Caracterizarea personajului principal din romanul „Enigma Otiliei”, de George

Călinescu

Protagonistul romanului interbelic „Enigma Otiliei”, de George Călinescu este Felix

Sima, un personaj în a cărui construcție literară se îmbină elemente ale curentului romantic,
realist și modernist. El este tipul îndrăgostitului romantic, tipul tânărului ambițios dornic de a
reuși prin propriile capacități, dar și tipul intelectualului superior care se pregătește pentru o
carieră profesională de excepție. Pentru a-l realiza, romancierul s-a bazat pe vasta sa
experiență de critic literar. Admirându-l pe scriitorul francez Balzac, promotor al curentului
realist, George Călinescu și-a propus să demonstreze că metoda literară de creație a lui Balzac
poate fi folosită cu succes și în secolul XX. Numele mic al personajului principal are o notă
ușor ironică, deoarece în limba latină „felix” înseamnă „fericit”, o stare de spirit de care
protagonistul nu va avea însă parte.

Statutul social inițial al lui Felix este cel de tânăr absolvent al studiilor de la Liceul
Internat din Iași. În urma decesului ambilor săi părinți, în calitatea sa de minor, el este nevoit
să se mute în București, la unchiul său Costache Giurgiuveanu, care să-i devină tutore legal.
Se înscrie la cursurile Facultății de Medicină, dorind să devină un medic strălucit, la fel ca
tatăl său, Iosif Sima. El evoluează mult în plan social și profesional, petrecându-și timpul liber
în spitale pentru a-și îmbogăți experiența. Ca o urmare a acestei munci permanente, publică
un articol de specialitate într-o revistă din Franța, ceea ce stârnește invidia colegilor săi. În
finalul romanului statutul social i se schimbă în bine, el absolvind cursurile universitare și
devenind un medic eminent și chiar profesor universitar, căsătorindu-se cu o tânără dintr-o
familie influentă, dar pierzând-o pe Otilia.

Statutul psihologic al lui Felix este unul complex însumând trăsături precum:
dragostea față de Otilia, ambiția de a reuși de unul singur, inteligența, sensibilitatea. Ca orice
tânăr aflat în formare, și-ar dori să cunoască tot mai multe lucruri în plan sentimental, social și
profesional. Cu multă inocență el descoperă treptat lumea Bucureștiului, un oraș dominat de
patima îmbogățirii cu orice preț.

Statutul său moral este cel de personaj pozitiv, purtător al unor înalte valori morale,
care îl impun drept un exemplu de urmat în fața celorlalți. Este conștient de propria sa valoare
și știe că îl așteaptă o carieră excepțională, dar nu va putea ajunge la capătul drumului decât
dacă va demonstra că merită. De aceea Felix depune mari eforturi, studiind în mod susținut și
nelăsându-se doborât de nicio greutate. Și-ar dori s-o includă și pe iubita sa Otilia în planul pe
care și-l face despre propria sa viață, dar aceasta se eschivează de fiecare dată.

O trăsătură de caracter esențială a personajului principal este dragostea sa față de

Otilia Mărculescu. Chiar dacă Felix nu are o experiență sentimentală, el concepe iubirea drept
cea mai mare valoare spirituală și se implică total în relația sa cu Otilia.

O scenă reprezentativă pentru această mare iubire se petrece la început, atunci când
tânărul Felix sosește în București venind de la Iași. Deoarece a rămas orfan de ambii părinți,
singurul sprijin care i-a rămas în viață este unchiul Costache Giurgiuveanu, a cărui casă de pe
strada Antim o caută. După ce, inițial, este respins de acesta, el revine, iar Otilia îl introduce
în casă. Deoarece Felix nu a mai avut prezențe feminine în viața sa, el se îndrăgostește cu
ușurință de respectiva tânără, apreciindu-i frumusețea și naturalețea. El simte și o ușoară
gelozie atunci când observă cum Otilia se poartă frumos și cu alte personaje. Face cunoștință
cu membrii familiei Tulea care jucau jocuri de societate: Aglae, Simion, Olimpia, soțul ei
Stănică Rațiu, Aurica și Titi. O prezență aparte este cea a lui Leonida Pascalopol, un moșier
bogat care pare să-i facă Otiliei curte.

O altă secvență epică ilustrativă pentru iubirea personajului față de Otilia se petrece cu
ocazia vizitei pe care amândoi i-o fac lui Pascalopol pe moșia lui din Câmpia Bărăganului.
Cei doi tineri au ocazia să admire frumusețile naturii și să se apropie mai mult unul de
celălalt. Felix decoperă cu încântare că Otilia poate să fie fermecătoare nu numai în mediul
orașului București, ci și în mijlocul naturii. La un moment dat, Otilia zărește un stog de fân și
ia decizia de a urca în vârful lui, împreună cu Felix. Acolo el îi mărturisește că îi este teamă
de posibilitatea ca ea să-l părăsească, dar ea îi răspunde că nu poate face asta cât timp mai
trăiește moș Costache Giurgiuveanu. Tot acolo la moșie, în timpul cavalcadei pe cai, Felix îi
spune Otiliei că își dorește o tovarășă nedespărțită de viață, la care ea îi răspunde că încă este
prea tânăr pentru a-și face planuri serioase în domeniul sentimental.

Două elemente reprezentative pentru construcția personajului sunt: conflictul și

modalitățile de caracterizare.

Conflictul interior se stabilește între marea iubire a lui Felix față de Otilia și
dezamăgirile pe care atitudinea ei inexplicabilă i le provoacă în mod repetat. El își
construiește o viziune ideală potrivit căreia ar vrea să-și întemeieze o familie împreună, iar
dânsa îi dă uneori semne că ar agrea să-i devină soție, dar alteori se comportă ca o femeie
mult mai în vârstă, insistând ca el să-și vadă în primul rând de studiile sale. Acest lucru îl face
pe Felix să trăiască o stare permanentă de frustrare și nedumerire.

Conflictul exterior îl pune pe Felix în opoziție cu alte personaje din roman precum
Aglae Tulea și Stănică Rațiu. El este exponentul ideii de inocență, seriozitate și ambiție, iar
aceștia sunt avari și parveniți. De altfel, încă din prima scenă Aglae Tulea își manifestă
aversiunea față de Felix, spunându-i lui moș Costache: „N-am știut: faci azil de orfani”.

Mijloacele de caracterizare sunt cele directe și cele indirecte. Cele directe provin din
cuvintele naratorului omniscient și obiectiv. De exemplu, acesta îi întocmește lui Felix un
portret fizic la începutul romanului, din care reiese că acesta avea o față „juvenilă și prelungă”
și „un aer bărbătesc și elegant”. Cele indirecte provin din diverse scene la care Felix ia parte.
De exemplu, din scena finală în care el se plimbă de unul singur prin fața casei lui moș
Costache, acum decedat, reiese că el are o fire melancolică și își aduce aminte de modul în
care a sosit pentru prima oară în locuința respectivă.