şi feminine, se pot dezvolta la
acelaşi individ (ex.: o persoană poate manifesta impulsivitate, specifica masculinităţii, dar
D
şi sensibilitate faţă de ceilalţi, specifica feminităţii). Cei care posedă caracteristici pentru
ambele sexe au fost denumiţi androgini. Cercetarile intreprinse au urmărit sa identifice
dacă aceştia, din punct de vedere psihologic, sunt mai sănătoşi şi dacă au o mai bună
adaptare. S-a constatat că androginii au obţinut un scor mai mare decât cei care prezintă o
strictă masculinitate sau feminitate. De asemenea, caracteristicile masculine ale unei
personalităţi androgine prezintă o importanţă mai mare în societăţile vestice, fiind
raportate pozitiv la flexibilitatea şi adaptarea psihologică, în comparaţie cu cele feminine.
Ideea cercetatoarei S. Bem in ceea ce priveste necesitatea schimbarii schemei
culturale a sex-rolurilor pentru inlaturarea stereotipiilor de sex-rol, trebuie sa tina seama
de faptul ca dezvoltarea umana se face incet si in timp. Cu toate ca femeile tind sa devina
egale barbatilor si au, uneori, cate 2 servicii, in continuare ele sunt cele care isi petrec cel
mai mai mult timp cu copiii si se ocupa de cresterea lor, iar barbatii sunt in continuare
orientati aproape exclusiv asupra carierei profesionale.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
7.3.3. Conceptul de gen-rol; stereotipii sociale
privind diferentele de gen-rol
Gen-rolurile contin anumite caracteristici generale chiar daca, in fiecare cultura,

continutul specific al acestora este definit diferit. Caracteristicile generale includ
aşteptarea anumitor trăsături ale personalităţii (sensibilitate la femei, forţă, rezistenţă la
bărbaţi), a unor roluri sociale (bărbaţii sunt taţi, femeile sunt mame), a unor pozitii sociale
specifice.
Expectatiile culturale asociate cu genul sunt exprimate sub forma stereotipurilor de
gen-rol - in funcţie de rasă, naţionalitate, grup etnic - au o mare forţă asupra oamenilor.
Acestea sunt credinţe puternic înrădăcinate în tiparele culturale privind caracteristicile
psihologice şi/sau comportamentale ale bărbaţilor şi femeilor.
ly
Diferentele de gen-rol deriva, pe de o parte, din cele biologice, dar sunt modelate de
evolutia psihosociala a fiecarei persoane, de diferentele culturale in privinta conceptiei
n
despre masculinitate/feminitate (ex.: in Noua Guinee, la membrii unui trib, abilitatile
artistice, sensibilitatea si dependenta emotionala sunt caracteristice ale rolului masculin,
iar eficienta si competenta apartin rolului feminin). „Prescriptiile sociale‖ sustin si
O
orienteaza diferentele privind modelele de rol masc./fem. cu comportamentele lor
specifice („cum trebuie sa arate si sa actioneze o femeie sau un barbat‖).
ft
Reprezentările stereotipizate despre gender pun în evidenţă deosebiri semnificative
atât în privinţa capacităţilor intelectuale cât şi a trăsăturilor psihocomportamentale:
a
-băieţii au reprezentări superioare privind calculul matematic, operarea în
tridimensional, sunt mai raţionali, mai creativi,
r
-fetele sunt mai grijulii faţă de consecinţele agresivităţii, au o intuiţie mai rapidă,
decodează mai bine comunicarea nonverbală, stările sufleteşti din expresivitate, tonul
vocii.
D
Stereotipizările sunt utile dar aduc şi inconveniente, mai ales în defavoarea
femeilor: distribuirea sarcinilor în domenii domestice (familie), unde lucrează mult mai
mult în comparaţie cu bărbaţii, în viaţa publică, mai puţine funcţii de decizie, dar şi în
economia de ansamblu a vieţii: pe piaţa unor profesii (film, modelling), după vârsta de 40
de ani, valoarea femeilor scade considerabil, în timp ce a bărbaţilor sporeşte, ceea ce
confirmă şi căsătoria acestora cu persoane foarte tinere.
Asadar, ceea ce indivizii dintr-o anumita cultura asteapta din partea unui barbat sau
femeie, de la un tata sau de la o mama, se confunda, in mare masura, cu stereotipurile care
circula in legatura cu aceste asteptari. Respectivele stereotipuri si clisee sunt de multe ori
afirmatii false, dar care la nivelul constiintei comune circula cu valoare de adevar si cu
consecinte actionale. In aproape fiecare cultura, rolurile si pozitiile sociale detinute de
barbati sunt considerate mai valoroase decat cele detinute de femei.
P. Ilut (1995) se intreaba „cat adevar exista in stereotipurile de sex?‖. Iata cateva
concluzii formulate de acesta pe baza unor cercetari de specialitate:
a) Multe din diferentele rezumate prin stereotipuri nu au acoperire. Astfel, nu s-au
inregistrat diferente semnificative intre sexe in I.Q si creativitate. Datele de laborator nu
141
arata multe diferente nici intre trasaturile de personalitate cum sunt: dependenta,
ascultarea, inclinatia de a-i ajuta pe ceilalti;
b) Cele mai multe caracteristici de personalitate si actionale atribuite prin
stereotipuri nu sunt naturale, biopsihologice, ci induse prin diferite mecanisme
psihosociale. Cercetarile lui Money si Enhard (1972) au aratat ca, in cazul
hermafroditilor, unde unii dintre indicatorii de sex (de ex., organele genitale externe) sunt
biologic neconcludenti, ei devin baieti sau fete in functie de sexul care le-a fost desemnat
inainte de a implini 18 luni. Odata ce i-a fost atribuit un anumit gen (masculin sau
feminin) si a fost educat in acord cu cerintele legate de el, individul a si devenit ceea ce a
fost „programat‖ sa fie.
c) Stereotipurile de sex-rol au serioase consecinte directe si indirecte asupra vietii
de cuplu.
Fiind caracterizata ca mai afectiva, grijulie, mama, indiferent daca lucreaza sau nu
in campul muncii, va trebui sa se ocupe in principal de copii; barbatul avand „natural‖ o
inclinatie mult mai pronuntata fata de stiinta, cunoastere, va aloca un timp mai mare
y
cititului, televizorului, iar femeia, treburilor casnice. Consecinte:
n l
 Ignorarea de catre partener a nevoilor personale de dezvoltare a
partenerei si impunerea unui stil de viata traditional. In consecinta, frustrarile
partenerei vor afecta satisfactia conjugala a acesteia si consecutiv a cuplului.
 Perpetuarea dificultatilor de afirmare a femeii in plan profesional, dar
O
si in plan relational, dezvoltarea unui complex de inferioritate al acesteia.
 Afectarea comunicarii autentice intrafamiliale etc.
ft
a
7.4.Concluzie
r
Acest capitol a explorat raționamentul clinic și impactul modelului social pe care
procesul îl are termen de adaptare a locuinței. Acesta a luat în considerare modurile
D
distincte în care modelele medicale și sociale cu impact asupra dizabilității le au asupra
modului în care o problemă este înțeleasă inițial și modului în care aceasta influențează
obiectivele ulterioare de intervenție. Importanța modelului social a fost recunoscută cu
avertismentul că aceasta ar trebui să fie utilizată în cadrul holistic și să fie centrată pe
client în cadrele de referință încorporate în modelele din practica de TO.
Investigații suplimentare în implicațiile mai largi ale abordărilor medicalizate ale
handicapului și ale abordărilor socio-politice a fost aplicat la schimbare relațiilor de
putere dintre profesioniști și persoanele cu handicap. Luarea de decizii în locuințe ar
trebui să se facă în colaborare cu persoanele cu handicap, care nu se bazează pe ideea că
profesioniștii cunosc ceea ce e cel mai bin pentru client.
Complexitatea rezolvării problemelor și de luare a deciziilor în locuințe a fost
recunoscută și în legătură cu importanța TO din ce în ce mai conștientă de aplicare a
raționamentului lor clinic. Trei tipuri diferite de raționament utilizate de către TO, în
practică, au fost identificate. A fost sugerat că acestea ar putea fi folosite ca un cadru
pentru practici reflexive pentru a se asigura că intervenția este centrată pe client, în
modelul social aplicat în locuințe. Utilizarea ideilor modelului social în motivare bazată
pe teorie va asigura că munca TO este dirijată pentru a depăși barierele arhitecturale,
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
atitudinale și organizaționale care restrâng posibilitățile oamenilor de a participa în mod
egal în societate. Raționamentul bazat pe semnificatie poate asigura că practica rămâne
centrată pe client prin intelegerea a ceea ce reprezintă handicapul, casa și familia și ce
înseamnă acești termeni pentru clienții individuali. Raționament pragmatic nu poate
garanta că munca TO este în mod eficient în cadrul sistemului existent și, de asemenea,
provoca acest sistem pentru a ajuta la promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
7.5.Puncte-cheie
Deciziile cu privire la intervenția în locuințe au mari efecte pe termen lung asupra

casele oamenilor. Aceste decizii trebuie să fie făcute în parteneriat cu persoanele cu
handicap și să se bazeze pe un raționament clinic de succes
O înțelegere mai profundă a modelului social și a raționamentul clinic poate
ly
îmbunătăți TO activitatea de luare a deciziilor în cadrul locuințe prin utilizarea a practicii
reflexive. Aceasta poate duce, de asemenea, la dezvoltarea unei baze de dovezi ferme în
această setare.
n
Abordările socio-politice au potențialul de a transforma relațiile dintre profesioniști
O
și persoanele cu handicap, prin mutarea mai departe a tratării ca și pacienții din spital spre
lucrul cu cetățenii din comunitate.
ft
TO implicați în adaptări în locuințe ar trebui să adopte un rol consultativ,
concentrându-se pe identificarea și eliminarea barierelor în parteneriat cu persoanele cu
dizabilități. Ei sunt provocați să se concentreze pe eliminarea barierelor fără a deveni ei
înșiși bariere.
r a
Atunci când se lucrează în strânsă colaborare cu casele oamenilor și a familiilor,
raționamentul bazat pe semnificații este esențial să se asigure intervenții acceptabile
D
pentru individ.
Cunoașterea deplină a legislației, consultare în curs de desfășurare și atenția la
detalii poate ajuta TO pentru a lucra eficient în cadrul sistemului. Responsabilitățile de
TO în adaptări de locuințe includ contestarea sistemul în sine
•
143
Capitolul VIII. Locuința din: perspectiva
utilizatorului
8.1.Mutarea spre o viață independentă în comunitate

Până la pașii relativ recenți, un număr mare de adulți cu handicap au fost obligați să
trăiască, fie cu părinții lor fie în cadrul instituțiilor, dar cu creșterea mișcării persoanelor
cu dizabilități, în anii 1970 această situație a început să se schimbe. Pentru persoanele cu
dizabilități care au trăit în instituțiile au fost concepute sisteme imaginative (care erau, de
obicei opuse profesioniștilor), în scopul de a trăi în cadrul comunității și pentru a obține
un anumit control în viața lor. O inițiativă timpurie a fost sistemul Grove Road, în cazul
în care rezidenții unei instituții negociază cu o asociație de locuințe pentru a construi un
bloc de apartamente pentru chiriasii cu handicap și fără handicap. Locatarii fără handicap
ly
a plătit o chirie subvenționată în schimbul lor, ofereau servicii pentru chiriași cu handicap
(Davis, 1981). Oliver și Barnes afirmă că: principalul obiectiv din spatele sistemului a
fost că acesta nu ar trebui să fie ușor, dar trebuie să se amestece în comunitatea locală și
n
trebuie să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități din viața privată a casele lor într-
un mod care încurajează și sprijină independența și individualitatea. (1996, p.. 82)
O
În același timp, locuitorii din Cheshire Home, Hampshire, au convins autoritatea
locală pentru a le permite să trăiască în comunitate. Acestea nu a fost doar locuințe
t
adecvate care a fost necesar, ci, de asemenea, furnizarea de asistenți personali. Briggs
f
(1993) oferă o reprezentare grafică a experienței în luptele cu în atingerea obiectivului său
de viață comunității:
a
„Nu am anticipat o presiune atât de mare în viața mea noua. Nu am fost pregătit
r
pentru volumul de decizii cu care am avut de a face. Lucruri simple, cum ar fi sortarea
rutinelor, cum să se folosească spălătoriile locale; găsirea locului din care toate alocațiile
financiare provin și cum pentru le obținem; alegerea comercianților locali; sortarea
D
colectărilor la lada de gunoi, livrările de lapte, un doctor, un chimist, și așa mai departe.
Dar cel mai rău lucru a fost incompleta lucrărilor de construcție,
Am încercat să încep o viață nouă pe un șantier de construcții. . . Uneori m-am
gândit că în câteva luni m-aș fi întors acasă, pentru că eu nu cred că aș putea continua.
(1993, p.. 134) ‖
Aceste inițiative timpurii, care a implicat un volum enorm de energie și de luptă din
partea persoanelor cu handicap, au dus, în timp, la o legislație, cum ar fi cea din Legea
plăților directe din 1996 (Marea Britanie), prin care autoritățile locale să acorde
persoanelor cu handicap o sumă de bani, în urma unei evaluări, pentru cumpărarea de
servicii de îngrijire personală. Legea Discriminarea persoanelor cu handicap din 1995
impune, de asemenea ca modificările să fie făcute la clădiri "în cazul în care sunt
rezonabile". Această legislație este slabă, cu toate acestea, și "un tratament mai puțin
favorabil" poate fi încă justificat pentru o varietate de motive, inclusiv cele de sănătate și
de siguranță (Hogan, 2001).
În ciuda unor progrese, există încă cazul în care mulți oameni cu handicap trăiesc în
locuințe necorespunzătoare, inclusiv instituții, și că mulți din aceștia, de asemenea, nu au

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
putut să își părăsească locuințele din copilărie. Morris (1990) consideră că persoanele cu
dizabilități care trăiesc în instituții ar trebui să fie considerate ca fiind fără adăpost,
noțiunea de persoane fără adăpost nu implică în mod necesar că ele trăiesc pe stradă, dar
include și ideea trăiesc în condiții nesatisfăcătoare, cum ar fi în pensiuni cu cazare și mic
dejun (Pryke, 1998). Hurdle Estera, o femeie cu patru copii cu handicap, de exemplu, a
trăit într-un salon de spital timp de trei ani, în timp ce au fost făcute adaptări la ea acasă
(Pace, 2003).
Care sunt apoi, opțiunile de locuințe pentru persoanele cu handicap, obstacolele și
oportunități pentru o viață independentă în comunitate?
8.2.Opțiunile de locuințe pentru persoanele cu handicap

Obstacolele în calea unei viețe independente în comunitate a persoanelor cu
handicap sunt printre cele mai sărace din țară și sunt mai puțin probabile decât alte
y
persoane să dețină propriile case (Burns, 2000). Cu toate acestea, chiar și în cazul în care
persoanele cu handicap sunt proprietarii de case, această situație poate fi una
dezavantajantă:
Departamentele de locuințe exclud de multe ori proprietarii de case de la
n l
eligibilitate pentru mutarea în alte locuințe. Proprietar al locuinței, persoana cu handicap-
constată că locuința poate fi total nepotrivită pentru sine. Acestea pot fi, prin urmare, în
O
imposibilitatea de a părăsi spitalul sau instituționale de îngrijire, îl poate face dependent
de alții sau încarcerat dintr-un punct de vedere fizic nepotrivit acasă la el. (Morris, 1993,
t
f
p.. 139)
Bani pentru întreținere și reparații pot fi, de asemenea, limitați (Pace, 2003), precum
a
și persoanele cu handicap sunt adesea "blocate" în casele lor, cu puține șanse de a trece
r
sau, alternativ, având să se mute, atunci când doresc să rămână. Rabiee și a.. (2001)
evidențiază lipsa de opțiuni disponibile pentru tinerii cu dizabilități, în special cei cu
dificultăți de învățare, cărora le pot fi negate posibilitățile de locuințe din cauza lipsei de
D
sprijin adecvat. Hawker și King (1999) a constatat că doar 7 la suta din persoanele cu
dificultăți de învățare dețin propria casă sau a avut un contract de locațiune privat, 53 la
suta au locuit cu părinții lor și restul trăit în diferite tipuri de așezări rezidențiale.
Grupuri marginalizate, inclusiv persoanele cu handicap, ocupă cele mai rele
locuințe, iar acestea au impact în special asupra femeilor cu handicap (Morris, 1993) și
persoanele de culoare cu handicap (Drake, 1996). După cum afirmă Abberley:
„Locuințele cel mai puțin satisfăcătoare tind. . . să fie locuite de segmente ale
populației în care persoanele cu handicap constituie un procentaj disproporționat de mare:
persoanele în vârstă și persoanele cu venituri mici. (1993, p.. 113)
Beresford și Oldham (2002) au intervievat părinții copiilor cu handicap în ceea ce
privește locuințele lor. Nouă din zece familii au raportat cel puțin o problemă, cele mai
frecvente fiind lipsa de spatiu. O a treia găsit locuința lor ca fiind una necorespunzătoare
și doar o minoritate a beneficiat de asistență legală. Familiile albe au fost mai susceptibile
de a fi corespunzător adăpostite decât familiile negre. Bevan (2002) a constatat că
familiile au apreciat informația și ideea de a fi tratați ca indivizi (mai degrabă decât să fie
încadrați într-un cadru existent). Ei au apreciat în cazul nevoilor copiilor lor, situația în
care, au fost luate în considerare oportunitățile pentru joc, de exemplu.
145
A fost cunoscut inca din vechime calitatea impactului locuinței asupra sănătății
fizice și psihice a oamenilor (Best, 1997). Acest lucru nu este mai puțin adevărat astăzi,
deși este dificil de clarificat efectele locuințelor de cele date de alți factori, cum ar fi
veniturile scăzute, în special în cazul în care cele mai grave probleme imobiliare au fost
rezolvate. Locuința a fost esențială pentru politica socială în ultimii o sută de ani (de la
Baldock si a., 1999) de la construirea de "orașe gradina" (cum ar fi Welwyn Garden City)
și orașe noi (cum ar fi Stevenage și Bracknell), la construirea de blocuri turnului domenii
ale Consiliului local. Efectul unor astfel de proiecte asupra sănătății oamenilor și a
bunăstării lor a variat de la una benefică la una dezastroasă, dar întotdeauna a exclus în
mare măsură nevoile persoanelor cu handicap.
Opțiunile de locuințe pentru persoanele cu handicap, sunt determinate apoi, de
barierele cu care aceste categorii de persoane se confruntă în realizarea vieții
independente în comunitate și în toate consecințele mai largi în calitatea vieții. În cadrul
acestei analize sunt factori care sunt dincolo de sfera de aplicare a acestui capitol pentru a
fi examinați în detaliu. Acești factori sunt generați de diversitatea persoanelor cu
handicap, care să reflecte diversitatea populației generale și include veniturile, diferențele
y
de vârstă și nevoile diverse ale comunităților etnice minoritare. Atunci când se analizează
l
nevoile persoanelor cu handicap din întreaga lume, diversitatea este chiar mai mare, deși
persoanele cu handicap și-au gasit, prin intermediul organizațiilor internaționale, cum ar
n
fi cele pentru persoanele cu handicap, că există, de asemenea, multe experiențe și aspirații
comune (Stone, 1999).
cine ești!
t O
8.2.1. Spune-mi cum ţi-e casa, ca să-ţi spun
a f
Se spune, pe bună dreptate, că aflăm mai multe despre un om vizitându-i casa, decât
ascultându-l. Căci locuinţa nu este doar un adăpost, ci are și alte funcţii. Ea reprezintă
locul continuităţii familiei, dar și oglinda situaţiei sociale sau a personalităţii noastre.
r
Rolurile familiale
D
Prin rol familial înțelegem setul coerent de comportamente pe care membrii familiei
îl așteaptă de la fiecare membru al acesteia, în funcția de poziția pe care o ocupă în sistem
familial. Există trei roluri familiale: rolul conjugal (de partener, de soț/soție) vizând
relaționarea cu soțul, soția, rolul parental(de părinte) vizând relaționarea și rolul fratern(de
frate) vizând relaționarea cu frații.
Tabelul 8.1 Roulurile în familie
 Cunoașterea de sine și a partenerului;
 Satisfacerea reciprocă a nevoilor afectiv-sexuale a
intereselor și aspirațiilor referitoare la viața de cuplu;
Rol  Susținerea reciprocă în urmărirea sarcinilor și funcțiilor
conjugal familiei;
 Modelarea intimității și a vieții de cuplu pentru copii;
 Stimularea funcționării cuplului prin folosirea tuturor
resurselor personale.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
 Creșterea și educarea copiilor;

Rol
 Formarea identității sexuale a copiilor;
parental
 Stimularea evoluției și dezvoltării personalității la copii.
 Învățarea traiului alături de egali (prin afecțiune, rivalitate,

solidaritate, competiție, conflict, negociere);
Rol
fratern  Completarea identității de sine și a celei sexuale;
 Susținerea afectivă și comportamentală în diferite situații.
Pot apărea carențe în ceea ce privește îndeplinirea rolurilor familiale cum ar fi

exacerbarea sau minimalizarea rolurilor familiale. Astfel în exacerbarea rolului, de
exemplul soțul sau soția se implică exclusiv în rolul conjugal, generând sentimente de
ly
sufocare, de culpă și control pentru partener și ignorarea copiilor. Cel mai des exacerbarea
rolului se întâlnește la mame, ajungând să facă din rolul matern un scop în sine punând
n
totul, chiar și pe ele pe planul doi întotdeauna. O altă exacerbare este cea a rolului fratern
apărând în situațiile în care un frate își îndreaptă toată atenția, grija și viața spre frații săi,
ignorând propriile nevoi și scopuri, un exemplu fiind copii parentali. Minimalizarea
O
rolului familial, de exemplu minimalizarea rolului conjugal și îndreptarea spre relații
extra conjugale, activități profesionale. Minimalizarea rolului parental are consecințe
t
negative asupra copiilor deoarece apare neglijarea acestora sau privarea acestora de grijă,
f
atenția și satisfacerea nevoilor pe care singuri nu le pot îndeplini având consecințe
negative în dezvoltarea personalității lor. Neglijarea rolului patern apare la părinții
a
imaturi, la cei cu boli fizice și psihice grave, la cei care își resping propia
r
sexualitate(mame care își resping feminitatea și tați care nu manifestă masculinitate),
părinți dependenți de alte persoane cum ar fi părinți sau parteneri sau substanțe etc.,
părinți dominatori și agresivi și părinți instabili. Minimalizarea rolului fratern îl întâlnim
între ei.
D
atunci când frații se ignoră unii pe alții sau atunci când apar multiple conflicte și tensiuni
Habitatul pe care ti l-ai ales indeplineste patru functii principale:
 Protectie: casa este ca o piele, o carapace, o bariera intre lumea ta intima si

cea exterioara.
 Estetica,
sau casa oglinda: impodobirea ei nu este decat expresia impinsa
la paroxism a propriei tale personalitati, a reusitei tale sociale.
 Mostenirea istorica: reprezinta perpetuarea traditiei si valorilor familiale.
147
 Identificare: familia, in sensul larg al cuvantului, se dezvolta aici si isi
marcheaza teritoriul in care vor evolua jocurile de putere.
8.2.2. Functia de reprezentare a locuintei

Locuinta, prezenta in viata comunitatii umane inca din paleolitic, poate fi definita in
functie de aspectele sale economice, arhitecturale, sociale, estetice, etc. Dar, poate mai
important decat orice definitie este modul in care aceasta serveste omului si cerintelor sale
specifice.
Complexul concept de " locuire " poate fi cu greu surprins in totalitatea sa.
Definirea sa presupune analiza legaturii indivizibile dintre locuinte, dotari si amenajari
socio-culturale, incluzand toate aspectele functionale, economice, estetice cat si cele
social-reprezentative ale fenomenului. In contextul acestor aspecte, se evidentiaza
raportul dintre functie (continut) si cadru (forma) specific asezarilor umane aflate in
y
continua dezvoltare.
l
Inainte de toate locuinta reprezinta, dupa cum afirma si Le Corbusier, "un invelis
n
care raspunde anumitor cerinte si stabileste raporturi juste intre ambientul cosmic si
fenomenele biologice umane", si mult mai mult decat aceasta. O parte dintre functiunile
legate de satisfacerea cerintelor biologice sunt masurabile. Insa analizand omul intr-un
O
context mai larg, cum este cel social, descoperim o serie de valente noi ale locuintei,
grupate in "functia de reprezentare". Pe baza analizei si cunoasterii procesului evolutiv a
t
constructiei de locuinte putem surprinde aspectele functiei de reprezentare a complexului
f
rezidential, functie prin care locuinta contribuie activ la afirmarea conditiei umane.
Gradul de satisfacere a cerintelor nu este raportat numai la locatar ci comparat si cu
a
limitele colectivitatii din care el face parte. Rezulta o scara valorica care reflecta
r
alcatuirea acestei colectivitati si precizeaza pozitia sociala a individului considerat.
Dorinta perpetua de evidentiere a propriei personalitati, de recunoastere publica a locului
ocupat in comunitate isi poate gasi in amplasare, imaginea exterioara si amenajarea
D
locuintei un larg camp de manifestare. De Lauwe precizeaza, referindu-se la valentele de
reprezentare, ca "fiecare obiect are o valoare relativa si posesia sa ofera beneficiarului nu
numai un avantaj material, ci si un motiv de consideratie socialaâ€¦ Aceasta este legata de
nevoia de comunicare si de relatii colective".
Caracterul de reprezentare al locuintei s-a manifestat inca de la inceputul organizarii
sociale a oamenilor. Arhitectura este insasi imaginea omului, cu toata variabilitatea lui de
forme, de dibacie tehnica, de mijloace de comunicare cu ceilalti oameni, in evolutia din ce
in ce mai complexa. Din totdeauna oamenii au facut diferenta intre asa-zisul container si
spatiul propriu-zis locuit si personalizat de om.
Intr-o prima perioada cand cadrul construit de om nu capatase suficienta autonomie
in raport cu natura inconjuratoare, cand dimensiunea redusa a colectivitatilor si mijloacele
materiale modeste limitau decalajele sociale, caracterul de reprezentare al locuintei avea o
accentuata incarcatura simbolica ( ex.: orasul religios â€― Babilon ). Marimea,
amplasamentul, stabilitatea in spatiu si orientarea cladirilor din asezarile primitive se
supuneau unor credinte mitice legate de succesiunea anotimpurilor sau traiectoria
soarelui, ca si cum respectarea ordinii cosmice ar putea transfera comunitatii propria
permanenta si armonie.
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Intr-un oras medieval, ordinea urbana este raportata la biserica, sistem feudal si
artizanat. Fiecare plan urban era proiectia nemijlocita a obiectivelor clerului, a nobilimii
feudale sau a breslei negustoresti. Un prim efect l-a constituit conturarea in orase a unor
zone diferentiate din punct de vedere al categoriilor de locuinte, de dotari si amenajari,
reflectand direct structura sociala a comunitatii. Evident, conturarea cartierelor s-a
desfasurat cronologic, tinand seama de valoarea terenului, de elementele naturale, istorice
sau functionale corespunzatoare. O data in plus, spatiul de locuit apare ca un limbaj prin
care oamenii de aceeasi cultura comunica intre ei.
Spre deosebire de valentele de reprezentare ale exteriorului, amenajarile interioare,
mai putin statice, inregistreaza cu fidelitate devenirile sociale ale locuintei. Deoarece o
locuinta nu poate corespunde la nesfarsit posibilitatilor si aspiratiilor unei familii, trecerile
de la o categorie sociala la alta sunt de regula insotite si de schimbarea domiciliului.
Amprenta proprie intiparita in aranjarea locuintei de catre individ si familia sa
uneori de-a lungul catorva generatii depinde in mare masura de statutul de folosinta al
acesteia. Astfel, marea majoritate a familiilor prefera sa foloseasca o locuinta proprie,
separata de cea a vecinilor â€― casa unifamiliala pe lot. Proprietatea asupra unei case
ly
stimuleaza familia in exprimarea amprentei specifice. Se vorbeste chiar despre "mandria
de proprietar", locatarul proprietar fiind in mai mare masura interesat de vecini si
vecinatati decat chiriasul.
n
t O
Afirmatia lui De Lauwe potrivit careia "indivizii care nu au un domiciliu fix nu pot
avea o viata acceptabila in societate â€― ei sunt mai mult ori mai putin respinsi" poate fi
f
considerata general valabila.
In final se constata extinderea caracterului de reprezentare de la individ la intreaga
a
comunitate, caracterizata printr-o oarecare omogenitate: rolul de reprezentare se
r
manifesta asadar pe doua planuri: individual si colectiv. Situatia este mai buna pentru
indivizii din zone cu locuinte proprietate personala. Arhitectura unei locuinte de acest fel
insa, oricat de valoroasa nu prezinta interes decat daca presupune posibilitatea integrarii
D
intr-un tesut urban. Locuinta este astfel mijloc de comunicare, facilitand contacte intre
diferite grupuri de oameni. Datele difuzate astfel se pot constitui intr-un model care, odata
insusit conduce la realizarea unor obiecte cu trasaturi asemanatore sau identice.
Preocuparea mai mult sau mai putin constienta a locatarului pentru valorile
reprezentative sta deci la originea rolului informativ si formator al locuintei. Nu s-a
insistat niciodata destul asupra faptului ca locuinta constituie in ochii beneficiarului un
univers simbolic, a carei functie esentiala este de a oferi acestuia posibilitatea de a actiona
liber asupra unui spatiu intim cu care sa se identifice profund.
Loc pentru intimitatea familiala, locuinta face parte dintre acele obiective
privilegiate gratie carora poate fi exprimata personalitatea fiecaruia. Sunt case care iau
valoarea unei fizionomii ale carei amintiri raman intiparite in memorie. Zidita dupa placul
si pentru nevoile anumitor oameni, fiind hotarul firesc al unui grup uman restrans casa
capata un suflet pe care adesea nici schimbarea proprietarului nu-l poate alunga.
149
8.3."Nevoi speciale locuințe": depășirea barierelor?
O politică care vizează depășirea acestor bariere din calea unei viațe independente
în comunitate a fost dezvoltarea de "locuințe cu nevoi speciale". În Marea Britanie există
o ofertă limitată de locuințe cu nevoi speciale, dintre care majoritatea este deținută de
autoritățile locale (Morris, 1990;. Stewart și a., 1999). Aceasta constă în locuințe "
accesibile pentru scaun cu rotile", și locuințe " cu mobilitate", care conține câteva
caracteristici de bază, cum ar fi o intrare aadaptaă în casă. Stocul de locuințe cu nevoi
speciale a fost întotdeauna inadecvat și a scăzut începând cu anii 1970, în ciuda faptului
că este mai ieftin să construiască locuințe accesibile decât să adaptăm cele inaccesibile
(Barnes et al., 1999).
Barnes și Mercer au arătat: că locuințele "nevoi speciale" rămân esențiale pentru
planurile guvernului pentru "îngrijirea comunității". Chiar și așa multe dintre aceste
proprietăți nu îndeplinesc cerințele oamenilor.
Stewart și a. interpretează această situație în felul următor: Suntem de părere că
y
modelul individual de handicap a condus oficialitățile să considere persoanele cu
l
handicap fără sex și fără familiile și că, în calitate de dezvoltatori de locuințe speciale, a
fost conceput ca o alternativă la îngrijirea rezidențială, accentul trebuie pus pe furnizarea
n
unei locuințe pentru o persoană care să reflecte stilul de viață unic de mulți rezidenți în
aceste case. (1999, p. 10).
Chiar dacă sunt disponibile locuințe de marime potrivita, multe locuințe sunt doar
O
parțial adaptate, și, în cazul în care persoanele cu handicap au economii, aceștia pot fi
obligați să le investească în adaptări ale locuinței (Barnes și a., 1999.). Multe persoane cu
t
dizabilități au întârzieri în procesul de evaluare. Frazer și Glick cita unul dintre
a f
participanții în cercetarea lor care spune ca:
‖Când m-am mutat în zona mi sa spus că a fost o lista de 18 luni de așteptare pentru
o vizită de evaluare a TO. A trebuit să împrumut bani pentru a plăti pentru echipamente
r
de baie si liftul de scara deoarece nu am putut aștepta 18 luni, am doi copii mici în
îngrijire și nu am fost în siguranță, fără a acestui banii pe aceste echipamente„. (2001, p.
D
21.)
O altă critică a locuințelor cu nevoi speciale este faptul că s-a concentrat aproape
exclusiv asupra persoanelor cu deficiențe fizice, mai degrabă decât pe alte persoane cu
handicap, cum ar fi cele cu deficiențe vizuale (Imrie, 2004). Din cercetările întreprinse de
Pocklington Trust Thomas (2003) s-a constatat că, deși majoritatea persoanelor în vârstă
care au dobândit o depreciere vizuale nu a modificat regimul de locuire (în parte din
cauza familiarității sale), altele au considerat utile modificările la sistemele de iluminare
și culoare și au fost din cauză de disponibilitate la lumină naturală. Acestea au raportat
nevoia de mai mult spațiu cu echipamentele din casă, de a lucra în condiții de siguranță în
bucătărie și au preferat să nu aibă de a a face cu deplasări "în zig-zag" între camere.
Spațiul a fost, de asemenea, important pentru prieteni si mai ales pentru distractie
deoarece multe persoane nu au putut să iasă fără ajutor. Unii dintre participanți au vorbit
de o cercetare a problemelor cu proprietarii atunci când este necesar o modificare a
iluminatului sau atunci când au vrut marginile albe pictate pe scările comune. Întreținerea
casei și întreținerea grădinii a provocat, de asemenea, îngrijorarea așa cum au făcut în
materie de securitate, cum ar fi cățăratul pe scaune pentru a ajunge la dulapuri înalte.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Dincolo de problema ofertei limitate de acest tip de locuințe, mai multe persoane cu
handicap resping ideea de locuință "specială", care are potențialul de a stigmatiza și de
excluziune, și ar prefera să fie proiectate locuințe adecvate cu nevoile fiecăruia.
Includerea deplină a persoanelor cu handicap prevede că toate locuințele sunt accesibile.
După cum afirmă Hurst:
„De ce trebuie să ne mișcăm, dacă suntem cu dizabilitate? Dimpotrivă de ce nu ar
trebui să fim capabili să ne deplasăm odată ce vom avea o locuință corespunzătoare? Și de
ce nu putem vizita prietenii și vecinii noștri? (1990, p. 9.)
Conceptul de locuințe cu nevoi speciale a apărut din modelul medical al dizabilității
în cazul în care persoanele cu handicap sunt văzute ca fiind diferite și anormale. Această
politică se bazează pe cercetarea în incapacitate, care s-a concentrat asupra persoanelor cu
handicap în sine, de exemplu, numărul de persoane cu dizabilități particulare și
severitatea acestor deficiente, mai degrabă decât investigarea mediul fizic și social.
l
Oliver (1990, p. 7-8) prezintă critic tipul de anchete guvernamentale ale persoanelor
cu handicap (de exemplu, Martin și a.., 1988) și a reformulat pregnant întrebări (care se
bazează pe modelul medical al dizabilității), la întrebări, care sunt susținuți de de modely
social. De exemplu, în loc de întrebarea
n
"Poți să-mi spui ce este în neregulă cu tine?", el întreabă, "Poți să-mi spui ce este în
neregulă cu societatea?"
O
Și în loc de întrebarea "Credeți mutarea dumneavoastră aici este din cauza
t
problemelor dumneavoastră de sănătate/handicap? el întreabă, "Ce inadvertențele în
a f
locuințele dumneavoastră v-au făcut să vă mutați aici?"
Cele mai multe cercetari, care au luat ca abordare model social au fost efectuată de
r
către persoanele cu handicap înșiși (a se vedea Barnes și Mercer, 1997). Mai târziu în
acest capitol vom examina implicațiile modelului social pentru terapeutii ocupationali.
Determinând în general situați, Macfarlane și Laurie arată că:
D
Modelul individual sau model "medical" a determinat gama de servicii oferite
persoanelor cu handicap și modul în care aceste servicii ar trebui să fie furnizate și au
contituit baza de formare pentru persoanele fizice care lucrează în domeniul sănătății,
reabilitare, asistență socială, rezidential, casa de îngrijire și locuințe cu "nevoi speciale".
Această formare încurajează profesioniștii să urmărească un rol de influență în viața
persoanelor cu handicap și pentru a se vedea ca și experți în diverse aspecte de handicap.
Experiența și expertiza a persoanelor cu handicap care se confruntă cu discriminarea de
bază de zi de zi este, prin urmare, privită ca valoare mică. (1996, p. 7).
8.3.1. Către locuințe accesibile

Nemulțumirea față de însăși noțiunea de locuințe cu nevoi speciale a condus la
conceptul de "Case pe viață", promovat de Fundația Joseph Rowntree. Case pe durata de
viață sunt construite cu multe caracteristici standard, cum ar fi o toaletă la parter și un
spațiu suficient pentru un scaun cu rotile pentru cotituri, și sunt construite pentru a fi ușor
de reglat în circumstanțele carense schimbă, pentru a permite, de exemplu, montarea unui
lift de scări (Macfarlane și Laurie, 1996 ). Stewart și a. afirmă că:
151
Case cu durata pe viață poate fi gândită universalist ca fiind casa în care cineva ar
putea-o ocupa și, în consecință, nu stigmatizează și nici nu creează dependență, în timp ce
decizia de a se adapta pe deplin poate fi în continuare legată de nevoile și circumstanțele
individuale. (1999, p. 17.)
Extinderea regulamentelor de constructii din 1999, prin care toate casele nou
construite trebuie să îndeplinească anumite criterii de accesibilitate, reflectă această
abordare. Standarde similare, cum ar fi întrerupătoare și prize amplasate la o înălțime
corespunzătoare față de podea și o abordare nivelată la intrarea principala, au fost
elaborate de către Comitetul de acces pentru Anglia (Walker, 1995) and the Centre for
Accessible Environments (Peace, 2003). Aceste criterii nu au preluat, de altfel, nevoile
persoanelor cu nevoi speciale de vedere (Allen și a.., 2002). In termeni generali,
identificarea acelor caracteristici care să facă utilizabilă sau adaptabilă locuința pentru
persoanele cu handicap cu o gamă largă de nevoi necesită investigații ulterioare.
Alte grupuri din cadrul societății au remarcat, de asemenea, insuficiențe de
proiectare ale locuințelor. Femeile, de exemplu, s-au plâns de designul bucătăriilor și de
inadecvarea locuințelor atunci când au grije pentru copii (Pace, 2003). Imrie prevede:
ly
mitul unei persoane "normale", de sex masculin alb, este o persoană puternică ca și
element de raportare a procesului de proiectare, dar unul care a avut și continuă să aibă
bazele clare rasiste, sexiste și elitist. (1998, p. 133.)
n
O parte din vina pentru acest lucru poate fi direcționată spre arhitecți, care, în
conformitate cu Drake (1996), sunt de multe ori preocupați mai mult cu estetica decât cu
O
funcția atunci când se proiectează clădirile și se așteaptă ca oamenii să performeze într-un
mod uniform.
ft
Imrie (1998) consideră că handicapul, dacă se consideră în integralitate, este de
obicei un gând ulterior sau este privit ca un "interes deosebit" în curriculum-ul de formare
a arhitecților. Acest lucru conduce la concluzia lui Walker: pentru a face față cu succes
r a
provocărilor, arhitecții trebuie să fie pregătiți pentru a învăța de la cei pentru care au creat
unui mediu dezactivant - la nivel de experți adevărați, care știu ceva legat de nevoile de
acces. (1995, pp. 46-7)
D
Imrie afirmă, însă, că lucrările de arhitectură trebuie să fie puse într-un cadru mai
larg raportat la structuri sociale, la valorile și ideologiile persoanelor și că arhitectura este
"pre-determinată de puterea politică și economică, inclusiv prin legi, statute, coduri si
cerințe ale clientilor corporatiști" (2004, p. 283).
8.3.2. Dincolo de locuințe accesibile

Nu poate fi subliniat îndeajuns faptul că includerea în societate merge mult mai
departe, dincolo de proiectarea de locuințe pe piața internă. Primii pionieri ai comunității
de zi au fost conștienți de faptul că locuințele accesibile în mod izolat, nu ar fi suficiente.
Asistență personală la domiciliu poate fi necesară și, pentru a deveni pe deplin implicată
în comunitate, un mediu accesibil este esențial în ceea ce privește transportul accesibil,
clădiri publice și elemente de informare accesibile, atitudinile și comportamentul
adecvate, precum și structuri flexibile sociale care, de exemplu, permit persoane cu
handicap să participe la educație și ocuparea forței de muncă remunerate. Imrie prevede
că:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Orașe vestice sunt caracterizate printr-un apartheid de proiectare în cazul în care
formularul de constructii si design sunt înscrise în valorile unei societăți "apte de muncă"
. . . Acest lucru a condus pe unii comentatori să privescă mediul construit ca dizabilizant,
care se proiectează valori "apte de muncă", care practicile legitime opresive și
discriminatorii împotriva persoanelor cu handicap sunt exclusive pe baza faptului că
aceste persoane au deficiențe fizice și mentale. (1998, p. 129.)
Allen și a.. (2002) au întreprins cercetări cu copii cu deficiențe de vedere cu privire
la nevoile lor de locuințe. Ei au, pus de asemenea, sub semnul întrebării prezumțiile
legate de semnificația de design locuințe: copiii cu deficiente de vedere nu au considerat
mediul construit de acasă și din vecinătate să fie o problemă. Acest lucru este, în
principal, deoarece copiii cu deficiențe de vedere au fost capabili să construiască o hartă
de memorie bazat pe "imobilizare" (puncte de sunete exemplu, texturi, obiecte și așa mai
departe), în mediul construit. Aceste hărți oferă copiilor cu deficiențe de vedere o
încredere de predicție. (2002, p. 16)
l
Acest lucru arată că resursele oamenilor și strategiile proprii de copiere pot fi mai
y
eficiente decât adaptările și pot induce nevoia de adaptări care nu sunt necesare (Harrison,
n
2003). Allen și a. au constatat, cu toate acestea, faptul că copiii au nevoie de o grădină
pentru a crește încrederea lor și este nevoie de mai mult spațiu pentru echipamente, care
ar putea fi o problemă în cazul în care au de împărțit un dormitor cu un frate. Adaptări
O
minore la iluminat au fost uneori necesare. Mediul exterior ar putea provoca un conflict
între copii cu deficiențe de vedere și părinții lor, deoarece, în timp ce părinții erau
t
înclinați să răspundă la aceasta prin limitarea libertății copiilor lor, copiii au fost pregătite
f
pentru a dezvolta strategii pentru a face față acesteia și cu tendința de a nu fi intimidați.
Persoanele mai in varsta cu deficiențe de vedere, care și-au dobândit deficiente lor, cu
a
toate acestea, sunt mai puțin înclinați să se aventureze singuri. Intr-un studiu realizat de
r
RNIB (2002) 27 la suta din persoanele în vârstă cu deficiențe de vedere nu se simt
suficient de încrezători pentru a merge singur în imediată lor vecinătate
D
Sue si Paul Nicholls, un cuplu orb intervievat de French și colab. (1997), ilustrează
contrastul care funcționează în acasă și în mediul exterior. Paul a spus:
În casa ta există o relație mai egală pentru ca poti face lucruri pentru alte persoane. .
. dar când ești într-un restaurant te bazezi pe alți oameni. Trebuie să știi un loc foarte bine
înainte de a putea obține chiar și informații legate de a merge la toaletă fără a cere ajutor.
E o situație foarte inegală, într-adevăr. (1997, p. 31.)
Vorbim de a aduce adaptarea pentru cele două fiice cu probleme de vedere, Sue a
declarat: Într-un fel este o extensie a vieții tale si casa ta și asta e în cazul în care te simți
capabil și sigur. Am adus pe copiii cum ne-am dorit sa, nimeni nu a intervenit. . . Având
copii nu a fost o problemă, au fost sub controlul nostru, și în mediul nostru propriu; noi
nu am fost în comparație cu ceea ce alți oameni fac. Orice am făcut-o era normal pentru
ei. (1997, p. 32.)
O înțelegere că întregul mediu trebuie să fie accesibil a condus la conceptul de
"design universal", care are în centrul său principiul de proiectare pentru toți oamenii și în
așa fel încât mediile sunt flexibile și reglabile. Un defect major, cu toate acestea, este că
ignoră dimensiunile politice și sociale de incluziune. Imrie (2004) subliniază:
153
Principiile sale sunt apolitice, în care există puțină recunoaștere explicită a relației
dintre procesele sociale, tehnice, politice și economice care stau la baza activităților de
construcție și de proiectare. (2004, p.. 282)
În cazul în care persoanele cu handicap trebuie să fie cu adevărat incluse în
comunitate, atunci este necesară o transformare profundă a societății, în toate aspectele
sale,
8.3.3. Experiențele persoanelor cu handicap în

adaptări de locuințe
Această secțiune a capitolului se bazează pe interviurile realizate cu persoane cu
dizabilități care au avut experiențe semnificative cu locuințe și care, între ele, s-au
confruntat cu contactul considerabil cu terapeutii ocupationali în ultimul timp. Patru
interviuri se concentrează în mod specific pe probleme de locuințe și au fost realizate
pentru scopuri specifice ale prezentului capitol; altele trei explorează relația mai generală
y
dintre terapeutii ocupationali si clienti. Scopul nu a fost acela de a oferi un eșantion
l
reprezentativ de utilizatori de servicii, ci să adune unele experiențe din "lumea reală", care
sperăm că vor ilustra o parte din valoarea atributelor clienților în terapeutică și unele
n
dintre problemele care pot apărea în terapia ocupațională din punctul de vedere al
clientului. Interviurile, de asemenea, ilustrează, cu exemple concrete, multe dintre
problemele discutate mai sus și s-au regăsit în studii dinliteratura de invaliditate.
Locație
t O
Ce ar putea fi, atunci, important pentru persoanele cu handicap în ceea ce privește
f
locul în care trăiesc? Poate nu surprinzator, multe probleme au fost similare și, într-un
sens general, ar fi semnificativ pentru mai multe persoanele fără handicap.
spus:
r a
Locația, de exemplu, poate contează pentru mai multe motive diferite. David ne-a
Locația, în cazul în care acesta este, este foarte important pentru mine. Îmi place să
D
aibă un grad de accesibilitate în și în jurul locului unde locuiesc eu, așa că site-ului
trebuie să fie accesibile iar apoi aș spune că aproximativ un sfert de km în juru ar fi
frumos să fie accesibil, deși nu e partea de sus a lista mea, deoarece am mașină. Parcare
este evident ca trebuie să fie apropiată, sau e nevoie de a se construi locuri de parcare
adiacente locuinței, care să fie acoperite, deoarece pentru a funcționa, în special în lunile
de iarnă, am nevoie de el să fie chiar lângă ușa mea.
Ca utilizator scaun cu rotile, accesul în casă începe pentru David, cu o multime de
camere în care trebuie să se deplaseze.
Spațiu, deoarece eu folosesc scaunul. O mulțime de spațiu. Mi se pare că cele mai
multe spații adaptate sunt mici ca și spațiu, cu excepția cazului în care aceste spații sunt
construite necesitatea de manevră a utilizatorilor de scaune rulante, în rest acestea sunt
inadecvate.
Accesul la întreaga proprietate, inclusiv grădină, este de asemenea important și,
după cum arată David, pot avea un impact asupra vieții de familie.
Unul dintre lucrurile care de multe ori se încadrează în ceea ce privește accesul
pentru mine este gradina. Dacă e acolo, eu nu pot ajunge. Și eu cu siguranță cred că

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
modul în care sunt structurate schemelor de finanțare există un deficit în momentul în
care, în special în cazuri cum ar fi cele de îngrijire a copilului – când dacă nu poți ajunge
la gradina ta, nu poți supraveghea în mod corespunzător îngrijirea copiilor tăi.
Dana locuiește cu partenerul său și sapte copii dintr- căsătorie anterioară, doi dintre
aceștia fiind cu dizabilități. Ei s-au mutat recent și întreaga familie consideră acest lucru
crucial pentru Dana. Accesul este cu siguranță semnificativ, în particular deoarece el
oferă un context pentru relațiile din gamilie..
Este important ca întreaga familie să aibă acces în toată casa. Asta e cea mai mare
prioritate. Ne-am mutat casa, iar lucrul care a fost imperios necesar a fost că toată lumea
ar putea beneficia de acces în fiecare cameră, care include baia, dulapurile. Evident,
pentru noi, având în M. O pesoană cu dificultăți de mobilitate, și de echilibru, înseamnă
că nu are acces la spațiul de circulație. . . E un spațiu amplasat pe un singur etaj. Motivul
pentru aceasta lucru, este pur și simplu că M are acces fără a mai fi nevoie să strige după
cineva care să-l ajute. Este teribil de deranjant de a avea nevoie de cineva care să te
ly
însoțească, dacă simți că ai dori să mergi pe cont propriu, și lui M. îi place să se plimbe pe
cont propriu.
Acasă este locul unde este inima

n
O temă majoră în interviuri a fost că o casă nu este pur și simplu un loc de a trăi, ci
O
este un sens de "acasă", cu toate conotațiile psihologice și sociale care derivă de aici.
Problemele legate de locuințe pentru persoanele cu handicap, ca și pentru persoanele fără
t
handicap, sunt cu siguranță mai mult decât cele referitoare la clădiri sau loc. Casa poate
f
juca un rol în manifestarea unei identități personale. Avand o casă, și având posibilitatea
de a rămâne în ea, este de cel mai mare important lucru pentru majoritatea oamenilor.
a
Norman (1998), vorbind de persoanele în vârstă, afirmă:
r
Nu este suficient să realizezi ce înseamnă pierderea casei pentru cineva - cu toate
motivele bune pentru a justifica aceasta pierdere - poate fi experimentat ca o formă de
D
doliu și poate produce reacții de durerea la fel ca și pierderea unei rude apropiate. (1998,
p. 76.). Sentimentul se regăsește și la internarea persoanelor în centrele rezidențiale
Chiar dacă casa lor nu este în întregime potrivită punct de vedere fizic, mulți
oameni încă preferă să rămână acasă din cauza amintirilor și asociațiile care-i înconjoară
(Pace, 2003).
Studiu de caz 8.1
Barbara este o femeie care are o pierde de vedere odată cu înaintarea sa în vârstă.
Noțiunea de acasă, împreună cu relațiile asociate, se poate observa în mod clar din
următorul schimb de replici:
Silvia Ați efectuat modificări în casă, deoarece ați avut probleme cu vederea?
Barbara Nu, nu am facut nici o modificare pentru ca am trait aici, atât de mult. Știu
numarul de trepte pentru a urca sau coborâ. Cele două trepte pe care le avem de trecere nu
mă deranjează pentru că știu unde sunt. Ar putea fi o problemă diferită dacă aș fi obligată
să trec la un nou loc de trai.
Silvia –Ați spune nu unei mutări?
155
Barbara Nu aș vrea să mă mut de aici, pentru că îmi place casa si aici e frumos și
cald și îmi este convenabil - nu e prea departe de magazine. Traversarea drumului este o
dificultate, dar eu sunt norocoasă ca am un soț care mă însoțește mereu, dar trebuie să fie
foarte, foarte dificil pentru cineva aflat pe cont propriu.
Noțiunea de domiciliu este legat de înțelegerea sociale și cu multe semnificați
personale, inclusiv de confort, de securitate, de dragoste, de atenție, de calitatea vieții și
de stilul de viață - deși se poate, desigur, să fie asociată cu lipsa acestor calități. Central la
aceast context este alegerea și controlul - sau lipsa de alegere și de control.
Acasă este locul în care suntemnoi înșine, expresia de noi înșine, începe cu alegerea
locului în care trăim. Alegerea este, desigur, întotdeauna limitată, și handicapul pot juca
un rol major în astfel de limitări.
Alegerea este important pentru Adela, o femeie cu dizabilități multiple și o utilizare
scaunului rulant cu acționare electrică, dar experiența ei ilustrează că îi place să nu aibă
de ales:
Nu am avut de ales zona în care trăiesc atunci când am devenit invalidă. A fost o
ly
alegere între a trai aici, sau să trăiesc în spital. Această casă a fost găsită pentru mine și
adaptările au fost făcute în timp ce mi-am petrecut un an în spital. Nu am fost în această
zonă înainte, iar eu nu știam pe nimeni în zonă. Deci, nu numai am fost confruntată cu
n
faptul că am devenit invalidă, ci a fost și o experiență nouă, am avut nici o conexiune
socială aici. Am intrat în fel de-un mediu străin, vecinii nu au vrut un rezident cu
handicap care să trăiască aici și eu nu am spus asta. Am abordat consilieri și le-am zis:
O
"Scoate-mă de aici", în numeroase ocazii, și ei mi-au zis, "Ei bine, vă putem pune în
bungaloul unui pensionar, dar este prea mic pentru nevoile dumneavoastra. . . Situația
t
locuințelor este, specială, deoarece am nevoie de o serie de adaptări acum că o altă casă
a f
m-ar costa o gramada de bani si nu sunt pregătiți să facă asta.
Limitarea posibilităților de alegere experimentată de Adela nu se limitează la
cărămizi și mortar.
r
Ei au de fapt au făcut o petiție pentru a opri o persoană cu dizabilități să se mute
aici. Așa că am intrat, a spus salut vecinii mei și mi sa spus că nu mă vor aici. . . tu nu ar
D
trebui să fii în clădire: ar trebui să fii într-o instituție. Ei [de profesioniști] m-au pus într-o
situație în care m-am confruntat cu o hărțuire. Ei nu au explorat mediul în care aveau în
gând să mă includă. Ei au provocat, de asemenea, probleme, deoarece ei au cerut
persoanelor apte de muncă să precizeze locul în care rampa mea ar trebui să fie
amplasată, mai degrabă decât să mă întrebe pe mine, și chiar și în ziua de azii, după 13 de
ani de când m-am mutat aici, rampa mea este în partea din spate a clădirii și oamenii apți
de muncă vin prin față. Până 'aproximativ în urmă cu doi ani, nu am avut nici o iluminare
la intrarea din spate, pentru că dincolo de ultimile garaje. Ei nu au avut o lumină pe stradă
acolo așa că a fost total beznă. . . Locatarii, chiar și după 13 de ani, mi-au cauzat
probleme. . . A trebuit să cer sfatul unui avocat. Am primit o scrisoare de avertizare cu
privire la comportamentul meu de la consiliu din partea unui chiriaș care s-a plâns că am
trântit ușile de pe palier, și este palier deschis - nu e decât o ușă glisantă și cealaltă
automată. Deci, ei nu au verificat nimic. Ei s-au plâns de asistenta medicală care vine la
mine dimineața, de obicei vine la ora 8.30, și s-au plâns de zgomotul făcut de asistenta
medicală atunci când vine în clădire. Deci cei de la asociație, în loc să le spuneâă să își
vadă de ale lor, au pus mochetă pe palier - este singurul bloc cu mochete - și a mai fost,

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
de asemenea, în scrisoare de reclamație cu privire la faptul că scaunul meu cu rotile lasă
urme, cum am intrat prin ușa din spate, pe covor.
8.3.4. Experiențe cu terapeuti ocupationali

Revenind la experiențele cu terapeuti ocupationali, tema alegerii și a controlului,
sau lipsa acestora, din nou, a reieșit din acest șir de interviuri.
Acest lucru a fost evident în exemple atât pozitive, cât și negative. , Atunci când
comunicarea se strica, sau nu a fost niciodată inițiată în mod egal, posibilitatea de a alege
și de a controla de către persoana în cauză este exclusă, sau contestată.
Relațiile de putere pentru terapeutul ocupațional și rezistența lui Kate a se poate
observa în mod clar că ea folosește limbajul ei pentru a descrie experientele ei cu
terapeuti ocupationali, cum ar fi "lupta".
y
„Ceea ce am găsit incredibil de greu a fost când cineva venit în casa mea și a spus,
n l
"Acest lucru trebuie să fie făcut și acesta este modul în care trebuie să fie făcut.". nu am
avut un fel de a spune nu în cazul în care un punct era. . bine unul din lucruri este ușa din
față, care este complet plat, pentru că eu sunt într-un scaun cu rotile. Aș putea face față cu
la o creștere mică de nivel și am demonstrat foarte ușor că am putut gestiona situația. Ce
se întâmplă acum este că de fiecare dată când deschidem ușa ne lovim de frunze, deoarece
O
este atât de plat. Am avut o discuție lunga, la care a adaugat afirmația conform căreia
constructorul a avut dificultăți în găsirea unei astfel de uși.‖
t
Un alt lucru este sufrageria din față: acesta a fost proiectat fără nici o discuție. Nu
f
am putut să mă abat de la proiect nuci un milimetru. Acesta a fost conceput ca o adaptare
fără nici un gând legat de faptul că a afectează casa mea și că nu am fost doar eu cea
afectată.
a
r
Singura luptă pe care am câștigat-o, și a fost un argument major care a ținut pe loc
toată munca pentru aproximativ trei luni, a fost că au vrut să aducă toate blaturile de lucru
din bucătărie lă înălțimea mea și am punctat subliniind că există alți trei membri de
D
familie și nu am vrut ca ei să fie afectați de toate lucrările! Ceea ce am facut a fost de fapt
un prieten de-al meu tâmplar a pus topuri rulate în topuri existente, așa că am adăugat
ceva la înălțimea mea și am luat ceva de la înălțimea lor. A fost ca si cum am fost trăiesc
pe cont propriu și că proprietatea era a lor.
.Alt argument important pe care l-am avut a fost că inițial cnu au de gând să pună
deloc un lift la scări [Kate are un parter și un subsol]. Ei au spus că aș putea trăi la nivelul
de sus. Am arătat că am două fete adolescente care ar fi complet separate de la mine
vreau să știu ce se întâmplă acolo. A fost cheltuiala parțială, dar ei nu s-au uitat la mine
holistic, la toate aspectele. Am obține un lift de scară, dar nu a fost făcut în primul val, a
fost nevoie de o argumentare ulterioară. Ea a venit în timp, nu a existat nici o
conștientizare la mine ca la o persoană, a fost o problemă practică - am obținut un scaun
cu rotile în jurul aceastăei clădiri. Dar eu sunt o persoana - nu un scaun cu rotile care
trebuie să treacă prin ușa aia, sunt eu!
Harrison (2003) avertizează că:
Deși este utilă pentru a sublinia anumite bariere fizice de mediu și posibilitățile de
îmbunătățire a lor, acest lucru nu ar trebui să conducă la dezagregarea aspectelor de
mediu într-o formulă care se potrivește cu diviziunile de expertiză profesională, sau
urmează delimitarea preocupărilor academice. (2003, p. 10).
157
O experiență similară cu cea a lui Kate se poate observa în narațiunea Adelei. Aici,
ea descrie prima ei implicare în terapie ocupațională, precum și valorile cu care ea se
confruntă acum.
Prima mea experienta a fost după ce mi-a fost dat scaunul cu rotile la spital, când
am am fost în anul respectiv. Am fost în perioada în care lucram la lucrarea mea de
diploma si am studiat la patul meu pentru că am fost mai mult în pat atunci când am fost
în spital. Am fost împinsă, pentru că nu aveam scaun cu acționare electrică, spre secția de
terapie ocupațională. Întro zi mi-au spus că au vrut să-mi fac un tort sau să fac un coș și
nu am vrut să fac nimic. I-am spus, "Ce altceva?", Iar ea a spus, "Nu, puteți face decât fie
un tort fie să faceți un coș sau puteți prăji un ou", deoarece a fost un alt lucru pe care l-au
sugerat. Și m-am gândit, "Ei bine, asta e grozav. Nu am nici un interes în a face aceste
lucruri "și aș face mai degrabă ceea ce am făcut în primul rând, adică ceea ce am făcut a
fost să citesc cartea mea. Ei nu cred că am avut nici o nevoie de a face orice fel de studiu.
Ca o persoană cu handicap nu am de gând să fiu în măsură să fac față gătitului și altor
lucruri în mediul din casa mea –
Eu, probabil, nu aș fi copt un tort, dacă nu aș fi fost cu dizabilitate și nu aș fi avut de
gând să încep doar pentru că ei au vrut asta.
ly
În interviul său, Adela a furnizat o serie de exemple în care ea a avut dificultăți
considerabile în a-și face auzite sau crezute opiniile sale. De exemplu, ea a întâmpinat
dificultăți la închiderea ușii din spate a blocului ei de locuinte și ceilalți locatari au
început să se plângă că ușa era lăsată deschisă.
n
Așa că am început văd lipit anunțul pentru a închide ușa din spate, care spunea, "Vă
rugăm să păstrați acest ușa încuiată în orice moment, închideți ușa." Și dacă am pus două
O
roți de pe rampa mea s-a trantit usa, chiar dacă am fost în mea zona de grădină
întotdeauna am avut cheile pentru a putea să mă întorc acasă Un TO m-a vizitat. . . și i-am
t
explicat că nu am putut conduce scaunul cu rotile și s-a închis ușa, și ea mi-a zis că ar
f
putea atasa un cârlig pe umărul meu, care s-ar agăța de ușă și, în cazul în care am fost în
măsură să manevrez în mod corespunzător scaunul, acest cârlig s-ar decupla și a ușa s-ar
a
închide în spatele meu. Și m-am gândit, "Ei bine, s-ar putea sa fiu decapitată sau ceva de
r
genul ăsta." I-am spus, "nu cred că va merge." Mi-a luat mai multe luni, ca sistemul TO
să funcționeze. A trebuit să demonstrez că nu am putut închide ușa de fapt, la trei
persoane diferite. . . apoi au spus, da, am putea avea nevoie de o telecomandă pentru ușa
aia.
D
Dana a avut experiențe similare. Din punctul ei de vedere, terapeuti ocupationali
sunt limitați în ceea ce ei pot face in sistem.
Cred că dificultățile au fost cu TO precedent. Ea a fost mult prea conștientă de ceea
ce a fost permis de a recomanda din punct de vedere financiar, iar ea a fost foarte
conștient de ceea ce procesul implică. . . Dar, în loc să spună. . .
"Noi nu vom obține finanțare pentru un WC la parter până la M nu are opt ani,
pentru că ăste este modul în care funcționează sistemul", ea ar fi spus, "Da, eu chiar simt
că M are dreptul la o toaleta la parter, desigur el ar trebui să aibă o toaletă, dar eu pur si
simplu nu se pot obține finanțare pentru el ", atunci am fi putut înțelege. Dar ea nu a
făcut-o, ea tot spunea că până la opt ani nu are nevoie de o toaletă la parter. Și ea revenea
cu olițe si tot felul de echipamente ridicole.
O relație de putere între terapeut și client are multe elemente, inclusiv furnizarea de
echipamente și modele de casă determinate de terapeut și de stilul de relație inițiată de
terapeut. Sanda, de exemplu, a constatat că terapeutul ei ocupațional e distant și inflexibil
si a fost ajutat de un prieten si de îngrijitorul ei, atunci când echipamentul terapeutului
ocupațional nu a putut fi utilizat:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
„Când am ajuns acasă, serviciul social TO a venit și a început ca și în cazul în care a
fost o zi cu o evaluare mare chiar dacă am avut evaluarea totală făcută în spital. Eram
bolnav și aveam o mulțime de dureri, bolnavul de cele mai multe ori, nu putea mânca, și
nu am putut să am de a face cu ea. M-am gândit, "Pleacă - doar du-te la spital și vor spune
tot ce vrei să știi." Ea a fost neutru. Ea și-a fost făcut doar meseria ei cu clipboard în
mână. Nu-mi amintesc numele ei - ea a fost doar un profesionist. S-a întors să-mi spună
că există o lista de asteptare pentru lucrul la adaptarea de la baie, așa că am ar trebui să
am băi pat timp de trei luni de la un îngrijitor.
În cele din urmă, acest lucru a sosit. Nici unul dintre noi nu știa că vine. A venit cu
un om într-o dubă - un om minunat, prietenos cu această invenție - dar nu se potrivea.
Trebuie să "rupem regula de timp", ceea ce însemna "spune ceea ce ei au spus".
Prietenul meu și îngrijitorul meu au luat aceste două plăci și au făcut un sistem de
alunecare la baie. TO nu a ajutat nici un pic. Când i-am spus că intervenția nu ar
funcționa, ea a spus, "Ei bine, asta e, atunci:. Va trebui să aveți băi la pat"
Ea nu a mai venit din nou.‖
Kevin obiectează arătând prin ce trec terapeutii ocupationali pentru echipamentele
de care au nevoie:
ly
n
Dacă doriți o cazma sa sapați gradina, nu te duci la un TO, nu-i așa? Te duci jos la
magazin și îți cumperi o sapă, cea care ti se potriveste. Deci, de ce nu pot să mă duc jos la
magazinul meu local și să cumpăr un cârlig, sau să cumpăr un băț, sau să cumpăr ceva?
Un instrument este un instrument.
O
Pentru asistență care trebuie acordată în probleme de locuințe, organizația și
t
profesioniștii trebuie să recunoaștem mai întâi că aceste probleme trebuiec adresate. În
f
cazul în care nevoile Barbarei, ei nu au fost recunoscute, iar această lipsă de recunoaștere
poate reflecta atât vârsta ei cât și insuficiența ei funcțională:
a
„N-am avut sfaturi. Singurul lucru pe care am fost întrebat a fost dacă am avut o
r
lupă. Ei bine, există sute de tipuri diferite, dar trebuie să afli singur ce ti se potriveste. Am
fost un pic dezamăgită când tot ce a spus a fost,
"Ai o lupă?" Nu e foarte important, nu?
D
Vom încheia această secțiune cu un sfat de la persoanele cu handicap. Aceasta
începe cu unele experiente bune cu terapeuti ocupationali. Atunci când nu există o
posibilitate de alegere și de control din partea utilizatorului și acasă nu este un adevărat
parteneriat de lucru cu terapeutul ocupațional, ideile creative și satisfăcătoare extrase de
aici oferă o experiență foarte pozitivă. Pentru Dana și David când acest lucru a fost
recunoscut în agendele terapeutilor ocupationali i-au luat partea lor.
Dana crede că terapeut ocupațional, care lucrează împreună cu fiul ei, în prezent,
este constrânsă de finanțe, dar, cu toate acestea, ea susține sistemul, mai degrabă decât
Dana.
Ea face recomandări, care sunt în mod clar bazate pe ceea ce ea consideră a fi drept,
și ea ascultă și [este] pregătită să modifice în funcție de circumstanțele familiale. Un
exemplu de care ce ar fi trebuit să fie atunci când ea s-a uitat la vechea noastra casa
pentru șdrumurile din jurul casei, ea a facut recomandarea, sa întors pentru comentarii și a
notat ceea ce am avut de spus, și a făcut unele modificări. Ea, de asemenea, a vorbit și
scris gard autorităților locale, s-a plâns și a pledat cu ei pentru a le modifica bordurile,
trotuarele, drumurile din jurul casei. Nu face parte realitatea imediată, dar ea este
pregătită să facă asta.
159
David a avut experiențe similare cu terapeuti ocupationali care își unesc forțele cu
el.
Când au fost oferite locații de cazare la autoritatea locală și asociația de locatari, a
fost foarte util să aibă alături un TO, care ar putea spune,
"Ei bine, nu, asta nu e de fapt potrivit pentru această persoană." Asta am găsit util,
deoarece m-am simțit foarte presat să aleg doar undeva pentru a trăi ori de câte ori mi s-a
oferit undeva. Am fost în criză, și mă gândeam, "Nu, acest lucru nu este corect, acest
lucru nu va funcționa", si am fost foarte îngrijorat de faptul că nu aș fi putut să ies. . . Am
constatat că m-au linistit si TO s-au luptat alături de mine, care au spus, "Nu vă faceți
griji: rămâneți în spații de cazare pe termen scurt, atâta timp cât aveți nevoie, pana cand
există o soluție bună pentru tine. Nu te simti presat să iei ceva care este 75 la sută din
drumul spre ceva daca fizic nu poate face față cu situația ". . . Deci, eu cred că ei vă dau
sprijin psihologic, precum și datorită experienței lor, atunci când toți ceilalți spuneau,
"Ei bine, e o locuință plnăat, doar te duci acolo."
Adela și Dana oferă sfaturi pentru terapeutii ocupationali care emana de la tema
centrală de a alege și de a controla și subliniază necesitatea de ascultare activă. Primul
este citat de Adela, care pune un accent deosebit pe necesitatea de a recunoaște că este
mediul clientului de acasă
ly
Dana, subliniază apoi importanța recunoașterii valorilor particulare respectate de
către familie.
n
Amintiți-vă că persoana la care te duci , este în mediul ei de origine și acest mediu
nu e niciodată o extensie a spitalului. Tu nu ești în control. Tu trebuie să respecți persoana
pentru care faci intervenția. Trateaz-o cu demnitate și asculta ceea ce spun ei, deoarece
O
persoana cu handicap trăiește handicapul și sunt experții de care ai nevoie.
Ascultă!. Pentru a face asta ascultă și înțelege cât mai mult posibil. Să nu vă luați
t
propriile agende în locul de muncă, precum și experiențele personale. Cu toții avem o
f
percepție a ceea ce este o viață bună de familie, ceea ce constituie niveluri acceptabile de
acces, ci doar pentru că un TO simte că ei știu ce e bine pentru un client, nu înseamnă că
a
acel lucru o să meargă. . . Chiar și cei care au o bună practică, există încă atitudinea de
r
bază pentru care cel mai bun lucru pentru copil este că trebuie să fie independent, și de
aici trecem la ceea ce este independența. Independență pentru copilul meu, în ceea ce mă
privește, nu este să fie capabil să meargă în sus și în jos pe scări singur.
D
Independența este alegerea dacă este sau nu vreodată vrea să meargă din nou pe
scări. Nu este vorba de a obtine ceea ce e mai bun din punct de vedere fizic pe cineva. Nu
am scopul de a produce un campion olimpic, vreau un conținut, bine-adaptat copilului.
8.4.Mediul casnic
Obiective
Acest capitol este destinat ajutărării studentului de TO să:
 Descrie rolul tranzațiilor persoană-mediu in creare unei locuințe ca un
loc de acțiune și cu însemnătate
 Explicitează un cadru de referință care ia în considerare diferite
domenii de experință a locuinței
 Prezintă modul de aplicare a acestui cadru de referință cu reflectarea
experienței de viață și practica clinică

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
 Interpretează modul în care experiența casnică poate avea impact
asupra practicii de TO în particular având o influență asupra luării deciziilor
de modificare a mediului casnic,
Activități de instruire
1. Reflectați asupra locuinței.
Care este importanța pe care o are locuința pentru voi?
Ce locuri/spații sunt importante pentru tine în casa ta? De ce?
Cum ai personalizat casa ta?
Ce spune casa ta despre tine?
Ce lucruri îți place să faci acasă?
Care sunt unele dintre rutinele de acasă, care sunt importante pentru tine?
Care sunt cele mai dragi amintiri pe care le ai legate de casa ta?
Ce planuri de viitor ai pentru aceasta casa?
ly
În ce mod casa ta de îți permite să fii în contact cu oamenii care sunt
importanți pentru tine?
n
O
Ce spune casa ta despre cultură și valori?
t
f
2. În ce măsură fiecare dintre următoarele dimensiuni ar putea să aibă un impact
asupra procesului decizional în ceea ce privește modificările locuinței?
a
Fizic: spații fizice și obiecte
r
Personal: Sentimentul de identitate individuală
Temporal: posibilitățile din trecut, din prezent și din viitor
D
Social: Oamenii din casa si relatiile dintre ei
Cultural: credințe și valori comune
3. Discutați modul în care o modificare ar putea avea un impact pozitiv sau negativ
pe fiecare dintre următoarele dimensiuni ale locuinței
Fizic: spații și obiecte fizice
Personal: Sentimentul de identitate individuală
Temporal: posibilitățile din trecut, din prezent și din viitor
Social: Oamenii din casa si relatiile dintre ei
Cultural: credințe și valori comune
4.. Revizuiți studiile de caz. Înțelegeți perspectiva familială
Pe ce crezi că a fost axat terapeutul?
Pe ce crezi că s-au concentrat membrii familiei?
Cum ar putea fi terapeutul mai eficient?
161
Pentru cazul de mai jos refaceti întrebările de la punctul 4.
Doamna Anand a început să frecventeze spital local, în timp ce se recupera de
tuberculoză.
Înainte de boala ei, doamna Anand îi plăcea să gătească pentru nepoții ei, dar apoi a
devenit prea obosită și mai puțin receptivă, cu toate activitățile din bucătărie. Ca urmare,
fiica doamnei Anand (destul de ocupată de altfel) s-a ocupat de pregătirea mesei pentru ea
și soțul ei.
Terapeutul ocupațional a luat-o pe doamna Anand în bucătărie. TO a fost capabil să
observe și să vorbescă cu doamna Anand în timp ce ei fac o ceașcă de ceai împreună.
Terapeutul ocupațional a identificat acele sarcini găsite în problematica doamnei Anand și
a luat ân considerare modul în care acestea ar putea fi rezolvate. Inițial TO a prevăzut
doamnei Anand, un scaun și a sfătuit-o să folosească stinghia arătându-i alte tehnici
compensatorii și care fac economie de energie, astfel încât ea ar putea lucra în condiții de
siguranță în bucătărie ei și să înceapă să gătească din nou. Cu diminuarea oboselii
încrederea în terapeut a doamnei Anand a crescut. Terapeutul ocupațional a continuat să o
y
ia pe doamna Anand în bucătărie. TO treptat a încurajat-o pe doamna Anand să stea mai
l
mult timp, atât cu cât și fără sprijin, prin modificarea cerințelor sarcinilor din bucatarie,
folosindu-le ca un mijloc de a se adresa aptitudinilor ei depreciate de performanță. În cele
n
din urmă dna Anand a fost capabil să gătească pentru nepoții ei în condiții de siguranță și
de încredere, returnarea echipamentului terapeut ocupațional a arătat, că ea nu mai avea
nevoie de ele
8.5.Concluzie
t O
f
Esmond și a.. (1998) au efectuat un proiect de trei ani de cercetare, care a păstrat
punctele de vedere ale persoanelor cu handicap din centrul său, ca și în prezentul capitol.
a
Ei ajung la concluzia că locuințele nu puteau fi analizat în mod izolat, deoarece este legat
r
de asistență adecvată și de acces la toate facilitățile comunitare. Acestea oferă o gamă
largă de principii care pot fi aplicate indiferent de sistemul de locuințe special, a adoptat
și o concluzie adecvată la discuțiile din acest capitol.
D
Principiile includ:
 înțelegere a ceea ce înseamnă o viață independentă în practică;
 participarea și controlul de către persoanele cu handicap;
 acces la suport de apărare independente;
 securitate;
 controlul financiar asupra serviciilor în cazul în care este ceea ce doresc
oamenii cu dizabilități;
 dimensionare sistemului de locuințe adecvate pentru alegerea, controlul,
independența și intimitatea locatarilor
 accesibilitatea comunității locale și a comunității extinse
 legătură bună între agențiile - departamentele de locuințe, servicii sociale,
autoritățile de sănătate și grupurile de persoane cu handicap;
 flexibilitate și o gamă de locuințe, pentru a ține seama de handicap și de
schimbare;
 locuințe accesibile și adaptabile;
 promovarea egalității de handicap, la toate nivelurile de organizații;

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
 sensibilitate la nevoile persoanelor care aparțin minorităților etnice;
 locuințe, care sunt integrate în comunitate, mai degrabă decât să fie grupate
împreună ca locuințe cu nevoi speciale;
 suport flexibil, care nu este legată de orice clădire
.
Ei ajung la concluzia ca: persoanele cu dizabilități doresc să fie la fel ca și
persoanele fără handicap, să aibă posibilitatea de a trăi în propriile case, pe care și le aleg
ele însele, de a participa în comunitățile lor locale și să aibă o calitate rezonabilă a vieții.
(Esmond et al, 1998., P. 31.)
Imrie merge mai departe atunci când afirmă:
Una dintre problemele cele mai importante pentru persoanele cu handicap se referă la
obstacolele fizice și barierele în cadrul mediului construit. Multe clădiri comerciale și
y
publice sunt inaccesibile pentru utilizatorii de scaune cu rotile, în timp ce câteva clădiri
l
oferă caracteristici de design adecvate pentru a permite persoanelor cu o serie de
deficiențe senzoriale să se deplaseze cu încredere și cu ușurință. Transportul public
n
accesibil este o raritate în timp ce cele mai multe locuințe nu dispun de adaptări de bază
sau caracteristici de design pentru a facilita o viață independentă pentru persoanele cu
handicap. . . Așa cum unii au argumentat acest lucru echivalează cu o încălcare a
O
libertăților civile ale persoanelor cu handicap. (2004, p.. 279)
Macfarlane și Laurie (1996) oferă o listă lungă de recomandări, care includ nevoia
t
pentru profesioniști de a dobândi o înțelegere deplină a modelului social al dizabilității,
f
necesitatea pentru organizațiile de persoane cu dizabilități care urmează să fie finanțate în
mod adecvat, pentru a permite implicarea lor deplină în planificare și consultare și o
a
îndepărtare de la ideea că persoanele cu dizabilități au nevoi "speciale" de locuințe. Gans
r
(1968) indică un punct important pe care designul de orice clădire sau mediu nu
determină neapărat modul în care acesta va fi folosit. Acest lucru va depinde de sistemul
social și de cultură a celor care îl locuiesc. În sprijinul acestui argument Harrison (2003)
D
prevede: ar fi regretabil dacă, la proiectarea de locuințe proiectanții și cercetătorii au fost
concentrați asupra clasificării, fără a avea o vedere completă a modului în care
caracteristicile fizice sunt de fapt, "primite" de către cei ce utilizează locuințele. (2003, p.
10).
Este clar că o consultare aprofundată cu persoanele cu handicap este esențială, dar,
până când există suficientă voință politică de a o face inclusiv asociațiile persoanelor cu
handicap, este naiv să ne imaginăm că locuințele private accesibile nu vor fi nimic mai
mult decât un gest nominală. În mod similar, în cazul în care impactul terapeutilor
ocupationali este de a trece dincolo de acceptare, ei au nevoie pentru a spori clienților lor
conștientizarea nivelului lor de dizabilitate din punctul de vedere al persoanelor cu
handicap, au nevoie să lucreze în parteneriat cu persoanele cu handicap pentru a elimina
barierele invalidante, trebuie să recunoască expertiza persoanelor cu handicap și să
folosească puterea profesională pentru a ajuta persoanele cu handicap în lupta lor pentru o
cetățenie participativă completă.
163
8.6.Puncte-cheie
Din literatura de specialitate și ilustrațiile din acest capitol, există diferite principii
care pot fi aplicate la nivelul de lucru de locuințe cu persoanele cu dizabilități:
Terapeuti ocupationali au nevoie de o intelegere foarte buna a traiului cu handicap
și a nevoii de independență pe baza modelului social al dizabilității.
Persoanele cu handicap trebuie să beneficieze de alegere și control în toate
aspectele legate de locuințele lor.
Un parteneriat egal trebuie să fie dezvoltat între persoanele cu handicap și TO.
Trebuie să existe legătură bună între agenții, cu persoana cu handicap centrate pe
discuții și pe luarea deciziilor.
În timp ce locuințe accesibile reprezintă un pas fundamental în primul rând, acest
pas e unul de mică valoare cu excepția cazului în care structuri mai largi din societate
sunt, de asemenea, accesibile.
ly
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Capitolul IX. Informații transpuse prin

desene
Comunicare eficientă și claritatea informațiilor sunt esențiale pentru a se asigura că
sunt efectuate adaptări cât mai eficient posibil și că adaptările finalizate sunt utilizabile,
acceptabile și adecvate pentru nevoile persoanelor. Schita este o metodă importantă, care
poate fi folosită pentru a promova discuții informate și care să transmită informații
specifice de-a lungul întregului proces de adaptare, de la opțiuni și având în vedere
proiectarea până la efectuarea lucrărilor de construcție. Dacă este utilizat corespunzător,
un desen poate promova o comunicare clară între toți membrii echipei, inclusiv pentru
utilizatorul serviciilor și a personalului dintr-o gamă largă de medii tehnice și
y
profesionale. Ca membri ai acestei echipe, este important pentru terapeuti ocupationali să
fie în măsură să înțeleagă și să comunice prin desen.
Cea mai importanta activitate de proiectare, prin urmare, este producerea unei
n l
descrieri finale a obiectelor. Acest lucru trebuie să fie facut într-o formă care este uşor de
înţeles pentru cei care vor realiza obiectele. Din acest motiv, forma cea mai utilizata pe
scara larga pentru comunicare este desenul. Pentru obiecte simple, cum ar fi un mâner de
O
la uşă, un desen ar fi probabil suficient, dar pentru un obiect mai mare si mai complicat,
cum ar fi o clădire întreagă, numărului de desene executate poade fi de cateva sute, iar
t
f
pentru cele mai complexe, cum ar fi inatalatii chimice, avioane sau poduri, pot fi necesare
mii de desene.
a
Aceste desene vor varia de la descrieri destul de generale (cum ar fi planurile, şi
r
desene de ansamblu), care să ofere o "imagine de ansamblu", a obiectului, la cele mai
specifice (cum ar fi secţiunile şi detalii) care oferă instrucţiuni precise cu privire la modul
în care poate fi realizat obiectul. Pentru designerii trebuie să comunice instrucţiuni
D
precise, cu risc minim de neînţelegere, toate desenele sunt ele însele supuse unor norme
convenite, coduri şi convenţii. Aceste coduri acoperă diferite aspecte, cum ar fi modul în
care să se stabilească pe un desen puncte de vedere diferite de un la un obiect la altul, cum
se indica diferite tipuri de materiale, cum se specifica dimensiunile. A învăţa cum se
citeste şi cum se fac aceste desene este o parte importantă a educaţiei de proiectare.
Desenele vor conţin adesea adnotări cuprinzând informaţii suplimentare.
Dimensiunile obiectelor sunt un exemplu de astfel de adnotari. Instrucţiuni scrise pot fi de
asemenea adăugate la desene, cum ar fi notele cu privire la materialele care urmează să
fie utilizate
Conceptul de interpretarea și prezentarea desenelor de adaptări vor fi noi pentru unii
studenți. Acest capitol are drept obiectiv sensibilizarea și înțelegerea unei serii de tehnici
de redactare, care sunt disponibile pentru începători, demistificarea experiența și
explorarea tipul de informații care este important a fi transmise tuturor părților. Gama de
tehnici de desen introduse în acest capitol include șabloane, planuri schita si proiectare
asistată de calculator.
165
9.1.Introducere
9.1.1. De ce sunt necesare desenele?
Un TO care lucrează la o adaptare a locuinței trebuie inițial să conștientizeze
spațiile și să-și folosească imaginația pentru a crea idei de adaptare potențiale, dar la un
moment dat aceste idei vor trebui să fi traduse într-o reprezentare schematică, care poate
fi pusă pe hârtie pentru a fi partajată cu utilizatorul serviciului și cu alți profesioniști .
Acest plan este vital în procesul de apreciere a opțiunilor, având în vedere problemele de
construcție și care se ocupă cu limitările spațiale ale resurselor și poate fi modificat o dată
ce procesul de decizie progreseaza. Desenele sunt utile în procesul de rezolvare a
problemelor, deoarece acestea împiedică trecerea prea rapid de la o soluție sugerată la
punerea în aplicare a unui plan. Un desen la scară prezintă un plan al locuinței existente
poate prezenta o oportunitate de a face o analiză obiectivă a aspectului, astfel încât
eventualele modificări pot fi făcute și vizualizate pe hârtie în primul rând, și discutate în
detaliu înainte ca un plan definitiv să fie formulat, el va fi evaluat și pus de acord.
Desenele sunt utilizate între membrii echipei ca un mijloc esențial de comunicare,
y
de aceea este important ca TO să învețe elementele de bază ale limbajului utilizat de către
n l
arhitecți și constructori. Aceștia trebuie să fie capabili să citească, să înțeleagă și să
aprecieze limbajul tehnic critic informațiile afișate într-un desen tehnic, folosind propria
lor expertiza profesională să se concentreze pe aspecte ale designului sau adaptarea care
se referă la modul în care persoana care îl va folosi, va interacționa cu succes cu acea
adaptare, atât acum cât și în viitor.
O
Alte tipuri de specificaţii, precum şi desenele pot fi, de asemenea, necesare. De
exemplu, proiectantul adesea este necesar să producă liste de piese a tuturor
t
componentelor separate, şi un număr exact de desene pentru fiecare componentă distinctă
f
care urmează să fie utilizată. Specificaţiile scrise ale standardelor de manopera sau de
calitate din cadrul procesului de fabricaţie poate fi, de asemenea, necesară. Uneori, un
a
obiect este atât de complex, sau atât de neobişnuit, că proiectantul face o versiune
r
tridimensional completă sau prototip, în scopul de a comunica mai bine elementele de
proiectare.
D
Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că desenele sunt forma cea mai utilă de
comunicare a descrierii unei piese, care nu a fost încă prelucrată
9.1.2. Importanța înțelegerii planurilor desenate

nu poate fi sub-estimată.
Identificarea problemelor și a capcanele cât mai curând posibil și propunerea de
soluții prezintă o valoare imensă pentru a asigura o tranziție lină de la concepție până la
finalizare. (Dodd, 1998, p.. 168)
Odată finalizate, planurile formează baza de la care lucrările de construcție care au
fost puse de acord sunt realizate și poate fi folosit în loc de, sau în legătură cu, ceea ce
este scris în caietul de sarcini. Prin urmare, ele oferă o legătură esențială între fazele de
proiectare și de construcție ale muncii de adaptare.
Dincolo de stimulente profesionale și munca în echipă pentru a fi în măsură să
înțeleagă și să comunice prin desene, politici politice și organizatorice, de asemenea, să
încurajeze această formă de lucru.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Desenele ar trebui să fie utilizate pentru a înregistra detaliile de adaptare cu care au
fost de acord și să fie susținute de dovezi scrise de motivare clinică de către TO și
justificarea caracteristici specifice pentru a fost făcută solicitarea. Schita poate, prin
urmare, să fie folosită pentru a ajuta la atingerea unei secvențe de lucru eficient și eficace
și înregistrarea acestora, elemente care sunt cerute de organizație.
Dacă o imagine într-adevăr poate pvalora o mie de cuvinte, atunci un desen adecvat
trebuie sa fie o forma foarte eficientă de comunicare. Desenele pot fi folosite de terapeutii
ocupationali în locuințe pentru a transmite informații clare, care pot ajuta la:
 oferirea unei viziuni asupra opțiunilor posibile;
 promovarea discuțiilor în cunoștință de cauză și dpentru luarea deciziilor;
 evaluarea diferitelor opțiuni;
 obținerea acordului pentru cea mai bună opțiune propusă;
 proiectarea unui plan detaliat;
ly
n
 construirea unor elemente de ajutor pentru lucrul colaborativ;
 realizarea unei parități de așteptări între membrii echipei;
O
 înregistrarea cu acuratețe și concis intervenție la lare au fost de acord;
 furnizarea de informații corecte specifice pentru lucrări de construcție;
ft
 economisirea de timp și evitarea greșelilor costisitoare;
 evitarea complicatiilor care decurg din neînțelegeri;
a
 atingerea unui rezultat de succes pentru utilizatorul serviciului.
r
D
Ce poate merge prost, dacă desenele nu sunt utilizate?
Comunicare clară și claritatea informațiilor sunt esențiale pe parcursul procesului de
adaptare pentru a preveni interpretările greșite, greșeli și nevoia să fie revizuite adaptările.
Probleme pot rezulta atunci când acest nivel de colaborare nu se produce. Greșeli pot
apărea atunci când TO nu reușesc să facă schimb corespunzător de informații sub formă
de desene și specificații clare ca acest lucru poate duce la întârzieri, perturbări și cheltuieli
inutile cum demonstreaza studiul de caz 9.1.
Studiu de caz 9.1: dl P
Domnul P a trăit într-una din cele patru camere construite în jurul unei curți. El a
fost imobilizat într-un scaun cu rotile si avea nevoie de o rampa construită în curte care să
îi permită să acceseze casa lui. Proprietățile au fost deținute de către autoritatea locală,
politică autorității a declarat că departamentul de locuințe ar aranja adaptările din zonele
comune.
TO a presupus greșit că departamentul de locuințe cuprinde inspectorii care erau
conștienți de nevoile individuale ale persoanelor cu handicap și ar fi avut cunoștință de
reglementările relevante actuale raportate la cladire. Pe scurt a trimis o cerere scrisă la
departamentul de locuințe pentru a construi o "rampă pentru un scaun cu rotile".
167
Munca rezultantă a demonstrat că scurta intervenție nu a fost suficient de detaliată.
Rampa construită inițial de către departamentul de locuințe a acoperit o jumatate din
scările existente, ceea ce le face dificil de utilizat pentru chiriași sau alte persoane aflate
în vizită, și la o pantă de aproximativ 1:4 (25 la suta), rampa a fost prea abruptă pentru
utilizatorului serviciilor pentru a urca sau a coborî cu scaunul cu rotile.
Situația a trebuit să fie revizuită, și a fost rezolvata doar in momentul în care TO a
prezentat un desen detaliat al unei rampe adecvate pentru utilizarea de către persoanele în
scaune cu rotile, cu considerații de proiectare, inclusiv o pantă acceptabilă, înălțimea,
lățimea, balustrade, debarcările abordările. Rampa a fost ulterior construită în așa fel încât
utilizatorul serviciilor a fost capabil să o folosească în condiții de siguranță și nu mai este
furnizat un obstacol pentru ceilalți locatari. În rezumat, greșelile pot apărea atunci când
există o lipsă de claritate în comunicarea dintre membrii echipei, ca urmare a
interpretărilor greșite, a unor presupuneri incorecte sau o lipsă de înțelegere a
competențelor și responsabilităților altora. Confuzia duce la erori tehnice care trebuiesc să
fie remediate de către constructor, creând întârzieri și duce la implicații de cost
suplimentar pentru autoritatea locală. Informațiile sărace expun utilizatorul serviciilor la
y
stresul de a trebui să îndure lucrări de construcție repetate provoacând o lipsă de încredere
l
față de profesia de TO și plângeri la autoritatea locală. Obținerea directă de prima dată a
serviciului corect destinat utilizatorului este un principiu important
n
O serie de tehnici de desen pot fi adoptate pentru a ajuta transmiterea informații în
mod clar și pentru a evita aceste probleme. Alegerea tehnicilor de desen pentru a ilustra
adaptările necesare vor varia de la caz la caz, în funcție de persoana sau persoanele pentru
O
care sunt destinate și tipul și complexitatea informațiilor care urmează să fie partajate.
Acești factori vor fi luați în considerare în următoarele secțiuni înainte de introducerea
t
unei game de tehnici de desen, inclusiv modele grafice folosind modelarea asistată de
a
Cui îi sunt destinate desenele?
f
calculator, care sunt disponibile pentru uzul TO
r
TO trebuie să fie în măsură să furnizeze desene adecvate, care pot fi înțelese de
către utilizatorii de servicii și să transmită informațiile necesare pentru o gama larga de
personal implicat în procesul de adaptare. Atunci când se analizează ce tip de desen este
D
cel mai potrivit pentru a fi utilizat cu fiecare beneficiar, este util să se ia în considerare
cunoștințele lor de bază, familiarizarea lor cu interpretarea informațiilor desenate și tipul
de informații de care aceștia au nevoie
9.2.Utilizatorul serviciului
În cadrul teoriei de bază a spiritului cetățenesc, nevoia utilizatorului de servicii de a
dispune de informații clare și de comunicare este esențială. Servicii sociale moderne
(DOH, 1998) subliniază importanța dezvoltării unor sisteme care să încurajeze o abordare
centrată pe utilizator în serviciile publice, în timp ce COT (2005) impune TO să practice,
cu un accent peintervenția centrată pe client
Tipul de desen pe care multi utilizatori de servicii l-ar găsi cel mai util poate să nu
fie aceeași cu cel ce este așteptat de către un arhitect, un constructor sau un inspector
Dacă toate discuțiile s-au baza pe planuri tehnice detaliate, acest lucru ar putea
înstrăina unii utilizatori de servicii din procesul de intervenție, mai degrabă decât să
încurajeze participarea activă a acestora. Desenele tridimensionale, care sunt mai puțin
tehnic, dar mai ușor de înțeles decât planurile bidimensionale, pot fi forme de desen utile

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
pentru a ajuta utilizatorii de servicii să vizualizeze în modul lor cum vor fi făcute
modificările, dar acest lucru nu ar fi de ajuns pentru a descrie tehnica și toate cerințele de
construcție.
Utilizatorii de servicii văd adesea adaptările lor, propuse pentru casa lor, ca un
eveniment major, nefamiliareși pot să se simtă restricționați în modul în care participă la
luarea deciziilor de experiența sau de cunoașterea lor limitată a lucrărilor de construcție.
Imaginile pot fi folosite pentru a depăși aceste probleme și sunt cele mai eficiente în cazul
în care acestea sunt clar explicate și oamenilor le sunt permise timpi pentru a le examina
și de a pune întrebări despre aspectele pe care aceștia nu le înțeleg.
Odata ce ei pot vizualiza adaptarea propusă pentru casa lor, utilizatorul serviciului
și familia sa devin deplin informati și sunt împuterniciți să participe la discuții pe o bază
considerată a fi mult mai egală.
Utilizatorii de servicii ar trebui să aibă acces la o copie a desenelor și la specificații
ly
scrise, în special în cazul în care probabil există o întârziere în timp TO fac recomandările
și munca este prestată. Este important ca atât utilizatorul de servicii cât și TO să aibă
copii în scopuri de monitorizare, deoarece odată ce începe lucrul recomandarea OT nu
mai poate fi implicată. Un exemplu de parteneriat de muncă și responsabilizare prin
accesul utilizatorului la informații este prezentat mai jos.
n
Studiu de caz 9.2: dna S
O
Detalii unei adaptari propuse pentru o cabină de duș au fost trimise doamnei S și
soțului ei.
t
a f
Asociație de locatari care detinea proprietatea lor a început să efectueze lucrările,
dar nu au fost complete, în conformitate cu caietul de sarcini al TO. Ca doi au avut o
r
copie a propunerilor pe care ei le-au înțeles, și au fost în măsură să se asigure că lucrarea
a fost corect rxecutată în conformitate cu propunerile inițiale.
D
Dna S a spus:
Dacă nu am fi avut desenele, cabina de duș nu ar fi arătat arătat în manieral în care
aceasta arată acum. Cabină de duș era amplasată prea sus pentru mine pentru a ajunge la
scaun [scaunul cabinei de duș] deoarece acesta ar fi fost montatela înălțimea greșită.
Avem făcut acest lucru exact ca in recomandarea TO, multumită recomandărilor acstuia
9.3.Alt personal implicat în adaptări

În scopul de a finaliza o adaptare, TO trebuie să ia legătura cu personalul dintr-o
serie de departamente și organizații, dintre care toate au diferite expertize și cunoștințe
tehnice standarde și chestiuni de alte elemente necesare construirii unor adaptări legate de
invaliditate. Ei au nevoie de tipuri diferite de informații pentru o serie de scopuri diverse,
inclusiv implicarea în procesul de proiectare, de aprobare a adaptării, de autorizare de
finanțare având suficiente detalii pentru a efectua lucrările de construcție necesare. În
timpul procesului de proiectare, un TO trebuie să fie în măsură să se consulte cu experții
tehnici în scopul de a explora fezabilitatea diferitelor opțiuni. Pentru a face acest lucru în
mod eficient este util ca acestea să fie în măsură să schițeze cerințele lor
169
Urmând descrierea scurtă a TO, un arhitect sau inspector este angajat pentru a oferi
desenele tehnice ale adaptărilor complexe. Este o practică comună ca să fie organizată o
reuniune comună pentru a permite partajarea preocupărilor și ca să se verifice înțelegerea
problemei, și ca să se confirme faptul că toate caracteristicile care sunt cerute de către
utilizatorul serviciilor sunt încorporate în desenul tehnic sau de proiectare. În acest fel,
tehnician si personalul medical colaborează pentru a produce un proiect semnificativ
pentru utilizatorul serviciului.
Deoarece activitatea de adaptare se realizează printr-o serie de specialiști și
profesioniști în design de clădiri, este de așteptat ca orice desene de adaptare să fie în
măsură să transmită informații în mod eficient de la o disciplină la alta. Niciodată nu
trebuie să se presupună că propunerile de adaptare scrise sunt înțelese și interpretate în
același mod de către membrii din diferite discipline.
Având în vedere că fiecare disciplină poate vizualiza aceeași situație dintr-o
perspectivă diferită, desenele pot oferi un limbaj comun, pentru a evita pericolul de
interpretare.
y
Uneori este necesar, în scopuri de finanțare, ca recomandările TO pentru adaptări să
l
fie autorizate de către personalul care are rol de administrator, mai degrabă decât de
experți în probleme de handicap sau de clădire. Tipul de desen furnizat acestora trebuie să
n
fie clar și adecvat pentru a evita orice întârzieri inutile de timp în acest proces de
aprobare. În studiul de caz de mai sus, un plan schiță separat pentru baia existentă a
doamnei S alaturi de un plan de adaptare propus au fost trimise la asociația de locatari,
O
ceea ce a permis administratorului locuințelor implicat să înțeleagă ceea ce se dorește și
să dea prompt permisiunea pentru calucrările să meargă mai departe .
ft
Diferite organizații sunt responsabile pentru asigurarea muncii de adaptare este
finalizată în conformitate cu caietul de sarcini. Acestea pot include asociațiile de locatari
și serviciile publice de locuințe arondate, care nu pot avea ele însele de servicii de
a
adaptare specializate în activitatea de adaptare sau personalul care este familiarizat cu
r
gama de echipamente de pe piata pentru a satisface nevoile persoanelor cu handicap. TO
ia legătura de asemenea cu agențiile, de îmbunătățire a locuinței (inexistente în România),
care sprijină proprietarii de case mai vechi și persoane cu handicap vulnerabile să rămână
D
în casele lor, ajutându-le să efectueze reparații, îmbunătățiri și adaptări ale proprietăților
lor. Ei de multe ori angajează personal și contractează munca, onor inspectori/ arhitecți de
specialitate și constructori aprobați de autoritățile locale. Ei au nevoie de desene detaliate
clare de la TO sprijinite de specificații de proiectare extrem de detaliate, care prezintă
modelul exact al tuturor echipamentelor recomandate, o listă de caracteristici speciale
cerute și datele de contact pentru furnizorii de echipamente.
Studiu de caz 9.3: dna V
În timpul unei vizite a TO la doamna V, a fost recunoscut faptul că ar fi posibilă
numai o adaptare a căii de acces din spate la proprietate. Acest lucru ar necesita
permisiune de la autoritatea locală de locatari pentru a construi o cale de acces peste un
petic de iarbă și de a modifica balustradele pentru a crea o deschidere.
Examinarea ar trebui să fie pusă în acord cu impactul acestei lucrări privind
siguranța și confortul altor chiriași. În conformitate cu reglementările din construcție
circulante o rampă în lungime de peste trei metri ar fi fost necesară pentru a acoperi
măsurile existente; dar deoarece au existat disponibile doar 640 mm lungime, construirea
unei rampe simple nu a fost o opțiune fezabilă.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Examinarea atentă la fața locului a dus la producerea unor desene tridimensionale în
care sunt incluse măsurători efectuate local
Aceste desene au fost utilizate pentru a transmite informațiile solicitate autorităților,
constructorilor și doamnei V. Acestea au permis echipei să discute și să ia decizii de
succes odată ce informațiile necesare au fost disponibile.
În interesul utilizatorilor de servicii, TO trebuie să se familiarizeze cu nevoile de
informare ale organizațiilor și profesioniștilor implicați în lucrare pentru a se asigura că
alături, echipa funcționează eficient atât în timpul proiectării cât și în etapele de
construcție ale procesului de adaptare.
9.3. Tipul și complexitatea informațiilor

Un alt factor care va influența ce metode de desen sunt selectate este tipul de
informații care trebuie să fie transmise, în special nivelul de complexitate al acestei
de munca a recomandat, și este important ca metoda de desen selectat să fie în

concordanță cu complexitatea informațiilor care trebuiesc să fie transmise. Un plan
ly
informații și acuratețea tehnică necesară. Acest lucru este, în principal influențată de tipul
n
produs de un arhitect profesionist ar fi disproporționat în raport cu cerințele de instalare a
unei mâini curente, în timp ce ar putea fi realizată printr-o schiță simplă.
9.3.1. Adaptări minore
t O
f
Lucrările cele mai simple în mod normal, întreprinse sunt adaptările minore,
majoritatea dintre aceste fiind elemente de sprijin și balustrade, dar includ, de asemenea,
a
instalarea de trepte lungi, de mică adâncime pentru persoanele care folosesc cadre de
r
mers, rampe non-complexe pentru utilizatorii de scaune cu rotile cu acționare manuală
sau a sistemelor de uși de intrare.
D
Pe baza evaluării lor individului, TO va trebui să transmită informații relativ simple,
dar precise pentru a se asigura că adaptarea minoră este instalată în conformitate cu
cerințele pentru utilizatorul serviciului. Ei au de multe ori contact direct cu un constructor
care necesită informații directe, în cazul balustradelor aceasta include tipul și măsurările
balustradei, poziția exactă în care a trebuie să fie montată și o idee, în cazul în care este
posibil, a tipului de suprafața pe care aceasta urmează a fi montată. Feedback-ul de la
instalator este esențial, deoarece acest lucru va evidenția orice dificultăți tehnice apărute
în montarea mâinii curente în poziția recomandată. După aceasta, planul original s-ar
putea să fie necesar să fie modificat, de exemplu, prin schimbarea tipului de mână curentă
utilizată cu o mână curentă montată pe perete, în podea sau prin repoziționarea cu cu totul
ată poziție.
În această situație, utilizarea de desene șablon este suficientă pentru a transmite
informațiile solicitate. Un șablon pentru munca adaptare minoră este un desen model gata
făcut / a locației în casa în care unde sunt în mod regulat solicitate balustrade de sprijin,
de exemplu, la scari, la toalete, la paturi si la băi.
171
ly
n
Specificații pentru constructori
t O Vederea din lateal Vederea din față
f
Numărul si tipul de mână curentă
Lungimea mîinii curente
r a
Înîlțimea mâinii curente de la sol
Distanța de la perete în fața toaletei
D
Poziție orizontală, verticală oblică
Figura 9.1 Modelul de șablon pentru adaptări minore: Scaunul de toaletă.
Detalii suplimentare și măsurători specifice trebuie să fie adăugate pentru a

înregistra cerințele pentru fiecare situație în parte. Figura 5.1 prezinta trei exemple de
template-uri care pot fi desenate pe un computer utilizând pachete de bază de desen și
sunt suficiente pentru a transmite informațiile necesare pentru majoritatea adaptări minore

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
ly
n
t O
a f
r
D
Specificații pentru constructori
Numărul si tipul de mână curentă

Vederea
lateal
din Vederea din față
Lungimea mîinii curente

Înălțimea mâinii curente de la sol (A)
Înălțimea mâinii curente de la trepte (B)
Distanța mâinii curente de la sol
Figura 9.2 Șabloane pentru adaptări minore: Ușa de acces..
173
ly
n
O
Figura 9.3 Șabloane pentru adaptări minore: balustrade
t
f
. Studiu de caz 9.4: domnul F
Domnul F au avut o vulnerabilitate permanentă de echilibru și a avut dificultăți la
a
statul în picioare, în timp î-și trăgând în sus hainele pe membrele inferioare, necesitând
r
ajutorul personalului de îngrijire. Instalarea unui mâini curente de sprijin poziționate
corespunzător, precum și o modificare a toaletei existent după specificații clare dintr-un
șablon, i-a permis să acceseze toaleta cu demnitate și să se poată ocupa cu nevoile sale de
îmbrăcare independentă.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Figura 9.4 șablonul pentru adaptare și fotografia adaptări finalizate.

ly
9.3.2. Adaptări majore n
t O
La celălalt capăt al scalei, atunci când o adaptare majoră este identificată ca fiind
necesară pentru a satisface nevoile, tipul și complexitatea informațiilor care trebuie să fie
f
transmise ar face rezonabilă așteptarea ca să fie furnizate desene mult mai detaliate.
Planurile de schiță, planuri, elevații și desene la scară, în unele cazuri, chiar desene de
a
perspectivă sunt mai potrivite atunci când locul necesar de implementare a adaptării este
r
mai complexă. În timp ce un TO nu pot fi obligați să le aducă la același standard ca și un
arhitect, acestia vor trebui să fie în măsură să transmită informații detaliate cu privire la
caracteristicile specifice cerute de către un utilizator al serviciilor și luarea în considerare
D
a unei game largi de probleme identificate în timpul evaluării. Ei vor trebui, de asemenea,
să fie în măsură să interpreteze și să evalueze planurile detaliate.
Un exemplu pentru cineva cu nevoi complexe, care necesită specificații detaliate, ar
fi un copil cu dizabilități severe fizice și de învățare care are afisat un comportament
provocator, tonusul muscular variabil și un echilibru vulnerabil âîn așezat și experienț e
de incontinență și epilepsie. Gândirea serioasă ar trebui să se acorde pentru recomandări
detaliate pentru adaptări majore, în consultare cu familia lui și cu alți profesioniști
relevanți.
175
ly
n
Figura 9.5 planul propus si elevația pentru adaptarea majoră. Planul furnizat de Ian Bown,
Consultant constructii.
. Mai mulți producători de specialitate ar trebui să fie implicați în producerea de
O
echipamente, de exemplu pentru instalații de ridicat și echipamente de baie.
Caracteristicile specifice ale echipamentului, cerințele de spațiu și considerentele de
t
siguranță ar trebui să fie încorporate în toate viziunea de ansamblu a TO pentru adaptarea
f
propusă și prezentată în detaliu la un arhitect. Arhitectul dorește să deseneze apoi un plan
al adaptării propuse, care ar fi un document de lucru pentru a forma centrul discuțiilor
a
ulterioare cu membrii relevanți ai echipei. TO ar trebui să fie în măsură să interpreteze
r
aceste desene, pentru a le evalua și să fie capabil să recunoască atunci când o configurație
specială într-o adaptare nu ar folosi pentru acest utilizator individual al serviciului. TO ar
trebui să fie, de asemenea, în posibilitatea de a înțelege limbajul tehnic pentru a verifica
sus.
D
faptul că programul de lucrări care însoțește desenele pentru o adaptare majoră
corespunde cu caracteristicile care sunt cerute de către utilizatorul serviciilor de adaptare.
Un exemplu de un plan de lucru propus pentru adaptare majoră este prezentată mai
Acest plan este folosit ca element pentru discuții suplimentare, inclusiv funcția de
ridicare. Atunci când toate părțile sunt de acord, modificările sunt făcute și un plan de
definitiv este produs.
9.4.Tehnici de desenare
Mutarea dincolo de utilizarea de template-uri în legătură cu adaptări minore, există
mai multe tehnici, folosind fie creion și hârtie fie un calculator, variante pe care TO le
poate selecta, în funcție de cui îi sunt destinate desenele și de complexitatea informațiilor
care urmează să fie transmise. TO sunt încurajați să se familiarizeze cu toata gama de
tehnici de redactare a desenelor astfel încât să poată selecta cea mai potrivită variantă
pentru fiecare ocazie.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
9.4.1.
Scari
de
desen
are
Conceptul de desen la
scară poate fi pur și simplu
descris ca un mijloc de transfer
al informațiilor care urmează să
fie transmise de la dimensiunea
reală la o dimensiune de
reprezentare pe hârtie, ținîmd
y
cont de faptul că o bucată de
l
hârtie de o dimensiune limitată.
n Figura 9.6 Reprezentarea

desenelor la scară ale unei căzi
de baie, vedere în plan.
t O TO poate lua în
considerare adaptarea în special
f
a unei camere, ținând count de
limitele sale (anvelopa),
a
accesoriile și spațiul disponibil,
r
sau ei se pot uita la întreaga
clădire și la modul în care
utilizatorul va avea acces la ea
D
sau să se mute în jurul clădirii, sau se uită la mai mult de o clădire și la relația dintre
clădiri. Scara selectată va varia în funcție de mărimea a ceea ce trebuie să fie reprezentat,
detalii care trebuie să fie indicate și cât de mult pot fi potrivite pe dimensiunea bucății de
hârtie utilizate. Dacă intenția este de a face un desen la o cameră, nu este în mod clar
posibil să se deseneze la fel de real ca în viață la o scară de mărime de 1:1 pentru că hârtia
ar trebui să fie de mărimea camerei, chiar și la o scară de 1:2 hârtia ar fi în continuare
prea mare pentru a fi practică. În practică, o scară de 1:20 este adoptat ca o scară adecvată
pentru desena o cameră specifică dintr-o proprietate, și 1:50 pentru o proprietate
completă. Un exemplu al modului caracteristici ar părea redus poate fi demonstrată prin
luarea în considerare reprezentarea unei căzi de baie obișnuite. În timp ce cada de baie
măsoară efectiv 172 cm lungime și 74 cm lățime, ar fi prea mare pentru a fi transpusă pe
hârtie la o scară de 1:1. Figura 9.6 reprezintă el desenele la scări de aproximativ 1:10,
1:20 și 1:50.
Atunci când desenele adnotate (care implică scrierea dimensiunilor specifice cu
privire la planurile), profesioniști de proiectare și constructorii folosesc măsurători
metrice (unitatea de măsură este în m) și acest lucru este acceptat de sistem în industria de
construcții. Convenția este de a utiliza măsuri metrice cu privire la planurile, folosind
milimetri pe plan, mai degrabă decât în centimetri (Thorpe, 1994). Prin urmare, este
177
recomandabil ca TO să le aducă la scară folosind măsurători metrice în conformitate cu
standardul pentru a îmbunătăți comunicarea și înțelegerea reciprocă. Excepție de la acest
lucru ar fi atunci când comunică cu utilizatorii de servicii care folosescalte unități de
măsură (inch pentru conductele din instalațiile sanitare)
O ruletă metalică și o riglă sunt instrumente esențiale pentru funcționarea TO în
locuințe. Ambele sunt necesare pentru a le permite să se transpună la scară. În timp ce TO
pot fi inițial reticenți scările. 1:20 și 1:50 sunt cele mai frecvent utilizate. Scara 1:20 este
folosită să acorde o atenție la detalii și
la caracteristici speciale într-o cameră,
în timp ce scară 1:50 oferă imagini ale
camerelor în raport cu celălalte
camere, precum și locația clădirii și
accesul în clădire.
9.4.2.Planu
y
ri și
n l
Un plan este o vedere
elevații
panoramică, care este proiecția directă

în jos pe un obiect. Planuri arată
t O lungimea și lățimea și pot fi desenate

la scară și pot fi adăugate toate
dimensiunile critice.
a f Figura 9.7 Plan și vederile de
r
elevație pentru o cadă de baie.
D
O elevație este imaginea
obținutăde o persoană sau ochi celei persoană care privește direct spre cameră. În timp ce
teoria elevațiilor pot fi desenate de la oricare dintre cele patru laturi ale unei camere, în
practică, acestea sunt fie din față fie din lateral. Elevația arată lungimea și înălțimea și pot
fi desenate la scară și toate dimensiunile critice pot fi adăugate. Figura 9.7 demonstrează
cum o baie ar fi reprezentat ca un plan și ca două elevații diferite.
Exercițiu Exemplu 9.1
Acest exemplu demonstrează cum se desenează o masă cu 1800 mm lungime și 900
mm lățime (1.8 m ✕ 90 cm), la o scară de 1:20.
De trasează cu rigla o linie orizontală o linie între 0 și 1800 folosind scara 1:20. La
ambele capete în unghiuri drepte la linia desenată se trasează identic două linii de la 0 -
900. Liniile fac un dreptunghi care reprezintă un plan la scară a mesei.
Aceasta este ceea ce se obține:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Figura 9.8 Planul mesei.

Alte informații pot fi transmise printr-o elevație, inclusiv înălțimea mesei (800
mm), precum și poziția picioarelor de la marginea mesei (50 mm). Grosimea blatului de
masă și lățimea picioarelor ar putea fi, de asemenea, indicate, dacă este necesar.
y
Așa ar trebui să arate: (NB. nu este reprodus la scară aici.)
n l
t O
a f
Repetați reprezentând o gamă largă de obiecte la scară prin cele două proiecții fiind
Figura 9.9 Elevatia mesei
r
cel mai bun mod de a te familiariza cu aceasta tehnica de desen.
Planurile și elevațiile sunt vederi de la un punct fix imaginar. De exemplu, pe
D
desenele de baie de mai jos, privitorul privește în jos de la doar de sub partea de sus a
ferestrei. Locul unde este poziționat vizualizator depinde de ceea ce proiectantul vrea să
arate.
179
ly
n
t O
f
Figura 9.10 Plan și elevație
pentru o baie
a
Această figură demonstrează, de asemenea modul în care planurile și și elevațiile
r
pot fi desenate împreună, astfel încât acestea sunt în conformitate una cu cealălaltă. Acest
lucru are avantaje pentru persoana care face desenul și pentru persoana care citeste
desenul. Persoana care face desenul poate rula liniile direct în sus sau în jos, sau lateral,
D
dacă este necesar, fără a fi nevoie să le măsoare din nou. Persoana care citeste desenul
face o corelație directă între cele două proiecții, astfel încât poziționarea obiectelor este
clară.
Avantaje ale planurilor și elevațiilor
 Aceasta este metoda standard de transmitere de informații în cadrul industriei
de construcție și este o convenție și un "limbaj" comun de către toate părțile
implicate.
 Informații cruciale pot fi transmise în mod clar și precis, astfel încât nu se
pune problema de ambiguitate.
 Toate adnotările necesare și dimensiunile pot fi adăugate la desen, prin
transcriere a caietului de sarcini anexat.
 Atunci când există probleme cu accesul la o proprietate, sau în împrejurimi în
care nu este clar la o evaluare inițială ce acțiuni ar trebui să fie luate, un plan
de scară pot fi extrem de util în ilustrarea și evaluarea opțiunilor.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Dezavantaje ale planurilor și elevațiilor
 Convențiile și limbajul comune utilizate de către profesioniști în planuri pot
exclude de la discuție pe utilizatorii semnificativi ai serviciilor și contribuția
lor la elaborarea propunerilor, astfel încât acestea nu ar trebui să fie utilizate
în mod izolat.
 Cum planurile sunt adesea modificate in timp, confuzia poate apărea atunci
când agenții lucrează la proiecte diferite. Pentru a evita acest lucru,
proiectele de planuri ar trebui să fie datate și semnate.
 Desenele formale și planurile pot fi consumatoare de timp inutil pentru mici
modificări sau adaptări minore atunci cand alternative, cum ar fi șabloanele
pot fi folosite.
9.4.3. Desene izometrice

Desenul izometric este un mijloc de a combina planului și dele două elevații pe un
ly
n
singur desen. Nu este facil să se deseneze în acest stil în întregime la scară deoarece liniile
care vin spre observator sunt scurtate, dând impresia că desenul este în perspectivă.
O
Desenele izometrice nu sunt la fel de informativ din punct de vedere tehnic ca desenele de
perspectivă. Cu toate acestea, ca o imagine a propunerii, acestea sunt ușor pentru desenat,
t
dau utilizatorului serviciilor de un sens vizual clar, al adaptării finite și dimensiunile pot fi
f
cu precizie marcate. De asemenea, este posibil să se obțină proporția corectă prin
desenare la scară.
a
Regula pentru construirea desenelor izometrice este faptul că toate liniile sunt fie pe
r
verticală fie la un unghi de aproximativ 30 de grade în raport cu orizintala.
Figura 9.11 Desen izometric al căzii de baie.
181
Figura 9.12 desen izometric 3-d pentru o
baie.
Avantajele desenelor izometrice

 Instantaneu clar a ceea ce se
propune pentru experți și
pentru non-experți.
 Dimensiunile cele mai necesare
și adnotările pot fi adăugate cu
ușurință.
 Ele sunt rapid și ușor pentru a
schițat, și pot fi făcut în timpul
evaluării la domiciliu
ly
utilizatorului serviciului.
Dezavantaje ale desenelor izometrice
n
 Doar două elevații poate fi văzute, poate să nu fie posibil să se facă toate
detaliile necesare.
O
 Nu este posibil să se desenaze în întregime la scară.
ft
9.4.4. Desenele de perspectivă
Desenul de perspectivă este un mijloc de a combina planul și trei elevații pe un
r a
singur desen. Proiectantul nu poate desena în întregime la scară deoarece liniile care vin
spre ei sunt scurtate, pentru a crea iluzia de adancime. Cu toate acestea, ca o imagine a
ceea ce se propune,
D
acesta este clar și
dimensiuni pot fi cu
precizie marcate.
Este posibil să se
obțină proporția
corectă prin desenare
la scară a cotelor.
Desenele de
perspectivă sunt ușor
de desenat și sunt din
punct de vedere
tehnic vizual, foarte
informative.
Figura 9.13 desen de

perspectiva pentru o
baie.
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Regula pentru construirea desene perspectivă este faptul că toate liniile care merg
departe de designer spre un punct imaginar de dispariție, care poate fi plasat oriunde este
necesar. În cazul în care persoana pentru care sunt planificate adaptările propuse este o
persoană înaltă, Punct de fugă poate fi pozitionat relativ ridicat la înălțimea persoanei.
Alternativ, acesta poate fi pozitionat mai jos pentru a oferi perspectiva pentru un utilizator
scaun cu rotile. Atunci când punctul de disparitie este determinat, toate liniile de la
obiectele din desen va duce la el și departe de el. De exemplu, în figura de mai jsus,
designerul a atras liniile din punctul de fugă la marginea de baie, iar apoi le-a adus față
sine pentru a vedea părțile laterale ale băii. Lungimea laturilor de baie pe desen au fost
alese pentru aspect, nu, pentru exactitate, deoarece nu este posibil să se facă acest lucru la
scară. Toate celelalte obiecte de pe desen, cum ar fi cada, pereții și ferestrele de
asemenea, duc la punctul de fugă.
Avantaje ale desenelor de perspectivă
 Imagine instantaneee clară a ceea ce propun experții și non-experții.
 Toate dimensiunile necesare și adnotările pot fi adăugate.
ly
Dezavantaje ale desenelor de perspectivă
 Sunt mai mult consumatoare de timp decât alte tipuri de desen și nu sunt
n
O
neapărat practice, atunci când se proiectează adaptări minore.
 Nu este posibil să se facă în întregime la scară.
9.5. Proiectarea asistată de calculator
ft
Proiectarea asistată de calculator (CAD) este un mediu din ce în ce mai popular și
a
tot mai accesibil pentru obținerea de modele clare, precise pentru a sprijini recomandările
r
TO pentru adaptări pentru persoanele cu handicap. Acesta este un fapt de viață modern
care oamenii au acces sporit la calculatoarele personale la domiciliu și la locul de muncă,
și, atunci când acest lucru este combinat cu evoluțiile din pachete software CAD, aceasta
D
înseamnă că desene generate de calculator sunt realizabile și disponibile atât pentru
furnizorul de servicii, cât și pentru utilizatorul serviciului deopotrivă. O reprezentare bine-
construită CAD este ușor de interpretat, cu o precizie de scară și poate fi modificat și
îmbunătățit cu usurință. Acesta poate fi accesat rapid prin e-mail si are un aspect
profesionist, făcându-l un instrument ideal pentru toate părțile implicate în proiectarea
adaptărilor și pentru persoanele cu handicap.
Reprezentările CAD pot fi construite în două dimensiuni (2D), în plan sau în format
#D, sau cu mai sofisticate caracteristici de imersare în realitatea virtuală ("walkthrough")
care dau posibilitatea de a vizualiza orice aspect dintr-o cameră în trei dimensiuni (3D).
În consecință, în cazul în care este realizată o adaptare a bucătăriei, de exemplu,
este posibil pentru a se vedea facilitatile din punct de vedere al unui utilizator în scaun cu
rotile, precum și de la înălțime ambulantă. Din perspectiva proiectantului, CAD, de
asemenea, acestora li se permite să taie și să lipească obiecte într-o reprezentare, după
cum se dorește. Acest lucru înseamnă instalații, inclusiv dușuri, băi și mașini de gătit care
pot fi preluate și "trase" cu ușurință în întreaga reprezentare. Pe scurt, o adaptare
complexă poate fi construită pe computer și apoi revizuită în funcție de variantele de
alegere. Orice modificări care sunt necesare pot fi făcute cu un click de mouse până ce
183
rezultatul dorit este atins. Următoarele execuții CAD includ un plan de baie existent și
două reprezentări 3D ale unui aspect nou propus pentru că baie din două perspective
diferite.
ly
n
t O
Figura 9.14 Planul de baie CAD existent.
f
O altă caracteristică avantajoasă din CAD este capacitatea de a reutiliza sau recicla
reprezentările anterioare. De exemplu, în cazul unui acces orientat la nivelul cabinei de
a
duș, este de multe ori a căutat ca se poziționeze pentru servicii în zona umedă unde ar
r
trebui să fie amplasate, cum ar fi barele de sprijin, cabina de duș și înălțimea scaunului
coloană. Un format pre-construit pot fi descărcate și utilizate în mod repetat pentru a
D
vedea layout-ul dorit (a se
vedea figura 9.17).
Figura 9.15 Perspectiva

3D CAD a băii, văzută de
sus.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Figura 9.16
perspectiva 3D CAD de
baie propus văzut de la
înălțime scaun cu rotile
ly
n
O
Toate reglajele se pot face pentru situații specifice, prin schimbarea poziției a
serviciilor prin "glisare și fixare", precum și prin rotație și locul de amplasare a serviciilor
și dacă e necesar noile dimensiuni pot fi aplicate
t
..
a f
r
D
Figura 9.17 Formatul CAD
pre-construite descarcat.
185
Aceasta, desigur, îmbunătățește eficiența timpul de desenare și desenele noi nu
trebuie să fie făcute sau construite de la zero cu fiecare recomandare.
9.5.1. Selectarea corectă a software-ului CAD

Cu toate ca software-ul este esențial trebui mai întâi să vă asigurați că orice pachet
este compatibil cu sistemele PC pentru care este destinat. Problema drepturilor de autor,
de asemenea, trebuie să fie abordate, în special în cazul în care software-ul urmează a fi
utilizat într-un birou sau într-un departament. Costul și complexitatea ofertele disponibile
astăzi sunt foarte diferite. Unele dintre sistemele timpurii de bază pot fi achiziționate
pentru sume modice, in timp ce pachetele mai sofisticate concepute pentru scopuri
arhitecturale poate necesita sume mari. De regulă cu cât software-ul CAD este mai
complex cu atât mai mult cresc costurile. Este recomandabil să se stabilească ce
y
complexitatea de desene este necesară și adecvată pentru a cumpăra această aplicație
software .
n l
De asemenea, este important să se examineze "biblioteca de simboluri", a unui
pachet de dorit. Aceasta este o colecție de obiecte pre-construite (cum ar fi căzi de duș și
bare de sprijin), precum și suprafețe și template-uri care pot fi amplasate într-un desen.
O
Este posibil ca un TO să își creeze propriile simboluri, în special pentru formatul 2D, prin
construirea și salvarea lor în bibliotecă, cu toate acestea, pentru ușurința în operare cel
t
mai bine este de a avea simbolurile dorite deja disponibile
Formare CAD
f
Ca software-ul de procesare de text, programele CAD au tendința de a împărtăși
a
caracteristici comune ale operațiunii. Cu toate acestea, chiar și cele mai de bază programe
r
poate deveni descurajatoare la prima vedere, iar diferitele funcții nu sunt evidente pentru
ochiul neinstruit. Este, prin urmare, recomandabil ca TO să-și petreacă timpul de învățare
a competențelor necesare pentru a opera aceste sisteme. Aplicațiile CAD vin toate cu
D
propriile lor foldere "HELP" și cele mai multe au construite tutoriale sau de programe de
formare. Este recomandabil că acestea să fie urmate cu atenție, deoarece acest lucru va
împiedica o frustrare în viitor și contribuie la îmbunătățirea vitezei de operare o dată,ce
caracteristicile sunt bine înțelese. Formarea CAD poate fi, de asemenea, efectuată la
colegii, precum și de instructori care sunt disponibili.
La primele încercări de construire de planuri detaliate va fi un proces lent, în care
competențele nou dobândite sunt aplicate. Este important să se persevereze în această
etapă și să nu fiți descurajați.
9.6.Concluzie
Atunci când tehnicile de desen sunt selectate și utilizate în mod corespunzător, ele
pot promova o comunicare eficientă - care este esențială de-a lungul întregului proces de
adaptare. Capacitatea de a înțelege planurile și de a comunica printr-o serie de tehnici de
desen va permite unui TO să comunice eficient cu utilizatorii de servicii, cât și alte
categorii de personal implicate în activitatea de adaptare dintr-o gamă largă de medii
tehnice și profesionale. Desenarea și utilizarea de CAD sunt aptitudini importante pentru

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
TO de a dobândi și avea implicații profunde pentru obținerea unor rezultate de succes
pentru utilizatorii de servicii.
Acest capitol a avut drept scop de a ajuta cititorul să devină conștienți de importanța
elaborării de a transmite informații legate de adaptări de locuințe și de a oferi o
introducere inițială la o serie de tehnici disponibile pentru a face acest lucru. Este, de
asemenea, o încercare să ofere motivatia de a explora această zonă în continuare, fiind
recunoscut faptul că pur si simplu citind despre abilități practice, nu este suficientă pentru
a obține aceste competențe. Un olar nu obține abilitățile sale, prin lectură, ci prin
învățarea din experiență. Cititorul este, prin urmare, încurajat să practice tehnicile
discutate în capitolul și să investigheze oportunitățile de formare care să îl ajute să
dobândească aceste abilități de desen și să câștige încredere în utilizarea lor pentru a
transmite informații.
Procesul de cercetare, experimentează cu reflectarea și evaluarea asupra de noi
tehnici pentru a îmbunătăți comunicarea prin desene ar trebui să fie un proces continuu
între TO care lucrează în adaptări din locuințe.
ly
n
9.7.Puncte-cheie
Desenul este un instrument de comunicare important, care poate fi folosit pentru a
adaptare.
t O
transmite informații clare și precise, care sunt necesare de-a lungul întregului proces de
f
Odata ce aceștia sunt familiarizați cu producerea și interpretarea desenelor, TO pot
folosi aceste abilități pentru a partaja înțelegerea lor a problemelor legate de locuințe,
a
oferă imagini cu soluții posibile și evaluează adaptările propuse.
r
Tipul de desene utilizate trebuie să fie înțelese de către utilizatorul serviciilor de, și
pentru nevoile celorlalți membri ai echipei.
D
Desenele tridimensionale sunt, de obicei, mai ușoare pentru utilizatorii de servicii și
alte pentru persoane cu instruire non-tehnică să înțeleagă, în timp ce planurile
bidimensionale sunt indispensabile pentru a transmite informații tehnice detaliate.
Capacitatea de a atrage la scară și familiarizarea cu CAD este un domeniu-cheie
pentru toți TO care lucrează în adaptări ale locuințelor.
187
Capitolul X. Standarde de acces: evoluția
casei incluzive
Terapeuții ocupationali, în colaborare cu persoanele cu handicap și profesioniștii
din design au un rol de jucat, de prim rang, în evaluarea și dezvoltarea de standarde de
proiectare inclusive. Acest capitol oferă cititorului posibilitatea de a reflecta asupra
modelelor și abordărilor din practica terapiei ocupaționale care interferează cu un design
ecologic. Capitolul examinează, de asemenea, principiile și aplicarea de abordări de
proiectare selectate în practica de terapie ocupațională. După ce a explorat dezvoltarea
gândirii conceptuale în acest domeniu, accentul se mută la o evaluare critică a orientărilor
reale de referință de proiectare cu privire la locuințe. Standardele aplicabile atât "nevoilor
generale" și standardul de locuințe pentru scaunul cu rotile sunt mapate pentru a permite o
comparație a elementelor de design și ia în considerare aplicarea lor la nevoile
persoanelor cu handicap. Prezentul capitol evidențiază mișcarea accelerată spre designul
bună practică.
ly
inclusiv în locuințe și promovează o dezbatere cu privire la ceea ce constituie cea mai
10.1.Introducere
n
În termeni istorici, ea vine ca o surpriză considerabil pentru mulți oameni pentru a
descoperi că, în ciuda prezenței unui număr mare de persoane cu handicap acestea sunt,
O
într-adevăr, marginalizate în cadrul societății noastre (Oliver, 1990), Nu există decât
relativ puține dovezi arheologice sau literare care să arate că nevoile lor au fost luate în
t
considerare în mod sistematic la proiectarea clădirilor sau locuințelor, până foarte recent.
a f
De exemplu, designul de bai din zilele moderne a evoluat de fapt, puțin încă din
timpul dinastiei minoice din Creta (care sa prabusit in jurul anului 1450 î.Hr.).
r
Tradiția de baie a fost adoptată de către grecii din perioada miceniana și mai târziu
de către romani. Scăldatul a devenit mai puțin popular în Evul Mediu și doar într-adevăr
re-apărut în secolul XIX, "atunci când aceasta a rămas un fel de dispozitiv fundamental
D
pentru curățirea organismului" (Mullick, 2001, CH 42,. P.. 3). Astăzi terapeuti
ocupationali petrec o mare parte din experiența lor profesională în a ajuta persoanele în
vârstă și cu handicap de a depăși constrângerile inerente de menținere a igienei personale,
în cadă, care, în termeni de design, este un produs în mod inerent eronat.
Așteptările legate de ceea ce ar trebui să ofere o casa s-au extins în timp. În vremuri
mai vechi una dintre prioritățile principale a fost de a crea o casă de apărat. Castelul, de
exemplu, a fost de multe ori situat pe un deal abrupt sau amplasat pe o movilă, a avut
ferestre înguste, uși situate deasupra nivelului solului și scări în spirală pentru a-l face mai
ușor de apărat; astfel de caracteristici au fost incluse în arhitectura clădirilor, în mod
specific pentru a face clădirile inaccesibile. Nevoia de securitate a fost păstrată cu cerințe
suplimentare pentru accesibilitate si usurinta in utilizare.
În lume primul standard național de acces pentru persoanele cu handicap A1117.1 a
fost înființat în Statele Unite ale Americii în 1961 (ASA, 1961). Standarde specifice
pentru clădirile de locuit și publice în Marea Britanie a apărut cu Selwyn Goldsmith 1963
fiind publicată lucrare. În România doar în 2001 a apărut normativul NP051 pentru
adaptarea clădirilor civile și a spațiunui urban aferent la exigențele persoanelor cu

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
handicap. Proiectare pentru persoane cu handicap. Istoria ghidurilor de acces pentru
proiectarea locuințelor este, prin urmare, una scurtă, dar cu toate acestea este un domeniu
în care progresele considerabile au avut loc în ultimii ani.
Aceste progrese au fost atât ideologic și tehnologice.
Acest capitol explorează schimbările conceptuale și evoluția standardelor de
proiectare care au fost semnificative în această direcție către locuințe inclusive.
10.1.1. Elemente de schimbare

O serie de catalizatori au motivat societatea să acorde o mai mare prioritate creării
de locuințe incluzive în ultimii ani.
 Demografie: populatia este curs de îmbătrânire și există o corelație directă
între vârstă și handicap (McCoy și Smith, 1992)
l
 Legislație: mișcarea de invaliditate a fost influentă în vârful de lance al
y
n
mișcării de la baza drepturilor legislației (Oliver, 1990).
Drepturile la evaluare (inclusiv nevoia de locuințe), pentru persoanele cu
handicap și a îngrijirii au fost consolidate în ultimii ani.
t O
 Politica socială: există o recunoaștere tot mai mare a importanței rolurilor
jucate de locuințele accesibile, în ceea ce privește incluziunea / integrarea
f
socială (Greater London Authority, 2004).
 Îmbunătățirea evaluarea nevoilor: numărul tot mai mare de terapeuti
r a
ocupationali bazați pe comunitate sunt identificarea sistematică a necesității
nesatisfacutae de locuințe in acest domeniu.
 Prevenirea accidentelor: caracteristicile de design ale locuinței sunt adesea
D
asociate cu accidente casnice (DTI, 2001); proiectare de locuințe, prin
urmare, s-a îmbunătățit putând juca un rol important în prevenirea
accidentelor casnice (Blythe et al, 2002.).
 Economie: cheltuielile privind adaptările la domiciliu continuă să crească
brusc în multe țări (Departamentul de Sanatate, Servicii sociale și de
siguranță publică / Irlanda de Nord Locuințe Executive, 2002). Servicii
pentru persoane cu handicap Grant (DFG), , ceea ce duce la creșterea
gradului de conștientizare a importanței accesibilității în considerare la
locuințele nou-construit.
Pe măsură ce societatea a dezvoltat concepte noi, de egalitate de șanse, acestea au
influențat la rândul lor, legislația, abordările de proiectare și standardele de acces ale
locuințelor noastre publice ale mediului construit.
189
10.1.2. Cum pot terapeuții ocupaționali să
influențeze schimbarea?
Există câteva întrebări centrale pentru terapeutii ocupationali, care să fie luate în
considerare în ceea ce privește designul de -locuințe.
 Pe ce abordări de terapie ocupațională se sprijină valorile și credințele
noastre de bază în domeniul locuințelor pentru persoanele cu handicap?
 Cum sunt aceste abordări reflectate în ceea ce privește proiectarea
locuințelor?
 Cum standardele noastre de proiectare incluzive sau universale sunt pentru
intreaga gama de utilizatori potențiali, respectiv copiii, persoanele cu
handicap, utilizatorii ambulant cu dizabilități, persoane independente în
scaune cu rotile, persoane asistate în scaune cu rotile, persoane cu pierderea
senzorială, cu deficiențe cognitive și persoanele care provin din medii etnice
minoritare?
ly
 Cum se pot angaja terapeutii ocupationali cu utilizatorii de servicii și cu
profesioniștii de design pentru a se asigura că aceste standarde de proiectare
n
răspund cu adevărat nevoilor reale și diverse ale societății?
Terapeuții ocupationali au mult de oferit în evaluarea și dezvoltarea de standarde de
proiectare în locuințe pentru persoanele cu handicap. Din ce în ce mai mult, cercetarea
O
colaborativă, ce implică persoane cu handicap, profesioniști de proiectare și TO este
pentru a ajuta în a stabili bune practici în acest domeniu (Atkinson și Dodd, 2002;
t
Awang, 2004; Greater London Authority, 2004; NIHE , 2004).
f
Tabelul 10.1 oferă o scurtă prezentare generală a secvenței cronologice a
evenimentelor de pe ambele maluri ale Atlanticului, care sunt la baza modelării
a
standardelor de proiectare. Nu există nici un model singular pentru proiectarea "ideală" a
r
locuințelor, și, în ciuda progreselor semnificative din ultimii patruzeci de ani, acest
domeniu este setat pentru a se schimba în continuare, determinat de schimbări în
societate, de așteptările umane, de legislație, de tehnologie și de îngrijirea în comunitate.
1961
Eveniment
D
Tabelul 10.1 Cele mai importante repere în evoluția de locuințe inclusive
Anul
America de dezvolta lume primul standard național accesul persoanelor cu
dizabilități A1117.1(Clădiri publice)
1967 Marea Britanie dezvoltă primul său normativ de acces CP96 (Clădiri publice)
1970 Actul Persoane bolnavi cronici și persoane cu handicap
1974 HDDOP 2/74 Mobilitate în locuințe
1975 HDDOP 2/75 Locuințe pentru scaun cu rotilei
1978 BS 5619 Design de locuințe pentru confortul persoanelor cu handicap
1988 Amendamente Locuinte echitabile Act adoptat în Statele Unite ale Americii (7
standardele de proiectare de acces)
1990 NHS Act de îngrijire în comunitate
1990 Americans with Disabilities Act
1992 Manual Handling Operations Regulations

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
1995 Disability Discrimination Act
1995 The Carers (Recognition and Services) Act
1997 Lifetime homes standards published by Joseph Rowntree Foundation (JRF)
1998 Lifetime homes standards implemented for social housing in Northern Ireland
1999 Part M Building Regulations extend to domestic dwellings for the first time
1999 Meeting Part M and Designing Lifetime Homes published by JRF
2001 BS: 8300 Proiectare de clădiri și abordările lor pentru a satisface nevoile de
persoanelor cu handicap- Codul de practică
2004 Adapting Homes and Housing Sight published by Welsh Assembly for people
with sight loss
y
2005 Habinteg Wheelchair Housing Design Guide published
10.2.Concepte care influențează standardele de proiectare de

locuințe
n l
O
Abordările ideologice ale locuințelor accesibile de design au evoluat rapid în ultimii
patruzeci de ani. Este posibil pentru a urmări o serie de concepte de îngrijire a sănătății și
t
sociale, care au devenit influente in modul in care ne-am oferi îngrijire și să răspundă la
f
mediul construit. Un scurt rezumat al acestor concepte vor fi prezentate înainte de a
examina concepte paralele, în lumea designului. Relațiile dintre modele nevoii umane,
a
abordări de proiectare și standardele de locuit sunt prezentate în Figura 10.1.
Modele ale nevoile umane

r
D
Aceste concepte sunt prezentate în ordine cronologică în linii mari
191
ly
n
O
Figura 6.1 Concepte ve influențează proiectarea locuințelor.
Modelul biomedical
ft
Acest model vede individul ca având o problemă ca urmare a starii lor medicale, iar
a
sarcina este în primul rând pe individ să se adapteze la mediul înconjurător. Modelul
biomedical a fost criticat de o serie de perspective (Jones si a., 2000) așa cum înțelege
r
boala ca o abatere de la noțiunea definită categoric ca "normalitate" și de multe ori nu
reușește să ofere soluții cuprinzătoare pentru persoanele cu boli de lungă durată și cu
D
limitări ale stilului de viață. Din ce în ce mai mult, comunitățile profesionale de servicii
de terapie se îndreaptă spre modelul social al dizabilității, dar păstrează elemente ale
modelului medical în cazul în care acesta are un rol în verificarea și stabilirea nevoilor de
sănătate pe termen lung, de evaluare a riscurilor și poarta de păstrare a resurselor.
Modelul de reabilitare
Modelul de reabilitare vizează ca o persoană să-și recapete nivelul anterior de
funcții, nu neapărat funcția de nivel maximal (Hagedorn, 1995). Cadrele biomecanice,de
neuro-dezvoltare și cognitive de referință pot fi adaptate în funcție de natura deprecierii.
În acest model se oferă sprijin echilibrat pe elementele de mediu ca și provocare, iar
accentul este pus pe stăpânirea mediului. După ce a fost optimizată reabilitarea, terapeuți
pot lua în considerare modelul de adaptare.
Modelul adaptării
Acest model este adesea semnificativ pentru terapeutii ocupationali care lucrează în
adaptarea de locuințe. Modelul presupune nu numai adaptarea de mediu, ci de adaptare
personală și profesională. Acesta este luată în considerare atunci când nivelul maxim de
reabilitare a fost atins. Abordările adaptive sunt concentrate asupra mediului (de natură

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
mecanică, arhitecturală și estetică), precum și pe individ și pe sarcinilor îndeplinite de
acesta.
Modelul social al dizabilității
Acest model a fost dezvoltat de activiști ai sferei de activitate cu referire la
invaliditate care au identificat faptul că miezul "problemei" se sprijină pe societatea, și nu
este o problemă individuală (Oliver, 1990). Modelul propune ideea ca discriminarea
socială și de mediu trebuie să fie abordate în așa fel încât persoanele cu handicap să poată
să se folosească de oportunitățile obișnuite de viață, cum ar fi transporturile, educația,
ocuparea forței de muncă, acces și disponibilitatea veniturilor. Modelul poate fi aplicat la
serviciile de locuințe în cazul în care accentul se pune pe înlăturarea barierelor de mediu
pentru incluziunea socială. Acesta este influent în comunitate și în sectorul acțiunilor de
voluntariat și din ce în ce mai mult este valorificat în sectorul legal, în cazul în care, de
exemplu, a fost recomandat ca fiind un model pentru servicii de adaptări în locuințe
(ODPM / DOH, 2004).
Studiu de caz
ly
n
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o
comanda, la 2 : 30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o
fereastra de la parter.. In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar
O
astepta un minut si apoi ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca
t
nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa Deci am mers si-am batut la usa ."Doar un minut"
f
raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica
a
de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un
material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii' 40.
r
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de
ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte
lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
D
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?" zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am
intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi
multumeasca pentru amabilitatea mea.
-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama
mea sa fie tratata"
-"Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea...
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
-"Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
-"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
-"Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil..."
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori..
-"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie.." a continuat ea. "Doctorul spune ca nu mai am mult
timp..."
În tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
-"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
193
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si
operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus
in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea
cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in
intuneric, contempland in tacere.
Cum prima licărire de soare s-a aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata :
-"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica, cu un
drum de parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau
atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta
valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.. In spatele meu, o usa se inchisese...
Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...
Normalizarea
Acest concept oferă, de asemenea, o vedere inclusivă legată de invaliditate, precum
și asupra principiilor care au avut cel mai mare impact în domeniul dificultăților de
învățare. Scopul a fost să dezvolte "servicii pentru a permite oamenilor să se bucure de
ly
modele și condiții de viață din viața de zi de zi, care sunt cât mai apropiate de condițiile
obișnuite și de modul de viață a societății" (Nirje, 1980, p. 33).. Principiile sunt clar
n
descrise în John O'Brien (1987) în cinci realizări principale de servicii, care stau la baza
multor servicii din comunitatea noastră de astăzi.
 Prezența comunității
 Alegere
 Competență
t O
 Respect
 Participarea comunității
a f
r
Adoptarea acestor principii, alături de principii de îngrijiri comunitare a condus ca
mai multe persoane să locuiască în casele lor, mai degrabă decât instituții.
D
Ei susțin alegerea modului în care doresc să trăiască, facilitând oamenilor să
trăiască în locuințe principale, mai degrabă decât în instituții și promovează importanța de
a fi parte dintr-o rețea în creștere de prieteni.
În paralel cu aceste concepte de sănătate și de asistență socială au apărut
comparabile conceptele de design. Este util de a înțelege aceste concepte pentru a ajuta
comunicarea cu colegii din profesiile de proiectare și pentru a crea noi construcții de
rezolvare a problemelor.
Dezvoltarea unor abordări în proiectare
Accesibilitate
"Acces" Termenul necesită o anumită explorare, după cum există înțelesuri variate
în dicționare. Definițiile se pot extinde de la "actul de a se apropia de... sau de a intraîn..."
la "dreptul sau privilegiul de a aborda, de a introduce, sau să se facă uz de ceva"
(McCleoud și Hanks, 1987, p. 6.).
O a doua definiție include conceptul de a fi capabil de a utiliza facilitățile. În
practică, acest lucru este un standard de design mult mai mare decât acela de a fi doar

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
capabil de a intra într-o clădire sau întro locuință. Este posibil ca o facilitate să fie
descrisă ca fiind accesibilă, chiar dacă nu este utilizabil! Ca standarde de spațiu diferentiat
sunt reflectate în reglementările construcții sub forma unor diverse ghiduri de acces,
trebuind să se verifice cu atenție aceste norme, pentru a vedea ce nivel de utilizabilitate
real este descris. Este interesant de observat faptul că definiția care însoțește American
National Standard (CABO / ANSI A117.1-1992) definește accesibilitatea ca un site, o
clădire sau parte a acesteia care este conformă cu acest standard și care pot fi abordate, să
se intre in acest spațiu și să poată fi utilizat de către persoane cu dizabilități fizice
.În schimb, definiția care însoțește Partea M din Building Regulations (Reguli de
construcție)(1999), din Marea Britanie prevede că accesibilitatea în ceea ce privește
clădirile sau părți din clădirile, înseamnă că persoanele cu handicap să poată avea acces.
Acest lucru este în continuare definită ca abordare sau numai de intrare. Pentru a nu
confunda ulterior problemele, în textul, Building Regulations este folosit, de asemenea,
termenul "adecvate", adică facilitățile ar trebui să fie concepute pentru a fi utilizate de
către persoanele cu handicap.
În practică, aceste regulamente de construcție sunt standarde minime si se poate
ly
n
face o scurtă încadrare, legată de a crea facilități adecvate utilizare de către toți utilizatorii
cu handicap de, de exemplu, persoană asistată în scaun cu rotile, persoanele care folosesc
scutere, îngrijitori (Goldsmith, 2001) și persoanele cu pierdere senzorială. Goldsmith
O
(1963), de asemenea, făcându-se o distincție între accesul scaunelor cu rotile și utilizarea
scaun cu rotile, cu utilizarea scaunului rulant care necesită standarde mai generoase de
spațiu.
t
Proiectare centrată pe utilizator
a f
Principiile de proiectare centrate pe utilizator au fost dezvoltate de Stephen
r
Pheasant, un specialist în ergonomie de la Royal Free Hospital din Londra. Munca sa
continuă să fie de o importanță deosebită pentru terapeutii ocupationali.
D
Cele opt principii ale proiectarii centrate pe utilizator descrise de Pheasant sunt:
1. Proiectarea este empirică - Ea încearcă să-și bazeze deciziile procesului
de proiectare, la datele de pe privind caracteristicile fizice și mentale ale
ființelor umane, pe comportamentul lor observat și raportate la
experiențele lor. Este de necrezut: atât de mari teorii și judecata este
intuitivă - cu excepția cazului când acestea pot fi folosite ca puncte de
plecare pentru studii empirice.
2. Proiectarea este iterativă - Acesta este un proces ciclic, în care faza de
cercetare a studiilor empirice este urmată de o fază de proiectare, în care
soluțiile sunt generate, care pot, la rândul lor să fie evaluate empiric.
3. Proiectarea este participativă - Se urmărește să se înscrie utilizatorul final
al produsului, ca participant activ în procesul de proiectare
4. Proiectarea este non patul lui Procust - se ocupă cu oamenii, deoarece
aceștia nu sunt cum ar putea fi: aceasta proiectare vizează a se potrivi
produsul la utilizator, mai degrabă decât invers.
195
5. Proiectarea ia în considerare diversitatea umană - Acesta își propune să
realizeze cea mai bună potrivire posibilă pentru cel mai mare număr de
oameni.
6. Proiectarea ia în considerare în mod corespunzător sarcina utilizatorului -
Se recunoaște faptul că potrivirea dintre produs și sarcina este de obicei o
potrivire specifică la sarcină.
7. Proiectarea este un sistem orientat - Se recunoaște că interacțiunea între
produs și utilizator are loc în contextul unui sistem socio-tehnic mai mare,
care, la rândul său, operează în contextul sistemelor economice și politice
și a ecosistemelor de mediu.
8. Proiectarea este pragmatică - Se recunoaște că pot exista limite la ceea ce
este rezonabil posibil, în orice caz particular și se urmărește să se ajungă la
cel mai bun rezultat posibil în limitele impuse de aceste limite. (Pheasant,
1996, p. 13.)
ly
Când terapeutii ocupationali lucrează pe abordarea ergonomică în cadrul modelului
de adaptare, din designul centrat pe utilizator de oferă o abordare practică și bazată pe
n
dovezi pentru în a aplica tehnici de ergonomie sistematice la scenarii de proiectare. Datele
antropometrice ale lui Pheasant asupra populației din Marea Britanie, împărțite în funcție
de vârstă și sex, oferă, de asemenea practicienilor din Marea Britanie o sursă de date mai
O
adecvată și mai de încredere decât datele anterioare, care s-au bazat în mare parte pe a
personalului militar american (Dreyfuss, 1959) pentru produsul și designul de mediu.
t
Multi terapeuti ocupaționali deja utilizează aceste tehnici, chiar dacă le folosesc în
f
inconștient. Tehnici cum ar fi analiza activitatii si ghidul de studii sunt esențiale pentru a
se centra pe utilizator în activitatea de proiectare și sunt, de asemenea, tehnici de bază în
a
practica terapiei ocupaționale. Această cunoaștere de specialitate a "ergonomiei
handicapului" de către terapeutii ocupationali are un rol important în proiectarea generală
a produselor și mediilor
Designul universal
r
D
Principiile originale ale designului universal, s-au dezvoltat de-a lungul anilor 1990,
la Centrul de Design universal la Universitatea de Stat din Carolina de Nord. În 1995,
zece principii care s-au stabilit, prin consultări au fost simplificate până la urmă rămânând
doar șase:
1. Să se facă cât mai ușor de înțeles - proiectarea trebuie să fie ușor de înțeles,
indiferent de abilitățile utilizatorului de nivelul de cunoștințe sau de limbaj.
2. Să fie ușor de utilizat –design ar trebui să solicite un efort minim și să nu
provoace oboseala utilizatorului.
3. Să comunice cu utilizatorul – designul ar trebui să comunice în mod eficient,
indiferent de abilitățile senzoriale ale utilizatorului.
4. Design pentru erori de utilizare – designul ar trebui să reducă riscul de deteriorare
sau rănire cauzate de greșeli de utilizare.
5. Să cuprindă un set de metode de folosire – designul ar trebui să permită metode
de utilizare în funcție de preferințele sau abilitățile utilizatorului.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
6. Să sibă spațiu pentru acces - desinul ar trebui să ofere un spațiu amplu pentru
abordarea și manevrarea indiferent de dimensiunea și poziția corpului utilizatorului.
Fiecare dintre aceste principii este, de asemenea, însoțit de indicații suplimentare.
(Storey, 2001, Ch 10,. P. 5).
Utilizarea echitabilă a fost adaugat in versiunea finala, ceea ce însemna că designul
nu ar trebui să dezavantaj sau stigmatiza orice grup de utilizatori.
Designul universal sugerează că mediul construit ar trebui să reflecte nevoile și
cerințele tuturor utilizatorilor de construcție, precum și abordarea problemelor cu care se
confruntă persoanele care și-au redus capacitatea lor fizică, senzorială și cognitivă.
Filozofia promovează, de asemenea, implicarea utilizatorului în procesul de proiectare, și
astfel ca termenul "design-inclusive", este adesea utilizat pentru a descrie această
abordare mai holistică (Luck et al., 2001).
y
Există o diferență semnificativă între accesibilitate și design universal.
Accesibilitatea este o funcție de conformitate cu reglementări sau criterii care
stabilesc un nivel minim de proiectare necesare pentru persoanele cu handicap. Designul
n
universal, cu toate acestea, este arta si practica de design pentru a se potrivi la o mare
varietate și numărul de persoane de-a lungul vieții lor lor. (Salmen, 2001, Cap 12,. P. 1)
l
O
Principiile universale de proiectare sunt extrem de utile pentru terapeutii
ocupationali, deoarece includ atat principii ergonomice de succes cât si principii anti-
t
discriminatorii. Designul universal promovează, de asemenea, gândirea holistică și
f
cuprinzătoare cu privire la totalitatea nevoilor umane în societate.
Principiile pot forma un cadru pentru design, dacă acest lucru este folosit pentru un
r a
dispozitiv de tehnologie asistivă sau de proiectare în mediul construit. Prin standardele de
acces: se iau în considerare nevoile fiecăruia reducîndu-se timpul, costul și apariția
erorilor.
4
D
Activitati de inlaturare a barierelor pentru persone cu
dizabilitati la organizarea de intruniri
Planificarea unor intruniri accesibile nu este un concept nou.

Ronald L. Mace, FAIA, a scris primul tip de documente tematice
subliniind subliniind importanta planificarii accesabilitatii intrunirilor si
conferintelor. Ghidul sau, The Planner’s Guide to Barrier-Free Meetings,
a servit ca standard pentru planificarea meeting-urilor peste 20 de ani.
Multe material ulterioare au fost dezvoltate pornind de aici.
Mace a facut conexiuni de termeni si a promovat conceptual de
Design Universal si a fondat Centrul pentru Design Universal, ca parte
a Collegiului de Design din Universitatea de Stat North Carolina.
197
De un mediu care este accesibil, functional si sigur beneficiaza
oricine indifferent de varsta sau nivel de abilitate. Acest principiu,
cunoscut ca Universal Design, va setvi ca baza de discutii in ceea ce
urmeaza legat in primul rand de beneficiile pe care le ofera accesul
atat din punct de vedere fizic cat si al comunicarii.
Crearea de medii accesibile implica un efort sporit concentrat pe
detalii .
Planificarea unei intruniri lipsita de bariere

Fiecare organizatie in activitatile proprii include intruniri. Chiar
daca ele sunt intruniri de conducere, sesiuni de instruire, seminarii,
intruniri publice, persoanele implicate in planificarea lor se confront[ cu
necesitatea de a crea o intrunire productive, intr-un mediu confortabil
fara a cunoaste cine participa, daca unul sau mai multi participant au
dificultati de auz, vedere sau de mobilitate, sau prezinta oricare alta
dizabilitate.
ly
Cu o prelabila atentie acordata acestui aspect locul de desfasurare
n
poate deveni un mediu utilizabil si confortabil pentru oricine.
A sti de unde sa pleci in rezolvarea problemelor poate fi un mare
obstacol, in special pentru cineva care nu este familiarizat cu problem
O
de accesibilitate sau cu nevoile indivizilor cu diferite dizabilitati.
t
f
Crearea unei intruniri lipsita de bariere necesita un grad de
flexibilitate si de o dorinta de a face schimbari de ultimo
a
moment legate de orice aspect al intrunirii.
r
Prin tratarea fiecarei intruniri ca fiind una la care o persoana cu
dizabilitate va dori sa participle, prin inlaturarea barierelor participarii
D
in integralitate se va crea un mediu imbunatatit pentru fiecare.
Atunci cand se planifica o intrunire, cateva elemente de baza
trebuie sa fie asigurate ca acea intrunire va fi accesibila persoanelor cu
dizabilitati. Structurate acestea ar fi>
1. facilitarea ambientului unde va fi intrunirea in sensul ca permite
persoanelor cu o varietate de dizabilitati sa se deplaseze fara bariere
fizice.
2. sala de intrunire insasi trebuie sa fie accesibila, incluzand aici
scaunele, sa permita accesul participantilor cu dizabilitati senzoriale,
fizice si de comunicare.
3. Informatia trebuie sa fie prezentata in asa maniera incat sa fie
usor inteleasa de o varietate de indivizi cu diferite dizabilitati.
4. Participantilor va trebui sa li se ofere oportunitati legate de
nevoile lor ( de ex imprimari marite, dispositive asistate de ascultare,

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
dispositive asistate de interpretare), echipamente si facilitate de care
ar putea fi nevoie.
5. toate activitatile intrunirii cum ar fi pauzele, vizite, activitati
sociale trebuie sa fie accesibile pentru a asigura fiecaruia o participare
activa.
Indicatii legate de interactiunea cu persoane care au diferite dizabilitati
• intotdeauna tratati pe oricine care are a dizabilitate cu acelasi
respect pe care l-ati astepta de la orice alta persoana.
• folositi cuvinte care pun persoana in primul rand, referindu-va la
ei ca o “persoana cu o dizabilitate” sau o “persoana cu pierderi de
auz.” Nu folositi cuvinte ca “handicapat,” “retardat,” “infirm,” sau
“legat de scaunul cu rotile.”
• nu va fie teama sa oferiti asistenta unei personae cu dizabilitate,
dar asteptati pan ace oferta este acceptata inainte de a actiona.
ly
Ascultati de orice instructiuni pe care persoana le da pentru a urma
cea mai buna cale in a-l asista.
n
O
• atunci cand vorbiti cu o persoana care are o dizabilitate, vorbiti-I
direct decat printr-o alta persoana sau interpret care ar putea fi in
preajma sa.
ft
• vorbiti-I cu voce normal. Nu presupuneti ca cineva a indicat ca
acele personae au dificultati de auz si preferati aceasta metoda de
comunicare.
r a
• la fel ca oricine alcineva, lasati persoana cu dizabilitate sa isi ia
propria decizie privind ceea ce ei pot si ceea ce nu pot. Atentie sa nu
deveniti supraprotectivi.
D
• luati in considerare un timp suplimentar pe care o persoana cu
dizabilitati s ail foloseasca pentru indeplinirea unei sarcini sau care vor
sa mearga in alta parte (la toaleta de ex.).
199
Anexa 1
. Considerații teoretice si practice pentru DESIGN URBAN

1. OBSTRUCTII
ly
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
1.
Identificarea
problemei
Obstacolele si elemente
proieminente traseul de mers.
Low overhanging signs.
Lipsa semnalelor de avertizare in
jurul obstructiilor.
2.
Principiul Fig. 1
planificării
Pentru a proiecta o cale fără
bariere pentru siguranţa şi independent
ly
persoanelor cu handicap, în special
pentru orbi.
n
O
3.
Considerarii
t
de proiectare Fig. 2
3.1 Generale
Obstacolele include mobilier
a f
r
stradal, semne de circulaţie, semen de
direcţie, planuri de strada, plante,
copaci, copertine ale magazinelor şi
D
panouri publicitare, etc.
Obstructile vor trebui să fie
plasate pe cât posibil în afare căii de
acces..
Obstacolele în drumul de acces
ar trebui să fiepe cât posibil cât mai
ușor de detectat, trebuind să fie plasate
dealungul unei linii continui.
Elementele protuberante ar Fig. 3
trebui să fie evitate.
Lățimea minimă a căii de acces
ne obstrucționată ar trebui să fie de
0.90 m.
3.2 Obstructile în suprafața de
acces
201
Obstructile în suprafața de
accesar trebui să aibă următoarele
caracteristici de design pentru a putea fi
detectate de bastonul pentru orbi:
(a) A straight shape rising from the
pathway surface (fig. 1).
(b) A 0.10 m raised platform (fig.
2).
(c) Tactile warning markings on
the ground around the obstruction. The
warning markings should extend over a Fig. 4
width of at least 0.60 m outside the
projected area at the base of the
obstacle (fig. 3).
y
3.3 Overhanging obstructions
Overhanging signs in accessible
pathways should be mounted at a
minimum clear height of 2.00m to allow
a sightless person to pass safely (fig.
4). n l
Overhanging vegetation should
t
be clipped to a minimum clear height of
O Fig. 5
f
2.00 m (fig. 5).
Undetectable obstacles
a
mounted lower than 2.00 m may project
r
a maximum distance of 0.10m into the
pathway. Otherwise they should be
recessed or covered (fig. 6).
3.4 Fixed poles
D
Fixed poles should have
contrasting durable colour marking
strips of at least 0.30 m in length, Fig. 6
placed with the centre line at a height
between 1.40 m and 1.60 m, to warn
pedestrians with limited vision (fig. 1).
3.5 Garbage bins
Garbage bins attached to
lampposts should not face the line of
pedestrian flow so as to minimize
collisions and should be painted in a
contrasting colour so that people with
limited vision may easily identify them

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
(fig. 7).
3.6 Spaces below ramps and
stairs
Spaces below ramps and stairs
should be blocked out completely by
protective rails or raised curbs or
marked with a tactile surface (fig. 8).
3.7 Bicycle stands
Bicycle stands should be
located on a raised platform.
3.8 Wires
Stabilizing wires and wire
netting should be painted in a
ly
n
contrasting colour or blocked out. 3.9
Bollards (1) (fig. 9)
Bollards should be painted in a
O
Fig. 7
contrasting colour or in coloured stripes.
t
The distance between guiding
f
posts should be around 1.20 m.
3.10 Roadworks
Excavations and roadworks
form temporary obstructions within the
route of travel. They should be
r a
D
protected by easily detected continuous
barriers, scaffolding, and fences for
safety reasons.
Fig 8.
Barriers should be identified by
stripped colour markings and should be
lit at night, to guide people with limited
vision.
The barrier height should be
between 0.75 m and and 0.95 m. The
distance between the bottom of the
barrier and the pathway surface should Fig. 9
not exceed 0.10 m.
4.
EXISTING
CONSTRUCTI
ONS
203
Existing obstructions within the
path of travel should be redesigned to
conform to all the above requirements
Notes:
(1) Bollards or guard posts are placed
to keep out undesired motor traffic from
pedestrian areas or to indicate a non
parking area.
..)
ly
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Anexa 2
REFERIŢE LEGISLATIVE
1. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, republicată, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1/03.01.2008.
Art. 5. - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele

semnificaţii:
mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
ly
1. acces neîngrădit al persoanei cu handicap - accesul fără limitări sau restricţii la
n
2. accesibilitate - ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic,
precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu
handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor
O
persoanelor cu handicap în societate;
3. adaptare - procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a
ft
produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;
11. căi şi mijloace de acces - elementele prin care se asigură accesul în clădirile
publice şi care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul
clădirii;
r a
D
CAPITOLUL IV
Art. 61. - În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic,

informaţional şi comunicaţional, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri
specifice:
a) să promoveze şi să implementeze conceptul Acces pentru toţi, pentru a
împiedica crearea de noi bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare;
b) să sprijine cercetarea, dezvoltarea şi producţia de noi tehnologii de informare şi
comunicare şi tehnologii asistive;
c) să recomande şi să susţină introducerea în pregătirea iniţială a elevilor şi
studenţilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului şi a nevoilor acestora,
precum şi la diversificarea modalităţilor de realizare a accesibilităţii;
d) să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;
e) să asigure accesul la informaţiile publice pentru persoanele cu handicap;
f) să asigure interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual şi ai limbajului
specific persoanelor cu surdocecitate;
205
g) să proiecteze şi să deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele
juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de conştientizare asupra
importanţei acesteia.
Art. 62. - (1) Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit
construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora,
taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii,
spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional
şi comunicaţional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să
permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(2) Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor adapta, cu respectarea
caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu.
(3) Costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1)
şi (2) se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din
sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, după caz.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi
ly
ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau ai organizaţiilor
neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de
construcţie ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
n
Art. 63. - (1) Autorităţile prevăzute de lege au obligaţia să elibereze autorizaţia de
construcţie pentru clădirile de utilitate publică numai în condiţiile respectării prevederilor
O
legale în domeniu, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru clădirile de locuit care se construiesc
ft
ori pentru care se realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, de extindere şi/sau de
modernizare, cu finanţare din fonduri publice.
(3) Adaptarea accesului în clădirile aflate în patrimoniul public sau privat al
r a
statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale se face şi în condiţiile când nu se
realizează lucrările prevăzute la alin. (2), la solicitarea persoanelor cu handicap grav,
locatari ai acestora.
D
Art. 64. - (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la
transport şi călătorie, până la 31 decembrie 2010, autorităţile administraţiei publice locale
au obligaţia să ia măsuri pentru:
a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie;
b) adaptarea tuturor staţiilor mijloacelor de transport în comun conform
prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de
intrare în mijlocul de transport;
c) montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu
handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public;
d) imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor
mijloacelor de transport în comun.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii
de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu
handicap care utilizează fotoliul rulant.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul
persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers.
(4) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile administraţiei publice locale
competente au obligaţia să ia măsuri pentru:
a) adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile şi drumurile publice conform
prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil;
b) montarea sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic
intens.
(5) Câinele-ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit
în toate locurile publice şi în mijloacele de transport.
(6) Până la data de 31 decembrie 2010, administratorii infrastructurii feroviare şi
operatorii de transport feroviar au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile principale de tren, pentru a permite
accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant;
ly
b) să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare,
ghişee sau alte utilităţi.
n
O
Art. 65. - (1) În spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică,
precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn
t
internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de
f
două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu
handicap.
a
(2) Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, pot
r
beneficia de un card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care
transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimaţie beneficiază de parcare
gratuită.
D
(3) Modelul cardului-legitimaţie va fi stabilit în normele metodologice*) de
aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autorităţile
administraţiei publice locale.
(4) Costurile aferente dreptului prevăzut la alin. (2) se suportă din bugetele locale.
(5) În spaţiile de parcare ale domeniului public şi cât mai aproape de domiciliu
administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap
care au solicitat şi au nevoie de astfel de parcare.
___________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.
Art. 66. - (1) Editurile au obligaţia să pună matriţele electronice utilizate pentru
tipărirea cărţilor şi revistelor la dispoziţia persoanelor juridice autorizate care le solicită
207
pentru a le transforma în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere sau de
citire, în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare.
(2) Bibliotecile publice au obligaţia să înfiinţeze secţii cu carte în formate
accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire.
Art. 67. - (1) Până la data de 31 martie 2007, operatorii de telefonie au
următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o cabină la o baterie de telefoane publice în conformitate
cu prevederile legale în vigoare;
b) să furnizeze informaţii despre costurile serviciilor în forme accesibile
persoanelor cu handicap.
(2) Operatorii de servicii bancare au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor cu
handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont şi alte informaţii în formate accesibile.
(3) Angajaţii operatorilor de servicii bancare şi poştale au obligaţia de a acorda
y
asistenţă în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.
n l
Art. 68. - Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spaţii hoteliere au
următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care
utilizează fotoliul rulant;
tactilă a clădirii;
t O
b) să marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta
f
c) să monteze lifturi cu însemne tactile.
Art. 69. - (1) Autorităţile şi instituţiile centrale şi locale, publice sau private
r a
asigură, pentru relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate,
interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu
surdocecitate.
D
Art. 70. - (1) Autorităţile centrale şi locale publice, precum şi instituţiile centrale
şi locale, publice sau de drept privat, au obligaţia de a asigura servicii de informare şi
documentare accesibile persoanelor cu handicap.
(2) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, serviciile de
relaţii cu publicul vor afişa şi vor dispune de informaţii accesibile persoanelor cu
handicap vizual, auditiv şi mintal.
Art. 71. - (1) Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile publice au obligaţia
să ia măsuri pentru:
a) accesibilizarea paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării
documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mintal;
b) utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice;
c) adaptarea telefoanelor cu telefax şi teletext pentru persoanele cu handicap
auditiv.
(2) În achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere
respectarea criteriului de accesibilitate.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
CAPITOLUL IX
Art. 100. - (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după

cum urmează:
a)
nerespectarea dispoziţiilor art. 62-68, art. 69 alin. (1), art. 70-71 alin. (3), cu
amendă de la 3.000 lei la 9.000 lei;
b)
parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi
semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei
la 1.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv;
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute
y
la alin. (1) lit. a) se fac de către personalul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
l
Handicap, împuternicit prin ordin al preşedintelui acesteia.
(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la
n
alin. (1) lit. b) se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu
atribuţii în acest sens.
t O
f
2. Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia
a
şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007.
r
D
CAPITOLUL III
Secţiunea a 5-a
Art. 37. - În sensul prevederilor art. 60 lit. a) din lege, prin conceptul acces pentru
toţi se înţelege proiectarea şi executarea produselor, programelor şi serviciilor astfel încât
să poată fi utilizate de orice persoană fără a necesita lucrări de adaptare.
Art. 38. - În sensul prevederilor art. 61 alin. (3) din lege, se suportă din bugetele
autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale numai costurile lucrărilor necesare
pentru realizarea adaptărilor prevăzute pentru bunurile proprietate publică sau privată a
statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
Art. 39. - În sensul prevederilor art. 63 alin. (6) lit. a) din lege, este necesară
adaptarea cel puţin a unui vagon pentru fiecare garnitură de tren pentru a permite accesul
persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.
Art. 40. - (1) Cardul-legitimaţie pentru locuri gratuite de parcare, prevăzut la art.
64 alin. (3) din lege, are următoarele caracteristici:
a) dimensiuni: 106 mm/148 mm;
209
b) culoare: albastru-deschis, excepţie făcând doar simbolul alb al utilizatorului de
fotoliu rulant, care va avea un fundal de culoare albastru-închis;
c) este plastifiat, excepţie făcând doar spaţiul rezervat semnăturii titularului în
partea stângă verso;
d) este împărţit pe verticală în două părţi, atât pe faţă, cât şi pe verso.
(2) Partea din stânga faţă conţine:
a) simbolul utilizatorului de fotoliu rulant, având culoarea alb pe un fundal de
culoare albastru-închis;
b) data la care expiră cardul-legitimaţie de parcare;
c) seria şi numărul cardului-legitimaţie de parcare;
d) denumirea şi ştampila autorităţii emitente.
(3) Partea din dreapta faţă conţine:
a) cuvintele "Card-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap" scrise cu
ly
majuscule în limba română; după un spaţiu adecvat, cuvintele "Card-legitimaţie de
parcare" vor fi scrise cu caractere mici în celelalte limbi ale Uniunii Europene;
n
b) cuvintele "Model al Comunităţii Europene" în limba română;
c) ca fundal, codul distinctiv al României: RO, încercuit de inelul celor 12 stele
simbolizând Uniunea Europeană.
a) numele titularului;
t O
(4) Partea din stânga verso conţine:
b) prenumele titularului;
a f
c) semnătura titularului sau alt însemn autorizat;
r
d) fotografia titularului.
(5) Partea din dreapta verso conţine:
D
a) afirmaţia "Acest card-legitimaţie îndreptăţeşte titularul la locurile de parcare
special amenajate în România";
b) afirmaţia "Atunci când va fi utilizat, cardul-legitimaţie va fi afişat în partea din
faţă a vehiculului, astfel încât faţa cardului-legitimaţie să fie clar vizibilă pentru
verificare".
(6) Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3), toate înscrierile vor fi făcute în
limba română.
(7) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri,
Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap va emite ordin pentru
implementarea unui format unic al modelului descris mai sus.
Art. 41. - (1) Eliberarea cardurilor-legitimaţie pentru locuri gratuite de parcare se
face de către autorităţile administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la cererea
persoanei cu handicap.

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
(2) În vederea asigurării formalităţilor necesare, cererea persoanei cu handicap se
poate înregistra după o perioadă de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
hotărâri.
3. Hotărâre nr. 1175 din 29/09/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale

pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în
perioada 2006-2013, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 919 din 14/10/2005.
II.1. Terminologie
În înţelesul prezentei Strategii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
y
p) accesibilitate - ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic,
precum şi măsurile de adaptare a mediului informaţional şi comunicaţional conform
nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de
îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate.
n l
O
CAPITOLUL VI
Planul de acţiune privind implementarea Strategiei naţionale pentru protecţia,
ft
integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, "Şanse
egale pentru persoanele cu handicap - către o societate fără discriminări"
r a
Obiectivul general 1 : Promovarea integrării sociale a persoanelor cu handicap ca
cetăţeni activi în măsură de a-şi controla viaţa
Obiective
specifice
1.5.
Accesibilizarea
D Măsuri
a) sprijinirea
cercetării, dezvoltării
Termene
2006-2013
Instituţii
responsabile
Autoritatea
Naţională pentru
mediului fizic, şi producţiei de noi Persoanele cu
informaţional, a tehnologii de Handicap,
transportului şi informare şi Ministerul
locuinţelor comunicare şi Comunicaţiilor şi
tehnologii asistive, Tehnologiei
adecvate persoanelor Informaţiilor,
cu handicap autorizaţi publice
locale
b) promovarea 2006-2013 Autoritatea
şi implementarea Naţională pentru
conceptului Acces Persoanele cu
pentru toţi pentru a Handicap, autorizaţi
211
împiedica crearea de publice locale,
noi bariere şi apariţia Televiziunea publică
unor noi surse de
discriminare
c) asigurarea 2006-2013 Autoritatea
informaţiilor despre Naţională pentru
problematica Persoanele cu
accesibilităţii pentru Handicap
toţi cei interesaţi
d) 2006-2013 Autoritatea
introducerea, în Naţională pentru
pregătirea iniţială a Persoanele cu
studenţilor, a unor Handicap,
cursuri referitore la Ministerul Educaţiei
diversitatea şi Cercetării
persoanelor cu
handicap şi a
nevoilor acestora,
precum şi la
ly
diversificarea
modalităţilor de
n
O
realizare a accesului
e) realizarea cu 2006-2007 Autoritatea
t
prioritate a Naţională pentru
f
accesibilităţii Persoanele cu
mediului fizic şi Handicap,
a
informaţional, în Ministerul Educaţiei
r
unităţile şi instituţiile şi Cercetării,
de învăţământ autorizaţi publice
locale
D f) asigurarea
utilizării de către
cadrele didactice a
mijloacelor specifice
de comunicare cu
2006-2008 Autoritatea
Naţională pentru
Persoanele cu
Handicap,
Ministerul Educaţiei
elevii cu handicap, în şi Cercetării,
cadrul procesului autorizaţi publice
educaţional locale
g) asigurarea, 2006-2013 Autoritatea
prin mijloace Naţională pentru
specifice de Persoanele cu
comunicare ,a Handicap, autorizaţi
accesului persoanelor publice locale,
cu handicap senzorial Televiziunea
la informaţia difuzată Română
prin mass-media

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
h) facilitarea 2006-2013 Autoritatea
accesului persoanelor Naţională pentru
cu handicap la noile Persoanele cu
tehnologii Handicap,
Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale
şi Familiei,
Ministerul
Comunicaţiilor şi
tehnologiei
Informaţiilor,
autorizaţi publice
locale
y
i) actualizarea 2006-2008 Autoritatea
l
permanentă la Naţională pentru
normele europene şi Persoanele cu
n
internaţionale a Handicap
normativului privind
adaptarea mediului
O
fizic la nevoile
persoanelor cu
t
handicap
j) întărirea
controlului asupra
realizării
a f 2006-2013 Autoritatea
Naţională pentru
Persoanele cu
r
accesibilităţii şi
aplicarea de amenzi
contravenţionale
Handicap,
Inspectoratul de stat
în Construcţii
D k) formarea şi
asigurarea de
interpreţi autorizaţi ai
limbajului mimico-
gestual; includerea
Naţională pentru
Persoanele cu
Handicap,
Ministerul Educaţiei
acestor interpreţi în şi Cercetării,
aparatul Agenţia Naţională
administraţiei pentru Ocuparea
publice Forţei de Muncă,
autorizaţi publice
locale
l) formarea şi 2006-2008 Autoritatea
asigurarea Naţională pentru
interpreţilor pentru Persoanele cu
persoanele cu surdo- Handicap,
cecitate Ministerul Educaţiei
şi Cercetării,
213
Agenţia Naţională
pentru Ocuparea
Forţei de Muncă,
autorizaţi publice
locale
m) includerea 2006-2008 Autoritatea
Autorităţii Naţională Naţională pentru
pentru Persoanele cu Persoanele cu
Handicap şi a Handicap,
reprezentanţilor Ministerul Muncii,
organizaţiilor Solidarităţii Sociale
neguvernamentale şi Familiei,
din domeniul Ministerul, autorităţi
protecţiei publice locale
persoanelor cu
handicap în comisiile
y
de recepţie a
l
lucrărilor de
construcţie sau
n
reamenajare a
mediului fizic
construit
t O
n) dezvoltarea
gamei de servicii
Naţională pentru
f
adaptate persoanelor Persoanele cu
cu handicap, de Handicap,
exemplu asistenţă
a
Ministerul Muncii,
prin ghizi şi asistenţă Solidarităţii Sociale
r
animală, etc. şi Familiei,
Ministerul, autorităţi
D
publice locale
o) asigurarea 2006-2013 Autoritatea
suportului în Naţională pentru
adaptarea locuinţei Persoanele cu
persoanei cu Handicap, autorităţi
handicap în funcţie publice locale
de nevoile acestuia
p) asigurarea 2006-2013 Autoritatea
calităţii Naţională pentru
dispozitivelor Persoanele cu
compensatorii şi a Handicap, Casa
accesibilităţii Naţională de
costurilor Asigurări de
Sănătate
q) 2006-2013 Autoritatea
diversificarea Naţională pentru
accesului la servicii Persoanele cu
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
de petrecere a Handicap,
timpului liber, Ministerul
inclusiv turism, Transporturilor
pentru persoanele cu Comunicaţiilor şi
handicap etc. Turismului,
autorităţi publice
locale
4. Ordinul 223 din 16.07.2007 privind implementarea formatului cardului-

legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap, publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 567 din 17/08/2007
y
Art. 1. - Se aprobă modelul de card-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu
handicap, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru persoanele cu handicap

n l
Modelul de card-legitimaţie de parcare
t O
a f
r
D
IMAGINE
*) Anexa este reprodusă în facsimil
215
Anexa 3
Raportul (darea de seamă) vizitei la domiciliu
Data:
Nume:
Vârsta
Adresa:
Situaţia familială:
Condiţiile pentru ieşire:
 mijloace de deplasare:
y
 alţi membri ai familiei:
Prezentarea domiciliului:
n l
t O
f
ACCESIBILITATEA LOCUINŢEI:
Conducerea automobilului:
Garaj sau parcare:
Întrarea în locuinţă: r a
D
 scări (rampe):
 balustradă:
 altele:
 aspecte necesare:
Lift:
ACCESIBILITATEA ÎN INTERIOR:
Apartament la parter:
Etaj – scara din interior:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Coridor:
 lăţimea:
 pardoseala:
Bucătăria:
 lăţimea uşii:
 pardoseala:
 accesibilitatea elementelor:
y
- frigider:
- mobila de bucătărie:
- chiuveta:
- aragaz:
n l
O
- ferestre, obloane:
- altele:
ft
Baia:
r a
 pardoseala:
D
- cadă:
- duş:
- lavoar:
- bideu:
WC:
 pardoseala:
217
 accesibilitatea chiuvetei:
 adaptări necesare:
 transformări în proiect:
Camera:
 pardoseala:
y
- dulap:
- pat (înălţimea):
n l
Camera de zi:
t O
 pardoseala:
a f
r
- mobilă:
D
Balcon sau terasă:

 accesibilităţi posibile:
 uscător:

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Grădină:
 accesibilităţi:
Probleme generale:
 de încălzire:
 telefon:
 alarma:
Mediu:
ly
 accesul la comerţ:
 alte: n
t O
Nume:
Prenume:
a f Eticheta pacient
Data nasterii:
Institutie:
r
Examinator:
Data completarii
D
Masurarea independenței funcționale (MIF)
Scara de notare
Independență: 7- independență completă (adaptată circumsatnțelor și fără pericole)
6 –independență modificată (aparaturi, adaptări)
Dependență modificabilă: 5- supraveghere, 4- ajutor minimal (autonomie =75%+),
3- ajutor moderat (autonomie = 25%+)
Dependență completă: 2- ajutor maximal (autonomie = 25%+), 1 – ajutor total
(total dependent)
initia In Final Dupa un

interval de
219
l intervenție interventie timp9
Ingrijire personală
Alimentare
Ingrijirea aspectului personal
Toaletă zilnică
Îmbrăcat – partea superioară
Îmbrăcat – partea inferioară
Utilizarea toaletei
Vezică
Intestin
Mobilitate, transferuri
Pat, scaun, scaun rulant

WC
ly
Cadă, duș
Locomoție
n
Mers
t O M M M M
f
Scaun cu rotile SR SR SR SR
Scari
Comunicare
Înțelegere
r a A A A A
D
VZ VZ VZ VZ
Exprimare VB VB VB VB
N N N N
Conștientizarea mediului extern
Interacțiuni sociale
Rezolarea problemelor
Memorie
Total
Notă
M- mers, SR- scaun cu rotile, A – audutiv, VZ- vizual, VB – verbal, N – nonverbal
9
Se precizează detaliat la cât timp de la intervenție este făcută evaluarea
AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Observație : dacă un elemnet nu e verificabil atunci în tabel se înscrie valoarea 1
ly
n
t O
a f
r
D
221
Anexa 4
Fisă de recunoaștere a obiectivelor măsurabile
Indicații: Din lista de mai jos selectați prin bifare care obiective le considerați
măsurabile.
 Încurajarea de luări de decizii
 Listarea unui punct slab și a unui punct tare
 Dezvoltarea unui concept mai bun despre sine
ly
 Discutarea sentimentelor legate de părinți
n
O
 Relaționarea mai bună cu autoritățile
t
f
 Managerizarea mai bună a timpului
a
r
 Conservarea energiei la pregătirea unei mese
D
 Frustrarea la manevrare
 Demonstrarea mândriei de sine
 Planificarea activității unui weekend și derularea ei
 Definirea comportamentului asertiv
 Completarea unei sarcini într-o limită de timp
 Eliberarea de stres

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
 Folosirea unei diete bine echilibrate
 Planificarea timpului de studiu pentru un test
 Asumarea responsabilității pentru comportament
 Urmarea cu regularitate a școlii
 Menținerea a 80% dintr-o dietă
 Înțelegerea pe sine mai bună

ly
n
O
 Identitate mai puternică feminină/masculină
ft Adaptare si traducere după

Cole, M. B.
Group Dynamics in Occupational Therapy: The Theoretical Basis and Practice Application of Group
a
Intervention (4th ed.).
r
D
223
Anexa 5
Profilul functional al comportamentului (Domeniul public- permisiunea
garantata de autor)
Baum, C., Edwards, D. & Morrrow-Howell, N.
Referintele: Baum, M.C., Edwards,D.F., & Morrrow-Howell, N. (1993).
Identificarea si masurarea ale comportamentelor productive in dementa sensibila ale
tipurilor de Alzheimer. Gerontologistul , 33(3):403-408. Baum CM, Edwards DF:
Documentatia comportamentelor productive: Folosind Profilul Comportamentelor
functionale pentru a planifica descarcarea inainte de atac. Jurnalul Gerontologic al
asistentelor Aprilie 2000, 26(4):34-43.
Acestea evaluare a fost conceputa pentru a obtine de la ingrijitorii primari
capacitatea totala ale persoanelor afectate in indeplinirea unor sarcini,interactiuni sociale
si rezolvarea problemelor. Evaluarea este administrata de un clinician intr-un interviu
format. Toate intrebarile relateaza cum persoana cu afectiuni ale functiilor cognitive
y
efectueaza activitatile zilnice.Ca o referinta, ingrijitorul ar trebui sa raspunda bazat pe
l
comportamentul afectat al persoanei in timpul saptamanii trecute. (Poate fi administrat in
interviu sau de sine marcat).
Membrii familiei:
1.Este capabil sa se concentreze intr-o sarcina pentru:
n Scor
O
4 3 2 1 0
T_
Pentru 25 min. 5-15 min.
2.Termina sarcinile care le-a inceput.
ft 3-5 min. 1-3 min. <1 min .
a
4 3 2 1
0
T_
r
D
Mereu De obicei Uneori Rareori Niciodata
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
3.Efectueaza activitati care sunt curate.

4 3 2 1
0
T_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
4. Poate folosi unelte sau instrumente in efectuarea sarcinilor (bucatarie, hobby,

aparat de ras).
4 3 2 1 0
T_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
5.Poate folosi articole mici. (munci manuale, butonari, machiaj).

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
0 4 3 2 1
0
T_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
6.Activitatiile sunt in concordanta cu timpul zilei (doarme noaptea, alerta in timpul

zilei).
4 3 2 1 0
T_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
7.Efectueaza activitati care se realizeaza intr-un interval de timp rezonabil.

4 3 2 1
ly 0
T_
n
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
8.Ia decizii simple, independente, cum ar fi sa poarte, ce sa manance.

4 3
t O 2 1 0
T_
f
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
4 3
r a
9.Poate rezolva o problema cand primeste asistenta repetata.
2 1 0
T_
D
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
10.Preia responsabilitati care inainte au fost ale lui (Incluzand responsabilitati

pentru gatit, curatenie, intretinerea casei).
4 3 2 1 0
T_
S_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
11.Poate raspunde la comenzile de un singur pas. (directia de a face un singur un

singur lucru, cum ar fi ,,stai aici ‘‘ sau ,,ia-ma de mana ‖.
4 3 2 1 0
T_
P_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
12.Arata bucurie in activitati:
225
4 3 2 1 0
S_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
13.Participa in activitati.
4 3 2 1 0
S_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
14.Efectueaza ativitati fara frustrare.

4 3 2 1 0
S_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
y
15.Continua o activitate cand este frustrat.
4
Mereu
(100%)
3
De obicei
(80%)
2 1
Uneori
(50%)
n l 0
Rareori
(20%)
S_
(<10%)
Niciodata
O
16.Poate identifica persoane familiare.
4 3 2 1 0
S_
Mereu
(100%)
De obicei
(80%)
ft Uneori
(50%)
Rareori
(20%)
Niciodata
(<10%)
17.Initiaza conversatii cu familia.

4 3
r a 2 1 0
S_
D
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
18.Socializeaza cand ceilalti initiaza interactiuni.

4 3 2 1 0
S_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
19.Se exprima pe el sau pe ea conform situatiei.

4 3 2 1 0
S_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
20.Este capabil sa ia decizii cand prezinta alegerii.

4 3 2 1 0
S_

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
21.Poate invata o activitate simpla fara dificultate (agitare, sters vase)

4 3 2 1 0
S_ P_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
22.Poate raspunde la comenzi de doi pasi (directia pentru a face doua lucruri
in secventa cum ar fi „deschide usa si i-a ziarul)
4 3 2 1 0
y
P_
l
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
23.Poate raspunde la comenzile de trei pasi (directia de a face 3 lucruri cum ar

fi „deschide usa, ia ziarul si daca Mary este in curte spunei sa vina la cina‖.)
n
O
4 3 2 1 0
t
P_
f
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
4 3
r a
24.Poate invata activitati complexe fara dificultate (un joc nou, directii)
2 1 0
D
P_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
25.Cunoaste ziua saptamanii si/sau data.

4 3 2 1 0
P_
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
26.Independent ia decizii complexe.

4 3 2 1 0
P_
Mereu De obicei Uneori Rareori
Niciodata
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
27.Poate rezolva probleme fara asistenta.
227
4 3 2 1 0
P_
Mereu De obicei Uneori Rareori
Niciodata
(100%) (80%) (50%) (20%) (<10%)
Nume/ Servicii efectuate:

Data Interactiuni sociale:
Probleme rezolvate:
Scorul total:
y
Scorul: Totalul marcajelor conform cheii din margine(definirea factoriilor).Poti
l
folosi serviciu efectuat, interactiunea sociala, si rezolvarea problemelor pe scale speciale
sau foloseste un scor total.
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Anexa 6
SCALA BRISTOL A ACTIVITĂȚILOR DE ZI
CU ZI
Acest chestionar este menit să evidențieze abilitatea de zi cu zi a oamenilor

care au dificultăți în memorarea de o formă sau alta.
Pentru fiecare activitate (Nr. 1-20) afirmațiile a-e fac referire la un nivel
diferit de abilitate. Luând în considerare ultimele două săptămâni, marcheaza căsuța care
reprezintă abilitatea rudei/ prietenului.
Dacă pacientul nu a săvâșit niciodată această activitate , chiar și când era
sănătos , marchează e (Nu se aplică) .
Numai o căsuță trebuie marcată pentru fiecare activitate.
ly
( Dacă există îndoieli cu privire la ce căsuță trebuie marcată , alege nivelul
de abilitate care reprezintă performanța medie în ultimele 2 săptămâni)
n
1.MÂNCARE
t O
a) Selectează si pregătește mâncare precum se cuvine 
a f
b) Apt să prepare mâncare dacă ingredientele au fost pregătite
c) Poate prepara mâncare dacă este îndrumat pas cu pas


r
d)Nu poate prepara mâncare chiar și cu îndrumare și supraveghere
e) Nu se aplică


2.MÂNCATUL
D
a)Mănâncă adecvat folosind tacâmurile potrivite
b)Mănâncă adecvat dacă mâncarea a fost porționată și/sau folosește o


lingură
c)Se folosește de degete pentru a mânca 
d)Trebuie să fie hrănit 
e) Nu se aplică 
3. BĂUTURI
a)Alege și prepară băuturi precum se cuvine 
b)Poate prepara băuturi dacă ingredientele sunt lăsate la îndemână 
229
c)Poate prepara băuturi dacă este îndrumat pas cu pas 
d)Nu poate prepara o băutură chiar și cu îndrumare și supraveghere 
4.BĂUTUL
a)Bea adecvat 
b)Bea adecvat cu ajutor(pahar de laborator/pai/etc.) 
c)Nu bea adecvat chiar și cu ajutor, dar încearcă să o facă 
d)Trebuie să i se administreze băutura (să i se dea de băut) 
5.ÎMBRĂCATUL
ly
n
a)Își alege haine adecvate și se îmbracă singur 
b)Se îmbracă în ordine greșită și/sau pe dos și/sau cu haine murdare 
O
c)Nu se îmbracă singur dar își mișcă membrele pentru a facilita îmbră- 
carea
e) Nu se aplică
ft
d)Nu poate facilita îmbrăcarea și trebuie îmbrăcat 

6. IGIENA
r a
a)Se spală singur cu regularitate și fără ajutor 
D
b)Se poate spăla singur dacă i se dă săpun, burete, prosop, etc.
c)Se poate spăla singur dacă este îndrumat și supravegheat
d)Nu se poate spăla singur și are nevoie de asistență completă
e) Nu se aplică




7.DINȚII
a)Își curăță dinții/proteza cu regularitate și fără ajutor 
b)Își curăță dinții/proteza dacă i se dă cele necesare 
c)Are nevoie de puțin ajutor (pastă de dinți pe periuță, periuța la gură, etc.)
d)I se acordă asistență totală 

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
8.ÎMBĂIATUL / DUȘUL
a)Face baie cu regularitate și fără ajutor 
b)Are nevoie să i se umple cada / să i se pornească apa la duș, dar se spală singur

c)Are nevoie de supraveghere si îndrumare ca să se poată spăla 
d)Dependent total , are nevoie de asistență totală 
9.TOALETA
a)Folosește toaleta adecvat când este cazul 
b)Are nevoie să i se ofere ajutor
c)Prezintă incontinență urinară sau defecație involuntară
ly 

d)Prezintă incontinență urinară și defecație involuntară
e) Nu se aplică n 

t O
a f
r
10.MUTAREA
D
a)Poate să se așeze / ridice pe / de pe scaun
b)Se poate așeza pe scaun dar are nevoie de ajutor să se ridice de pe el 

c)Are nevoie de ajutor la ridicarea de pe scaun 

d)Are nevoie de asistență totală când este așezat sau ridicat pe / de pe un scaun

11.MOBILITATE
a)Merge singur 
b)Merge cu ajutor adică : mobilă , braț de susținere,etc. 
c)Folosește ajutoare pentru mișcare adică : cadru , cârjă , etc. 
231
d)Nu poate merge 
12.ORIENTARE – TIMP
a)Orientat deplin în timp 
b)Nu este conștient de ora / zi / etc., dar nu pare preocupat 
c)Întreabă în mod repetat despre oră / zi /dată 
d)Face confuzie între zi și noapte 
13. ORIENTARE – SPAȚIU


y
a)Orientat deplin în spațiu
b)Orientat doar în spațiul familiar( cunoscut )
n l
c)Se pierde în casă , trebuie să i se amintească unde este baia, etc.
d)Nu recunoaște casa ca fiind proprie și / sau încearcă să plece



O
14.COMUNICARE
ft
a)Capabil să întrețină conversații adecvate 
r a
b)Arată înțelegere și încearcă să răspundă verbal cu gesturi
c)Se face înțeles dar are dificultăți în a-i înțelege pe alții


D
d)Nu răspunde sau comunică cu alții 
15.TELEFON
a)Folosește adecvat telefonul inclusiv în obținerea numărului corect 
b)Folosește telefonul dacă numărul i se dă vizual, verbal sau preformat 
c)Răspunde la telefon, dar nu poate efectua apeluri 
d)Nu este capabil / nu vrea să folosească telefonul 
16. GOSPODĂRIE / GRĂDINĂRIT

a)Capabil să facă activități de gospodărire / grădinărit la standardele anterioare

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
b)Capabil să facă activități de gospodărire / grădinărit dar nu la standardele
anterioare
c)Participant limitat chiar și cu supraveghere 
d)Nu vrea / nu poate să participe în activitățile anterioare 
17. CUMPĂRĂTURI
a)Face cumpărături conform cu standardele anterioare 
b)Capabil să cumpere numai unu sau două lucruri cu sau fără o listă 
c)Nu poate să facă cumpărături singur, dar participă când este acompaniat 
d)Nu poate să participe la făcutul cumpărăturilor chiar și când e
acompaniat
ly 
e) Nu se aplică
n 
18.FINANȚE
t O
a)Responsabil cu propriile finanțe la nivelul anterior 
a f
b)Nu poate scrie cecuri, dar poate semna și recunoaște valoarea banilor
c)Poate semna, dar nu poate recunoaște valoarea banilor


r
d)Nu poate semna sau recunoaște valoarea banilor
e) Nu se aplică


19.JOCURI / HOBBY-URI
D
a)Participă în distracții/activități la standardele anterioare
b)Participă, dar are nevoie de instrucțiuni / supraveghere


c)Reticent în a participa, foarte încet, are nevoie de convingere 
d)Nu mai poate sau nu mai vrea să participe 
20.TRANSPORT
a)Poate să șofeze să meargă pe bicicletă sau să folosească transportul în
comun independent 
b)Nu poate să șofeze, dar poate folosi transportul în comun sau
233
bicicleta, etc. 
c)Nu poate folosi transportul în comun singur 
d)Nu poate /nu vrea să folosească mijloacele de transport chiar și cu
acompaniament 
Data...........................
Mulțumim pentru timpul acordat completării acestui chestionar!
ly
n
t O
a f
r
D

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
Anexa 7
Studiu de caz
STABILITI-VA CLAR SCPOPUL/ OBIECTIVUL PENTRU CARE DORITI SA
REALIZATI STUDIUL DE CAZ
alegeti un subiect (caz-persoana) relevant pentru a ilustra ceea ce va-ati

propus (astfel incat obiectivul sa poata fi atins)
REALIZATI O DOCUMENTARE/COLECTARE A INFORMATIILOR CAT

MAI AMANUNTITA SI CAT MAI STRUCTURATA:
y
documentati-va asupra particularitatilor de ordin biologic, medical,
l
psihosocial si pedagogic ale subiectului (date referitoare la scolarizare,
performante scolare sau dificultati pe care subiectul le-a intampinat la sgradinita ,
n
scoala generala, liceu, etc.), colectati cat mai multe informatii despre viata de
familie (componenta familiei si dinamica relatiilor familiale) si viata sociala a
subiectui (puteti obtine informatii depre locul de munca, grup de cunostinte,
O
prieteni, persoane de referinta si implicarea lor in viata beneficiarului).
ft
analizati modul in care voi ati interactionat cu subiectul (colectati
informatii din fisele de luare in evidenta si fisele de interventie, analizati cazul si
a
solicitati o serie de informatii suplimentare colegilor cu care ati
r
colaborat/colaborati in managerierea cazului, colectati informatii inclusiv de la
alte organizatii sau institutii ce deservesc beneficiarul), planificati modul in care
puteti sa raspundeti nevoilor subiectului
D
IN REDACTAREA STUDIULUI DE CAZ, respectati pasii urmatori:
initiale, varsta, problema cu care se confrrunta subiectul.
c. date biografice semnificative:
data si locul nasterii,
d. localitatea de domiciliu
e. Componenta familiei. Precizati care este structura familiei precum si
distributia pe sexe a acesteia
ex:
f. o sora de 25 de ani -somera de mai bine de 2 luni
g. un frate de 20 ani -student in anul I
h. un frare de 5 ani – prezininta tulburari de vorbire.
235
i. evenimentele importante din viata subiectului, aspecte referitoare la
conditiile economice, culturale educationale din familie;
11. date medicale relevante/semnificative
12. evolutia sarcinii, nasterea (cum a decurs nasterea, a fost la termen,
complicatii in timpul nasterii sau in primul an de viata),
13. boli ale copilariei, antecedente patologice ale familiei,
14. probleme majore de sanatate ivite de-a lungul vietii,
15. starea actuala de sanatate,
16. precizarea medicatiei pe care o ia clientul si a perioadei de timp de cand
ia medicatie, rezultate recente ale analizelor medicale,
17. aspecte medicale legate de aderenta la terapie;
18. date psihologice semnificative

5. aptitudini (inclusiv inteligenta),
6. comportament,
ly
7. relationare sociala si comunicare,
8. interese si aspiratii,
n
9. imagine de sine,
10. deficiente,
t O
a f
11. aspecte psihologice legate de aderenta la terapie,
12. alte elemente semnificative pentru caz.
date educationale
r
19. stil de invatare, traseul scolar, probleme in activitatea scolara, rezultate
D
scolare, rezultate scolare deosebite, activitati extrascolare in care este sau a fost
implicat (daca subiectul este elev sau urmeaza o forma de educatie formala);
II Aspecte particulare ale cazului.

particularitati de varsta;
modul de manifestare comportamentala in viata cotidiana:
in familie,
la scoala/la locul de munca,
in societate, alte aspecte semnificative.
III
precizati care sunt acele nevoi specifice subiectului (inclusiv cum ati
stabilit aceste nevoi);

AMPOSDRU
din
Bacău
POSDRU/86/1.2/S/63545
descrieti modul in care dumneavoastra raspundeti acestor nevoi prin
interventia ce ati efectuat-o. (Faceti trimitere la scopul iterventiei terapeutice)
mentionati in maniera descriptiva interventiile terapeutice
7. descrieti pe scurt cum v-a fost referit cazul (cum a ajuns clientul la
dumneavoastra)
8. cum s-a desfasurat primul contact,
9. descrie-ti evolutia cazului (descrieti pe scurt interventia 1,2 si apoi toate
interventiile efectuate pana la finalizarea cazului sau pana in momentul realizarii
studiului de caz),
10. precizati nivelul la care este in prezent;
precizati care este prognosticul evolutiei cazului pe termen:

5. scurt,
ly
6. mediu,
7. lung.
n
11. modalitati de ameliorare,
t O
recomandari si sugestii privitoare la:
f
12. modalitati de optimizare a programului terapeutic adaptat cazului ales.
13. referirea catre alti specialisti (daca este cazul)
Adaptat dupa Alois Ghergut

r a
D
237

BTP-ale Adaptării Mediului Fizic Elemente Arhitectonice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BTP-ale Adaptării Mediului Fizic Elemente Arhitectonice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMĂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale Universitatea

Bazele teoretice și practice ale adaptării

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Materialul prezintă o trecere în revistă a filosofiei și valorilor terapiei

Competențe la a căror dezvoltare contribuie materialul

În societatea noastră, există persoane care

a construit ceea ce este acum o politică reală a handicapului.

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

D de asemenea, ca un "factor activ", aşa cum este

1.2. Profilul populației țintă

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

996 394 97 449 8.935 4.184

TIP DE ASOCIAT HIV / BOLI SURDOCECITA SOCIAL

ly VIZUAL MENTAL PSIHIC

NUMAR 135.062 141.713 22.922

n 112.681 104.766 85.511

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

1.4. Cercetări existente privind adaptările locuinței.

În construcţia acestui model terapeutic se porneşte de la ideea conform căreia

definirea familiei pe baza teoriei sistemice.

A doua caracteristică este legată de noţiunile de valoare . Acestea se referă la

1.5. Activităţi de design

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Informaţiile pe care ni le furnizează aplicarea acestor metode sunt diferite, în

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

E. Evaluarea globală, de ansamblu

acestea marcate sau sărbătorite ?

6.Cum influenţează căsătoriile interetnice sau între religii diferite relaţiile şi

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

2.1.1.3. Funcţionarea familiei de origine

Cum a fost menţinut echilibrul puterii în familie ?

5.Cum au fost exprimate sentimentele în familia ta ?

6.Familia ta a avut scopuri ?

7.Care sunt crediţele familiei voastre de origine ?

8.Care au fost miturile familie voastre ?

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

2.1.3. Folosirea întrebărilor

ipoteze despre problemă;

 întrebări de schimbare a situaţiei – urmăresc realizarea unei redefiniri şi

care să acopere toate cele trei planuri, astfel:

2.1.5. Tehnici sociometrice folosite în munca cu

5.1.Descrierea planului casei familiale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Informaţiile pe care ni le furnizează aplicarea acestor metode sunt diferite, în

― În familie cu cine obişnuiţi să……?‖

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

2.1.6. Terapia familială sistemică, centrată pe

2. conturarea alegerilor libere

În construcţia acestui model terapeutic se porneşte de la ideea conform căreia

membrilor sistemului familial;

2.2.Analiza situațiai actuale in Romania

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale

2.3.1 ACCESIBILITATEA LA MEDIUL FIZIC

informare şi comunicare pentru persoanele cu dizabilităţi. Normativul în vigoare nu este

Asigurarea aparatelor şi protezelor auditive pentru persoane cu hipoacuzie, a

Bazele teoretice și practice ale adaptării mediului fizic Adaptări arhitecturale