JONCŢIUNILE INTERCELULARE

Joncţiunile intercelulare se realizează între celulele vecine ca structuri stabile în care

plasmalemele interacţionează specific. Se disting trei categorii de joncţiuni intercelulare (fig.1):
- joncţiuni de adezivitate;
- joncţiuni impermiabile;
- joncţiuni de comunicare.

Sursa:ro.wikipedia.org

Fig.1 Tipuri de jonctiuni celulare

A-Jonctiuni impermeabile - zonula occludens; B-Desmozomi in banda - zonula adherens; C-Desmozomi
in pata - macula adherens; D-Jonctiuni permeabile -gap.
Sursa : scrigroup.com

1
 Pe lângă acestea se evidenţiază şi complexele joncţionale speciale (sinapsele şi discurile intercalare).
Joncţiunile de adezivitate (desmozomii) sunt legături realizate între celulele care alcătuiesc ţesuturile
epiteliale. Se cunosc trei tipuri de desmozomi: desmozomi în pată (macula adherens); desmozomi în bandă
(zonula adherens) şi desmozomi în pată reduşi (semidesmozomi).
Desmozomul în pată reprezintă o formă de legătură puternică ce se realizează între celulele din
epiteliile de acoperire. Nu are rol în schimburile intercelulare. În structura sa intră cele două plasmaleme ale
celulelor vecine (care se dispun aproximativ paralel pe o distanţă de 25-30 nm) şi un material dens la fluxul
de electroni (de natură proteică), cu aspect filamentos, aflat în spaţiul intercelular. De asemeni aici se mai
află: un strat bogat de glucide şi calciu; două discuri intracelulare de factură proteică cu dimensiuni de
190/400 nm, care după forma lor dau şi denumirea desmozomului (macula=pată, spot); elemente de legătură
numite “Linkeri; citoscheletul membranar (compus din microfilamente de actină sau de cheratină).
Desmozomii în pată se găsesc în celulele din epiteliul mucoasei cervix-ului uterin, (celule supuse unor
puternice fricţiuni mecanice) şi în general în celulele epiteliilor de acoperire şi protecţie.(fig.2)

Sursa:ro.wikipedia.org

2
 Fig.2 Desmozom in pata-schema
1 - Plasmalemele adiacente;
2- Spatiu si material intercelular;
3-Discuri intracelulare;
4-Linkeri;
5-Tonofilamente.
Sursa:scrigroup.com

Desmozomii în bandă se găsesc la polul apical al celulelor epiteliale prismatice şi la nivelul

segmentelor transversale ale discurilor intercalare din ţesutul cardiac muscular. Au structură asemănătoare cu
cea a desmozomilor în pată, dar densificările de pe faţa internă a plasmalemelor au formă de bandă
(zonula=bandă, panglică). Spaţiul intercelular (dintre cele două plasmaleme care se învecinează) este mai
redus (15-25 nm) şi este umplut cu un material mai puţin dens dar de aceeaşi factură biochimică (fig. 3).

Fig.3. Schema desmozomilor in banda (zonula adherens)

A-Densificari intracelulare in banda; b-Spatiul intracelular.
Sursa:scrigroup.com

3
 Semidesmozomii (hemidesmozomii) sunt variante ale desmozomilor în pată (jumătăţi ale acestora),
întîlnite ca legături de adezivitate între celulele epiteliale pavimentoase şi membranele bazale pe care sunt
plasate aceste celule. În structură se evidenţiază doar o densificare proteică intracelulară (de formă circulară sau
ovală) plasată în celula care se leagă de membrana bazală. De asemeni, există linkerii respectivi,
tonofilamentele si materialul proteic dens dispus între polul bazal al celulei în cauză si membrana bazală
subiacentă (fig.4).

Fig. 4 Semidesmozomi
Sursa : https://docplayer.gr/103656180-Conf-dr-ancuta-gheorghisan-galateanu.html
Jonctiunile impermeabile (strânse) au o dispoziţie în bandă, care le dă şi denumirea de “zonule”. Se
cunoaşte “zonula ocludens”, care este o structură de tip pentalaminat. În acest caz membranele celor două celule vin
în contact ferm şi astupă complet spaţiul intercelular, împiedicând trecerea moleculelor printre celulele angajate în
realizarea acestor dispozitive joncţionale (fig.5). La formarea acestor joncţiuni participă şi proteine integrale
(existente în structura membranelor celulare) care traversează cele două membrane, se dispun în şiruri gemene şi
paralele şi structurează dispozitive de închidere de “tip fermoar” care se găsesc pe faţa externă a membranelor
celulare (Teuşan, V., 2000).
Pe faţa internă a membranelor, proteinele integrale sunt ancorate cu ajutorul unor microfilamente de
citoscheletul citoplasmatic. Şirurile gemene de proteine au un traiect neregulat (prezintă şi segmente de
legătură între şiruri) conferind aspectul de reţea ansamblului dispozitivului de jonctiune . Joncţiunile de tip
“ocludens “ se găsesc la polul apical al enterocitului, unde glucoza trece din chimul intestinal în celulă şi apoi
în sâng, dar nu mai poate trece în sens invers. De asemeni, joncţiunea de tip “ocludens” reprezintă şi bariera
hemato-encefalică realizată între celulele endoteliale ale vaselor sanguine din encefal şi celule nervoase cu care
vin în contact - ce protejează ţesutul nervos encefalic de unele substanţe toxice care circulă odată cu sângele şi
concomitent permite trecerea glucozei din sânge în celulele nervoase. Aceste joncţiuni strânse de tip

4
“ocludens”, se caracterizează prin: adezivitate intercelulară puternică şi flexibilă; barieră intercelulară sigură
(de natură fizică şi biochimică); conferă polaritate celulelor angajate; apar timpuriu sub formă de macule şi se
transformă apoi în zonule. În fibrocite se întîlneşte o variantă a acestui tip de joncţiune şi se numeşte joncţiune
focală (Teuşan, V., 2000).
Jonctiunile focale reprezinta o varianta a jonctiunilor stranse, in care membrana celulei se apropie de
substratul de adezivitate pana la 10-15 nm. Pe fata extracelulara a membranei sunt prezente filamente
glicoproteice de fibronectina, iar pe fata intracelulara se aglomereaza fascicule de microfilamente de actina si
vinculina, care se leaga de plasmalema prin intermediul unor densificari adiacente membranei. Intre
filamentele de fibronectina si microfilamentele de actina si vinculina se realizeaza dispozitive
transmembranare de legatura (de 8-20 nm), denumite fibronexuri.

Fig.5.Schema jonctiunilor impermeabile

A-,B-Plasmalemele adiacente; C-Proteine transmembranare;
D-Spatiu intercelular; E-Enterocit; F-Citoscheletul matricei.
Sursa : https://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Jonctiunile-celulare45723.php

Joncţiunile de comunicare sunt de două tipuri: joncţiunile permeabile şi sinapsele. Joncţiunile

permeabile (GAP) permit schimbul de substanţe (molecule mici) între celule şi se realizează prin intermediul
unor structuri proteice numite”conexoni”, care străbat plasmalema şi proemină de o parte şi de alta a bistratului
lipidic. Aceste joncţiuni permit schimburi rapide între celulele angajate în joncţiune, spaţiul intercelular fiind
doar de 2-4 nm. Când se formează aceste joncţiuni (GAP), conexonii se dispun cap la cap, asigurând formarea

5
unor tunele proteice de comunicare între citoplasmele celor două celule angajate în comunicare. Conexonii sunt
formaţi din proteine integrale cu formă de bastonaş, diametrul de 2,5 nm şi lungimea de 7,5 nm (aproximativ
egală cu grosimea plasmalemei pe care o străbat). Un conexon este alcătuit din 6 bastonaşe proteice dispuse
hexagonal, lasând în interior un spaţiu (tunel proteic sau por proteic hidrofil) cu un diametru mediu de circa 1,0
nm. Acest diametru poate varia între 0,4 şi 2,0 nm, în funcţie de o serie de factori (dintre care, ionii de calciu se
consideră a fi un fel de cheie de reglare a închiderii şi deschiderii acestor tunele şi a traficului de substanţe care
se realizează prin ele)(fig.6,7) . Diametrul total al conexonilor este de 7-8 nm. Prin conexoni pot trece
moleculele de glucide simple, aminoacizi, hormoni, vitamine şi bineînţeles ionii minerali, dar nu pot trece
moleculele mari, precum proteinele sau acizii nucleici ( ADN, ARN). Aceste joncţiuni de tip GAP permit
trecerea biocurentului electric (unda de depolarizare) de la o celulă la alta, la celulele contractile care realizează
sinapsele. Sinapsele sunt legături speciale de comunicare între celulele nervoase, cu o structură complexă
(fig.8).

Fig. 6 Diagrama şi structura jonc]iunilor de tip GAP

(după Teuşan, V., 2000):
A–dispunerea conexonilor la suprafa]a membranelor celulare (a–b bistratul fosfolipidic al celor două
membrane; c–spaţiul intercelular; 1–conexoni secţionaţi longitudinal; 2–conexoni ce proemină la suprafaţa
membranelor; 3–canal proteic hidrofil în interiorul conexonilor); B–structura şi dimensiunile unui conexon;
TP–tunel proteic hidrofil); 1–6–sunt proteine integrale care compun conexonul

6
 Fig.7 Schema jonctiunii permeabile (gap)
Plasmalemele adiacente;2-Spatiu intercelular;3-Conexoni;4-Canale intercelulare.

Fig.8.Diagrama schimburilor moleculare prin

jonctiunile gap.
Sursa :
https://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Jonctiuni
le-celulare45723.php

Complexele jonctionale
Cuprind jonctiuni stranse spre frontul luminal si desmozomi spre frontul latero-bazal. Sunt intalnite, mai
ales, intre celulele din epiteliile intestinale si renale. In complexele jonctionale sunt prezente toate tipurile de
legaturi intercelulare necesare pentru indeplinirea functiilor specifice tesuturilor respective.(fig.9)

7
 Fig.9. Complexe jonctionale in epiteliul intestinului subtire.
A-Micvrovili;B-Jonctiuni impermeabile; C-Desmozomi in banda; D-Desmozomi in pata;
E-Filamente din citoschelet;F-Jonctiuni permeabile;G-Hemidesmozomi;H-Mebrana bazala.
Sursa : https://www.scrigroup.com/educatie/biologie/Jonctiunile-celulare45723.php