Sunteți pe pagina 1din 28

REPUBLICA POPULARA CHINEZA - CHINA

PREZENTARE GENERALA

China, denumită oficial Republica Populară Chineză, este un stat independent situat în Asia de
Est. Este țara cea mai populată din lume, cu o populație de peste 1.350.000.000 de locuitori. China are un
sistem uni-partid, condus de către Partidul Comunist Chinez, având sediul guvernamental în orașul-
capitală Beijing.

Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipii de
subordonare centrală (Beijing; Tianjin; Shanghai și Chongqing) și două regiuni administrative speciale,
având în mare parte un sistem de autoguvernare (Hong Kong și Macao).

RPC revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este, în prezent,
controlată de către o entitate politică separată, Republica Chineză (RC); o revendicare controversată din
pricina statutului politic complex din Taiwan.
Drapelul este un drapel roșu cu cinci stele galbene dispuse lângă lance, în partea
superioară. Una din stele, cea mai apropiată de lance este mare, fiind înconjurată de patru stele
mai mici dispuse sub formă de semicerc. Culoarea roșie reprezintă revoluția comunistă; cele
cinci stele reprezintă unitatea poporului chinez sub conducerea Partidului Comunist Chinez.

Drapelul a fost arborat în centru Pietei Tienanmen de Armata Republicii Populare


Chineze  în data de 1 octombrie 1949 la ceremonia de proclamare a Republicii Populare
Chineze.
Acoperind aproximativ 9,6 milioane de km2, China este ca mărime a suprafeței de uscat a doua
țară din lume și a III-a / a IV-a țară după suprafața totală, în funcție de metoda de măsurare.

Deși se întinde pe o suprafața foarte mare, China are un singur fus orar, de aceea exista regiuni
unde soarele răsare la 10 AM și apune la miezul nopții.
Peisajul Chinei este vast și divers, variind de la stepe și deserturi, precum Gobi și Taklamakan, din nordul
arid, la pădurile subtropicale din sudul umed.

Lanțuri muntoase precum Himalaya; Karakoram; Pamir și Tian Shan separă China de Sudul și
Centrul Asiei.

Fluviile Yangtze și Galben, ca lungime al III-lea și al VII-lea din lume, curg dinspre platoul
tibetan înspre dens populata coastă de est. Coasta Chinei, de-a lungul Oceanului Pacific, este de 14.500
km lungime și este mărginită de mările Bohai; Galbena; Chinei de Est și Chinei de Sud.
De la introducerea unor reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile mari
ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică.

În 2013 a fost ca mărime a doua economie din lume, atât cu Produsul Intern Brut total nominal
cât și cu Paritatea Puterii de Cumpărare și este, de asemenea, cel mai mare exportator și importator din
lume de bunuri.

Calea Nanjing este una dintre cele mai importante zone comerciale din Shanghai.
Republica Populară Chineză este a doua țară ca mărime din lume, după suprafața uscată, în
urma Rusiei și este, a treia, sau a patra, cea mai mare ca suprafață totală după Rusia; Canada și, în funcție
de modul de calcul, Statele Unite ale Americii.

China are cea mai lungă frontieră terestră din lume, de 22.117 km, de la vărsarea în mare a
râului Yalu, până la Golful Tonkin.
China se învecinează cu 14 națiuni, mai mult decât orice altă țară, cu excepția Rusiei, care se învecinează
tot cu 14 state.

China se extinde în mare parte din Asia de Est, învecinându-se cu Vietnam, Laos, Birmania în
Asia de Sud-Est; cu India, Bhutan, Nepal și Pakistan în Asia de Sud; cu Afghanistan, Tadjikistan,
Kargazstan și Kazahstan în Asia Centrala; cu Rusia, Mongolia, Coreea de Nord în Asia de Nord și Nord-
est. În plus, China împarte granițele maritime cu Coreea de Sud, Japonia, Vietnam, Filipine și Taiwan.

Teritoriul Chinei se află între latitudinile 18° și 54°N și între longitudinile 73° și 135°E.
Peisajele Chinei variază semnificativ de-a lungul vastului teritoriu.

În est, de-a lungul țărmurilor Marii Galbene si Marii Chinei de Est sunt extinse și dens populate
campii aluvionare, în timp ce pe marginile platoului Mongoliei Interioare, în nord, predomină pajiștile
largi.

Sudul Chinei este dominat de dealuri și lanțuri muntoase joase, în timp ce partea central-estică
găzduiește deltele a două mari fluvii din China, Galben și Yangtze. Alte ape importante includ Xi,
Mekong, Brahmaputra și Amur.

La vest se află lanțuri muntoase importante, mai ales Himalaya. Platourile înalte prezintă
peisaje aride în nord, cum ar fi deșerturile Taklamakan și Gobi.
Cel mai înalt punct din
lume, Muntele Everest (8848 m),
se află la granița chino -
nepaleză.
Cel mai de jos punct al
țării, și al treilea din lume, este
fundul lacului uscat (playa)
Ayding (-154 m), în
Depresiunea Turpan.
Clima Chinei este dominată, în principal, de sezoane uscate și musoni umezi, care duc
la diferențe pronunțate de temperatură între iarnă și vară.

În timpul iernii, vânturile nordice, care provin dinspre latitudini mai înalte, sunt reci și
uscate; în timpul verii, vânturile dinspre sud, din zonele de coastă ale latitudinilor mai joase,
sunt calde și umede.

Clima Chinei diferă de la o regiune la alta, din cauza teritoriului vast și a topografiei
complexe.

China se confrunta anual cu taifunuri, inundatii, cutremure, tsunami si/sau seceta.


O problemă majoră de mediu în China este extinderea continuă a deșerturile sale, în
special a Desertului Gobi.
Cu toate că liniile – barieră – de arbori plantați în 1970 au redus frecvența furtunilor
de nisip, seceta prelungită și practicile agricole greșite au dus la apariția de furtuni de praf, ce
afectează nordul Chinei, în fiecare primăvară, extinzându-se apoi și înspre alte părți ale Asiei
de Est, inclusiv în Coreea și Japonia.

Conform Ministerului de Protecție al Mediului din China, SEPA, China pierde


4.000 km² pe an din cauza deșertificării.

Calitatea apei, eroziunea și controlul poluării au devenit probleme importante în


relațiile Chinei cu alte țări. Topirea ghețarilor din Himalaya ar putea conduce la penuria apei
pentru sute de milioane de oameni.
China este una dintre cele 17 țări mega-diverse, fiind situată în două din zonele
ecologice majore ale lumii: Palearcticul și Indomalaya.

După o estimare, China are peste 34.687 de specii de animale și plante vasculare, ceea
ce o face a treia cea mai bio-diversificată din lume, după Brazilia și Columbia.

China este casa a cel puțin 551 de specii de mamifere (ocupând locul 3 în lume); 1221
de specii de păsări (locul opt pe Terra); 424 de specii de reptile (locul 7) și 333 de specii de
amfibieni (locul 7 pe glob).

China este țara din afara tropicelor cu cea mai mare bio-diversitate.
Fauna sălbatică a Chinei își împarte habitatul și suportă presiunea acută a celei mai
mari populații de homo-sapiens din lume.

Cel puțin 840 de specii de animale sunt amenințate, vulnerabile sau în pericol de
dispariție, la nivel local în China, în principal din cauza activităților antropice, cum ar fi
distrugerea habitatelor, poluarea și vânatul pentru hrană, blană și ingrediente pentru medicina
tradițională chineză.

Fauna sălbatică pe cale de dispariție este protejată prin lege și din 2005 țara are peste
2349 rezervații naturale, care acoperă o suprafață totală de 149.95 milioane de hectare, 15%
din suprafața totală a Chinei.
China are peste 32.000 de specii de plante vasculare și este casa la o varietate de tipuri
de păduri.

Pădurile de conifer reci predomină în partea de nord a țării, susținând specii de


animale, cum ar fi elanul, ursul tibetan, împreună cu peste 120 de specii de păsări.

Pădurile mai puțin înalte de conifere umede pot conține desișuri de bambus.
La altitudini montane mai înalte se întâlnește ienupărul și tisa, bambusul fiind înlocuit
de rododendron.
 
Pădurile subtropicale, care predomină în centrul și sudul Chinei, susțin mai mult de
146.000 de specii de floră.

Pădurile umede tropicale și sezoniere, deși limitate la Yunnan și insula Hainan, conțin
un sfert din toate speciile de animale și plante găsite în China.

China are consemnate peste 10.000 de specii de ciuperci și din acestea, aproape
6.000, aparțin subregnului dikarya.
.
CURIOZITATI:

1) Chinezii au inventat hârtia, tiparul, busola, praful de pușcă, fotbalul dar și înghețata
a cărei rețetă ar fi fost adusă în Europa de către Marco Polo.

2) Aerul din Beijing este foarte poluat; orașul are o populație de peste 20 milioane
locuitori.
3) Ceaiul este băutura națională în China; fideaua de grau (noodles) este un produs
alimentar de bază în Nordul Chinei iar orezul este produsul alimentar de bază în Sudul Chinei.

4) China este cel mai mare producător de cartofi din lume și al doilea cel mai mare
producător de banane din lume.
5) Ursul Panda este originar din China și este întâlnit liber doar în pădurile dese de
bambus din munții centrali ai țării.
6). Marele Zid Chinezesc este cea mai mare structură din lume, creată de om (are
8.850 km).
7). În China, colectarea de timbre este cel mai mare hobby al locuitorilor.

8). Tenisul de masă este considerat sport național în China.

9). Primii bani de hârtie au apărut în China in secolul al VII-lea.


10). Chinezii au cel mai vechi calendar din lume.
11). Dragonul este simbolul Impăratului iar Pasărea Phoenix este simbolul
Impărătesei.
12). Culoarea roșie la chinezi simbolizează fericirea, drept pentru care este o culoare
des întâlnită la sărbători.

13). Mătasea chinezească a fost descoperită încă din anul 3.000 î.Hr, de aceea romanii
numeau China “Tara Mătăsii”.
14). Uneori polițiștii chinezi folosesc gâștele pe post de câini de pază (pentru că au un
excelent auz, sunt inteligente și produc mult zgomot).

15). Facebook și Twitter sunt interzise în China.


Proiect Geografie, clasa a-VII-a B

Profesor Coordonator: Erdeli Luiza.

Proiect realizat de elevii: Cioaca Matei, Enache Luca Andrei, Haita Rares si Pintilie
Radu.

S-ar putea să vă placă și