CARMEN RADU CORINA

CARAȘCA COSMIN HOGEA TIMUR

 Cuprins

INTRODUCERE
Capitolul I. TANATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ…………………………………………1
1.1. Definirea și etapele morții………………………………………………………………….1
1.2. Clasificarea morții………………………………………………………………………….1
1.3. Semnele morții (tanatosemiologia)…………………………………………………………2
1.4. Modificări cadaverice tardive………………………………………………………………4
Capitolul II. TRAUMATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ…………………………………….8
2.1. Cauzalitatea medico-legală…………………………………………………………………8
2.2. Leziuni traumatice primare…………………………………………………………………9
Capitolul III. TRAUMATISMELE MECANICE ȘI EFECTELE LOR ASUPRA
DIFERITELOR ȚESUTURI……………..…………………………………………………...17
3.1. Leziuni traumatice osteo-articulare, ale mușchilor și tendoanelor…………………………17
3.2. Leziuni traumatice ale nervilor, ale vaselor de sânge și organelor interne…………………18
3.3. Traumatologie topografică (traumatismele buco-maxilo-faciale, vertebro-medulare, gâtului,
toracelui și abdomenului)………………………………………………………………………..20
Capitolul IV. TRAUMATISMUL CRANIO-CEREBRAL- INTERPRETARE MEDICO-
LEGALĂ ȘI JURIDICĂ………………………………………..……………………………...24
4.1. Leziunile părților moi…………………………………………………………………….....24
4.2. Fracturile craniene (de boltă sau bază)……………………………………………………...25
4.3. Leziuni meningo-cerebrale………………………………………………………………….25
4.4. Complicațiile traumatismului cranio-cerebral………………………………………………27
4.5. Expertiza medico-legală…………………………………………………………………….27
Capitolul V. ASPECTELE TRAUMATICE PARTICULARE ÎN MEDICINA LEGALĂ: arme
albe, arme de atac/apărare proprii omului și arme de foc…………………………….29
5.1. Arme albe…………………………………………………………………………………...29
5.2. Arme de atac/apărare proprii omului……………………………………………………….29
5.3. Arme de foc…………………………………………………………………………………29
5.4.Probleme medico-legale prezentate de o plagă împușcată (expertiza medico-legală)………30
Capitolul VI. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRODUSE PRIN ACCIDENTE DE TRAFIC
RUTIER…………………………………………………………………………………………34
6.1. Factori cauzali………………………………………………………………………………34
6.2. Leziunile și moartea produse de vehicule cu și fără pneuri (tren, tramvai)………………...34
6.2.1. Pieton. Vehicule cu pneuri………………………………………………………..34
6.2.2. Pieton. Vehicule fără pneuri………………………………………………………34
6.2.3. Motociclist………………………………………………………………………..35
6.2.4. Șofer………………………………………………………………………………36
6.2.5. Pasager dreapta față……………………………………………………………….37
Capitolul VII. ASFIXIILE MECANICE……………………………………………………..39
7.1. Clasificarea generală a asfixiilor……………………………………………………………39
7.2. Semne generale de asfixie………………………………………………………………….39
7.3. Compresiunea regiunii cervicale……………………………………………………………41
7.3.1. Spânzurarea……………………………………………………………………….41
7.3.2. Strangularea………………………………………………………………………42
 7.3.3. Sugrumarea……………………………………………………………………….43
7.4. Compresiunea toraco-abdominală………………………………………………………….43
7.5. Obstrucția orificiilor respiratorii (sufocarea)……………………………………………….43
7.6. Obstrucția căilor respiratorii (înecul)……………………………………………………….44
Capitolul VIII. CRITERIILE MEDICO-LEGALE DE EVALUARE A GRAVITĂȚII
TRAUMATISMELOR. CĂDEREA ȘI PRECIPITAREA…………………………………..48
8.1. Expertiza medico-legală a omului în viață…………………………………………………48
8.2. Obiectivele examinării medico-legale în traumatismele nemortale………………………..48
8.3. Criteriile medico-legale de evaluare a gravității unui traumatism…………………………49
8.4. Căderea și precipitarea……………………………………………………………………...52
Capitolul IX. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRIN AGENȚI FIZICI……………….………55
9.1. Arsurile……………………………………………………………………………………..55
9.2. Hipertermia……………………………………………………………………………….…57
9.3. Degerăturile…………………………………………………………………………………57
9.4. Hipotermia…………………………………………………………………………………..58
9.5. Electrocuția………………………………………………………………………………….58
9.6. Modificări ale presiunii atmosferice………………………………………………………...60
9.7. Radiațiile (ionizante și neionizante)…………………………………………………………61
Capitolul X. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRODUSE PRIN AGENȚI CHIMICI………...64
10.1. Toxicologie generală medico-legală……………………………………………………….64
10.2. Expertiza medico-legală în intoxicații……………………………………………………..65
10.3. Toxicologie specială……………………………………………………………………….66
Capitolul XI. EXPERTIZELE ÎN INFRACȚIUNI SEXUALE. PATERNITATEA.
PRUNCUCIDEREA………………..…………………………………………………………..73
11.1. Virginitatea………………………………………………………………………………...73
11.2. Violul………………………………………………………………………………………74
11.3. Expertiza medico-legală a deviațiilor sexuale……………………………………………..76
11.4. Expertiza capacității sexuale la bărbați……………………………………………………77
11.5. Expertiza capacității sexuale la femei……………………………………………………..77
11.6. Pruncuciderea și problemele expertizei medico-legale……………………………………78
Capitolul XII. ASPECTE ALE EXPERTIZELOR ÎN DREPTUL CIVIL ȘI PENAL.
IDENTIFICAREA MEDICO-LEGALĂ A CADAVRELOR…………...…………………..82
12.1. Expertiza medico-legală a filiației…………………………………………………………82
12.2. Metodele științifice de identificare a victimelor……………………………………….…..83
12.3. Examene de laborator în identificarea medico-legală……………………………………..89
12.4. Identificarea pe cadavre (expertiza medico-legală în exhumări)………………………….89
12.5. Identificarea pe piese scheletice (antropologie medico-legală)……………………………91
Capitolul XIII. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ. EXPERTIZA MEDICO-
LEGALĂ PRIVIND AMÂNAREA ȘI ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII
PEDEPSEI………………………………………………………………………………………93
13.1. Expertiza medico-legală psihiatrică……………………………………………………….93
13.2. Expertiza medico-legală privind amânarea și întreruperea executării pedepsei…….…….98
Capitolul XIV. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURILE DE RESPONSABILITATE
MEDICALĂ…………………...………………………………………………………………101
14.1. Norme deontologice și de conduită profesională în practica medicală…………………..101
14.2. Bazele juridice ale eticii medicale………………………………………………………..102
14.3. Bioetica medicală…………………………………………………………………………106
INDEX………………………………………………………………………………………….111
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………114
CAPITOLUL I. TANATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ: Definirea și etapele morții,
clasificarea morții, semnele morții.

1.1. Definirea și etapele morții.

Conform OMS, moartea reprezintă oprirea ireversibilă a funcțiilor vitale. Este un proces biologic,
care se instalează la toate organismele vii. După definiția lui Engels, „a trăi înseamnă a muri”, „viața
este o formă de existență a substanțelor proteice, al cărui moment esențial este un schimb permanent
de materii cu natura înconjurătoare”. Odată ce acest schimb încetează, sistează și viața începând
degradarea organismului, procesele distructive cadaverice.
Instalarea morții este un proces ce apare progresiv, între viață și moarte biologică existând stadii
intermediare, numite stări terminale.

1. Agonia: se caracterizează printr-o dereglare gravă a funcțiilor vitale, cu precădere a circulației,

respirației și a sistemului nervos central. Importața medico-legală a agoniei este multiplă, agonicul
putând suferi leziuni traumatice ale căror legătură cu cauza morții trebuie clarificată. Durata agoniei
este diferită în funcție de cauza morții. În agonie funcțiile corticale se pierd treptat, dispar simțurile
(primul văzul iar ultimul auzul) și se alterează funcțiile de control și susținere a vieții (respirație,
activitate cardiacă, termogeneză). Se poate manifesta sub diferite forme: agonie lucidă – conștiență
păstrată; agonie cu delir – agitație, mișcări bruște, acte de violență, posibilitate de producere a unor
leziuni autoprovocate; agonie alternantă in care cele doua forme clinice, mentionate anterior,
alterneaza.
2. Moartea clinică: se caracterizează prin dispariția funcției cardio-respiratorii, în general funcția
respiratorie fiind prima care dispare. Durează aproximativ 5 minute, după această perioadă
instalându-se modificări ireversibile ale celulei nervoase. În această etapă încă mai există posibilitatea
reanimării funcţiilor vitale. Poate evolua spre:
- moarte cerebrală: cu persistența pentru o anumită perioadă a funcției cardio-respiratorii, în condițiile
în care activitatea nervoasă este pierdută iremediabil – corpul este cald, cordul se contractă, pulsul
este prezent, iar persoana respiră asistat.
- coma depășită: moarte cerebrală doar cu menținerea asistată a funcțiilor vegetative.
3. Moartea biologică (reală): este o etapă finală în care manevrele de resuscitare nu mai sunt
eficiente deoarece se caracterizează prin încetarea proceselor metabolice la nivelul celulelor. După
instalarea morţii biologice ţesuturile organismului mai rezistă o scurtă perioadă de timp, după care,
datorită lipsei de oxigen, activitatea proceselor scade progresiv până la oprire completă. În această
etapă se instalează semnele pozitive ale morții și persistă manifestările postvitale.
4. Moartea aparentă: stare aparte, rar întâlnită, cu activitate cardio-respiratorie foarte slabă
(nedecelabilă prin investigație clasică) – vita minima. Poate fi confundată uneori cu moartea reală.

1.2. Clasificarea morții.

Medico-legal, moartea persoanei poate fi violentă sau neviolentă.
Moartea violentă apare în situația acțiunii unor factori traumatici externi asupra organismului.
Factorii externi declanșatori ai morții violente pot fi mecanici (acțiunea lor se datorează energiei
cinetice eliberate în momentul impactului - lovire de suprafețe dure în condițiile unei căderi, lovire
cu corpuri dure/contondente, asfixii mecanice, etc), fizici (factori de mediu – temperaturi extreme,
fulgerare, barotrauma, radiații, etc), chimici (intoxicații cu agenți chimici), biologici (acțiune animală,
șerpi veninoși, intoxicații cu ciuperci, etc), psihici (nu sunt acceptati).

1
Moartea neviolentă apare pe fondul unor factori intrinseci – poate fi patologică (boli acute sau
cronice) sau naturală (prin epuizarea resurselor organismului la vârste foarte înaintate).

1.3. Semnele morții (tanatosemiologia)

Analizează semnele morții astfel încât pe baza acestora să se poată confirma realitatea decesului, să
se poată estima timpul care a trecut de la deces și să se poată aprecia dacă poziția cadavrului a fost
schimbată (important în cercetarea la fața locului).
Semne negative de viață: apar imediat după încetarea funcțiilor vitale (trepiedul Bichat); au valoare
orientativă – doar pe baza acestora nu este corect să se declare decesul unei persoane:
- modificări posturale – poziții care în mod normal nu se întâlnesc la persoana în viață (gura
deschisă prin căderea mandibulei, musculatură flască);
- midriază fixă cu lipsa miozei la stimul luminos;
- areflexie – reflexul cornean dispare ultimul;
- relaxarea sfincterelor;
- dispariția sensibilității dureroase;
- lipsa respirației;
- lipsa contracțiilor cardiace;
Semne pozitive de moarte: reprezintă semnele de certitudine sau semnele morții reale; pot fi precoce
și tardive.

Semnele pozitive de moarte precoce:

- Răcirea cadavrului (algor mortis) – cedarea căldurii către exterior până când corpul va ajunge
la temperatura mediului în care se află prin oprirea funcției cardiace, blocarea termolegrării,
blocarea metabolismului energetic; pierderea de căldură se realizează prin:
IRADIERE – fenomen prin care un corp mai cald emite căldură către un corp mai rece din
imediată învecinătate fără a intra în contact cu acesta prin radiații electromagnetice calorice;
CONDUCȚIE – transferul de căldură către un obiect rece prin contact direct;
CONVECȚIE – prin curenții de aer formați în jurul cadavrului;
Temperatura corpului scade dinspre exterior spre interior în funcție de mediu, haine, țesut
adipos, poziție; se consideră că la 15-18 grade C a mediului ambiental un cadavru se răcește
cu 1grad/h în primele 4h iar ulterior 2grade/h;

- Deshidratarea cadaverică – apare mai repede unde pielea este mai subțire (buze, vărful
nasului/degetelor, scrot, periorbital) sau unde există un traumatism (excoriații, plăgi), fiind
consecința opririi circulației sangvine și evaporării apei.

- Lividitățile cadaverice (livor mortis) - acumularea sângelui în zonele declive datorită opririi
circulației producând colorarea violacee a acestor zone.

2
 Fig.1 Lividități cadaverice

Pot indica chiar și o cauză a decesului în funcție de

culoarea acestora (roșu aprins în intoxicația cu monoxid de
carbon, brune în intoxicația cu nitriți, galbene în intoxicații
cu acid picric, roz în intoxicațiile cu cianuri) dar sugerează și timpul scurs de la deces până la
examinarea medico-legală a cadavrului (tanatocronologie) în funcție de faza în care se află.
Aparitia lividitatilor are loc in trei faze:
• faza de hipostază (2-16h) – sângele nu părăsește patul vascular, la digitopresiune
dispar și reapar datorită fluidității sângelui și a păstrării pigmentului hemoglobinic în
vas; cadavrul mutat va avea localizarea lividităților după noua poziție;
• difuziunea (16-24h) – confluente, apar și pe părțile laterale ale cadavrului; o parte din
sânge părăsește patul vascular și infiltrează țesuturile perivasculare, astfel, la
schimbarea poziției cadavrului se păstrează localizarea inițială a lividităților dar apar
și altele noi corespunzător noii poziții; a digitopresiune pălesc și reapar;
• imbibiția (peste 18-24h) - nu dispar și nu pălesc la digitopresiune; nu se modifică
odată cu mutarea cadavrului; sunt intense și cu tentă verzuie, preced putrefacția.

- Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) – apare pe fondul scăderii ATP și creșterii cantității de
acid lactic, reducerii cantității de lichide și intervenției mediatorilor chimici; oferă importante
informații referitor la poziția și data morții; se instalează în sens cranio-caudal și dipsar în
același sens (legea lui Nysten); prima articulație afectată este cea temopro-mandibulară;
Temperatura crescută a mediului: instalare mai rapidă, intensitate mai mare, durată mai scurtă,
iar temperatura scăzută a mediului: instalare mai tardivă, intensitate mai mică, durată mai
lungă;

Fig.2 Rigiditatea cadaverică

Fazele rigiditatii sunt:

• faza de instalare – de la 2 la 12h; se învinge ușor și se reinstalează;
• faza de stare – 12-24h; se învinge mai greu și nu se mai instalează;
• faza de rezoluție – 24-48h; dispare treptat prin degradarea fibrelor musculare prin
autoliză;
Particularitate – rigiditatea cataleptică: rigiditatea ce se instalează brusc la momentul
decesului, în cazul leziunilor nervoase, de trunchi cerebral sau medulare (ex. decapitare); la
sinucidere prin împușcare pistolul va fi strâns în pumnul persoanei.

3
 - Autoliza cadaverică – fenomen distructiv precoce, precedând putrefacția; se desfășoară fără
componentă microbiană, strict sub acțiunea enzimelor proprii organismului prin creșterea
activității hidrolazelor și inhibarea metabolismului oxidativ; cel mai rapid autolizează
suprarenalele, mucoasa gastrică, splina.

Fig.3 Autoliză la nivelul intimei aortei

Tanataocronologie – estimarea intervalului de timp postmortem trecut până la examinare cadavrului

precum și intervalul de timp între producerea leziunilor traumatice și deces; se poate realiza în funcție
de:
- semnele poztive de moarte:
1) corp cald, lividități minime, fără rigiditate: 2h
2) corp cald, lividități hipostază, rigiditate generalizată: 6-8h
3) corp rece, lividități hipostază, rigiditate generalizată: 8-12h
4) corp rece, lividități difuziune, rigiditate generalizată: 12-18h
5) corp rece, lividități imbibiție, rigiditate generalizată: 18h-24h
6) corp rece, lividități imbibiție, fără rigiditate: 36h –
- manifestările supravitale;
- gradul de digestie a alimentelor, cunoscând timpul de digestie a acestora
(lapte/brânzeturi/păine 3h; legume 4-5h; carne 6-7h);
- plenitudinea vezicii urinare – dacă e plină pledează pentru deces spre dimineață (orientativ);
- determinări tanatochimice;
- entomologie – studiul artropodelor ce colonizează cadavrul.

1.4. Modificări cadaverice tardive.

a. Distructive
1. Putrefacția
2. Distrucția cadavrului de către animale, insecte, om

b. Conservatoare
➢ Naturale:
1. Mumificarea
2. Adipoceara (saponificarea)
3. Lignificare
4. Înghețare (congelarea)
➢ Artificiale (tanatopraxia): îmbălsămarea cu formaldehidă (formol); conservare cu gel
siliconic; mumificare prin folosirea bitumului; placare electrolitică cu cupru sau aur;
plastifierea.

4
a. Modificări distructive:
Putrefacția - proces cadaveric distructiv tardiv, ce se desfășoară sub influența germenilor microbieni
(aerobi și anaerobi), continuând autoliza și finalizându-se prin descompunerea cadavrului; se
desfășoară în două etape – faza gazoasă (descompunerea glucidelor și formarea de gaze) și – faza de
lichefiere (de proteoliză, cu formarea aminelor cadaverice sau ptomainelor: cadaverina, putresceina).
Inițial putrefacția se realizează cu germeni microbieni aerobi (din căile respiratorii) și anaerobi (din
tubul digestiv), iar ulterior se supraadaugă și germeni exogeni.
Se manifestă prin:
• pata verde de putrefacție – apare inițial la nivelul fosei iliace drepte, după care se generalizează
la nivelul întregului abdomen datorită bacteriilor intestinale; se formează hidrogen sulfurat care
împreună cu hemoglobina duce la apariția sulfhemoglobinei de culoare verde; apare la aproximativ
20h pe timpul verii, respectiv 48-72 ore, iarna.
• circulația postumă – se produce prin difuzarea sângelui hemolizat și putrefiat prin pereții vasculari
colorând tegumentul adiacent rețelei venoase superficiale în cafeniu-murdar; inițial la rădăcina
membrelor, părțile laterale ale trunchiului sau în jurul plăgilor;
• flictenele de putrefacție;
• emfizemul de putrefacție – balonizarea generalizată a cadavrului prin acumularea gazelor de
putrefacție; când apare la nivel cefalic, cadavrul devine greu de identificat (globi oculari ieșiți din
orbite, limba protruzionată între arcadele dentare); datorită presiunii exercitate de gaze în interiorul
cadavrului are loc eliminare de fecale, urină sau chiar expulzia produsului de concepție în cazul femeii
gravide (nașterea postmortem sau „în coșciug”)
• mirosul pestilențial – determinat de ptomaine, amoniac, hidrogen sulfurat, bioxid de carbon.

Fig.4 Putrefacție

Condițiile care influențează putrefacția: temperatura între 20-35 grade C, ventilația, umiditatea,
terapia cu antibiotice încetinește instalarea ei.

b. Modificări conservatoare.
Saponificare/adipoceara – se poate instala după prima fază a putrefacției, în momentul în care
distrucția tisulară expune țesutul adipos al cadavrului, care în contact cu un sol umed va duce la
formarea de acizi grași (oleic, palmitic, stearic) și glicerină, care în prezența amoniacului din
degradarea proteinelor va forma săpunul de cadavru – care inhibă putrefacția.
- condițiile de mediu: sol umed, oxigen redus/absent, temperatură ridicată;
- nu apare la persoanele cașectice și la sugari de până la 6-7 luni prin lipsa țesutului adipos;
- interesează de regula partea ce intră în contact cu apa, saponificare generalizată este rar întâlnită;
- începe după aprox 4 săptămâni și se încheie după 10-12 luni.

5
Mumificarea: presupune deshidratarea generalizată a cadavrului; este favorizată de următoarele
condiții de mediu: temperatură crescută / ventilație bună / umiditate scăzută – cadavre din soluri
nisipoase sau din podurile caselor; este necesar 1-3 luni pentru mumificare.

Fig.5 Mumificarea

Lignificarea: apare în mediu/sol bogat în acid tanic și humic; cadavrul cu aspect lemnos.

Congelarea: cadavrul se păstrează ca atare pe perioadă nedeterminată; se păstrează intactă structura

anatomică dar și eventualele leziuni traumatice. După dezghețare putrefacția avansează în ritm mult
mai accelerat.

Fig.6 Congelarea

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. Primul simț care dispare în starea de agonie este:

A. mirosul
B. gustul
C. văzul
D. auzul

2. Moartea aparentă:
A. stare frecvent intâlnită
B. numită și vita minima
C. activitate cardio-respiratorie ușor decelabilă
D. poate fi confundată cu moartea reală

3. Reprezintă factori fizici ai morții violente:

A. asfixia mecanică prin înec
B. expunerea la temperaturi scăzute (hipotermia)
C. intoxicația cu ciuperci
D. barotrauma

6
4. Reprezintă semne pozitive de moarte:
A. lipsa contracțiilor cardiace
B. lividitățile
C. lipsa respirației
D. autoliza

*5. Lividitățile cadaverice au culoare roz în:

A. intoxicația cu nitriți
B. hipotermie
C. intoxicație cu CO
D. intoxicația cu cianuri

6. În faza de imbibiție, lividitățile:

A. dispar la digitopresiune
B. nu se modifică odată cu schimbarea poziției cadavrului
C. preced putrefacția
D. pălesc la digitopresiune

*7. Primul semn al putrefacției este reprezentat de:

A. circulația postumă
B. pata verde de putrefacție
C. flictenele de putrefacție
D. emfizemul de putrefacție

7
CAPITOLUL II. TRAUMATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ: Încadrare medico-legală și
interpretare juridică. Cauzalitate medico-legală. Leziuni traumatice primare.

Stabilirea legaturii de cauzalitate în tanatogeneză și traumatogeneză, reprezintă un element

necesar în demonstrarea cauzalității juridice, pe baza căreia se poate determina vinovăția și se poate
califica actul infracțional.
2.1. Cauzalitatea medico-legală = înlănțuirea biologică a proceselor și fenomenelor pe care le de-
termină în evoluția lor leziunile traumatice. Analiza acesteia poate stabili existența sau absența legă-
turii de cauzalitate.
În traumatologia ML, cauzalitatea va include probleme de interpretare juridică ce se referă la:
• aspecte ale felului morții;
• aspecte legate de intenție și premeditare;
• stabilirea ponderii unor cauze concuratoare în determinismul morții;
• diferențierea leziunilor vitale (produse în timpul vieții) de cele post-mortem.

- Cauza: factorul determinant – fără de care efectul nu apare, chiar în prezența unor condiții favo-
rabile;
- Condiția: situația sau împrejurarea de care depinde apariția unui efect, sau care influențează ac-
țiunea unei cauze;
- Efectul: fenomenul ce rezultă din interacțiunea cauzelor, condițiilor și circumstanțelor, fiind de-
terminat în mod necesar de cauza însăși.

Tipuri de cauzalitate:
A. Cauzalitatea directă (primară)
a. necondiționată sau imediată
- între leziune și moarte există o înlănțuire neîntreruptă, cauza acționând nemijlocit, indiferent de
condiții și circumstanțe;
- nu intervin factori care să se influențeze reciproc;
- leziunea duce la moarte fără alte condiții sau complicații, interesând organele vitale.
Exemple: - plagă tăiată cu secțiune de arteră femurală – hemoragie masivă – deces
- traumatism craniocerebral cu dilacerare cerebrală – deces
b. condiționată (mediată)
- cauza acționează direct, dar obligatoriu pe fondul unor factori condiționali preexistenți interni
(stări patologice) sau externi (factori de mediu sau tratamente);
- traumatismul nu este atât de grav încât condițiile și circumstanțele să nu aibă semnificație.

- Exemplu: lovitură cu piciorul in abdomen aplicată unei persoane cu anevrism de aortă – ruptură
anevrism – hemoragie internă masivă – deces. Se va considera că între leziunea traumatică și
deces există legătură de cauzalitate directă condiționată întrucât în lipsa condiției (anevrismul),
cauza (lovitura abdominală), nu ar fi fost suficientă să producă efectul (decesul).

B. Cauzalitatea indirectă (secundară)

- decesul (efectul) nu se produce în mod direct în urma leziunii traumatice (cauza), ci pe fondul
apariției unor complicații (cauze secundare, care nu fac parte din evoluția obișnuită a leziunii
traumatice);

8
 Exemplu: cădere – fractură col femural – imobilizare prelungită – bronhopneumonie – deces.

➢ Raportul de cauzalitate - ierarhizare diferitelor categorii de factori (leziuni traumatice) care

intervin în realizarea prejudiciului (necesitatea discriminării cauzelor esențiale de cele asoci-
ate, de egală valoare sau numai adjuvante și neesențiale); util în situațiile in care sunt implicati
agresori multipli.

Se consideră în Medicina legală moarte violentă, moartea în condițiile în care traumatismul are
un rol determinant în producerea ei sau în condițiile în care se poate menține legătura de cauza-
litate.

2.2. Leziuni traumatice primare.

Leziune traumatică (traumă) – orice modificare locală sau generală a organismului uman ce apare în
urma unui traumatism şi care poate avea substrat morfopatologic şi/sau funcţional obiectivabil.
Traumatism – acţiunea agentului traumatic asupra organismului uman, faptul în sine prin care se
produc leziuni traumatice.
Agent traumatic (factor/agent vulnerant) – orice substanţă (solidă, lichidă, gazoasă) sau formă de
energie (naturală, artificială) care, acţionând asupra organismului uman poate produce leziuni
traumatice.
Consecințele posttraumatice mortale sunt analizate în sectorul de tanatologie iar cele nemortale
constituie obiectul de studiu al sectorului de clinică medico-legală.

Clasificarea leziunilor traumatice primare (elementare):

A. Leziuni fără soluție de continuitate tegumentară:
- eritemul posttraumatic;
- echimoza;
- hematomul.

B. Leziuni cu soluție de continuitate tegumentară:

- excoriația;
- plăgile.

A. 1. Eritemul posttraumatic - apare în urma acțiunii unui traumatism cu intensitate mică-medie, sub
forma unei zone tegumentare hiperemice care poate dura de la câteva minute la câteva ore, dispare la
digitopresiune.

2. Echimoza - revărsat sanguin care nu deformează regiunea anatomică.

Este leziunea cea mai frecventă în practica medico-legală, apărând în diverse împrejurări traumatice
precum lovirea (cu sau de corpuri dure, contondente) sau comprimarea (cu degetele sau cu mâna).
Poate păstra forma agentului traumatic sau poate avea contur slab delimitat.

9
 Fig. 7, 8 Echimoza

- Etiopatogenie: acțiunea agentului traumatic asupra tegumentului → ruptura vaselor

capilare la acest nivel → extravazarea sângelui care inundă și se fixează în ţesutul
adiacent (decelabilă la necropsie)
- Dimensiune: variază în raport cu forța de impact, zona traumatizată, fragilitatea vas-
culară, numărul și calibrul vaselor lezate
- Vechimea: apreciată prin modificări de culoare în timp – fenomen datorat transformă-
rii Hb
➢ iniţial – roşietică sau roșu - purpurie (prezența oxihemoglobinei și vasodilatație iritativă) - 1-
3 zile;
➢ în câteva ore devine violaceu-albăstruie sau albăstruie pentru 2 – 3 zile (Hb pierde O2)
➢ apoi cafenie sau verzui-cafenie, zilele 3 – 7 (scindarea Hb în globină și hematină care în pre-
zența fierului formează hemosiderină);
➢ gălbuie după aprox 8 – 10 zile;
➢ după aprox o săptămână – echimoza ”tricoloră” – centrul albastru – violaceu, zona interme-
diară brun – verzuie, iar periferi gălbuie (datorită evoluției centripete, infiltratul sanguin fiind
mai subțire la periferie)
- Evoluția: poate fi mai lentă sau mai rapidă în funcție de dimensiune (echimoze mici
dispar după 7 – 10 zile), zona interesată, leziunile traumatice sau patologia asociată;
apar mai rapid la copii, bătrâni, persoane obeze, persoane cu ciroză, diateze hemora-
gice (hemofilie) sau sub tratament cu anticoagulante/ antiagregante plachetare
- echimozele subconjunctivale şi cele submucoase (buze, organe genitale) nu evoluează
cu modificarea culorii ci dispar treptat într-un timp mai lung, prin reducerea dimensi-
unilor (se păstrează culoarea roşietică – eventual diverse nuanţe).
- Localizarea: în majoritatea cazurilor, apar la locul de acţiune al agentului traumatic;
există și cazuri în care apar la distanță de locul impactului – echimoza orbitară în tra-
umatisme la nivelul frunții. Localizarea poate sugera circumstanţele producerii: ova-
lar-alungite (produse de degete) în regiunea gâtului antero – lateral sugerează sugru-
mare/tentativă sugrumare; pe coapse o agresiune cu conotaţie sexuală.
- Momentul apariţiei:
➢ de regulă, apar imediat posttraumatic la locul de acţiune al agentului traumatic (echimoze
precoce), sugerând un traumatism superficial;
- pot să apară după un interval liber (echimoze tardive) – sugerează un traumatism de
gravitate crescută cu leziuni profunde: echimoze oculare/subconjunctivale post frac-
tură de etaj anterior de bază de craniu/arcadă zigomatică;
- Importanța medico-legală:

10
 ➢ atestă realitatea traumatismului;
➢ uneori permit aprecierea - mecanismului de producere;
- agentului vulnerant;
- timpului scurs de la producere;

3. Hematomul - leziune traumatică elementară fără soluţie de continuitate ce se prezintă sub forma
unei coloraţii bine delimitate iniţial roşietică – violacee, pe fond tumefiat, indurat, fluctuent şi care
nu dispare la digitopresiune.

Fig.9 Hematomul

- Etiopatogenie: acumulare de sânge (până când presiunea din hematom este egală cu
cea sub care sângele iese din vas) ca urmare a rupturii unor vase de sânge mai mari
decât cele care determină echimoza, indicând un traumatism mai violent; poate avea
etiologie netraumatică
- Vechimea: modificările de culoare sunt aceleaşi ca în cazul echimozei, dar fiecare
etapă durează mai mult (cantitate mai mare de sânge);
- Localizare: corespunzător locului de acțiune a agentului traumatic sau la distanță.
- Profunzime:
➢ superficial (subtegumentar între tegument și fascia de înveliș) – vizibil la examenul extern
➢ profund/visceral – evidențiat prin explorări imagistice: tomografie, ecografie)
- Dimensiuni:
➢ mici/ medii / voluminoase (1-3 l sânge)
- Mod de formare şi caracteristici morfologice:
➢ hematoame circumscrise/localizate – colecţie hematică bine delimitată de ţesuturile adiacente;
în caz de comunicare cu o arteră hematomul este pulsatil (abordare terapeutică chirurgicală
de urgenţă)
➢ difuze – sângele se răspândeşte în ţesuturile din jur, interstițial, de-a lungul tecilor vascu-
lare/nervoase, rezultând un hematom compresiv.

B. 1. Excoriația - leziune traumatică elementară caracterizată printr-o soluţie de continuitate superfi-

cială a pielii, o decolare a straturilor superficiale ale epidermului; poate interesa şi dermul.
- leziunea liniară = excoriaţie
- leziunea întinsă în suprafaţă = placard excoriat

11
 Fig. 10 Placard excoriat

Mecanism de producere:
➢ frecare - comprimare cu/de un plan/obiect
dur, neted/rugos care poate acționa:
- perpendicular – predomină comprimarea – excoriația reproduce forma obiectului vul-
nerant;
- oblic, sub un unghi de 45° - forma agentului traumatic ar putea fi identificată la capul
excoriației (unde agentul traumatic stabilește contactul inițial cu pielea);
- oblic, sub un unghi de 25° (tangențial) – excoriații sub formă de dungi cu lățimea egală
cu suprafața de contact a agentului traumatic;
- acţiunea tangenţială a unui obiect ascuţit este urmată de detaşarea epidermului în sen-
sul direcţiei de mişcare.
Profunzime:
➢ superficiale – interesează strict epidermul – se acoperă cu o crustă seroasă, gălbuie;
➢ profunde – interesează şi dermul – sângerează şi se acoperă, în timp, cu o crustă brună/brun-
gălbuie

Evoluţie:
- faza iniţială (primele 12 h) – suprafaţă umedă (limfă – cele superficiale/limfă + sânge
– cele profunde).
- faza de formare a crustei (după 12 – 24 h) – dură, gălbuie – cele superficiale/ brun -
gălbuie cu nuanţe roşietice (inițial) sau negricioase (ulterior) – cele profunde;
- faza de detaşare a crustei (3 – 4 zile în periferie → 7 – 12 zile în centru) – detaşarea
se face centripet;
- faza de reepitelizare (7 – 15 zile) – după desprinderea crustei rămâne o zonă netedă,
fină, rozacee, care, în timp, recapătă culoarea şi consistenţa tegumentului indemn;
- vindecare fără cicatrice în marea majoritate a cazurilor.

2. Plăgile - leziuni traumatice primare cu soluție de continuitate tegumentară, caracterizată prin dis-
trugerea tuturor straturilor pielii, urmată de sângerare locală.
Clasificare:
➢ după profunzime:
- superficiale – interesează doar tegumentul (nu depăşesc aponevroza);
- profunde – traversează tegumentul și pătrund în straturile subiacente:
a. - nepenetrante;
b. - penetrante în cavități naturale (toracică, pericardică, pleurală, perito-
neală);
-perforante – pătrund într-un organ/ţesut;
-transfixiante – traversează un organ/ţesut.

➢ după evoluţie (influențată de localizare, profunzime, reactivitatea organismului):

- simple – plăgi superficiale, care se vindecă fără un efort terapeutic deosebit;

12
 - complicate cu infecţii, hemoragii interne (hemotorax, hemoperitoneu), embolie ga-
zoasă, sau se soldează cu cicatrici inestetice.

➢ după gravitate:
- ușoare;
- grave, ce evoluează cu complicații (infecții);
- foarte grave (pot genera în timp infirmitate);
- mortale.

➢ după timpul scurs de la producere:

- recente < 6 ore = „perioada de aur” – risc infecțios și efort terapeutic mai redus
- vechi > 6 ore – posibilitate crescută de apariție a infecției locale, cu amplificarea efor-
tului terapeutic.

a. Plaga contuză - se produce prin lovire cu/de corp dur cu suprafaţă plană sau neregulată.
➢ profunzime mică → sângerare redusă;
➢ margini neregulate, zdrențuite, dințate (alternează uneori cu suprafeţe de piele intactă), inegale
ca mărime, cu zone excoriate şi/sau echimoze adiacente;
➢ pereți denivelați, uniți pe alocuri prin punţi tisulare;
➢ fund anfractuos cu cheaguri de sânge;
➢ pot prezenta mai multe varietati, in raport cu mecanismul de producere, instrumentul vulne-
rant și localizare:
- plaga plesnită;
- plaga mușcată;
- plaga sfîșiată;
- scalparea.

Fig.11 Plagă plesnită/ Fig.12 Plagă mușcată Fig.13 Plăgi sfâșiate

delabrantă (câine) (urs)
b. Plaga tăiată - cauzată de obiecte tăietoare (obiecte dure, cu lamă ascuțită), prin acţiune combinată
de apăsare – alunecare.
➢ după modul și forța de acţiune al obiectului tăietor pot fi:
- liniare: cu traiect rectiliniu, arcuit sau în zig-zag – obiectul acţionează perpendicular pe piele;
- cu lambou (limb) – detaşare parţială a pielii – obiectul acţionează oblic faţă de planul tegu-
mentului, detașând parțial pielea de stratul subiacent;
- cu amputare a unui fragment de membru (deget) sau alte părți corporale (ureche) – mutilante.

13
 Fig.14 Plagă tăiată liniară

Prezintă următoarele elemente: capul plăgii

(punctul de atac), coada (punctul terminal), margi-
nile, pereții, lungimea și profunzimea.
- margini netede, regulate;
- pereții netezi, formând un unghi deschis superior, care se reduce treptat, până la dispariție în
profunzime;
- profunzimea este, de regulă, mai mică decât lungimea; depinde de gradul de ascuţire al lamei,
forţa de apăsare şi rezistenţa ţesutului - mai profunde în zone cu rezistenţă mai scazută (gât,
abdomen, fese, coapse);
- în general la nivelul capului plăgii unghiul este mai deschis şi profunzimea este mai mare, iar
la nivelul cozii plăgii unghiul este mai închis şi profunzimea este mai mică.

c. Plaga înțepată - produsă de obiecte înțepătoare (ac, cui, andrea, dinte furcă) prin compresia și
îndepărtarea laterală a țesuturilor, nu presupune lipsă de substanță; adâncimea plăgii este în general
mai mare decât lungimea ei. Pot fi superficiale sau profunde (penetrante); dacă agentul traumatic este
de mari dimensiuni se poate produce dilacerarea țesuturilor.

d. Plaga tăiată-înțepată - însumează caracteristicile plăgii tăiate și a celei înțepate; este cea mai frec-
ventă leziune produsă prin instrumente ascuțite, agentul vulnerant caracteristic fiind cuțitul. Acest
agent traumatic acționează atât prin vîrful lui ascuțit, cât și prin una sau mai multe lame tăioase,
aspectul leziunii fiind deci în funcție de caracteristicile lamei dar și de direcția, respectiv forța apli-
cării. Prezența unei echimoze datorate mânerului/gardei cuțitului demonstrează penetrarea în totali-
tate a lamei. În cazul răsucirii după pătrunderea în corp → plagă „în coadă de rândunică” – cel puţin
două unghiuri ascuţite (unul la pătrunderea lamei şi celălalt la ieşire); poate lua şi forma literei „X”.
Retracţia marginilor plăgii depinde de liniile Langer (pattern al fibrelor elastice dermice):
- plaga perpendiculară pe liniile Langer → marginile se retractă
- plagă paralelă cu liniile Langer → marginile nu se retractă.

e. Plaga tăiată-despicată - rezultatul acţiunii unor obiecte dure, grele cu o lamă tăietoare (mai mult
sau mai puţin ascuţită) – instrument contondent-tăietor/despicător (topor, secure)
- leziunile sunt consecinţa forţei de lovire (în funcţie de viteza cu care se acţionează şi
greutatea obiectului vulnerant) şi a ascuţimii lamei;
- însumează caracteristicile plăgilor tăiate (predomină când lama este bine ascuţită) și a
celor contuze (predomină când lama este boantă);
- este profundă – adâncimea depăşeşte, de obicei, lungimea lamei;
- se însoţeşte de leziuni grave ale ţesuturilor subiacente (rupturi/zdrobiri de organe, frac-
turi);
- marginile sunt dehiscente - pot fi regulate, netede (dacă lama este ascuţită) sau nere-
gulate, anfractuoase (dacă lama este tocită sau foarte groasă);
- pot să apară excoriaţii (prin frecarea lamei de tegument – iniţial comprimat, ulterior
tăiat-rupt);
- datorită forței de acționare, adiacent marginilor pot să apară echimoze.

14
 Plăgi autoproduse Plăgi heteroproduse
Localizate în regiuni de elecţie: extremitate Localizate în regiuni greu accesibile victimei
distală antebraţ, inimă, carotidă (uneori)
Leziuni de tatonare/ezitare Leziuni de autoapărare
Tabelul 1. Criterii de diferențiere a plăgilor autoproduse și heteroproduse (nu sunt absolute)

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. Nu reprezintă leziune traumatică elementară:

A. plaga
B. fractura
C. hematomul
D. excoriația

2. Echimoza:
A. revărsat sanguin de mari dimensiuni
B. cea mai frecventă leziune în practica medico-legală
C. nu deformează regiunea anatomică
D. păstrează întotdeauna forma agentului traumatic

3. Limfoseromul:
A. apare la acțiunea tangențială a agentului traumatic
B. se formează rapid
C. asociază modificări de culoare local
D. se resoarbe lent

4. Referitor la hematom, putem afirma că:

A. dispare la digitopresiune
B. apare la locul traumatismului
C. poate apărea la distanță
D. complicațiile în evoluție sunt excluse

*5. Plaga contuză nu poate fi:

A. mușcată
B. plesnită
C. perforantă
D. sfâșiată

15
*6. Plaga înțepată:
A. presupune lipsă de țesut
B. adâncimea este de obicei mai mare decât lungimea
C. poate fi doar superficială
D. poate fi produsă de un cuțit

7. În cazul plăgii tăiate-despicate:

A. poate fi produsă de o secure
B. predomină aspectul plăgii contuze dacă lama e foarte ascuțită
C. marginile plăgii sunt dehiscente
D. nu este profundă

16
CAPITOLUL III. TRAUMATISMELE MECANICE ȘI EFECTELE LOR ASUPRA

DIFERITELOR ȚESUTURI

3.1. Leziuni traumatice osteo-articulare, ale mușchilor și tendoanelor

Fractura: soluție de continuitate la nivelul osului cu reacții neuroreflexe asociate.

După modul de producere:
➢ prin mecanism direct: fractura se produce la nivelul unde acţionează forţa cinetică – la locul
de impact; există trei tipuri de fracturi directe: prin lovire directă, prin comprimare – zdrobire
şi prin penetrare;
- fracturile prin lovire apar la aplicarea forţei pe o suprafaţă redusă.
- fracturile prin comprimare – zdrobire sunt fracturi cominutive cu leziuni întinse ale părţilor
moi.
- fracturile produse prin penetrare (sau prin arme de foc) sunt determinate de acţiunea proiec-
tilelor, care prin viteza de propagare determină leziuni cu morfologii diferite.
➢ prin mecanism indirect: fractura se produce la distanţă de locul de acţiune a forţei:
- fracturi produse prin tracţiune,
- prin flexie,
- prin torsiune,
- prin compresiune,
- prin mecanisme complexe.
Anatomopatologic:
➢ fisură;
➢ fractură completă - cu deplasare
- fără deplasare
- fractură cominutivă.

Fig. 15. Fractură completă cu deplasare

După numărul traiectelor de fractură:

➢ unice;
➢ duble;
➢ multiple.
După integritatea tegumentului suprajacent:
➢ închise;
➢ deschise.
După patologia osoasă preexistentă:

17
 ➢ pe os sănătos;
➢ pe os patologic.
După vârsta persoanei:
➢ la adult;
➢ la copil.
După prognostic:
➢ stabile;
➢ instabile.

Luxatia: leziune a ansamblului articular caracterizată prin deplasarea extremităților osoase articulare
și modificare permanentă a raporturilor anatomice dintre acestea.
Entorsa: leziune traumatică articulară închisă a aparatului capsulo – ligamentar, consecutivă unui
traumatism, cel mai frecvent indirect, produs prin depășirea limitelor fiziologice de mobilitate în ar-
ticulația respectivă, fără deplasarea definitivă a extremităților osoase articulare.

Leziunile musculo-tendinoase: în funcție de intensitatea și durata traumatismului, respectiv natura

agentului vulnerant, leziunile traumatice musculare pot fi închise sau deschise:
- cele închise: asociază infiltrat sanguin ce disecă fibrele și fasciculele musculare; sângele poate
difuza la distanță de locul de impact; se pot complica cu miozite (inflamații);
- cele deschise (plăgile musculare): pot fi superficiale sau profunde, frecvent cu hemoragie im-
portantă, în funcţie de calibrul vaselor afectate. Secţionările de tendoane au drept urmare im-
potenţa funcţională a segmentului respectiv, tratamentul fiind chirurgical (tenorafie) şi imo-
bilizare pe timp variabil;
- sindromul de strivire (crush syndrome): distrucție importantă de țesuturi moi (piele, țesut sub-
cutanat, masă musculară), urmare unui traumatism contuziv grav; se manifestă prin oprirea
circulație arteriale, hiperemie reactivă, pierdere locală de lichide și necroză. Restabilirea
bruscă a fluxului arterial poate duce la diseminarea produșilor toxici acumulați și șoc trauma-
tic.

3.2. Leziuni traumatice ale nervilor, ale vaselor de sânge și organelor interne

Traumatismele nervilor. Sunt consecința unor traumatisme închise sau deschise; se pot produce prin
mecanism direct sau indirect.
Clasificare etiologică:
a. traumatism deschis direct
Mecanism:
• direct, simultan cu dilacerarea părţilor moi;
• indirect produse de unda de şoc asociată cu deplasarea proiectilelor prin ţesuturi → leziuni la
distanţă de orificiul de intrare al proiectilului.
b. traumatism închis cu compresie acută (compresiune – strivire)
Mecanism: compresiune prelungită/strivire → efecte asupra nervului prin compresiunea vaselor
care asigură irigaţia nervului; compresiunea directă a nervului duce la leziuni ireversibile.
c. leziuni secundare fracturilor
- nervul este lezat direct de un fragment osos din focarul de fractură;
- exemplu: fractura de humerus → leziune de n. radial.
d. traumatism prin tracţiune

18
 Mecanism: elongări → rupturi axonale, ale tecilor şi vaselor neurale urmate de retracţia fibrei /
fibrelor rupte în interiorul unui cordon nervos;
- se formează un hematom intraneural care accentuează leziunea
e. microtraumatisme
Mecanism: traumatisme de intensitate redusă şi repetate (vibrații)
- ex: neuropatii ocupaţionale.
f. traumatisme iatrogene
Mecanisme:
• tracţiune exagerată a nervilor în timpul reducerii sângerânde a fracturilor de humerus, femur
sau în ablaţia de coastă cervicală;
• puncţie directă a nervului;
• poziție vicioasă – elongare în poziţii greşite pe masa de operaţie;
• leziuni ischemice prin aplicarea prelungită şi inadecvată a garoului;
• leziune directă în intervenţii chirurgicale;
• aplicare greşită de aparat gipsat.
Manifestări clinice:
- tulburări motorii;
- tulburări de sensibilitate;
- tulburări trofo-vegetative.

Traumatismele vaselor de sânge. Prin dispoziţia lor anatomică comună, nervii şi vasele de sânge sunt
structuri afectate deseori împreună, fie în contextul unui focar de fractură cu deplasare, fie prin lezarea
directă a pachetului vasculo-nervos. Leziunile vaselor de sânge sunt în generale grave şi pun în pericol
viaţa persoanei. Deşi în general sângerarea poate fi controlată, secţionarea unui vas mare determină
o hemoragie cataclismică care de obicei nu poate fi oprită în timp util. De asemenea, lezarea mai
multor vase mici poate determina moartea prin şoc hemoragic.
In funcţie de dispoziţia petelor de sânge la faţa locului, se poate aprecia atât tipul agresiunii, cantitatea
de sânge pierdută de victimă sau de agresor precum şi tipul vasului lezat (pete de sânge, roșu-aprins,
sub formă de stropi, chiar și la distanță mai mare de cadavru sugerează o leziune arterială; o baltă de
sânge roșu închis, negricios în jurul cadavrului sugerează o leziune venoasă).

Traumatismele organelor interne. Pot fi minore (contuzii) sau grave (rupturi sau striviri de organe).
Trtaumatismul poate afecta organe cavitare sau parenchimatoase, iar mecanismul de producere poate
fi direct (lovire directă, comprimare) sau indirect (precipitare). În traumatisme grave (accidente ruti-
ere/feroviare/aviatice, precipitări de la mare înălțime), se poate constata pierderea în totalitate a struc-
turii anatomice, organul devenind o masă amorfă.

Fig. 16. Explozie hepatică

19
3.3. Traumatologie topografică: traumatismele buco-maxilo-faciale, traumatisme vertebro-me-
dulare, traumatismele gâtului, toracelui și abdomenului

Traumatismele buco-maxilo-faciale.
Sunt frecvent întâlnite în practica medico-legală, atât în cadrul examinării persoanei în viață (de-
obicei intensitate mică/medie) cât și în cazul celor decedate (mai frecvevent de intensitate me-
die/mare, de la caz la caz). Dintre cele mai importante, amintim:
➢ fracturile piramidei nazale: se pot produce prin lovire activă sau prin cădere, prin impact
lateral sau frontal; pot fi închise dau deschise; simptomatologie: epistaxis repetat, echimoze
palpebrale inferioare simetrice; hematomul/abcesul septal pot prelungi perioada de vinde-
care. Zile de îngrijire medicală (zîm): fisuri 5 – 8 zile, fracturi fără deplasare 12 – 14 zile; cu
deplasare, deformări, zdrobiri 15 - 20 de zile.

➢ fracturile osului malar (zigomatic): se produc mai frecvent prin lovire activă, dar şi prin că-
dere (regiunea este proeminentă); în general cominutive, uneori cu înfundare – tratamentul
chirurgical de reducere este dificil și uneori ineficient, rezultând asimetrii evidente; uneori
fracturile liniare, fără complicații se pot vindeca spontan; în fracturi ale sinusurilor/orbitei
pot apărea complicații septice ( zîm – nu depăşesc în general 20 zile).

➢ fracturile maxilarului superior: consecința unor traumatisme faciale complexe, foarte grave,
datorită structurii maxilarului superior, cu prezenţa de oase spongioase şi sinusuri, precum şi
vecinătatea cu cavitatea bucală – complicații septice și hemoragice frecvent – imprimând o
gravitate crescută lezării acestui os; obiectele cu suprafață mare produc fracturi orizontale
(clasific. LeFort I, II, III) sau verticale (clasific. Guerin). Simptomatologie: edem, emfizem
subcutanat, hematom, echimoze palpebrale, tulburări oculare, epistaxis, hipo/anestezie, tul-
burări de deglutiţie, fonaţie, respiraţie, masticaţie; Zîm: frecvent peste 20 zile.

➢ fracturile mandibulei: localizare: ram orizontal, unghi, ram vertical, apofize; mecanisme de
producere: direct – fractura apare la locul impactului, indirect - prin modificarea curburii,
fractură la distanţă de locul de aplicare a loviturii; simptomatologie: fonaţie dificilă, durere,
salivaţie sanguinolentă, imposibilitatea masticaţiei, trismus moderat, devierea punctului inci-
siv median, căderea limbii în faringe, anestezia buzei inferioare, otoragie prin interesare osului
temportal (fractură de condil), hematom de planşeu bucal, emfizem subcutanat. Zîm: peste 30
zile.

➢ leziuni traumatice dentare. Se descriu: luxaţii – parţiale (cu mobilitate de diverse grade), –
totale (cu avulsie); fracturi coronare; fracturi radiculare; fracturi corono – radiculare; fracturi
de creastă alveolară; lucrări dentare deteriorate. Zîm: până la 20 zile (excepție - situații parti-
culare).

Traumatismele vertebro-medulare.
Traumatisme care interesează coloana vertebrală raportate atât la unitatea motorie (compo-
nentele spaţiului articular dintre două vertebre adiacente: discul, structurile capsulo-ligamentare)
cât şi la unitatea funcţională (două vertebre atriculate print-o unitate motorie). Întâlnite în cir-
cumstanțe multiple: accidente rutiere, precipitări, agresiuni, accidente de muncă. Gravitatea con-
secinţelor posttraumatice este dată de:
- amploarea leziunilor meningo-medulare,

20
 - direcţia vectorilor distructivi (şi poziţia coloanei în mementul aplicării forţei),
- terenul pe care survin (afecţiuni asociate, stabilitatea coloanei).
Tipul leziunilor:
- fracturi,
- luxații/dislocări,
- leziuni traumatice meningo – medulare,
- leziuni disco – ligamentare,
Pot fi cu interesarea măduvei (mielice) sau fără interesarea ei (amielice).
Leziunile măduvei: contuzia, hematomielia, dilacerarea.

Traumatismele gâtului.
Deoarece este o regiune sensibilă, traumatismele în acestă regiune, chiar dacă se vindecă în
parametrii de timp consideraţi necesari pentru tipul de leziune, au o gravitate mult mai mare da-
torită posibilelor sechele morfologice şi funcţionale (determinate sau nu reflex) care sunt dificil
de prognozat în primele zile posttraumatic şi care au o mare variabilitate individuală. În funcție
de integritatea tegumentului leziunile traumatice pot fi închise sau deschise. Cel mai frecvent
interesate sunt:
- laringele şi traheea cervicală – în traumatisme cu acţiune antero-posterioară (contuzii,
plăgi, fracturi ale cartilajelor laringiene, traheale);
- vasele de sânge (rupturi, secțiuni);
- mai rar traumatisme ale glandei tiroide, esofagului cervical.
Orice lovire, indiferent de intensitate, poate provoca deces prin inhibiţia determinată de irita-
rea zonelor reflexogene.
Traumatismele deschise pot interesa regiunea cervicală în diferite grade (profunzime) până la
decapitare (secţiune completă) şi pot determina:
- hemoragie externă – rapid letală când interesează vase mari;
- hemoragie internă – poate fi letală prin formarea unui hematom compresiv sau prin aspi-
rarea sângelui în căile respiratorii (dacă este interesată traheea sau laringele);
- embolie gazoasă;
- manifestări neurologice în secţionarea unor formațiuni nervoase (n. vag – tahicardie, dis-
pnee; n laringeu recurent – paralizia corzilor vocale).

Traumatismele toracelui.
Etiologie: agresiuni, cădere, traumatisme de trafic (frecvent în cadrul politraumatismelor), iatrogene.
Pot fi:
➢ închise – mai grave (mai greu decelabile clinic);
– pot fi fără interesare viscerală (doar leziuni musculo-scheletale);
– pot afecta organele toracice (plămâni, cord, esofag, diafragm);
–complicații: hemotorax, pneumotorax, hemopericard, chilotorax, biliotorax (trauma-
tism toraco-abdominal cu ruptură diafragm şi ficat).
➢ deschise – crearea unei comunicări între mediul extern și – cavitatea pleurală, pericardică, sau
cu mediastinul; severitatea variază în funcţie de numărul plăgilor, interesarea viscerală şi in-
teresarea altor regiuni; putem întâlni:
- secţionarea vaselor intercostale cu hemoragie externă consecutivă;
- lezarea pleurei şi plămânilor cu hemo-pneumotorax;

21
 - lezarea cordului cu hemopericard sau hemotorax (când breşa pericardică este mare). De-
cesul este determinat, cel mai frecvent de o combinaţie între hemopericard, hemotorax şi
hemoragie externă.

Traumatismele abdomenului.
Traumatisme localizate în partea inferioară a trunchiului, sub diafragm; pot interesa peretele
abdominal, vasele de sânge (Ao abdominală, VCI cu ramificațiile acestora), viscerele digestive,
splina, rinichii.
Pot fi:
➢ închise – când nu există comunicare între mediul extern și cavitatea abdominală, intra sau
extraperitoneală; mai periculoase deoarece gravitatea leziunilor interne nu este concordantă
cu leziunile cutanate (dificil de diagnosticat clinic), deoarece chiar traumatisme violente de-
termina foarte rar apariția de leziuni cutanate la nivelul peretelui abdominal;
- mecanism: lovire cu sau de corpuri dure, compresiune;
- răsunetul asupra viscerelor depinde de intensitatea traumatismului;
- determină: la nivelul viscerelor cavitare - contuzii, rupturi ale pereţilor (când sunt pline),
smulgeri de mezouri sau vase; la nivelul viscerelor parenchimatoase - contuzii, zdro-
biri/rupturi.
➢ deschise
- când se realizează o comunicare între mediul extern și cavitatea abdominală, intra sau
extraperitoneală
- determină: la nivelul viscerelor cavitare - plăgi perforante; la nivelul viscerelor parechi-
matoase - plăgi penetrante/transfixiante
Tanatogeneză: hemoragie şi şoc hemoragic, peritonita, moarte reflexă (lovire în plexul solar).

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

1. Sindromul de strivire (crush-syndrome) se caracterizează prin:

A. distrucție redusă/medie de țesuturi moi
B. acumulare locală de lichide
C. necroză
D. restabilirea fluxului snguin poate produce diseminarea produșilor toxici

2. Reprezintă mecanisme indirecte ale fracturilor:

A. flexia
B. penetrarea
C. lovirea
D. torsiunea

*3. Pentru fractura fără deplasare a piramidei nazale se acordă:

A. 5-6 zile de îngrijire medicală
B. 22-24 zile de îngrijire medicală
C. 12-14 zile de îngrijire medicală
D. 30-32 zile de îngrijire medicală
*4. Fractura LeFort, apare la nivelul:

22
 A. osului malar
B. mandibulei
C. osului zigomatic
D. maxilarului superior

*5. Moartea reflexă/prin inhibiție se poate produce cel mai frecvent în traumatismele:
A. toracice
B. cranio-cerebrale
C. gâtului
D. vertebro-medulare

6. Unitatea motorie a coloanei vertebrale cuprinde:

A. două vertebre
B. discul
C. structuri capsulo-ligamenare
D. măduva spinării

7. În traumatismele abdominale:
A. gravitatea leziunilor interne este concordantă cu leziunile externe (tegumentare)
B. răsunetul asupra viscerelor depinde de intensitatea traumatismului
C. lovirea în plexul solar poate produce moarte reflexă
D. la nivelul organelor parenchimatoase se pot produce plăgi perforante.

23
CAPITOLUL IV. TRAUMATISMUL CRANIO-CEREBRAL – INTERPRETARE MEDICO-
LEGALĂ ȘI JURIDICĂ

Mecanisme de producere a TCC:

Directe: contact cu agentul traumatic
1. Mecanisme directe nemediate – contact direct între extremitatea cefalică și agentul traumatic
a) Mecanism de acceleraţie = lovire cu corp dur – capul aflat în repaus este lovit de un obiect
aflat în mişcare → leziuni la locul de impact.
b) Mecanism de deceleraţie = lovire de corp dur – capul aflat în mişcare loveşte un obiect sau o
suprafaţă staționară sau relativ staționară → leziuni la locul de impact şi leziuni de
contralovitură.
c) Mecanism mixt – acceleraţie urmată de deceleraţie.
d) Mecanism de comprimare/strivire între corpuri dure – leziuni complexe ale craniului și
creierului.
e) Mecanism de perforare – penetrare – potențial septic crescut.
2. Mecanisme directe mediate – cu impact extracranian și transmiterea forțelor de acțiune la cap
prin intermediul altor structuri osoase, care astfel mediază producerea leziunilor traumatice. Forța
poate fi transmisă prin intermediul:
a) Mandibulei – în loviri active sau pasive la nivelul regiunii mentoniere → transmitere prin
ramurile mandibulei la baza craniului.
b) Coloanei vertebrale – în căderi de la înălțime în axul corpului (impact cranian sau membre
pelvine) cu telescoparea coloanei vertebrale (care acționează ca un pivot) → leziuni la nivelul
bazei craniului, în jurul găurii occipitale.
Indirecte:
a) Mecanismul de hiperextensie – hiperflexie brutală a coloanei vertebrale cervicale;
b) Mecanismul prin suflul exploziei.

4.1. Leziunile părților moi.

Leziunile scalpului prezinta o serie de particularităţi legate de vascularizaţia bogată, sprijinul
pe un plan osos sferic şi relativa mobilitate pe planul osos.
Leziunile traumatice ale scalpului pot fi cu soluție de continuitate (plăgi, excoriații) sau fără
(echimoze/infiltrate sanguine, hematoame)
În TCC închise → excoriații, echimoze, hematoame ale scalpului
În TCC deschise → plăgi ale scalpului (potențial septic, cu posibilitatea transmiterii infecției
endocranian).

Fig.17 Teritoriu excoriativ Fig.18 Infiltrat sanguin epicranian

24
4.2. Fracturile craniene (de boltă sau bază craniană).
Fracturile directe nemediate pot fi:
• liniare;
• cominutive;
• dehiscente;
• orificiale;
• particulare: dizjuncția suturală, explozia craniană.
Fracturile directe mediate: prin mandibulă sau coloana vertebrală.

Fig.19. Fractură liniară

Fig.20 Fractură cominutivă Fig.21 Explozie craniană

4.3. Leziuni meningo-cerebrale

Comoția cerebrală. În trecut considerată fără substrat morfologic. Este cauzată de leziunile axonale
difuze (LAD) – efect posttraumatic primar, difuz, cu caracter evolutiv, ca urmare a accelerațiilor și
decelerațiilor bruște ale extremității cefalice. Se manifestă prin pierderea stării de conștiință, rapid și
toatal reversibilă.

Contuzia cerebrală. Leziune determinată de ruperea unor vase în substanţa cerebrală, determinând
apariția unor mici extravazări sanguine cu aspect peteșial, circumscrise sau difuze; este echivalentă
echimozei apărute în substanţa cerebrală; apare prin mecanism de acelerație și/sau decelerație sau
rotaţie.

Fig. 22 Contuzie cerebrală frontală

25
Dilacerarea. Leziune traumatică cu soluție de continuitate a creierului, caracterizată prin distrugerea
și implicit pierderea arhitecturii cerebrale, la nivel superficial (cortical) sau profund (cortico – sub-
cortical).

Hemoragii intracraniene.
1. Hemoragia/hematomul extradural (epidural) - revărsate sanguine constituite intracranian, în-
tre planul osos și dura mater; este de etiologie traumatică în proporție de 99-100%. Asociază
în marea majoritate a cazurilor fractură craniană și leziune de arteră meningee medie.
2. Hemoragia/hematomul subdural – revărsate sanguine cu localizare între dura mater și sub-
stanța cerebrală. Etiologie poate fi atât traumatică cât și netraumatică iar simptomatologie
apare la cantități mai mari de sânge decât în cazul hematomului extradural.

Fig. 23 Hematom subdural

3. Hemoragia subarahnoidiana – revărsat sanguin în spațiul subarahnoidian cu etiologie trauma-

tică sau netraumatică.

Fig. 24 Hemoragie subarahnoidiană

4. Hemoragia intracerebrală. Colecție sanguină, bine delimitată, situată în substanța albă, sub-
corticală. Simptomatologia este prezentă la o cantitate de peste 5ml sânge. Când este posttra-
umatică se dezvoltă în general într-o zonă de contuzie și asociază frecvent și alte leziuni ex-
tracerebrale (ale scalpului, fracturi craniene).

Fig. 25 Hemoragia intracerebrală

26
4.4. Complicațiile traumatismului cranio-cerebral.
➢ Imediate – edemul cerebral traumatic, reprezintă cresterea cantitătii de apă din tesutul cerebral
si poate fi localizat sau difuz; determină sindromul de hipertensiune intracraniană posttrau-
matică cu consecinte imediate (compresiune axială si laterală) si tardive (leziuni neuronale
abiotrofice);
– tromboze ale sinusurilor venoase;
– fongusul cerebral: protuzia în exterior a creierului printr-o soluție de continuitate a
conținătorului (scalp și os) și a meningelui.
➢ Tardive – encefalopatia posttraumatică (EPT) este un sindrom anatomo-clinic evolutiv cu le-
ziuni cerebrale degenerative ce apare la 6luni-1an după traumatism. Se poate prezenta sub
doua aspecte: scleroza atrofică a substantei albe si cicatricea meningo-cerebrală, mai grosiera
în TCC deschise decât în TCC inchise. Cel mai frecvent, cicatricea meningo-cerebrală după
plăgi cranio cerebrale, se manifesta prin epilepsie posttraumatică;
– meningoencefalita traumatică se datorează pătrunderii endocraniene a microbilor
prin fisurarea oaselor bazei craniului in dreptul foselor nazale/ a conductului auditiv extern
sau prin plagile calotei, netratate;
– abcesele cerebrale.

4.5. Expertiza medico-legală.

Se referă la aprecierea sechelelor posttraumatice din punct de vedere al infirmității; medico-legal
lipsa posttraumatică de substanță osoasă se va încadra în noțiunea de infirmitate, chiar dacă nu aso-
ciază sechele neurologice. Referitor la capacitatea de muncă a persoanei este necesară stabilirea stării
de invaliditate.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

1. Reprezintă mecanisme directe nemediate în TCC:

A. accelerația
B. hiperflexia-hiperextensia
C. decelerația
D. prin intermediul mandibulei

2. Contuzia cerebrală:
A. este cauzată de leziuni axonale difuze
B. determinată de ruperea posttraumatică a unor vase în substanța cerebrală
C. asociază soluție de continuitate a țesutului cerebral
D. aspect de microhemoragii peteșiale

*3. Referitor la hematomul subdural, putem afirma că:

A. are cel mai frecvent etiologie traumatică
B. format între dura mater și substanța cerebrală
C. simptomatologia apare la cantități mari de sânge
D. asociază pierderea arhitecturii cerebrale

27
*4. Pierderea arhitecturii cerebrale este specifică:
A. hematomului subdural
B. dilacerării
C. contuziei cerebrale
D. hemoragiei subarahnioidiene

*5. Reprezintă complicații tardive ale TCC-urilor:

A. trombozele sinusurilor venoase
B. edemul cerebral
C. fongusul cerebral
D. abcesul cerebral

6. Reprezintă complicații imediate ale TCC-urilor:

A. fongusul cerebral
B. meningoencefalita
C. edemul cerebral
D. abcesul cerebral

7. Hemoragia intracerebrală:
A. este localizată intraventricular
B. este localizată în substanța albă
C. etiologie traumatică sau netraumatică
D. asociază leziune arteră meningee medie

28
CAPITOLUL V. ASPECTE TRAUMATICE PARTICULARE ÎN MEDICINĂ LEGALĂ: arme
albe, arme de atac/apărare proprii omului și arme de foc

5.1. Arme albe

Conform legii, arma albă reprezintă acel obiect sau dispozitiv ce poate pune în pericol sănătatea ori
integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi: baionete, săbii, spade,
florete, pumnale, cuțite, șișuri, boxuri, castete, arbalete, arcuri, bâte, măciuci şi bastoane telescopice;
Leziunile produse prin arme albe sunt descrise în cadrul capitolului II.B.2 (Leziuni traumatice cu
soluție de continuitate tegumentară – plăgile).

5.2. Arme de atac/apărare proprii omului

Leziunile produse de omul neînarmat cel mai frecvent se produc în condiţiile vieţii cotidiene şi sunt
produse cu mâinile (unghii, palmă, pumn), prin comprimarea diferitelor regiuni cu degetele, prin
smulgerea părului, răsucirea mâinilor sau mușcătură. Adesea leziunile se produc cu picioarele,
genunchii sau capul. Prin comprimarea ţesuturilor (pe gât, braţ, coapsă) cu degetele se formează
echimoze de formă ovalară sau rotundă. Pe suprafața echimozelor se pot observa excoriaţii semilu-
nare, cauzate cu unghiile. Prin mişcările de alunecare a unghiilor se produc excoriaţii paralele
(zgâriere). Loviturile cu palma produc în general eritemul posttraumatic. Mult mai periculoase sunt
loviturile cu marginile mâinii la nivelul regiunii cervicale antero-laterale. În practica medico-legală
sunt înregistrate cazuri mortale prin lovituri cu pumnul în regiunile şocogene (gât, abdomen).
Loviturile cu pumnul sunt localizate pe părţile anterioare ale corpului – faţă, gât, torace, unde se
depistează echimoze. Plăgile contuze se formează numai în regiunile unde proiemină oasele. Prin
loviturile puternice cu pumnul se pot fractura oasele nasului, mandibula, dinţii, sternul şi coastele.
Loviturile cu picioarele încălţate pot provoca diferite leziuni, începând cu echimoze şi excoriaţii şi
terminând cu fracturi ale oaselor sau rupturi ale organelor interne. Leziuni mult mai periculoase se
formează atunci când victima este culcată și călcată cu picioarele.

5.3. Arme de foc. Proiectilele sunt considerate agenţi mecano – dinamici care se deosebesc funda-
mental de ceilalţi agenţi traumatici mecanici prin energia cinetică foarte mare pe care o dezvoltă şi
prin caracteristicile lezionale determinate de unda de şoc, natura proiectilelor, particulele metalice,
particulele de pulbere, de fum şi de flacără.
Circumstanțe de producere: omor, sinucidere, accidente (în special de vânătoare, sportive)

Clasificarea armelor de foc:

- după destinaţia lor:
• arme de vânătoare
• arme de luptă (puști, pistoale, revolvere)
• arme artizanale
• arme speciale (pistoale de semnalizare, de alarmă, pistoale şi puşti cu aer
comprimat)
• arme deghizate (pistol-stilou, pistol-baston, pistol-cuţit)
• arme de tir sportiv (arme cu un calibru redus)
- după calibru:
• calibru mic (</= 6,35 mm)
• calibru mijlociu (6,35 – 9 mm)

29
 • calibru mare (> 9 mm)
- după lungimea țevii
• cu țeava lungă (60 – 70 cm): puști, mitraliere, carabine → putere mare de
penetrație
• semilungă – pistoale automate
• scurtă – pistol, revolver
- după muniţia folosită
• arme cu glonţ (de luptă)
• arme cu alice (de vânătoare)
• arme mixte (unele arme de vânătoare)

Factorii împușcării - leziunile determinate de armele de foc sunt consecinţa acţiunii mai multor
factori:
1. factorul primar – glonțul propriu-zis → leziunile primare
2. factori secundari – acţionează în trageri de la distanţe mici (cel mult 2x lungimea ţevii) →
leziuni secundare
• fum;
• gaze fierbinți;
• flacără;
• particule de pulbere nearsă/arsă/arzândă;
3. factori terțiari:
• elemente din interiorul țevii (unsoare, rugină, pulberi din trageri anterioare)
4. factori cuaternari:
• elemente preluate de proiectil în trecerea sa prin diverse medii/prin ricoșare.

Factorii secundari + terțiari + cuaternari = factori suplimentari ai împușcării

5.4. Probleme medico-legale prezentate de o plagă împuşcată (expertiza medico-legală):

• diagnosticarea leziunii prin armă de foc și diferenţierea de o plagă înţepată;
• precizarea orificiului de intrare şi a celui de ieşire a proiectilului;
• precizarea distanţei de la care s-a tras și a direcției de tir;
• precizarea caracterului vital al leziunii;
• precizarea caracterului auto sau heteroprodus al leziunii;
• stabilirea numărului de împuşcături şi a ordinii acestora;
• stabilirea legăturii de cauzalitate între plaga împușcată și deces;
• dacă victima supravieţuieşte – precizarea gravităţii leziunii (zîm, sechele)
• oferirea a cât mai multe informaţii care să ajute la identificarea armei.

Proiectilul (agent traumatic mecano-dinamic) produce plaga împuşcată (balistică) ce prezintă clasic
3 elemente: orificiul de intrare, canalul, orificiul de ieşire.

Orificiul de intrare:
plagă circulară cu lipsă de substanţă şi margini regulate / fin dințate, pergamentate, orientate
spre interior (afrontarea marginilor arată lipsa unei porţiuni de ţesut)

30
 • forma: rotundă (când glonțul pătrunde perpendicular), ovală (când pătrunde
oblic); prin contracția fibrelor elastice orificiile rotunde au tendința de a deveni
ovale;
• diametrul plăgii este, de obicei, mai mare decât cel al proiectilului, sau poate
fi egal; mai mic decât al orificiului de iesire;
• poate fi unic / multiplu.
inelul de ştergere pe marginea internă a plăgii, apare ca un lizereu negricios, în urma ştergerii
reziduurilor de pe proiectil pe tegument (fum, unsoare)
• se formează indiferent de distanța de tragere;
• contribuie la stabilirea succesiunii împușcăturilor – cu cât este mai puțin
evident, cu atât împușcătura a fost mai tardivă;
• poate lipsi când glonțul a trecut prin haine, sau alte materiale;
• poate fi inaparent în cazul sângerării locale .
inelul de contuzie (de excoriere) apare datorită acţiunii iniţiale de lovire a tegumentului de
către proiectil şi contuzarea sa imediat înainte ca acesta să cedeze
zona de tatuaj în afara inelului de excoriere, este o zonă circulară, cenușie/negricioasă/gălbuie
(în funcție de culoarea pulberii), în interiorul căreia se găsesc puncte negricioase date de
impregnarea în piele a factorilor secundari (fum, particule de pulbere nearsă)
• dispusă pe o arie mai mare (cm);
• NU se spală cu apă;
• arsuri superficiale și modificări ale firelor de păr;
inelul de metalizare apare când glonțul străbate pielea aflată imediat deasupra unui plan osos,
indiferent de distanța de tragere – lizereu brun-negricios, situat pe os (cap, fața anterioară a
gambei); determinat de particule mici metalice (din țeavă, glonț, resturile capsei);

Fenomenul de retroproiecţie (backspatter)

Definiție: proiecţie retrogradă de material biologic (sânge, os), particule metalice din proiectil şi
pulberi rezultate în urma tragerii, de la locul de impact al proiectilului, mai ales în trageri de aproape

Canalul:
Definiție: descrie totalitatea leziunilor produse de proiectil de la intrare şi până la ieşirea din organism
(canal transfixiant) sau până la oprirea sa în organism (canal orb).
• permite stabilirea cauzei morţii;
• oferă date importante cu privire la arma cu care s-a tras şi condiţiile în care a avut loc tragerea;
• permite recuperarea proiectilului / a unor fragmente din proiectil;
• identificarea unor substanțe, particule, ţesături ce permit stabilirea drumului parcurs de
proiectil până la impact;
• caracterul şi amploarea leziunilor raportat la organele traversate (în plăgile transfixiante cu
absenţa proiectilului) pot oferi informaţii cu privire la natura şi dimensiunile proiectilului,
forţei cinetice şi a forţei de pătrundere
➢ traiect: direct (rectiliniu) / deviat („în zig-zag”) la întâlnirea unor ţesuturi dure care îi
pot modifica traiectoria
• aspect particular: canal în seton = „canal tunel” – proiectilul cu viteză redusă străbate pielea
dar nu poate perfora osul subiacent, alunecând pe suprafața acestuia (exemplu: împușcare în
regiunea frontala– glonțul străbate în tunel pericraniul și iese la nivel occipital/temporal)

31
 ➢ caracteristicile canalului depind de:
- viteza proiectilului;
- ţesuturile traversate de acesta;
➢ leziunile determinate de proiectil de-a lungul canalului depind de energia cinetică şi
distanţa de tragere:
• tragere cu alice: leziunile interne se produc prin acţiunea mecanică directă de
contuzionare şi zdrobire a ţesuturilor;
• tragere cu arme militare: acţiunea mecanică directă a proiectilului este
completată de acţiunea undei de şoc şi producerea fenomenului de cavitaţie →
canal mult mai larg decât diametrul proiectilului şi leziuni interne pe distanţe
mai mari;
• proiectilele explozive: putere de distrugere foarte mare → orificiu de intrare
de mari dimensiuni, iar în interiorul canalului se identifică resturi metalice,
corpi străini, se pot forma canale secundare, iar leziunile tisulare au o mare
severitate şi întindere.

Orificiul de ieşire
- dacă există (plagă împușcată transfixiantă), prezintă caracteristici mai puţin precise decât cel
de intrare;
- permite stabilirea sensului în care glonţul a traversat corpul;
- în cazul traiectelor rectilinii, poate ajuta la stabilirea direcţiei de intrare a glonţului;
- uneori, nu se poate diferenţia de orificiul de intrare decât pe baza absenţei factorilor secundari
şi a inelelor care se formează la orificiul de intrare;
• excepţie 1: inelul de contuzie – poate să apară atunci când zona prin care iese proiectilul
este sprijinită pe o suprafaţă dură (prin strivirea tegumentului între proiectil şi planul dur);
• excepţie 2: dacă tragerea se face cu ţeava lipită, toată funinginea pătrunde în canal şi se
depozitează la nivelul canalului şi la orificiul de ieşire.
- aspect: nu prezintă pierderea de substanţă caracteristică orificiului de intrare (afrontarea
marginilor nu evidenţiază lipsă de ţesut), în general are aspectul unei plăgi stelate, eventual
cu margini răsfrânte în afară;
- pe oase late: leziune în formă de trunchi de con cu baza mare la nivelul tăbliei externe şi baza
mică la nivelul tăbliei interne (invers faţă de orificiul de intrare)
- formă: neregulată, unori cu caracter exploziv;
- margini: zdrenţuite, răsfrânte spre exterior;
- dimensiuni (comparativ cu orificiul de intrare):
• egale – când proiectilul nu este deviat în interiorul canalului iar ţesuturile pe care se
formează orificiile sunt similare ca structură şi consistenţă;
• mai mare – când proiectilul se roteşte pe traiectorie (intră perpendicular şi iese oblic)
/ când antrenează eschile osoase / când este deformat pe traiect;
• mai mic – când proiectilul se roteşte pe traiectorie (intră oblic şi iese perpendicular) /
în cazul proiectilelor explozive / când antrenează un corp străin la intrare.
- unic/ multiplu.

32
INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

1. Reprezintă arme de atac/apărare proprii omului:

A. pumnalul
B. mâna (unghii, palmă, pumn)
C. cuțitul
D. piciorul

*2. Reprezintă factor primar al tragerii:

A. flacăra
B. fumul
C. proiectilul
D. pulberea arsă/nearsă

3. Următoarele elemente reprezintă factori secundari ai tragerii:

A. fumul
B. glonțul
C. elemente din interiorul țevii (rugină, grăsime)
D. flacăra

4. Orificiul de intrare în cazul plăgilor împușcate:

A. prezintă lipsă de substanță
B. marginile sunt orientate spre exterior
C. diametrul plăgii de obicei mai mare decât al proiectilului
D. nu prezintă inel de contuzie

5. Zona de tatuaj:
A. este situată în afara inelului de excoriere
B. este specifică orificiului de ieșire
C. nu se spală sub jetul de apă
D. se datorează factorilor cuaternari ai tragerii

*6. Canalul în seton are următoarele caracteristici:

A. viteza mare a proiectilului
B. proiectilul străbate pielea și osul
C. proiectilul alunecă pe suprafața osului
D. traiect în zig-zag

*7. Orificiul de ieșire:

A. prezintă lipsă de substanță
B. marginile sunt orientate spre interior
C. marginile sunt zdrențuite, neregulate
D. este întotdeauna unic

33
CAPITOLUL VI. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRODUSE PRIN ACCIDENTE DE TRAFIC
RUTIER

6.1. Factori cauzali

A) factori principali
- omul:
✓ stare de sanatate psiho – somatică (timp de reacție normal 0,5 – 0,75 sec)
✓ imprudență
✓ ignoranţă
✓ neglijență
✓ egoism
B) factori secundari
- mijlocul de transport – defecțiuni tehnice, starea benzii de rulare
- drumul
C) factori favorizanţi
- condiţii meteo
- grad de iluminare/luminozitate (adaptare dificilă la trecerea noapte-zi/zi-noapte)
- viteza mare de deplasare
- alterarea stării de conștiență/percepție – alcool, alte psihotrope -

6.2. Leziunile și moartea produse de vehicule cu și fără pneuri (tren, tramvai).

6.2.1. Pieton. Vehicule cu pneuri.

Efectele depind de:
- viteza autovehiculului;
- tipul autovehiculului;
- partea vehiculului cu care se produce lovirea;
- zona anatomică unde se produce lovirea.
1. mecanisme simple – lovirea simplă, căderea, proiectarea, comprimarea, târârea, călcarea;
2. mecanisme asociate
- grupează două mecanisme simple; leziuni mai grave, reunesc caracteristicile celor produse
prin mecanisme simple (cel mai frecvent lovirea-proiectarea);
3. mecanisme complexe
- reunesc trei sau mai multe mecanisme simple; gravitate mare, frecvent letale, leziuni
osteoarticulare, multipolaritate (leziuni traumatice distribuite pe mai multe planuri – fiind
imposibilă individualizarea fiecărui mecanism simplu).

6.2.2. Pieton. Vehicule fără pneuri (cu roți metalice – feroviare)

- particularități:
✓ politraumatisme grave cu leziuni multiple, diverse, multipolare, cel mai adesea
mortale;
✓ moarte rapidă – reacție vitală minimă/absentă;
✓ urme de ulei pe haine și corpul victimei;
✓ fragmente dispersate pe distanțe mari
• lovirea pietonilor de către tren

34
 ➢ secționarea segmentelor corpului (dacă persoana este culcată pe șină);
➢ mecanism complex de izbire-proiectare-târâre-sfârtecare (persoana în picioare);
➢ leziuni grave, cu fragmentarea corpului şi antrenarea fragmentelor pe distanţe mari;
➢ pe corpul victimei se constată:
• prezenţa de ulei
• la locurile de amputaţie – bandă de compresie – pergamentată
➢ circumstanţe
• accidental:
- traversarea liniilor ferate fără o asigurare prealabilă
- lovirea pietonului care circulă pe peron de o uşă a deschisă a trenului.
• suicidar;
- victima preferă anumite pozitii: cu gâtul sau abdomenul pe linia ferată →
decapitare / hemicorporectomie.
• crimă
- victima are mâinile și picioarele legate; prezintă şi alte leziuni de violenţă;
• disimularea unei crime (cadavrul așezat/aruncat în fața trenului): presupune identificarea
cauzei morții; lipsa totală a reacției vitale corespunzător leziunilor produse de tren.

Fig. 26 Pieton lovit de tren

6.2.3. Motociclist.
Mecanisme:
- ciocniri frontale sau lateral de un obstacol sau alt vehicul: leziuni localizate la membrele
inferioare – echimoze, excoriaţii, plăgi, fracturi;
- derapaj cu rostogolire / alunecare pe o parte a motocicletei;
- loviri laterale ale motociclistului (acroșare);
- frânări bruște cu proiectarea motociclistului;
Leziuni:
- leziuni grave, corpul fiind lovit prin intermediul motocicletei; predomină leziunile
consecutive proiectării
- TCC severe - tip particular de fractură – cădere în vertex – pătrunderea coloanei vertebrale în
gaura occipitală şi compresiunea bulbului;
- fractrui oase lungi, bazin, costale;
- la membrele pelvine leziunile interesează de regulă părțile antero – laterale
- în caz de alunecare leziuni pe fața externă și internă a membrului pelvin pe care a căzut
motocicleta;
- leziuni ale organelor interne;
- un tip particular de accident se produce prin pătrunderea motocicliştilor sub un autovehicul
cu inălţime mare → TCC sever sau chiar decapitare.

35
6.2.4. Șofer.
Leziunile se produc prin lovire de suprafețe dure din interiorul autoturismului, cel mai frecvent în
condițiile unei decelerări bruște. În cazul șoferului nerestricționat cu centura de siguranță, acesta va
fi proiectat înainte și în sus, cu leziuni traumatice localizate preponderent pe partea stângă.
1. sindromul volanului (dacă șoferul e nerestricționat):
• lovire / comprimare cu trunchiul de volan;
• echimoze / excoriaţii semicirculare la nivelul toracelui;
• fracturi costale / stern;
• leziuni viscere abdominale (ficat, mezenter) / torace (cord, aortă, plămâni);
• leziuni la nivelul mâinilor.
2. sindrom bord (dacă șoferul e nerestricționat):
• leziuni elementare la nivelul genunchilor;
• fractură de rotulă;
• fractură oase gambă;
• fractură femur – col femural;
• fractură de bazin (fosa acetabulară) – prin pătrunderea capului femural în bazin;
3. sindrom parbriz (dacă șoferul e nerestricționat):
• impactul capului cu parbrizul, tavanul, oglinda retrovizoare, stâlpul din stânga;
• leziuni elemetare la nivelul viscerocraniului – plăgi prin cioburi de sticlă securit,
uneori cu retenţia acestora;
• fracturi de viscero şi neurocraniu;
4. sindrom centura de siguranță (șofer restricționat):
• echimoze în bandă - dispuse în diagonală dinspre hemitoracele stâng superior spre
hemitoracele drept inferior, respectiv transverale în ⅓ inferioară a abdomenului
• zone excoriate;
• fracturi costale;
5. sindrom airbag:
• generat de impactul viscerocraniului (mai ales) cu airbagul;
• excoriaţii/zone excoriate;
• echimoze;
• mai rar plăgi ale buzelor;
• fracturi piramidă nazală;
• arsuri superficiale (azotul care umflă sacul, rezultă în urma unor reacții chimice
exoterme);
• tulburări auditive datorate zogmotului produs de declanşarea airbagului;
6. sindrom pedalier:
• leziuni ale gambelor şi picioarelor produse de pedalier prin frânare sau extensia
gambelor;
• fracturi de membre inferioare;
• pătrunderea capului femural în cavitatea acetabulară;

36
6.2.5. Pasager dreapta-față. În cazul pasagerului nerestricționat cu centura de siguranță, acesta va fi
proiectat înainte și în sus, cu leziuni traumatice localizate preponderent pe partea dreaptă.
1. sindrom bord (pasager nerestricționat):
idem șofer
2. sindrom parbriz (pasager nerestricționat):
idem șofer, cu leziuni produse prin lovire de stâlpul dreapta;
3. sindrom centura de siguranță (șofer restricționat):
idem șofer dar cu dispoziție oblică inversată (dinspre hemitoracele drept superior spre
hemitoracele stâng inferior)
4. sindrom airbag:
idem șofer

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

1. Reprezintă factori cauzali principali ai accidentelor rutiere:

A. condițiile meteo
B. imprudența
C. neglijența
D. condițiile de drum

*2. Echimoze semicirculare la nivelul toracelui, fracturi sternale/costale și leziuni la nivelul

mâinilor pot apărea în:
A. sindromul de bord
B. sindromul de volan
C. sindromul de airbag
D. sindromul de parbriz

*3. Mecanismul cel mai frecvent implicat în cazul pietonilor este:

A. lovirea
B. căderea
C. proiectarea
D. lovirea-proiectarea

*4. Leziunile grave, cu reacție vitală minimă/absentă și dispersare de fragmente pe mari distanțe
sunt specifice:
A. pietonului lovit de vehicul cu pneuri
B. motociclistului
C. pieton lovit de vehicul fără pneuri
D. șofer nerestricționat

37
5. În condițiile unei decelerări bruște, șoferul nerestricționat va fi proiectat:
A. anterior
B. posterior
C. în sus
D. spre dreapta

6. Gravitatea leziunilor traumatice la pieton depind în primul rând de:

A. tipul autovehiculului
B. înălțimea victimei
C. vârsta victimei
D. viteza autovehiculului

7. Reprezintă elemente specifice victimei în calitate de motociclist:

A. leziuni localizate pe partea stângă a corpului
B. căderea în vertex
C. leziuni cu precădere pe fețele antero-laterale ale membrelor pelvine
D. urme de ulei pe hainele/corpul victimei

38
CURSUL VII. ASFIXIILE MECANICE

Asfixiile mecanice prin definiție: procese fiziopatologice ce asociază scăderea sau lipsa oxigenului
circulant, respectiv hipoxie sau anoxie.

7.1. Clasificarea generală a asfixiilor.

➢ În funcție de împrejurările/circumstanțele producerii:
- violente;
- patologice/neviolene.
➢ În funcție de etapele procesului respirator:
- asfixii de aport;
- asfixii de transport (violente - intoxia CO, methemoglobinizante)
- asfixii prin alterarea membranei alveolo-capilare;
- asfixii prin deficit de utilizare a oxigenului la nivel tisular;
- asfixii anoxice (deficit de oxigen în aerul respirat – nu este afectat procesul respirator).

Clasificarea asfixiilor mecanice de aport:

➢ asfixii prin obstrucție:
- obstrucția orificiilor respiratorii: sufocarea;
- obstrucția căilor respiratorii: cu corp străin – lichid sau solid;
cu aspirat (sânge, conținut gastric).
➢ asfixii prin compresiune:
- asupra toracelui-abdomenului;
- asupra regiunii cervicale/căilor respiratorii: spânzurarea, strangularea, sugrumarea.

7.2. Semne generale de asfixie - utile în stabilirea diagnosticului general de asfixie/anoxie (apar în
toate tipurile de asfixii, mai exprimate în cele mecanice)
Aspecte macroscopice:
Examen extern:
- cianoza: mai ales la nivelul feței şi a extremităţilor
• uneori neuniformă, cu distribuție insulară;
• intensitatea depinde de durata stării anoxice (mai intensă în comprimare toraco -
abdominală, mai puţin intensă/absentă în spânzurare).
- lividităţi cadaverice: pronunțate, precoce, de culoare violaceu-albăstruie de la început (c% ↑
de Hb redusă):
• pe suprafeţe mari deoarece sângele rămâne lichid (c%↑ CO2 împiedică aderenţa
plachetară şi stimulează fibrinoliza);
- peteşii hemoragice asfixice: puncte hemoragice violaceu-negricioase cauzate de staza
marcată:
• pe suprafaţa lividităţilor, subconjunctival, buze, mucoasa nazală, orală.
- incontinenţă sfincteriană: datorită contracțiilor musculare din perioada convulsivă
• emisie de materii fecale, urină, spermă
- midriază;
- limba prolabată între arcadele dentare.

39
Examen intern:
stază sanguină viscerală marcată, generalizată – prin blocarea întoarcerii venoase şi congestia
capilarelor venoase;
peteşii asfixice:
• mici sufuziuni sanguine de 2-4 mm la nivelul seroaselor, meningelui, substanţa albă
cerebrală;
• peteşiile pleurale = peteşii Tardieu.
aspectul sângelui
• lichid ← c%↑ CO2 şi catecolamine împiedică aderenţa plachetară şi stimulează
fibrinoliza; sângele este incoagulabil de la început;
• închis la culoare (c% ↑ de Hb redusă).
modificări cardiace:
• presiunea ↑ în circulaţia pulmonară → cordul drept dilatat, plin cu sânge, cordul stâng
gol → ”inima asfixică”
modificări pulmonare:
• stază + edem important (spumă roziu-albicioasă care se scurge spontan şi la
presionarea parenchimului pulmonar);
• plămâni cu aspect emfizematos – emfizem asfixic pulmonar – măriți de volum;

Fig. 27 Edem pulmonar

Aspecte microscopice (amprenta anoxică Spielmayer şi Kernbach)

- staza si edem în toate organele;
- endotelioza;
- rupturi capilare şi ale septurilor interalveolare;
- distrofie hidropicnovacuolară;
- fragmentări ale fibrelor miocardice.
Tanatochimic:
- creşterea nivelului hipoxantinei în vitros;
- creşterea concentraţiei de fosfolipide în lichidul alveolar;
- creşterea LDH (mai ales fracţiunea V) în ser.

Tanatogeneza.
În asfixii mecanice, moartea se poate produce prin următoarele mecanisme:
➢ anoxia acută (lipsa oxigenului);
➢ mecanism hemodinamic (comprimarea structurilor vasculare ale regiunii cervicale)
➢ mecanism reflex (comprimarea sinusului carotidian);
➢ fractura coloanei cervicale (doar în spânzurare).

40
Aspecte specifice.
Compresiunea
7.3. Regiunea cervicală
7.3.1. Spânzurarea. Formă de asfixie mecanică realizată prin comprimarea externă a regiunii
cervicale cu un laț, ce are o extremitate legată într-un punct fix, cealaltă extremitate formând o
circulară în jurul gâtului, nivel la care se strânge, în mod pasiv, sub acțiunea propriului corp, atras de
forța gravitațională.
Clasificarea spânzurării:
➢ după poziția nodului:
- tipică (nodul situat cervical posterior – la ceafă);
- atipică (nodul situat oriunde altundeva: latero-cervical, submandibular)
➢ după poziția cadavrului:
- completă (corpul este total suspendat, fără a avea vreun punct de sprijin);
- incompletă (corpul are un punct de sprijin în jur).
Aspecte juridice:
➢ sinucidere (cel mai frecvent);
➢ accidental (la copii în timpul unor jocuri, acrobaţi, paraşutişti);
➢ crimă – foarte rar – la persoane aflate în imposibilitatea de a se apăra (copii, persoane în stare
de comă, paralizați, sub influența unor medicamente/droguri);
➢ disimularea unei alte morți violente (prin strangulare);
➢ mijloc de pedeapsă capitală.
Examenul extern:
a. Şanţ de spânzurare – este urma lăsată de laţul traumatic la nivelul gâtului – depresiune
tegumentară pergamentată:
➢ localizare – în 1/3 superioară a gâtului, submandibular (deasupra cartilajului tiroid);
➢ formă – circulară întreruptă la nivelul nodului (în cazul nodului culant șanțul poate
forma o circulară completă cu imprimarea sau ”ștanțarea” nodului);
➢ traiect – oblic, ascendent spre nod;
➢ culoare – galben-maronie (laţul lezează stratul superficial al tegumentului care după
moarte se pergamentează);
➢ adâncime – inegală: întrerupt la nivelul nodului, adâncime maximă în regiunea opusă
nodului, superficializându-se câtre nod;
➢ lăţimea – orientativă pentru identificarea laţului;
➢ margini – pot fi excoriate, echimozate;
➢ în structurile anatomice subiacente (țesut subcutanat, structuri musculare) se găsesc
infiltrate sanguine (determină caracterul vital);
➢ poate reproduce fidel structura laţului folosit (leziuni marker);
➢ leziune rezistentă la putrefacţie.
- 3 categorii de laţuri:
• Laţuri moi (fular, cravată) – produc şanturi superficiale, uneori greu vizibile;
• Laţuri semidure (cablu electric, sfoară) – cel mai frecvent folosite;
• Laţuri dure (sârmă, lanţ) – produc şanţuri cu profunzime mare.
- două categorii de noduri:
• nod fix;
• nod culant – se strânge sub propria greutate corporală.

41
 Fig. 28 Șanț de spânzurare
Examenul intern:
- este sărac, tablou asfixic;
a. infiltrate hemoragice în ţesuturile moi ale gâtului (determină caracterul vital al sanţului);
b. rar fracturi ale osului hioid / cartilajului tiroid laringian (mai frecvente în sugrumare și
strangulare);
c. leziuni carotidiene:
• infiltrate hemoragice longitudinale în tunica externă;
• sufuziuni hemoragice în intimă;
• plesniri transversale ale intimei (semn Amussat);
• manşoane echimotice pericarotidiene la nivelul peretelui arterei carotide (semn Martin);
d. fracturi ale axisului (rar) – prin hiperextensia coloanei cervicale; în execuţii – smulgerea
coloanei vertebrale cu dilacerarea măduvei, a joncţiunii măduvă – bulb sau a juncţiunii bulbo
– pontine.

7.3.2. Strangularea. Formă de asfixie mecanică realizată prin comprimarea externă a gâtului cu un
cordon ce formează la acest nivel o circulară, care se strânge în mod activ, fiind acţionat de o forţă
externă.
Aspecte juridice:
• cel mai frecvent, este omucidere;
• este posibilă şi sinuciderea (extrem de rar)
Examenul extern:
• şanţ de strangulare: depresiune pergamentată a tegumentului, situată în 1/3 medie a gâtului,
cu traiect orizontal, de obicei complet (poate fi incomplet când între laț și gât se interpun
diverse obiecte);
- culoare gălbui-maronie, pergamentat;
- adâncime: uniformă;
- poate fi unic / multiplu;
- pot exista echimoze +/- excoriaţii în vecinătatea şanţului (prin încercarea victimei de a se elibera;
- stigmatele externe ale asfixiei mecanice sunt mai evidente;
- +/- semne de violenţă determinate de lupta dintre victimă şi agresor.
Examenul intern:
- infiltrat hemoragic în ţesuturile moi ale gâtului;
- fracturi ale cartilajului tiroid / osului hioid;

42
7.3.3. Sugrumarea. Formă de asfixie mecanică ce se realizează prin comprimarea gâtului cu
mâna/mâinile.
Aspecte juridice:
➢ exclusiv omucidere;
➢ sinuciderea nu este acceptată, deoarece după pierderea stării de conștiență → relaxare
musculară → mâinile nu mai pot realiza compresia → reluarea spontană a respirației
prin mecanism reflex declanșat de hipoxie-hipercapnie;
Examen extern:
- la nivelul gâtului - echimoze ovalare (pulpa degetelor) şi excoriaţii semilunare (unghii);
- dacă sugrumarea s-a realizat cu o singură mână – pe una din feţele laterale ale gâtului se
observă o echimoză ovalară flancată de o excoriaţie semilunară (police), iar pe cealaltă patru
echimoze flancate de excoriaţii semilunare (restul degetelor);
- aspectul şi localizarea leziunilor permit aprecierea:
• poziţiei victimă-agresor;
• dacă agresiunea s-a produs cu una sau două mâini;
• dacă agresorul este dreptaci sau stângaci (în funcție de profunzimea leziunilor traumatice,
considerând că mâna dominantă aplică o forță de compresiune mai mare).
Examen intern:
• infiltrat sanguin în musculatura gâtului (mai evident decât în celelalte forme de asfixie
mecanică prin comprimare);
• frecvent apar fracturi ale cartilajelor laringiene, ale osului hioid (coarne mari).

7.4. Compresiunea toraco-abdominală. Formă de asfixie mecanică ce se realizează prin exercitatea

unei presiuni mari asupra toracelui şi/sau a părţii superioare a abdomenului cu blocarea, prin
presiunea exercitată, a excursiilor respiratorii ale diafragmului (principalul mușchi respirator) și
blocarea complianţei pulmonare.
• pentru a produce asfixia unui adult normostenic este necesară o greutate de aprox. 50 kg
Aspecte juridice:
• accidental (surpări de maluri, ziduri dărâmate, accidente rutiere cu încarcerarea victimei);
• cu scop criminal.
Examen extern:
• semne de asfixie intense (cianoză intensă mai ales la nivelul feţei + numeroase peteşii);
• pielea prezintă leziuni minime (datorită elasticităţii).
Examenul intern:
• fractura sternului, fracturi costale bilaterale;
• plamânul- edem pulmonar carminat
• leziuni ale organelor toracice +/- abdominale (contuzii +/- rupturi pulmonare şi cardiace,
explozia cordului plin cu sânge, rupturi ale viscerelor abdominale).
- discrepanţă între leziunile tegumentare reduse şi leziunile interne grave

B. Obstrucția
7.5. Orificiilor respiratorii
Sufocarea. Asfixie mecanică realizată prin acoperirea concomitentă a orificiilor respiratorii externe
(narine, orificiul bucal) făcând imposibilă pătrunderea aerului în căile respiratorii spre plămân.

43
 ➢ cu mâna, direct sau prin intermediul unor obiecte moi;
➢ prin împingerea și menținerea feței în obiecte moi;
➢ prin aplicarea unei cârpe ude pe orificiile respiratorii / înfășurarea capului cu
cearșaf;
➢ prin fixarea unor benzi adezive pe orificiile respiratorii;
➢ introducerea capului într-o pungă de plastic, etanșeizată submandibular.
Aspecte juridice:
• omucidere (copii mici, bătrâni, persoane în stare de ebrietate sau în imposibilitatea de a se
apăra);
• accidental (la sugari – în timpul somnului).
Aspecte necroptice:
• Echimoze ovalare +/- excoriaţii semilunare perioronazale (produse de mâna
agresorului) – lipsesc dacă s-a folosit un obiect moale;
• deformarea (turtirea) / fracturi ale piramidei nazale, uneori cu zone excoriat –
pergamentate;
• pe faţa internă a buzelor se pot găsi infiltrate hemoragice / plăgi produse prin
comprimarea lor pe arcadele dentare;
• uneori, în cavitatea orală / fosele nazale – scame, fulgi;
• leziuni traumatice de apărare (inconstant);
• tablou asfixic.

7.6. Căilor respiratorii

Formă de asfixie mecanică produsă prin stenoza sau obstrucția internă a căilor respiratorii (laringe,
trahee, bronhii și ramificații) cu diferiți corpi străini, de proveniență externă sau internă; nu este
necesară obstrucția totală a lumenului pentru a se produce decesul.
Aspecte juridice:
• în majoritatea cazurilor, accidentală (la sugari – asfixia cu lapte; la copii – jucării; la adulți,
mai ales pe fondul stării de ebrietate – cel mai frecvent bol alimentar);
• uneori omucidere (rar – când victima nu se poate apăra);
• foarte rar suicid;
Se poate produce cu o mare varietate de obiecte/materiale solide sau cu lichide.
• obstrucția prin bol alimentar: survine în timpul mesei (poate asocia consum de alcool);
• obstrucția prin aspirație:
➢ de conținut gastric regurgitat (după vărsătură – sd. Mehndelson), frecvent pe fond de
consum exagerat de alcool;
➢ de sânge (TCF, ruptură de varice esofagiene);

Înecarea. Formă de asfixie mecanică ce se realizează prin obstruarea căilor respiratorii şi a alveolelor
pulmonare cu apă sau alte lichide, care înlocuiesc aerul respirat, consecutiv contactului parțial (numai
capul/orificiile respiratorii) sau total (scufundare) al organismului cu lichidul respectiv.
Aspecte juridice:
• cel mai frecvent – accidental – accidente de agrement, sportive, de muncă, de trafic rutier (cu
blocarea în autovehiculul căzut în apă);
• mai rar – suicid – pentru care pledează tentativele anterioare, obiecte grele asupra corpului,
scrisori de adio;

44
 • omucidere – pentru care pledează alte semne de violență, membrele legate, corpul găsit în
sac;
• disimularea unei crime.
Etiologie: se poate produce în apă, alte lichide, suspensii; cea mai frecventă este submersia în apă
(înecul);
Fiziopatologie:
• faza de apnee voluntară – durează aprox 1 min;
• faza de dispnee inspiratorie cu inspir involuntar – pragul declanşării inspirului involuntar este
reprezentat de creşterea presiunii parţiale a CO2 în sânge peste 55 mm Hg şi de scăderea O2
sub 100 mm Hg; durează aprox 1 min; se aspiră şi înghite o cantitate importantă de lichid;
• faza de dispnee expiratorie – reflex de apărare la pătrunderea apei în căile respiratorii – quintă
de tuse, urmată de un nou inspir involuntar; după 2 – 3 repetări individul devine inconștient;
• faza de convulsii (anoxice, de decerebrare);
• faza de respiraţii terminale, ample, rare cu pătrunderea unei cantităţi mari de lichid în
plămâni;
• oprirea cordului;
• decesul se instalează după aprox 5 – 6 min.
Aspecte necroptice: reprezintă reacție vitală – elemente care probează înecul.
• ciuperca înecatului: spumă roz-cenușie-albicioasă la nivelul orificiilor bucal și nazale, densă,
perlată, formată din apă, mucus din CRS şi aer; vizibilă la scoaterea cadavrului din apă, la cei
decedați de puțin timp, ulterior dispare (spălată de apă).

Fig. 29 Ciuperca înecatului

• emfizem pulmonar hidroaeric – prin ruperea septurilor interalveolare; plămâni măriţi de
volum, cu amprente costale pe suprafaţă, aspect buretos și crepitații accentuate;
• peteșii asfixice Paltauf pe pleure – mai mari și mai violacee decât peteşiile Tardieu, cu contur
estompat, prin ruptura peretelui vascular și extravazarea sângelui;
• lichid în cavităţile pleurale prin rezorbţia lichidului aspirat;
• nisip/mâl/alge în CRS;
• spumă albicioasă în trahee şi bronşiile mari;
• conținut lichidian în stomac şi intestin.
Determinări complementare:
• determinarea punctului crioscopic (punctul de congelare a sângelui): diferenţiere între înec
în apă dulce şi înec în apă sărată (normal – 0,57o);
în apă dulce – c% moleculară a sângelui este mai mică → punct crioscopic mai mic decât normal;
în apă sărată – c% moleculară a sângelui este mai mare → punct crioscopic mai mare decât normal;

45
 • cercetarea planctonului acvatic şi a diatomeelor:
- plancton – totalitatea organismelor vii care plutesc în apă (fito/zooplancton);
- diatomee = alge (organite eucariote) unicelulare cu înveliş silicios, dimensiuni de 10-80 microni;
tipul lor diferă în funcţie de apă şi anotimp;
- rezistente la putrefacţie
- se localizează predominant în organe cu circulaţie terminală (splină, rinichi, măduvă osoasă)
- permit stabilirea anotimpului în care s-a produs înecul şi dacă înecul s-a produs în apa în care a fost
găsit cadavrul (studiu comparativ).
• determinarea nivelului seric de peptid natriuretic atrial – valoare crescută în ser.

Leziuni traumatice postmortem: produse de fauna acvatică sau târârea cadavrului de curenții de apă
și lovirea acestuia de relieful albiei, de rădăcini de obiecte contondente sau ambarcaţiuni – absența
caracterului vital:
• fauna acvatică poate distruge diferite părţi ale cadavrului, cu precădere extremitățile (degete,
nas, urechi);
• lovirea cadavrului de elicea unei ambarcaţiuni poate produce leziuni severe (până la
fragmentarea cadavrului);
• târârea cadavrului pe fundul unei ape curgătoare cu lovirea de pietre/stânci, determină leziuni
(excoriaţii) în special pe părţile proeminente ale cadavrului (frunte, dorsul mâinilor, genunchi,
antepicioare, omoplați, fese, călcâie).

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. Intoxicația cu CO reprezintă:

A. asfixie de aport
B. asfixie de utilizare
C. asfixie de transport
D. asfixie anoxică

2. În asfixiile mecanice sângele cadaveric:

A. este coagulat
B. este lichid
C. este roșu aprins
D. este roșu închis (negricios)

3. Caracteristicile spânzurării tipice complete:

A. nodul situat submandibular
B. corpul în poziție cu punct de sprijin
C. corpul total suspendat
D. nodul situat occipital

46
4. Caracteristicile șanțului de strangulare:
A. adâncime neuniformă
B. traiect transversal/orizontal
C. traiect oblic
D. aspect de circulară completă

*5. Peteșiile Paltauf sunt specifice asfixiei mecanice prin:

A. strangulare
B. înecare în apă
C. comprimarea toracelui
D. aspirat de conținut gastric

*6. Peteșiile Tardieu sunt localizate:

A. conjunctival
B. epicardic
C. pleural
D. meningeal

7. Referitor la ciuperca înecatului:

A. este formată din apă, aer, mucus
B. vizibilă indiferent de perioada de timp care a trecut de la înecare
C. reprezintă reacție vitală
D. apare doar peri-nazal

47
CAPITOLUL VIII. CRITERIILE MEDICO-LEGALE DE EVALUARE A GRAVITĂȚII
TRAUMATISMELOR. CĂDEREA ȘI PRECIPITAREA

8.1. Expertiza medico-legală a omului în viață

Clinica medico-legală își desfășoară activitatea asupra omului viu și/sau a documentelor
medicale aparținând acestuia, pentru a putea formula răspunsuri pertinente și utile la obiectivele
trasate, astfel încât să poată contribui la soluționarea diferitelor spețe judiciare.
Examinarea medico-legală se efectuează în principal prin observație directă (inspecție,
palpare, auscultație), și acolo unde este cazul este completată de investigații paraclinice pentru a
confirma în mod obiectiv diagnosticul.
- investigația imagistică – rol important – fracturi, afecțiuni traumatice/patologice ale organelor
interne;
- examen medical de specialitate.

Examinarea medico-legală se efectuează la cererea persoanelor interesate sau a organelor abilitate

prin emiterea unei ordonanțe, fiind realizată de:
- un medic legist;
- o comisie medico-legală (simplă – numai medici legiști), interdisciplinară (medici legiști si medici
de diferite specialități), specială (ex comisia medico-legală psihiatrică, pentru amânarea/întreruperea
executării pedepsei).
Certificatul medico legal- se efectuează la solicitarea persoanelor în termen de 30 de zile
calendaristice de la producerea leziunilor, cu respectarea principiului competenței teritoriale, are
aceiași valoare probatorie ca și expertiza și se eliberează numai persoanei care l-a solicitat.
Raportul de expertiză – se efectuează la solicitarea organelor de urmărire penală/instanțelor, cu
respectarea competenței teritoriale, indiferent de perioada de timp de la producerea leziunilor, în
oricare din fazele procesului penal sau civil. In cazuri de responsabilitate medicală, expertiza medico-
legala necroptică se efectuează de către doi medici legisti. Dacă organele judiciare consideră că
raportul este incomplet, se poate dispune efectuarea unui supliment de expertiză întocmit de același
medic/medici legist/legisti.
Raport de nouă expertiză medico-legală se va efectua dacă organele judiciare au îndoieli privind
exactitatea concluziilor raportului de expertiză, noua expertiză efectuându-se de către o comisie
simplă (3 medici legiști)/ interdisciplinară / specială, în care va fi reexaminat întreg dosarul cauzei.
Se va recurge, de regulă, și la efectuarea de noi investigații medicale interdisciplinare – clinice și
paraclinice pentru a obiectiva diagnosticul și a susține obiectiv concluziile/ noile concluzii.

8.2. Obiectivele examinării medico-legale în traumatismele nemortale

1. Demonstrarea realității traumatismului afirmat de victimă – susținut obiectiv prin:
- evidențierea leziunilor traumatice
- leziunile traumatice externe se vor descrie în sens cranio-caudal, de la dreapta la stânga, siste-
matic
- aprecierea vechimii acestora (confirmarea/infirmarea datei relatate de victimă)
- stabilirea fondului organic patologic preexistent (unele leziuni patologice sunt prezentate de
victimă ca fiind posttraumatice; unele afecțiuni patologice preexistente pot agrava efectul
traumatismului)
2. Obiectivarea circumstanțelor de producere a leziunilor traumatice

48
 - estimarea caracteristicilor agentului traumatic în funcție de particularitățile leziunilor trau-
matice
- stabilirea mecanismului/lor de producere
3. Stabilirea cauzalității
- legătura de cauzalitate (directă necondiționată, directă condiționată, indirectă)
- raportul de cauzalitate
4. Evaluarea gravității leziunilor traumatice
- obiectiv esențial, mijloc de probă prin care medicul legist contribuie la înfăptuirea actului de
justiție – oferă elemente obiective pentru încadrarea juridică a faptei folosind criterii medico-
legale prevăzute de legiuitor în Codul Penal

8.3. Criteriile medico-legale de evaluare a gravității unui traumatism

✓ criteriul direct – numărul de zile de îngrijire medicală menţionat în art 193, 194 CP
✓ criterii indirecte – menţionate în art 194 alin (1)
o infirmitate
o prejudiciu estetic grav și permanent
o punere în primejdie a vieţii persoanei
o avortul posttraumatic

Art. 193 CP – Lovirea sau alte violenţe

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a
cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
Art. 194 CP – Vătămarea corporală
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent
d) avortul
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei – se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în
alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
Art. 195 CP – Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

Numărul de zile de îngrijire medicală- noțiune pur medico-legală prin care se estimează în
mod direct gravitatea leziunilor sau patologiilor posttraumatice.

49
 - Notiunea nu trebuie confundată cu timpul efectiv de vindecare anatomică, perioada de
spitalizare, cu timpul în care persoana se află în concediu medical sau cea necesară pentru
recuperarea funcțională.
- În funcție de numărul de zile acordat pe baza examinării medico-legale (certificat, expertiză,
nouă expertiză), fapta va fi încadrată într-unul dintre articolele de lege anterior menționate.
- Baremul medico-legal de acordare a zilelor de îngrijire medicală este stabilit unitar la nivel
national și cuprinde o medie a numărului de zile necesare pentru vindecare în cadrul unei
evoluții obișnuite.
- În cazul politraumatismelor numărul de zile va fi dat de leziunea cea mai gravă și care necesită
tratamentul de cea mai lungă durată.
- În cazul în care sunt reclamați mai mulți autori, numărul de zile va fi acordat pentru fiecare
leziune în parte (pentru încadrarea juridică individuală a fiecărui autor).
- Numărul de zile poate fi prelungit dacă în evoluția leziunii/lor traumatice produse apar
complicații (cu menționarea legăturii de cauzalitate cu leziunea inițială), sunt necesare
reintervenții de specialitate pentru corectarea deficitului constituit în urma leziunii inițiale sau
tratament fiziokinetoterapeutic.

Infirmitatea
Criteriu medico-legal indirect de evaluare a consecințelor posttraumatice, obligatoriu cu
caracter permanent (natură morfologică, morfo-funcțională, numai funcțională) ce produc un
handicap fizic și/sau psihic și care generează persoanei vătămate o stare de inferioritate neexistentă
anterior evenimentului traumatic.
Infirmitatea poate să apară indiferent de numărul de zile de îngrijire medicală acordat,
obligatoriu ca o consecință sau o complicație a leziunii inițiale.
• Handicapul fizic poate fi reprezentat prin:
- pierderea unui organ;
- pierderea unui simț, sau reducerea semnificativă şi permanentă a sa;
- lipsa unui segment corporal şi/sau paralizia sau alterarea semnificativă şi permanentă a
sensibilităţii locale;
- pierderea unei funcții.
• Handicapul psihic, indiferent de forma şi intensitatea cu care se manifestă (epilepsie
posttraumatică, encefalopatie posttraumatică, demență posttraumatică, diabet insipid), trebuie
să aibă un substrat organic obiectivabil.

Invaliditatea
Existența unui deficit funcțional cu caracter temporar/permanent ce poate avea repercursiuni
asupra capacității de muncă a individului.
Capacitatea de muncă reprezintă o stare a funcțiilor organismului care-i permite individului să
desfășoare o activitate socială și să corespundă cerințelor muncii profesionale pentru care a fost
instruit.
Infirmitatea nu reprezintă obligatoriu invaliditate, în practica medico-legală cazurile fiind
individualizate în funcție de meseria și pregătirea profesională a individului.
Invaliditatea așa cum este prevăzută în Codul Civil se exprimă în grade:
- gr I = pierdere totală a capacității de muncă cu imposibilitatea persoanei de a se autoîngriji,
necesitând îngrijire/supraveghere din partea altei persoane (însoțitor)

50
 - gr II = pierdere totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire
- gr III = pierdere parțială/scăderea capacității de muncă → continuă activitatea la același loc
de muncă cu program redus, sau desfășoară o activitate mai ușoară cu program complet de
lucru.

Prejudiciul estetic grav și permanent

Criteriu indirect de evaluare medico-legală a consecințelor posttraumatice, ce constă într-o
deformare vizibilă, obiectivă, evidentă, cu caracter permanent şi substrat morfologic care, indiferent
de localizare, alterează aspectul estetic armonios, nativ, al unei regiuni anatomice, punând persoana
respectivă în condiții de inferioritate față de semenii săi.
Cele mai frecvente sechele posttraumatice ce creează prejudicii estetice sunt localizate la nivelul
feței (sluțirea/desfigurarea după vechiul CP), cu repercursiuni grave asupra fizionomiei și/sau a
mimicii persoanei, creând un handicap complex, fizic și psihic, cu accentuarea sentimentului de
inferioritate și dificultăți de integrare socio-familială.
Prejudiciul estetic este stabilit în funcție de vârstă, sex, profesie (deținut vs. persoane publice);
Chiar dacă prejudiciul estetic propriu-zis nu este grav, în cazul anumitor profesii (actori, profesori,
funcţionari care au contact nemijlocit cu publicul), mai ales în localizarea facială, acesta poate fi
considerat drept prejudiciu estetic grav și permanent, deşi în mod obişnuit nu are acest caracter.

Punerea în primejdie a vieții

Criteriu indirect de evaluare traumatologică medico-legală clinică a severităţii unei leziuni,
utilizat atunci când, prin gravitatea crescută a leziunilor traumatice (independent de zilele de îngrijire
medicală acordate), sau prin complicațiile imediate sau tardive ale acestora, este susceptibil decesul
persoanei vătămate în lipsa aplicării tratamentului adecvat.
Medicul legist este obligat să consemneze în orice act medico-legal acest criteriu indiferent că
este vorba de agresiune, accident de muncă, accident de circulație.

Avortul posttraumatic
Întreruperea cursului normal al sarcinii, indiferent de vârsta acesteia, urmată de
expulzia/extragerea fătului, ca o consecinţă a traumatismului exercitat asupra unei femei gravidei,
constituie circumstanță agravantă dacă agresorul știa de starea de graviditate a victimei și mai ales
dacă prin leziunile provocate a urmărit producerea avortului.
Sunt necesare îndeplinirea obligatorie a următoarelor condiții:
- demonstrarea realității traumatismului cu evidențierea leziunilor traumatice suferite (felul, lo-
calizarea, intensitatea, datarea, stabilirea unui eventual fond patologic preexistent- factori de
risc, avorturi spontane anterioare traumatismului)
- existența și vârsta sarcinii la momentul producerii traumatismului
- realitatea avortului după producerea traumatismului
- stabilirea legăturii de cauzalitate între leziunile suferite și avort cu excluderea oricărei alte
patologii care ar fi putut produce moartea produsului de concepție și eliminarea acestuia din
cavitatea uterine.

51
 8.4. Căderea și Precipitarea

Definiție: Schimbarea bruscă a poziției verticale a corpului de la ortostatism la clinostatism, fără

mișcări coordonate, sub acțiunea gravitației și lovirea unei părți a corpului de planul de susținere cu
apariția leziunilor traumatice specifice. Vorbim despre:
- căderea simplă (de la același nivel) atunci când planul de susținere este același cu cel pe care se
realizează impactul,
- căderea de la alt nivel (< 2 – 3 m) cu creșterea gravității leziunilor suferite,
- precipitare (> 2 – 3 m) atunci când diferența dintre planul de susținere și planul pe care se face
impactul este mult mai mare decât înălțimea corpului.
Leziunile traumatice sunt produse în mod pasiv prin agenți traumatici mecanici la o persoană
aflată în stare de repaus , în mers/fugă sau heteropropulsată de către o altă persoană, și depind de:
- înălțimea de la care se pierde echilibrul static/dinamic
- greutatea corpului ce cade
- propulsia (viteza imprimată prin auto/heteropropulsie)
- caracteristicile planului dur pe care se realizează impactul

Stațiunea verticală (ortostatismul sau echilibrul static) respectiv mersul/alergatul (echilibru

dinamic) sunt realizate prin reflexele posturale cu participarea sistemului nervos central. Pierderea
echilibrului se produce din următoarele cauze:
-Cauze interne:
✓ involuntare/patologice- căderile se produc în contextul unor patologii cu pierderea bruscă a stării de
conștiență (sincopă cardio-vasculară, lipotimii, sindroame epileptiforme, atacuri vasculare cerebrale
ischemice/hemoragice), a unor boli neuropsihice, intoxicații, tulburări de acuitate vizuală, afecțiuni
vestibulare, ale sistemului piramidal/extrapiramidal
✓ voluntare (prin manifestarea voinței)
- persoanei respective- autopropulsia în scop suicidar
- altei persoane- în cadrul unei heteropulsii
-Cauze externe (cu rol favorizant): în care sunt incluse: condițiile de mediu (obscuritatea), starea
suprafeței dure (umiditate, denivelări, obstacole, gropi), prezența toxicelor exogene (alcool, droguri,
medicamente ce acționează asupra sistemului nervos central), nerespectarea măsurilor specifice de
protecție a muncii (ex. lucrul la înălțime).
Tipul, gravitatea și distribuția leziunilor depind de:
- viteza de impact- intrând în discuție viteza inițială a corpului, înălțimea de la care se cade
(viteza va crește odată cu creșterea distanței), greutatea corpului ce cade, forța cinetică im-
plicată într-o eventuală heteropulsie.
- suprafețe interpuse între corp și planul dur pe care se realizează impactul: în traiectoria sa
corpul aflat în cădere poate întâlni diverse obstacole (cabluri, crengi, suprafețe proeminente)
ce-i reduc viteza de impact, cu modificarea morfologiei leziunilor
- particularitatea planului pe care se produce impactul, leziunile fiind mai grave în căderi pe
suprafețele dure pe când cele moi pot atenua efectele (apă, pământ afânat, trnisip, zăpadă)
- zona corpului care ia contact cu planul de impact- traumatismele craniocerebrale fiind cele
mai grave chiar și atunci când căderea se produce de la același nivel sau de la diferență mică
de nivel
- antecedentele personale patologice ale persoanei.

52
 Căderea

Datorită situațiilor variate în care se produce (ortostatism, autopropulsie, heteropulsie) este

caracterizată printr-un polimorfism lezional.
Preponderent leziunile vor fi prezente pe părțile proeminente ale corpului (frunte, nas, regiune
malară, regiunea parietală și occipitală, coate, genunchi, palme).
Pot fi:
- unipolare (pe partea în care se produce impactul)
- multipolare impactul este urmat de rostogolire pe un plan înclinat
Aspecte morfologice
- polimorfism lezional: uşoare (echimoze, excoriaţii) → severe (plăgi – contuze/plesnite, fracturi,
rupturi viscerale)
- rupturile viscerale – apar în cazul căderilor pe obiecte proeminente, sau când locul de impact
interesează prin vecinătate organe patologice
- fracturile sunt mai frecvente la persoanele vârstnice (osteoporoza) -fracturi ale oaselor lungi,
coastelor, bazinului.
- căderea cu impact cranian: asociază leziunilor de cădere şi leziuni severe la locul opus celui de
impact (contralovitură) cu potenţial tanatogenerator
- în heteropropulsie: cel mai frecvent se produce lovirea/împingere din față urmată de căderea pe
spate, evidențiindu-se de obicei leziunea de lovire directă (frecvent unică, localizată la nivelul
extremității cefalice, toracice) și cele de cădere (frecvent mai multe, localizate pe părțile proeminente
ale victimei).

Precipitarea
Se produce în situaţii variate (suicid, fiind pe locul 3 ca frecvență după otrăvire și spânzurare, sau
accidental, mai ales în accidente de muncă), omucidere / disimulare – aruncarea cadavrului de la
înălţime. Înălţimea de cădere se consideră a fi o cădere de la > 2 – 3 m.
Lovirile de suprafețe dure pot fi unice sau multiple (în timpul parcurgerii distanței din punctul de
cădere la planul de impact).
Leziunile de impact sunt dintre cele mai severe fiind date de forța de cădere și forța de rezistență
creată de locul impactului (cu aceiași valoare, dar cu direcție opusă).
Aspecte morfologice:
- polimorfism lezional, în funcție de distanța parcursă, corpul interceptând obstacolele aflate în
traiectoria sa;
- in cazul unei traiectorii libere vom decela leziuni unipolare, mult mai severe decât cele
întâlnite în căderi;
- există o discrepanță între leziunile traumatice externe și cele interne, acestea din urmă fiind
cu mult mai grave (explozie craniană cu eviscerarea parenchimului cerebral, fracturi multiple
cominutive, rupturi de organe sau de vase mari, etc.)

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1.Prejudiciul estetic grav și permanent:

A. criteriu direct de evaluare medico-legală a consecințelor posttraumatice
B. constă într-o deformare vizibilă, obiectivă, cu caracter temporar ce alterează aspectul
estetic armonios, al unei regiuni anatomice

53
 C. plasează persoana respectivă într-o condiție de inferioritate față de semenii săi
D. sechelele posttraumatice ce creează prejudicii estetice sunt localizate doar la nivelul feței
(sluțirea/desfigurarea)

2. În precipitare:
A. înălțimea de cădere este ˃2-3 m
B. înălțimea de cădere este ˂2-3 m
C. leziunile de impact sunt dintre cele mai severe
D. leziunile de impact sunt asemănătoare celor din cădere

3. Se încadrează în art. 194 CP- Vătămarea corporală

A. o infirmitate
B. leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 60 de zile de îngrijiri medicale
C. leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare ˃90 de zile de îngrijiri medicale
D. punerea în primejdie a vieții persoanei

4. Invaliditatea:
A. existența unui deficit funcțional cu caracter temporar/permanent ce afectează capacitatea
de muncă a individului
B. infirmitatea reprezintă obligatoriu invaliditate
C. pierderea totală a capacității de muncă cu imposibilitatea persoanei de a se autoîngriji se
încadrează în gr. III
D. pierderea totală a capacității de muncă cu imposibilitatea persoanei de a se autoîngriji se
încadrează în gr. I

5. Numărul de zile de îngrijire medicală acordat reprezintă:

A. timpul efectiv de vindecare anatomică a leziunii
B. întreaga perioadă de spitalizare necesară vindecării
C. estimarea gravității leziunilor dpdv medico-legal
D. estimarea gravității patologiilor posttraumatice dpdv medico-legal

*6. Infirmitatea:
A. criteriu medico-legal direct de evaluare a consecințelor posttraumatice
B. obligatoriu cu caracter permanent
C. obligatoriu cu caracter temporar
D. starea de inferioritate generată putea să existe anterior evenimentului traumatic

7. În căderi/precipitări, gravitatea leziunilor depinde de

A. viteza de impact
B. traiectoria corpului până la contactul cu planul de impact
C. condițiile de mediu în care se produce căderea/precipitarea
D. zona corpului care ia contact cu planul de impact.

54
 CAPITOLUL IX. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRIN AGENȚI FIZICI

Agenții fizici ce pot produce leziuni medico-legale sunt:

- temperatura înaltă (arsurile și hipertermia),
- temperatura scăzută (hipotermia, degerăturile),
- energia electrică (electrocutarea, curentul electric atmosferic),
- modificările presiunii atmosferice (submersia, narcoza hiperbară, boala de cheson)
- radiațiile.

9.1. Arsurile apar prin expunerea unei părți a corpului sau a întregului corp la temperaturi înalte
determinând fenomene localizate.

Ca etiologie a arsurilor, precizăm:

a) Căldura radiată de:
- corpuri solide incandescente- arsuri limitate ca suprafață dar profunde ce iau forma corpului care
le-a produs;
- lichid fierbinte (opărire)- contactul pielii cu lichide fierbinți, au întindere crescută și profunzime
limitată. Nu se constată arsura părului sau a hainelor. Severitatea leziunilor este dată de temperatura
lichidului, durata de acțiune a acestuia, interpunerea de haine (inițial efect protector, ulterior nociv
prin creșterea duratei contactului lichid-piele);
- flacăra- au caracter ascendent, asociază arsuri ale hainelor și părului, depuneri de funingine;
- vapori/gaze fierbinți- leziuni întinse, superficiale, afectează de regulă copii și vârstnicii.
b) Substanțe chimice- concentrații ridicate de acizi, baze,
c) Curentul electric- contactul direct al flăcării electrice degajată de arcul voltaic și încălzirea excesivă
a țesuturilor interesate de trecerea curentului electric prin organism.
d) Radiațiile: ionizante (electromagnetice, corpusculare, naturale, artificiale), neionizante (radiații ul-
traviolente).
Arsuri de grad I (eritematoase)- produc eritemul difuz al pielii, edemul și apariția durerii în
regiunea interesată. Apare la temperaturi de 50-60˚C. Vindecarea se va face fără sechele. Pot duce la
deces dacă afectează peste 75% din SC. În caz de deces leziunea nu va mai putea fi pusă în evidență
postmortem.

Fig. 30 Arsura gr. I

Arsuri de gradul II (flictenulare)- piele eritematoasă, umedă cu vezicule. Este letală dacă
afectează peste 50% din SC si poate fi pusă în evidență la cadavru. Pot fi:
-superficiale- distrugerea stratului cornos și granulos, fără afectarea stratului bazal; nu lasă
cicatrici;

55
 Fig. 31 Arsura gr. II

-profunde- stratul bazal este afectat, lasă cicatrici, anexele dermice (glandele sudoripare,
rădăcina firelor de păr) rămân intacte, fiind sursa de regenerare epitelială.
Arsuri de gradul III (necrotice)- interesează toate straturile pielii cu distrugerea anexelor
cutanate; nu apar vezicule. Duc la deces dacă afectează peste 30% SC.
Arsuri de gradul IV (carbonizarea)- necroza cuprinde toate straturile anatomice (inclusiv
osul). Zona afectată apare mumificată, negricioasă, carbonizată cu miros caracteristic (gangrena
uscată); sângerarea este redusă (termocoagulare), vindecarea este dificilă cu prezența cicatricilor
retractile, cheloide, ce limitează mișcările segmentului/lor interesate, cu apariția anesteziei
posttraumatice (prin distrugerea terminațiilor nervoase). Segmentul interesat, respectiv cadavrul
prezintă o scădere în greutate. Decesul apare imediat sau ulterior prin complicații.
Cuantificarea cantitativă- aprecierea suprafeței corporale arse: Regula lui 9 (X1 cap, membru
superior, X2 trunchi anterior, posterior, membre inferioare, 1% gât+zona genitală).

Fig. 32 Carbonizarea

Aspecte particulare ale cadavrelor carbonizate:

- corpul în flexie generalizată (atitudine de pugilist) prin coagularea proteinelor musculare;
- fracturi/fisuri ale calotei şi oaselor membrelor prin acţiunea căldurii – oasele sunt
sfărâmicioase şi au o coloraţie alb-cenuşie;
- fisuri/decolări tegumentare.
Tanatogeneză
Decesul se produce:
1. imediat
-intoxicație cu CO, cianuri, etc
-asfixie prin consum de oxigen în camere închise
-insuficiență respiratorie acută prin i ale căilor respiratorii
2. în ore-zile
-șoc postcombustional: primar (algic), secundar (hipovolemic)
-insuficiență respiratorie acută prin arsuri ale căilor respiratorii
3. tardiv-peste 2-3 zile
-șoc septic

56
-epuizarea organismului (cașexia febrilă a arșilor, boala arșilor)- asociere între sepsis, denutriție,
tulburări hidroelectrolitice cu deshidratare

9.2. Hipertermia
Apare ca urmare a expunerii prelungite a întregului organism la temperaturi ridicate.
Homeostazia termică- echilibrul dintre producția/acumularea de căldură (endogenă prin
procesele metabolice, exogenă) și eliminarea căldurii prin conducție, convecție, evaporare. Factorii
adiționali ce influențează homeostazia sunt: grosimea/ tipul vestimentației, grosimea stratului adipos,
raportul dintre suprafață și volumul corporal, fluxul sangvin la nivel tegumentar (vasodilatația crește
de 8 ori rata de transfer a căldurii între organism și mediu)
Sincopa calorică- pierderea bruscă și de scurtă durată a stării de conștiență, asociată cu
întreruperea activității respiratorii și cardiovasculare după expunerea la căldură.
Crampa calorică- contracturi musculare tetaniforme, dureroase, predominant la nivelul
extremităților și peretelui abdominal, apărute în timpul sau la sfârșitul unei activități fizice
intese desfășurate în mediu cald.
Urticaria la căldură- expunere de peste 5 min la o temperatură mai mare de 40˚. Se
evidențiază o erupție cutanată eritematoasă, pruriginoasă, pe fond edematos.
Helioza (insolația)- determinată de expunerea prelungită a regiunii craniene la căldură.
Formele ușoare: febră, cefalee, vărsături. Formele severe: iritație meningeană, comă, deces.
Anhidroza termogenică (sindromul deșertului)- expunere prelungită la mediu uscat și cald.
Temperatura corporală este ușor crescută sau normală cu apariția transpirației predominant la
nivelul capului și gâtului, cefalee, astenie, tremurături, anorexie.
Șocul hipertermic (heat-stroke)- organismul nu mai poate elimina eficient excesul de căldură.
Include: hipertermie, piele uscată și fierbinte, alterarea funcțiilor senzoriale, tahicardie cu
hipotensiune și tahipnee. Factori favorizanți: consumul de alcool, obezitatea, vârstele
extreme, utilizarea diureticelor, antidepresivelor triciclice. Decesul se produce prin apariția
aritmiilor cardiace cu insuficiență respiratorie, la temperaturi de peste 43-44˚ producându-se
paralizia centrilor cardiorespiratori.
Hipertermia malignă- apare în cazul administrării de anestezice generale la indivizi cu
predispoziție genetică. Este determinată de creșterea nivelurilor intracelulare de Ca cu
declanșarea rigidității musculare și accelerarea termogenezei endogene.

9.3. Degerăturile
Leziuni locale, interesează cu predilecție extremitățile, favorizate de umiditate și sedentarism în
mediul rece, igiena precară a picioarelor (umiditate crescută), vântul și contactul cu obiecte metalice
cu temperatură scăzută, antecedente personale patologice (arteriopatii, alte tulburări circulatorii).
Severitatea degerăturilor:
-grad I (eritematoase)- piele eritematoasă, dureroasă, edematoasă, vindecarea se produce fără
sechele;
-grad II (flictenulare)- pot fi seroase (superficiale) sau hemoragice (profunde). Aceste leziuni apar
după reîncălzire, în câteva zile edemul dispare iar veziculele se usucă, tegumentul afectat se detașează
lăsând o escară ce se vindecă fără sechele;
-grad III (necrotice)- interesează toate straturile pielii, aceasta devine uscată, negricioasă și se va
detașa lăsând o ulcerație atonă ce se cicatrizează în aproximativ 2-3 luni;

57
-grad IV (gangrenoase)- necroza cuprinde un întreg segment (inclusiv țesutul osos). Zona afectată
va lua aspect mumificat, negricios cu miros caracteristic (gangrena uscată) ce ulterior prezintă un risc
crescut de suprainfectare și de apariție a gangrenei umede.

9.4. Hipotermia
Hipotermia apare dacă temperatura generală a corpului scade sub 35˚C. De regulă apare prin
expunerea prelungită la temperaturi scăzute, de regulă accidental, în accidente la munte iarna, la
potatorii cronici ce adorm în mediu rece, prin scufundare în apă rece, la vârste extreme. Ca și
mecanism fiziopatologic amintim:
1. Faza de reacție: vasoconstricție periferică, contracții musculare generalizate (termogeneză);
2. Faza de hipotermie propriu-zisă:

32˚(ușoară)- analgezie, tulburări de conștiență, somnolență, halucinații, încetinirea reflexelor,

tahicardie, HTA si ulterior bradicardie cu hTA;
28˚(medie)- abolirea treptată a reflexelor, obnubilare, bradicardie, hTA, scade vascularizația
funcțională pulmonară prin diminuarea funcției de pompă a ventriculului drept;
25˚(severă)- scad funcțiile organismului, diferența dintre compartimentul extern și cel intern trece de
10 grade, apare paralizia frenicului cu creșterea spațiului mort respirator de până la 50%, hipotensiune
și bradicardie severă.
3. Faza de comă hipotermică (decompensare ireversibilă) și deces.

Sincopa rece (hidrocuția) apare printr-un răspuns exagerat la stimuli de rece. Decesul poate
surveni brusc, de exemplu prin consumarea unei băuturi reci. Fiziopatologic apare un spasm al cardiei
cu dilatație esofagiană retrogradă- hiperstimulare vagală –bradicardie si deces. Se poate produce și
secundar imersiei bruște în apă rece (risc crescut după baie caldă/saună) de data aceasta prin
mecanism vasculo-cutanat.
Hipotermia și consumul de alcool - alcoolul protejează împotriva hipotermiei prin scăderea
riscului de apariție a fibrilației ventriculare (0,4g‰) și prin scăderea consumului de oxigen la nivel
cerebral însă o favorizează prin sedentarismul specific, accelerarea eliminării de căldură prin
vasodilatația periferică și creșterea riscului de cădere datorat tulburărilor de echilibru caracteristice.

9.5. Electrocuția
Apariția unui complex morfo-funcțional rezultat din trecerea curentului electric prin corp secundar
integrării organismului într-un circuit electric având ca rezultat moartea organismului (imediată sau
tardivă) sau leziuni specifice la persoanele ce supraviețuiesc.
Poate fi realizată prin:
-contact direct-unipolar (monofazic): atingerea unei părți a corpului de o sursă de curent urmată de
scurgerea curentului prin corp în pământ;
-contact direct bipolar (bifazic)/multipolar: atingerea concomitentă a două/mai multe părți ale
corpului de o sursă de curent, cu stabilirea unui circuit sau scurgerea curentului prin corp în pământ;
-contact indirect: se realizează prin intermediul unui lichid conductor sau prin intermediul aerului
(arc voltaic).
Gravitatea leziunilor este dată de intensitatea curentului electric (amperaj), tensiunea (în
general curenții cu tensiune joasă produc leziuni externe minime și interne severe, iar cei de
intensitate mare invers), felul curentului (continuu/alternativ), frecvență, durata contactului, direcția
trecerii.

58
Aspecte morfologice ale leziunilor cutanate:
- arsurile (I-IV)- efect termic dacă contactul a fost mai puțin strâns astfel încât a existat un spațiu
între conductor și piele. Leziuni produse prin scânteie (spark lession)-nodul maroniu reliefat;
- marca electrică- tot un efect termic ce se evidențiază la locul de intrare/ieșire a curentului electric
(cele de ieșire sunt mai puțin intense decât cele de intrare). Apare ca o zonă dură, uscată, nesângerândă
(electrocauterizare), fără reacție inflamatorie adiacentă, uneori înconjurată de o arie palidă apărută
prin spasm arteriolar (patognomonică pentru marca electrică), păstrând forma conductorului;

- metalizarea- impregnarea tegumentelor la locul de intrare (CC) sau la locul de intrare/ieșire (AC)
cu particule din metalul conductor. Pielea devine dură, uscată, rugoasă de culoare brună (Fe), galben-
brună (Cu) sau argintie (Ag);
- edemul electrogen- efect biochimic rezultat din extravazarea plasmei din aria lezată;
- rupturi musculare, de organe, fracturi osoase, soluții de cotinuitate tegumentară.
Decesul se produce:
- imediat- prin insuficiență respiratorie acută centrală (inhibiția centrilor respiratori truncali), IRA
periferică (tetanizarea muschilor respiratori), insuficiență cardiacă acută centrală (inhibiția centrilor
cardiovasculari truncali), ICA periferică (trecerea curentului prin cord cu apariția fibrilației
ventriculare);
- tardiv- prin dezvoltarea unui șoc electric (disocieri electrolitice celulare), a insuficienței renale acute
(distrugerile musculare cu creșterea mioglobinemiei- oligoanurie), complicațiile arsurilor.

Leziuni produse prin curent electric atmosferic (trăznirea și fulgerația)

- determinate de curentul atmosferic natural;
- trăsnirea = descărcare electrică sub formă de scânteie între un nor şi un obiect de pe pământ;
- fulgeraţia = descărcare electrică sub formă de scânteie între 2 nori de polaritate opusă;
- curentul electric natural->milioane de V, temperaturi de 10.000-20.000°C.
O treime din persoanele electrocutate decedează instantaneu, supraviețuitorii prezentând sindromul
de fulgerare cu: pierderea conștienței, alterarea funcțiilor nervoase, surditate de conducere, arsuri
cutanate.
Produc efecte:
- termice:
- arsuri grave până la carbonizare, calcinare;
-„figura de trăsnet” este asemănătoare cu ramura de brad si dispare în câteva ore;
- aprinderea îmbrăcămintei determină arsuri produse de flacără;
- obiectele de metal se topesc.
- mecanice, care produc leziuni distructive foarte grave:
- plăgi profunde, penetrante, crateriforme (asemănătoare armelor de foc);
- rupturi musculare grave, rupturi viscerale, dezarticulări, fracturi;
- de multe ori victima este proiectată la distanţe mari (leziuni de cădere/proiectare)

59
 - biochimice- edem electrogen;
- electromagnetice- magnetizarea obiectelor metalice din jurul victimei sau al victimei.

Fig. 34 „Figură de trăsnet”

La supraviețuitori se descriu sechele oculare (cataracta), otice (hipoacuzia de transmisie), psihice, etc.

9.6. Leziuni produse prin modificarea presiunii atmosferice

Leziuni produse prin submersie

Presiunea va crește în apă cu 1 atm la fiecare 10 m omul putând suporta pentru o scurtă perioadă de
timp o presiune de 7-8 atm.

Clasificarea după momentul de apariție:

- la coborâre- narcoza hiperbară (beția adâncurilor)- odată cu creșterea presiunii azotul va trece în
faza lichidă, inițial manifestându-se prin agitație, neliniște, ulterior cu scăderea ritmului respirator și
cardiac, somnolență, lipotimie;
-barotrauma-otică prin diferența de presiune între urechea medie și externă. Otitele
barotraumatice repetate pot duce la surditate;
-sinusală- cu apariția durerii în orbite, lăcrimare, epistaxis;
-pulmonară- scăderea bruscă a presiunii va duce la dilatația aerului
intrapulmonar- distensie alveolară- rupturi alveolare cu apariția hemoptiziei, pătrunderea aerului în
circulația sangvină cu embolii gazoase;
- la urcare- boala de cheson (embolia de ascensionare, boala de decompresie)- în cazul unei
ascensionări accelerate azotul lichid se transformă din nou în gazos, cu apariția unei embolii gazoase.

Leziuni produse prin variația presiunii atmosferice

Presiunea scade cu 1mmHg la fiecare 10m, modificările sunt date de scăderea presiunii parțiale a O2,
organismul suportând mult mai bine creșterea decât scăderea presiunii oxigenului.
- Expunerea acută/moderată la presiuni atmosferice crescute:
-rău de munte- ascensionări montane peste 2500-3000m, mai sever la persoanele neantrenate,
manifestat clinic prin amețeli, somnolență, dispnee, lipotimii;
- rău de altitudine- apare la 6000-7000m, nu este influențat de efort fiind cauzat de scăderea pO2 sub
limitele necesare pentru organism. Apare la alpiniștii montani, personalul aeronautic în cazul unei
depresurizări bruște.
- Expunere cronică/moderată la presiuni atmosferice crescute:
Insuficiența cronică de O2 va produce modificări adaptative în prima fază (tahicardie, poliglobulie,
creșterea amplitudinii mișcărilor respiratorii):
- Poliglobulia de altitudine- apare la rezidenți sau nerezidenți după câteva zile, dispare când se revine
la altitudini joase. Poliglobulia crește vâscozitatea sângelui cu apariția HTA, decompensarea cordului
stâng, crește riscul de AVC ischemic.

60
- Maladia Monge (boala cronică a munților)-apare la cei ce locuiesc mulți ani la altitudini mari.
Clinic: dispnee de efort, oboseală cronică, tulburări oculare și auditive, stări confuzionale

9.7. Radiațiile
A. Radiațiile ionizante: ionizează materia prin care trec, cu deplasarea electronilor atomilor
asupra cărora acționează.

Tipuri de radiație:
-electromagnetice (raze X, gamma)- capacitate mare de penetrare, mică de ionizare;
-corpusculare (alfa, beta)- capacitate mică de penetrare, mare de ionizare;
În funcție de sursă: naturale (terestre, extraterestre), artificiale (profesionale, arme de distrugere
în masă).
Sindromul de iradiere acută
Determinat de iradierea întregului organism, potențial letal zile – săptămâni, în funcție de doza
absorbită (măsurată în rad; 1 rad = radiația care determină eliberarea a 100 ergi de energie/gram
țesut).
Clinic sunt descrise 3 sindroame:
1.sd. neurovascular-la doze foarte mari, > 4000 rad, fatal în 2 – 4 zile;
2. sd. gastrointestinal- la doze mai mici, 1000 – 4000 rad, fatal în toate cazurile;
3. sd. hematopoietic- 150 – 1000 rad, cu posibilitate de vindecare.
Aceste sindroame au în comun:
- faza inițială nespecifică apare la câteva ore de la expunere: stare de rău, anorexie,
vărsături, diaree – timp de câteva ore, apoi dispar;
- perioada de latență- relativă stare de sănătate câteva ore – 3 zile;
faza clinică:
o sd. neurovascular: edem cerebral, tulburări neurologice grave (ataxie, convulsii,
depresie progresivă, comă), deces în 48 h;
o sd. gastrointestinal: dozele mai mici → leziuni vasculare mai puțin intense dar →
pierdere masivă de lichide și electroliți din spațiul intravascular către spațiul inter-
celular și tractul gastrointestinal – diaree hemoragică severă; deces în aprox 10 zile
prin tulburări masive hidroelectrolitice, depresie medulară severă, infecții termi-
nale;
o sd. hematopoietic: distrugerea măduvei hematopoietice → sd hemoragipar gener-
alizat, anemie, infecții; deces în aprox 2 – 5 săptămâni; efectele dozelor de 150 –
1000 rad pot fi tratate cu oarecare șanse de succes.

Efectele tardive ale iradierii

- nemaligne: la nivelul măduvei hematopoietice, rinichi, plămâni– modificări degenerative,
datorate în special leziunilor vasculare;
- maligne-cel mai important efect tardiv îl constituie incidența mare a cancerelor, demon-
strată la cei expuși la doze > 100 rad.

61
 B. Radiații neionizante:
Microundele (radiații electromagnetice cu lungime de undă mică 1mm – 30cm, frecvență înaltă
– între spectru infraroșu și unde radioconvenționale);
- surse de unde electromagnetice: linii de înaltă tensiune, instalații radar, rețele de
telecomunicații, telefoane celulare, cuptoare cu microunde;
Efectul biologic principal – microundele agită moleculele de apă → creșterea t°. La doze mari →
arsuri, cataractă, leziuni SNC, sterilitate temporară.
Radiațiile UV sunt responsabile pentru sinteza vitaminei D3, cresc capacitatea de apărare a
organismului, stimulează metabolismul bazal.
Expunerea tegumentului la radiațiile UV poate determina:
- apariția edemului actinic (dermatita de contact la UV)- regiuni bine delimitate,
eritematoase, dureroase, uneori flictenulare;
- fotodermatitele- leziuni inflamatorii determinate de acțiunea conjugată a razelor UV și a
unor substanțe fotosensibilizante exogene (cosmetice, medicamente) cu apariția unor
erupții eritemato-edematoase;
- urticaria actinică- apare imediat după expunere sub forma unor plăci eritemato-edema-
toase pruriginoase;
- îmbătrânirea prematură fotoindusă a pielii;
- neoplaziile (melanom malign, carcinom bazo și spinocelular, etc);
- afecțiuni oftalmologice ( arsuri corneene, oftalmia electrică, keratoconjunctivita).

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. Agenții fizici ce pot produce leziuni traumatice sunt următoarele, cu excepția:
A. arsurile și hipertermia
B. electrocutarea
C. precipitarea
D. hipotermia

2. Decesul în electrocuții se poate produce prin:

A. inhibiția centrilor respiratori truncali
B. inhibiția centrilor cardiovasculari centrali
C. insuficiență pluriorganică
D. șoc traumatic

3. Expunerea tegumentului la radiațiile UV poate determina

A. edemul actinic
B. hiperpigmentări cu caracter permanent
C. neoplazii
D. creșterea elasticității pielii

62
4. Unele dintre efectele trăznetului asupra organismului
A. arsuri până la carboniare
B.eritemul ramificat pe traiectul dintre locul de intrare și ieșire al curentului
C. fotodermatite
D. cheratoconjunctivite

5. În narcoza hiperbară/ beția adâncurilor

A. presiunea va scădea în apă cu 1 atm la fiecare 10 m
B. azotul va trece în fază lichidă
C. azotul va trece în fază gazoasă
D.presiunea va crește în apă cu 1 atm la fiecare 10 m

6. Hipotermia apare
A. dacă temperatura corpului scade sub 35 ˚C
B. dacă temperatura corpului scade sub 30 ˚C
C. prin expunerea prelungită la temperaturi scăzute
D. prin expunerea de scurtă durată la temperaturi scăzute

*7. Consumul de alcool favorizează hipotermia, cu excepția

A. scăderea consumului de oxigen la nivel cerebral
B. vasodilatația periferică accelerează eliminarea de căldură
C. sedentarismului specific
D. crește riscul de cădere prin tulburările de echilibru caracteristice

63
CAPITOLUL X. LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRODUSE PRIN AGENȚI CHIMICI

10.1.Toxicologie generală medico-legală

Toxicologia = știința care se ocupă cu studiul substanțelor cu potențial nociv, considerate toxice și
influența acestora asupra organismului viu.
Toxicologia medico-legală = traumatologia chimică = specialitatea medico-legală care se ocupă, în
interesul justiției, cu studiul stării de intoxicație la omul viu sau la cadavru.
Intoxicația este acțiunea oricărei substanţe chimice endogene/exogene care, odată pătrunsă în
organism, are tendința de a perturba echilibrul fiziologic ce permite adaptarea la mediu al acestuia,
inducând alterări funcţionale şi/sau structurale, putând duce la decesul persoanei respective.
Reprezintă:
• DL0 = doza letală zero = doza maximă tolerată = cantitatea de substanță care induce manifestări
toxice fără a provoca decesul;
• DL25 = doza letală minimă – provoacă decesul a 25% din animale (DML);
• DL50/75 = doza medie letală – 50% din animale/75% din animale;
• DL100 = doza letală absolută – provoacă decesul tuturor animalelor din lotul de experiență.
Toxicitatea este influențată de:
a) factori dependenţi de substanţa toxică: structura chimică, proprietăţile fizice şi chimice ale
acesteia, cantitatea (doza), conţinutul de principii active, modul de conservare, concentrația
substanţei active în produs;
b) factori dependenţi de organism: rasă, vârstă, sex, greutate, regim alimentar, starea de
sănătate/boală a organismului, ritm cicardian;
c) factori dependenți de interrelația organism – substanță toxică.

Calea de administrare/pătrundere în organism poate fi:

✓ directă – în sânge prin injecții iv, intracardiac;
✓ indirectă/mediată: digestivă (po, intrarectal, prin clismă), respiratorie, percutană (traversarea teg-
umentului indemn sau lezat), transmucoasă (ocular, nazal), transplacentar, injectabil (im, sc, id,
intraarticular).
Ritm/viteză de administrare – influențează apariția efectelor toxice în cazul administrării parenterale
– cu cât mai rapid, cu atât toxicitatea este mai mare.
Modalitatea de metabolizare – unele toxice, prin metabolizare, duc la formarea unor substanţe mai
toxice decât toxicul iniţial (alcoolul metilic este netoxic ca atare, se metabolizează în formaldehidă
și acid formic – extrem de toxici.
Sensibilitatea organismului:
✓ în mod obișnuit efectele produse de toxic sunt în concordanță cu cantitatea de substanță adminis-
trate;
✓ răspunsul disproporţionat al organismului la un anumit toxic se poate manifesta prin intoleranţă
(reacție mai accentuată) sau toleranţă (reacție mai redusă/absentă);
✓ șoc anafilactic: reacție generală anormală a organismului, ce se produce imediat și traduce o ex-
agerare a răspunsului imun la contactul cu un alergen la persoane hipersensibile (atopie), cu evo-
luție dramatică, uneori letală.
d) factori dependenţi de mediu: temperatura, presiunea atmosferică, prezența radiațiilor.

64
Clasificarea intoxicaţiilor:
• criteriul clinic
- supraacute –de obicei, deces în secunde/minute;
- acute – după administrarea unei cantităţi crescute de substanţă, o singură dată (de obicei)
cu instalarea rapidă a simptomelor → deces rapid (aprox 2h);
- subacute – manifestările apar la câteva ore, cu intensitate moderată → uneori, deces în 24
– 48h;
- cronice – prin administarea de doze mici în mod repetat, cu manifestări tardive, trenante
→ deces tardiv, frecvent prin complicaţii.
• după natura intoxicaţiei
- endogene – substanțe nocive formate în organism pe fond patologic (DZ, IR / hepatică,
pancreatită acută);
- exogene – cu substanțe străine organismului ce declanșează o reacție de răspuns la nivel
general/local sau cu substanțe asemănătoare sau identice structurilor organismului ce vor
modifica constantele biologice;
• criteriul juridic și medico-legal: implică intenția cu care este administrată substanța
- intenţionate (voluntare):
- crimă – tot mai rare (dezvoltarea metodelor de laborator de identificare a tox-
icelor): metale (arsenic, Hg, antimoniu), stricnină, cianuri;
- suicid – frecvent toxice la îndemână și care induc o moarte mai ușoară (para-
cetamol, barbiturice, insecticide), mai rar cu toxice rare, sau care determină o
moarte cu agonie prelungită (acizi, baze);
- toxicomanie;
- dopare.
- accidentale (involuntare):
- propriu-zise (casnice, de agrement) – din agricultură – pesticide; CO, etilen-
glicol (antigel), alcool metilic (confuzie cu alcoolul etilic);
- profesionale (mai ales cronice);
- medicamentoase;
- alimentare;.

10.2.Expertiza medico-legală în intoxicații

Examinarea persoanei în viață (obiective):

-identificarea agentului toxic, concentrația acestuia, cantitatea și calea de pătrundere a acestuia,
cronologia pătrunderii în organism a substanței, simptomatologia rezultată și compararea acesteia cu
simptomatologia diferitelor forme de intoxicații- prin examen clinic și toxicologic;
-stabilirea rolului său în fapta antisocială sau accidental;
-dacă administrarea acesteia a pus în pericol viața persoanei (sau a fătului).

Examinarea la cadavru
a) Examen la fața locului:
- identitatea cadavrului, mediul unde a fost găsit,
informații despre toxicul suspicionat cu identificarea/recoltarea corpurilor delicte;

65
- în suicid: scrisori de adio, date de anchetă (mărturii, istoric social și de grup, motive suicidale,
tentative de suicid în antecedente, istoric medical – eventuală perioadă premergătoare de abstinenţă,
consum concomitent cu alcool).
b) Examinarea medico-legală a cadavrului
- ex. extern- culori particulare ale tegumentelor, urme de injectare, urme de substanță, mirosul
cadavrului;
- ex. intern- o atenție deosebită la stomac, plămâni, cord, ficat, rinichi.
- examinare toxicologică- sânge, urină, bilă, conținut gastric, fragmente de țesuturi

10.3.Toxicologie specială

Intoxicația cu alcool etilic

- considerat cel mai răspândit toxic, fie că vorbim de băuturi alcoolice naturale (fermentarea al-
coolică a glucidelor din fructe/plante), distilate sau industrial;
- absorbția este majoritar digestivă (prima porțiune enterală, gastrică), cu efect mult mai rapid res-
piratorie, rar cutanată, rectală, intravenoasă;
- metabolizare hepatică- în prezența alcooldehidrogenazei etanolul »acetaldehidă »CO2 și H2O
(ciclul Krebs);
- eliminare: în principal renală, respiratorie (alcooltest), transpirație, salivă, lapte matern (risc de
intoxicare a sugarului).

Medico-legal există intoxicații acute și cronice cu implicații în accidente rutiere, sinucideri,

heteroagresiuni.
Juridic intoxicația cu etanol este voluntară, fiind rare cele accidentale (ex. expunere la vapori de
alcool).
intoxicația acută:
0,2-0,5g‰ ușoară euforie, prezentă inconstant;
0,5-1,5g‰ beția ușoară- faza de excitație, euforie, stare de bine general cu logoree, dezinhibare,
capacitate redusă de a aprecia pericolul, timp de reacție încetinit, vasodilatație periferică cu tahicardie
compensatorie (senzația de căldură aparentă);
1,5-2,5g‰ beția propriu-zisă (faza medico-legală, infractogenă)- alterarea importantă a funcțiilor
intelectuale (discernământ, memorie, atenție, eliberarea instinctelor/pulsiunilor), mers titubant
caracteristic, căderi frecvente, dislalie-balbism, risc crescut de accidente rutiere, accese subite de
furie, risc crescut de fapte antisociale (agresiuni sexuale, furturi, tâlhării, omoruri);
˃2,5g‰ beția gravă (forma comatoasă) somn profund, flaciditate musculară, areflectivitate,
hipotermie, uneori tulburări cardiorespiratorii, hipoglicemie, acidoză metabolică;
˃3g‰ risc crescut de deces prin inhibarea centrilor nervoși cardiorespiratori truncali, decompensarea
severă a funcției cardio-respiratorii, risc de asfixie mecanică prin aspirat gastric, hipotermie, risc
crescut de traumatisme auto sau heteroproduse.
intoxicația cronică:
Apare la un consum cronic, excesiv, prin dezvoltarea toleranței, necesitatea creșterii dozelor și
apariția adicției. Apar tulburări specifice, decelabile, caracterizate prin deteriorarea psihică, fizică și
morală a individului.
Clinic: anorexie, manifestări psihice (tulburări de personalitate, delir și halucinații, sindrom
epileptiform) cu evoluţie spre demenţă alcoolică/ delirium tremens, diverse modificări organice
(steatoză, hepatită, ciroză hepatică; neuropatie periferică, miocardiopatii), lipsă de interes pentru

66
igiena personală, neglijarea obligaţiilor sociale, familiale şi profesionale, comiterea de fapte
antisociale.
Beția patologică: definită ca un episod brusc de confuzie mintală, halucinator-delirantă, asociată cu
un comportament agresiv/distructiv, urmată de somn profund și frecvent cu amnezia episodului,
apărut la indivizi cu un nivel foarte scăzut al alcooldehidrogenazei și sensibilitate crescută a
sistemului nervos la efectele etanolului.

Intoxicația cu alcool metilic

Lichid incolor, cu miros asemănător etanolului, foarte inflamabil şi cu potenţial exploziv foarte
ridicat. Utilizat în industria chimică, farmaceutică, a lacurilor şi vopselelor, lichid de spălare parbriz
(95%), în procesele de distilare a băuturilor spirtoase. În cazul distileriilor improvizate c%
metanolului poate creşte de 5 – 6X cu risc de intoxicaţii severe. Intoxicaţia este preponderent
accidentală, producându-se prin inhalare, ingestie sau percutanat.
Se metabolizează majoritar hepatic, mai lent decât etanolul, în formaldehidă și acid formic
(produșii dau toxicitatea, NU metanolul). Ingestia a 15 ml metanol produce cecitate, DML fiind de
10-50ml.

Intoxicația cu CO

Gaz incolor, inodor, noniritant, având cale de pătrundere respiratorie (accidentală, suicid), ce
acționează ca un toxic hematic legându-se de Hb (afinitate de 210x mai mare decât O2) și formând
COHb ducând la blocarea hematozei și implicit la hipoxie tisulară. Intoxicația apare frecvent în cazul
sobelor improvizate sau/și cu tiraj insuficient, incendii, gaze de eşapament în spații închise, etc.
Simptomatologia depinde de c% CO în aerul respirat și de timpul de expunere. Tratamentul specific
al intoxicației cu CO este O2 hiperbar.
a) Intoxicația supraacută la c% de 50% a COHb: pierderea conştienţei, convulsii, deces rapid
(minute).
b) Intoxicația acută 20–30%: amețeli, somnolență. 30–40%: necoordonarea mişcărilor (victima
nu se poate salva), confuzie, grețuri, vărsături. 40–50%: pierderea conştienţei, comă > 50%:
comă, tulburări vegetative grave, convulsii, deces.
c) Intoxicația cronică (fumători, mediu urban/industrial)- cefalee, astenie (fizică/psihică),
ameţeli; tulburări digestive (anorexie, dispepsie, gastralgii, greţuri), tulburări nervoase (irita-
bilitate, somnolenţă, depresie), tulburări de mers, auditive și vizuale.

Aspecte necroptice: sânge de culoare roșu carmin pe care o imprimă lividităților, tablou asfixic:
stază generalizată, peteşii hemoragice pe mucoasa gastrointestinală, seroase, miocard şi substanța
albă cerebrală, edem marcat (pulmonar, cerebral).

Fig. 35 Lividitati roșu carmin

67
Intoxicația cu stupefiante

Stupefiantele- substanțe naturale sau de sinteză care, consumate periodic sau/și în exces produc
dependență. În funcție de efectele substanței active ele se clasifică în:
1 psiholeptice (depresoare SNC) – antrenează beția, dezinhibiția, sedarea, modificări afective,
tulburări de comportament, induc o excitație de oprire și sindrom de sevraj la utilizatorii cronici.
Acestea sunt:
• hipnotice (barbiturice)
• tranchilizante: minore (anxiolitice), majore (neuroleptice)
• BZD, diverse (meprobamat), inhalante (eter, solvenți, acetona, lipici)

2 psihoanaleptice (stimulante SNC) – antrenează modificări ale afectivității și

comportamentului, cu inducerea toleranței și a sd depresiv la oprire. Acestea sunt:
• excitante, psihotone: timoleptice (IMAO, ADT), amfetamine, metilen-dioximetamfetamină,
cafeina, nicotina.
3 psihodisleptice (perturbatoare SNC) – mai ales halucinogenele → modificări afective,
tulburări de comportament, iluzii, halucinații, delir. Nu determină sindrom de sevraj. Acestea sunt:
• euforice (opioide, cocaină)
• inebriante (alcool, solvenți, benzen, combustibili)
• halucinogene (LSD, fenciclidina, ketamina, GHB)
o canabinoide (canabis și derivați - hașiș, marihuana; THC)
o indoli (ciuperci, LSD)
o feniletilamine (mescalina, amfetamine și metamfetamine halucinogene).

Barbituricele (hipnotice)- medicamente de sinteză în componenţa cărora intră acidul barbituric

utilizate în medicină ca sedative, hipnotice, anticonvulsivate (cele cu durată lungă de acţiune),
anestezice (cele cu durată foarte scurtă de acţiune). Sunt consumate pentru efectul sedativ, hipnotic,
narcotic, consumate cronic produc toleranță cu creșterea treptată a dozei pentru a obține aceleași
efecte. Produc dependență fizică, psihică (efecte asemănătoare cu cele ale etanolului), decesul se
produce prin inhibiţie respiratorie centrală, colaps vascular, sindrom Mendelson, edem cerebral
marcat.

Intoxicațiile cu alcaloizi- substanțe organice cu acţiune stimulantă/depresivă, de intensitate

variată asupra sistemului nervos, utilizaţi în terapeutică în doze mici, ca substanţe de drogare sau ca
pesticide, fiind toxici funcţionali prin excelenţă.
-Atropina/Scopolamina/Hiosciamina- se găsesc în stare naturală în plante din familia solanacee
(Atropa belladona – mătrăguna, măselariță, laur). Acţionează electiv pe terminaţiile nervoase
parasimpatice (efect anticolinergic/ paralitic). Produce midriază, oprirea secreţiilor (sudorale,
bronşice, salivare), tahicardie, oprirea peristaltismului intestinal – ileus, ureterale şi vezicale – retenție
urinară. La nivelul sistemului nervos produce stare de excitaţie cu halucinaţii („beţie atropinică”), cu
logoree, agitaţie psiho-motorie, modificări de dispoziţie - țipete, râsete, furie, anxietate, paranoia,
halucinaţii erotice, delir, convulsii, amețeli, letargie. Decesul se produce prin paralizie respiratorie și
circulatorie. Intoxicațiile se produc accidental prin supradozare (în special la copii) sau voluntare
(suicid, omor).

68
 -Coniina (cucuta)- plantă erbacee, folosită în trecut la greci în pedeapsa capitală, actualmente
intoxicațiile sunt accidentale, fiind ușor confundate cu plante comestibile (hrean, țelină, pătrunjel).
Are efect neurotoxic producând manifestări digestive, scăderea acuității vizuale, halucinații, paralizie
ascendentă, analgezie, narcoză, tulburări de ritm, stop respirator și cardiac.
-Ergotismul- alcaloizi (derivați ai acidului lisergic) și amine conținute în ciuperca (Claviceps
purpurea) ce parazitează spicele de secară. Frecvent utilizată în trecut în scop abortiv, produce
tulburări digestive (grețuri, vărsături, vomă, diaree, colică), tulburări senzoriale (confuzii, halucinații,
delir), circulatorii (vasoconstricție coronariană, cerebrală, mezenterică, renală, periferică - gangrene),
motorii centrale (inhibând centrii cardiovasculari și respiratori).
-Opiul- obținut prin evaporarea latexului provenit din incizarea capsulelor de Papaver
somniferum rezultând o rășină roșietică negricioasă ce conține circa 20 de alcaloizi (dintre care 10%
morfină și 5% codeină, papaverină, narceină, tebaină). Se consumă prin inhalare, adminustrare orală,
intravenos, determină rapid toleranţă, dependenţă fizică şi psihică. Utilizată datorită acţiunii elective
pe centrii corticali de percepere a durerii, efect depresor pe centrul respirator bulbar, centrul tusei şi
pe nervul vag, stimulează unele facultăţi psihice (manifestări reprezentative pentru procesul de
drogare).
a) intoxicația acută
- Iniţial: amețeală, cefalee, greață, vomă – fugace, înlocuite de o stare euforică, senzație de căldură,
foarte bună dispoziţie, senzație de fericire absolută de câteva minute.
- Stare de excitație cu agitaţie psihomotorie, înroșirea feței, prurit tegumentar în special la nivel nazal
– „prurit morfinic”, bradicardie, tuse, vărsături.
- Starea de deprimare: oboseală, somnolenţă, facies palid, cianoza extremităților, convulsii, comă cu
abolirea reflexelor, detresă respiratorie, hTA, bradicardie +/- mioză → deces (depresie respiratorie
centrală).
b) intoxicatie cronică (morfinomania):
- Iniţial stare euforică, anxietate, tulburări fizice (facies palid, privire fixă cu mioză punctiformă, mers
ezitant, anorexie) şi psihice (pierdere treptată a voinţei, a memoriei, a afectivităţii).
–Consumatorul devine temător, agresiv (dependenţa devine evidentă).
-Faza de declin: caşexie, depresie psihică gravă cu pierderea simţului moral („anestezie morală”).

Nicotina- alcaloid neurotoxic găsit în frunzele plantei de tutun, consumat prin inhalare,
mestecare, prizare, dă dependență. Acționează asupra sistemului nervos, inițial stimulând receptorii
nicotinici din gg simpatici, parasimpatici și la nivelul joncțiunii neuromusculare apoi inhibitor prin
blocarea depolarizării la nivelul gg autonomi și transmiterii neuromusculare – acțiune depresiv –
paralizantă = acțiune curarizantă de tip nicotinic (fasciculații, paralizii ale mm scheletici).
Forme:
- supraacută prin ingestie – criză convulsivă cu deces rapid, aproape instantaneu;
- acută cu manifestări digestive (greață, vărsături, diaree, crampe abdominale), nervoase
(cefalee, tulburări de vedere, auz, confuzie, agitație, transpirații, apoi letargie, convulsii, comă),
cardio-vasculare (tulburări de ritm, HTA apoi hTA și colaps), respiratorii (tahipnee apoi depresie
respiratorie), deces prin stop cardio-respirator;
- cronică: cefalee, nervozitate, astenie, inapetență, scăderea funcției vizuale (ambliopia de
tutun), tulburări digestive, cardio-vasculare.

Cocaina- principalul extras din frunzele arbustului de coca (Erythroxylum coca), sub formă
de pudră albă cristalină, inodoră, gust amărui, solubilă în apă. Este consumată prin prizare,

69
perlinguală, masticare, intravenoasă. Nativ, în America de Sud este consumată pentru reducerea
senzaţiei de foame, oboseală şi a induce o stare de bună-dispoziţie (toxicomanie colectivă). Ca și
mecanism de acțiune crește eliberarea de dopamină, norepinefrină și serotonină la nivel central și
periferic, totodată blocând competitiv recaptarea acestora.
Clinic decelăm următoarele forme:
- acută- stare de excitaţie, cu creșterea libidoului, a capacității de efort, scăderea apetitului,
creșterea încrederii în sine, agitaţie fizică („furia dansului”), ochi sticloși cu midriază, tahicardie,
hiperventilaţie, hipertermie (stimulare centrală), ulterior halucinaţii colorate (deseori, cu subiect
erotic), confuzie, dispnee, encefalopatie toxică (sincopă, convulsii, comă) și deces (colaps cardio-
respirator- frecvent IMA fie prin afectare cerebrovasculară);
- cronică (cocainomania)- apare la 1-3 ani de consum cu instalarea unei puternice dependențe
psihice. Predomină starea depresivă, cu iritabilitate/irascibilitate, persoana caută repetarea și mărirea
dozei pentru obținerea acelorași efecte. Apare degradarea mentală, morală şi fizică până la psihoză
paranoidă, caracteristice fiind halucinațiile cutanate (senzația unor paraziți ce cohabitează la nivel
subtegumentar) dar și cele vizuale sau auditive. Persoana devine suspicioasă, irascibilă, agresivă cu
risc de comitere a faptelor antisociale.

Cannabis și derivații (hașiș, marihuana, mandragora)- extras din cânepa indiană (Cannabis
sativa) – cel mai răspândit drog, conţine > 400 substanțe chimice cu acţiune pe SN, cele mai
importante: delta 9 tetrahidrocanabinol (THC) – cu proprietăţi halucinogene şi canabidiolul (CBD) –
potenţează efectele THC (nu are proprietăţi halucinogene). Se consumă inhalator, sau per oral având
ca și mecanism de acțiune activarea receptorilor canabinoizi din SNC cu influențarea
neuromodulatorilor și neurotransmițătorilor. Este studiată pentru unele efecte potențial terapeutice.
Persoanele consumatoare prezintă „beția canabică”cu evoluţie în 4 faze:
- faza de excitaţie euforică: bună dispoziţie, euforie, expansivitate, fericire intimă, agitaţie psiho-
motorie, tulburări de memorie, treptat – scindare între judecată (nealterată) şi controlul faptelor
(diminuat); starea de relaxare asociază tulburări de percepție a timpului (trece mai greu), a distanțelor
(par mai mari);
- faza de confuzie mentală şi dezorientare (de exaltare senzorială şi afectivă): tandrețe comunicativă,
sugestibilitate (auto/heterosugestie – cu dragoste mistică/ură intensă față de semeni), ilaritate,
impulsivitate, hiperestezie senzorială cu perceperea cu o acuitate anormală a zgomotelor şi luminii
(→ halucinaţii animate), dezorientare temporo-spaţială;
- faza extatică: beatitudine calmă – extaz interior, +/- diverse viziuni; neputință fizică marcată;
- faza depresivă: consumatorul adoarme (somn liniştit, lipsit de perioadele REM); la trezire –
indispoziție, amnezie.

Amfetamine/Metamfetamine - fac parte din clasa psihoanalepticelor, cresc tonusul psihic,

antidepresive, psihotone, timoleptice, neurostimulante (îmbunătățirea performanțelor psihomotorii,
diminuarea oboselii, creșterea pragului dureros). Sunt consumate prin inhalare, singure sau asociate
(marijuana), prin prizare/inhalare, per oral sau intravenos. Instalarea dependenței se produce prin
modularea neuronilor dopaminergici ai sistemului de recompensă cerebral (arii ventrale, cortex
cerebral, sistem limbic). Consumatorii cronici dezvoltă rapid toleranță și dependență psihologică, cu
apariția ideilor paranoide (parazitoze), agresivității, stereotipii motorii și mentale, halucinații
predominant, psihoze organice cu ideație de persecuție și răspuns agresiv, risc suicidar.

70
 Ecstasy (MDMA 3,4 Metilendioximetamfetamină)-derivat de sinteză din amfetamină,
administrat po sub formă de capsule, tablete (dar și prin prizare sau intravenos) duce la eliberarea
masivă de serotonină și blocarea recaptării acesteia, înlătură starea de oboseală, exacerbează
comportamentul ludic, dezinhibat, o creștere aparentă a capacității de concentrare, creșterea încrederii
de sine. La doze mari se amintesc halucinațiile viu colorate, stările confuzive, sindromul depresiv sau
paranoic (risc de suicid)

Intoxicația cu HCN și derivați

Substanțe cu largă întrebuințare (industrie, agricultură, gospodărie- insecticide, raticide), folosite

în trecut ca gaze de luptă, prezente și în unele plante, cu miros specific (migdale amare).
Intoxicațiile sunt cel mai frecvent accidentale (frecvent prin arderea maselor plastice, prin
expunere ocupațională în industria chimică, a fibrelor sintetice, etc), rar în scop suicidar sau omor.
Calea de pătrundere este frecvent respiratorie (dar și digestivă sau cutanată), HCN blocând
enzimele respiratorii celulare (citocrom-oxidazele) împiedicând formarea de ATP cu anoxie celulară
(de utilizare)- acidoză metabolică prin acumulare de acid lactic și piruvat. Decesul se produce prin
paralizia centrilor cardiorespiratori truncali.
Ca și simptomatologie retinem:
- forma supraacută cu dispnee marcată, „strigătul diabolic” al victimei, urmat de pierderea
conştienţei, hiperventilaţie şi convulsii anoxice, aritmii, comă profundă, apnee → paralizia
centrilor bulbari cu deces sub 1 minut
- forma acută cu manifestări neuropsihice (cefalee, vertij, mers embrios, convulsii), dispnee,
cianoză, răcirea extremităţilor, senzaţie de constricţie toracică, gust amar şi halenă caracteristică,
manifestări digestive (greaţă, vărsături) tahicardie și HTA apoi bradicardie și hTA, pierderea
conştienţei, convulsii, colaps → paralizia centrilor respiratori şi deces în 20 – 50 minute
- forma cronică (profesională) cu tulburări neuro-psihice (nevrită optică), digestive (diaree,
vărsături), respiratorii, hematice
La necropsie specific în aceste intoxicații: coloraţie roşie – vişinie a sângelui respectiv lividităţi
roşietice aprinse, rigiditate cadaverică precoce, intensă și de lungă durată, midriază bilaterală,
miros specific de migdale amare în jurul nasului şi gurii, la nivelul plămânilor şi al conţinutului
gastric, leziuni de tip asfixic

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. În intoxicația cu alcool etilic decesul apare la concentrații de:

A. peste 3g la mie
B. peste 1,5g la mie
C. peste 2g la mie
D. peste 2,5g la mie

71
2. CO este:
A. toxic hematic
B. toxic respirator
C. simptomatologia depinde de concentrația CO în aerul respirat și de timpul de expunere
D. decesul în intoxicația cu CO apare la concentrații de 15-20% a COHb

3. Opiul:
A. se consumă prin inhalare, peroral, intravenos
B. determină lent toleranță, dependență fizică și psihică
C. utilizat datorită acțiunii elective pe centrii corticali ai durerii
D. decesul se produce prin insuficiență cardiocirculatorie acută

4. Cannabisul
A. cel mai răspândit drog, conţine > 400 substanțe chimice cu acţiune pe sistemul nervos
B. canabidiolul prezintă proprietăți halucinogene
C. delta 9 tetrahidrocanabinolul prezintă proprietăți halucinogene
D. are ca și mecanism de acțiune activarea receptorilor canabinoizi din sistemul nervos
periferic

5. Intoxicația cu HCN și derivați

A. cel mai frecvent accidentală
B. cel mai frecvent în scop suicidar
C. decesul se produce prin paralizia centrilor cardiorespiratori truncali
D. decesul se produce prin paralizia m frenic

6. Consumarea de Ecstasy (MDMA)

A. duce la eliberarea masivă de serotonină
B. duce la blocarea recaptării serotoninei
C. duce la eliberarea masivă de acetilcolină
D. duce la blocarea recaptării acetilcolinei

*7. Alcoolul metilic

A. prezintă o colorație albăstruie cu miros înțepător
B. neinflamabil, slab potențial exploziv
C. intoxicația este preponderent accidentală, prin inhalare, ingestie
D. se metabolizează preponderent renal

72
CAPITOLUL XI. EXPERTIZELE ÎN INFRACȚIUNI SEXUALE. PATERNITATEA.
PRUNCUCIDEREA.

11.1. Virginitatea
Reprezintă starea anatomică în care o persoană de sex feminin nu a consumat nici un act sexual
normal vaginal.
Himenul reprezintă o plică a mucoasei vaginale ce delimitează anterior vestibulul și posterior
conductul vaginal, prezintă o margine liberă, netedă care delimitează orificiul himenal și o margine
bazală ce se continuă la interior cu mucoasa vaginală iar la exterior cu tegumentul labiilor mici, clasic
având o înălțime medie de 0,4-0,5cm și delimitând un orificiu himenal rotund de 1-1,5cm diametru.
Practic există o mare variație anatomică, în funcție de formă, orificiu delimitat, înălțime,
înclinație, aspectul marginii libere. De regulă inelar, himenul poate însă prezenta și alte forme:
cribriform
imperforat (atrezic)
septat/poliseptat
semilunar Fig. 36 Aspectul himenului
în clepsidră
complezent (poate permite realizarea raportului sexual fără a se rupe, datorită formei, mărimii,
consistenței lui).
Lipsa certă a vieții sexuale: hymen imperforat, septat/pluriseptat, microperforat, cribriform,
imperforat, inelar/semilunar cu un orificiu himenal de dimensiuni reduse (˂1,5cm) ce nu permit un
raport sexual fără deflorare.

Stabilirea stării de virginitate

- Identificarea minorei și a adultului care o însoțește;
- Scurt istoric a presupusei fapte și referitor la sexualitatea minorei (prima/ultima menstruație,
eventuale alte raporturi sexuale în antecedente);
- Examinarea genitală și NU ginecologică care constă în inspecție, tracționare moderată a labiilor
mari, examinare, prelevare conținut vaginal cu ajutorul baghetei; NU se practică tușeul vaginal, NU
se utilizează valve sau orice alt instrument/manevră ginecologică;
- Examinarea anatomică a himenului cu diferențierea incizurilor fiziologice/congenitale de rupturile
himenale:
- Incizurile: sunt incomplete, de obicei simetrice, nu merg până la baza de inserție a himenului,
la încetarea tracționării moderate a labiilor marginile se suprapun având aspect de pliu; pre-
zintă aceeași colorație rozuniformă precum restul mucoasei introitului vaginal.
- Rupturile: soluții de continuitate până la baza de inserție a himenului (complete) și care la
încetarea tracționării afrontează; sugerează deflorarea care poate fi:
o Recentă: marginile de ruptură neregulate, tumefiate, hiperemice, cu infiltrat sanguin
sau depuneri de fibrină (constatate până în ziua 14 după producerea rupturii);
o Veche: după 14 zile are loc epitelizarea marginilor de ruptură fără a mai putea preciza
momentul producerii ei.

Fig. 37 Ruptură recentă himenală

73
11.2. Art 218 CP – Violul
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere
în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte
cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise
în condiţiile mai sus precizate. De asemenea, și tentativa se pedepsește.
Pedeapsa crește de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când
(circumstanțe agravante):
- victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
- victima este rudă în linie directă, frate sau soră
- victima nu a împlinit vârsta de 16 ani
- fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice
- fapta a avut ca urmare vătămarea corporală (leziuni traumatice sau afectarea sănătății ce a
necesitat pentru vindecare > 90 zîm, sau consecințe: infirmitate, prejudiciu estetic grav și per-
manent, avort, PPV)
- fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, simultan sau succesiv, pentru
a învinge rezistența victimei

Violul poate fi săvârşit de orice persoană, indiferent de sexul său anatomic, asupra oricărei
persoane ca subiect pasiv determinant al infracţiunii, fără a avea importanţă sexul acesteia, vârsta sau
orice altă calitate a victimei, fiind suficient ca victima să fie în viaţă (în cazul în care activitatea
sexuală are ca material un cadavru se încadrează în art. 383 CP – profanare de cadavre sau morminte).
Constrângerea poate fi:
- explicită – constrângere fizică sau morală, înainte sau în timpul săvârşirii faptei şi care îi
anulează victimei libertatea de voinţă sau posibilitatea de a opune rezistenţă;
- implicită – făptuitorul profită de incapacitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
liber voinţa, indiferent dacă lipsa de reacţie a victimei este consecinţa acţiunii făptu-
itorului, a unui terţ sau a unui eveniment.

Sub aspect judiciar, pentru definirea infracțiunii de viol sunt necesare:

- probarea existenței unui raport sexual genital/anal cu penetrare;
- probarea lipsei de consimțământ sau de discernământ a victimei;
- identificarea violatorului.

Expertiza medico-legală se efectuează pentru a aduce probe care, coroborate cu datele din
dosarul cauzei pot face dovada elementelor enunțate anterior, fiind esențiale în dovedirea violului.
În cursul anamnezei victima trebuie să detalieze orice informație deținută cu privire la actul
sexual. Se va trece la examinarea minuțioasă a corpului victimei, prelevarea oricăror elemente utile
în desfășurarea anchetei, și bineînțeles la examinarea genitală a acesteia Prezența leziunilor
traumatice poate ajuta la probarea lipsei consimțământului (constrângerea explicită, fizică a victimei),
probele prelevate de pe corpul victimei (fire de păr, țesut biologic subunghial, lichide biologice)
putând aduce informații importante necesare identificării agresorului. Existența leziunilor traumatice
generale sau din sfera genitală nu înseamnă automat act sexual neconsimțit, medicul legist având
calitatea doar să constate existența acestora, organele judiciare prin coroborarea tuturor datelor din
dosarul cauzei fiind cele care vor dovedi violul.

74
 1. Probarea existenței raportului sexual

Dovedirea actului sexual și aproximarea datei când acesta s-a produs se realizează prin
examinare genitală, existând două situații: contact sexual cu o virgină când vom decela o deflorarea
(ruptură himenală recentă, sub 14 zile) sau contact sexual la o femeie cu trecut sexual.
Demonstrarea deflorării- ruptura completă a himenului, frecvent multiplă, mergând până la
baza de implantare, asimetrice, cu traiect neregulat, delimitând lobuli cu margini afrontabile,
tumefiate, roșii, ușor sângerânde (uneori cu coaguli sanguini aderenți) sau acoperite de fibrină
(rupturi recente) după 7-8 zile semnele se atenuează, edemul scade, sângerarea nu se mai pune
în evidență, se formează țesutul de granulație și epitelizarea leziunii.
Demonstrarea contactului sexual la o femeie cu trecut sexual- Peste 14 zile după primul
contact sexual, soluțiile de continuitate de la nivelul himenului s-au epitelizat cu formarea
lobulilori himenali care vor persista de obicei până la prima naștere
Demonstrarea contactului sexual în acest caz se poate face prin: punerea în evidență a
spermatozoizilor sau a markerilor lichidului spermatic din antru sau vagin respectiv punerea în
evidență a spermicidelor (dacă agresorul a folosit prezervativ).

2. Probarea lipsei de consimțământ sau de discernământ a victimei

Constrângerea fizică poate fi demonstrată prin decelarea unor leziuni traumatice pe corpul victimei,
atât în zone de elecţie (feţele interne ale coapselor, perineu, sâni la femei) cât şi în zone ce sugerează
imobilizarea victimei (încheietura mâinilor, gambe, glezne, gât, cap).
- Gravitate variată, de la cele superficiale la cele grave (infirmizante/mortale)
- Diversitate mare, cele mai frecvente sunt reprezentate prin:
o Echimoze- ovalare (comprimarea cu degetele), circulare, în jurul încheieturilor mâ-
inilor/picioarelor, gâtului (imobilizare);
o Excoriații- semilunare și izolate (unghii), multiple și paralele (târârea);
o Plăgi- frecvent mușcate, locarizare variată, frecvent întâlnite la gât, sâni, regiunea
pubisului și perineului.

Absența leziunilor traumatice de opoziție sugerează constrângere explicită morală sau implicită la
persoane ușor influențabile (persoane cu retard mental, copii), persoane aflate sub influența
drogurilor/medicamentelor/alcoolului, a unor stări patologice (paralizii), sincope, come.

3. Identificarea posibilului agresor

Examinarea agresorului trebuie efectuată cât mai repede de la momentul violului (se impune
și examinarea psihiatrică).
Obiective: generarea de probe incriminatorii/ discriminatorii (ex. azoospermia). Vom putea pune în
evidență:
- Leziuni traumatice produse de către victimă în încercarea de-a se apăra (sugestive pentru
dovedirea constrângerii), localizate pe fața anterioară a corpului (față, gât, trunchi, mem-
bre superioare), de tipul plăgilor mușcate (inclusiv în zona genitală), excoriațiilor (semi-
lunare specifice unghiilor victimei, sau multiple sub forma benzilor paralele), echimoze
sau edem penian (specifice penetrării brutale a victimei);
- Fire de păr ale victimei;
- Pete de sânge, urme de conținut vaginal pe penisul agresorului (testări genetice)

75
11.3. Expertiza medico-legală a deviațiilor sexuale
Sex drive-ul uman este controlat și completat la 3 niveluri:
- instinctual – nivel biologic/instinctive;
- fiziologic – nivel funcțional;
- emoțional – nivel psihosexual – răspunde de aprox 70% din decizie; emoțiile sunt controlate de
psihism iar acesta controlează acțiunea (capacitate psihică și discernământ).
Sexualitatea se stabilește în cadrul dezvoltării psihosexuale prin condiționare.
Comportamentul sexual se învață prin balansarea între ceea ce este sexual satisfăcător și ceea ce este
social tolerat. Comportamentul sexual este modelat cultural, religios, subiectiv. Actul sexual se
desfășoară prin corelarea tuturor celor 5 simțuri în grade diferite de manifestare, cu diferențe de sex.
Deviațiile sexuale- acte deviate care implică lipsa de consimțământ sau atac (agresiune) și
care sunt problematice dpdv al societății limitând libertatea individuală. Acestea nu sunt persistente
și nu condiționează obținerea orgasmului (voyerism, exhibiționism, pedofilie, sadism, incest, viol,
masochism).
Parafiliile (para – devianță, philia – atracție)- grupuri de comportamente sexuale persistente,
în care, obiecte neobișnuite, ritualuri sau situații, sunt necesare pentru a condiționa producerea
satisfacției sexuale complete.
Exemple: fetișism, frotteurism (frecarea organelor genitale de o persoană, de regulă în locuri
aglomerate, mijloace de transport), parțialism (interes sexual focalizat excusiv pe o anumită parte a
corpului), pedofilie, voyeurism, travestitism fetișistic (excitație sexuală la îmbrăcarea hainelor
sexului opus), masochism sexual (tulburare cronică), sadism (tulburare cronică și progresivă).
• parafilii nesistematizate: necrofilie, scatologie telefonică, zoofilie, coprofilie, urofilie,
clismafilie, misofilie, eroticism ano-rectal, cordofilie – „boundage and discipline”;
• parafilii variate: acrotomofilie, apotemnofilie, gerontofilie, naratofilieolfactofilie, pictofilie,
somnofilie.

Sexualitatea aberantă- orice act sexual care depăşeşte limitele fiziologice, fiind în afara
normelor admise de societate (raport heterosexual intravaginal având ca scop procreerea).
Clasificarea acestora este dificilă și controversată datorită datorită marii varietăți:
- Sodomia ratione modi- relaţii heterosexuale dar modul de desfăşurare este aberant. Pot constitui
eventual motiv de divorţ;
- Sodomia ratione sexus- raporturile sexuale între persoane de acelaşi sex (homosexualitate);
- Sodomia ratione generis (zoofilie sau bestialitate). - acte sexuale între oameni şi animale (autorii
sunt, de obicei, encefalopaţi sau oligofreni);
- Perversiunea mijloacelor. sadismul și masochismul - se caracterizează prin mijloace cu totul ieşite
din comun ale satisfacerii instinctului sexual.
- Sadism = satisfacerea instinctelor sexuale prin producerea de violenţe asupra partenerului/ uciderea
partenerului.
- Masochismul – opus sadismului: voluptatea sexuală se obţine numai în cadrul unor suferinţe fizice
sau morale pe care le suportă autorul.
- Perversiuni diverse: incestul, parazitism sexual (prostituția), corupția sexuală, necrofilia,
narcisismul, fetișismul, voyeurismul, azoofilia, gerontofilia.

76
11.4. Expertiza capacității sexuale la bărbați
Este solicitată atât în spețe civile (paternităţii, divorţ) cât și în spețe penale (viol şi incest) când
invinuiţii se apără susţinând că nu pot executa un coit normal sau să procreeze.
Incapacitatea sexuală a bărbatului are două forme:
incapacitatea de coabitare (copulaţie) sau impotentio coeundi;
impotenţa de procreere, de concepție (impotentio generandi).
1. Examinarea capacităţii de coabitare: pentru existenţa capacităţii de coabitare sunt necesare o serie
de particularităţi anatomice şi fiziologice:
necesită criterii de sexualizare secundară depline (penis viril erectil care poate fi introdus fără
greutate în vagin);
tulburări de dinamică sexuală.
a) impotența sexuală organică- de regulă, totală (lipsa dorinței sexuale și a erecției). Cauze:
neurologice (cerebrale sau medulare), vasculare (ateroscleroză, Sdr. Leriche, ischemii acute peniene),
hemodinamice, hematologice (siclemia), endocrine (Basedow, Cushing), metabolice (DZ, ciroză),
genito-urinare (uretrite, prostatite), iatrogene (antihipertensive, neuroleptice), intoxicații cronice
(alcool, nicotină, morfină).
b) impotența sexuală psihică- este intermitentă, cu disociație între dorința sexuală și erecție,
uneori față de anumite partenere, întreținută de antipatii, defecte corporale, eșec anterior, stări
nevrotice, conflicte conjugale, etc.
2. Examinarea capacităţii de procreere impune prezenţa testiculelor producătoare de spermatozoizi
normali, canale excretorii permeabile şi reflex ejaculator netulburat. Cronologic sterilitatea poate
apărea: prenatal (Sdr. Klinefelter, Sdr. Turner, testicul rudimentar, aplazie testiculară,
pseudohermafroditisme masculine, aplazie germinală), prepubertar (criptorhidie, ectopii testiculare,
hipogonadism dobândit, leziuni hipotalamo-hipofizare), postpubertar (iradieri, infecții ale căilor
spermatice sau testiculare, leziuni vasculare chirurgicale, intoxicații, operații de sterilizare).
Spermograma: în medie de 2,5 – 3 ml, albicioasă, translucidă, opalescentă, cu număr de 60 – 140 mil
de spermatozoizi, dintre care 60% trebuie să fie mobili, iar spermatozoizii cu forme anormale nu
trebuie să depăşească 25%. Dacă după un raport sexual nu se elimină spermatozoizi vorbim de
aspermie. Dacă ejaculatul se produce fără spermatozoizi de azoospermie. Oligospermia este definită
printr-un ejaculat cu număr redus de spermatozoizi.
În toate cazurile în care nu există azoospermie (indiferent de numărul de spermatozoizi,
procentul formelor mobile sau numărul de elemente fecundante anormale) se va concluziona, după
caz, că: persoana prezintă în momentul examinării o scădere/scădere accentuată/afectare severă a
capacităţii de procreere

11.5. Expertiza capacității sexuale la femei

Este solicitată în procesele civile (filiaţie de mamă, divorţ) şi penale (furtul de copii, viol,
avort, căsătorie înainte de 18 ani – certificat prenupţial). O femeie normal dezvoltată şi sănătoasă
trebuie să prezinte următoarele capacități:
1. Capacitatea de copulație (dezvoltarea anatomică a unui vagin normal şi permeabil). Im-
potenţa de acest tip este întâlnită în malformaţiile vaginului, lipsa congenitală a vaginului,
atrezia orificiului vaginal axtern, tumori vulvo-vaginale, infantilism genital
2. Capacitatea de procreere- capacitatea femeii de a fi fecundată. Începe odată cu instalarea
maturităţii sexuale până când ovulaţia încetează (menopauza). Este condiţionată de funcţion-
alitatea ovarelor şi de permeabilitatea trompelor uterine. Anomaliile de dezvoltare,
schimbările de poziţie ale uterului, procesele inflamatorii, tumorile şi formaţiunile chistice

77
 ovariene, alterarea integrităţii funcţiei ovariene, a căilor genitale interne şi a permeabilităţii
acestora pot compromite această capacitate (sterilitate).
3. Capacitatea de gestație- de nidaţie şi de a duce o sarcină la termen în uter, de alăptare și
capacitatea psihică. Poate fi compromisă de malformaţii congenitale, procese inflamatorii,
afecţiuni generale, intoxicaţii, cauze genetice ce pot duce la moartea intrauterină a fătului şi
care se identifică cu cele ale avortului spontan.
4. Capacitatea de a naşte la termen pe cale naturală- condiţionată de contracţiile uterine nor-
male şi permeabilitatea căilor utero – cervico – vaginale pentru a permite coborârea, avansarea
şi expulsia fătului. Anomaliile bazinului osos, ale căilor utero – cervico – vaginale pot
împiedica naşterea normală necesitând operaţie cezariană.

Stabilirea impotenței sexuale feminine implică o colaborare interdisciplinară (legist, ginecolog,

endocrinolog, neurolog, psihiatru)

11.6. Pruncuciderea și problemele expertizei medico-legale

Definiție: uciderea nou-născutului imediat după naștere de către mamă, aflată într-o stare de tulburare
pricinuită de naștere. Uciderea nou-născutului în alte condiţii se poate încadra, în funcţie de
circumstanţe, în omor calificat sau ucidere din culpă. Pentru stabilirea existenței cadrului
pruncuciderii sunt necesare: examenul cadavrului nou născutului, examenul mamei, examenul de la
fața locului.
Examenul medico-legal al cadavrului nou-născutului
1. Stabilirea stării de nou-născut. Pe suprafaţa corpului există urme de sânge, vernix caseosa
(plici axilare, inghinale, gât, retroauricular) şi lanugo (mai ales pe umeri), cordon ombilical
lucios, turgescent, fără inel de demarcaţie la limita de implantare, bosa sero-sanguinolentă
(localizare în funcţie de prezentaţie). Semne de maturitate ale nou-născutului:
- lungime: 49 – 51 cm sexul feminin, 50 – 54 cm sexul masculin
- greutate: 2900 – 3200 g F, 3000 – 3500 B
- cu perimetrul cranian de 35 cm
- torace cu perimetru de 31 cm
- abdomen cu perimetru de 32 – 34 cm
- părul capilar măsoară 1 – 3 cm lungime
- testicule coborâte în scrot / labiile mari acoperă labiile mici
- unghiile degetelor de la mâini depăşesc pulpa degetelor, la picioare ajung la nivelul pulpei
- intestinul gros conţine meconiu de culoare negricioasă, în anus dopul lui Cramer
2. Vârsta intrauterină- delimitează diagnosticul de avort în lună mare de cel de nou-născut
prematur / imatur / dismatur şi/sau supramaturat. Se stabilește prin investigarea şi corelarea
unui număr cât mai mare de parametri, de rutină utilizându-se: lungimea fătului, greutatea,
apariția punctelor de osificare la anumite oase, numărătoarea alveolară radiară, mugurii den-
tari, diametrele craniului (fronto–occipital, biparietal), diametrele bihumeral, biiliac,
lungimea cordonului ombilical.
3. Viabilitatea fătului- capacitatea fătului de a se adapta la condițiile extrauterine și posibilitatea
de a trăi autonom în noile condiții de mediu. Conform OMS în condiţii speciale de asistenţă
medicală, un făt poate fi considerat viabil din jumătatea a doua a lunii VI de viaţă intrauterină
şi la o greutate de 1000g. Medico-legal se consideră că un făt este viabil dacă a depășit 38cm
lungime și greutatea de 1500g.
4. Dovezi de instalare a vieții extrauterine

78
 - dovedirea faptului că fătul s-a născut viu și a trăit după naștere, acest aspect reprezentând
elementul cheie în expertiza medico-legală, în absența căruia nu există infracțiune. Criteriul
cel mai uzitat pentru probarea instalării vieții extrauterine este apariția respirației pulmonare
confirmată la necropsie prin proba docimaziei macroscopice, hidrostatice, histologice și
gastro-intestinale
5. Durata vieții extrauterine- element important în încadrarea juridică a faptei (prun-
cucidere/omucidere). Se bazează pe cunoaşterea modificărilor morfo– funcţionale care survin
la diferite intervale de la naştere.
6. Aprecierea îngrijirilor acordate după naștere- pentru a supraviețui, nou-născutul are nevoie
de îngrijire specială imediat după naștere. Dacă nașterea este neasistată femeia se poate găsi
în imposibilitatea de a acorda aceste îngrijiri (omisiune involuntară) sau în mod voit nu le
acordă (omisiune voluntară).
7. Stabilirea cauzei morții nou născutului- intrauterine: patologică sau violentă (traumatisme,
otrăviri intenționate/accidentale), în timpul nașterii (se pot confunda cu leziuni produse prin
pruncucidere), după naștere (patologică, accidentală, prin omisiune, prin comisiune (ob-
strucție CRS, sugrumarea, strangularea, sufocarea, submersia, comprimare toraco-ab-
dominală, spațiu lipsit de aer).

Examinarea medico-legală a mamei- pentru a se stabili semnele de naștere (mamă necunoscută) și

pentru aprecierea tulburărilor pricinuite de naștere.
1. Semne de naștere recentă- prin examen clinic general, ginecologic și examinări de laborator:
flaciditatea peretelui abdominal, vergeturi, hiperpigmentarea liniei albe abdominale, proiecția
uterului pe peretele abdominal, modificări ale sânilor, existența lohiilor, edem vulvar, fisuri
perineale, aspectul colului uterin, nivelul crescut de gonadotropine, modificări serologice.

Fig. 38 Epiziorafie după nastere pe cale naturală.

Lohii si edem vulvar

2. Aprecierea unor tulburări pricinuite de naștere- prin examen psihic și psihologic, cât mai
aproape de momentul nașterii. Se va consemna existența unei tulburări psihice cauzate de
actul nașterii care a dus la diminuarea discernământului (capacității psihice de a aprecia
conținutul și consecințele social-negative ale faptei comise). În caz de abolire a dis-
cernământului (afecțiuni psihiatrice de intensitate psihotică – psihoza de lactație, psihoza post-
partum, schizofrenie) se înlătură responsabilitatea penală

79
Examenul locului unde s-a produs nașterea- intră în competența organelor de cercetare, putând
constata:
- urme ale nașterii: placenta, urme de sânge, amnios, obiecte utilizate la naștere (cârpe, vată)
- condițiile în care s-a desfășurat nașterea: locuri izolate, hemoragii importante, nașteri precipitate.
- modul în care este înlăturat cadavrul: aruncat la distanță de domiciliul femeii, împachetat și lăsat
pe câmp, aruncat în ape, latrine / closet (uneori după un prealabil depesaj), sub poduri, îngropare –
cele îngropate la o adâncime mică pot fi dezgropate de animale domestice/de pradă și parțial mâncate
(plăgi mușcate, sfâșiate, absența unor segmente corporale, viscere).

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. Următoarele tipuri de himen nu permit un raport sexual fără deflorare, cu excepția:
A. imperforat
B. cribriform
C. septat/pluriseptat
D. inelar/semiluna cu un orificiu de peste 1,5-2cm (himen complezent)

2. Incizurile fiziologice/ congenitale ale himenului

A.sunt complete
B. sunt incomplete
C. merg până la baza de inserție a himenului
D. nu merg până la baza de inserție a himenului

3. Conform art. 218 CP violul reprezintă

A. un raport/act sexual cu o persoană liber consimțit de către ambele părți
B. un raport/act sexual cu o persoană săvârșit prin constrângere
C. victima este pusă în imposibilitate de-a se apără sau de a-și exprima voința
D. victima se poate apăra și își poate exprima voința

4. Sub aspect judiciar, pentru definirea infracțiunii de viol sunt necesare:

A. probarea existenței unui raport sexual genital/anal cu penetrare
B. probarea lipsei de consimțământ sau de discernământ a victimei
C. este suficientă declarația martorilor
D. este suficientă existența leziunilor traumatice externe

5. Incapacitatea sexuală a bărbatului are următoarele forme:

A. impotență fiziologică
B. incapacitate de copulație
C. impotența de procreere
D. incapacitate psihologică

80
6. În expertiza capacității sexuale la femei aceasta trebuie să prezinte:
A. capacitate de copulație
B. capacitate de alăptare
C. capacitate de gestație
D. capacitate de a îngriji corespunzător un nou-născut

*7. Pruncuciderea reprezintă

A. uciderea nou-născutului imediat după naștere de către mamă, aflată într-o stare de tulburare
pricinuită de naștere
B. uciderea nou-născutului imediat după naștere de către mamă sau tată
C. uciderea nou-născutului după naștere de către tată cu acordul mamei
D. uciderea nou-născutului de către mamă aflată în proces de divorț

81
CAPITOLUL XII. ASPECTE ALE EXPERTIZELOR ÎN DREPTUL CIVIL ȘI PENAL.
IDENTIFICAREA MEDICO-LEGALĂ A CADAVRELOR

12.1. Expertiza medico-legală a filiației

Definiție: raportul de descendență biologică rezultat din șirul continuu al nașterilor.
Cadru juridic (codul familiei)

Filiația față de mamă

Art. 47- filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii. Ea se dovedește prin certificatul constatator
al nașterii
Art. 48- dacă nașterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în
registru ca născut din părinți necunoscuți, mama poate recunoaște copilul
Art. 49- recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
- Filiația față de mamă poate fi dovedită prin certificatul constatator al nou născutului viu
- În caz de neînregistrare prin recunoașterea voluntară a mamei în fața Ofițerului de Stare Civilă
sau printr-o acțiune de stabilire a maternității inițiată în instanță de către copil în care se va
determina dacă mama (pârâta) a fost însărcinată și a dat naștere unui copil respectiv dacă acel
copil este una și aceiași persoană cu reclamantul

Filiația față de tată

Art. 53-copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Copilul născut după
desfacerea/declararea nulității/anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost
conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă
căsătorie
Art. 54- paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de oricare dintre soți, precum și de către copil,
ea poate fi continuată de moștenitori. Dacă titularul acțiunii este pus sub interdicție, acțiunea va
putea fi pornită de tutore.
Art. 58- recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de către orice persoană
interesată. Dacă recunoașterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenții
acestuia, dovada paternității este în sarcina autorului recunoașterii sau a moștenitorilor săi.
Dpdv legal copilul poate rezulta în cadrul căsătoriei sau în afara acesteia. Recunoașterea paternității
se face prin declararea nou-născutului la Oficiul de Stare Civilă sau prin sentință judecătorească.
Dacă se ajunge în fața judecătorului acesta dispune efectuarea unei expertize medico-legale care:
- Cuprinde examen serologic, antropologic, dermatoglific, genetic
- Toate examenele se fac pentru toți cei trei membrii ai cuplului, care obligatoriu trebuie să fie
prezenți la examinare și prelevarea de probe

Tăgada paternității
În codul familiei se pleacă de la următoarele prezumții:
- Copilul născut în cursul căsătoriei are ca tată pe soțul legitim al mamei
- Copilul născut la cel mult 300 de zile după desfacerea/anularea/declararea nulității căsătoriei
are ca tată pe fostul soț dacă copilul a fost conceput în timpul căsătoriei sau mama nu s-a
recăsătorit în acest timp.

Pentru respectarea acestor prezumții trebuie îndeplinite următoarele condiții:

82
 - Soțul mamei să fie apt de procreere
- Soția să fi respectat obligația de fidelitate

Conflictul de filiație apare atunci când nu există o coincidență între filiația biologică și cea legală.
Tăgada paternității poate fi inițiată dacă tatăl s-a aflat în imposibilitatea de a coabita cu mama în
perioada fecundării (detenție, plecat în străinătate, etc), incapacitate dovedită de procreere sau
dovedirea că mama a conviețuit cu un terț în perioada de concepție.
În cazurile penale expertiza medico-legală este solicitată în pruncucideri, infanticid, incest sau viol
cu sarcină consecutivă.

Teste de paternitate prin metode serologice

Cunoscând antigenele moștenite de la mamă se poate identifica cu precizie constelația antigenică
moștenită de la tatăl biologic.
- Dacă copilul nu are în comun nici un marker antigenic cu prezumtivul tată respectivul bărbat
este exclus din filiație
- Dacă copilul prezintă antigene comune cu tatăl se poate stabili cu un oarecare grad de proba-
bilitate ca respectivul bărbat este tată biologic

Tipuri de teste serologice realizate

- Testarea serologică (ABO, MN, RH, sistem haptoglobinic)- are un grad de discriminare redus,
este prima testare ce se efectuează
- Testare serologică complexă (ABO și subgrupa dacă este cazul, MNSs- cel mai eficient sistem
serologic în filiație, RH-C,c,D,E,e, sistem haptoglobinic, factorul P1 al sistemului Pp, factorul
Kell al sistemului Kell-Cellano)
- Examinarea sistemului HLA (procentul de probabilitate ajunge până la 98,9%, antigene de
histocompatibilitate)

12.2. Metodele științifice de identificare a victimelor

Definiție: evidenţierea caracteristicilor unei persoane, a unui cadavru sau a unor fragmente cadaverice
în scopul delimitării acestei persoane de restul populaţiei.
Identificare reprezintă o activitate pluridisciplinară fiind efectuată de către medicul legist în
colaborare cu un antropolog, un criminalist şi cu poliţia judiciară. Participarea specialiştilor din
diverse domenii este imperios necesară în catastrofe, crime şi accidente cu victime numeroase,
exhumarea victimelor unui genocid, etc.
Identificarea persoanelor şi a obiectelor (corpuri delict) este solicitată de organe
judiciare/instanţe de judecată pentru: descoperirea infractorului, a unor persoane dispărute,
identificarea persoanelor care își ascund identitatea, probarea unor fapte penale și a vinovăției,
stabilirea paternității.
Metode:
- cercetarea de laborator: traseologică, fizică, chimică, anatomică, antropologică, genetică,
examinarea petelor de sânge, spermă, a părului
- investigaţii: testimoniale, CFL, reconstituire
Identificarea are multiple aspecte:
- majoritatea de ordin criminalistic (recunoaşterea hainelor, obiectelor personale)
- unele cu o componentă medicală (identificarea amprentelor şi a obiectelor persoanele de uz medical:
proteze auditive, ochelari, medicamente, proteze chirurgicale, stomatologice)

83
- biocriminalistica se ocupă cu identificarea de persoane (victimă sau agresor), studiul probelor și
urmelor biologice (sânge, spermă, salivă, păr)
- biotraseologia se ocupă cu cercetarea și identificarea urmelor biologice de pe îmbrăcăminte, corpuri
delicte, persoane
Conceptul de identitate cuprinde toate însușirile (fizice, chimice, biologice) prin care se deosebește
de alte obiecte, organisme, fenomene
Individualizarea – prin precizarea trăsăturilor pe care le are o unitate taxonomică (apartenență la gen
și specie) sau o ființă, obiect (identificare individuală)
Caracteristica – element specific după care un sistem este diferențiat de altele; după stabilirea
acestora se realizează o clasificare – includerea obiectului într-o unitate taxonomică (cu cât este mai
îngustă, apropie obiectul de individual); în biocriminalistică se folosesc clasificări ale diverselor
discipline, ale criminalisticii (dactiloscopice, ale semnalmentelor, agenților traumatici)

Identificarea biocriminalistică constă în reguli și metode prin care se stabilește identitatea sau
neidentitatea obiectului expertizat; este posibilă datorită unor proprietăți ale sistemelor:
- individualitate – proprietăți specifice ce exprimă calitatea și singularitatea obiectului în raport cu
altele din aceeași clasă → se trece de la general la particular și de la acesta la individual
- stabilitate relativă – un timp sistemul își păstrează anumite trăsături; este relativă deoarce poate fi
afectată de contactul cu factorii de mediu:
• naturali (modificări cadaverice distructive)
• artificiali – acțiuni pentru disimularea unei infracțiuni (spălarea hainelor, mutilare, depesaj,
incinerare, etc.)

- reflectivitate – capacitatea unui sistem de a se reflecta și de a fi reflectat; factori implicați:

• caracteristicile obiectului creator – care a produs urme care vor fi reflectate ca și configurație
a obiectului sau ca rezultat al acțiunii sale (leziune traumatică)
• obiectul primitor care reflectă pe cel creator
• interacțiunea dintre cele două obiecte (intensitate și durata unei lovituri) care determină mod-
ificări.

Identificarea biocriminalistică este inclusă în cea judiciară:

- cea criminalistică o precede pe cea judiciară
- cea criminalistică poate fi incompletă, cea judiciară trebuie să fie certă
- identificarea criminalistică trebuie să aibă valoare probantă – este important faptul că un sistem a
reflectat caracteristicile sale în urmele găsite
- scopul identificării îl reprezintă stabilirea concret individuală a sistemului cercetat și cuprinde două
etape:
1. stabilirea apartenenței generice
2. stabilirea individualității sistemului
- cercetarea criminalistică are caracter retrospectiv (după comiterea faptei)
- pentru stabilirea asemănărilor și deosebirilor între două persoane trebuie selectate caracteristici
morfofuncționale discriminabile
- în expertiza ml de identificare este necesar să se apeleze la cât mai multe metode, prin coroborarea
cărora să se tindă spre certitudine

84
Etapele identificării medico-legale:
1. Examen prealabil
- expertul ia cunoştinţă de obiectivele expertizei, conţinutul dosarului – proces verbal de CFL
- inventarul pieselor supuse expertizei
- stabilirea tehnicilor şi metodelor
- se apreciază în ce măsură este necesar să se apeleze la alţi specialişti
2. Examenul intrinsec
- metode:
• generale – observarea, descrierea, compararea, experimentul
• particulare – aparțin diferitelor discipline științifice
• criminalistice – balistice, traseologice

Se preferă metode cantitative și care conservă materialul supus expertizei. Este obligatorie verificarea
rezultatelor obținute.
3. Identificarea întregului după părți
- în cazuri de depesaj, amputații, asocierea cu urme lăsate la fața locului sau pe agenți traumatici
- reunirea părților în ansamblu, ținând cont că acestea își pot schimba caracteristicile sub acțiunea
factorilor de mediu
4. Evaluarea rezultatelor
- prin raționamente: analiză, sinteză, inducție, deducție
- dacă evidențiază aspecte care nu au fost menționate în obiectivele expertizei, trebuie să le releve
- opinia expertului exprimă convingerile sale pe baza constatărilor făcute
- la baza identificării persoanei stau caracterele antropologice de grup și individuale utilizate când
expertiza se face pe fragmente umane, piese scheletice
• caractere de grup = generice: rasă, sex, vârstă, talie, stare constituțională
• caractere individuale – deosebesc o persoană de celelalte

5. Concluziile expertizei
- argumentează adevărul rezultat din cercetări
- trebuie să fie precise, chiar dacă nu pot răspunde categoric la întrebări
- Răspunsul poate fi:
• parţial complet – se identifică numai apartenenţa generică
• complet – când s-a realizat identificarea individului

- Concluziile pot fi:

• certe (categorice) – răspuns precis:
o pozitiv: identificarea este confirmată, transformând posibilitatea în realitate; totalitatea
asemănărilor sunt irepetabile și unice
o negativ: identitatea este infirmată, consemnând incompatibilitatea; diferențele nu pot
fi explicate prin intervenția factorilor modificatori, excluzându-se identitatea
• de probabilitate
- totalitatea caracterelor generale și individuale ale obiectului nu au valoare absolută, putând fi
regăsite și la alt obiect
- se evidențiază numai asemănări ale caracterelor generale (expertiza s-a oprit în etapa de iden-
tificare generică)
• de imposibilitate

85
 - valoarea probatorie a datelor obținute este foarte mică
- identitatea nu se poate afirma sau infirma nici măcar cu probabilitate

Stabilirea identităţii se poate face pe

- corpuri intacte, proaspete – recunoşterea persoanei (directă/pe fotografii), putându-se exprima cu
ușurință culoarea părului, fizionomie, pigmentarea pielii, tatuaje, cicatrici
- corpuri descompuse – integritatea corporală poate fi pierdută parţial/integral, putându-se măsura
direct talia şi se pot preleva specimene pentru examen serologic
- corpuri mutilate şi dezmembrate – dificultatea depinde de gradul de dezmembrare / mutilare
• rămăşite proaspete: se poate identifica pigmentarea tegumentului; nu se poate determina talia
în mod direct
• material scheletic – examinarea şi măsurarea scheletului, recunoaşterea unor patologii/anom-
alii anatomice osoase

A. Identificarea după semnalmente exterioare

Metoda portretului vorbit – descrierea unei persoane prin folosirea unei terminologii proprii
(nomenclatura este unică pe plan mondial)
Semnalmente = trăsăturile externe pe baza cărora o persoană poate fi identificată. Trăsăturile mai rare
au valoare mai mare. Rezultatele obținute sunt comparate cu declarațiile martorilor/aparținătorilor.
Se examinează:
I. Semnalmente anatomice (trăsături statice) – cel mai ușor de observat și măsurat, se descriu
din față și profil
Criterii de examinare: mărime (înălţime – înalt, mediu, scund; lungime – lung, mediu, scurt; lățime –
lat, mediu, îngust, grosime – gros, mediu, subţire), forma (forme geometrice), poziţia (se specifică
regiunea anatomică, distanţa şi poziţia faţă de repere şi planuri anatomice), culoarea, înclinarea
(verticală, proeminentă, retrasă)
a. sexul – stabilit pe baza caracterelor sexuale secundare, este solicitat în cauze civile (căsătorie,
divorţ, nulitatea căsătoriei, moşteniri)
b. aspecte generale ale segmentelor corpului
- conturul corpului (rectiliniu, gibozitate, lordoze, scolioze, torace în carenă)
- umeri (orizontali, ridicaţi, coborâţi, lăţime)
- membre (lungime, grosime)
- forma capului – frontal (rotundă, ovalară, pătrată, dreptunghiulară, rombică), din profil (rotundă,
alungită, foarte alungită)
- pentru detaliile feței – se împarte în trei zone: frontală (de la linia de inserție a părului până la
arcadele sprâncenoase și rădăcina nasului), nazală (între rădăcina și baza nasului), bucală (între baza
nasului și menton) – aspect armonios dacă fiecare regiune reprezintă aprox 1/3

c. descrierea părului- de regulă, căderea părului începe la nivelul tâmplelor; primele fire de păr alb
apar după 40 ani; smocuri de păr pe faţa internă a tragusului apar după 45-55 ani
- linia de inserţie (dreaptă, ascendentă, circulară, ondulată)
- tipul firului (drept, ondulat, buclat)
- desime (normal, des, rar, calviţie cu localizare)
- lungime, coafură (dat peste cap, breton, cărare), culoare (neagră, blondă, castanie, roșcată, albă –
totală, parțială, în șuvițe)

86
d. frunte- înălţime, lăţime, înclinare, formă (concavă, convexă)
e. ochi
- poziţia în raport cu comisurile palpebrale (drepţi, cu comisura internă / externă coborâtă)
- mărime, proeminenţă, culoare (căprui, albaștri, verzi)
- gene (grosime, lungime)
- sprâncene (apropiate/depărtate, ridicate/coborâte, unite) – formă, direcţie, dimensiuni, culoare,
abundenţă

f. nas
- rădăcina: din profil – profunzime şi amplasare faţă de ochi (acelaşi plan / ridicată / coborâtă); din
frontal – lăţime
- dorsul nasului: profil (rectiliniu / convex / concav)
- baza nasului (orizontală / ridicată / coborâtă)
- lăţime, înălţime, proeminenţă
- vârf (sferic, turtit, deviat, bilobat)
- profil fronto – nazal: continuu – linie fronto-nazală continuă sau frânt – linia nazo-frontală şi cea
nazo-bucală formează un unghi obtuz)

g. zona bucală
- gura: dimensiuni, direcţie (orizontală, comisuri coborâte / ridicate), buze (grosime, proeminenţă),
dinţi frontali (lăţime, culoare, lipsuri dentare, după 20 ani – dispariţia luciului smalţului), bărbia
(înălţime, lăţime, formă – bilobată, plată, ovală, prognatism total – maxilar și mandibulă; progenie –
numai mandibula, ortognatism – numai maxila), barbă, mustaţă (lungime, formă, desime)
- pilozitatea facială = semn sexual secundar masculin (apare în jur de 16 ani)
- părul din mustaţă şi sprâncene încărunţeşte mai tardiv

h. urechea – prezintă particularităţi structurale individuale (se consideră ca nu există 2 persoane cu

pavilioanele urechilor identice). Se urmărește forma, mărimea, inserţia pe craniu, dispoziţia helixului,
antehelixului, lobulul urechii (dimensiuni, formă, absență, aderenţă medie / totală sau liber -
neaderent)
i. unghii- culoare (informaţii despre rasă – culoarea ca ardezia la mulatri, şi despre eventual contact
cu substanțe chimice – roşii la contact cu acid nitric şi azotaţi, negre la contact cu Pb, gălbui la
tabagici), lungime, mod de terminare (tăiate, roase), prezenţa unor substanțe subunghial / periunghial
/ pe suprafaţă (grăsime, pulberi). Se cercetează urmele lăsate de unghii pe corp (victimă/agresor)

II. Semnalmente funcţionale (trăsături dinamice) – se observă în timpul mişcării (mers, vorbit,
gestică), pot fi modificate intenționat sau sub efectul unor tulburări psihice
- ţinuta corpului (rigidă, relaxată, agresivă, cochetă)
- poziţia capului (drept, aplecat)
- mersul (viteză, lungimea pasului)
- modul de aplicare a piciorului pe sol (rigid, cu balansul mâinilor în mers, şchiopătat)
- fizionomia (exprimă râs, plâns, mânie, emoţie, etc, cu expresia ochilor: mobilă, fixă, mirată)
- voce şi vorbire (nazală, infantilă, răguşită, clară, rapidă, balbism)
- alte modificări: trismus, gesticulaţii particulare
-

87
III. Semnalmente particulare
a. diverse boli- malformaţii congenitale, deformaţii ale unor segmente corporale, anchiloze, hernii,
varice, nevi pigmentari, veruci, strabism, platfus, deformări ale gambelor, proteze
b. amputaţii
c. cicatrici (vizibile şi permanente)
d. culoarea pielii imprimată de rasă, expunere la razele solare, vârstă (roz la tineri, palidă → galben
cafenie > 50 ani), boli (albinoşi, pomeți roșii cu teleangiectazii la alcoolici), profesie (verzuie la cei
ce lucrează cu Cu)
e. aspectul părului- părul axilar, pubian şi corporal încărunţeşte la vârste înaintate;
f. riduri- se consemnează: localizarea, adâncimea, forma, lungimea, direcţia ridurilor
g. semnalmentele unor boli profesionale
- durioane palmare la lucrătorii manuali, presternale la cioplitori în lemn
- hipertrofii ale diferitelor grupe musculare
- bursite la parchetari
- încrustaţii cu praf (gips, argilă, Ca, Fe) pe mâini, unghii, faţă
- eczeme cronice şi dermite la cei ce manipulează substanțe chimice
h. tatuaje
- involuntare (pulberea armelor de foc în trageri de aproape)
- voluntare – cu tematică foarte variată – decorativă, mistică, erotică, profesională. Pot indica mediul
de provenienţă a individului: moravurile (prostituate) antecedente penale (detenţie), şedere
îndelungată în colectivităţi izolate (marinari), apartenenţă etnică sau la o sectă

Realizarea portretului vorbit::

- schița de portret
- fotorobotul (fragmente de fotografii din care martorii/ victima aleg pe cele care li se par
asemănătoare cu persoana supusă identificării)
- desen – compoziție: desenarea pe folii transparente a părților componente ale figurii, apoi montare
cu aparate speciale
- portretul robot computerizat – calcul electronic prin care datele oferite de martori/victimă se
compară cu persoane dispărute / infractori din baza de date

B. Identificarea după îmbrăcăminte

Examenul îmbrăcăminţii oferă:
- date pentru identificarea victimei / agresorului (fire de păr, sânge)
- detalii pentru identificarea agentului vulnerant (rupturi; orificii de intrare/ieşire – împuşcare/arme
albe; topirea obiectelor metalice – electrocuţii; pete biologice/nebiologice)
- detalii pentru identificarea condiţiilor de manipulare a cadavrului (urme de târâre)
- condiţii meteo în care a stat victima până la descoperire
Se vor confrunta rupturile şi orificiile de pe îmbrăcăminte cu plăgile de pe corp.

C. Identificarea după fotografie

- se efectuează fotografii frontale şi laterale (poziţia capului, coafură, îmbrăcăminte, poziţie,
- se stabilesc: caracterele generale (sex, vârstă, forma feţei) și caracterele particulare

88
 D. Identificarea după amprente digitale
- se efectuează înregistrarea dermatoglifelor fiecărui deget
- imaginile obţinute sunt comparate cu altele (de la dosar sau identificate la faţa locului)
- se pot examina şi urmele lăsate de piciorul gol (unicitatea plantelor umane)

E. Măsurători antropometrice
- stabilită pe baza a 2 constatări: scheletul îşi încetează creşterea după 21 ani, existând o mare
diversitate a lungimii oaselor
- două persoane diferă între ele prin caractere metrice care se identifică prin măsurarea unor segmente
ale corpului

F. Identificare odontostomatologică
- dintre elementele structurale ale dinților, importanță în identificarea medicolegală îi prezintă
tuberculii molarilor, aspectul și structura dentinei (stabilirea vârstei), lucrările dentare, anomaliile
dentare, fiind utile datele obținute antemortem. Astfel se pot obține informații legate de: vârstă, rasă,
sex, status socio-economic, ocupație, dietă, afecțiuni dentare/sistemice.

G. Identificarea genetică
- identificarea presupune compararea probelor provenite de la persoane neidentificate cu probe de
referință care pot fi luate de la rude (tampoane bucale, sânge venos) sau de pe obiecte care au aparținut
persoanei dispărute (perie de păr, perie de dinți, aparate de ras)

12.3. Examene de laborator în identificarea medico-legală

1. examen toxicologic - identificarea unor medicamente, toxici

2. examen serologic - identificarea grupului sanguin, Rh
3. examen histopatologic
4. ex imagistic postmortem (radiografii, CT, ecografii, RMN) – se evidențiază caracterstici
individuale ale scheletului – variante anatomice osoase, malformaţii congenitale (coaste fuzionate);
calusuri vechi; tumori osoase, materiale de osteosinteză, clipuri metalice, dispozitive medicale (ex.
pacemaker), corpi străini (schije, gloanțe)

12.4. Identificarea pe cadavre

Identificarea medico-legală este o componentă esențială a examinării postmortem:
- necesitate etică și umanitară de a stabili identitatea decedatului, pentru informarea aparținătorilor
- stabilirea cauzei decesului în scop statistic, oficial sau legal
- înregistrarea identității în scopuri administrative sau pentru incinerare
- stabilirea încetării drepturilor și obligațiilor decedatului
- demonstrarea drepturilor privind asigurarea de viață, pensii de moștenitori
- posibilitatea desfășurării unor investigații legale, anchete, pentru a se stabili cu certitudine
identitatea decedatului
- ușurarea anchetei poliției asupra persoanei criminale sau suspecte, identitatea decedatului fiind
factor esențial în inițierea investigațiilor
Situații întâlnite în practica medico-legală:
1. cadavre cu identitate cunoscută (în raportul de autopsie ml se vor consemna datele de identitate iar
la examenul extern se consemnează sexul, talia, vârsta, tipul constituțional și semne particulare)

89
2. cadavre nemutilate, deces recent, cu identitate necunoscută
3. cadavre dezmembrate, carbonizate, desfigurate, sau deces în catastrofe (incendii, explozii,
accidente de trafic aerian sau feroviar)
4. cadavre putrefiate, depesate sau desfigurate, material scheletic
Caracteristici utile pentru identificarea decedatului:
- expresia facială – alterată de procesele postmortem (hipostaza, edemul, rigiditatea, paloarea)
- culoarea ochilor, pielii, părului
- tatuaje
- amprente digitale, palmare, plantare, ale buzelor
- cicatrici de identificare
- stigmate ocupaționale
- talia: măsurată de la călcâi la vertex
- determinarea sexului (dificultăți în caz de intersexualitate sau hermafroditism)

Expertiza medico-legală în exhumări

Art. 186 CPP- Exhumarea
(1) Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanța de judecată în vederea
stabilirii felului și cauzei morții, a identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente
necesare soluționării cauzei.
(2) Exhumarea se face în prezența organului de urmărire penală
(3) Dispozițiile art. 185 alin 4 – 8 se aplică în mod corespunzător
- exhumarea constă în autopsia sau reautopsia unui cadavru care a fost îngropat
- se face la locul unde se află cadavrul (cimitir, câmp)
- în prezența reprezentanților organelor de urmărire și anchetă penală
- este efectuată de un medic legist superior în grad celui care a afectuat eventual prima autopsie, dar
în prezența acestuia
Cazurile în care este solicitată exhumarea: autopsie incompletă/incompetentă, suspiciunea
ulterioară a unei crime, reclamații tardive privind cauza morții, apariția unor noi versiuni și ipoteze
de lucru pe parcursul anchetei, înhumare fără autorizație legală sau părți nemulțumite de rezultatul
primei autopsii.
Principalii factori care determină modificări cadaverice după înhumare sunt:
- solul: tipul solului (acide, argiloase, calcaroase, nisipoase, humifere), încarcarea acestuia cu
substanțe minerale sau organice precum și cu microorganisme, nevertebrate, insecte
- altitudine: solurile situate la altitudine mare sunt inactive (activitate foarte redusă a microor-
ganismelor)
- temperatură: influențează direct proporțional activitatea solului și viteza desfășurării pro-
ceselor chimice. În solurile înghețate putrefacția nu poate avea loc.
- ph și conținut de O2: ph-ul acid și oxigenarea redusă duc la putrefacție anaerobă. Ph-ul alcalin
și oxigenarea duc la predominanța proceselor oxidative cu formarea de nitriți/nitrați
- adâncime: superficial (bogat în humus și faună, predomină procesele oxidative), intermediar
(poate ajunge fauna din stratul superficial) și profund (faună rară, predomină procesele de
reducere)
- fauna solului: preponderența unora este influențată de caracteristicile solului (bacterii aer-
obe/anaerobe, ouă și larve de muște, protozoare, viermi, coleoptere)
- timpul scurs de la înhumare la exhumare
- gradul de îmbălsămare al cadavrului

90
Metodologia expertizei medico-legale în exhumări
- identificarea mormântului și dezgroparea
- consemnarea stării mormântului, tipul solului, condițiilor atmosferice
- deschiderea sicriului și consemnarea materialului din care este făcut, gradul de degradare al acestuia
- prelevarea de sol din jurul sicriului, obiectelor colorate și metalice din sicriu (prevenirea reacțiilor
fals pozitive toxicologice)
- inventarierea îmbrăcăminții, secționarea ei
- examinarea cadavrului în sicriu după metodologia autopsiei medico-legale, menționând: urmele
îmbălsămării, incizii și secțiuni efectuate la prima autopsie, incizii chirurgicale, cercetarea leziunilor,
recoltări de piese pentru examen hp și toxicologic,
- în prezența autorităților care au asistat la exhumare se va închide mormântul

12.5. Identificarea pe piese scheletice (antropologie medico-legală)

- stabilirea apartenenței la specia umană, dificil de efectuat când sunt descoperite doar fragmente de
oase. Se pot utiliza atlase de anatomie comparată.
- stabilirea sexului- devine posibilă după pubertate (caracterele craniului, bazinului)
- stabilirea vârstei- de mare utilitate fiind măsurătorile antropometrice efectuate pe piesele scheletice
și compararea valorilor obținute cu valorile cunoscute (craniometrie, modificările suturilor craniene,
stern, mandibulă, oase lungi, modificările simfizei pubiene).
- stabilirea taliei- lungimea totală a corpului este definitivată între 22-25 ani, după 40 de ani talia
începe să scadă. Există raporturi precise între lungimea oaselor și talia acestuia, comparându-se
valorile obținute cu datele din tabele.

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

1. În codul familiei se pleacă de la următoarele prezumții:

A. copilul născut în cursul căsătoriei are ca tată pe soțul legitim al mamei
B. Copilul născut la cel mult 300 de zile după desfacerea/anularea/declararea nulității
căsătoriei are ca tată pe actualul concubin al mamei
C. Copilul născut la cel mult 300 de zile după desfacerea/anularea/declararea nulității
căsătoriei nu are tată.
D. Copilul născut la cel mult 300 de zile după desfacerea/anularea/declararea nulității
căsătoriei are ca tată pe fostul soț dacă copilul a fost conceput în timpul căsătoriei sau mama
nu s-a recăsătorit în acest timp

2. Tipuri de teste de paternitate prin metode serologice:

A. examinarea sistemului HLA
B. ABO, RH, sistem haptoglobinic
C. determinare genetică
D. spermograma prezumtivului tată

91
3. Principalii factori care determină modificări cadaverice după înhumare sunt:
A. tipul solului și adâncimea la care se realizează înhumarea
B. tipul constituțional al cadavrului
C. timpul scurs de la înhumare la exhumare
D. anotimpul în care cadavrul este înhumat

4*. În identificarea pe piese scheletice se stabilesc următoarele, cu excepția

A. apartenența la specie
B. sexul
C.vârsta
D. tipul constituțional

5. Metodologia expertizei medico-legale în exhumări

A. consemnarea stării mormântului, tipul solului, deschiderea sicriului, consemnarea
particularităților acestuia (material, grad de degradare)
B. examinarea medico-legală a cadavrului în sicriu
C. extragerea și examinarea medico-legală a cadavrului într-o sală de autopsie
D. la exhumare participă medicul legist și aparținătorii persoanei exhumate

6. Caracteristici utile pentru identificarea decedatului

A. culoarea ochilor, pielii, părului
B. vestimentația decedatului
C. greutatea decedatului, tipul constituțional
D. tatuaje, cicatrici postoperatorii, stigmate profesionale

*7. Examenele de laborator folosite în identificarea medico-legală sunt următoarele, cu excepția:

A. serologic (grup sanguin, Rh)
B. histopatologic
C. imagistic postmortem (rtg, CT, ecografii, RMN)
D. sumar de urină

92
Capitolul XIII. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ. EXPERTIZA MEDICO-
LEGALĂ PRIVIND AMÂNAREA ȘI ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI

13.1. Expertiza medico-legală psihiatrică

Definiție- Activitate tehnico-științifică specifică instituției medico-legale ce constă în evaluarea stării
psihice pentru a putea oferi justiției un mijloc de probă obiectiv referitor la capacitatea psihică sau
la discernământul persoanei examinate, în vederea stabilirii responabilității juridice a acesteia.
Responsabilitatea juridică (penală, civilă, administrativă)
Definiție: capacitatea unei persoane de a-și asuma în totalitate obligațiile ce-i revin, în urma săvârșirii
unui act sau fapt ilicit, și, în consecință, de a putea fi supusă sancțiunii juridice pentru acțiunile sau
inacțiunile sale prohibite, asupra cărora a putut decide liber, având reprezentarea consecințelor social
– negative ale acestora (discern)
Responsabilitatea juridică se constituie când sunt întrunite cumulativ elementele:
• săvârșirea unu act sau fapt ilicit, ce contravine normelor în vigoare
• producerea unui prejudiciu
• existența unei legături de cauzalitate între actul sau faptul ilicit și prejudiciu
• existența vinovăției ce poate fi reținută în sarcina făptuitorului astfel încât actul sau faptul ilicit
să-i poată fi imputabil
Discernământ – (factorul intelectiv)
Definiție: funcție a capacității psihice ce semnifică aptitudinea unei persoane de a înțelege și aprecia
critic conținutul și consecințele social – negative ale actelor sau faptelor sale, de a putea distinge între
bine și rău, legal și ilegal, permis și nepermis, la un moment dat, raportat strict la o acțiune sau
inacțiune prohibită de lege.
Discernământul nu variază doar în raport cu nivelul de dezvoltarea a funcțiilor psihice, ci și în
cadrul aceluiași tip de personalitate, legat de situația de moment, de condiții endogene, circumstanțe
exogene în momentul comiterii faptei;
Discernământul nu trebuie raportat automat la vârsta cronologică (legiuitorul subliniind
necesitatea efectuării EMLP pentru categoria 14 – 16 ani). Raportarea nu se face nici la diagnosticul
psihiatric sau la stadiul evolutiv al bolii psihice, discernământul variind și în funcție de natura faptei
(există fapte pentru care bolnavii psihici/minorii au discernământ și fapte pentru care nu îl au), sau îl
au în perioade de remisiune și nu îl au în perioade de decompensare
Capacitatea psihică
Definiție: Calitatea unei persoane de a percepe și înțelege critic realitatea, de a se adapta dinamic
la exigențele mediului și de a acționa în consecință, în funcție de modelul socio-cultural acceptat
într-o perioadă istorică și într-un areal geografic, fiind ansamblul de însușiri psihice ale persoanei,
de ordin cognitiv-intelectiv, caracterial și afectiv-volițional, ce pot asigura desfășurarea unei
activități și de a organiza motivat această activitate, determinată de aptitudini și gradul de maturizare
a personalității și tradusă prin fapte și rezultate cuantificabile
Vinovăția traduce atitudinea, poziția psihică a făptuitorului față de faptă și consecințele acesteia, fiind
rezultatul interrelației discernământ – voință, proces complex ce se desfășoară la nivelul psihicului
unui individ
conștiință, personalitate → discernământ (parte a capacității psihice)
nevoie, dorință → voință
discernământ, voință → vinovăție

93
 Metodologia expertizei medico-legale psihiatrice
În dreptul penal
Art 184 CPP – alin (1) – în cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârste între 14 – 16 ani, în cazul
uciderii sau vătămării copilului nn ori a fătului de către mamă, precum și atunci când organul de
urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în
momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei EMLP
- conduită anormală în timpul cercetării sugerând existența unei patologii psihice
- există indicii/dovezi că individul a suferit de unele boli ce pot avea repercursiuni asupra sis-
temului nervos, psihicului
- infracțiunea este lipsită de un mobil evident, plauzibil
- pe perioada reținerii/detenției, inculpatul/deținutul are un comportament anormal
- infracțiunea a fost săvârșită cu deosebită cruzime
- în cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârste între 14 – 16 ani (prevăzut și de art 113 CP
alin (2) – minorul care are vârsta între 14 – 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că
a săvârșit fapta cu discernământ)
- examinarea mamei în cazul uciderii/vătămării nn sau a fătului
- în vederea instituirii măsurilor de siguranță cu caracter medical (art 109 CP – obligarea la
tratament, art 110 CP – internarea medicală)
- în vederea înlocuirii sau încetării măsurilor de siguranță cu caracter medical propuse printr-
o EMLP anterioară (art 568, 571 CPP)
- pentru întreruperea sau amânarea executării pedepsei / suspendarea urmăririi penale sau a
judecății pe motiv de boală
- pentru stabilirea prejudiciului neuro-psihic creat prin acțiuni ilicite (infirmitate)

În dreptul civil
- pentru stabilirea capacității de exercițiu – aptitudinea unei persoane de a-și exercita drepturile
și de a-și asuma obligații și de a încheia personal acte juridice; art 37 CC – aptitudinea unei
persoane de a încheia singură acte juridice civile
- stabilirea capacității de exercițiu în general (punere sub interdicție, instituirea curatelei,
schimbare de sex, încredințare de minori, anularea căsătoriei, divorț)
- stabilirea capacității de exercițiu la un moment dat (pentru întocmirea unor acte civile, în cauzele de
anulare ale actelor civile încheiate, revendicarea de despăgubiri civile motivate prin accidente, boli,
decese intraspitaliceşti, tratamente medicale inadecvate, rele tratamente în medii concentraţionare, în
cazurile de stabilire a invalidității psihice temporare sau permanente, în cazul în care justiţia cere
precizări privind cauzalitatea medico-legală psihiatrică sau responsabilitatea medicală). Aceasta
poate fi:
• deplină, care se dobândește:
o la data când persoana devine majoră – la împlinirea vârstei de 18 ani (art 38 CC)
o de către minorul care se căsătorește (minorul care a împlinit vârsta de 16 ani – art 39 CC)
• anticipată – minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, pentru motive temeinice, i se poate recunoaște
capacitatea deplină de exercițiu (art 40 CC)
• restrânsă – minorii cu vârsta între 14 – 18 ani (art 41 CC)
• absentă – minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și persoanele puse sub interdicție (art 43 CC)
- capacitatea de exercițiu poate fi apreciată și pentru persoanele decedate, prin studiul documentelor
medicale ce conțin date referitoare la diferite afecțiuni, cu repercursiuni asupra psihicului (boli
psihice, tumori cerebrale etc)

94
a. pentru punerea sub interdicție
- instituție juridică ce are drept scop ocrotirea persoanei ce nu are capacitatea psihică păstrată pentru a
se îngriji de interesele sale, măsură de protecție pronunțată de instanța de judecată civilă
- art 164 CC – (1) persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale,
din cauza alienației sau debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească; (2) pot fi puși
sub interdicție judecătorească și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă
- interdicția se realizează prin:
o declararea individului ca interzis printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă
o punerea sub tutelă a interzisului
o supraveghere medicală permanentă a interzisului
- interdicția încetează prin moartea persoanei sau prin ridicarea interdicției în urma unei hotărâri
judecătorești în baza unei alte EMLP
- curatela – instituție de ocrotire a persoanei care are capacitate psihică, dar care, din cauza bătrâneţii,
a bolii sau a unei infirmităţi fizice, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere
interesele în condiţii corespunzătoare, putându-și desemna un reprezentant (curator)
b. pentru schimbarea sexului civil – în tulburări de identitate a genului (transsexualism)
În dreptul familiei
- pentru anularea sau desfacerea căsătoriei când unul dintre soți este reclamat ca fiind bolnav psihic
- pentru încredințarea copiilor minori unuia dintre soți
În dreptul muncii
- pentru stabilirea aptitudinilor necesare exercitării anumitor funcții
- pentru stabilirea capacității de conducere a autovehiculelor pe drumuri publice

Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică se compune din:

- 1 medic legist (președintele comisiei, coordonează activitatea comisiei)
- 2 medici psihiatrii - în cazul minorilor unul poate fi specialist NPI, dacă persoana este în libertate
aceștia aparțin de MS iar dacă persoana se află în detenție unul aparține de MS și celălalt de rețeaua
sanitară a ANP
EMLP se efectuează la solicitarea expresă a :
- organelor de urmărire penală sau instanțelor de judecată prin ordonanță/rezoluție motivată/încheiere
de ședință; este obligatorie trimiterea dosarului complet al cauzei (din care trebuie să reiasă modul
amănunțit de comitere a faptei, pentru a evidenția trăsăturile patologice ale subiectului – halucinații,
delir, idei de persecuție, beție patologică)
- persoanei/reprezentanți legali ai acesteia printr-o cerere adresată conducerii instituției medico-legale,
dar numai pentru stabilirea capacității psihice, în vederea exercitării unui drept subiectiv prin
întocmirea unui act de dispoziție (testament, act de vânzare-cumpărare)
EMLP se realizează cu respectarea principiului competenței:
EMLP se poate solicita numai pentru o singură speță (faptă penală, act de dispoziție, punere sub
interdicție); discernământul trebuie demonstrat că a existat la un anumit moment; pentru o altă faptă
sau act de dispoziție se va solicita efectuarea unei alte EMLP
- prima etapă – examen neuropsihiatric al infractorului – complet, amănunțit privind funcțiile
psihice de bază – importanță covârșitoare – poate surprinde tabloul psihologic ce l-a avut în
timpul faptei (raptus schizofrenic, criză de agitație maniacală, confuzie delirantă, beție pato-
logică / stări deosebite de anxietate, depresie, stări reactive – teamă, stări obsesivo-fobice),
acest tablou trebuie reținut și consemnat. După scurgerea unei perioade de timp de la faptă, în
urma contactelor cu apărarea, rude, persoana poate deveni rău intenționată simulând sau

95
 suprasimulând o serie de tulburări (negativism, necooperare, cel mai frecvent) sau poate dez-
volta tulburări reactive, funcționale, sau tabloul psihopatologic inițial real involuează și se
remite sau se agravează. Aceste examene ajută și organele judiciare asupra modului de des-
fășurare a anchetei – dacă poate continua, dacă este necesară internarea acestuia sau admin-
istrarea unui tratament pe timpul urmăririi penale

- studierea dosarului complet al cauzei: modul amănunțit de comitere a faptei (relevarea unor
trăsături patologice), acte medicale privind trecutul psihopatologic, uneori chiar din momentul
nașterii (laborioasă, suferință fetală, aplicare forceps); anchetă familială; elemente psihopeda-
gogice din timpul școlarizării: performanțe școlare, prietenii, măsuri disciplinare, aptitudini
și înclinații, fișa psihologică; date de la locul de muncă.

- investigații paraclinice și clinice: în ambulator/prin internare (când datele reieșite din dosar și
examinarea ambulatorie sunt insuficiente), examen neurologic

- examen psihologic – pentru determinarea structurii personalității; uneori se pot decela

trăsături anormale, patologice ce pot avea legătură cauzală cu fapta; se impune la minori,
vârstnici, psihotici, stări de hipodezvoltare mintală; uneori este necesară repetarea acestuia,
completând examenul psihiatric, contribuind la stabilirea diagnosticului

Discernământul persoanei, la un moment dat, poate fi:

- păstrat – echivalează cu responsabilitatea, persoana are capacitatea psihică de apreciere
-scăzut – echivalează cu responsabilitatea atenuată/limitată, capacitate psihică de apreciere diminuată
- abolit – echivalează cu iresponsabilitate

Măsurile de siguranță- constituie a treia categorie de sancțiuni de drept penal (alături de pedeapsă –
principală, complementară, accesorie) și măsurile educative (aplicabile numai minorului) au drept
scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală
(art 107 CP alin (1))
- caracter preponderent preventiv și în subsidiar coercitiv, măsurile de siguranță au următoarele
caracteristici:
• dispuse de instanța de judecată numai împotriva unei persoane (major sau minor) care a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală:
• pentru a se preîntâmpina săvârșirea altor fapte de către acea persoană
• în orice fază a procesului penal, indiferent dacă făptuitorului i se aplică o pedeapsă sau o
măsură educativă
• durată nedeterminată – cât durează starea de pericol și posibilitatea săvârșirii unor fapte cu
caracter penal
• cauzele care înlătură răspunderea penală (amnistia) sau executarea pedepsei (grațierea), pre-
cum și prescripția faptei – nu produc efecte asupra măsurilor de siguranță

- condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune instituirea măsurilor de siguranță:
• subiectul să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală
• să prezinte pericol pentru societate, fiind susceptibil de a săvârși din nou fapte prevăzute de
legea penală
• înlăturarea stării de pericol să nu fie posibilă decât prin instituirea acestora, indiferent dacă și
ce pedeapsă se aplică (inclusiv măsuri educative pentru minori)

96
Art 108 CP precizează tipul măsurilor de siguranță:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d) confiscarea specială;
e) confiscarea extinsă
Dintre aceste măsuri de siguranță, primele două au caracter medical – probarea stării de
pericol susceptibilă de a se materializa în fapte antisociale trebuie realizată pin EMLP
Art. 109 CP – Obligarea la tratament medical
(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau
de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un
tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea
de pericol.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune
internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate,
tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei
- se dispune, de regulă, când tulburările psihice din momentul comiterii faptei au avut intensitate
nevrotică sau psihopatică, discernământul subiectului fiind păstrat sau diminuat
- deoarece discernământul nu a fost abolit, se consideră că starea de pericol poate fi înlăturată prin
administrarea în ambulatoriu a tratamentului recomandat
- dacă persoana nu respectă obligația de a se prezenta în mod regulat la unitatea sanitară la care a fost
repartizat se dispune internarea medicală a acestuia
- obligarea la tratament medical se dispune pe o perioadă nedeterminată
- poate fi luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau a judecății
- dacă persoana este condamnată la închisoare cu executare, tratamentul se efectuează în cadrul rețelei
sanitare a ANP
- unitatea sanitară unde se realizează tratamentul are obligația de a anunța instanța dacă persoana s-a
prezentat la tratament, s-a sustras de la efectuarea tratamentului sau dacă nu respectă periodicitatea
prizelor terapeutice
- această măsură de siguranță se dispune prin hotărâre definitivă, în baza unui REMLP, la fel ca și
încetarea sau înlocuirea acesteia prin măsura internării medicale
- dacă se obține ameliorarea, cu înlăturarea stării de pericol, unitatea sanitară trebuie să înștiințeze
instanța, care va dispune efectuarea unei EMLP, care va stabili dacă tratamentul trebuie menținut,
înlocuit sau poate să înceteze
Art. 110 CP – Internarea medicală
Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală
infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate
sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture
starea de pericol.
- se dispune prin hotărâre judecătorească, persoana fiind obligată să se interneze într-o unitate
medicală de profil
- dacă refuză se va apela la constrângere
- se dispune în situația în care tulburările psihice din momentul comiterii faptei sunt de mare
intensitate (psihotică, iar discernământul a fost abolit; numai obligarea la tratament, fără privare de
libertate, nu va putea înlătura starea de pericol

97
- durată nedeterminată, poate fi luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau a judecății
- executarea acestei măsuri se realizează în unități medicale speciale care asigură tratament,
supraveghere și pază a pacienților
- unitatea sanitară are obligația de a anunța instanța în cazul în care datorită remisiunii de durată
internarea n mai este necesară
- măsura internării medicale se dispune prin hotărâre definitivă în baza unui REMLP, la fel și în cazul
menținerii, încetării sau înlocuirii cu măsura obligării la tratament medical

13.2. Expertiza medico-legală privind amânarea și întreruperea executării pedepsei

Definiție: Expertiza medico-legală pentru stabilirea stării de boală a persoanelor condamnate sau
aflate în cursul desfășurării procesului penal, fiind singurul document obiectiv, din perspectiva
dreptului penal, ce atestă starea de boală a persoanei.
Se efectuează numai la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată,
fiind un mijloc de probă obiectiv cu privire la starea de sănătate sau de boală a persoanei examinate
astfel încât poate stabili dacă, dpdv medical, subiectul poate participa la desfăşurarea fazelor
procesului penal sau poate executa pedeapsa privativă de libertate la care a fost condamnată sau, în
cazul minorilor, să execute măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de
detenție
Datorită patologiei de care suferă, persoana se poate afla în imposibilitatea de a:
-executa pedeapsa în regim de detenţie dacă:
- afecţiunea pe care o prezintă nu poate beneficia de asistenţă medicală calificată în cadrul
reţelei sanitare a ANP, comparabilă cu cea administrată în reţeaua sanitară a MS, care să
înlăture riscul decesului sau al apariţiei complicaţiilor grave, imposibil de remediat ulterior,
după executarea pedepsei
- reţeaua sanitară a ANP nu poate asigura internarea de scurtă durată, sub pază, într-o unitate
sanitară de profil (ce nu aparţine ANP) în vederea tratării unei afecţiuni, frecvent cronică, iar
aplicarea terapiei nu poate fi temporizată
- persoana se află într-o stare terminală datorită evoliţiei nefavorabile a unor boli cronice
care, deşi tratabile, sunt nevindecabile, iar decesul este scontat
- persoana are discernământul abolit ( impune măsura de siguranţă a internării medicale)
1. participa la desfăşurarea urmăririi penale sau a judecății dacă:
- boala de care suferă este gravă şi necesită internare imediată în spital datorită riscului de
deces sau a unor complicaţii infirmizante
- persoana se află în stare terminală în urma evoluţiei nevaforabile a unei afecţiuni grave cu
deces previzibil
- persoana are disernământ abolit (EMLP)

Comisia de expertiză medico-legală privind amânarea și întreruperea executării pedepsei este

formată din:
- medic legist (desemnat de directorul IML, președintele comisiei)
- medic din rețeaua ANP/MI (se pronunță asupra posibilităților terapeutice medico-chirur-
gicale din rețeaua sanitară a ANP)
- medici din diferite specialități ale rețelei MS (în funcție de afecțiunile prezentate/pretinse,
consultul de specialitate clinic/paraclinic precizează diagnosticul real și tratamentul reco-
mandat)

98
2. se efectuează numai la solicitarea expresă a organelor de urmărire penală sau a instanţei de
judecată prin document oficial: ordonanță, rezoluție motivată, încheiere de ședință,
3. se efectuează numai cu examinarea fizică a persoanei de către comisie
4. se efectuează cu respectarea principiului competenţei (teritorială, funcțională)
5. controlul expertizelor ml se poate face:
- prin dispunerea efectuării unei noi EML în cazul unui raport de primă expertiză
- prin solicitatea avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală în cazul unui raport de nouă
expertiză

Obiectivele expertizei
1. să se precizeze bolile de care suferă persoana examinată
2. să se precizeze dacă asistenţa medicală (tratament de specialitate, supraveghere medicală) poate fi
asigurată în cadrul reţelei sanitare a ANP astfel încât starea de sănătate a persoanei să nu se deterioreze
ca urmare a tratamentului efectuat
3. să se menţioneze dacă persoana respectivă se află în imposibilitatea executării pedepsei privative
de libertate sau a măsurii educative ori de a participa la defăşurarea procesului penal

Raportul de expertiză
Parte introductivă
- numele şi calitatea membrilor comisiei
- documentul în baza căruia se efectuează expertiza
- datele de identificare ale persoanei examinate (nume, data nașterii, CNP, prenumele
părinților)
- dacă persoana se află în libertate sau este deţinut (locul, unitatea de unde a fost adus)

Cuprins
- rapoarte anterioare de EML (dacă există)
- acte medicale cu care persoana s-a prezentat. Pentru persoane deţinute – referat medical
întocmit de medicul unităţii de detenţie; în cazul noii expertize este realizat prin internare
în Penitenciarul-Spital Bucureşti – Jilava şi semnat de 2 medici
- consulturi de specialitate efectuate în reţeaua sanitară a MS la recomandarea comisiei
(pentru stabilirea diagnosticului și a recomandărilor terapeutice)
Concluzii
- formulate de medicul legist și acceptate de medicul ANP – care vor semna concluziile în
care se va răspunde la obiectivele stabilite conform CPP.
- medicul specialist din rețeaua MS, membru al comisiei, stabileşte diagnosticul şi reco-
mandă tratamentul fără a participa la formularea concluziilor, atribuție exclusivă a medic-
ului legist cu acceptarea medicului ANP.

99
INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. Următoarele reprezintă tipuri de măsuri de siguranță, cu excepția

A. obligarea la tratament medical
B. evaluare psihologică periodică
C.internarea medicală
D. interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii
2. În dreptul penal, expertiza medico-legală psihiatrică este obligatorie atunci când
A. infracțiunea a fost comisă de către un minor
B. pe perioada reținerii/detenției inculpatul/deținutul solicită acest lucru
C. organul de urmărire penală sau instanța au îndoieli asupra discernământului suspectului
D. inculpatul este recidivist

3. Discernământul reprezintă
A. aptitudinea unei persoane de a înțelege și a aprecia critic consecințele faptelor sale
B. aptitudinea unei persoane de a acționa în propriul interes
C.aptitudinea unei persoane de a putea distinge între bine și rău, legal și ilegal
D. aptitudinea unei persoane de a acționa conform unor principii personale

4. Capacitatea de exercițiu poate fi

A. parțială
B. deplină
C. absentă
D. temporară

5. Măsurile de siguranță
A. sunt dispuse pentru a preîntâmpina săvârșirea altor fapte de către acea persoană
B. au o durată determinată, prestabilită
C. au o durată nedeterminată, atât cât durează starea de pericol și posibilitatea săvârșirii unor
fapte cu caracter penal
D. cauzele care înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei produc efecte și asupra
măsurilor de siguranță

6. Obligarea la tratament medical se instituie dacă

A. făptuitorul, din cauza unei boli, prezintă un pericol pentru societate
B. făptuitorul nu prezintă discernământ
C. se consideră că starea de pericol poate fi înlăturată prin administrarea în ambulatoriu a
tratamentului recomandat
D. făptuitorul nu respectă periodicitatea și doza medicației recomandate

*7. O persoană pusă sub interdicție

A. prezintă un pericol pentru societate
B. nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale
C. poate semna valabil un act notarial
D. răspunde penal pentru faptele comise

100
Capitolul XIV. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURILE DE RESPONSABILITATE
MEDICALĂ

14.1. Norme deontologice și de conduită profesională în practica medicală

- practica medicală este controlată prin legi și regulamente înscrise în codurile juridice (penal,
civil) și printr-un cod de comportament – norme deontologice

- normele deontologice stabilesc un minim de morală specifică privind exercitarea profesiunii

- dreptul medical particularizează noțiuni generale de drept la profesia medicală (norme deon-
tologice, legi sanitare, legi din diferite ramuri de drept)

- profesia medicală este o activitate socială, actul medical având efecte umane, sociale, juridice,
din care decurg drepturi și obligații

Norme de desfășurare a activității medicale – morale, administrative, juridice, penale

a. Norme interne României

- Codul de deontologie medicală (principii referitoare la însușirea continuă a achizițiilor științei

medicale, deciziilor forurilor profesionale, dorința pacientului, morala corpului medical, cu-
noștința medicală)

- Legea sanitară (obligația de a repecta normele medicale de tratament)

- Codul Penal: ex art 227 – divulgarea secretului profesional (1. Divulgarea, fără drept, a unor
date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu
unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori
funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. 2. Acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate).

b. Norme internaționale:

- Jurământul lui Hipocrate

- Declarația de la Geneva

- Codul Internațional al Eticii Medicale (datoriile medicului în general, față de pacient, față de
colegi)

- Alte declarații la care România este parte (Codul de la Nurnberg, Declarația Universală a
Drepturilor Omului, Declarația de la Helsinki privind experimentele și cerecetările biomedi-
cale, Declarația de la Sydney privind definiția morții, de la Oslo privind avortul terapeutic, de
la Munchen privind discriminarea în medicină, de la Lisabona privind drepturile pacientului,
de la Veneția privind bolile terminale, Convenția privind drepturile omului și biomedicina,
interzicerea clonării umane)

101
14.2. Bazele juridice ale eticii medicale

Raportul juridic medical

- Elementele raportului juridic medical:

• Subiectele: persoane fizice (medici, asitenți medicali, pacienți)/juridice (spitale, poli-

clinici, CAS, Colegiul Medicilor) – titulari de drepturi și obligații

• Conținutul: drepturile și obligațiile subiecților, între care se desfășoară o relație so-

cială, prevăzute de norma juridică medicală

• Obiectul: acțiunile/inacțiunile părților (conduita pe care o pot avea ori trebuie să o

aibă)

- medicul poate stabili următoarele raporturi juridice: medic – pacient, medic – medic, medic–
asistent medical, medic–spital, policlinică, CAS, medic–Colegiul Medicilor

Răspunderea juridică a medicului:

Malpraxisul medical poate fi încadrat în: responsabilitate penală, civilă, etică și de trust. Normele
de conduită umană au relevanță dpdv juridic dacă intră sub incidența normelor juridice – malpraxisul
etic (neaplicarea standardelor etice și de conduită). Răspunderea juridică poate fi: penală, civilă,
contravențională, disciplinară, materială
1. răspunderea penală: raport juridic penal de constrângere, între stat și infractor, născut ca ur-
mare a săvârșirii infracțiunii, raport complex al cărui conținut constă în dreptul statului de a
trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea
săvârșită și de a-l constrânge să o execute, precum și obligația infractorului de a răspunde
pentru fapta sa.

2. răspunderea civilă: repararea unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită
- două forme:
• răspundere civilă delictuală – când obligația încălcată este o obligație legală, cu ca-
racter general.
✓ răspundere pentru fapta proprie
✓ pentru fapta altei persoane: răspunderea comitenților (care dau instrucțiuni, di-
recționează, îndrumă activitatea altor persoane) pentru fapta presupușilor (care
au obligația de a urma directivele primite de la comitent)
✓ răspundere pentru lucruri, edificii și animale
• răspundere civilă contractuală – obligația încălcată are caracter concret, este stabilită
printr-un contract anterior, valabil, încheiat între păgubit și cel care a încălcat obligația
contractuală

3. răspunderea contravențională: comiterea unei contravenții prevăzută de lege și săvârșită cu

vinovăție

4. răspunderea disciplinară: specifică dreptului muncii–norme legale de sancționare a faptelor

de încălcare cu vinovăție a obligațiilor asumate prin contractul de muncă, indiferent de funcție
sau postul ocupat. Abaterile disciplinare se pot sancționa cu mustrare, avertisment, reducerea
salariului sau desfacerea contractului de muncă

102
 5. răspundere materială: specifică dreptului muncii, definește obligația salariatului de a repara
un prejudiciu cauzat unității din vina sa și în legătură cu munca sa

Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe:

a. o conduită ilicită:
- acțiune sau inacțiune care contravine prevederilor normei juridice; fapta antisocială = latura
obiectivă a infracțiunii
- pentru a fi infracțiune, fapta trebuie să îndeplinescă cumulativ trei trăsături esențiale:
• să fie prevăzută de lege
• să fie săvârșită cu vinovăție
• să prezinte pericol social
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt acele situații, împrejurări, stări, condiții a căror
intervenție, în timpul săvârșirii faptei, împiedică realizarea uneia dintre trăsăturile esențiale ale
infracțiunii; în practica medicală:
- Starea de necesitate
- Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații/activități impuse sau a ordinului superi-
orului, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta
- Consimțământul persoanei vătămate –victima prejudiciului a fost de acord, înainte de produc-
erea faptei, ca autorul faptei să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea cauzării
unei pagube
- Intoxicația - nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu
putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psi-
hoactive
- Eroarea - în momentul comiterii faptei, persoana nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori
împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
- Cazul fortuit – când rezultatul faptei este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi
prevăzută

b. un rezultat vătămător al acestei conduite (material/sănătate corporală)- atunci când re-

zultatul provoacă daune societății sau unui individ.

✓ dacă îngrijirea, tratamentul aplicate de medic cu rea voință, cu scop de fraudă sau fără
a urmări binele bolnavului, conduc la decesul acestuia – se poate asimila dpdv legal
omuciderii
✓ divulgarea secretului profesional, abuz de încredere, sustragerea sau distrugerea de
înscrisuri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijența în serviciu, pur-
tarea abuzivă, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influență,
nedenunțarea unor infracțiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, neîndeplinirea
îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă din culpă/cu știință, părăsirea
postului, prezența la serviciu în stare de ebrietate, exercitarea fără drept a unei profesii,
fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, trafic de stupefiante.
c. legătură cauzală între conduită și rezultat
d. vinovăția subiectului actului ilicit
e. să nu existe cauze care înlătură răspunderea juridică

103
 ➢ Neglijența în practica medicală poate fi invocată într-un context de factori:
- acțiune – inacțiune nejustificabilă
- încălcarea unor reguli
- crearea unui prejudiciu

Culpa medicală ( deficiența în acordarea asistenței medicale)

- în spețele civile, pentru a proba culpa medicală, trebuie probate (de către victimă, asupra me-
dicului planând prezumția de nevinovăție),
• că medicul avea o datorie de îngrijire profesională față de pacient
• în exercitarea căreia prin acțiune/inacțiune a manifestat deficiențe care au condus la
neîndeplinirea cu vinovăție a acestei datorii
• care a determinat prejudicii fizice și/sau psihice persoanei
• că există legătură de cauzalitate directă între deficiențe și prejudiciu (prin EML)
Culpa in agendo–comisivă – manifestată în cadrul unor acțiuni inadecvate: stângăcie, imprudență,
nepricepere, nepăsare
Culpa in omitendo–omisivă – manifestată în cadrul unei inacțiuni prin neexecutarea unor acțiuni
necesare.
Culpa in eligendo – alegere greșită a procedurilor, delegare a unei persoane nepotrivite
Culpa in vigilando – încălcarea unei datorii privind solicitarea și obligația de a răspunde unui consult
interclinic/prin nesolicitarea unui ajutor/neinformare

Datoria de îngrijire
- se stabilește de la sine prin exercițiul profesiunii medicale când un medic este solicitat (sau
nu – comatoși, obnubilanți) pentru a consulta în timpul programului de serviciu
- niciun pacient nu poate fi examinat împotriva propriei voințe (neacordarea consimțământului)
→ datoria de îngrijire nu există în aceste cazuri
- medicul poate fi solicitat în afara serviciului sau este martor la un accident; jurământul lui
Hipocrate și anumite prevederi ale CP păstrează datoria de îngrijire față de aspectele de ur-
gență ale cazului (vătămare, boală, complicație bruscă și neașteptată ce necesită asistență med-
icală imediată pentru a salva viața sau a preveni infirmitatea, durerea și suferința)
- medicul nu poate fi acuzat de necunoașterea unor noutăți de ultimă oră din domeniu, decât
dacă nu este loial pacientului cu toate cunoștințele sale medicale, sau când se constată că
examinarea sau tratamentul sunt peste resursele sale profesionale și nu îl îndrumă către un alt
coleg

Deficiențe medicale ce au ca urmare neîndeplinirea datoriei de îngrijire

- prin omisiune sau comisiune, constituind culpa – culpa cu prevedere (ușurința), culpa simplă
(neglijența)
- se va aprecia dacă un alt medic, cu aceeași pregătire, în aceleași condiții va acționa diferit față
de cel în cauză
- teoria răspunderii bazate pe vinovăție arată că medicul nu va răspunde de riscurile impreviz-
ibile (cazul fortuit, forța majoră)
- delimitarea erorii de greșeală

104
 • greșeala – neaplicarea sau nerespectarea unor norme de comportament profesional,
pe care, alt profesionist, în aceleași condiții le-ar fi aplicat;
• eroarea – producerea unui prejudiciu din cauza naturii lucrurilor (complicații, simp-
tomatologie atipică), situație în care, orice medic ar fi produs același prejudiciu în
aceleași condiții de lucru
Teoria generală a erorilor profesionale clasifică:
- eroarea de fapt - ține de natura actului medical (este neimputabilă) – nu a putut fi prevăzută;
se datorește unei imperfecțiuni a științei medicale, unei reactivități particulare a bolnavului;
orice medic în aceleași condiții ar fi avut aceeași conduită profesională;
- eroarea diagnostică: formulare incompletă sau formulare greșită. Nestabilirea diagnosticului
este greșeală faptică iar formularea inadecvată a diagnosticului este o greșeală logică
- diferențierea erorii de greșeală impune și analiza condițiilor concrete de lucru:
o Dacă medicul a făcut tot ce era posibil în acele condiții, neconcordanța de diagnostic
va fi doar eroare, pentru că orice medic, în aceleași condiții ar fi stabilit același diag-
nostic.
o Dacă neconcordanța diagnostică apare prin folosirea nejudicioasă, fără conștinci-
ozitate a cunoștințelor atunci este greșeală.
- forța majoră – când nepunerea corectă a diagnosticului sau neducerea la bun sfârșit a unei
terapii este de cauză externă;
- riscul justificat, conștient acceptat, condiții:
• salvează de la un pericol mare
• pericolul este real, actual, iminent și nu poate fi altfel evitat
• valoarea bunului supus riscului este mai mică decât a prejudiciului care s-ar produce
- riscul ilegitim, nu îndeplinește condițiile enumerate
- temeritatea profesională - practicarea unor acte medicale neconsacrate, riscante față de
pregătirea proprie și față de condițiile concrete de lucru
- greșeala poate apare și prin inacțiune, refuzul de asumare a unui risc util bolnavului, fie din
incompetență, fie din frica de răspundere
- medicul care face o greșeală fără a produce prejudicii, o recunoaște, o repară – este exonerat
de responsabilitate

Neglijența în practica medicală este consecința încălcării unor reguli de bază:

a. datoria de a trata – medicul poate accepta sau respinge un pacient; odată acceptat nu poate fi
neglijat sau abandonat; în situații de urgență trebuie să îi trateze pe toți cei care necesită în-
grijire
b. datoria de a răspunde la urgențe – medicul are obligația legală de a răspunde apelului unui
pacient aflat în îngrijirea sa, refuzul putând fi asimilat neglijenței
c. cel mai bun raționament – o greșeală de judecată sau de diagnostic nu conduce obligatoriu
spre învinovățirea medicului, pentru care trebuie dovedită neglijența
- datoria de exercitare a îngrijirilor – faptul că un medic are capacitatea de a îngriji, trata, are
îndemânare și capacitate de raționament nu este suficient în a arăta că le-a și folosit; Pentru a
acuza un medic de neglijență pentru prejudicii apărute postoperator trebuie îndeplinite trei
condiții:
✓ partea vătămată să nu fi contribuit în niciun fel la producerea și întreținerea leziunii

105
 ✓ cauza leziunii să fi fost exclusiv sub controlul medicului
✓ prejudiciul nu ar fi apărut în absența neglijenței
d. datoria de perfecționare continuă – normele profesionale impun pregătire profesională con-
tinuă, medicul neputând invoca în apărarea sa lipsa de informare
e. datoria de a obține consimțământul pacientului
f. proceduri diagnostice – precizarea unui diagnostic fără a utiliza mijloacele științifice dis-
ponibile, în caz de erori, poate duce la acuzarea medicului;
g. abandonarea tratamentului – medicul are datoria de a prescrie tratamentul cel mai eficient,
atâta timp cât este necesar, putându-se greva de acestă obligație numai dacă pacientul nu re-
spectă indicațiile
h. răspunderea superiorului – un angajat poate răspunde și i se pot imputa acte de neglijență a
altor angajați aflați sub ”controlul” său
i. confidențialitatea

Comportamentul neprofesional și neetic.

Deficiențele în acordarea asistenței medicale pot fi: culpa medicală și comportamentul neprofesional
și neetic
- conduce la sesizarea Colegiului de Disciplină a Medicilor → anchetă profesională și admin-
istrativă cu audierea pacientului/reprezentanților acestuia și medicului
- Colegiul de Disciplină a Medicilor:
o apreciază calitatea unui medic de a avea drept de liberă practică
o necesitatea ridicării acestui drept
o decide dacă faptele sunt reale
o stabilește tipul de măsură disciplinară necesară
o scopul este de a îndepărta de pacienți acei medici care constituie o amenințare la adresa
acestora (nu de a pedepsi medicul)
- este de preferat ca medicii să fie judecați de medici privind comportamentul neprofesional,
deoarece complexitatea științelor medicale nu este deschisă persoanelor din afara sistemului
medical

14.3. Bioetica medicală

Definiția bioeticii: studiul sistematic al dimensiunilor morale (inclusiv viziunea morală, deciziile,
conduita) ale științelor vieții și tratamentelor sanitare, cu folosirea unei varietăți de metodologii etice
într-o abordare interdisciplinară. Bioetica include etica medicală
Definiția deontologiei medicale: disciplină care studiază normele de comportament profesional spe-
cific profesiilor medicale, având ca finalitate aprofundarea și actualizarea normelor și regulilor de
conduită specifice profesiunii medicale. Include trei norme:
- morale (etica medicală tradițională)
- deontologice propriu-zise (coduri)
- juridice
Bioetica abordează toate temele practice ale medicinii moderne: moartea cerebrală, transplantul, eu-
tanasia, confidențialitatea medicală, consimțământul la tratament medical, mame surogat, manipula-
rea reproductivă, clonarea umană

106
Confidențialitatea
- informațiile medicale obținute de la pacient pot fi complete sau incomplete:
• medicul curant este depozitarul informațiilor complete (examinare, investigații, date
liber exprimate de pacient); de asemenea unitatea medicală prin baza sa de date
• membrii personalului medical aflat sau nu în subordinea directă a medicului, alte cadre
sanitare sau auxiliare sunt depozitarul informațiilor incomplete
- informațiile medicale aparțin pacientului și nu medicului, chiar după moartea pacientului, și
trebuie gestionate de medic spre binele pacientului său
- doar pacientul poate permite medicului să dezvăluie date despre statusul său medical
• excepție – în cazuri în care justiția impune acest lucru și în cazul bolilor cu declarare
obligatorie pentru protejarea sănătății publice
- orice încălcare a secretului profesional are repercursiuni negative, profesionale și juridice
- deontologic și juridic, nu se concepe transparență în confidențialitatea medicală (excepție,
când o lege o prevede expres); informațiile medicale aflate sub incidența secretului profesio-
nal nu sunt publice, sunt clasificate

Situații în care medicul are dreptul de a încălca confidențialitatea:

- medicul este obligat prin lege, ca, în anumite situații să încalce confidențialitatea – când binele
public sau al unei persoane este direct și cert amenințat (ex TBC activă la o persoană ce lu-
crează cu copii; psihiatrilor care în cadrul anamnezei li se declară comiterea unei crime sau o
infracțiune viitoare – atentat, asasinat, abuzuri fizice și sexuale asupra copiilor)
- permisiunea pacientului (probleme juridice, asigurări)
- către alți medici pentru beneficiul bolnavului (consult interdisciplinar)
- rudelor, mai ales celor ce se vor ocupa de îngrijirea acestuia; dacă pacientul refuză accesul la
informație a rudelor medicul trebuie să o respecte; referitor la copii, părinții trebuie informați
înainte de orice act medical, cu excepția urgențelor
- cereri legale – notificarea și contabilizarea avorturilor, nașterilor, bolilor infecțioase (de regulă
date statistice anonime)
- față de unitățile ml – conform legii de organizare a activității ml, la solicitarea scrisă a aces-
tora, medicul are obligația de a pune la dispoziție copia conform cu originalul a FO (semnată
pentru autenticitate de medicul șef) și toate documentele medicale anexe în original, putând
păstra copii(rx); unitățile ml solicită aceste informații exclusiv în baza unor ordonanțe ale
organelor judiciare
- declararea bolilor infecto – contagioase care figurează pe lista MS și semnifică informarea
exclusivă a serviciilor sanitare competente, păstrându-se față de alte persoane sau instituții
secretul identității pacientului (excepție când persoana nu se supune obligațiilor de izolare și
tratament – identitatea se va dezvălui organelor de urmărire penală care au sarcina de a-l
obliga la tratament)
- în majoritatea cazurilor civile este important ca NUMAI aparținătorii de drept să să afle despre
decesul unei rude
- aparținătorii (nu toți, rudele de gradul I) au dreptul de a afla despre decesul sau starea de
sănătatea a unei rude; dacă se transmit date medicale complexe (scheme de tratament) se caută
persoana din familie aptă de a înțelege conținutul informațiilor medicale, asistată de o rudă de
gradul I

107
 - difuzarea materialelor audiovizuale conținând imagini ale persoanelor aflate sub tratament, în
unități medicale, sau a datelor privind rezultatul autopsiei se face NUMAI cu acordul persoa-
nei, sau, dacă persoana este fără discernământ sau decedată cu acordul aparținătorilor

Consimțământul la tratament medical

- nici o persoană adultă, conștientă, sănătoasă psihic, nu poate fi obligată la tratament și în acest
sens, orice persoană trebuie să dea un consimțământ clar
- este absolut interzisă obținerea consimțământului prin fraudă, înșelăciune sau forță
- copii – consimțământ dat de părinți (tutori, curatori); dacă aceștia refuză tratamentul se poate
cere medierea juridică (mai ales în cazurile cu risc vital)
- bolnavi psihici – consimțământ dat de aparținători sau instituția medicală în care se află inter-
nat sau de autoritatea legală care îi apără drepturile
- victimă inconștientă sau șocată iar tratamentul trebuie aplicat pentru a salva viața sau a preveni
complicații grave – medicul nu are nevoie de consimțământ, putând acționa spre binele paci-
entului
- consimțământul medical este de două tipuri:
1. CM implicit (prezumat) – când un pacient solicită un consult medical, implicit acceptă că
va fi examinat și supus unor tratamente medicale; consimțământ general care acoperă
etapele de bază ale actului medical și nu se răsfrânge asupra examinărilor din sfera geni-
tală, a investigațiilor invazive, tratamentelor medicale agresive
2. CM exprimat – consimțământ specific – exprimă permisiunea specifică de a fi tratat
printr-un anume act medical sau chirurgical care prezintă riscuri potențiale; se ia în scris
cu cel puțin un martor pentru:
• intervenții anestezice
• intervenții chirurgicale
• intervenții diagnostice invazive
• tratamente medicale agresive (cortizon, citostatice, antiHTA majore)
• orice procedură medicală sau chirurgicală cu risc potențial pentru viața pacientului
sau integritatea sa corporală sau psihică
- în cadrul CM se manifestă un tip aparte – consimțământul informat – care se ia cu ocazia
intervențiilor chirurgicale și constituie o deplină încunoștiințare a stării medicale și a intenți-
ilor terapeutice ale medicului, pe înțelesul bolnavului, cât și deplina exprimare a voinței și
liberei alegeri în ceea ce privește actul medical care se va efectua; se bazează pe deplina in-
formare a pacientului asupra tuturor particularităților intervenției chirurgicale, a complicații-
lor posibile și îndreptățirea medicului de a lua deciziile pe care le consideră cele mai favora-
bile pentru binele pacientului
- obținerea consimțământului informat este obligatorie când se decide efectuarea unei intevenții
încă neefectuate – în acest caz rolul CI este de a prelua răspunderea rezultatului asupra paci-
entului
- medicul trebuie să dea pacientului posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză, dar în același
timp, trebuie să-și exprime opțiunea sa profesională și să dea încredere în intervenția propusă;
în caz contrar poate fi acuzat de rele tratamente și neprofesionalism

108
 - când se anticipează că prin intervenție se va cauza o infirmitate (deficit ireversibil morfologic,
funcțional sau morfo-funcțional) este obligatoriu a se lua pacientului un acord special anterior
operației
- este obligatoriu ca pentru fiecare intervenție chirurgicală în parte să se obțină un nou CI

INTREBĂRI DE AUTOVERIFICARE:

*1. O normă nu se aplică în buna desfășurare a activității medicale

A. Legea sanitară
B. Declarația de la Haga
C. Jurământul lui Hipocrate
D. Codul de deontologie medicală

2. Tipuri de răspundere juridică a medicului

A. răspundere civilă
B. răspundere instituțională
C. răspundere penală
D. răspundere interdisciplinară

3. În practica medicală, cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt:

A. intoxicația voluntară
B. îndeplinirea unei activități fără consimțământul persoanei vătămate
C. cazul fortuit ( fapta ilicită este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută)
D. starea de necesitate

4. Neglijența în practica medicală este consecința încălcării unor reguli de bază:

A. medicul curant poate prescrie tratamente experimentale fără acordul pacientului
B. datoria de a răspunde la urgențe
C. datoria de perfecționare continuă
D. medicul curant poate pune un diagnostic din experiență fără a utiliza mijloacele științifice
disponibile

5. Situații în care medicul are dreptul de a încălca confidențialitatea

A. către alți medici pentru beneficiul bolnavului (consult interdisciplinar)
B. față de unitățile medico-legale
C. tuturor aparținătorilor care se interesează de pacient
D. expoziția unui caz în mass media, dacă acesta este de interes actual

109
6. Consimțământul informat
A. constituie o deplină încunoștiințare a pacientului asupra patologiei sale și a tuturor
opțiunilor medicale ce pot fi luate pentru a corecta aceste patologii
B. stările de urgență nu justifică încălcarea consimțământului
C. în intervențiile uzuale, neriscante consimțământul se prezumă
D. obținerea consimțământului est eobligatorie când se decide orice manevră/intervenție încă
neefectuată

*7. Nu reprezintă culpă medicală

A. efectuarea unor acțiuni inadecvate, prin imprudență, nepricepere, nepăsare
B. inacțiunea, neexecutarea unei acțiuni necesare datorită lipsei de experiență
C. acțiune ce a cauzat o infirmitate pentru care pacientul a fost informat și a semnat un acord
special
D. alegerea greșită a procedurilor, delegarea unei persoane nepotrivite

110
 Index
A
Abces 20, 27, 28
Accidente rutiere 19, 20, 43, 66
Agresiune 10, 43, 51, 76
Agent traumatic 9, 14, 30
Agonie 1, 6, 65
Animale 4, 64, 76, 80
Arsuri 31, 36, 55, 56, 59, 62,
Avortul 49, 51, 74, 77, 78, 101, 107
Autopsie 89, 90, 91, 92, 108
B
Bazal 55, 56, 62, 73
Bazei craniului 24, 27
Biologic 1, 8, 31, 62, 65, 74, 76, 82, 83, 84, 88
C
Calus 89
Canal 31, 32, 33, 77
Cavitatea 36, 44, 51
Carbonizare 56, 59
Certificat 48, 50, 77, 82
Cervicale 24, 29, 39, 40, 41, 42
Chimice 4, 36, 55, 60
Cinetică 31, 32, 52
Criminal 43, 83, 84, 85, 89
Comisie 48, 95, 98, 99
Comprimare 9, 12, 17, 19, 24, 29, 34, 36, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 47, 75, 79
Contralovitură 24, 53
Corpul 1, 2, 24, 29, 32, 34, 35, 41, 44, 45, 52, 53, 54, 55, 56, 58, 63, 74, 75, 76, 78, 86, 87, 89, 91,
101
Crimă 35, 41, 65
D
Decesul 2, 3, 8, 22, 44, 45, 51, 56, 57, 58, 59, 62, 64, 68, 71, 72, 89, 98, 103, 107
Deținut 51, 74, 94, 99, 100
Dilacerare 8, 14, 21, 26, 42
Discernământ 66, 74, 75, 76, 79, 80, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 100, 108,
Dinamici 29
E
Echimoze 10, 11, 13, 14, 20, 24, 25, 29, 35, 36, 37, 42, 43, 44, 53, 75
Edem cerebral 61, 68
Endogene 64, 65, 93
Eritem 9, 29, 55, 57, 62, 63
Examinare 4, 66, 75, 82
Excoriație 11, 12, 43
Exogene 21, 52, 64, 65, 93
Expertiză 48, 50, 95, 98
F
Fizici 1, 6, 55, 62
Forță 42, 43, 108
Fracturi 14, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 26, 29, 35, 36, 37, 42, 43, 44, 48, 53, 56, 59
G

111
Gaura occipitală 35
Glonț 30, 31, 32, 33
Gravitate 10, 13, 20, 21, 22, 34, 49, 51, 52, 58, 75
Greșeală 104, 105
H
Hematom 11, 15, 19, 20, 21, 26
Hemoragie 8, 18, 19, 21, 22, 26
I
Identificare 30, 31, 35, 41, 65, 73, 74, 75, 82, 83, 84, 85, 86, 88, 89, 90, 91
Incizurile 73
Infirmitate 13, 27, 49, 50, 74, 94, 104, 109
Invaliditate 27, 50,
Istoric 66, 73, 93
L
Leziune 8, 9, 11,14
Leziuni 1, 3, 4, 6, 8, 9, 10, 12, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36,
37, 41, 42, 43, 44, 46, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 64, 71, 74, 75, 77, 79,
91, 105, 106, 111
Limba 5, 39
Lovirea 9, 23, 34, 35
Loviri 24, 35, 49, 53,
Luxații 20, 21
M
Macroscopice 39, 79
Malpraxisul 102
Marca electrică 59
Margine 31, 73
Mecanici 1, 29, 52
Mecanismul 11, 13, 19, 24, 49
Medicul legist 49, 51, 74, 83, 99
Microscopice 40
Microorganisme 90
Musculare 3, 18, 39, 41, 56, 57, 58, 59, 69, 88
Mușchi 17, 43
N
Nervilor 18, 19
Nervoase 1, 3, 11, 21, 56, 59, 67, 68, 69
Neurocraniu 36
Nisipoase 6, 90
Nou născutului 78, 79, 82
O
Occipital 24, 31, 35, 53, 78
Organe judiciare 83
Osoase 18, 24, 32, 59, 86, 89
P
Parietal 53, 78
Plagă 8, 13, 14, 30, 32
Plăgi 2, 5, 9, 12, 13, 14, 15, 21, 22, 24, 27, 29, 31, 32, 35, 36, 44, 53, 59, 75, 80, 88
Prejudiciu estetic 49, 51, 74
Proeminente 46, 52, 53
Proiectile 17, 18, 29, 32

112
Punerea în primejdie a vieții 49, 51
R
Reacție vitală 37, 45
Regiunea 9, 10, 15, 20, 21, 31, 41, 53, 55, 75, 86
Rupturi 11, 14, 19, 21, 53, 59, 60, 73, 75, 88
S
Sarcină 78, 83
Scalpului 24, 26
Sincopă 52, 72
Sufuziuni 40, 42
T
Tăiată 8, 13, 14
Termic 57, 59
Traumatism 2, 8, 9, 10, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 24, 27, 34, 48, 49, 50, 51, 52, 66, 79,
U
Unghi 12, 14, 20, 29, 43, 74, 75, 78, 86, 87, 88
V
Viteza 14, 17, 32, 34, 52, 90
Vechimea 10, 11

113
 BIBLIOGRAFIE

1. Carmen Corina Radu. Aspecte medico-legale şi etice ale traumatismului cranio-facial -

Oradea : Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-606-10-1826-0 , 2016
2. Carmen Corina Radu- Introduction to bioethics in forensic medicine: lecture notes:
Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-1461-3, 106 pg, 2015
3. D Perju-Dumbravă .Medicină Legală. Suport de specialitate – 2015
4. Dermengiu, D. Curs de medicină legală. București, 2015.
5. Dermengiu, D; Curcă, G-C; Gheorghiu V. Lucrări practice de medicină legală. Editura
Tehnoplast Company SRL, 2005.
6. Tratat de medicină legală Vol. I-II; Sub Redacţia, Editura Medicală Bucureşti, 1995.
7. Evaluarea gravitatii leziunilor traumatice repere axiologice, criteriologice si
metodologice Sub redactia Acad. Prof. Univ. Dr. Dan Dermengiu, Editura Gemma
8. Iftenie, V; Dermengiu, D. Medicină legală. C.H. Beck, 2009.
9. https://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/
10. https://www.medlegtm.ro/organizare.pdf
11. ORDONANTA nr. 1 din 20 ianuarie 2000
12. NORME PROCEDURALE din 25 mai 2000
13. ORDONANTA DE URGENTA nr. 195 din 12 decembrie 2002
14. NORME METODOLOGICE din 12 decembrie 2013
15. NORMELE TEHNICE ȘI SANITARE din 12 octombrie 2016
16. https://inml-mm.ro/?pg=pag/coduri-etica

114