AMF -MORARIU EUGENIA GEORGIANA

REFERAT
ALCOOL ETILIC, METILIC , GLICERINA
 ETANOL (de asemenea denumit și alcool etilic sau mai simplu doar alcool) este un compus organic din
clasa alcoolilor, fiind principalul alcool întâlnit în băuturile alcoolice. Este un lichid volatil, inflamabil și
incolor, cu un miros caracteristic. Are formula chimică C2H5OH, care poate fi scrisă desfășurat

CH3 – CH2 – OH, fiind din punct de vedere structural alcătuit dintr-un radical etil, legat de o grupă
hidroxil. De aceea, este câteodată simbolizat EtOH.

Etanolul se obține în majoritate prin fermentația zaharurilor prin intermediul drojdiilor, sau prin
procedee petrochimice. Este un drog psihotrop care dă dependență, cauzând o intoxicație acută
caracteristică, cunoscută sub numele de beție, când este consumată în cantități mari. Este folosit pe larg
ca și solvent, sursă de combustibil și ca materie primă în sinteza altor compuși chimici.

Proprietăți fizice -Se prezintă ca o substanță lichidă incoloră, solubilă în apă în orice proporții.
Solubilitatea se datorează grupării hidroxil din molecula alcoolului prin intermediul căreia între
moleculele de apă și de alcool se stabilesc legături de hidrogen intermoleculare.

Proprietăți chimice-Caracter acid . Etanolul, ca toți alcoolii, prezintă un ușor caracter acid dovedit prin
reacția sa cu metalele alcalin, iar o reacție tipică este reacția cu sodiul (în amoniac lichid) în urma căreia
se formează ionul etoxid și se eliberează protonul din gruparea hidroxil. Protonul se fixează pe perechea
de electroni ai oxigenului din apă, generând ionul hidroniu care oferă aciditate soluției respective.
Etanolul nu reacționează cu hidroxizii alcalini, față de fenoli care sunt tot compuși hidroxilici și care
reacționează cu hidroxidul de sodiu formând ionul fenoxid. Alte reacții tipice etanolului sunt reacțiile cu
acizii carboxilici când rezultă esteri folosiți pe post de aromatizanți.

Oxidare-Etanolul poate fi oxidat la acetaldehidă, iar mai apoi la acid acetic, depinzând de reactanți și de
condițiile de reacție. Reacția de oxidare a etanolului nu are o importanță practică anume, însă, în corpul
uman ea are loc, fiind catalizată de o enzimă din ficat numită alcool-dehidrogenază. Produsul de oxidare
al etanolului, acidul acetic, este un nutrient important pentru corpul uman, întrucât reprezintă un
precursor pentru acetil coenzima A.

Obținere -Hidratarea etilenei

Etanolul folosit pentru scopuri industriale, adică cel folosit ca materie primă sau solvent (denumit și
etanol sintetic) se obține artificial din materii prime petrochimice, în general prin hidratarea (reacția de
hidroliză) catalizată în mediu acid a etilenei. Catalizatorul cel mai comun folosit pentru această reacție
este acidul fosforic,adsorbit pe un suport poros, precum silicagel sau diatomit.

Fermentația alcoolică Etanolul din compoziția băuturile alcoolice se obține exclusiv prin fermentația
alcoolică. Unele specii de drojdii (precum Saccharomyces cerevisiae) metabolizează polizaharidele și
glucoza, obținându-se etanol și dioxid de carbon:

Acțiune biologică-Etanolul acționează asupra organismului, atât direct cât și prin compușii în care se
transformă pe cale enzimatică. Din punct de vedere fiziologic, el are o acțiune depresivă și acționează ca
un anestezic.Alcool etilic usuca pielea, poate cauza iritatii sau agrava cuperoza.

METANOLUL Metanolul este un alcool care se sintetizează prin substituirea în molecula de metan a unui
atom de hidrogen cu o grupare - OH (hidroxilică). În natură metanolul poate fi întâlnit în plante ca:
bumbacul, brânca-ursului, ierburi sau semințe care conțin uleiuri eterice. Metanolul mai poate fi obținut
prin fermentarea siropului produs din sfecla de zahăr. În procesele de fermentare a fructelor se poate
forma metanol prin descompunerea pectinelor. Consumul de metanol poate produce intoxicații grave,
acesta poate lua naștere prin distilarea fracționată în mod particular a alcoolului.

Istoric

În procesul de  îmbălsămare,  egiptenii  din  Antichitate  utilizau un amestec de substanțe, printre care și
metanolul, care era obținut prin  piroliza  lemnului. Însă metanolul pur a fost pentru prima dată izolat în
1661 de către Robert Boyle care l-a obținut prin  distilarea  boxusului. Substanța a devenit ulterior
cunoscută sub denumirea de „spirt pirozilic”.  În 1834 doi chimiști francezi i-au determinat compoziția
elementală. Acești oameni de știință au fost cei care au introdus cuvântul „metil” în chimia organică,
termen format cu ajutorul etinoamelor grecești „methy” (însemnând „vin”) și „hȳlē” (însemnând
„lemn”). Prin această alăturare se dorea ca să se denumească compusul ca „alcool extras din lemn”, însă
formularea conține erori, fiind greșită utilizarea cuvântului „methy” pentru traducerea lui „bois” din
franceză. Atfel, termenul „metil” a fost întrebuințat pentru a denumi alcoolul metilic, care a fost
prescurtat la „metanol” în 1892 .  Sufixul  „-ic” a fost folosit din acel moment pentru a
denumi  substanțele organice  ce conțin  carbon.

În 1923 doi chimiști germani au pus bazele unei tehnologii care transforma  gazul de sinteză  (un
amestec între  monoxid de carbon,  dioxid de carbon  și  hidrogen) în metanol. În anii 1940 s-a pus bazele
procesului de obținere a metanolului la presiune joasă .  Compusul a fost utilizat pe post
de  combustibil  pentru mașini în timpul crizei de petrol din anii 1970 datorită costurilor scăzute,
producției ridicate și a efectului mai puțin  poluant. Până la mijlocul anilor 1990, peste 20 000 de
„vehicule cu combustibil flexibil” ce foloseau fie metanol fie  benzină  pe post de carburant existau în
Statele Unite. În Europa, cantități mici de metanol erau amestecate cu benzină , fapt realizat între anii
1980 până la mijlocul anilor 1990. Producătorii au încetat fabricarea acestor vehicule la sfârșitul anilor
1990, axându-se pe cele ce funcționează cu  etanol. În timp ce programul bazat pe motoare cu metanol a
reprezentat un succes tehnologic, ridicarea prețului acestui compus a scăzut interesul pentru
combustibilul cu metanol.

În anul 2006, astronomii de la observatorul Jodrell Bank au descoperit un nor de metanol ce are o
întindere mare și este aflat la o distanță de 300 de miliarde de mile depărtare de  Pământ.

Obținere -Metanolul este un produs de bază al chimiei organice și o cantitate semnificativă de alcool
este produsă la o scară largă. În 2008, consumul global de metanol a fost de 45 milioane de tone, iar
până în 2012 este de așteptat să se ajungă la la o capacitate de producție apropiată de 85 milioane de
tone.  China  este în prezent cel mai mare producător și consumator de metanol. Este de așteptat ca
producția chineză în următorii câțiva ani să depășească 60 milioane de tone. În timp ce în prezent
metanolul este cel mai utilizat în sectorul chimic, folosirea sa în cel al combustibililor înregistrează
creșteri importante. În 2008, în China au fost comsumate aproximativ trei milioane de tone de metanol
ca un amestec de combustibil. Problemele ce implică extinderea pe scară largă și folosirea în proporții
mai mari de metanol în combustibil determină dezvoltarea și a altor componente care sunt compatibile
cu acesta.
Molecula  de metanol este alcătuită dintr-un  atom  de  carbon, unul de  oxigen  si patru de  hidrogen. Ca
unități structurale, are o grupare  metil  ce prezintă o simterie trigonală și una  hidroxil. Aceasta este
constituită dintr-un atom de hidrogen și unul de oxigen  hibridizat  sp3  ce are două perechi
de  electroni  liberi

În stare  lichidă, metanolul se prezintă sub forma unor asociații moleculare legate între ele prin
intermediul  legăturilor de hidrogen,

Metanolul arde cu flacără albăstruie folosind dioxid de carbon și apă. Poate fi  oxidat  cu  bicromat de
potasiu  acid, dicromat de sodiu acid sau cu  permanganat de potasiu  pentru a forma  formaldehidă.
Dacă agentul de oxidare este în exces, atunci formaldehida se va oxida mai departe la  acid formic  și mai
apoi la dioxid de carbon și apă. O altă modalitate de a obține formaldehida este de a trece vaporii de
alcool peste  cupru  înroșit adus la 300  °C. Doi atomi de hidrogen sunt eliminați din fiecare moleculă,
obținându-se și hidrogen gazos, realizându-se astfel dehidrogenarea metanoulului. Alcoolul nu poate da
reacții de dehidratare. În schimb, în reacție cu  acidul sulfuric  se formează dimetil sulfat. Formează cu
acizii organici  esteri, iar cu  sodiu  eliberează hidrogen. Reacțiile de substituție se pot realiza
cu  pentaclorura de fosfor  sau cu acidul clorhidric.

Răspândire în natură

Metanolul este întalnit in fructe, unde este produs de către metilestaraza prin atacul pectinei
metoxilate,  existand in concentratii diferite in functie de fruct.

     Metanolul este utilizat ca solvent, lichid antigel, solvent pentru lacuri si vopsele, aditivi,
denaturarea etanolului;

     Este continut in solutiile pentru fotocopiere, in tipografie, in industria de pielarie si matase

artificiala, in solutii pentru lustruirea mobilei.

GLICERINA

Glicerolul  (formula chimică  CH2OHCHOHCH2OH) denumit și  glicerină  este cel mai
simplu  alcool  trihidroxilic cu masa molară 92,09. Reprezintă un  lichidsiropos, incolor, dulce, solubil
în  apă  și alcool cu punctul de fierbere la 290  °C. Glicerina se evaporă și îngheață greu, de exemplu
soluția de 80% îngheață la -20,3  °C. Sub formă de  esteri  ai  acizilor grași  (gliceride), constituie
componentul de bază al grăsimilor animale și vegetale. Glicerina se obține prin  saponificarea  grăsimilor,
iar în  industrie  din apele rămase de la fabricarea  săpunului, prin fermentarea glicolică a  zaharurilor.
Sintetic se obține din  propilena  căpătată la cracarea  petrolului. Glicerina se întrebuințează la
obținerea  nitroglicerinei, rășinilor sintetice, în  tăbăcărie, la fabricarea  hârtiei, în  industria alimentară,
în  cosmetică  și  farmaceutică.

Glicerina a fost descoperită de către Scheele, la 1780 în apele reziduale de la saponificarea grăsimilor.
Prin această metodă se obține și astăzi pe scară mare. O altă metodă de fabricare se bazează pe
fermentația glucozei cu  drojdia de bere  în prezenta sulfitului de sodiu. Despre procedeele moderne de
sinteză, pornind de la propena din gazele de petrol. Glicerina cristalizează greu. Păstrată mai multă
vreme la o temperatura sub 0  °C, formează cristale cu p.t. 20 de grade. Glicerina se utilizează în industria
explozivilor, în farmacie și în cosmetică, în industria pielăriei și pentru fabricarea de mase plastice.
Glicerina este higroscopică, ea absoarbe vapori de apă din atmosferă până la stabilirea unui echilibru.
Glicerina (glicerolul) are punctul de fierbiere situat la 290  °C, fiind în totalitate stabilă până la acest prag,
doar în lipsa oxigenului molecular din mediu (condiții anaerobe). Între punctul de inflamabilitate (180  °C)
și punctul de fierbere, glicerina, în prezența oxigenului (condiții aerobe), degajă cantități variabile
de  acroleină, substanță toxică și poluantă. Acroleina nu se mai formează din glicerol la temperaturi mai
mari de 290  °C, indiferent dacă oxigenul atmosferic este prezent sau absent. Glicerina se evaporă și
îngheață greu, de exemplu soluția de 8.0% îngheață la -20,3  °C. Sub formă de esteri ai acizilor grași
(gliceride), constituie componentul de bază al grăsimilor animale șe vegetale. Glicerina se obține prin
saponificarea grăsimilor, iar în industrie din apele rămase de la fabricarea săpunului, prin fermentarea
glicolică a zaharurilor. Sintetic se obține din propilena căpătată la cracarea petrolului. Glicerina este o
substanță lichidă, relativ vâscoasă, cu densitatea mai mare decât a apei, incoloră, cu gust dulce și fără
miros. Este ușor solubilă în apă și în alcool etilic. La rândul său, glicerolul este un bun solvent pentru
diferite substanțe, fiind utilizat, mai ales în gemoterapie, fitoterapie și homeopatie pentru extragerea
unor principii active de origine vegetală.

Glicerolul din corpul uman, derivă din hidroliza enzimatică a gliceridelor . Sub influența unor enzime
specifice (lipaze), are loc reacția de hidroliză, care fiind reversibilă, conduce atât la sinteza gliceridelor,
cât și la degradarea acestora. Are proprietăți terapeutice, precum și proprietăți umectante și emoliente,
care fac ca glicerina să fie eficientă în tratarea unei varietăți de afecțiuni ale pielii.

În afară de industria de frumusețe, glicerina este utilizată în medicamente și produse farmaceutice,

îndulcirea alimentelor și în industria hârtiei și a imprimării.