Romanul medieval

Spre deosebire de tragedie si epopee care au o veche traditie, romanul este o inventie relativ tarzie. Primele scrieri de acest gen aparand spre sfarsitul epocii elenistice. Opera literara considerata precursoarea este reprezentata de povestirile milesiene (Aristide din Milet), aparute in secolul II i. Hr si traduse in latineste relativ repede sub titlul Milesia Fabula (colectie de povestiri picaresti (span picaro aventurier) si erotice, aceste povestiri scurte sunt principiul canalizat pe o invatatura, o idee morala scoasa in evidenta. Aceste povestiri au avut un rasunet important, din moment ce primele romane propriuzise sunt inspirate din ele, este vorba de primele romane ale literaturii latine: Satyricon Petronius (sec I d. Hr) si Magarul de Aur Apuleins, in ceea ce priveste literatura greaca primele romane sunt: Daphnis si Chloe Longos, Etiopicele Heliodor (ambele aparute in secolul al II lea d. Hr). Exista doua teorii fundamentale cu privire la patrunderea spiritutului romanesti in cultura europeana, prima apartine lui A. Chassay, el spune ca romanul european a aparut in urma influentelor orientale datorate sincretismului cultural; cea de-a doua teorie apartine lui E. Rhode care sustine fara a nega influenta orientului ca fondul a speciei romanesti provine din poezia de dragoste pastorala caracteristica epocii elenistice. Elemente romanesti se intalnesc in Grecia antica in naratiunile marilor istorice, in mitologie, in epopeele homerice (Iliada poate fi asimilata unui roman de razboi), in forma sa initiala romanul nu abordeaza in niciun fel istoria zeilor sau fapte ale eroilor si nici destine ale personajelor exemplare. Subiectul primelor romane europene este constiuit din povesti de dragoste impletite cu aventura. Avem de-a face cu o schema tipica a acestor romane de inceput, o schema in cadrul careia doi eroi se intalnesc, se indragostesc, se casatoresc dupa care intervine o intamplare nefericita care ii desparte, unul dintre eroi este rapit, fundamentul este constituit de cautarile celor doi pentru a se reintalni, etc. Romanul este cea mai complexa opera literara; anticii socoteau romanul o specie umila, neputand concura cu tragedia sau epopeea, in viziunea lor faptele exemplare cer forme literare exemplare.La polul opus, romanul a fost considerat in antichitate pana dincolo de iluminism atat de putin important incat lipseste din tratatele de retorica sau din istorii literare, romanului ii lipseste nobletea, aura de noblete a marii arte, fiind considerata o specie cu totul minora, un tip de creatie fara reguli precise, un gen literar versatil (romanul foileton PROST). Avem de-a face cu un substrat de natura ideoologic unde ierarhia sociala este reflectata in ierarhia literata. (eroii tragediei sunt personaje nobile, apartinand paturilor sociale inalte), romanul din acest pct de vedere poate fi apropiat de comedie. Aceasta istorie se va incheia in sec al XIX lea, dupa ce calitatea romanului va fi reevaluata de catre scriitorii romantici. Termenul roman din pct de vedere etimologic reprezinta toate textele traduse in limbile romanice. Romanul occidental are ca punct de plecare sec al XII-lea, spre sfarsitul epocii trubadurilor apar primele romane scrise in limbile

romanice, romane care nu isi propun prea multe lucruri fiind imitatii ale modelelor antice: Romanul Alexandru, Romanul lui Eneas, Romanul Troiei. Nu avem de-a face cu scrieri care sa se semene cu epopeea. Romanul lui Alexandru scris de Alberic de Plisangou aparut in 1120 foloseste figura lui Alexandru ca pretext pentru a descrie intamplari si situatii miraculoase prin care ar fi trecut Alexandru cand a pornit in cucerirea Orientului. Acest roman este cu atat mai important pentru ca a dat nastere printre altele alexandrunului (roman scris in versuri scris in 12 picioare metrice), prelucrat si la noi, tradus sub diverse modele sub numele de Alexandria sau Faptele lui Alexandru. Pe langa antagonismul istoric al acestui gen autorii medievali adapteaza vechile legende la noua mentalitate astfel incat episoadele istorice sau mitologice devin pretexte pentru a pune in lumina preocuparile omului evului mediu, apetitul sau pentru intamplari miraculoase, toate dominate de cadrul cavalerismului. Patrunderea mitologiei celtice in evul mediu -> romanta. Romantul : evenimente supranaturale impletite cu povesti de dragoste. Materialul breton aduce in roman inspiratie din mitologia celtica, reflectata in principalele teme, este vorba de tema cautarii (quest-ul), de asemenea o alta tema este tema darului constrangator, tema copilariei secrete a eroului, tema calatoriei in lumea de dincolo. Aceasta mitologie care a ajuns sa constituie fundalul romanului european medieval, denumirea de celti este o denumire greceasca (gr. Kelti), este vorba de populatii care au ocupat in perioada antica si pana spre mijlocul evului mediu nordul Frantei, Anglia si Germania, o data cu inaintarea popoarelor germanice celtii s-au retras catre Tara Galilor si Scotia, unde spun lengendele s-ar fi retras marii preoti ai celtilor in temple situate pe inaltimile muntilor din Scotia. Mitologia celtica despre care nu se stiu foarte multe lucruri, este o mitologie caracterizata printr-o conceptie in care lumea de dincolo are un rol esential, lumea de dincolo nu este un simplu taram al mortilor, ea indeplineste si rolul de camp de lupte de obicei cu personaje supranaturale, rolul de tinta a calatoriilor initiatice, acolo nu locuiesc numai spiritele mortilor ci si spiritele padurilor, spiridusii. Celtii nu foloseau temple pentru a se ruga la zeii lor, foloseau altare din piatra sau trunchiuri taiate ale stejarilor (copacul sacru al celtilor, planta sacra fiind vascul). Aceasta mitologie celtica a fost introdusa de un scriitor englez Geoffrey de Monmouth care a scris si a publicat in 1138 o istorie a regilor Angliei scrisa in latina Histora Rehum Britannial in care folosind cronici din vechime, pe de alta parte legende cu traditii de origine celtica incearca sa traseze o istorie legendara a conducatorilor englezi, o istorie dupa modelul Eneidei, anume ca Britannia a fost intemeiata de un urmas a lui Eneas (Brutus). Istoria pe care o povestete are ca punct final domnia regelui Caedwalla, insa personajul central al acestei istorii este Regele Arthur. Asadar el este un personaj de legenda a carui curte este prezentata ca un loc privilegiat, care intrupeaza toate valorile etice si sociale, cetatea ideala prin excelenta, este locul in care cei care il urmeaza intemeiaza celebra masa rotunda. Istoria lui Arthur se termina cu lupta impotriva cetatii Roma. Toate aceste elemente legendara au parvenit de la aceasta in dar si in forma literara de la scriitorul francez Chretien de Troyes, el nu are pretentia de a fi istoric, dar este un om cultivat si ambitia sa a fost sa dea o forma literara acestor legende care circulau din ce in ce mai insistent, substanta acestor romane este constituita din principalele teme ale

mitologiei celtice, eroii celti si prin extensie cavalerii se afla in permanenta in cautarea unui obiect miraculor (sabie, vas al abundentei, Sf Gral). De asemenea acest vas al abundentei este asimilat Sf. Graal, pe care Iisus l-a folosit la Cina cea de Taina, fiind cel mai important motiv, Graalul fiind reprezentat in mai multe feluri, poate fi reprezentat ca un obiect imaterial pe care-l vad doar cei initiati, in mitologia germanica o piatra, este un simbol miraculor, un simbol al intelepciunii si al luminii. El clasifica aceaste proprietati dupa cum urmeaza: Graalul are proprietati iluminatoarea, dand intelepciune celui care il poseda, are virtutea de a-i hrani pe cei aflati in preajma sa. Acesta este obiectul fundamental al romanului medieval, roman care urmareste cautarea si in care personajele sunt definite prin apropierea in povestea greaca. O poveste care a circulat foarte mult.