UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

CONVERSIE PROFESIONALĂ LLR, SERIA 2023-2024, ANUL I

STUDENTĂ : IVANOV ANCA-ELENA

Caracterizarea Inorogului din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir ca

ipostază a alter-ego-ului autorului

Istoria Ieroglifică este una din lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir, în
care au fost elaborate şi argumentate mai multe concepte filosofice, precum şi anumite forme
şi metode specifice de exprimare specifică a conţinutului. Se poate mai întâi evidenţia
alegoria, care în limba franceză este interpretată ca fiind o desfăşurare a închipuirii, a unei
imagini. Grecii explică sensul alegoriei prin temenul ,,allos", având semnificaţia de altul. În
cel mai larg sens alegoria reprezintă nişte personificări de animale, păsări sau lucruri.
Astfel alegoria este de fapt un procedeu sau o metodă artistică utilizată mai ales în
creaţiile folclorice, în mitologii, în general în gândirea populară. Alegoria mai înseamnă şi
vocaţia de a vorbi în public. Anume în acest ultim sens aceasta a fost folosită încă de grecii
antici când erau nevoiţi să vorbească în public despre conducerea cetăţii. Iar în cazurile când
“mai marii cetăţii” doreau mediatizarea procesului de guvernare, atunci recurgeau la cenzura
asupra vorbirii libere. Alegoria provine de la denumirea locului din cetate unde se întruneau
masele cu elita; acest loc se numea agora, ceea ce înseamnă piaţă.
Dimitrie Cantemir utilizează alegoria din motive de securitate, întrucât eroii
principali din lucrare, contemporanii lui, puteau să se răzbune, aceştia fiind prezentaţi în
context negativ. Iar cauza principală, pentru care Dimitrie Cantemir a utilizat alegoria a fost
cenzura impusă de Imperiul Otoman care, aflându-se în degradare politică, nu dorea ca
cetăţeanul simplu să afle despre adevărata stare de lucruri şi de aceea camufla realitatea
politică. Este de menţionat faptul că modul de expunere alegoric nu a fost inventat de
Dimitrie Cantemir, de altfel mărturiseşte chiar el în lucrare, făcând aluzie la nişte autori
străini şi la asemenea forme de expunere, care sunt cunoscute în mai multe lucrări din Evul
Mediu. Însă modul pe care ni-l redă Dimitrie Cantemir este unul original şi inovator. Cu atât
mai mult că acest pamflet politic, cum îl numesc I.Verdeş şi P.P.Panaitescu, ar fi izbutit la
vremea lui să ocolească cenzura politicului, dacă şi în ziua de astăzi cercetătorii încă mai
tălmăcesc asupra lui.
Conform conţinutului şi respectiv a aprecierilor din trecut, dar şi din prezent, Istoria
Ieroglifică de Dimitrie Cantemir a fost scrisă în anul 1705 şi este un roman alegoric, cu
caracter “secret”. La temelia acestei lucrări este conflictul dintre Constantin Brâncoveanu,
voievodul Munteniei şi Dimitrie Cantemir, feciorul lui Constantin Cantemir, voievodul
Moldovei. În lupta cu Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir nu reuşeşte să-şi atingă
scopul final şi să obţină domnia. El se luptă pentru a-şi redobândi moşiile cuvenite prin drept
civil, în urma căsătoriei cu Casandra Cantacuzino, însă care au fost confiscate în mod abuziv
de domnitorul Munteniei. Concomitent, Dimitrie Cantemir tindea să înlăture de la putere
oligarhia boierească, precum şi încercarea de a ieşi din capcanele fiscale, ce erau impuse de
Poarta Otomană în urma luptelor dintre familiile nobiliare pentru putere. De notat că Poarta
Otomană era interesată de a spori tributul, în urma luptelor interne dintre Ţările Române.
Astăzi, noi ne dăm perfect seama cât de vizionar a fost Dimitrie Cantemir pentru
cauza românească, deoarece, dacă îi izbutea să obţină tronul Munteniei, avea posibilitatea să
devină primul principe, cu actele în regulă, pentru stăpânirea Munteniei şi Moldovei. O altă
cauză majoră a apariţiei acestui roman alegoric a fost lupta pe plan extern şi respectiv

1
UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
CONVERSIE PROFESIONALĂ LLR, SERIA 2023-2024, ANUL I
STUDENTĂ : IVANOV ANCA-ELENA

consolidarea forţelor împotriva turcilor, care prevedea încercarea de ieşire de sub jugul
otoman. Dar în general lupta pentru independenţă şi libertate, în care s-a angajat Cantemir, a
fost generată şi de faptul că, trăind mult timp în capitala Imperiului Otoman, a evidenţiat
decadenţa acestuia şi a decis să atenţioneze conaţionalii în legătută cu circumstanţele create.
Alt aspect al vieţii social – politice la care se referă Dimitrie Cantemir sunt
răscoalele ţărăneşti, care demonstrează că păturile sociale nepriveligiate nu erau atât de
neputincioase, dar se mobilizau în spiritul adevărului, atunci când era nevoie. Manifestările
păturilor sociale deveneau mai active în circumstanţe când ţara era guvernată sub orice nivel,
sau în cazurile când ţara era guvernată de un conducător străin lor ca natură şi ca spirit.
Dimitrie Cantemir descrie prin spirit de fabulă multe atribute negative omeneşti ce erau la
“modă” în acele timpuri: pâra şi invidia, viclenia şi laşitatea, minciuna şi frica, lăcomia şi
trădarea ş.a. El se pronunţă hotărât şi asupra cazurilor de nedreptate de nivel naţional, şi mai
ales împotriva colaborării dintre turci şi boierimea locală. Lucrarea Istoria Ieroglifică începe
în circumstanţele unui conflict apărut drept consecinţă a măzilirii lui Constantin Duca – vodă,
în anul 1703. În locul acestuia este ales Mihai Racoviţă, care de asemenea este mazilit, iar
tronul Moldovei îi revine lui Antioh Cantemir, la a doua sa domnie. În situaţia creată,
Dimitrie Cantemir face pace cu domnitorul Constantin Brâncoveanu. Conflictul în cauză îl
influienţează pe Dimitrie Cantemir să scrie acest roman, acest pamflet social – politic, în
formă alegorică, întrucât în el sunt descries personalităţi de vază, contemporani lui, şi, care au
contribuit în mod decisiv în desfăşurarea şi în finalitatea lui.
La temelia lucrării sunt şi cauze de ordin psihologic, unde scena este un teatru
politic, foarte complicat, în centru aflându-se conflictul între spiritualul Inorog (Dimitrie
Cantemir) şi tiranul Corb (Constantin Brâncoveanu). Putem presupune că numai în asemenea
mod poate fi rezolvat un conflict atât de complex în care realitatea recreată în roman devine
un fel de patrie a sufletului. Dimitrie Cantemir a scris o lucrare alegorică de dimensiuni
majore, reprezentând personajele prin păsări şi animale; astfel prin păsări i-a numit pe
Munteni, iar prin animale pe Moldoveni. Păsările erau conduse de Vultur, iar animalele de
Leu. Autorul descrie ierarhia păsărilor şi animalelor într-o formă piramidală, unde în vârf se
află cele răpitoare, iar la bază cele domestice. Faptul cum e descrisă adunarea păsărilor şi
animalelor, se aseamănă cu o întrunire pentru unire, un mare sfat, o Mare Adunare Naţională,
iar ierarhia piramidală se aseamănă cu descrierea biblică a selecţiei lui Noe înainte de potop.
Cantemir accentuiază că la această adunare s-a aflat tot poporul, şi „cei din munţi şi cei din
văi”. Acest fapt ne relatează că şi în acele timpuri adunările se efectuau cu toate păturile
sociale, indiferent de statut, ceea ce rezumă corectitudinea vieţii politice de atunci. Animalele
principale, din tagma Leului, erau: Pardosul, Ursul, Lupul, Vulpea, Şacalul, Mâţa Sălbatecă,
iar păsările principale, din tagma Vulturului, erau Brehnacea, Şoimul, Uliul, Cucunozul,
Coruiul, Hârăţul, Bălăbanul, Blendăul. Aceste zburătoare şi patrupede s-au întâlnit pentru a
pune pe tronul Moldovei pe Struţocămilă, un animal-pasăre, care nu există în natură, dar care
ar reprezenta ambele regnuri, ceea ce la acel moment părea o formulă de succes.
Acest simbolism reprezintă caricatural, principalii boieri munteni şi moldoveni şi
totodată sistemul de convocare a unei mari adunări al ţării, unde Vidra (Constantin Duca) este
înlocuit cu Struţocămila (Mihai Racoviţă). Mihai Racoviţă reprezintă animalul hibrid,
moldovean la origine, şi muntean prin faptul că reprezenta interesele lui Constantin
Brâncoveanu. Alţi eroi principali mai sunt : Filul, adică elefantul, care îl simbolizează pe
Antioh Cantemir, Inorogul, animalul fabulos, dar inexistent, care îl simbolizează pe Dimitrie
Cantemir, Liliacul, animal zburător, care simbolizează un animal-pasăre, existent, un oarecare
Marco, pseudo-beizadea ş.a. Prin urmare personajele ce reprezintă principalii boieri din

2
UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
CONVERSIE PROFESIONALĂ LLR, SERIA 2023-2024, ANUL I
STUDENTĂ : IVANOV ANCA-ELENA

ambele părţi, erau 12 la număr, iar pretendenţii la tronul Moldovei, erau 5 la număr, precum
sunt: Vidra, Struţocămila, Filul, Liliacul şi Inorogul. De asemenea menţionăm şi pe cel mai
negativ personaj – Corbul, care îl simbolizează pe domnitorul Ţării Munteneşti, Constantin
Brâncoveanu.
Inorogul va intra în vârtejul evenimentelor, cu riscul de a avea soarta atâtor
pretendenți la domnie. Romanul va înfățisa aventura lui constantinopolitană, când se afla la
un pas de fiasco. După ce îl întâlnește la Constantinopol pe Șoim (Toma Cantacuzino,
trimisul Corbului, adică al lui Constantin Brâncoveanu) și face o prezentare a amestecului
muntenilor în treburile Moldovei, după ce își expune "plângerile", Hameleonul (Scarlat
Ruset), ființa malefică, îl trădează turcilor cumpărați de Constantin Brâncoveanu, care îl
crestează. Va scăpa din "fălcile crocodilului" și se refugiază la Cucoșul Evropii (ambasadorul
francez).
O "jiganie mare din saloanele mediterane" (un vizir) ajunge la putere și îi ajută pe
Cantemirești să obțină tronul Moldovei. Filul (Antioh, fratele lui Dimitrie) va ajunge domn,
pecetluind în plan istorico-politic biruința asupra Corbului, prevestită în visul Hameleonului.
Inorogul, "mărimei sufletului biruință dând", trăiește satisfacția concordanței dintre intuițiile
sale și evoluția evenimentelor. Are satisfacția stăpânirii puterii care aduce pacea în lume.
Camilopardul (Alexandru Mavrocordat) îl caracterizează, nu întamplător, ca aducător de pace
și siguranță ("că mai prelesne ieste vântului o mie de odgoane a rumpe și o mie de fiiara a
zmulge decât sufletului cinstei purtătoriu din cuvântul dat a să întoarce").
Inorogul din lucrarea “Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir este un animal fabulos
care simbolizează puterea, fastul și puritatea. Prin cornul său din mijlocul frunții, sugerează
puterea spirituală, lumina divină care pătrunde în Creație, dimensiunea sufletească a
personalității. Inorogul este prezentat ca fiind o ființă superioară, conștientă de valoarea
proprie, dar mereu tulburată de caracterul schimbător al lumii în care evoluează.
Deși un simbol oriental prin excelență, unicornul apare în textele vechi, în heraldică, pe
blazoane, în alchimie, în basme și în multe alte povestiri. Se merge până acolo încât unii
călugari afirmă că inorogul trăia în munții din Tibet, iar imaginea sa apare împodobind multe
temple buddhiste. Pe un cilindru babilonian, doi inorogi înaripați veghează de o parte și de
alta a Arborelui Vieții. Și alte asemenea reprezentări pe basoreliefuri au fost găsite la Susa și
Persepolis. Astfel de animale apar și la greci pictate pe vase corintice, iar regelui Pericle se
spune că i s-a adus în dar un unicorn. Mult mai târziu, creștinismul și evul mediu preiau acest
simbol, transformându-l total. Germanii practicau o adevarată divinație a cailor. Caii albi,
nepângariți, puri, erau crescuți pe socoteala obștii în păduri și dumbrăvi. Preotul sau însuși
regele venea la ei și lua aminte la sforăitul și jocul lor. Se spunea chiar că preoții sunt
slujitorii zeilor, dar caii știutori ai gândurilor acestora.
Inorogul medieval este un simbol al puterii, exprimată mai ales prin corn, dar și al
fastului și al purității. Aceleași virtuți se regăsesc în China antică, unde inorogul era o
emblemă regală, simbolizând virtuțile regale. Atunci când aceste virtuți se manifestă, apare și
inorogul, după cum s-a și întâmplat în vremea domniei lui Chouen. Este prin excelență un
animal de bun augur. Cu toate astea, inorogul contribuie la instaurarea justiției, lovindu-i pe
vinovați cu cornul. El luptă și împotriva soarelui și a eclipsei pe care le devorează.
Inorogul simbolizează, de asemenea, prin cornul său unic din mijlocul frunții, săgeata
spirituală, raza solară, sabia lui Dumnezeu, revelația divină, pătrunderea divinului în creatură.
3
UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
CONVERSIE PROFESIONALĂ LLR, SERIA 2023-2024, ANUL I
STUDENTĂ : IVANOV ANCA-ELENA

În iconografia creștină, o reprezintă pe Fecioara fecundată de Sfântul Duh. Acest corn unic
poate simboliza o etapă pe calea diferențierii: de la creația biologică la dezvoltarea psihică.
Alchimiștii vedeau în inorog imaginea hermafroditului, ceea ce este un contrasens, întrucât în
loc să reunească dubla sexualitate, inorogul transcende sexualitatea. În evul mediu devenise
simbolul încarnării Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Fecioarei Maria.
În Geneză se spune că Dumnezeu I-a dat lui Adam sarcina să dea nume la tot ce îl
înconjoară. În unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a
numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam și Eva au
părăsit paradisul, inorogul a mers cu ei, devenind astfel un simbol al castității și purității.
Există în Vechiul Testament șapte referiri la unicorn, deși acum există discuții referitoare
la aceasta. Și Talmudul face referire la el. De-a lungul istoriei, biserica a ajuns să interpreteze
inorogul în diferite feluri. În epoca medievală el a devenit chiar simbolul lui Hristos, cornul
sau simbolizând uniunea dintre Isus și Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie înseamnă că
niciun creștin adevărat nu se putea îndoi de existența sa. Licorna apare în unele planșe din
tratatele alchimice. Acest animal fabulos, al cărui simbolism este în legătură cu cel de-al
treilea ochi și cu Nirvana, cu reîntoarcerea la Unitate, era destinat să le indice inițiaților
occidentali calea către aurul filosofal, și anume transmutația interioară care are loc în
procesul reconstruirii androginului primordial.
Bertrand d’Astorg în Le mythe de la dame a la licorne (Paris, 1963) a reînnoit
interpretarea simbolului licornei, legându-l de concepțiile medievale privind dragostea de
curte. Apoi vede în licornă tipul marilor îndragostite, decise să respingă împlinirea marii
iubiri pe care o inspiră și o împărtășesc. Licorna este înzestrată cu puterea misterioasă de a
descoperi ceea ce este impur, chiar și cea mai mica primejdie de alterare a strălucirii într-un
diamant: îi este asemenea orice materie în integritatea sa. Asemenea făpturi renunță la iubire
din fidelitate pentru iubire și pentru a o salva de la o deteriorare ineluctabilă, spune Yves
Berger. Să piară iubirea pentru ca iubirea să trăiască. Aici se opun lirismul renunțării și
lirismul posesiunii, supraviețuirea fetei și revelarea femeii. Mitul licornei este cel al
fascinației pe care puritatea continuă s-o exercite asupra inimilor celor mai corupte.
P.H. Simon a sintetizat cum nu se poate mai bine valoarea acestui simbol: fie că este,
prin simbolismul cornului care desparte apele impure, descoperă otrăvurile și nu poate fi
atins nepedepsit decât de o fecioară, emblema unei purități active, fie că, alungată și
invincibilă, nu poate fi capturată decât prin șiretenia unei fete, licorna evocă întotdeauna
ideea sublimării miraculoase a vieții trupești și pe cea a unei puteri supranaturale care emană
din ce este pur.
Dansul inorogului este o petrecere foarte apreciată în Extremul Orient, la sărbătoarea
de la mijlocul toamnei. Dar atunci inorogul pare a nu fi altceva decât o variantă a dragonului,
alt simbol regal și mai ales stăpânul ploii. Lupta împotriva soarelui, răspunzător de secetele
care aduc calamități, ar putea explica această apropiere între ploaie și inorog. Asemenea
dragonului, inorogul a putut lua naștere ca urmare a contemplării norilor, cu nenumăratele lor
forme, dar anunțând întotdeauna ploaia care fertilizează.
Inorogul figurează în numeroase planșe ale unor tratate de alchimie (Lombardi, Mylius,
etc). Acest animal fabulos de origine orientală, legat de al treilea ochi și de atingerea stării de
Nirvana, de întoarcerea la centru și la Unitate, era hărăzit să indice hermetiștilor occidentali

4
UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
CONVERSIE PROFESIONALĂ LLR, SERIA 2023-2024, ANUL I
STUDENTĂ : IVANOV ANCA-ELENA

drumul spre aurul filosofal, spre tranformarea interioara. Numele inorogului în China este
Jilin, care înseamnă yin-yang, unirea contrariilor și asta spune totul.
În mitologie "Inorogul" are înfățișarea unui cal alb ca neaua purtând în mijlocul frunții
un corn lung, subțire și spiralat alb împletit cu negru. Pădurea în care trăiește el se bucură de
vară veșnică. Doar o fecioară îl poate prinde și îmblânzi. Alegoria învăluie un ceremonial
care se desfășoară în pădure, fără îndoială în preajma monumentelor megalitice: capturarea
unei forțe cosmice aflată sub semnul săgetătorului care se încorpora într-o fecioară-medium.
Aceasta devenea sufletul unui ordin cavaleresc. O tapiserie din secolul XV "Dama a la
lincorn" relatează, prin imagini, reîncarnarea într-o fecioară a acestei forțe invincibile. "Astfel
de ființe renunță la dragoste din devotament față de dragoste pentru a o salva de ineluctibila
stingere", Yves Bergen. "Să moară dragostea ca să poata trăi dragostea" evocă ideea
sublimării miraculoase a vieții carnale și forța supranaturală care emană din ceea ce este bun.
Mitul inorogului reprezintă fascinația pe care puritatea continuă să o exercite chiar și asupra
celor mai corupte inimi.
Inorogul din "Istoria ieroglifică" este un personaj fascinant, reprezentând alter-ego-ul
autorului Dimitrie Cantemir. Inorogul este un simbol al purității, nobleții și puterii, reflectând
calitățile pe care Cantemir și le atribuie. El este o creatură mistică și misterioasă, cu puteri
magice și abilități extraordinare. Prin intermediul inorogului, Cantemir explorează și exprimă
propriile sale idei și aspirații. El poate fi privit și ca un alter-ego al autorului în sensul că
reprezintă o parte din personalitatea și gândirea sa. Inorogul este prezentat ca fiind înțelept,
curajos și înzestrat cu numeroase cunoștințe și înțelepciune vastă. Asemenea lui Cantemir,
inorogul explorează lumea și învață din experiențele sale, oferind astfel cititorilor o
perspectivă unică asupra lumii și a naturii umane.
Pe parcursul călătoriilor și aventurilor sale, inorogul devine un ghid și un însoțitor
pentru Cantemir, ajutându-l să descopere înțelesurile ascunse și simbolurile din lumea în care
trăiește. Prin intermediul inorogului, Cantemir își exprimă gândurile și ideile, oferind astfel
cititorilor o perspectivă profundă asupra propriei sale viziuni asupra lumii și asupra vieții în
general. Inorogul devine astfel un vehicul prin care Cantemir își explorează și își dezvăluie
propria identitate și filozofie. Inorogul poate fi interpretat ca o ipostaza a alter-ego-ului
autorului, care își dorește să fie perceput ca o personalitate superioară, dar care este mereu
tulburat de schimbările din jurul său.

5
UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
CONVERSIE PROFESIONALĂ LLR, SERIA 2023-2024, ANUL I
STUDENTĂ : IVANOV ANCA-ELENA

Bibliografie:

1. Cantemir, Dimitrie., Opere: Istoria Ieroglifică/Dimitrie Cantemir; repere cronologice, text

stabilit şi glosar de Stela Toma; studiu introductiv de Elvira Sorohan. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 2016
(Combinatul Poligrafic).- 400p
2. https://mythologica.ro/inorogul-simbol-si-legenda/
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Alegorie
4. https://www.inorogul.ro/legenda.php?lang=ro