Nume și etimologie

Pământul este singura planetă din Sistemul Solar al cărei nume nu derivă din mitologia greacă sau
romană. Toate celelalte planete au fost denumite după zei și zeițe din mitologia greco-romană. În
română, cuvântul „pământ” este moștenit din latină pavimentum,[37] care înseamnă „pământ bătătorit
și nivelat”, „pardoseală cu lespezi sau mozaic”, „pavaj”[38], „podea”, „drum pietruit”, „loc neted”,
„bătătură”.[39]

Terra provine din latinescul tĕrra (pământ, sol), care la rândul său derivă din termenul de origine indo-
europeană terse, cu sensul de „parte uscată”, opus „părții apoase”. Dar Terra a mai fost denumită în
trecut și ca orbe terracqueo. Cuvântul latin orbe a avut mai întâi semnificația „cerc” și apoi de „lume”.

Cuvintele ce se referă la Terra pot fi formate în mai multe moduri. Primul este folosirea rădăcinii terra-,
ca de exemplu cuvântul „terestru”. Mai există și rădăcina telur-, cum se poate vedea în cuvintele teluric,
telurian. Ambii termeni provin de la zeița romană Terra Mater, ce se pare că și-a primit numele, la rândul
ei, de la vechea denumire de Tellus Mater. Termenii științifici precum geografie, geocentric, geotermal
folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiței Gaia, echivalenta Terrei Mater în mitologia
greacă.

Cronologie

Articol principal: Istoria Pământului.

Formare

Articol principal: Geneza și evoluția Sistemului Solar#Formarea planetelor.

Concepție artistică a unui disc protoplanetar

Cel mai vechi material găsit în Sistemul Solar este datat 4,5672 ± 0,0006 miliarde de ani în urmă.[40]
Acum 4,54 ± 0.04 miliarde de ani în urmă[41] s-a format Pământul primordial. Corpurile din Sistemul
Solar s-au format și au evoluat cu Soarele. Teoretic, o nebuloasă solară separă un volum dintr-un nor
molecular prin prăbușirea gravitațională, care începe să se rotească și să se aplatizeze într-un disc
circumstelar, iar apoi planetele și Soarele se formează din acest disc. O nebuloasă conține gaz, bucăți
mici de gheață și praf cosmic (inclusiv nucleide primordiale). Conform ipotezei nebulare, planetezimale s-
au format prin acreție, Pământul primordial căpătând o formă în 10-20 milioane de ani.[42]
Un subiect de cercetare este formarea Lunii, acum aproximativ 4,53 miliarde de ani.[43] O teorie
principală (ipoteza impactului gigantic) este aceea că a fost formată prin acumularea de materiale
eliberate de Pământ, după ce un obiect de dimensiunea planetei Marte, numit Theia, a lovit Terra.[44] În
această ipoteză, masa Theiei era de aproximativ 10 % din Pământ,[45] și a lovit o margine a Terrei, o
parte din masa sa fuzionând cu Pământul.[46] Între aproximativ 4,1 și 3,8 miliarde de ani de urmă,
numeroasele impacturi ale asteroizilor au provocat schimbări semnificative în mediul de la suprafața
Lunii și, prin inferență, și în cel al Pământului.

După formare

Articol principal: Istoria geologică a Pământului.

Impresie artistică a Pământului timpuriu nuanțat în portocaliu prin atmosfera timpurie bogată în metan.
[47]

Atmosfera și oceanele Pământului s-au format prin activitatea vulcanică și de expulzare.[48] Vaporii de
apă proveniți din aceste surse s-au condensat în oceane, amplificate cu apă și gheață de la asteroizi,
protoplante și comete.[49] Este posibil ca apă suficientă pentru a umple oceanele să fi fost întotdeauna
pe Pământ de la începutul formării planetei.[50] În acest model, gazele cu efect de seră din atmosferă au
păstrat oceanele să nu înghețe când Soarele nou format nu avea decât 70 % din luminozitatea actuală.
[51] Acum 3,5 miliarde de ani în urmă câmpul magnetic al Pământului s-a stabilizat, împiedicând
împrăștierea atmosferei de către vântul solar.[52]

Pe măsură ce stratul exterior topit al Pământului s-a răcit, s-a format prima crustă solidă, despre care se
crede că a avut o compoziție mafică. Prima crustă continentală, care avea o compoziție mai felsică, s-a
format prin topirea parțială a acestei cruste mafice. Prezența boabelor de zircon mineral din Hadean în
rocile sedimentare eoarhiene sugerează că cel puțin o crustă felsică a existat încă de acum 4,4 miliarde
de ani, la numai 140 milioane de ani după formarea Pământului.[53] Există două modele principale ale
modului în care acest volum inițial mic de crustă continentală a evoluat pentru a ajunge la abundența
actuală:[54] (1) o creștere relativ constantă până în prezent,[55] care este susținută de datarea
radiometrică a crustei continentală la nivel global și (2) o creștere rapidă inițială a volumului de crustă
continentală în timpul Arheanului, formând cea mai mare parte a crustei continentale care există acum,
[56][57] care este susținută de dovezi izotopice de la hafniu în zirconiu și neodim în roci sedimentare.
Cele două modele și datele care le susțin pot fi reconciliate prin reciclarea pe scară largă a scoarței
continentale, în special în primele etape ale istoriei Pământului.[58]

Continentele au fost formate de tectonica plăcilor, un proces condus în cele din urmă de pierderea
continuă a căldurii din interiorul Pământului. De-a lungul a sute de milioane de ani, supercontinentele s-
au asamblat și s-au rupt. Cu aproximativ 750 de milioane de ani în urmă, unul dintre cele mai vechi
supercontinente cunoscute, Rodinia, a început să se destrame. Mai târziu, continentele s-au recombinat
pentru a forma Pannotia (cu 600-540 milioane de ani în urmă), apoi Pangaea, care, de asemenea, s-a
destrămat acum 180 milioane de ani în urmă.[59]

Modelul actual al epocilor de gheață a început cu aproximativ 40 milioane de ani în urmă și apoi s-a
intensificat în timpul Pleistocenului cu 3 milioane de ani în urmă. Regiunile cu latitudine înaltă au suferit
de atunci cicluri repetate de glaciațiune și dezgheț, repetându-se la fiecare 40.000-100.000 ani. Ultima
glaciație continentală s-a încheiat cu 10.000 de ani în urmă.[60]