pag.

1
Curs 1 Biologie celulară și moleculară (Curs introductiv), anul I, sem. 1, 2022/2023

OBIECTIVE

Obiective generale
Cursul introductiv își propune să familiarizeze studenții cu noțiunile de biologie celulară și
moleculară, să răspundă la întrebările fundamentale „Sunt toate celulele la fel?”, „Ce conține
o celulă umană?”, „Cum funcționează o celulă?”.

Obiective specifice
Studenții vor afla informații despre:
1) Celule procariote și eucariote;
2) Molecule din celulă și din afara ei;
3) Mecanisme celulare.

INTRODUCERE

Histologia
Histologia reprezintă știința care se ocupă cu studiul țesuturilor și organizarea acestora în
organe. Histologia cuprinde și aspectele de biologie tisulară, de structură și organizare intra-
și inter-celulară, în vederea îndeplinirii funcțiilor specifice fiecărui organ. Fiecare țesut
conține unul sau mai multe tipuri de celule, precum și o matrice extracelulară, cu care
acestea interacționează și care asigură legătura dintre ele.
Pentru a putea descrie componentele tisulare – celule, matrice extracelulară și legăturile
dintre acestea – este nevoie de o observare a caracteristicilor fiecăreia și a interacțiunilor
dintre ele. În vederea realizării acestui lucru, este necesară utilizarea microscoapelor și a
tehnicilor de studiu celular și molecular, despre care vom vorbi în cursul acestui semestru.
Cursurile de biologie celulară și moleculară din acest semestru vor include prezentarea
celulei și a componentelor acesteia (membrană celulară, citoplasmă, organite, nucleu), iar
cele de histologie din semestrul următor vor descrie principalele tipuri de țesuturi (epitelial,
conjunctiv, muscular și nervos) și integrarea acestora în diversele sisteme și organe. Un
accent deosebit va fi pus pe structurile din sfera de lucru a stomatologiei – cavitate orală,
dinți, glande salivare.

Celula
Convențional, organismele vii au fost clasificate în eucariote (ex: animale, plante, fungi) și
procariote (ex: bacterii)1. Celula eucariotă diferă fundamental de celula procariotă, în primul
rând prin existența unei membrane ce delimitează nucleul, dar și prin prezența de organite
cu membrană proprie dispersate în citoplasmă. În cele ce urmează, ne vom referi exclusiv

1 Ultimele cercetări indică posibilitatea unei alternative la dogmă, bazate pe analiza ARN
ribozomal și anume trei domenii distincte: Bacteria,
Archaea și Eukarya (Pace, 2006)

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 5 – 5 oct. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 2
Curs 1 Biologie celulară și moleculară (Curs introductiv), anul I, sem. 1, 2022/2023

la organizarea celulei eucariote. Deși celula este în general considerată unitatea de bază a
organismului, totuși avansul științei a permis studiul detaliat al componentelor acesteia. Prin
diversitatea de organite comune și specifice prezente în citoplasmă, celule diferite vor fi
capabile să îndeplinească funcții diferite.

Biomolecule
Celula este alcătuită în principal din trei componente principale:
- membrana celulară;
- citoplasma, cu diferitele organite;
- nucleul.
Aceste componente pot varia ca structură și organizare în funcție de tipul celular. Iar această
variație este generată de ultrastructura2 lor. În final, biomoleculele se bazează pe patru
elemente fundamentale, ai căror atomi sunt implicați în toate procesele celulare:
Carbon, Hidrogen, Azot și Oxigen.

(STRUCTURĂ à)

ORGANISM à ORGANE à ȚESUTURI à CELULE à BIOMOLECULE à ATOMI

(ß FUNCȚIE)

Din combinațiile acestor atomi rezultă diverse molecule (denumite mai sus biomolecule),
implicate nu doar în formarea diverselor componente celulare, dar și în desfășurarea unor
procese care asigură funcționarea celulelor și implicit a țesuturilor și organelor, iar în final a
întregului organism. Deși biomoleculele variază ca structură și proprietăți, ele pot fi împărțite
în câteva categorii principale (de exemplu – subunități care prin asamblare formează
structuri mai mari, cum ar fi acizi grași à gliceride; nucleotide à acizi nucleici;
monozaharide à polizaharide sau aminoacizi à proteine). O clasă independentă de
molecule mici este extrem de importantă în desfășurarea proceselor fiziologice celulare
uzuale; de exemplu – adenozin trifosfatul (ATP) care stochează energie pentru procesele
anabolice și catabolice, sau nicotinamid-adenin-dinucleotidă hidrura (NADH) care reprezintă
principalul donor de electroni în lanțul respirator de transport de electroni.
Legăturile chimice sunt influențate de aranjamentul electronilor din stratul cel mai extern al
fiecărui atom (fiind cel mai stabile atunci când acesta este plin – transfer de electroni în
cazul legăturilor ionice - sau punerea în comun a acestora în cazul legăturilor covalente).
În cazul sistemelor biologice, sunt deosebit de importante chiar și legăturile necovalente
(mult mai slabe, de tipul legăturilor de hidrogen, interacțiunilor electrostatice sau forțelor van
de Waals).

2 Structura de detaliu, la un nivel observabil în general cu instrumente cu putere foarte mare de mărire, de tipul microscopului electronic

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 5 – 5 oct. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 3
Curs 1 Biologie celulară și moleculară (Curs introductiv), anul I, sem. 1, 2022/2023

•
Legăturile de hidrogen se formează atunci când H+ legat covalent de un atom
electronegativ (O sau N) interacționează cu alt atom electronegativ. Sunt cele
mai puternice legături necovalente, mai ales când atomii implicați sunt
coliniari. Legăturile de hidrogen contribuie la asigurarea stabilității
biomoleculelor (de exemplu ADN sau structura secundară a proteinelor).
• Interacțiunile electrostatice dintre grupări încărcate din interiorul
biomoleculelor pot explica interacțiunile dintre enzime și substratul acestora.
Astfel, prezența unor ioni încărcați (ex: din săruri) poate slăbi printr-un
mecanism competițional aceste interacțiuni.
• Forțele van der Waals reprezintă interacțiuni ce apar când atomi vecini sunt
suficienți de apropiați încât straturile lor exterioare de electron aproape se
ating. Ele sunt rezultatul unor asimetrii tranzitorii a distribuției încărcăturii
electrice într-o moleculă care determină asimetrii similare în molecule
înconjurătoare, obținându-se astfel o interacțiune de atracție. Deși cele mai
slabe legături necovalente, pot fi semnificative atunci când se petrec mai multe
simultan.
Apa are proprietăți importante cu efect asupra interacțiunilor între biomolecule. Polaritatea
apei se produce ca urmare a sarcinilor parțiale pozitive ale atomilor de H și a încărcăturii
parțiale negative a atomului de O. Proprietățile de coeziune ale apei sunt explicate de
prezența legăturilor de hidrogen. Prin slăbirea (competitivă) a legăturilor de hidrogen și a
interacțiunilor electrostatice, apa este un solvent foarte bun pentru moleculele polare. Astfel,
pentru ca interacțiunile polare să se poată desfășura la intensitate maximă, este nevoie de
unele micro-compartimente fără apă = hidrofobe.
Aminoacizii conțin un atom de Ca tetraedric, de care se leagă un atom de H, o grupare
amino și una carboxil, dar și un lanț lateral care poate varia de la un atom de H la o structură
mai complexă. Aminoacizii biologici sunt chirali 3 și levogiri 4 . Deși pot exista numeroase
posibilități de structură pentru aminoacizi, doar 20 aminoacizi apar în mod natural și sunt
utilizați pentru sinteza de proteine; unii dintre aceștia sunt sintetizați în organism din
precursori, alții trebuie să provină din dietă = aminoacizi esențiali. Aminoacizii pot fi
precursori pentru alte molecule (ex: neurotransmițători). Întrucât aminoacizii nu pot fi stocați
sau eliminați ca atare, aceștia pot fi descompuși:
• din scheletul de C se poate obține fie glucoză (din aminoacizii glucogenici), fie acetil-
coenzimă A sau aceto-acetat (în cazul aminoacizilor cetogenici); apoi intră în ciclul
Krebs;
• îndepărtarea N se face în trei pași:
o transferul grupării amino către glutamat (transaminare);
o convertirea la amoniac cu ajutorul glutamat-dehidrogenazei (în ficat);
o amoniacul intră în ciclul ureei (à ureea, ce va fi excretată în urină)

3 Proprietate geometrică de neidentitate a unui obiect (a unei molecule) cu imaginea sa în oglindă (https://dexonline.ro)
4 deviază planul de polarizare a luminii spre stânga (în raport cu observatorul care privește lumina din față).

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 5 – 5 oct. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 4
Curs 1 Biologie celulară și moleculară (Curs introductiv), anul I, sem. 1, 2022/2023

Aminoacizii pot fi clasificați în funcție de formă, dimensiune, încărcătură electrică sau

capacitate de reacție chimică. În funcție de aceste criterii, proteina care va conține unii sau
alții dintre aminoacizi va avea la rândul ei anumite particularități de structură și implicit de
funcție. Vom exemplifica unele situații, urmând să aprofundați aceste noțiuni în detaliu la
biochimie.
• Aminoacizii polari, deși nu prezintă o sarcină globală, au o distribuție asimetrică a
sarcinilor; grupările carboxil și amid fiind capabile de legături de hidrogen cu apa sau
între ele à astfel acești acizi sunt hidrofili, fiind adesea întâlniți la suprafața
proteinelor hidrosolubile (Cisteina poate forma legături covalente disulfidice cu alți
aminoacizi; Tirozina conține o grupare hidroxil capabilă să formeze legături de
hidrogen și astfel este un aminoacid polar).
• Aminoacizii nepolari au catena laterală cu electronii distribuiți uniform, astfel nu
formează legături de hidrogen, drept urmare sunt întâlniți în miezul hidrofob al
proteinelor.
• Pentru acizii cu grupări carboxil cu sarcină negativă (la pH neutru) se utilizează
denumirile de aspartat și respectiv glutamat. Prezența lor într-o proteină aduce o
sarcină negativă care poate permite interacțiunile electrostatice.
• Sunt 3 aminoacizi care sunt încărcați pozitiv (la pH neutru) și astfel sunt puternic
hidrofili: lizina și arginina sunt întotdeauna încărcate la pH biologic, dar histidina
are un punct izoelectric (=pH-ul la care o moleculă este global neutră electric)
apropiat de pH neutru, astfel sarcina sa depinde de condițiile locale, fapt ce conferă
acestui aminoacid proprietăți specifice la nivelul sitului activ al enzimelor.

Proteinele sunt cele mai diverse biomolecule, atât structural cât și funcțional. Ele sunt
practic polimeri de aminoacizi, uniți prin legături peptidice între grupările carboxil și amino
ale unor aminoacizi așezați într-o secvență specifică, determinată de codul genetic cuprins
în ARNmesager. Aceste legături sunt rigide, cu atomii în același plan, dar care se pot roti în
jurul acestei legături, cu consecințe asupra structurii proteice. Desfacerea fiziologică a
legăturilor peptidice se poate face prin acțiunea enzimelor proteolitice. Structura proteinei
oferă situri de legătură pentru interacțiuni, iar acestea sunt influențate de forma și proteinei
și de distribuția sarcinilor electrice. Apa influențează forma proteinei întrucât resturile
hidrofobe sunt împachetate la interior, iar cele hidrofile către exterior. Distingem următoarele
niveluri ale structurii proteinelor:
- structura primară (secvența liniară de aminoacizi);
- structura secundară (gruparea structurii primare în foițe sau spirale);
- structura terțiară (împachetarea structurii secundare în 3D);
- structura cuaternară (aranjarea în spațiu a subunităților polipeptidice
individuale).

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 5 – 5 oct. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 5
Curs 1 Biologie celulară și moleculară (Curs introductiv), anul I, sem. 1, 2022/2023

Unele proteine pot suferi modificări post-translaționale (după ce s-au format prin adăugarea
succesivă de aminoacizi). Aceste modificări ale aminoacizilor constituenți pot influența
decisiv proprietățile proteinelor. De exemplu, glicozilarea reprezintă adiția de carbohidrați
și funcționează ca o „marcare” sau „însemnare”. Prin fosforilare (adiția unei grupări fosfat
la Ser/Tyr/Thr) rezultă o sarcină negativă suplimentară, fapt ce conduce la modificări
conformaționale ale proteinei, care poate fi recunoscută de alte molecule. Multe căi de
semnalizare intracelulară se bazează pe reacții de fosforilare sau defosforilare în cascadă.

În tabelul de mai jos sunt enumerați cei 21 aminoacizi întâlniți în proteinele umane5, alături
de codificările lor (de 1 și 3 litere) și de unele proprietăți.

Tabel 1. Aminoacizii din proteinele umane

AMINOACID COD COD Proprietăți

(3 litere) (1 literă)
Alanină Ala A hidrofob
Arginină CE Arg R încărcat bazic
Asparagină Asn N neutru, polar
Aspartat Asp D încărcat acid
Cisteină CE Cys C neutru, polar
Selenocisteină CE Sec U codificat indirect, prin recodificare
translațională din codonul stop UGA
(opal)
Glutamină CE Gln Q neutru, polar
Glicină CE Gly G hidrofob
Glutamat Glu E încărcat acid
Histidină E His H bazic
Izoleucină E Ile I hidrofob
Leucină E Leu L hidrofob
Lizină E Lys K încărcat bazic
Metionină E Met M neutru, polar
Fenilalanină E Phe F hidrofob
Prolină CE Pro P conformațional ciclic
Serină CE Ser S neutru, polar
Treonină E Thr T neutru, polar
Triptofan E Trp W aromatic
Tirozină CE Tyr Y aromatic
Valină E Val V hidrofob
Notă: E = esențiali, CE = condiționat esențiali (aminoacizi care nu pot fi sintetizați în organism în anumite
condiții, de exemplu în timpul unei boli).

5 Pirolizina (Pyl/O) este un aminoacid implicat în biosinteza unor proteine ale unor bacterii sau archea, codificat de codonul stop UAG

(amber) și care nu se întâlnește în proteinele umane.

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 5 – 5 oct. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 6
Curs 1 Biologie celulară și moleculară (Curs introductiv), anul I, sem. 1, 2022/2023

Acidul dezoxiribonucleic (ADN) este un dublu lanț de nucleotide, înșirate pe un schelet

de grupări fosfat. Secvența de nucleotide determină ce proteine se produc, în ce celule se
produc, indirect care este funcția acelor celule, precum literele formează cuvinte, apoi
propoziții și fraze. Alfabetul ADN este alcătuit din doar 4 „litere” – A (adenină), C (citozină),
G (guanină) și T (timină). Cele 4 litere corespund celor 4 baze menționate în paranteze;
fiecare fiind legată de o dezoxiriboză, formând nucleozide. Prin legarea nucleozidelor de
fosfat se obțin nucleotidele. Secvența acestor nucleotide este particulară fiecărui individ.
Cele două lanțuri ale ADN sunt antiparalele, adică sunt orientate diferit (unul de la 5’ către
3’, iar celălalt invers, de la 3’ către 5’). Structural, sunt preferate perechile (A-T) și (C-G) ca
nucleotide pe lanțuri opuse, deoarece această combinație asigură numărul maxim de
legături ce se pot forma. Cele două lanțuri antiparalele sunt dispuse în dublu helix.
Majoritatea ADN dintr-o celulă umană se găsește la nivelul nucleului.

Acidul ribonucleic (ARN) urmează o structură de organizare similară, doar că în locul T

(timinei) avem U (uracil). ARN este monocatenar, dar se poate plia rezultând structuri
variate. Secvența de nucleotide din ARN este obținută prin transcrierea informației din ADN.
Astfel se obțin: ARN ribozomal, ARN mesager și ARN transfer.

Glucidele sunt deosebit de importante în toate tipurile de organisme. Unitatea glucidică de

bază este monozaharidul. Monozaharidele formează prin legături glicozidice între ele
oligozaharide (2-10 resturi de monozaharide) sau polizaharide. O altă formă de organizare
a glucidelor sunt glicozaminoglicanii (sau mucopolizaharidele); majoritatea acestora sunt
sulfatați (condroitin-sulfat, dermatan-sulfat etc.) însă există și nesulfatați (acidul hialuronic,
acidul condroitinic). Îi vom întâlni în componența substanței fundamentale a țesutului
conjunctiv.

Lipidele sunt insolubile în apă, fiind așadar hidrofobe. Acizii grași (de lungimi diferite,
saturați sau nesaturați) pot fi legați de glicerol (glicerină) formând triacilgliceroli (trigliceride).
Dacă acizii grași se leagă de glicerol și cu o grupare fosfat atunci se formează fosfolipide
– principalele componente ale membranelor (care delimitează celula sau diverse organite).

Bibliografie

Pace NR. Time for a change. Nature. 2006:441(7091), 289–289.

Whawell SA, Lambert DW. Basic Sciences for Dental Students. Ed. 1, Wiley Blackwell, 2018
(Cap. 1 – Biomolecules, pag. 1-22)

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 5 – 5 oct. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro