IȘ CITILOP-OEG LUMETSIS

LAUTCA CIMONOCE-OEG
CHINA
NÎ ETATS RONU LULOR

Elev Panaitescu Deseada

Profesor Coordonator
Bogaciu Carmen
Cuprins

SUBIECTELE PRINCIPALE
Caracteristici fizico geografice
Condițiile Economice
Rolul statului în alianțe
Caracteristici fizico
geografice
GEOGRAFIE POLITICĂ
Republica Populară Chineză este a doua țară ca mărime din lume, după suprafața uscată[89], în urma Rusiei și este, a treia, sau a patra, cea mai mare ca suprafață totală după Rusia, Canada și, în funcție de
modul de calcul, Statele Unite ale Americii. În general, suprafața totală a Chinei este considerată ca fiind de aproximativ 9.600.000 km2. Cifrele variază de la 9.572.900 km2, conform Enciclopediei Britannica,[91]
9.596.961 km2, conform Anuarului Demografic al ONU,[92] la 9.596.961 km2, conform CIA World Factbook. China are cea mai lungă frontieră terestră din lume, de 22.117 km, de la vărsarea în mare a râului Yalu,
până la Golful Tonkin.[93] China se învecinează cu 14 națiuni, mai mult decât orice altă țară, cu excepția Rusiei, care se învecinează tot cu 14 state.[94] China se extinde în mare parte din Asia de Est, învecinându-
se cu Vietnam, Laos, Birmania în Asia de Sud-Est; cu India, Bhutan, Nepal și Pakistan în Asia de Sud [e]; cu Afganistan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Kazahstan în Asia Centrală; cu Rusia, Mongolia, Coreea de Nord în
Asia de Nord și Nord-est. În plus, China împarte granițele maritime cu Coreea de Sud, Japonia, Vietnam, Filipine și Taiwan.

CLIMA
Teritoriul Chinei se află între latitudinile 18° și 54°N și între longitudinile 73° și 135°E. Peisajele Chinei variază semnificativ de-a lungul vastului teritoriu. În est, de-a lungul țărmurilor Mării Galbene și Mării Chinei de
Est sunt extinse și dens populate câmpii aluvionare, în timp ce pe marginile platoului Mongoliei Interioare, în nord, predomină pajiștile largi. Sudul Chinei este dominat de dealuri și lanțuri muntoase joase, în timp ce
partea central-estică găzduiește deltele a două mari fluvii din China, Galben și Yangtze. Alte ape importante includ Xi, Mekong, Brahmaputra și Amur. La vest se află lanțuri muntoase importante, mai ales Himalaya.
Platourile înalte prezintă peisaje aride în nord, cum ar fi deșerturile Taklamakan și Gobi. Cel mai înalt punct din lume, Muntele Everest (8848 m), se află la granița chino - nepaleză. Cel mai de jos punct al țării, și al
treilea din lume, este fundul lacului uscat (playa) Ayding (-154 m), în Depresiunea Turpan.

Clima Chinei este dominată, în principal, de sezoane uscate și musoni umezi, care duc la diferențe pronunțate de temperatură între iarnă și vară. În timpul iernii, vânturile nordice, care provin dinspre latitudini mai
înalte, sunt reci și uscate; în timpul verii, vânturile dinspre sud, din zonele de coastă ale latitudinilor mai joase, sunt calde și umede Clima Chinei diferă de la o regiune la alta, din cauza teritoriului vast și a
topografiei complexe. O problemă majoră de mediu în China este extinderea continuă a deșerturile sale, în special a deșertului Gobi. Cu toate că liniile – barieră – de arbori plantați în 1970 au redus frecvența
furtunilor de nisip, seceta prelungită și practicile agricole greșite au dus la apariția de furtuni de praf, ce afectează nordul Chinei, în fiecare primăvară, extinzându-se apoi și înspre alte părți ale Asiei de Est,
inclusiv în Coreea și Japonia. Conform Ministerului de Protecție al Mediului din China, SEPA, China pierde 4,000 km² pe an din cauza deșertificării. Calitatea apei, eroziunea și controlul poluării au devenit
probleme importante în relațiile Chinei cu alte țări. Topirea ghețarilor din Himalaya ar putea conduce la penuria apei pentru sute de milioane de oameni.
Caracteristici fizico
geografice
BIODIVERSITATE
China este una dintre cele 17 țări megadiverse, fiind situată în două din zonele ecologice majore ale lumii: Palearcticul și Indomalaya. După o estimare, China are peste 34.687 de specii de animale și plante
vasculare, ceea ce o face a treia cea mai biodiversificată din lume, după Brazilia și Columbia. Țara a semnat Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică, la 11 iunie 1992, și a devenit parte a
Convenției de la data de 5 ianuarie 1993. Mai târziu s-a elaborat o Strategie Națională Privind Biodiversitatea și un Plan de Acțiuni, cu o revizuire, care au fost acceptate de către Convenție la 21 septembrie
2010.

China este casa a cel puțin 551 de specii de mamifere (ocupând locul 3 în lume) 1221 de specii de păsări (locul opt pe Terra);424 de specii de reptile (locul 7) și 333 de specii de amfibieni (locul 7 pe glob). China
este țara din afara tropicelor cu cea mai mare biodiversitate. Fauna sălbatică a Chinei își împarte habitatul și suportă presiunea acută a celei mai mari populații de homo sapiens din lume. Cel puțin 840 de specii
de animale sunt amenințate, vulnerabile sau în pericol de dispariție, la nivel local în China, în principal din cauza activităților antropice, cum ar fi distrugerea habitatelor, poluarea și vânatul pentru hrană, blană și
ingrediente pentru medicina tradițională chineză. Fauna sălbatică pe cale de dispariție este protejată prin lege și din 2005 țara are peste 2349 rezervații naturale, care acoperă o suprafață totală de 149.95
milioane de hectare, 15% din suprafața totală a Chinei.

China are peste 32.000 de specii de plante vasculare, și este casa la o varietate de tipuri de păduri. Pădurile de conifere reci predomină în partea de nord a țării, susținând specii de animale, cum ar fi elanul,
ursul tibetan, împreună cu peste 120 de specii de păsări. Pădurile mai puțin înalte de conifere umede pot conține desișuri de bambus. La altitudini montane mai înalte se întâlnește ienupărul și tisa, bambusul fiind
înlocuit de rhododendron. Pădurile subtropicale, care predomină în centrul și sudul Chinei, susțin mai mult de 146.000 de specii de floră. Pădurile umede tropicale și sezoniere, deși limitate la Yunnan și insula
Hainan, conțin un sfert din toate speciile de animale și plante găsite în China. China are consemnate peste 10.000 de specii de ciuperci, și din acestea, aproape 6.000, aparțin subregnului dikarya.
Caracteristici fizico
geografice
ASPECT DE MEDIU
În ultimele decenii China a avut de suferit din cauza poluării și a deteriorării grave a mediului. În timp ce reglementări, cum ar fi Legea de Protecție a Mediului din 1979, sunt destul de stricte, sunt însă prost
aplicate, întrucât sunt adesea ignorate de către comunitățile locale și oficialii guvernamentali, în favoarea dezvoltării economice rapide. Poluarea urbană a aerului este o gravă problemă de sănătate în țară,
Banca Mondială estimând, în 2013, că 16 din 20 cele mai poluate orașe ale lumii, sunt situate în China.

China este cel mai mare emițător din lume de dioxid de carbon. Țara are, de asemenea, probleme legate de apa potabilă. Aproximativ 298 milioane de chinezi, din zonele rurale, nu au acces la apă bună de băut;
până la sfârșitul anului 2011, 40% din râurile Chinei au fost poluate de deșeuri industriale și agricole.

Turbine eoliene în Xinjiang. Proiectul Dabancheng reprezintă cel mai mare parc eolian din Asia
Această criză este agravată de lipsa tot mai severă de apă, în special, în partea de nord - est a țării.

Cu toate acestea, China este cel mai mare investitor din lume în comercializarea energiei regenerabile, cu 52 miliarde dolari investiți doar în 2011, este un producător important de tehnologii de energie
regenerabilă și investește foarte mult în proiectele de energie regenerabilă la scară locală. Până în 2009, peste 17% din energia din China a provenit din surse regenerabile de energie – cele mai notabile fiind
hidrocentralele - de unde China obține o capacitate totală instalată de 197 GW. În 2011, guvernul chinez a anunțat planuri de investiție de patru bilioane de yuani (618,55 miliarde de dolari) în proiecte de
infrastructură de apă și desalinizare, pentru o perioadă de zece ani și finalizarea construcției unui sistem de prevenire a inundațiilor și anti-secetă, până în 2020. În 2013 China a pus în aplicare un plan pe cinci
ani, în valoare de 277 miliarde USD, pentru a reduce poluarea aerului, în special în partea de nord a țării.
URSUL PANDA
La ora actuală mai trăiesc circa 1.600 exemplare în
sălbăticie, iar viitorul acestei specii se anunță a fi
unul deosebit de sumbru. Populația actuală de urși
panda sălbatici trăiește doar în 6 masive muntoase
situate între câmpia Sichuan și platoul tibetan. Se
consideră că, peste 70 ani, din cauza fenomenului de
încălzire globală, jumătate din arealul actual al
urșilor panda nu va mai putea fi locuit de aceștia

PARCUL NAȚIONAL
ZHANGJIAJIE
Caracteristicile geografice cele mai notabile ale parcului sunt formațiunile columnare, care
pot fi văzute în raza rezervației, fiind rezultatul a sute de mii de ani de eroziune. Eroziunea
care a produs relieful columnar rezultă în parte din topirea ghețurilor în perioada post-
glaciară.

Clima cu precipitații abundente permite creșterea unei vegetații stufoase și a unei păduri
spectaculoase, iar abruptele coloane de gresie din particule de cuarț, sunt adesea învăluite
de cețuri și nori, constituind un peisaj distinctiv foarte cunoscut din China, și fiind
reprezentate în multe stampe și fresce tradiționale.

Una dintre coloane culminează la nu mai puțin de 1.080 de metri și era tradițional denumită
„Stâlpul ceresc de miazăzi”, dar a fost redenumită oficial „Muntele Aleluia din Avatar” ( 阿凡
达 哈利路亚⼭
- , pinyin : Āfándá hālìlùyà shan) în onoarea filmului „Avatar” difuzat în ianuarie
2010. Potrivit oficialilor rezervației, fotografiile din Zhangjiajie sunt cele care au inspirat
Munții zburători „Aleluia” din film. Directorul de producție și regizorii filmului au declarat că
s-au inspirat pentru rocile zburătoare din munți din întreaga lume, inclusiv cei din provincia
Hunan.
Condițiile Economice
DEMOGRAFIE
„Al Șaselea Recensământ Național al Republicii Populare Chineze”, din 2010, a înregistrat o populație totală de aproximativ
1.370.536.875.

Rata natalității este de 12,3‰, comparabilă cu toate țările europene este una dintre cele mai scăzute din lume iar rata mortalității este
de 7,1‰. Rata fertilității este de 1,55 copii/femeie, una dintre cele mai reduse valori, de asemenea, din întreaga lume.

Din cauza politicii unicului copil, China are acum cea mai mare rată de îmbătrânire a populației din lume. Deși s-ar putea introduce
legea celui de-al doilea copil începând cu 1 ianuarie 2016, un sondaj a arătat că doar aproximativ 1 milion de cupluri chineze își doresc
un al doilea copil.

Pentru următorii ani, se preconizează o scădere a populației, până în 2100 populația va scădea cu peste 400 milioane de locuitori. Cu
cât economia Chinei se dezvoltă, cu atât natalitatea va scădea. Marea majoritate a cuplurilor chineze își doresc un singur copil.

Aproximativ 16,60% din populație avea sub 14 ani, 70,14% aveau vârste cuprinse între 15 și 59 de ani, iar 13,26% peste 60 de ani.[133] Rata
de creștere a populației, pentru 2013, este estimată la 0,46%.

Deși este o țară cu venituri medii, după standardele occidentale, creșterea economică rapidă a Chinei a scos sute de milioane de
oameni din sărăcie, începând cu 1978. Astăzi, aproximativ 10% din populația din China trăiește sub limita sărăciei, supraviețuind cu mai
puțin de un dolar SUA pe zi, în scădere de la 64% în 1978. Șomajului în mediul urban, în China, a scăzut la 4% până la sfârșitul anului 2007.
În prezent, rata șomajului în mediul urban este de aproximativ 4,1%.

Cu o populație de peste 1,3 miliarde de locuitori și cu diminuarea resurselor naturale, guvernul chinez este foarte preocupat de ritmul de
creștere al populației și a încercat, din 1979, cu rezultate mixte,[138] să pună în aplicare o politică de planificare familială strictă,
cunoscută sub numele de „Politica Unicului Copil”. Înainte de 2013 această politică limita familiile la a avea doar un singur copil, cu
excepția minorităților etnice și cu un grad de flexibilitate în zonele rurale. O relaxare importantă a politicii a fost adoptată în decembrie
2013, care permite familiilor să aibă doi copii în cazul în care unul dintre părinți este singur la părinți.[139] Ministrul Chinei de planificare
familială a indicat, în 2008, faptul că politica unui singur copil se va menține cel puțin până în anul 2020.[140] Există o anumită
împotrivire la această politică a unicului copil, mai ales în zonele rurale, în primul rând, din cauza necesității de forță de muncă în
agricultură, dar și a preferinței tradiționale pentru copii-băieți. Familiile care încalcă politica adesea mint la recensăminte.[141] Datele
de la recensământul din 2010 sugerează faptul că rata fertilității poate fi acum în jur de 1,4.

Populația Chinei din 1949 până în 2008

Politica copilului unic, împreună cu preferința tradițională pentru băieți, pot contribui la un dezechilibru în raportul dintre sexe, la naștere.
Conform recensământului din 2010, raportul dintre sexe la naștere a fost de 118,06 băieți la fiecare 100 de fete,[145] fiind mult peste
valoarea normală de aproximativ 105 băieți la 100 de fete. Recensământul din 2010 a evidențiat faptul că bărbații reprezintă 51,27 la
sută din totalul populației. Cu toate acestea, raportul dintre sexe al Chinei este mai echilibrat decât a fost în 1953, atunci când bărbații
au reprezentat 51,82 la sută din totalul populației.
Condițiile Economice
GRUPURI ETNICE

China recunoaște, oficial, 56 de grupuri etnice distincte, dintre care cei mai numeroși
sunt chinezii han, care constituie circa 91,51% din totalul populației. Chinezii Han - cel
mai mare grup etnic din lume – sunt mai numeroși decât celelalte grupuri etnice, în
fiecare diviziune de la nivelul de provincie, cu excepția Tibetului și Xinjiangului.
Minoritățile etnice reprezintă circa 8,49% din populația din China, conform
recensământului din 2010. Comparativ cu recensământul din 2000, populația Han a
crescut cu 66.537.177 de persoane, sau cu 5,74%, în timp ce populația combinată a
celorlalte 55 de minorităților naționale, a crescut cu 7.362.627 de persoane, sau
6,92%. La recensământul din 2010 s-au înregistrat un total de 593.832 de cetățeni
străini care trăiesc în China. Cele mai mari astfel de grupuri erau din Coreea de Sud
(120,750), Statele Unite ale Americii (71493) și Japonia (66159).
Condițiile Economice
LIMBI
Limbile cele mai vorbite în China fac parte din familia limbilor sino-tibetane. Există, de asemenea, mai multe grupuri lingvistice majore în
limba chineză însăși. Dialectele cele mai vorbite sunt Mandarina (vorbită de către 70% din populație), Wu (inclusiv Shanghaineza), Yue
(inclusiv Cantoneza și Taishaneza), Min (inclusiv Hokkien și Teochew), Xiang, Gan și Hakka. Limbi non-sinice vorbite pe scară largă de
către minoritățile etnice includ zhuang, mongolă, tibetană, uigură, hmong și coreeană. Mandarina Standard, un grai mandarin bazat pe
dialectul Beijing, este limba națională și oficială din China și este folosită drept „lingua franca” între oamenii proveniți din medii
lingvistice diferite.

Chineza Clasică, forma standard de scriere în China timp de mii de ani, a permis comunicarea în scris a vorbitorilor chinezi, de limbi și
dialecte diferite, neinteligibile. Scrierea chineză vernaculară, sau Baihua, este standardul de scriere, bazat pe dialectul mandarin și
popularizat pentru prima dată în romanele dinastiei Ming. Aceasta a fost adoptată, cu modificări semnificative, în perioada de început a
secolului XX, ca standard național. Chineza Clasică face încă parte din programa de liceu și este, prin urmare, inteligibilă, într-o anumită
măsură, pentru mulți chinezi. De la promulgarea lor de către guvern, în 1956, caracterele chineze simplificate au devenit sistemul oficial
standardizat de scriere, folosit pentru a scrie în limba chineză în China continentală, înlocuind utilizarea anterioarelor caractere chineze
tradiționale.

URBANIZARE
China s-a urbanizat semnificativ în ultimele decenii. Procentul din populația țării care locuiește în mediul urban a crescut de la 20% în
1990 la 46% în 2007.[154] Se estimează că populația urbană a Chinei va ajunge la un miliard până în 2030.Eroare la citare: Etichetă
<ref> invalidă; nume invalid, ex. prea multe nume Cei mai mulți dintre aceștia provin din mediul rural, fiind în căutarea unui loc de muncă
în orașe.

China are peste 160 de orașe cu o populație de peste un milion, inclusiv șapte metropole (orașe cu o populație de peste 10 milioane de
locuitori): Chongqing, Shanghai, Beijing, Guangzhou, Tianjin, Shenzhen și Wuhan. Până în 2025, se estimează că în țară vor fi 221 de orașe
cu peste un milion de locuitori.

Cifrele din tabelul de mai jos sunt de la recensământul din 2010 fiind doar estimări ale populației urbane, în limitele zonelor
administrative ale orașelor; există un clasament diferit atunci când se analizează totalul populațiilor municipale (care includ populațiile
suburbane și rurale). Marea „populație flotantă” a lucrătorilor migranți, face efectuarea recensămintelor din mediul urban dificilă, Cifrele
de mai jos reprezintă numai rezidenții pe termen lung.
Condițiile Economice
TURISMUL
Turismul a devenit un factor important al îmbunătățirii competitivității internaționale a
țării. Sectorul turismului a crescut semnificativ în ultimii ani, iar în anul 2007 a reprezentat
6,1 % din PIB și se estimează faptul că în 2020 va contribui cu 11%. În plus, în 2012, guvernul
a dublat numărul de vize, pentru a ajunge la 500.000 de vize eliberate, aceasta în scopul
de a permite o creștere a turismului. În 2010, China a fost a treia cea mai vizitată țară din
lume, cu 55.7 milioane de vizitatori străini. În plus, în 2012, aproximativ 740 de milioane de
chinezi au călătorit în interiorul granițelor țării. China este a doua țară din lume cu cele
mai multe locuri declarate ca făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, cu 45, în
urma Italiei. Principalele destinații turistice sunt: Marele Zid Chinezesc, Orașul Interzis din
Beijing, Mausoleul Qin Shi Huang, Munții Guilin, Fluviul Yangtze, Palatul Potala, Valea
Jiuzhaigou, etc.
Condițiile Economice
TRANSPORT
De la sfârșitul anilor 1990, rețeaua națională de drumuri a Chinei a fost extinsă în mod semnificativ, prin crearea unei rețele de autostrăzi,
cunoscută sub numele de Sistemul Național de Autostrăzi Principale (SNAP). În 2011 autostrăzile din China au ajuns la o lungime totală de
85.000 km, fiind cel mai lung sistem de autostrăzi din lume. Deținerea de autoturisme, proprietate personală, este în creștere rapidă,
depășind Statele Unite ca cea mai mare piață auto din lume, în 2009, având un total al vânzărilor de automobile de peste 13,6 milioane
de bucăți. Analiștii prevăd că vânzările anuale de automobile ar putea crește cu până la 40 de milioane, până în 2020. Un efect
secundar al creșterii rapide a rețelei de drumuri din China, a fost creșterea semnificativă a accidentelor rutiere, unii citând ca un posibil
motiv proasta aplicare a legilor de circulație; numai în 2011, în jur de 62.000 de chinezi au murit în accidente rutiere. În mediul urban,
bicicletele rămân un mod obișnuit de transport, în pofida creșterii prevalenței automobilelor. În 2012 erau aproximativ 470 de milioane de
biciclete în China.

Căile ferate din China, deținute de stat, sunt cele mai aglomerate din lume, manipulând un sfert din transportul de marfă și de pasageri,
din lume. Datorită cererii foarte mari, sistemul este în mod regulat supus supraaglomerării, în special în timpul perioadelor de vacanțe și
sărbători, cum ar fi Chunyun în timpul Anului Nou Chinezesc. Rețeaua feroviară chineză a transportat un total estimativ de 1,68 de miliarde
de pasageri doar în 2010.

Un tren de mare viteză cu levitație magnetică, sau Maglev, plecând de la Aeroportul Internațional Pudong, Shanghai, în 2006
Din cei peste 100.000 km ai rețelei feroviare chineze, aproximativ 10.000 de km sunt de mare viteză. În decembrie 2012, China a
inaugurat cea mai lungă linie de cale ferată de mare viteză din lume, creând o legătură între Beijing – Guangzhou – Shenzhen – Hong
Kong. China intenționează să opereze aproximativ 16,000 km de linii de cale ferată de mare viteză până în 2020. Sistemele de
capacitate mare („metrou tare”), de asemenea, sunt într-un curs rapid de dezvoltare în marile orașe din China, sub forma unor rețele de
sisteme de metrou subteran sau metrou ușor. Propriul sistem de navigație prin satelit, numit Beidoum este în curs de dezvoltare, începând
să ofere servicii de navigație comercială în Asia, în 2012 și este planificat să aibă o acoperire la nivel global, până în 2020.

În 2013, mai mult de două treimi din aeroporturile aflate în construcție, în întreaga lume, erau în China, iar Boeing se așteaptă ca flota
Chinei de aeronave comerciale active să crească de la 1910 în 2011, la 5980 până în 2031. Cu toate acestea, 80% din spațiul aerian din
China rămâne limitat doar pentru uz militar, iar 8 din 10 cele mai slab performante companii aeriene, în materie de întârzieri, din Asia,
erau chineze. Conform unei statistici din 2011, Aeroportul Internațional Beijing este nu numai cel mai aglomerat aeroport din țară, dar și al
doilea cel mai aglomerat din lume, cu un trafic de pasageri de 78.675.058 de oameni. Al doilea cel mai important este Aeroportul
Internațional din Hong Kong, al zecelea cel mai tranzitat aeroport la nivel internațional, cu 53.328.613 de pasageri. Al treilea și al
patrulea cele mai importante sunt Aeroportul Internațional Baiyun din Guangzhou și Aeroportul Internațional Pudong din Shanghai, al XIX-
lea și al XX-lea cele mai tranzitate din lume, cu 45,04 și respectiv 41,44 de milioane de pasageri.
Condițiile Economice
AGRICULTURA

China este un stat în care cea mai mare parte a populației trăiește în mediul rural, agricultura având
o importanță deosebită pentru economia chineză.

China are o suprafață de uscat de 9.600.000 kmp, suprafața terenurilor arabile ajungând la numai
1.270.000 kmp, ce reprezintă circa 7% din terenurile arabile din întreaga lume. Ele se găsesc în
principal în câmpiile și depresiunile cu un climat temperat-musonic din partea estică a Chinei.
Culturile vegetale reprezintă un sector principal al agriculturii chineze. Principalele culturi cerealiere
sunt orezul, grâul, porumbul, soia. Iar culturile tehnice sunt cele de bumbac, arahide, rapiță, trestie-
de-zahăr și sfeclă-de-zahăr.

După aplicarea politicii de reformă la sate în 1978, agricultura chineză a cunoscut o dezvoltare
rapidă. Timp de peste 20 de ani, pe baza proprietății colective asupra mijloacelor de producție,
reforma în mediul rural al țării noastre a fost orientată către piață, a scăpat de îngrădirea sistemului
tradițional și a adoptat un nou model de dezvoltare a economiei colective în condițiile unei
economii de piață. Reforma a adus țăranilor beneficii reale, a emancipat și dezvoltat forțele de
producție rurale, a condus la creșterea rapidă a producției agricole, și în special a celei cerealiere
și la optimizarea structurală a agriculturii. Astfel, China a obținut performanțe remarcabile în
agricultură. In momentul de față, China se situează pe primul loc în lume în ceea ce privește
producția de cereale, bumbac, rapiță, tutun, carne, fructe de mare și legume.
Condițiile Economice
INDUSTRIA

Industria energetică
Baza energetică a Chinei o constitue cărbunii, cărora le revin 3/4 din balanța energetică a țării. Cele mai importante bazine sunt:
Datong, Fushin, Fushun, Baotou, Kailuan. Centralele termoelectrice produc 4/5 din energia electrică totală și sunt amplasate în
apropierea bazinelor carbonifere sau a marilor aglomerații urbane. Cea mai mare centrală hidroelectrică din China este Barajul celor
Trei Defileuri de pe rîul Yangtze.

În anul 2009, China a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, depășind Statele Unite, cu un consum total de 2,170 milioane
tone echivalent petrol (tep)[11]. Prin comparație, România consumă anual aproximativ 40 tep. China este al doilea stat consumator de
petrol din lume după SUA[12].

De asemenea, în anul 2007, China a preluat de la SUA postura de cel mai mare poluator cu dioxid de carbon[13].

Industria automobilistică
Vânzările de autoturisme din China, cea mai mai mare piață auto din lume, au crescut cu 33,2% în anul 2010, la nivelul record de 13,8
milioane de unități[14]. În anul 2011, creșterea vânzărilor a fost de 5,1%, ajungând la 14,5 milioane de autoturisme.[15]

Producția și vânzările de mașini au atins recordul de 13,5 milioane unități în 2009, înregistrând un avans de 43% față de nivelul din 2008,
când au fost vandute 9,38 milioane mașini[16].

Piața auto chineză a devenit lider la nivel mondial de la începutul anului 2009, depășind-o pe cea a SUA (care a scăzut la 10,4 milioane
de unități), după ce vânzarile din China au crescut puternic datorită măsurilor fiscale de încurajare a consumului din acest sector[16][17].
Rolul statului în
alianțe RELAȚII EXTERNE
RPC are relații diplomatice cu 171 de țări și deține ambasade în 162. Legitimitatea sa este contestată de către Republica Chineză și alte câteva țări; este, astfel, cel mai mare și cel mai
populat stat, din lume, cu recunoaștere limitată. În 1971, Republica Populară Chineză a înlocuit Republica Chineză (Taiwan), ca unic reprezentant al Chinei în cadrul Organizației Națiunilor
Unite și ca unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.[221] China este, de asemenea, un fost membru și lider al Mișcării de
Nealiniere, considerându-se, totodată, o susținătoare a țărilor aflate în curs de dezvoltare. Împreună cu Brazilia, Rusia, India și Africa de Sud, China este un membru al grupului BRICS, al
marilor economii emergente și a găzduit al treilea summit oficial al grupului, la Sanya, Hainan, în aprilie 2011.

China face parte din BRICS. În 2010 a avut loc al doilea summit. De la stânga la dreapta: președintele Dmitri Medvedev (Rusia), Luiz Inacio Lula da Silva (Brazilia), Hu Jintao (China) și
Manmohan Singh (India).
În conformitate cu interpretarea sa a politicii „O Singură Chină”, Beijingul a condiționat stabilirea de relații diplomatice, cu alte țări, în funcție de recunoașterea legitimității revendicării
Taiwanului și încetarea relațiilor diplomatice cu guvernul Republicii Chineze. Oficialii chinezi au protestat în numeroase rânduri atunci când alte țări au făcut propuneri diplomatice
Taiwanului, mai ales în materie de vânzări de armament. China se opune, de asemenea, întâlnirilor politice dintre oficialii guvernamentali străini și cel de-al XIV-lea Dalai Lama, considerând
Tibetul ca fiind, oficial, un teritoriu al Chinei. O mare parte a politicii externe actuale a Chinei este bazată pe cele „Cinci principii ale coexistenței pașnice”, ale lui Zhou Enlai, dar și pe
conceptul de „armonie fără uniformitate", care încurajează relațiile diplomatice dintre state, în ciuda diferențelor ideologice. Această politică poate să fi condus China înspre a sprijini
state care sunt considerate, de către națiunile occidentale, drept periculoase sau represive, cum ar fi Zimbabwe, Coreea de Nord și Iran. China are o relație economică și militară cu Rusia,
iar cele două state votează, de multe ori, la unison în Consiliul de Securitate al ONU.

Relațiile comerciale
Hu Jintao (al doilea de la dreapta) la o întâlnire a liderilor G5, în 2007
În ultimele decenii, China a jucat un rol tot mai mare în a propune Zone de Liber Schimb și pacte de securitate, printre vecinii săi din Regiunea Asia-Pacific. În 2004 a propus un cadru de
lucru complet nou pentru Summitul Asiei de Est (SAE), ca un forum pentru probleme de securitate regională. SAE, care include „ASEAN Plus Trei”, India, Australia si Noua Zeelandă, a avut
summit-ul inaugural în 2005. China este, de asemenea, un membru fondator al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), împreună cu Rusia și republicile din Asia Centrală. China
a devenit un membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) la 11 decembrie 2001.

În anul 2000, Congresul Statelor Unite a aprobat „Relațiile Permanente Comerciale Normale” (RPCN) cu China, care să permită importurilor chineze să aibă aceleași tarife reduse precum
produsele din cele mai multe alte țări. China are un excedent comercial important cu Statele Unite, cea mai importantă piață de export a sa. La începutul anilor 2010, politicienii americani
au susținut că yuanul chinezesc a fost subevaluat semnificativ, oferind Chinei un avantaj comercial neloial. În ultimele decenii, China a urmat o politică de angajare a națiunilor africane în
comerț și cooperare bilaterală; în 2012 comerțul chino-african a totalizat peste 160 de miliarde de dolari SUA. China și-a consolidat mai mult legăturile sale cu economiile majore din
America de Sud, devenind cel mai mare partener comercial al Braziliei și creând legături strategice cu Argentina.

Dispute teritoriale
Hartă reprezentând disputele teritoriale dintre Republica Populară Chineză și statele vecine.
În plus față de revendicarea întregului Taiwan, China, a fost implicată într-o serie de alte dispute teritoriale internaționale. Începând cu anii 1990, China a fost implicată în negocieri pentru
rezolvarea divergențelor legate de frontierele terestre contestate, inclusiv o parte frontierei disputate cu India și o parte nedefinită a frontierei cu Bhutan. China mai este implicată în litigii
multilaterale asupra dreptului de proprietate a mai multor mici insule din Marea Chinei de Est și de Sud, cum ar fi Insulele Senkaku și Scarborough Shoal.

Statutul de superputere emergentă

China este aclamată, în mod regulat, ca o potențială nouă superputere, unii comentatori citând progresul economic rapid, creșterea puterii militare, populația foarte mare și creșterea
influenței sale internaționale, ca semne că va juca un rol important la nivel mondial în secolul XXI. Totuși, alții avertizează că himerele economice și dezechilibrele demografice pot încetini
sau chiar opri creșterea economică a Chinei. Unii autori pun la îndoială, de asemenea, definirea Chinei ca „superputere”, argumentând faptul că doar economia sa nu o califică pentru a fi o
superputere și observând că nu are influența militară și culturală a Statelor Unite ale Americii.
 ANHUI: HONGCUN

ZHEJIANG: YUNHE
ED IRUCOL
TATIZIV

HUNAN: FENGHUANG