METANUL

Metanul este cel mai simplu compus organic, cu formula CH4, și primul reprezentant din
clasa alcanilor, fiind astfel și cea mai simplă hidrocarbură aciclică saturată. Este componentul
principal al gazelor naturale, fiind relativ răspândit în natură. Metanul natural este răspândit
în subteran și sub nivelul fundului mării, dar se găsește în cantități mai mici și în atmosferă
. Metanul este un gaz cu efect de seră cu o pondere destul de mare, contribuind la încălzirea
atmosferei terestre.
Molecula metanului are geometrie tetraedrică și este formată dintr-un atom central de carbon
, legat de patru atomi de hidrogen prin legături covalente sigma. Este un gaz incolor și
inodor, solubil în solvenți organici și insolubil în apă. Metanul este utilizat ca și combustibil
 dar este și un punct de plecare în sinteza organică, având unele căi de chimizare.
 ISTORIC
Metanul a fost descoperit de fizicianul italian Alessandro Volta în noiembrie 1778 în mâlul găsit în Lacul
Maggiore, iar din această cauză a fost numit inițial gaz de baltă. Volta s-a inspirat în a căuta acest compus
după ce a citit o lucrare scrisă de Benjamin Franklin referitoare la așa-numitul „aer inflamabil”. Volta a
colectat gazul ce se degaja din mlaștină, iar în 1778 a reușit să-l izoleze în stare pură.

Denumirea utilizată astăzi de „metan” a fost introdusă în 1866 de către chimistul german 
August Wilhelm von Hofmann, numele fiind derivat de la metanol.
 PROPRIETATI FIZICE SI STRUCTURA
Metanul este unul dintre cele mai cunoscute exemple de compus a cărui moleculă să aibă geometrie 
tetraedrică. Altfel spus, molecula metanului este formată din patru legături sigma echivalente carbon-
hidrogen (C-H), iar structura sa electronică este descrisă prin patru orbitali moleculari rezultați în urma
întrepătrunderii orbitalilor de valență ai carbonului și atomilor de hidrogen.

În condiții normale de temperatură și presiune, metanul este un gaz incolor, inodor, mai ușor decât
aerul. Mirosul neplăcut și ușor de recunoscut al gazului natural folosit în locuințe se datorează unor aditivi
odoranți, precum terț-butiltiolul, care sunt folosiți pentru siguranță. Metanul are un punct de fierbere de −161
°C la o presiune de o atmosferă.

Metanul este puțin solubil în apă (sub 1%), dar solubil în alcool și eter. Arde cu flacără puțin luminoasă, cu
degajare mare de căldură (8560 kcal/m3). Amestecul de metan și oxigen (sau metan și aer) explodează în
prezența unei scântei. Așa se explică exploziile care se produc uneori în minele de cărbuni, unde se găsesc
cantități însemnate de metan sub formă de gaz grizzu.
 PROPRIETATI CHIMICE
1. Principalele reacții chimice pe care le dă metanul sunt arderea (combustia), reacția de formare a gazului
de sinteză și halogenarea fotochimică. În general, aceste reacții sunt greu de controlat. Oxidarea
parțială a metanolului, de exemplu, este dificil de pus în practică, întrucât de obicei reacția duce până la
formarea de dioxid de carbon și apă, chiar și în cazul în care se utilizează o cantitate insuficientă de
oxigen. Enzima numită metan-monooxigenază ajută la producerea de metanol direct din metan, dar nu
poate fi folosită pentru reacții la scară industrială. Metanul are o comportare deosebită față de celelalte
hidrocarburi, datorita faptului că legătura covalentă existentă în moleculă este foarte stabilă, iar acest
fapt influențează comportamentul său chimic.

Halogenarea
Ca orice hidrocarbură saturată, metanul poate suferi reacții de substituție, reacțiile de halogenare (clorurare)
ale metanului fiind cele mai reprezentative din acest punct de vedere. Acestea conduc în final la o compuși
mono-, di-, tri- și/sau tetrasubstituți. Halogenarea metanului este o reacție fotochimică, întrucât pentru ca ea
să aibă loc este nevoie de intervenția luminii ultraviolete, care interacționează cu halogenul