Duminica a III-a din Advent (Anul A) Răspunsul la toate aceste întrebări – aici înţelegându-se ultima – nu

se află oprindu-ne privirea asupra lui Ioan, ci mutându-ne atenţia

Crăciunul se apropie. Dar poate părea straniu cât de puţin se
asupra lui Isus. Şi depinde în întregime de răspunsul care se dă
vorbeşte despre “Crăciun, Naşterea Domnului” în biserică în aceste
tocmai la acea întrebare pe care Ioan i-a adresat-o lui Isus prin
duminici, în timp ce, în aceste zile se vorbeşte despre aceasta aşa de
ucenicii săi: “Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm pe
mult la televiziune… Cu siguranţă că Adventul liturgiei nu este cel
altcineva”?
al publicităţii! Venind la Sfânta Liturghie, nu auzim propunându-ni-
Ioan pune întrebarea din situaţia şi din punctul de vedere de atunci:
se cum să ne cheltuim în vederea sărbătorilor ce se apropie; în
Isus de abia îşi începuse predica şi vindecarea bolnavilor şi multe
schimb auzim vorbindu-ni-se despre acel straniu personaj de acum
alte lucruri trebuiau să mai urmeze. Ca mulţi alţii din timpul său,
douăzeci de secole care a fost Ioan Botezătorul: Irod l-a aruncat în
Ioan, aştepta un “Mesia” diferit, care trebuia să schimbe radical faţa
închisoare pentru că-i reproşa public conduita lui imorală; şi o va
pământului, distrugând prin focul judecăţii lui Dumnezeu toate
sfârşi cu capul tăiat.
răutăţile şi nedreptăţile oamenilor… Isus părea că acţionează altfel;
Despre acest om Isus ne spune că în toată omenirea (“dintre cei
iar Ioan a fost cuprins de dubiu.
născuţi din femeie”) nu există cineva “mai mare”. Oare este vorba
Privind lucrurile din punctul nostru de vedere precum şi din situaţia
despre obişnuitele paradoxuri – adică moduri de vorbire exagerate –
noastră, aceeaşi întrebare s-ar putea exprima astăzi în aceşti
ale Evangheliei? S-ar putea spune şi aşa. Dar paradoxurile din
termeni: este oare adevărat, sau nu este adevărat, tot ceea ce
Evanghelie nu sunt niciodată gratuite, nu sunt făcute pentru
spunem despre Isus în “Crezul” nostru? De fapt nu avem fiinţa şi
senzaţie: sunt făcute pentru a ne determina să reflectăm, să ne
identitatea noastră de “creştini”, târâţi pur şi simplu de o tradiţie
gândim serios. În ce constă “măreţia” lui Ioan Botezătorul? Şi ce
îndelungată. Noi trăim într-o lume şi într-o societate în care
sens au apoi celelalte cuvinte ale lui Isus, conform cărora “cel mai
Dumnezeu pare să fie din ce în ce mai tăcut, ascuns, absent; şi în
mic în împărăţia cerurilor” este totuşi “mai mare” decât Ioan
care înseşi simbolurile credinţei creştine (începând cu sărbătorile
Botezătorul? Şi ce ne interesează pe noi cei de astăzi toate acestea?
cum ar fi Crăciunul şi cu anumite sacramente) sunt adesea
răstălmăcite, instrumentalizate, banalizate, reduse la folclor şi la
ocazii de frivolitate, mondenitate şi consumism foarte departe de lui Dumnezeu în viaţa noastră personală şi în realităţile şi istoria
spiritul Evangheliei. lumii.
De aceea nu este de mirare dacă uneori, chiar când se caută să se ia
Dincolo de multele aparenţe mai mult sau mai puţin frivole,
în serios credinţa, ni se poate întâmpla să ne simţim “slabi de
adevărata “măreţie” a unei persoane constă în profunzimea
inimă” (cf. prima lectură) şi să ne dăm seama cu o anumită spaimă
raportului său cu Cristos. Pentru că dincolo de toate realităţile şi
de muşcătura dubiului: oare este adevărat mesajul creştinismului…
vicisitudinile istoriei, numai în “împărăţia cerurilor” se va adeveri
oare nu este iluzorie credinţa pe care o profesăm?
deplina realizare a omului. Şi referitor la această “împărăţie”,
Poate că uneori şi noi suntem ispitiţi să judecăm adevărul
venirea lui Cristos în lume (Crăciunul) i-a fost vestire, semn şi
Evangheliei pe baza “succesului” său practic în comportamentul
început: ca o sămânţă aruncată în pământ, până la completa ei
oamenilor şi în structurile societăţii. Poate că şi noi, uneori, am voi
maturizare în timpurile şi modalităţile pe care numai Dumnezeu le
“să verificăm” adevărul lui Dumnezeu, în baza modului nostru de a
cunoaşte.
gândi şi a aşteptărilor noastre faţă de el… Ca şi pentru Ioan
De aceea, Botezătorul este numit “mare” între oameni: pentru că a
Botezătorul şi pentru noi valorează cuvântul lui Isus: “Fericit acela
pregătit venirea lui Isus. Dar întrucât “Împărăţia lui Dumnezeu”
care nu se va scandaliza întru mine”. Fericit acela care ştie să
începe să se realizeze cu Isus, cel care trăieşte în comuniune cu
recunoască prezenţa şi adevărul lui Dumnezeu în Isus din Nazaret,
Cristos este într-un anumit sens într-o situaţie mai bună şi mai
chiar dacă această prezenţă şi acest adevăr nu corespund totdeauna
privilegiată decât însuşi Botezătorul, tocmai datorită raportului mai
aşteptărilor noastre precum şi modurilor noastre de a gândi.
explicit şi mai profund cu Cristos. Aceasta trebuie să fie “măreţia”
Nu cred că poate exista o credinţă adultă şi sinceră care să nu fi
noastră, plină de umilinţă şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
cunoscut încercarea dubiului… Nimeni nu poate fi scutit de “truda,
efortul” de a crede. Cu atât mai puţin într-o lume ca a noastră. Iar
credinţa cere să ştim “să perseverăm întru răbdare” chiar şi atunci
când nu ne apare evident adevărul evangheliei şi nu înţelegem căile