Dimitrie Cantemir e un erudit de faima europeana, voievod moldovean, academician

berlinez, print moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru (George Calinescu). El a fost domn al
Moldovei, autor, crturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog,
compozitor, om politic sii scriitor moldovean.
Opera literara viabila a lui Cantemir este Istoria ieroglifica, adevarat Roman de Renard
romanesc, asupra talcului politic al caruia, destul de straveziu, s-a insistat cu exces. Intrucat
simbolurile erau exprimate pentru fiecare persoana de cel putin un nume de animal patruped sau
pasare ca in vechea scriere ieroglifica egipteana, scriitorul si-a intitulat scrierea Istoria
ieroglifica, adica o istorie vifrata, secreta, a unor evenimente adevarate.
Istoria ieroglifica, singura opera literara a lui Dimitrie Cantemir este in acelasi timp
prima scriere beletristica in proza in literatura romana, primul nostru roman original si o
neasteptata prefigurare a unor teme, formule si motive ale literaturii moderne.
Scrierea este impodobita cu 760 de sententii inchise in paranteze, si structurata in 12
parti, impartire mai mult formala, fara o legatura prea stransa cu vreo anumita logica a faptelor.
Istoria ieroglifica face trecerea de la lucrarile de tinerete, caracterizate mai ales prin
preocuparea pentru filosofie si morala, la cele de maturitate, in care locul de frunte il detine
preocuparea pentru domeniul istoriei.
Cantemir isi scrie romanul intre 1704 si 1706, dupa un catalog, probabil un jurnal
personal, astazi pierdut, in care intamplarile ce il interesau pre amaruntul insamnare le avea.
Concepandu-si romanul ca o satira ascutita a moravurilor, Cantemir, de teama sa nu se
intoarca impotriva sa numeroasele atacuri la adresa contemporanilor, unii dintre ei oameni de vaza
si cu mare putere sociala, a invesmantat numele persoanelor, al faptelor si al locurilor unde acestea
au fost comise in haina cifrata a simbolurilor.
In privinta constructiei literare, Cantemir afirma ca pentru Istoria ieroglifica si-ar fi luat
ca model Istoria ethiopica a lui Heliodor, scriitor grec din secolul III e.n. O atenta comparare a
celor doua opere evidentiaza insa ca scriitorul roman nu si-a insusit decat schema de constructie.
Urmand acest model, un eveniment ce in ordinea cronologica a faptelor se afla la mijloc este mutat
la inceput, si unul care se afla la inceput a fost mutat la mijloc. Astfel, Dialogul Inorogului cu
Soimul, care urma sa fie incepatura istoriii este plasat la mijlocul povestirii, in timp ce
adunarea animalelor, care in mod normal isi avea locul la mijloc, devine evenimentul cu care
Istoria ieroglifica isi incepe actiunea.
Oricat de subiectiv ar fi Cantemir si oricat ar reduce istoria la propria sa persoana, multe
din datele cuprinse in descriere constituie un important izvor istoric, mai ales in privinta
manevrelor si combinatiilor de culise, necunoscute altor izvoare.
Romancierul esre in acelasi timp un foarte talentat povestitor, un fin observator al omului si
faptelor sale si mai ales un admirabil portretist. Maestru neintrecut in manuirea mijloacelor de
expresie literara pentru a obtine efectele si a realiza cele dorite, Cantemir anticipeaza, mai ales in
portretul psihologic si in manuirea satirei, pe marii scriitori de mai tarziu.
Istoria ieroglifica este un roman istoric prin materialul de viata politica pe care il contine,
iar ca specie, un roman autobiografic, deoarece scrierea se refera in principal la cazul autorului in
ansamblul faptelor de viata politica a vremii. Romanul este in acelasi timp alegoric pentru ca
acesta este limbajul folosit de Cantemir pentru a nu ramane descoperit in fata dusmanilor si
victimelor atacurilor sale. Scrierea este in acelasi timp un pamflet politic, pentru ca satira autorului
merge pana la atacul la persoana, personajele fiind, aproape toate, persoane cu relief si rol politic.
Opera este de asemenea un roman de idei, primul nostru roman-eseu, personajele si autorul insusi
dezbatand numeroase probleme de viata, de politica, filosofie, logica etc.
Dintre toate virtutile cu care o putem investi, Istoria ieroglifica va trebui, inainte de toate,
sa fie recunoscuta ca un model ar romanului politic, puternic ancorat in viata si destinele poporului
roman.
Am vazut ca Istoria ieroglifica nu este o scriere literara obisnuita. Adunarea animalelor
poarta discutii la un nivel inalt, pe specificul filosofiei si mai ales al logicii, autorul insusi facand
observatii fine si ascutite de ordin psihologic, etic, social-politic etc.
In esenta, Istoria ieroglifica oglindeste, in contextul conflictului dintre Cantemiresti si
Brancoveanu, istoria Moldovei si a Tarii Romanesti timp de aproximativ 17 ani. (1688-1705)

Continutul romanului este, insa, incifrat printr-o serie de masti si simboluri. imparatia
patrupedelor sau Tara Leului este Moldova Tara Romaneasca este imparatia pasarilor sau Tara
Vulturului.
Intriga romanului este extrem de complicata, inestricabila, aproape imposibil de urmarit.
Cu toate acestea continutul romanului se rezuma, in mare, la urmatoarele fapte: aducand doruri
mari la templul Pleonexiei, din Cetatea Epithimiei, Corbul (Constantin Brancoveanu) reuseste
inlocuirea Vidrei (Constantin Duca) cu Strutocamila (Mihail Racovita) la carmuirea patrupedelor
Corbul si Strutocamila banuiesc ca Filul (Antioh Cantemir) si Inorogul (Dimitrie Cantemir)
uneltesc
in
imparatia
pestilor
si
pun
la
cale
prinderea
Inorogului.
Este trimis, in aceasta misiune, Soimul (Toma Cantacuzino), insa acesta este cucerit de
prietenia Inorogului si planul esueaza Dar Hameleonul (Scarlat Ruset) ii intinde Inorogului o cursa
Acesta cade in ea si este prins si predat crocodililor (bostangiilor, corpul jandarmeriei turcesti).
Inorogul este azvarlit in inchisoare. Parasit de toti, pana si de fratele sau, Filul (Antioh
Cantemir), Inorogul reuseste, pana la urma sa scape, rascumparandu-se printr-o mare suma de
bani. Intre timp, conjunctura politica se schimba Corbul si Inorogul sunt nevoiti sa se impace, iar
Corbul este obligat sa accepte domnia Filului, in imparatia patrupedelor Efecte savuroase, de un
umor modern, ce atinge limita absurdului, scoate Dimitrie Cantemir din combinatiile de masti, ce
contravin sensului naturii: Strutocamila (combinatie de strut si camila) si Monocheroleopardalis
(combinatie
de
leu,
inorog
si
leopard),
masca
tatalui
sau.
Prin natura lucrurilor, prima problema care se pune este aceea a relatiei intre adevar si
fictiune.
Modelul adoptat de Cantemir de la Heliodor devine cheia magica prin care putea fi
introdusa fictiunea, cu actiunea ei modelatoare asupra materialului faptic real. Cantemir a intuit cu
claritate ca cel mai productiv moment sub raportul fictiunii din intregul lant al faptelor si
evenimentelor era adunarea de la Arnaut-chioi, adunarea animalelor in limbaj hieroglific.
Importanta pe care o atribuie acestui moment se vede din faptul ca i se acorda ca spatiu aproape
jumatate din lucrare. Cu o rara intelegere a exigentelor operei literare, scriitorul isi construieste
aceasta supradimensionata secventa pe faptul real al pomenitei adunari de la Arnaut-chioi, pe
caracterul istoric al personajelor, si pe unele amanunte semnificative de epoca. In rest, totul este
pura fictiune, fapt ce acorda lui Cantemir posibilitatea de a-si demonstra marile calitati de scriitor
si de a realiza cea mai izbutita parte a Istoriei ieroglifice.
Cu valoare pur literara, adica fara implicatii istorice sau de viata sociala, sunt cele doua
povestiri ale Vulpii despre iscusinta Lupului, episodul casatoriei Helgii cu Strutocamila, cu
respectivele si admirabilele descrieri ale fizicului lor, dar fara o justificare stricta pentru economia
literara a scrierii.
Adanca insertie a Istoriei ieroglifice in viata sociala si politica a vremii ne oblica sa
vedem personajele sale sub dublul aspect: literar si documentar. Acestea nu sunt, in majoritatea lor,
fictiuni literare, ca rezultat al unui proces de tipizare a realului, ci ele sunt personajele, indivizii
care au trait in realitatea instorica a vremii, contemporanii cu care scriitorul a venit in contact si cu
care a intretinut relatii de prietenie sau dusmanie, care i-au fost rude, rivali, prieteni, persecutori,
sau sprijinitori. Datorita acestui lucru, cititorul este tentat sa dea la o parte vesmantul de animal
pentru a le descifra adevarata si istorica lor identitate.
Foarte putine din personajele Istoriei ieroglifice pot ramane modele morale, demne de
urmat. Iata de ce scriitorul nu are multe cuvinte bune de spus despre ele, inafara de imaginea
tatalui sau, Constantin Cantemir, pe care il zugraveste cu o sincera pietate filiala. (pietate =
smerenie) Are multe lucruri de reprosat pana si credinciosului sau prieten si cumnat, Lupu Bogdan
hatmanul. Restul eroilor lui Cantemir sunt cu totii niste orientali inconstanti in prietenie, cu o
constiinta convertibila la sunetul banilor si la tot felul de avantaje materiale, guralivi, pizmosi,
intriganti si, inafara de Strutocamila (prototipul prostului), toti sunt inzestrati cu instrumentul cel
mai valoros al succesului: inteligenta si cultura.
Fiindu-i in mare masura dusmanii ambitiilor si dreptatii sale, scriitorul va exagera si
ingrosa personajelor sale anumite trasaturi negative, ajungand astfel sa realizeze caractere bine
conturate si un evantai impresionant de tipuri umane. Istoria ieroglifica devine, prin multimea

observatiilor psihologice, morale, educative, politice, prima noastra opera literara de critica a
moravurilor, fapt ce-i acorda valoarea si amploarea unui roman social modern.
Personajele ar putea fi impartite in individuale si colective, reale si imaginare sau
simbolice, si, daca sunt de relief, social sau cu rol subteran.
Unul dintre cele mai interesante personaje colective, prin functionalitatea sa sociala si prin
conduita, este adunarea animalelor. Aceasta se comporta ca un singur personaj, servind in general
scriitorului ca o cutie de rezonanta a situatiilor comice si ca un instrument de ridiculizare a prostiei,
defectelor de caracter, a incalcarilor spiritului de justitie sociala, a deviatiilor de la rigoarea logica.
Alte personaje, foarte interesante pentru specificul vietii politice a epocii, sunt cele care ar
putea constitui diversele ipostaze ale Principelui. O prima ipostaza este aceea a domnului
defunct, care a lasat o anumita imagine pentru urmasi, ca in cazul lui Constantin Cantemir, pe care
scriitorul il face modelul optimal al instituriei domnesti.
Corbul (Constantin Brancoveanu) este personajul forte al romanului. El actioneaza si pe
fata, la adapostul puterii sale politice, dirijand lucrarile adunarii animalelor in directia dorita de el
si asigurand confirmarea protejatului sa, Mihai Racovita, pe tronul Moldovei, dar actioneaza si din
umbra, initiind si patronan, prin marea lui influenta la Poarta, prigoana impotriva fratilor Cantemir
si mai ales impotriva lui Dimitrie in care vedea un foarte inteligent si periculos dusman.
In mare masura atmosfera si simbolistica scrierii stau sub semnul straniului, scriitorul,
asemenea unui povestitor oriental, complacandu-se in gustarea neobisnuitului, a bizarului, a
misterului, a tot ceea ce poate uimi.
Fantasticul nu izvoraste decat intr-o neinsemnata masura din basmul romanesc, pe care
scriitorul il cunoaste foarte bine, el fiind mai curand rezultatul viziunii alegorice a scrierii,
construita indeosebi pe atmosfera si climatul povestirilor din 1001 de nopti, de unde si puternica
sa culoare exotica si magica. Nota prin excelenta stranie a fantasticului se datoreaza prezentei unor
animale fabuloase, din repertoriul fizioloagelor.
Exoticul, specie palpabila a straniului, desi este exprimat si de apelul la intelepciunea
orientala si de preferinta pentru fauna africana, este in mare masura o viziune geografica limitata la
zona tropicala, fierbinte, muntoasa pe alocuri si mai ales nisipoasa in care singura apa este Nilul.
Nisipurile, vegetatia saracacioasa, vantul arzator al pustiului exercita asupra scriitorului o
fascinatie irezistibila: le descrie cu o placere de calator insetat de noutate si aventura.
Cu miraculosul ni se dezvaluie o alta fata a straniului, trasatura caracteristica a multora din
episoadele romanului. Hranit cu traditiile, credintele si practicile superstitiilor populare, precum si
cu fabulatiile orientale, Cantemir se va simti atras ca de un puternic magnet de aspectele
misterioase ale vietii, de genul efectelor inexplicabile, care uimesc si tulbura cu putere sufletul
omenesc.
O alta prezenta, in Istoria ieroglifica, semnificativa prin dimensiunea ei, este aceea a
absurdului. Descoperindu-l in realitatea cotidiana, scriitorul acorda, in Istoria ieroglifica, un
mare interes situatiilor absurde, situatii ce genereaza de multe ori comicul si ridicolul, fara insa a
se reduce la ele.
Daca azi nimeni nu mai poate nega fatul ca Istoria ieroglifica apartine literaturii, nimeni
nu mai poate pune la indoiala vocatia de scriitor a lui Canremir, mai raman insa multe de facut
pentru a stabili care este locul ce pe drept i se cuvine.Aceasta exceptionala cartemai are de facut un
pas important ea trebuie sa intre in constiinta treaza a istoriei literare, sa devina o prezenta in
actualitate, sa-i recunoastem, in ascunsele artere ale creatiei romanesti din toate timpurile, aportul
ei de sange viu; trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca Istoria ieroglifica este un pisc, chiar daca
izolat, de care privirea noastra nu poate face abstractie.