METANUL

BIANCA GRAD
CRINA COZNEAC
▪ Metanul este cel mai simplu compus organic, cu formula CH4, și
primul reprezentant din clasa alcanilor, fiind astfel și cea mai
simplă hidrocarbură aciclică saturată. Este componentul principal
al gazelor naturale, fiind relativ răspândit în natură. Metanul
natural este răspândit în subteran și sub nivelul fundului mării,
dar se găsește în cantități mai mici și în atmosferă.
▪ Molecula metanului are geometrie
tetraedrică și este formată dintr-un
atom central de carbon, legat de patru
atomi de hidrogen prin legături
covalente sigma. Este un gaz incolor și
inodor, solubil în solvenți organici și
insolubil în apă. Metanul este utilizat ca
și combustibil dar este și un punct de
plecare în sinteza organică, având
unele căi de chimizare.
 ISTORICUL METANULUI
▪ Metanul a fost descoperit de fizicianul italian Alessandro
Volta în noiembrie 1778 în mâlul găsit în Lacul Maggiore,
iar din această cauză a fost numit inițial gaz de baltă.
Volta s-a inspirat în a căuta acest compus după ce a citit o
lucrare scrisă de Benjamin Franklin referitoare la așa-
numitul „aer inflamabil”.Volta a colectat gazul ce se
degaja din mlaștină, iar în 1778 a reușit să-l izoleze în
stare pură
 PROPRIETĂȚI FIZICE ȘI STRUCTURA
▪ Metanul este unul dintre cele mai cunoscute exemple de
compus a cărui moleculă să aibă geometrie tetraedrică.
Altfel spus, molecula metanului este formată din patru
legături sigma echivalente carbon-hidrogen (C-H), iar
structura sa electronică este descrisă prin patru orbitali
moleculari rezultați în urma întrepătrunderii orbitalilor de
valență ai carbonului și atomilor de hidrogen.
▪ Metanul este puțin solubil în apă (sub
1%), dar solubil în alcool și eter. Arde cu
flacără puțin luminoasă, cu degajare
mare de căldură (8560 kcal/m3).
Amestecul de metan și oxigen (sau
metan și aer) explodează în prezența
unei scântei. Așa se explică exploziile
care se produc uneori în minele de
cărbuni, unde se găsesc cantități
însemnate de metan sub formă de gaz
grizzu.
 PROPRIETĂȚI CHIMICE
▪ Principalele reacții chimice pe care le dă metanul sunt
arderea (combustia), reacția de formare a gazului de sinteză
și halogenarea fotochimică. În general, aceste reacții sunt
greu de controlat. Oxidarea parțială a metanolului, de
exemplu, este dificil de pus în practică, întrucât de obicei
reacția duce până la formarea de dioxid de carbon și apă,
chiar și în cazul în care se utilizează o cantitate insuficientă de
oxigen.
 HALOGENAREA
▪ Ca orice hidrocarbură saturată, metanul poate suferi reacții de
substituție, reacțiile de halogenare (clorurare) ale metanului
fiind cele mai reprezentative din acest punct de vedere. Acestea
conduc în final la o compuși mono-, di-, tri- și/sau tetrasubstituți.
Halogenarea metanului este o reacție fotochimică, întrucât
pentru ca ea să aibă loc este nevoie de intervenția luminii
ultraviolete, care interacționează cu halogenul:
 COMBUSTIA ȘI ARDEREA
▪ Prin arderea incompletă a
metanului cu cantități
insuficiente de aer, în instalații
speciale, se obține „negrul de
fum”, o sursă importantă
pentru sintezele chimice (în
special cele pentru fabricarea
cauciucului).
 OBTINERE
▪ În gazul de iluminat
obținut prin distilarea
uscată a huilei există
un procent de circa
20-30%.
▪
 RĂSPÂNDIRE
▪ Metanul se găsește sub formă de zăcăminte naturale
în stare destul de pură, în România puritatea
metanului fiind de 99%, însă se poate întâlni și în
minele de cărbuni unde în amestec cu aerul
formează amestecul exploziv numit gaz grizu
responsabil de exploziile miniere).