Unitatea de învăţare 10

MARŞURI ARMONICE

10.1. Introducere
Dat fiind că secvenţele sunt un procedeu componistic des întâlnit pe care studentul îl cunoaşte încă de la
începuturile instruirii muzicale, chiar din momentul citirii unei partituri, materialul prezentat aici îi va fi familiar.

10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Prin învăţarea construirii unui bun model care să poată fi secvenţat, studentul va avea satisfacţia de a compune el
însuşi secvenţe şi de a dispune de ele profitând ( nu abuzând însă) de libertăţile pe care acestea le conferă.
Va observa cum temele părăsesc, prin folosirea acestui procedeu, statutul unei simple teme de armonie şi capătă
alura unei piese muzicale.

10.3. Conţinutul unităţii de învăţare

XIII. Marşuri armonice (secvenţe)

Un procedeu de travaliu componistic des întâlnit în baroc şi în clasicism este cel al secvenţării. Secvenţa
(sau progresia) constă în repetarea identică a unui model (armonic şi melodic), pe o altă treaptă, în sens
ascendent sau descendent. De exemplu: I-IV (model), II-V(secvenţa 1), III-VI (secvenţa 2) etc.
Secvenţa are o dublă funcţie:
– de acumulare dinamică, mai ales în secvenţele ascendente;
– de „respiro” informaţional, fenomen doar aparent contrar primei funcţii.
Chiar dacă automatismul pe care-l implică secvenţarea (mai ales cea modulantă) permite, prin folosirea
analogiei, un număr important de excepţii, modelul (alcătuit din minimum două acorduri) trebuie să fie concis,
simplu, fără excese ornamentale (pentru a nu deveni obositoare, greoaie, secvenţele), şi, mai ales, convingător ca
relaţii armonice funcţionale (autentice).Un model neconvingător armonic se va perpetua, inevitabil, în secvenţe.
Pentru a se evita monotonia previzibilităţii procedeului, numărul de secvenţe nu va fi prea mare, el variind, însă,
în funcţie de dimensiunile modelului; un model mai scurt „suportând” mai bine un număr mai mare de reluări.
Bach foloseşte cel mai adesea două secvenţe, a doua modi-ficându-se uşor în final, ceea ce permite ieşirea
mai uşoară, mai cursivă, din marşul armonic.
Secvenţele pot fi la 2 dă superioară (2↑/↓), ceea ce asigură o coerenţă mai mare în plan melodic, prin
polifonia latentă pe care o implică.

Ex. 108

Excepţiile posibile în marşurile armonice (dar de care e de dorit să nu se abuzeze) sunt:

– de la model la secvenţa 1, poate fi un mers direct general, sau depăşirea de voci;
– în secvenţe poate fi folosită (în plan melodic) cvartă mărită (4+);
54
 – sensibila poate fi dublată şi rezolvată liber (şi prin salt, de exemplu);
– devine posibilă relaţia V-IV, fără revenirea dominantei.
Se înţelege că un model bine ales şi, mai ales, bine rezolvat armonic va duce la evitarea multora dintre
excepţiile amintite.
În model vor fi interzise cvintele paralele, cele, în genere, admise (cvinta perfectă – cvinte micşorate), ele
transformându-se în secvenţe, inevitabil, în cvinte perfecte.
Ex. 109

Cum se lucrează, efectiv, un marş armonic, mai ales în faza de început.

Să lucrăm ca exemplu modelul amintit mai înainte
I 5/3 – IV 5/3 / II 5/3 – V 5/3 etc.
model secvenţa
Se completează primul acord din model (I 5/3), apoi, identic, cu o treaptă mai sus, primul acord din
secvenţă (II 5/3).
Următorul pas – se completează al doilea acord din model (IV5/3), în aşa fel încât el să se lege corect şi de
primul acord, dar şi de al treilea (II5/3). Din acest moment, totul se reduce la o translare mecanică a acordurilor
modelului, cu o treaptă mai sus în secvenţe.

Ex. 110

Variante ale marşului (cu „înfloriri” melodice sau tensionări de septimă).

Ex. 111

În marşurile modulante, în care fiecare secvenţă aduce o altă tonalitate, translaţia (ascendentă sau

55
descendentă) păstrează identice şi cantitatea, dar şi calitatea intervalelor.
Ex. 112

Marşuri armonice mai frecvent folosite:

I-IV / II-V
I-IV / VII-II
I-VI-IV / VII-V-III
I-VI / II-VII
I-II / VII-I
I-VI-II / VII-V-I
V7-I7 / IV7-VII7
V6-I / IV-VII
I-V / VI-III
Obs.: În minor, în marşuri descendente, se va folosi varianta naturală (cu sol şi fa).
Ex. 113

56