Observator Cultural Eliade in capcana secretului | Observator Cultural https://www.observatorcultural.ro/articol/eliade-in-capcana-secretului-2/...

- Observator Cultural - https://www.observatorcultural.ro -

Eliade in capcana secretului

Posted By Liviu ANTONESEI On septembrie 14, 2006 @ 12:00 am In | No Comments

Iata, a aparut mult-asteptatul Jurnal portughez al lui Eliade, impreuna cu textele complementare,
insotit de volumul exegetic al dlui Sorin Alexandrescu. S-ar putea spune ca acum sintem cam cu
toate cartile pe masa, in ceea ce priveste dosarul politic al lui Mircea Eliade. Avem de-a face, intr-
adevar, cu surprize?
in opinia mea, acestea s-ar putea manifesta doar in rindurile publicului larg, nu si in al celor cit
de cit specializati in viata si opera savantului religiilor si scriitorului explorator al fantasticului.
Scurt spus, avem niste confirmari ale informatiilor din alte surse, dar nu si noutati fulminante.

Ca om care am avut sansa sa primesc de la autor Romanian Roots de Mac Linscott Ricketts
imediat dupa aparitie – e un fel de-a spune, pentru ca autorul mi-a trimis-o imediat, dar la mine
a ajuns dupa opt luni, ceea ce inseamna ca vor fi fost si ceva antecititori „de specialitate“ –, am
avut primele informatii despre simpatia/apartenenta legionara a lui Mircea Eliade inca din 1988,
iar datorita trimiterilor bibliografice ale profesorului american, am putut verifica tot cam atunci pe
textele din presa vremii. Am regretat in acel moment ca autorul n-a fost mai grabit in redactare
sau ca nu mi-a trecut prin minte sa ma duc din proprie initiativa la publicatiile legionare, in 1985,
cind scriam primul studiu amplu despre Criterion, astfel incit acesta sa nu fi fost vaduvit de
dimensiunea legionara a unuia din cei mai importanti si mai activi membri. Colectiile erau la
Fondul S? Fara indoiala, dar mai mult de jumatate din bibliografia consultata de mine atunci era
in acelasi loc! Dar versiunea americana a monumentalei monografii a fostului student al lui Eliade
a circulat in Romania in doar citeva exemplare, iar cea in limba romana a aparut de-abia acum
doi ani. E adevarat, de mai bine de un deceniu „textele legionare“ circula in presa, in volum, ba
chiar si pe Internet.

Mai important chiar, exista citeva exegeze care au abordat frontal chestiunea. Daca volumul
doamnei Alexandra Laignel-Lavastine sufera, fara indoiala, de o tendentiozitate greu suportabila
– desi, in multe locuri, informatia este valabila si, uneori, inedita –, in schimb, cartile semnate de
dl Matei Calinescu, despre Eliade, Culianu si relatia dintre acestia, si de dl Florin Turcanu, cea mai
completa monografie dedicata savantului de origine romana, sint intru totul corecte si
lamuritoare in ceea ce priveste „episodul legionar“ al acestuia si chiar urmarile sale in timp.
Primul dintre autorii amintiti chiar decripteaza persistenta imaginarului legionar in citeva din
prozele tirzii ale lui Eliade, intilnindu-se in acest punct cu unele din cercetarile textuale ale dlui
Dan Petrescu, unul din cei mai competenti interpreti ai lui Eliade din zona secretelor vietii si
operei acestuia. De altfel, desi in maniera sarjata si caricaturala, aceasta zona ascunsa a vietii lui
Eliade este surprinsa si de Saul Bellow in „fictiunea“ Ravelstein, competent interpretata – si din

1 of 3 3/11/2024, 7:12 PM
Observator Cultural Eliade in capcana secretului | Observator Cultural https://www.observatorcultural.ro/articol/eliade-in-capcana-secretului-2/...

punctul de vedere care ne intereseaza aici – in studiul concluziv al dlui Sorin Antohi de la editia
romaneasca a cartii. Dincolo de caricatura, Bellow, care a vorbit totusi la serviciul funerar inchinat
lui Eliade, surprinde tenacitatea acestuia in pastrarea secretului vietii sale, episodul legionar.
Episod ascuns, din motive de autoprotectie, la intrarea in Statele Unite, dar care, ascuns fiind, l-a
prins intr-o capcana din care n-a mai putut iesi niciodata.

Deci, in Jurnalul portughez nu avem de-a face cu noutati in ce priveste dimensiunea legionara a
vietii si operei eliadesti. Sau nu exista noutati pentru mine si pentru cei atenti la editarea operei
si la evolutia exegezei. Asta inseamna ca nu avem nici un fel de noutati? Deloc. Sint noutati in
Jurnal, desi nu neaparat imbucuratoare. Modul in care „traieste“ – e un fel de-a spune! – agonia
si moartea primei sale sotii mi-a provocat o perplexitate chiar mai mare decit aderenta sa la
legionarism. Avem de-a face fie cu un om complet opac la suferinta aproapelui, fie cu unul care
suferea atit de mult incit intrase intr-un fel de stupoare afectiva. Felul controlat in care Eliade si-a
construit mereu viata ma face sa inclin spre prima ipoteza si daca nu citez pasajele incriminante
e dintr-un fel de minima pudoare, care m-a cuprins pe mine, in loc sa-l fi cuprins pe el insusi in
momentul in care isi consemna „trairile“. Cred ca de-abia citind acest jurnal, atit de multa vreme
ascuns publicului, am inteles mai bine ce voia sa spuna Cioran in articolul sau Un om fara destin.
Si inteleg si de ce a ramas atita vreme ascunsa o carte despre care se vorbea, dar mereu intirzia
sa se infatiseze publicului, de ce Eliade insusi o trecuse la un fel de „fond S“, pentru o perioada
de timp.

– Cine are curajul sa-l invidieze?

Foarte ciudata aceasta supraveghere continua pentru un adept al autenticismului, pentru un
„trairist“, cum se tot declarase de la 1927, anul Itinerarului spiritual, macar pina in perioada
pariziana. Si nu este singura revelatie a recent aparutei carti. Nicaieri in celelalte jurnale
publicate, nici in Memorii, nicaieri nu asistam la un asa grandios spectacol al hipertrofierii eului,
al egolatriei si grandomaniei. Sint pagini „nepieritoare“ in aceasta privinta si voi lasa publicului
placerea sa le descopere. Daca notatiile despre agonia si moartea sotiei sint cumplite si
intristatoare, celelalte sint mai degraba comice, ne arata un Eliade cumva in postura lui Rica
Venturiano, sigur, unul mai inteligent, mai elevat, dar tocmai din acest motiv si comicul e mai
mare.
in ce ma priveste, am mai avut o surpriza, nu din partea Jurnalului, ci a unui text insotitor din
editia romaneasca.

Ma refer la Salazar si revolutia in Portugalia, pe care refuzasem sa-l citesc, considerindu-l un

volum de pura propaganda si deci plicticos, ca si Romanii, latinii Orientului, pe care il citisem cu
mare greutate. De altfel, inca tinarul autor multumeste Ministerului Propagandei din Portugalia, si
bine face. Cum si multumirile inversate ar fi la fel de potrivite, Eliade dovedindu-se un talentat
propagandist inca din prefata, unde ne vorbeste despre „revolutia spirituala“ a lui Salazar, despre
„o forma crestina de totalitarism“, in care „persoana (si nu individul, precizeaza autorul, de parca
ar fi rusinos sa fii individ! – n.m.) isi pastreaza toate drepturile sale firesti“; persoana, dar nu

2 of 3 3/11/2024, 7:12 PM
Observator Cultural Eliade in capcana secretului | Observator Cultural https://www.observatorcultural.ro/articol/eliade-in-capcana-secretului-2/...

oricum, ci in cuprinsul familiei, „nucleul ireductibil al natiunii“. N-am dat aceste citate pentru a-l
face de ris pe remarcabilul savant si interesantul scriitor – in fond, chiar si bunul Homer mai
atipea citeodata –, ci doar pentru a sublinia ca ideea „revolutiei national-crestine“ de inspiratie
legionara, dar depistabila si pe filiera Gandirii si indeosebi a lui Nichifor Crainic, il mai bintuia inca
pe Eliade si la anul 1942! Fara sa se sinchiseasca de faptul contrar logicii ca nationalismul si
crestinismul nu incap in aceeasi teaca pentru simplul motiv ca ultimul este un universalism. Fapt
pe care colegii de generatie Mircea Vulcanescu, Petru Comarnescu sau Petru Manoliu il
semnalasera inca de la aniversarea de zece ani a revistei clujene.

Sigur, in 1942 nu doar Portugalia, ci si Romania cunostea o forma de totalitarism, de nuanta

militara, dar in cuvintele inaripate din prefata imi este greu sa depistez doar semnele unui simplu
conformism politic, ci, mai degraba, pe cele ale unei continuitati de viziune politica, cea care l-a
apropiat mai intii de legionari. O viziune de care, probabil, s-a eliberat treptat de-abia dupa
razboi, dar care a mai razbatut nostalgic macar in unele din povestirile sale, Oameni si pietre si
Un om mare, reluate si in volumele acum aparute si analizate, cum scriam deja, de Matei
Calinescu si Dan Petrescu.
A trait Eliade vreo drama, o drama adevarata, sfisietoare, de-a lungul foarte productivei si
aventuroasei sale vieti? Da, dar nu cred ca atit pe cea a alegerii gresite din tinerete – pentru ca,
din pacate, nimic nu m-a convins ca ar fi avut vreodata constiinta deplina a acestei greseli –, cit
pe cea a secretului, a secretului devenit de la un punct incolo obligatoriu. in ciuda succesului
inregistrat – la cele mai inalte dimensiuni ce-i erau accesibile –, cred ca a purtat, cu dificultate,
cu teama descoperirii, cu presiunea primelor informatii aparute public, pina la sfirsitul vietii,
povara acelui secret. Nu cred ca Eliade trebuie invidiat pentru mai mult de jumatate din viata sa.
Si ma indoiesc ca are cineva curajul sa-l invidieze. Ma gindesc la aceste lucruri si din pricina
dramelor pe care le am sub ochi, acum, la vremea deconspirarilor si, mai ales, a
autodeconspirarilor…

Article printed from Observator Cultural: https://www.observatorcultural.ro

URL to article: https://www.observatorcultural.ro/articol/eliade-in-capcana-

secretului-2/

Copyright © 2015 Observator Cultural. All rights reserved.

3 of 3 3/11/2024, 7:12 PM