ANALIZATORII

LEGATURA DINTRE MEDIU SI ORGANISM

SEGMENTELE UNUI ANALIZATOR
Analizatorii sunt sisteme complexe care realizează legătura dintre mediu și organism, având rolul de a recepționa, conduce și transforma în
senzații specifice stimulii din mediul extern şi intern.
Analizatorii sunt formați din trei segmente: periferic (receptorul), intermediar (de conducere) şi central.
1. Segmentul periferic (receptorul) - este reprezentat fie de terminații dendritice libere sau încapsulate (corpusculi), fie de celule epiteliale
specializate (senzoriale) care culeg şi traduc informațiile în impulsuri nervoase.
Clasificarea receptorilor:
a) după localizare: exteroceptori- situați la exteriorul corpului; interoceptori (visceroceptori) - situați în organele interne şi în vasele de sânge;
proprioceptori- situați în oase, articulații, muşchi, tendoane;
b) după natura stimulului:
mecanoreceptori (stimulați de atingeri, vibrații) - receptori auditivi, tactili;
termoreceptori (stimulați de variațiile de temperatură);
chemoreceptori (stimulați de acțiunea substanțelor chimice) - receptori gustativi, olfactivi;
- fotoreceptori (stimulați de lumină) - receptori vizuali;
c) după viteza de adaptare:
- fazici - la aplicarea stimulului răspund prin creșterea activității, iar la menținerea stimulului activitatea lor scade (de exemplu: receptorul
olfactiv);
tonici - prezintă activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului (de exemplu: receptorul vizual).
2. Segmentul intermediar (de conducere) este format din căile nervoase prin care sunt transmise impulsurile nervoase către scoarţa cerebrală.
3. Segmentul central este reprezentat de aria din scoarţa cerebrală unde impulsul nervos este transformat în senzație conştientă (sunet, imagine,
miros etc.).
ANALIZATORUL CUTANAT
Analizatorul cutanat deserveşte sensibilitățile tactilă, termică, dureroasă,
de presiune şi vibratorie. Receptorii acestor sensibilități sunt localizați în
piele, învelişul protector al organismului.
Pielea este constituită din trei straturi - epiderm, derm şi hipoderm:
• epidermul- este un țesut epitelial pluristratificat keratinizat aşezat pe
o membrană bazală;
• dermul- este mai gros decât epidermul, fiind un țesut conjunctiv dens;
• hipodermul- este un țesut conjunctiv lax, cu celule adipoase.
Segmentele analizatorului cutanat
1. Segmentul periferic (receptorul)
Receptorii de la nivelul pielii sunt de mai multe tipuri:
a. receptori pentru durere- terminații nervoase libere;
b. receptori tactili:
copusculii Meissner (pentru atingeri fine); discurile Merkel (pentru
atingeri puternice);
c. receptori termici: corpusculii Krause (pentru rece); corpusculii Ruffini
(pentru cald).
Structura
pielii
• 2. Segmentul intermediar (de conducere)
Este reprezentat de căile sensibilitații exteroceptive:
sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică) - condusă prin fasciculul spinota-
lamic anterior, care prezintă trei neuroni: primul neuron în ganglionul spinal;
al doilea neuron în cornul posterior al măduvei spinării; al treilea neuron în
talamus.
sensibilitatea tactilă fină (epicritică) - condusă prin fasciculele spinobulbare
Goll si Burdach, care prezintă trei neuroni: primul neuron în ganglionul spinal;
al doilea neuron în nucleii Goll si Burdach din bulbul rahidian; al treilea neu-
ron în talamus.
sensibilitatea termică şi dureroasă - condusă prin fasciculul spinotalamic
lateral, care prezintă trei neuroni: - primul neuron în ganglionul spinal; al
doilea neuron în cornul posterior al măduvei spinării; al treilea neuron în
talamus.
3. Segmentul central - se află în girusul postcentral din lobul parietal (ariile
somestezice).
Fiziologia analizatorului cutanat

Sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică) -

este determinată de apăsare, iar
receptorii sunt situați în profunzimea tegumentului.
Sensibilitatea tactilă fină (epicritică) -
este determinată de deformări uşoare
ale tegumentului, fiind mai pronunțată în zonele păroase,
pulpa degetelor şi buze.
Sensibilitatea termică -
este neuniformă pe suprafața tegumentului, recepto-
rii pentru rece fiind mai numeroşi decât cei pentru cald.
Sensibilitatea dureroasă -
este determinată de excitanți care produc leziuni
Celulare şi se manifestă mai intens la nivelul degetelor, bu
zelor şi vârfului limbii.
ANALIZATORUL VIZUAL
Ochiul are o structură complexă, fiind alcătuit din glob ocular şi structuri anexe (pleoape, gene, sprâncene, glande lacrimale, muşchii extrinseci
ai globului ocular, conjunctivă). Globul ocular are o forma aproximativ
sferica, fiind alcatuit din: Invelisuri/ tunici Sistem dioptric Sistem fotoreceptor
1. Tunica externă prezintă:
anterior-corneea (transparentă, avasculară, cu numeroase fibre nervoase);
posterior - sclerotica (opacă, alb-sidefie, cu rol protector).

2. Tunica mijlocie (medie) prezintă:

coroida pigmentată, vasculară, cu rol în nutriția globului ocular;
corpul ciliar alcătuit din:procese ciliare (gheme vasculare ce secretă umoarea apoasă şi sticloasă);
muşchi ciliar (alcătuit din fibre musculare circulare şi radiare);
irisul - conține fibre musculare circulare şi radiar, iar in mijloc prezintă un
orificiu numit pupila.
3. Tunica internă este reprezentată de retină, membrană fotosensibilă datorită celulelor fotosensibile cu con şi cu bastonas.
Retina are două zone importante:
pata galbenă (macula lutea) unde predomină celulele cu conuri;
pata oarbă (nu conține celule fotosensibile, pe aici ieşind nervul optic).
Sistemul dioptric este alcătuit din patru medii transparente: corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă (corpul
vitros), cu rol în focalizarea imaginilor pe retină. Cristalinul este transparent, neinervat, nevascularizat, situat în spatele irisului.
Segmentele analizatorului vizual
1. Segmentul periferic (receptorul) este reprezentat de celulele fotosensibile(fotoreceptoare):
a) celulele cu conuri - sunt în număr de 5-7 milioane; conțin iodopsina (pigment fotosensibil);au rol în vederea
diurnă şi perceperea culorilor.
b) celulele cu bastonașe - sunt în număr de 125-130 milioane; conțin rodopsina (pigment fotosensibil); au rol în
vederea nocturnă.
2. Segmentul intermediar (de conducere) este format din trei neuroni:
- primul neuron (protoneuronul) este reprezentat de un neuron bipolar din retină;
- al doilea neuron (deutoneuronul) este un neuron multipolar din retină. Axonii neuronilor multipolari formează
nervul optic. La nivelul chiasmei optice se încrucișează axonii care provin din jumătățile nazale ale celor două
retine.
Din chiasma optică pornesc două tracturi optice. Fiecare tract optic conduce informația din jumătatea
temporală a retinei de aceeaşi parte şi din jumătatea nazală a retinei de partea opusă.
-al treilea neuron (tritoneuronul) se găseşte în corpul geniculat lateral din
metatalamus.
3. Segmentul central este localizat în lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, de o parte şi de alta a scizurii
calcarine.

Fiziologia analizatorului vizual

Sub acțiunea razelor de lumină, la nivelul globului ocular se produc o se-
rie de fenomene: fizice (stimularea celulelor fotoreceptoare), fotochimice (des-
compunerea pigmenților fotosensibili), bioelectrice (generarea potenţialului de
acțiune).
oOO(O①@(ll⑧
Fotorecepția
Celulele receptoare expuse la
lumină produc descompunerea
pigmenților fotosensibili.
Aceste modificări determină
apariția potenţialului de acțiune,
care va fi transmis la creier.
Razele luminoase pătrund prin
cornee, străbat umoarea apoasă
și cristalinul care focalizează
razele luminoase pe retină, în
mijlocul petei galbene - zona
de formare a imaginii clare a
obiectelor. Proiecția pe retină a
obiectului privit este o imagine
mai mică, reală şi răsturnată.
La ochiul normal (emetrop),
razele de lumină paralele emise
de un obiect
situate la infinit focalizează pe
retină.
Ochiul cu defecte optice se numeşte ochi
ametrop.
Ochiul miop!
-axul anteroposterior al globului ocular
este mai lung sau curbura cristalinului
este exagerată:
-imaginea se formează înaintea retinei;
-se corectează cu lentile divergente
(biconcave).
Ochiul hipermetrop:
-axul anteroposterior al globului ocular
este mai scurt sau cristalinul
prea aplatizat;
-imaginea se formează în spatele retinei;
-se corectează cu lentile convergente
(biconvexe)!
Astigmatismul
-este datorat neregularităților corneei
sau -deformării cristalinului;
-imaginile retiniene sunt neclare;
-se corectează cu lentile cilindrice.
Adaptarea la intensitatea luminii se realizează prin două categorii de procese: reacția pupilară şi
adaptarea fotochimică.
Reacția pupilară - irisul reglează reflex (prin variația diametrului pupilar) cantitatea de lumină
proiectată pe retină, astfel:
• la lumină puternică, pupila se micşorează = pupiloconstricție = mioză;
• la lumină slabă (la întuneric), pupila se măreşte = pupilodilatație = midriază.
Adaptarea fotochimică-se realizează prin descompunerea pigmenților fotosensibili sub acțiunea
luminii şi refacerea pigmenților la întuneric, astfel:
• la trecerea de la lumină la întuneric, adaptarea durează 30-40 de minute;
• la trecerea de la întuneric la lumină, adaptarea durează 3-4 minute.
Acomodarea este realizată reflex prin acțiunea muşchilor circulari şi radiari ai corpului ciliar, care
măresc sau micşorează convexitatea feței anterioare a cristalinului.
Prin acomodare se pot vedea clar obiectele situate între punctul proxim şi punctul remotum:
punctul proxim - este punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clară a obiectului se face cu
efort maxim de acomodare (20-25 cm);
punctul remotum - este punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clară a obiectului se face fără
acomodare (6 m).
Pentru vederea la distanță, cristalinul se aplatizează, iar pupila se măreşte;
pentru vederea de aproape, cristalinul se bombează, iar pupila se micşorează.
Perceperea culorilor se datorează existenței a trei tipuri de celule cu con, fiecare tip sensibil la una
dintre culorile roşu, verde, albastru. Culoarea unui obiect este dată de razele reflectate de către acesta.
ANALIZATORUL ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR
Din punct de vedere funcțional, analizatorul auditiv
şi analizatorul vestibular sunt independenți, dar
anatomic, receptorii ambilor analizatori se află în
urechea internă.
Urechea prezintă trei părți:
urechea externă alcătuită din: pavilionul
urechii; conductul auditiv extern;
urechea mijlocie (medie): este cuprinsă între
timpan şi membranele ferestrelor ovală şi
rotundă; comunică cu nazofaringele prin trompa lui
Eustachio; între timpan și membrana ferestrei ovale
se află trei oscioare (ciocanul, nicovala şi scăriţa);
urechea internă - conține două labirinturi (osos și
membranos).
Labirintul osos: este alcătuit din: trei canale
semicirculare osoase; vestibul osos; melc osos
(cohlee). conține perilimfă
Labirintul membranos: este alcătuit din: trei canale
semicirculare membranoase; vestibul membranos: -
utriculă; saculă; melc membranos (canal cohlear);
conține endolimfă.
ANALIZATORUL AUDITIV
1. Segmentul periferic (receptorul) - se află în urechea internă, în melcul
membranos, pe membrana bazilară, reprezentat de organul Corti care
conține celule receptoare auditive, prevăzute cu cili care vin în contact cu
membrana tectoria.
2. Segmentul intermediar (de conducere) - este format din patru neuroni:
• primul neuron situat în ganglionul spiral Corti;
• al doilea neuron situat în nucleii cohleari din punte;
• al treilea neuron situat în coliculii cvadrigemeni inferiori;
• al patrulea neuron situat în corpii geniculati mediali din metatalamus.
• 3. Segmentul central - se află în girusul temporal superior.

Fiziologia analizatorului auditiv

Pavilionul urechii recepționează undele sonore şi le conduce
membrana timpanică, ce începe să vibreze. Vibrațiile sunt
preluate de sistemul de oscioare (ciocan, nicovală şi scăriță) care
le transmite, prin fereastra ovală perilimfei, devenind unde.
Oscilațiile perilimfei determină oscilații ale membranei bazilare,
pe care se află organul Corti, şi ale endolimfei, micşorând sau
mărind distanța dintre celulele receptoare și membrana tectoria.
Cilii celulelor auditive se îndoaie față de membrana tectoria și
apare potențialul de acțiune, ce este transmis la segmentul
central, unde se formează senzația auditivă.
ANALIZATORUL VESTIBULAR
1. Segmentul periferic (receptorul) - receptorii vestibulari se găsesc în:
crestele ampulare:
• se găsesc la baza canalelor semicirculare membranoase;
• conțin celule de susţinere şi celule senzoriale cu cili înglobați într-o masă gelatinoasă;
• celulele senzoriale ciliate sunt stimulate de variații ale vitezei mişcărilor de rotaţie ale capului şi corpului.
macule
• se găsesc în utricula și sacula;
• conțin celule de susținere și celule senzoriale ciliate;
• în masa gelatinoasă care acoperă cilii se află cristale microscopice de carbonat de calciu, numite otolite
(otoliți);
celulele senzoriale ciliate sunt stimulate de gravitație și de variația schimbării poziției capului şi corpului.
2. Segmentul intermediar (de conducere) este format din trei neuroni:
• primul neuron situat în ganglionul vestibular Scarpa;
• al doilea neuron situat în nucleii vestibulari bulbari;
• al treilea neuron situat în talamus.
3. Segmentul central - se află în girusul temporal superior.
Fiziologia analizatorului vestibular

Crestele ampulare sunt responsabile de menținerea echilibrului în condițiile accelerațiilor

circulare ale capului şi corpului.
Datorita inerției, endolimfa din canalele semicirculare membranoase se va deplasa în sens invers
sensului de rotație, deformând crestele şi stimulând mecanic cilii celulelor senzoriale care
descarcă permanent impulsuri, ce vor fi trans-
mise prin ramura vestibulară a nervului vestibulo-cohlear până la creier.
Când capul stă nemişcat, otolitele apasă prin greutatea lor asupra celulelor senzoriale, care
trimit impulsuri spre creier, informându-l asupra poziției capului în raport cu direcția vectorului
gravitaţional.
Când capul şi corpul suferă accelerări liniare (înainte, înapoi sau lateral), fortele de inerție
împing otolitele, care sunt mai dense decât endolimfa, în sensul opus deplasării. Astfel se
declanşează la nivelul centrilor nervoși reacții motorii
pentru corectarea poziţiei corpului și capului, ce permit menținerea echilibrului pe durata
mişcării.
Noțiuni elementare de igienă şi patologie
Herpesul este o boala a pielii şi mucoaselor (genitale, bucale)
Cauze
-
virusul herpetic(contaminarea se face de la bolnavii de herpes prin leziunile acestora sau prin obiectele contami
nate)
Manifestări
- erupție de mici băşicuțe pline cu lichid clar, care se rup cu uşurinţă
-senzație de arsură, durere, mâncărime, ulcerații şi apariția de cruste
Cataracta opacifierea totală sau parţială a cristalinului
Cauze: vârsta înaintată, expunerea la radiații UV, X, congenitale
Manifestari: - diminuarea sau pierderea vederii, durere oculară severă
Glaucomul este o boală ce produce îngustarea câmpului vizual
Cauze: boli vasculare, miopie severă, vârsta înaintată, diabet.
Manifestari:
creșterea tensiunii intraoculare, dureri de cap, dureri oculare, tulburări de vedere, atrofierea nervului optic.
Conjunctivita e inflamația conjunctivei globului ocular
Cauze:virale, obiecte contaminate.
Manifestari: inflamarea pleoapelor, prurit, lacrimare, senzație de corp străin în ochi.
Otita inflamația urechii externe sau medii
Cauze: infecții virale, bacteriene, micotice
Manifestari: prurit, dureri, febră, scăderea auzului, stare generală proastă.
Măsuri de prevenire

-
respectarea regulilor de igienă personală, evitarea contactului directcu alte persoa
ne bolnave,
- utilizarea obiectelor de folosinţă personală doar de către posesor,
-
evitarea oboselii oculare, folosirea ochelarilor de soare, evitarea folosirii lentilelor
de contact,
- evitarea înotului în ape poluate,
- interzicerea introducerii unor obiecte străine în ureche,
- respectarea igienei preventive a urechii
- cunoaşterea factorilor de risc şi evitarea lor
- efectuarea de controale medicale periodice,
- prezentarea la medic la orice semn de boală