Antreprenoriatul

Noțiunea de antreprenoriat se corelează cu conceptul de afaceri, utilizat frecvent în

mediul de afaceri. Afacerile implică obținerea de profit prin activități utile de producție,
fabricare sau prestare de servicii. Antreprenoriatul este definit ca o activitate economică
independentă, inițiată de cetățeni sau asociații, desfășurată în numele și pe riscul lor propriu,
cu responsabilitate patrimonială, în scopul asigurării unei surse permanente de venituri. De
aici şi se desprind elementele antreprenoriatului, ele fiind:
1. Activitatea independentă din proprie iniţiativă.
Fragmentul subliniază că activitatea de antreprenoriat este considerată independentă și
inițiată de proprietar, fără a fi impusă de cineva. Legea privind proprietatea susține că o
persoană fizică are dreptul să-și administreze bunurile pentru satisfacerea nevoilor personale
prin activități economice, inclusiv antreprenoriale. Întreprinderile, inițiate de proprietari,
funcționează independent, alegeri privind activitatea, modalitățile de comercializare și
condițiile fiind luate de către acestea. Independența și inițiativa sunt recompensate prin
câștiguri obținute prin administrare eficientă, manifestându-se de la înființare până la lichidare.
2. Activitate în nume propriu.
Întreprinderea acționează în nume propriu, diferențiindu-se de fondatori, precum
întreprinderile individuale și colective, societățile în nume colectiv și cele în comandită, care
activează și în numele fondatorilor. Deținând un nume propriu, întreprinderea exprimă o voință
distinctă, manifestată în încheierea și executarea contractelor.
3. Riscul şi răspunderea patrimonială.
Începând activitatea economică, întreprinderea expune valori patrimoniale și depune
eforturi pentru a le valorifica. În cazul erorilor în calcul, există riscul de pierdere atât a
profitului cât și a bunurilor puse în circulație. Răspunderea patrimonială apare în situații de
activitate insuficientă sau neachitare a impozitelor, și poate duce la suspendarea activității în
cazul producerii și comercializării de mărfuri și servicii dăunătoare.
4. Activitatea permanentă aducătoare de beneficiu.
Activitatea de antreprenoriat trebuie să fie continuă și nu accidentală, având ca scop
asigurarea veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor, plata salariilor, achitarea impozitelor și
crearea de rezerve pentru dezvoltare. Câștigul personal este factorul principal, motivând
antreprenorii să înființeze întreprinderi și să acționeze în favoarea societății în contextul
economiei de piață.

•Genurile activității antreprenoriale

Legea privind antreprenoriatul și întreprinderile identifică trei genuri principale de
activități antreprenoriale: fabricarea producției, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor.
Însă există și alte categorii reglementate, inclusiv activități bancare, de investigații, operațiuni
cu titluri de valoare și asigurări. În alte legislații, aceste activități pot fi denumite acte sau fapte
de comerț. De exemplu, Codul comercial român stabilește anumite acte juridice calificate ca
fapte de comerț. Diferitele coduri comerciale, precum cel român, francez și italian, definesc
operațiunile sau afacerile ca acte de comerț, deosebirea între act de comerţ şi fapt de comerţ
este aceea că actul de comerţ include doar contractele comerciale – adică manifestări de
voinţă săvârşite în scopul de a produce efecte juridice, iar faptele de comerţ – cuprind atât
contractele comerciale cât şi faptele licite sau ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu
activitatea lor. Conform doctrinei, faptele de comerț pot fi acte de speculație, circulație sau
activități desfășurate prin intermediul întreprinderilor, fiind permise doar întreprinderilor legal
constituite conform legii privind antreprenoriatul și întreprinderile.

Activitățile antreprenoriale sunt împărțite în câteva categorii simple:

1. Producția mărfurilor: Implică transformarea materiilor prime în produse noi cu o
valoare mai mare, necesitând eforturi și cunoștințe considerabile din partea antreprenorilor.

2. Execuția lucrărilor: O întreprindere se obligă să realizeze o anumită lucrare într-un

termen stabilit, fie din propriul material, fie din materialul beneficiarului. Exemplu: construcția
de drumuri, edificii, conducte de gaz.

3. Prestarea serviciilor:Se referă la satisfacerea nevoilor persoanelor fizice și juridice

prin furnizarea de servicii consultative și informaționale.

4. Comercializarea mărfurilor și a produselor: Toate bunurile produse sunt destinate

consumatorilor, iar adesea există intermediari (comercianți) între producători și consumatori,
care achiziționează mărfurile pentru a le vinde direct consumatorilor sau prin alți intermediari.