1.

Poveste într-o vesiune prelucrată

Odată, într-un mic sat german, trăia o fetiță pe nume Elsa. Ea era cunoscută în
întreaga comunitate pentru zâmbetul ei mereu cald și pentru bucuria pe care o
aducea în inimile oamenilor. Elsa era însă singuratică, deoarece oamenii din
sat nu înțelegeau complet povestea ei deosebită.

Elsa s-a născut într-o zi friguroasă de iarnă, într-o casă mică, pe marginea
pădurii. Tatăl ei, un tâmplar priceput, și mama ei, o femeie blândă și
înțeleaptă, au fost bucuroși să o aibă pe micuța lor. Cu toate acestea, un
eveniment misterios a avut loc în ziua nașterii Elsei.

În timpul nopții geroase, spiritele pădurii au simțit venirea unei ființe speciale.
Cu inimi pline de iubire, au împodobit copacii cu fulgi de zăpadă strălucitori
și au adus magie în aer. Acești spirite au dat naștere unui minunat dar - Elsa a
fost binecuvântată cu abilitatea de a aduce bucurie și înțelegere în inimile
oamenilor.

Dar această binecuvântare a venit cu o condiție. În fiecare an, în cea mai

friguroasă noapte de iarnă, Elsa se transforma într-o mică fetiță de zăpadă.
Ochii ei căpătau culoarea albastră strălucitoare, iar părul său devenea ca fulgii
de zăpadă. În această noapte specială, Elsa își petrecea timpul în pădure,
aducând bucurie și farmec satului.

În ciuda faptului că oamenii au fost uimiți de transformarea Elsei, au început

să o înțeleagă și să o accepte așa cum era. Fiecare iarnă aducea o nouă
aventură pentru micuța fetiță de zăpadă. Ea cânta cu păsările din pădure, dansa
cu spiritele magice și aducea lumina în inimile celor tristi.

Într-o zi, Elsa a întâlnit un băiat trist și singuratic din sat, pe nume Wilhelm.
Cu toate că erau diferiți, sufletele lor s-au conectat instantaneu. Elsa l-a invitat
pe Wilhelm în lumea ei magică, iar împreună au trăit cele mai frumoase ierni.
Oamenii din sat au înțeles că diferențele pot aduce bucurie și căldură în viața
lor.

Astfel, Elsa și Wilhelm au devenit simbolul armoniei și înțelegerii în micul lor

sat german. În fiecare iarnă, oamenii așteptau cu nerăbdare să vadă fetița de
zăpadă și să simtă magia pe care o aducea în inimile lor.

2.Poveste Fetiței de Zăpadă" (Schneeweißchen)

"Povestea Fetiței de Zăpadă" (Schneeweißchen) este o poveste germană foarte
cunoscută, iar varianta cea mai renumită a fost scrisă de Frații Grimm.
Această poveste a fost inclusă în colecția lor de basme intitulată "Povești de pe
malul copiilor". Iată o scurtă versiune a acestei povesti:

A fost odată ca niciodată, într-un tărâm acoperit de zăpadă și împodobit cu

păduri întunecate, trăia o femeie bătrână și singură. Această bătrână a visat
întotdeauna să aibă o fetiță. Într-o zi de iarnă, când fulgii de zăpadă cădeau în
dansul lor liniștit, femeia a ieșit în curte și a început să-și facă o păpușă de
zăpadă.

Cu fiecare mână de zăpadă pe care o adăuga, bătrâna vorbea cu speranța că

această păpușă de zăpadă va prinde viață și va deveni copilul ei. Magia iernii a
ascultat rugăciunile ei, iar atunci când femeia a pus ultima mână de zăpadă și a
sărutat fruntea păpușii, aceasta a prins viață.

Fetița de Zăpadă era minunată - avea părul alb ca zăpada și ochii strălucitori
ca doi diamante. Femeia bătrână a fost extrem de fericită și a numit-o
Schneeweißchen, care înseamnă "Albă ca zăpada".

Schneeweißchen a crescut rapid și a devenit o fată frumoasă și iubitoare. Ea și

femeia bătrână au trăit fericite împreună, bucurându-se de fiecare zi de iarnă.
Însă, viața lor nu a fost fără provocări. Un vrăjitor rău a auzit despre minunata
Fetiță de Zăpadă și a decis să o răpească pentru a-i fura magia.

Cu ajutorul magiei negre, vrăjitorul a reușit să o răpească pe Schneeweißchen

și să o ducă într-un palat de gheață. Acolo, închisă într-o încăpere rece, fără
soare, fata de zăpadă își pierdea treptat strălucirea și bucuria.

Femeia bătrână nu s-a lăsat învinsă și a început o călătorie periculoasă pentru

a-și salva fata. Cu curaj și încredere, ea a învins toate încercările vrăjitorului și
a eliberat-o pe Schneeweißchen. Împreună, cele două au ajuns acasă, iar magia
iubirii și adevărului le-a adus fericirea.

Așa s-a încheiat povestea Fetiței de Zăpadă, cu o lecție despre puterea iubirii
și adevărului în fața întunericului și a răutății.
 3. Poveste Fetița de nea
Într-o dimineață de iarnă, când fulgii de zăpadă cădeau liniștit din cer, într-un
mic sat în care casele albe erau acoperite cu un strat gros de zăpadă, a apărut o
minunată poveste despre o fetiță de zăpadă. Locuitorii satului, încântați de
această zăpadă pufăitoare, s-au strâns în piața centrală pentru a se bucura de
miracolul iernii.

În mijlocul acelei mulțimi bucuroase, un grup de copii veseli s-au hotărât să

creeze ceva cu adevărat special. În timp ce toată lumea își făcea omuleți de
zăpadă obișnuiți, acești copii plini de imaginație au început să sculpteze ceva
cu adevărat unic - o fetiță de zăpadă. În ochii lor, ea nu era doar un om de
zăpadă obișnuit; era o mică prințesă îmbrăcată într-o rochie strălucitoare din
fulgi de zăpadă.

Cu mănușile lor reci și entuziasmul copilăresc, acești mici artiști au dat viață
Fetiței de zăpadă. Cu ochișori de cărbune, un nas portocaliu și bucle de zăpadă
în loc de păr, micuța creatură de zăpadă a prins viață în mijlocul satului. O
mică coroană strălucitoare din cristale de gheață a fost plasată cu grijă pe
capul ei, făcând-o să arate ca o adevărată regină a iernii.

Fetița de zăpadă a devenit repede faimoasă în sat, atrăgând privirile și inimile

tuturor locuitorilor. Copiii se jucau în jurul ei, iar adulții zâmbeau la această
creație deosebită. În timpul zilelor friguroase și a nopților înstelate, Fetița de
zăpadă strălucea sub lumina lunii și a felinarelor, rămânând un simbol al
bucuriei și creativității în sat.

Cu toate acestea, o zi caldă de primăvară a sosit și soarele puternic a început

să topească zăpada. Fetița de zăpadă, cu un zâmbet luminos pe buze și o
privire sclipitoare, a început să se topească treptat. Copiii și adulții au privit cu
nostalgie cum micuța lor creație se transforma în picuri de apă, întorcându-se
înapoi la natură.

Chiar și atunci când Fetița de zăpadă a dispărut, amintirea ei a rămas vie în

inimile oamenilor din sat. Copiii au continuat să-și amintească de ziua în care
au creat ceva special din zăpadă și cum au adus bucurie întregii comunități.
 4. Povestea Fetița de nea în versuri
Într-o zi de iarnă cu fulgi dansând,
Prin satul acoperit de alb miresme,
Copiii cu bucurie, jucându-se, cântând,
Un vis de zăpadă își făceau cu voie bune.

Și printre zâmbete și jocuri nevinovate,

O fetiță de nea prindea contur,
Cu ochi de cărbune și rochiță aurie,
Ea prindea viață într-un mod uimitor.

Din fulgi pufoși și zâmbet sclipitor,

Fetița de nea se năștea cu drag,
Cu brațe delicate și zâmbet călduț,
Ea veghea asupra lumii din palatul ei fragil.

Printre case albe și străzi luminate,

Fetița de nea aducea bucurie,
Copiii o priveau cu ochi fascinați,
În inimile lor, ea rămânea veșnicie.

Dar soarele cald al primăverii aproape,

Zăpezile începeau să se topească,
Fetița de nea, cu tristețe-n privire,
Știa că timpul ei pe pământ se încheia.

Cu un adio dulce, dar plin de nostalgie,

Fetița de nea se pregătea să plece,
Înapoi la ceruri, în lumea de gheață,
Lăsând în urmă amintiri ce nu se uită niciodată.

Astfel, în fiecare iarnă ce vine și trece,

Copiii din sat o aduc iar la viață,
Construind cu drag și cu bucurie,
O nouă Fetiță de nea, poveste vie.