pag.

1
Curs 5 Biologie celulară și moleculară (Joncțiuni celulare), anul I, sem. 1, 2022/2023

STRUCTURI SPECIALIZATE ALE SUPRAFEȚEI APICALE A CELULEI

La nivelul suprafeței apicale a celulelor epiteliale putem întâlni diverse specializări, fie în
scopul creșterii suprafeței membranare (cu rol în absorbție sau transport), fie pentru a
îndeplini funcții care necesită o altă configurație spațială decât o suprafață plană (de
exemplu, mișcări cu rol în deplasarea particulelor sau, în cazul particular al flagelului –
deplasarea spermatozoidului).

Microvili
Celulele epiteliale specializate pentru absorbție prezintă numeroase prelungiri (cu lungimea
de aprox. 1 micron), cu rolul de a crește suprafața totală și astfel, implicit, cantitatea de
substanțe ce pot fi absorbite de fiecare celulă. Aceste prelungiri se numesc microvili și au
la interior un schelet de microfilamente de actină, legate între ele și de membrana celulară.
La suprafața microvililor, la nivelul glicocalixului1 se pot întâlni enzime cu rol în digestia unor
macromolecule, spre a permite constituenților acestora un transport transmembranar mai
facil.

Stereocili
La nivelul suprafeței apicale a celulelor specializate în absorbție de la nivelul unor
componente ale sistemului reproducător masculin (epididim, canal deferent) întâlnim niște
prelungiri asemănătoare microvililor, cu același schelet de microfilamente de actină, dar cu
o lungime mai mare.
Unele celule senzoriale din urechea internă (din organul Corti sau sistemul vestibular) pot
prezenta stereocili, cu rol de mecanoreceptori. Aceștia au o lungime de 10-50 µm și sunt
extrem de sensibili la sunete puternice, putând fi distruși fără posibilitatea de regenerare,
conducând în timp la surditate.

Cili
Majoritatea celulelor prezintă un cil primar2, imobil, cu rol în comunicarea/semnalizarea
celulară. Celulele epiteliale pot prezenta și cili mobili (de aprox. 5-10 µm), cu o
ultrastructură specifică, bazată pe un miez de 9 dublete periferice de microtubului și o
pereche centrală, aceștia constituind axonema. La baza cilului găsim corpusculul bazal,
cu o structură asemănătoare centriolilor, cu rol în ancorarea la citoschelet. Energia necesară
motilității ciliare provine din ATP iar proteinele motrice sunt kinezina și dineina.

Flagelul are o structură similară cilului, dar cu o lungime mai mare, iar unicitatea sa la nivel
celular (spermatozoizii maturi au câte un singur flagel) favorizează mișcări elicoidale, în
contrast cu cele planare ale cililor.

1matricea periferică a celulei, constituită din glicolipide și glicoproteine

2axonema cilului primar este de 9+0, în loc de 9+2
Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 7 – 19 sept. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 2
Curs 5 Biologie celulară și moleculară (Joncțiuni celulare), anul I, sem. 1, 2022/2023

Joncțiunile celulare
Joncțiunile celulare sunt structuri asociate membranelor (mb) celulare care asigură aderența
și comunicarea dintre celule sau între celule și matricea extracelulară. Ele se găsesc în
majoritatea țesuturilor, dar mai ales în cel epitelial. Dimensiunile mici ale componentelor
joncționale fac imposibilă observarea lor la MO, astfel sunt vizibile doar cu ajutorul ME. Se
pot clasifica în:

I. Joncțiuni strânse (impermeabile; ex: zonula occludens)

• unesc celule adiacente și împiedică trecerea moleculelor prin spațiul intercelular;
II. Joncțiuni de adezivitate (de ancorare)
• asigură legarea strânsă a celulelor între ele sau la membrana bazală;
III. Joncțiuni de comunicare (GAP)
• permit trecerea ionilor sau a moleculelor mici direct dintr-o celulă în alta;

I. Joncțiunile strânse
- sunt joncțiunile care realizează contactele cele mai strânse dintre celule;
- localizate la polul apical al celulelor epiteliale ce delimitează lumenul unor cavități;
- contactul dintre mb.cel.adiacente este realizat de proteine integrale din cele 2 mb.
(ocludine), care din loc în loc se anastomozează à puncte de legătură între cele 2 mb.
Dispunerea proteinelor se face în șiruri care înconjoară complet celula în reg. apicală, ca o
centură (zonula=centură, bandă). Astfel este împiedicată trecerea liberă a moleculelor prin
spațiul intercelular.

Rolurile joncțiunilor strânse

- barieră selectivă (împiedică trecerea liberă a moleculelor din lumenul organelor cavitare
prin spațiile intercelulare) à contribuie la stabilirea gradientului de concentrație;
- menține polaritatea celulelor epiteliale (împiedică migrarea proteinelor & lipidelor dintr-o
porțiune în alta a membranei, împărțind practic membrana în regiuni distincte: apicală și
latero-bazală).

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 7 – 19 sept. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 3
Curs 5 Biologie celulară și moleculară (Joncțiuni celulare), anul I, sem. 1, 2022/2023

II. Joncțiunile de adezivitate (de ancorare)

- ancorează filamente din citoscheletul celular și conectează filamentele de la o celulă la
alta, formând astfel structuri de rezistență în țesuturile supuse solicitărilor mecanice (ex:
epitelii, mușchi)
- există 3 tipuri principale de joncțiuni de adezivitate:
• Macula adherens (desmozomi „în pată”)
• Zonula adherens (desmozomi „în bandă”)
• Hemidesmozomii

Macula adherens (desmozomi „în pată”)

- structuri de adezivitate intercelulară foarte puternică, bine reprezentate în țesuturile supuse
solicitărilor mecanice mari (ex: epiderm, epiteliul cavității orale, esofag)
- membranele celulelor adiacente se găsesc la 25-30 nm, iar contactul dintre acestea este
realizat de proteine transmembranare (desmogleine), care intern se leagă de plăci
citoplasmatice (structuri în formă de disc, alcătuite din desmoplakine, ancorate la rândul
lor de filamente intermediare din citoschelet)

Zonula adherens (desmozomi „în bandă”)

- joncțiuni de adezivitatea intercelulară situate la polul apical al celulelor epiteliale, imediat
sub joncțiunile strânse, formând o centură continuă în jurul polului apical al fiecărei celule;
- membranele celulelor adiacente se găsesc la 15-20 nm, iar contactul dintre acestea este
realizat de proteine transmembranare (caderine), care intern se leagă de proteine de
atașare (catenine), ancorate la filamentele de actină din citoschelet.

Hemidesmozomii
- structuri asemănătoare desmozomilor, dar care leagă o celulă de membrana bazală
- legătura este asigurată de proteine transmembranare (integrine), care intern se leagă de
o singură placă citoplasmatică, ancorată de filamente intermediare din citoschelet.

Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 7 – 19 sept. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro
 pag. 4
Curs 5 Biologie celulară și moleculară (Joncțiuni celulare), anul I, sem. 1, 2022/2023

III. Joncțiuni de comunicare (GAP)

- permit trecerea moleculelor mici, hidrosolubile direct dintr-o celulă în alta, cuplând celulele
metabolic și electric;
- răspândite în toate țesuturile, dar foarte dezvoltate în miocard, mușchii netezi de la nivel
intestinal și vascular și în SNC.
- membranele celulelor adiacente sunt foarte apropiate (la 2-4 nm), iar contactul dintre
acestea este realizat de proteine transmembranare (conexine) grupate în structuri
hexagonale (conexoni), fiecare conexon având în centru câte un canal hidrofil (Φ=2nm)
care leagă interiorul celor două celule și permite trecerea liberă între cele două celule a
ionilor și moleculelor mici (ex: aminoacizi, glucide, vitamine, hormoni steroizi).
Rolul joncțiunilor GAP
a) cuplarea electrică a celulelor - permite propagarea impulsului în ț.nervos și a
undei de contracție pe distanțe mari în miocard și mușchii viscerali;
b) cuplarea metabolică a celulelor - permite transferul către celulele adiacente de
molecule pe care acestea nu le pot sintetiza (util în perioada embrionară, înainte
de dezvoltarea sistemului circulator).
Funcționarea joncțiunilor GAP depinde de concentrația de calciu (%Ca++). Creșterea %Ca++
în citosol duce la închiderea canalului hidrofil, iar joncțiunea devine impermeabilă.

Lectură recomandată
Mescher AL. Junqueira - Histologie, tratat & atlas. Ed. a 13-a. Editura Medicală Callisto, 2017
(Cap. 2 – Citoplasma, pag. 28-54, Cap. 4 - Țesutul epitelial, pag. 75-813)
Pawlina W. Ross Histologie: tratat și atlas. Ed. a 7-a, Editura Hipocrate, 2020
(Cap. 2 – Citoplasma, pag. 38-73)

3 Erată: La pg. 81, rândul 2, corect este „...fiecare cil este alcătuit dintr-un miez ce conține...”
Acest material este destinat exclusiv studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Versiunea 7 – 19 sept. 2022. Pentru întrebări, sugestii și comentarii: mihnea.nicolescu@umfcd.ro