Cioran, Eliade, Ionescu: uitarea fascismului

de Alexandra Laignel-Lavastine
de Dezbatere RFI

1 comentariu

Recent a aparut la Editura Presses Universitaires de France o carte despre trei

personalitati culturale de origine romana si de faima internationala: Cioran, Eliade si
Ionescu.
Primul este cunoscut ca filosof si moralist, al doilea ca istoric al religiilor, prozator si
eseist, iar ultimul ca intemeietor al teatrului absurdului. Obiectul cartii recent aparute il
constituie nu atat opera, cat biografia celor trei. Intitulata Cioran, Eliade, Ionesco:
L’oubli du fascisme, adica Cioran, Eliade, Ionescu: uitarea fascismului, cartea
investigheaza traseele biografice ale autorilor romani din perspectiva tineretii lor in
Romania, cand - se stie - Eliade si, intr-o mai mica masura, Cioran au avut atitudini
publice de adeziune la miscarea legionara.
Autoarea cartii, Alexandra Laignel-Lavastine, istoric si filosof, sustine ca angajamentele
lor politice din tinerete si atitudinile determinate de acestea, de la antisemitism la
antidemocratie, precum si agresiunea fata de valorile occidentale au ramas neschimbate,
fiind doar camuflate in opera scrisa in Vest, opera care i-a facut de fapt celebri. Eugen
Ionescu este asociat celor doi in aceasta uitare si camuflare vinovata a fascismului,
pentru ca, la Paris, el nu i-a denuntat si a avut chiar relatii de prietenie cu ei, atitudine
pe care autoarea o explica prin faptul ca si el, Ionescu, avea ceva de ascuns, si anume
faptul ca fusese timp de doi ani functionar la reprezentanta diplomatica a Romaniei pe
langa guvernul colaborationist de la Vichy.
Atat in Franta, cat si in Romania, aceasta carte a dat nastere unor controverse inca in
curs. Cronicile aparute la Paris in ziare si reviste, ca, de pilda, in Le Figaro,
L’Observateur, Le Point, L’Express si Marianne, se arata destul de rezervate, mai ales
fata de tonul acuzator al autoarei. Revista Le Magazine Litteraire a publicat chiar o
cronica integral negativa. Dupa cum se cuvenea, redactia noastra a organizat o
dezbatere despre aceasta carte. In lipsa autoarei, Mircea Iorgulescu i-a invitat la
microfon pe Alain Paruit, traducatorul in franceza a peste 20 de volume de Mircea
Eliade, si pe Edgar Reichman, cronicar literar la ziarul Le Monde.

Carte ce pune o problema istorica, literara, dar si morala

Mircea Iorgulescu: Edgar Reichman, Alain Paruit, bine ati venit la aceasta discutie despre
cartea Alexandrei Laignel-Lavastine, carte care se numeste Cioran, Eliade, Ionescu: uitarea
fascismului, care a aparut aici, la Paris, in urma cu aproximativ o luna, carte care in mod
normal, data fiind celebritatea personajelor de care se ocupa autoarea, a starnit numeroase
reactii, in buna parte pozitive, nu fara rezerve. Aceste rezerve sunt oarecum facute dupa
intuitie, pentru ca acest studiu se ocupa foarte mult de perioada romaneasca a celor trei.
Textele in limba romana sunt inaccesibile cronicarilor si recenzentilor francezi, deci ei au fost
nevoiti sa o ia pe incredere pe autoare.
Autoarea este o prezenta remarcabila si cunoscuta. In anii ‘80 a fost o jurnalista devotata
cauzei Estului. A scris mult si despre Romania lui Ceausescu, cu atitudini extrem de
importante pentru Romania in acele momente. Volumul despre Cioran, Eliade si Ionescu este
intitulat Uitarea fascismului si pune o problema deopotriva istorica, literara, dar si de ordin
moral. Pe scurt, teza cartii este urmatoarea: Cioran si Eliade, care au avut - se stia, se stie -
atitudini prolegionare in variate masuri si nu pe toata perioada biografiei lor romanesti, si-ar fi
ascuns acest trecut in Occident. Mai mult decat atat, ei l-ar fi ascuns ramanand in continuare
fideli acelor credinte sau adeziuni de tinerete si toata opera lor nu constituie decat o camuflare
a acestora. In ceea ce il priveste pe Eugen Ionescu, acestuia i se gaseste vina esentiala de a nu-
i fi denuntat pe cei doi, ba mai mult, s-a si reimprietenit cu ei la Paris, ipoteza autoarei - care
nu este doar o ipoteza, este o certitudine! - fiind ca Ionescu s-a imprietenit, s-a apropiat de ei
si a tacut in legatura cu trecutul lui Cioran si al lui Eliade, pentru ca el insusi avea ceva de
ascuns. Si anume, faptul ca fusese functionar diplomatic la reprezentanta Romaniei pe langa
guvernul de la Vichy in anii ‘40.
Dvs., Alain Paruit si Edgar Reichman, sunteti extrem de apropiati de opera celor trei.
Reamintesc ca Alain Paruit a tradus 22 de volume de Mircea Eliade, literatura, eseistica si
chiar studii stiintifice in limba franceza, iar Edgar Reichman este cronicar literar la influentul
cotidian Le Monde si a urmarit ani de zile cu devotament, pasiune si intelegere domeniul
romanesc, iar in cadrul acestui domeniu romanesc atat cartile lui Eliade si ale lui Cioran, cat si
cele ale lui Ionescu au avut un loc privilegiat. Asadar, cum vi se pare aceasta carte ca privire
de ansamblu?

In afara de faptul ca este superficiala, cartea este falsa

Alain Paruit: Ca privire de ansamblu, mi se pare foarte superficiala. Daca ar fi numai

superficiala, n-ar fi lucrul cel mai grav, pentru ca de fapt o carte pe aceasta tema, nu
despre Eugen Ionescu, dar despre trecutul de extrema dreapta al lui Cioran si al lui Eliade, ar
fi fost necesara. Dar, in afara de superficialitate, este o carte falsa, pentru ca foloseste
esentialmente citate trunchiate, pe care apoi, prin comentarii rauvoitoare, le deturneaza si in
cele din urma cititorul are impresia ca aceste citate spun exact inversul a ceea ce spun de fapt.
Dau un exemplu. Am auzit acum cateva zile un interviu cu un scriitor francez, Gil Jouanard,
care a scris o excelenta carte Maramures - Terra incognita si in acest interviu el, care citise
vizibil cartea Alexandrei Laignel-Lavastine si retinuse, mai bine zis nu se gandise ca pot fi
atatea imposturi in aceasta carte, a declarat: "Stiti, Ionesco era antisemit". Bietul Ionescu!
Cand i-am spus acest lucru Alexandrei Laignel-Lavastine la telefon, ea mi-a raspuns: "Dar eu
n-am scris asta, asa a inteles el. Ce sa-i fac, daca-i dobitoc!" Nu. Ea a facut in asa fel, incat sa
se inteleaga acest lucru.
In afara de superficialitate, cartea este falsa pentru ca si in alte domenii este nefiabila, e plina
de greseli si in ceea ce priveste istoria Romaniei sau interpretari. Tot vorbeste despre omul
nou, omul nou al nazismului, omul nou al fascismului. Nicaieri - nu cred ca nu stie - nu
aminteste ca omul nou exista in exact acelasi fel in terminologia comunista.

Un nod de contradictii

Edgar Reichman: In primul rand, as dori sa-i atrag atentia prietenului meu Alain Paruit
sa bage bine de seama, pentru ca eu cred ca d-na Alexandra Laignel Lavastine nu
intelege ceea ce inseamna o dezbatere, si mai ales o dezbatere academica, asa ca in mod privat
m-a amenintat cu darea in judecata a lui Alain, daca nu dovedeste ca citatele despre Eliade
sunt intr-adevar trunchiate. Asa ca l-as ruga pe Alain, care mi le-a aratat deja si care m-a
convins de-a dreptul, sa revina la aceasta problema. Data fiind susceptibilitatea d-nei Laignel-
Lavastine, am sa risc sa fiu acuzat de machism sau de hartuire sexuala, insa vreau sa aduc
aminte ca e vorba de o doamna, asa incat ma voi feri de orisice afirmatie care ar putea s-o
jigneasca in mod personal.
Acestea fiind spuse si punandu-ma la adapost de eventuale urmariri juridice, pot sa spun ca
nimic nu o inocenteaza pe jurnalista si pe polemista noastra, de usurinta ei de a fi mai mult
brianta decat solida intr-o lume, lumea in care noi traim, in care divertismentul si scoop-ul,
circul, de asemenea, au intotdeauna intaietate fata de rigoare. Cartea dumneaei, desi necesara,
pentru ca un studiu serios despre trecutul lui Eliade, Cioran si Ionescu, bineinteles, era
necesar, dar nu in felul in care a fost facut, adica plecand de la un a priori fals. Eu vad aceasta
coperta, surasul ironic pe care Ionescu il arunca asupra fetei lui Cioran, care pare ca pluteste...
M. Iorgulescu: Trebuie sa precizam ca pe coperta cartii Alexandrei Laignel-Lavastine se afla
o fotografie, o fotografie care a fost facuta cu ani in urma la cererea unei edituri. In aceasta
fotografie sunt Cioran in partea stanga, Ionescu la mijloc si in dreapta Eliade, usor distantat,
cu nelipsita lui pipa in gura.
E. Reichman: Si acest Cioran complet aerian, sub privirea ironica si putin dispretuitoare a lui
Ionescu...
M. Iorgulescu: Dar si cu o anumita blandete.
E. Reichman: ...Cu blandetea pe care nenorocirea le-a impus-o la toti trei. Sa nu uitam faptul
ca toti acestia pe care Ionescu nu i-a denuntat - pentru ca Ionescu nu facea parte din politia
politica si Securitatea comunista din timpul teroarei, care te obliga sa denunti si, daca nu
denuntai, intrai la puscarie - deci, trebuie sa amintim faptul ca acesti trei oameni vorbeau
aceeasi limba, aveau aceeasi meserie, nu aveau acelasi trecut, insa fugisera de infernul din
Romania, de impostura din Romania. Iarasi revin la cartea d-nei Lavastine, care este un fel de
nod de contradictii. Pe de o parte, lasa sa se inteleaga ceea ce pentru un cercetator academic,
un filosof, este un fel de mod aluziv care nu are absolut nimic de a face cu o apropiere
stiintifica, ca Ionescu a fost antifascist, ca Ionescu a fost un intelectual de stanga, pentru ca
mama lui ar fi fost evreica.
M. Iorgulescu: Sau pentru ca ar fi avut o catime de sange evreiesc.
E. Reichman: O vaga bunica Ipcar undeva la Craiova, deci nici macar nu prea se stie. Ceea
ce inseamna ca, daca Mihail Sebastian nu ar fi fost evreu sau daca Eugen Ionescu nu ar fi avut
aceasta mica portiune de sange evreiesc, ei ar fi fost de asemenea rinoceri. Nu cred ca e vorba
aici de o anumita rigoare stiintifica si deja faptul de a-i pune pe toti trei laolalta sub un titlu,
Uitarea fascismului, implica imediat faptul ca si Ionescu a fost fascist.
Ca sa intregesc discursul prietenului meu, Alain Paruit, care a fost cu totul si cu totul uluit de
faptul ca un francez inocent i-a spus "stii ca si Ionescu a fost antisemit", trebuie sa spun ca
semnaturi absolut prestigioase in Liberation, Le Point, Le Nouvel Observateur si chiar in Le
Monde, care judecau in mod favorabil cartea d-nei Lavastine spuneau ca d-l Ionescu ar fi
frecventat Vichy-ul, ar fi lucrat cu Vichy-ul. In timp ce bietul de el se straduia sa traduca niste
carti romanesti!!!...
M. Iorgulescu: Mai mult decat atat. Edgar Reichman, Alain Paruit sunteti buni cunoscatori ai
domeniului romanesc din perspectiva franceza. Toti trei, si Eliade, si Cioran, si Ionescu, au
fost trimisi dupa 1940 in misiuni diplomatice de mica anvergura in strainatate.
A. Paruit: Atasati cultural.
M. Iorgulescu: Chiar mai putin decat atat. Acest lucru ii permite autoarei cartii despre care
discutam sa sugereze, uneori sa o spuna de-a dreptul, ca a existat o complicitate, o legatura
intre natura acelui regim si cei trei. In cazul lui Cioran si Eliade, aceasta ipoteza pare cu atat
mai plauzibila cu cat, si unul, si celalalt, aveau un trecut foarte apropiat de articole de
adeziune la extrema dreapta, mai multe si mai pronuntat politice la Eliade, mai exaltate, mai
delirante - cum a spus-o el insusi - la Cioran.
Numai ca in aceiasi ani se intampla urmatorul episod. In Romania, Mihail Sebastian, autor
interzis din cauza legislatiei antisemite, din cauza legislatiei rasiale din perioada aceluiasi
regim Antonescu, este jucat, sub pseudonim, in plina dictatura. Aplicand acestui moment
exact aceeasi masura, Sebastian poate fi acuzat de colaborationism cu regimul Antonescu. In
al doilea rand, este uimitor ca totusi a pune in scena o piesa implica cel putin cateva zeci de
oameni care erau la curent. Nu a fost tradat, nu s-a gasit nici un turnator.
E. Reichman: La comunisti s-ar fi gasit.
M. Iorgulescu: Exact. Sunt situatii paralele. Si e important pentru intelegerea felului in care
Ionescu, Cioran si Eliade au fost trimisi - prin relatii, prin prietenii (lumea bucuresteana era o
lume mica) - in aceste misiuni diplomatice, datorita carora au supravietuit toti trei. Spuneati
domnilor ca este vorba de o carte necesara.
E. Reichman: Nu cartea aceasta.
M. Iorgulescu: Nu, o carte necesara pe aceste teme.
E. Reichman: Da, ar fi trebuit.
M. Iorgulescu: Despre tineretea romaneasca a lui Cioran exista o carte fundamentala, cartea
Martei Petreu. Se numeste Un trecut deochiat. Aceasta carte, cu minime aduceri la codurile
culturale franceze, ar fi facut nu numai inutila, ci si mai vizibila impostura cartii despre care
noi discutam acum. In ceea ce priveste epoca si felul in care se plaseaza in epoca interbelica
generatia tanara, exista cartea lui Zigu Ornea, Anii treizeci, care este fundamentala.
E. Reichman: Este de referinta.

Foarte multe inexactitati

A. Paruit: Eu as vrea sa revin la citate. Alexandra Laignel-Lavastine scrie despre Eliade, in

legatura cu simpatia lui pentru Codreanu, ca Eliade la Paris, dupa razboi, o revede chiar pe
Lizica Codreanu. Lizica Codreanu chiar n-avea nici o legatura de rudenie cu Corneliu Zelea
Codreanu! Era o dansatoare care statuse un timp in China.
Autoarea crie ca piesa Morts sans sepultures e de Ionesco. Dar e de Sartre!!!
Despre Eliade spune ca e un autor francez, dar Eliade si-a scris in romana toata fictiunea,
toate memoriile si numai o parte din opera istorica a religiilor.
Sunt foarte multe astfel de inexactitati. Din punct de vedere al istoriei: scrie ca, la Tratatul de
la Versailles din 1919, Romania a dobandit de la Bulgaria Dobrogea. Dar Dobrogea era
romaneasca de la Tratatul de la San Stefano din 1878!
Sa va dau un alt exemplu, acum despre Cioran. In legatura cu capitolul Un popor de
singurateci din Tentatia de a exista din 1956, deci capitol consacrat evreilor, ea recurge la o
smecherie, pur si simplu smecherie. Citeaza fara a pune ghilimele si zice: "Cioran scrie ca
evreii afiseaza o aroganta de zei". Dar ce scrie Cioran?! Cioran scrie: "Cu o aroganta de zei, ei
ar fi trebuit sa se laude cu..." nu mai stiu ce! Scrie Alexandra Laignel-Lavastine ca "Cioran
scrie: se caracterizeaza (evreii) prin turbare si epilepsie". Dar sa vedem ce scrie Cioran: "Ne
ajuta sa dobandim turbare, epilepsie si aberatii stimulante"!!!
Iata, simplu, sistemul de traficare totala a textului.
Un alt exemplu concret. Ea scrie undeva ca: "Eliade in prefata - de fapt e cuvant inainte - la
Istoria credintelor si ideilor religioase, ar recunoaste - scrie ea - ca esentialul cartii vine din
cursurile date intre 1934 si ‘38". Eliade ce scrie?
Eliade scrie: "Esentialul acestei carti vine din cursurile date la Bucuresti din 1933 in 1938, la
Paris in ‘46 si ‘48 si din 1956 la Chicago". Prefata fiind din 1975, ea elimina in mod voluntar
si necinstit - o spun - peste 20 de ani de cursuri. Totodata, nu precizeaza cursurile lui Eliade la
Bucuresti in perioada aceea. Despre ce erau? Despre Aristotel si despre filosofia si religia
indiana. Toata cartea este conceputa cu astfel de metode si de citate.
E. Reichman: Eu vroiam sa spun sau mai bine zis sa adaug, in ceea ce-l priveste pe Cioran,
ca procesul de intentie pe care "filosoafa" noastra i-l intenteaza lui Cioran punand la indoiala
autenticitatea remuscarii lui si punand la indoiala faptul ca numai o pura intentie umana i-a
provocat demersul pentru salvarea lui Fondane, insinuand ca nu a vrut sa-l salveze, ca s-a
prefacut ca ar fi vrut sa-l salveze pe d-l Benjamin Fondane, care a murit la Auschwitz, cum
toata lumea stie, ca sa se arate ca el nu a fost antisemit.
A. Paruit: Pentru a-si crea un alibi.
E. Reichman: Un alibi in epoca aceea, cand Germania era invingatoare, cand toti evreii erau
maltratati si trimisi la moarte, ce frica putea sa aiba Cioran de a fi taxat de antisemit...?
A. Paruit: A propos de Fondane si Cioran, Lavastine e nevoita sa recunoasca eforturile
curajoase si concrete pentru a-l scapa, dar cateva randuri mai jos incepe sa spuna: dar de ce
Cioran in Exercises de admiration vorbeste numai despre originile moldovenesti ale lui
Fondane si nu despre originea lui evreiasca?! Or, in acest portret al lui Fondane, Cioran face o
comparatie intre plictisul moldovenesc si spleen-ul baudelairian.
M. Iorgulescu: Vreau sa va mai dau un singur exemplu. "Exista totusi - scrie d-na Lavastine -
intre scrierile inflamate ale lui Cioran romanul si proza tardiva si epurata a moralistului
imbatranit o indeniabila continuitate. Aceasta este in mod special categorica, daca se
considera vederile lui in privinta democratiei, tiraniei, Germaniei, Occidentului in general sau
Rusiei. In ciuda schimbarii de ton, scala valorilor nu s-a schimbat prea mult. Cioran de altfel o
admite."
Urmeaza un citat din Cioran. "Viziunea mea asupra lucrurilor nu s-a schimbat fundamental.
Ceea ce s-a schimbat in mod sigur este tonul." Si se da trimiterea la un text din Exercitii de
admiratie, text care se numeste Recitind si se refera la... Shelley, poetul englez!
A. Paruit: As putea sa spun doua cuvinte de concluzie citand-o pe Laignel-Lavastine cand
vorbeste despre cei trei autori: "Nerational si paranoid".
E. Reichman: Si eu am un cuvant de sfarsit de spus in legatura cu violenta reactie pe care a
avut-o in presa romaneasca cartea d-nei Lavastine. N-as vrea sa se creada ca suntem aparatorii
trecutului lui Mircea Eliade sau al lui Cioran. Ceea ce ne intristeaza, insa, parafrazand-o pe
Marguerite Durras si cartea ei, Detruire du tel, "on pourrai dire salir du tel" in ceea ce-l
priveste pe Eugen Ionescu. Va multumesc.