George Orwell a folosit adesea cuvântul totalitar în mai multe eseuri publicate în 1940, 1941 și 1942.

În eseul său „De ce scriu”, Orwell a scris: „Războiul spaniol și alte evenimente din 1936–37 au
schimbat amploarea și apoi am știut unde mă aflu. Fiecare rând de lucrări pe care le-am scris din
1936 a fost scris, direct sau indirect, împotriva totalitarismului și pentru socialismul democratic, așa
cum îl înțeleg.” El se temea că viitoarele regimuri totalitare ar putea exploata tehnologiile în
supraveghere și din mass-media pentru a instaura o dictatură permanentă la nivel mondial, care ar fi
putut devenii imposibil de a fi dată jos.

Carl Joachin Friedrich și Zbigniew Brzezinski (din poză) au

popularizat conceptul de totalitarism, alături de Hannah Arendt.
În timpul unei serii de prelegeri din 1945, intitulată „Impactul sovietic asupra lumii occidentale” și
publicată sub formă de carte în 1946, istoricul britanic E. H. Carr a scris: „Tendința de îndepărtare de
individualism și către totalitarism este peste tot inconfundabilă”. Potrivit lui Carr, doar „orbii și
incurabilii” ar putea ignora tendințele către totalitarism[8].
În The Open Society and Its Enemies (1945) și The Poverty of Historicism (1961), Karl Popper a
vorbit despre o critică influentă a totalitarismului. În ambele lucrări, Popper a evidențiat „societatea
deschisă” a democrației liberale cu totalitarismul și a declarat că acesta se bazează pe convingerea
că istoria se îndreaptă către un viitor stabil.
Războiul Rece[modificare | modificare sursă]
În Originile totalitarismului, Hannah Arendt a remarcat că regimurile naziste și comuniste erau noi
forme de guvernare și nu doar versiuni actualizate ale vechilor tiranii. Potrivit lui Arendt, sursa
atractiei în masă a regimurilor totalitare este ideologia lor, care oferă un răspuns unic la misterele
trecutului, prezentului și viitorului. Pentru nazism, toată istoria este istoria luptei rasiale iar pentru
marxism toată istoria este istoria luptei de clasă. Odată acceptată această premisă, toate acțiunile
statului pot fi justificate prin apel la natură sau la legea istoriei.
 Sub dictatura lui Hafez al-Assad, Siria a fost condusă de unul dintre
puținele regimuri totalitare supraviețuitoare din perioada Războiului Rece până în prezent.
Pe lângă Arendt, mulți experți din diverse medii academice au examinat îndeaproape totalitarismul.
Printre cei mai remarcați comentatori ai totalitarismului se numără Raymond Aron, Lawrence
Aronsen, Franz Borkenau, Karl Dietrich Bracher, Zbigniew Brzeziński, Robert Conquest, Carl
Joachim Friedrich, Echard Jesse, Leopold Labedz, Walter Laqueur, Claude Lefort, Juan
Linz, Leonard Schapiro și Adam Ulam. Fiecare dintre aceștia a descris totalitarismul în moduri
diferite, dar toți au fost de acord că totalitarismul urmărește să mobilizeze populații întregi în sprijinul
unei ideologii oficiale de partid. În același timp, mulți experți din diferite medii academice și poziții
ideologice i-au criticat pe teoreticienii totalitarismului.