Mioriţa Vreau să mi te-omoare

Baciul ungurean
Pe-un picior de plai, Şi cu cel vrâncean!
Pe-o gură de rai, - Oiţă bârsană,
Iată vin în cale, De eşti năzdrăvană,
Se cobor la vale, şi de-a fi să mor
Trei turme de miei, în câmp de mohor,
Cu trei ciobănei. Să spui lui vrâncean
Unu-i moldovan, Şi lui ungurean
Unu-i ungurean Ca să mă îngroape
Şi unu-i vrâncean. Aice, pe-aproape,
Iar cel ungurean În strunga de oi,
Şi cu ce-l vrâncean, Să fiu tot cu voi;
Mări, se vorbiră, În dosul stânii
Ei se sfătuiră Să-mi aud cânii.
Pe l-apus de soare Aste să le spui,
Ca să mi-l omoare Iar la cap să-mi pui
Pe cel moldovan, Fluieraş de fag,
Că-i mai ortoman Mult zice cu drag;
Ş-are oi mai multe, Fluieraş de os,
Mândre şi cornute, Mult zice duios;
Şi cai învăţaţi, Fluieraş de soc,
Şi câni mai bărbaţi, Mult zice cu foc!
Dar cea mioriţă, Vântul, când a bate,
Cu lână plăviţă, Prin ele-a răzbate
De trei zile-ncoace Ş-oile s-or strânge,
Gura nu-i mai tace, Pe mine m-or plânge
Iarba nu-i mai place. Cu lacrimi de sânge!
- Mioriţă laie, Iar tu de omor
Laie bucălaie, Să nu le spui lor.
De trei zile-ncoace Să le spui curat
Gura nu-ţi mai tace! Că m-am însurat
Ori iarba nu-ţi place, Cu-o mândră crăiasă,
Ori eşti bolnăvioară, A lumii mireasă;
Drăguţă mioară? Că la nunta mea
- Drăguţule bace, A căzut o stea;
Dă-ţi oile-ncoace, Soarele şi luna
La negru zăvoi, Mi-au ţinut cununa.
Că-i iarbă de noi Brazi şi paltinaşi
Şi umbră de voi. I-am avut nuntaşi,
Stăpâne, stăpâne, Preoţi, munţii mari,
Îţi cheamă ş-un câine, Paseri, lăutari,
Cel mai bărbătesc Păserele mii,
Şi cel mai frăţesc, Şi stele făclii!
Că l-apus de soare Iar dacă-i zări,

1
Dacă-i întâlni Mura câmpului?"
Măicuţă bătrână, Tu, mioara mea,
Cu brâul de lână, Să te-nduri de ea
Din ochi lăcrimând, Şi-i spune curat
Pe câmpi alergând, Că m-am însurat
Pe toţi întrebând Cu-o fată de crai,
Şi la toţi zicând: Pe-o gură de rai.
"Cine-a cunoscut, Iar la cea măicuţă
Cine mi-a văzut Să nu spui, drăguţă,
Mândru ciobănel, Că la nunta mea
Tras printr-un inel? A căzut o stea,
Feţişoara lui, C-am avut nuntaşi
Spuma laptelui; Brazi şi paltinaşi,
Musteţioara lui, Preoţi, munţii mari,
Spicul grâului; Paseri, lăutari,
Perişorul lui, Păserele mii,
Peana corbului; Şi stele făclii!
Ochişorii lui,

2
 MIORITA
Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman,
este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive
poetice cu existenta independenta in folclor.
"Miorita" sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare
artistica la rang de valoare general-umana. Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca
ea este rezultatul unei contaminari succesive intre temele majore ale folclorului nostru. Tema
baladei "Miorita" o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul transhumantei.
Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: "Unu-i moldovan/Unu-i
ungurean/Si unu-i vrancean". Cel moldovean, mai vrednic: "are oi mai multe/Mandre si cornute/Si cai
invatati/Si caini mai barbati". Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare
pe cel moldovean.
O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in
evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este
cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in
fata mortii. Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata
mioritei de a alina durerea maicutei sale.
Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din
popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai ales,
iubirea filiala fat pentru mama sa.
In structura compozitionala a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt
narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului
aflat in fata mortii.
Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt:
1• motivul transhumantei
2• motivul complotului
3• motivul mioarei nazdravane
4• motivul testamentului
5• motivul maicutei batrane
6• motivul alegoriei moarte-nunta
In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor
transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor
trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile "dar" si "iar" cu valoare
adversativa sau copulativa.. Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta
imaginea cadrului natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul
romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-
o natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit.
Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora
apartin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu,
cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita transhumanta.
In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se strica.
Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei,
sugerat de complot-intriga.
Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai
mare a ciobanului moldovean, care e mai "ortoman". Faptele cu valoare informativa sunt enumerate
cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data cand, printr-un dativ
etic ("ca sa mi-l omoare"), marcheaza participarea sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul
situatiei in care se afla ciobanasul.
Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a
comportamentului mioritei.
Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic si
rau prevestitor "Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i
mai place". Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se

3
releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea sentimentelor dintre ei,
perfecta armonie dintre om si profesiunea sa.
Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la
cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv,
oita isi indeamna stapanul: "Da-ti oile-ncoace" sau "Iti cheama s-un cane". Complotul este
comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria:"Ca l-apus de soare /Vreau sa mi
te-omoare". Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate lirica
("bolnavioara", "fluieras", "draguta", "ciobanel"), pentru a spori substanta dramatica a baladei.
Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii omului cu moartea,
capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza motivul testamentuluisi
al alegoriei moarte-nunta. De aici incolo, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant
monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea presupusei morti.
Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de
indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau
cainii sai. Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic
intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale,
puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului "fluieras"
si a adverbului "mult". Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu
moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica,
retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta "cu lacrimi
de sange". Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea
cea mai concentrata ca substanta poetica.
Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa "a
cazut o stea" (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si o incarcatura
poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri,
necasatoriti ("nelumiti") li se organizeaza inmormantarea ca o nunta. Apar acum si simbolorile
nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii, ca si obiectele rituale
traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi,
munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte
traditionale, este sugerata de enumerarea de elemente naturale. Apare insa aici si sentimentul tragic
izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul uman, reprezentat de mama.
Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze.
Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui
imediat realitatea petrecuta.
Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce sporeste
lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale: "Din ochi
lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand" sunt expresia iubirii materne. Nu
este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei plina de ingrijorare si sacrificiu a
mamei eterne.
Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ("batrana") si un detaliu vestimentar ce
indica lumea oierilor ("cu braul de lana"). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine evidentiat de
cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor "-and", sugereaza un lung geamat
dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic si da motivului o functie
estetica.
Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul stilului
direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie pe care si l-a
format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: "Mandru ciobanel/Tras printr-un inel;/Fetisoara
lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul graului/Perisorul lui/Pana corbului/Ochisorii lui/Mura
campului". Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a frumusetii morale. Iubirea de
natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale
sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta. Balada se incheie simetric
prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza caracterul liric. "Miorita" face loc, dupa
ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un sens filozofic. Privind moartea
ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui si al celor apropiati (oile, mama) in

4
eventualitatea mortii. El este preocupat de savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru
implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat
de familiar. Originea "Mioritei" nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi
fost, la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca
"Miorita" este numai a noastra, a romanilor.
Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec
batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt
recitate, acompaniate la un instrument. (balade: fantastice, vitejesti, istorice, haiducesti, pastoresti,
familiale)